Pagini

sâmbătă, 10 decembrie 2016

buna seara, bonsoir à tous ! 9 décembre 2016


Objet :buna seara, bonsoir à tous ! 9 décembre 2016
De :Olivia Marcov (olivian.marcov@yahoo.fr)
À :
Date :Vendredi 9 décembre 2016 20h56


buna seara, bonsoir à tous ! 9 décembre 2016

Am completat Repertoire-ul cu cateva biletele, postite pe care fie le omisesem, fie nu le deschisesem complet si acum se vad.
De asemenea, am fotografiat si o a 2-a agenda, cu coperti bleu-marine imbracata in "piele", adica in plastic, piele sintetica ( ca efect vizual ).
Dupa ce am fotografiat aceasta cea de-a 2-a agenda, am fotografiat si biletele care erau in ea, dupa care am fotografiat sa vi le arata, stranse in timp, cartile de vizita pe care mi le-au lasat avocati, si, mai rar, oameni care veneau sa isi caute dosarul, sa intrebe de dosar, asta, mult mai rar.
In Agenda bleu-marine, veti gasi de exemplu, datele primului meu pasaport, pentru ca eu in 1991 am plecat cam 2 luni in Franta, la Enghien les bains, la Anne-Marie Scotto, nepoata invatatoarei mele de la RDC Constantine, Soeur Dominique, si deci normal am avut pasaport.
In 1998, dupa ce l-am cunoscut pe Roland Pasteur care m-a cerut de sotie si urma sa plec la el in ianuarie 1999 ( el vroia chiar la finele 1998 de sarbatori eventual ), m-am dus la Pasapoarte sa imi fac un Pasaport nou, si mi-am notat datele primului meu pasaport, pentru ca poate mi le cereau, sau se cereau in Formular, la Directia Pasapoarte, in fine le-am notat sa fie acolo daca mi le cere.
In perioada aceea, ca sa explic asa, putin, Agendele, in biroul de grefiere de la parterul Palatului de Justitie, unde ma aflam si se aflau grefierele colegele mele Dana/Daniela Ghelbanoiu, Sanda Burlacu, apoi si Laura Simion, Dana Ghelbanoiu de fapt isi avea Biroul ( practic Biroul era numai masuta ei micuta ) Legalizari, in rest in aceeasi incapere aveam masa de lucru, biroul, eu, Sanda si apoi Laura.
Ne pazea, desi in mod normal jandarmii ii pazesc numai pe judecatori, ei asigura Paza Instantelor de Judecata, si pe grefieri nu ii pazesc, dar ne bucuram sa fim pazite de buna-credinta, era cu noi in birou un jandarm pe nume Hulpe Alfredo, grasut, cu piele mai bruneta, bruna, cu ochii caprui, mai "dulce" putin, mai putin aspru, mai "cald" ( e un fel de a spune mai omenos, uman ), fata de alti colegi de-ai sai, si Alfredo sedea cu noi in birou cam toata ziulica.
In anul 1998 si pana am plecat concret din judecatorie prin demisie, cat am lucrat, am intrat in sedinta cu ceea ce se numea "sedinta de penale, adica predominau in alcatuirea sedintei, numeric deci, dosarele penale, cele civile fiind mai putine in raport cu cele penale, desi nici cele civile parca nu se mai terminau de multe cate erau !
Si asa, lucram direct cu Politia, cu Garda, cu Arestul, pentru ca imediat dupa sedinta, dar imediat, pe loc, sedeam cu Garda la usa biroului si trebuia sa fac - dupa caz, cand era - adresa pentru : (1) prelungirea arestului ; ( 2 ) eliberarea / liberarea conditionala ( practic punerea in libertate sub anumite conditii legale ) ;, - adica trebuia facuta adresa de la instanta, catre locul de detentie al inculpatului din dosar, pentru ca penitenciarul sau arestul avea nevoie de dovada expresa de la instanta prin care sa stie decizia instantei la acel termen si daca il tine sau il elibereaza pe inculpat.
Cand a venit vremea si era clar ca plec de tot din judecatorie, am luat adresele unor colegi, sau judecatori si le-am scris din Franta, din Fraisans, le-am luat, adica le-am cerut lor si ei mi le-au dat.
Am scris si pe adresa judecatoriei, a serviciului personal, colegelor, dnei Mioara Valcan la Personal, pentru ca nu imi uitam colegii.
Si judecatorii.
Roland Pasteur vroia sa-si faca si isi facuse o agentie matrimoniala.
Una din colegele mele, mai noi, o fata amabila insa desi nu o stiam prea bine, insa o vreme am fost in acelasi birou cu ea si cu Executorii Civili, la subsolul Palatului de Justitiei ( la demisol ), la JS1, o chema Pavel Vivi [ Ioana ], ii spuneau Vivi, Viviana, ea cand a auzit ca plec in Franta si ca Roland are o agentie matrimoniala, si eu i-am spus lui Vivi ca, daca vrea ii scriu din Franta, Vivi mi-a spus : "Daca tu ii gasesti surorii mele pe cineva, eu ma voi ruga pentru tine la biserici !"
Asta m-a impresionat mult.
Se prea poate ca eu insami i-am spus ca, da, voi incerca, ii spun eu lui Roland* [ *cred ca eu i-am spus ca ii pot vorbi lui Roland despre acest lucru, Vivi nu stia despre ce e vorba ].
Pentru ca pentru fete/ femeile dornice, - agentia matrimoniala e ceva legal si permis - nu costa niciun ban.
Din ce traieste o agentie care e in fond constituita ca o firma ?
Pai din faptul ca barbatii care vor casatorie, pentru a avea acces la baza de date total sau partial a agentiei matrimoniala, platesc o taxa.
Dar femeile nu platesc nimic, ele fiind cele care urmeaza sa fie luate in casatorie.
Si cred, desi dupa aceea nu am mai vorbit cu Vivi, intr-o zi, Roland care primea mute scrisori din Romania de la fete/ femei, din toata tara, vaduve, divortate, singure, tinere si niciodata maritate, etc, a primit o scrisoare de la o fata G.[...], nu stiu de ce, fie o chema Pavel, fie nu stiu de ce, insa atunci m-am gandit ca o fi sora lui Vivi care a scris.
In Romania, Roland a dat anunt in Romania Libera cu privire la agentia lui matrimoniala.
Iar cand in vara 1999 am plecat din Franta dupa o luna la Roland la Fraisans, Roland mi-a dat o suma de bani sa ii dau anunt in Romania Libera pentru matrimonialele lui cand sosesc la Bucuresti, si mie mi-a dat o suma mai mica de bani sa am la mine, de drum si pe drum.
Anunturile lui erau mai importante.
Era inca la data aceea logodnicul meu.
Chestiunea e ca aveam 50 DM, marci germane si nu era destul pentru o noapte la Hotel si eu nu pricepusem bine din Romania, ....
sa vedeti in vara 1999 cand sa plecam din Romania in Franta, am cumparat bilet dus/intors de autocar, pentru ca la obtinerea vizei mele la Ambasada se cerea dovada ca te intorci, sau ai bilet sa revii in Romania.
De avion nu mai stiu cum a fost, Roland insa a spus ca ma aduce el cu masina, caci, de plecat spre Franta am plecat cu el cu masina.
Si deci avionul costa mai scump.
Daca tot nu il utilizam, sa cumparam de autocar.
Si asa fiind si noi in urgenta, in graba sa plecam la Ambasada sa obtinem viza, pentru ca [...] fiica lui cea mare, accidentata cu masina, [...] , zacea in coma la spital ( 5 zile in coma, de 2 ori scanat creierul ), deci urgent in cateva ore am avut viza in aceeasi zi in care am alergat dupa bilet de autocar....
Si eu, noi, am cumparat ce bilet am gasit, loc adica, disponibil, in perioada de peste o luna, cand calculasem ca eu trebuie sa ma intorc in tara, aveam o luna sedere.
Si eu nu am mai fost atenta la orele de calatorie cu autocarul.
Si cand sa plec din Franta dupa luna de sedere acolo, ce credeti ?
Roland mi-a spus cu o zi inainte, si eu tot n-am priceput parca, decat in ultima clipa.
Am plecat la ora 19h00 din gara numita Perrache, autogara din orasul Lyon ( din Fraisans n Lyon o calatorie intreaga de cateva ore cu masina lui Roland),  si la ora , in plina noapte la ora 1h30 sau maxim 2h00 cam asa ( nu stiu daca 2h30 ) m-am TREZIT CA SPUNE SOFERUL CA SUNTEM IN FRANCFORT, cum spun francezii la 
Frankfurt !
Mai, mi-am spus eu, stiti ce mi-am spus : asta inseamna sa te lasi pe mana altuia, asta inseamna sa ai incredere si sa fii indragostita Olivia, te-ai tampit de tot si acum ai sa simti pe pielea ta cat platesti.
Si mi-am spus ca in viata mea nu ma mai indragostesc.
cand m-am trezit in plina noapte cu doar 50 de marci in portofel pentru mine in Francfort, vezi bine, am ramas traznita la propriu !
In viata mea nu am fost zapacita !
Eram naucita ca am fost zapacita.
Nu va mai descriu totul.
Am chemat patrula Politei care trecea pe acolo cand coboram din autocar, - eu i-am chemat, le-am facut semn la toti sa vina catre mine ! efectiv aveam nevoie de ajutor, cum sa stau in strada noaptea, autocarul oprise in fata Garii precis - si l-am rugat in franceza la soferul german - eu intotdeauna m-am inteles foarte bine cu nemtii, decat ca, din pricina situatiei mele ma speriasem putin si chiar mai mult ceva, si am fost mai repezita si putin parca ordonam :
L-am rugat : "Spuneti va rog, povestiti situatia mea acum patrulei de Politie, eu am autocar maine la ora 11h00 de aici din Frankfurt legatura cu Bucuresti Romania si nu am stiut ca ajung noaptea in Frankfurt, si acum nu am unde sa stau ".
Si bine am facut.
Soferul in germana a vorbit cu patrula.
Politia a fost tare ok cu mine si m-au introdus in Gara care noaptea sta incuiata in Germania si nici tipenie de om nu e in gara noaptea.
Nici trenurile nu circulau.
Si m-au varat in gara, unul din Politisti mi-a dus o valiza sau pe ambele.
Si m-au lasat in locul special de asteptare, dupa ce mi-au spus sa las bagajul la cutie ( ca la post restant ), si eu nu mi-am luat un pulovar din bagaj, va spun ca eram socata ?
Eram.
Aveam de stat toata noaptea intr-o zona din Gara, in hol cum ar veni, in sala mare, dar o zona de vreo cateva scaune rosii ( ca in metrou aratau ) si in jurul scaunelor era acoperit cu pereti de sticla de sus pana jos, ca intr-un clopot.
Si acolo trebuiau oamenii sa astepte, nu te plimbai prin gara.
Si acolo am stat in pantaloni negri, de vara mai mult , in camasa alba din matase cu maneci scurte si pantofi negri cu toc de vreo 7, 8 cm, toata noaptea si pana a doua zi cand nu la 11h00, ci abia pe la 13h00 concret am plecat cu autocarul din Frankfurt catre Romania unde am ajuns una, doua zile mai tarziu ( credeam ca nu mai ajungem niciodata ) cu gleznele umflate.
Cand am plecat din Franta, din Fraisans, din pricina sarcinii mele pierdute (avort spontan ) inca mai aveam putina hemoragie.
Va dati seama, totusi....
Si tot pe drum am fost de ma saturasem si nici mancare la mine nu am avut deloc.
In autocar prima data am mancat putin de tot, colegul de scaun, care culmea avea o ruda, o judecatoare mai in varsta la Curtea de Apel ( din vorba in vorba afli ) el roman fiind a scos cascaval si salam parca si mi-a dat sa mananc.
Insa, iata de banii lui Roland de anunt la ziar, cand sosesc in Bucuresti, nu m-am atins pe toata durata traseului meu.
Roland imi daduse niste lei romanesti, nici eu nu mai stiam toate, chiar toate astea, dar am regasit in agenda si mi-am reamintit, notasem atunci.
Germanii au fost foarte eficienti si de treaba, au priceput situatia si nu m-au privit paranoic, nu s-au facut ca nu inteleg si nici nu m-au privit cu neincredere.
Sunt oameni cum trebuie, sau aceia au fost foarte Ok, au o minte directa, ce le spui, asta este si ei te cred - desi normal pot verifica si poate verifica - dar pe loc, ei te cred, si nu te jignesc si nu se uita la tine crucis, stramb, ca si cum ai fi un nemernic de ticalos care vrei sa ii minti, sau sa ii inseli.
Au fost oameni si mi-au placut din toata inima.
Nu seamana cu ai nostri.
Si aratau si foarte bine, barbati tineri si frumosi si ingrijiti, capabili insa sa ordone, cum e neamtul.
Insa daca ei te vad om corect...
De exemplu :
Ma aflam in spatiul acela clopot de sticla transparent, unde sa ma duc ?
Mi-au spus dimineata, cand se va deschide, uite acolo Mac Donald's-ul mergi si iei micul dejun, dar eu nu m-am indurat cu 50 de marci ale mele.
Am cumparat insa cartela de telefon la 5 dimineata cand in Gara, primul, a deschis un punct de presa, ziare, tutun, cartele, si i-am dat telefon lui Roland care dormea dus si fara grija, apoi l-am mai sunat odata la 8h00 dimineata.
Si cum sedeam eu noaptea, citind revistele mele din Franta ( bine ca le aveam si pe acelea sa nu capiez acolo noaptea ), era lumina in Gara, totul luminat, chiar daca inchisa gara, in spatele meu, pe randul de scaune a sosit un om drogat, bietul, negru.
Chestia e ca drogul da reactii neplacute si omul nu mai stie de el, imi era si mila, dar la un moment dat putin frica, se culcase pe scaunele din spate si se tot sucea, mai si cadea de acolo, si uneori aveam impresia ca se scoala, si cine stie...cum era el ametit ca nu stia de el...
Si in starea asta fiind eu, gandind la el, eram atenta la el, nu ma citeam revista din poala mea, in clopotul de sticla transparent intra o alta patrula, si in patrula asta o femeie, ca era cand femeie, cand barbat, nu glumesc, ma uitam la persoana aceea, era imbracata exact ca mine, in pantalon negru si bluza, camasa alba, doar croiul pantalonului era diferit si materialul camasii si modelul camasii.
Dar persoana era de la, tot un fel de patrula, de Politie ceva, poate in civil.
Si au intrat, ceilalti poate erau in uniforma, nu mai stiu bine, si l-au intrebat pe bietul drogat ce face, drogatul habar nu avea de el, la propriu, vorbeai cu peretii.
Dar patrula a fost atenta la mine, pentru ca, nu mai stiu cum a fost dar l-au urnit de acolo.
M-au aparat, m-am simtit chiar aparata.
Si am intors capul, deci erau doua randuri de scaune rosii ca in metrou scaunele, si  drogatul pe randul din spate, la orizontala.
Si patrula s-a dus la el.
Si cand ma intorc catre el cu capul si privirea, persoana in alb-negru era cu spatele la mine in picioare cu fata la drogat :
Si ma uit si * [ persoana ] parea un barbat, ma uit la drogat si iar la barbat, acum * [ persoana ] parea femeie, cand avea putin piept ( putin, de femeie ), cand nu avea, fata, oricum o priveai parea, te uitai mai bine si ti se parea si ciudat, nu mai vazusem asa ceva in viata mea : priveam persoana si mi se parea ca e femeie, ba nu, e barbat, ba acum e femeie, dar o femeie mai barbatoasa, mai masculina.
Pana la urma mi-am spus ca am ocazia sa vad specii de oameni diferite de mine, de noi.
Dar nu am indraznit chiar sa incep sa studiez chipul persoanei si pieptul, sa vad, cand il avea, cand nu il avea, cand i se aspreau trasaturile fetei, trupului, ca de barbat, cand parea o femeie mai masculina.
Pana la urma putea fi si una si alta.
Dar persoana femeie-barbat m-a aparat, s-a pus la propriu intre mine si drogat.
Care se cam agita pe acolo.
Pe urma am venit niste nemti, un cuplu mai in varsta exact langa mine, au stat putin ( normal, eu am stat acolo cu orele !! ) si femeia se uita ca citesc reviste frantuzesti, cred ca a carcotit ea ceva, dar ma rog, pana la urma m-am uitat la ea zambind usor si a tacut.
Cred ca m-a placut.
Dar am inghetat de frig, la Frankfurt in luna iulie era frig ca toamna.
Si eu in camasa de vara.
Daca imi dadea prin minte, imi scoteam un pulovar din valiza, dar totusi eu nu prea aveam la mine pulovar, cand plecasem in graba din Bucuresti cu o luna inainte.
Dar un pulovaras tot aveam si eu, insa ramas in valiza de la bagaje restante, sau cum se numesc.
Si asa a fost.
Incep acum sa va trimit a doua agenda, si voi continua abia maine, ca trebuie sa va spun noapte buna, sa ne regasim maine sanatosi !!!

olivia


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu