Transforma pacienții în cobai pentru 350 de euro. Doctorița Delia Podea este
acuzată de luare de mită, fals şi abuz în serviciu, ziarul Libertatea din 22,
23 iulie 2016
***Eu am gasit articolul in ziarul
« Libertatea » pe suport de hartie, din : Sambata 23 iulie 2016,
la pagina 4 a ziarului.
“ ( foto in “Libertatea” :
doamna doctor Delia PODEA )
“Un pacient a murit iar altul a încercat să se sinucidă
după ce au fost supuși unor experimente cu medicamente de către un medic psihiatru. Potrivit anchetatorilor,
doctorița Delia Podea, din Cluj, și-a bătut joc de zeci de pacienți pentru 350 de euro pe caz.
22 iulie
2016 18:45 , de Maria Apostol
Procurorii au adunat dovezile unui abuz fără scrupule
care ar fi avut loc timp de un an în Secția de
Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean Arad.
Vizată de anchetă a fost medicul Delia Podea, aflată acum în arest preventiv,
după ce i s-au adus acuzații că s-ar fi folosit de pacienții ei pentru a experimenta medicamentele unor firme
private din partea cărora primea bani pentru aceste ”sevicii”. După ce îi transforma în cobai,
starea pacienților aflați în îngrijirea medicului se agrava subit. Acest lucru nu părea s-o sperie
deloc, chiar dacă unul dintre pacienți a murit,
iar un altul a încercat să se sinucidă. Delia
Podea ar fi beneficiat de ajutorul colegilor ei în acest demers.
”Pentru obținerea semnăturii pe
declarația privind
consințământul participării
la studiu, Podea Delia acționează în două modalități: fie prezintă documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord
pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex:
ECG), fie contraface sau dispune unor medici rezidenți să contrafacă semnătura. În acelaşi
studiu a fost inclusă și pacienta (…), iar pentru obținerea semnăturii acesteia pe foaia de consimțământ, Podea Delia a instruit-o pe (…)
să solicite semnarea documentului de către una dintre infirmiere în situația în care pacienta
sau aparținătorii
acesteia refuză să semneze”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Pentru activitatea prestată, Delia Podea primea de
la firme, în cont, câte 350 de euro pentru fiecare pacient inclus în studiu. În urma anchetei s-a mai descoperit că același medic efectua
diagnosticare fictivă pentru cei care voiau să iasă la pensie înainte de termen
pentru suma de 1.500 de euro. Ancheta a scos la iveală proporțiile averii acumulate
de Podea, mare parte din ea pusă acum sub sechestru după: 22 de tablouri,
bunuri în valoare de 91.400 de euro, două terenuri și o casă în județul Arad și aproape 250.000 de euro în două
conturi bancare. »
Sursa :
http://www.libertatea.ro/stiri/transforma-pacientii-cobai-pentru-350-de-euro-doctorita-delia-podea-este-acuzata-de-luare-de-mita-fals-si-abuz-serviciu-1548697
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu