Vor veni vremuri și mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă
şi de suflet, Ganduri din Ierusalim.com
http://www.ganduridinierusalim.com/
02/12/2016
16:25:35
-Ce
ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?
-Ei, prin ce-am trecut noi, dar
prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de
alte vremuri,va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi
mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile
pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele.
De exemplu, pe vremea marilor
trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intră, nici control de
stat, nici finanţa nu intră, nici un control care să-i tulbure pe călugări.
Erau de sine stătători şi atât de liberi, încât ei într-adevăr puteau să-şi
ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să
lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea,
să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce – se mai depărtează, măi. Ăştia
văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cârcă şi altele; şi
toate se răsfrâng asupra ta.
De aceea credincioşii aceştia,
de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăşi un semn că
toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău
la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să
dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar câtuşi de
puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la
toate aceste nevoi ale creştinului. Altădată nimeni nu-l deranja pe sfântul, pe
cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durău
sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte
cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat
părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit. Care este rânduiala
paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana
arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la
Mântuitorul Hristos, întră în sfântul altar, face trei metanii la intrare, trei
metanii la proscomidie şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumânările,
cele două lumânări de pe sfânta masă, candelele. Era o scară cu trei trepte. Se
urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă
candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo când venea preotul
slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot
şi Părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă.
Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce
după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se
plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi
printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are
unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec. Terminăm
de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice
numai într-o zi.
De asemenea, ca să revin, nu
erau atâtea nevoi şi atâtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice,
demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe
lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea
extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când
ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe
firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului.
Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii
în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt
încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale
trăirii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viaţa duhovnicească.
-Este bine în zilele noastre să
mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?
– Este mai bine să dobândeşti tu
puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veţi mai
găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinţii
Părinţi. Sfinţii Părinţi până acum recomandau povăţuirea după Sfânta Scriptură
şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri când vor lipsi şi acestea.
– Ce sa facem ca sa pastram
dragostea si unitatea dintre noi?
– Este nevoie de multa
rugaciune, caci rugaciunea intretine buna noastra intelegere. Acum, insa, ne
ingrijim mai mult de cele materiale decat de cele duhovnicesti. Inainte,
fortele raului erau legate cu rugaciunile marilor traitori; rugaciunea lor avea
o mare putere. Si inca n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, caci lumea este
nepregatita… Forta diavolului sta in patimile si relele noastre
– Ce trebuie să facem să ne
întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi
cunoaştem din proorociile sfinţilor că, de vor răbda creştinii necazurile de pe
urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte
să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.
Cugetând la moarte. Monahul şi
creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te
interesează dacă traiesti şi cum trăieşti. Din ce în ce oamenii sunt mai
dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sunt multe
de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuş bate de utrenie…
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/vor-veni-vremuri-si-mai-grele-va-ingadui-dumnezeu-vrajmasului-sa-se-atinga-si-de-suflet/
*
Washington Post relateaza
cateva reactii ale germanilor fata de folosirea cipurilor in cartile de
identitate, precum si fata de programul de spionaj electronic al NSA, realizat
in complicitatea serviciilor secrete ale Germaniei.
Astfel, vanzarile la clasicile
masini de scris au explodat, probabil pentru evitarea folosirii corespondentei
electronice.
Recent, un tanar de 29 de ani a
fost arestat la Aeroportul din Frankfurt dupa ce autoritatile au constatat
ca cipul din cartea de identitate fusese distrus prin introducerea documentului
in cuptorul cu microunde.
Conform politiei, tanarul a
recurs la acest gest din cauza ingrijorarilor legate de posibila violare a
vietii sale private din cauza microcipului incorporat, din 2010, in actele de
identitate.
Distrugerea microcipurilor nu
este, insa, un lucru foarte izolat. Pe internet exista chiar mai multe
videouri si tutoriale care arata cum se pot distruge, prin diverse
metode, microcipurile din actul de identitate.
Autoritatile erau la curent cu
reticentele populatiei, un document oficial pe aceasta tema aratand ca ar
trebui sa treaca cel putin zece ani pana cand societatea se va obisnui cu
noile acte de identitate. In orice caz, microcipul nu este folosit in mod activ
de majoritatea populatiei, desi ar putea servi la completarea mai rapida a unor
formulare electronice.
Intr-un sondaj realizat in 2014,
aproape 40% dintre germani au declarat ca digitalizarea crescanda a
societatii si rolul serviciilor secrete sunt o amenintare.
( + 2 video-uri in limba germana
)
Sursa :
http://www.ganduridinierusalim.com/germania-tot-mai-multi-germani-isi-distrug-cipurile-din-cartile-de-identitate-folosind-cuptorul-cu-microunde-video/
*
Creierul credincioșilor
este diferit de cel al ateilor – STUDIU
STUDIU: Credinta ajuta la
blocarea anxietatii si la minimizarea stresului, conform studiului unor
cercetatori din cadrul Universitatii Toronto, care a dezvaluit diferentele
creierului la credinciosi si necredinciosi.
Participantii au trecut prin
testul controlului cognitiv Stroop, care presupune atasarea de cap a unor
electrozi, in vederea masurarii activitatii creierului. In comparatie cu
necredinciosii, cei care au credinta au aratat o activitate mai mica in zona
cortexului anterior (ACC), o portiune a creierului care induce modificarea
comportamentului, prin semnalizarea momentelor in care atentia si controlul
sunt necesare.
Acest fenomen are loc de obicei
ca urmare a unor evenimente care produc anxietate, cum ar fi de exemplu atunci
cand gresim. Cu cat este mai mare fervoarea religioasa, cu atat ACC-ul este mai
mic, iar erorile mai putine. Studiul arata ca religia are un efect de calmare
asupra credinciosilor, ceea ce ii face sa fie mai putin stresati in ceea ce
priveste infruntarea necunoscutului sau a greselilor.
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/creierul-credinciosilor-este-diferit-de-cel-al-ateilor-studiu/
*
Părinții
care nu se luptă din răsputeri să arate copiilor lumina lui Hristos, sunt
primii care vor da seama de sufletul lor înaintea lui Dumnezeu. Odată, un preot
a fost chemat de o familie să spovedească pe singurul lor copil în vârstă de 20
de ani, care era pe moarte. Dar ce făcuse acest băiat? Fusese la o petrecere,
jucase toata noaptea și transpirase așa tare încât a făcut o
aprindere de plămâni. În clipa când m-a văzut, zise preotul, strigă către mine:
Pleacă de aici, popă, n-am nevoie de tine, nu-mi trebuie mie spovedanie, n-am
nevoie de predicile dumitale, nici nu mă gândesc la moarte, și
chiar dacă ar trebui să mor, vreau să mor așa cum am trăit.
Atunci intră pe ușă și
doctorul. Bolnavul îi spuse doctorului: „Domnule doctor, spune-mi că n-am să
mor, căci eu nu vreau să mor, nu vreau să mor. O, sărmanul meu prieten, zise
doctorul, cum să nu îți spun adevărul, nu pot să nu-ți
spun adevărul. Nu se mai poate face nicio intervenție,
este prea târziu. Dar nu te speria, căci în curând vei pleca la Dumnezeu. La
Dumnezeu? Dar eu n-am niciun dumnezeu, lumea și prietenii mei sunt
dumnezeul meu. Cuvintele mamei mele și credința
despre care mi-a vorbit, nu le-am crezut. Spune-mi, doctore, spune-mi că nu voi
muri, nu vreau să mor. Atunci își îndreptă privirea către
tatăl lui care stătea îngrijorat și-i zise: Ah, tată, tu m-ai
adus pe calea aceasta fără de Dumnezeu. O, tată, acum văd că trebuie să mor, de
ce nu mi-ai spus adevărul, de ce nu m-ai învățat credința și
tu la fel ca mama, ca să vă cred pe amândoi? Am avut vreme să mă căiesc, am
avut vreme, dar acum nu mai este pentru mine timp de pocăință.
Voi muri îndată, și în curând voi fi în iad. Apă, apă, strigă, dați-mi
apă.
Înainte de a muri, zise preotul,
scoase niște strigăte așa de îngrozitoare, încât
dacă ați fi fost de față, vi s-ar fi albit părul de
frică pe loc. Nu se poate spune în cuvinte grozăvia acelor strigăte. Cred că
nenorocitul de băiat văzuse alături de el pe diavolii care veniseră să-i ia
sufletul să-l ducă în iad și cred că simțise mirosul cel împuțit
al demonilor.
Sărmana lui mamă care atâția
ani la rând îi vorbise despre Dumnezeu și n-a fost crezută, de multe
ori a fost întâmpinată cu dispreț și
indiferență, văzând această scenă sfâșietoare, a căzut leșinată.
Iar pe fruntea necredinciosului și ticălosului lui tată, erau
numai picături mari de sudoare, și se vedea cum îi sângerează
inima, acum când fiul lui, singurul lui băiat, intrat la facultate și
cu multe talente, frumușel cum era, căzu mort între perne, în strigăte sfâșietoare.
Vă rugăm să răspândiți
aceasta poveste în jurul lumii… Toti tinerii trebuie sa afle despre aceasta
intamplare ca nimeni sa nu mai ajunga in aceasta situatie! Toata lumea trebuie
sa stie ca DUMNEZEU EXISTA!
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/tanarul-de-20-de-ani-o-intamplare-cutremuratoare-cititi-si-raspanditi/
*
„Când auzi că moare cineva, să
mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii. Căci atunci i se deschid ochii
sufletului şi vede taine mari ale lumii nevăzute” (o poveste contemporană care
îți dă fiori)
Dumnezeu nu-i uită pe cei ce-L
caută – povestea bătrânei Ana
Ne mirăm, atunci când nu suntem
indiferenţi, cum de Dumnezeu mai ţine această lume, în care păcatul creşte de
la o zi la alta. O ţine pentru robii Săi, care Îl află . O astfel de persoană a
fost o femeie simplă şi deosebit de săracă. Starea ei duhovnicească a rânduit
Dumnezeu să se vădească la sfârşitul drumul ei în această lume, drum încununat
cu pace şi rânduieli neaşteptate. Însemnarea de mai jos a fost făcută în 29
martie 1999 de către părintele ieromonah care a spovedit-o, adusă fiind de
Dumnezeu într-o mănăstire să treacă dincolo.
Un suflet ce a murit la noi la
mănăstire, care i-a zidit mult duhovniceşte pe părinţi, este al bătrânei Ana
din localitatea Horodnic, judeţul Suceava.
Această bătrână, în vârstă de
peste 60 de ani, era văduvă de douăzeci de ani, căci îi murise bărbatul. Prin
nu ştiu ce împrejurări, rămăsese fără de casă şi săraca pribegea pe unde putea
şi stătea la cine o primea. Venea des la Mănăstirea Putna şi stătea mai mult.
Într-o vineri după amiază, la
slujba Vecerniei, fiind în biserică, mă linişteam într-o strană în pronaosul
bisericii. M-am uitat la cine a intrat în biserică, făcându-mă atent izbitura
uşii ce s-a făcut de către cel ce intrase. Era această bătrână Ana. Avea în
picioare cunoscutele ei ciubote de gumă, sparte şi pline de zăpadă. În mâna
dreaptă avea o scândură de gard în care se sprijinea, iar în cealaltă o
traistă. Nu a luat aminte la izbitura uşii, nici la scândura cu care a intrat
în biserică, ci încet, încet, suflând greu, a intrat în naos şi s-a trântit cu
zgomot într-o strană. Era primăvară, început de primăvară, însă zăpada era până
la genunchi şi gerul aspru. Bătrâna probabil venise de la gară şi, fiind zăpada
mare, obosise – aşa gândeam eu.
Sâmbătă eu am intrat de slujbă
în săptămâna mea, la altar. Marţi dimineaţa, în timp ce consumam Sfintele taine
după Sfânta Liturghie, părintele de la arhondaric a venit la uşa diaconească de
la altar tare supărat şi mi-a zis: „Părinte, iată, îţi spun şi sfinţiei tale –
dacă voieşti, vii, dacă nu, nu. Faci cum voieşti, dar eu nu voi răspunde pentru
sufletul ei”. Eu l-am întrebat ce s-a întâmplat, la care mi-a zis: „Sora Ana
este pe moarte şi am fost la toţi părinţii ca să vină careva să o spovedească
şi să o împărtăşească, şi nu a voit să vină niciunul. Unul a zis că trebuie să
plece şi nu are timp, altul că nu a spovedit niciodată, altul că nu se bagă şi
tot aşa – eu ţi-am spus şi sfinţiei tale şi am terminat, eu nu răspund de
sufletul ei, voi veţi da răspuns, că eu v-am anunţat. Dacă eu aş fi preot, aş
fi spovedit-o eu”. Acestea a zis şi a plecat părintele.
Eu m-am silit să termin mai
repede ce mai aveam de făcut în altar, mi-am luat Molitfelnicul şi am plecat la
arhondaric.
Am găsit-o pe bătrâna Ana, de
care spuneam că intrase în biserică cu scândura în mână, suflând tare greu,
înconjurată de mai mulţi creştini pelerini ce s-au întâmplat acolo şi unii
călugări şi fraţi de mănăstire. I-am citit câteva rugăciuni de boală şi molitfa
de spovedanie. Am spovedit-o cu mare greutate, căci vorbea greu, din pricina
slăbirii de care era cuprinsă. Am spovedit-o din copilărie, întrebându-o de
păcatele mari. Printre alte întrebări ce i-am pus, amintesc doar de una, al
cărei răspuns m-a mişcat adânc sufleteşte şi m-a bucurat mult. Am întrebat-o
dacă s-a mândrit la viaţa ei şi mi-a răspuns bătrâna: „Nu, părinte, asta nu
mi-a plăcut niciodată, să mă mândresc. Mi-a fost tare urâtă mândria”.
Spovedindu-o mai departe, am găsit unele păcate nespovedite. Aceasta s-a
întâmplat din neglijenţa preoţilor duhovnici care au mai spovedit-o, că nu au
întrebat-o amănunţit.
Bătrânii simpli de obicei nu
ştiu prea multe şi trebuiesc întrebaţi cu de-amănuntul.
Aş vrea să fac aici o paranteză,
pentru a povesti o convorbire cu sora aceasta Ana, ce am avut-o cu jumătate de
an înainte de momentul acela.
Mergând într-o seară la
arhondaric pentru a-i da un răspuns unei creştine ce se spovedea la mine, era
şi această bătrână Ana în dormitor şi tocmai povestea plângând la creştinele ce
mai erau acolo cum îi furase careva nişte bani, puţini câţi îi avea, strânşi
pentru moartea ei, spre a i se face cele de îngropare, şi spunea unele cuvinte
aspre pentru cei ce-i furase.
Eu am încercat să o opresc a mai
spune cuvinte de blestem pentru cei ce-o furaseră şi s-o mângâi, spunându-i
să-şi pună nădejdea în mila lui Dumnezeu. Îmi amintesc clar cuvintele ce i
le-am spus: „Lasă, soră Ana, nu te mâhni, căci va avea grijă Bunul Dumnezeu de
tine, va rândui să ţi se facă toate cele ce trebuiesc la moartea frăţiei tale
când vei muri, va avea grijă de tine Maica Domnului. Iartă-i pe cei ce ţi-au
furat şi pune nădejdea în Dumnezeu”.
Acestea i le-am spus neştiind ce
urma să se întâmple cu jumătate de an mai târziu.
Deci, spovedindu-o cu greu pe
bătrână, după ce am dezlegat-o, am întrebat-o dacă a mâncat sau a băut ceva, ca
să o împărtăşesc. Mi-au spus cei ce stătuseră în jurul ei că i-au dat ceva
pastile şi ceai pentru boală. Deci eram în nedumerire cu împărtăşirea ei, de
a-i da sau nu. Am mers totuşi şi am adus Sfinte Taine uscate ca să o
împărtăşesc. Însă tot mă oprea faptul că băuse ceaiul cu pastilele. Pentru a fi
mai încredinţat, am trimis pe un părinte să dea telefon la Preasfinţitul
Gherasim (Putneanul) să-l întrebe, căci îmi era frică ca nu cumva să moară
neîmpărtăşită.
Fiind deci cu Sfintele Taine în
mâini, le ţineam la piept, acoperite fiind cu procovăţul, într-un mic chivot.
Aşteptam răspunsul de la Preasfinţitul Gherasim. În dormitor mai erau mai mulţi
părinţi şi fraţi şi pelerini, ce s-au întâmplat atunci acolo.
Deodată, cum priveam la bătrână,
am văzut-o cum a întors capul spre uşă şi privea ţintă. Mi-am adus
aminte în acel moment de cuvintele unui Sfânt Părinte, care spune: „Când auzi
că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii. Căci atunci i
se deschid ochii sufletului şi vede taine mari ale lumii nevăzute”.
Deci îndată, de faţă cu toţi
care erau acolo, am întrebat-o: „Sora Ana, unde priveşti aşa ţintă? Spune-ne şi
nouă, ce vezi?” La care ea, vorbind greu, a răspuns: „Văd aici pe alee (adică
pe hol) două cruci de aur în chipul la doi sfinţi, şi strălucesc foarte tare”.
S-au minunat toţi cei care erau
de faţă şi au devenit foarte atenţi. Apoi mi-a venit alt gând. Având Sfintele
Taine la piept acoperite cu procovăţul, am întrebat-o: „Soră Ana, dar ce am eu
aici, la piept?” Şi a răspuns bătrâna: „Ai un prunc mic, care străluceşte mai
tare ca soarele şi îl ţii într-un lighean”.
Aceste răspunsuri la întrebările
ce i le-am pus le-a dat vorbind greu şi rar, după câteva minute de cum o
întrebam.
Deci când mi-a spus ce vede ea
că ţin la piept, m-am cutremurat, asemenea şi cei ce erau în dormitor. Căci eu
eram în nesimţire şi orb, nevăzând duhovniceşte şi neconştientizând ce ţin în
braţe.
Când bătrâna a întors capul să
privească spre ce aveam eu în braţe, privea într-adevăr cu ochii sufletului,
căci cei ai trupului îi avea închişi.
Am rămas în tăcere multă vreme,
şi eu şi cei ce erau în dormitor. Apoi am întrebat-o dacă mai vede ceva şi a
spus că vede mulţi preoţi îmbrăcaţi în veşminte luminate. Însă vorbea foarte
rar şi cu mare greutate. Între timp, eu, având îndemn înăuntru, am împărtăşit-o
fără să mai aştept răspunsul de la Preasfinţitul Gherasim. Când a venit
părintele ce dăduse telefon, a spus că Preasfinţitul nu este acasă.
Am lăsat-o pe bătrâna Ana cu
pelerinele ce erau în dormitor, ca să o ajute la tot ce-i va mai trebui. Spre
seară, am mers iarăşi şi i-am mai citit rugăciunile de la Sfântul Maslu.
A doua zi, după Sfânta
Liturghie, iarăşi m-am dus la ea şi i-am citit canonul de rugăciune pentru
ieşirea sufletului şi dezlegarea de păcate la urmă.
Apoi, fiind apăsat de boală şi
oboseală, am mers la chilie. După un sfert de oră, au venit şi m-au anunţat că
sora Ana a plecat la Domnul. Ridicându-o în braţe femeile ce erau acolo cu ea
în dormitor, ca să-i dea o cană cu ceai, a adormit pentru totdeauna în braţele
lor. Mi-a părut rău că nu am mai rămas puţin până şi-a dat sufletul, dar aşa a
voit Dumnezeu, să-şi dea sufletul în mâinile acelor femei credincioase.
Părinţii, între timp, au
împânzit în toată mănăstirea întâmplarea de cu o zi înainte, anume cum bătrâna
Ana l-a văzut pe Hristos în Sfintele Taine, Prunc mic strălucind mai tare decât
soarele.
Deci îndată cum au auzit că a
murit, i-au făcut repede sicriu şi s-au îngrijit de cele pentru îngropare.
Bătrâna nu avea pe nimeni ca să o îngroape. Un singur copil avea, şi acela locuia
în Franţa. Soţul îi era mort de douăzeci de ani. Casă nu avea, averi nu avea,
bani nu avea. Rudele nu o primeau. L-a avut însă pe Dumnezeu de Tată. Şi
Acesta, fiind Tatăl orfanilor şi al văduvelor, i-a rânduit toate după cum a
meritat sufletul ei.
S-au îngrijit părinţii pentru
toate cele de îngropare. S-au rânduit la cititul Psaltirii la capul bătrânei.
Mare bucurie şi mulţumire au avut unii părinţi din citirea la capul bătrânei!
Aş vrea să spun câteva cuvinte
despre simplitatea acestei văduve, smerită şi necăjită. Eu, de când o ştiam că
vine pe la mănăstire, cu aceleaşi haine o vedeam îmbrăcată totdeauna. Avea un
pardesiu vechi care-l purta şi vara şi iarna, apoi ciubotele ei de gumă, la
fel, şi vara şi iarna le avea în picioare. Baticul acelaşi îl avea. Alte haine
nu avea. Bani nu avea deloc. Ce a avut, după cum am amintit mai înainte, i-au
fost furaţi.
Dar a avut grijă Bunul Dumnezeu
de toate pentru îngroparea ei, după cum îi spusesem cu jumătate de an înainte,
însă fără să ştiu eu că aşa se va întâmpla.
Puteai să vezi cum se plimbau pe
faţa ei chiar şi zece păduchi o dată, în zig-zaguri, care ieşeau din părul ei,
căci nu mai aveau de mâncare! Se minunau părinţii care-i citeau Psaltirea la
capul ei.
Nu a fost bătrâna robită de
veacul acesta, nu a avut legături ale materiei acesteia putrezicioase. Nu a
fost sufletul ei rob trupului, ci l-a lăsat pe acesta să fie mâncat de păduchi,
neîmbrăcat cu haine scumpe, nemâncat adeseori, neluat în seamă, chinuit şi
robit duhului.
Chipul feţei bătrânei era tare
liniştit, smerit, tăcut – simplă, săracă, modestă. Se vedea suferinţa trupului
pe chipul ei, însă totodată se vedea şi libertatea duhului şi pacea şi tainica
bucurie a Duhului Sfânt în inima ei.
Nu era legată de nimic, nu avea
nimic. Nu avea duşmani, nu avea prieteni, nu era datoare nimănui. Se ruga lui
Dumnezeu în simplitatea şi sărăcia inimii sale – în sărăcia duhului sau, mai
bine zis, în smerenia duhului, în fericirea duhului.
Cred că întrecea pe mulţi
călugări în lepădarea de sine. Mai ales în ce priveşte cele materiale, eu nu
voi ajunge poate niciodată la măsura ei. Eu nu suport să mă mănânce puricii,
d-apoi păduchii! Deci, iată încă un exemplu pentru noi, călugării. Dar să
continui cu cele petrecute mai departe după moartea bătrânei.
După cum mai sus am spus că în
vară îi consolasem eu durerea bătrânei ce-o avea în suflet pentru puţinii bani
care-i avea pentru înmormântarea ei, pe care-i furaseră unii hoţi pe când
stătea la un rând să cumpere ceva, iată că acum, moartă fiind bătrâna, a avut
Bunul Dumnezeu grijă cu adevărat de toate cele pentru îngroparea ei.
Au citit părinţii Psaltirea la
capul ei cu multă dragoste, până în ceasul când s-a început slujba
înmormântării. Apoi toată obştea mănăstirii, în frunte cu Stareţul, i-au făcut
toată rânduiala îngropării.
A venit şi preotul din sat,
însoţit de corul bisericii, şi împreună cu toţi călugării şi fraţii mănăstirii
au condus-o pe ultimul drum până la cimitirul satului, unde primii îngropaţi
fuseseră din primii vieţuitori ai Mănăstirii Putna.
Puteai să vezi în acea zi
frumoasă şi binecuvântată cum Dumnezeu a adunat atât de mulţi slujitori, preoţi
şi diaconi, călugări şi fraţi, pelerini şi mulţi creştini din sat împrejurul
sorei Ana, cântând cu dragoste cele de îngropare şi bucurându-se de harul şi
pacea ce le dădea Dumnezeu în inima lor, pentru acel suflet ales al său.
Aşa a voit Dumnezeu şi aşa s-a
făcut. Şi s-au făcut acestea toate aproape neconştientizat de cei în cauză,
căci au fost conduşi şi purtaţi de puterea lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, totuşi eu, care
am spovedit-o, nu am fost la înmormântarea ei. Nu am slujit, deşi eu trebuia
să-i fac dezlegarea de toate păcatele, fiindu-i duhovnic.
Datorită bolii şi epuizării care
continuu mă apăsa, abia de am terminat Sfânta Liturghie, apoi, spunându-i
starea în care mă aflu Părintelui Stareţ, m-a înţeles şi mi-a dat blagoslovenie
să merg la chilie să mă odihnesc şi să mă pregătesc de slujba de seară.
Eu cu mult efort reuşeam să
termin săptămâna de slujbă la Sfântul Altar. Dacă mai făceam şi alte lucruri
afară de slujbă, nu reuşeam să termin săptămâna.
Deci, cu părere de rău, am mers
la chilie şi m-am silit să mă odihnesc. Însă nu am reuşit nicidecum să adorm,
din cauza bolii şi a duhurilor rele. M-am chinuit aşa să adorm, până ce s-au
întors părinţii de la înmormântare.
Au intrat la masă, iar la
sfârşitul mesei i-au făcut parastasul ultim din acea zi pentru sora Ana. Chilia
mea fiind deasupra trapezei, am auzit clar când au început părinţii parastasul.
În momentul când a început
parastasul, eu am fost cuprins de un somn uşor şi liniştit. Cum am adormit, am
simţit că parcă zburam deodată şi nu mai simţeam greutatea trupului. Eram tare
uşor şi zburam prin locuri necunoscute. Zburând aşa, am ajuns la un loc tare
frumos, cu iarbă de culoare aurie şi un peisaj foarte frumos. Aici erau două
palate foarte frumoase şi nu erau locuite de nimeni. Şi mai era zidită şi
temelia la al treilea palat.
Locul acela era luminat de un
soare tare blând, care nu dogorea şi mă puteam uita la el. Totul era frumos şi
luminat. Se vedea într-o parte o pădure – şi, deodată, am auzit un urlet ca de
lup, care m-a trezit din acea stare. Când m-am trezit, auzeam tocmai cum
părinţii, ridicând coliva, cântau veşnica pomenire pentru sora Ana, apoi „Cu
sfinţii odihneşte…”
Atât de mult am simţit uşurarea sufletului
în scurtul timp ce am văzut cele de mai sus, că nu voiam să deschid ochii să
mai văd cele din afară, căci voiam să văd iarăşi palatele acelea şi să mai
zbor, să fiu iarăşi uşor. Dar în zadar mă chinuiam cu mintea să ies din mine şi
să zbor, că nu am reuşit. M-am ridicat din pat şi am început să realizez ce s-a
întâmplat.
Deci chiar când a început
parastasul, mintea mea fiind cuprinsă de acel somn, dar conştient de tot ce se
întâmplă, a zburat şi s-a bucurat de cele ce le-a văzut, care le-am scris mai
sus.
Eu am înţeles că palatele acelea
au fost pregătite spre odihna sufletului sorei Ana. Urletul înfricoşător al
acelui lup socotesc că a închipuit tânguirea diavolului, pentru că a scăpat din
ghearele lui pe sora Ana, care l-a biruit prin simplitatea şi sărăcia ei.
Aceasta s-a întâmplat deci chiar
în timpul dezlegării ultime ce i s-a făcut sorei Ana.
Pacea şi bucuria sufletului meu
m-au încredinţat că Dumnezeu a voit să arate mântuirea acelui suflet ales şi
locul unde va locui. Viaţa acestui mare suflet m-a folosit mult, atât pe mine,
cât şi pe părinţii şi toţi care au auzit de ea. Iată oameni sfinţi, neştiuţi şi
necunoscuţi de oameni, ascunşi în mijlocul lumii acesteia stricate!
Cei care au fost atunci prezenți
își amintesc că, deoarece nu avea haine, s-a croit repede o
fustă, un părinte i-a dat o cămaşă şi o vestă. În cuvântul de la înmormântare
Părintele Stareţ a vorbit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru
această creştină: „Putea să moară oriunde, acasă, în tren, în gară. Dar
Dumnezeu a adus-o la mănăstire. Puţini creştini au şansa să fie petrecuţi pe
ultimul drum între clopotele unei mănăstiri şi cele ale unui sat”. Aşa a
fost, căci mergând de la mănăstire către biserica satului, clopotele mănăstirii
o conduceau, iar cele ale bisericii din sat o primeau…
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/cand-auzi-ca-moare-cineva-sa-mergi-sa-l-intrebi-ce-vede-in-ceasul-mortii-caci-atunci-i-se-deschid-ochii-sufletului-si-vede-taine-mari-ale-lumii-nevazute-o-poveste-contemporana-car/
*
Când i se dă omului înger
păzitor? La zămislire, la naştere sau la Sfântul Botez?
După Sfânta Tradiţie a Bisericii
lui Hristos îngerul păzitor se dă omului la Sfântul Botez. Acest lucru se poate
înţelege din rugăciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre
altele, se zice aşa: „Însoţeşte-i viaţa lui cu înger de lumină, ca să-l
izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui
viclean, de demonul cel de amiază şi de nălucirile rele”. Pe lângă îngerul
păzitor, Dumnezeu trimite omului şi alţi îngeri în viaţă spre a-l ajuta, a-l
îndrepta şi a-l mângâia în ispitele şi încercările luptelor duhovniceşti prin
care trece omul în acest veac.
Despre aceasta vorbeşte
dumnezeiescul Apostol Pavel, zicând: „Au nu sunt duhuri slujitoare, care se trimit
spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mântuirea?” (Evrei 1, 14). Cu
aceste cuvinte, Apostolul înalţă cugetele ascultătorilor şi mângâie foarte mult
pe creştini, fiindcă arată că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru
dânşii, de vreme ce „pe îngeri, care covârşesc pe oameni, i-a rânduit să
slujească pentru mântuirea oamenilor”.
Dar vedem că, atât în Legea
Veche, cât şi în Legea Darului, îngerii au fost trimişi de Dumnezeu să ajute şi
să slujească oamenilor celor aleşi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam,
Isus Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteanul, Sedrah, Mesah şi
Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, păstorii de la Bethleem,
Maria Magdalena, Cornelie Sutaşul, Apostolul Pavel şi alţii. Prin aceste câteva
mărturii am arătat că Preabunul Dumnezeu ne rânduieşte nouă îngeri păzitori, nu
numai la Sfântul Botez, ci şi în toată viaţa, ajutând pe calea mântuirii pe cei
drepţi, care Îl iubesc şi cred întru El.
Părintele Ilie Cleopa
Extras din ”Ne vorbește
Părintele Cleopa”, ediția a II-a, Vol. 5, Ed. Măn. Sihăstria, 2004, pag. 86-87
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/cand-i-se-da-omului-inger-pazitor-la-zamislire-la-nastere-sau-la-sfantul-botez/
*
Ai diavol în tine, dacă nu
cureţi acestă stare vei muri ca un câine (foarte util, răspândiți!)
Biserica scoate suflete din iad
prin puterea liturghiei şi a parastasului, dar cu o singură condiţie: Cel care
a murit să fi murit cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice! Am spovedit
oameni care nu au fost la biserică dar sunt morali şi buni din fire, dar m-am
mirat când am găsit oameni care calcă pragul bisericii, dar sunt de o răutate
feroce şi au apucături reptiliene.. mai rău decât crocodilii.. gata să muşte,
gata să atace, gata să facă rău!
Şi am întrebat şi eu:
– Dar totuşi mergeţi la
biserică, ce-i cu atitudinea asta ostilă faţă de semeni?
– Părinte, am o stare mai
nervoasă din fire!
– Da, ai un drac în tine,
scoate-l până nu e prea târziu! Nu poţi să mergi la biserică şi să fii plin de
ură şi de răutate şi să faci rău şi să te răzbuni, să duşmăneşti, să
batjocoreşti! Nu ţine de ortodoxie! Şi a zis:
– Părinte, nu mă pot schimba!
Asta într-adevăr o pacoste, un
necaz..
La Dumnezeu nu se cântreşte
numărul de mers la biserică şi nici faptul că te împartăşeşti des, atâta timp
cât nu luminează în tine harul Duhului Sfânt, cât viaţa ta nu-i constructivă şi
plan de jerfă pentru aproapele de lângă tine. Eşti un mare zero, cum se spune
la matematică, mulţime vidă.. un otodox fără roadă!
Am cunoscut odată o persoană
care postea până murea de foame, Dumnezeu să o ierte că a murit ca un câine,
neştiută de nimeni.. au găsit-o putredă în casă, au strâns-o cu un ţol, au
băgat-o într-un sac şi au dus-o la cimitir.
Şi îi spuneam când trăia:
Ai diavol în tine, dacă nu
cureţi acestă stare vei muri ca un câine. Degeaba vii la împărtăşit şi te-ai
rupt în două cu postul. Tu nu vei muri ca lumea, vei muri urât şi aşa a fost! O
pomenesc mereu dar era un om plin de venin, întodeauna vedea vrăji, în toată
lumea vedea duşmani, toata lumea o bârfea, pe toată lumea o vorbea de rău, iar
dacă o atingea cineva, spunea că satana i-a stricat ziua. Avea tot felul de
apucături şi o atitudine înfricoşătoare. Nu poţi să trăieşti neutru în jurul
semenilor tăi! Dacă îi întindea cineva de pomana, îi dadea peste mână si dacă
îi dădea cineva „Bună ziua!” se întorcea cu spatele. Am pus pe cineva o dată
să-i dea o haina noua pentru că umbla cu una ruptă, şi i-a dat foc, a zis că
sunt vrăji în ea!
Deci, până acolo merge nebunia
credinţei nesănătoase!
Părintele Calistrat Chifan
sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/ai-diavol-in-tine-daca-nu-cureti-acesta-stare-vei-muri-ca-un-caine-foarte-util-raspanditi/
*
Lumea îţi iartă orice ticăloşie
ai face, dar nu te iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci
mai bun
Lumea e gura satului, gura
vicleanului şi, de multe ori, gura celor din casă cu tine. Aceştia sau lumea
îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te
iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci mai bun. Cine vrea să
biruie prima piedică în calea mântuirii are la îndemână acestea trei: răbdarea,
iertarea şi rugăciunea. De aceea, cei ce biruie lumea nu sunt o adunare de
leneşi, ci ostaşii lui Hristos. Şi precum le este lupta, aşa şi mântuirea…
Firea trupului fiind surdă,
oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu ei decât prin osteneală şi foame.
Suftelul multor oameni n-ar mai
vrea să le moară trupul, aşa s-au învoit şi s-au legat de tare cu plăcerea de
lumea aceasta. Parcă auzim cuvintele bogatului: „Acum, suflete, ai multe
bunătăţi adunate pentru mulţi ani. Mănâncă, bea şi veseleşte!”. Iar Dumnezeu
i-a zis: „Nebunule!”.
Cealaltă parte de piedică ce
ne-o ridică vrăjmaşul în noi înşine e iubirea de sine, „primul pui al
diavolului”. Arme asupra diavolului avem trei: numele Domnului, numele Maicii
Domnului şi Sfânta Cruce. Aş întreba pe cei ce n-au Cruce: cu ce semn vă
apăraţi de diavol? N-au semn pentru că nu-i lasă să-l facă!
Iar altă armă este smerirea
sufletului în ceasul ispitei… Este vorba despre ispitele lui Iisus, atunci
când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi (a luat şi el Scriptura, căci ştie
şi diavolul Scriptura; însă drăceşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, îi
strâmbă orice cuvânt…).
Ca o mărturie netrebnică, îi
ştiu dragostea cu care ne iubeşte El, şi asta nu o pot tăcea! Iar cine L-a şi
văzut pe Domnul cu nemăsurata-I Cruce, pe care încă o duce printre oamenii ce-L
pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de acum, unul ca acela
sare ca ars din orice iubire de sine şi se roagă să aibă în lumea aceasta
soarta iubirii lui Dumnezeu. Că nu Dumnezeu nu ne mai iubeşte şi nu ne mai
vede, ci noi nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. Că între noi şi El e zidul
păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioabe, mereu zdrobindu-ne
de zid şi în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.
Părintele Arsenie Boca
Extras din ”Lupta duhovnicească
cu lumea, trupul şi diavolul”
sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/lumea-iti-iarta-orice-ticalosie-ai-face-dar-nu-te-iarta-nicidecum-sa-le-iei-inainte-cu-un-pas-si-sa-te-faci-mai-bun/
*
Mulţi cos veşminte preoţeşti şi
mai fac şi altele, însă pe cei goi nu îi îmbracă şi, mai rău, îi despoaie pe
alţii şi mai fac şi alte nedreptăţi
Creştinii care trăiesc fără
frică de Dumnezeu, care nu fac adevărată pocăinţă şi sunt lipsiţi de roade aduc
ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?
– Nicidecum.
– Dar mulţi dintre ei zidesc
biserici, îmbracă evangheliile în aur şi argint, cos veşminte pentru biserică,
aduc lumânări şi tămâie.
– Cu nimic nu le folosesc
acestea, fiindcă ei rămân neîndreptaţi şi nepocăiţi, fiindcă lui Dumnezeu,
deoarece este Duh (v. Ioan 4, 24), nu îi bineplacem decât prin jertfa
duhovnicească, adică prin supunerea voii noastre faţă de voia Lui şi prin
celelalte roade ale credinţei. Iar ei, deşi fac faptele arătate mai sus, nu vor
să-i aducă lui Dumnezeu jertfă ascultării, fără de care nimic nu Îi place lui
Dumnezeu. Pe deasupra, mulţi dintre ei clădesc biserici Domnului din piatră sau
lemn, însă pe cele însufleţite le părăsesc sau, şi mai rău, le strică.
Evanghelia o împodobesc, dar de învăţătura Evangheliei nici cu un deget nu vor
să se atingă s.a.m.d. Mulţi cos veşminte preoţeşti şi mai fac şi altele, însă
pe cei goi nu îi îmbracă şi, mai rău, îi despoaie pe alţii şi mai fac şi alte
nedreptăţi.
– Dar mulţi merg la biserică ca
să se roage, să Îl slăvească, să Îi cânte şi să Îi mulţumească lui Dumnezeu!
– Nici asta nu le foloseşte,
fiindcă ei cu gura cântă şi mulţumesc lui Dumnezeu, însă cu inima stau departe
de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu
gurile lor şi cu buzele lor Mă cinstesc, dar inima lor departe stă de Mine
(Matei 15,8) – şi prin viaţa lor cea nelegiuită necinstesc şi hulesc numele lui
Dumnezeu.
– Şi atunci se află într-o stare
primejdioasă?
– Cu adevărat primejdioasă,
fiindcă sunt supuşi osândei veşnice dimpreună cu închinătorii la idoli, cu care
deopotrivă se află în rătăcire şi nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci îşi
jertfesc voinţa şi sufletul păcatului şi prin păcat diavolului – dacă nu se vor
întoarce fără făţărnicie şi nu se vor pocăi.
– Şi ei cred în Dumnezeu?
– Nicidecum, căci credinţa
adevărată face roade bune şi de lucrurile rele se depărtează – iar ei Îl
mărturisesc pe Dumnezeu, însă cu inima şi cu faptele se leapădă de El, precum
învaţă Apostolul (Tit 1, 14).”
Extras din ”Profeţii şi mărturii
creştine pentru vremea de acum”, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria , 2008
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/multi-cos-vesminte-preotesti-si-mai-fac-si-altele-insa-pe-cei-goi-nu-ii-imbraca-si-mai-rau-ii-despoaie-pe-altii-si-mai-fac-si-alte-nedreptati/
*
O bombă va cădea în Tesalonic,
una în Atena, una în Sofia, una la Belgrad, una la Moscova, una la Londra, una
în New York, una în Chicago…, şi nimic nu va mai rămâne. Pământul se va
transforma într-un cărbune
O, omul! A ajuns o fiară
ştiinţifică. Ştii câte avioane sunt gata să zboare pe cer? Chefuieşte şi
distrează-te, omule; însă bagă de seamă când vor apărea păsările negre,
avioanele. Şi sus, în avioane, vor fi oameni, oameni de ştiinţă. Ei vor apăsa
butoanele. Şi după aceea… Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! O bombă va cădea în
Tesalonic, una în Atena, una în Sofia, una la Belgrad, una la Moscova, una la
Londra, una în New York, una în Chicago…, şi nimic nu va mai rămâne. Pământul
se va transforma într-un cărbune.
Iată, deci că omul este mai rău
decât fiara. De mii de ori să nu fi avut şcoli şi universităţi, iar oamenii să
fi fost analfabeţi. Cu astfel de ştiinţe, care vor distruge lumea, ce să faci
cu ele? Vom spune peste puţin timp ceea ce zice o profeţie: Deschideţi-vă,
munţi şi peşteri, ca să ne ascundeţi (vezi Luca 23, 30). Pentru că a ajuns
mânia lui Dumnezeu asupra acestei lumi păcătoase.
Mitropolitul Augustin de Florina
Sursa :
http://www.ganduridinierusalim.com/o-bomba-va-cadea-in-tesalonic-una-in-atena-una-in-sofia-una-la-belgrad-una-la-moscova-una-la-londra-una-in-new-york-una-in-chicago-si-nimic-nu-va-mai-ramane-pamantul-se-va-transforma/
http://www.ganduridinierusalim.com/o-bomba-va-cadea-in-tesalonic-una-in-atena-una-in-sofia-una-la-belgrad-una-la-moscova-una-la-londra-una-in-new-york-una-in-chicago-si-nimic-nu-va-mai-ramane-pamantul-se-va-transforma/
*
Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE! Este
oficial: copii români luați cu forța de lângă familii de
Barnevernet au fost abuzați de pedofili
Norvegia este zguduită de un
scandal de amploare, după ce s-a descoperit o uriașă
rețea de pedofili. Conform lui George Alexander, printre
victime se află înclusiv copii români luați în mod abuziv de
Barnevernet, organizație ce se ocupă cu protecția copiilor.
George Alexander este cunoscut
pentru lupta pe care a dus-o cu Barnevernet, dând publicității
abuzurile Serviciului de Protecție a Copilului din Norvegia.
Iată ce spune George Alexander
pentru ActiveNews:
„După cercetări minuțoase
care au durat câteva luni de zile, poliția norvegiană a descoperit,
împreună cu FBI, o rețea uriașă de pedofili cu ramificații în întreaga
Europă. Materialele confiscate, în special cele electronice, sunt într-o
cantitate impresionantă.
S-a lucrat în cel mai mare
secret, 25 de polițiști norvegieni au lucrat la acest caz. Date sunt
îngrozitoare. Este vorba despre copii care au fost abuzați
sexual, chiar și bebeluși. Poliția
a confiscat date care arată că pedofilii planificau chiar și
pe copii nenăscuți. Probele arată că unul dintre aceștia
planificase abuzul sexual al propriului copil care nu era născut.
Sunt foarte mulți
oameni implicați în această rețea de pedofilie, printre
care doi parlamentari, unul de la Partidul Conservator, celălat de la Partidul
Pașii Progresului. Sunt de asemenea ingineri, juriști,
chiar și un polițist. S-ar putea să fie și
angajați ai Barnevernet, ai Protecției Copilului. Datele
sunt uluitoare, numai în Districtul de Vest, în jurul orașului
Berge, sunt 5.500 de pedofili care utilizau această rețea.
Am date de la părinți
români care certifică faptul că o parte din copiii români luați
în mod abuziv de Barnevernet au fost abuzați sexual. În acest moment nu
pot să dau astfel de date pentru că părinșii doresc să se adreseze justiției.
Atunci când profesioniști precum medici și psiholgi certifică aceste
bănueili, este vorba de niște abuzuri, niște atrocități
împotriva copiilor români aflați în străinătate”, a spus
Alexander.
Ipoteza că Barnevernet răpește
copii din sânul familiei pentru a-i da rețelelor de pedofili a mai
fost vehiculată și în timpul cazului Bodnariu. Instanțele
norvegiene au dat dreptate familiilor Bodnariu și Nan ,
care și-au primit copiii înapoi, după procese îndelungate.
Aceste familii de români nu sunt
singurele cărora le-au fost luați copiii de către
Barnevernet, numărul acestora fiind mult mai mare.
Sursa :
http://www.ganduridinierusalim.com/dezvaluiri-cutremuratoare-este-oficial-copii-romani-luati-cu-forta-de-langa-familii-de-barnevernet-au-fost-abuzati-de-pedofili/
*
Profeția
Părintelui Elpidie despre ultimele trei împărății ale lumii: Aceste
trei regate vor fi: Împărăția Ursului(Rusia), Împărăția Dragonului(China ), Împărăția
Șarpelui(antihristul, falsul Mesia)
Vă fac atenți
despre planurile rele ale lui Satan, care, prin intermediul Pentarhiei
controlate de el, va aduce întunericul și va face ravagii în
omenire până la sosirea satanicului fals Mesia. Cer tuturor să
practice rugăciunea intensă a inimii, ca singura soluție
dovedită din cer, pentru a slăbi sau chiar anula multe posibilități și
efecte ale execuțanților deciziilor lui Lucifer, care intenționează
să distrugă lumea. Întreaga omenire înainte de a fi timpul pentru a
vedea “urâciunea pustiirii” va trece prin trei faze ale ultimelor
trei mari împărății. Vor fi scurte, dar unice în puterea de
distrugere și punerea în aplicare. Aceste trei regate vor fi:
Împărăția Ursului(Rusia), Împărăția
Dragonului(China ),
Împărăția Șarpelui(antihristul, falsul Mesia).
Împărăția
Ursului – care va fi condusă de Rusia și va urma unor state
puternice, cu o mare izbândă în economie și în armată, va încerca să
schimbe frontierele la nivel mondial, prin războaie sau fuziuni diplomatice.
Conflictele artistic ralizate și programate de marile
puteri, prin diplomația perspicace a Uniunii Europene și
Americii, vor împinge unele state să se ciocnească pentru probleme
dubioase cu rezultat dezastruos, fapt ce va favoriza apariția
pe scena mondială a Împărăției Ursului(Rusia). Ca răspuns spectaculos, Rusia
va vedea aceste prostii ale șefilor de state, convinși de cei care se
presupune că le sunt aliați, dar sunt vicleni, și le va utiliza
pentru propriile sale proiecte.Va urma distrugerea totală a națiunilor
din jur. Apoi mai este faptul că unele state vor dispărea de pe hartă. Să
nu se odihnească statele de la Nord de prosperitate economică aparentă și
relațiii ce presupun neutralitate în războiul deja proiectat.
Prostia liderilor țărilor va fi cauza distrugerii lor. Un
dezastru surprinzător de o mare magnitudine va crea teroare și
temeri la nivel mondial si va apare în etapa următoare. Membri ai
Nordului , Finlanda, Norvegia, Suedia, ați lăsat inima voastră să
părăsească pe adevăratul Dumnezeu, pe care-L cinstiți
numai cu buzele și ați rămas neîntăriți duhovnicește.
Lăsați îmbrățișarea
părintească și dragostea lui Dumnezeu să vă acopere de satana
care vă urăște si vrea să vă rănească. Dacă o să vă întoarceți
înapoi la inima binevoitoare a lui Dumnezeu cu compasiune si adevărată pocăință,
nu veți avea nimic de ce să vă temeți.
Dacă ați neglijat și ați
luat în derâdere chemarea Sa dumnezeiască și vreți
să vă expuneți la vicleniile lui satana, atunci în curând veți
vedea ce alegere proastă ați făcut și cât veți
fi de umiliți. Împărăția
Ursului este gata de a vă zdrobi. Pe unii dintre voi –
iremediabil. Ucraina, nu vezi cum mulțimea sfinților
tăi dau mărturia sfântă, plâng și se roagă pentru
tine? Pui la îndoială credința adevărată, lăsând un
profan ipocrit din dinastia francă
pentru a te diviza? Credința pravoslavnică, viața
sfântă a mucenicilor și cuvioșilor au binecuvântat pământul tău, iar acum a ajuns
peste tine un inamic real al fiecărei ființe umane, care vrea să
te rănească fatal. Dacă i-ai putea vedea pe sfinții
tăi cum cerșesc mila lui Dumnezeu (pentru tine) ai
îngenunchia cu ei și te-ai ruga cu pocăință și
umilință pentru mântuirea ta. (Mă opresc să mă gândesc cât de
mulți vor fi cei care vor primi acest mesaj și
lanțul de rugăciune va crește și
va împiedica răul cel mai mare). Vestea proastă este că va fi un act de
distrugere și într-un alt stat din apropiere cu Rusia, din cauza
egoismului și aroganței liderilor. Georgia este
un stat cu probleme. Este ca un șoarece care vrea să se lupte
cu ursul. Gândiți-vă în adevăr și înțelepciune.
Nu poți plânge pentru un stat care își
crează probleme singur.Cei care doresc să se opună Ursului și
cauzei sale, va fi vai de ei. Vai de cei care îndrăznesc să-i spună ceva,
căci atunci își vor pierde existența lor. Acesta este un alt
stat, care va dispărea de pe hartă. Puterea Ursului va culmina atât de mult,
încât frica și teroarea din întreaga lume va crește.
Și Persia (Iran ) va
suferi după ce mai întai Turcia se va dezmembra într-un fel unic și
jalnic.
Împărăția
Dragonului – Regele diavol va fi liderul acestui regat din China . Aliat
credincios în principiu cu Rusia, va exploata relația
cu ea și va câștiga prea mult în aceste etape, și
se va ridica la nivel de mare putere în viitor. China va
profita de rănile incurabile ale Japoniei pentru a stabili pas cu pas militar
viitoarea dominație în întreaga regiune. Nu va ezita să-și
trădeze prietenia cu Rusia și să contribuie la spirala ascendentă și
distructivă. Până atunci, însă, își va ascunde pe furiș
orice intenție și va exploata inteligent îmbrățișarea
amicală cu Rusia. China
acum se răspândeste peste tot, aproape peste tot în lume. A început cu economia
ca un prim pas, inundă lumea cu bunuri, în scopul de a se ajunge în
domeniul militar la nivel mondial cu Ursul. Atunci când acest
lucru va fi realizat, nu va dura mult timp să-si manifeste și
propriile ambiții expansioniste. În lume va domina frica absolută și
neliniștea. Într-o lume divizată și distrusă va impune
cu fierbințeală convingeri ateiste de oțel,
care cer ascultare absolută și punere în aplicare. Respirația
fierbinte a Dragonului Roșu se va simți atât în Europa, cât și
în America .
Ele vor suferi foarte mult. Ca urmare, va trece și ea la cucerire cu
metodologie comunistă teribilă și va face pe oameni să geamă
și să sufere. Creștinii vor trăi cele mai grele
persecuții de la dragonul cel rău; rolul acestei împărății,
aș putea cu un cuvânt să-l descriu ca pe un coșmar.Vai
de acei oameni a căror viață nu este înclinată spre inima dumnezeiască a dulcelui
nostru Domn Iisus Hristos. Oamenii se vor comporta la fel ca roboții
dupa dictate și mandate de stat și nu vor avea mai multe
drepturi decât animalele de companie. Viața și
moartea nu vor avea nici o valoare pentru om. Aceasta va fi ideologia satanică
a acestui regat. Aceste două împărății (a Ursului și
a Dragonului) vor fi aproape simultane, dar vor provoca răsturnări majore la
nivel mondial. Vor stigmatiza prezența lor prin faptul
că vor reacționa nuclear. Pacea va dispare, ciuma și
foametea vor aduce mari nenorociri la nivel mondial.
Împărăția
Șarpelui – Ultimul regat din istoria omenirii ne va
face cunoscută “urâciunea pustiirii”. Satana, cu aceeași
otravă a iluziei se va folosi de om, frumoasa creație
a lui Dumnezeu, pentru a-i distruge pe liderii națiunilor pe care i-a
ridicat la putere, după care întreaga omenire o va supune sub
fiul întunericului, sub antihrist. Domnia acestui șarpe
va fi unică în istoria vieții umane. Toate regatele din lume până în prezent ar fi
dorit să supună pământul, partea materială a omului. Regatul Șarpelui,
însă, va ataca și va dori să supună și sufletul ,și
trupul omului. Și materie, și spirit. De aceea, metodele
folosite în acest scop vor fi unice în felul lor, cu puterea cea mai perfectă
de tehnologie și nanotehnologie. Liderul antihrist va avea puterea
și autoritatea de a controla fizic și
psihic orice om. Îi va convinge pe toți oamenii, cei care au
supravietuit experiențelor de război si de coșmar
din toate statele lumii și au trăit teribil agonia supraviețuirii
din cauza lipsei de hrană și de apă, că el este doar un prinț
al păcii, ’’adevăratul Mesia’’, îi va obliga să-l accepte de bunăvoie
ca unic rege mondial. Acest lucru se va întâmpla atunci când îi va pune pe toți
să accepte cipul cu numerele de cod. Cu acest cip ultra-nanotehnologic va
putea vedea și controla aproape în întregime oamenirea. Pentru al
treilea și ultimul lider al împărățiilor s-a proorocit
că va fi fiu al întunericului. Totul în jurul nostru este pregătit și
proorociile încep să se împlinească. Omenirii, epuizată după ciumă, foamete și
război, îi va fi imposibil de a rezista. Scoaterea adevărului din Evanghelie
(schimbarea textului biblic original) va duce la măsuri rapide pentru a-l îmbrățișa
pe acest lider și pentru a grăbi Judecata de Apoi. Noul guvern
global va deveni mai puternic și mai evident imprimat în
conștiința întregii omeniri. Chiar si războaiele împotriva lui vor
fi folosite în mod fraudulos și viclean. Întunericul care înconjoară lumina conștiinței
nu lasă pe oameni să vadă cu ușurință
ceea ce se apropie, iar sufletul uman este iremediabil rănit. Chiar
oamenii care se presupun a fi duhovnicești vorbesc doar liniștitor
(despre aceste evenimente), neținând cont de adevărații
Părinți duhovnicești (proorociile și
preîntâmpinările Sfinților Părinți și
ale altor mari Părinți ai Bisericii), care au rol de a destepta. Perioada
actuală este una dintre cele mai dramatice a umanității.
Aparitia fiului întunericului, a antihristului, este iminentă.
Marionetele de teren la nivel mondial, cât și liderii națiunilor
lucrează neîncetat pentru venirea antihristului. Prin tot felul de
strategii, prin mass-media, se lucrează la pregătirea si conștientizarea
globală a necesității venirii antihristului (ca antihristul să fie acceptat
de toți). Chiar și războaiele împotriva
regatelor vor fi utilizate pentru dominația globală. Singura
modalitate a creștinilor de a rezista și armele
noastre sunt Tainele Bisericii noastre. Taina Spovedaniei este scutul
nostru. Rugăciunea inimii, cu încredere deplină în Dumnezeu – puterea noastră.
Euharistia (Împărtășania)- antidotul final al intervențiilor
psihosomatice rele. Să crească puterea lanțului nostru de
rugăciune. Haideți să-l transformăm într-un lanț
global de rugăciune. Să facem baze duhovnicești puternice cu
rugăciunile noastre, care vor îngrozi și descuraja lucrările
întunericului. Rugăciunile copiilor credincioși ai lui Dumnezeu pot
fi un factor de atenuare sau de eliminare a consecințelor
evenimentelor militare care au loc la nivel global. Sufletele și
inimile noastre se pot baza cu încredere deplină în Dumnezeu (ca pruncii în brațele
Tatălui nostru Ceresc). Dragostea și mila adevăratului
Mesia, Domnul nostru Iisus Hristos, este atât de mare și
fără de sfârșit, că nu trebuie să ne temem că nu o vom primi. Noi
credem în Jertfa Sa și harul Duhului Sfânt care ne înconjoară cu lumină
strălucitoare, și care va alunga întunericul din sufletul nostru, ne va
îmbrăca cu putere de viață. Ferice de cei care, în înșelăciunea
spirituală ce va domina lumea, mai mult și mai mult vor crede
în dulcele nostru Iisus Hristos și-L vor mărturisi că El este
într-adevăr, “Calea, Adevărul și Viața.”
Teama că nu vor avea pace și vor suferi de foame îi va domina pe
oameni. Dar mai presus de toate, nici unul dintre noi nu trebuie să
uităm că din această viață trecatoare ne vom duce la casa noastră reală – în
cer, pentru că există Împărăția Cerească, făcută de Dumnezeu pentru noi. Și
acum, prieteni și frați, să ne unim cu încredere absolută în Dumnezeu și
Împăratul nostru, pentru lucrarea sfântă a rugăciunii, ca să slăbim lucrarea
satanei. Dumnezeu îi ascultă întotdeauna pe copiii Săi care fac voia Lui,
pentru binele lor. Amin.
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/profetia-parintelui-elpidie-despre-ultimele-trei-imparatii-ale-lumii-aceste-trei-regate-vor-fi-imparatia-ursuluirusia-imparatia-dragonuluichina-imparatia-sarpeluiantihristul-falsul-mesia/
*
Îngerii au fost văzuți
de profeți și de cei cărora li s-au descoperit nu cu ochii trupului,
ci cu ochii sufletului, cu vederea imaterială a minții
Dacă în Vechiul și
Noul Testament, ca și în viețile sfinților,
îngerii reprezentau prezențe familiare, pentru omul contemporan secularizat, aceștia
au devenit mai curând „ființe imaginare”. În fiecare an, la 8 noiembrie, Sfânta
Biserică îi cinstește pe Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil și soborul tuturor Sfinților Îngeri împreună
cu ei. Încă din veacul al cincilea s-a păstrat în Tradiția
Bisericii ca dată de sărbătorire a cetelor îngerești această zi,
praznicul răspândindu-se cu repeziciune în tot Răsăritul creștin.
Tradiția
Bisericii ne învață că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), mai
precis ființe fără de trup, care Îl slujesc cu credință
pe Dumnezeu, dar care ne sunt nouă, oamenilor, prieteni și
ocrotitori cerești, trimiși de Dumnezeu să ne păzească
pe drumul vieții, plin de obstacole și încercări, de la
leagăn până la Patria noastră cerească.
Sfânta Scriptură și
Sfinții Părinți ne învață
că principala trăsătură a îngerilor este iubirea lor pentru Dumnezeu. Ei își
manifestă această iubire preamărindu-L și împlinindu-I voia în
conducerea lumilor – cerească și pământească, a împărățiilor,
a popoarelor sau oamenilor.
În calitatea lor de ființe
slujitoare, îngerii duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, îi apără și
îi ocrotesc pe oameni. Din Sfânta Scriptură știm că îngerii i-au
păzit pe drepții lui Dumnezeu: pe Lot
l-au păzit de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri i-au ocrotit în cuptorul
din Babilon, iar pe Apostolul Petru l-au păzit de Irod.
Îngerii sunt, în același
timp, ființe vestitoare. Ei au vestit faptele mari și
minunate ale mântuirii: Nașterea Mântuitorului, Învierea Domnului și
vor fi prezenți și la a doua Lui venire.
Fiecare om care s-a botezat
primește la Botez un înger păzitor. Acesta îl călăuzește
pe drumul vieții prin glasul conștiinței:
tot ce este bun în noi, curat, luminat, fiecare gând frumos, orice mișcare
de bunătate a inimii, faptele noastre bune, rugăciunea, pocăința,
toate se ivesc în sufletul nostru și capătă contur din îndemnul
îngerului păzitor.
Ierarhiile îngerești
Sfântul Dionisie Areopagitul ne
arată, în lucrarea Despre ierarhia cerească, faptul că există nouă cete de
îngeri, pe care el le împarte în trei cete a câte trei.
Cea dintâi ceată se află
totdeauna lângă Dumnezeu și „este unită de aproape și nemijlocit cu
Dumnezeu” – scrie Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa. Aceasta este ceata
Serafimilor, care au șase aripi, a Heruvimilor cei cu ochi mulți și
a preasfintelor Tronuri.
Cea de-a doua ceată este formată
din Domnii, Puteri și Stăpânii. Cea din urmă ceată este cea a Începătoriilor,
a Arhanghelilor și a Îngerilor.
În tratatul său, Sfântul
Dionisie Areopagitul scrie că arhanghelii mediază, pun în legătură
Începătoriile cu Îngerii. Ei au rolul de tălmăcitori, „primind în chip
ierarhic, prin mijlocirea primelor puteri, iluminările cele divine, vestindu-le
pe acestea cu bunătate îngerilor, iar prin îngeri descoperindu-le nouă.
Credințele
românilor cu privire la îngeri
Poporul român a avut
dintotdeauna mare evlavie față de îngerii lui Dumnezeu. De aceea, în tradiția
neamului românesc descoperim o multitudine de credințe
despre îngeri și de obiceiuri care manifestă în domeniul faptelor aceste
credințe.
Astfel, în trecut, românii
credeau că îngerii oficiază împreună slujba de noapte a cerului, toacă, poartă
în mâini făclii aprinse, jucând în jurul tronului lui Dumnezeu, fiind înveșmântați
în stima (variantă populară pentru „schimă”) îngerească. La miezul nopții,
când cântă cocoșii, îngerii mătură pământul de duhurile necurate. Ţăranul
român credea că îngerul rău stă de-a stânga. Omul nu îl vede nici pe Îngerul
Păzitor, nici pe diavol, fiindcă, dacă i-ar vedea, s-ar certa ori cu unul, ori
cu altul. Îngerul bun veghează omul pe care îl are în grijă, îl îndeamnă să
facă bine, îi arată drumul cel bun, iar diavolul îl îndeamnă să facă păcate și
îl împinge la rău. Îngerul păzitor notează faptele bune ale omului, iar
diavolul pe cele rele. Strămoșii noștri mai credeau că dacă un om merge la biserică, se
roagă, îngerul său păzitor îl păzește și
îl ferește de rele, dar dacă nu-și face semnul crucii,
dacă uită de Dumnezeu, atunci îngerul se îndepărtează de la el și
diavolul capătă putere asupra lui. Ființa umană, prin faptele ei,
fie îl bucură pe îngerul păzitor, fie îl bucură pe diavol, între înger și
demon fiind o luptă continuă pentru călăuzirea sufletului omenesc.
În trecut, despre omul curajos se spunea că este tare de înger, iar despre cel fricos sau bolnăvicios se zicea că este slab de înger. Ţăranii credeau că atunci când dormim, noaptea, visele cele bune ni le șoptește îngerul păzitor la ureche, iar cu cele rele ne îmbie necuratul.
În trecut, despre omul curajos se spunea că este tare de înger, iar despre cel fricos sau bolnăvicios se zicea că este slab de înger. Ţăranii credeau că atunci când dormim, noaptea, visele cele bune ni le șoptește îngerul păzitor la ureche, iar cu cele rele ne îmbie necuratul.
De ce pot fi îngerii reprezentați
în icoane
Problema reprezentării
iconografice a îngerilor, care nu sunt limitați corporal, este una
care a fost rezolvată încă din primul mileniu creștin. La aparentul
impediment al faptului că îngerii sunt netrupești, deci nu au forme
vizibile, precum și la interdicția Decalogului (Ieșire
20; 4, 5) de a face vreun chip cioplit sau vreo asemănare a vreunui lucru și
de a ne închina sau a sluji lui, Patriarhul Nichifor Mărturisitorul spunea că
Dumnezeu poruncește realizarea de icoane ale celor supracerești,
adică icoana slujitorilor netrupești ai lui Dumnezeu „care
vesteau în tăcere Dumnezeirea ascunsă și subînțeleasă
a Celui Care va apărea pe pământ”. Patriarhul vorbește
aici despre heruvimii slavei sculptați în aur și
așezați de Moise la porunca divină pe Chivotul Legii în Sfânta
Sfintelor. În mod evident, Scriptura nu vorbește aici de înșiși
heruvimii cerești, ci „de copii sfinte, realizate după ei, copii care au
fost făcute dintr-o materie foarte pură și strălucitoare, copii ieșite
din mâinile omenești, care se supun lui Dumnezeu, copii fără suflet, fără
mișcare și insensibile”.
Iar Sfântul Ioan al
Tesalonicului afirmă că dacă „îngerii au fost văzuți
de profeți și de cei cărora li s-au descoperit nu cu ochii trupului,
ci cu ochii sufletului, cu vederea imaterială a minții,
atunci putem să facem icoanele tuturor formelor pe care le-au văzut aceia, deci
inclusiv pe ale îngerilor”.
Extras din Trupuri imateriale.
Reprezentări bizantine ale îngerilor, Glenn Peers, traducere Maria Yvonne
Băncilă, Ed. Nemira, 2011
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/ingerii-au-fost-vazuti-de-profeti-si-de-cei-carora-li-s-au-descoperit-nu-cu-ochii-trupului-ci-cu-ochii-sufletului-cu-vederea-imateriala-a-mintii/
*
Efectele tămâiei pentru trup şi
suflet
In primul rand, ca fumigatie.
Tamaia are un rol important in aromaterapie, avand un puternic efect de
relaxare. Se spune ca inhalarea fumului de tamaie ajuta la limpezirea mintii,
substanta fiind folosita frecvent pentru rugaciuni.
In acest scop, se poate folosi
si uleiul esential de tamaie. Acesta are efecte favorabile in afectiuni ale
cailor respiratorii superioare (bronsite, laringite, tuse), fiind utilizat sub
forma de inhalatii, comprese sau in candela. Este tonifiant pentru piele, avand
in acelasi timp proprietati antiinflamatoare si astringente. Inhalarea aburilor
de tamaie este recomandata in anxietate, stres, stari tensionale. În stari de
anxietate, se face in dormitor o fumigatie cu tamaie, inainte de culcare.
Somnul va fi foarte linistitor. Tamaia sub forma de fumigatii este adjuvant in
psihozele si nevrozele grave. Extractul de tamaie se foloseste si in industria
parfumurilor, datorita calitatii sale de se evapora incet.
Indeparteaza pietrele de la rinichi
Tamaia sub forma de tablete care
se sug ajuta la inflamatii cronice ale gatului. Specialistii in medicina si
farmaceutica cauta de mult timp un inlocuitor pentru cortizon care este folosit
in aceste inflamatii cronice, se pare ca tamaia este un leac foarte eficient.
Pietrele la rinichi pot fi eliminate cu bobite mici de tamaie si ulei de
masline. Este un leac vechi care da mereu rezultate bune. Tratamentul se tine
23 zile. in prima zi, se incepe cu un bob de tamaie invelit in miez de paine,
care se inghite cu o lingurita de ulei de masline. A doua zi se iau doua boabe,
si tot asa, pana la 12 bobite, cantitatea de ulei ramanand aceeasi. In a 13-a
zi, numarul bobitelor scade. Este bine sa inghitim tamaia fara a o tine in
gura, deoarece daca atinge dintii ataca smaltul. Pentru a nu aparea accidente
din cauza contrafacerilor, nu va fi folosita intern decat tamaia procurata din
magazinele si farmaciile naturiste, pe ambalajul careia se mentioneaza explicit
ca poate fi administrata pe cale orala.
Aroma cu efect de medicament
Smirna este si ea un ingredient
sfint cu puteri medicinale. Are actiune antiinflamatoare a cailor respiratorii.
Este intrebuintata si ca antioxidant, antiseptic, astringent, carminativ,
deodorant, sedativ si expectorant. Smirna ajuta la curatarea ranilor si
tratarea racelilor si a infectiilor fungice. pana la aparitia morfinei si a
altor calmante de acest gen, smirna era cel mai utilizat analgezic. in
prezent, gasim aceasta rasina in componenta unor paste de dinti si a
unguentelor pentru tratarea problemelor dermatologice. Uleiul esential de
smirna are efect puternic de relaxare asupra corpului, dar poate fi folosit cu
succes si in tratarea multor probme ale pielii: eczeme, dermatite, sau chiar
rani usoare, precum si pentru indepartarea infectiilor fungice. Pentru
indigestie si balonare, se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora
inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are
efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza. Pentru
maini si picioare reci, se vor face frictionari energice ale mainilor si
picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna (obtinuta din 3-4 bobite din
aceasta rasina, la o jumatate de pahar de apa). Tinctura se prepara astfel: 10
grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de
alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea
acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern
o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi. Nu folositi
decat smirna din magazinele naturiste.
Tamaierea este asa de insemnata,
incat ea se face la toate rugaciunile mai de seama pe care le rosteste preotul.
in vremea Sfintei Liturghii ea se face de patru ori:
1. Cea dintai tamaiere e cea din
vremea cand se pregatesc painea si vinul pentru a fi prefacute apoi in Trupul
si Sangele Domnului. Fumul acelei tamaieri inseamna intunericul ce s-a facut
peste tot pamantul in timpul rastignirii Domnului.
2. A doua, se face in timpul
citirii Apostolului. Prin ea se arata buna mireasma a invataturilor
dumnezeiesti predate noua prin Sfintii Apostoli, in tot locul unde au predicat
ei (2 Corinteni 2:14).
3. A treia tamaiere se face in
timpul cantarii „Heruvicului”. Aceasta inchipuie norii pe care va veni Fiul lui
Dumnezeu dupa cum zice El insusi: „Si atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe
nori cu putere si cu slava multa” (Luca 21:27).
4. Cea de-a patra tamaiere se
face la Axion, adica atunci cand preotul spune din altar: „Mai ales pe
Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra de Dumnezeu
Nascatoarea si pururea Fecioara Maria”.
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/efectele-tamaiei-pen-tru-trup-si-suflet/
*
Leacuri neştiute destăinuite de
monahul Filotheos din Munţii Carantania
După zile în şir de călătorii în
Ţara Sfântă, într‑o binecuvântată zi de vineri
am făcut un popas pe malul drept al Iordanului, chiar acolo unde se spune
că ar fi adevăratul loc al Botezului Mântuitorului Hristos.
Clima blândă din acea zonă
te face să uiţi până şi cele mai aprige vicisitudini ale vieţii, învăluindu‑te într‑o
boare, care eu personal nu ştiu dacă are vreun nume, dar trăieşti
senzaţia că te poartă pe aripi de îngeri.
După ce mi‑am primenit trupul şi
sufletul în apa Iordanului, am ridicat privirea spre cer şi I‑am dat slavă
lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. În locul acesta încărcat de
spiritualitate, bucuria mea a fost întregită de cunoaşterea unui monah
grec, vieţuitor al Munţilor Carantania, care m‑a făcut să înţeleg cum se
poate ajunge la vindecarea sufletească, dar cât de uşor te poţi vindeca şi
trupeşte, doar cu plante şi fructe din Grădina Domnului.
Întâlnirea cu călugărul grec
Am păşit cu sfială pe treptele
care coboară până în apa Iordanului şi mi‑am spălat faţa cu apa aceea
rece ca gheaţa, o apă pe cât de tulbure, pe atât de binefăcătoare. În
momentul în care am atins apa, m‑am trezit ca dintr‑un vis, cu o
bucurie în suflet, pe care n‑o mai încercasem niciodată, trăind
sentimentul curăţirii trupeşti şi sufleteşti în acelaşi timp. Pentru
o clipă am simţit boarea aceea călduţă, ca şi cum respiraţia
Mântuitorului cobora peste locul acela sacru, spre a ne răsplăti cu o
dulce binecuvântare. Cu această limpezime a privirii, dar şi a
trupului, mi‑am simţit sufletul mai curat decât oricând şi nu puteam să‑mi explic
de unde atâta prospeţime, acolo, în imediata apropiere a deşertului?
Cu mintea frământată de semne de‑ntrebare, am început să urc, iar
când am ajuns lângă grupul cu care venisem, un bătrân, coborât parcă
din Pateric, m‑a făcut să tresar. Monahul Filotheos vieţuieşte
în Munţii Carantania, iar o dată pe lună coboară să ia apă din
Iordan, seminţe şi fructe. De la el am aflat taine ale tămăduirii cu
această apă, dar şi alte leacuri cu plante şi fructe care rodesc pe
pământul arid al Ţării Sfinte. Rămânând gânditoare, într‑un loc de
unde într‑o perspectivă îndepărtată aveam Iordanul cu întortocheata
lui şerpuire, iar din cealaltă grupul de monahi cu care venisem, ei
bine, în locul acela, am simţit cum coboară lumina amiezii peste feţele
îngândurate ale tuturor. Multă vreme, am încercat să descifrez
tăcerea care pusese stăpânire peste noi toţi, dar n‑am reuşit cu
niciun preţ. M‑am aşezat lângă călugărul a cărui rugăciune părea că nu se
va termina niciodată şi priveam cum îşi trece degetele pe metanier,
nefiresc de repede, cu privirea fie în pământ, fie de‑a lungul
râului. Un grilaj de fier, care întâmplător era între noi mă împiedica
să văd foarte bine cum curge rugăciunea, motiv pentru care i‑am făcut
semn maicii Pelaghia să îl surprindă într‑o fotografie. S‑a mâhnit
foarte tare monahul şi, ridicându‑se, ne‑a rugat să
ştergem imaginea surprinsă, pentru că viaţa lui actuală este
departe de cele lumeşti şi nu‑şi doreşte să smintească pe cei care‑i ştiu
obiceiul de a se ruga în locuri numai de el ştiute, din Munţii
Carantania. Teologul şi jurnalistul din mine erau într‑un război
total. I‑am luat cu o repeziciune de nedescris aparatul măicuţei şi l‑am
băgat în geantă, motivând că acolo sunt toate pozele mele de la Iordan
şi că voi şterge şi acea fotografie. Au urmat momente de tăcere şi
rugăciune, după care monahul ne‑a binecuvântat şi ne‑a uns cu sfânt
mir, pe fiecare în parte. Era semn că ne‑a iertat.
Monahul Filotheos trăieşte
în Pustia Carantaniei
Am plecat de la Iordan, dar în
drumul până la maşina care ne aştepta, întâmplarea a făcut să ajung
iar lângă monah. De data aceasta am făcut cunoştinţă şi am aflat că
se numeşte Filotheos. A fost medic la Atena timp de nouă ani, după
care şi‑a pierdut soţia, în timp ce‑i aducea pe lume o fiică. Au murit
amândouă, iar tânărul medic de atunci, rămas singur, a ales calea
monastică, vieţuind timp de zece ani la două mănăstiri din Grecia. A
plecat apoi într‑un pelerinaj în Ţara
Sfântă şi a rămas aici pentru totdeauna. După trei ani de viaţă de
obşte la Mănăstirea Sfântul Sava, atras fiind de pustnicie, s‑a
retras în Munţii Carantania, unde vieţuieşte şi astăzi. Nu mi‑a dat
prea multe amănunte despre locul şi modul în care trăieşte, dar am înţeles
că o dată la o lună sau două coboară să se spovedească şi să se
împărtăşească şi tot atunci îşi face provizii pentru
următoarea perioadă de timp. Întrebându‑l ce face în momentele de
slăbiciune trupească şi cum îşi tămăduieşte bolile, am avut bucuria
de a mă îmbogăţi cu o mulţime de taine duhovniceşti şi leacuri numai
de el ştiute, pe care la rându‑i le‑a aflat de la călugării bătrâni,
pe care îi găsise în acele locuri.
„Nardul nu tămăduieşte fără
rugăciune”
Totul a început de la o banală
întrebare a mea, prin care voiam să ştiu de unde aş putea cumpăra o
sticluţă cu mir, care să fie identic cu acela cu care ne‑a uns
părintele. După ce a zâmbit îngăduitor, monahul mi‑a explicat: „Mirul
acela care se comercializează şi pe care îl căutaţi dumneavoastră,
turiştii, este doar o umbră de mir. Acesta (şi îmi arată încă o dată
sticluţa) este mir de nard curat. Nardul nu este întotdeauna din cel
mai bun. Există mai multe soiuri, ceea ce vedeţi aici se foloseşte la
Marele Mir. Când am venit din Grecia, aveam mari probleme cu
circulaţia periferică, dar de câţiva ani buni, pun 10 ml de ulei de nard
în 100 ml ulei extravirgin de măsline şi mă masez cu el în fiecare
seară. Uite‑aşa am scăpat şi de varice, dar acelea nu se masează, ci
doar se ung foarte uşor. Este minunat nardul, mai ales când corpul
ăsta vlăguit dă semne că se slăbeşte. Ungerea tâmplelor cu ulei de
nard alungă oboseala şi revigorează organismul. Vă daţi seama cam cum
percepe organismul uman tratamentul acesta trupesc cu nard, dar cât
de mult amplifică rugăciunea toate aceste miresme. Ceea ce se
comercializează este un mir falsificat. Vin creştinii din lume şi se
întreabă de ce leacurile aflate de la monahi nu‑şi fac efectul?
Păi cum să şi‑l facă, dacă el
doar miroase a nard, fără să posede toate calităţile terapeutice ale
nardului natural. Şi mai e ceva, nardul este un leac ce nu
tămăduieşte fără rugăciune! Să spuneţi asta la toţi creştinii!”.
Rubarba de deşert, singurul
leac din Munţii Carantania
Mă‑ntreb cum vă puteţi trata cu
plante, aici în plin deşert? Din câte ştiu, apa este esenţială pentru
viaţa fiecărei plante, dar în Munţii Carantania spuneaţi că nu există nici
o sursă de apă, până şi apa de băut trebuie drămuită cu mare grijă.
Şi‑atunci, cum e cu putinţă să aveţi plante de leac în condiţiile în care
faceţi atâta drum doar pentru avea rezerve de apă pentru băut? Ce
ştiţi voi, oameni dragi?! Dumnezeu, de multe ori este mai grijuliu cu
viaţa plantelor, pentru că au şi ele un rost în lumea asta. Şi mai sunt şi
plante, care îşi iau singure apa, chiar dintr‑un teren pe care nici
firul de iarbă nu s‑ar încumeta să crească. Aţi auzit de rubarba de
deşert? Bineînţeles că nu! Puţini sunt cei care au auzit de această
plantă de leac a deşertului. Spre deosebire de plantele adaptate la
această climă, rubarba deşertului îşi colectează singură apa, prin
frunzele ei mari, străbătute de şanţuri, prin care apa este dirijată
spre baza plantei, prelingându‑se până la rădăcină. E ca şi cum s‑ar autoiriga.
Tulpinile şi rădăcinile acestei plante sunt foarte sănătoase, din ele
obţinându‑se un suc detoxifiant, folosit ca leac al afecţiunilor
hepatice. Cine nu cunoaşte însă această plantă, sau îi
consumă frunzele, poate chiar să şi moară, datorită efectului foarte
toxic al frunzelor.
Când am venit din Grecia aveam
ciroză hepatică decompensată. După ce m‑am retras în munţi, hrana de
bază era rubarba deşertică, pe care o tăiam sub formă de cubuleţe şi
o lăsam la soare, apoi o storceam, consumând‑o ca pe o ciorbă, cu
pâine uscată, când aveam; când nu, beam pur şi simplu zeama aceea
obţinută din tije. Un părinte rus spunea că datorită antioxidanţilor,
vitaminelor şi mineralelor sucul acela are rolul de a întări
imunitatea organismului şi de a ţine departe bolile digestive.
Florile de portocal mângâie
sufletul precum o rugăciune
Am înţeles că sucul acela este
foarte amar. În zilele în care nu aveaţi pâine, cum reuşeaţi să‑l beţi
simplu?Sincer, de obicei îl beam combinat cu suc de lămâie sau de
portocale, dar acesta era deja răsfăţ, nu mai era tratament.
Cu citricele eram obişnuit de acasă şi ştiam de la mama cât de mult
contează să mănânci măcar o portocală pe zi. Am fost cinci fraţi
acasă, dar aveam o livadă de portocali, care era un fel de „doctor
al casei”. Până nu am studiat medicina, nu ştiam foarte multe lucruri
despre citrice sau despre boli, mama însă spunea că atâta vreme cât
nu fac rău, aceste fructe trebuie să aibă un efect bun asupra
organismului. Târziu, aveau să mi se confirme acestea toate, dar mai
ales am învăţat să iau ce era mai bun din metodele de tratare ale
mamei. Înainte de a vă destăinui câteva dintre acestea, aş vrea să vă spun
un lucru pe care n‑am să‑l uit niciodată. De mici copii, eu şi fraţii
mei eram lăsaţi ore în şir să hoinărim prin livezile cu portocali
înfloriţi, pentru a ne întări sistemul nervos. Cel puţin aşa
se spunea în satul în care am crescut eu. Şi dacă mă gândesc bine,
chiar aşa şi era, oamenii parcă erau mai echilibraţi, deşi ştiţi bine
ce se spune despre temperamentul grecilor. Ceea ce n‑am mai
regăsit decât în rugăciune, pacea aceea caldă şi sufletul odihnit,
asta îmi amintesc despre livezile cu portocali în floare…
O ispită alungată cu o
simplă privire spre Carantania
După un moment de rugăciune,
mă tot uitam să nu mă îndepărtez de părintele Filotheos. L‑am zărit
ceva mai departe, într‑un dialog cu doi armeni. Instantaneu, am pus
mâna pe aparatul de fotografiat, dar în timp ce voiam să‑l deschid,
am constatat cu stupoare că se descărcase. În timp ce‑l reaşezam
în rucsac, am rămas cu privirea spre Muntele Carantania. Da… Muntele
Ispitirilor! Am tresărit ca dintr‑un vis tulburător. Nu departe de
locul acesta, acolo pe munte, L‑a îmbiat satana pe Mântuitorul cu
pâine şi I‑a arătat „într‑o clipă toate împărăţiile lumii şi slava
lor. Şi I‑a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea
înaintea mea şi Te vei închina mie”. Mântuitorul i‑a răspuns: „Piei,
satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui
singur să‑I slujeşti. Am trăit sentimentul că, dintr‑un cotlon de
stâncă, satana tare se mai bucura de faptul că‑i primeam cu atâta
uşurinţă ispita. Mi‑am promis în clipa aceea că nu voi mai încerca
sub nici o formă să mă las ispitită de gândul de a‑l imortaliza pe
monahul acesta blând şi bun, care îşi pierdea din timpul lui de
rugăciune pentru a ne destăinui nouă, mirenilor, lucruri de mult
uitate de lume, dar extrem de preţioase pentru aceste timpuri.
Decoctul de
smochine vindecă afecţiunile digestive
Monahul îşi continua discuţia
cu armenii şi văzând că intenţionez să mă apropii de grup, mi‑a
întins şi mie o smochină din cele câteva pe care i le
dăruiseră ceilalţi doi. Bineînţeles că n‑am pierdut prilejul de a‑l
întreba câte ceva despre aceste fructe, pe care eu le ador. „Şi în
Grecia, unde am copilărit eu, smochinii creşteau la tot pasul. Nu
ştiu cum se face, dar cu fructele cu care am crescut, cu acelea
Dumnezeu a rânduit să mă hrănesc toată viaţa”. Arătându‑mă entuziasmată
de culoarea oarecum diferită a smochinelor de faţă, monahul mi‑a spus
ceva ce nu ştiam, şi anume faptul că acestea pot avea mai multe
culori, în funcţie de cele 150 de soiuri: maronii, galbene, verzi, violet
şi chiar negre. Indiferent de culoarea lor, smochinele sunt foarte
hrănitoare, fiind bogate în zaharuri simple, care se
asimilează foarte uşor, reprezentând astfel o importantă sursă de
energie pentru întreg organismul. Indiferent dacă se consumă
proaspete sau uscate, aceste fructe îşi păstrează toate
proprietăţile. Prin concentraţia mare de polifenoli smochinele sunt
antioxidante foarte puternice, ajutând la menţinerea
sănătăţii sistemului cardiovascular, unele soiuri având chiar o
acţiune anti‑tumorală. Fiind bogate în vitaminele A, B1, B2, B3 şi C,
dar şi în minerale precum magneziu, calciu, potasiu, fier şi
fosfor, acestea ajută la întărirea oaselor şi a dinţilor, la
protejarea pielii, cât şi la îmbunătăţirea vederii. Tot de la părintele
Filotheos am aflat un leac sub formă de decoct ce vindecă stomatita,
gingivita, dar şi bronşita cronică. Pentru aceasta se pun la fiert
300 ml apă plată şi 10 smochine uscate. După un sfert de oră, se ia
totul de pe foc şi se amestecă până la omogenizarea completă.
Întreaga cantitate se consumă pe parcursul a 30 de minute. Acesta
este şi un tonic digestiv, mai ales pentru persoanele care suferă de
constipaţie cronică.
Maceratul de grepfruit şi
lămâie ţine departe Alzheimerul
Am vorbit apoi despre lămâi,
despre care monahul spune că ne‑ar putea salva pe toţi, la un moment
dat, de cea mai cumplită boală a bătrâneţii: Alzheimer. Sucul de
lămâie este un tonic de excepţie al sistemului nervos central şi al
sistemului nervos simpatic, fiind în acelaşi timp un bun fluidifiant
sanguin. Acesta are proprietăţi depurative şi detoxifiante, fiind în
acelaşi timp un puternic decongestionant al ficatului.
Tratamentele cu lămâi sunt remineralizante, antireumatice şi
anticancerigene. Pentru nenumărate afecţiuni digestive, dar mai ales
pentru calmarea spasmelor cauzate de colonul iritabil, cel mai bun
remediu este acela al decoctului cu lămâie şi grepfruit: se taie în
felii o lămâie cu tot cu coajă şi un grepfruit, tot cu coajă, şi se
pun în straturi alternative într‑o cană de pământ, spune părintele, dar
dacă nu avem putem folosi una de sticlă. Peste citricele aşezate în
straturi se toarnă apă clocotită, până la acoperirea completă a
acestora, apoi se lasă totul la macerat până dimineaţă, când se zdrobeşte
tot maceratul şi se mănâncă, o singură dată, tot ce este în cană.
Acest macerat, dacă este consumat timp de 10 zile, este unul dintre
cele mai puternice detoxifiante naturale.
Apa de la Marea Moartă ţine
în frâu psoriazisul
După ce am făcut un popas la
Marea Moartă, ne întorceam la Ierihon, în acelaşi grup de mireni şi
călugări şi bineînţeles că în maşină m‑am aşezat tot lângă părintele
grec, continuând să‑l ispitesc cu întrebările mele lumeşti. Şi pentru
că monahul luase un bidon de 5 litri plin cu apă, l‑am rugat să‑mi
spună la ce‑i va folosi apa aceea din Marea Moartă, mai ales că ştiam
că nu se poate bea. Aşa am aflat că locul în care fusesem este
unul dintre cele mai bogate în oxigen din lume, şi asta datorită
altitudinii foarte joase, dar şi a concentraţiei foarte ridicate de
bromură din aer, ceea ce îţi conferă un efect relaxant. „Ceea ce nu ştiu
toţi cei care ajung aici este faptul că ţărmul este împânzit de
izvoare termale sulfuroase, care se pare că sunt un fel de
leac universal pentru cele mai cumplite afecţiuni dermatologice. Un
frate monah are psoriazis, pentru el am luat apa aceasta. Dacă nu se
spală cu apă din mare timp de o lună‑două, pielea de pe întreg
corpul i se crapă şi are mâncărimi insuportabile. Vara mai coboară de
câteva ori să se ungă şi cu nămol, pentru că acolo sunt foarte multe
minerale care, împreună cu apa sulfuroasă, îi vin de hac
psoriazisului. Până acum vreo cincizeci de ani, bătrânii spun că ar
mai fi crescut şi o plantă, unică în lume, numită galaad şi care vindeca
pe loc bolile de piele, dar care din păcate a dispărut. De asemenea,
se spune că în Antichitate oamenii obişnuiau să bea apă din Marea
Moartă pentru a‑şi purifica organismul de toate bolile. Acum însă,
când nivelul mării scade cu aproape un metru în fiecare an, acest
lucru nu mai este cu putinţă, pentru că salinitatea nu mai are
aceeaşi puritate, dar se recomandă în continuare tratamentele externe
cu nămol şi apă sulfuroasă”.
Uleiul şi fructele de mirt
vindecă neoplasmul de colon
Vechii evrei considerau mirtul
un semn de păstrare a vremurilor bune, cele pe care Mântuitorul
Hristos le‑a făgăduit omenirii. „Şi a zis Ezdra: Duceţi‑vă de
căutaţi, în munte, crengi de măslin sălbatic, de mirt, de finici şi
de tufari, şi faceţi corturi, aşa cum este scris” (Neemia 8, 14‑15).
Pornind de la acest verset biblic, ajungem la israeliţi, care
dintotdeauna la sărbători şi‑au împodobit casele cu crenguţe de
mirt. Creştinii consideră mirtul, acest arbust întotdeauna verde, ca
simbol al biruinţei asupra morţii, şi din acest motiv plantează acest
arbust pe morminte. Părintele Filotheos, ne‑a mărturisit: „Pe vremea
când oamenii nu cunoşteau încă medicamentele, apelau adesea la
efectele tămăduitoare ale mirtului. Din ramurile acestui arbust, dar şi
din frunze şi
flori, prin distilare, se extrage un ulei foarte frumos mirositor, dar în
acelaşi timp extrem de puternic. Uleiul esenţial de mirt nu lipseşte
din chiliile noastre. Pentru că bolile respiratorii sunt
foarte prezente în aceste zone, e bine ca acest ulei cu gust destul
de arzător să‑şi găsească locul acolo, într‑un cotlon. Ca
să înţelegeţi la ce mă refer când spun arzător, ei bine, când
inhalezi mirosul de mirt, este ca şi cum ai mirosi şi gusta un strop
de piper. Vindecările cu ajutorul acestui leac vechi de secole
sunt multe, datorită efectelor sale astringente, anticatarale,
antiseptice pulmonare, sedative, expectorante şi chiar
bactericide. Îmi amintesc, pe când eram la Mănăstirea Sfântul Sava,
că fraţii care aveau suferinţe ale stomacului erau trataţi cu fructele
acelea cărnoase de mirt, după vreo două luni în care erau ţinute în
vin roşu. Cu acestea, până şi neoplasmul de colon se vindeca, iar
stomacul se tonifia şi nu‑i mai chinuia pe bieţii oameni”. Tocmai
începuse să‑mi povestească despre cedru, când maşina a oprit brusc,
iar părintele, după ce ne‑a binecuvântat pe toţi, a coborât,
pierzându‑se printre stânci, ducând cu anevoie desagii cu
provizii. Mă‑ntreb şi azi cui îi datorez această fericită întâlnire
cu un monah atipic, dar cu limpezimea privirii oamenilor aleşi…
Articol relatat de
portalul lumeacredintei.com
sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/leacuri-nestiute-destainuite-de-monahul-filotheos-din-muntii-carantania/
*
Cum este sufletul judecat,
părinte? La judecata particulară, cum este judecat sufletul? Sunt acele vămi
ale văzduhului?
Da… orice gândeşte, orice
vorbeşte omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieţii. Totuşi,
abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanţul, cât e
minus, cât e plus. V-am spus: şi la Ştefan Vodă, şi la ceilalţi, aşa s-a făcut,
câte a făcut păcate, cât bine. Deci, Dumnezeu hotărăşte dacă ai făcut mai mult
bine decât rău. El hotărăşte locul, spune: „Mă duc înainte, să vă pregătesc loc
la fiecare”, nu?
De aceea, după moarte, încă trei
zile, sufletul – aşa spune Biserica noastră – încă este în preajma trupului şi
a celor ai lui, care sunt părinţi sau copii sau fraţi sau rude sau cine ce are,
unde moare. Abia pe urmă sufletul merge în locul în care hotărăşte Dumnezeu, nu
definitiv, ci până la Judecata de pe urmă, în locul provizoriu. Nu există ce
spun catolicii, purgatoriu, ci Dumnezeu ştie fiecare unde trebuie să meargă.
Părintele Adrian Făgeţeanu
Extras din ”Viaţa mea. Mărturia
mea” – Interviuri de Andrei Dârlău, Ed. Areopag, București,
2011, pag. 98-99
http://www.ganduridinierusalim.com/cum-este-sufletul-judecat-parinte-la-judecata-particulara-cum-este-judecat-sufletul-sunt-acele-vami-ale-vazduhului/
*
Pr. Arsenie Boca: ”Măi,
fraţilor, nu fiţi ca vacile! Satana se foloseşte de omul prost”
Băgaţi de seamă că sunt două
duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică
împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină:
se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se
îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i
„binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!
Ştiţi, sunt şerpi care sug
vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi
otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi
otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci
după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine
satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită
a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia
lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.
Nu vă lăsaţi încărcaţi de
păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la
vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap
gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui
Dumnezeu.
Asta este prezenţa Sfântului
Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea
omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a
Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii
primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană.
În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari
de azi.
Părintele Arsenie Boca
Extras din ”Lupta duhovniceasca
cu lumea, trupul şi diavolul”, ediție revizuită, Ed. Agaton,
Făgăraș, 2009
http://www.ganduridinierusalim.com/pr-arsenie-boca-mai-fratilor-nu-fiti-ca-vacile-satana-se-foloseste-de-omul-prost/
*
Sf. Paisie: ”Vom vedea
evenimente înfricoşătoare. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor
spurca şi mai rău”
Dumnezeu îngăduie să se facă
acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în
serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm
duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu
cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră
ca să se nevoiască.
Eu mă bucur că unii mă ameninţă
că mă vor curăţa, fiindcă vorbesc şi le stric planurile. Noaptea târziu când
aud din chilie pe careva sărind gardul, inima îmi bate dulce. Dar când strigă:
A venit telegramă, să faci rugăciune pentru cutare bolnav îmi spun: Acesta a
fost? S-a dus şi această ocazie!… Nu pentru că m-am îngreuiat de viaţă, ci mă
bucur de moarte. Să ne bucurăm că ni se dă această ocazie astăzi. Are o
răsplată foarte mare.
Mai demult, când se pornea vreun
război, chiar şi cel care era în apărare mergea să se lupte pentru apărarea
Patriei, a neamului său. Astăzi nu mai mergem să ne apărăm Patria sau să ne
luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele sau să ne ia sora şi s-o necinstească, nici
nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau
pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. În timpul ocupaţiei
germane deveneai erou dacă nu salutai un german. Acum devii erou dacă nu saluţi
pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte
duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai
rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună
şi numai nevoinţă are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau
pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată
cerească.
Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în
valoare răul, prefacându-l în bine! Amin.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din ”Cuvinte
duhovniceşti”, Vol. I – ”Cu durere și dragoste pentru omul
contemporan”, Ed. Evanghelismos, București, 2012, pag. 35-36
http://www.ganduridinierusalim.com/sf-paisie-vom-vedea-evenimente-infricosatoare-sfintii-se-vor-sfinti-mai-mult-si-spurcatii-se-vor-spurca-si-mai-rau/
*
Faci rău, pentru că dacă faci
rău, te simți împlinit, și ești
în rând cu „Gunoaiele Lumii”
Filantropia! Toată lumea e
bolnavă de filantropie! Dar nu dă nimeni de pomană, vă spun
eu! Strâng ONG-urile dea bani… iau șefii lor niște
salarii, de te doare mintea! Doar cu 2% și cu SMS! De
ce? Pentru că e greu să faci bine! Transpiri! Mai bine faci rău,
că nu te doare nimic! Faci rău, pentru că dacă faci rău, te simți
împlinit, și ești în rând cu „Gunoaiele Lumii”
Orbul din Evanghelia noastră,
spune: „Doamne, vreau să văd!” Acest lucru, să-l cereți și
voi când stați în fața televizoarelor câte opt ore! „Doamne, dă-mi să văd
neroziile din ecranul acesta!” Pentru că știți
ce se întâmplă? E bârfitoare societatea, așa și
emisiunile de la televizor! Toate dezmățatele, toate
desfrânatele, toate parvenitele.. se mărită și se desmărită, se
lasă și iar se ia, se montează și desmontează.. ele știu
ce fac acolo! Dar trebuie să știe toată țara!
Dar nu-i vezi că ba vreo
emisiune culturală, nu dă nimeni o emisiune de știință,
sau o emisiune care să zidească pe om!
Toată lumea și-a
făcut Studio Tv, și dacă vrea să spele rufele și
să arunce zoaiele în fața societății, îți
mai ia și bani! Că doar tu, plătești acolo abonametele
astea. Și am înțeles că anul ăsta le triplează, că fiind multă bârfă, și
banul e mai mult!
Parintele Calistrat Chifan –
Predica video AICI
http://www.ganduridinierusalim.com/faci-rau-pentru-ca-daca-faci-rau-te-simti-implinit-si-esti-in-rand-cu-gunoaiele-lumii/
*
PREOTUL (film subtitrat în limba
română)
PREOTUL – film subtitrat in
limba romana. Este un film regizat de rusul Vladimir Hotinenko. O poveste reală
din timpul celui de-al doilea război mondial, care relatează masivele eforturi
ale unui preot de a menţine pacea sufletească a enoriaşilor săi dintr-un sat
leton, in timpul ocupaţiei naziste. Misiunea preotului: a supravieţui, a salva
civilii si a păstra vie credinţa oamenilor. Vizionare placuta!
Filmul in 2 parti mai jos si pe
youtube.com
Partea 1 :
Partea a 2-a :
http://www.ganduridinierusalim.com/preotul-film-subtitrat-in-limba-romana/
*
Sfârșitul
lumii va veni când va pieri iubirea și ne vom da numai pe afaceri
și numai pe câștiguri și
numai pe minciunării și numai pe alergări prin alte țări,
doar-doar ne-om îmbogăți
Dumnezeu a creat lumea din
iubire. Sfintii se roaga pentru noi pentru ca ne iubesc. Ingerii ne protejeaza
pentru ca ne iubesc. Si ne iubesc pentru ca ne smerim. Ne iubesc pentru ca
iubim. Ne iubesc pentru ca ca iertam. Ne iubesc pentru ca nu avem judecati si
procese. Ne iubesc sfintii pentru ca ne smerim si noi si strigam la ei, ca prin
rugaciunile lor si ale Maicii Domnului sa salveze Dumnezeu lumea, tara, satul,
casa.
***
Nu e nevoie de rachete. Cea mai
teribila arma impotriva diavolului este iubirea si crucea.
Un mare pustnic a zis: “Stii
cand va veni sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la un om la altul“.
Cand nu va mai fi carare intre tata si mama, intre parinti si copii, intre
copii si biserica. Cand va pieri iubirea si ne vom da numai pe afaceri si numai
pe castiguri si numai pe minciunarii si numai pe alergari prin alte tari,
doar-doar ne-om imbogati.
***
Nu paganii, ci noi, crestinii,
grabim sfarsitul lumii, pentru ca nu ne mai iubim.
***
Medicamentul lumii nu este
streptomicina sau stiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii
este iubirea. Iertati-va, iubiti-va, mai vizitati-va, incurajati-va,
ajutati-va. Cand va disparea iubirea va veni sfarsitul lumii.
Extras din ”Viata Parintelui
Ioanichie Balan” – Mi-e dor de cer, editie ingrijita de Arhimandrit Petru
Balan, Ed. Mănăstirea Sihastria
http://www.ganduridinierusalim.com/sfarsitul-lumii-va-veni-cand-va-pieri-iubirea-si-ne-vom-da-numai-pe-afaceri-si-numai-pe-castiguri-si-numai-pe-minciunarii-si-numai-pe-alergari-prin-alte-tari-doar-doar-ne-om-imbogati/
*
A fi cumpărat cu bani înseamnă a
nu fi crestin
A fi cumparat cu bani inseamna a
nu fi crestin. Parintii cei drept-credinciosi ai Bisericii nu puteau fi
cumparati sau infricosati. Vanzarea in cele ce tin de credinta este deopotriva
cu vanzarea lui Hristos infaptuita de Iuda pentru bani. O astfel de vanzare era
proprie numai anumitor eretici. Cand Imparatul Anastasie a cazut in erezia lui
Eutihie, el s-a ridicat impotriva hotararilor celui de-al patrulea Sinod
Ecumenic de la Calcedon din anul 451 si a vrut sa le surpe.
Pentru a castiga de partea sa pe
cei mai alesi pastori ai Bisericii, imparatul a inceput sa le trimita
felurite daruri. Sfantul Teodosie era omul cel mai vestit din toata palestina.
Imparatul i-a trimis in dar treizeci de litri de aur, chipurile pentru
trebuintele manastirii. Sfantul Teodosie a priceput pe data ca imparatul voia
sa-l cumpere. Cat de intelepteste s-a purtat Sfantul lui Dumnezeu! El nu a voit
sa tina banii pentru manastire, macar desi era in mare nevoie. Nici nu a voit
sa-i inapoieze imparatului, pentru ca acesta sa nu se indarjeasca si mai rau
impotriva Ortodoxiei. Drept aceea a impartit pe data tot aurul la saraci in
numele imparatului. Aceasta milostenie a dat tarie rugaciunii lui inaintea lui
Dumnezeu pentru indreptarea imparatului si intoarcerea lui la calea cea
dreapta.
Despre pastrarea credintei –
Sfantul Nicolae VELIMIROVICI
sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/a-fi-cumparat-cu-bani-inseamna-a-nu-fi-crestin/
*
Fotografia Părintelui Iustin a
izvorât mir exact la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul
Părintele Justin ne
încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea sa cerească
Ieri seară, în jurul orelor 23,
aproape de ora la care Părintele a trecut la Domnul, chiar la împlinirea a 40
de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în
chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din
viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost
deschisă spre vizitare începând cu ziua de ieri, 25 iulie. Pe fotoliul
Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă,
este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală,
binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva
credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât
mir din mâna cu care binecuvânta credincioşii.
Minunea s-a repetat şi a doua,
zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat
Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute
rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai
mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele,
parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis
acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere.
Sfinte Părinte Justin, roagă-te
pentru noi, păcătoşii!
Sursa: paltin-petruvoda.ro
http://www.ganduridinierusalim.com/fotografia-parintelui-iustin-a-izvorat-mir-exact-la-40-de-zile-de-la-trecerea-sa-la-domnul-de-zile-de-la-trecerea-sa-la-domnul/
*
14 zile de foc și
întuneric – Nici îngerii din ceruri nu știu când vor veni aceste
clipe groaznice…
„NU vătămaţi pământul, nici
marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe
frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru
de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”
După acestea am văzut, mulţime
multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile
şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea
Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.
Şi strigau cu glas mare, zicând:
„Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, care şade pe Scaun şi de la Mielul.” *
După căderea turcilor vor veni toate neamurile la credinţa Ortodoxă şi se vor
uni cu Biserica Răsăritului.
Aproape de venirea lui
Antihrist, cu trei ani şi jumătate mai înainte, va trimite Domnul pe Enoh şi pe
Ilie Tezviteanul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să propovăduiască dreapta
credinţă, ca lumea să nu primească propovăduirea lui Antihrist, căci înşelător
este şi potrivnic lui Hristos. În vremea propovăduirii se vor întoarce numai
din seminţia lui Iuda o sută patruzeci şi patru de mii. Socotiţi deci, dacă
numai din Iuda se va întoarce atâta mulţime, apoi din celelalte neamuri, câtă
mulţime de popoare are să creadă în Hristos, şi câte minuni au să facă aceştia?
Cât foc are să se coboare din cer şi cât război va fi ca apele să se prefacă în
sânge?!
Şi Antihrist are să facă minuni,
încât şi munţii o să-i mute din loc cu farmecele şi cu vrăjitoriile lui, dar va
fermeca numai vederea oamenilor, iar munţii nicidecum nu se vor muta.
Căci zice: „Iar trupurile celor
trei propovăduitori ai lui Hristos vor şedea trei zile şi jumătate aruncate în
uliţă, apoi va veni glas din cer şi vor învia şi se vor urca la cer. Atunci
toţi antihriştii îşi vor trimite daruri unul altuia, zicând că aceştia trei ani
au pedepsit pământul cu tot felul de pedepse.”
SUFLETUL unui om drept, cu
voinţa lui Dumnezeu, a fost purtat prin vămile văzduhului, prin iad şi prin
rai; şi fiind el purtat pe la toţi Sfinţii, a fost dus şi la aceşti trei
Sfinţi: la Enoh, la Ilie şi la Sfântul Ioan Evanghelistul, căci aceşti trei
Sfinţi sunt la un loc. Purtat fiind de Arhanghelul Mihail, i s-au arătat lui
toate cetele Sfinţilor. Iar la aceştia trei era o masă foarte frumoasă, care
avea o prescură pe dânsa. Atunci a zis Arhanghelul Mihail: „Fericiţi vor fi
toţi câţi se vor învrednici a mânca din prescura aceasta. Căci, în vremea lui
Antihrist va înceta de a mai fi Sfânta Liturghie pe pământ şi vor veni aceşti
trei Prooroci, în vremea lui Antihrist, şi vor sluji Sfânta Liturghie şi vor
împărtăşi pe creştinii care se vor afla în vremea aceea, şi care vor primi
propovăduirea acestor trei Prooroci,” după cum zice la Apocalipsa (7, 4): „Şi
am auzit numărul celor pecetluiţi, o sutăpatruzeci şi patru de mii, pecetluiţi
din toată seminţia fiilor lui Israil ” (adică din tot neamul jidovilor).
Aceştia au să creadă în propovăduirea acestor Prooroci, afară de alte limbi şi
neamuri care vor primi propovăduirea acestor trei, şi vor fi omorâţi de
Antihrist, pentru că nu l-au primit pe dânsul (după cum zice Sfântul Ioan
Damaschin despre venirea lui Antihrist).
Cele patrusprezece semne, prin
care lumea se va strica, vorfi în patrusprezece zile. Va certa Dumnzeu lumea cu
dânsele, aşa cum ne-au arătat Sfinţii Părinţi. Ele nu vor urma una după alta,
în fiecare zi la rând, ci, precum scrie la Apocalipsa Sfântului Ioan, se vor
împărţi zilele acelea în oarecare vremi. Şi vor fi semnele acestea la sfârşitul
lumii:
În ziua dintâi, se vor înălţa toate apele mărilor în sus de patruzeci de coţi şi vor sta ca nişte ziduri.
În ziua dintâi, se vor înălţa toate apele mărilor în sus de patruzeci de coţi şi vor sta ca nişte ziduri.
În ziua a doua, vor scădea apele
mărilor în adânc, încât abia se vor vedea şi, de sunetul valurilor, toată lumea
se va îngrozi; iar care vor fi aproape de mare, vor muri de groaza vuietelor
valurilor.
În ziua a treia, toate fiarele
cele spurcate şi veninoase şi toate jivinele mării, cele necurate şi veninoase,
vor ieşi la ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare, încât se vor
înspăimânta toţi oamenii din lume.
În ziua a patra, se vor aprinde
apele mărilor şi toate celelalte ape (curgătoare şi stătătoare) şi vor arde din
fund până deasupra şi vor clocoti ca para de foc şi ţărmurile se vor face de
smoală şi de catran, şi va fi mare groază şi spaimă în toată lumea.
În ziua a cincea, marea şi
izvoarele şi tot pământul, se vor umple de sânge, după cum zice Isaia,
Proorocul, la cap. 24, şi Ioan, la Apocalipsa: „Am văzut, zice, pe al treilea
înger că a vărsat cupa cea de aur, ce o luase din mâinile lui Dumnezeu, peste
izvoarele apelor, şi s-au prefăcut în sânge. Atunci a zis îngerul: Drept eşti,
Doamne şi drepte sunt judecăţile Tale; că pentru vărsarea sângelui Proorocilor,
sânge le-ai dat să bea, căci vrednici sunt! ”
În ziua a şasea, va fi cutremur
mare în tot pământul (atât de mare şi de groaznic, cum n-a mai fost de la
începutul lumii), încât se vor sfărâma munţii şi se vor topi ca ceara la foc,
după cum zice David: „Munţii, ca ceara, s-au topit de faţa Domnului” (Psalmul
96, 5), şi Miheia: „Şi se vor cutremura munţii sub dânsul şi văile se vor topi
ca ceara de faţa focului şi ca apa vor curge în jos ” (l, 4).
În ziuaa şaptea, va fi iar
cutremur mare peste tot pământul: stâncile şi pietrele se vor sfărâma lovindu-se
una de alta. Oamenii şi dobitoacele vor muri zdruncinaţi, iar mai marii lumii
acesteia, adică domnii şi împăraţii, ca nişte oameni beţi, se vor legăna. Şi
cine, aflându-se în atâta primejdie, va putea să stea?
În ziua a opta se vor aduna
toate păsările cerului la un loc, vor ţipa şi vor striga cu mare jale, arătând
că, peste puţină vreme, se apropie sfârşitul lorÎn ziua a noua, toate fiarele
pământului, fiecare după firea ei, se vor aduna şi vor striga, fiecare în
glasul ei. În lume va fi frică mare şi spaimă, arătând şi ele că, în curând, va
veni sfârşitul lor.
În ziua a zecea, vor fi oamenii
la fel şi deopotrivă, în necazul cel mare, că împăraţii, domnii şi cei bogaţi,
nu se vor cunoaşte dintre cei săraci, şi, toţi în aceleaşi amărăciuni şi necazuri
fiind, nimenea nu se va arăta mai mare; nici unul nu va căuta la aur, la argint
şi la mărgăritare sau la pietre scumpe, ci toate acestea vor fi lepădate de
toţi, ca nişte gunoaie pe drumuri şi nimeni nu le va mai lua, că nici nu vor
avea trebuinţă atunci de ele. Toată pofta va pieri de la oameni în vremea
aceea, şi feţele celor vii vor fi ca şi ale morţilor, în acea vreme nu-i va mai
trebui nimănui frumuseţea femeilor, căci numai amar şi vai va fi în toată
lumea: de o parte de groaza stihiilor, iar de altă parte de înfricoşarea lui
Antihrist.
În ziua a unsprezecea, vor ieşi
toţi din casele şi lo-cuinţele lor, şi cei ce vor fi ascunşi se vor îmbrăca cu
saci şi vor presăra cenuşă pe capetele lor şi vor plânge cu amar, toţi, şi se
vor usca de frică. Atunci vor striga, toţi oamenii împreună, zicând: „O, voi,
munţilor şi dealuri! Cădeţi asupra noastră şi ne acoperiţi şi ne ascundeţi de
mânia lui Dumnezeu, că nu mai putem răbda scârbele ce ne-au cuprins;” şi foarte
tare se vor înfricoşa.
În ziua a douăsprezecea va fi
după cum zice cuvântul în Evanghelia lui Hristos: „Soarele se va întuneca şi
luna în sânge se va schimba şi stelele cerului vor cădea.” Vai şi amar, de
frica care va fi atunci oamenilor celor ce se vor închina lui Antihrist, căci,
atunci, vor cunoaşte că au fost înşelaţi de vicleanul! Atunci însuşi Antihrist
se va întrista, cu toate slugile lui, văzându-şi pierzarea lor. Atunci, va
plânge cerul şi pământul, de amarul şi jalea oamenilor celor ce s-au înşelat de
Antihrist şi s-au închinat lui.
În ziua a treisprezecea se vor
trimite îngerii, dumnezeieştile oşti ale cetelor cereşti, a celor de foc, peste
toată faţa pământului, şi vor prinde pe toţi cei ce au fost pecetluiţi de
Antihrist cu 666, şi îi vor aduna ca vântul. Şi după cum spulberă vântul pleava
de pe faţa pământului, aşa vor lua pe Antihrist şi pe toate slugile lui. Şi îi
vor arunca în iezerul cel de foc, în muncile cele veşnice, iar cei drepţi vor
fi ridicaţi în întâmpinarea Domnului în văzduh şi vor împărăţi cu Iisus
Hristos, în vecii vecilor.
În ziua a paisprezecea, cerul şi
pământul se vor aprinde de foc. Vor arde munţii şi dealurile şi toate măgurile,
ca ceara se vor topi şi tot pământul se va preface în şes şi se va curaţi de
toată spurcăciunea şi se va face alb ca zăpada şi curat precum cristalul,
pentru ca să vină Făcătorul său pe dânsul. Sursa – AICI
http://www.ganduridinierusalim.com/sa-luam-aminte-14-zile-de-foc-si-intuneric-nici-ingerii-din-ceruri-nu-stiu-cand-vor-veni-aceste-clipe-groaznice/
*
Îndrăcirea oamenilor şi
chinurile ultimilor creștini
Vremurile de pe urmă. De cum
Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea
expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce exactitate a
expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul
Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a
Doua a lui Hristos.
Despre ce scriu Evangheliştii?
Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire
nu mai poate fi numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. Pentru că ele,
duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia,
desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul. Şi de acum, ca
urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări
cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele. Distrugerea
spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Însuşi Mântuitorul spunea
că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca
să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii.
Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să
poată fi făcut vreun calcul.
Dar omul întotdeauna se
străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte încercări au făcut să
numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică
neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei – Evanghelia va fi
propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele
sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e
nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de
ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi proorocirile, dar a venit
Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru
Dumnezeiescul Prunc!
Ei primii aveau să audă Vestea
cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile
– „răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica
liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura
omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor,
aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul
evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe
antihrist.
Aşa şi acum, toţi vor auzi
cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi. Nu le vor
auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din
urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor
mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le
încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor
huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură.
Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii. Ea lor
le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este
Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu,
al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat.
Al lumii desfigurate de poftă, muribunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai
pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor.
(…)
Şi cel din urmă care va duce
sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e
prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos,
duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate
către o imitare a lui Hristos. Întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa,
astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se
va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a
lui Hristos.
Calea lui Hristos e ducerea
crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşurile împăratului
Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar
sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar
mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul,
dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de
împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi
vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa
tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor
vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către
oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă.
Iată încă un rău pricinuit de
stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile
dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii
sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu cum, dar
aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind
în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de
luptat cu ei!
Vedeniile Starețului
Antonie
Sursa:
http://www.ganduridinierusalim.com/indracirea-oamenilor-si-chinurile-ultimilor-crestini/
*
„IARBA SFÂNTĂ” din Biblie –
ISOPUL. Plantă vindecătoare în multiple afecțiuni și
ornamentală totodată
Conform Bibliei, isopul era
folosit in multe ritualuri de purificare. Favorizeaza eliminarea apei din
tesuturi, stimuleaza pofta de mancare, este folosit de secole pentru crizele de
isterie. Extern are efecte antiseptic si cicatrizante asupra ranilor. Uleiul
esential de isop prezinta actiune antiseptica, antispastica, cicatrizanta,
digestiva, tonica, sedativa.
Isopul, celebra plantă din
Psalmii lui David, care în limba greacă înseamnă „plantă sfântă”, este folosit
ca plantă ornamentală, dar şi vindecătoare.
Dacă aveţi probleme cu plămânii
sau cu tubul digestiv, apelaţi cu încredere la tratamentele cu isop, pe care
fitoterapeuţii vi le recomandă. Isopul previne şi vindecă infecţii ce se formează
la nivelul gâtului, tusea, guturaiul, bronşitele şi problemele cu sinusurile.
De asemenea, este bine să administraţi praf de isop, pentru a se crea o
acţiune laxativă, ce vindecă mucoasa intestinală.
Combate anemia
Substanţa amară (hisopina) ce se
găseşte în isop conţine multe minerale, extrem de eficiente organismului, cum
ar fi: calciu, sodiu, fosfor, fier, cupru, sulf, mangan, aluminiu etc.,
elemente fără de care am fi anemici.
Un bun antibiotic
Acţiunea antiseptică l-a făcut
remarcat încă din antichitate, fiind un excelent antibiotic, tonic-astringent
şi cicatrizant în acelaşi timp. Pe vremuri, oamenii consumau isop ori de câte
ori se confruntau cu o infecţie în organism.
Chiar şi în zilele noastre, unii
fitoterapeuţi ne recomandă să nu recurgem întotdeauna la antibioticele clasice,
ci să ne însănătoşim cu ajutorul plantelor. De asemenea, isopul este un bun
sedativ, acţionând benefic asupra sistemului nervos central, dar şi a centrului
respirator, curăţă ficatul şi plămânii.
Elimina durerile de dinţi
„Planta sfântă” este
multifuncţională: stimulează pofta de mâncare, reglează funcţiile digestive,
stopează durerile de dinţi, micşorează tensiunea arterială şi scade
fragilitatea capilarelor. De asemenea, ameliorează durerile reumatice. Dacă
reţineţi apă în organism, isopul va favoriza eliminarea acesteia, purificând
ficatul. Beţi cel puţin o cană cu infuzie de isop pe zi şi nu veţi mai avea
probleme cu reţinerea toxinelor sau a apei în organism.
Detoxifică organismul
Pentru a trata afecţiunile
prezentate mai sus şi pentru a detoxifica organismul, se poate lua câte un vârf
de cuţit de praf de plantă de trei ori pe zi. Se va ţine sub limbă timp de
cinci minute, după care se va înghiţi cu puţină apă.
Praful se găseşte în magazinele
cu profil naturist şi se administrează, de regulă, la indicaţiile
fitoterapeutului. Pentru a face o infuzie de isop puneţi o linguriţă cu plantă
mărunţită în 250 ml apă clocotită, după care acoperiţi zece minute. Strecuraţi
şi consumaţi maximum patru căni pe zi.
Încercaţi pe cât posibil să
înlocuiţi cafeaua cu ceai, indiferent de aroma aleasă. În ceea ce priveşte
tinctura de isop, aveţi nevoie de 50 g plantă mărunţită în care să adăugaţi 250
ml alcool alimentar, preferabil de 70°. Lăsaţi la macerat timp de 15 zile, dar
agitând recipientul în fiecare zi. Cu cât mai des agitaţi, cu atât mai eficient
se va prepara compoziţia.
Trebuie neapărat să strecuraţi, după care să administraţi câte o linguriţă diluată de trei ori pe zi sau doar ocazional, când aveţi de-a face cu afecţiuni minore.
Trebuie neapărat să strecuraţi, după care să administraţi câte o linguriţă diluată de trei ori pe zi sau doar ocazional, când aveţi de-a face cu afecţiuni minore.
http://www.ganduridinierusalim.com/iarba-sfanta-din-biblie-isopul-planta-vindecatoare-in-multiple-afectiuni-si-ornamentala-totodata/
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu