Bonjour à tous ! Bunã ziua tuturor ! rozariu/rosaire, 18 août/ august 2018
Astãzi mama mi-a cumpãrat un Rozariu nou, este primul pe care mama mi-l cumpãrã, e alcatuit din bobite roz, sidefate cu irizatii firisoare aurii, acestea sunt de fapt adãugate, pictate peste rozul bobitelor....
Este rozariul pe care o rugasem pe mama sa mi-l facã cadou pentru 8 septembrie, azi, cand s-a întors de la piata si cumparaturile ei de fiecare zi, am auzit-o ca fosneste un pliculet de celofan, cand a intrat in camera am stiut ca mi-a luat rozariul ! Ce rozariu anume, cum sa arate, ce culoare, nu ii spusesem, am lasat-o pe ea sa aleaga....
Mi-a spus ca mai aveau si unele maronii " asa, cum ai tu ", spune ea, cu privire la rozariul cu bobite maro pe care i-l aratasem model....
De fapt se vând repede, rozariile la Biserica Adormirea Maicii Domnului Drumul Taberei, intotdeauna sunt atat de frumoase !!!
Este si parfumat, rozariul cel roz, miroase a trandafiri a spus Silviu.
Luna august ne-a facut surpriza : daca la 15 august intotdeauna simteai concret, simteai pe pielea ta cum se schimba vremea si se racoreste si scad temperaturile verii cele inalte, de data aceasta augustul si zilele de dupa 15, au sosit cu fierbinteala mare, cu canicula si un soare care efectiv arde, arde necrutator, e clar, cum spuneau in presa, sa stratul de ozon al atmosferei a fost afectat, simti cum arde cumplit soarele, parca e mai aproape de tine, si nu mai e nicio bariera intre soare si om.....
Ne-am " baricadat " de mai multe zile in casa, in spatele perdelelor, in geam in dormitor am pus un cearceaf, da, unul de efect, de plaja, l-am pus la inceputul verii dar nu prea a fost de folos asa mare, pentru ca a plouat toata vara....
Acum nu mai este in schimb, suficient, pentru ca prin lumina soarelui arzator devine destul de transparent si soarele trece prin el ca prin sita....
Peste el, in orele de varf, cam de la ora 14h00, mai ales de pe la 15h00 cu un apogeu pe la ora 17h00, am asezat rogojina noastra pe care o luam cu noi la plaja cand mergeam in vacante la mare cu parintii, dar am numai una, si era tare bine sa fi avut doua....
In fata ferestrelor crescuse inalt si mandru teiul , insa l-au taiat in vara asta si se simte din plin ! Acum, soarele bate mai mult in geamul din stânga ferestrei, inainte batea mai mult in dreapta, dar nu mai avem crengile si coroana teiului cu frunzis bogat, sa ne tinã si nouã umbrã....asta, in dormitorul birou....
Copacii s-au cam uscat, nu le prieste, dar asa au patit mai din vara, nu chiar de acum, au frunzele ofilite, scofalcite, uscate, de ti-e mai mare mila, ai zice ca e demult toamna, daca te uiti la bietele frunze....
Am udat din belsug cu apa, ghivecele cu muscate, doua ghivece cu muscate rosii, cel cu muscata fuchsia, si cel cu muscata roz-somon ( corail ) si mai e si unul cu o muscata alba cu petalele patate cu roz...
Floarea " sporul casei " s-a uscat, din clipa in care si-a amintit biata mama ca asa ii spusese ei vanzatoare cand a cumparat ghiveciul, sa nu tina planta la soare, si si-a amintit la multe luni dupa ce o adusese in casa si pe balcon o tineam la soare fara probleme si ea se deschidea toata...
Din ziua evocarii spuselor vanzatoarei, planta a fost tinuta mai la umbra, dar s-a stricat toata...
Pana azi nu si-a mai revenit.
Intr-o zi, mama a spus " Vezi ?! Vezi, daca ai tinut-o la soare ?"
Eu i-am spus : " Dimpotriva, ti-am mai explicat, la soare ii pria, dar tu ai spus ca nu e bun pentru ea soarele si voi ai luat-o de la soare si de atunci s-a ofilit si acum s-a si stricat "
Mama : " Nu. Nu !!!! "
E cum zice ea. Nu e cum zic eu.
Canicula aceasta, soarele care arde, fierbinte, imi aminteste de Algeria, de scoala noastra, de pensionul maicutelor doctrinei crestine... din Constantine....
Toata scoala, tot pensionul avea la ferestrele incaperilor draperii bleumarine, groase, sa nu treaca soarele prin ele....
In orele de la pranz, pana catre ora 18h00 si ceva, nu se putea sta decat la umbra, si in umbra...
Toate activitatile ai fi spus ca " dispar " si oamenii, cu mic cu mare, se baricadau in spatele obloanelor din lemn - casele, apartamentele, blocurile, orice cladire avea obloane din lemn...
Dupa-amiaza gasea tot orasul cu obloanele trase, asta, daca cineva se mai hazarda pe strada la orele acele din miezul soarelui rupte !
Parca muscase Constantine-ul o bucata, o felie de Soare sau parca Soarele musca din Constantine...
Constantine era mai continental, nu era precum Algerul la mare, precum Annaba si Oran-ul, alte mari, mari orase ale Algeriei, insa la Marea Mediterana...
Constantine era mai ascuns in inima Africii, mai uscat, mai continental..
La vreo 327 km de Alger, Constantine-ul isi traia verile, si anotimpurile, dupa pranz, in semi-intunericul si racoarea care erau binefacatoare, pe care le binecuvantai, era cald si racoare in acelasi timp....
Imi amintesc in toamna lui 2003 in interviul de la Ambasada Algeriei pentru postul de asistenta care cunoaste limba franceza, in ultima zi, caci au fost 3 etape, 3 interviuri, la intervale de zile, saptamani chiar, am fost invitata de Seful Personalului, sa astept intr-o incapere din ambasada, un birou gol....
In incapere era creat exact mediul, creata atmosfera vietii din Algeria, erau trase obloanele si era un semi-intuneric desavarsit....
Anii 1972-1976 ....
In Algeria trebuia sa fierbem apa, altfel nu o puteam bea.
O fierbeam si o lasam sa se raceasca, dupa care o puneam la frigider....
In caldurile acelea, in fierbinteala desertului, in hotelurile beduinilor, niste corturi fara camere, mai mult un fel de ceainarie, jos, pe perne din piele si covoare artizanale, din lana naturala, servesti ceai de menta...
Beduinii beau ceai de menta, si algerienii in orase....
Pentru zilele toride, pentru vara, pentru soare, ceaiul de menta este cel mai bun, si ei au acest obicei, nicio zi, nicio bautura racoritoare, fara ceaiul de menta....
Eu chiar mi-am facut in zilele acestea ceai de menta si zilnic am consumat o cana, dar imi da sete, e ciudat, pentru ca menta, de fapt, ei o beau in ceai tocmai ca sa nu le fie mereu sete, ca sa previna deshidratarea organismului.... ca sa nu transpire asa mult, sa nu elimine apa...
In mod obisnuit transpiri si bei apa la loc, sa iti rehidratezi organismul, si apa ingurgitata o elimini la fel de repede prin porii pielii si iar bei apa....
Dar algerienii si oamenii desertului beau ceaiul de menta, care ii ajuta sa nu transpire si sa pastreze apa in organism....
Sa fiu sincera, in zilele acestea, mie ceaiul de menta mi-a facut sete si am baut si mai multa apa...
Dar nu am transpirat, culmea, asa puternic sau mult, eu, de obicei transpir mult vara....
Menta : buna pentru inima, pentru stomac, pentru digestie, pentru circulatie, pentru sistemul nervos, intretine sistemul nervos si iti da o senzatie de confort, e tonica chiar....
Si are si alte beneficii pentru care ar trebui sa ma uit iar in prospectul ceaiului....
Imi aminteam cand, intr-o zi, la orele pranzului, Soeur Dominique, " ma maîtresse [ d'école ]", adica invatatoarea mea, m-a luat de mana si probabil o rugase mama sa ma mai tina putin, ca intarzie, de fapt, nu stiu daca o prevenise pe Soeur, si la ora pranzului, fetele din clasa mea plecau acasa, ca si mine, veneau parintii sa ne ia cu masina.
Soeur insa avea in continuare ziua ei de activitate, la fel ca toate maicile din Pensionul ( - manastire )...
Si m-a luat prin cladirea Pensionului in aripa de incaperi unde nu aveam noi sala de clasa, sa verifice daca totul e pregatit pentru pensionare si semi-pensionare, mai ales, pranzul, si am trecut prin mai multe incaperi, imi aduc insa aminte salile de mese, daca totul e pus la punct, tacamurile puse, totul pregatit, fetele inca nu aparusera....
Si in aripa aceea de cladire, soarele batea mai tare si toate incaperile aveau la ora aceea draperiile bleumarine trase bine, mai putin in salile cu ferestre ce dadeau in curtea interioara a cladirii Pensionului, pentru ca aici era inca putina umbra...
Mama isi amintea cum, intr-o zi, unei fete din clasa, eu nu stiu, nu-mi amintesc, i s-a facut cam rau, si Surorile s-au dus imediat - noi aveam clasa la etaj, pe o galerie plina cu flori, o terasa, galerie plina cu ghivece mari de flori - si au culesc frunze de menta, caci ele cultivau menta acolo, in ghivece, in glastre, si i-au facut un ceai de menta, " une tisane ", " tisane " este ceaiul de plante ( nu neaparat de menta, poate fi de musetel, sau de orice alta planta, ceaiul din plante se numeste, pregatit fiind " tisane ", se citeste [ tizan ] )...
Acasa, in apartamentul nostru, trageam obloanele in camerele care dadeau spre strada, obloane gri deschis, din lemn, frumoase...
Camerele deveneau racoroase, cu cimentul lor, frumos, pe jos, umbroase....
Intr-una din camere , cu mai multe saptamani inainte sa parasim definitiv Algeria, plecam cu masina noastra cu Volkswagenul nostru gri deschis si incapator ( care insa ne cam lasase in pana, i se descarca bateria, nu stiu cum au avut ai mei curajul sa plecam din Algeria, pana la Bucuresti cu masina noastra... )
Lucrurile mai mari, fusesera facute pachet cu mult timp inainte, si trimise, expediate cu vaporul, normal, nu le puteam cara cu masina, de exemplu, nici frigiderul " Brandt " nu ar fi incaput....
Dar nu erau multe, de fapt, aragazul cel rosu, mama i l-a lasat cadou Ghermiei, colega ei de serviciu....
Insa mai aveam si noi cateva haine, lucruri, obiecte, si nu incapeau in masina...
Mama a inceput atunci sa cumpere conserve : multe conserve cu lapte condensat, era tare bun, desi eu nu beam asa mult, insa imi placea gustul lui, sardele/ sardine, si orice alta conserva, pateu, etc., supe condensate, instant, aveam cu noi, cand am plecat, am avut cu noi cum se numeste....micul aragaz cu butelie mica, de gaz, nu mai stiu cum se numeste....
Cand opream undeva pe drumurile noastre, mama scotea micul aragaz si il aprindea si gatea o ciorbita, laptele condensat sau ce mai aveam prin conserve si plicuri-conserva...
Si le-a lasat in camera - din 3 camere ale apartamentului doar una era mobilata, asa era contractul cu Statul algerian, am gasit mobilat, dar numai atat - goala, racoroasa, si au rezistat, in fiecare zi, pe jos se intindeau alte si alte conserve.....
Acolo se traieste foarte natural si foarte curat insa si casele algerienilor sunt curate...
Foarte aproape pe sol, ei stau pe covoare si perne scunde din piele " scaunelele " lor....
Multa piele naturala, si multa lana naturala, covoare si cuverturi din lana naturala, multe piei de animale....
E o tara bogata, binecuvantata, dar nu suporta strainii, desi noi romanii nu veniseram sa ii colonizam, au niste oameni fundamentalisti care nu suporta pe nimeni, eu asa am dedus.
Unii suporta, dar pe urma, sunt altii carora nu le place....
In cealalta camera era doar un pat din metal, cu saltea si cuvertura din lana naturala, subtire si care tinea cald insa, lucrata manual, gri deschis cu alt si parca, parca putin negru...
In camera aceea ma duceam eu la fereastra cand iesea si Tucu sau George Tomus de la blocul din fata, si iesea el, la balcon, si imi citea Pif-urile !!!! Stateam cu el, sa " citim ", in felul acesta, dupa-amiaza cand ai mei se odihneau..... cand li se intampla....
Mama dormea, acolo s-a odihnit ea, i-a priit clima, nu a avut crize de bila, ea care sufera de o diskinezie biliara puternica...
Dupa pranz, ma lua de la scoala deci, si veneam acasa, mancam si ne asezam in pat, mama, sa-mi citeasca Pif-uri si carti cu povesti, toate frantuzesti....
Si mama incet incet adormea si eu ma cam iritam ca adoarme si nu mai citeste, ma dadeam jos din pat si ma duceam prin casa, ma uitam pe balcon, uneori saream chiar coarda in holul patrat mare cat o camera, de la intrarea in apartament, apoi ma duceam in camera cu patul din metal si ma asezam la geam si aparea si Tucu ( George Tomus ) cu Pif-urile lui.....
Asteptam apoi sa se scoale mama si pe la orele 18h00, si ceva chiar, in fine, o porneam si noi spre Blocurile de Romani, la mai multe sute de metri distanta de noi, erau blocuri unde erau cazati mai multi romani, familii in special.
In blocul nostru nu erau romani multi ( erau familia Serban cu Radu si Manuela care la Bucuresti locuiau cu noi in Drumul Taberei, familia prof. Avram cu sotia Irina, dar au fost mi se pare in perioade diferite, nu stiu daca s-au suprapus ) , doar in blocul din fata erau familia Tomus cu dl Tomus, sotia lui, Tucu - George si Tuti - Mihaela, sora lui mai mica care s-a nascut in Algeria, mai era si familia lui " Andi Partulica ", cum isi spunea el " Je suis Monsieur Pârtzulicã ", matematicieni sau informaticieni din Cosntanta...
Ei au ramas putin timp in Algeria insa....
Andi era copil de o seama cu noi, fara frati sau surori, era cu parintii in Algeria...
La Blocurile de Romani ii gaseam pe Bogdan Buzoianu, cum il stiam noi ca asa il cheama, Buzoianu, dar am vazut tarziu ca e Bogdan Buzaianu, si il chema si Nicolae pe Bogdanel, apoi Bogdan " Compita ", Cosmita, din Suceava sau Moldova, un alt Bogdan, Andreea Boiangiu, desi ea parca nu se prea juca cu copiii din blocurile de romani, fratii Raluca si Anca Suciu din Cluj Napoca, Corina si Horatiu Opris, din Ardeal, nu mai stiu, din Cluj, sau ce oras ?
Si alte familii, familia din Baia-Mare care avea o fata mai mare ca noi, apare in fotografii, Liliana, Oana Rîp, fetita cu cativa ani mai mica, Rîpii erau din.... Cluj ? Oradea ?
Dna Paunescu care avea cativa caini inalti, mari, care nu iesisera din casa niciodata, si carfe , atunci cand i-a scos prima data, li s-au muiat picioarele la contactul cu solul, cu pamantul, ii hranea cu chek, si cu pui rotisati, in fiecare zi, cu biftek, cu kilograme de carne, erau vreo trei ?
Dna Paunescu era singura, avea insa fratele in Algeria, spune mama care le stie mai bine ca mine, eu ii stiu mai mult pe cei cu copii de seama mea, fratele ei era jurist, o exceptie, caci Algeria nu avea nevoie de juristi romani, ci numai de profesori de matematica si chimie... ( cehii erau doctorii cu contract in Algeria, Cehia a dat doctori ... ), dar el raspundea se spune de siguranta noastra, a romanilor si nu stiu cum, s-o intreb pe mama, locuia in Constantine, dar mergea in Ambasada, des, cu treburi de serviciu...
Odata, spune mama amuzata, dl Paunescu se plangea ca sora-sa a facut chek si lor, lui si sotiei nu le-a dat, si a dat numai cainilor ei, iar in alta ocazie, dl Paunescu ( de fapt nu stiu daca el si sora lui aveau chiar acelasi nume de familie ) povestea ca oricat de prietenosi, cainii tot fideli ii raman stapanei lor.... astfel, el sau cine a povestit ? a fost in vizita acasa la dna Paunescu, si s-a simtit bine, cainii, de fata si ei, caini mari, blanzi, dar cand a vrut sa plece cainii s-au asezat in usa si nu l-au lasat sa iasa, a trebuit dna Paunescu sa-l lase sa iasa...
Ei te lasa sa intri in casa, dar nu si sa iesi din casa....
In Algeria, in Constantine, mediul era si modern si traditional, oile pasteau, gaseai pe jos la tot pasul bilute de la oite, ele asa sunt, elimina niste bilute ( balega adica ) rotunde perfect, mai multe, si le gasesti prin iarba, pe pamant, pe jos, peste tot...
Si acum am vazut, acum mai multe luni gasisem un site care arata Algeria si cartierele, cat am putut eu vedea, mai pasc si azi oile pe langa blocuri, pe terenuri cu iarba care se afla in cartierele de locuinte....
Oi, capre, berbeci, traiesc alaturi de oameni si pana in ziua de azi.
Mai sunt si vacile, pe camp si cand ieseai din oras gaseai balega din plin, trebuia sa te uiti pe unde calci....
E o tara de pãstori....
Un aer bucolic, ca in vremea micilor pastori, Maximin si Melanie de la Salette, sau din vremea ciobaneilor de la Fatima care ieseau cu oile, sau a vizionarei de la Laus din Franta, din vremea chiar a Bernadettei Soubirous, desi ea culegea vreascuri sa se incalzeasca acasa, si nu pastea oile... din vremurile si peisajele in care s-a aratat Fecioara Maria unor copii simpli, pastori sau copii buni....
Vizionara de la Laus de langa Gap si ea pastea oile....
Nu stiu daca ea, sau o alta vizionara care pastea oile, ea cred....
Maicuta Domnului, Fecioara Maria cand i-a aparut a rugat-o sa ii dea o oaie, dar fata a refuzat categoric, caci a spus ca oaia pe urma trebuie sa o plateasca ea, s-o dea inapoi, si saraca cum era, nu avea de unde.
In schimb, cand Fecioara o ruga ceva, accepta, dar, pana la oaie cand a spus : " Ah, ça non Ma belle Dame !", sau cam asa ceva , adica : " A ! Asta nu [ pot ], Frumoasa mea Doamna !"
Sau Frumoasã Doamnã....
Si Medjugorje e un sat cu coline, cu " munte " chiar, pietros, dar si cu verdeata...
Acolo se pare ca demult cultivau tutun si vita-de-vie, si Fecioara Maria le-a cerut sa nu mai cultive tutunul...
Zona asta pietroasa, mai arida, mai seaca, ar aduce mai degraba cu pustiul sau pustia din Tara lui Israel....
Algeria insa are Marea Mediterana, are plaje frumoase, cu flori in tufe exotice, in culori vii, sub soarele care energizeaza si binedispune....
Cu nisipul fin, fin, si cu scoici frumoase, cu cochilii.... dar si cu pete de gudron, de la petrol.... negre, lipicioase, care iti raman pe talpi pe plaja, peste tot....
Miros de nisip, de gudron, de petrol, de scoici, de alge ( uneori )....
Ai spune ca aceste tari, sate, orase, simple, sunt locul de predilectie, locul preferat unde vine si se aseaza Iisus Hristos printre oameni, Fecioara Maria, caci la Fecioara, prin Fecioara, ajungi la Iisus si prin Iisus ajungi la Tatal Ceresc....
Unde e Fecioara este si Iisus, caci Ei sunt inseparabili....
Da, si mai e si Sfantul Iosif.....
Mi-as dori, m-am si rugat intr-o vreme, ca Biserica Sacré-Cœur din Constantine sa fie redeschisa, ea, de cand au plecat francezii, a fost transformata in moschee, dar zeci de ani a fost Biserica Catolica Sacre-Coeur....
Erau mai multe grupuri de cladiri, " lipite ", unite, ca un " bloc ", si cand mergeam dimineata la scoala cu masina cu parintii, mai intai ajungeam la locul numit " Piramida ", o piata mica, frumoasa, cu un obelisc, o Piramida, seamana asa, cu o piramida inalta, subtire, si acolo e un sens giratoriu, si treceam pe acolo pentru a ajunge in fata noastra la Biserica Sacre-Coeur, inconjuram blocul de cladiri, si in spatele cum ar veni, prin spatele blocului de cladiri, prin spatele Bisericii Sacre-Coeur se afla si Pensionul Doctrinei Crestine.
Asa se numea el in anii 72 si urmatorii Pensionul Doctrinei Crestine, inainte se numise Pensionul Sfanta Familie ( al Doctrinei Crestine ).
Pensionul era o cladire mare, oarecum patrata, nu stiu daca forma un patrat perfect, cu curtea interioara, si in el se aflau Scoala, salile de mese, sali de clasa pentru micile si mai marile algerience, corpul de cladire un locuiau Surorile, acolo ne-au amenajat ele noua celor din Europa, o sala de clasa, Capela Scolii, incaperi si sali in care se afla tot necesarul, bucataria, sali - vestibul, pe vremuri am vazut ca intr-o astfel de sala fusese un fel de sala de Festivitati, de " Bal " de sfarsit de an...
Incaperile cu carti, cu material pedagogic, statuile, obiectele de cult.....
Era mare cladirea Pensionului nostru....
Birourile directoarei scolii, Secretariatul scolii, vestibulul foarte mare exact cand intrai in Scoala, in Pension de fapt, pe acolo intrai....
Acolo se faceau acum serbarile de sfarsit de an, la parter....
Dar a existat o sala la etaj...
De cand va scriu, soarele a intrat in nori, dar va reveni mai mult ca sigur pana apune....
Am sa va arat, daca vreti sa-l vedeti, Rozariul meu cel nou, primit azi cadou, are si o rugaciune si o icoana pe fata, cu Sfantul Duh in chip de Porumbel....
Si pe urma, imediat o sa vedeti in continuarea fotografiilor acestora, si o pictura, un tablou cu o rugaciune pe fata si una mai lunga pe verso, am cumparat-o in noaptea de 8 iunie 2018, din Catedrala Sfantul Iosif, noaptea moastelor la Sf. Anton de Padova....
Am sa atasez mai jos fisierul cu fotografii....e in pdf, sper ca incape....
olivia
Pièces jointes
- Rozariul cel nou al Oliviei de la mama 18 august 2018.pdf (9,84 Mo)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu