Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 18 noiembrie/novembre 2019 -carti

La emailurile (2) si (3) a uitat iar un destinatar !

_______________________________________

La (3) lipseste [...]

Bonsoir à tous!(3)Buna seara tuturor! 18 noiembrie/novembre 2019-carti

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À : [...]  

Date :lundi 18 novembre 2019 à 18:38 UTC+2

Bonsoir à tous!(3)Buna seara tuturor! 18 noiembrie/novembre 2019-carti

-          3 –

-          carti 3 -

Bonsoir à tous!(2)Buna seara tuturor! 18 noiembrie/novembre 2019-carti

-          2 –

-          carti 2 -

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 18 noiembrie/novembre 2019 -carti

Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 18 novembre/noiembrie 2019

- va voi trimite cu acest e-mail, cateva lecturi din carti, pe care le-am facut in ultima vreme, a se vedea atasamentul, pdf-ul atasat ; cu totul vor fi 3 pdf-uri ! -

V-am spus ca in perioada in care am ramas fara internet din 3 octombrie 2019 si pana pe 5 noiembrie 2019 ( desi internet n-am avut pana in 13-14 noiembrie 2019 ) am reusit si eu sa scot – in doua reprize – cartile, aproape pe toate [ cele ramase ! ] pe care in urma cu ani, pe la inceputul anilor 2000, mama le scosese din biblioteca din dormitor si le pusese in debara, pe jos, ca altundeva nu aveau loc.

In biblioteca atunci si-a pus tata cartile lui de Matematica, Mecanica, etc, desigur numai o parte din ele, caci are peste tot prin casa carti.

( Cat priveste piesa de mobilier, biblioteca ca atare, mama o are zestre de la tatal ei, bunicul meu Paraschiv Mardale, dar o piesa identica de mobilier, o biblioteca ca a noastra am vazut in incaperea “Catedra de Astronomie” in iulie 2012 cand ne-am intalnit cu profesorul + Ieronim Mihaila, la etajul 3 al facultatii de Matematica a UB ).

Acum, intr-o zi, mi-am luat eu inima-n piept si cand era mama la piata am cautat in debara jos, am scos cateva carti, am constatat ca pe jos, debaraua fusese plina cu carti, si acum in mijloc ca sa spun asa era plina cu alte lucruri, insa nu mai erau cartile !

Mama ca nu le-a dat, eu ca le-ai dat, ca nu sunt toate, ea ca “Ce ?! Erau ale tale ?”, si « Daca vezi ca le-am dat, le-am dat, ce, erau ale tale ?! », la fel a spus si despre garsoniera bunicului Paraschiv Mardale din str. Iancu Jianu 72, bloc [...] , sector 5, Bucuresti... in 2018 gasisem, dupa adresã, ca mama aparea ca abonat telefonic, si numarul de telefon era altul decat cel de pana in 1998, 1999, dar mama era abonata Telekom, deci proprietara se poate spune.

Mama : “N-am dat nicio carte !”, si apoi : “Ei ! Daca vezi ca nu mai sunt si spui ca le-am dat, atunci daca stii ca le-am dat, le-am dat, ce ? Erau ale tale ?”, si despre garsoniera : “N-am vandut nimic !”

Da, intr-adevar mama a avut o frumoasa biblioteca in care majoritatea cartilor si le cumparase de domnisoara si semnate ca atare Magda/ Magdalena Mardale si purtau, unele, data cumpararii/achizitionarii.

Totusi, in anii mei de scoala si de liceu cand imi mai dadea tata cate un banut, eu mergeam la librarie – si zau sa nu aveam bani – dar tot cautam cu privirea si alegeam o carte buna, privind preturile sa ma incadrez in mica mea comoara din buzunar.

Asa incat, cu anii, cateva carti au devenit ale mele, sunt ale mele – cele din biblioteca mamei.

Stiu ca, pentru ca mama ameninta inciudata ca le-a scos din biblioteca, desi si tata avea dreptul la o biblioteca pentru cartile lui – eu in vara 2005 i-am daruit mai multe carti bune, Nataliei Izquierdo de Lopez care invatase limba romana la Madrid si venise cu o bursa a Institutului Cultural Roman in Romania. Studiase ea, citise prozatori romani interbelici si probabil nu numai.

De asemenea, cand eram in anul IV 2008-2009, ultimul, la Drept la Univ. Spiru Haret si l-am cunoscut pe amicul meu Valentin Alexandru Popescu, absolvent la Litere la Stat la UB si masterand in anul I la master la Litere la UB, anticarul, daca vi-l amintiti caci era anticar ca si tatal lui, lui i-am daruit cateva carti, cam toate sau toate imi apartinusera, deci am daruit ce cumparasem chiar eu in urma cu ani, dar erau carti de critica literara cele mai multe.

Trebuie sa recunosc ca pana in ziua de azi cartile de Critica literara m-au plictisit teribil si inca ma plictisesc, e drept nu am reluat acum lectura lor, sa vad daca imi fac alta parere, cum am spus, pe multe le-am dat, mai am poate cateva prin casa, dar nu stiu, nu ma captivau...

Poate si mama cicalitoare de felul ei si anii comunismului si anii ’90 de la judecatorii unde era mentalitatea critica exagerata si chiar lipsita de temei, ma rog, uneori dupa temeiul Regulamentului de ordine interioara care era insa, absurd si a carui modificare nu o cerea nimeni, nimanui nu i-ar fi dat prin cap sa faca ceva, fie sa faca mai suplu acel Regulament al instantelor de judecata ( si deci si atributiile grefierilor ), fie sa creasca numarul grefierilor.

O exceptie a facut-o judecatorul Vasile Bajan, presedinte in 1998 al Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, cand in vara aceea 1998 a cerut intariri – grefieri de sedinta adica – de la Capitala, adica de la numitul inca pe atunci TMB, Tribunalul Municipiului Bucuresti, devenit azi, “rebotezat” Tribunalul Bucuresti.

Cererea i s-a refuzat.

Vedeti, fara sa doresc sa comentez refuzul, vreau sa spun ca oamenii nu isi dau seama de pacatele lor, si, dupa cum spun eu adesea, au impresia sincera ca au trait onest, ca si-au facut – mai ales – datoria intrucat au muncit exemplar, intrucat sa zicem, au fost punctuali la program – daca sunt foarte sinceri cu ei, nu toti au fost cele 8 ore punctual la program, dar in fine, nu suntem absurzi, eu una absurda nu sunt, dar am intalnit numai oameni absurzi, dintre ei, unii erau cred rai din nascare, sau ma rog, daca nu din nascare, insa atinsi bine de Satana.

Sa lucrezi cu un numar mic, un mic efectiv – un volum mare de dosare – inseamna pana la urma sa exploatezi oamenii, sa prilejuiesti pe cale de consecinta mustrari, sanctiuni pentru ca nu fac fata unui volum de munca, in plus si NENORMAT si progresiv crescator, de la o saptamana la alta...

Despre oamenii din judecatorii, fara sa vreau sa despic in patru firul, as spune din toata inima, ca e cazul sa isi vada constiinta, sa si-o examineze si sa se spovedeasca, aparent ei nu realizeaza pacatele lor, cu exceptia celor care s-au stiut corupti din vointa lor, dar in afara coruptiei in sine, in goana dupa bani, motivata si de salariile mici, in afara de asta... nu e numai coruptia pacatul lor...

Cand oamenii sunt invatati – sau presupusi invatati – te duci spre ei, la ei, sau ai toata increderea si bucuria daca te afli printre ei, in colectiv cu ei, in anturajul lor, etc.

Dar curand am descoperit ca cei mai multi se limiteaza numai la anii de liceu carora le adauga o facultate, si dupa cum stim, o facultate este una “de profil”, care te specializeaza intr-un domeniu sau altul, si cam atat. Nu e rau, dar e putin.

Nu e rau, dupa criteriile avizilor de pe pamant, daca, in plus, vrei o facultate NUMAI pentru bani si iar bani, pentru bani mereu multi si foarte multi, pe cat se poate de mult.

Bogatia e ingaduita de Dumnezeu, dar cu conditia sa fii om credincios, sincer credincios, nu fatarnic, si sa dai, precum o faceau sfintii parinti Ioachim si Ana, la sfarsit de an, din venitul tau, o treime saracilor, o treime Bisericii, si sa ramana pentru tine o treime. Ei au fost bogati, da, bogati, Sf.Ioachim avea turme si ciobani si oameni care lucrau la turme si stana, caci in acele timpuri se ocupau mult cu cresterea animalelor, a oilor...era om cu adevarat bogat.

Dar traiul lui alaturi si de Sf.Ana, si in relatia cu semenii lui, ai lor – caci viata lor sfanta a placut lui Dumnezeu cel mai mult – a placut atat de mult, nefiind oameni mai buni, mai drepti, mai milostivi ca ei, si soti care sa vietuiasca in mai buna intelegere, asa incat Dumnezeu le-a daruit copila mult asteptata care a fost nimeni alta decat insasi Preasfanta Fecioara Maria !

Ei bine, sa recunoastem ca la noi, omul care se vrea bogat e departe de viata sfintilor Ioachim si Ana !

Sotii intre ei, relatia sotilor cu semenii, starea materiala, ce faci cu banii stransi sau castigati, cum ii castigi, etc – ii face pe cei de azi, daca e dupa faptele lor si numai dupa modul lor de viata – ii face sa nici nu spere la Rai !!!

Daca n-ar fi mila lui Dumnezeu si rugaciunile semenilor pentru ei, niciodata n-ar veni spre Dumnezeu cat sunt in viata, si niciodata dupa moarte n-ar simti vreo usurare in chinurile lor vesnice, caci acolo ajung, si niciodata unii n-ar iesi de acolo, daca nu s-ar ruga Biserica, rudele, prietenii, oamenii credinciosi, etc. pentru sufletele lor.

De aceea pe mine la multi oameni ma uimeste ceva : de ce nu se multumesc ei cu a fi, sa zicem, instariti, bogati, dar vor sa dobandeasca averea sau averile intr-un mod ticalos si nemernic fata de semenii lor ?!

Adica, intrebarea care se ridicã este : vor cu adevarat sa fie numai bogati, sau vor sa fie bogati si sa le pricinuiasca un rau semenilor lor ????

Pe langa asta, cel mai bine e sa nu iti doresti bogatia, e cel mai bine asa, dar sa te multumesti cu ce iti da Dumnezeu, si iti da sanatatea, puterea de munca, inteligenta din nastere ( sigur, o cultivi mai tarziu ), iti da uneori sau mai adesea si o mostenire de la parinti ( au fost generatii care nu au avut ce mosteni de la parintii lor ! ), deci un capital cu care sa pornesti in viata si sa iti faci la randul tau o casa – nu mai spun case -, o situatie, o familie, etc.

Sa stiti ca ma gandeam sa va trimit, poate o voi face, toata cartea “Ce se intampla cu sufletul din ceasul mortii pana in ziua a 40-a” de Arhimandrit Serafim Alexiev, e o carte foarte utila as spune, utila cu adevarat, poate ajungi sa intelegi mai limpede ca intr-adevar, desi noi nu ne dam seama, insa existã o legatura intre Vii si Adormiti/Raposati, nu o vedem noi, dar Dumnezeu o vede ca in palma !

Am fotografiat cateva lecturi pe care le-am facut, - si vi le trimit ! - intr-adevar numai cateva, am citit Nuvele de Liviu Rebreanu, am citit un roman al lui Gala Galaction ( Grigore Pisculescu, teleormanean ! ), stiti ca a fost preot, cu titlul “Roxana” ce cuprinde 3 romane sau scrieri : Roxana, dar si Papucii lui Mahmud si Doctorul Taifun. Mi-a placut foarte mult tot romanul, sa il numesc asa, pe tot, toata cartea ! Apoi am gasit in debara Nuvelele lui Gala Galaction pe care eu le cumparasem, sunt sigura ca eu am cumparat aceasta carte si am citit si cateva nuvele.

Am fost tare bucuroasa, am scos aproape toate cartile ramase din debara, si acolo in debara mai sunt numai cateva, putine, acuma, dar tot mai sunt, ca nu mai aveam unde le pune.

Mama a aflat, si de aceea am facut a doua “vizita” in debara, cu voia ei, si am scos tot ce-am putut aduce in dormitor, am pus carti si in sifonier pe cutiile cu incaltaminte !!!

Numai sa nu le mai pierd ! pe de o parte sunt pretioase, pe de alta mie mi-au placut, desi n-am reusit sa le citesc pe toate.

Asa ca, in perioada in care am fost fara internet, bucuroasa ca mi-am salvat cartile, cate mai sunt inca, nu stiam ce carte sa deschid mai rapid, citeam cand dintr-una, cand incepeam si citeam din alta....Dar mai sunt putine...si asta ma intristeaza !

Citeam si cu voce tare, am citit si peste 4 ore in continuu cu voce tare... am citit ca si cum descopeream lectura atunci...ragusisem !

Daca a vazut mama asa, m-a lasat in pace, dar tot se lauda ca erau ale ei cartile, iar tata cauta sa ma linisteasca zicand : “ Azi nu le mai ia nimeni, nu le mai vor nici la Anticariat !”

Dar, nu demult, pe 3 noiembrie 2019 a telefonat inginerul Richard Selescu, de 2 ori in aceeasi zi de duminica... prima data a fost foarte bine dispus si amabil, dimineata, dar seara la al doilea telefon era suparat... se simtea...era alt om la telefon...

Am tras cu urechea si am auzit ca e necajit pentru ca sotia ii spune sa arunce sau sa dea afara – cam totuna – din cartile lui ! Sau din articolele lui sau din ce materiale mai are el !

La noi e aceeasi situatie, mama nu spune nimic direct de cartile lui tata, dar zice mereu ca e casa prea aglomerata, ca suntem prea multi in casa, ca trebuie sa aruncam... din lucruri....acuma, depinde ce sa aruncam....

Selescu saracul era suparat teribil !

Ii spun lui tata : “Tata, cat traiesc eu, nu se va arunca nimic de la tine, absolut nimic ! Dar dupa ce mor eu, nu stiu ce va mai fi !”

Tata s-a linistit pentru ca era de parere ca dupa moartea lui vom arunca totul, tot ce e al lui.

Si nu e asa.

L-am rugat pe Dumnezeu sa redevina Silviu copilul bun care a fost candva, pentru ca vreau sa fiu in cele mai bune relatii fratesti cu el, si sincer, am nevoie de fratiorul meu, m-am obisnuit cu el, si e casa goala cand el nu e acasa !

Scrierile lui Gala Galaction mi-au placut foarte mult ! El era din Teleorman si a scris mult despre teleormaneni, actiunea se petrece adesea la Rosiorii de Vede, sau Rusii de Vede, pe urma si in Sudul Romaniei si chiar in Gloria Constantini e vorba si de un tezaur din Antichitate si din primele epoci crestine din Romania !

Am sa va scriu acum un citat din “Nuvele.Povestiri” de Gala Galaction, Ed.Minerva, Bucuresti, 1986 ( cand eram in liceu si dupa, mai mergeam la libraria Minerva de pe Calea Victoriei, sus, in dreptul strazii care da in piata Amzei, mai sus putin era Libraria Minerva ), din nuvela “Gloria Constantini” :

“Unde infloreste azi Celeiul, iar oile si boii beau apa din sarcofagii romane, fu odinioara o cetate care se numea Malva sau Sicibida. Dincolo, peste Dunare, unde e Ghighiul bulgaresc, si drept in dreptul Celeiului, era cetatea romana Oescus, de la care se pare ca si-a luat numele Iscru, raul din apropiere. In cetatea Oescus a venit imparatul Constantin cel Mare si a stabilit cartierul sau general, cu prilejul unei expeditii obscure impotriva gotilor.

Aici, intre Oescus si Sicibida, imparatul Constantin a ridicat un pod, care se pomeneste intr-adevar intre operele lui de imparat. Bolliac afirmã cã picioarele in ruina ale acestui pod se vad si azi cand scade Dunarea ; ba el credea ca a si descoperit pe malul nostru, la poalele ruinelor romane, cei doi stalpi de la capat.”

“Satul Celei e foarte aproape de Corabia, asa incat Constantin*[personajul din nuvela] putea sa vie acasa ori de cate ori voia. E interesant acest sat, dar nu pentru el insusi, ci pentru podina pe care odihneste. O parte din casele Celeiului stau pe caldaram de piatra. “Aici fiecare proprietar, daca sapa de cateva palme in ograda, da de caldaram. Asa incat, cui ii trebuie piatra, n-are decat sa-si exploreze curtea sau gradina, si va gasi cu prisosinta. Mai fiecare casa din Celei trebuie sa aiba sau sa fi avut un jgheab, un troc, un prag facut dintr-un sarcofag roman, ori din resturile lui. Fiecare celeian trebuie sa fi vandut pe la amatorii din Corabia, ori de mai departe, cateva antica (adica pietricele fin lucrate, cazute probabil din inelele sau din bratarile disparute ), cateva monezi romane si ceva ulcele rosii sau alte lucruri curioase, gasite uneori nu mai departe decat sub talpa casei. Acum treizeci-patruzeci de ani, era lucru frecvent ca un satean sa izbeasca, in camp, cu fierul plugului, un sarcofag ori vreun fragment de piatra cu glorioase litere latine. Si tot acum treizeci-patruzeci de ani, s-au gasit si cativa carturari care s-au dus in Celei si au dat cu tarnacopul in masivul ruinelor malvense. Unul din ei, Cezar Bolliac, s-a oprit aici in cateva randuri si a facut oarecare cercetari. Intre altele, Cezar Bolliac a gasit, sub prispa unui satean, un sarcofag ermetic inchis, pe care, cu invoirea ultimului sau proprietar, a pus sa-l deschida. Lucrul n-a fost tocmai usor, caci capacul era prins de sarcofag cu scoabe de fier acoperite cu plumb, iar linia de inchidere a celor doua jgheaburi era cimentata. Dar la urma, sarcofagul fu deschis si, pe un pat de ramuri si de foi de dafin, aparu un schelet aproape intreg. Mirosul foilor de dafin, acum galbene ca tutunul de Havana, se raspandi puternic si placut si muri in aer, dupa saptesprezece veacuri de recluziune. Cercei de aur, un ac de par (de fildes), doua semilune de dinti, toti la numar si minunat de frumosi, spuneau ca pe crengile si pe foile de dafin adormise o femeie tanara, frumoasa si desigur mult iubita.”.

“Intr-o seara, inapoindu-se de la cancelarie (unde nu mai facea – cu arhivarul si cu aprodul – decat arheologie), aflã de la frate-sau ca un cumatru al lor gasise, fara sa spuna nimanui, si vanduse unui bogatas din Corabia, tocmai una din acele mult dorite monezi de aur. Constantin s-a dus la cumatru, l-a mustrat ca nu i-a aratat si lui moneta si l-a pus sa i-o descrie cu de-amanuntul. In rezumat : moneta era de aur, pe o parte avea inscriptia Gloria, pe cealalta parte Constantin. Un om de stat inalt era infatisat pe ea, purtand la subtioara o lance sau un arc, iar langa el erau doi copii. Unul se uita in sus spre cel cu lancea, tinandu-se cu bratele de dupa cap, in vreme ce acesta lãsa domol o mana pe capul celuilalt copil. Aceste detalii s-au gravat in mintea lui Constantin tot atat de puternic ca si pe moneta imperiala.”

Si acum sa va citez o fraza care mi-a placut foarte mult din “Cartea Oltului” de Geo Bogza (Ed.Minerva, Bucuresti, 1985), si anume din capitolul “Tragedii pe inaltul podis” : “Sase oameni, trei barbati si trei femei, urcau intr-o dupa-amiaza spre crestele, atat de fantastic apropiate de cer, ale Hãsmasului Mare. Aveau privirile mistuite de neliniste, iar trupurile, sleite de oboseala, abia mai inotau in altitudine. Totusi, nu se opreau o singura clipa. Insirati unul dupa altul, urcau. Tot timpul incordati, fara sa-si traga macar o data sufletul, urcau. Mereu urcau. Treapta taioasa a unei lespezi abia era eliberata de piciorul primului, cand cel de-al doilea il si punea pe al lui, intr-o secunda. Apoi, ceilalti, pe rand, fara sa piarda nicio miscare. Formau un lant din zale de carne chinuita, sangerand aproape. Pareau trupul unei omizi lovite de moarte, zvarcolindu-si durerea pe stanci si tarandu-se, innebunita, spre varful pustiu al muntelui.

In felul acesta urcau. Mereu, fara zabava, fara ragaz, fiecare angrenat in ritmul istovitor al tuturora. O singura clipa nu se opreau. Maini dupa maini, genunchi dupa genunchi, sase perechi, catarau pe stanci, suiau spre inaltimi, plamani incinsi, clocotitori, sase perechi.”

Din cele doua carti de Nuvele I si II, “Golanii” si “Calvarul”, de Liviu Rebreanu, veti descoperi daca inca nu le-ati citit, o lume, sa zicem nu cea mai buna, ci dimpotriva o lume in care, e dureros, dar o spun, lipsa de sensibilitate, nesimtirea si chiar mitocania, duritatea, tupeul, nedreptatea, nerecunostinta, erau la ele “acasa”, dar totodata razbate din aceste nuvele si realitatea trista, as spune, din tara noastra, realitatea lipsei de bani....

Aceeasi tema este regasita si in alte nuvele sau romane, de pilda in romanul “Roxana” si in “Doctorul Taifun” de Gala Galaction : lipsa de bani, sotiile unor functionari ai ministerului/ministerelor care nu aveau bani, fie ca salariul sotului lor era neindestulator, fie ca erau niste soti cam, sau chiar canalii – astfel incat sotia pur si simplu ramanea “dezbracata”, la propriu, adica lipsita de haine, pana si de dessous-uri, ca sa nu mai spun, de haine potrivite iernii, anotimpului ! Cum ar veni, sotia unui functionar de minister era, biata, desi femeie casnica in acele timpuri, pe cont propriu, trebuia sa isi cumpere – ea stia cum biata ! – haine, singura, nu putea conta pe banii sotului ei ! Si erau pe atunci, femei casnice, multe, foarte multe.

Era moda, era vremea cand femeile in majoritatea lor nu lucrau, si trebuiau sa fie mult prea singure sau lipsite ca sa fie nevoie sa munceasca.

O sotie de functionar era, daca nu pusa sa se prostitueze pentru a castiga bani si favoruri pentru sotul ei, insa i se ingaduia sa o faca, sau sa aiba un amant, daca pana la urma, castiga niste bani pentru sine chiar, in acest chip facand o “economie” din banii (salariul) sotului ei. In sfarsit, sunt cazuri, presupun ca nu toate sotiile erau tratate in acest fel de sotii lor ! Dar e limpede, imi spun, ca nu erau pe de alta parte, nici cazuri chiar izolate....

Romanul lui Duiliu Zamfirescu “Indreptari.Ana” l-am citit pe tot, si marturisesc ca mai citisem din el, dar nu imi aminteam cat anume si nu cred insa sa-l fi terminat in trecut. Interesant ca citisem din el in trecut.... acum l-am citit pe tot insa, pana la capat.

Din cartea de Vitalie Munteanu “Din Viata lui Badea Cartan” Lectia de Istorie, Ed.Ion Creanga,  Bucuresti, 1982 ( tot eu mi-am cumparat cartea in 5 ianuarie 1983 ) am citit o parte, si am lasat semn, dar tata a citit-o toata, vazand ca o citesc eu !

Citeste cu pofta cand ma vede citind ceva, totusi nu chiar totul intotdeauna...

Mai am si v-am trimis cateva Balade, despre Jianul Olteanu, despre Oprisan si Mihnea ( Voda ), Mogos Vornicul – din acestea doua din urma vedem cum nu e deloc intelept sa ne repezim cand auzim ceva spus, sa nu ne repezim cu gandul si mai ales sa nu ne repezim cu fapta, caci pana la urma s-ar putea sa gresim cumplit si ne va durea insa nu vom mai putea schimba lucrurile, nu le vom mai ...indrepta...

“Poezii Populare 3” de Vasile Alecsandri, Colectia Miorita, Editura Tineretului, 1956, cartea mamei pe care m-am semnat in 1976 peste semnatura si data puse de mama !, pusesem multe semne, pentru ca in scoala cand a fost vorba la Lb.Romana de folclor copiam balade sau doine din cartea aceasta, nu mai are insa ultimele file, nici nu stiu cate lipsesc, si mai am din aceeasi colectia si “Literatura Populara 1” de M.Eminescu, Colectia Miorita, Ed.Tineretului, 1956.

Din Nuvelele lui Rebreanu, din Cartea Oltului, din Poezii Populare am ales cateva pagini/ nuvele, scrieri, balade si am fotografiat si va trimit alaturat !!!!

O surpriza poate pentru absolventii liceului Nicolae Balcescu sau Colegiului Sfantul Sava !!

IN romanul lui Camil Petrescu ( va trimit intreg capitolul acesta !!! ) “Un om intre oameni”, volumul I, avem un capitol consacrat liceului nostru : “Intamplari la Scoala de la Sfantul Sava”, un capitol extrem de interesant pentru ca aflam despre cum erau uniformele liceenilor de la Sfantul Sava, aflam si despre cum erau vremurile si despre caracterul curajos si tenace al lui Nicolae Balcescu, veti gasi intreg capitolul, si iata un citat : “In fata profesorilor erau si cinci premianti ai intaiului an de studii de la redeschiderea scolii, imbracati in uniforma cea noua, pe care Petrache Poenaru voia s-o propuna spre aprobare generalului [ Kisseleff ] : frac de postav cenusiu, cu vipusca galbena pe margine si pe cusaturile pantalonilor, cum tot galbena era banda lata a sepcii”.

Ion Ghica si Nicolae Balcescu se imprietenesc....

“Colegiul Sfantul Sava era legat de ulita Scolii (strada Academiei de mai tarziu) cu o scurta ulicioara care acum, in aceasta zi de festivitate, se vedea stropita si maturata cu ingrijire, de parca stralucea si ea in dimineata frumoasa de toamna. Se pusesera si ghirlande de frunze de-a latul ei, chiar in acest colt, legandu-se astfel casa Dobrotineanului de a Spahiului...La cativa pasi de scoala – cam unde avea sa fie candva statuia lui Gheorghe Lazar – raspundea chiar usa bisericii, iar poarta insasi era cuprinsa intre case cu pridvor a egumenului grec al manastirii si curtea unui slujbas la Vornicie, Petrescu.”

“Fosta “Academie” romaneasca, cum i s-a zis mai pe urma, de la manastirea Sfantul Sava, fusese intemeiata in 1818 de eforii Balaceanu, Ghica si Iordache Golescu si pusa subt conducerea dascalului ardelean Gheorghe Lazar, care era adus in tara de la Sibiu de marea boieroaica Barcaneasca pentru invatatura copiilor ei. Cinci ani, cu o intrerupere de cateva luni in timpul revolutiei din 1821, daduse lectii  de limbã romaneasca, de filozofie si de trigonometrie, inflacarand tineretul.”

Despre Nicolae Balcescu putin mai departe in acest capitol :

“Iese acum pe poarta scolii, intre multi altii, si un alt baietandru negricios, slabut, cu ochii intunecati, dar stralucitori in albul scleroticii lor delicate. Nu pare sa aiba cei paisprezece ani pe care ii are. E Nicolae Balcescu, acum in clasa a IV-a la Umanioare. E imbracat intr-un fel de surtuc scurt, inchis la gat, cu sapca in cap si are in picioare cizmulite, caci locuind tocmai afara din oras, in mahalaua Visarionului, trebuie sa strabata ulitele, acum cu ploile lui martie, desfundate de noroi. La subsuoara are un pachet de carti si caiete legat cu sfoara. Se scotoceste in buzunare si se apropie sfios de alvitarul care se ridicase bucuros de pe vine si isi incuraja musteriul. Isi alege cu poftã o bucata de alvita si tocmai se pregateste sa muste din ea cand e luat de guler de Sotea.

-          Frumos, nenicule...vrei sa mananci singur si le nen-tu nu te gandesti ?...

Balcescu isi muscã buza, putin palid, si spune apoi linistit, privindu-l de jos in sus, cu ochii lui putin oblici :

-          Daca ma rogi frumos, poate ca am sa-ti dau jumatate...

Sotea se prapadeste de ras.

-          Sa te rog, ha ? Stii ca-mi placi ? Pe cine a mai rugat Sotea ? Uite... pentru ca nu-ti cunosti datoria, ti-o iau pe toata.

Si vlajganul intinde mana lacom spre alvita, dar inainte de a o ajunge, cu o smucitura a bratului, fulgeratoare, Balcescu i-a trantit chiar pumnul cu alvita intre ochi.

Sotea, orbit, naucit, aluneca in noroi, nepricepand ce i s-a intamplat.”

Ieri am continuat lectura cartii “Caius Iacob.Viata si Opera”, de Florica Banu.

E mentionat si Traian Lalescu in carte.

Prin anii 2000 a fost comemorat Traian Lalescu si tata a venit acasa cu o carte noua, nou-nouta, primita, despre Traian Lalescu.

Nu gasesc sa fi notat in agenda mea, dar am adaugat, Elena Mihaila Donea, sora profesorului +Ieronim Mihaila, care locuieste in Piatra-Neamt, mi-a spus ca +Ieronim a murit la exact o luna, o luna a fost intre el si sotia lui, astfel, +Ecaterina a murit pe 3 octombrie [ 2014 ], iar +Ieronim pe 3 noiembrie [ 2019 ].

Au fost zile de nastere in primele zile ale lui noiembrie 2019....

Pe 12 noiembrie 2019 a fost ziua mea, 51 de ani...

Profesoara Iuliana Paraschiv Munteanu, am gasit pe site-ul facultatii de Matematica si Informatica UB, am cautat pe site imediat ce am avut iar internet, e nascuta pe 1 noiembrie 1963 in satul/comuna Licuriciu, judetul Teleorman, iar profesorul de Geometrie Pripoae Gabriel care a venit si el la Bellu Catolic pe 6 noiembrie 2019 la funeraliile prof. +Ieronim Mihaila, e nascut pe 7 noiembrie 1958. Prof.Pripoae vorbea cu tata in fata capelei unde era depus +Ieronim Mihaila pe 6/11/2019, in fata Capelei Sf.Ana unde avea sa aiba loc cateva minute mai tarziu, Oficiul pentru morti.

Am gasit si Orarul, in orar, prof.Iuliana Munteanu are ore in ziua de marti [...]

Puteti vedea : http://fmi.unibuc.ro/ro/munteanu_iuliana/ si

http://fmi.unibuc.ro/ro/pripoae_gabriel/

Cu privire la prof.Iuliana Munteanu, cu cateva zile inainte sa primim vestea mortii lui +Ieronim Mihaila, tata m-a invitat sa-mi arate pe al sãu laptop, email-uri mai vechi primite de el, printre care era si unul, o urare de La multi ani ! din partea dnei Iuliana Paraschiv Munteanu si a sotului ei Dan Munteanu.

Un email era cu Biblioteci din capitale si tari, superbe biblioteci, mai vazusem unul, acesta sa fi fost diferit ?

Si un alt email era cu moschei si cu o moschee imensa, super-pretioasa, scumpa la propriu, din Emiratele Arabe mi se pare.

Sigur, aceste emailuri veneau cred de la persoane diferite.

Se intampla cu numai cateva zile inainte de 3 noiembrie 2019.

Eu, vazand ca se numea Iuliana Paraschiv, in sinea mea mi-am spus ca Paraschiv erau numiti in Teleorman, cum a fost bunicul meu, desi el a fost botezat Paraschiv, dar Biserica Sfintei Parascheva e in Piatra de unde era bunicul....

Si m-am intrebat daca nu o fi si dna Iuliana Paraschiv Munteanu din Teleorman, am vrut sa-i spun lui tata, dar am tacut, gandind ca tata o sa zica ca sunt supozitii de ale mele, ca de unde sau cu ce temei cred eu asta, etc.

Am tacut. Dar cand am intrat pe 15 noiembrie 2019 pe pagina web a facultatii de Matematica, si de fapt mai intai am cautat cu google.ro, direct “ Iuliana Munteanu facultatea de matematica si ...”, am gasit imediat ca Iuliana Paraschiv Munteanu e din LICURICIU, TELEORMAN !!!

E deja ora 16h58 si sa incep usor, usor sa intru pe email si sa va trimit cele anuntate mai sus !!!

Am 3 pdf-uri cu 3 emailuri ...de trimis.

Cu privire la becurile care au pocnit, de la veioza mea, am gasit in Agenda in ultimul timp ca au fost mai multe incidente si anume, pe 16 octombrie 2019, pe 28 octombrie 2019 si pe 3 noiembrie 2019 noaptea...daca retin bine din agenda pe care nu o am acum in fata deschisa.

Inainte de aceste incidente, eu spusesem ca becurile nu sunt bine facute si pocnesc usor, si repede, nici nu folosesti multi timp un bec ca se si strica.

Olivia.

18/11/2019 17:08:12, Bucuresti.

P.S. IN ziua de 6 noiembrie 2019, ziua in care ne pregateam sa plecam la cimitirul Bellu Catolic, o aud pe mama ca spune : “O candela sa-i dai lui Nicu [ tata ] sa aprinda la familia Istrate”.

Mircea Istrate, prietenul din copilarie al tatalui meu, a carui mama era albaneza de origine, tata vorbise cu Puiu, cum il numea, la telefon, Puiu fusese internat la spital pentru un hematom dar se intorsese acasa. Puiu a avut o fata, care a murit asa, “netam-nesam”, la varsta de...avea 18 ani? Pe cand se afla intr-o excursie la munte...asa, dintr-o data, nu stiu bine cum s-a intamplat si de atunci Puiu si sotia lui sunt singuri.

Puiu Istrate... tata mergea la ei acasa cand erau copii, Puiu si el, si mama lui Puiu le punea pe masa prajituri si mancare cred, uneori si mancare, tata il ajuta la Matematica, Puiu peste ani a devenit inginer.

Si, de unde tata ma bombanea ca nu suporta candelele cand le vede, ca ce fac in casa cimitir sau ce ? ca ce e la noi Biserica ? cum a spus si ieri seara cred, ma vede ca fac cruce si nu suporta...dar nu e bine asta...ca nu suporta...

Tata : “Daca ai fi vazut tu, ce am vazut eu cand eram mic, candelele acelea...”, mama : “tu ii pui candela in fata [ la bucatarie pe masa, la icoanele de pe masa ] si el nu suporta !”

Cand ma rog, aprind una, doua candele, si iau Lumina [ foc ] de la una din candelele pastrate de mine de mai multi ani incoace, din Noaptea Invierii, cand la miezul noptii preotul spune : “Veniti de luati Lumina !”, aprind o candela cu Lumina Sfanta din Noaptea de Paste, si de la ea, aprind o candela noua- urmand ca pe cea noua, aprinsa cu Lumina Sfanta sa o tin aprinsa cat timp ma rog !

Aveam deja in casa vreo 3, 4 astfel de candele, una cam prea consumata insa.

Am luat 3 cu mine, si era sa le spun alor mei : “Va sa zica acum vrea [ tata ] candela !” “Sa ii dau candela !”

Am luat chiar candelele din casa de la rugaciune, erau, le-am aprins din nou – din nou ! – cu Lumina Sfanta si le-am pus intr-o plasuta.

La cimitir la Bellu Catolic, tata a stat la slujba in Capela Sfanta Ana, ca oricare, nu mi s-a parut chiar ca i-ar fi imposibil, desigur pentru mai multa siguranta eu venisem cu el, si eram langa el....

Apoi am aprins o candela la + Ieronim Mihaila si am dus-o chiar pe monumentul/ lucrarea mormantului, la Cruce, acolo am lasat-o aprinsa, alaturi de alte candele.

Si dupa aceea am plecat cu tata la Bellu Ortodox aflat mai in fata de Bellu Catolic, si tata stia precis drumul – ca nu e usor, in cimitir ar trebui o harta !!!! – la momumentul-locul de veci al familiei Istrate. Aici in acel monument sunt inmormantati si parintii si bunicii lui Mircea Istrate, nu stiu care bunici, ca nu mai vedeam bine pana acolo, desi distanta nu era mare cand m-am apropiat de mormant si am lasat candela aprinsa.

Tata a venit si el, si a pus candela intr-un soi de cutie in forma de felinar negru aflata langa mormant, ca sa nu bata vantul zicea tata, sa ia flacara, desi candela mea era acoperita.

Cand s-a intors de la mormant, sa iesim pe alee, a cazut pe frunze, era obosit, m-am speriat cumplit, nu ma lasa sa il ajut sa se ridice, s-a ridicat singur.

Dar nu imi explic cum a cazut concret, sa vedeti de ce...

Mormintele pe acea alee, erau cam pe 2 randuri, cam asa, al familiei Istrate era in spate, in randul al 2-lea, deci trebuia ca sa ajungi la el, sa treci de primul rand din fata...

Intre 2 morminte ingradite, am vazut un spatiu gol – peste tot covor de frunze moarte, galbene -  si totusi, prudenta, am luat-o pe langa micul gardulet al mormantului din stanga, ca sa inaintez spre monumentul-mormant al familiei Istrate, aflat in spate. Tata din spatele meu, asteptand pe alee, imi tot spunea “ Nu calca acolo, ca e mormant !”, eu insa am luat-o pe margine, pe cat s-a putut, mormant n-am vazut sa fie, ca nu era nici movila, terenul era nivelat, la nivelul solului, nu era nici cruce, nu era nici nume, nu era niciun indiciu ca acela ar fi mormant !

Am luat-o totusi pe langa garduletul mormantului din stanga, sau era un gard viu tuns scurt, si complet lipsit de frunze, doar crengi...

Am ajuns la mormantul lui Istrate, a trebuit sa ocolesc, sa ajung langa Crucea din beton sau din ce material este Crucea aceea, si in fata Crucii, pe mormant, pe beton, am asezat candela mea cu Lumia Sfanta.

Tata insa a venit de pe aleea unde astepta, prin dreapta mea, si s-a apropiat si a luat candela mea si a pus-o in felinarul negru din fier, de langa monument, cu usita, a inchis usita.

Eu intre timp ma intorceam, plecam, ma indepartam de mormantul familiei Istrate si astfel plecand, eram cu spatele la tata.

Cand ma intorc, iesisem in alee, tata dupa mine, practic calca pe unde calcasem eu, si dintr-o data CADE !

Cu mana stanga, cazand s-a lovit de crengile uscate, goale, ale micului gard viu fara frunze, taiat scurt.

S-a ridicat, m-a bombanit rau, imi venea sa plang : “Ai gura rea, Olivia, ti-am spus sa nu calci pe acolo ca e mormant !”

Acasa i-am spus : “ Nu era mormant ! Nu era Cruce. Nu era nume. Nu era nimic acolo ! SI, ATUNCI, TU DE CE AI CALCAT dupa mine ? “ La intrebarea asta, tata a tacut, el care are o replica intotdeauna !

Cand insa ne-am apropiat de casa, sau chiar in lift, in bloc, urcand la etajul 2, am vazut ca pe frunte in STANGA FRUNTII are 2 semne rosii, si sangerase putin !!!!

M-am intrebat unde si cum s-a putut el lovi in stanga fruntii ?????
Cazuse in fund, pe frunze, in stanga lui fiind un scund gard viu fara frunze, dar atat. Cazuse in fund. Cum s-a lovit la frunte ??? Nici acum nu imi explic.

El a spus insa ca s-a lovit de Cruce !!!!!!!!!!!!

Dar, de care Cruce ??????

Ca era o cruce acolo ! Unde era ? Nu era.

Deci evocand eu decorul acela, nu vad unde era vreo Cruce de care sa se fi lovit el !

Vedeti, spatiul acela, pe care il aprecia tata mormant – pe care am trecut eu ca sa ajung in randul 2, la monumentul cu cruce al familiei Istrate... – era un spatiu mai lat putin, intre 2 morminte, pamantul nivelat, ca orice pamant din orice loc, nu neaparat dintr-un cimitir, nici urma de nume, cruce, indiciu de vreun fel ca sub acel pamant ar fi un mormant... spatiul acela era destul de lat, la stanga si dreapta lui erau cred doua morminte...poate mai simple, adica fara constructie-monument, tata nu a luat-o dupa mine, cand ma indreptam spre mormantul fam.Istrate, a luat-o prn dreapta mea cum ar veni, dar in fond, acolo erau morminte, printre acele morminte.

I s-o fi parut lui ca acolo mormintele sunt mai delimitate si poate gasi o cale intre/printre ele.

Insa a ajuns la mormantul fam.Istrate, si facand cale intoarsa, cand sa plece de acolo, n-a luat-o pe unde venise la mormant, ci a luat-o pe urmele pasilor mei, cum ar veni pe “ mormantul” pe care as fi calcat eu.

Si venind in urma mea, a cazut in fund. Mai intai a alunecat usor spre spate, dar a aterizat in fund, si-a redresat in cadere trunchiul cumva, si a aterizat in fund.

Dar noroc cu covorul de frunze...

Insa locul acela, «  mormantul » - spatiul de trecere intre 2 morminte era destul de lat, era degajat, era pamant si nu era cruce, nu era decat pamant gol acolo.

Cum s-a lovit tata, si unde, si de care Cruce ?????? Asta nu inteleg eu.

El a spus insa ca a dat cu capul de Cruce. “M-am lovit de Cruce !”- a spus tata.

M-am intrebat daca nu sunt fenomene supranaturale si nu o fi fost vreo cruce acolo pe care eu sa nu o fi vazut ?!

L-am intrebat insa si asta : “Ai dat tu, poate, cu capul de Cruce ?”, eu ma refeream daca intentionat a dat cu capul de Cruce mormantului fam.Istrate ! cruce inalta, mare, din beton, ma rog, nu ma pricep la materiale, parea, dupa mine, beton. Sau nu beton, piatra.

Mi-a raspuns ca : “Da !”

Tata parea cam nervos acuma, de altfel moartea, cimitirul, candelele, il aduc in stare de nervi si suparare, nu suportã.

Totusi, nu am exclus posibilitatea- desi m-ar fi mirat totusi din partea lui – ca tata sa se dea cu capul de cruce in mod intentionat.

Eu n-am vazut, eram cu spatele. Am apucat sa vad ca luase candela mea si a asezat-o in felinarul de langa mormant. Si a inchis usita felinarului.

Apoi n-am mai vazut, eram cu spatele, sa ies pe alee dintre randurile de morminte.

Si atunci, acasa, pe cand discutam cu tata cauza celor 2 semne de pe fruntea lui, din stanga fruntii, i-am spus, ca sa-l consolez, am incercat adica ca stiti ? m-a intrerupt cu promptitudine, si fermitate, intr-atat incat mi s-a parut ciudat, bizar rau de tot.... Am inceput sa ii spun ca “ Il stii pe Foinant, pe Jean Paul cu care am lucrat la Finante ? Il stii ? Nu ? Intr-o zi...”, dar tata m-a intrerupt cu hotarare, cu fermitate si mi-a spus ca “ NU VREAU SA AUD”.

Stiti ca va spusesem ca a batut in masa cu pumnul, in 2001, cand lucram cu Foinant, la mama, ca eu am salariu mai mare ca al lui, profesor cu vechime ?

IN 2001, intr-o zi, Jean Paul Foinant consilier pre-aderare, a venit in biroul nostru unde lucram, la parterul Ministerului de Finante din strada Apolodor, cu frunte intr-un colt, cu rosu, isi sparsese capul, nu stiu cum, si isi daduse cu o solutie rosie, dezinfectanta.

Foinant insa, se pare ca el chiar isi pocnise capul – intentionat, se pare, repet – de ceva, dar pe cand era acasa, nu la serviciu.

Si, nu stiti ce cap tare avea !

Intr-o zi, cand sa iesim din birou amandoi, in usa biroului, chiar inainte sa o deschidem, el, inalt, s-a aplecat si s-a apropiat spre mine, a venit spre mine si eu i-am ghicit gestul, si ne-am apropiat fruntile, era mult mai inalt ca mine, o clipa ni s-au ATINS fruntile, nu stiti ce contact ciudat, ce os, ce craniu, ce frunte dura, tare ca fierul avea !!!! M-a si uimit !!!! deci, cum si-o fi spart el capul, cu ce ? Sa dai cu toporul – imi spuneam eu in sinea mea – si nu se spargea, asa tare era !

Ei ! Acum 10 minute, am intrat in sufragerie, ma duceam sa beau apa la bucatarie si tata o lauda pe mama : “Ce minte ai !”, adica o minte minunata ! incat ma intreb de ce o lauda, ce vorbisera intre ei, despre ce era vorba, iar mama era multumita nevoie mare, cum altfel ? Sper ca nu i-o fi spus ceva de mine....

Mama atata ne chinuie cu rautatea ei, cu casa...

Mai ales pe mine, dar la viata lui, si pe tata l-a chinuit...

Ce o mai lauda tata pe mama, ca ce minte [ minunata ] are mama !

Ce s-o fi intamplat, ce or fi vorbit intre ei ?

Insa la cimitirul Bellu Ortodox, tata a tinut sa mergem.Eu ma gandeam sa ne intoarcem in alta zi, ca deja pe 6 noiembrie 2019 el obosise dupa Bellu Catolic ! dar nu ! El s-a dus tinta de la Bellu Catolic, pe jos, la Bellu Ortodox ! Si m-a alergat dupa aceea, imi spun, cativa kilometri, nu stiu cum, nici de ce, nu mai ajungeam – eu il urmam ca nu cunosc pe acolo ! – la statia de tramvai, eu cred ca el, pe el l-au apucat nervii si incepea sa mearga asa pe jos...

M-am oprit de 2 ori, a 2-a oara i-am spus : “Stai tata ! TU VREI SA MERGI PANA ACASA PE JOS ?” – ar fi fost foarte, foarte departe...

“UNDE E STATIA AIA DE TRAMVAI, CA TOT ARATI UITE ACOLO, UITE ACOLO, CONCRET, UNDE E ????”

Eu cred ca el a sarit peste o statie de tramvai, ca nu ma pricep si imi intra praf in ochi si nu puteam tine bine deschisi ochii, aveam lentilele de contact, la praf mi se desprind de pe ochi...si cad.

Nici nu ma puteam uita ca lumea in jurul meu.

In mod sigur a sarit o statie de tramvai si imi par statii cam lungi.

Cu tramvaiul 11 sau 25.... pe care noi il luasem de la Razoare, de la iesirea din Drumul Taberei. Sunt multe statii de mers, treci de strada Ritoride unde a locuit bunicul Alexei Marcov cu Anisoara a doua lui sotie, ajungi la statia Stefan Hepitis/ sau Heptis, si mai mergi cu tramvaiul, nu stiu cat. Cobori si traversezi, cumva, o iei la dreapta, mergi, iar o iei la stanga... traversezi...e cam intortocheat de la tramvai, drumul. Deci cobori la statia apropiata de Bellu Ortodox, ca cel Catolic urmeaza dupa cel ortodox, si drumul de la statia de tramvai nu e drept, nicidecum ... traversezi, o iei la dreapta, mai mergi, iar o iei la stanga cumva, iar mergi... nu mai stiu, schimbi cumva directia de 2 ori macar....traversezi si iar mergi si mergi tot inainte, pana dai de poarta cimitirului Bellu Ortodox, pe urma continui tot inainte pana la Bellu Catolic....

Dupa ziua aceea, acasa m-am trezit pe mana dimineata gadilata de ceva, ma uit, deschid ochii, un paduche ! Si un altul era cand sa imi pun lentilele de contact, sau cand sa le scot, imediat dupa ziua de 6 noiembrie 2019.

In trambai erau tiganci....nu stiu eu... nu credeam sa mai existe paduchi si zboara !

Cand am venit acasa de la cimitir, eu mi-am scos pardesiul si pantalonii si i-am pus pe franghie la aerisit mai multe ore !!!! Restul hainelor le-am spalat.

Problema e deci ca sunt paduchi pe acolo...tata zicea ca in zona Serban Voda sunt tigani.

Si la cimitir pot fi tigani, la poarta, adica lucreaza in cimitir, la Bellu Catolic vindea o tiganca flori cum intrai.

Era tiganca da, ma rog, nu ma supara asta. Paduchii insa...

Ca as fi vrut sa merg si eu, din nou, sa aprind o candela intr-o zi la mormantul lui +Ieronim Mihaila si al +Ecaterinei Mihaila.

Nu stiti ce frumosi erau in tinerete ! Doua poze mici cu fiecare din ei, tineri, Ieronim si Ecaterina, zau, frumosi oameni !!!!

18/11/2019 18:05:09

____________________________________________________________________________

olivia

• Rebreanu 18 nov 2019.pdf

21.6MB

• Olivia Marcov mail 18 noiembrie 2019.doc

93kB

*****************************************************************************