Stela Moraru-Pavel, Mihaela-Victoria Munteanu, Olivia-Maria Marcov iunie 2009, USH, Drept

Stela Moraru-Pavel, Mihaela-Victoria Munteanu, Olivia-Maria Marcov iunie 2009, USH, Drept

Petrutu Crãciunas anii 1976 la Marea Mediterana Algeria

Petrutu Crãciunas anii 1976 la Marea Mediterana Algeria

Clasa 9-12 V 1982-1986 in 7 iulie 2006 liceul N Balcescu Bucuresti, Romania

Clasa 9-12 V 1982-1986 in 7 iulie 2006 liceul N Balcescu Bucuresti, Romania

Clasa 12 V Colegiul National Sf Sava promotia 1986

Clasa 12 V Colegiul National Sf Sava promotia 1986

Jésus-Christ, Jezu Ufam Tobie, Isuse mã încred in tine

Jésus-Christ, Jezu Ufam Tobie, Isuse mã încred in tine

Iulia Motoc Bucharest Romania CEDO

Iulia Motoc Bucharest Romania CEDO

Iulia Motoc Patriarhie, Turnul Clopotnita din 1698, 8 septembrie 2013

Iulia Motoc Patriarhie, Turnul Clopotnita din 1698, 8 septembrie 2013

Petrutu, prietenul meu din copilaria, Aurora si Tutzu (Petru) Craciunas parintii lui (Algeria)

Petrutu, prietenul meu din copilaria, Aurora si Tutzu (Petru) Craciunas parintii lui (Algeria)

Sr Dominique, Renée, Olivia, Corina R., Anca, Victoria si Iudit (Ungaria), Ruxandra, Monica ...

Sr Dominique, Renée, Olivia, Corina R., Anca, Victoria si Iudit (Ungaria), Ruxandra, Monica ...

Petrutu Crãciunas si Stephanie White Mountain

Petrutu Crãciunas si Stephanie White Mountain

Sr. Georges, Renée, Marie-Lucie, Suzanne, Octavie, Dominique, RDC Constantine

Sr. Georges, Renée, Marie-Lucie, Suzanne, Octavie, Dominique, RDC Constantine

Olivia Maria Marcov si Corina Resl Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine

Olivia Maria Marcov si Corina Resl Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine

Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine Algeria 1972 1976

Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine Algeria 1972 1976

Mihai Miriunis, Laura Simion, Mihai-Ionut Taciu colegii mei de facultate

Mihai Miriunis, Laura Simion, Mihai-Ionut Taciu colegii mei de facultate

Peter-Jacob Hehn Petrutu's friend Canada

Peter-Jacob Hehn Petrutu's friend Canada

Prof.dr.Dorel Zugravescu, ing.J.-B.Deloly, Olivia Maria Marcov, prof.dr.Ieronim Mihaila

Prof.dr.Dorel Zugravescu, ing.J.-B.Deloly, Olivia Maria Marcov, prof.dr.Ieronim Mihaila

Iulia Motoc 15 august 2013

Iulia Motoc 15 august 2013

Laura Simion, colega mea de la Drept, USH, Bucharest

Laura Simion, colega mea de la Drept, USH, Bucharest

Prof.dr.NIcolae Marcov ( father ) si prof.Udriste

Prof.dr.NIcolae Marcov ( father ) si prof.Udriste

Prof.dr.Florin Munteanu si Leon Zagrean

Prof.dr.Florin Munteanu si Leon Zagrean

Prof.dr.Ieronim Mihaila, ing.J.-B.Deloly AIRAMA, Olivia Marcov

Prof.dr.Ieronim Mihaila, ing.J.-B.Deloly AIRAMA, Olivia Marcov

Jesus-Christ

Jesus-Christ

Tatal meu Nicolae Marcov, Revedere colegi liceu Gh.Sincai, promotia 1959, in 31/oct./2013

Tatal meu Nicolae Marcov, Revedere colegi liceu Gh.Sincai, promotia 1959, in 31/oct./2013

Olivia Maria N. Marcov, august 2006, Bucuresti

Olivia Maria N. Marcov, august 2006, Bucuresti

Sorin Tilie, Silviu Marcov, Olivia Maria Marcov, septembrie 2003 Bucuresti

Sorin Tilie, Silviu Marcov, Olivia Maria Marcov, septembrie 2003 Bucuresti

Olivia Maria Marcov, Alexandra Georgescu, Adrian Pafa, Bianca Eftimie, aug.2009, Bucharest

Olivia Maria Marcov, Alexandra Georgescu, Adrian Pafa, Bianca Eftimie, aug.2009, Bucharest

Stéphanie Crãciunas Peter Hehn and Stéphanie's cousin, Canada

Stéphanie Crãciunas Peter Hehn and Stéphanie's cousin, Canada

Maica Domnului cu pruncul, Rugaciune la aprinderea candelei

Maica Domnului cu pruncul, Rugaciune la aprinderea candelei

Mission to Magadan Sister Miriam praying the rosary June 24 2014

Mission to Magadan Sister Miriam praying the rosary June 24 2014

The Catholic Parish of the Sacred Heart of Jesus, Constantine Algeria 1972 1976

The Catholic Parish of the Sacred Heart of Jesus, Constantine Algeria 1972 1976

Laura Adriana Bucharest Romania July 2009

Laura Adriana Bucharest Romania July  2009

Olivia Maria Marcov December 2007 Bucharest Romania Cristi s Birthday

Olivia Maria Marcov December 2007 Bucharest Romania Cristi s Birthday

Olivia Maria Marcov si Laura Gabriela Cristea in Aparatorii Patriei anul IV 2008 2009

Olivia Maria Marcov si Laura Gabriela Cristea in Aparatorii Patriei anul IV 2008 2009

Fr Michael Shields Bronislava s gulag number Anchorage USA 2014

Fr Michael Shields Bronislava s gulag number Anchorage USA 2014

Liliana Iacob Barna 8 martie 2014 Bucuresti Romania

Liliana Iacob Barna 8 martie 2014 Bucuresti Romania

Olivia Marcov Liliana Iacob Gratiela Andreescu 20 August 1979 Bucharest Romania

Olivia Marcov Liliana Iacob Gratiela Andreescu 20 August 1979 Bucharest Romania

Liliana Iacob and Gratiela Andreescu Italy Bucharest Romania

Liliana Iacob and Gratiela Andreescu Italy Bucharest Romania

Peter Jacob Hehn Petrutu's friend CANADA

Peter Jacob Hehn Petrutu's friend CANADA

Mission to Magadan Fr Michael Shields Children Saturday Club April 29 2014

Mission to Magadan Fr Michael Shields Children Saturday Club April 29 2014

Professor Nicolae Marcov at the Faculty of Matehmatics str Academiei 14 Bucharest Spiru Haret amph

Professor Nicolae Marcov at the Faculty of Matehmatics str Academiei 14 Bucharest Spiru Haret amph

Professor Nicolae Marcov Faculty of Mathematics 14 str Academiei sector 3 Bucharest

Professor Nicolae Marcov Faculty of Mathematics 14 str Academiei sector 3 Bucharest

Iulia Motoc ORTA ITALY September October 5 2014 Romania

Iulia Motoc ORTA ITALY September October 5 2014 Romania

Iulia Motoc Clasa I 1973 Romania

Iulia Motoc Clasa I 1973 Romania

Professor Ieronim Mihaila Faculty of Mathematics Str Academiei 14 3rd floor Bucharest 2007

Professor Ieronim Mihaila Faculty of Mathematics Str Academiei 14 3rd floor Bucharest 2007

Olivia Maria Marcov Andrei Dobrescu 12 V 30 Martie 2007 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov Andrei Dobrescu 12 V 30 Martie 2007 Bucharest Romania

Iulia Motoc Isla Bella September October 5 2014 Romania

Iulia Motoc Isla Bella September October 5 2014 Romania

Olivia Maria Marcov 1968 1969 in Str Sebastian Bucharest Romania la bunica mea Jeana Mardale

Olivia Maria Marcov 1968 1969 in Str Sebastian Bucharest Romania la bunica mea Jeana Mardale

Olivia Maria Marcov JB Deloly AIRAMA July 20 2012 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov JB Deloly AIRAMA July 20 2012 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 School Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 School Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 Bucharest Romania

Olivia Maria, Nicolae, Magdalena, Silviu Marcov, Maria, Irina Craciunas in 1980 Bucharest sector 6

Olivia Maria, Nicolae, Magdalena, Silviu Marcov, Maria, Irina Craciunas in 1980 Bucharest sector 6

Magdalena Marcov my mother and aunt Stefania Sestocenco Bucharest '60

Magdalena Marcov my mother and aunt Stefania Sestocenco Bucharest '60

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciunas' Birthday May 17 1982 Bucharest Romania

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciunas' Birthday May 17 1982 Bucharest Romania

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciuns'Birthday May 17, 1982, 2 years old, Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciuns'Birthday May 17, 1982, 2 years old, Bucharest

Olivia Maria Marcov Irina Craciunas Silviu Marcov January 1, 1983 Bucharest

Olivia Maria Marcov Irina Craciunas Silviu Marcov January 1, 1983 Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr.Craciunas, Irina's Birthday, May 17, 1985 Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr.Craciunas, Irina's Birthday, May 17, 1985 Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr., Irina Craciunas' Birthday, May 17, 1985, Bucharest Romania

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr., Irina Craciunas' Birthday, May 17, 1985, Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov in 1969 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov in 1969 Bucharest Romania

Mission to Magadan October 29 2014

Mission to Magadan October 29 2014

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus June 4 2014 Magadan Russia USA

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus June 4 2014 Magadan Russia USA

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus Mission to Magadan E News Oct 2014

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus Mission to Magadan E News Oct 2014

The Holy Virgin Mary and the Kremlin Russia December 2014

The Holy Virgin Mary and the Kremlin Russia December 2014

Vladimir Vladimirovich Putin FB page Kremlin Ru En Jan 7 2015

Vladimir Vladimirovich Putin FB page Kremlin Ru En Jan 7 2015

MOSCOW THE CATHEDRAL OF THE IMMACULATE HEART OF MARY ANNA BELOVA

MOSCOW THE CATHEDRAL OF THE IMMACULATE HEART OF MARY ANNA BELOVA

Jesus, The Holy Mother of God Kazanskia by Irina VESELKINA RUSSIA versta-K.ru

Jesus, The Holy Mother of God Kazanskia by Irina VESELKINA RUSSIA versta-K.ru

Vladimir Putin et les enfants orphelins Russie Noel 2014

Vladimir Putin et les enfants orphelins Russie Noel 2014

God and Baby Jesus Ekaterina and Anton Daineko Belarus

God and Baby Jesus Ekaterina and Anton Daineko Belarus

Liliana Iacob Gratiela Andreescu September 2014 Bucharest Romania

Liliana Iacob Gratiela Andreescu September 2014 Bucharest Romania

Gratiela Andreescu Romania Italia

Gratiela Andreescu Romania Italia

Liliana Iacob Barna si Carina Barna 5 iulie 2015 Bucharest Romania

Liliana Iacob Barna si Carina Barna 5 iulie 2015 Bucharest Romania

Vladimir Putin Moscow Russia 2015

Vladimir Putin Moscow Russia 2015

Sr Barbara Hojda Polonia Iunie 2015

Sr Barbara Hojda Polonia Iunie 2015

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015 Pologne

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015 Pologne

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus April 26 2015 Magadan Russia

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus April 26 2015 Magadan Russia

Father Michael Shields of The Heart of Jesus May 21 2015 The Poor Claire Sisters Ireland

Father Michael Shields of The Heart of Jesus  May 21 2015 The Poor Claire Sisters Ireland

Luminita Marina Raileanu psiholog Bucharest Romania July 4 2015

Luminita Marina Raileanu psiholog Bucharest Romania July 4 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13Iulie 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13Iulie 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13 Iulie 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13 Iulie 2015

Vie de Prieres JESUS CHRIST

Vie de Prieres JESUS CHRIST

Olivia Maria Nicolae MARCOV 3 decembrie 2015

Olivia Maria Nicolae MARCOV 3 decembrie 2015

Vladimir Putin, Moscou, Russie, octobre-décembre 2015

Vladimir Putin, Moscou, Russie, octobre-décembre 2015

Irina Vatava Moscalenco la fille de Boris Vatav Ma cousine Chisinau Moldova

Irina Vatava Moscalenco la fille de Boris Vatav Ma cousine  Chisinau Moldova

Tania Trahman la petite fille de Boris Vatav Chisinau Moldova

Tania Trahman la petite fille de Boris Vatav Chisinau Moldova

Natasa la fille aînée de Boris Vatav son mari et Tania Trahman leur fille Chisinau Moldova

Natasa la fille aînée de Boris Vatav son mari et Tania Trahman leur fille Chisinau Moldova

Irina Vatav la fille de Boris Vatav le cousin de mon père de Chisinau Moldova

Irina Vatav la fille de Boris Vatav le cousin de mon père de Chisinau Moldova

Valentina et Boris et Irina Vatav Chisinau Moldova

Valentina et Boris et Irina Vatav Chisinau Moldova

Valentina et Boris Vatav le cousin de mon père Chisinau Moldova 2015

Valentina et Boris Vatav le cousin de mon père Chisinau Moldova 2015

Jesus Christ Iisus Hristos

Jesus Christ Iisus Hristos

NOTRE DAME DE LOURDES PRIEZ POUR NOUS

NOTRE DAME DE LOURDES PRIEZ POUR NOUS

Olivia Maria Marcov 1 Octombrie 2014 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov 1 Octombrie 2014 Bucharest Romania

DUMNEZEU TATAL CERESC SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC ATOTTIITORUL

DUMNEZEU TATAL CERESC SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC ATOTTIITORUL

Olivia Maria MARCOV 5 Ianuarie Janvier 2016 Bucharest Romania

Olivia Maria MARCOV 5 Ianuarie Janvier 2016 Bucharest Romania

Le mot de Jesus Christ Le Verbe Dieu Sfinte Dumnezeule Sfinte Tare Sfinte Fara de Moarte

Le mot de Jesus Christ Le Verbe Dieu Sfinte Dumnezeule Sfinte Tare Sfinte Fara de Moarte

SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL CINE E CA DUMNEZEU NIMENI NU E CA DUMNEZEU SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC

SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL CINE E CA DUMNEZEU NIMENI NU E CA DUMNEZEU SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC

Jesus Misericordia ISUS CRISTOS SI COROANA DE SPINI PATIMILE

Jesus Misericordia ISUS CRISTOS SI COROANA DE SPINI PATIMILE

Olivia Marcov Bogdan Buzoianu 31 janvier 1976 CONSTANTINE ALGERIE

Olivia Marcov Bogdan Buzoianu 31 janvier 1976 CONSTANTINE ALGERIE

Maica Domnului icoana Sf Ap Luca aici MD Vladimir

Maica Domnului icoana Sf Ap Luca aici MD Vladimir

Saint Padre Pio NOS LARMES AU CIEL

Saint Padre Pio NOS LARMES AU CIEL

Profesor fizica Ion MANEA Olivia Marcov cl 12 V 1986 Liceul N Balcescu Colegiul Sf SAVA Bucuresti

Profesor fizica Ion MANEA Olivia Marcov cl 12 V 1986 Liceul N Balcescu Colegiul Sf SAVA Bucuresti

Olivia Maria Marcov Icône de la Mère de Dieu Salvatrice et Secours des Affligés Bucarest Romania

Olivia Maria Marcov Icône de la Mère de Dieu Salvatrice et Secours des Affligés  Bucarest Romania

Silviu Marcov mon frère fratele meu Bucarest Romania

Silviu Marcov mon frère fratele meu Bucarest Romania

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 la classe 12 V Bucarest Roumanie 2016

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 la classe 12 V Bucarest Roumanie 2016

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 Bucarest Roumanie 2016

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 Bucarest Roumanie 2016

Notification blogspot.com 17 novembre 2016

Notification blogspot.com 17 novembre 2016

Nasterea Domnului La Naissance du Petit Jésus

Nasterea Domnului La Naissance du Petit Jésus

Jésus-Christ

Jésus-Christ

Bunicii Teodora si Alexei Marcov, povestea lor (Tighina, Chisinau)

Bunicii Marcov, sau bunicii mei paterni si povestea lor


Bunicii din partea tatalui meu Nicolae Marcov se numesc (se numeau) Teodora si Alexei Marcov.
Bunica mea din partea tatalui era din Tighina si se numea Feodosia Sestocenco, atunci cand ea s-a casatorit cu bunicul si cand mult mai tarziu au venit din Chisinau la Bucuresti, prenumele ei a suferit o mica modificare in sensul ca s-a numit Teodora, iar numele de familie dupa casatorie a fost Marcov.
Bunicul meu Alexei Marcov a avut surori si frati, despre toti acestia nu stiu prea multe, insa a avut un frate cel putin, si mai ales doua surori gemene pe care le-am cunoscut si care isi petreceau o parte din vacanta de vara la Bucuresti, acasa la bunicul meu cand eu eram mica.
Dar surorile gemene - Zinaida sau Zina si Eugenia sau Jenia Marcov - au inceput sa vina la Bucuresti foarte tarziu, cand erau de acum in varsta si oricum dupa data la care se pensionasera pentru limita de varsta.
Tot atunci, dupa ce se pensionase, si bunicul meu pleca vara la Chisinau la ele si ramanea o parte din vara cu surorile lui, urmand ca, in anul urmator sa soseasca la Bucuresti, Zina si Jenia, surorile.
...Atunci cand matusile mele, surorile bunicului Alexei adica, soseau la Bucuresti, ele luau cu ele si pe nepoatele lor, pe cate o nepoata.
Fiecare matusa a mea a fost casatorita si a avut un baiat, un fiu, care mai tarziu la randul sau, casatorindu-se a avut o fiica - sau cel putin o fiica - dar, in acei ani cand matusile Zina si Jenia veneau la Bucuresti, fiecare dintre ele avea numai cate o nepoata, pe Natasa ( matusa Zina ) si pe Adriana sau Ada ( matusa Jenia ).
Natasa si Adriana traiesc azi la Chisinau si au fiecare, copii.
Adriana are un baiat, iar Natasa o fiica, pe Tania, alintata Tanicica, astazi amandoi copiii sunt deja mari ; pe baiatul Adei nu stiu cum il cheama, dar l-am vazut o data cand ma aflam in vizita la Chisinau in anul 1992, acasa la matusa mea Jenia, locuia foarte simplu, intr-un bloc, intr-un apartament la parterul blocului, iar apartamentul era aproape lipsit de mobile.
In anul 1992 eu am fost pentru prima data la Chisinau si in acel an am fost de doua ori, in primavara si apoi in toamna.
De atunci la Chisinau nu am revenit niciodata pana astazi, dar atunci in anul 1992 am avut ocazia sa imi revad matusile, pe Zina si Jenia, pe care le cunoscusem si le vedeam numai in anii copilariei mele.
Atunci cand erau tinere si s-au casatorit, matusile mele - care intotdeauna ce avea sau ce facea una dintre ele, era "obligatoriu' sa aiba sau sa faca si cealalta, alminteri se cam certau intre ele si intotdeauna incepeau sa si planga cu lacrimi amare, incat vazandu-le incepeai si tu sa plangi - s-au maritat fiecare cu un ofiter român, si atunci cand a inceput cel de-al doilea razboi mondial, sotii lor au plecat pe front, iar dupa razboi ei nu s-au intors in Chisinau de unde erau si unde se insurasera cu matusile Zina si Jenia, insa intre timp matusile devenisera mame - fiecare, cum altfel ! - si adusesera pe lume un baiat.
Despre sotii lor se pare ca ele nu au mai stiut niciodata nimic, cand s-a incheiat razboiul si avand in vedere ca sotii lor au luptat in Armata Romana, a Romaniei adica, ei in orice caz, daca au supravietuit nu au revenit in Chisinau care trecuse cu sau fara voia sa in  URSS.
In familie am auzit povestindu-se ca matusile dupa razboi au fost sistematic chemate la Comisariatul de Politie, unde erau intrebate unde le sunt sotii si ce stiu despre sotii lor.
In aceste circumstante ele - presupun eu - nu s-au mai putut casatori din nou, in fapt ele erau casatorite si niciodata nu au divortat, dar avand in vedere ca sotii lor au "disparut" in sensul ca niciodata nu au revenit in Chisinau de unde erau, probabil ca ele se puteau recasatori daca erau vremuri mai bune sau un regim mai uman la putere.
Asa insa, in plin comunism nu s-au recasatorit, le-a fost foarte greu, si-au crescut singure fiecare copilul, baiatul si asa au ramas pana la moartea lor, niste femei singure si care plangeau cu amar.
Ti se rupea sufletul cand le vedeai ce sensibile erau si mai ales devenisera.
Baietii lor au crescut mari si s-au insurat, iar fiul Zinei s-a insurat chiar de doua ori si de fiecare data a avut si cate un copil.
Se pare ca, totusi, sotii matusilor mele ar fi supravietuit razboiului si s-ar fi stabilit dupa razboi in Romania, anume in Moldova poate la Iasi, dar eu una nu stiu nimic sigur, insa candva am auzit ca sotii matusilor mele s-ar fi recasatorit in Romania si si-ar fi intemeiat alta familie si ar fi avut alti copii.
In orice caz, Zina si Jenia au ramas niste femei "vaduve" toata viata lor si au apucat sa se bucure numai de foarte, dar foarte putini ani de casatorie, demult in tineretea lor foarte tanara.
Este inuman ca o femeie sa nu aiba un sot toata viata ei si sa fie intrebata unde se afla sotul ei de care ea s-a bucurat prea putin timp, in conditiile in care sotul ii luptase pe front si sotia lui nu mai avea vesti de la el.
In anul 1992 cand tatal meu a dorit ca eu sa cunosc orasul Chisinau in care el s-a nascut in anul 1941, am locuit pe strada Ion Creanga, intr-un bloc cu patru etaje, intr-un apartament la etajul 2, sau 3 nu mai stiu precis, la matusa Zina, sora bunicului meu Alexei, iar bunicul meu in ce il priveste decedase de mai multi ani, prin anii '80.
Matusa Zina locuia cu fiul ei, unicul ei fiu, Boris si cu a doua sotie a acestuia si inca cu nepoata ei, cu fiica lui Boris, care era pe atunci destul de micuta.
Inainte sa imi iau ramas bun de la rudele tatalui meu din Chisinau le-am intrebat, dar nu mai stiu precis care din ele mi-a spus, au contribuit cred fiecare, acasa la matusa Zina, si mi-am notat cateva zile de nastere ale membrilor familiei Marcov, caci matusa Zina s-a nascut Marcov, si maritandu-se s-a numit Vatav, dupa sotul ei, iar pe vremea cand exista URSS i se spunea Vatava, adica se facea femininul numelui de familie.
Astfel, cu rezerva ca nu stiu cat de precise sunt datele mele, am notat ca matusa mea Zina Marcov s-a nascut pe 6 octombrie 1913, prin urmare de aici deducem ca tot atunci s-a nascut si sora ei Jenia Marcov, intrucat erau gemene, iar Boris, fiul matusii Zina s-a nascut in anul 1940, in luna martie.
Nepoata matusii Zina, Natasa ( Natalia ) pe care Zina o aducea cu sine la Bucuresti, vara, la bunicul meu Alexei Marcov, s-a nascut in anul 1963 in luna iunie, din prima casatorie a lui Boris.
La randul ei Natasa, despre care mama mea spunea intotdeauna ca o tine bine minte si ca "este o fata asa de buna la suflet !" s-a casatorit, si destul de devreme, inca din liceu o iubea viitorul ei sot, fiind insa prea tanara, se pare ca tatal ei Boris s-a opus casatoriei, un motiv ar fi fost si faptul ca viitorul sot al Natasei era de origine evreu, insa in cele din urma Natasa a fugit la viitorul ei sot care o ducea si aducea de la liceu in fiecare zi, si s-au casatorit, iar Boris - desi se pare ca niciodata nu s-a impacat cu gandul acesta si cu casatoria fiicei sale - a trebuit sa accepte.
Natasa a avut o fiica, pe Tanicica cea scumpica si care avea un par lung si blond, usor ondulat absolut superb, o fata buna sau mie asa mi-a facut impresia in anul 1992 cand am fost la Chisinau, iar Tania s-a nascut in 1982, in luna octombrie.
Taniei ii placeau mult dulciurile si manca cu pasiune, iar rudele tatalui meu spuneau ca trebuie sa ii iei din fata mancarea, caci nu se opreste din mancat niciodata.
Dar Tania isi lua in serios rolul cand se aseza la masa, se uita la tatal ei care manca bine si serioasa manca si ea, parca se lua la intrecere cu el.
Tania insa era o fata buna si lipsita de rautate.
Totusi ma gandesc in sinea mea, ca este dureros sa ii iei cuiva mancarea din fata, chiar daca mananca mult, inseamna ca ii este foame si ca inca nu s-a saturat, si atunci cum sa ii iei din fata mancarea ?
Intre timp, Boris s-a casatorit a doua oara si din casatoria lui s-a nascut Irina, a doua lui fiica.
Irina s-a nascut in anul 1981, in luna septembrie, ceea ce inseamna ca era cam de o seama cu Tania.
Cu Tania si cu Irina am jucat carti, da, asa ca pentru copii insa, le-am intrebat ce jucãm si ele nu mai stiu ce joc au spus, dar era pe pedepse si cine pierdea trebuia sa ofere bomboane celei care castiga.
Tania adora bomboanele !
Si tot Tania avea noroc la carti.
Dar Irina se pare ca s-a maritat prima, sa fi fost prin anul 2003 pentru ca atunci ne-a telefonat si a vorbit cu mine chiar la telefon, sotia lui Boris, adica mama Irinei si ne-a invitat la nunta, la Chisinau, atunci am vorbit si cu Irina la telefon si am intrebat-o ce mai face Tania, dar Irina nu mai stiu ce mi-a raspuns, sau poate stiu, dar acum nu despre aceasta vreau sa vorbesc.
La nunta Irinei, noi din cei Bucuresti nu ne-am dus insa.
In toamna anului 2003 gasisem in ziarul "Romania Libera" din Romania, un anunt in care Ambasada Algeriei la Bucuresti scotea la concurs un post in ambasada, un fel de asistenta, eu i-as fi spus secretara, dar astfel de functii sau pozitii - de simpla secretara - nu existã am aflat in ambasada, postul era de asistenta.
Mi-am reunit actele, in copie, am format un dosar si asa cum spunea anuntul, am pus dosarul meu la cutia postala aflata exact in fata cladirii ambasadei Algeriei la Bucuresti, pe fostul bulevard ana ipatescu si actualul bulevard Lascar Catargiu ; era prin luna septembrie 2003.
Cam in acea perioada a telefonat si sotia lui Boris, varul tatalui meu si fiul matusii Zina, sa ne anunte ca Irina face nunta la Chisinau.
Eu participasem la vreo 3 interviuri, la intervale de timp, si in cele din urma postul l-a castigat altcineva, nu eu, nu stiu cine, dar este o presupunere a mea ca l-ar fi castigat tot o persoana de origine araba, adica nu o romanca, au fost multi candidati pe acel post, iar ambasadorul Algeriei cu care am avut doua interviuri mi-a explicat frumos - de altfel am fost chemata pana pe ultima suta de metri la interviuri, inclusiv in ultima zi in care s-a facut alegerea unei persoane pentru postul respectiv - ca primeste multe CV-uri si ca multe persoane vorbesc si cunosc bine mai multe, dar multe limbi straine, mai mult decat franceza sau doua limbi straine, franceza si engleza de pilda.
Revenind la bunicul meu Alexei Marcov, el a avut si un frate, care insa din Chisinau a plecat la Moscova unde s-a stabilit, iar acest frate, Ivan il chema cred, a avut un fiu, pe Serghei Markov care locuieste la Moscova si s-a nascut in anul 1935, la sfarsitul lunii martie, dupa cum mi-au spus rudele din Chisinau, matusa Zina cred, atunci in 1992.
Din cate stiam de la sotia lui Boris, Irina era aceea care pastra contactul cu Serghei Marcov care a ajutat-o atunci cand Irina a urmat Scoala ( o scoala post-liceala ) de asistente medicale si avea nevoie de carti pentru a invata.
Ca sa fiu sincera cred ca pe Irina o incurajau si puneau sa vorbeasca cu Serghei Marcov, pentru ca Irina nu "misca in front" la parintii ei si fara indemnul lor nu ar fi avut vreo initiativa.
Ma rog, poate cu exceptia maritisului.
Trebuie desigur sa tinem cont ca sunt alte tari, alte mentalitati si obiceiuri si ca Moldova la un moment dat s-a desprins din acea URSS.
Si se formeaza altfel de caractere si de personalitati.
Din nou revin la bunicii mei si voi spune ca bunica mea Feodosia Sestocenco era de origine ucraineana, in timp ce bunicul Alexei Markov, dupa cum si numele o spune, era dintr-o familie rusa.
Nu stiu daca chiar asa a fost, dar se pare ca tatal bunicii mele Feodosia sau Teodora Marcov a fost asistent medical sau infirmier.
Strabunicul, tatal Feodosiei, pe care l-am vazut intr-o fotografie, era un om robust, plin, cu o fata rotunda si o privire optimista, avea un nasuc rotund si o mustacioara mica, niste ochi rotunzi si era bucalat, grasut.
Initial, eu am stiut mai multi ani de zile sau asa am inteles eu din povestirile tatalui meu, atat cat mi-a povestit tatal meu, ca bunica mea Teodora a mai avut doua surori, insa in decembrie 2002 cand am petrecut la Brasov sfarsitul de an si mi-am vizitat matusa - singura ruda a tatalui meu din Romania, o verisoara pe care o cheama Maria Precup ( casatorita a doua oara Brezaie, azi este din nou vaduva dupa colonelul Ion Brezaie, vaduva a fost si dupa primul ei sot, tanarul Dan Leoveanu cu care a avut o fiica, pe Ioana-Laura sau Oana si care a murit foarte tanara, bolnav de plamani ), sau Mioara cum i se spune - Mioara mi-a explicat ca mama ei care era sora bunicii mele Teodora Marcov, i-a spus ca bunica a mai avut o sora care insa a ramas in  URSS.
Cum asa ?
Bunica mea Teodora a avut doua surori in Romania, care si ele s-au refugiat in Romania din orasul Chisinau cand a inceput al doilea razboi mondial.
Pe surorile bunicii mele le chema Lena si Maricica.
Maricica este ( a fost ) mama matusii mele Mioara Precup din Brasov.
Maricica a fost casatorita cu Gicu Precup.
Lena a decedat candva, demult, cand eu eram mica si ea a venit in Romania din Chisinau cu sotul ei, inginerul Astreianu care a construit o casa in care au locuit ei doi sotii la Brasov. O vila frumoasa pe strada Pictor Pop in Brasov, o strada in panta, care urca destul de abrupt, cu case sau vile, avand ca decor in spate muntele si Tâmpa.
Lena insa nu a avut niciodata copii.
A ramas vaduva dupa sotul ei, inginerul Astreianu si dupa un timp s-a recasatorit.
Insa s-a recasatorit cu un barbat divortat sau vaduv nu mai stiu bine acest aspect, care insa avea copii la randul sau, si care la moartea sotiei sale Lena ar fi dorit din cate auzisem - da, pentru ca a avut loc multi ani si un proces de dezbatere a succesiunii de pe urma matusii mele Lena din Brasov - intreaga casa construita de inginerul Astreianu pentru Lena si pentru el, pentru copiii sai din prima casatorie.
Tatal meu mai multi ani la rand a trebuit sa se duca la Brasov si sa fie martor - eu as spune ca poate nu numai martor - in dosarul de dezbatere a succesiunii de pe urma matusii Lena.
Intrucat Lena decedand, si pentru ca ea niciodata nu a avut copii, o mosteneau surorile ei din Romania, adica Maricica ( mama Mioarei ) si Teodora Marcov ( mama tatalui meu Nicolae Marcov ).
Insa tatal meu Nicolae Marcov a renuntat la succesiune, caci el venea la succesiune pentru mama lui Teodora care decedase candva prin anul 1965.
Ceea ce stiu este ca Teodora Marcov a decedat cu un an inainte ca tatal meu sa se casatoreasca cu mama, in luna februarie, iar tatal meu nu a vrut sa se incheie casatoria lui chiar in luna februarie, pentru ca in acea luna murise cu un an in urma, mama lui Teodora, dar pentru ca mama mea a insistat, s-au casatorit parintii mei.
Eu m-am nascut abia in anul 1968.
Tatal meu a renuntat deci la succesiune, in favoarea Mioarei, fiica matusii Maricica, mai exact tatal meu s-a gandit la verisoara lui, la Mioara.
Cand va fi ea "mare" sa aiba ea tot ce ii trebuie.
Mioara locuia la Sãcele, langa Brasov, cu parintii ei cu Maricica sora Lenei si cu tatal ei, sotul Maricicai.
Odata am fost si noi acolo in vizita la Sacele, iar mama mea tinea minte ca acolo, Mioara si parintii ei aveau o casa frumoasa, mare si cu mult teren, cu o gradina splendida in jurul casei, adica o gospodarie destul de mare si mai ales frumoasa.
Insa familia Mioarei s-a mutat la Brasov cand a decedat matusa Lena, sora Maricicai, in casa Lenei, la parter, la etaj a ramas al doilea sot al Lenei.
De atunci s-au judecat cu al doilea sot al Lenei, care avea copii din prima lui casatorie si ar fi vrut intreaga casa sau vila.
Dupa mai multi ani de proces, Maricica si familia ei au castigat parterul imobilului adica al casei construite de inginerul Astreianu, sotul Lenei ( Lena fiind De Cujus in acest caz ).
IN ultimii ei ani de viata, Lena a suferit de cancer si se pare a suferit cumplit, intrucat a avut dureri mari cauzate de cancer, asa am auzit eu in familie povestindu-se in trecut.
Cel de-al doilea sot al Lenei, cel vaduv sau divortat - cred ca era vaduv de fapt - a castigat in instanta etajul vilei.
In decembrie 2002 cand am fost cateva zile la Brasov si mi-am vizitat matusa, pe Mioara, atunci la etajul vilei, vila avand un singur etaj, locuiau inca o fiica a celui de-al doilea sot al Lenei si sotul acesteia si cu copiii lor.
Dar dupa aceea, nu stiu la ce interval de timp, am aflat cand eram studenta ( 2005-2009 sunt anii studentiei mele ), dupa atatia si atatia ani de zile, dintr-o data, fiica sotului Lenei a luat decizia sa vanda partea ei de casa, apartamentul de la etajul vilei unde locuise toata viata si sa se mute cu intreaga ei familie.
Si chiar s-a mutat, a plecat.
Dupa decesul parintilor ei, matusa mea Mioara a ramas la parterul vilei care i-a revenit in totalitate, asa cum a fost castigat la proces de familia ei, in schimb, atunci in trecut cand au castigat in instanta parterul, instanta a stabilit ca ei sa foloseasca o intrare prin curte, adica nu usa principala sau intrarea principala in vila.
Astfel ca vila era impartita in doua apartamente, unul la etaj si altul la parter, insa aveau intrari separate.
In ce o priveste pe bunica mea Teodora Marcov, ea si-a crescut surorile fiind cea mai mare dintre ele, intrucat de  mici au ramas fara mama.
Pe parintii bunicului meu Alexei Markov ii chema Nadejda si Chiril Markov, iar numele de familie se scria cu litera "k" asa cred, iar la Bucuresti mult mai tarziu cand a sosit si s-a stabilit bunicul meu Alexei, atunci s-a ortografiat cu litera "c", Marcov.
In anul 1992 cand am fost la Chisinau, intr-una din ultimele mele zile de vizita in acel oras, am fost invitata acasa la matusa Jenia.
Asa cum am scris, pe matusa Jenia o cunoscusem si o vedeam vara, cand eram mica si ea venea la Bucuresti la bunicul meu Alexei Marcov, care locuia cred in strada Ritoride nr.9, cu a doua lui sotie, Anisoara.
Pe bunica mea nu am cunoscut-o, intrucat ea a decedat cu un an inainte de a se casatori tatal meu, dar am cunoscut-o pe Anisoara, iar apoi,  dupa decesul ei bunicul meu s-a insurat a treia oara, cu Klara, dar amandoi erau in varsta de acuma, pe Clara am vazut-o mi se pare o data cel putin, dar era o femeie in varsta si prea putin mi-o amintesc.
Insa la Anisoara si bunicul Alexei mergeam in vizita si tot la el ramaneau surorile lui Zina si Jenia cam o luna de zile, o data la doi ani, cand ajungeau la Bucuresti cu nepoatele lor.
Cand, in anul 1992 am fost acasa la matusa Jenia - despre ea stiu mai putin, de exemplu nu ii stiu in clipa aceasta numele de familie, dar fiul ei se numea Mircea si era tatal nepoatei sale Adriana sau Ada.
Matusa Jenia la Chisinau locuia cu Ada nepoata ei si cu baiatul, mic pe atunci, al Adei, un baiat blond si scumpic care se juca in fata blocului foarte in largul sau, un baiat frumos atat imi amintesc.
Caci peisajul in sine seamana bine cu cel din Bucuresti, adica existau blocuri si copii care se jucau in fata blocului ca in Romania.
Tot atunci in anul 1992 am fost invitata la Mircea, fiul matusii Jenia care locuia la casa cu sotia lui ucraineana pe care o chema Ala, - poate a doua lui sotie - care era inalta si avea o constitutie mai robusta decat Mircea sotul ei, si mai ales avea niste ochi albastri minunati.
Mircea era tatal Adrianei sau Adei si Ada sosise si ea acasa in vizita la tatal ei, unde mergea cand vroia, ca la ea acasa de fapt, desi locuia cu bunica ei Jenia.
Ada era cred divortata si nu se putea hotari pe cine sa iubeasca, caci avea o inima mai mare.
Asa este la tinerete, nu-i asa, nu esti intotdeauna prea horatat(a).
Matusa mea Jenia mi-a oferit inainte sa plec, stia si ca urma sa plec la Bucuresti acasa inapoi, cateva servetele cusute frumos pe o panza fina, o etamina fina de culoare galbena, cusute, brodate cu fir de ata maro, portocaliu si rosu, pe care si astazi le am si le folosim acasa aici la Bucuresti, si o carte pe care o mai aveam inca - eu tin enorm la carti in ce ma priveste - in urma cu catva timp, al carei titlu era cam asa : "Viatã furatã", iar in acel roman al carui autor nu imi era cunoscut si nici azi nu imi suna cunoscut, in clipa asta nici nu il stiu, era vorba de povestea a doua surori gemene, una dintre ele s-a maritat iar a doua s-a indragostit de sotul sorei sale.
Iar sora - personajul din cartea matusii Jenia - a decedat si sora ei geamana i-a luat locul, i s-a substituit - adica in mod nelegal ! - surorii ei, in viata alaturi de sotul acesteia, dar sotul a simtit ceva, parca sotia lui nu era chiar sotia lui... nu mai stiu cum s-a terminat acel roman, dar mi s-a parut cumplit de trist intrucat sora "cea buna" murise, si mi se pare ca inecata sau intr-un accident.
M-am gandit chiar atunci pe loc, cand eram acasa in vizita la matusa Jenia, oare de ce matusa mea imi oferã tocmai aceasta carte, cu acest subiect al substituirii identitatii ?
Caci matusa Jenia a insistat sa imi ofere ceva in amintire de la ea si mi-a venit sa plang, avea un apartament aproape gol, fara mobile si fara covoare pe jos, numai patutul nepotului ei cel blond si mic, fiul Adei intr-o camera si patul ei si al Adei, o masuta in sufragerie si poate un fotoliu simplu, si cam atat.
Da si un corp de biblioteca, o mobila de sufragerie, insa complet gol, adica gol asa cum il vezi la magazinul de mobile cand mergi sa cauti mobila.
M-am gandit mult dupa aceea la matusa Jenia, nu stiu de ce dar in ziua aceea am simtit-o mai apropiata chiar decat pe matusa Zina la care am locuit si pe care o iubeam, dar parca ceva in matusa Zina era mai "rece" sau indiferent, nu stiu cum sa definesc acel sentiment.
Cand am plecat din Chisinau, la gara m-au condus matusa Zina, fiul ei Boris, sotia lui si Irina fiica lor, Natasa si nu mai stiu cine mai era, daca mai era, da, mai era si Oleg, dar Oleg.... Oleg baiatul mamei...
Urcasem in tren, Oleg mi-a urcat bagajele in compartiment si priveam spre ei toti in fata vagonului care inca avea usa deschisa, stateam in usa vagonului si nu vroiam sa intru in compartiment inainte de plecarea trenului si s-au bucurat cu totii ca plec, am avut un soc,  mie imi dadeau lacrimile, chiar si matusa Zina s-a bucurat ca ma vede plecata.
Mai ales sotia lui Boris nu m-a placut niciodata, din pacate matusa Zina a avut dreptate.
Dar m-am intrebat daca Zina dupa atatia ani langa nora ei, sub acelasi acoperis, nu s-a contagiat de la nora ei, de defectele norei sale.
Desi numai o singura data am avut ocazia sa o revad in 1992, dupa anii in care o vedeam la Bucuresti in copilaria mea, pe matusa Jenia, desi in acel an 1992 am fost de 2 ori la Chisinau si de fiecare data am locuit la matusa Zina, sora Jeniei, pe Jenia am simtit-o sincera, isi traia singuratatea si destinul trist cu multa demnitate, si sincera sa fiu nu mai spera nimica, pe Jenia am simtit-o alaturi de mine, nu stiu de ce, totusi nu cred ca m-am inselat.
Zina si Jenia locuiau in cartiere diferite si deci si in blocuri diferite la Chisinau.
Blocuri de patru etaje.

Cand a inceput al doilea razboi mondial, bunicul meu Alexei care a facut stagiul sau militar in Armata Romaniei, undeva la Braila, a plecat la Bucuresti.
Bunicul Alexei a fost tipograf, a inceput ca zetar, culegea litere din plumb, iar plumbul este toxic, lucra la Imprimeriile Nationale, Monitorul Oficial, care se numeau si regale sau ale Regatului Romania Mare, caci pe atunci Romania avea monarh.
Daca la inceput a lucrat la Chisinau, dupa aceea bunicul s-a refugiat la Bucuresti, la sediul central al Imprimeriilor Nationale din capitala Romaniei si aici a si ramas, a obtinut dreptul de sedere definitiva de la prefectul Bucurestiului.
Mai tarziu a lucrat chiar la Casa Scanteii si de acolo a si iesit la pensie, ca tipograf.
La un anumit interval de timp dupa plecarea lui din Chisinau, a fost urmat de bunica si cei doi copii ai lor, Adriana sau Ada si fratele ei Nicolae ( tatal meu ).
Tatal meu povestea ca el avea cam un an atunci cand mama lui s-a refugiat, in plin razboi cand nemtii ( nazistii ) bombardau Romania la Bucuresti, ducandu-l pe tatal meu, un copil pe atunci, in brate si de mana pe Ada fiica ei cea mare.
In final au ajuns la Bucuresti si familia Marcov s-a reintregit si au ramas la Bucuresti.
Cand a crescut, Ada a devenit studenta la Universitatea Politehnica din Bucuresti, invata foarte bine.
Din nefericire Ada a decedat pe neasteptate cand avea vreo 21 de ani, se pare de leucemie, dar diagnosticul nu stiu daca a fost confirmat sau trecut ca atare in certificatul de deces.
Dar Ada care intr-o vreme incepuse sa spuna ca are mari si puternice dureri de cap, in perioada aceea urma un tratament cu raze.
Intr-o zi, asistenta sau sora medicala a uitat-o expusa la raze un timp indelungat.
Dupa aceasta data Adei i-a fost si mai rau.
Nu voi insista dar spun inca ca ea a murit, si destul de brusc.
Ada, sora tatalui meu era logodita cu un tanar pe atunci, inginer, despre acela Cornelia Stanescu ( Bogdan dupa numele ei din liceu ), colega de la liceul Gh. Sincai din Bucuresti a tatalui meu si vecina lui din copilarie, mi-a spus ca el niciodata nu s-a casatorit dupa moartea Adei, niciodata.
Intrucat erau refugiati din Chisinau, cand Ada a decedat familia Marcov s-a vazut in fata unui fapt trist : nu aveau loc de veci.
O prietena a Adei a carei familie era mai instarita, vorbind cu cei din familia ei, au inmormantat-o pe Ada in unul din locurile lor de veci ; pe acea familie o chema Radu mi-a spus Cornelia Stanescu la telefon in ultimii ani.
Din nefericire insa, bunica mea dupa moartea fiicei sale celei mari, la nu foarte mult timp s-a imbolnavit de inima, apoi a paralizat complet si a ramas la pat iar tatal meu a ingrijit-o.
Prin anul 1965, in luna februarie poate chiar pe 18 februarie, bunica mea Teodora Marcov a decedat si a fost inmormantata langa fiica ei Ada Marcov.
In ultimii ani, Cornelia Stanescu m-a surprins cu o veste trista, cumplita, pentru ca tata nu vorbeste cu mine mai ales, si adesea nici cu mama prea mult, Cornelia mi-a spus ca la un moment dat osemintele bunicii mele ar fi fost exhumate.
Cred, presupun ca ulterior au fost ingropate la loc.
Tatal meu in aceeasi perioada cand vorbeam cu Cornelia Stanescu a inceput sa planga ca mama lui nu are nici macar mormant, loc de veci.
Dar, m-am intrebat eu, de ce niciodata acasa in familie nu ne-a spus nimica, nu mi-a spus ?
In tot cazul sunt destul de nedumerita, stiu ca tatal meu a fost profesor universitar, la facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti pana in toamna 2008 cand s-a pensionat, oare chiar atat de mic a fost salariul unui cadru universitar incat tata nu si-a putut permite sa cumpere un loc de veci.
Acasa, mama ne spune noua, mie si fratelui meu ca nu avem loc de veci si sa ne cumparam.
Ma intreb de ce lucrurile importante parintii mei refuza sa le discute cu mine ?
Sunt totusi lucruri importante care privesc viata, existenta unei persoane fizice.

Bunicul Alexei a murit in alta imprejurare dramatica.
Intr-o vara, ca si in alti ani, el s-a dus la Chisinau de la Bucuresti unde locuia, la surorile lui gemene Zina si Jenia, pentru vreo luna de zile.
Se intampla prin anii '80 si atunci era inca URSS-ul, iar Republica Moldova nu exista inca.
In ziua in care el sosea inapoi la Bucuresti ne-am dus la gara de Nord sa il asteptam, sosea cu trenul.
La Gara de Nord, intamplator ne-am intalnit cu Gabriela Marinoschi, o fosta studenta de la Matematica a tatalui meu, care apoi a devenit secretar stiintific al Academiei Romane, Gabriela era cu sotul ei sau cu barbatul din viata ei, nu stiu daca Gabriela era casatorita atunci sau daca s-a casatorit in cele din urma, poate ca da, insa nu stiu precis, cand a sosit trenul, bunicul Alexei nu cobora din tren.
Mi-e greu in orice moment in care scriu sau evoc acele amintiri, sunt dureroase si azi pentru mine.
Imi dau lacrimile.
Tata a urcat in tren sa il caute, apoi a coborat singur.
Ne-a spus ca tatal lui este in tren, mort.
Mi se pare si azi asa de cumplit, asa o drama si o mare nenorocire sa moara singur in tren, facuse o comotie cerebrala !
Incerc sa datez ca an, ca moment, stiu ca inainte de ultima sa calatorie la Chisinau, deci penultima calatorie a bunicului la surorile lui a fost aceea cand s-a intors cu bine la Bucuresti, acasa si mi-a adus o insigna cu un ursulet pe ea, insigna era parca cu alb si verde, iar in mijlocul ei, ursuletul, era rotunda si se prindea cu un ac, era de la Jocurile Olimpice de la Moscova de prin 1980 ; se prea poate ca pe insigna aceea sa fi scris "Moskva".
In anul in care a plecat, ultimul in care a fost la Chisinau, stiu ca tatal meu i-a spus sa nu plece pentru ca bunicul imbatranea vazand cu ochii si tatalui meu nu i s-a parut atunci prea in forma pentru a suporta calatoria, dar bunicul Alexei tinea sa isi vada surorile si a plecat.
Dar nu s-a mai intors.
In ce ma priveste tin minte ca m-a uimit ceva la bunicul si anume, el intotdeauna era bun si dragut cu mine si imi citea cand eram mica din cartile cu Povesti pentru copii, cand venea acasa la noi in vizita.
Dar cand in anul cu Jocurile Olimpice de la Moscova, s-a intors de la Chisinau, in vara aceea ca niciodata bunicul parea iritat, nervos, suparat si chiar cand i-am zambit.
Asta m-a socat chiar atunci, pe loc si tin foarte bine minte desi au trecut multi ani de atunci, stiu ca m-am intristat mult si in sinea mea m-am intrebat de ce nu ma mai iubeste.
Am fost foarte trista si parintilor nu le-am spus nimic, iar acea constatare a mea si amintirea zilei in care din trenul care il aducea acasa la Bucuresti, el nu a mai coborat, iar noi pe peronul garii il asteptam, aceste doua in fapt, amintiri niciodata nu mi-au dat pace si m-au facut sa plang, si inevitabil imi apar lacrimi in ochi cand evoc aceste imprejurari.
Ele au ramas dureroase pentru mine, mai ales ca nu am apucat sa inteleg de ce bunicul era suparat cand i-am zambit in vara in care - prin sau chiar in 1980 - a venit la Bucuresti inapoi de la Chisinau si mi-a adus insigna cu ursulet.
Atunci eu am crezut ca timpul ii va readuce buna dispozitie bunicului meu, ca el va continua sa ne viziteze si sa imi citeasca, dar se pare ca nu a mai fost timp.
De vizitat acasa, pesemne ca ne-a mai vizitat, ca de obicei.
Cand am vazut ca nu coboara din tren,  nu pot spune ce suparare am simtit in suflet, ce disperare, pe atunci gandeam ca bunicul a murit si inainte sa moara incetase sa ma iubeasca !
Cand bunicul sosea din str. Ritoride nr. 9 de la el de-acasa, la noi in cartierul drumul taberei, ne aducea intotdeauna o rulada cu gem, din acelea cum se gaseau de cumparat in comert.
Rulada cu gem, asezata intr-o plasa din aceea cum se gaseau demult, o plasa din plasa, cu ochiuri mari, crosetata, prin care se vedea intregul continut al acesteia.
Apoi cand crescusem putin, tin minte ca mi-a adus cadou un pulovar din lana, tricotat cu dungi orizontale, in albastru si nuante de albastru ( un fel de turcoaz, albastru deschis si alte nuante ) si am purtat mai multi ani acel pulovar pentru ca era de la bunicul meu.
Insa, in general, cand matusile adica Zina si Jenia veneau la Bucuresti, cand bunicul meu se intorcea de la ele, eu primeam cadouri frumoase, jucarii si mai ales papusi frumoase, cand eram mica adoram papusile, intotdeauna ma jucam cu papusile.
Cel mai dureros mi-am spus eu peste ani, este cand nu iti exprimi la timpul potrivit sentimentele de afectiune fata de cineva, apoi nu mai ai timp si ramai cu ele nespuse.
Dar eu am fost o persoana care cu greu si-a exteriorizat sentimentele.
Atunci cand cineva traieste si te bucuri de prezenta sa in viata ta, trebuie sa ii spui daca il iubesti, trebuie sa nu amani, sa nu lasi timpul sa treaca, pentru ca s-ar putea ca viata sa iti ofere surprize si sa nu mai ai ocazia.
Nu stiu de ce, dar cand eram copil si bunicul Alexei traia, imi imaginam ca isi da seama ca il iubesc, ca tin la el, ca e un fapt natural si firesc, adica care se si vede in mod firesc.
Tot atunci am invatat, cu acea ocazie, ca trebuie sa fii prompt in viata si sa nu lasi timpul sa treaca.
Ar fi trebuit sa le spun parintilor mei ca bunicul nu mi-a zambit ca de obicei, atunci in 1980 si ca pe mine ma ingrijoreaza acest fapt si ei sa il intrebe ce s-a putut intampla, asa, dintr-o data.
Dar eu am tacut si am pastrat durerea in sufletul meu.
Cu adevarat ma doare sa imi amintesc si pe buna dreptate.
Ce a fost mai departe ?
In ziua aceea cand bunicul nu a mai coborat din tren ?
Niciodata Alexei Marcov nu a mai coborat din acel tren blestemat si nu l-am mai vazut.
Nu.
Tatal meu a urcat, nu l-au dat jos deloc, nu l-am vazut nici macar o secunda, noi, mama si cu mine nu am urcat in tren.
Iar tata, urgent, dar urgent, cu o viteza uluitoare a alergat si si-a facut un Pasaport, nu avea pe atunci, eram in plin comunism in Romania, si a urcat el in tren cu bunicul meu, cu tatal lui si imaginati-va ce durere o fi fost in el, daca era in mine, nepoata bunicului, tata si bunicul mort au calatorit inapoi cu trenul acela la Chisinau de unde plecase bunicul.
Tata nu vroia sa plece la Chisinau, il durea, eu cred ca il dureau amintirile, faptul ca pe cand era copil s-a refugiat cu mama lui, in urma tatalui sau care acum zacea mort.
In plus, tata era de parere ca Nicolae Ceausescu nu suporta rusii si numele rusesti si ca plecarea lui in URSS la Chisinau ii va pricinui la Bucuresti unde traim noi, necazuri la locul sau de munca, la facultatea de matematica a Universitatii Bucuresti.
Altfel spus, tata a fost de parere ca Ceausescu ne cam persecuta pentru ca purtam nume rusesc.
Colac peste pupaza, nici sovieticii nu ii iubeau pe cei de origine rusa care plecasera din Chisinau.
Tata mi-a povestit odata ca rusi din Basarabia care s-au refugiat cand a inceput razboiul, s-ar mai fi aflat si stabilit si in alte orase precum Arad, Timisoara poate sau si alte orase din Romania.
In buletinul tatalui meu scria ca tata e nascut la Chisinau pentru ca asa este, acel oras, Chisinaul a fost cand in Romania Mare, cand in URSS.
Chisinau a facut parte din regiunea numita Basarabia.
Insa tata mi-a aratat in trecut, candva, ca la Bucuresti totusi au fost trecuti ca romani, in primul rand pentru ca bunicul a facut armata la romani, in Romania, iar Chisinaul s-a aflat in Regatul Romania Mare.
Acesta este un aspect al realitatii sau istoriei celor din Basarabia.
Este adevarat ca bunicul Marcov era dintr-o familie de rusi, Nadejda si Chiril, dar e la fel de adevarat ca acel Chisinau a fost si in Regatul Romania Mare si mai ales cand Alexei Marcov s-a aflat la varsta recrutarii sale pentru indeplinirea stagiului militar, cand a imbracat uniforma militara a Armatei Romaniei.
Odata ce, in timpul razboiului mondial, Basarabia a fost trecuta din nou sub puterea URSS-ului, bunicul meu a considerat ca intrucat a facut armata la romani, in Armata Romaniei, sovieticii care au fot absurzi i-ar putea face rau, pentru ca nu vedeau cu ochi buni faptul de a fi fost in armata romana.
Ca si cum bunicul putea sa aleaga sau sa isi manifeste vreo dorinta sau optiune cu privire la stagiul sau militar, parca il intreba cineva pe el ?!

Cand in anul 1977 s-a nascut fratele meu, bunicul Alexei Marcov i-a adus jucarii frumoase, o papusa arlechin confectionata din materiale, din carpe cum se spune, dar foarte frumoasa, cu capul din plastic, un cap rotund pe care era palaria sau tichia ascutita la varf, a lui Arlechino, mult timp cu totii acasa am iubit acea jucarie, pe Arlechino, iar fratele meu cand era mic il numea "Achilino".
Achilino avea si niste pantofi mari in picioarele sale, din plastic de culoare verde mi se pare, in fapt acelea ii erau picioarele, caci era o papusa-clown.
Iar costumul sau din saten era in culori bleu-marine si alte culori, dar predomina acel bleu-marine.
Bunicul Alexei Marcov a fost inmormantat la Chisinau, adica acolo de unde in urma cu foarte multi ani luase calea Bucurestiului, a Romaniei.
Pe tata l-au sustinut si ajutat in acea imprejurare la Chisinau, Boris varul sau, fiul matusii Zina Marcov ( casatorita Vatav / Vatava ) si sotia lui, iar intr-o fotografie pe care cred ca inca o mai avem de la inmormantarea bunicului, alb-negru, se zaresc in jurul sicriului - bunicul insa nu se vede - matusa Jenia plansa toata, si Nana, adica Eleonora, mama lui Oleg.
Si sotia lui Boris Vatav si alte persoane, nu prea multe pe care nu le cunosc.
In anul 1992 cand am fost la Chisinau, Boris si sotia lui m-au dus la cimitirul in care este ingropat bunicul si la locul sau de veci.
Este un cimitir extrem de mare, de intins, pe o mare, mare suprafata de teren ce urca, nu este mic precum cimitirele din Bucuresti, este de dimensiuni foarte mari si ai mult de mers pana ajungi la mormantul bunicului.
Ei imi spuneau ca mortii se numesc "blajinii", poate de aici au cei din Chisinau expresia "pastele blajinilor".
Eleonora, dupa cum mi-a spus ea insasi, este o ruda indepartata, dar totusi o ruda a familiei Marcov din Chisinau, adica e ruda cu noi.
Asta spunea ea.
Cred ca da, cred ca Eleonora careia i se spunea Nana, mi-a explicat cum anume suntem rude, in ce grad, dar am uitat.
Eleonora avea o varsta, eram cam de seama parintilor mei si era casatorita cu Dimitri Goriuk care era ucrainean si avea ochii albastri.
Oleg, fiul lor, mostenise ochii caprui ai mamei sale, si pielea alba a tatalui sau Dimitri si tot de la el probabil si faptul ca ii placea mult orasul Odessa, un oras ucrainean unde el calatorea, caci era inginer si lucra in domeniul IT-ului, al calculatoarelor si lucra pentru o firma care isi promova computerele pe teritoriul vast al fostului URSS.
Astfel Oleg calatorea mult cu trenul pe distante foarte mari, dar din calatoriile sale cel mai mult iubea Odessa.
Nana insa avea o piele bruna si ochii caprui.
Era inalta si solida si ca statura isi domina sotul, mai scund si care parea mai comunicativ si mai impaciuitor, in timp ce Eleonora avea un aer semet si artagos.

La cativa ani, dar nu stiu cati, dupa 1992, Dimitri a decedat si la fel si matusa mea Zina Marcov ( Vatava ).
Oleg totusi era mai mare ca mine, prin 1992 el avea...vreo 35 de ani ?
Nana, mama lui Oleg avea o ruda in Bucuresti care nu mai stiu unde locuia, poate in cartierul Militari si era o femeie in varsta, singura, vaduva ori divortata care avea un fiu tanar, inalt de tot, slabut, cu parul negru si frumos pe care il chema Andrei, dar numele lor de familie l-am uitat complet.
La Chisinau, Oleg si mama lui locuiau intr-un bloc de patru etaje, aflat undeva la intrarea in Chisinau, pe o strada numita Muncestscaia, cand trenul se apropia de Chisinau, inainte sa ajunga in gara, pana acolo, deja se zareau niste blocuri pe ferestrele trenului si intr-unul din ele locuia Oleg, acolo locuise fireste si Dimitri pana cand, casatoria se pare ca i-a pricinuit dureri de inima si s-a mutat singur.
S-a mutat in alt apartament, unul pustiu, undeva in Chisinau un oras destul de mare si intins, intr-un cartier indepartat de cartierul sau, iar apartamentul apartinuse bunicii lui Oleg.
Dupa moartea bunicii, parintii lui Oleg sau Nana cea cu initiativa, au imbracat si invelit mobilele toate in huse albe sau cuverturi albe pentru a nu se prafui.
Apartamentul in sine nu era pe loc, atunci, locuibil caci era deconectat de la gaze, si nu functiona aragazul, si probabil si de la lumina electrica.
Am vizitat cu Oleg acel apartament, la parterul unui bloc situat intr-un cartier indepartat de blocul matusii Zina si de blocul lui Oleg, in fapt distantele erau foarte mari de la Zina la Nana si Oleg si la blocul bunicii lui Oleg.
Dar Dimitri se instalase totusi in acel apartament asa cum era el acoperit cu huse albe pe mobile, in bucatarie pe un pat ingust si inalt, neamenajat pentru a fi un pat confortabil, si langa patul din bucatarie pe o masuta avea un resou pe care isi incalzea mancare.
Cred ca asa i-au trecut ultimii sai ani de viata si nu a trait in sine, prea mult, a murit de inima, chiar era suferind cu inima.
L-am cunoscut acasa la el si la Nana, acolo unde locuise el cu sotia lui si unde refuza sa mai ramana, dupa masa pregatita de Nana, sotia lui, imediat s-a ridicat si a plecat, si-a luat ramas bun si dus a fost !
A sosit punctual cu un minut inainte sa ne asezam la masa, iar masa a fost organizata pentru ca el si cu mine sa ne cunoastem, avea inca de pe atunci parul alb si ochii albastri.
Oleg, fiul sau facuse haltere si obtinuse multe medalii la competitiile la care participase, dar era un tanar bland si mama lui cu greu s-ar fi desprins de el, probabil si invers.
Oleg vorbea limba engleza si o si scria, si rusa fireste insa nu cunostea limba romana, dar Nana intelegea limba romana si o vorbea destul de bine, in ciuda accentului sau rusesc pronuntat.
In ce ma priveste nu cunosc limba rusa, iar Nana si-a exprimat nemultumirea si s-a intrebat cand o voi invata si cum m-as putea intelege cu fiul ei Oleg ?
Cred ca Nana si sotia lui Boris semanau destul de bine si se impacau, caci vorbeau la telefon si se aveau in relatii bune, o parte din caracterul lor era asemanator.
In general cele doua isi doreau reusita in viata numai pentru ele insele, totusi sotia lui Boris a dorit-o si pentru fiica ei, Irina, dar Nana nu stiu ce i-a dorit lui Oleg fiul sau.
Nici Nana si nici sotia lui Boris nu m-au placut, ba dimpotriva.
In ce il priveste pe Oleg, fericirea lui in viata a constat in aceea ca nu isi dadea seama prea bine ca timpul trece si ca el ramane singur, adica necasatorit.
Totusi, prin anul 1999 sau 2000, sotia lui Boris a sosit la noi in vizita la Bucuresti si a ramas peste noapte la noi, desi ea are niste rude din familia ei la Bucuresti unde ramanea cand venea la Bucuresti.
Eu m-am bucurat sa o vad, iar ea mi-a povestit cam ce a urmat dupa plecarea mea in 1992 de la Chisinau, am ramas cu impresia vie ca ii placea cand imi povestea, se bucura, asa cum am simtit chiar atunci in 1992.
Nanei nu i-ar fi placut ca eu port ochelari de vedere si m-ar fi numit "chioara", si ar fi spus ca fiul ei nu se poate casatori cu o chioara.
Dar Eleonora purta ea insasi ochelari de vedere cu lentile intunecate, fumurii-maro, si Andrei fiul rudei Eleonorei purta si el ochelari de vedere, desi era un baiat foarte tanar.
De ce sa nu spun adevarul ?
Pe mine ma amuza, dar desigur ca nu mi-a facut o bucurie.
In schimb imi pare rau si mi-a parut rau ca am din partea bunicului Alexei Marcov astfel de rude.
Sotia lui Boris ne este ruda, dar numai prin alianta.
Iar Nana a spus singura ca ea este ruda cu familia bunicului meu Marcov din Chisinau, chiar daca o ruda ceva mai indepartata.
Niste rude care iti poarta sambetele, bune rude, ele nici nu au glumit macar.
Cu toate acestea, in acea noapte am stat sa povestim cu sotia lui Boris, adica ea si cu mine, am dormit in acelasi pat, si atunci ea mi-a spus, de fapt cand a spus asta era ziua si mama era si ea cu noi de fata, - ca dupa 1992, candva, Oleg s-a casatorit la Odessa, dar cred, se pare ca a si divortat dupa aceea.
Oleg s-ar si insurat dupa ce prietena lui i-ar fi spus ca ei doi au un copil impreuna, sau copilul ei este si al lui.
Aceasta imprejurare l-ar fi determinat pe Oleg sa o ia de sotie si sa recunoasca copilul.
Cand s-a casatorit, Nana ar fi facut o referire la mine, expresa, ar fi afirmat ca ar atinge-o blestemele mele, curios ca atunci in 1992 nu o blestemasem, ci numai dupa ce am auzit cum a vorbit despre mine dupa ce am plecat din Chisinau in 1992, adica atunci cand in 1999 sau 2000 mi-a relatat sotia lui Boris urmarea vizitei mele la Chisinau.
Nana ar fi fost deci distrusa auzind ca Oleg, fiul ei s-a casatorit la Odessa fara stirea ei.
Dar s-a consolat cred cand el a divortat, la nu prea mult timp dupa aceea, adica dupa ce se casatorise.
Dupa un timp Oleg ar fi aflat ca a recunoscut un copil care in realitate nu este al lui.
De aceea a divortat Oleg.

Mie mi s-a parut ca un adult sanatos nu poate vorbi precum Nana, dar asa or fi vorbit sovieticii pe vremea cand exista URSS, anume ca daca porti ochelari de vedere inseamna ca esti un chior sau o chioara.
Sa nu uitam ca cea care ma numea chioara, atunci cand o spunea, purta ochelarii ei de vedere de care nu se despartea, aceia cu lentile maro-fumurii.

In ce priveste vederea, nu am avut nevoie de ochelari de vedere decat in anii de liceu, si atunci din nefericire am amanat sa merg la oftalmolog, oricum dupa ce am terminat scoala generala am inceput sa port ochelari de vedere, cred ca tocmai in clasa a XI-a de liceu.
Totusi la un control in clasa a VIII-a, nu mai retin sigur daca nu cumva, la scoala nr.169, la cabinetul medical, asistenta medicala cea in varsta si inalta si uscata cu parul ei grizonat - pe atunci mi-era frica de vaccin si erau obligatorii la scoala, ni le-au si facut ! - nu cumva, cand ne-a facut un control general, ne apropiam de terminarea celor opt clase de scoala generala, a constatat ca nu mai vad foarte bine literele de pe tabloul expus pe usa cabinetului.
Atunci ne-au chemat, clasa cu clasa, la cabinetul medical al scolii generale nr. 169, si, pe rand, asistenta medicala ne-a cantarit, ne-a masurat, ne-a verificat vederea si nu mai stiu ce ne-a mai facut, si a completat o fisa.
Daca ea mi-a scris atunci vreo trimitere spre doctorul oftalmolog, se prea poate, insa eu nu i-am dat curs.
In dreptul fiecarui elev a scris pentru ce este apt, pentru viitor, se referea la un loc de munca, candva in viitor.
In dreptul meu a scris ca nu pot munci in minã, si adaug eu, caci eram mica si slaba, atat de slaba incat se vedea cu ochiul liber si nici nu mai era necesar sa ma urci pe un cantar.

Oricum in acea imprejurare, nu stiu ce a constatat ea exact, nu imi amintesc prea bine, insa la Oftalmolog nu am fost
Am ramas cu impresia ca Nana il invata pe Oleg sa aiba un avantaj de la o viitoare sotie a lui, si pe un astfel de criteriu sa isi aleaga o prietena pe care sa o iubeasca si sa o accepte, primeasca in viata lui, ceea ce mi se pare o atitudine necrestina, urata si pe care o detest.
Pentru ca era contabila si sefa, din cate am inteles, Nana era foarte increzatoare in ea insasi si destul de aroganta si mai ales foarte egoista.
Poate ca avea un argument al ei, mi-a spus ceva, insa eu nu am fost de acord cu ea, lucru pe care insa nu i l-am spus.
Nana mi-a adus un argument pentru care s-ar opune casatoriei lui Oleg, dar nici azi nu sunt de acord cu ea.
Argumentul o privea pe ea, in sensul ca ceea ce ea a spus atunci nu era legat de mine.
Desi ea mi-a adus numai critici.
Mi s-a parut dureros si nedrept fata de Oleg.
Sigur ca Oleg plutea parca intr-o dulce resemnare sau multumire, asa singur cum era, uneori isi dorea o prietena, insa ramanea numai in etapa dorintei, "isi dorea", dar nu infaptuia, sau dorinta lui nu era stabila, de durata, totusi Nana mi-a spus mie altceva si eu nu cred ca avea dreptate.
Nana mi-a povestit ca ea are un frate bolnav psihic, internat intr-un sanatoriu la Tiraspol si pe care il vizita uneori, si ii ducea mancare, trebuia sa treaca in Transnistria pentru a ajunge la fratele ei.
Cred ca Nana vroia sa imi spuna, sau a si spus concret, ca ii e frica ca Oleg sa nu mosteneasca boala fratelui ei.
Pe de alta parte, Nana afirma ca fratele ei ar fi innebunit in timpul sau datorita bombardamentelor, nu stiu ce varsta avea fratele Nanei.
Si nici la ce bombardamente anume se referea ea, la cele din cel de-al doilea razboi mondial ?
Insa, in 1992 Oleg fiul Nanei avea vreo 35 de ani, si i se putea reprosa lui Oleg o oarecare indolenta, apatie fata de viata, totusi nu era chiar lipsit de vointa si dorinte personale, era comod as putea spune, cam prea comod, pentru ca in general o persoana isi doreste sa se casatoreasca, mai ales in anii tineretii.
Desi mai rar, exista totusi si oameni care nu vor sa se casatoreasca in viata lor, sau la viata lor.
Oleg insa nu mi s-a parut nicio clipa a fi lipsit de sanatate mentala.
Ori daca Oleg nu s-a imbolnavit cand era mai tanar sau pe la vreo 18-20 de ani, caci aceea e varsta cand la un om daca e cazul, se poate manifesta schizofrenia sau o boala psihica, dar Oleg avea 35 de ani si nu era deloc schizofrenic, inseamna ca Oleg daca a fost in vreun pericol, scapase.
Ei bine ma doare sa scriu toate acestea, totusi a trecut mult timp si cred ca si lui Oleg trebuie sa i se faca dreptate, fie si numai in acest mod, cred adica ca trebuie spuse aceste lucruri.
Inseamna ca Nana insa, cu buna stiinta il impiedica pe fiul sau Oleg sa se casatoreasca.
Dar nu mi se pare ca avea acest drept.
Este adevarat ca Oleg sau Oleska [ pronuntat Aleshka ] cum il alinta Nana, mama lui, era mai mamos, alintat, si ii placea acest lucru pentru ca se simtea confortabil, el totusi simtea o oarecare nevoie sa aiba o prietena, poate chiar o sotie, avea poate in acest sens, al casatoriei, o vointa mai scazuta, lucru de care pesemne ca Nana si-a dat seama.
Ori, Nana nu a spus asta, dar am citit intr-un Tratat de Psihiatrie, in unele boli psihice vointa poate scadea, adica persoana bolnava pe fondul unei boli psihice isi poate vedea vointa diminuata, scazuta.
Nici sa manifesti o vointa prea puternica, excesiva si mai ales rea, o vointa rea, iarasi nu e semn de sanatate psihica.
Este bine ca omul sa aiba o vointa si buna si sa stie ce vrea, dar sa vrea ceva bun si legitim in viata sa.
Nu stiu daca Nana citise Psihiatrie, nu am discutat cu ea intr-atata sau pana acolo, dar cand mi-a povestit, desi povestirea ei nu a durat mult deloc, m-a izbit egoismul ei si rautatea ei, dar a trebuit sa tac, nu stiam ce sa ii spun sau cum sa ii spun, mai intai ca ea monologase, imi expunea niste obiectiuni ale ei, imi spunea ca nu stiu sa gatesc de pilda si nu sunt pregatita sa ma casatoresc din aceasta cauza, ca nu sunt educata in URSS, ci la Bucuresti si in alte tari prin care trecusem in vizita cand eram mica cu parintii, in Europa Occidentala.
Ca nu voi putea trai la Chisinau care a fost sub influenta URSS-ului.
Cand vorbea, ma aflam la ea acasa in vizita, in apartamentul lor de pe str. Muncestscaia, Nana era atat de patimasa incat era inutil sa incerci sa ii schimbi ideile si credintele.
Dar mi s-a parut nedreapta si rea cu Oleg.
Voi posta cateva fotografii cu bunicii mei din partea tatalui, insa pe o alta pagina, separata.
Despre unchiul Serghei Markov care locuieste la Moscova am aflat abia prin anul 1988 ca are doi copii, pe Irina si pe Iurii sau Iura, iar atunci in 1988 ei erau deja mari si casatoriti, iar Iura avea si o fiica, pe Dasa ( Daria cred, alintata Dasha ).
De la tara aflasem ca Serghei a fost insurat, dar cand a divortat si destul de curand, copiii i-au fost incredintati si el i-a crescut, singur.
Serghei nu s-ar fi recasatorit, insa a avut o a doua sotie ( fara acte ) care - nu stiu, poate - ar fi fost o rusoaica evreica.
Fiul sau Iurii era inginer si s-a casatorit la Leningrad sau Sankt-Petersburg unde si locuia apoi cu sotia lui si cu fiica lor.
IN luna mai a anului 1988, la Bucuresti la noi pentru cateva ore, o parte din ziua aceea, au sosit niste colegi ai lui Serghei Markov, trei rusi, unul dintre ei era profesor universitar si decanul de varsta, apoi urmau ceilalti doi, mai tineri si ingineri, cel mai tanar avea vreo 35 de ani si avea si nepoti deja.
Pe cel care avea o varsta mai mare decat 35 de ani, il chema tot Iurii, insa nu ajunsese la varsta profesorului universitar.
Acesti colegi de serviciu ai lui Serghei ne-au adus din partea unchiului meu cateva, putine, fotografii cu Irina si Iuri Markov, Irina maritandu-se si-a schimbat numele dar Serghei notase pe spatele fotografiilor in limba rusa, ori eu nu inteleg mai ales daca mai scrie si de mana, alfabetul chirilic.
In fotografie erau Iurii in ziua si momentul cununiei sale civile cu Elena, sotia lui, la Leningrad, apoi erau fiica lor Dasha, apoi Irina, sora lui Iurii Markov cu Dasha cea mica si Irina Markova singura in alta fotografie.
In acea perioada, asa cum aveam obiceiul intr-o buna zi cand stergeam praful si aspirasem covoarele, am dat peste o fotografie a unchiului Serghei, undeva, intr-un dulap al tatalui meu, nu e chiar dulap, ci intr-un spatiu al bibliotecii.
Dupa aceea, intr-o alta zi, suna telefonul acasa la noi si eu raspund, o voce noua la telefon, necunoscuta mie imi cere sa vorbeasca cu tata, in limba romana.
Stupoare !
Era Serghei Markov din Moscova.
Era pentru prima data ca il auzeam, si poate ca atunci am si aflat despre existenta lui.
Serghei a vorbit cu tata si apoi tata ne-a anuntat ca urmeaza sa soseasca 3 colegi de serviciu ai lui Serghei Markov la Bucuresti, cu avionul, pe Otopeni aterizau si cateva ore pana in seara zilei in care soseau, urmau sa ramana la noi acasa.
Seara ei plecau la gara de Nord, caci aveau un tren spre Sofia in Bulgaria.
Cei trei rusi mergeau la o Conferinta sau un seminar stiintific la Sofia.
In fotografie, unchiul Serghei Markov aparea mai degraba avand o constitutie ca a bunicului meu Alexei Marcov, era mai scund, bine facut, un cap rotund si ochii caprui, si avea in expresia fetei un aer tonic.
Fotografia am gasit-o intamplator cand stergeam praful si puneam ordine in casa, ea a ramas in casa mai mult timp, dar la un moment dat nu am mai gasit-o.
Probabil ca tata a asezat-o in alta parte.
Cand au sosit rusii in acea zi de mai 1988, Igor Kovaliev, tanarul de 35 de ani, blond si cu ochii albastri, cu capul foarte rotund si avea si putina calvitie, bine cladit, aspectul era robust, bine proportionat dar destul de scund, - abia intrat in casa mi-a pus in fata, frontal, o fotografie, o copie probabil a celei pe care o gasisem in casa cu cateva zile inainte si m-a intrebat daca stiu cine este in poza ?
Igor nu vorbea decat limba rusa, iar celalalt domn, Iura, mai in varsta cu mult decat Igor dar mai tanar decat profesorul universitar, vorbea limba franceza.
Oricum nu a trebuit sa imi traduca, parintii mei se uitau la mine tacand, si Igor imi pusese in fata ochilor poza lui Serghei Markov si se uita la mine intrebator.
Am zambit si am spus ca este unchiul Serghei in poza.
Ma gandesc ca poate s-a intrebat de unde stiu.
Parintii mei nu vorbeau cu mine aspecte ce tin de familiile lor, ale fiecaruia, dar am vrut privindu-l pe Igor sa ii spun : " Stiu, pentru ca eu sterg praful pe mobile si dau cu aspiratorul prin casa, pun ordine si atunci ma uit putin si prin dulapurile bibliotecii, sau nu stiai ca eu sunt cea care sterge praful si e curioasa ?  "
A fost o zi de mai calda si insorita, o adevarata zi de vara, spre seara tata a plecat la gara cu colegii lui Serghei.
Tot el dimineata plecase la Otopeni la aeroport sa ii intampine.
Intrucat ne aflam in anul 1988 in Romania comunista a lui Nicolae Ceausescu, aeroportul Otopeni era gol de oameni si plin numai cu cei de la paza si Securitate.
Tata, care si asa era de parere ca lui Ceausescu nu ii plac rusii, s-a dus cu teama la Otopeni si cred ca in sinea lui si-a spus ca numai asta ii mai lipseste !
Cand colegii rusi ai lui Serghei au coborat din avion si au ajuns in locul unde calatorii se intalnesc cu cei care ii asteapta, tata i-a vazut, mai ales pe Igor cu poza lui in mana, pusa clar la vedere si intreband de Nicolae Marcov !
Cred ca tata se topise de frica represaliilor lui Ceausescu !
Bietul meu tatic era singurul prin Otopeni asteptand 3 cetateni rusi din URSS in luna mai 1988 in plina dictatura comunista la Bucuresti, si Nicolae Marcov de care intrebau tare rusii pe Otopeni era chiar el.
Pesemne ca Igor cel frumos, dar care pe mine nu m-a placut, nu stiu de ce, era, ma rog eu am calitatea ca imi place sa o spun direct, KGB-istul care ii pazea pe profesorul rus universitar, care avea peste 55 de ani oricum, poate 60 si ceva si pe inginerul inalt, slabut, drept si cu ochii verzi si mici ( cred ca si el era un rus evreu ) Iura.
Igor se antrena si facea flotari, din pacate pe covorul nostru din sufragerie nu a avut loc prea mult sa se desfasoare.
Inginerul Iura m-a intrebat daca am colege, adica prietene, nu stiu daca nu cumva Igor mi-a pus intrebarea, iar inginerul Iura mi-a tradus ce ma intreaba.
I-am raspuns ca am doua colege de liceu care imi sunt prietene si le-am mentionat pe colega de clasa Carmen Cirstea si pe o colega de la clasa de electrotehnica din liceu, Beatrice Preda.
Astazi si de foarte multi ani ele sunt doctorite, Carmen traieste in Kansas-City in SUA si este doctor neurolog si profesor universitar, iar Beatrice este doctor reumatolog si traieste in Franta, undeva in Bretagne o provincie din Nordul Frantei locuita de bretoni.
Inainte de a se stabili in SUA, Carmen a stat si in Canada, a trecut prin Franta, in cele din urma a preferat insa SUA.
Beatrice s-a casatorit cu un psiholog francez de origine bretona, am aflat de la ea abia prin anul 2010 sau chiar 2011 cand am reluat si pentru scurt timp legatura cu ea, ea a intrerupt legatura, atunci insa mi-a scris ca si-a cunoscut sotul in Romania, cand a terminat facultatea de Medicina.
Si eu am dat admiterea la Medicina, totusi nu am reusit si am renuntat la un moment dat.
Am ramas insa cu impresia vie si nu cred sa ma fi inselat ca Igor Kovaliev pur si simplu nu m-a placut si ca acest fapt a avut o influenta ulterioara in viata mea.
Beatrice este o colega de liceu pe care am cunoscut-o abia in clasa a XI-a cand Michel Sternberg, profesorul nostru de limba franceza, evreu de origine si cu rude in Israel, niciodata insa Michel care calatorise prin toata lumea nu s-a casatorit si mi-a spus "Cu cine, Olivia? [ sa ma insor ]", atunci cand l-am intrebat de ce nu s-a casatorit - a insistat ca eu sa particip la Olimpiada de limba franceza.
El m-a incurajat si m-a sustinut, a fost necajit cand eu desi ma clasasem pe Bucuresti si urma sa participam la olimpiada pe tara, nu am fost cea aleasa dintre cei cinci castigatori ai concursului de franceza din Bucuresti.
Dintre cei cinci care castigasem olimpiada la limba franceza pe Bucuresti, la etapa pe tara trebuia sa plece numai unul singur, acela a fost ales in mod arbitrar, in sensul ca nu s-a dat niciun alt examen intre noi cei 5 castigatori, dar cand am auzit cine este si l-am cunoscut, stiu ca a meritat sa fie ales.
Era un tanar roman care a stat mai multi ani cu parintii lui in Ambasada Romaniei la Paris si acolo a fost si dat la scoala sau / si la liceu.
Michel Sternberg a dat telefon acasa si a vorbit cu mama, a insistat ca, daca avem relatii la ministerul Educatiei sa vorbim cu cei din minister, sau oricum sa vorbim ( si daca nu avem relatii ) pentru ca i se paruse o nedreptate mare ca eu sa nu fiu trimisa la olimpiada pe tara de limba franceza.
Am participat la olimpiada in clasele a XI-a si a XII-a.
Se pare insa ca a fost pentru mine ocazia sa fiu cunoscuta in liceu, in tot cazul de profesori care in Cancelaria lor auzisera de povestea mea la olimpiada de la profesorul de franceza.
Michel Sternberg a fost insa neplacut impresionat cand mama la telefon i-a raspuns ca ei parintii mei nu sunt interesati ca eu sa merg pe tara la Olimpiada de limba franceza, ca eu voi da admitere la facultatea de Matematica, ceea ce eu nu vroiam, si voi lucra cu tatal meu.
Ai mei nu au tinut cont de ceea ce eu le spuneam acasa, anume ca nu imi doresc sa fac Matematica.
Chiar si asa fiind, cum ii spunea mama, profesorul Sternberg nu a inteles de ce mama refuza sa ma sprijine pentru olimpiada de limba franceza.
A fost foarte revoltat si chiar socat.
Michel Sternberg a decedat la cativa ani numai dupa ce am terminat in iunie 1986, liceul, intamplarea a facut ca in ziua aceea sa citesc "Romania Libera" si sa gasesc anuntul in ziar : chiar in acea zi era inmormantat.
La Bucuresti in cimitirul evreiesc de rit spaniol sau mozaic-spaniol, exista unul in capitala unde am ajuns exact dupa ce sicriul fusese coborat in groapa si langa el, pregatindu-se se plece erau doua profesoare de liceu, doamna Ileana Ciuhat, de Biologie si doamna Bertha Ciupitu de Chimie, mai ales Berta fusese o buna prietena a lui Michel.
Voi posta cele cateva fotografii din 1988 pe care ni le-a trimis prin colegii sai, unchiul Serghei Markov, pe o pagina separata.
Revenind la familia Marcov din Chisinau, un alt membru al familiei a fost Valera Marcov ( sau Markov ), despre care am auzit ca este ( era ) fratele lui Serghei Markov.
Cand ma aflam in anul 1992 la Chisinau, am auzit ca Valera este bolnav si ca Serghei il ajuta, intrucat medicamentele, tratamentele erau costisitoare.
Dar, ce avea Valera Markov ?
Valera era un om de varsta pensiei si pensionar insa era si foarte suferind.
In fapt, se pare ca in timp i-au fost, pe rand, amputate picioarele.
Valera lucrase multi ani in Siberia, in minele de uraniu, iar frigul siberian a lasat urme adanci.
Ulterior Valera a suferit de pe urma degeraturilor puternice si asa se face ca i-a fost amputat un picioar, iar peste ani si al doilea.
Acasa la matusa Zina, Boris si sotia lui si Irina fiica lor, matusa Zina mi-a spus ca ziua de nastere a lui Valera Markov ar fi pe 13 decembrie, insa nu isi amintea anul.
Totusi Valera Markov a mai trait multi ani dupa aceea, dupa 1992, si am primit la Bucuresti vestea mortii sale de la sotia lui Boris, intodeauna ea a fost aceea care a tinut legatura cu noi, ea vorbea la telefon, stia limba romana destul de bine desi o vorba cu accent moldovenesc, pe care eu l-as numit accent rusesc, dar este lucru firesc cand atatia ani de zile Basarabia s-a aflat incorporata URSS-ului.
Eram la sfarsitul anului II de facultate - cred - nu cred sa fi fost in anul III - prin 2007 poate cand Valentina, sotia lui Boris ne-a anuntat telefonic, decesul lui Valera, fratele lui Serghei Markov din Moscova.
Valentina a mai vizitat Bucurestiul caci ea avea niste rude aici, si la intervale de timp, dupa anul 1992 ea ne-a vizitat si pe noi si ne-a mai dat vesti despre familia din Chisinau.
Astfel, despre Serghei am aflat ca a lucrat in tari straine - candva dupa anul 1999 sau cam pe atunci - in Israel, si cred si intr-o tara araba.
Serghei Markov a fost si cel care si-a ajutat familia cat a putut, el a sustinut-o pe Irina, fiica lui Boris cand ea a urmat o scoala post-liceala unde a invatat sa fie asistenta medicala, la scoala Irinei ii trebuiau carti si uneori Serghei ii mai trimitea Irinei o mica suma de bani, totusi marisoara daca comparam cu standardul de viata scazut din Chisinau sau din Moscova.
Este impresionant faptul ca familia lui Serghei Markov a fost scindata, pesemne cand a inceput al 2-lea razboi mondial, pentru ca Serghei Markov a crescut ( poate acolo s-a si nascut nu stiu ) la Moscova, iar fratele sau Valera a ramas si a trait in Chisinau, desi un numar de ani a muncit in minele din Siberia.
Cred ca am lasat-o la urma pe Valentina, sotia lui Boris.
Inca de dinainte de anul 1989, candva, intr-o buna zi, era o zi de vara, tata m-a luat in vizita la Bucuresti unde locuim noi dintotdeauna, in cartierul Berceni, am sunat la usa unui apartament de bloc si aici am cunoscut o familie din Chisinau : mama, tata si cei doi copii ai lor : Viorica si Virgil Gutan.
Aceasta familie din Chisinau venise cateva zile la Bucuresti la o ruda a lor care se numea Gutan si locuia in Berceni.
Valentina, sotia lui Boris era si ea ruda cu aceasta familie, si prin urma si cu acest domn, Gutan care locuia si era stabilit la Bucuresti in Romania, de foarte multi ani, probabil tot un refugiat din Basarabia cand a inceput razboiul mondial.
Am petrecut cateva ore in vizita la familia Gutan si cand s-a lasat noaptea ei ne-au condus pana la statia de troleibuz, cu totii, mai putin batranul Gutan.
Virgil pe atunci cred ca era mandru sa imi spuna ca are 18 ani, totusi nu mai stiu sigur ce varsta spunea el ca are.
In anul 2001, candva prin primavara, totusi era inca frig afara, - trebuie sa fi fost anul in care am lucrat pe un contract Phare la ministerul roman de Finante cu francezul Jean-Paul Foinant ( consilier pre-aderare ) - am primit un telefon de la Viorica, ma invitau la ei in Berceni acasa la ruda lor, la batranul Gutan.
Sa fiu sincera nici nu stiu daca batranul Gutan mai traieste.
In cele din urma, in ziua aceea in care mi-au dat telefon, Virgil a venit la noi in vizita, dar Viorica a ramas acasa unde se afla, la Gutan.
Virgil Gutan a terminat facultatea de Medicina si este doctor pediatru intr-un spital din Chisinau.
Cand Irina, fiica lui Boris a terminat scoala de asistente medicale, ea a obtinut un loc de munca in spitalul in care doctor pediatru era si Virgil Gutan cu care este ruda.
Cand si cand, Valentina telefona la noi acasa si mai vorbea cu mama sau cu tatal meu, uneori poate si cu fratele meu.
Irina, fiica lui Boris si a Valentinei s-a casatorit la un moment dat si are si doi copii, iar astazi se numeste Moscalenco, dupa numele sotului ei Vasile.
Nu stiu daca Irina nu s-a mutat la Bucuresti, cred ca ii spusese fratelui meu ca pot discuta pe Skype ( asa cum este messenger ), dar cu mine ei nu au pastrat legatura.
Nu stiu daca as discuta vreodata cu cineva din familie, din oricare familie, fara stirea celorlalti membri ai familiei, nu mi s-ar parea corect.
Cum sa discuti cu unul din familie, fara stirea celorlalti ?
Ce inseamna sa fii, sa ai ori sa faci parte dintr-o familie ?
Inseamna ca exista anumite interese legitime, absolut legitime de viata pe care le au fiecare membru al familiei in parte si cu totii impreuna.
Dar, pe de alta parte am remarcat si printre romani la Bucuresti, chiar printre unii vecini ai nostri din bloc - cu care ne cunoastem de o viata aproape, din 1972 aproximativ, caci este anul in care n-am mutat in blocul acesta din str. Drumul Taberei nr. 57, un bloc nou-nout atunci - care conversau si vorbeau de exemplu cu mama, si culmea, despre mine sau si despre mine, si fara stirea mea.
Este "adorabil" cand cineva discuta despre tine, fara stirea ta, cu unul din parintii tai sau cu ambii.
Si daca in urma acestor discutii constati pe pielea ta ca iti merge rau in viata sau ca ceva rau ti se intampla, este chiar infractional, sau poate este semn de tulburare din partea celor care te-au discutat.
Uneori de mare ajutor ne-ar fi sa avem probe concrete.
De aceea, desi am ramas cu amintirea frumoasa a bunicului meu Alexei Marcov, care este si va ramane bunicul meu si va avea un loc in inima mea, am mari rezerve fata de bunele intentii pe care rudele din Chisinau le-au avut cu privire la mine.
Un exemplu ar fi anul 1992 cand am fost la Chisinau :
Intr-o zi ma aflam acasa la matusa Zina in apartamentul ei, alaturi de Valentina si de Boris si Irina.
La usa a sunat cineva : venisera in vizita Nana si fiul sau Oleg.
Atunci i-am cunoscut.
Oleg a vrut sa ne imprietenim si sa ne si casatorim.
Oleg insa manifesta o vointa slaba cat priveste planurile lui personale de viata si se obisnuise ca in locul lui si pentru el sa decida mama lui.
Acesta este un aspect, al personalitatii lui Oleg.
Separat insa de firea lui Oleg, un aspect important a fost comportamentul Valentinei.
Pe atunci, Irina sa fi avut vreo 10 anisori.
Valentinei si matusii mele Zina le-am povestit putin despre mine, lucru firesc, locuiam la distante mari si separate de granite.
Valentina a considerat de datoria ei sa vorbeasca cu Nana, mama lui Oleg si sa ii spuna tot auzise despre mine, de la mine.
Nanei nu i-a placut ca, atunci in anul 1992 cati ani aveam eu, din clipa in care sunt nascuta in 1968 ? - o eventuala casatorie cu fiul ei Oleg ar putea sa nu ma gaseasca la prima legatura de dragoste.
In sfarsit, sunt mentalitati vechi si invechite si cine putea sti ca il voi cunoaste pe fiul ei Oleg, pe care oricum nu vreau sa il supar, dar nu te-ai putea bizui pe el daca ai dori o relatie de dragoste.
Oleg avea calitatile lui si eu le-am apreciat sincer, nu vreau sa le trec cu vederea, asa incat voi spune ca era un tanar bland, linistit, putea manifesta nelinistile lui, ii placea sa cante la chitara, te respecta, te simteai in siguranta cu el si alaturi de el, adica in prezenta lui care era placuta, agreabila, era un baiat cu adevarat placut.
Dar Oleg nu manifesta un interes, desi era tanar, prea puternic pentru a avea o relatie de dragoste.
Nu este vorba de timp, nu era vorba de "acum sau mai tarziu", este vorba de faptul ca asa ii era firea, personalitatea, temperamentul.
Nana insa reusea sa il scoata din calmul lui pe Oleg, era o fire vulcanica si care incerca sa domine anturajul cu parerile ei, dar opiniile ei intotdeauna tineau cont de un interes foarte pragmatic.
Lui Oleg nu ii placea sa fie scos din ritmul si felul sau de viata, calm si fara obstacole, "neted", iar interventiile repetate ale mamei lui in mod evident il enervau.
Desigur insa ca in parte era influentat de opiniile mamei sale.
La fel cum era si Dimitri, sotul Eleonorei adica al Nanei.
Nana ii invatase pe toti membrii familiei ei sa urmareasca un interes foarte practic in viata, chiar daca urmarindu-l trecea peste ceilalti, peste alti oameni si sentimentele si viata lor.
In mod evident politica, istoria au reusit sa calce peste vietile oamenilor, dar iata ca oameni ca Nana nu simteau deloc lipsa libertatii.
Daca mii de oameni precum au fost basarabenii au suferit din cauza trecerii Basarabiei cand la romani, cand la rusi, iata ca existau, vedeam cu ochii mei si oameni care parca iubeau restrangerea libertatilor si lipsa drepturilor omului.
Basarabia a numarat printre locuitorii ei, atat moldoveni cat si familii de rusi, de ucraineni.
Fiind o regiune trecuta ca mingea de ping-pong, cand la unii cand la altii, inevitabil oamenii au avut de suferit in functie de interesele politice instaurate la putere.
Practic, politica a strivit oamenii.
Daca Valentina s-a bucurat ca Oleg renunta la mine, in schimb pe fiica ei a incurajat-o se vede, sa se marite, i-a dorit binele ( firesc pentru o mama ), si cand a avut nepoti de la fiica ei, nu a ezitat sa ne dea telefon si sa se laude, caci suna a lauda, cu nepotii ei.
Intrebandu-l pe tata in mod "inocent" noi ce mai facem ?
Noi copiii tatalui meu care suntem mai mari, decat Irina care ne-a luat-o inainte cu maritisul si intemeierea unei familii.
S-ar putea face o analiza a caracterelor oamenilor acestora.
Istoria i-a facut sa priveasca cand spre Moscova, cand spre Bucuresti.
Daca unii basarabeni au ales sa se stabileasca la Bucuresti si poate ca unii au reusit acest lucru, in schimb in Chisinau era evident ca nu doresc ca oameni ca mine, din Romania, chiar daca aveam familie in Chisinau din partea tatalui meu, sa se stabileasca in Moldova aceea de peste Prut.
Comunismul sa fie de vina pentru lipsa lor de educatie care atinge sau frizeaza de-a dreptul infractionalitatea ?
Si personalitatea acestor oameni era tulburata : daca pentru ei insisi isi doreau binele, bunastarea, intemeierea unei familii, in acelasi timp doreau ca alti oameni sa nu se implineasca, sa nu realizeze aceleasi interese normale si legitime de viata.
Cand, in toamna anului 2003 am avut ocazia, pentru ca asa doreau atunci rudele din Chisinau, - Doamne, ce oameni !!! - sa vorbesc la telefon cu Irina, fiica lui Boris, si ea mi-a spus ca ne invita la nunta ei, eu am intrebat-o ce mai face Tania, fiica Nataliei ( Natasei ) Trahman ?
Irina mi-a raspuns ca : "Ea este grasa", sau "mai grasa", desi eu intrebasem ce mai face Tania, ori raspunsul Irinei m-a nedumerit.
Cred ca am intrebat-o si daca Tania s-a maritat sau se mãritã si ea curand, dar Irina a ramas la raspunsul ei potrivit caruia Tania "e mai grasa" si mi s-a parut ca nu are sentimente de afectiune fata de Tania alaturi de care in fond, a copilarit.
Frumoasa educatie i-a facut Valentina, Irinei !
Ma gandeam in sinea mea cat de ciudati sunt si cat de lipsiti de Dumnezeu acesti oameni care in 1992 se bucurau, era vizibil si s-au grabit sa o anunte pe Nana mama lui Oleg ce anume au aflat ei despre mine si viata mea pana la momentul acela, stiind ca Nana este o fire critica si mai ales Nana critica fapte de viata omenesti si normale, avea totusi o personalitate bolnavicioasa.
Mai mult, numai cu cateva zile in urma, deci acum in primavara-vara 2013, nu stiu cum s-a intamplat ca mama mea, aici acasa la noi, dintr-o data mi-a spus ca "Valentina a dat atunci [ cand era vorba de casatoria lui Oleg si a mea ] telefon la noi [ la Bucuresti, la parintii mei, eu aflandu-ma la Chisinau in acel moment ] si ne-a spus sa nu insistam ( adica in ce priveste casatoria ) !"
In opinia mamei mele care niciodata nu mi-a aparat interesele de viata, desi e mama mea si eu nu am fost intotdeauna asa "mare", mai intai am fost un copil ca toata lumea si copilul are nevoie de protectia parintilor sai - Valentinei i-ar fi parut rau de esecul relatiei dintre Olg si mine.
Am fost stupefiata !
Nici dupa atatia ani de zile mama nu a inteles ca, dimpotriva Valentina a si contribuit in a o intoarce pe Nana impotriva mea !
In plus, felul in care Valentina punea problema era complet gresit, cum adica sa nu insiste parintii mei ?
Parintii mei nu ma doreau atunci maritata, cum nu m-au dorit cu adevarat niciodata.
Cand Nana in vara 1992 a sosit acasa la noi la masa cu Oleg, a venit special cateva zile din Chisinau si a stat la ruda ei in varsta din cartierul Militari - tatal meu i-a spus ca sunt prea tanara pentru casatorie, ca am o fire care se plictiseste repede de un baiat, pentru ca asa e firea mea, si prin urmare nu as putea fara casatoria cu Oleg durabila.
Dupa acea seara in jurul mesei, Nana se pare ca intorcandu-se la Chisinau la ea, ar fi exclamat ca mai bine se spanzura decat sa ma marit cu Oleg al ei.
Ce familie rea si naroada !
Si astazi mai mult ca oricand as vrea sa inceteze rudele din Chisinau sau din alta parte sa vorbeasca despre mine, cu privire la mine si viata mea, fara stirea mea cu parintii sau cu fratele meu.
Odata, venind la noi in vizita la Bucuresti, Valentina mi-a spus ca Serghei Markov cu care ei vorbeau, prin Irina si poate uneori vorbeau direct cu Serghei, ar fi suparat pe tata, intrucat tata nu vrea sa vorbeasca cu ei.
Faptul de a fi sincera cu aceste rude m-a costat tot pe mine, pentru ca ei nu apreciaza sinceritatea.
Ii povestisem Valentinei ca inainte de 1989 si chiar si dupa acel an al revolutiei romane, mentalitatile au ramas aceleasi, istoria trasase granite intre noi si URSS si viata tatalui meu la Bucuresti poate nu a fost chiar foarte usoara.
Cand eram mai mica, tata imi povestea ca bunicul meu era chemat foarte des la Politie, atunci imediat ce se refugiase la Bucuresti din Chisinau, in timpul razboiului si la Comisariat, politia ii cerea sa se intoarca cu familia Marcov, cu bunica, cu tata, inapoi la Chisinau.
Dar, cand plecase de acolo, Chisinaul apartinea Romaniei Mari, si ulterior cand il interogau pe Alexei Marcov la Bucuresti, Chisinaul trecuse la URSS.
Inapoindu-se la Chisinau, bunicul ar fi fost omorat de sovietici mai ales ca facuse stagiul militar in armata Romaniei la Braila.
Bunica mea Teodora Marcov cand Alexei sotul ei pleca la interogatoriu la Politie, la Bucuresti ii spunea : "Ia-l si pe Nicu cu tine !", adica pe tatal meu inca un copil mic in acei ani.
Cred ca pe tata l-a marcat, dar nu l-am auzit povestind despre interogatoriile Politiei politizate, comuniste.
Eu am fost corecta cu familia tatalui meu, dar aceasta familie mai bine nu mi-ar fi fost familie !
Am impresia ca ei inteleg totul pe dos sau sunt de o manifesta rea-credinta, cel putin cu privire la persoana mea.
In 1992 eu am vrut sa vorbesc cu unchiul Serghei la telefon, mi-ar fi placut sa vina la Chisinau sa il cunosc.
Insa el nu a putut veni.
Se cade sa spun ca rusii au mentalitatile lor care par ciudate, dar mai ales ei reusesc sa jigneasca oamenii.
Chiar si azi rusii sunt inca o tara inchisa si sunt foarte nationalisti.
Unchiul Serghei cred eu ca nici nu putea, nu era lasat sa vina la Chisinau sa ma cunoasca, asta, in cazul in care si-ar fi dorit.
Oricum, rusii au o parerea proasta despre oamenii care calatoresc si care nu isi traiesc toata viata "batuti in cuie" in acelasi oras si loc.
Ei considera rau oamenii care calatoresc, mai ales daca nu sunt rusi.
Intre Serghei Markov, desi nu a fost mult de spus, si mine, legatura era tinuta de familia matusii Zina, de Boris si de Valentina care o rugau pe Irina sa vorbeasca cu Serghei Markov la telefon.
Astfel ei au tinut legatura si cu Moscova si cu Bucurestiul.
Este "interesant" ca ei apreciaza ca trebuie sa se foloseasca de oameni, sa isi satisfaca interesele si in acelasi timp calcand peste oamenii de care s-au folosit.
Ma refer la familia lui Boris, la Vatavii acestia.
Imi amintesc ca la intoarcerea mea la Bucuresti, din 1992 cand reveneam acasa de la Chisinau, eu am spus parintilor mei ca mi-ar placea pe Irina Vatav(a) sa o luam la noi acasa, sa creasca la Bucuresti.
Tatal meu a fost foarte nostalgic dupa familia lui.
Daca ne gandim bine, orice om care nevoie de radacinile lui, de familia lui si nu vreau sa fie singur, deci il inteleg.
Dar, daca ar fi sa exprim acum o parere personala, eu sunt capabila sa am pareri personale, as spune ca lui tata totusi nu i-a placut purtarea familiei sale, rudelor sale din Chisinau.
Desi este un om foarte interiorizat si extrem de marcat de viata si istoria vietii familiei sale, a parintilor sai, tatal meu nu este un om prost.
Pe cand pe mama, rudele de la Chisinau au reusit sa o imbrobodeasca, lucru pe care daca i l-as spune mamei, ea l-ar nega la nesfarsit si vehement.
Nu am inteles intentiile urate ale rudelor tatalui meu fata de mine, pe care ei, culmea, le exprima parintilor mei care nu au instinctul de aparare.
Tata a tras o spaima sora cu moartea din acei ani ai razboiului si desi este totusi in stare sa vada realitatea, el insa nu reactioneaza in consecinta.
Am ramas cu impresia ca Serghei Markov s-a suparat pe mine, adica pe mine, pentru faptul ca i-am explicat ca tata traieste in Romania si i-am spus ca are temeri in a pastra o legatura cu rudele lui din Basarabia.
Eu am explicat frumos si am spus adevarul.
Pesemne ca adevarul nu i-a placut, dar in fond eu nu stiu cum i l-a infatisat Valentina, caci ea a fost veriga, persoana care ulterior conversatiei cu mine, l-o fi pus la curent cu acest aspect.
Cand am propus in 1992, sa o luam la Bucuresti pe Irina fiica lui Boris, tata a manifestat rezerva fata de Irina.
Ma intreb de ce, pentru ca, asa cum il cunosc pe tata ceva, un indiciu, ceva s-a aflat la baza retinerii sale.
Daca ar fi sa fiu sincera pana la capat, atunci as spune ca tata a afirmat in acea imprejurare ca pe Irina " nu o ajutã mintea ", el vroia sa spuna nu stiu de ce, ca nu e in stare sa inteleaga o realitate si sa reactioneze corect sau sa fie cum trebuie.
De fapt, in 1993 eu m-am angajat si am devenit grefiera de sedinta, intrucat aveam salariul meu, am avansat in casa propunerea sa o luam pe Irina Vatava la noi la Bucuresti.
Intre timp, in anii in care am fost grefiera la judecatoria, si Boris si Irina fiica lui au sosit pentru cateva zile la noi la Bucuresti, la dorinta si invitatia noastra.
Tata a avut ocazia sa o vada pe Irina timp de mai multe zile.
Si desi Irina e o fata placuta, frumoasa, dulce ca aspect, sau era, sunt multi ani de cand eu nu am mai vazut-o, parerea mea pe care o exprim eu insami, este ca Valentina nu a educat-o crestineste si frumos.
In anul 1992, Irina si Tania, nascute una in septembrie 1981 ( Irina ) si alta in octombrie 1982 ( Tania ) mergeau la scoli diferite in Chisinau : Irina, la ceea ce se numea Scoala Moldoveneasca, iar Tania la Scoala Rusa.
De asemenea, din discutiile mele cu matusa Zina din acel an, matusa Zina mi s-a plans adesea de nora ei Valentina, dar este adevarat ca intre o soacra si nora ei, te poti astepta la resentimente si ca este lucru rar cand cele doua se accepta, se iubesc, se respecta si se sprijina una pe alta.
Totusi, matusa Zina imi spunea mereu cat de egoista este Valentina si ca "vrea totul numai pentru ea" si inca "niciodata nu se satura", totusi Zina a primit-o in casa ei pe Valentina si nu a facut nimic pentru a strica casatoria ei cu Boris, fiul ei.
Valentina mi-a spus ca Zina a decedat dupa 1992, la nu multi ani, dar nu cunosc anul precis al mortii Zinei si culmea, de un cancer in gat !
Mi s-a parut curios pentru ca Zina nu fuma si niciodata nu fumase.
Si nici in casa lor nu se fuma.
Si iata cum Povestea bunicilor Marcov a devenit Povestea familiei Marcov, a rudelor tatalui meu, a descendentilor acestei familii.
Daca voi mai adauga la ea, o voi face cu alta ocazie si voi arata in titlul paginii faptul ca Povestea este actualizata si la ce data anume.


Povestea bunicilor Marcov, - aceasta de mai sus, - o gasiti pe acest blog pe o pagina separata a blogului, pagina intitulata "Bunicii Marcov, povestea lor".
Nu am scris mai nimic despre Viorica si Virgil Gutan.
Pe Viorica nu am revazut-o insa am aflat despre ea ca avusese necazuri din cauza sotului ei.
Viorica a fost casatorita - poate s-o fi recasatorit, nu stiu - si avea o fetita, un copil din casatorie.
Dar Valentina ne-a povestit ca sotul Vioricai incepuse sa ii creeze probleme, devenise rau, violent si in permanenta dorea bani.
Dupa ce s-au despartit, el a continuat sa vina in fostul domiciliu conjugal unde ramasesera Viorica si fetita lor, fara stirea Vioricai.
Se pare ca ii trebuiau bani pentru a-si procura droguri.
Cam asa am auzit eu povestea.
Intre timp, tatal Vioricai ar fi devenit deputat in Parlamentul Republicii Moldova.
La Chisinau mai multi ani a fost somaj si aceasta pentru ca multe fabrici sau uzine se desfiintasera.
In 1992 de exemplu, Valentina imi spune ca lucreaza la o uzina care fabrica piese de frigider si pe atunci cred ca si Boris, sotul ei lucra acolo.
Dar mai tarziu fabrica s-a inchis si oamenii au ramas fara loc de munca.
Imi imaginez ca nu au trecut prin momente usoare, dar cred ca e o situatie cu care nu-i asa si Bucurestiul s-a confruntat si Romania si probabil si alte tari foste comuniste, iar in general, industria cu tot ce presupune ea, uzine, fabrici nu mai este "la moda", prea dezvoltata in intreaga Europa, de pilda in Franta.
Valentina si-a ajutat rudele, pe acelea care veneau la batranul Gutan inainte de revolutia din 22 decembrie 1989, la Bucuresti.
Aceste rude au avut ori si-au recastigat vreun teren ceva, caci Valentina i-a ajutat la munca campului sau la vreo munca asemanatoare, iar rudele i-au platit munca depusa.
Ma gandesc in sinea mea daca nu cumva insasi Valentina nu a fost uimita peste ani de comportamentul Nanei si al lui Oleg, dar Oleg nu iesea din cuvantul mamei sale.
Ce se intamplase ?
Matusa Zina, cand traia isi cumparase apartamentul in care am locuit si eu in 1992, pe acela din str. Ion Creanga, din banii ei, probabil in rate, iar apartamentul avea 3 camere, era frumos de altfel.
Pentru ca nu aveau din ce trai, Valentina si sotul ei au inchiriat o camera unei sau unor studente, un interval de timp.
Asa se face ca una din tinerele care au locuit in casa lor, la un moment dat incepuse sa si lucreze si ocupa o functie in aparatul de paza si protectie ( echivalent cu  SPPul din Romania ) al presedintelui Republicii Moldova.
Nana, intr-o buna zi a sosit in vizita la Valentina insotita de Oleg si desigur, lui Oleg i-au cazut ochii pe tanara chiriasa, o fata frumoasa.
Spun asta pentru ca Valentina ne-a aratat o data prin anii 2000, 2001, cam pe atunci, un album cu fotografii si intr-o poza era si fata cea tanara, chiriasa, care avea niste ochi albastri frumosi daca mi-o amintesc cat de cat bine.
Desigur, lui Oleg ii placea pozitia fetei, faptul ca are un loc de munca bine platit, tocmai la presedintia Moldovei.
Am avut senzatia, atunci cand ea ne povestea la Bucuresti, ca si Valentina a fost uimita de relele obiceiuri ale Nanei, de a cauta intodeauna o fata care sa ofere o pozitie buna, un salariu bun, pentru fiul sau.
Trecusera atatia ani din 1992 si Nana relua si repeta aceeasi "scena" : venea in vizita la Valentina si Boris, si asa cum in 1992 m-a intalnit pe mine acolo la matusa Zina, mai tarziu a intalnit-o pe tanara chiriasa care avea perspective de viitor.
Dar, mai interesant a fost faptul ca, mai departe, cand Oleg a vrut sa o curteze, tanara l-a respins cu fermitate !
Oricum ea era tanara pe atunci, iar Oleg nu cred ca mai era la fel de tanar ca in anul 1992.
Imi amintesc ca, in toamna 1992 am fost la Chisinau a doua oara, insa pentru ca asa fusese prevazut si inca se vorbea ca ne-am casatori, Oleg si cu mine.
Nana i-a dat voie fiului ei sa vizitam apartamentul bunicii lui Oleg, in primavara 1992 inca, am masurat si calculat ce dimensiuni sunt pentru a cumpara perdele si covoare.
Si chiar cumparasem niste covoare persane,  nu prea mari dar frumoase.
Nu mai stiu bine cum a decurs sfarsitul povestii mele cu Oleg, daca o pot numi asa, poate ca e prea mult spus, insa Oleg nu a dat niciun semn de viata, nicio reactie, nimic !
Dupa plecarea mea de la Chisinau, Boris s-a dus intr-o zi sa vorbeasca cu Oleg chiar la el la serviciu.
Rezultatul a fost ca Oleg mi-a trimis o scrisoare in engleza in care imi spunea ca nici eu si nici el nu suntem pregatiti pentru o casatorie si ca trebuie sa asteptam.
Scrisoarea in sine nu anunta vreo intentie de a pastra legatura, era un soi de constatare si atat.
Insa in toamna 1992 cand am fost la masa la Nana, cand ea a pregatit o masa si si-a invitat barbatul, pe Dimitri sa ma cunoasca si el, pe Dimitri il enerva am ramas cu impresia chiar simpla prezenta a sotiei lui si faptul ca trebuie sa stea cu noi la masa, mai exact cu ea, care poate ii evoca amintiri neplacute, diferende, certuri, probabil...
Insa Dimitri o lasa pe sotia lui sa hotarasca in chestiunile importante si mai ales cred ca amandoi au fost de parere ca eu provin din cu totul alta lume, prin comparatie cu aceea a lor, sovietica, sau fosta sovietica poate, nu stiu cum sa ii spun.
Un regim poate sa moara, dar oamenii raman.
Si multi ani inca, generatii intregi un regim traieste prin oamenii care raman dupa caderea lor si carora a reusit sa le spele creierul.
Nana mi-a spus dupa masa ca nu am nicio sansa sa traiesc la Chisinau, nu stiu limba rusa, nu sunt crescuta ca ei, nu sunt in mediul meu si nu am acolo niciun viitor.
Ma intrebam in sinea mea, daca m-as si nascut acolo sau chiar in Rusia comunista, ce ar fi facut oamenii de acolo cu mine, m-ar fi omorat pentru ca eram iata, spre deosebire de ei mai delicata, mai fragila, mai slabuta chiar ?
Nana era impunatoare si solida, Dimitri era mai scund decat ea, totusi robust, insa i-a cedat inima tot pretuind calitatile necesare supravietuirii, ale Eleonorei pe care in tinerete o luase de sotie tocmai, sunt sigura, pe acest considerent, o femeia solida ca ea va supravietui in URSS - si-o fi spus el cand isi cauta nevasta sa se insoare.
Chestiunea este ca el a sucombat.
In alta ordine de idei, multe femei rusoaice cand sunt foarte tinere sunt slabute sau chiar foarte slabe, in timp si cu varsta multe se ingrasa, totusi nu sunt de la inceput asa.
O lume totusi primitiva, care punea pret numai pe forta fizica si care gandea ca nu poti trai decat numai prin forta, asta am descoperit eu in 1992 la Chisinau.
Oleg mi-a aratat si fotografiile lor de familie care erau foarte frumoase.
Parintii lui erau frumosi in tineretea lor, chiar si Nana arata mai voioasa, mai multumita ceva si din cauza asta si mai frumoasa.
Eu cand am cunoscut-o era posomorata, capricioasa, rea, critica, excesiv de critica si pe scurt o prezenta insuportabila, caci nimic nu o multumea si nu ii placea.
Erau cateva fotografii cu familia Goriuk la mare si Oleg era pe atunci un copil, dar foarte frumusel.
Cu parul castaniu inchis, cu ochii caprui si pielea alba, cu nasul sau ucrainean drept si destul de lung, cu pielea bucalata si grasut, Oleg era un copil frumos.
Aspectul sau de copil si-l pastrase toata viata, chiar in 1992 pastra ceva din infatisarea proprie copiilor.
Cand Nana mi-a explicat, si imi facuse o lista cu ce ar trebui eu sa fac dupa ce m-as casatori cu Oleg, si ar fi trebuit, sa gatesc ce mananca Oleg, era foarte important, Oleg iubea anumite mancaruri si numai pe acelea - ca si cum nu putea cunoaste si descoperi alte feluri de mancare, ca si cum era capatul Pamantului ! - ori eu nu le cunosteam ( in fapt, eu nu stiam deloc sa gatesc dar nu poate fi asa de greu ), sa sap terenul de la casa de la tara al Nanei, cu Nana.
Cand am spus ca si Oleg poate sapa, ca el e barbatul, de fapt chiar sapand nu ma vedeam, nici nu cred sa am atata forta fizica, Nana nu m-a privit cu intelegere, i se parea normal ca viata ei sa fie aceea specifica unui matriarhat in care femeile muncesc si barbatii canta la chitara.
Nu trebuia sa il intreb unde a intarziat, in cazul in care ar fi sosit acasa mai tarziu dupa orele lui de serviciu si nu mai stiu ce pretentii insirase Nana, dar chiar era absurda.
Si uite asa, in mintea Nanei era sfarsitul lumii si garantia esecului casatoriei noastre, pentru ca eu nu stiam ce ii place lui Oleg sa manance si pentru ca el numai asta putea manca, de parca suferea de vreo boala la stomac sau alta boala care ii impunea drept regim numai mancarea gatita de Eleonora.
O adevarata isterie in jurul cutumelor acestora de viata !
In ziua aceea, in acea dupa-amiaza, spre seara cand am fost la masa organizata de Nana, la masa Dimitri si Eleonora se uitau la mine daca imi place mancarea gatita de Nana.
De fapt nu stiu ce gatise, dar stiu ca multi ani de zile eu nu aveam pofta de mancare exact la orele mesei, ci intre mese.
Mai mult, la Valentina si Boris acasa recunosc ca am fost bine hranita si ei intindeau des masa sa mancam si puneau de toate pe masa, nimic nu imi lipsea, deci eram satula.
Valentina si Boris, asta nu am inteles eu la Nana, pe masa asezau numai mancare cum se gasea si la Bucuresti, de exemplu, carne de pui, cartofi, salata de rosii, si alte asemenea alimente pe care le mananca o lume intreaga.
Nana insa nu stiu ce gatise, nici in clipa in care aveam in farfurie mancarea nu as fi putut spune cuiva ce fel de mancare am in fata mea sau din ce e facut.
De obicei cand vezi pe masa pui, sau carne de porc, un cotlet, rosii, salata verde, ulei, sare, piper, branza, cascaval si asa mai departe, ceea ce tu vezi, vede oricine si cu totii spun ce vad : pui, rosii, porc, etc.
Dar in cazul Nanei nu am inteles ce fel de retete proprii culinare avea Eleonora Goriuk, dar am avut impresia ca totul era amestecat, toate ingredientele erau amestecate si mixate pana cand nu mai intelegeai ce anume mananci si ai in fata ta.
Nici nu am priceput de ce se complica Nana sa mixeze alimentele pana cand ele ajung de nerecunoscut si in acest caz, pareau retete misterioase de-a dreptul.
Imediat ce si-a mancat desertul care nu stiu in ce a constat, Dimitri s-a ridicat de la masa, ca si cum era pus pe arcuri si i-a spus scurt ceva sotiei lui si a si plecat, iesit pe usa apartamentului.
Dupa plecarea lui cu Nana ne-am asezat la discutie, ea in fotoliul ei si eu pe canapeaua lor din sufragerie si mi-a spus concluzia ei : nici nu mi-a placut mancarea gatita de ea si nici nu am mancat-o, prin urmare nu voi putea trai la Chisinau.
Pe Oleg il instruise cred ca stea deoparte, caci el se facuse nevazut, desi apartamentul lor avea tot 3 camere si nu putea fi departe, caci nu sunt mari apartamentele lor.
De altfel, cu cateva ore mai devreme cand m-am intalnit cu Oleg, el venise sa ma ia de la matusa Zina si m-a condus la ei acasa, pentru a lua acea masa memorabila in familie,  pe drum cand ne-am apropiat de blocul lor, intrarea in scara blocului era prin spatele blocului si terenul nu era prea nivelat, iar eu nu cred ca purtam ochelarii de vedere.
Ma gandesc ca de aceea, mai tarziu, Nana o fi spus ca sunt chioara, lumina zilei scadea, se lasa seara treptat si in spatele blocului si in scara blocului era semiobscuritate.
Nu mai tin minte daca aveau ascensor, cred ca nu.
Insa Oleg atunci cand ne apropiam de apartamentul lor deja incepuse sa imi aduca niste reprosuri, imi repeta mi-am dat seama ceea ce Nana ii spusese lui acasa despre mine, cand eu nu eram de fata.
Am fost uimita si mi s-a parut ciudat ca un tanar care te-a cerut de sotie sa iti aduca reprosurile facute de mama lui, nu mai retin insa ce mi-a spus, dar in tonul criticilor mamei sale oricum, si intr-adevar ca atitudine este surprinzator !
Mi-am dat seama ca din punctul de vedere al lui Oleg, relatia noastra de prietenie era deja terminata.
El acceptase ceea ce mama lui spusese.
De aceea nu am inteles cuplul mama-fiu care mai intai, in prima etapa, soseste la Valentina acasa in vizita, unde nu stiu cum se face, dar Oleg intalneste o fata, ii cad ochii pe ea, spune ca o vrea de nevasta, dupa care Nana incepe sa ii aduca fetei critici si sa faca opozitie la casatorie.
Acelasi scenariu pe care cei doi il repetau, erau capabili, la nesfarsit.
Probabil si inainte de 1992 s-a intamplat cam la fel.
Pentru ca in albumul lui Oleg de familie si personal, acela cu fotografii am vazut si poza unei tinere frumoase, si slabute, si fine si inaltute, parea mai inalta decat mine, blonda cu parul fin si lung si ochii mici, rotunzi si albastri, o fata insa foarte frumoasa.
Tanara aceea a fost cred logodnica lui Oleg, cu niste ani inainte sa il cunosc eu.
Pentru ca eu evoc niste amintiri de demult, mai corect ar fi sa spun ca tanara fusese prietena lui, nu stiu daca chiar o logodnica
Dar Nana sa fi fost chiar aceea care mi-a spus ca inainte de mine, el a mai avut o prietena, si da, chiar Nana mi-a spus ca "el asa face mereu, cand vede o fata ii place si nu ii mai da drumul".
Daca ne gandim ceea ce facea el, Oleg, era normal : era normal sa ii placa si lui o fata cand era singur si "holtei" si sa vrea o relatie stabila, de aceea i se parea Nanei ca "nu ii mai da drumul" fetei.
Insa nu era nici chiar asa : Oleg nu avea o vointa sustinuta prin natura sa.
La inceput ii putea placea o fata, insa dorinta lui, placerea lui, nevoile lui de dragoste si de afectiune erau totusi scazute.
Pentru Oleg conta mult sustinerea si prezenta mamei lui care ii oferea o viata confortabila si fara evenimente de orice natura ar fi fost ele, care sa ii modifice stilul calm si linistit de viata, adica mersul la serviciu, calatoriile lui lungi cu trenul pe teritoriul intins al fostei URSS, orele petrecute acasa in climatul de liniste pregatit de mama lui, dupa ce venea de la serviciu si o viata care se scurgea mereu aceeasi ora cu ora si zi de zi.
Ma intrebam uneori cum se face ca Nana se maritase in tineretea ei, pentru ca asa este cand te casatoresti, esti cu alta persoana si nu continui sa fii singur.

In prima etapa, Nana il lasa pe Oleg sa intalneasca o fata, era in stare sa spuna ca nu se opune unei casatorii, pentru ca, in etapa urmatoare cand lucrurile evoluau sau incepeau sa evolueze ea sa isi traga inapoi fiul, cu insistenta.
Eu cred, sunt aproape sigura ca ea asa proceda.
Mai ales ca ea insasi mi-a spus cate ceva.
Iar fata din albumul lui Oleg nu stiu daca nu era o fosta colega a lui din liceu sau din facultate, dar cred ca ea plecase la Moscova cu parintii ei.
Ceea ce mi-a atras atentia la ea era ca era mai slabuta chiar decat mine, si iata ca totusi traise in Chisinau si traia undeva in Rusia, la Moscova sau unde se va fi aflat ea.
Intregul ei corp, constitutie, oasele erau foarte fine si subtiri, era dreapta si filiforma, avea un corp gratios si un par incredibil de fin si subtire, lung si drept, pieptanat cu o carare poate pe mijloc, o fata cu un chip senin, radios si frumos.
Era o tanara delicata, piciorul, gamba, osul tibia era incredibil de fin si de subtire, puteai spune ca este din alta specie, dar una mult mai fina si fragila, ca are cu totul alt ADN.

Dar pesemne ca Eleonora nici pe ea nu a placut-o.
De fapt, ar fi mai bine sa spun ca nu stiu daca fosta prietena a lui Oleg si fata din albumul sãu pe care am admirat-o eu insami, erau una si aceeasi.
Adica poate nu fata cea blonda, slabuta si fina a fost chiar persoana cu care Oleg fusese prieten inainte sa il cunosc eu.
Dar din filele albumului, pe undeva, asa mi s-a parut mie.
Se poate insa ca prietena lui Oleg sa fi fost cu totul alta persoana.
Apoi, Oleg mi-a spus ca a castigat multe medalii la haltere, poate mi-a si aratat cateva dar nu le mai tin minte.
Pe cat era de inalt, mostenise constitutia mamei sale, si de solid si de muschiulos, pe atat era de bland, cu conditia sa nu il scoti din ritmul si felul lui de viata.
Si totusi, Oleg a avut o reactie in cele din urma.
Despre cum a reactionat Oleg mi-a povestit chiar Valentina intr-o vizita a ei la Bucuresti, dar nu cred ca atunci imediat cand relatia s-a incheiat cu Oleg, ci peste ani de zile, prin 1999.
Dupa masa si seara memorabila acasa la Eleonora, cand si Dimitri a fost de fata dar numai strict, pe durata mesei, si nu inainte si nici la partea aceea a serii cand dupa masa, oamenii, invitatii stau de vorba, Oleg nu stiu ce a discutat cu mama lui pe marginea relatiei noastre insa era evident ca Nana ii vorbea de opozitia ei.
Atunci se pare ca Nana i-ar fi povestit dupa aceea Valentinei ca niciodata in viata lui fiul ei nu a avut asa o reactie precum aceea manifestata cand ma cunostea pe mine.
Si anume, cand Nana continua sa ma critice si sa se opuna unei casatorii intre noi, se pare ca Oleg asa calm si blajin cum era el si cam apatic, s-a ridicat din fotoliu, s-a indreptat spre mama lui, a luat-o pe sus din fotoliul ei si a asezat-o cu oarecare bruschete pe canapea, spunandu-i sa taca din gura.
Nana i-a povestit Valentinei ca acest act al lui Oleg, un adevarat act de revolta imi spun eu, ea nu a spus asta - a uimit-o atat de puternic incat a inceput sa o doara puternic capul.
Si a mai adaugat ea, numai cand Oleg a cunoscut-o pe Olivia a avut aceasta reactie fata de ea, total neasteptata.
Imi spun ca Oleg avea intr-adevar forta fizica, caci Nana era o femeie solida, puternica, plina, inalta, poate chiar mai inalta ca Oleg.
Oleg desi un barbat inaltut, totusi nu era foarte inalt, insa era muschiulos si asta se vedea cu ochiul liber.
Dupa acest gest al fiului ei, era evident ca Nana s-ar fi pus de-a curmezisul daca el ar fi intentionat sa se insoare si inca cu mine !
Mi-l amintesc pe Oleg cand am vizitat cu el apartamentul bunicii lui, bunica decedase si Oleg urma sa mosteneasca apartamentul.
Nana a spus atunci ca dupa ce ne vom casatori vom locui in acel apartament.
Pana acolo a fost o excursie intreaga si am putut constata cat de mare este orasul Chisinau, nu mai stiu unde in ce cartier se afla, am fost cu Oleg, insa cartierul acela in sine, avea o particularitate.
Cand ajungeai la el, remarcai ca era construit pe un teren ce cobora, ca intr-o vale.
De altfel cred ca orasul Chisinau a fost ridicat pe un teren cu coline sau oricum nu pe un teren neted.
Cartierul in care bunica lui Oleg locuise era ca intr-o vale, o "oala", coborai efectiv si el se afla undeva " pe fundul" unei "vai".
In plus, apartamentul se afla la parterul unui bloc.
Parca era cufundat, infundat, coborat in pamant, ciudat bloc.
In interior era insa frumos, desi toata mobilele erau acoperite cu huse.
Oleg a facut remarca ca doreste ca pe viitor sa avem un apartament - pe acela - atat de frumos mobilat si cu covoare si perdele frumoase, incat sa vina toti prietenii lui si sa il admire cu totii.
Insa m-am intrebat unde sunt, care sunt si cati prieteni are Oleg, pana atunci de buna seama fusesera invizibili.
Cand am avut ocazia sa ma aflu cu Oleg, la ei acasa, tin minte ca a sunat telefonul si cineva l-a chemat, a pus capat vizitei, dar nu cred ca era mama lui.
Desi si ea ne-a telefonat sa vada cum ne descurcam impreuna.
Oleg a spus cred ca l-a cautat cineva de la serviciu.
Mi-a placut insa la Oleg ca in prezenta lui o fata putea fi in siguranta, ca nu a fost acel gen de barbat care sa dea buzna peste o fata cand se afla numai cu ea fata in fata.
Si acesta este un lucru important si pe care eu l-am apreciat mult.
Nu stiu cum sunt alte fete, dar nu e semn bun cand un barbat fiind cu o femeie fata in fata, singur cu ea, incearca sa profite de situatie sau sa grabeasca lucrurile.
Oleg insa mi-a cantat la chitara, mi-a povestit cat a putut, imi vorbea in engleza, mi-a aratat albumele lui cu fotografii si mi-a vorbit despre medaliile si competitiile sale sportive.
In vara anului 1992, Oleg si Nana au sosit la Bucuresti, i-am asteptat la gara, am urcat si in tren sa ii ajutam sa coboare, in acea vara Nanei la Bucuresti nu ii placea nimic din ce vedea si cred ca nici mizeria din gara de Nord.
Intr-adevar gara nu era prea curata.
Apoi am fost intr-o seara la masa la Andrei, fiul rudei Eleonorei, acea femeie cu parul complet alb, uscata, slaba, al carei aspect arata o varsta inaintata dar neprecizata, putea fi oricat, o femeie vaduva cred, ramasa oricum fara sotul ei si care il crestea inca pe Andrei, desi el era mare si frumos e corect sa o spun.
Ruda aceasta a Nanei, sub influenta Nanei nu m-a placut si cred ca mi-a si spus asta.
Dar intr-o seara au organizat o masa in apartamentul lor, Andrei chiar avea niste prieteni, in mod sigur unul, un latino-american ce traia in  SUA si care venea vara la Bucuresti unde ii placea mult de o tanara romanca.
Andrei era bun prieten cu acel tanar, scund, grasut, solid, cu ochii negri, cu parul negru, tuns scurt, un baiat agreabil insa, un baiat bun si comunicativ.
Cand sosea la Bucuresti, prietenul lui Andrei locuia la Andrei si mama lui.
In seara aceea ne-am asezat cu totii la masa, mama lui Andrei, Andrei si amicul sau latino-american din  SUA, fata cea tanara pe care o placea amicul lui Andrei, romanca, Nana, si nu mai stiu cine mai era, daca mai era.
Andrei a spus ca prietenul sau nu isi poate lua ochii de la tanara pe care o placea, dar nu stiu daca o ceruse de sotie sau avea de gand, am inteles ca pentru sa venea vara la Bucuresti.
Auzind cele povestite la masa de Andrei cu care in fond era ruda, Oleg incepuse si el sa ridice ochii din farfuria lui si sa priveasca cu atentie tanara.
Trebuie ca mama lui Andrei nu a avut nici ea un destin prea fericit, era in varsta pentru un baiat tanar ca fiul ei, dar pesemne ca fusese frumoasa in tinerete pentru ca Andrei era un baiat frumos.
Slab, slab si inalt, drept, foarte inalt, cu ochelari cu rame metalice cred, argintii, subtiri, cu parul natural foarte negru si o piele foarte alba, cu ochii caprui, Andrei parea totusi - asa mi-a facut impresia mie - ca nu traieste in Romania, ca si cum si el ar fi trait in alta tara, ca si prietenul sau.
Andrei parea sa aiba mediul sau si stilul sau de viata, dar care erau deosebite de cele ale romanilor.
Nu stiu cati romani in 1992 aveau un prieten american, si de o alta origine decat europeana, care sa vina in fiecare an la Bucuresti, si sa locuiasca la ei.
Andrei si "americanul" erau prieteni la catarama.
Dupa masa am iesit pe balcon, si am stat de vorba cu americanul si cu Oleg, adica el era cu mine.
Trebuie sa recunosc ca Oleg era o prezenta si frumoasa si placuta si cu care era agreabil sa iesi, sa te afli chiar si atunci cand de fata erau mai multe persoane, adica intr-un anturaj.
Se purta frumos, era calm cum este el si as spune chiar ca daca Andrei parea cam critic, desi s-a purtat frumos atunci, in schimb Oleg mi-a placut mai mult.
Oleg era in largul sau printre invitatii lui Andrei si asta mi-a placut.
Pentru ca exista tineri, sau mai putin tineri, varsta vine oricum si in viata fiecaruia dintre noi, cu care insa in societate ti se face rusine, sunt natangi, barfesc, au un vocabular urat, critica si se iau de oameni, de obicei de cei care nu sunt de fata, ce mai, ti-e rusine cu ei.
Numai cand deschidem ziarele si citim ca oameni care castiga mult in Romania se comporta mai rau ca necuvantatoarele, o adevarata rusine !
Si multi au si ei prietene, partenere de viata sau chiar o sotie si tin mereu capul de afis si presa ne arata ce rautati au mai facut, ce urat au mai vorbit sau pe cine au mai pacalit.
Astfel fiind am apreciat educatia lui Oleg sub acest aspect, cu el in acea societate chiar nu au fost probleme sau momente jenante.
Pentru ca in ziua de azi nici nu ai cu cine iesi, ti-e rusine sa fii cu acesti barbati si barbari si crescuti parca la un penitenciar in aer liber, asa o "educatie" au, ai spune ca sunt recividisti.
Dar Oleg in seara aceea ne arata, daca ati fi fost de fata - o cu totul alta educatie, un cu totul alt stil de viata, si se deosebea cu certitudine de ceilalti tineri.
Care erau draguti, dar cred ca ei se confruntasera cu o viata mai salbatica, mai rea, in timp ce Oleg parea venit dintr-un mediu mai ferit de rautate, mai ponderat si care nu gandea la lucruri urate.
Nici acei tineri nu se gandeau la lucruri urate, ei insisi, vreau insa sa spun ca ei erau ancorati in realitatea romaneasca din acel prezent al anului 1992, iar faptul ca Oleg venea din alta realitate era vizibil.
Imi amintesc de cel care mi-a fost logodnic in anul 1998, 1999, Roland se numea el si era francez.
Dar pentru ca asa sunt oamenii azi "educati", desi Roland avea in 1998 varsta de 47 de ani si era divortat si avea doi copii, doua fete, mi-am spus eu, nu e un lucru rau, dimpotriva stie cum se cresc copiii si in plus e tata de fete si intelege sensibilitatea si viata unei femei mai bine.
Insa Roland avea si el defectul de a incepe uneori sa vorbeasca putin favorabil, neplacut alte femei la modul general, si chiar pe sotia lui, fosta lui sotie, lucru care mi-a displacut profund si pe care nu l-am incurajat nicio clipa.
In schimb, Oleg nu comenta si nu vorbea de rau femeile, nu le cauta defecte si nu l-am auzit vorbind de rau, cu titlu general, persoanele de sex feminin.
Ceea ce este o atitudine mai frumoasa, mai nobila si mai echilibrata.
De aceea am spus ca Oleg era un baiat bun si mai ales era sanatos mental.
S-au facut orele 21h25 la Bucuresti si in cartierul nostru Drumul Taberei, si cred ca ma voi opri cu povestea aici.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu