salut ! vesti (12 juillet/iulie 2016)
Objet :
|
salut
! vesti (12 juillet/iulie 2016)
|
De
:
|
Olivia Marcov
(Olivia Marcov@yahoo.fr)
|
À :
|
...
|
Date
:
|
Mardi 12 juillet 2016 13h22
|
salut,
dupa ce ieri am inchis devreme calculatorul, si, cu
totul, am stat putin la calculator, si, cu toate ca are de pregatit cursuri,
tata nu a mai avut nevoie, sau nu a mai lucrat la computer, a avut toata seara,
sfarsitul dupa-amiezii la dispozitie.
azi m-am trezit tarziu, de fapt ieri nu ma simteam bine,
pentru ca tata cand se enerveaza, a inceput sa se inroseasca la fata, nu arata
bine deloc...
as spune ca face crize....
eu inteleg ca are de lucru si m-am dat la o parte.
dar el si mama nu au loc de mine.
Ieri i-am lasat computerul si pentru ca efectiv nu ma
simteam bine, azi m-a intepat inima, m-am sculat la 11h00, da, si mie imi place
sa ma scol devreme, dar daca nu ma simt bine, si cum noaptea nu prea dorm....
Pana la 11h00 dimineata, tata nu a avut deloc nevoie de
computer.
Am deschis eu calculatorul, a venit sa imi spuna - da,
sigur, are dreptate - sa ii las un spatiu de lucru.
Mai avem un computer, mai vechi, al nostru, in
sufragerie, pe masa.
Pe masa stau cartile mele de Drept si caietele mele de
limba engleza.
Nu am unde sa le pun.
Dar nu ma inteleg cu ai mei.
Mama se uita mereu si mereu, si mereu si mereu, cu repros
la cele doua teancuri de coli A 4, imprimate cu rugaciuni, de-a lungul
ultimilor ani, intotdeauna are ceva contra acelor rugaciuni, mereu si mereu si
mereu si mereu ii stau ei in cale si in "gat" rugaciunile si colile
acelea imprimate.
O deranjeaza, cred ca sufera adanc pentru ca eu am
imprimat rugaciuni.
E putin spus ca iti scade moralul cu asemenea oameni
iubitori in jurul tau.
Si bine ca nu sunt prea apropiata de altii, dar altii
sunt, pana la urma, straini, oricat de urat sau rau le-ar fi sufletul si inima,
dincolo de aparentele placute cu care uneori te "intampina" cand ii
cunosti.
Dar, sa iti vezi parintii vesnic suparati ca existi, asta
inseamna ceva !
Nu stiu unde sa imi pun cartile.
Am toata bunavointa.
Concret in casa nu avem loc.
Nu e o casa fara carti si caiete.
Fiecare e liber sa isi aranjeze cum doreste casa, sau sa
puna, ori sa scoata din casa sa, ce vrea.
Insa nu inseamna ca trebuie sa fie un model pentru toata
lumea.
Mama e nemultumita de casa ei.
Ani intregi a fost multumita, pentru ca ea are casa.
Acum nu mai e multumita, pentru ca pesemne se uita la
oameni care au o casa goala, cum sunt vecinii de la etajul 8, care s-au mutat
mai mult pe la Viena, si o fi frumos, bine, ca aici casa lor e goala mereu si
incuiata ???
Mi se pare trist, dar daca ei au ales Viena, e treaba
lor.
Insa ce nu imi place mie deloc, este cand mama isi ia ea,
asa, modele de viata.
Si nu cred ca e vorba numai de ei.
Mai [...] [...], care tinea numai si numai la bani, avea
nu avea bani, [...] tinea la bani enorm, era singura [...] valoare, numai de
bani si de barbat avea nevoie.
Nu intentionez
sa fiu rea, e o constatare.
Si asta pentru ca
mama urmeaza fidel modelele oferite de alti oameni, poate fara voia lor, pentru
ca asa e viata lor.
Fiecare cu
nevoile sale.
Dar am vazut ca in
general, intelectualii, si tata este unul, au in casa cel putin o biblioteca.
Mamei parca ii e rusine cu ce avem noi in casa, si lui
tata cartile mele, fiind ale mele, nu ii plac.
Nu stiu unde sa le pun, ma gandesc, da, mi-am rotit
privirea prin casa, pe sifonier sunt lucruri vechi fel de fel, e ocupat, pe
biblioteca mare din sufragerie la fel, ocupat, pe bibliotecile mele cele 2 mici
pe care le am din anii facultatii, nu e loc, tata mereu zice sa mai pun carti
in biblioteca, da, am scos carti din biblioteca si stau unele pe masa, mai stau
in spatele meu, in spatele biroului meu din dormitor unde sunt acum si scriu,
pe marginea bibliotecii din dormitor.... si pe birou in dreapta mea, si cateva
pe imprimanta tot de pe birou din dreapta mea....
Oriunde ma uit, concret, nu le gasesc un loc.
Am spus ca le asez sub masa- desi ma doare sufletul !!! -
pe covor, sub masuta mica de langa masa mare din sufragerie.
Tata a venit sa imi spuna mai intai ca reparam calculatorul
cel vechi, si sa il ducem saptamana asta.
Priviti si voi cum imi vorbeste.
Apoi mama s-a intors de la piata.
Tata mi-a spus ca nu duce la reparat computerul, ci
trebuie sa vina la noi acasa cineva sa il vada si repare ( e interesant ca
atatia ani nu s-a ocupat sa il repare, dar in fine, e bine daca vrea si
acum.... )...
Cu doar cateva minute inainte mi-a spus "trebuie SA
IL DUCEM SAPTAMANA ASTA [ la reparat ] "
Apoi, la fel de firesc imi spune ca nu il ducem niciunde,
vine un depanator sau o persoana acasa la noi sa il repare.
Pe urma a spus cred si ca il repara el, dar el nu poate
si nu stie.
Da, m-am uitat, sa imi iau cartile de pe marginea mesei,
sa le asez sub masa, sub masa mare exista o cutie mare din carton, exista si
alte lucruri sau cutii, si stiu ca in unele tata isi pusese carti de-ale sale.
Eu cand spun ca nu e loc, nu e loc.
Dar e normal ca intr-o viata de om, macar carti sa ai si
tu, macar ceva carti, pentru ca nu sunt asa multe, in cele din urma.
dar mama e suparata, cred ca vrea o casa
"model", adica mare, goala, ordonata, adica goala de carti, sa nu
vada carti, rugaciuni, coli de scris.....
vrea o casa de analfabeti poate....
caci oamenii care au citit si ei macar o carte, precis o
au, cartea citita, in casa.
nu ma refer la
cei care din motive diverse nu au bani, nu ma refer la ei, eu vreau sa aiba
toata lumea bani sa nu le lipseasca nimic din cele necesare, sau dorite,
oamenilor.
nu rad de nimeni
si nu dispretuiesc.
dar nici nu astept
sa fim dispretuiti.
Nu inteleg de ce
ai mei nu pot aprecia ca au, atat cat au, cand mii se oameni nu au nici cat ei
!!!!!!
Nu pot sa pricep oamenii care isi arunca cam totul din
casa, si nu afiseaza decat o casa goala, eventual mai mare daca au
posibilitatea.
sau unii care isi pun, cum zic eu in sinea mea, carciuma
in camera, in casa.
adica cum ?
adica, in loc de o biblioteca, in piesa de mobilier care
are rafturi si pe care ar trebui sa asezi carti, ei aseaza sticle cu bauturi
scumpe, mai mult, sau mai putin , alcoolice.
chiar daca un om vrea sa aiba in casa o sticla de vin,
ceea ce e diferit, sa ai putin vin in casa, dar sa aliniezi cu respect
sticlele de bauturi alcoolice, ca la expozitie, in casa.... fie in apartamentul
tau cel mic din bloc, dintr-un bloc, fie chiar in casa ta mai mare, daca ti-ai
ridicat una.
Sa stai cu carciuma in casa cum spun eu si sa te
mandresti...
Mie imi vine de fapt sa rad, cum se spune, "la faza
asta", dar nu e chiar de ras.
Am vazut ca sunt oameni cu carte si succes, cel putin in
Romania au avut si au succes.
Vreau sa fiu eu explicita, constat, am constatat in timp
si m-am mirat.... si m-au uimit.
Orice intelectual are carti in casa, nu pentru a uimi
vizitatorii eventuali ci mai ales pentru ca are nevoie de ele.
Am vazut, intr-o filmare, un interviu, o traducatoare,
era in varsta, la ceva timp de la interviu, cativa ani, a si decedat, avea
camera simpla, dar intesata cu carti, nu ca la noi, mai multe decat la noi,
interviul ne arata o femeie care a tradus toata viata ei si despre care se
spunea ca e cunoscuta in lumea traducatorilor.
Pe mine si unchiul meu avocatul* [*m-a uimit ], care a
fost magistrat o viata intreaga, da, toata viata lui.
Cand am fost la ei acasa, ok, casa, orice casa e
frumoasa, e casa omului, dar mi-au aratat camerele, el si sotia lui (
matusa-mea prin alianta ), si nu vedeam carti.
Poate ca aveau ca si noi, puse pe te miri unde.
Si nu erau la vedere.
In sufragerie o biblioteca, din acelea cu dulapuri, adica
nu vezi tot ce e in ele, din acelea care mai mult lasa parca loc sa pui
bibleouri la vedere, decat carti....
Dar cartile de Drept imi venea sa intreb, unde or fi ???
Nu le-am vazut.
Totusi, imposibil sa nu fi avut.
Poate in dulapurile de jos, cele inchise cu usi
netransparente, poate, dar ar fi fost insa cam putine cate puteau incapea
acolo.
In garsoniera-cabinet de avocat de la parter din blocul
sau, unchiul meu avea la fel, foarte frumos aranjat, decorul era chiar
impecabil si mobila noua.....
avea si carti care mi-au placut mult, si mi-au starnit
amintiri, cartile din scoala generala pe care noi atatea generatii le-am stiut,
le-am apucat, le-am prins, cartile copiilor cum ziceau ei, matusa si unchiul
Andrei Dumitru, cartile de cand erau ei elevi....
Da, dar carti de Drept, ioc.
Deloc.
Si inca ei aveau o casa “clasica", traditionala.
Era frumos, eu ma refer acum numai la lipsa cartilor.
Dar sunt oameni care nu suporta in casa decat mobilele,
eventual covoarele, si ceva bibelouri sau obiecte de decor, plus cei care isi
pun carciuma in casa.
La bar, la tejghea, in propria ta casa.
Ce poti sa spui ? dar ei sunt convinsi ca asa e frumos,
elegant si e un semn de modernism si bunastare.
Orice om si singur daca sta, fiecare in timp aduna
lucruri, lucrusoare.
Multi arunca totul.
De pilda le faci un mic cadou, o carte, cand si daca iti
permiti, vei gasi ca l-au aruncat, sau l-au dat.
Sunt oameni care
arunca totul, in casa lor nu traieste prezenta persoanei care locuieste in casa
aceea.
E o casa goala de prezenta umana, o casa gen casa de
inchiriat in regim hotelier, unde stau goale, mobilele, covorul, si niciun
obiect personal.
Nimic personal.
caci acolo oamenii vin si pleaca si nu lasa nimic
in urma, daca ar lasa, proprietarul ar arunca....sa vina altii sa le faca
loc altora....
O casa fara amintiri, fara urma de prezenta ta, de ceea
ce iti place, te preocupa, sau de micile, micile - nici nu le pot numi cadouri
- cadouri primite in timp, de pilda eu ma refer la martisoare, eu pastrez
martisoarele primite.....
Imi plac martisoarele.
Sau daca cineva vreodata iti face ceva mic cadou.
Cand lucram la fundatia TDH secretara care pleca, si in
locul careia venisem eu pentru putin timp, si-a luat la revedere de la
toti angajatii, asistentele sociale si contabila-administratoare si delegatul (
seful ), si ce-a facut ea ?
A cumparat niste COCHILII, NISTE SCOICI, in fapt, ea a
spus, daca tin eu minte corect, ca le-ar fi confectionat ea insasi, e posibil,
am impresia insa ca dupa aceea am vazut undeva de cumparat asa cochilii....
Fata, secretara a cumparat cochilii, scoici lipite una
peste alta, alcatuind forme diferite, frumoase, si pe un biletel, pe o micuta
bucata de hartie dintr-un caiet liniat cred, taiata frumos, a scris cateva
cuvinte de ramas bun, acest biletel-scrisorica impreuna cu o cochilie l-a
oferit fiecareia dintre persoanele de la fundatia Terre des hommes Bucuresti,
si mi-a oferit si mie.
Eu am pastrat biletul si cochilia, si scoica am asezat-o
si este si acum in clipa asta acolo, pe raftul meu biblioteca, cel nou atunci
pentru mine, in 2007, si mai tarziu am imprimat si am acum acolo, si scoica o
tine bine sa nu cada, o icoana A 4 ortodoxa a lui Isus Cristos, scoica de la
Ioana, secretara TDH tine icoana...sa nu cada....
Si deci iata, concret am povestit la ce mici cadouri ma
refer.
Mie imi plac, pentru ca sunt o parte, oricat de mica din
viata celui care ti-a oferit-o la un moment dat si din viata ta care ai
cunoscut persoana care ti-a oferit cadoul, impreuna, mai mult sau mai putin,
v-ati aflat o perioada in acelasi loc, o perioada din viata ta aici pe
pamant.... poate ati fost, sau nu legati cat de cat prieteneste, afectiv, poate
a fost numai respectul, aprecierea, dar oricum a fost o parte din viata ta,
aceasta care niciodata nu se intoarce inapoi.
Biletul l-am pastrat, trebuie sa fie undeva prin
lucrurile mele.....
Cred ca in el a scris ea ceva placut, frumos, sau poate a
extras un citat de undeva...
Dar a scris de mana, cu scrisul ei, ceea ce
personalizeaza scrisorica....
Si acum nu stiu ce sa fac, tata mi-a spus ca azi pana la
11 nu a lucrat la computer pentru ca, vezi bine, nu i-as da eu voie.
Am ramas uimita, dimpotriva ii spun mereu sa lucreze pana
ma scol eu, pana imi pregatesc cafeaua, caci el e mai matinal ca mine.
Si prinde ore bune de lucru.
Dar el nu lucreaza pana nu ma vede pe mine ca ma asez la
calculator, este groaznic, altfel nu misca.
Lucreaza, dar pe caietele lui, scrie cu stiloul in caiete
ceea ce apoi va scrie pe calculator.
Dar ieri nu a prea lucrat.
Ieri m-a
obosit, de cate ori ma oboseste sau obosesc si vreau liniste, odihna...
ieri seara deasupra la etajul 3 venisera niste locatari
sau unul, pareau mai multi, care, continuu, va spun ca e dubios, e ciudat,
CONTINUU, persoana de la etajul 3, defila prin sufrageria apartamentului de
deasupra, cand incoace cand incolo si prin apartament apoi,
bucatarie-sufragerie, in ritm de alergare, alerga, la un moment dat am crezut
ca e vreun copil care se joaca, dar parea un adult.... am crezut ca face poate
antrenament in casa, era tarziu deja de acum, se lasase noaptea si persoana
aceea face ture in sufragerie, ca un robot, cand calca, apasat, cam apasat,
lustra mea din tavan zdranganea, mi-a zdranganit lustra in cap, NU TE LASA SA
AI PACE SI ODIHNA, e dracul gol !!!!!
Astea sunt lucrari diavolesti....
Va imaginati, ore intregi mergea dintr-un capat in altul
al sufrageriei de sus de la etajul 3, pur si simplu, mi-e greu sa cred ca avea
un rost, o treaba, ca strangea prin casa, sau facea in casa aceea vreo treaba
cu rost.....
Ore intregi mi-au zdranganit in cap lustra noastra din
plafon....
Si azi incepusera la fel, dimineata.....
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu