Bonjour à tous! Buna dimineata tuturor! 7 septembrie 2019-09-07
Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)
À :....................................................
Date :samedi 7 septembre 2019 à 12:34 UTC+3
Bonjour à
tous! Buna dimineata tuturor! 7
septembrie 2019-09-07
Sa va spun ce-am mai auzit de la ai mei sau dinspre
ei si in dimineata aceasta...
La 7h14 in dimineata aceasta, tata a plecat sa-si faca
plimbarea, s-a intors pe la 8h30, cam asa, si acuma eu nu inteleg, nu stiu ce
se intampla, dar iata a plecat asa dis-de-dimineata la plimbare...
La ora aceea matinala s-o fi intalnit cu cineva, cu vreo
cunostinta ?
Nu de putine ori cand tata se intoarce acasa ii spune
mamei ceva, ca si cum ar fi discutat ceva in timpul cat a fost plecat, ca si
cum s-ar fi sfatuit cu cineva, ca si cum s-ar fi intalnit cu cineva...
Imi vine si greu sa cred ca atat de dimineata poate purta
discutii cu cineva, azi e sambata zi de week-end...
Totusi cand a intrat pe usa, mama l-a intrebat ceva, mie
mi s-a parut ca intreaba : “ o angajeaza ?”, dar mi-am spus ca mi se pare mie.
Poate ca mi s-a parut. Dar raspunsul lui tata a sunat asa
: “ Nu are experienta “, si apoi a adaugat “Bine c-am inchis-o ! “
De data asta am auzit bine si nu era vorba de cratita cu
apa calda tinuta pe aragaz, sa fie calda, pentru a economisi apa calda si a
utiliza apa rece de la bucatarie, incalzita...
Ceva si mai ciudat inca !
Cand a sosit tata, Silviu dormea. A lucrat de noapte, ca
de obicei si la ora 1h03 a intrat pe usa, azi-noapte...
Totusi, peste vreo 10, 15 minute se trezeste si Silviu si
se duce la mama in bucatarie si intreaba : “ O angajeaza ?”, iar raspunsul sa
fi fost “ N-o angajam “.
Nu pot crede, totusi din cele auzite de mine, nu cred sa
fi fost vorba de altceva.
M-as bucura ca eu, neauzind ca lumea ce discuta ei in
bucatarie, sa aud ceva gresit sau sa interpretez gresit.
Dar mi-am amintit si primavara-vara lui
2003...
Tatal meu incepuse sa fie agitat, pe atunci lucra inca,
nu se pensionase, si lucra, si intr-o zi cand s-a intors acasa a spus : “ O
pensionez !”, vorbea cand la singular, cand la plural, si zicea : “ Gata
! N-o mai lasam sa lucreze ! O pensionez !”, si inca “ Pana nu se
lamuresc lucrurile n-o mai lasam sa lucreze !”sau “ nu mai lucreaza”.
Dupa un timp tata incepuse chiar sa ne spuna acasa, in
casa : “ Va fac dosare la toti [ la Psihiatrie ] !”
Nu stiu ce il apucase....
Si acum, - ca o paranteza - vedeti de ce mi-am
spus : « Si asta inseamna CASATORIA cu cineva ?! »
Dar ce anume sa se lamureasca ??????
Vedeti, peste nu mult timp a urmat faptul ca m-au
reclamat la Psihiatrie si au reusit, pentru ei a fost simplu ( ma rog, si daca
ar fi reusit insa cu greutate, si tot nu m-as fi bucurat, nu stiu nici azi cum
au fost capabili sa imi faca asa ceva ?!? ) – sa ma interneze in luna iunie
2003.
Sunt aspecte pe care eu nu le inteleg la parintii mei !
De exemplu, in trecut, pe cand lucrau
parintii mei si de altfel nu erau la varsta pensionarii, tata a
insistat o perioada pe langa mama care era desenator-proiectant-tehnician la
Institutul de proiectare al uzinei « Vulcan » [ cu sediul in str.
Sebastian, Bucuresti ], a insistat ca mama sa nu mai lucreze acolo, ci sa vina
la facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti, secretara.
Deci, sa isi schimbe locul de munca.
Numai ca mama avea o profesie, ea urmase o Scoala
post-liceala de Proiectare dupa liceu, si invatase sa faca ceva, avea de acum o
profesie, o meserie.
Sigur, sa fii secretara la o facultate de Stat, poate nu
e putin lucru, nu despre asta e vorba, insa cate locuri pot fi de secretara ?
Unul ! Sa fie doua ? Poate sunt doua, dar in fine, nu sunt.
Pe urma se pare ca era si o diferenta de salarizare.
Mama nu voia deloc sa devina secretara, sa isi lase
profesia de desenator proiectant, dar tata a insistat o perioada destul de
mare.
Peste multi, foarte multi ani, cand tata
– mai exact cand am aflat ca in copilarie tata a avut o prietena, apoi si
colega de liceu, pe dna Cornelia Bogdan, casatorita Stanescu... stand intr-o zi
de vorba la telefon cu dna Cornelia Stanescu ( vaduva ), ce imi povesteste ea ?
Imi povesteste despre ea. Ok, foarte
frumos, dar ce aflu eu ?
Cornelia Bogdan pe numele ei de domnisoara a urmat
facultatea de Biologie a Universitatii Bucuresti, a avut si niste matusi
bibliotecare si nu numai, - imi pare rau ca nu am notat atunci pentru ca mie
mi-au placut vietile oamenilor intotdeauna...
Dupa terminarea facultatii a lucrat in domeniul
cercetarii medicale si anume la Institutul Cantacuzino din Bucuresti.
Dupa un timp, nu stiu cat, si-a cunoscut viitorul sot, si
s-a maritat. S-a numit Stanescu. Dupa sotul ei, un inginer.
Sotul ei a lucrat la Uzina “23 August” din Bucuresti, si
inainte de a deceda a fost chiar director acolo, nu stiu cati ani, dar in anii
’90 era director si ar fi murit prin 1996 ?
De ce nu mi-a placut sau n-am mai vrut sa aud de politica
?
Pentru ca, din cauza politicii, oamenii se omoara intre
ei !
Da, e chiar asa.
Cornelia Stanescu a ramas vaduva, si cu 2 fete, fiicele
ei si ale sotului ei.
Dar mi-a spus ca sotul ei a avut probleme cand prin 1996
au venit, pentru cativa ani, la “putere”, taranistii, din partidul istoric
PNTCD ( Partidul National Taranesc Crestin Democrat ).
Se pare ca sotul ei, inginer-sef, era, da, cred ca era de
partea FSN/PSD ( nu mai stiu de cand pana cand a fost FSN si de cand a fost/
s-a numit PSD ).
Ei bine, cum oamenii politici nu au liniste, si cum in
Romania au fost probleme mari datorita comunistilor care au distrus, e adevarat
– clasa sociala a celor numiti burghezo-mosierimea, odata reveniti la putere,
taranistii au fost cam “explozivi” se pare, aveau ocazia, si in functie si de
personalitatea si caracterul fiecarei persoane, sa isi ia revansa...
La cat au fost de traumatizati, avand in vedere tot
trecutul istoric macabru, pentru ca oamenii peste tot au scapat de oameni
tiranici, numai prin masuri radicale si urate, criminale...
(Franta care si-a ghilotinat aristocratii in 1789, 1792,
numai asa scapand de privilegiile acestora si de inegalitatile
sfidatoare..)....
Taranistii, fara sa mai discutam trecutul, probabil mai
sunt si azi oameni si tineri care fie au auzit, fie citesc putina Istorie ( la
scoala am inteles ca nu se prea mai preda, asa e moda acum ) – au venit unii cu
mult elan la putere prin anul 1996, da, era insa devreme, intr-un fel, si ei erau
probabil porniti sa se razbune....
Eu nu discut daca cineva a avut sau nu, dreptate in lupta
asta, pentru ca, presupun mai sunt destui romani care stiu ce-a fost si mai
bine ca mine, unii au trait si au apucat cred vremurile inceputului instalarii
la putere al comunismului....
Dar lupta de clasa nu aduce nimic bun.
De o parte oamenii cu carte, sau multi aveau carte, si
care erau clasa conducatoare, dar si excesiva, si de partea opusa taranii care
nu prea aveau carte in majoritatea lor si care erau, ce mai, e adevarat sau
nu ? erau sub calcaiul stapanirii.
Ce ne-a adus viitorul am vazut ! Te intrebi care a
fost mai bun la inima si la suflet, mai serios si mai pus pe seriozitate in
viata asta.... asa trecatoare cum este, viata iti cere sa o iei in serios, indiferent
daca iti indeplinesti sau nu planurile de viata ( sa le numesc legitime ).
A lua in serios viata inseamna a lua oamenii in serios.
Si e tocmai ceea ce politica nu a facut niciodata. Cel
putin la noi, dar nu numai la noi.
Prin urmare, sa revin la dna Cornelia Stanescu : anul
revenirii la puterea politica a Taranistilor a insemnat pentru sotul ei
moartea. Era si asa cam bolnavior, dar s-a imbolnavit rau, a facut cred o criza
de inima si a murit.
Era directorul mare sau director la uzina “23 August” din
Bucuresti !
Dar nu era taranist.
Si de ce tocmai acuma am adus acest aspect
in discutie ?
De fapt, stand la telefon de vorba peste multi ani [ prin
anii 2005 si urmatorii ] cu dna Cornelia Stanescu, ea mi-a spus cum in trecut,
sotul ei a mutat-o la un moment dat la uzina 23 August si prin urmare ea
a incetat sa mai lucreze potrivit studiilor si pregatirii ei de Biolog, a
devenit secretara sau cam asa ceva, la uzina « 23 August » la sotul
ei, sau unde lucra sotul ei !!!!
A fost initiativa sotului ei de a o muta cu serviciul la
uzina unde el era inginer-sef.
Despre existenta doamnei Cornelia Stanescu eu am aflat
prin anii 2005, nu stiu daca in 2003 stiam de ea, adica nu stiam, ma intreb
daca nu cumva inca de atunci l-am auzit pe tata vorbind cu ea la telefon, dar
tata e misterios intotdeauna.
Si cand ma gandesc ca au fost prieteni din copilarie,
Cornelia S. locuind pe strada Olimpului, si tatal meu pe strada Biserica
Alexe...!
In sectorul 4 al Bucurestiului.
Si a mai fost ceva...
Daca in trecut, tata i-a propus mamei sa isi paraseasca
serviciul de la Vulcan, unde lucra ea, si sa vina secretara la facultatea de
Matematica, si ma intreb, postul de secretara fiind asa rar, de unde avea
siguranta tata ca il va obtine pentru mama ??
Mama a refuzat si si-a continuat munca in Proiectare pana
in iunie 1997 cand s-a pensionat de batranete cum se spune, desi era inca
tanara. Lucra de la 19 ani, e nascuta in 1941.
La inceput s-a angajat la uzina “9 Mai” din Bucuresti
unde insa nu a ramas prea mult si s-a mutat la uzina “Vulcan” de unde a iesit
la pensie, deci acolo a lucrat toata viata.
Sa vedeti....
In anul 1998, fusesem mutata din
nou la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, de la sectorul 2 unde fusesem mutata in
vara lui 1995.
IN septembrie 1993 ma angajasem – pentru prima oara in
Justitie, in judecatorie – la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.
Spre sfarsitul primaverii, inceputul verii lui 1998,
intr-o buna zi, si pentru mine a fost o surpriza totala ! – in biroul nostru de
grefieri de sedinta de la parterul Palatului de Justitie, intrã TATA.
Intra tata si se opreste in fata biroului meu, adica
mesei mele de lucru !
Nu imi venea sa-mi cred ochilor !
Niciodata nu-l interesase munca de grefier si de fapt el
din Matematicile lui n-a iesit niciodata, mereu a spus ca i-au placut
Matematicile si Stiintele exacte pentru ca sunt exacte.
Si Dreptul se schimbã si niciodata nu te poti baza pe el.
Din nefericire si cum Romania e o tara care are o
aplecare spre rau, peste ani s-a adeverit ca schimbarea legilor a devenit un
HOBBY pentru oricine care, cum sa spun ? Care vine la putere... si iata cum isi
arata puterea...
Legi, ordonante de urgenta si simple, fara urgenta, pana
acolo incat nu vom mai iesi din hatisul de acte normative, dar ce conteaza
? Nu conteaza cand totul merge rau. Romania vrea sa-i mearga rau, sa nu
fie bine domnule, sa nu fie, ca ne musca binele !
Chiar asa, la putin timp dupa ce am inceput sa scriu
acest mesaj, afara cineva compatimea si spunea : “Pacat de domnisoara asta !”
E mult fatalism, si ma intreb daca e intotdeauna fatalism
autentic, [ sau ] o falsa compatimire, sau ce este ?
In 1998 intr-o buna zi de inceput de vara sau de vara, in
biroul in care lucram intrã tatal meu, profesorul de Matematica ! Acolo, da, in
biroul unor grefieri de sedinta de la Judecatoria Sector 1 Bucuresti....
Nu am inteles de ce a venit ?
Nu stiam nimic, nu banuiam nimic.
Mi-a spus sa vin cu el, sa-mi schimb locul de munca, sa
plec din postul de grefier, pentru ca este un loc de secretara la IMA (
Institutul de Matematica Aplica al Academiei Romane ).
Nu-mi venea sa cred ce auzeam ! Si cum ?! Asa, dintr-o
data ? Si DE CE ACASA NU MI-A SPUS NIMIC ?
De ce vine la mine la locul de munca sa-mi propuna asa
schimbare de “job” ?
Sigur, am fost sceptica ca as obtine acel post, nici nu
il doream macar, iar salariul era derizoriu.
Daca la judecatorie aveam munca prea multa si salariu
mic, la IMA al Academiei Romane nu stiu ce imi puteam cumpara din salariu, ca
secretara ?!
Nu vreau nici macar sa-mi amintesc....
Se pare ca intre ei, intelectualii, cum spun eu, si azi
spun, si cred ca intotdeauna voi spune asa, poate pana cand voi gasi ca totusi
nu sunt toti la fel, ca macar unul e putin si ca mine...
Ma rog, aici era vorba de matematicieni mari !
Eu nu le contest meritele, talentele, capacitatea, dimpotriva
!!!!
Eu am admirat intotdeauna inteligenta !
Dar am ramas perplexa in fata unei arogante NEMASURATE SI
PENIBILE, nelalocul ei, cum sa spun ? A unei arogante sfidatoare, neasteptate,
si pentru ce ? Asa pur si simplu ?
Cred ca Dumnezeu ii da omului niste talente, care trebuie
lucrate, dezvoltate, dar cred ca omul nu are numai talente, adica nu s-a vazut
fiinta umana si fara lipsuri.
Pe de o parte ai, pe de alta iti lipseste.
De fapt, n-am inteles niciodata...
Dar sunt oameni, si mi-am spus atunci in situatia
respectiva, cred ca a fost – e un fel de a spune, probabil nici n-a fost, in
fine, e o poveste, o alta, a lor, nu a mea ! – ceva intre tata si cel care era
director la IMA, dl Dorel Homentcovski, un om inteligent, lucra in SUA, dar te
uimea cum te trata ! Nici nu te cunostea ! Ma rog nu il interesa sa te
cunoasca, nu il interesa persoana ta, ok, inteleg si asta, el avea alta viata,
alte preocupari, dar nu inteleg de ce sa se trateze asa ?
Era isteric domnule ! Iti vorbea foarte urat ! Si zau daca
inteleg de ce ?!
Un om ca el ar fi putut spune ca nu il interesezi si nu
are el timp sa TE CUNOASCA PE TINE.
Dar in fond, nu conta asta deloc pentru el !
Nu i-a placut ca am vrut postul !
De secretara !
Eu nu il doream acel post, dar mi-am spus : «
Bine, daca zice tata, sa incercam, hai totusi, e tata, sa nu fiu
inflexibila ! “
“Si pe urma”, mi-am spus, “sunt tanara, peste un timp
chiar daca voi lucra aici, SECRETARA, ma voi intoarce de unde am plecat, sau
poate viata mea va lua alt curs...”
Intr-adevar, cum necum viata mea a luat alt curs...
Daca e sa privesc putin in trecut, in perioada acelei
veri 1998, nu am inteles exact ce era si cu postul de secretara, directorul IMA
voia cu adevarat o persoana anume pentru postul acela sau pur si simplu era o
chestiune personala intre el si tata, cumva ?
Oamenii de stiinta sunt ciudati si vremurile au fost si
poate au ramas ciudate...
Eu nu am inteles ciudatenia vremurilor, dar sa am o viata
pacatoasa datorita vremurilor, acum cand am ajuns la o varsta, mai mult ca
oricand, in tot raul pe care l-am avut de indurat in viata asta, imi spun : “
daca acum faceam un fel de “orice” ca sa am un post, etc, imi faceam poate
pacate si eu cred, eu stiu, eu sunt convinsa ca exista o Viata Dincolo dupa ce
murim biologic, asa incat, o spun cu toata taria : Eu nu vreau sa ajung in Iad,
numai pentru ca oamenii au vrut o viata plina de rautate, de pacate urate, de
facut raul altuia !!!!!
De altfel cei care deja au murit, in timp, cred ca si-au
blestemat “ inteligenta ‘ de a face rau oamenilor pe pamant cata vreme au trait
!!!
Ce m-a socat pe mine puternic atunci a fost si alt
aspect !
Destul de timid inca, aparusera la noi computerele.
La Judecatorie nu existau inca, au aparut insa atunci in
vara 1998, unul la o arhiva ( civila ) altul la alta arhiva ( penala ),
la judecatorie...
Acasa tata adusese un computer de ceva vreme si mereu imi
spunea ca refuz, ca ma incapatanez sa invat sa lucrez, se spune, sa operezi pe
computer...
Eu nu aveam timp deloc si nici nu ma atragea pe atunci !
Nu banuiam ca va deveni intr-adevar “vedeta” vietii
noastre computerul, sau acum, pentru unii, tableta, smartphoneul ( unii renunta
la computer/laptop pentru smartphone, dar un PC/ laptop este totusi
indispensabil ).
Oricum nu imi faceam probleme pentru a invata sa operez
pe computer.
Si de fapt, cand mi-am intors atentia spre computer si a
invata sa lucrez pe un computer nu a fost nicio dificultate, a fost foarte
simplu !
Ce nu am inteles eu in vara 1998 la IMA ????
Au spus, directorul a spus, ca nu stiu sa lucrez pe
computer, desigur Matematicieni, cercetatori, informaticieni cum erau ei, ei
aveau computere – multe !!!!! – la IMA !
Chiar si secretara, o doamna in varsta, care urma foarte
curand sa plece la pensie – de aceea aveau nevoie de o secretara ! – lucra acolo
la IMA pe computer....
Dar eu la judecatorie eram incarcata ca un magar de
dosarele instantei !!!!
Cat poti sa-i pui in spate unui magar sa duca ?
Asa era si grefierul considerat si cred eu si azi e la
fel....
Am auzit cum unii spun : “ e/ sau nu e – o proasta de
grefiera “.
Deci in mod automat, grefierul e un om prost.
Eu cred ca un om care a muncit cu adevarat, indiferent de
natura muncii lui, cu diploma sau fara, muncitor ne/calificat, nu poate decat
sa ii respecte pe semenii lui.
Dar daca nici pe tine nu te respecti, cum sa-i respecti
pe altii ?
Si daca pe tine nu te respecti, aici se ridica intrebarea
: de ce ? cum se poate asta ?
Ei bine la IMA directorul a tipat ca nu am habar de
computer. Si nici nu aveam !
Dar nu ma gandeam ca e greu sa lucrezi pe un computer si
mai tarziu am vazut ca nu era greu deloc.
M-a uimit insa faptul ca un om cu atata inteligenta si
pregatire, putea vedea o piedica – el o vedea in mod real, nu numai pentru ca
nu voia “sa-mi dea” mie postul de secretara la IMA ! – in a invata sa lucrezi
putin pe un computer, ca prea mult nu stiu ce puteai lucra ca secretara....
In acel moment, in sala mare de la IMA, de consiliu erau
tatal meu, o fosta studenta, dra Gabriela Marinoschi de la Academia
Romana-Sectia Matematica si prof.academician +Lazar Dragos.
Cel din urma ma cunostea de cand eram copil si
intotdeauna, desi nu s-a amestecat niciodata in viata noastra, m-a privit
parinteste, intotdeauna l-am simtit ca ma vede ca pe un copil, ipotetic, un
copil al lui, el avea un copil de varsta mea !
Dra Gabriela Marinoschi i-a spus lui tata ca ma va invata
ea sa lucrez pe computer.
Eu nu am insistat, dar era si greu daca ai fi vrut sa
insisti, pentru ca directorul era exploxiv si tare isteric, se supara sau nu se
supara daca va gasi/citi randurile acestea, nu stiu, oricum e un om cu o
personalitate ciudata....
Efectiv a inceput sa tipe cand a vazut ca as vrea postul
in chestiune ! Urla ca nu stiu sa lucrez pe un computer !
Stiti ? Eu oricum nu as fi putut ramane sa lucrez cu el,
dar el nu ma cunostea ! Pentru ca, eu am priceput de cand l-am vazut, chiar din
prima secunda, ca e putin spus ca il doare undeva de oameni si de lume si de
oricine si orice, era putin spus, un soi de “ buric al pamantului”....
Asa o fire ! Doamne !!!! Ce fire !
Tatal meu ma credea mereu egoista si imi spunea cand eram
copil si doream ceva de la parinti, ca ma cred buricul pamantului, si nu ma
gandesc si la ei, daca imi pot sau nu, satisface dorintele toate...
Si eram modesta in dorintele mele, tocmai asta ma si
intriga !
Peste ani mi-am dat seama cat de modesta am fost si
totusi li se parea ca le cer prea mult !
In fine, fiecare da cat poate, dar ei raspundeau cam urat
sau se enervau sau tipau la mine....
Si erau si situatii absurde, ma gandeam eu, de pilda :
“Tata ma lasi afara la joaca ? Ca au iesit fetele ! [
vecinele mele prietenele din copilarie ]. Mama venise nervoasa si imi spusese
ca nu ma lasa afara !
M-am dus la tata, dar el m-a privit DEZNADAJDUIT, -
Doamne ! Niciodata nu am inteles atata deznadejde si neputinta pe
chipul lui tata pentru chestiuni asa de mici !
M-am dus la el : “ Tata ma lasi afara la joaca ?”, el
tacea, eu repetam intrebarea, el “ daca te lasa mama !”, eu : “ Pai mama nu
vrea sa ma lase !”, el : “ DACA NU TE LASA MAMA, NU TE POT LASA NICI EU !”, eu
insistam insa, sa ma lase, si aici ma uimea raspunsul lui tata : “ NU IMI CERE
IMPOSIBILUL !”
Adica, stai putin, ce era imposibil
???????????
Sa o roage el pe mama sa imi dea voie afara
in fata blocului sa ma joc cu fetele ?!?
Dar vedeti ce fatalist suna raspunsul lui tata, si ca si
cum ii facusem o rugaminte deosebita, ii cerusem ceva foarte greu de obtinut,
de realizat !!!
Pe mine, parintii mei m-au lasat adesea
perplexa !!!
Platesti toata viata faptul ca esti copilul parintilor
tai !!!!
Si trebuie intotdeauna sa ai in minte faptul ca multi
copii au venit pe lume si nu au avut parinti sa-i creasca !
Iar lumea, societatea te vrea copil cu
parinti, nu te vrea copil orfan, fara parinti.
Si nici tu nu vrei sa fii copil orfan, caci ce durere
imensa !!!!! Si de nevindecat !!!!
Societatea te vrea chiar copil cu parinti cu situatie
buna, cu venituri cat mai mari, cu case, masini, cu acele “pile si relatii”, si
asa mai departe.... sau altfel, societatea nu te vrea !
Nu ai parinti ? Parintii nu se ocupa de
tine ? Parintii tai nu iti apara drepturile ? Societatea, lumea, prietenii – se
dau la o parte, te evita.
Poate din cand in cand vor mai vorbi la telefon cu
parintii tai, sau ii vor mai intalni si vor intreba de politete : “Ce mai face
copilul vostru ? “
Si atat.
In cazul cel mai grav, cel mai rau, daca nu ai parinti sa
iti apere drepturile cand esti copil, dar si mai tarziu, intrucat tot copilul
lor ramai – si este aici si o situatie juridica, nu numai de fapt ! - in
cazul acesta, se gasesc, se vor gasi destui calai, da, calai, monstri, care sa
iti faca si rau, sa te vatame, sa te prejudicieze, sa te batjocoreasca, sa te
lase sa mori cu totul si cu totul de foame, sau sa te omoare chiar...calai fel
de fel, lumea nu duce lipsa !!!!
Dar am vazut cu anii, ca multi oameni au avut o viata
foarte ciudata, un fel de continuare a neputintei unui iobag !!! Cand spun asta
ma refer la o stare mentala, un fatalism al omului care spune : “neaparat mie
trebuie sa-mi mearga rau, mie imi e frica sa-mi fie mai bine, sau bine !”
Ma si gandeam : “ Cum adica ii cer
imposibilul ?”
Sau dupa 1990 tata se comporta ca si cum ... nu
stiu cum sa spun, de fapt prin anii 2000 si ceva, ca si cum ar fi fost
traumatizat de o detentie politica, deci nu suporta sa auda nimic despre
politica, ba se enerva peste masura, era ceva, o fi o explicatie, trebuie sa
fie una ! Dar detentie politica parintii mei nu au facut !!!!
Imi spun iarasi ca sunt lucruri pe care poate nu le
cunosc despre parintii mei...
Nu poate fi alta explicatie....
Dar nu mi se pare ca oamenii i-au apreciat, i-au
respectat- cei din anturajul lor, si ma refer anume la cei care au venit cu un
sfat, un indemn de genul : “ Interneaz-o !” [ adica pe mine sa ma interneze ]
sau “ Fa-i fisa medicala !”....
Inteleg ca tatal meu a apelat la persoane si s-a sfatuit
cu ele, poate el a insistat si a vorbit despre mine, nu stiu ce este, nu stiu
ce-a facut....nu stiu totul, sau sunt multe pe care nu le stiu !!!
Cu dna Cornelia Stanescu a vorbit de pilda despre
mine....
As putea spune ca imi place sau ca am sentimente de
prietenie fata de o persoana ( si inca, prieten din copilarie ! ) si sa indemn
persoana sa-si interneze copilul ? Sau sa-i aduca un neajuns copilului sau
?????
Poti spune ca esti prieten/a cu X sau Y dar cand vorbesti
cu el il indemni la a-si interna copilul in Psihiatrie ?
Probabil parintii mei au avut ei o obsesie, cum ca eu,
daca nu pot invata Matematica bine si foarte bine, ei ar fi vrut, la fel de
bine ca tata, dar ca tata sunt multi matematicieni care nu vor putea niciodata
nici intelege, nici invata Matematica....
De la a nu invata Matematica, pana la a fi o persoana
nebuna, e o cale lunga, e o diferenta.
Daca tu spui ca X e amicul tau, prietenul tau din
copilarie, sau scoala sau din liceu si tu nu ii doresti binele copilului prietenului
tau, inseamna ca esti un bun prieten, un prieten adevarat ?
Sau nu iti dai poate seama ca facand rau copilului
prietenului tau, ii aduci prejudicii si prietenului tau mai mare, cel de o
seama cu tine ?
Si eu cred ca ceva a fost in neregula si ca parintii mei,
care au avut, sau inca au cunostintele lor, din copilarie, scoala, liceu, sau
de unde mai sunt, - cred ca nu au avut prieteni adevarati.
Tata simte nevoia cred eu, am dedus eu, sa se sfatuiasca
cu ale sale cunostinte, cu unul, sau cu altul, despre mine, dar cum se intampla
ca din toate sfatuirile acestea, eu am iesit foarte rau si mi s-au intamplat
numai necazuri ???????????
Adica, altfel spus, daca eu am un copil, copilul meu, nu
vad ca nu ii merge bine in viata, nu ma intreb ce se intampla ?
Sau daca un asa-zis prieten al meu m-ar sfatui ceva de
rau pentru copilul meu, eu nu mi-as da seama ? As incuviinta sa-i fie rau
copilului meu ?
Si culmea e ca lor Dumnezeu le-a dat copii, parintilor
mei, dar mie nu mi-a dat si acum e prea tarziu !!!!!!!!!!!!!
Parintii mei sunt o familie cu prieteni si cu rude, dar
totul a iesit pe dos.
Si cand ei spuneau ceva, telefonau unei rude sau alteia,
sau le spuneau acestora vestile noastre, rudele nu se mirau ca noua nu ne merge
prea bine in viata ?
O verisoara de-a mea, Magduta [ Magdalena-Elena Turcu ],
care ma vizita cand eram mica si pe urma ne-a vizitat si cand s-a nascut si era
mic fratele meu....
In urma cu niste ani, anii 2000 si nu mai stiu cat, ea da
telefon la noi acasa si vorbeste cu mine – multi care suna la noi, fac totala
abstractie de mine ! o fi prietenie si asta ?! – si ii spun ceea ce se intampla
chiar in clipa aceea : “ Uite, fratele meu imi face semn si imi zice sa nu
vorbesc cu tine !”
Cu alte cuvinte o intrebam de ce, daca are vreo banuiala
de ce imi spune asta ?
Dar ea, cu zambetul ei onctuos, mieros, veninos, cel
dintotdeauna, ca o auzi, o simti prin telefon, imi raspunde asa ( si e mai mare
ca mine cu niste ani ! ) : “ Eu stiu ?! Poate ca asa trebuie. Inseamna
ca asa trebuie, sa nu vorbesti cu mine !”
Si asta a fost conversatia cu ea, telefonica.
Pe romaneste imi vine sa intreb daca am avut in viata
asta necazul sa fim inconjurati de tampiti ???
Cat se poate un om preface ca e tampit ?
Nu poate, parerea mea, pentru ca la o incercare s-ar da de
gol daca nu e tampit, ca nu este.
Rai ? Putin spus, dupa mine. Da, oameni
rai.
Rai ? Lipsiti de inteligenta ? Nesanatosi ? De
rea-credinta ?
Hmmm !
De rea-credinta, nu ????
Sau, cu alte cuvinte, in limbaj popular “ Ai dracului”,
oameni “ai dracului”.
Dupa caz la caz....
Cum e “dragostea” nestinsa a mamei mele pentru familia
Calugaru de la etajul 8 din bloc !
In familia aceasta [ Calugaru ] cu probleme foarte mari,
cu conflicte foarte mari, totusi s-au descurcat cum necum, si acum se pot
“lauda” ca traiesc la Viena !
Nu e o familie de invidiat ! Nici pe departe ! Dimpotriva
! Dar pentru nivelul nostru de viata si de intelegere a vietii, cel pamantesc [
nivelul pamantesc ] – sa traiesti la Viena e o mare realizare !
Nu stiu daca la Viena au putut sa-si faca o casa a lor,
ma refer o casa a ta, sa fii tu proprietarul....sau daca locuiesc la fiica lor,
in continuare, iar fiica lor, Magdalena-Irina Calugaru-Klaar la Viena a locuit
in casa bunicii sotului ei austriac, Wolfgang.
Ei bine, eu stiu ca viata e cum e, eu inteleg cand cineva
NU ARE SI NU ARE INCOTRO, cand cineva, cum au fost cazuri, moare de foame
pentru ca Romania ii refuza un loc de munca, pentru ca, sa zicem, a facut
credite la banca, sau Romania il lasa fara locul de munca, fara sot sau sotie,
cu datorii si cu copii de crescut !
Eu inteleg ca exista in viata si situatii disperate PE
CARE OAMENII NU LE-AU DORIT.
Dar familia Calugaru nu era nici pe departe disperata si
nu murea deloc de foame in Bucuresti !
Ei au vrut sa plece.
Da, sa zicem ca Magdalena nu avea poate un viitor, nu
stiu exact tot parcursul ei, se pare ca peste ani a urmat facultatea, dar nu
stiu sigur ce-a facut, insa stiu ca in liceu fusese la un liceu de Coregrafie
si Arta, la clasa de balet. La Bucuresti.
Cunostea baletul.
Apoi din 1990 Romania nu prea a oferit un viitor
cetatenilor sai. Sau a oferit mult mai putin decat ce oferise inainte de
22 decembrie 1989.
Incat, pana azi, sunt romani care chiar regreta anii
comunismului si siguranta locului de munca !!!!!!!!
Magdalena insa, si mama ei de altfel, sunt doua persoane
si femei de o gelozie asa cum nu se poate imagina ! Si cu greu ai citit sau ai
vazut in filme !
Sunt patologice !
Poate acum cu anii, desi nu cred – ceva s-o mai fi
estompat, dar in Romania cat au trait, erau cumplite !
Nu trecea o femeie pe strada, aproape, fara sa nu creada
Magda ca sotul ei austriacul ( caruia ii placeau de altfel femeile, si chiar ii
placeau asa mult, ca nu refuza... sau ca voia si el... ) a avut o relatie cu ea
!
Iti faceau cunostinta cu Wolfgang, asta cu acordul
familiei Calugaru ( parintii Magdei si Magda sotia insasi ), si pe urma erau
convinsi sa ai avut o relatie cu ginerele lor, respectiv cu sotul Magdei !
Magda cel putin era convinsa, baga mana in foc, daca
existau astfel de probe, cel putin in cazul meu, caci m-a banuit si mi-a
spus o cunostinta de-a Magdei, mi-a confirmat – daca ar fi existat ca in Evul
mediu tot soiul de probe pentru a incerca veridicitatea celor afirmate, daca
Magda baga mana in foc ca am avut o relatie cu Wolfi al ei, ramanea fara mana,
ii ardea mana toata !
Exista expresia romaneasca : “ a baga mana in foc”,
pentru ceva, pentru cineva, expresia vrea sa spuna ca esti convins de adevarul
unei fapte, situatii, unor afirmatii, esti convins cu privire la persoana (
intr-un fel sau altul ), ma rog esti sigur de ce spui si ca dovada ca esti
sigur poti sa bagi si mana in foc !
Ea ar fi picat, Magda Calugaru la proba focului !
Cel putin cu mine !
In fond si Magda se credea poate, un buric al pamantului,
toate se roteau in jurul ei, toti/ toate femeile il voiau pe Wolfi al ei, etc.
Poate Magda credea ca oamenii nu vor sa traiasca viata
lor si vor neaparat sa traiasca viata ei, a Magdei !
Si asa, familia Calugaru s-a mutat, in timp
la Viena.
Le place acolo, nu stiu ce-au mai facut, poate acum desi
e greu de realizat, parintii Magdei, pensionari cand au plecat din Romania,
poate acum au o casa a lor ?
La inceput au locuit cu Magda si fiica ei Izabela, in
casa bunicii lui Wolfi, in Viena.
Eu repet, stiu ca sunt situatii si situatii in viata
asta....
Dar eu stiu ? Sa stai asa in casa altuia, nici nu-l
cunosti ( poate au cunoscut-o totusi pe bunica lui Wolfi ), nici nu stii cum de
a plecat din casa sa [ la noi in ziua de azi si asta e o problema cu batranii,
multi sunt dati afara din casa ]...
( Despre bunica lui Wolfi, mama a spus ca s-ar fi mutat
demult intr-un apartament, astfel incat casa bunicii i-a fost data nepotului
Wolfgang Klaar care se insurase cu Magdalena Calugaru )
Sa stai prin straini in casa altuia, CAND LA BUCURESTI IN
TARA TA AI DE TOATE ????
(Austriecii sunt oameni mai calzi ?
Ca nici nu se mai reproduc, au demografia cea mai
scazuta, sau printre cele mai scazute din Europa, e o tara de varstnici.
Nu se reproduc ca sa nu aglomereze tara si sa nu le scada
nivelul de trai.)
Si esti pensionar in Romania si ai pensia si e o pensie
buna, nu intinzi mana nici la banca, nici la oameni, nu ceri nimic, nu ai
datorii si traiesti din pensia ta...si nu mori de foame, ai bani si de mancare
si de tot ce-ti trebuie.
Poate ca nu traiau in lux, dar aveau tot ce le trebuia.
Si pana si asta e un lux, mai ales la noi, da, daca asa
stau lucrurile...
Doamna Calugaru Aurelia a lucrat la Banca toata viata ei,
deci si inainte de 1989 !
Domnul Calugaru, nu stiu exact ce a lucrat, poate nu avea
studii superioare, dar....nu mai stiu cu ce s-a ocupat.... dar avea totusi ...
nu stiu cum sa spun, se descurca bine.
Parca e mai usor la batranete in Viena ? Desi el
era un barbat inalt cat usa, solid, robust... si totusi...
E drept ca multi se plang de pensii, ca nu sunt prea
bune, prea mari, prea indestulatoare, daca ne gandim ca pensionarii, sau
batranetea vine si cu boli adesea, care necesita medicamente si nu putine si nu
ieftine....
Totusi cred ca m-am facut inteleasa, cu privire la ce
vreau sa spun si am spus.
Pensionarii ar trebui si ei sa poate munci – DACA VOR ! –
daca pot si daca vor ei bani mai multi si mai ales, daca vor o activitate.
In Viena, le-o fi fost mai usor ? Intinerisera la Viena ?
Erau mai sanatosi la Viena ?
Nu stiu.
Dar stiu ca la Viena s-a operat tatal Magdei Calugaru, a
avut o problema de sanatate serioasa, dar operatia a fost o reusita, si de
atunci traieste, a avut probleme cu coardele vocale ! Pana intr-atat
incat se temea si de operatie si de tot [ viitorul apropiat ] si era foarte
descurajat, l-am auzit odata cand in hol la noi in apartament, plangea, era
complet deprimat, venise la mama care in absenta lor, le luase pensia la
Bucuresti.
Mama le lua pensia si ei cand soseau, pe rand, din Viena,
cand domnul, cand doamna Calugaru, o luau de la mama.
Ma rog, poate voiau mai mult.... dar erau, mai ales dna
Calugaru Aurelia, deja destul de batrani sau uzati mai exact, cand au luat
calea Austriei....
Si cate drumuri lungi cu autocarul Viena-Bucuresti n-a
facut doamna Calugaru si cu nepotica ei, micuta pe atunci, cu Izabella, fiica
Magdei ?
Doamna Calugaru... pai, cam ce varsta are ?
Sa vedem...are peste 80 de ani...are 83 de ani.
Imi spunea mai demult dna Aurelia Calugaru, mama Magdei : “
Austriecii, numai sa-ti ia, ei spun ca vor sa [ te ] ajute, sa te ajute, si sub
pretextul asta iau de la tine cat pot !”
Vedeti ? Ipocriti si lacomi gasesti pe tot pamantul.
Intr-adevar, mi-am amintit cum, atunci cand l-am cunoscut
pe Wolfi, cu ingaduinta familiei Calugaru [ Wolfi se simtea prizonier in sanul
acestei familii si chiar era ! ], Wolfgang m-a intrebat : “ Olivia, ia sa
vedem cu ce putem sa te ajutam ! Cu ce pot eu sa te ajut pe tine ?”
Nu il rugasem nimic si nici nu ma asteptam ca ar fi fost
in masura sa ma ajute cu ceva in viata.
Wolfgang inainte de a sosi in Romania, fusese in Albania
si poate si in alte tari, condusese, mi se pare, un camion ceva, cu niste
ajutoare umanitare....
Dar asta nu se intampla oricum intr-o societate
organizata...
Wolfi a lucrat o perioada in Europa de Est, fosta comunista,
dar nu mai stiu cum exact, el mi-a povestit ceva insa, - a lucrat pentru ca
...sau prin intermediul partidului ... liberal (? ) din Austria, deci cumva
prin intermediul politicului...
Apoi a venit in Romania la Bucuresti si aici impreuna cu
alti 2 autrieci si-au deschis o firma “Target International Executive Search”
SRL.
Ei bine si povestea sau povestile de viata, din aproape
in aproape pot continua, doar e vorba de o viata de om....
Dar sa ma opresc aici cu mesajul acesta, din aproape in
aproape e viata noastra de familie si pe alocuri putin, cateva picaturi din
viata unor vecini din blocul nostru, la care mama tine foarte mult, cred ca
si-ar fi dorit sa faca parte din familia lor !
Sa incerc sa intru pe mail, daca functioneaza, sa trimit
acest email !!!!
IN mailul acesta a fost vorba despre 3
Magdalene :
mama mea, Magdalena Marcov [ “Magda, Magduta” ], apoi o
vecina de la etajul 8 din blocul nostru R 4, care e cu numai cativa anisori mai
mica ca mine, Magdalena-Irina Calugaru ( maritata Klaar ) [ “Magdalena, Magda”
] si a treia, o verisoara de-a mea din Bucuresti, Magdalena-Elena Turcu, in
familie ii spunem Magduta sau Magda Turcu, dupa numele tatalui ei Turcu.
Olivia
07/09/2019 12:00:28
P.S. Cand am inceput eu sa-l scriu era dimineata, putin
dupa ora 9h00....am luat si o mica pauza in timp ce-l scriam, sau doua.
olivia
- Olivia Marcov mail 7
septembrie 2019.doc
86kB
*****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu