Statutul persoanelor care fac parte din minoritãti ( Protectia Drepturilor Omului in Dreptul International Contemporan ) ( 3 )

Statutul persoanelor care fac parte din minoritãti ( Protectia Drepturilor Omului in Dreptul International Contemporan ) ( 3 )

( 4 ) In ultimul deceniu al secolului XX, atat pe plan european, cat si in cadrul ONU, au fost adoptate documente care contureaza un standard minim privind drepturile persoanelor care fac parte din minoritati si protectia identitatii lor.

Astfel, documentul adoptat in 1990, de Reuniunea de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a OSCE, a inclus un capitol care contine o abordare mai aprofundata a problemei.

Dupa ce reafirmã postulatul egalitatii in drepturi si nediscriminarii, documentul contine prevederi referitoare la dreptul persoanelor respective de a-si exprima, mentine si dezvolta in deplinã libertate, identitatea etnicã, culturala, lingvistica sau religioasa, si de a-si mentine si dezvolta cultura sub orice forme, la adapost de orice tentative de asimilare impotriva vointei lor.

Ca drepturi specifice ale acestor persoane sunt prevazute :

1. folosirea liberã a limbii materne in particular si in public,
2. crearea si mentinerea de institutii, organizatii sau asociatii proprii, educative, culturale si religioase ;
3. profesarea si practicarea propriei religii ;
4. stabilirea si mentinerea de contacte in interior si in afarã, cu persoane care au in comun originea etnicã sau nationala, patrimoniul cultural sau credintele religioase ;
5. difuzarea si schimbul informatiei in limba materna, si accesul la aceasta ;
6. crearea si mentinerea de organizatii sau asociatii in tarile lor ;
7. participarea la organizatii neguvernamentale internationale.

In cadrul Consiliului Europei, Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare, adoptata in 1992, cuprinde angajamente destul de flexibile, privind folosirea acestor limbi in procesul educatiei, in fata autoritatilor judiciare, administrative sau altor servicii publice, in mijloacele de informare, in activitatile culturale, si in viata economica si sociala.

Fiecare Stat care devine parte la Cartã, se angajeaza sa aplice un numar de prevederi ale acesteia, la alegere, dar cu obligatia de a include un anumit numar din fiecare din capitolele mentionate, mai multe din domeniile educatiei si culturii.

Desi trateaza numai problematica folosirii limbilor minoritare, prin aria largã de domenii la care se referã, Carta acoperã o mare parte a problemelor care se ridicã cu privire la statutul minoritatilor.

Documentul care prezinta cea mai mare importanta, adoptat de Consiliul Europei, este Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, adoptata in noiembrie 1994 si semnata la 1 Februarie 1995, de 27 State membre ale Consiliului.

Conventia porneste de la conceptia cã, protectia minoritatilor nationale, si a drepturilor persoanelor care fac parte din acestea, constituie parte integrantã a protectiei internationale a drepturilor omului.

Alte prevederi de principiu ale Conventiei statueaza :

1. dreptul fiecarei persoane, care face parte dintr-o minoritate, de a alege liber sa fie tratatã in acest fel sau nu, fara ca din aceasta sa decurga vreun dezavantaj ;
2. dreptul de a exercita drepturile prevazute in Conventie, individual sau in comunitate cu altii ;
3. garantarea egalitatii si a protectiei in fata legii, si eliminarea oricarei discriminari bazate pe apartenenta la o minoritate, ca si
4. obligatia Statelor de a adopta, atunci cand este necesar, masuri adecvate pentru a promova egalitatea deplina intre persoanele care fac parte din minoritati si din majoritate, in toate domeniile vietii economice, sociale si politice si culturale, fara ca asemenea masuri sa fie considerate discriminatorii.

In ceea ce priveste identitatea persoanelor care fac parte din minoritati, Conventia prevede cã Statele-parti vor promova conditiile necesare, pentru ca aceste persoane sa-si mentinã si sa-si dezvolte cultura, si sa-si pastreze elementele esentiale ale identitatii, si anume religia, limba, traditiile si mostenirea culturala.

Fara a afecta masurile luate in promovarea politicii lor generale de integrare, Statele pãrti se angajeaza sa se abtinã de la politici si practici indreptate spre asimilarea acestor persoane impotriva vointei lor, si sa protejeze persoanele impotriva oricarei actiuni de asimilare, ca si impotriva amenintarilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenta, intemeiate pe identitatea lor etnica, culturala, lingvistica sau religioasa.

Ca drepturi specifice, Conventia prevede obligatia Statelor parti,

1. de a asigura respectarea drepturilor persoanelor care fac parte din minoritati, de a-si manifesta liber religia sau credinta, si a crea institutii, organizatii sau asociatii religioase,
2. a libertatii de opinie, si
3. a dreptului de a primi si difuza informatii si idei in limbile minoritatilor, fara interventia autoritatilor publice, ca si
4. obligatia de a asigura accesul la mijloacele de informare in masa fara discriminare, in cadrul sistemului lor juridic.

Statele parti pot insa supune posturile de radio, televiziune, ca si intreprinderile de cinema, cerintei unei licente, fara discriminare si pe criterii obiective.

In ceea ce priveste limba materna, Conventia prevede recunoasterea dreptului persoanelor in cauza, de a o folosi liber si fara piedici, in particular sau in public, oral si scris, iar in regiunile locuite de aceste persoane traditional, sau in numar substantial, daca ele cer, si daca cererea lor corespunde unor nevoi reale, Statele parti se angajeaza sa creeze, pe cat posibil, conditii care sa permita folosirea limbii minoritare in relatiile intre aceste persoane si autoritatile administrative.

In aceasi ordine de idei, Statele parti s-au angajat sa recunoasca dreptul fiecarei persoane care face parte dintr-o minoritate, de a-si folosi numele si prenumele in limba sa, si de a-i fi recunoscute ca atare, de a prezenta in limba materna semne, inscriptii si alte informatii de natura particulara, vizibile pentru public.

De asemenea, in zonele traditional locuite de un numar substantial de persoane, care fac parte dintr-o minoritate, si tinand seama de conditiile lor specifice, Statele se vor stradui sa prezinte numele locale traditionale, numele strazilor si alte indicatii topografice, destinate publicului, si in limba minoritara, atunci cand existã cereri suficiente pentru asemenea indicatii.

In domeniul educatiei, Statele recunosc dreptul fiecarei asemenea persoane, de a studia limba sa minoritarã, iar in zonele locuite de aceste persoane traditional sau in numar substantial, se vor strãdui sa asigure, in functie de cereri si de situatie, ca persoanele respective sa aiba posibilitati adecvate de a invata limba minoritarã, ori de a primi o educatie in aceastã limba, si aceasta fara prejudiciul studierii limbii oficiale, ori al educatiei in aceasta limba ; de asemenea, Statele parti vor lua masuri pentru a promova cunoasterea culturii, istoriei, limbii si religiei minoritatilor lor nationale, si ale majoritatii, vor crea posibilitati pentru formarea de profesori si accesul la manuale, vor facilita contacte intre studenti si profesori din comunitati diferite.

In cadrul sistemelor lor de educatie, Statele parti s-au angajat sa recunoasca persoanelor care fac parte din minoritati, dreptul de a crea si conduce propriile lor institutii private de educatie si formare, fara ca exercitarea acestui drept sa atraga obligatii financiare ale Statului.

Referitor la alte domenii, Statele parti s-au angajat sa creeze conditiile necesare, pentru participarea efectiva a persoanelor care fac parte din minoritati, la viata culturala, sociala si economica si la treburile publice, mai ales cele care le afecteaza.

Statele se vor abtine de la masuri care ar altera proportiile populatiei, in zonele locuite de asemenea persoane, si ar restrange drepturile decurgand din principiile Conventiei.

Ele s-au angajat sa nu intervinã in exercitarea dreptului persoanelor care fac parte din minoritati, de a stabili si mentine contacte libere si pasnice peste frontiere, cu persoane stabilite legal in alte State, in special cele cu care ele au aceeasi identitate etnica, culturala, lingvistica sau religioasa, ori o mostenire culturala comunã, ca si in exercitarea dreptului acestor persoane, de a participa la activitatile organizatiilor neguvernamentale, atat la nivel national, cat si international.

Cu privire la aplicarea principiilor enuntate de Conventie, Statele parti s-au angajat sa practice, numai acele limitari, restrictii sau derogari, care sunt prevazute in documente internationale juridice, indeosebi in Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului.

In sfarsit, in clauzele sale finale, ca si in alte documente internationale din acest domeniu, se prevede cã in exercitarea drepturilor mentionate, orice persoana care face parte din minoritati va respecta legile nationale si drepturile altor persoane, indeosebi ale celor care fac parte din majoritate sau din alte minoritati.

In plan international, eforturile incepute in 1978, in cadrul Comisiei pentru drepturile omului, au dus, in 1992, la adoptarea Declaratiei asupra drepturilor persoanelor care fac parte din minoritati nationale sau etnice, religioase si lingvistice.

Declaratia porneste de la afirmarea dreptului la respectarea identitatii etnice, culturale, lingvistice sau religioase, a persoanelor care fac parte din minoritati, de la afirmarea tuturor drepturilor omului in favoarea lor, fara discriminare.

Declaratia prevede dreptul persoanelor respective, de a fi protejate impotriva oricarei actiuni, inclusiv de propagandã, care poate sa ameninte existenta lor, sa se opuna libertatii lor de expresie, sau sa impiedice exercitarea deplina a drepturilor omului.

Ca drepturi specifice, se prevad dreptul de a se bucura de culturã proprie, de a-si profesa si practica religia, de a-si folosi propria limbã, in privat si in public, liber si fara amestec sau discriminare.

Persoanele respective au dreptul de a-si exprima trasaturile specifice, de a-si dezvolta cultura, limba, religia, traditiile si obiceiurile, si de a participa pe o baza echitabila, la viata culturala, religioasa, sociala, economica si politica, de a lua parte la deciziile pe plan national si, atunci cand este cazul, pe plan regional, privind minoritatea lor sau regiunea in care traiesc, de a stabili si mentine propriile lor asociatii, precum si contacte cu alti membri ai grupului lor, cu persoane din alte minoritati, ca si cu cetateni ai altor State, cu care sunt inruditi prin legaturi nationale sau etnice, religioase, ori lingvistice.

Statele se angajeaza sa adopte masuri legislative si de alt ordin, îndeosebi in domeniile invatamantului, educatiei, culturii si informatiei, pentru a promova si a proteja drepturile persoanelor respective.

Aceasta implicã si facilitarea dreptului de a primi si raspandi informatii, de a participa la schimbul de informatii intre State, cu scopul de a intari intelegerea mutuala, toleranta si prietenia intre popoare.

Persoanele in cauza pot exercita aceste drepturi, individual sau in comun cu alti membri ai grupului lor.

Declaratia cere Statelor sa ia masuri, pentru a crea conditii favorabile ca aceste persoane sa-si poata exprima trasaturile si sa-si dezvolte cultura, limba, religia, traditiile si obiceiurile, cu exceptia practicilor contrare legii nationale si standardelor internationale, pentru ca, atunci cand este posibil, aceste persoane sa aiba posibilitati adecvate de a studia limba materna, sau de a primi educatie in limba materna, iar in domeniul educatiei, atunci cand este oportun, sa incurajeze cunoasterea istoriei, traditiilor, limbii si culturii minoritatilor aflate pe teritoriul lor.

In ceea ce priveste problematica dezvoltarii si progresului economic, se cere Statelor sa examineze masurile adecvate, pentru ca persoanele care fac parte din minoritati, sa poata participa pe deplin la acestea, iar politicile si programele nationale, ca si programele de cooperare si asistenta, sa fie planificate si puse in aplicare, cu luarea in considerare, a intereselor legitime ale acestor persoane.

Extras din manualul de Drept “Protectia Drepturilor OMULUI in Dreptul International Contemporan”, profesor dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.