Bonjour à tous! (2) Buna ziua tuturor! 18 martie 2020-03-18

Bonjour à tous! (2) Buna ziua tuturor! 18 martie 2020-03-18

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À :.....................................................................................................................................................

Date :mercredi 18 mars 2020 à 13:42 UTC+2

Bonjour à tous! (2) Buna ziua tuturor! 18 martie 2020-03-18

Noua Povestiri de J.D.Salinger ( ultima parte, ultimul pdf )

*******************************************************************

Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 18 martie 2020-03-18

Iata ca incep si eu un e-mail, acum de dimineata, asa, ca sa am timp...

Totusi, pentru ca am vazut cat de rapid trece timpul, asezandu-ma sa scriu, (sau, poate si din obisnuinta, din « reflex » deja ), am tendinta sa ma grabesc....

Imi amintesc ca dupa ce am incetat de a mai lucra la judecatorie, unde fusesem grefiera de sedinta, unde zilele erau incarcate, la propriu, cu dosare, apoi erau sedintele de judecata publice care puteau dura si o zi intreaga, in functie de judecatorul cu care intrai in sedinta...

In perioada...anilor ! urmatori, dar ce zic eu ? Pana azi aproape, sau chiar pana azi....

Cand ma asezam la masa, mancam intotdeauna foarte grabita, ca si cum ma gonea cineva din spate...

Si imi intrase in reflex, nu mai puteam sta linistita la masa, pentru ca odata ce ma asezam, nu stiam cum sa mananc mai repede si sa ma ridic de la masa, asa incat adesea mancam destul de frugal, de putin, nu luam adica o masa completa cu felul intai, felul doi, desert, etc...

Si asa...

Odata cu acest e-mail am sa va trimit ultima parte – in 2 pdf-uri insa – din Noua Povestiri ale lui J.D.Salinger.

De pe un site de credinta ortodoxa http://credincios.blogspot.com/p/carti.html, Pelerin carti – am descarcat in ultimul timp, desi cu mare greutate, cateva carti, pe unele vi le-am atasat daca ati vazut in ultimele mele e-mailuri...asa, putin cate putin....

Altele erau insa cu un volum prea mare si nu ar fi incaput, dar am sa va spun ce carti mi-am luat si din unele am si citit putin...

Pe 13 martie 2020 am descarcat : 1) Talcuire la Apocalipsa, de Andrei al Cezareei Capadociei, 2) Pacatele parintilor... , 3 ) Sfintii Ingeri, de Maica Alexandra (Principesa Ileana a Romaniei).

Pe 6 martie 2020 am descarcat primele carti de pe acest site : 1/ Postul cel Mare, de Alexander SCHMEMANN, Ed.Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1995, 2/ Cuvioasa Macaria-Mangaietoare celor necajiti, 3/ Preacuvioasa Dositeia de la Kitaev, 4/ Sfantul Tihon de Zadonsk-Cele mai frumoase rugaciuni.

De asemenea, am mai descarcat o alta carte intitulata HRONOGRAF, despre care am auzit intr-o emisiune din seria Credinta si Cultura realizata de trinitas.tv, si despre care da, nu auzisem pana atunci....

Postul cel Mare si HRONOGRAF – sunt carti de mare volum si nu am posibilitatea de a le atasa, dar vi le recomand cu adevarat !

Vi le recomand, voi, poate auziserati despre Hronograf, eu insa nu, si mi se pare ca ar fi cazul sa stiu, sau sa stim despre ce este vorba, dupa cum spune si titlul Hrono [ crono / cronos ] + Graf [ grafie ], ce poate fi m-am intrebat, decat o Cronica, o Scriere a Timpului, cum ar veni, dar asta si este, de la Facere pana “azi”..., e o carte de credinta insa.

A fost scrisa demult, inainte de Hristos cu vreo 3.500 de ani, cu timpul a fost tradusa in mai multe limbi, si pana la urma a ajuns si la noi in limba romana !

Din cartea Postul cel Mare, si pentru ca noi, oameni cum suntem, avem aplecarea aceasta spre egoism, spre noi insine in primul si in ultimul rand – din Postul cel Mare aflam, ca pentru a ne motiva, ca Postul ( Mare, dar in fond tot postul ! ) Cel Mare il tinem pentru noi, sau si pentru noi, sau cu alte cuvinte, ar veni cam in felul acesta : Daca la Dumnezeu, la Iisus Mantuitorul, Izbavitorul, Rascumparatorul Nostru nu ne gandim si nu tinem postul, atunci sa intelegem cã si pentru noi insine tinem acest Post, ca ne facem un mare bine daca il tinem, noua insine !

Sa intelegem cat este PENTRU NOI de important sa tinem Postul cel Mare.

Pe undeva, cred ca am putea citi printre randuri : “macar” Postul cel Mare sa-l tinem si noi.

Pe 16 martie 2020 m-am uitat la Credinta si Cultura, la emisiunea din 15 martie 2020 “Colonizarea ideologica si libertatea religioasa”, trinitas.tv, invitat : lector dr.Catalin Raiu, expert libertate religioasa, OSCE.

Invitatul a vorbit foarte frumos si chiar spre sfarsitul emisiunii s-a deschis, si asta mi-a placut la el, mie imi place deschiderea, caci numai in firesc si la Lumina, sau in firescul Luminii poti face ceva bun si asta ar trebui sa inteleaga toata lumea care nu intelege sau nu accepta.

El a spus, spre sfarsit, folosind o exprimare la “moda”, cam asa : “Si acum am sa dau din casa”, si a explicat cam cu aceste cuvinte : “adica din conversatiile mele private/particulare”.

Sigur, a vorbit pe tema emisiunii, la tema s-a referit.

Ce este poate putin “amuzant”, dar nu, nu e deloc un cuvant potrivit, e oarecum trist in fond, faptul ca in ziua de azi s-a ajuns intr-adevar la o extrema, la o supra-supra-specializare, acum nimic nu misca fara o specializare peste alta specializare si tot asa, adica, ma intreb, e nevoie si de “ expert in libertate religioasa ” ?

Vom avea poate, curand, o Expertiza asupra lui Dumnezeu sau un Expert in AtoateCreatorul Dumnezeu, cineva care sa invete la scoli si facultati si universitati pentru a-si da cu parerea, in mod expert, despre Creatie si Tatal Ceresc !

Dupa cum merg lucrurile, s-ar putea ca asta sa ne astepte...

Pe FB ieri cineva spunea ca in Grecia s-au inchis bisericile.

Sunt site-uri de stiri/ presa pe care cu greu intru...

Am facut o deosebire, ieri, alaltaieri cautam pe Doctorul Zilei punct ro, niste articole, despre ridichi, pentru ca pur si simplu de mai multe zile (in ultimul timp), dintr-o data mi se facuse pofta de ridichi si mama a cumparat si am mancat, dar m-am gandit sa vad mai exact ele ce contin ? Si vi le recomand pentru aceste vremuri de virusi...

O sa radeti putin, deci mi se facuse pofta ridichi, i-am spus mamei si ea a cumparat in 2 , 3 randuri din piata ridichi...

A cumparat apoi din nou si am mancat, mi-am spus, acestea nu sunt direct de la taran de pe taraba din piata, ci din magazin, erau curatate de frunze, erau – pareau si spalate chiar, si ambalate intr-o punga-celofan, care purta o eticheta pe ea si un steag.

N-am dat importanta, doar totul se importã, se aduce din toata lumea...

Erau din Italia.

Da, da.

Si au fost bune de tot.

Ridichiile gonesc virusii.

( Articolele gasite le-am postat pe blogul meu, despre ridichi, despre oregano, despre Artemisia Annua care este Pelinita, ... )

Pe doctorulzilei.ro, computerul meu a functionat bine, internetul la fel si am vazut siteul fara probleme, dar pe mediafax.ro, si alte ziare, - in trecut a fost la fel sau mai rau – aproape nu pot citi stirile, se incarca in 15 minute sau mai mult, apoi abia pot deschide un articol, imi ia alte 20 minute, pana incarca pagina cu articolul in cauza... si am bruiaj, sau cum sa-l numesc, computerul incepe sa emita un zgomot, ca un bruiaj...

Pe doctorulzilei.ro totul a mers bine, ca nici nu imi mai venea sa cred !

IN ultimii ani nici n-am putut citi ziarele online, tocmai pentru acest bruiaj sau pentru ca se incarca prea greu sau pagina se intepeneste, stiu ca, la un moment dat agerpres.ro , dar si acolo am dificultati, si cotidianul.ro, si-au facut o pagina mai simplificata pentru a putea fi citita mai usor de pe un PC sau tableta, etc, dar acum si agerpres.ro merge greu !

Stiti ca se spunea, duhovnicii au spus ca va veni vremea cand nu se va mai tine Liturghia.

Ei au spus ca bisericile vor fi bogate si deschise, dar inauntru nu se va mai savarsi Sfanta jertfa, o liturghie fara sfanta jertfa, nu poate fi o liturghie.

In Grecia, care e o tara ortodoxa s-au inchis bisericile.

Ieri, pe trinitas.tv la Europa Christiana am vizionat “Presa zilelor noastre”, din 6 martie 2020, invitatul fiind profesorul emerit Mihai Coman de la facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii.

Si aceasta din urma este o emisiune care merita si e bine sa fie vazuta.

Cateva mici vesti de acasa....

Peste cele despre sentimentele alor mei fata de mine, acum am sa trec, pentru ca, atunci cand scriu, oricat de putin, de sumar, de sintetic, ma doare si ma consum si obosesc apoi, si voi fi obosita si trista toata ziua...

Ma oboseste respingerea lor, ma obosesc manifestarile lor, cuvintele lor, chiar zi de zi, care arata ca nu ma iubesc, nu ma plac, nu ma vor, ma dispretuiesc, nu ma suporta – parintii, fratele...

Cu adevarat imi consuma energia, au multa energie in ei spre deosebire de mine, si o folosesc fie ironizandu-ma, fie dispretuindu-ma, fie judecandu-ma gresit....

Dupa sau cu toate acestea ei se simt bine in felul acesta, si ... ma intreb uneori cum era daca nu faceam parte din aceasta familie ?

O familie in care nici bunicii nu au vrut nepoti !

Cred ca numai bunicul Paraschiv Mardale a vrut nepoti si atat.

Sambata pe 14 martie 2020, tata vorbea la telefon cu inginerul Selescu, acesta are un nepot ( fata sau baiat, nu stiu ce este ) care e in clasa pregatitoare.

Tata nu numai ca nu are, dar n-a vrut niciodata, si nici azi nu ar vrea, azi, desigur, ca “idee”.

Cred ca voiau sa se intalneasca in parc, dar tata care si-a facut plimbarea in zilele urmatoare mi-a spus ca nu s-au intalnit, desi tata vorba de intrarea pe la [ magazinul mare ] Auchan, in parc, e o intrare in dreptul, aproape sau aproape in intersectia de la Tricodava, o intrare in parcul Moghioros/Drumul Taberei.

Mi se pare, cred ca inginerul Selescu locuieste....spunea odata tata, pe la Drumul Taberei 34, adica 2 statii destul de bune mai sus de noi, in directia centrului, dar probabil ca locuieste pe partea ‘cealalta” adica nu inspre Drumul Taberei, ci prin spate, pe strada parelela care nu mai stiu cum se numeste, la un moment dat niste strazi au avut numele schimbat si nu le mai stiu dupa nume...

Inginerul Selescu, il intreb pe tata, daca il cunostea pe fostul rector al UB si profesorul de Matematica/Mecanica +Cristescu ? Cel care a raposat de curand.

Tata n-a fost prea precis in raspuns, poate nu stia nici el ? Mi-a spus ca dl Selescu a lucrat in Aviatie, caci a absolvit Aeronavele in Politehnica.

Pe 16 martie 2020 a sunat la noi acasa interfonul, eram sigura aproape ca e vecina, dna Aurelia Calugaru, prietena mamei, dar nu era ea.

Am lasat-o pe mama sa raspunda la interfon si am auzit-o spunand ca : “Da, cobor, vin pana jos !”

Eram sigura ca Aurelia, asa cum a mai procedat si in anii trecuti, sosind acasa la ea, de jos de la usa blocului o suna pe mama sa coboare putin sa ii zica ceva.

Dar stiti cine era ?

Dupa cum a spus mama cand s-a intors de jos : “Era Tata popa, parohul ! A venit cu o oala mare de fasole, de ciorba, la Aurelia Calugaru !”

Ma intreb care e situatia, din moment ce Parintele Paroh Tincu Constantin a sunat la mama la interfon, cu alte cuvinte este la curent cu relatia de prietenie dintre mama si Aurelia Calugaru de la etajul 8 !

Doamna Calugaru, inseamna ca nu prea are ce manca, daca vine parintele sa ii aduca mancare !

La asta ma gandesc.

Cand s-a intors, mama ii povestea lui Silviu, spunea ceva cum ca ...am dedus eu, dna Calugaru spunea ca se duce ea la tara si aduce vin de acolo.

Dar unde la tara ? Dna Calugaru are rude in Moldova, si mi se pare ca in timp, a avut si o/niste succesiuni, imparteli de reglat pe acolo.

Pe 17 martie 2020 pe la 8h55, Silviu la bucatarie, si el si mama binedispusi, Silviu o lamurea cu privire la ceva ce discutau intre ei, si ii spunea ca : “Noi am dat in ea !”, adica din pricina ca “ noi am dat in ea !”.... a urmat ceva, datul in “ ea” a avut consecinte, asta ii explica el mamei, dar mai mult nu am auzit.

Tata si-a facut plimbarea matinala, ieri, pe 17 martie.

Nu trece nicio zi sa nu zica ceva despre mine, desi o spun uneori pe un ton pasnic, de ironie la adresa mea, tot ce zic mama si Silviu, cand unul, cand altul, toate remarcile lor la adresa mea, arata limpede ca nu ma iubesc, ca ma dispretuiesc si mai ales ma judeca foarte gresit, din punctul lor de vedere eu nu le vreau binele.

O zi nu trece fara sa nu discute intre ei si in felul acesta ei chiar ma exclud pe mine !

Le stã viata mea ca sarea aruncata in ochii cuiva !

Mama mea nu suportã faptul cã mi-a dat viata !

Si Silviu, se identificã in sentimentele lui fata de mine, cu mama, parca si el m-ar fi adus pe lume si ar fi nascut si el in dureri !

Pe FB in urma cu cateva zile, de pe FB am aflat ca in martie va incepe un serial in 8 episoade despre viata lui Sigmund Freud, pe Netflix !

Intamplator, intr-o dimineata, dupa ce am aflat despre filmul despre Freud, pe tableta lui Silviu vad pe ecran Netflix, anuntul, scris simplu Netflix, el se uitase la o emisiune, caci Silviu se uita la emisiuni in limba franceza, nu de putine ori canadiene.

Dar nu pe Netflix.

Vazand anuntul Netflix, imi amintesc de film si imi zic sa incerc o intrebare la Silviu...

Il intreb daca e gratuit Netflix si ii explic ca as fi vrut sa vad filmul despre Freud.

Imi raspunde sfatos, ridicandu-se de pe recamierul lui, ca nu e gratuit, deci costa.

Peste o zi, doua, dimineata pe la 11h30, pe cand tata se barbierea in baie, pe 14 martie 2020, la bucatarie il aud pe Silviu cum ii spune mamei : “Voia sa vada filme !”, ii spunea usor amuzat, ca si cum asta mai lipsea acum “sa vada filme”.

Silviu e intransigent cu mine, mai ales de cand lucreaza, de fapt da, cand a inceput sa lucreze, a fost la el o schimbare, totusi, desi prietenos cu mine nu fusese nici inainte.

Imi dau seama ca, desi el si-a gasit un job care ii place, la inceput el a avut o perioada grea, cu adevarat, adica eu spun asta, asa am perceput-o eu, el n-a spus nimic.... chiar la inceput a fost mai obosit, mai solicitat, si pe urma a fost nevoit sa se obisnuiasca cu munca noaptea sau pana la ore tarzii din noapte, cu acest orar, in cadrul caruia are si 2 zile libere, la nu stiu cate zile lucrate.

Si-a gasit un job pe gustul lui.

Insa, pe de alta parte, am vazut la el ca suferea totusi ca munceste, ca trebuie sa munceasca.

Cred ca nu e aici numai cazul lui deloc.

Nu acuz – ca idee principala – “nu acuz” intre ghilimele, pe nimeni, pentru ca nu e usor sa intri intr-un orar de zi cu zi, si inca, el avea 2 zile libere la cateva zile lucrate, intr-adevar nu e usor, apare si oboseala.

Si drumurile acestea zilnice obosesc. Incat iti pierzi din energie stand in trafic, deplasandu-te, si daca faci asta zilnic, oboseala se aduna.

Oricum, pierzi o parte buna din energia pe care in mod firesc, o “dedici”, o consumi, sau ar trebui sa o poti consuma cu munca in sine.

Avantajul e ca el lucreaza nu departe de casa, si un alt avantaj ca sunt mama si sora lui, e drept, mama care ii pregateste tot, tot ce are el nevoie, mancare, haine curate, il asteapta noptile sa se intoarca acasa, etc.

Bine ca e baiat ! Ca altfel nu e deloc placut si usor sa ai un program de noapte, ca un mod obisnuit de viata.

Dar Silviu, au fost zile in care am vazut ca, ... da la inceput, a avut si zile de parere de rau ca trebuie sa lucreze, si chiar eu il intelegeam, bine, nu stiu cum decurgeau lucrurile, care era atmosfera la el la lucru.

Mama atunci il trimitea, il expedia cu o vorba, cu o privire neinduplecata [ pe care nu parea s-o bage de seama ] ! Si el saracul o lua din loc, resemnat.

Mie chiar imi era mila de el.

Stiti, cand lucram, si el inca era mic, adica nu venise vremea sa munceasca...

Imi era mila de el.

Era asa, complet nefacut pentru o viata cu stres.....

Dar faptul ca e coplesit de atmosfera de la facultatea de Drept de Stat- desi, in cazul lui, inteleg ca a avut si motive, au fost si unele motive – la asta nu ma asteptasem !

Se intampla atunci in 1996 si anii imediat urmatori.

Asa incat, cand a inceput sa munceasca la Telus, si il vedeam in unele zile cum se scoala greu si se intoarce acasa dupa zile intregi, zile lungi – pleca uneori dimineata, spre dupa-amiaza intra la munca iar acasa iti mai venea tocmai dupa miezul noptii tarziu !

Totusi, mi s-a parut imposibil ca orar.

M-am intrebat adesea ce vor angajatorii ? Dar nu neaparat numai la Telus.

Vor oameni – personal, resurse umane – sa munceasca sau vor sa ii oboseasca pentru a nu mai fi buni de munca, pe oameni ?????????????

Mai sunt angajatorii – de curand, un anunt pe FB, de pe un site – care vor experienta, sa fii tanar, sa iti fi terminat facultatea si imediat sa ai cativa ani experienta, “macar” cativa ani !

Toti vor experienta ca sa te angajeze.

Pai, unde isi face omul experienta de munca ?

Undeva, la cineva, la un angajator, la un alt angajator, caci unde sa si-o faca ?

Si daca fiecare angajator cauta oameni care si-au facut o experienta deja la altul.... !!!!

Cu cineva, de undeva trebuie sa incepi.

Angajatorii acestia cu anunturile lor pe diferite site-uri, sunt uneori ciudati, sau poate sunt rauvoitori, nu mai zic egoisti.

Nu mai zic ca exista multa, foarte multa neseriozitate in sectorul privat.

Se comporta ca si cum nu forta de munca, nu omul care sa munceasca este dorit, vrut, ci orice altceva, dar nu munca in sine !

Din acest punct de vedere multi angajatori sunt superficiali ca oameni si nu ma mira ca sectorul privat merge prost, si nu numai la noi in Romania, daca ei cauta distractie, sa iasa din plictiseala, sa angajeze pe perioada de proba om dupa om – pentru ca in perioada de proba exista conditii care se re-negociaza la finele perioadei de proba, daca te opreste spre angajare, spre a incheia cu tine contractul de munca.

Si in perioada de proba salariul e mai mic, munca e aceeasi insa.

Sau poate fi mai grea pentru ca esti la inceput si trebuie sa inveti ce este si ai acolo anume unde te afli, de facut.

Deci la inceput faci un efort mai mare, mai sustinut.

Cu toate aceste capricii de angajator, de om necopt la mine si egoist la suflet, prea egoist, profitor, nu ma mira cã unii care isi fac firme nu au reusita sau au slabe rezultate !

Si angajatul poate sa te simta, sa te vada ca esti un angajator ca vai de tine, un om... cum mai bine nu intalnea !

Sunt si functionari asa, publici, sau simpli, dar functia publica e sigura, mult mai sigura.

Acolo poti face fite, mutre, strambaturi, aluzii, vorbe urate pe la colturi, prin cabinete, ca le faci si Statul plateste.

“Trai Nineacã pe banii Babacãi !”

Chirita in Provincie, cu Gulitã, “Goulitz”(varianta frantuzeasca a lui Gulita), Gulitz al ei, de Vasile Alecsandri.

Chirita aceasta sau personalitatea ei se intalnesc si la Paris, adica si la “case mai mari”...ma refer la francezii insisi.

In functie.

De fapt ei sunt maestri in fite, si probabil ai nostri nu s-au lasat mai prejos, ca noi am preluat modelul francez in toate cele, aproape adica, in toate cele.

Toate ca toate, dar cu mutre si fite nu ajungi niciunde.

Acuma, sa va spun ca, am sa vad cum reusesc, sa va trimit o carte “Pacatele parintilor si bolile copiilor” de K.V.Zorin, in aceasta carte la pagina 13, 14 este vorba despre importanta alaptatului la san a pruncului nou-nascut.

Alaptatul la san este foarte important si pentru ca laptele matern contine absolut tot ce ii trebuie nou-nascutului, il fereste de infectii, il imunizeaza, il hraneste, avand o compozitie foarte bogata, complexa, dar, in afara de aspectul acesta al alimentarii, alaptatul la san creeaza pentru restul vietii o legatura stransa, calda, de caldura, siguranta si iubire, intre mama si pruncul sãu.

Se spune ca e un stres pentru prunc daca il treci pe alimentatia artificiala si nu il alaptezi la san.

Sunt mame care nu au insa lapte...

Imi amintesc demult, cand mama mea spunea ca pentru mine ea nu a avut prea mult lapte, a avut, dar putin, la inceput, in primele zile, iar mai tarziu, in Constantine cand s-a nascut micutul meu ingeras, raposatul fratior + Dragosel Marcov, pentru el mama nu a avut deloc lapte si chiar umbla oarecum « disperata » sa ii cumpere cutii cu lapte, se numea mi se pare, lapte SIMILAC.

Nu mai stiu cum a fost cand s-a nascut Silviu in iunie 1977.

Cum au fost primele zile.

Dar oricum, stiu sigur ca eu ii faceam laptele praf, caci mama era la serviciu, si il incalzeam si il puneam in biberon si ii faceam si ceiut sa bea cu biberonul.

Silviu se deshidrata repede, transpira mult, de mic.

Si el bea multe biberoane de ceiut, de musetel, sau nu mai stiu de care era.

Dar si biberonul cu lapte il bea cu pofta, intr-o clipita !

Aveam cutiile cu lapte praf, aici acasa, si stiu ca in timp ce amestecam laptele praf, sa se dizolve, mai gustam si eu uneori putin, si imi placea, gaseam ca are un gust minunat !

Se dizolva mai incet, il amestecai si zdrobeai cu lingura, usor, amestecand, si eu atunci cand nu se dizolva il gustam si il adoram, era atat de gustos !

Pe scurt, imi placea mie laptele praf !

Cand eram mica beam lapte.

Pana cand am schimbat tarile si gusturile si asta mi-a stricat mie pofta de mancare.

Trecerea de la Constantine cu gusturile alimentelor lui, altminteri foarte bune, gustoase, unele de-a dreptul delicioase, te credeai in Rai ( untul acela alb, dar era un unt mai scump, erau si alte “unturi” mai obisnuite ), inapoi la Bucuresti...

Abia ce ma obisnuisem cu gustul laptelui din Constantine ca a trebuit sa trec iar la cel din Bucuresti.

Imi placuse intotdeauna, si acum nu mai voiam nici lapte, nici branza, unt mai mancam cu dulceata de visine.... cam atat din lactate.

A fost un dezechilibru in ce priveste gustul si pofta de mancare, sa treci de la Constantine inapoi la Bucuresti.

Cand eram mica, la culcare seara, tata statea langa mine pe un scaun langa pat si mama aducea un pahar mare plin cu lapte si eu il beam.

Cel mai adesea il beam pe tot.

Rar, nu puteam bea tot, dar ma indemnau sa il beau pe tot.

Pe urma ma puteam culca.

Dar la intoarcerea de la Constantine am pierdut acest obicei, treptat, dar sigur.

Am avut niste ani in scoala generala la Bucuresti, nu mai mancam mai nimic...

La inceput nu imi mai placea branza ca era sarata, ma dezobisnuisem de branza sarata ca Telemeaua.

IN Algeria imi placuse mult creierul, dar la Bucuresti nu prea era, cand mama mai gasea, rar, imi cumpara, dar mai deloc nu gasea.

Si nici azi la Bucuresti nu prea gasesti creier.

Nu e obiceiul la noi, dar la Constantine, sau in Algeria, creierul se mananca precum mancam noi un pui rotisat sau la cuptor.

Adica des.

E un aliment de baza.

Creierul e foarte bun, sanatos, in fond mananci neuroni si sistem nervos !

Creierul acela albicios, cam alunecos, uneori mai gri, in Algeria mi-l amintesc alb, albicios.

Stiu ca...oare imi amintesc corect ??????

Odata, in trecut, m-a invitat la restaurant Caius Dragomir si pe Menu/Meniu m-am uitat dupa creier.

Cand, rar, in general, aveam ocazia sa merg la un restaurant, eu totusi ma uitam dupa creier, in speranta ca macar acolo pot manca daca nu in rest, in general, acasa.

Pana la urma am comandat cred un peste.

Era la restaurantul de la hotel Continental, la parter, pe Calea Victoriei.

Si acum sa trec la altceva...

[...]

Sunt persoane care – oricati ani ar trece – nu asimileaza nimic bun din viata asta, nimic din ce viata poate oferi bun si frumos.

Si, uneori imi spun – desi mie imi plac oamenii – totusi uneori am ajuns sa spun : “Doamne ! Inca o persoana pe care mai bine in viata asta n-o intalnesti niciodata !”

Mi-o amintesc pe Valentina Tatulescu, care avea o expresie urata, dar la “tribunal” ( judecatorie ) limbajul era limbaj de tribunal, si stiti ca nu e cel mai frumos limbaj intotdeauna...ba poate soca chiar....

Judecatoarea, presedinta atunci in anii ’94, ’95, a judecatoriei sector 1.

Ea avea o vorba urata care suna asa : “ O pierdere de timp si o futere de mama !”

Incep sa cred ca, daca o persoana chiar nu intelege cuvintele, frazele, nu le intelege cum trebuie, e o pierdere de timp.

[...]

Ma opresc aici,

Deci acum vreau sa va trimit ultima parte din povestirile lui Salinger, am 2 pdf-uri in 2 emailuri...

Poate azi, mai tarziu, voi mai fotografia si va trimit continuarea Leandrului Alb...

Sa vedem cum ma organizez si ce zi va mai fi si azi...

E ora 13h08 si inca nu mi-am pregatit nici cafeaua desi m-am trezit devreme...

Tata in bucatarie a reparat o veioza de birou din dormitor, de baza cand fotografiez eu, am vrut sa-i pun alt bec, caci el isi pusese unul mic, albastru, slab, si s-a stricat veioza la mine, desi de multe ori in trecut, cand se ardea un bec tot eu il schimbam si veioza nu avea nicio stricaciune..

Acum, ghinion, s-a stricat si s-a enervat cumplit pe mine tata !

Daca ma ating de ceva, in mod obisnuit si am marele ghinion ca la mine se strica, nu mai functioneaza – atata imi trebuie ! Vai de mine si vietisoara mea !

Ca si cum lucrurile, in timp, nu se uzeaza, sau nu se strica unele, dar totul e sa nu se strice la mine.

Eu n-am facut nimic veiozei, am cautat sa pun un bec mai bun pentru a putea fotografia...

Pe curand,

Olivia,

18/03/2020 13:29:42 , Bucuresti.

olivia

• Noua Povestiri de J D Salinger (5).pdf

15MB

• Olivia Marcov mail 18 martie 2020.doc

78.5kB