Intre bine si rau. Raul uman ( 13 )

Intre bine si rau ( 13 )

Este o situatie trista, dar de fapt oamenii cei mai sanatosi – cei mai onesti, ale caror modele de gandire sunt mai putin distorsionate – sunt si cei mai usor de tratat prin intermediul psihoterapiei, si probabil ei sunt cei ce beneficiaza cel mai mult de ea. Din contra, cu cat un pacient este mai bolnav – mai necinstit in comportamentul lui si cu o gandire mai distorsionata – cu atat suntem mai putin in masura sa-l ajutam cu oarecare succes.

Atunci cand gandirea lor este foarte distorsionata si lipsita de onestitate, vindecarea pare imposibila. In randul terapeutilor, nu de putine ori ii vom auzi pe acestia spunand despre psihopatologia pacientului, ca este “ coplesitoare “. Folosim cuvantul in sensul lui propriu. Literalmente ne simtim coplesiti de multimea labirintica de minciuni, motivatii strambe si comunicare distorsionata, in care vom fi atrasi daca incercam sa lucram cu astfel de oameni, in relatia psihoterapeutica intima.

De obicei, simtim nu numai ca vom esua in incercarile noastre de a-i scoate din mlastina maladiei, dar chiar ca am putea fi trasi in jos, spre ei.

Suntem prea slabi pentru a ajuta astfel de pacienti – prea orbi pentru a vedea capetele coridoarelor incurcate prin care vom fi condusi, prea mici pentru a ne mentine iubirea in fata dusmaniei lor.

Asa s-a intamplat, cand m-am ocupat de parintii lui Bobby. M-am simtit coplesit de boala pe care am simtit-o in ei.

Nu numai ca ar fi respins orice oferta le-as fi facut pentru a-i ajuta, dar stiam ca-mi lipseste puterea de a reusi in incercarea de vindecare.

Iata care este un alt motiv, pentru care n-am incercat sa lucrez cu parintii lui Bobby. Pur si simplu nu i-am placut. A fost chiar mai mult decat atat, m-au revoltat. Pentru a ajuta oamenii, in psihoterapie este nevoie macar de un germene de sentimente pozitive fata de ei, de o urma de compasiune pentru situatia dificila in care se gasesc, de un graunte de empatie pentru suferintele lor, de o anumita consideratie pentru persoana lor, si de speranta in potentialul lor de fiinte umane.

N-am simtit aceste lucruri.                                                             

Nu ma puteam vedea stand cu parintii lui Bobby ora dupa ora, saptamana dupa saptamana, luna dupa luna, dedicandu-ma ingrijirii lor.

Cu greu puteam sta in aceeasi incapere cu ei. Ma simteam murdar in prezenta lor. Nu stiam cum sa-i dau mai repede afara din biroul meu. Cateodata, incerc sa lucrez cu cineva al carui caz il suspectez ca fiind lipsit de speranta, fie pentru ca exista sansa ca judecata mea sa fie gresita pana la urma, fie macar pentru a invata ceva.

Dar nu era cazul parintilor lui Bobby. Nu numai ca mi-ar fi respins terapia, eu i-am respins pe ei.

Oamenii au sentimente unul fata de altul.

Cand psihoterapeutii au sentimente fata de pacientii lor, ei numesc aceste sentimente “ contratransfer “.

Contratransferul poate parcurge intreaga gama a emotiilor umane, de la cea mai intensa iubire, la cea mai intensa dusmanie. Volume intregi au fost scrise pe subiectul contratransferului. El poate fi extrem de util, sau extrem de daunator in relatiile terapeutice. Daca sentimentele terapeutilor sunt nepotrivite, contratransferul va tulbura si va devia procesul de vindecare.

Daca insa contratransferul va fi unul potrivit, el va constitui cel mai bun instrument de a intelege problema pacientului.

Una dintre sarcinile cruciale ale psihoterapeutului, este aceea de a-si da seama daca contratransferul este sau nu, potrivit. Pentru a-si implini aceasta sarcina, terapeutii trebuie sa se analizeze continuu pe sine, ca si pe pacientii lor. Daca contratransferul este nepotrivit, tine de responsabilitatea terapeutului fie sa se vindece pe sine, fie sa trimita pacientul la un alt terapeut, unul capabil sa fie mai obiectiv in acel caz particular.

Sentimentul pe care o persoana sanatoasa il traieste in relatia cu o persoana rea, este unul de repulsie.

Acest sentiment poate fi aproape instantaneu, daca raul intalnit este ostentativ. Daca raul este mai subtil, respingerea se poate dezvolta treptat, pe masura ce relatia cu persoana rea se adanceste.

Sentimentul de repulsie ii poate fi extrem de folositor terapeutului. El poate fi un excelent instrument de diagnosticare. Poate indica mai adevarat si mai rapid, decat orice altceva, faptul ca terapeutul se afla in prezenta unei fiinte umane rele.

Insa, la fel ca un bisturiu ascutit, este un instrument care trebuie folosit cu mare grija. Daca repulsia rezulta, nu din ceva ce exista in pacient, ci din vreo afectiune a terapeutului, vor aparea probabil tot felul de suferinte, pana cand terapeutul nu va avea sinceritatea de a-si recunoaste propria problema.

Dar ce face ca repulsia sa fie un raspuns sanatos ? De ce ar putea fi aceasta un contratransfer potrivit, pentru un terapeut sanatos emotional ?

Repulsia este o emotie puternica, ce ne face sa dorim imediat, sa evitam sau sa scapam de o prezenta revoltatoare. Iar acesta este cel mai potrivit lucru care trebuie facut de o persoana sanatoasa, aflata in imprejurari normale, atunci cand se confrunta cu o prezenta rea : sa fuga de aceasta.

Raul este revoltator, deoarece este periculos. El va contamina sau va distruge persoana care ramane prea mult in prezenta lui.

Cu exceptia cazului cand esti foarte sigur pe tine, cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci, atunci cand te afli fata-n fata cu raul, este sa fugi.

Contratransferul repulsiei este ceva instinctiv sau, daca vreti, un dar de la Dumnezeu, un sistem radar care te atentioneaza din vreme pentru a te salva*.

[ * Apare aici urmatoarea chestiune : daca o persoana rea traieste sau nu, experienta repulsiei in prezenta altei persoane. Nu stiu. Este o problema fascinanta pentru cercetare, deoarece raspunsul ar putea dezvalui multe despre natura si geneza raului in fiintele umane. Teoretic, daca o persoana devine rea, deoarece este crescuta intr-o casa rea, parintii ii vor aparea copilului, ca fiind normali, si nu i se va dezvolta acel sistem radar, care sa-l atentioneze. De asemenea, apropierea fortata, si de lunga durata, de parintii sai rai, impusa de faptul de a fi copil, va fi suficienta pentru a distruge in timp, orice mecanism preexistent de reactie salvatoare. ]

In ciuda volumului mare al literaturii de specialitate pe acest subiect al contratransferului, n-am citit nimic specific despre repulsie.

Exista mai multe motive pentru aceasta absenta. Repulsia in contratransfer este atat de specifica raului, incat este greu sa scrii despre una, fara sa scrii si despre cealalta ; deoarece raul a fost in general cu mult dincolo de investigarea psihiatrica, la fel s-a intamplat si cu acest sentiment specific de contratransfer*.

[ * Respingerea poate fi traita si in prezenta unei boli fizice. Ea este, de pilda, raspunsul comun la lepra, si a fost studiata in raport cu reactiile oamenilor la vederea leprosilor cu amputari sau cu alte diformitati. Desi psihiatrii sunt constienti de astfel de reactii, ei nu au scris despre aceasta problema, asa cum apare ea in relatiile terapeutice de durata. ]

Mai mult, psihoterapeutii sunt, in general, oameni blanzi, si o astfel de reactie negativa dramatica din partea lor, ar fi ca o amenintare pentru imaginea lor de sine. Apoi, din cauza negativitatii intense a acestei reactii, exista o tendinta profunda a psihoterapeutilor, de a evita mentinerea relatiilor cu clientii rai.

In cele din urma, asa cum am mai mentionat, foarte putini oameni rai doresc de la inceput, sa fie clienti ai psihoterapiei.

Cu exceptia unor imprejurari extraordinare, ei vor face tot ce le sta in putinta, sa fuga de iluminarea adusa de procesul terapeutic.

Asa ca psihoterapeutilor le-a fost dificil sa stea prea mult timp impreuna cu oamenii rai, pentru a-i studia, pe acestia, sau propriile lor reactii.

( - extras din  Psihologia minciunii – Speranta de a vindeca rãul uman, M.Scott Peck, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2004 )