Albert
Einstein, Arhive, einsteinpapers.press.princeton punct edu, Digital Einstein,
Einstein Archives ( cotidianul.ro )
"Manuscrisele
de la Marea Moartă din domeniul fizicii"
Mii de lucrări
ale lui Einstein pot fi consultate gratuit pe internet
Publicat Luni, 08 decembrie 2014
Albert Einstein (1879-1955)
Mii de documente care au aparţinut
fizicianului Albert Einstein, ce alcătuiesc o colecţie supranumită "Manuscrisele de la Marea Moartă din domeniul
fizicii", pot fi consultate
gratuit pe internet, transmite MEDIAFAX.
Începând de vineri, orice persoană care are
acces la internet poate să consulte arhiva
"Digital Einstein", ce conţine scrisori, documente, notiţe şi jurnale
ale lui Albert Einstein, descoperite la Universitatea Princeton, în alte arhive,
dar şi în podurile unor case şi în vechi cutii de pantofi din lumea întreagă,
după moartea savantului, în 1955.
The Einstein Papers Project, coordonat de
Diana Kormos-Buchwald, profesor de fizică şi de istoria ştiinţelor la
California Institute of Technology, a publicat deja 13 volume tipărite cu
aceste documente, dintr-un total de 30 de volume.
Volumele publicate conţin aproximativ 5.000 de
documente despre viaţa şi activitatea lui Einstein până în 1923, când savantul
avea vârsta de 44 de ani.
Ele prezintă numeroase eseuri, note de subsol şi adnotări care detaliază viaţa
politică, personală şi culturală a renumitului fizician.
Un set separat de volume, tipărite în versiuni
paperback, conţin traduceri în limba engleză ale acestor materiale.
Versiuni digitalizate ale multor lucrări
ştiinţifice şi scrisori ale lui Einstein au fost publicate online pe site-ul Einstein Archives,
administrat de Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Vizitatorii noului site Digital Einstein,
afirmă Diana Kormos-Buchwald, vor putea să consulte versiunile în engleză şi
germană ale acestor texte.
Ei vor putea să
citească scrisorile de dragoste scrise de Einstein, să consulte documentele
sale de divorţ, foaia matricolă, ciornele pe care a elaborat teoria generală a
relativităţii, dar şi scrisori către unul dintre cei mai buni prieteni ai săi,
savantul Michele Besso.
Al 14-lea volum, care conţine peste 1.000
de documente, va fi tipărit în ianuarie. Versiunea sa digitală este deja
disponibilă pe site-ul
einsteinpapers.press.princeton.edu.
http://m.cotidianul.ro/article.php?id=252852
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu