Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 4 iunie/juin 2020-06-04

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 4 iunie/juin 2020-06-04

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À : ................................................................................

Date :jeudi 4 juin 2020 à 18:30 UTC+3

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 4 iunie/juin 2020-06-04

Nu v-am mai dat demult vestile mele....

-          voi atasa acest mail al meu, in fisier, intrucat e cam lung, 21 de pagini in word, il gasiti tot, atasat mai jos !  –

Am ceva vesti, nu tocmai bune, dar nici rele, depinde...

Am sa va scriu putin despre noi, acasa, despre mine in ultimele zile, de la ultimul meu e-mail, care a fost cel....din...18 mai 2020, nu ? Cred ca da...

Dar si despre dna dr.Camelia Smicala...

In mare, pot spune ca am stat pe Facebook, si ma rog, am incercat sa fiu pe cat se poate prezenta, si sa vad daca se poate face ceva, eu sunt sigura ca se poate, stiti ca in ciuda si a obstacolelor mele din viata mea, intotdeauna am crezut si am zis ca se poate face ceva bun...desi lucrurile au decurs incet... ei bine, tot e ceva mai bine, cu unele exceptii insa !

Sa incep cu dimineata aceasta, ma intreb daca mama nu voia, undeva voia insa, sa-l trimita pe fratele meu, nu stiu ce sa faca, “sa ma ia”, sa ma interneze, ea a negat...

Silviu a venit marti si azi dimineata a plecat, azi fiind joi – de marti pana joi... atat a venit si a ramas acasa din clipa in care a inceput Starea de Urgenta si pana la ora prezenta....

Silviu ii raspundea ca : “ nu stiu....eu n-am valoare...”

Mama, dintr-o data ii spunea – ea nu vorbeste despre parintii ei si mai ales nu vorbea despre mama ei, nici cand traia bunica mea, “mamaie/mamaita Jeana”....

Ce i-o fi venit mamei in aceasta dimineata ca ii povestea lui Silviu, pe picior de plecare, in hol, cum : “Noi am vrut atunci s-o luam, s-o ducem [ la spital ], dar ne-au spus ca e greu de dus, si acolo e greu in spital si e greu sa o aducem inapoi si daca moare acolo trebuie autopsie si costa multi bani, asa ca a ramas acasa si A DOUA ZI MAMA A MURIT.”

Bunica mea Ioana Mardale, cea care s-a chinuit cu un diabet in forma grava si mereu mai grava, ani de zile, care a murit acasa in coma... macar a murit linistita....

Acuma, sa fiu sincera, diabetul nici azi nu inregistreaza progrese cat priveste vindecarea, iar ea suferea de multi ani, cu 2 injectii de insulina pe zi, cu o seringa din aceea model vechi, clasic, cu un ac gros... isi facea singura injectiile, avea 30 Kg la un moment dat, iar inainte sa moara sunt sigura ca avea si mai putine kilograme...

Pe ultima suta de metri nici eu nu cred ca, daca o duceau la spital, o mai salvau !

Ieri seara dintr-o data, mama, in timpul zilei fusese mai tonica, a fost ea oarecum mai tonica in ultimul timp, cel putin asa am vazut-o eu, Silviu care s-a intors din plimbarile lui ieri tarziu a intrat in dormitor sa le spuna noapte buna parintilor si mama nu arata bine, a intrebat-o daca o doare capul si ea a spus ca nu o doare, dar arata chinuita, are momente cand o vad cu un chip, o fata atat de chinuite, si chiar daca o doare, ar durea-o capul, imi spun ca are aceste chinuri parca si in plan psihic, nu numai organic, fizic ( durerea fizica ).

Ieri am avut o ameteala si i-am spus si ea mi-a spus ca ea are mereu in ultima vreme, si ca se invarte casa cu ea – desigur, e imposibil sa te intelegi cu ea sa mearga la doctor, ea o tine pe Veronica doctorita ei de familie cu care are numai raporturile sociale lunare, cand vine Veronica sa ia pensia pe care Postasul Dl Doru o lasa la mama mea, pentru parintii dr. Veronica, vecina noastra, dna Gheorghita Veronica...

Si Veronica si mama mea – eu personal, nu vad vreo deosebire intre ele doua, Veronica cred ca nu se gandeste, ba zic ca nu vad ca se gandeste ca mama ar avea poate nevoie la varsta ei de un control medical, macar de rutina !In comun ele doua ar avea ca, acuma nu glumesc, nu vreau sa le jignesc, dar sunt amandoua cam psihopate, sa nu spun mai mult...

Dar voi stiti ca v-am povestit, in timp....

Critice, atente pentru a surprinde daca iti merge bine sau rau, daca faci un pas gresit, daca esti si tu realizat/a sau nu, daca esti fericita/a sau nu, daca cum s-ar spune, in mare, ai o viata ok, realizata, multumitoare si eventual o pozitie sociala .....

Cum esti, cum te porti....

Bine, acuma nu stiu sigur un aspect : poate Veronica, ea, personal, zic poate, s-ar fi eclipsat din viata mea daca nu o imboldea mama, si am vazut asta mai ales in anii cat am fost studenta...

Deci eu – biata de mine, reusisem si eu sa fiu studenta la facultate – si ele doua erau atente si preocupate daca sunt normala si daca “fac pe mine”.... asa m-au tinut, cu ele doua la usa, in prag, discutand, Veronica intreband-o pe mama : “Dar ce face ?” , cand mama se potolea, incepea Veronica s-o intrebe, continua Veronica “subiectul” sau il relua, subiectul lor de discutie, sau de dezbatere...

Eu plecam la cursuri, din anul II cand am cunoscut-o pe Laura, am mai iesit cu ea putin, iar pe ele doua le gaseam tot in pragul usii apartamentului nostru, discutand despre mine, daca sunt sanatoasa, intrebandu-se la un moment dat reciproc “ ce fac” [ tot punand Veronica intrebarea, ajunsese mama sa se intrebe sau sa o intrebe, adica sa ii ceara opinia... ]....

Tot in anii mei de facultate, prin primavara-vara 2007 cred, tata a avut o criza de rinichi, tipa de durere, deci daca si tipa ! Eu trebuia sa plec la facultate, altceva nu vedeam sa aiba, se tinea cu mainile de rinichi si incepuse bietul sa urle.... eu am spus atunci :”Mama nu il putem lasa asa, cheama Salvarea ! Cheama doctorul “, mama insa destul de calma [ ea cand vede omul bolnav, parca ii intepenesc miscarile, sta si se uita, si daca nu sta ca statuia, fizic, insa nici ca pare sa inteleaga, ca integreze informatia pretioasa si urgenta, anume ca omul are nevoie de ajutorul ei si poate chiar al doctorului ]... Am plecat la facultate cu tristete, cu inima grea, mama a spus ca va chema, ca vine Veronica, o cheama... sau n-a spus....dar, la intoarcerea mea acasa tata era potolit, mama a spus ca a venit Veronica si i-a dat No-Spa, si i-a trecut durerea.

Si asta a fost.

Stiu ca atunci, sau imediat dupa acel incident, m-am intalnit cu colega mea, cu Laura si i-am spus ca nu vreau sa pateasca tata ceva, ca eu una nu sunt pregatita sa moara tata, ca nu vreau sa moara... mie imi venea sa plang...

Laura m-a inteles, m-a privit cu un usor zambet al ei, de circumstanta, si mi-a spus : “ Nu vrei, nu-i asa ? “, nu stiu cum, dar felul in care mi-a spus asta, m-a facut in clipa aceea a raspunsului ei sa gandesc : “Tata nu va muri !”

Dupa cum stiti, stiti ce a urmat... de-a lungul anilor...

Slava mare lui Dumnezeu, ii multumesc in fiecare zi, si daca nu, foarte des, ca tata traieste, Il rog si pentru mama mea si ii multumesc cand vine acasa Silviu si suntem toti impreuna...

Mi-e groaza, in mod real, de viitorul – il vreau cel mai indepartat, indepartat..... – cand realitatea asta, datorita soartei omului, se va schimba, cand nu vom mai fi impreuna toti ....

Avea Laura momente in care imi era tare draga !

Cand o vedeam ca lasã deoparte, ceea ce mie mi se parea, asa, un caracter superficial, oarecum specific varstei studentilor – dupa mine, e pacat ca asta e Biologia omului, pentru ca, dupa mine, si dupa tot ce am vazut pana azi, la varsta studentiei omul nu are inca maturitate, unii sunt mai precoce, asa e in viata, dar multi inca “cocheteaza” cu viata si cu Dolce Vita anilor studentiei...

Din pacate unii raman fara maturitate, se stie ca sunt oameni care niciodata nu se maturizeaza...

Da, cum se numea pe vremuri, cand erau ai mei tineri, examenul de Bacalaureat ? Se numea “ Examenul de Maturitate”....

Mie nu mi-a placut, marturisesc, severitatea, niciunde, nici in scoala, scoli, etc., nici in viata, dar mi-a placut seriozitatea....

Pentru mine a fi sever, inseamna acolo o samanta de rautate, dar a fi serios iti transmite ideea de liniste, stabilitate, iti da incredere...

Uneori insa Laura se facea- tot dupa mine, ea se prefacea ca nu intelege o situatie sau alta, si in unele momente te surprindea cu o remarca si cu o expresie a fetei total diferite, schimbate...

Iti arãta ca a inteles... te intrebai atunci, daca a inteles mai repede, de la inceput, sau abia atunci intelesese...

MI-a spus odata, dintr-odata, cum spun eu “hodoronc-tronc”,  probabil aflase, sau si aflase si integrase faptul ca am fost grefiera, ca am lucrat, etc. etc, si mi-a spus : “Te-au umilit, nu-i asa ? Esti umilita ?”, mi-a spus-o pe un ton pe care nu il pot descrie, numai atat a spus, dar era graitoare.... intelegea !

Totusi, eu in viata mea, si chiar umilinta de ar fi la mijloc, eu n-am acceptat ideea asta a umilintei si chiar daca umilinta in sine se petrecea, se infaptuia, pentru ca atunci cand un om il umileste pe altul, ceva e defect in acela care umileste ! Fie ai in fata ta un nebun, sau un om rau, un om limitat, un om chiar prost, dar intotdeauna e ceva la mijloc, ceva care e injositor, ca[re] il injoseste pe acela care umileste !

Reactia mea fata de umilinta, a fost mai intai sa vad persoana, caracterul celui care umileste, si pe urma sa ma gandesc, asta, daca nu puteam spune nimic, sau puteam spune, dar degeaba spuneam, eram revoltata, asta mi-a fost reactia, de revolta, cel putin interioara, de dispret....

Din experienta mea, din ceea ce eu am vazut : eu am vazut – nu stiu altii – ca oamenii care umilesc, mai intai de toate au ceva necinstit in ei, sau fapte necinstite la activ, au ganduri urate si rele cu semenul sau semenii lor, sunt si mandri si aroganti, cum se spune, de nu le ajungi cu o prajina la nasul dumnealor...

Intotdeauna in cel care te umileste vei gasi ca ceva nu e curat la el, ceva e manjit la el, sau ca te umileste cu buna stiinta deoarece are un caracter urat, care nu s-a putut forma sanatos !

Sa ceri rugaciuni [ colective, sau numai unei persoane sau alteia ] nu e nimic umilitor in a cere rugaciuni, pentru ca omul, crestinul are datoria intai de toate, de a se ruga pentru semenul sau, deci cand un om are nevoie de rugaciune, trebuie chiar sa o spuna.

Da, citeam pe pagina fb a dnei av. Sacrieru, - eu nu pot spune ca nu inteleg ce a spus dna avocat, ce a scris – ca e umilitor, sau cam asa ceva, a scris umilitor, sau ma rog, a scris ca nu e normal ca dna dr.Camelia Smicala sa [ ajunga sa ] ceara rugaciuni colective.

Sa i se faca un rau cuiva, Cameliei, sau altei persoane – asta nu e normal.

Dar sa ceri rugaciuni nu e umilitor, si nici daca oamenii se roaga pentru tine nu e deloc umilitor.

Eu, ce am vazut pana azi la oamenii care sunt mai mari ca noi, ca mine, ma refer in primul rand acum la varsta, sau la cei chiar de varste apropiate, - ceea ce trebuie ei sa faca, este sa citeasca Religie, da, chiar asa, trebuie sa citesti Religie, Religia este o Stiinta, si TREBUIE sa citesti Religie chiar daca nu ai intentia vreodata sa te inscrii la Teologie !

Pentru ca citind Religie intelegi unele lucruri, daca nu pe toate, insa tot incepi sa ai alta perspectiva asupra vietii, incepi sa intelegi, si daca cei mai multi ar citi, si societatea ar functiona mai armonios !

Uite, tocmai, daca citesti, oricat de putin, citesti ce, in Religie ? Pai vei afla ca omul trebuie sa se roage pentru semenii sai, si pentru sine si trebuie sa Ii multumeasca si sa Ii dea Slava lui Dumnezeu ! Este chiar o obligatie.... desi legea pamanteasca, Dreptul pozitiv, nu te obligã.

Si daca stii asta, nu mai spui ca e umilitor sa ajungi sa ceri rugaciuni colective... sau de la unul sau altul.

Am scris trei pagini,  si tot nu v-am dat niste vesti inca mai concrete....

In luna mai 2020, postasul domnul Doru care aduce pensia de batranete a seniorilor din blocul nostru ( am auzit ca sunt putini azi ), a venit DE TREI ORI la noi acasa, sau la noi la usa, de 3 ori !!!!

Pe 5 mai 2020 : acasa, unde a adus pensia parintilor mei si a sotilor Gheorghita, parintii Veronicai ;

Pe 15 mai 2020 : a venit si a ramas in prag, aducand am auzit, pensia doamnei Mary/Maria Mihai cred eu, vecina de la etajul 3, de la apartamentul de 3 camere ;

Pe 20 mai 2020 : pentru nu stiu ce ?!

Miercuri, 20 mai 2020 pe la 10h20 dimineata sunã la usa, mama deschide, spune mama din prag : “Buna ziua dle Mãnescu [ auziti, spune “Manescu”, la et.1 avem niste vecini Manescu, domnul a murit, a ramas sotia, iar fiica lor s-a mutat cu sotul ei in urma cu multi ani ]... Doru... »

Din nou, postasul Doru la noi acasa, vorbea cu o voce foarte scazuta, mama la fel. Parca se intelegeau.

Doru : “ noi.... ( nu ) [ ?}... “, sau : “noi o internam” [ ??]” “cã nu ne zice”.

Mama apoi a intrat in casa, Doru i-a dat ceva si fosnea ca hartia unui pachet. IN bucatarie numara niste bani. Apoi, s-ar parea ca mama a transmis mesajul cuiva, oricum a vorbit cu cineva la telefon dupa plecarea dlui Doru.

Tata nu era acasa.

Silviu, fratele meu, dormea.

Silviu venise acasa cu o zi inainte, marti, parca mai devreme decat de obicei, era cam trist, a spus ca il doare stomacul.

Pe 21 mai 2020, dintr-un comentariu al ei, am aflat ca dna dr. Camelia Smicala a terminat facultatea [ Medicina ] in 1990.

Am calculat eu ca probabil e nascuta cam in 1966, adica ar fi cu 2 ani mai mare ca mine.

Cu o zi inainte, miercuri, pe 20 mai 2020, cineva sub geamul nostru din dormitor spunea : “Romania a lasat-o in pace cu milioanele ei !”

Ei bine si....sa vedeti ce urmeaza...

Vineri 22 mai 2020 :

Pe la ora 10h30-11h00, il aud in bucatarie pe tata vorbind tare cu cineva la telefon, vorbea cu alt profesor, cu dl Dinu Liviu, era si mama si tata a spus tare un numar de telefon ( al lui Dinu ) si mama era indemnata sa il noteze ea : 0720/ 053.136, daca l-am retinut corect.

Tata ii zicea ceva, dar dupa cum decurgea conversatia, din tonul lui, am tras concluzia ca interlocutorul il sunase pentru altceva si nu era prea interesat sa afle de la tata ca : “Ieri a fost ziua lui Radu Constantin !” [ alt coleg al tatei ]....

Se pare ca Dinu voia altceva, ceva precis, si tata : “ ... nu stie...”

Apoi tata mi-a spus ca prof.Dinu a scris ceva, adica vreun articol de Matematica si ca il invita acasa la el pe tata pentru a i-l citi.

Prof.Dinu Liviu locuieste pe Bulevardul Timisoara, cel paralel cu Drumul Taberei.

Pe 24 mai 2020, verisoara mea din Brasov, Oana Leoveanu a scris pe FB ca “azi” mama ei, +Mioara/Maria Brezaie ar fi implinit 61 de ani.

Era duminica. Silviu a venit acasa la pranz, apoi a plecat la Biserica, si apoi a plecat.

N-a ramas acasa.

Luni 25 mai 2020, seara pe la 19h40 din nou profesorul Dinu Liviu vorbeste cu tata la telefon, prin telefonul fix, eu aflandu-ma in sufragerie unde sta telefonul, se auzea vocea lui Dinu Liviu... cel putin cand vorbea mai raspicat...

D.L. : “ O fi stiind ea franceza, dar a facut si ceva spionaj....”

Acuma, stiti ca nu inventez, si nici nu vreau sa spun ca ar fi spus el ceva, ce nu a spus – dar eu asta am auzit...

Tata, pe un ton absolut firesc, ca fiind ceva ce nu il intereseaza, sau nu-l mai intereseaza poate... : “ O fi facut ceva, da’ ...”

Cat ma priveste nu am facut spionaj niciodata.

O spun cu toata sinceritatea, si cu toata taria, pentru ca e simplul adevar cat ma priveste.

Totusi, pentru plecarea mea in Franta din 1999, nu inteleg de ce am fost tratata in fel si chip, cate nu s-au spus despre mine, cati nu mi-au dorit sambetele, si poate nici nu ii cunosc !!!

Cat scandal – enorm, bolnav, patologic ! – au facut, totusi unii au facut, ca nu se explica altfel... – a fost facut pentru ca m-am logodit eu cu Roland Pasteur si am plecat in Franta cu totul, 2 luni !

Si am plecat in toata legalitatea !

Dupa atatia ani si dupa ce in anii trecuti, din 1999 incoace, s-au spus enormitati despre mine si ai mei tot spuneau ca sunt o nebuna, intreb daca spionajul nu se face, si daca cei care chiar fac spionaj, sunt cu totii internati la Psihiatrie ? Sunt cu totii urlati si reclamati peste tot si pe strazi pentru ca fac spionaj ????

A face spionaj implica automat a fi internat la Psihiatrie ?

Repet, eu nu am facut spionaj, si e probabil ca cei care mi-au vrut raul, ei stiu din ce motive, nu vreau sa spun ca unul din motive ar fi poate ca au facut ei insisi “ceva spionaj”.... –eu nu am facut spionaj si in mod cert nu e un lucru care sa nu fi fie aflat cand cineva, mai ales cand iti e dusman, cauta sa afle despre tine...

A face spionaj implica un Stat, si Statul are totusi niste institutii, aici se numara SRI/SIE/cele Militare.... deci daca am fost asa de dusmanita, in mod clar, cand ai mai ales un dusman se intereseaza de tine, rascoleste Cerul si Pamantul sa afle despre tine ce si cum....

Probabil ca in 1999 oamenii nu concepeau ca poti sa cunosti in Romania un francez, sa mergi la Institutul Francez din Bucuresti, sa vrei sa te mariti cu un francez, sa pleci la el in Franta pentru ca te-a cerut de nevasta, etc.

Si eu lucram la Judecatorie, unde legile sunt presupuse a fi cunoscute, mai ales acolo...

Am plecat anuntand, am plecat in timpul orelor de program ca nu aveam altfel cum, am cerut invoire, pentru mine invoirea a fost o mare exceptie in anii in care am lucrat – ca sa imi fac Pasaport, mi-am facut Pasaport, l-am si aratat colegelor de birou, toti care ma stiau si ma aveau in preajma si pe care ii aveam in preajma pentru ca lucram, aflasera, stiau...le-am spus eu.....

De unde a izbucnit asa scandal, si periculos si penibil si care mi-a adus continuu prejudicii, nu mai zic si vatamare ? Asa scandal BOLNAV – pentru ca am avut numai necazuri dupa aceea.

Dar mi-a mers foarte rau – DUPA ACEEA.

E drept, cu ai mei, mie nu mi-a mers bine nici inainte...dar iata ce a urmat dupa plecarea mea !

Nu stiam ce urã mã asteapta din partea apropiatilor mei.... caci, de unde a pornit tot raul ce mi-a fost facut ????

De unde a pornit exact, cine si de ce l-a intretinut ?????

Ce a urmat dupa telefonul, al doilea, in decurs de cateva zile, de la prof.Dinu Liviu ?

Tata pe moment a fost firesc, dar in zilele urmatoare a inceput, cred, sa ma vrea iar internata....stati putin ca va spun ce a urmat....

Intr-o zi s-a enervat ca nu-si gaseste ochelarii, si i-a gasit, a facut o mica criza, care ar fi fost o mare criza de tipete si nervi in urma cu mai multi ani, s-a linistit cand i-a gasit.

Marti 26 mai 2020 : Mama zice “ Anul asta se fac 2 ani de cand a murit +Rita Mirescu”.

Daca va spun....

Imi spunea ca traieste !

Tarziu, candva, prin 2018 (?) mi-a spus ca Rita Mirescu are (cel putin?) 80 de ani si s-a imbolnavit brusc si sta intr-un scaun cu rotile, ea, femeie voinica, energica, a fost inginera la uzina Vulcan, Institutul de Proiectari Vulcan de pe strada Sebastian si a lucrat mama cu ea...

Margareta Mirescu....

De cand aflasem vestea despre Rita, pe mama am mai intrebat-o daca are vesti despre ea, poate prin colege comune de serviciu...

Mama insa spunea ca nu mai stie nimic de ea. Iata insa ca stiuse, aflase ca suferea de Alzheimer mi se pare si nu se mai deplasa si era intr-un Azil internata, in Belgia.

Fiica Ritei, Cristina, chimista, nu ? Absolvise Chimia, a ramas de foarte, foarte multi ani in Belgia si iata si azi tot acolo este. Rita se stabilise si ea, cu timpul, desi mai tarziu, la Cristina si in Belgia a si petrecut ultimii ani si este inmormantata.

Mama mi-a spus deci zilele trecute ca “se fac anul asta 2 ani de cand a murit Rita Mirescu”, si eu in 2019 o trecusem in Pomelnicul celor VII si ma rugam si am pomenit-o pe Rita la Vii de nu tiu cate ori...

Mi-a spus insa mama, cand am intrebat-o unde odihneste +Rita ( Margareta ) MIRESCU, ca e oarecum ciudat, viata e ciudata, ca “ei” [ Rita si familia ei ] “aveau vreo SASE LOCURI DE VECI IN ROMANIA”, si mama isi spunea : “nu stiu ce au facut cu ele, poate le-au vandut”.

+Rita Mirescu, si cata atentie nu trebuie sa avem la modul de viata si sanatatea noastra !

Intr-un carut, imobilizata ???!!!

Cand am auzit....

Inalta, voinica, solida, genul, constitutional, de cantareata de Opera impunatoare, energica....

Rita...nu stiu insa daca nu avea ceva cu tiroida...

Rita cea care se plimbase cu matusa ei Ama, prin Europa si care i-a trimis si mamei cate o carte postala din Franta..

Ama, matusa ei care a trait o parte din viata ei in SUA, si dupa ce a ramas vaduva s-a intors in Romania, acolo era singura, avea o mica pensie in SUA, cam mica pentru SUA, dar foarte consistenta pentru Romania, si aici era in comunismul... Rita avea grija de ea si tot cu pensia ei, si poate si cu ceva contributie a Ritei s-au plimbat si au vizitat Europa...

Rita i-a adus mamei pentru mine, costumul de PTAP albastru, care era mare de mine, dar cel mai mic pe care l-a putu gasi mama, de altfel in comertul socialist nu se gaseau dar noua la liceu ne trebuia... costumul Cristinei..... si asa am avut si eu costum de PTAP in liceu....

Marti 26 mai 2020, Silviu a sosit acasa, tata a spus ca se gandeste ca trebuie sa mearga la Oftalmolog ( e in faza de gandire insa, care poate dura o viata de om.... ), la 20h41 Silviu a intrat pe usa....

Miercuri 27 mai 2020 : Tata : “Acum sunt apartamente speciale UNDE II INCHIDE”.

Mama i se vaita ca : “Mi-a umblat aici, a luat si numarul Onitei [ matusa Ioana / Onita Dragne/a ]”, o mai aud pe mama : “ Imi da mesaj pe telefon : “Raspunde Magda!”

I se vaita lui tata.

Nu stiu, parca rezulta ca mama nu stie cine ii da mesaje pe telefon, sau poate ca stia.

Eu nu am luat niciun numar al Onitei de telefon, si nu am umblat in sertarul ei.

La Onita nu ma gandisem, si numarul ei de telefon il am din urma cu foarte multi ani, si l-am avut de vreo 2 ori, dat chiar de Nentu Dan, sotul Onitei, in prezenta Onitei....in 2 ocazii.

M-am intrebat daca nu cumva nu o suna Nelu, fiul lui tanti Onita, si am vazut ca Nelu nu se mai uita la ce mesaje ii trimit pe FB Messenger, mi-am spus in sinea mea : “Poate el o suna pe mama si cum ea nu raspunde, el nu se mai uita, pana nu vorbeste cu mama, la mesajele pe care i le las ?!”

Dupa putin timp, o zi, doua, am vazut ca Nelu a intrat iar pe FB Messenger si aruncase macar o privire la mesajele pe care i le lasasem.

De dimineata 27 mai 2020 : apa calda oprita.

A venit tarziu, dupa pranz.

Pe 26 mai 2020 tata a facut criza de nervi spunand ca unde ii sunt ochelarii de vedere ?

M-a intrebat apoi “ Auzi mai ? Tu ai fost la plimbare, ai iesit din casa primavara asta ?”

Dupa cum stiti, stau in casa si acasa cu el, in fiecare zi !!!!!

Pe 26 mai 2020, tata : “ Sa stea acolo...”, iar mama : “Ce sa faca acolo, n-are ce sa faca, acolo sunt nebuni “.

Mai tarziu, peste cateva ore bune, mama : “ Dar n-a facut nimic !” ( lui tata ).

O intreb ce vrea tata cu privire la mine ( ca in 2003 ? ), mama tipa la mine, zice ca nu sunt intreaga la cap, ca nici nu era vorba de mine !

Dupa un timp, ii spune lui tata confidential, cam asa : “ SI-A DAT SEAMA !”

Dupa mai multe luni de absenta, pe 27 mai 2020, am avut din nou menstre.

Vineri 29 mai 2020 : 9h46 dimineata, Silviu a plecat de acasa cu bagaje, cu plase cu mancare.

Mai vine acasa martea viitoare.

Duminica 31 mai 2020 : 12h30 Silviu vine acasa si aduce – eu nu l-am vazut, eram in dormitor la birou – chiftele gatite cu piureu, a mancat o parte, a plecat. Mama explicã ca venise la Biserica la noi si a plecat, a trecut pe acasa intrucat venise la Biserica.

Chiftelele le-a cumparat, erau de la o firma.

31 mai 2020 – 1 iunie 2020 : am revazut filmul “Linistea din adancuri”, prima parte a filmului cu titlul “Figurantii”, cu +Gina Patrichi.

Incepusem “Figurantii”, dar e mai trist si atunci am revazut “Linistea din adancuri”, dupa care....

Pe youtube vad Monstri sacri, “ Monstrii sacrii” pe mici parti sau episoade.

M-am uitat pentru ca era avocatul +Victor Anagnoste cel care a fost sotul Ginei Patrichi, emisiunea fiind despre Gina Patrichi in veo 3, 4 parti.

Era mi se pare partea a IV-a. Dupa aceea am cautat pe internet si am vazut ca avocatul acesta renumit, a decedat in 2011, eu auzisem ca a decedat la nu multi ani dupa 1994 ( decesul sotiei sale iubite, a iubit-o foarte mult ).

IN schimb, ce stiam eu din trecut, era ca n-a mai luat procese, ca s-ar fi retras dupa moartea sotiei, insa e posibil ca dupa o perioada mai lunga sa fi revenit in activitatea lui, intrucat a trait pana in 2011.

Atunci insa, traia unchiul meu, si el si Victor Anagnoste erau de o seama dupa anul nasterii, si mai erau avocati mai in varsta sa zicem, fata de mine, in 1993, 1994..

Cred ca remarcasem ca nu mai e o prezenta pe coridoarele largi pline de avocati ale Palatului de Justitie, avocatul Anagnoste si unchiul meu mi-a spus atunci ca dupa decesul sotiei, dar era cred inca in viata, bolnava... atunci, - el s-a cam retras...

Dupa partea a 4-a, sau care era, a Monstrilor Sacri, interviu cu +Victor Anagnoste acasa la el, el vorbind ( e emotionant, e impresionant, e dureros ! ) despre ultimele clipe de viata si ultima data cand si-a vazut sotia... cand a vazut-o pe Gina care i-a luat mainile, dupa cum arata el, si-a inclestat mainile puternic in mainile sotului ei, l-a privit cu o privire pe care niciodata nu o mai avusese, si apoi au luat-o medicii si au dus-o, si la scurt timp dupa ce au luat-o, ea a murit.

Cu alte cuvinte el nu a fost langa ea in chiar ultima ei clipa de viata.

Desi el era acolo prezent, la Spitalul de Urgenta....

Si el, plange, ii dau lacrimile, deci ce sa mai zici ?

Eu stiu ca a iubit-o mult, pentru ca daca unchiul meu a spus asta, inseamna ca asa a fost...

Cred, dupa cele spuse de unchiul meu Dumitru Andrei, am dedus eu, ca Victor Anagnoste a fost un barbat mai romantic, mai sensibil, mai romantic-sensibil decat unchiul meu.

Unchiul meu era altfel, desi a tinut enorm in tinerete sa isi intemeieze o familie si a tinut la familia lui si la tanti Sica....

Dar uneori il mai apuca ironia....

Odata m-a luat cu el pe Bd.Dimitrie Cantemir, un bloc, un apartament, judecatorul cu care o viata fusese impreuna in Justitie, Marin Popa, isi facuse cabinet de avocat.

Unchiul meu si cu el au fost o viata impreuna, judecatori, in aceeasi instanta, si cu functie de conducere amandoi....

Erau amici la catarama.

Unchiul meu, asezat confortabil, tacticos, impunator, pe scaunul din fata biroului de avocat al judecatorului ( sigur, acum nu mai era judecator ) Popa Marin, ii zice acestuia pe tonul lui emfatic, si acum si ironic : “...Tovarasa de viata... !”, se referea la sotie, lor le placea Dreptul, le placuse magistratura, le placea avocatura, unchiului meu Dreptul chiar i-a placut, respira Drept, a fost o pasiune pentru el... nu stiu cum a venit vorba, poate am spus eu ceva la maniera : “Dar nu se face tarziu, sa nu se ingrijoreze tanti Sica !”.... si unchiul meu cu fata la av.Popa Marin : “Tovarasa de viata...” si un ras emfatic, usor, dar din adancul fiintei lui...

Sau, in stilul lui, cu cei foarte, foarte apropiati : “Auzi ma... Tovarasa de viata !...”

Si se infoia tot in pene, si era emfatic si ii venea sa zambeasca, sa rada-zambeasca, retinut, emfatic, ironic...

Era clar, rezulta cam asa : “Pai noi barbatii, judecatorii, suntem TEMELIA, STALPII SOCIETATII SI AI FAMILIILOR NOASTRE !”

Acasa insa, “tovarasa de viata” ridica receptorul celuilalt telefon din apartamentul lor din Tineretului, si asculta cand el vorbea la telefon, totul, daca unchiul meu, dintr-o data, taia conversatia si scurta si iti spunea la revedere, noapte buna, era limpede ca tovarasa lui de viata ii facea semn sa incheie scurt.

Si asta in cazul cel mai fericit, daca ea ti-l dadea la telefon, caci nu treceai de paza ei... ea raspundea la telefon, aproape intotdeauna.

Unchiul meu : “Ca sa nu ma obosesc. Sica are grija de mine, mai Olivia, ca sa nu obosesc !”

Cu tot tonul lui ironic....

Eram odata la restaurantul « Z », situat, cu terasa, pe o latura a Palatului de Justitie, pe o latura si in spatele acestui Palat, in interior, la o masa, dupa ziua de lucru a unchiului meu, ziua adica, de procese... de Sali de sedinta... era si Popa Marin cu noi...acum amandoi avocati...

Unchiul meu cu tanara lui stagiara, cu dra Carmen Pascu ( Tunaru azi dupa sotul ei )...

Carmen, tanara si jucausa putin, desi era o fata foarte ... stresata-serioasa, in sensul ca ea nu isi facuse o situatie la Bucuresti fiind din Macin de fel...

Carmen ia telefonul mobil al lui Popa Marin sa asculte soneriile disponibile in telefon pentru apel, pune ea 2- 3 melodii, ascultam toti,  si pe urma abia constata ca e setat telefonul magistratului,avocatului Popa Marin sa sune pe opera AIDA.... asta o amuza pe Carmen si spune ca ii poate ea pune alta melodie.... Popa Marin nu face vreun gest/ nu spune ca se opune, dar spune ca AIDA ii place neveste-sii si de aceea e setat pe Aida.

IN clipa aceea cand a spus de sotia lui, unchiul meu dintr-o data s-a intors la Carmen si pe un ton poruncitor, scurt, i-a spus raspicat : “Lasa-i telefonul asa cum e ! Asa vrea sotia lui !”

Cand Popa Marin a trecut in avocatura, sotia lui a ramas, ramasese magistrat-judecator la Curtea Suprema de Justitie, ICCJ cum se numeste astazi.

Eram prin 2001, 2002....

Cabinetul lui, apartamentul din blocul pe care nu il mai tin minte, nu l-as nimeri nicidecum, nu mai stiu blocul... am fost o singura data cu Dumitru Andrei unchiul meu..... zugravit frumos, alb tot, 2 camere, Otilia, domnisoara Otilia, asistenta ( si o ruda,o nepoata ceva ) avocatului Popa Marin.... camera mai mica, fiind apartamentul cu destinatie de locuinta propriu-zis, amenajat cabinet de avocatura, in “dormitor”,  erau o imprimanta, un xerox ( da, cred ca si xerox avea ), un mini-mini-birouas cu scaun pentru Otilia, si restul incaperii goala....

Poate mai era vreun scaun ? Poate mai era o masuta ?

Hartii.... nu acte lasate la vedere, hartii, coli de scris...

IN camera principala, biroul avocatului, o canapea, masa-birou langa usa in stanga langa perete, un scaun impunator din piele, capitonat, greu, inaltut ( Popa Marin era foarte scund ) si deasupra biroului si a scaunului din piele, capitonat, greu, impunator, era o icoana mare, mare argintata sau chiar din argint poate, prinsa cu un lant mi se pare in cui, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, da, cred ca aceasta era icoana.

In fata biroului un scaun parca.... dar se afla cred si un fotoliu in incapere... oricum se afla o canapea caci am stat pe canapea...

O biblioteca, da, imi amintesc cam vag, dar o biblioteca exista cred.

Asa simpla si goala cum era incaperea – de altfel era sugraferia casei cum ar veni si nu era mare deloc – era impunatoare, pentru ca a stiut sa puna mobilier impunator, dar strict necesar, astfel incat in rest, incaperea fiind goala, crea impresia de spatiu totusi, de...nu te simteai chiar intr-o incapere mica..., iar peretii zugraviti frumos, curat, simplu, in alb, creau la randul lor senzatia de proaspat, de nou, de mare, de spatios...

Cel mai tare m-a impresionat biroul, era o piesa de mobilier destul de masiva, impunatoare, nu imi amintesc mai mult, era nou ca mobilier, sau nu ? – un birou destul de mare, avand in scaunul inalt, cu spatarul inalt, capitonat, greu, masiv din piele naturala, deasupra caruia era ICOANA MARE, MARE prinsa in lant, argintata masiv, a Maicii Domnului cu Pruncul.

Cred ca mai era ceva, pe birou insa, poate o balanta, poate ceva, un insemn al Justitiei...

In orice caz biroul avea un aer impunator, oficial, serios, sobru, deasupra Justitiei, despre care in fond se poate spune ca si avocatii o infaptuiesc, in felul lor specific profesiei lor, aflandu-se insa DUMNEZEU, MAICUTA DOMNULUI CU PRUNCUL IISUS.

Casele traditionale romanesti au avut intotdeauna cel putin o icoana, chiar si casele taranilor aveau icoana sau icoane...

Si in emisiunea “Monstri sacri” IV cu +Victor Anagnoste, nu mi-am dat seama imediat, apoi am realizat ca interviul avea loc in chiar casa avocatului, si erau multe icoane vechi pe pereti...bine, dar ce casa, ca era palat, pe str. Orlando care apoi s-a numit str. Gina Patrichi, un palat, azi are o placa aurie din metal pe care scrie ca : “Aici/ in aceasta casa a locuit Gina Patrichi”.

IN epoca atee insa, nu stiu, pur si simplu nu stiu, cate case aveau o icoana, sau una la vedere....

La unchiul meu acasa nu am vazut nicio icoana.

Insa mult mai tarziu, poate de la decesul unchiului meu, matusa mea nu stiu cum sa spun, ea n-a refuzat icoanele, rugaciunile, si chiar a fost ingropata cu o icoana pe lemn, nici mica, nici mare, a Maicii Domnului cu Pruncul, fiica ei Raluca a spus ca o tinea langa ea, chiar in pat, mereu, mereu, mai ales cand nu s-a mai putut da jos din pat... si a tinut sa nu o desparta de icoana ei draga.

De fapt, acest gest mie mi-a placut.

Revenind la Gina Patrichi, dupa emisiunea aceea, scurta de altfel, cu interviul avocatului Victor Anagnoste, ma uit la partea a II-a, aici 2 prietene, actrite, ale Ginei Patrichi vorbeau despre ea, una era +Irina Petrescu, pe cealalta, cum necum, eu nu o stiam... culmea, e o actrita mare ea insasi, Emilia Dobrin.

Nu o stiam, dar mi-a placut fragilitatea, finetea fizicului ei de femeie, se vedea ca are o varsta, si o admiram, slaba, slabuta, dar nu foarte, asa ii era corpul, delicat, totusi mai mult slaba, ingrijita, ochii mari negri frumosi, parea asa de fragila.... pentru mine, la prima vedere... acum cateva nopti numai....

Ei bine, cand a deschis gura sa vorbeasca, din delicatul fizic de printesa din povestile cu zane, a razbatut o voce incredibil de groasa, de barbatoasa !

Ca nu iti venea sa crezi !

Insa imediat ce am vazut-o........ sa vedeti....

Imi zic : “Mai sa fie !”

O chema Emilia Dobrin....

Imi zic : “Mai sa fie, CE MAI SEAMANA CU DOBRINESCU GREFIERA DIN 1993 !”

Am stiut “ toata viata” prenumele lui Dobrinescu, dar acum cateva seri nu mi-l aminteam, Dobrinescu,...si mai cum...? oare mai cum ?....

O cunoscusem – desi prea putin insa – la Judecatoria Sector 1 in 1993, lucra in biroul mic de la etajul 2 al grefierelor-dactilograf carora li se reprosa, si lor, adesea, ca raman in urma cu dactilografierea sentintelor judecatoresti...

Era foarte mult de lucru, ele faceau tot ce puteau...

Eram curioasa, eram sociabila, desi in 1993, cand intrai in cate un birou, mi s-a intamplat odata, iti spunea sa iesi si iti puteau tranti si usa, tu venisesi sa cunosti colegii... sa te prezinti...

Dobrinescu... auzisem apoi dupa ce o cunoscusem, ca are si o sora...

Odata, nu stiu daca numai odata, eram in autobuz spre casa, spre Drumul Taberei, Dobrinescu a coborat sau era deja in statia numita “Ho Si Min”, prima de la Razoare, sau prima dupa Razoare, cand intrai in cartierul Drumul Taberei...

Dobrinescu, leita aproape Emilia Dobrin ! Dobrinescu nu era inalta, era cat mine, sau mai scunda putin, bine facuta, delicata, nu slaba insa, sau nu prea slaba, te uiti la Emilia Dobrin in emisiunea aceea Monstri Sacri II, despre Gina Patrichi – si o vezi pe ...MARIANA DOBRINESCU.

Cand te aflai fata in fata cu grefiera Mariana Dobrinescu, ea nu te privea niciodata nici in ochi si nici in fata, mai intai tu te uitai la ea, ea isi lasa ochii si privirea sa alunece efectiv intr-o parte, fie in stanga, fie in dreapta, si in jos.... evita, evita, evita sa te priveasca.

De vorbit, vorbea, dar si cand vorbea parca cauta sa se eschiveze, si vorbind se eschiva, parca intentiona sa se stearga, sa nu fie vazuta, sa se faca abstractie de ea...

Uitasem ca o chema Mariana... uitasem si mi-am amintit totusi apoi ce a devenit...

Dupa un timp, a plecat de la JS1, la Tribunalul Bucuresti.

Aici a ramas pentru ca s-a pensionat acum 2 ani [ abia ] de la Tribunalul Bucuresti.

Si in ultimii ani venea cu metroul la serviciu.

Mariana – pensionarea de laTB acum 2 ani – venea cu metroul la serviciu : mi le-a spus Ioana Lungu, grefiera de sedinta in aceeasi seara, am intrebat-o pe FB messenger si mi-a raspuns Ioana imediat !!!!! Si la obiect, extrem de la obiect...

Dobrinescu, imi amintesc ca am vorbit putin cu ea, sau am cautat sa vorbesc....

Am dedus eu, atunci in 1993, ca Dobrinescu nu e prea agreata, ca nu e privita chiar ca celelalte grefiera, in general vorbind, odata cred ca ii ducea dosarele dactilografiate judecatorului Dobrescu, cel in varsta, 70 si – 80 de ani si inca judeca dosare, cred ca a fost o exceptie, era un judecator foarte bun, insa dupa el nu stiu cati au mai ramas in instanta pana la 80 de ani...

Si el avea un frate judecator la capitala cum se spunea, adica la TMB-ul de peste drum de Palatul de Justitie, la Tribunalul Bucuresti adica.

Am simtit eu ca probabil – dar bine, atentie, ca nici azi nu am informatii  ! e o deductie a mea – Dobrinescu cumva, prin ascendenta ei, face parte din garda veche....

Judecatorul, dl Dobrescu, era limpede ca la 80 de ani ai dumisale, ai domniei-sale, a prins vechiul regim...

Poate ca nu m-am inselat deloc, cine stie ?

La JS1, cineva, o grefiera, da, Dobrinescu nu era agreata, eu ma miram ca o mai lasa sa stea pe acel post – daca nu te voiau nu te lasau ! – si o compatimeam, in sinea mea, adica eu desi nu i-am spus eram de partea ei... – era muncita, asta e clar, o grefiera mai veche in post mi-a spus ca “Dobrinescu, asta e nebuna !”, nu cred ca am auzit numai o singura data spunandu-se ca Dobrinescu e “nebuna”...

Peste multi ani, in urma cu 2, 3 ani, de cand ? din 2018... pe Facebook am regasit colege vechi, grefiere de sedinta, printre ele, Ioana Lungu...

Ioana pe FB scria ca ii e dor de Gina Patrichi si Victor Anagnoste, ea ii cunostea bine si mergea la ei acasa in vizita....

Totusi, tot din Judecatorie, [...] .

IN anii aceia, cand eram grefiera, pe Ioana Lungu o tin minte odata ca a spus ceva cu privire la Ducu Bertzi, ea era suparata pe el, sau el o deranjase cu ceva, poate nu fusese politicos cu ea ca femeie, ca domnisoara...

Spunea ea ceva, asezat la biroul ei de grefiera intr-o zi, suparata...

Din 2018 de cand am regasit-o, intr-un fel o cunosc acum, o cunosc altfel...Ioana nu vorbea niciodata de mama ei ( nici de tatal ei ), iar pe FB o mentioneaza pe bunica ei care a crescut-o, asa incat ma gandeam ca mama ei cine stie, nu mai e demult printre noi.... ei bine, intr-o zi a scris ceva, rezulta ca mama ei traieste, mama ei are o pisica, sau 2 pisici, la ea, desi una e pisica Ioanei...Ioana locuieste singura, bunica pe 2 iunie 2020 ar fi implinit 108 ani !!! Era din Teleorman, comuna Ciurari, asta am vazut in fotografiile de pe fb ale Ioanei la inceput, avea pasaport, atunci, sub regele Mihai, calatorea in URSS...

O chema si pe bunica, Ioana.

Si tot de pe FB deci de prin 2018, am aflat ca Ioana ii cunostea pe Gina Patrichi si Victor Anagnoste, si pe urma, ea mentiona actori, pe pagina ea, cand si cand, si spunea ca i-a cunoscut bine, ultima data o doamna care a lucrat la Teatrul de papusi....

Da, la inceput vazusem pe FB una, doua fotografii, Ioana acasa la 2 doamne in varsta, mi-am spus eu “matusile ei poate”...si prin 2019 sau cand ? Ioana anunta decesul doamnei care a lucrat la Teatrul de papusi, cunoscuta, eu nu o cunosteam dupa nume, cand colo, era una din doamnele din fotografia Ioanei, in sufrageria carora se fotografiase cine stie in ce an...

Da, am trecut-o in pomelnicul meu de “Adormiti”, o chema “ Brandusa-Zaita Silvestru”, +aprox. la +30 decembrie 2019, a fost actrita sau nu stiu cum sa ii spun, la Teatrul de Papusi.

Sunt si lucruri pe care le-am stiut candva si le uitasem, de exemplu faptul ca pe Dobrinescu o chema Mariana...

Am intrat serile, adica noptile trecute pe internet, pe google.ro si iata, am citit ca +Victor Anagnoste, avocatul, era din Barlad, iar Gina Patrichi era din, sau la un moment dat era, lucra la teatrul din Galati, cand s-au cunoscut, lucru pe care nu il stiusem, in schimb, cred ca stiusem ca avocatul a fost presedintele Uniunii Barourilor...

Biblioteca avocatilor, dupa cum stiti, exista una in Palatul de Justitie, la etajul 2, in corpul de cladire dinspre strada Danielopolu pe care se afla cladirea TMB ( cladirea se afla si azi dar azi acolo e JS1 ), intre 1993-1999 cat am lucrat eu la judecatorie, Biblioteca s-a aflat acolo.

De fapt, unde anume exact se afla in ziua de azi, nu stiu, oare tot acolo, in aceleasi incaperi ?

Ei bine, Victor Anagnoste, asa se numeste Biblioteca avocatilor, iar acest avocat a contribuit la finantarea ei..... la dotarea ei...

In “Formula AS” din anul 2016 am gasit si citit apoi un interviu cu actrita Emilia Dobrin.

Articolul il gasiti pe internet aici :

http://arhiva.formula-as.ro/2016/1219/lumea-romaneasca-24/emilia-dobrin-nu-mi-am-dorit-niciodata-sa-fiu-premianta-20811

Stiti ce scrie in el ? In interviul cu ea, Emilia Dobrin povesteste despre faptul ca tatal ei a fost la Canal, ca avea o origine “nesanatoasa”, astfel ca a avut niste obstacole la viata ei in cariera si viata ei...

Am sa extrag putin din interviul cu Emilia Dobrin :

“- Într-o anume măsură, l-am moş­tenit de la ma­ma. Deşi am aflat asta târziu, când ea a îndrăznit să mi se confeseze spunându-mi că demult, în tinereţe, îşi dorise să devină actriţă. Însă a venit războiul, lucrurile s-au precipitat şi a fost deturnată de la acest drum. A ajuns să lucreze ca funcţionară, dar datele ei native, de natură artistică, au ajutat-o să suplimenteze veniturile familiei: umbla prin sate să caute talente de muzică, de teatru sau de dans, se ocupa de bri­gă­zile artis­tice... Şi, tot într-o anume măsură, moş­tenesc de la ea şi dragul de cărţi. Asta e ima­ginea cea mai lim­pede pe care o am din copilărie: casa noastră în care se citea pe rupte! Mama, venind cu braţul plin de cărţi, bunica mea, citind neîntrerupt, inclusiv când gătea - stătea cu o ţigară într-o mână, cu o carte în cealaltă şi, din când în când, mai mes­teca şi în cratiţă - şi tata, lecturând în fotoliu. Pe de altă parte, tata iubea foarte tare muzica, iar pen­tru teatru avea un respect deosebit. El era avocat, dar, de la un punct în­colo, nu i s-a mai permis să pro­fe­seze şi a "eşuat" lucrând în tribunal, nu mai ştiu exact pe ce post. Între timp, el divorţase de mama, iar între noi se instalase o oarecare distanţă. Ori­cum, bietul de el a fost şi la Canal, o poveste despre care nu s-a vorbit ni­ciodată în familie. Părinţii au vrut probabil să ne ocrotească pe noi, copiii, de aflarea chi­nu­rilor în­durate aco­lo, aşa că, de faţă cu noi cel pu­ţin, subiectul era evitat.”

“- În Vălenii de Munte, în oraşul lui Iorga. Acolo m-am născut. De-altfel, ai mei au fost prieteni cu sora lui Nicolae Ior­ga. Mai am şi acum o poşeţică foarte frumoasă, pe care mama a primit-o de la dânsa. Acolo am făcut şcoala generală, ac­olo, toţi copiii din familia lăr­gită organizam diverse spec­tacole acasă la câte-o mătuşă mai înstărită (eu nu le aveam nici cu recitatul, nici cu cân­tatul, ci dansam şi mă ocupam de detaliile teh­nice: aranjam cortina, închipuită din cearşafuri, îi ex­plicam fie­că­ruia pe unde e mai bine "să intre în sce­nă", imaginam "miş­ca­rea scenică"...). Apoi ne-am mutat în Ploieşti, unde am urmat cursu­rile celui mai mare liceu din oraş. Doamne, cât am mai urât şcoala! Nu-mi plăcea sistemul, mereu mi se părea că elevii sunt nedreptăţiţi de impunerile şco­lare. Singurele materii către care aveam aplecare erau istoria şi româna. În schimb, matematica era un chin! Mă şi în­treb cum am intrat la liceu. (râde) Din pe­rioada aceea, n-am decât o singură amintire luminoa­să: aceea a profesorului de română, care era un om minunat. Ne chema la şcoală la ore suplimentare şi ne preda ceea ce altfel nu se preda. Era un adevărat per­sonaj: mic de statură, slab, cu părul zbârlit, cu oche­lari, dar cu un spirit uriaş!”

“[...]faptul că nu am izbutit o carieră în balet mi-a ră­mas suprema durere. Am făcut doar câţiva ani de dans - părinţii ne-au dat pe mine şi pe fratele meu la şcoli de artă, deşi o duceam greu cu banii: fratele meu era la liceul de muzică (apoi a făcut Conser­va­torul), iar eu am mers la şcoala de balet. Dar vremurile erau tulburi, la un moment dat nu ni s-a mai permis să stăm în cămin, pentru că n-aveam "origini sănătoase", pă­rinţii nu ne puteau plăti o gazdă, aşa că eu am re­nunţat la balet, iar fratele meu la ins­trument. Când am terminat liceul, plă­nuiam să dau la Drept sau la Filozofie. Dar tata şi mama m-au rugat să încerc la Teatru. Un coleg de liceu, mai mare decât mine, venise la noi acasă şi zisese: "Tu ar trebui să dai la Tea­tru, că ai aşa, o con­cen­trare anume." Şi ai mei au prins din zbor ideea. Admiterea de la Teatru era înaintea celei de la restul fa­cultăţilor, deci aş fi avut cum să mă repliez. N-am făcut nicio pregătire cu vreun actor sau profesor. După proba eliminatorie, ajutată de acel coleg, am început repede să învăţ nişte poe­zii, apoi, într-o noapte, mi-am scris un monolog, pe care l-am învăţat într-o zi şi jumătate... A fost un tur de forţă, dar pe care l-am parcurs cu pace, cu li­nişte, fiindcă mergeam la Teatru îndem­nată, nu ar­zând de patimă. Şi tocmai din acest motiv, recunosc că, până prin anul II, am tot vrut să trec la Critică. În plus, a mai intervenit şi un episod mai puţin senin: ini­ţial, am intrat la clasa Radu Beligan - Nuţa Ne­grea­nu, dar Beligan s-a retras cu­rând şi a rămas Nuţa Ne­greanu, care nu m-a mai pri­mit în anul II la exa­mene, pentru că una dintre co­legele mele i-a povestit că o imitam. Iar asta probabil că i-a rănit orgoliul. Am depăşit, totuşi, situaţia.”

“Eram alături cu minunea de Gina Patrichi, cu Gilda Marinescu, o mare actriţă, pe nedrept uitată. Mă ţin minte cum stăteam cu Gilda şi cu Gina nopţi întregi, până se mijea de ziuă, des­ţelenind texte, discutând despre un spectacol... Era şi o şcoală de viaţă, nu doar de meserie! Iar prietenia era la mare preţ. Şi mă refer la prietenia adevărată, aceea cu sacrificiu - renunţai tu la ceva ca prietenului tău să-i fie bine, erai con­şti­ent că re­nun­ţarea ta se va trans­forma în beneficiul ce­lui­lalt şi erai fericit să renunţi. Iar aceste prietenii au rămas, au stră­bă­tut timpul ne­pătate.”

“- Această a treia nominalizare a fost, din nou, o mare bucurie, căci ea valida faptul că exist în fe­no­me­nul teatral, dar şi beneficul lucrului meu cu cei ti­neri, însă nu am mers cu gândul mai departe de atât. Chiar nu aşteptam premiul şi faptul că l-am câştigat chiar a fost o surpriză! Stăteam lângă Dorina Chiriac şi-mi doream ca ea să ia premiul. Alături era Erzsébet Fülöp şi-mi doream ca ea să ia premiul, în anii precedenţi stătusem lângă Ofelia Popii şi-mi dorisem ca ea să ia premiul... Ţin minte că atunci, în sală, când am fost nominalizată împreună cu Ofelia, mi-a trecut prin minte că, "Dacă printr-o nedreptate, voi lua eu premiul, am să i-l dăruiesc ei". Dar am scă­pat de această nedreptate! (râde)
- În lumea artistică, marcată de gelozie şi de frus­trare, ceea ce spuneţi pare ciudat. Cum v-aţi con­servat altruismul?
Nu cred că e vorba de altruism. Pur şi simplu, cred că asta e normalitatea mea. Da', poate că eu, în construcţia mea, am o zonă de "autism". Niciodată nu am fost invidioasă, nu mi-am dorit să fiu pre­mi­antă, nu am avut ambiţii de genul ăsta. Ştiu, în­tr-adevăr, că acum toată lumea vrea coroniţă. Dar oa­me­nii aceş­tia nu trebuie blamaţi. Asta e ceea ce li se inculcă: necesitatea coroniţei, ideea că, dacă nu eşti pe primul loc, nu exişti.”

“[...] a mai intervenit şi un episod mai puţin senin: ini­ţial, am intrat la clasa Radu Beligan - Nuţa Ne­grea­nu, dar Beligan s-a retras cu­rând şi a rămas Nuţa Ne­greanu, care nu m-a mai pri­mit în anul II la exa­mene, pentru că una dintre co­legele mele i-a povestit că o imitam. Iar asta probabil că i-a rănit orgoliul. Am depăşit, totuşi, situaţia.
- Cum?
- Am repetat anul II. (râde) Datorită unor pro­fesori care ţineau la mine, nu am fost dată afară din şcoală, dar m-am trezit că trebuie să repet anul. Îmi pare rău că nu m-au pus să repet mai mulţi ani. Fiindcă am avut o facultate superbă.”

_____________________________________________________________________

Am mai gasit un articol despre Emilia Dobrin in care scria ca datorita celor 2 soti ai ei, nu a fost primita in colectivul unor teatre, sotii ei fiind preferatii.

A fost a 3-a sotie a actorului Ion Besoiu si singura care i-a daruit un copil.

Nu stiu ea, cum este, Emilia Dobrin, dar eu cand am citit intreviul de mai sus, pe tot, mie mi-au dat lacrimile si acum in sufletul meu plang.

Acum cand va scriu si voua si reimprospatez lectura acestui interviu.

Pe 31 mai 2020, pe FB, Ioana Lungu a postat o alta poezie, una de Tudor Arghezi, cu titlul « CREION ».

Am citit-o si mi-a venit sa plang.

I-am scris 2 cuvinte Ioanei, apreciind alegerea poeziei “ei” si mi-a raspuns in stilul ei extrem de precis si de la obiect : “Am pus-o si anul trecut”.

Da, o pusese, dar pe mine nu stiu cum, de ce, exact, dar anul acesta, acum m-a rascolit.

Bine, vazusem si un interviu cu Tudor Arghezi, in interviu i se multumeste ca a acceptat interviul pentru revista, mi se pare, “Interviu” sau rubrica Interviu, se face mentiune in scurtul interviu despre faptul ca e vorba de un interviu, i se multumeste deci la final poetului  si tot atunci la final, Tudor Arghezi intreaba simplu : “A fost un interviu ?”

Dl Doru Postasul a venit cu pensia parintilor ieri pe 3 iunie 2020, dupa ce l-am asteptat cu totii cu o zi inainte, pana cand tot mama ne-a dat vestea ca nu mai vine...

Si ca va veni “maine”....

Pe la 12h20 deja plecase de la noi, ieri, pe 3 iunie 2020....

La 16h56 ieri, au bat zdravan clopotele la Biserica noastra, de la un timp, de mai mult timp nici nu se mai aud, poate ca ele bat, dar pana la noi nu mai razbate sunetul lor de foarte mult timp....

Daca nu voi uita, voi atasa un interviu tot din “Formula AS” cu avocata +Paula Iacob, se intampla ca, mai spre finalul carierei lor, unele persoane au inceput sau au acceptat sa vorbeasca mai mult despre ele...

Separat de interviul acesta, am vazut un altul, “Romani de valoare Paula Iacob 2014 04 05”, pe youtube, canalul : Radiotelevision tv6, care se completeaza cu interviul din saptamanalul “Formula AS”.

Am vizionat si o emisiune despre dr.Ana Aslan, interesanta, o puteti vedea :

Youtube : “Mistere si conspiratii :Ana Aslan @ TVR2 “, 46:36 cu Florin Iaru, pe youtube din 19 mai 2016, canal youtube : “Arhiva TVR”, invitati fiind : acad. Balaceanu-Stolnici, dl.Bichir, dna Catalina-Anca Golea, biochimista.

Si acuma, cateva cuvinte despre cazul dnei dr.Camelia Smicala :

Ideea principala este ca trebuie sprijinita si rezolvat cazul acesta.

Luni 1 iunie 2020, direct de pe FB, am vazut emisiunea realizata de PRODOCENS MEDIA (Live), Canal 1, “Realitatea la zi” [ prodocensmedia.ro ], despre :

www.cazulsmicala.ro

Am urmarit comentariile si pana la urma a rasarit unul interesant, pe marginea caruia am scris si eu cateva randuri in cateva comentarii : voi atasa fisierul !!!!!!!!!!!!!

2 iunie 2020, pe la 20h53 pe FB gasesc, ma uit si vad pe pagina “Malin Bot”, noutati despre faptul ca Legea Manifestatiilor Publice se modifica, ca se vor introduce :

“ – cenzura pe retele sociale ;

-          amenzi pana la 10.ooo lei ;

-          + alte “aberatii” “.

A doua zi m-am uitat pe internet, am gasit un articol : jandarmii, din experienta lor, au formulat o serie de propuneri, cum ar trebui modificata legea manifestatiilor publice, intemeindu-se pe experienta lor “ de o viata “, amenzile erau crescute pana la 30.000 lei, si mai sunt niste noutati, nu poti aduce atingere autoritatilor si natiunii romane, in cadrul unui protest/manifestatii, etc, ...

Mai mult, e ceva care cred, va ingreuna mult organizarea manifestatiilor, si anume organizatorii acestora vor trebui sa angajeze o firma de paza, care la manifestatie sa ii urmareasca pe cei care o iau razna si devin recalcitranti si sa ii izgoneasca din sanul protestatarilor/ al manifestantilor, iar organizatorul raspunde in cazul in care apar razvratiri, devieri de la scopul, obiectul respectivei manifestatii....

Nu poti organiza 3 zile consecutiv o manifestatie pe aceeasi tema.

Poti organiza un eveniment- manifestatie la 12 ore de la producerea unui incident care da nastere respectivei manifestatii....

S.a.m.d = si asa mai departe....

Pentru moment, nu stim ce va fi, Malin e de parere pe FB, ca dl Vela a dat calea libera PSD-ului...

Le-a lasa mana libera jandarmilor “de la” PSD sau care au fost de partea PSD “ o viata”, zic eu... mai ales ca ii pensioneaza de tineri, nici n-ar mai trebui sa ii angajeze...

Potrivit propunerilor jandarmilor, care au la baza amintita lor experienta de o viata, jandarmii vor avea voie la proteste/ manifestatii ( mitinguri, etc. ) sa te filmeze daca te afli acolo la protest, sa te inregistreze, sa te arate, sa aduca probe chiar, mi se pare, impotriva ta....

Te poarta adica ca pe urs, cum s-ar zice, si peste tot pe unde vor...

Cine stie daca nu te desprind la “suparare” din context...

Mai ieri, Camelia Smicala pe FB isi aratase in fotografii pisica, ei bine a doua zi scria tot pe FB ca i-au furat pisica, si ca in trecut PISICII II FACUSERA 2 DOSARE PENALE pentru ca sarise gardul la vecini....

Camelia pe FB nu prea vorbeste de fapt, acuma, ca nu vrea sa socializeze, ca nu poate, ca o fi si una si alta, nu stiu exact, insa...

Vedeti...cu privire la fostul ei sot si tatal lui Mihai si Maria Jalaskoski Smicala...

Emisiunea TVR a jurnalistului Rafael Udriste “Disparuti in tara fericirii” sau cam asa ceva, o gasiti pe youtube, in care jurnalistul se deplasase in Finlanda si se intalnise cu dna Camelia Smicala.... pe youtube, la descrierea emisiunii scrie ca dna Camelia Smicala s-a maritat cu acest finlandez Petri Jalaskoski “ un om de afaceri”....

Pe FB, nu demult, a rezultat, a scris si dna Camelia, ca respectivul e somer, “ nu are fb, nu are nimic”....

IN tot cazul, Camelia-Mama a fost numai ea aceea care s-a ocupat inclusiv cu bani, de copii, de casa....

Din comentariul aparut in timpul emisiunii Prodocens media de zilele trecute, a rezultat ca in acest caz, in care nu se rezolva situatia copiilor, acestia fiind tinuti in fond, prizonieri...

Care ar fi explicatia ?

Petri Jalaskoski ar face afaceri [...]

[...] : CAZUL SMICALA.

O doamna a intervenit si i-a spus persoanei cu acest comentariu ca e imposibil, [...]...

[...].

Eu am spus – in sinea mea, stai sa ne gandim la rece, cat mai logic putem in functie de datele problemei – ca in mod sigur daca acest Jalaskoski face afaceri [...], le-a facut inainte [...] si le va mai face si dupa [...].

Sa reamintesc ca Mihai si Maria, parati la judecatoria Tampere de “taticul” lor “preaiubit”, au fost luati de acasa de 3 executori judecatoresti in anul 2015.

Apoi, se pare, au revenit acasa, si au fost iar luati in 2016 din fata scolii !

De atunci sunt inchisi.

Cineva a intervenit si a spus ca, comentatoarea, opinia ei : tatal copiilor face presiuni, intervine, si copiilor lui desi ei sunt inchisi, li se aplica un tratament preferential, si in mod sigur tatal copiilor “dirijeaza” lucrurile facand presiuni, intervenind, avand puterea de a interveni in Finlanda.

Comentatoarea a spus chiar ca el face parte pesemne dintr-o organizatie nazista “ asa cum se intampla si in alte State”.

M-am gandit in clipa aceea ca Hitler voia copii multi, pana acolo incat crease Cresele Lebensborn, unde erau incurajate sa nasca femeile germane, necasatorite cu ofiteri germani, nazisti...

Hitler voia multi copii si din casatoriile legitime si nelegitime, incuranjandu-i pe nobilii, aristocratii chiar, ofiteri germani sa faca copii cu femeile germane, si altele decat sotia lor.

Mai tarziu a dat ordin chiar sa faca ofiterii nazisti copii si cu femei din alte tari, care erau socotite mai demne oarecum de criteriile rasei ariene dorite de Hitler, de pilda cu femeile din Norvegia...

Trebuie ca nazistii si-au schimbat modul de gandire din 1933, 1939, cu privire la nasterile de copii si la copii in general !

Nu prin 1933 s-au ridicat ei la putere, asa, usor usor si chiar mai rapid cand au prins teren ?

Da, cat il priveste pe Petri Jalaskoski, ceva a facut, ceva a spus el, incat in fata judecatorilor a avut trecere totusi, mare....

Pe urma, de-a lungul zilelor mai afli din cele postate de Camelia pe FB, de pilda, intr-o zi, dl Jalaskoski – domnule, va spun, totusi asta e nebun de legat Jalaskoski asta ! – se afla in vizita la un Centru unde era Mihai, fiul sau, si de fata cu supraveghetorul, vizita avand loc in prezenta unui angajat din acel Centru de Plasament, l-a amenintat pe Mihai ca il ineaca !!!

Nimeni nu i-a spus insa nimic, desi la Camelia-Mama sunt atenti !

Mama a fost inlaturata, copiii nu mai pot vorbi in limba romana...

Stiti ca mama mea, cum necum, mie imi e mila de ea, e Mama mea, si cand o vad atat de chinuita, e suferind si o chinuie suferinta ei rau de tot !!

Mama, sau mamei, cum sa formulez fraza, nu i-au placut niciodata cei care au plecat din Romania, e impotriva plecatului din tara.

E chiar nemiloasa cu cei care au plecat.

Pe cei din Canada i-a numit tradatori chiar, si odata mi-a spus ca “daca tu vrei sa stai pe fb cu tradatorii aia de vorba... “, [...]... oarecum stiti, in fond, o interesa Romania cu adevarat ?

Sau poate voia sa isi rememoreze trecutul pana sa plece din tara...

Sigur ca din Romania, au plecat mai multe categorii de persoane zic eu, unii chiar mureau de foame la un moment dat aici, altii aici o duceau bine dar voiau mai multa libertate, Occident si mai multi bani si o situatie poate mai buna, sau mai “valabila”...

Poate ca – in decursul timpului – unii, ca sa ramana in alte tari au si tradat tara, mai mult, mai putin, eu stiu ce au facut si cum s-au descurcat ei ?

De obicei nu vrea sa auda de plecatii din tara, care, e drept, au facut o alegere....

Pe urma, nu e usor nici cu alte tari cand pleci in alta tara definitiv...

Si acolo intalnesti pretentii, exigente...

Despre [...]

Mai are parerea, cand sau daca se plang romanii plecati din tara de ceva pe unde sunt ei acum, ca “foarte bine, daca s-au dus si stau acolo pentru bani, ca acolo le place lor si au bani !”

[...]...

In tot cazul, acuma ca au existat tendinte puternice in toata Europa in anii din urma, catre pierderea identitatii tarilor si Statelor...

Ce vreau eu sa spun este ca :

Desi pleci din tara, ca unii au plecat ilegal, altii legal, dar ai plecat si ai vrut sa ramai in tara straina, si ai ramas.... si traiesti acolo poate si de o viata de om....

Da, traiesti acolo, DAR AICI ESTE ROMANIA SI AICI EXISTA ROMANIA.

Pentru ca una este sa fii strain, chiar daca obtii nationalitatea/cetatenia tarii straine unde ai plecat, - strain in tara straina, SI ROMANIA STII CA EXISTA SI ROMANIA EXISTA.

Si alta este daca – DOAMNE, SA NU FIE ! – tu esti in tara straina, si de 10- 50 de ani cu cetatenia aceea straina dobandita, DAR ROMANIA TA DIN CARE TE TRAGI NU MAI ESTE.

Acum, cei care au reusit totusi sa ramana in Occident si nu au ramas in strainatate pe drumuri ( pentru ca unii au ramas acolo pe drumuri ), pot trai acolo, chiar cu resentimente impotriva Romaniei ( poate chiar foarte indreptatite, a se vedea provincia si PSD-ul care nu ii lasa in provincie sa munceasca, sa castige...pe romani ), dar acei straini, occidentali, unde se afla romanii nostri, STIU CA ROMANIA E UN STAT, E O TARA, si asa cum e ea, ROMANIA A RAMAS IN PICIOARE.

Romania care e rea cu romanii ei, roman cu roman – totusi, pana azi, si-a aparat Teritoriul !

Dar, se putea si la noi, cand vine valul vine peste toti – sa pierdem aceasta tenacitate, sa ne “confundam” cu Occidentul in declin [ dar si Occidentul si-ar putea reveni ] si sa se aleaga praful de noi.

Sa ai o tara e lucru mare !

Sunt oameni atat de prigoniti si haituiti care provin din tari pe care numai Dumnezeu le-a tinut in picioare !

Daca maine Romania nu ar mai fi ca tara, ca Stat- atunci, trebuie sa inteleaga si romanii din tari straine, ca praful se va alege de toti : de cei din Romania si de cei plecati din Romania !

Ganditi-va cum s-ar uita strainii la un roman din Occident, - DACA – Romania n-ar mai fi ca natiune, ca tara, ca Stat ! I-ar calca in picioare !

Cata vreme Romania existã, strainul stie ca Romania e o tara, din Romania poate si el sau pot si ai lui scoate ceva, un export, o marfa, resurse naturale, poate scoate ceva, pentru el, pentru tara lui, in beneficiul lui, si nu in ultimul rand stie ca aici nu poate intra !

Desi stiti ce scrie pe FB, ca acum corporatiile primesc de la Statul Român terenuri mari, cadou, gratis !!!!!!!!!!!!!!!!!

Eu am mai spus, cand omul nu mai are functie – daca a fost om bun, de treaba, dupa mandatul, functia detinuta, poate trai bine, daca nici om n-a fost... nu se stie niciodata ce ii aduce viitorul.

Dar in mod sigur – si e valabil pentru toti, dar mai ales pentru toti in raport cu functionarii altor tari si State – cand nu mai ai functia, gata, Adieu l’amour ! – incearca sa intervii, incearca sa ai un rol, un cuvant de spus – cine te mai baga serios in seama ? Cine ?

Ah ! Ca au existat valori, oameni care au fost totusi de marca, de tinuta frumoasa, ei si fara functie au ramas mari, dar totusi destinul nu i-a intampinat prea frumos nici pe ei macar...

Eu as spune tuturor, mie mi-e frica ca multi au poftit la Romania, nu stiu ce are Romania ca toti au tras sa ocupe parti din ea !

Sa nu cumva sa ramanem fara Romania, ca se alege praful de noi toti !

Si nu cred sa exagerez.

Pai, cum, necum....

IN ianuarie 1999, eram la Fraisans, cand la televizor, crainica a anuntat ca au venit minerii la Bucuresti ! Eu, pe moment, nici nu fusesem atenta, pur si simplu si acum sa fiu sincera ca nu e nimic de ascuns, aveam un televizor in bucatarie, Roland se aseza uneori la masa rotunda din bucatarie si pana puneam eu masa ( desi de multe ori chiar el o punea, eu puneam farfuriile, tacamurile, paharele, el servea mancarea... ) el se uita la Actualitatile din Franta...

Si nu eram atenta, ca eram acolo cu el, in Fraisans, departe de casa, am auzit parca ceva cu La Roumanie, si pe urma el mi-a atras atentia ca e vorba de Romania, pe urma pe moment mi-am spus ca Franta evoca Mineriada din 1990.... si i-ar n-am fost atenta....

Dar Roland, de colo, ca sa ma uit ce e in “ tara ta !” si  pe ecran la TV erau parca mineri aratati, poate si din 1990, cine stie cum au realizat jurnalistii reportajul, pe urma eu chiar nu stiu cum a fost cu minerii veniri din nou la Bucuresti si in anul 1999.....

Si Roland, atentionandu-ma, insistand sa fiu atenta, zice dumnealui, conu Roland ( uneori ii zic Taica Roland ) : “ Uite ce e in tara ta ! “ pe un ton....lamentabil pentru mine, in defavoarea mea, parca mi-ar fi spus : “Uite in ce hal ai adus tara asta, tara ta, uite ce-ai facut din ea, uite cum te porti cu ea, halal !”

Stiu ca orice ar fi, domnule, e tara ta, adica tu esti din tara aceea a ta si asta e.

Pe urma, noi cu trecutul nostru vijelios si neastamparat...

Imi venea pe moment sa ii spun : “Ce vrei, noi avem traditie, ciomagul, coada de topor, secera si ciocanul, voi cu ghilotina, noi cu ciomagul...”

Insa pe urma m-am uitat si eu putin si vazand minerii, defilau niste mineri pe ecran, deh ! mi-a scazut avantul...

Si il aud pe Roland ca spune : “Dar n-o sa-i lasam, o sa ne bagam printre ei, normal !”

Asa ca.....

Imi amintesc cum in ianuarie 1999 m-am dus la Consulatul din Piata Amzei, str. Christian Tell, sa obtinem viza de sedere pentru mine in Franta, eram grefiera la JS1, eram cu Roland, adica la Consulat m-am dus cu Roland....

Si cand am intrat in Consulat, pe unde era permis sa intri special pentru demersuri de obtinere a vizei franceze, erau acolo, in fata Ghiseelor functionarilor francezi consulari, doi, un cuplu, el si ea, inalti amandoi, filiformi amandoi, ea vorbea in limba romana, si ii zicea lui : “Spui ca vrei viza pentru mine si pentru mama”, cam asa ceva, el cred ca o intrebase cum sa procedeze, ce sa le zica functionarilor, iar ea ii spunea.

El, francez, ea in limba romana.*** [*** acum cand revad acest mesaj al meu, ma intreb daca vorbea in franceza sau in limba romana ? nu imi amintesc cu precizie...]

Domnule, daca ii priveai mai atent, ea numai romanca nu era ! Dar vorbea romaneste si vorbea bine.

Eu sunt sigura ca ea nu era o romanca care voia sa plece in Franta, nici daca ar fi stat 10, 30 de ani in Franta si s-ar fi reintors acuma...

Fiecare natie are totusi un ADN cu elemente comune, fiecare popor mai exact...

Si la francezi e valabil, si ei au trasaturile lor comune...

Si femeia aceea numai a romanca nu aducea.

Acuma, cu protestele acestea....Camelia nu prea comunica pe FB, pe Messenger, dar e o persoana atenta, nu trebuie uitat ca e medic anestezist si a lucrat la Urgente !

La Urgente nu cred ca poate lucra oricine, si sunt sigura ca trebuie calitati chiar innascute, in afara de stiinta de carte, pentru a putea lucra si salva vieti la un spital si inca la Urgente, la UPU...

E limpede pentru mine ca “am” in “fata mea” o persoana inteligenta si cu calitati nu gluma !

E parerea mea despre Camelia Smicala si sa stiti ca nu ma insel....

Nu o inteleg uneori prea bine, imi dau seama ca in situatia ei, trebuie sa fie ceva la mijloc.

[...].

Dar cu privire la plecarea ei in Finlanda, cu privire la mariajul ei....

Ca, te gandesti, cand s-a maritat cu nenorocitul ala, pentru ca zau, omul e periculos, e un nebun, totusi, ce a vazut la el ? Cum s-a purtat acela cu Camelia ? Ce / cu ce se ocupa el exact ?

Ceva o fi avut si el, o ocupatie, o situatie, niste bani, ca prea i-a luat mintile Cameliei.

Cameliei i-a placut mult tara Finlanda.

Se poate, da, se poate, Europa e superba si cum sa nu iti placa ?

Desi mama mea, o aud deunazi, “ din mlastinile alea “, adica Finlanda tara din mlastini facuta.... si iar e adevarat ca e apa si iar apa, incat au Ministerul Apelor in Finlanda, teritoriul lor e alcatuit mult din ape...

Nu e urat, e frumos, dar uite, Danemarca e mai frumoasa – sub aspectul acuma al vegetatiei, faunei, florei... e mai bogata cred, asa s-ar parea....

Ma gandesc uneori,  adevarul e, ca orice ar fi la mijloc, imi e frica uneori pentru Camelia, sa nu ajunga intr-un moment de epuizare, de disperare adanc, imi e frica pentru ea !!!!!!

Eu o simt cum se inchide in ea, si inteleg ca sufera, ca o doare, nu are cum sa nu sufere, [...]

Totusi, cand o vad cum parca, nu am “semne” concrete, prea concrete, dar parca o simt uneori, oarecum, ca nu stiu cum sa spun, ca ar fi mai dispusa sa se deschida, oarecum, si ca dintr-o data se retrage brusc si cu hotarare, te respinge.

[...]

[...]

De 1 iunie 2020 a postat vreo 4, 5 fotogafii, toate cu Mihai si Maria, mai putin una.

IN acea una care facea exceptie, era ea – ce tanara parea, pentru ca, nu stiu, dar ma gandesc ca dupa varsta, trebuie ca avea o varsta in poza aceea ?! – cu Andreea, atunci mica, micuta, de vreo 3, 4? anisori in brate...Camelia-Mama, pe pamant, nu stiu daca pe nisip, mi-am spus ca probabil era deja in Finlanda, se vedea un lac mare in spatele ei, pe fundal, si copaci, cum e lacul unde merge ea, ca am intrebat-o daca lacul unde merge zi de zi si in care inoata, e chiar in orasul Tampere si nu mi-a raspuns deloc.

Ca si cum n-as fi intrebat-o.

Camelia asezata, in costum de baie parea, pe pamant, cu Andreea in bratele ei, Camelia cu picioarele intinse, ( e musculoasa, totusi are muschiuleti pe ea, pe brate... pe picioare...), dar Andreea, cu o caciulita alba subtire pe cap, privind la buzitele ei, la barbiuta ei, stranse, si la ochisorii ei, prima mea impresie, mai avea putin si plangea sau plansese, se uita la persoana care le fotografia.

Poate in clipa aceea era acest fost sot, Petri, tatal ei vitreg, daca il putem numi asa, dar cred ca in perioada aceea, nu stiu, probabil Camelia era maritata cu Petri finlandezul.

M-am intrebat mai intai daca poza e in Romania facuta ?

Andreea in urma cu cateva zile a dat si luat Bacalaureatul cu nota mare.

In Finlanda.

Pai... mi se pare ca din datele culese, Camelia se afla de prin 2004 ? in Finlanda, si prin 2005 s-ar fi maritat cu finlandezul, de care a divortat in 2010.

Pe Andreea o cheama Andreea MOCANU.

Camelia parea incercanata, mai ales fericita nu mi se parea, ridica o mana si ii facea semn celui/celei care o fotografia.

Celelalte poze erau cu Mihai si Maria Jalaskoski.

Si acuma, intr-adevar, de cate ori se miscã ceva, cumva, fie ca stim, fie ca nu stim cum anume, dar cel mai probabil ceva s-a miscat cumva, de undeva, pentru Mihai si Maria... copiilor dupa aceea li se intampla ceva rau, acolo la Centrele unde sunt detinuti, din partea celor de acolo, sau daca nu, din partea asistentei sociale din Tampere care ar fi aceea care ii are in fapt, in grija.

Eu nu stiu cum pot fi ajutati, aparati ?

Pentru ca pe MARIA O ASFIXIAZA LA CARCERA.

O ASFIXIAZA.

Nici nu se va mai putea dezvolta frumos ( creierul ), si Maria e un copil inteligent, ca si Mihai, copiii acestia sunt precoci.

Maria se poate imbolnavi daca o tot tine la Carcerã, in lipsa oxigenului, si cine stie o priveaza de hrana, de multe... !

Reactia avuta pe FB de unii dupa aparitia articolului din presa, din DCNews sau din publicatia care a scris despre dialogul ministrilor de Externe, roman si finlandez cu privire la cazul SMICALA...m-a pus pe ganduri.

Camelia, desigur, dar trebuie inteles ca durerea unei Mame nu are margini, iar pentru copilul ei o Mama face* [*zice] orice !....

Camelia a spus si ea din nou ca Romania, autoritatile nu ii ajuta, pe ea si pe copiii ei.

Pe urma, a venit serile trecute comentatoarea care a spus ca Petri Jalaskoski are trecere [...], face afaceri,....

Camelia a scris ca “din pacate e adevarat”.

La o zi, doua dupa aceea Camelia a scris ca i-au furat pisica !

Tocmai ce ne-o aratase catarata pe perete in casa ei din Tampere, sau zburand prin casa, sau dormind in patul Cameliei....

E o pisica ciufulita cum ii spun eu, era alb cu negru, avea blana, cred ca o spala zilnic Camelia, blana parea spalata si ciufulita, destul de scurta, cam ca o femeie care se spala pe cap, pe par si are parul ud, suvite, ghemotoace, inca neuscat bine si nepieptanat......

Pisica ciufulita era destul de grasuta, si destul de scumpica...

Ii mai aducea soricei in casa Cameliei care umbla dupa ei sa ii scoata afara.

Pe acolo circula soriceii ca la ei acasa in acel peisaj... la fel veveritele si iepurii...

Si acuma, imi spun ca Petri Jalaskoski acesta, oricat ar fi el de nebun si periculos, mi se pare ca pe undeva un om, singur, numai unul, nu poate el avea afaceri in Romania cu Armata Romana, trecere la varf, si influenta in Tampere dupa cum doreste el, la comanda, atat la judecatori, cat si la asistentii sociali si personalul din centrele care ii detin copiii !

In plus, omul e chiar un nebun, incat te intrebi daca asa un nebun poate face afaceri...

Pentru ca, ba e somer si nu are facebook si nu are de nici unele, odata copiii au fost obligati sa sta la el, la tata acasa, el i-a tinut fara mancare !!!!! ii inchidea dimineata in casa si se intorcea seara.... nu avea grija deloc, DELOC de copii !

Si erau mai mici !!!!

Ce putem face ?

Cat priveste protestele...

Sa protestezi asa* [*SAMBATA !], in fata Ambasadei Finlandei, desi [finlandezii] sunt oameni opaci, statui, ... poate acolo ar mai avea un rost, fara de care, despre cazul ei cred ca au scris autoritatilor din Romania multe persoane*[ *adica ai nostri sunt precis la curent]....

La un moment dat, vazand reactiile... unora... in fine, ma gandeam, stai putin ca scopul acestor proteste pentru copii, nu este sa il dam jos pe presedinte !* [*sunt persoane pe FB, care tot spun si sar ca ce face Statul Român si ce fac autoritatile române, cã nu fac nimic, si o tot indurereaza si o aprind pe Camelia CARE ISI VREA COPIII, CAMELIA-MAMA ISI VREA COPIII, II VREA PE MHAI SI PE MARIA ! ]

Dar la proteste, oamenii sunt nemultumiti....

Intotdeauna e o nemultumire...

Pe de alta parte, si zic si eu acuma, din pacate, presedintii de pana acum ai Romaniei au fost capabili sa faca astfel incat sa nu ne mearga bine...., sunt capabili...

Stiti ca....

Mai ieri pe internet, o stire... spunea ca la un post TV, ar fi intrat in emisiune, dar cred ca telefonic numai, asa cred, fostul presedinte al tarii, care era.....beat.

Si cineva l-a inregistrat, mai precis cineva care a si distribuit in presa inregistrarea.

Eu n-am inteles bine nici pana azi cum de mi-a mers atat de rau la masterul la care m-am inscris in toamna 2010, cel de Stiinte Penale la noi la Univ.Spiru Haret unde am facut Dreptul.....adica facultatea de Drept, pentru ca, eu am scris ca vreau sa ma merg la master si am asteptat din 2009 de la absolvirea facultatii sa ma pot si eu inscrie in toamna lui 2010 la master in anul intai...

Si am scris, cum stiti ca scriu eu...

Si mi-a mers foarte rau si culmea culmilor e ca m-au picat masterul.

Eu nu sunt o persoana sa o pici la master.

Nu vreau sa ma laud, dar am dreptul totusi sa spun, nu cu pretentia de lauda, ca nu sunt persoana care sa merite sa pice un an scolar, un an la master !

Eu chiar mi-am dat straduinta, eu am fost singura care mi-am cumparat manuale, cursuri univeritare, si inca, un obstacol a fost totusi, faptul ca nu sunt atatea cursuri scrise, cat aveam eu nevoie la materiile de la Stiinte Penale.

Nu stiu cum sa va spun, sa nu mi se ia in nume de rau, dar pe undeva am avut senzatia, impresia, ca mi s-a tras de undeva....

Intrebarea mea e : de ce ?

Tot zilele trecute, sau/ si noptile trecute...

Am vizionat cateva emisiuni ( pe unele le-am lasat marturisesc neterminate ), pe altele le-am vazut in intregime, cu profesorul de psihologie judiciara Tudorel BUTOI.

Sigur ca afli, sau ca ai ce afla din emisiunile profesorului !

Chiar daca ai fost la cursurile toate de P.J. in facultate.... chiar daca ai invatat, ai citit Tratele, cartile, cursurile sale...

Si spunea intr-o emisiune ca aceia care – in mare spunea aceasta : cei care fac raul, care fac un rau, sau rele, fapte, actiuni rele – nu mai traiesc linistit, ei insisi nu mai pot trai linistit, si spunea ( lucru de care, eu NU  il contrazic, pentru ca el a lucrat cu oamenii fata in fata ! nu mai zic ca pe unii i-a si urmarit din umbra....- dar, lucru de care eu ma cam indoiesc, pe undeva....

Spunea profesorul ca acesti raufacatori ( pot sa nu aiba cazier judiciar, nu inca, sau cine stie, ... nu vor avea.... nu stim... ) ajung sa nu mai aiba liniste, cum a spus ? Nu mai pot dormi, manca, iubi,...

Iata : “In urma TRADARII existã O TERIBILA SUFERINTA “ ( la tradator ).

De ce sa fie un om raufacator, dupa faptele lui ? Din invidie, egoism, lacomie, avaritie, pentru a-si satisface poftele LUCIFERICE, iar pana la urma un astfel de om se sinucide...

Profesorul a spus ca el a facut, in calitate de psiholog clinician ( si e si expert criminalist ) TERAPII SUPORT CU OAMENII CARE AU TRADAT.

Deci, iata, e cam asa ca atunci cand se duc oamenii la preot sa se spovedeasca.

Adica psihologul aflã multe, ca la o spovedanie.

In ce ma priveste am citit mai demult – nu, nu la psihologie judiciara.... nici vorba, adica nu acolo.... – ca oamenii mandri, mandria fiind un pacat extrem de grav, si e extrem de grav pentru ca provine de la Lucifer/ Satan, mandria orbeste, mandria te face sa nu mai vezi binele, sa nu mai vezi nici raul, nu mai ai discernamant, nu mai deosebesti...

Ei bine, oamenii mandri, atinsi de mandrie, si exista mi se pare chiar mandria luciferica, acestia, tocmai ei, daca tu incepi si ii certi, le faci morala, le reprosezi, “ le faci scandal ca de ce asa si pe dincolo, de ce au facut asta, aialalta, etc ...”, tocmai ei nu suportã, ei nu suportã nici pedeapsa, va dati seama, daca un om e mandru nevoie mare si tu il poti reclama si va fi pedepsit, sau de frica pedepsei, un om mandru se va sinucide ! Sunt acesti oameni mandriin pericolul cel mai mare, se pare, de a se sinucide.

Mandria e un pacat mare, si duce la pacatul cel mai mare : sinuciderea.

Daca mai sunt completari de adus acestor vesti, acestui mail al meu, sa ma opresc totusi acum aici, si voi completa, sau voi mai scrie si data viitoare....

Am sa atasez cateva fisiere, si ele, in completare....

Pe curand,

Olivia,

04/06/2020 18:04:21, Bucuresti.

P.S. : Pe Facebook, profesorul Tudorel Butoi mi-a dat ok-ul ! In urma cu mai multe zile.

P.S. 2 : Doamna CAMELIA SMICALA e in pericol, trebuie ajutata, trebuie gasita o solutie !, trebuie aparata !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

olivia

• Camelia Smicala comentarii Olivia Marcov pe PRODOCENS MEDIA LIVE 1 iunie 2020.doc

53kB

• Interviu cu Paula Iacob 2011 in Formula AS.doc

45kB

• Tara de Dincolo de Negura Imparatia Apelor de Mihail SADOVEANU.pdf

14.1MB

• Olivia Marcov mail 4 iunie 2020.doc

259.5kB

25 mai 2020