Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! Salonul sfintilor români, Palatul Patriarhal 14/08/2018
Am vizionat un documentar superb, care ne infatiseaza Salonul Sfintilor Români din Palatul Patriarhal ! Cu adevarat un salon minunat, cu o pictura-mozaic pe fond alb, deschis, luminos, in culori vii, rosu, albastru, auriu, galben-auriu, verde, ca sa fiu sincera si estetic, este o adevarata desfatare sa privesti asa minunatie !!!!
La Biserica noastra s-au auzit clopotele batand la ora 20h00, de obicei e ora inconjurarii Bisericii cu preotii inainte, cu Sf. Epitaf, si credinciosii cu lumanari aprinse in maini...
Anul trecut am fost, pentru prima oara, Biserica fiind mare am stat in fata si am fost asa de impresionata de Sfantul Epitaf, incat, si nu exagerez imi venea sa plang, ca si cum Maicuta Domnului atunci chiar ne parasise pe noi toti, am avut asa o senzatie vie de abandon, de parasire, si de teama chiar, ca am ramas aici jos pe pamant fara Maicuta Domnului ! Si am fost atat de uimita de Epitaf si momentul impresionant al slujbei, si trebuie spus ca oamenii, credinciosii au respectat o distanta, de la sine, nu exista o bariera, Epitaful sedea astfel in mijlocul Bisericii si oamenii la distanta, respectuos, stateau la slujba...
In schimb, s-au cam imbulzit tare cand a venit clipa sa sarutam Sfantul Epitaf, si, atat de tare, incat, desi pana atunci ma aflasem si ma aflam in fata, deci mai degraba aproape de tot de Epitaf, ma dadeau la o parte, ma impingeau si tocmai, ca, desi langa Epitaf, eu nu mai ajungeam sa-L sarut, si preotii nostri anuntau ca ridica Epitaful si cu El, ies din Biserica...
Am stat in fata, sarbatoarea aceasta cu veghea de dinaintea ei, adica 14 si 15 August, a fost o sarbatoare la care am participat si eu, vara, era placut, treceam pe sub Epitaf, inca din Biserica, preotii stateau la usa si asezau Epitaful sus, deasupra capetelor noastre si pe rand, fiecare treceam si ieseam pe sub Epitaf din Biserica, apoi se inconjura Biserica, si se intra inapoi in Biserica, pe sub Epitaf.
Anul trecut in 2017, insa, ei bine s-a iesit din Biserica fara sa se treaca pe sub Sf. Epitaf, dar s-a trecut la intrarea din nou in Biserica, dupa ce inconjuraseram Biserica.
Pe la 21h00, si putin, slujba se terminase mi se pare, ne-am miruit, pe la 21h10 ( 21h20 ? ) am iesit din Biserica, am ramas foarte putin de vorba cu dna Geta, care sedea fidela bancii, pe banca afara, si mi-a fost mila de ea, caci o durea ceva, rinichii cred, si plangea... nu era singura, erau cu ea, Coca, o alta doamna si o fata mai tanara, Claudia parca o chema.
pe la 21h40 am parasit si curtea Bisericii si am plecat acasa.
Acum insa, pana acum vreo 10 minute, e ora 21h53, am auzit clopotele, dar s-ar putea sa fie de la piata, de la Biserica Sf Vineri/ Sf Parascheva, de la Pr. Burlan care, se spune, se stie, tine slujbe lungi de tot, cele mai lungi...
Anul trecut, in 2017, pe 14 august, Pr. Emilian Tincu a venit cu cartea Prohodului Maicii Domnului in cateva exemplare si a impartit, am luat si eu una, pentru ca imi place la slujba chiar sa vad, sa am rugaciunile in fata ochilor, fie ca le citesc in gand, fie ca, daca se poate asa ceva, le rostesc si eu cu voce tare...
Si s-a cantat Prohodul...
Si eu nu stiu sa cant, insa imi place, desi eu nu prea am voce si mi-a spus mie Viorel Lazar, teologul nostru si prof. de Teologie, ca se fac exercitii pentru a canta, si eu nu am habar insa...
Dar am luat o carte si preotii au alcatuit grupuri in Biseric, vreo 3 sau cate au fost ? Si cantaretii nostri intr-un grup, fiecare preot in alt grup si s-a cantat, am stat langa grupul Parintilor Emilian Tincu si Ioan Stanescu si am inceput si eu sa cant, desi uneori mai luam cate o nota mai falsa, sau nu tocmai izbutita, pentru ca am vazut ca Pr. Ioan observase, insa Pr. Emilian m-a privit cu ...adica nu a avut nimic impotriva, mai ales ca am vazut niste femei care si ele cantau, fara a fi calugarite, adica aparent, nu stiu, poate stiau ele, invatasera, stiau, insa de unde, nu stiu, nu le cunosteam, ideea e cam cantat si mi-a placut, mai ales ca am fost sincer impresionata de slujba si momentul acela... iar cand au scos Epitaful era sa izbucnesc in plans....
Parca plecase Maica de la noi si eram ai nimanui, in orice caz, a fost o senzatie vie, ca atunci cand intr-adevar, ramai fara voia ta, fara cineva iubit si indragit !!!!
Si care stii ca te-a iubit mult !
Si a fost pentru prima oara ca am vazut si cum se canta Prohodul, la sfarsit, Pr. Emilian a strans cartile, a spus ca nu sunt ale lui.
Eu aveam acasa si luasem cu mine, o carticica cu Prohodul, o am si azi, dar nu era la fel ca aceea a pr. Emilian Tincu, pe note, la fel...
Si in Duminica Tuturor Sfintilor Romani am fost in 2017, vara trecuta la sf. Liturghie....
Patriarhia....
Un loc care este parca inima Bucurestiului, concentreaza inima, caldura Bucurestiului, e un loc cum sa-l numesc, poetic chiar, romantic, eu nu pot sa nu-L asociez pe Dumnezeu, IUbirea, cu poezia si romantismul....
Un loc foarte frumos si culmea, e un loc mic, in fapt, dar cred ca tocmai ca nu e foarte mare, il face mai cald...
Ca de obicei, pentru mine, eu ma simt atrasa de locurile familiare, care imi amintesc de trecut...
Pentru ca, incepand cu copilaria, ... parintii ma plimbau foarte mica fiind si cand am mai crescut imi spuneau chiar ei, imi aminteau parca, deja, ma plimbau in Parcul Libertatii sau Parcul Carol, o vreme, parintii mei si cu mine foarte mica, am locuit pe str. Biserica Alexe, ai mei stateau atunci cu chirie, in primii lor ani de casatorie, pana au cumparat apartamentul in care si azi locuim.
Mama spunea " Locuiam atunci pe Magistrala ..." , imi amintesc cand eram eleva, cu cata mandrie si bucurie, spunea ca noi locuisem pe Magistrala, iar pentru mine nici azi nu e prea clar, care e Magistrala, cred ca drumul care duce de la Unirii, la liceul Gh. Sincai....
Pe str. Biserica Alexe locuise tatal meu, cu parintii lui, inainte insa sa se casatoreasca.
Tata spune ca acea casa s-a demolat....
Dupa casatorie ai mei au locuit, dar nu stiu in ce ordine, o vreme la bunicul meu matern, Paraschiv Mardale, in strada Sebastian, si cu mine cand m-am nascut, si apoi pe str. Biserica Alexe, insa in alta casa, mama povestea cum " Intr-o iarna aspra romaneasca, de-a noastra, am ramas fara lemne si cu tine mica de tot ( bebelus )... ! "
Asta se intampla in Biserica Alexe...
Asa fiind, pe mine m-au botezat pe la 6 luni ale mele, in Biserica Alexe, caci exista si strada Biserica Alexe, si Biserica Sf. Alexe....Biserica exista si azi.
Cornelia Stanescu ( domnisoara Cornelia Bogdan, dinainte sa devina ea Stanescu ), care imi povestea ca era vecina cu tatal meu, cand erau copii, ea locuia pe strada Olimpului, stia ea, ea pe toate le stie, e comunicativa, si stie totul, - stia ca Biserica Sf. Alexe ar fi fost inchisa o vreme, ca avea nevoie de reparatii si ca, la un moment dat, niste fonduri disponibile ar fi fost nu stiu daca sa spun, cheltuite sau risipite, dar nu au ajuns sa fie utilizate pentru repararea Bisericii Sf. Alexe.
Eu ii spusesem Corneliei ca as fi vrut sa merg sa vad Biserica in care am fost botezata....
Si atunci ea mi-a raspuns ca e inchisa si nu e reparata....
Pe urma, prin zona, as spune ca e in zona, Patriarhiei si a parcului Carol, viata m-a dus peste ani, cand am urmat un curs de dactilografie/secretariat la Casa de Cultura " Nicolae Balcescu " de pe strada 11 IUnie, sau din apropierea acelei strazi, care Casa, se afla nu departe de parcul Carol....
Prin anul 1990, tin minte, 1990, 1991, urcam Dealul Mitropoliei / Patriarhiei, dar nu mai retin pe unde, printr-o zona ca de parc, cu natura multa in jur, era teribil de frumos, cum am spus, in inima Bucurestiului, pe acel Deal m-a invitat la plimbare, pe atunci, dr. Caius Traian Dragomir, cu care insa relatiile nu s-au dovedit pentru mine deloc benefice, ci, dimpotriva, mai tarziu....
Insa a ramas, fireste, amintirea trecutului, si ce mai frumos din el, plimbarea urcand sus, Dealul Patriarhiei, cred ca il urcam tot de undeva dinspre 11 Iunie, sau Regina Maria, sau cum se numeste strada aceea....
Tot pe acolo, si cred ca a ramas si azi, dar poate se cheama altfel...
Prin 1990 sau 1991, mergand in plimbare, era inainte de a ma inscrie la cursul de dactilografie/secretariat, in zona aceea, am vazut cum ne plimbam, un mic magazin, era prin anul 1990 sau 1991, Bucurestiul nu era chiar asa aranjat cum e azi, si multe magazine pareau ceva, oarecum abandonate, parasite, te mirai ca in interior exista ceva, un magazin...
Vad in stanga mea, ne indreptam spre Parcul Libertatii dar pana acolo mai era o buna bucata de plimbare, si vad O VITRINA, parea goala, complet goala, o vitrina totusi mare, un geam gol as spune, si cum sunt eu mereu curioasa, ma uit si ma intreb, pana sa vorbesc, sa spun ceva : " Ce o fi si cu vitrina asta mare si goala, parasita asa in mijlocul orasului ? ", ma uit mai atenta si in partea de jos, vad o carte, nu stiu cred ca erau poate ,2 3 carti, ca si uitate acolo din alte vremuri.... ma uit si vad o carte cu coperti galben-deschis, ma uit mai atenta si pe coperta ( vedeam mai bine pe atunci, aveam vederea mai buna ) scria TEOLOGIA DOGMATICA....
Atunci ne-am oprit, am intrat in magazin si eu mi-am cumparat TEOLOGIA DOGMATICA cu copertile ei galbene de Todoran , Zagrean, pentru seminariile teologice, care mi-a mers la inima cand am citit-o !!!
O carte foarte buna, explica foarte bine !!!!!
Dar si in interior, magazinul cel mic, era asa, ca si abandonat, te si mirai ca gasesti inauntru pe cineva, anume pe vanzator sau vanzatoare si ai fi spus ca Teologia aceea era singura carte care se afla la vanzare in magazinul pustiu....
Pe urma, pe urma, a urmat cursul de dactilo/secretariat cu dna Sarbu profesoara, directoarea de curs, am cunoscut-o si pe Dorina Iordache, o profesoara de la casa de cultura nicolae balcescu si la terminarea cursului, dna Sarbu mi-a propus un contract de colaborare, sa invat alte eleve, sa dactilografieze...
Am ramas vara aceea acolo , prin 1993 nu ??? Pentru ca, la finalul verii, spre final, sa ma retrag, pentru ca trebuia sa dau examenul pe posturile de grefier de sedinta, organizat de Tribunalul Municipiului Bucuresti, si m-am retras.
Cat am mai stat acolo, pana sa plec, uneori, cand Dorina Iordache avea orele ei de predare, am mai ramas, dupa orele mele, cu micul ei baietel, cu Tudorel Stelian, avea vreo 3 anisori, mic, blond, neastamparat, chiar nervos, in lipsa mamei, dar isi iubea mult mama si eu am vazut imediat ce copil bun este si ca are nevoie de mamica lui...
In curtea casei de cultura in fata pavilionului in care se tineau cursurile de dactilo, pe masini vechi de dactilografiat, clasice, care tacaneau intr-una, am mai stat cu micutul Stelian, uneori venea si sotul Dorinei, tatal lui Stelian, la sfarsit, cand sa plec eu.
ne jucam si cu mingea, Stelian si cu mine si Dorina isi putea tine cursul.
Totusi, nu am reusit sa stau cu Stelian chiar asa de mult sau de des, si, de aceea....
La despartire, plecam de tot...
Dorina Iordache m-a uimit si m-a impresionat pentru ca, in ziua despartirii mi-a facut cadou 2 carti de religie :
O carte : " PE TREPTELE SLUJIRII CRESTINE ", de Patriarhul Teoctist, in limba romana, si o cartea cu coperti tari, bleu-ciel, bleu, culoarea cerului adica, in limba franceza, despre Biserica Ortodoxa Romana, Istoria acesteia, de la crestinarea tarii sau neamului nostru de catre sf. apostol Intaiul Chemat, Andrei...
Si azi am cartile Dorinei, pe cea in franceza pe pagini cu hartie velina am fotografiat-o si asezat-o in pdf.
Pe una din carti, pe prima fila, scrie sus intr-un colt,TUDOREL, pe copil il chema Stelian-Tudorel...
Si mi-a ramas Dorina Iordache puternic in amintire, pentru ca, la asa un gest frumos, curat, nu m-am asteptat....
Adica, Dorina era o fata buna, dar nu ma asteptam sa se gandeasca ea la mine.
Cand, in septembrie 2017 am fost cu Viorel Lazar si am urcat Dealul Mitropoliei ( Aleea ) pe la Unirii insa, nu dinspre Regina Maria sau Cosbuc, sau cum se cheama strazile in zona aceea, ca poti ajunge din 2 parti, din 2 directii....
Pe acolo nu mai urcasem, nu stiam....
Am ajuns sus la Pangarul Patriarhiei....
In trecut, urcasem din directie opusa....
Am fost sigura, imi spuneam mereu, si pe drum, de fapt traiam cu ideea ca la patriarhie , la slujba, vine lume puhoi si nu e loc deloc !
Si cand am intrat, numai in zona curtii, era asa liber,nu era nimeni, eram tare mirata, oarecum incet, neincrezatoare, m-am apropiat de usa Catedralei, deschisa larg.... am intrat si nu mi-a venit sa cred ce putini oameni erau inauntru !! Eu credeam ca nu e loc sa intri !
In schimb, cand am intrat un Parinte, ieromonah ( nu cunosc eu toata ierarhia, si nu as sti fiecare ce rang poarta, sa deosebesc, dupa portul ieromonahilor, dupa vesmant ) citea , canta, citea, Acatistul Mantuitorului, si asta m-a oprit locului, m-a tinut acolo, pe loc in Catedrala.
Caci eu venisem cu Viorel si ma gandeam , unu, ca nu va fi loc pentru noi, al 2-lea, ca stam si noi putin si plecam....
Dar cand am auzit ce frumos, ce clar, limpede, ce rabdator canta Acatistul MANTUITORULUI, cu ce voce placuta, parca era acolo omul acela, ieromonahul, anume, cu tot timpul sau, absolut cu tot timpul sau, fara limite, PENTRU MANTUITORUL IISUS HRISTOS.
Si asta m-a tinut locului.
Mi-am spus : Opaa ! Mai, mai, ce sa fie asta ??? ! Ce sa fie ? N-am mai vazut sau auzit asa ceva ! Uite un om ( preot ) care nu e grabit si care are tot timpul din lume sa ii cante LUI IISUS ! "
Si nu mai puteam sa ma misc de acolo.
La sfarsit si cum nu cunosteam obiceiurile locului, adusesem cu mine 2 pomelnice, pentru slujube diferite, si nu vedeam unde anume, ma gandeam ca ' aici nu se lasa si nu se citesc pomelnice ! "
Am intrebat pe cineva si mi l-a indicat chiar pe ieromonahul care citise langa racla cu moaste, Acatistul, sa las la Parintele....
M-am apropiat, mai intai, sa ma miruiasca si pe mine, ca nu stiam si nu intelegeam de ce nu se miruiesc oamenii in fata, la Catapeteasma, si de fapt nu vedeam unde si daca se miruiesc.
o clipa m-am intrebat " si cum, plecam nemiruiti ? "
Bun. Pe urma am vazut o coada, un rand mic, din cativa oameni si am inteles ca se miruiesc acolo, am stat dupa ultimele persoane, am urcat cele 2, 3 trepte la racla cu moastele Sf. Dimitrie, apoi dupa aceea, la racla cu moastele Sf Nectarie si Sf Imp. Constantin si mama lui Elena....
Am ajuns si eu in fata Parintelui care miruia.
Langa el, o calugarita.
Parintele asculta ce ii spunea.
Ii spusese ea ceva, si el ii raspunsese.... ceva...
Ajung si eu in fata Parintelui, el sedea calm in jilt, cum spun eu, in strana, si parca luase pauza de miruit, m-am intrebat daca nu ma miruieste si pe mine, poate pentru ca nu am fost la slujba de la inceput, asa ca i-am spus " Vreau si eu sa ma miruiesc, Parinte ! " si m-a miruit.... atunci s-a uitat spre mine si eu, asa, spontan, i-am spus : " Vai Parinte, ce frumos ati cantat Acatistul Mantuitorului ! "
Si avea voce frumoasa, rabdatoare, linistita voce, pacea lui Dumnezeu in inima lui....
Si ma priveste cu o privire albastra, senina, atenta in clipa aceea si usor de tot, zambeste si spune " Da ??? .... " apoi nu mai stiu ce a adaugat, sa fie cu folos rugaciunea, sau ceva oarecum asemanator.
Nu stiu cine era in sambata aceea, seara, pe la 18h00 incepuse acatistul, pe la 19h00 s-a terminat... 2 septembrie 2017, un ieromonah blondut, blond, tuns, scurt, cu ochii albastri si pielea alba, cu nasul drept si poate putin ascutit, coroiat la varf....
L-am intrebat daca se pot lasa pomelnice acolo, si el mi-a spus : " Da, da, lasati-le aici, LE RANDUIESC EU ! "
Cand a spus " le randuiesc eu ", asa calm, cum spun francezii " posé", asezat, calm, ca si cum ieseai din timp cu el, timpul nu exista, iti dadea o traire de iesire din timp si te gandeai ca asa este in Rai , nu exista timpul, nu exista graba, nu exista nici oboseala, nici plictisul....
Doar liniste si calm si pace...
Si " le randuiesc eu ", cu cuvintele din lumi si vremuri de altadata, limbaj folosit si azi de Biserica, dar mi-a placut asa de mult, mi-am spus ca trebuie pastrat neaparat acest limbaj...
Viorel a ramas afara pe banca, a venit sa-mi spuna, statiile erau incredibil de bune, noi nu avem statii asa bune la noi la Biserica, nici in Biserica, nici afara din Biserica, e mai bine, ca sa auzi, sa ramai in fata....
Viorel a stat pe banca sa asculte Acatistul....
A fost o seara romantica....
Si m-am gandit in sinea mea : " Ia te uita, azi mai exista oameni care Il iubesc pe Dumnezeu SI AU TOT TIMPUL DIN LUME PENTRU IISUS ! Mai, sa fie, Lucru mare acesta ! "
Eram foarte uimita, pana am ajuns acasa si nici pana azi nu am uitat trairile, emotia, senzatia din seara aceea....
Dar, concluzia : Mantuitorul Iisus e tare frumos cantat la Patriarhie !
Si apoi am inceput sa ma uit, desi mai tarziu, la vecernie....
Calugarii canta frumos, sunt seriosi, sunt si frumosi, cred ca e genul de frumusete si naturala si ingrijita pe care il vrea Dumnezeu de la oamenii, alesii sai !
Si in general, de la oamenii toti.
Cate unul, cand vezi, e prompt sa ajute, sa pregatasca cartile cand canta la vecernie, sa le deschida, sa ii arate altuia, sa citeasca acela in continuare, e asa, cel putin din afara se vede frumos, ca un crestinism frumos, real, ca o solidaritate, o fratie.....
sa va dau link-ul si ma retrag, e tarziu pentru mine, vor veni ai mei sa imi spuna sa ma mut in camera mea....
|
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu