Controlul constitutionalitatii legilor. Teoria generala

Controlul constitutionalitatii legilor. Teoria generala

Clasificarea controlului constitutionalitatii legilor

Criteriul organului competent sa efectueze controlul

Un alt criteriu de clasificare a controlului constitutionalitatii legilor este si cel al autoritatii statale investite cu aceasta competenta. In functie de acest criteriu au fost stabilite chiar mai multe clasificari.

1) Intr-o opinie ar exista trei forme de control : controlul prin opinia publica, controlul politic si controlul judecatoresc.

Controlul prin opinia publica este controlul elementar, cuprinde reactia opiniei publice la violarea Constitutiei.

Aceasta forma de control si-a gasit fundamentul in Constitutia franceza din 1793, care arata ca, in caz de violare a drepturilor poporului din partea guvernantilor, “ insurectia este pentru popor si pentru fiecare parte din popor, cel mai scump drept si cea mai indispensabila dintre datorii “, si ca revolta individuala si colectiva devine sanctiunea legitima a ilegalitatii, si a fortiori a eventualelor acte neconstitutionale.

In ce priveste aceasta forma de control, doctrinarii o considera primitiva, deoarece se apeleaza la violenta.

In aceasta opinie se considera ca cel mai eficient si, mai ales, cel mai conform cu natura lucrurilor, este controlul constitutionalitatilor legilor exercitat prin judecatori.

Cat despre controlul politic, acesta este realizat de autoritatile constituite ale Statului ( mai ales de Adunarile Legiuitoare, sau organele interne ale acestora ), altele decat cele judecatoresti.

2 ) Intr-o a doua opinie, controlul constitutionalitatii legilor ar cunoaste trei forme, si anume : controlul parlamentar, controlul politic, si controlul jurisdictional.

In aceasta opinie, controlul politic este exercitat de un organ cu caracter politico-statal, si care functioneaza independent si in afara parlamentului.

Controlul jurisdictional se realizeaza sau prin instantele ordinare, sau prin jurisdictiile speciale.

3 ) Intr-o a treia opinie, se considera ca cea mai potrivita clasificare a controlului constitutionalitatii legilor, in raport cu organele care il exercita, cea mai conforma cu exigentele stiintifice, este aceea care distinge intre controlul exercitat de Adunarile Legiuitoare, si cel exercitat de Organe din afara lor, care, prin aceea ca pot lipsi de efecte votul acestor adunari, apar ca fiindu-le supraordonate ; in cadrul organelor supraordonate adunarilor legiuitoare, se face distinctie intre organele politice, organele judecatoresti si organele politico-jurisdictionale.

Doctrina din dreptul comparat prezinta ca un exemplu tipic de organ politico-jurisdictional Consiliul Constitutional francez. Acesta este alcatuit, pe de o parte din fostii presedinti – in viata – ai Frantei si, pe de alta parte, din noua membri desemnati pentru un unic mandat de noua ani.

Membrii Consiliului Constitutional sunt desemnati astfel : trei, de catre Presedintele  Republicii, trei, de catre Presedintele Adunarii Nationale ( Camerei Deputatilor ), si trei, de catre Presedintele Senatului.

Presedintele Consiliului Constitutional este numit prin Decizie a Presedintelui Republicii.

Exista regula, ca functia de membru al Consiliului Constitutional este incompatibila cu functiile de membru al Guvernului, al Parlamentului sau al Consiliului Economic si Social.

Trebuie precizat aici ca, in competenta acestui Consiliu Constitutional intra si alte atributii, in afara controlului constitutionalitatii legilor.

4 ) In sfarsit, intr-o a patra opinie, in functie de organul competent, controlul constitutionalitatii legilor cunoaste doua forme : controlul politic si controlul judecatoresc.

Aceasta clasificare are avantajul de a evoca si procedura diferita dupa care se realizeaza controlul, si permite o abordare sistematica a institutiei analizate.

In cadrul acestei clasificari, prin control politic se intelege, atat controlul exercitat de catre organele legiuitoare, cat si controlul exercitat de organe de Stat, altele decat cele legiuitoare, fie ca li s-a incredintat alaturi de menirea lor de baza si aceasta sarcina, fie ca sunt special infiintate in acest scop.

In ce priveste controlul constitutionalitatii legilor printr-un organ politic, se observa ca, la inceput a aparut ideea crearii unui organ politic insarcinat cu acet control, de tipul Senatului Conservator prevazut prin Constitutia franceza din 1799, sau cel consacrat prin Constitutia franceza din 14 ianuarie 1832.

Apoi s-a prevazut si dreptul organelor legiuitoare.

Astfel, in Romania, Statutul lui Cuza stabilea in articolul sau 12, ca Statutul si legile constitutionale sunt puse sub ocrotirea corpului ponderator.

De asemenea, articolul 43 punctul 15 al Constitutiei din anul 1965 stabilea ca “ Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor “.

In ce priveste dreptul Adunarii Legiuitoare, de a verifica constitutionalitatea legilor, unii il considera un control autentic, si in acelasi timp un autocontrol, caci Parlamentul fiind acela care uneori voteaza si Constitutia, este cel mai in masura sa aprecieze concordanta dintre legea si Constitutia pe care le-a adoptat.

Altii considera ca acest control al Parlamentului nu ar prezenta niciun fel de garantie, caci, desi exista sanctiunea nerealegerii parlamentarilor, aceasta este o sanctiune indepartata, greu de realizat in practica.

Trebuie adaugat ca, desi Parlamentul ete structura fundamentala a democratiei constitutionale, este exagerat sa i se ceara sa-si recunoasca o greseala in elaborarea unei legi ; ca atare, credibilitatea unui asemenea control este discutabila.

Mai mult, ar insemna ca Parlamentul sa fie judecator in propria cauza, lucru contrar ideii de Justitie in general, si in particular ideii de Justitie constitutionala.

Astazi in lume, controlul constitutionalitatii legilor printr-un organ politic, si mai ales prin parlamente se realizeaza mai rar.

Controlul zis jurisdictional poate fi exercitat fie de organe, altele decat cele judecatoresti, care folosesc insa o procedura de lucru asemanatoare celei judecatoresti, fie de catre organele judecatoresti propriu-zise.

Interes deosebit a prezentat si prezinta, controlul judecatoresc al constitutionalitatii legilor.

Controversat, cat priveste fundamentarea sa stiintifica, controlul judecatoresc al constitutionalitatii legilor s-a impus in practica multor State, astazi exercitandu-se, sau in temeiul unor dispozitii legale clare, sau pur si simplu in temeiul dreptului pe care organele judecatoresti singure si l-au arogat.

Precum am aratat anterior, dreptul judecatorilor de a  decide asupra constitutionalitatii legilor, a fot viu contestat, si greu de admis initial de doctrina juridica.

Chiar si cei care sustineau posibilitatea controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor admiteau ca acesta presupune indeplinirea a doua conditii prealabile : existenta unei diferentieri precise intre legile fundamentale si legile ordinare, si o Constitutie scrisa, de tip rigid.

( Drept constitutional si institutii politice, Curs universitar, Volumul I, Ioan Muraru, Elena-Simina Tanasescu, editia 12, Ed.All Beck, Bucuresti, 2005 )

Teoria Constitutiei. Adoptare. Moduri de adoptare a Constitutiei

Moduri de adoptare a Constitutiei

Adoptarea Constitutiei a cunoscut si cunoaste diferite moduri.

Ca si in alte domenii ale vietii politice si juridice, modul de adoptare a unei Constitutii este specific fiecarei tari, si este determinat de stadiul de dezvoltare economica, sociala si politica, de ideologia dominanta in momentul adoptarii Constitutiei, de raporturile sociale.

Unele dintre modurile de adoptare a Constitutiei au fost criticate si abandonate, ca fiind total nedemocratice  ( vezi Constitutia acordata ), altele sunt privite cu serioase rezerve, iar altele tind spre o aplicatiune larga si constanta, in aceasta din urma categorie fiind cuprinse Constitutiile adoptate de catre Adunari Parlamentare, prin proceduri democratice sau prin referendum.

Adoptarea Constitutiilor a cunoscut, in general, urmatoarele moduri : Constitutia Acordata, Statutul ( Constitutia Plebiscitara ), Pactul, Constitutia Conventie ( cu varianta Constitutia Referendara ).

Trebuie adaugata desigur, si Constitutia Parlamentara.

Aceste moduri de adoptare a Constitutiei, carora li se pot adauga si altele, au fost larg studiate in literatura juridica, realizandu-se clasificari, justificari sau rezerve si critici.

Fara a analiza in acest loc clasificarile modurilor de adoptare a Constitutiilor, vom reaminti totusi, ca unii autori divid aceste moduri in procedee monarhiste si procedee democratice, altii le divid in forme democratice ( Conventia, Referendumul ), forme monocratice ( Constitutia Acordata ) si forme mixte ( Plebiscitul si Pactul ).

In aceasta din urma conceptie, formele mixte sunt o combinatie intre monocratie si democratia directa sau monarhia cu reprezentare.

Importanta este insa, nu analiza clasificarilor, ci expunerea modurilor ( procedeelor ) de adoptare a Constitutiilor, observandu-se ca aceste moduri explica in mare masura si evolutia Constitutiilor cat priveste forma si continutul lor.

Constitutiile acordate ( octroyées, cum le numesc francezii ), cunoscute si sub numele de charte concedate, sunt Constitutiile adoptate de catre monarh, ca stapan absolut, care isi exercita puterea sa.

Aceasta Constitutie este considerata a fi cea mai rudimentara.

Ca exemple de Constitutii acordate pot fi citate : Constitutia data in Franta de Ludovic al XVIII-lea, la 4 iunie 1814, apoi Constitutia Piemontului si a Sardiniei, din 4 martie 1844, apoi Constitutia japoneza din 11 februarie 1889, etc.

Statutul, sau Constitutia Plebiscitara, cum mai este denumit in literatura de specialitate, este in fond o varianta a Constitutiei Acordate, o varianta mai dezvoltata.

Statutul este initiat tot de catre seful Statului ( Monarh ), dar este ratificat prin Plebiscit.

Trebuie sa observam ca aceasta ratificare prin plebiscit nu este de natura a transforma Constitutia intr-o Constitutie democratica, asa cum s-ar crede, din faptul ca in unele clasificari Constitutia plebiscitara este trecuta la «  procedeele democratice « , sau la cele mixte.

Asa cum de altfel, apreciaza unii constitutionalisti, plebiscitul este o “ alterare, in sensul cezarismului “ a referendumului, prin acest procedeu “ suveranitatea populara nu este activa, ci este pasiva “, ea nu decide ci accepta, in conditii in care este dificil a face altfel.

Plebiscitul a fost in practica constitutionala modul “ normal “ de adoptare a Constitutiilor autoritare.

Cu ocazia plebiscitului, corpul electoral raspunde unei solicitari pur arbitrare, din partea sefului de Stat, poate spune “ da “ sau “ nu “ asupra textului constitutional in intregime, neputandu-se propune amendamente.

Daca la aceasta adaugam gama larga a presiunilor care pot fi folosite, de cei care au redactat Constitutia, apare evident caracterul nedemocratic al Statului.

In categoria Statutelor sunt incluse Statutul Albertin ( 4 martie 1848 ) care devine Constitutia Italiei, prin acceptare pe cale de plebiscit, sau Constitutia regala din Romania din anul 1938, supusa plebiscitului la 24 februarie 1938, si promulgata la 27 februarie 1938.

Constitutia pact este considerata un contract intre Rege si popor, poporul fiind reprezentat prin Parlament.

Este apreciata ca fiind mai potrivita pentru apararea intereselor grupurilor conducatoare ( guvernantilor ), deoarece Monarhul trebuie sa tina seama de pretentiile acestora.

Pactul s-a folosit atunci cand, profitandu-se de o conjunctura favorabila, s-au putut impune sefului Statului, anumite conditii.

El poate fi urmare a unei miscari revendicative, sau a fost folosit ca un mod de acces al unui Principe strain pe tronul unui nou Stat, asa cum s-a intamplat in Belgia, si in tarile din Balcani.

Ca exemple de Constitutii pact pot fi citate : Charta franceza de la 14 august 1830, prin care Louis Philippe d’Orléans a fost chemat la tronul Frantei ramas liber, si a fost obligat sa accepte Constitutia propusa de Parlament, devenind astfel, in urma acordului sau cu Parlamentul, Rege al Frantei ; Constitutia romana de la 1866, precum si Constitutia romana de la 1923.

Constitutia romana de la 1866 a fost un pact, atat prin modul sau de adoptare, cat si prin prevederile sale referitoare la modificare ( articolul 128 alineatul 3 ), prevederi care dispuneau ca modificarea sa fie facuta de Parlament, in acord cu Regele.

Si Constitutia romana adoptata la 1923 a fost un pact, ea asemanandu-se foarte mult, sub acest aspect, cu Constitutia din 1866.

De asemenea, Constitutia engleza nu este altceva, decat un sir de pacte intervenite in decursul secolelor, intre monarh si nobilime si cler.

Constitutia-conventie poarta aceasta denumire, intrucat ea este opera unei Adunari numite Conventie. Aceasta adunare era special aleasa pentru a adopta legea fundamentala : prin ea isi gasea expresia “ Conventia “ intervenita intre toti membrii societatii cu privire la actul de exercitare a puterii, asa numitul contract social initial.

Aceasta adunare conventie era considerata deasupra Parlamentului, avea dreptul de a stabili puterile delegate in Stat si competenta puterii constituante ( instituite ). Cuvantul si institutia vin din Statele Unite ale Americii, unde Constitutiile care s-au dat in Statele uniunii, incepand cu 1776, ca de altfel si Constitutia Statelor Unite, au fost opera unor astfel de adunari conventii.

Franta a cunoscut si ea acest procedeu pentru adoptarea Constitutiilor din anii 1791, 1848, si 1873, cu deosebirea ca termenul conventie a fost inlocuit cu cel de Adunare Constituanta.

Trebuie sa observam ca acest tip de Constitutie a fost considerat un mijloc potrivit pentru manifestarea suveranitatii nationale, asa cum era ea inteleasa in secolele XVIII si  XIX. Fata de situatia ca poporul singur poate decide cu privire la chestiunile fundamentale ale Statului, si ca el se plaseaza ca autoritate si legitimitate deasupra Parlamentului, procedura conventiei a fost apoi criticata, pe motivul ca Adunarea Constituanta poate hotari dupa vointa sa si, teoretic, s-ar putea afla in dezacord cu poporul care a ales-o.

Spre a se corija acest neajuns posibil, s-a incercat recurgerea la procedura Referendumului, in sensul ca, dupa adoptarea Constitutiei de catre Adunarea Conventie, pentru ca legea fundamentala sa fie perfecta juridiceste, ea a fost supusa si ratificarii populare.

Exemple de Constitutii adoptate conform acestei proceduri sunt : Constitutiile franceze din anul 1793, din anul III ( 1795 ) si din anul 1946.

Constitutia Romaniei, adoptata in anul 1991 poate fi considerata fara rezerve, o constitutie referendara.

Redactata de catre o comisie tehnica, ea a fost adoptata de catre Adunarea Constituanta, si apoi aprobata prin Referendum.

Constitutia parlamentara – dupa cel de-al doilea razboi mondial, adoptarea Constitutiilor s-a realizat, de regula, de catre Parlamente ( mai ales in tarile din Estul Europei ), folosindu-se urmatoarea procedura : initiativa, elaborarea proiectului, discutarea publica a proiectului, adoptarea proiectului de catre Parlament, cu o majoritate calificata  ( cel putin 2 / 3 din numarul total al membrilor Parlamentului ).

In acest mod au fost adoptate Constitutiile romane din anii 1948,  1952 si 1965.

Votarea Constitutiei facandu-se de catre un Parlament nou ales, s-a creat aparenta aplicarii regulilor puterii constituante.

Extinderea Referendumului, ca modalitate de participare directa a cetatenilor la guvernare, a determinat folosirea sa in adoptarea Constitutiilor si, in orice caz, considerarea sa, ca mijlocul cel mai democratic de adoptare a unei Constitutii sau a unei legi.

( Drept constitutional si institutii politice, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Volumul I, editia 12, Curs universitar, Ed.All Beck, Bucuresti, 2005 )

Teoria Constitutiei. Elemente definitorii in stabilirea conceptului de Constitutie

In stabilirea conceptului de Constitutie s-au conturat in timp o serie de elemente definitorii, de continut ( criteriul material ) si de forma ( criteriul formal ), elemente ce trebuie sa apara explicit sau implicit intr-o definitie.

1. Mai intai, se impune caracterul de lege al Constitutiei, deoarece Constitutia este o lege si acest element, desi surprins prin denumiri diferite sau chiar implicit, este prezent in toate definitiile formulate. Fiind o lege, Constitutia contine norme juridice, reguli de conduita, iar aceste norme exprima de fapt, vointa celor care detin puterea.
2. Dar Constitutia este legea fundamentala, trasatura ce o identifica in ansamblul legilor. Caracterul de lege fundamentala rezulta din continutul si calitatea reglementarilor.

Continutul normativ al Constitutiei este complex, el cuprinzand principiile fundamentale pentru toate domeniile vietii ( politice, economice, sociale, culturale, juridice, etc. ).

Este si motivul pentru care, adeseori Constitutia este caracterizata ca fiind legea fundamentala care sta la temelia organizarii Statele si este baza juridica a intregii legislatii.

Totodata, reglementarile constitutionale privesc cu precadere Puterea de Stat, adica fenomenul si realitatea cheie in orice organizare social-statala.

Este si motivul pentru care puterea de Stat apare ca un element indispensabil in orice definitie a Constitutiei.

Continutul reglementarilor constitutionale da Constitutiei caracterul de lege fundamentala, pentru ca relatiile sociale ce formeaza obiectul acestor reglementari sunt relatii sociale fundamentale, si care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii statale. Aceasta subliniere este, in opinia noastra, decisiva in definirea Constitutiei si ea permite identificarea Constitutiei, nu numai in sistemul de Drept, ci chiar in dreptul constitutionl, fiind stiut ca dreptul constitutionl curinde mai mult decat Constitutia, desi Constitutia este prnciapal sa parte.

Aceasta trasatura de continut este de mare utilitate in stabilirea conceptului de Constitutie.

Este indeobste admis ca, in fond, intregul Drept reglementeaza relatii sociale care privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii de Stat.

Spre deosebire de intregul Drept, dreptul constitutional, ca ramura principala a Dreptului, reglementeaza relatii sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii.

Constitutia, ca izvor principal al dreptului constitutional, reglementeaza relatiile sociale fundamentale, dar care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

Realizam astfel distinctii clare, stiintifice intre Drept, drept constitutional si Constitutie, deci intre aceste mari categorii juridice care se explica unele prin altele, dar nu se confunda.

3. Definitorie pentru o Constitutie este si forta sa juridica. In acest sens se constata ca ea are o forta juridica suprema, ceea ce situeaza Constitutia in varful ierarhiei izvoarelor Dreptului, si impune regula conformitatii intregului Drept, cu dispozitiile constitutionale.

Din aceasta caracteristica deriva si efectul constitutionalizarii Dreptului, fenomen care se observa tot mai pregnant in sistemele juridice contemporane.

4. Tot o trasatura care s-a impus, fara a fi totusi de valoarea celorlalte trasaturi, este forma scrisa a Constitutiei. Constitutia scrisa s-a impus inca din secolul al XVIII-lea, ea fiind preferata Constitutiei cutumiare, din foarte multe motive. Cu toate acestea, forma scrisa nu figureaza in definitii, pentru ca si astazi exista tari care nu au o Constitutie scrisa, asa cum vom vedea.
5. Multe definitii ale Constitutiei retin ca o trasatura solemnitatea adoptarii, iar altele forma sistematica, plecandu-se de la ceea ce afirma Thomas Pane ( 1737 – 1808 ), in sensul ca “ Nu exista Constitutie, daca ea nu poate fi pusa in buzunar “.
6. In fine, nu lipseste din unele definitii, ideea stabilitatii Constitutiei, ca trasatura ce o distinge de alte legi, si care justifica intreaga clasificare  a Constitutiilor, in Constitutii rigide si Constitutii suple sau flexibile.
7. Nu sunt lipsite de interes stiintific si alte elemente care apar in definitiile date Constitutiilor. Astfel, adeseori se face distinctie intre Constitutia in sens material si Constitutia in sens formal.

Fara a lua aici in discutie justificarile unei asemenea distinctii, si nici criticile formulate, vom observa ca definitia Constitutiei trebuie sa inmanuncheze ambele sensuri. Definitia trebuie sa cuprinda si continutul ( sensul material ) si forma, pentru ca numai vazute impreuna, intr-o unitate juridica, acestea formeaza Constitutia.

Reglementarile care au valoare constitutionala prin continutul lor ( obiectul reglementarilor ) devin Constitutii, numai daca sunt adoptate prin procedurile specifice Constitutiei, proceduri care le dau valoarea juridica constitutionala.

8. De asemenea, unele definitii folosesc metoda enumerarii principalelor domenii pe care le reglementeaza Constitutia.

Aceasta metoda este eficienta in stabilirea continutului normativ al Constitutiei, dar ridica unele semne de intrebare, atunci cand unor Constitutii concrete, le lipsesc unele din elementele enumerate.

De aceea, consideram ca definitia Constitutiei trebuie sa puna accent pe elementele calitative, care sa fie aplicabile tuturor tipurilor de Constitutie, sa evidentieze clar locul sau in sistemul de Drept, si in subsistemul dreptului constitutional.

In acest sens, Constitutia trebuie considerata a fi legea fundamentala a unui Stat, constituita din norme juridice, investite cu forta juridica suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

( Drept constitutional si institutii politice, Curs universitar, Volumul I, editia 12, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Bucuresti, 2005 )

Presedinti americani. Franklin Delano Roosevelt ( 2 )

Cei mai buni specialisti sunt consultati si li se pare foarte probabil ca Franklin Delano Roosevelt nu va mai merge niciodata.

Nu va putea nici macar sa stea in picioare. Va avea nevoie de ajutor intreaga viata pentru treburile cele mai simple ; sa se aseze, sa se ridice, sa se culce, sa-si faca toaleta, sa urce sau sa coboare o scara.

Din gura lui nu iese niciun vaiet. Niciun geamat. Nicio nota de disperare sau de panica. Doar va face exercitii pentru a-si dezvolta partea superioara a corpului, toracele si bratele. Si, dupa multe stradanii, va reusi sa se aseze in pat. I se vor instala in jurul taliei centuri ortopedice, legate la tocul incaltamintei si la genunchi.

Este foarte obositor. El isi continua, cu toate acestea, gimnastica sa, tortura sa. A gasit mijlocul de a glumi cu apropiatii : “ Sigur, dinspre partea picioarelor nu prea merge, dar, in privinta umerilor, Jack Dempsey ( celebru campion american, detinator al titlului de campion mondial la categoria grea in perioada 1919 – 1926 ) ar fi gelos.

Mama sa, in continuare autoritara, incearca sa il “ tempereze “ si sa il faca a intelege ca ar fi mai bine pentru el sa ramana izolat pe vecie in luxosul sau apartament din Hyde Park.

Nu este parerea lui Eleanor Roosevelt care a inteles imediat ca salvarea pentru sotul sau era actiunea si continuarea carierei politice.

Eleanor va deveni, dupa cum o spune el, “ gura sa si urechile sale “.

Cei doi cred in superioritatea spiritului asupra materiei si, in ciuda nenorocirii, ambianta in jurul lor nu este sinistra.

Roosevelt si-a pastrat, mai mult, si-a rafinat umorul si aceasta va fi una dintre trasaturile caracteristice ale persoanei sale pana la sfarsitul vietii.

Intr-o zi, la Casa Alba, el o primeste pe doamna Chang Kai-Shek ( este vorba despre conducatorul nationalistilor chinezi invins de trupele lui Mao, cel care a instaurat comunismul in China ).

Ne aflam in 1943. Razboiul este in toi, insa sotia generalului chinez ramane o persoana foarte constienta de rangul sau. La plecarea de la un dineu, imperiala, ea paraseste masa si ii declara lui Roosevelt : “ Este inutil sa va ridicati “. Suras larg al presedintelui : “ Draga mea fetita, chiar daca as fi vrut, mi-ar fi fost imposibil “.

El va accepta deci sa fie transportat aproape peste tot intr-un fotoliu rulant, cu centuri si cu carjele sale.

Nu vorbeste niciodata despre handicapul sau, sau foarte rar, atunci cand se insista pentru a se afla daca rezista intr-o situatie sau in alta.

“ Stiti, raspunde el, daca v-ati fi petrecut doi ani intr-un pat incercand sa va miscati degetele de la picioae, dupa aceasta, totul vi se va parea usor “.

Incercarea, enorma, l-a inaltat.

A devenit mai mare decat statura lui, in scaunul rulant, cu eternul sau suras arborat pe buze.

S-a schimbat. Nu ii mai este teama de nimic. A devenit mai altruist. Orizontul sau personal s-a largit, s-a multiplicat. A avut timp in timpul acestor zile nenumarate sa se gandeasca. Si, mai ales, sa se gandeasca la altii.

In 1924, Roosevelt se va reintoarce la politica. Pe 26 iunie, pronunta un discurs la Conventia Democrata.

Evenimentul a avut loc la Madison Square Garden. Roosevelt cere sa fie ridicat din scaunul sau rulant si singur, cu pretul unui imens efort, reuseste sa urce cele zece trepte cae il despart de pupitrul rezervat oratorului.

Nu se urca pe scara, ci escaladeaza, se catara si, atunci cand ajunge la capatul calvarului, este epuizat. Fata ii este vanata. Si apoi, instalandu-se in fata pupitrului, il lumineaza un minunat suras si isi da capul pe spate ca mai inainte, in ceea ce parea adesea ca fiind o poza ostentativa si putin snoaba.

Membrii Conventiei il vor aplauda timp de o ora si treisprezece minute, frenetic.

In fond, prin intermediul lui Roosevelt, ei tocmai experimenteaza toate angoasele celor sanatosi in fata unui om care se bate si dispretuieste suferinta. Impune respectul.

Cativa ani mai tarziu, este ales guvernator al statului New York, iar alegatorii il ridica la cer, chiar daca partidul sau incepe a descoperi ca, pentru Roosevelt, el nu este decat un instrument.

Devine de neoprit in cursa spre Casa Alba, in 1932.

Marea Criza i-a lovit in plin pe locuitorii New York-ului, ca si pe altii, iar Roosevelt se inhama la treaba.

El va fixa marile directii ale filosofiei sale politice intr-un discurs pronuntat in data de 28 august 1931. “ Ce este un Stat si la ce serveste el ?  se intreaba el. Este reprezentarea legal constituita a unei societati organizate, compusa din fiinte umane, create pentru ele, pentru protectia si pentru bunastarea lor ... Datoria  Statului fata de cetatean este aceea a servitorului fata de stapanul sau ... Datoria centrala a Guvernului este de a veni in ajutorul cetatenilor victime ale unei adversitati, astfel incat ei nu pot accede la necesitatile de baza ale existentei fara ajutorul altora “.

Iar in Statul New York, Roosevelt va face ceea ce predica : ameliorarea conditiilor de munca, pensie pentru persoanele in varsta, ajutoare agricultorilor faliti, ajutoare pentru angajare, cresterea cu 50 % a impozitului pe venit, pentru a-i ajuta pe cei mai saraci si infiintarea de santiere colective pentru a le da de munca somerilor.

Pentru timpul sau, Roosevelt este considerat, in mediile conservatorilor, un radical periculos, un emul al lui Karl Marx.

Filosofia sa este simpla : America este in criza. Pentru a face fata, trebuie curaj si imaginatie. In orice caz, “ trebuie incercat ceva “.

Sa nu uitam ca acest promotor al umanitarismului este un mare burghez cu o avere colosala si care nu traieste in lipsuri.

Ceea ce i-a adus multe critici, mai ales atunci cand sotia sa, cu cativa ani mai inainte, s-a lansat cu energie in economii pentru a participa la efortul de razboi promovat de Guvern.

Eleanor, candida, va acorda New York Times un interviu care va starni rasete si sarcasme in intregul Washington.

Articolul din Times decrie cum doamna Roosevelt, ca o buna gospodina, face ea insasi cumparaturile, cum se asigura ca bucatarii nu risipesc hrana, cum servitoarea insarcinata cu lenjeria este rugata sa economiseasca sapunul si cum fiecare angajat al casei este rugat sa faca sugestii pentru a valorifica resturile.

Concluzia lui Eleanor : “ Cerandu-le celor zece servitori angajati in casa sa ma ajute, cred ca am reusit sa fac adevarate economii “.

F.D.R. citeste Times, isi ia cea mai frumoasa pana si ii scrie sotiei sale care este in vilegiatura pe insula Campobello. “ Ultima ta campanie de presa constituie o lovitura de senzatie. Sunt mandru de a fi sotul celei care tocmai a inventat teoria milionarului econom. Daca vrei, ai putea sa pui sa se faca o fotografie familiei, celor zece slujitori si resturilor de mancare pe care ati putut sa le economisiti la masa. O sa fac sa apara fotografia in Sunday Times “.

Trebuie sa spunem ca relatiile lui Roosevelt cu mijloacele de informare sunt uneori agitate. De altminteri, el va alege, devenind presedinte, sa isi transmita el insusi mesajul si sa i se adreseze direct publicului american la radio.

In fiecare saptamana va face “ o sueta la gura sobei “ si va informa tara despre evenimentele importante. Ceea ce nu este intotdeauna pe gustul jurnalistilor politici.

Pe data de 8 decembrie 1934, dupa traditiei, Grindiron Club din Washington il invita pe presedinte sa vorbeasca in fata jurnalistilor acreditati la Casa Alba.

Primul orator, H.L. Mencken, este un inversunat anti-New Deal care nu mai poate de bucurie pentru ocazia avuta. Atunci cand Roosevelt ia, la randul sau, cuvantul, se lanseaza intr-o lunga diatriba contra presei americane, atat de violenta incat asistenta este incremenita de mirare.

“ Jurnalistii americani, afirma presedintele, sunt stupizi si ignoranti. Ei sunt atat de ignoranti, incat ar reusi cu mare greutate sa treaca examenul de admitere al celei mai putin prestigioase universitati “.

Pe masura atacului lui Roosevelt, fata lui Henry Mencken se face stacojie, iar ambianta din sala este din ce in ce mai glaciala.

Pana cand reporterii prezenti inteleg ca presedintele este doar pe cale sa citeasca extrase dintr-o carte, Jurnalismul in America, semnat de un anume Henry Mencken.

In vara anului 1932, Roosevelt intra in arena si este desemnat de catre Conventia Democrata ( care se tine la Chicago ) in cursa pentru Casa Alba.

Rupand cu traditia, candidatul se prezinta in fata delegatilor si i se adreseaza poporului american.

“ Ma angajez in fata voastra, ma angajez sa va propun “ o noua impartire “. Aceasta este mai mult decat o campanie electorala, este o chemare la arme. Am nevoie de ajutorul dumneavoastra, nu doar pentru a castiga alegerile, ci pentru a invinge in cruciada care va reda America poporului sau “.

Pe jumatate paralizat, handicapat in fotoliul sau rulant, Roosevelt isi face campania in mod magistral. Va efectua patruzeci de mii de kilometri de la Est la Vest, de la Nord la Sud si, ca un bun politician, nu va da niciodata inapoi, nici in fata incoerentelor din programul sau, nici in fata atacurilor contra adversarului sau, Hoover.

Roosevelt este ales, insa, in timpul celor patru luni de interimat, situatia se mai degradeaza. Tara numara cincisprezece milioane de someri, iar sistemul bancar ameninta sa se prabuseasca definitiv. Cozile sunt din ce in ce mai lungi in fata supelor populare.

In acest timp, Roosevelt reflecteaza si refuza sa il ajute pe Hoover.

El ramane neutru si se straduieste sa defineasca cu precizie ceea ce va fi “ New Deal “.

Scapa dintr-un atentat pe 14 februarie 1933, dupa ce tocmai rostise un discurs in Florida. Mai multi membri ai anturajului sau sunt raniti, printre care Anton Cermark, primarul din Chicago, care se va stinge din viata din cauza ranilor, o saptamana mai tarziu.

Tragatorul se numeste Giuseppe Zangara. Este zidar. Le poarta o ura patologica tuturor persoanelor oficiale si mai ales celor bogati. In timpul atentatelor, Roosevelt nu isi va pierde calmul niciun moment, ceea ce ii impresioneaza pe martori si opinia publica.

Pe 4 martie 1933, Roosevelt isi pronunta discursul inaugural, pe scarile Capitoliului : “ Este momentul adevarului. Aceasta mare natiune va supravietui si va prospera. Singurul lucru de care am putea sa ne temem este teama insasi, teama fara nume, fara motiv, fara justificare, care ne paralizeaza eforturile si transforma o inaintare in retragere.”

Politica este arta de a comunica, de a face sa creada, de a da un elan si o speranta, mai ales atunci cand situatia este pe muchie de cutit, dar o singura data, omul care a purtat aceasta speranta, omul care a castigat alegerile, se regaseste fata in fata cu el insusi.

Va putea el sa cucereasca viitorul, in intervalele pe care le-a definit el insusi ? Isi va putea duce la indeplinire promisiunile ?

Franklin Delano Roosevelt se regaseste singur, in aceasta seara de 4 martie 1933, in biroul sau nou-nout din Casa Alba. Este asezat in fotoliul rulant. Este vreme frumoasa deasupra Washingtonului. Sotia si copiii sunt plecati pentru a participa la festivitati, mai ales la diferitele baluri de inaugurare care au fost organizate in capitala.

Biroul Oval a fost parasit cu cateva ore mai devreme de catre un barbat dezamagit, care are sentimentul de a fi fost tratat nedrept, ca nu a fost inteles.

Se afla acolo o biblioteca, dar este pustie. Se gaseste un birou.

E complet golit. Nu exista nici macar o foaie de hartie in vreun sertar. Peretii sunt goi. Roosevelt se simte parasit de oameni. Hoover nu a fost corect, si aceasta de la infrangerea sa la alegeri in luna noiembrie a anului precedent.

S-a intalnit cu adversarul sau la o saptamana dupa victoria sa, in acelasi birou. Au discutat, cum s-ar  spune, despre ceea ce ar fi fost bine de facut pentru America ce se afunda in abis.

Vorbesc mai ales despre datoria din primul razboi mondial, pe care Europa, la capatul puterilor, nu o poate onora.

America in criza trebuie sa stearga aceasta datorie cu o trasatura de condei ?

Hoover, de fapt, nu i se adreseaza niciodata in mod direct presedintelui ales. El prefera sa ii vorbeasca asistentului sau, Raymond Moley. Asta nu este de inghitit : Roosevelt se straduieste sa considere ca Hoover, chiar daca este lipsit de perspectiva, chiar daca s-a informat gresit, este un barbat amabil, curtenitor si doritor sa faca servicii. Roosevelt se arata deci sociabil si conciliant.

El da adesea din cap, ca pentru a-l incuraja pe Hoover in discursul sau. Insa neintelegerea intre cei doi oameni este totala. Iar Hoover nu va intelege niciodata cum de Roosevelt nu il sustine public.

In timpul a patru luni lungi, pana ce Congresul hotaraste sa scurteze interimatul la jumatate, Roosevelt se va abtine sa-l critice public pe presedintele care paraseste functia.

In preziua predarii puterii, familia Hoover primeste familia Roosevelt la ceai, in salonul rosu. Iar Roosevelt pledeaza sa se inchida bancile din tara, pentru a se reforma total sistemul bancar.

Hoover considera ca este un demers total eretic.

 “ Daca nu aveti taria sa o faceti, ii spune Roosevelt, ma voi insarcina eu de aceasta, chiar de maine “.

Cateva ore mai tarziu, guvernatorii de stat din New York si Illinois comanda inchiderea bancilor. In ziua urmatoare, treaba este facuta pe ansamblul teritoriului american.

Este ziua investiturii lui Roosevelt si, in masina care ii conduce la Capitoliu, Hoover nu ii adreseaza niciun cuvant.

Singur, in Biroul Oval, pe cand Washingtonul petrece pentru a sarbatori sosirea lui la putere, Roosevelt reflecteaza.

A doua zi dimineata, reuseste sa gaseasca doi asistenti in birourile de la Casa Alba si dicteaza : Congresul Statelor Unite este chemat in sesiune extraordinara. Iar bancile americane vor ramane inchise timp de patru zile. Tocmai salvase tara de la dezastru.

( Istoria Casei Albe, Cap.12, Franklin Delano Roosevelt, Ed. Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008 )

Presedinti americani. Franklin Delano Roosevelt ( 1 )

Westchester County, nu departe de New York, este un sector rezidential, rezervat oamenilor bogati.

Se gasesc acolo mai degraba republicani decat democrati, mai ales in anii care urmeaza Marii Crize. Acolo este o gara pentru a ajunge in Manhattan. Si se afla un chiosc unde se gaseste presa de fiecare zi.

In fiecare dimineata, un calator, cu aerul unui om de afaceri, se grabeste la chiosc inainte de a lua trenul sau pentru periferie.

In fiecare zi, ii da un sfert de dolar vanzatorului si ia New York Herald Tribune.

Priveste rapid prima pagina si da inapoi ziarul. Ia trenul spre New York.

Procedeaza in aceeasi maniera in fiecare zi ; intr-una dintre zile, vanzatorul de ziare nu mai rezista.

Il intreaba pe acest calator grabit, de ce se multumeste sa priveasca in fuga pe prima pagina, inainte de a se descotorosi de cotidianul pe care tocmai il cumparase.

Barbatul ii raspunde ca nu se intereseaza decat de rubrica necrologica. “ Dar este cu mult mai departe, e la pagina douazeci si patru “, ii raspunde vanzatorul. “ Da, insa ticalosul care ma intereseaza o sa apara pe prima pagina in toate ziarele “.

“ Ticalosul “ este Roosevelt, Franklin Delano Roosevelt, cel de-al treizeci si unulea presedinte al Statelor Unite.

Caci nu exista aici jumtate de masura. Pe F.D.R. il iubesti, il adori sau il urasti.

Roosevelt era perfect la curent cu aceasta stare de lucruri, iar aceasta il lasa perfect indiferent.

Cu exceptia situatiei in care se legau de sotia sa.

Dar banda sa desenata preferata era aceea in care se vedea o fetita alergand, ingrozita, spre mama sa, in fata unei case extrem de sic. “ Mama, mama, Wilfred tocmai a scris un cuvant urat. “ Si, pe trotuar, trasat cu creta, se poate citi : “ Roosevelt “.

In orice caz, acest om este singurul care sa fi fost ales de patru ori la Casa Alba si, chiar daca va muri la cateva luni dupa ultima sa alegere, aceasta arata destul de clar ca avea in spatele lui, spre a-l sustine, o multime de americani.

Intr-o asemenea masura incat Congresul, dupa moartea lui, va hotari ca, in viitor, Constitutia Statelor Unite nu va mai autoriza pe nimeni sa petreaca mai mult de opt ani la Casa Alba.

Doisprezece ani si patru zile.

Nimeni, in intreaga istorie a Statelor Unite, nu si-a inspirat atat de mult concetatenii.

Pentru dusmanii sai era un soi de capcaun, de dictator, de comunist care a distrus idealul american. El si-a impins chiar tara in cel de-al doilea razboi mondial, aceasta pentru a i se vinde lui Stalin.

Pentru altii, este un om mare, un om care a sarit in ajutorul celor saraci si a celor oprimati si chiar el este acela care a salvat America de pericolul bolsevic scotand tara din Marea Criza.

De asemenea, el este acela care a contribuit la victoria Aliatilor contra fascismului si tot el a asigurat pacea lumii nascocind Organizatia Natiunilor Unite.

Prieten sau dusman, un lucru este sigur : Roosevelt a produs o adevarata revolutie, atat in economie, cat si in societate. El a facut-o prin forta vointei, el, care este handicapat de ani de zile si care nu se deplaseaza decat in scaun rulant.

La moartea sa, omagiul va fi imens, ca si cum americanii, si ei, ar fi fost morti un pic.

Roosevelt s-a nascut cu “ o lingurita de argint in gura “, dupa cum se spune. Familia sa s-a instalat la Dutchess County, in Nordul statului New York.

El este fiul unic si mult-iubit de James si Sara Roosevelt.

O viata privilegiata il asteapta. Tatal este, deja, membru al Partidului Democrat, ceea ce, date fiind rangul sau, averea, clasa sociala, ii socheaza putin pe vecinii sai.

El nu si-a schimbat orientarea decat timp de cativa ani, atunci cand Teddy Roosevelt a fost presedinte. Este un parvenit. De departe, totusi.

Sunt putine amintiri despre tatal sau.

In schimb, mama sa, Sara, este o personalitate puternica.

Este o mama abuziva, in sensul ca ii controleaza intreaga viata tanarului Franklin, in care va continua, pe parcursul intregii sale vieti sa se amestece.

In asteptarea destinului sau, tanarul Roosevelt traieste ca in Rai.

In ciuda autoritarismului mamei, el se bucura de privilegiile acordate celor foarte bogati. Si, bineinteles, isi va face studiile la Harvard.

Inainte de aceasta, are guvernante, profesori particulari si este invatat sa danseze, sa vaneze si sa calareasca.

Nu este, cu toate acestea, totalmente afectat de acest mediu.

Citeste mult, mai ales Mark Twain, pe care il adora.

Iubeste cu pasiune marea si vapoarele.

La Harvard, locuieste intr-un apartament pe care l-a ales el si pe care mama l-a reamenajat cu multa cheltuiala.

Este inalt, este baiat frumos si place.

Tatal sau moare pe cand el se afla la universitate si, dincolo de suferinta pe care o resimte, tanarul Franklin Delano se regaseste deodata foarte bogat.

Si apoi, in campus, o descopera pe verisoara sa, Eleanor Roosevelt, nepoata preferata a fostului presedinte, Theodore Roosevelt.

Cei doi isi descopera multe lucruri in comun si, in ciuda opozitiei inversunate a mamei sale, Franklin Roosevelt se hotaraste sa o ia in casatorie.

Ceremonia are loc pe 17 martie 1905.

Vor avea sase copii, printre care un baiat care nu va trai decat sapte luni.

Chiar si progenitura sa se va arata exceptionala : Anna, cea crancena, care il va insoti pe tatal ei la Yalta, James, viitorul sau asistent la Casa Alba, Elliot, care va refuza sa mearga la Harvard si se va ocupa de cresterea animalelor, Franklin Junior, care va deveni avocat, si John, care va alege afacerile si, culmea impertinentei, se va inscrie in Partidul Republican.

Nu sunt niste copii usor de crescut si tatal lor va plati, din timp in timp, pretul politic, in functie de nazbatiile lor, de divorturile lor, de  incercarile sortii.

Insa familia Roosevelt este toleranta.

Politica intra repede in orizontul cuplului Roosevelt, ceea ce ii va face cel mai mare bine lui Eleanor, care, pana atunci era, mai degraba, timida si rezervata.

Roosevelt va deveni adjunct al Ministrului Marinei in timpul primului razboi mondial si va fi chiar observator al US Navy in timpul lucrarilor Tratatului de la Versailles.

Devine avocat la New York si duce viata alesilor sortii.

Este frumos, este puternic, este bogat, are o familie si totul merge de minune.

In august 1921 totul se prabuseste.

In timp ce practica sportul cu vele in week-end, cade in apele inghetate ale Atlanticului, iar socul este sever.

A doua zi, acosteaza pe o insula si ajuta la stingerea unui foc in padure.

Pentru a se racori, se hotaraste sa faca baie si, inca o data, raceste.

Trebuie sa ramana la pat.

Douazeci si patru de ore mai tarziu, are febra si nu se mai poate ridica.

Picioarele refuza sa il mai poarte. Paralizeaza. Este chemat un doctor, care constata o raceala puternica.

Un altul, consultat, prescrie masaje.

Cateva zile mai tarziu, se decide a fi chemat un specialist la capataiul celui bolnav : Roosevelt este atins de poliomielita.

Are treizeci si noua de ani.

Sufera.

Nu poate suporta nici macar greutatea cuverturilor pe picioare. Trebuie sa-i fie bagate in gips membrele inferioare. Medicul este impresionat de reactiile pacientului sau.

El nu se plange niciodata. Este curajos, vrea sa se vindece.

Cu toate acestea, este constient ca viata sa tocmai a luat o intorsatura. Incearca doar sa nu fie distrus de disperare.

( Istoria Casei Albe, Cap.14, Franklin Delano Roosevelt, Ed.Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008 )

Presedinti americani. Theodore Roosevelt - ultima parte

Pentru a face sa-i treaca timpul, candidatul nefericit pleaca in expeditie in Amazonia.

Se reintoarce cu rani si cu o febra puternica.

Insa razboiul izbucneste in Europa, iar Roosevelt isi roade fraul. El ii cere presedintelui Wilson sa inroleze voluntari pentru a merge sa se bata contra Armatelor Kaiserului.

Wilson refuza. El considera ca Roosevelt este prea inaintat in varsta si ca modul in care se comporta l-ar face complet ineficient pe campul de bataie.

Roosevelt il va urmari, razbunator, si, dupa razboi, va face sa esueze, cu ajutorul lui Henry Cabot Lodge, proiectul sau de Societate a Natiunilor.

In orice caz, nu toata lumea ii impartaseste parerea lui Wilson despre capacitatile batranului Teddy Roosevelt.

Mii de tineri americani se ofera voluntari pentru a se inrola sub comanda sa.

Iar Georges Clémenceau, prim-ministrul francez, ii va scrie lui Wilson : “ In Franta, un singur nume rezuma toata frumusetea unei interventii americane. Si trebuie sa stiti, domnule presedinte, ca nu putini soldati francezi se intreaba astazi : “ Unde este Roosevelt ? “ Trimiteti-l pe Roosevelt. Aceasta le va incalzi sufletul. “

Pe 4 iulie 1917, pe cand primele trupe americane sosesc in Franta si defileaza pe strazile Parisului, multimea ii aplauda frenetic pe “ Teddies “.

Cei patru fii ai lui Roosevelt se vor angaja in razboi si tatal lor simte pentru aceasta o mare mandrie. Pana cand fiul sau adorat, Quentin, care serveste in Aviatie, este omorat in lupta, in 1918.

Roosevelt nu isi mai revine.

De aceasta data, batranul urs este grav ranit.

Sanatatea sa se subrezeste cu repeziciune si moare pe 5 ianuarie 1919.

Fiul sau, Archie, in permisie in tara, le trimite o telegrama fratilor sai, inca in Franta : “ Leul a murit “.

William Howard Taft nu are deloc acelasi temperament : el va fi extrem de usurat, la capatul celor patru ani, sa paraseasca puterea pentru a serviin institutia pe care o admira cel mai mult si dintotdeauna : Curtea Suprema.

Pana atunci, sederea sa la Casa Alba s-a dovedit dificila. Mai intai, si-a pierdut cel mai bun prieten, mentorul, pe Roosevelt, si nu vede cu ochi buni aceasta. Caci el este acela care, intr-o buna zi, l-a chemat la Casa Alba cu doamna, pentru o mica discutie.

S-au instalat in biblioteca si Roosevelt are ochii inchisi.

El pare a fi pleostit in fotoliul sau. Si spune acestea :

- Sunt cel de-al saptelea fiu al unei mame care era a saptea fiica din casa. Dispun, asadar, de o oarecare putere de clarviziune. Si vad un barbat care cantareste mai bine de o suta cincizeci de kilograme. Si ceva care pluteste deasupra capului sau. Si nu ajung sa vad de ce este vorba. Cateodata seamana cu Casa Alba, cateodata seamana cu Curtea Suprema.

Nellie Taft, care are ambitie nemasurata, striga :

-         Faceti in asa fel incat sa fie presedintia.

-         In niciun caz, replica Taft. As prefera Curtea Suprema.

In cele din urma, au fost amandoua, in aceasta ordine.

Tanarul William Taft a avut un tata stralucitor, pe Alphonso, iar acestuia din urma i-ar fi placut ca fiul sau sa devina presedintele Statelor Unite. Va face deci in asa fel incat fiul sau sa fie cel mai bun si sa reuseasca. La moartea sa, Helen, “ Nellie “, este cea care va prelua stafeta.

Nellie, pe care William o iubeste nebuneste, va prinde gust pentru viata buna atunci cand sotul sau va fi numit guvernator civil al Filipinelor, in 1901. Ei locuiesc intr-un palat magnific si, timp de patru ani, Taft face o treaba excelenta.

El readuce linistea, pune sa fie construite scoli, pune pe picioare o reforma agrara si chiar ii va face o vizita Papei, pentru a obtine cooperarea Bisericii Catolice.

Roosevelt este cel care il cheama la Washington pentru a-l numi ministru de Razboi ; prietenia lor va fi foarte profunda.

Pe cat este presedintele de extravertit, de hiperactiv si de impetuos, pe atat este Taft de calm, de temperat in abordarea treburilor si excelent administrator.

El este incantat sa-si serveasca «  liderul « ; atunci cand Roosevelt pleaca in vacanta, el este acela care conduce tara.

Insa Taft nu este Roosevelt si atunci cand acesta ii preda stafeta, relatiile se invenineaza rapid.

Sigur, el face sa continue reformele si ele sunt bune pentru tara, insa acest grasan nu suscita deloc entuziasmul.

Iar in timpul alegerilor urmatoare, cei doi fosti prieteni se fac franjuri in timpul campaniei.

Taft nu vrea sa raspunda la loviturile care i se adreseaza si va fi vazut plangand cu sughituri dupa un discurs in care s-a aratat, pentru o singura data, agresiv fata de Roosevelt.

Taft nu este un politician. El este neindemanatic. In 1908, viata este dura pentru muncitori si este intrebat despre acest subiect : Ce poate face un om in somaj, un om caruia ii este foame ?

Doar Dumnezeu poate sti, raspunde el.

Cateva decenii mai tarziu, i se va pune aceeasi intrebare fiului sau, Robert Taft, in contextul inflatiei si al penuriei de dupa razboi.

-         Ce trebuie facut ?

-         Sa manance mai putin, va raspunde el.

Nici el nu a facut o prea stralucita cariera politica.

Taft este obez. Ceea ce ii complica viata. Va trebui sa se instaleze o cada gigantica in apartamentul sau.

El are si umor, chiar daca sufera din cauza fizicului. “ Ieri, in tramvai, le-am cedat locul unor pasageri, povesteste el. S-au putut aseza trei. “

Talia lui este un etern subiect de conversatie la Washington. Chauncey Depew, senator de New York, isi permite intr-o zi sa puna mana pe burta presedintelui si zice : «  Cum il veti numi pe acest copil, domnule presedinte ? “

Fara a se tulbura, Taft raspunde : “ Ei bine ! Daca va fi baiat, se va numi William. Daca va fi o fata, o voi numi Theodora. Iar daca nu vor fi decat vanturi, le voi numi Chauncey.

Aceasta suprasarcina ponderala are si alte consecinte. Presedintele Taft somnoleaza adesea si sforaie.

In toate ocaziile, in public, peste tot. Sotia sa l-a poreclit “ Frumoasa din Padurea Adormita “. Intr-o zi de concert la Casa Alba, el adoarme facand zgomot de la primele masuri. Deschizand un oci, se cufunda iarasi in somn. Se canta atunci un mars militar “ de trezit mortii “.

Exasperat, ministrul Bugetului, Mac Veagh exclama : “ A murit “.

Remarcati, Taft adormea aproape instantaneu atunci cand asista la funeralii.

Cele doua pasiuni ale sale, am vazut aceasta, sunt Curtea Suprema si sotia sa, Nellie ; aceasta din urma va suferi un atac cerebral, la cateva luni dupa sosirea lor la Casa Alba, dar va trece peste aceasta incercare, fara o alta sechela decat o usoara dificultate de vorbire.

Ceea ce nu o va impiedica sa nasca la Casa Alba si sa ceara un automobil pentru deplasarile prezidentiale. Congresul, mereu unghie in gat, facandu-i probleme la cumpararea unui vehicul, Nellie Taft inventeaza “ sponsoringul “.

Femeie cu gusturi alese, ea contacteaza firma Pierce Arrow.

Aceasta a acceptat sa inzestreze Casa Alba cu masini, cu conditia autorizarii de a-si face publicitate referitoare la acest parteneriat.

O ultima nota, nostalgica.

Sub Administratia lui Taft, s-a vazut pentru ultima data o vaca pascand in gradinile de la Casa Alba.

Ea se numea Pauline, iar laptele sau era vandut extrem de scump, se spune, de catre Nellie, pe care unii au decris-o ca fiind “ cam avara “.

( Istoria Casei Albe, Cap.11, Theodore Roosevelt, Ed. Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008 )