Politica fiscala, Drept Fiscal

Politica fiscala, Drept Fiscal

Politica fiscala, ca parte integrantã a politicii economice a Statului, cuprinde ansamblul reglementãrilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, caracterizând optiunile Statului in materie de impozite si taxe.

În acest context, politica fiscalã se apreciazã cã trebuie sa realizeze folosirea constientã a întregului ansamblu de instrumente si procedee cu caracter fiscal, pentru stabilirea nivelului si structurii prelevãrilor obligatorii, operatiilor impozabile, a regimului exonerãrilor si al deducerilor în procesul repartitiei produsului social si, în special, a venitului national pentru asigurarea rezervelor necesare bugetului de Stat si al administratiilor locale, in scopul realizarii obiectivelor politice, economice si sociale din tarã* [ *R.Balanescu, Fl.Balasescu, E.Moldovan, Sistemul de impozite, Editura Economica, Bucuresti, 1994, p.27].

Ca atare, ansamblul pârghiilor, procedeelor, institutiilor de specialitate si reglementarilor fiscale va trebui orientat spre restructurarea si dezvoltarea economiei romanesti* [ * Pentru detalii, vezi Lucian Croitoru, Evolutii si evaluari privind politica fiscala romaneasca, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr.10/1995, p.66-79 ].

Fiscalitatea excesivã

Fiscalitatea excesiva, de care se plângeau tot mai frecvent, nu numai specialistii si unele organisme autonome, dar si, mai ales, agentii economici si presa de toate orientarile, salariatii si investitorii, in special straini, conduce, in final, la decapitalizarea agentilor economici, la incetinirea cresterii economice si la saracirea populatiei.

Iatã de ce optãm pentru o politicã fiscalã care sã nu fie îndreptatã spre continua crestere a impozitelor, ci spre largirea bazei de impozitare.

Mai exact, o data cu scaderea stimulativa a impozitelor pe societate sau individ, sa creasca numarul persoanelor sau societatilor subiecte ale impozitelor.

Ca atare, diminuandu-se impozitele, creste rentabilitatea.

Existand mai multi investitori si investitii mai mari, vor spori numarul subiectilor impozabili si volumul impozitelor colectate, deci se va inregistra o crestere a veniturilor publice.

In acest fel, politica fiscala, utilizarea impozitelor si taxelor, ca parghii de influentare a comportamentului macroeconomic, pot conduce la relansarea economiei.

De altfel, pe plan international, numerosi autori opteaza pentru reducerea cotelor la impozite si taxe, la un nivel care sa asigure acoperirea cheltuielilor publice reale* [ *Pero Jurcovic, Current problems of fiscal system and fiscal policy, in “Financijska Praska”, Zagreb, nr.11/1990, p. 267-282. A se vedea si Lucia Tudose, Sistemul fiscal in lumea araba, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr.11/1995, p.62-63. ].

In acelasi timp, politica fiscalã contribuie la dezvoltarea economicã si prin facilitatile fiscale pe care le promoveaza, in masura in care acestea sunt corect orientate.

In aceasta privinta este interesanta concluzia la care s-a ajuns in urma unei analize a politicii fiscale si dezvoltarii, in experienta tarilor asiatice.

Concluzia acestei analize indicã faptul cã facilitatile fiscale pot sa joace un rol pozitiv in atragerea de investitii, dar numai dacã astfel de facilitati sunt simple, clare si bine definite* [ *D.Mihajek, Tax policy and Development – the experience of the Asian countries, in “Financijska Praska”, Zagreb, nr.17 ( 6 )/1993, p.511-533. ].

Analiza mentionatã se referã la tari ca Sri Lanka, China, Coreea de Sud, Singapore, Thailanda, adica Statele aflate intr-o rapida si intensa dezvoltare.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, credem ca este necesara asigurarea unei stabilitati a sistemului fiscal.

Frecventele modificari si completari ce se aduc reglementarilor fiscale creeaza greutati in cunoasterea corectã si aplicarea unitarã a legislatiei fiscale.

In plus, creeaza o stare de neincredere si nesigurantã investitorilor interni si straini, pentru soarta investitiei pe care intentioneaza s-o faca.

Aceasta cu atat mai mult, cu cat marea majoritate si cele mai importante modificari si completari se fac prin Ordonante ale Guvernului, creandu-se impresia ca Guvernul abia asteapta abilitarea pentru a emite ordonante fiscale care, ca proiecte de lege, ar fi trecut mai greu.

Se retine ca, prin aceastã practicã, nu numai cã Guvernul se transformã in organ legislativ, limitand competentele Parlamentului, dar se relevã imprejurarea cã ordonantele nu pot avea calitatea ( ca fond si formã ) pe care o are o lege.

Aceasta pentru cã Guvernul adoptã proiectul de act normativ in forma pe care l-a elaborat in cadrul initiativei legislative, pe cand Parlamentul dezbate, de obicei, in contradictoriu, in ambele Camere, proiectul de lege prezentat de Guvern.

In aceste conditii, in acord cu alti specialisti, optãm pentru a se renunta la delegarea de competentã legislativã Guvernului in materie fiscala, astfel incat actele normative fiscale, dat fiind si impactul lor extern destul de important, sa fie adoptate numai sub formã de lege.

Veniturile publice nu au o afectatiune speciala, astfel cã, dupa realizare ( încasare ), ele se depersonalizeazã si sunt utilizate in vederea efectuarii cheltuielilor publice.

Extras din cursul universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr. Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.