Camelia Smicala is with Iulia Motoc and 19 others.
Rezumatul pe (foarte)scurt al poveștii noastre și al ilegalităților oficialilor finlandezi
-P.J.a încercat să ne omoare de
trei ori în timpul căsătoriei, 2006,2007 și 2010
Poliția nu a investigat niciodată violența împotriva copiilor, nici tentativele de crimă - doar a acoperit totul. Pentru poliția finlandeză ștrangularea reprezintă o "agresiune minoră", deși în certificatul medico-legal este scris că " ștrangularea este întotdeauna o agresiune gravă și poate provoca moartea".
Instanța nici măcar nu a acordat un ordin de restricție, iar adăpostul pentru persoane agresate unde am fost duși în 2007 ne-a putut proteja de violență doar temporar.
- Am reușit să îmbunătățesc considerabil starea psihică a copiilor după divorț( am îngrijit traumele produse în timpul căsătoriei de către agresiunea psihică și fizică a lui P. Ja asupra noastră) , în 2010 ( anorexia nervoasă de care suferea Mihail din cauza traumelor produse de P.J. s-a încheiat la scurt timp după ce ne-am mutat de la domiciliul comun).În același timp P.J. a început un proces de șicanare prin care și-a continuat agresiunea psihică asupra noastră,de data aceasta prin intermediul autorităților.Acest proces a început prin intermediul lui Anne Haring(la acea dată șefa serviciului juridic social ), care a furnizat cu bună știință informații false instanței de judecată, dar nu a primit o sancțiune legală. Falsul în declarații și uzul de fals (inclusiv la tribunal) a fost definit ca neglijență, deși omiterea datelor a fost deliberată în conformitate cu documentele existente.
P. J. a deschis zeci de procese în instanță, cu ajutorul avocaților din oficiu ca urmare a faptului că nu avea nici un venit, și, deși nu a plătit nici măcar o dată pensia alimentară (care era la începutul a 62 de euro pe lună pentru fiecare copil), a reușit în acest fel să ne lichideze financiar.(în Finlanda procesele sunt extrem de costisitoare,de zeci de mii de euro,iar eu nu am beneficiat de avocat din oficiu, întrucât aveam serviciu).
În cadrul întâlnirilor sub supraveghere cu copiii ,P.J. a amenințat în mod repetat copii, în mod ilegal (de exemplu a amenințat copiii cu înecul), însă nici măcar plângerea penală făcută de către oficialii supraveghetori nu a fost cercetată, poliția finlandeză refuzând aceasta.
În schimb, din cauza amenințărilor lui P. J., eu am fost condamnată la plata a zeci de mii de euro amendă,că urmare a faptului că supraveghetorii au refuzat să mai organizeze întâlnirile P.J.-copii, considerând că acestea nu sunt in interesul copiilor.
În 2015, ne-am mutat în Lappeeranta deoarece nu mai făceam față cheltuielilor cu salariul pe care îl primeam la Tampere.Am anunțat mutația autorităților și, de asemenea, lui P.J. în conformitate cu legea.
Din acest moment autoritățile au început un război agresiv împotriva noastră.
Judecătoria din Pirkanmaa a dat în data de 15.05.2015 o decizie temporară de custodie lui P. J., fără ședință de judecată,fără să mă consulte (chiar dacă aveam domiciliul oficial în alt oraș și ca urmare nu mai eram în jurisdicția Tampere ), doar pe baza informațiilor eronate prezentate de către P.J.și Protecția Copilului, cum că aș avea de gând să scot ilegal copiii din țară, fără a avea absolut nici o dovadă care să le susțină afirmațiile. nici măcar nu am fost înștiințat despre acea hotărâre judecătorească.
La data de 16.05.2015, copiii sunt răpiți ilegal și violent din domiciliu de către trei executori judecătorești și doi asistenți sociali ( aceștia nu aveau dreptul legal de intervenție deoarece aveam domiciliul în alt oraș). Legea spune că,în cazul în care copiii se opun vehement,acțiunea trebuie abandonată, indiferent de decizia judecătorească.Aceasta nu s-a întâmplat ci am fost agresați în mod violent de către executorii judecătorești .În plus,conform legii,executorii judecătorești nu au dreptul să te atingă măcar cu un deget.
Mai mult am fost condamnați doi ani mai târziu,victime fiind, împotriva tuturor probelor,doar pe baza afirmațiilor false ale executorului judecătoresc care ne-a agresat. Acesta a fost prins mințind inclusiv la proces ,dar în loc să fie condamnat conform legii pentru aceasta, noi,victimele am fost condamnate în baza minciunilor sale.
Poliția nu a investigat niciodată violența împotriva copiilor, nici tentativele de crimă - doar a acoperit totul. Pentru poliția finlandeză ștrangularea reprezintă o "agresiune minoră", deși în certificatul medico-legal este scris că " ștrangularea este întotdeauna o agresiune gravă și poate provoca moartea".
Instanța nici măcar nu a acordat un ordin de restricție, iar adăpostul pentru persoane agresate unde am fost duși în 2007 ne-a putut proteja de violență doar temporar.
- Am reușit să îmbunătățesc considerabil starea psihică a copiilor după divorț( am îngrijit traumele produse în timpul căsătoriei de către agresiunea psihică și fizică a lui P. Ja asupra noastră) , în 2010 ( anorexia nervoasă de care suferea Mihail din cauza traumelor produse de P.J. s-a încheiat la scurt timp după ce ne-am mutat de la domiciliul comun).În același timp P.J. a început un proces de șicanare prin care și-a continuat agresiunea psihică asupra noastră,de data aceasta prin intermediul autorităților.Acest proces a început prin intermediul lui Anne Haring(la acea dată șefa serviciului juridic social ), care a furnizat cu bună știință informații false instanței de judecată, dar nu a primit o sancțiune legală. Falsul în declarații și uzul de fals (inclusiv la tribunal) a fost definit ca neglijență, deși omiterea datelor a fost deliberată în conformitate cu documentele existente.
P. J. a deschis zeci de procese în instanță, cu ajutorul avocaților din oficiu ca urmare a faptului că nu avea nici un venit, și, deși nu a plătit nici măcar o dată pensia alimentară (care era la începutul a 62 de euro pe lună pentru fiecare copil), a reușit în acest fel să ne lichideze financiar.(în Finlanda procesele sunt extrem de costisitoare,de zeci de mii de euro,iar eu nu am beneficiat de avocat din oficiu, întrucât aveam serviciu).
În cadrul întâlnirilor sub supraveghere cu copiii ,P.J. a amenințat în mod repetat copii, în mod ilegal (de exemplu a amenințat copiii cu înecul), însă nici măcar plângerea penală făcută de către oficialii supraveghetori nu a fost cercetată, poliția finlandeză refuzând aceasta.
În schimb, din cauza amenințărilor lui P. J., eu am fost condamnată la plata a zeci de mii de euro amendă,că urmare a faptului că supraveghetorii au refuzat să mai organizeze întâlnirile P.J.-copii, considerând că acestea nu sunt in interesul copiilor.
În 2015, ne-am mutat în Lappeeranta deoarece nu mai făceam față cheltuielilor cu salariul pe care îl primeam la Tampere.Am anunțat mutația autorităților și, de asemenea, lui P.J. în conformitate cu legea.
Din acest moment autoritățile au început un război agresiv împotriva noastră.
Judecătoria din Pirkanmaa a dat în data de 15.05.2015 o decizie temporară de custodie lui P. J., fără ședință de judecată,fără să mă consulte (chiar dacă aveam domiciliul oficial în alt oraș și ca urmare nu mai eram în jurisdicția Tampere ), doar pe baza informațiilor eronate prezentate de către P.J.și Protecția Copilului, cum că aș avea de gând să scot ilegal copiii din țară, fără a avea absolut nici o dovadă care să le susțină afirmațiile. nici măcar nu am fost înștiințat despre acea hotărâre judecătorească.
La data de 16.05.2015, copiii sunt răpiți ilegal și violent din domiciliu de către trei executori judecătorești și doi asistenți sociali ( aceștia nu aveau dreptul legal de intervenție deoarece aveam domiciliul în alt oraș). Legea spune că,în cazul în care copiii se opun vehement,acțiunea trebuie abandonată, indiferent de decizia judecătorească.Aceasta nu s-a întâmplat ci am fost agresați în mod violent de către executorii judecătorești .În plus,conform legii,executorii judecătorești nu au dreptul să te atingă măcar cu un deget.
Mai mult am fost condamnați doi ani mai târziu,victime fiind, împotriva tuturor probelor,doar pe baza afirmațiilor false ale executorului judecătoresc care ne-a agresat. Acesta a fost prins mințind inclusiv la proces ,dar în loc să fie condamnat conform legii pentru aceasta, noi,victimele am fost condamnate în baza minciunilor sale.
În data de
16.05.2015 copiii nu au fost duși
însă la domiciliul tatălui (conform deciziei), ci mutați într-un centru social.
A fost prima dată când copiii au fost luați de autorități de la P.J.pentru că el avea custodia unică.
Copiii au fost duși la centrul Kissanmaa, de unde au fost luați din nou violent o lună mai târziu, și mutați la domiciliul lui P. J.
Copiii au rezistat două luni la domiciliul tatălui și în tot acest timp au sunat de zeci de ori la 112 ( nimeni nu a verificat măcar o dată situația copiilor în urma apelurilor la 112) până când copiii au fost aduși în stare de epuizare psihică și cu intenții suicidale.(fapt dovedit prin examenul unui psihiatru și al unui psiholog specializați în traume psihice).
3) În toamna anului 2015, copiii sunt luați în regim de urgență de la P.J., care avea custodia unică, pentru a doua oară,că urmare a relelor tratamente aplicate minorilor de către acesta. Copiii au fost mutați din nou în centrul Kissanmaa. A fost a doua oară când autoritățile finlandeze au luat copii de urgență de la P.J.
Copiii au fost returnați acasă în decembrie 2015, după ce s-a constatat că aceștia nu au avut absolut nici o problemă cât timp au fost la domiciliu meu, iar măsurile luate de autorități în 2015 au provocat traume majore copiilor.
Protecția Copilului și P.J. nu au renunțat, iar la data de 05.2016 au răpit copiii a treia oară (cu ajutorul lui Reija Latva,un psihiatru neonatolog, care a falsificat rapoartele și nu a vorbit niciodată cu copiii.
P.J. a avut custodia totală - în baza unei decizii ilegale,timp de un an (același judecător și-a anulat propria decizie la 06.2016) și în acest timp copiii au fost răpiți de autorități de trei ori de la el.
Atâta timp cât copiii au fost acasă, au fost fericiți, au fost elevi model,au frecventat aceeași școală . Din 2015, copiii au fost mutați de mai multe ori dintr-un loc în altul, școala a fost schimbată de mai multe ori și același lucru continuă în 2020.
Copiii au avut o casă unde se simțeau în siguranță,acum nu există nici un loc sigur pentru ei.
Copiii au evadat în 2019 din centrele unde erau ținuți captivi,pentru că nu au mai rezistat torturii exercitată de către protecția copilului și ajunseseră în aceeași situație ca în 2015, fără speranță și, prin urmare în stadiu suicidal. Copiii au fugit fără știrea mea,cu toate acestea sunt acuzată că mi-aș fi răpit proprii copii, din nou împotriva probelor care îmi dovedesc nevinovăția.
Nici un factor de decizie nu a fost de acord să asculte copii, conform legii,nici justiția, nici tribunalul administrativ, nici ombudsmanul Finlandei.
Întotdeauna am protejat copiii, atât cat mi-a stat în putință , de violența autorităților și a lui P.J. Acest lucru trebuie să înceteze pentru că nu mai avem puterea de a îndura tortura. Copiii au fost lipsiți deja de o viață normală timp de cinci ani.
A fost prima dată când copiii au fost luați de autorități de la P.J.pentru că el avea custodia unică.
Copiii au fost duși la centrul Kissanmaa, de unde au fost luați din nou violent o lună mai târziu, și mutați la domiciliul lui P. J.
Copiii au rezistat două luni la domiciliul tatălui și în tot acest timp au sunat de zeci de ori la 112 ( nimeni nu a verificat măcar o dată situația copiilor în urma apelurilor la 112) până când copiii au fost aduși în stare de epuizare psihică și cu intenții suicidale.(fapt dovedit prin examenul unui psihiatru și al unui psiholog specializați în traume psihice).
3) În toamna anului 2015, copiii sunt luați în regim de urgență de la P.J., care avea custodia unică, pentru a doua oară,că urmare a relelor tratamente aplicate minorilor de către acesta. Copiii au fost mutați din nou în centrul Kissanmaa. A fost a doua oară când autoritățile finlandeze au luat copii de urgență de la P.J.
Copiii au fost returnați acasă în decembrie 2015, după ce s-a constatat că aceștia nu au avut absolut nici o problemă cât timp au fost la domiciliu meu, iar măsurile luate de autorități în 2015 au provocat traume majore copiilor.
Protecția Copilului și P.J. nu au renunțat, iar la data de 05.2016 au răpit copiii a treia oară (cu ajutorul lui Reija Latva,un psihiatru neonatolog, care a falsificat rapoartele și nu a vorbit niciodată cu copiii.
P.J. a avut custodia totală - în baza unei decizii ilegale,timp de un an (același judecător și-a anulat propria decizie la 06.2016) și în acest timp copiii au fost răpiți de autorități de trei ori de la el.
Atâta timp cât copiii au fost acasă, au fost fericiți, au fost elevi model,au frecventat aceeași școală . Din 2015, copiii au fost mutați de mai multe ori dintr-un loc în altul, școala a fost schimbată de mai multe ori și același lucru continuă în 2020.
Copiii au avut o casă unde se simțeau în siguranță,acum nu există nici un loc sigur pentru ei.
Copiii au evadat în 2019 din centrele unde erau ținuți captivi,pentru că nu au mai rezistat torturii exercitată de către protecția copilului și ajunseseră în aceeași situație ca în 2015, fără speranță și, prin urmare în stadiu suicidal. Copiii au fugit fără știrea mea,cu toate acestea sunt acuzată că mi-aș fi răpit proprii copii, din nou împotriva probelor care îmi dovedesc nevinovăția.
Nici un factor de decizie nu a fost de acord să asculte copii, conform legii,nici justiția, nici tribunalul administrativ, nici ombudsmanul Finlandei.
Întotdeauna am protejat copiii, atât cat mi-a stat în putință , de violența autorităților și a lui P.J. Acest lucru trebuie să înceteze pentru că nu mai avem puterea de a îndura tortura. Copiii au fost lipsiți deja de o viață normală timp de cinci ani.
Ziua 1672
În urma insistențelor, finlandezii răpitori de copii îngăduie în cele din urmă o convorbire telefonică între Mihai și Maria, sub următoarele condiții: nu mai mult de 15 minute, nu în limba română, nu despre mama, nu despre familie. Amândoi sunt monitorizați îndeaproape de câte un spion desemnat să vegheze desigur la siguranța și starea lor de bine pe durata conversației.
Fiecare află despre celălalt ceea ce intuia deja: sunt închiși, nu au voie să părăsească centrele, au liber la televizor, cina este la ora 17. În plus, Mihai precizează că refuză să-și desfacă bagajele pentru a se instala în această nouă pușcărie, și că nu i-au fost returnate obiectele personale confiscate la sosire. Deși sunt emoționați, niciunul din ei nu pare impresionat - după cinci ani de sechestru, cu greu i-ar mai putea surprinde ceva ce vine din direcția deghizaților în blană de oaie.
În ciuda instrucțiunilor, Maria și Mihai trec cu hotărâre la subiectul cel mai important pentru ei: cui au mai scris, ce a zis domnul avocat, ce ar fi bine să facă - un fel de „cum facem să ajungem acasă” într-un limbaj codificat... de mori de dragul lor. Dialogul este întrerupt de o voce mieroasă care le reamintește că cele 15 minute sunt scurte, astfel încât ar fi bine să profite pentru a-și împărtăși unul altuia noutățile, experiențele recente.
Copiii ripostează. Peste vocea lui Mihai rezervată dar tăioasă, se suprapune furia Mariei:
-Care experiențe, care noutăți? Ne țineți la închisoare - asta e tot, și nu-i nicio noutate!
În urma insistențelor, finlandezii răpitori de copii îngăduie în cele din urmă o convorbire telefonică între Mihai și Maria, sub următoarele condiții: nu mai mult de 15 minute, nu în limba română, nu despre mama, nu despre familie. Amândoi sunt monitorizați îndeaproape de câte un spion desemnat să vegheze desigur la siguranța și starea lor de bine pe durata conversației.
Fiecare află despre celălalt ceea ce intuia deja: sunt închiși, nu au voie să părăsească centrele, au liber la televizor, cina este la ora 17. În plus, Mihai precizează că refuză să-și desfacă bagajele pentru a se instala în această nouă pușcărie, și că nu i-au fost returnate obiectele personale confiscate la sosire. Deși sunt emoționați, niciunul din ei nu pare impresionat - după cinci ani de sechestru, cu greu i-ar mai putea surprinde ceva ce vine din direcția deghizaților în blană de oaie.
În ciuda instrucțiunilor, Maria și Mihai trec cu hotărâre la subiectul cel mai important pentru ei: cui au mai scris, ce a zis domnul avocat, ce ar fi bine să facă - un fel de „cum facem să ajungem acasă” într-un limbaj codificat... de mori de dragul lor. Dialogul este întrerupt de o voce mieroasă care le reamintește că cele 15 minute sunt scurte, astfel încât ar fi bine să profite pentru a-și împărtăși unul altuia noutățile, experiențele recente.
Copiii ripostează. Peste vocea lui Mihai rezervată dar tăioasă, se suprapune furia Mariei:
-Care experiențe, care noutăți? Ne țineți la închisoare - asta e tot, și nu-i nicio noutate!
Se pare că Dumnezeu a pariat pe ei. Și ei luptă, Doamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu