Moduri de adoptare a Constitutiei
Adoptarea Constitutiei a cunoscut si cunoaste diferite moduri.
Ca si in alte domenii ale vietii politice si juridice, modul de adoptare a unei Constitutii este specific fiecarei tari, si este determinat de stadiul de dezvoltare economica, sociala si politica, de ideologia dominanta in momentul adoptarii Constitutiei, de raporturile sociale.
Unele dintre modurile de adoptare a Constitutiei au fost criticate si abandonate, ca fiind total nedemocratice ( vezi Constitutia acordata ), altele sunt privite cu serioase rezerve, iar altele tind spre o aplicatiune larga si constanta, in aceasta din urma categorie fiind cuprinse Constitutiile adoptate de catre Adunari Parlamentare, prin proceduri democratice sau prin referendum.
Adoptarea Constitutiilor a cunoscut, in general, urmatoarele moduri : Constitutia Acordata, Statutul ( Constitutia Plebiscitara ), Pactul, Constitutia Conventie ( cu varianta Constitutia Referendara ).
Trebuie adaugata desigur, si Constitutia Parlamentara.
Aceste moduri de adoptare a Constitutiei, carora li se pot adauga si altele, au fost larg studiate in literatura juridica, realizandu-se clasificari, justificari sau rezerve si critici.
Fara a analiza in acest loc clasificarile modurilor de adoptare a Constitutiilor, vom reaminti totusi, ca unii autori divid aceste moduri in procedee monarhiste si procedee democratice, altii le divid in forme democratice ( Conventia, Referendumul ), forme monocratice ( Constitutia Acordata ) si forme mixte ( Plebiscitul si Pactul ).
In aceasta din urma conceptie, formele mixte sunt o combinatie intre monocratie si democratia directa sau monarhia cu reprezentare.
Importanta este insa, nu analiza clasificarilor, ci expunerea modurilor ( procedeelor ) de adoptare a Constitutiilor, observandu-se ca aceste moduri explica in mare masura si evolutia Constitutiilor cat priveste forma si continutul lor.
Constitutiile acordate ( octroyées, cum le numesc francezii ), cunoscute si sub numele de charte concedate, sunt Constitutiile adoptate de catre monarh, ca stapan absolut, care isi exercita puterea sa.
Aceasta Constitutie este considerata a fi cea mai rudimentara.
Ca exemple de Constitutii acordate pot fi citate : Constitutia data in Franta de Ludovic al XVIII-lea, la 4 iunie 1814, apoi Constitutia Piemontului si a Sardiniei, din 4 martie 1844, apoi Constitutia japoneza din 11 februarie 1889, etc.
Statutul, sau Constitutia Plebiscitara, cum mai este denumit in literatura de specialitate, este in fond o varianta a Constitutiei Acordate, o varianta mai dezvoltata.
Statutul este initiat tot de catre seful Statului ( Monarh ), dar este ratificat prin Plebiscit.
Trebuie sa observam ca aceasta ratificare prin plebiscit nu este de natura a transforma Constitutia intr-o Constitutie democratica, asa cum s-ar crede, din faptul ca in unele clasificari Constitutia plebiscitara este trecuta la « procedeele democratice « , sau la cele mixte.
Asa cum de altfel, apreciaza unii constitutionalisti, plebiscitul este o “ alterare, in sensul cezarismului “ a referendumului, prin acest procedeu “ suveranitatea populara nu este activa, ci este pasiva “, ea nu decide ci accepta, in conditii in care este dificil a face altfel.
Plebiscitul a fost in practica constitutionala modul “ normal “ de adoptare a Constitutiilor autoritare.
Cu ocazia plebiscitului, corpul electoral raspunde unei solicitari pur arbitrare, din partea sefului de Stat, poate spune “ da “ sau “ nu “ asupra textului constitutional in intregime, neputandu-se propune amendamente.
Daca la aceasta adaugam gama larga a presiunilor care pot fi folosite, de cei care au redactat Constitutia, apare evident caracterul nedemocratic al Statului.
In categoria Statutelor sunt incluse Statutul Albertin ( 4 martie 1848 ) care devine Constitutia Italiei, prin acceptare pe cale de plebiscit, sau Constitutia regala din Romania din anul 1938, supusa plebiscitului la 24 februarie 1938, si promulgata la 27 februarie 1938.
Constitutia pact este considerata un contract intre Rege si popor, poporul fiind reprezentat prin Parlament.
Este apreciata ca fiind mai potrivita pentru apararea intereselor grupurilor conducatoare ( guvernantilor ), deoarece Monarhul trebuie sa tina seama de pretentiile acestora.
Pactul s-a folosit atunci cand, profitandu-se de o conjunctura favorabila, s-au putut impune sefului Statului, anumite conditii.
El poate fi urmare a unei miscari revendicative, sau a fost folosit ca un mod de acces al unui Principe strain pe tronul unui nou Stat, asa cum s-a intamplat in Belgia, si in tarile din Balcani.
Ca exemple de Constitutii pact pot fi citate : Charta franceza de la 14 august 1830, prin care Louis Philippe d’Orléans a fost chemat la tronul Frantei ramas liber, si a fost obligat sa accepte Constitutia propusa de Parlament, devenind astfel, in urma acordului sau cu Parlamentul, Rege al Frantei ; Constitutia romana de la 1866, precum si Constitutia romana de la 1923.
Constitutia romana de la 1866 a fost un pact, atat prin modul sau de adoptare, cat si prin prevederile sale referitoare la modificare ( articolul 128 alineatul 3 ), prevederi care dispuneau ca modificarea sa fie facuta de Parlament, in acord cu Regele.
Si Constitutia romana adoptata la 1923 a fost un pact, ea asemanandu-se foarte mult, sub acest aspect, cu Constitutia din 1866.
De asemenea, Constitutia engleza nu este altceva, decat un sir de pacte intervenite in decursul secolelor, intre monarh si nobilime si cler.
Constitutia-conventie poarta aceasta denumire, intrucat ea este opera unei Adunari numite Conventie. Aceasta adunare era special aleasa pentru a adopta legea fundamentala : prin ea isi gasea expresia “ Conventia “ intervenita intre toti membrii societatii cu privire la actul de exercitare a puterii, asa numitul contract social initial.
Aceasta adunare conventie era considerata deasupra Parlamentului, avea dreptul de a stabili puterile delegate in Stat si competenta puterii constituante ( instituite ). Cuvantul si institutia vin din Statele Unite ale Americii, unde Constitutiile care s-au dat in Statele uniunii, incepand cu 1776, ca de altfel si Constitutia Statelor Unite, au fost opera unor astfel de adunari conventii.
Franta a cunoscut si ea acest procedeu pentru adoptarea Constitutiilor din anii 1791, 1848, si 1873, cu deosebirea ca termenul conventie a fost inlocuit cu cel de Adunare Constituanta.
Trebuie sa observam ca acest tip de Constitutie a fost considerat un mijloc potrivit pentru manifestarea suveranitatii nationale, asa cum era ea inteleasa in secolele XVIII si XIX. Fata de situatia ca poporul singur poate decide cu privire la chestiunile fundamentale ale Statului, si ca el se plaseaza ca autoritate si legitimitate deasupra Parlamentului, procedura conventiei a fost apoi criticata, pe motivul ca Adunarea Constituanta poate hotari dupa vointa sa si, teoretic, s-ar putea afla in dezacord cu poporul care a ales-o.
Spre a se corija acest neajuns posibil, s-a incercat recurgerea la procedura Referendumului, in sensul ca, dupa adoptarea Constitutiei de catre Adunarea Conventie, pentru ca legea fundamentala sa fie perfecta juridiceste, ea a fost supusa si ratificarii populare.
Exemple de Constitutii adoptate conform acestei proceduri sunt : Constitutiile franceze din anul 1793, din anul III ( 1795 ) si din anul 1946.
Constitutia Romaniei, adoptata in anul 1991 poate fi considerata fara rezerve, o constitutie referendara.
Redactata de catre o comisie tehnica, ea a fost adoptata de catre Adunarea Constituanta, si apoi aprobata prin Referendum.
Constitutia parlamentara – dupa cel de-al doilea razboi mondial, adoptarea Constitutiilor s-a realizat, de regula, de catre Parlamente ( mai ales in tarile din Estul Europei ), folosindu-se urmatoarea procedura : initiativa, elaborarea proiectului, discutarea publica a proiectului, adoptarea proiectului de catre Parlament, cu o majoritate calificata ( cel putin 2 / 3 din numarul total al membrilor Parlamentului ).
In acest mod au fost adoptate Constitutiile romane din anii 1948, 1952 si 1965.
Votarea Constitutiei facandu-se de catre un Parlament nou ales, s-a creat aparenta aplicarii regulilor puterii constituante.
Extinderea Referendumului, ca modalitate de participare directa a cetatenilor la guvernare, a determinat folosirea sa in adoptarea Constitutiilor si, in orice caz, considerarea sa, ca mijlocul cel mai democratic de adoptare a unei Constitutii sau a unei legi.
( Drept constitutional si institutii politice, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Volumul I, editia 12, Curs universitar, Ed.All Beck, Bucuresti, 2005 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu