Tr : Salut ! vis
apocaliptic : Bucurestiul 1/2 august 2016, Mardi/Marti 2 août/august 2016
Objet :
|
Tr : Salut ! vis apocaliptic : Bucurestiul 1/2 august
2016
|
De
:
|
Olivia Marcov (Olivia Marcov@yahoo.fr)
|
À :
|
...
|
Date
:
|
Mardi
2 août 2016 12h19
|
olivia
Le Mardi 2 août 2016 11h27, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr>
a écrit :
olivia
Le Mardi 2 août 2016 11h13, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr>
a écrit :
vedeti si **** ADAUGIRE in mesajul
de mai jos ( mai intai l-am expediat grupului pe care eu il numesc Ushdr
[ USH Drept, adica ] al colegilor mei de an de facultate, am alcatuit un grup
in adresele mele de destinatari ), acum il trimit pe rand, tuturor colegilor si
prietenilor.
olivia
Afficher le message d’origine
Le Mardi 2 août 2016 11h07, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr>
a écrit :
Salut ! vis apocaliptic : Bucurestiul
Am sa va povestesc, ma grabesc sa-l astern in scris, visul meu de ieri
noapte, suntem Marti 2 august 2016 si m-am trezit devreme, ma rog, la 9h15
dimineata....
Am vrut sa-l scriu separat, visul din noaptea de 1/ 2 August 2016, dar m-am
razgandit...
Ieri seara, inainte sa plec de la
computer, am citit cateva articole ale paginii ortodoxe "Ganduri din
Ierusalim.com".
Un articol scurt mentiona Profetiile
Pr. Arsenie Boca despre Romania, pe care le mai vazusem pe Facebook, caci
circulau, una din profetii se refera la Romania, care "va fi inconjurata
de flacari", scrie in articol ca ar fi spus Parintele Arsenie Boca, oral
sau a lasat in scris urmasilor care inca suntem...
E bine spus, ca inca suntem urmasii
Pr. Arsenie si poate ai oamenilor...
In relatie cu visul meu de noaptea
trecuta, pot pune un vis din noptile trecute, cand am visat-o pe colega mea de
banca din liceu, [...], si acum sa spun pe scurt, arata bine, ca in liceu, avea
un zambet pe fata, dar era necajita rau, si nu mai avea unde sa locuiasca, iar
eu am invitat-o sa locuiasca la mine, cu mine, aici in apartamentul nostru din
Drumul Taberei nr. 57.
Acum ma gandesc ca visul poate face
parte dintr-un tablou mai amplu, pentru ca il pun in relatie cu visul din
noaptea trecuta....si iata ce am
visat ieri noapte :
BUCURESTIUL fusese ras, adica nu mai exista, desi inca existau cativa
supravietuitori....
Imaginea, realitatea din visul meu era apocaliptica....
In ce ma priveste, era ca si cum cineva vroia sa imi arate ce a devenit
Bucurestiul.
Era ca si cum ma intorsesem de undeva, dintr-un loc, dintr-un viitor, sa
vad ce a devenit Bucurestiul.
In acelasi timp insa, odata sosita la fata locului, faceam partea din
realitatea oribila, si nu mai puteam sa scap de aici.
De altfel, nu stiu unde puteam
scapa, unde sa ma duc, dar e clar ca doream sa scap.
Imaginati-va ca ati fi vazut visul
meu, cum l-am vazut eu ... in vis.
Nimeni dintre voi, nici eu , nu ati,
nu am mai dori sa traim in acele vremuri....
Imaginea insasi a Bucurestiului era
asa cumplita, ca iti facea rau, iar amintirile acestui prezent al nostru, erau
teribil de dureroase, insuportabil de dureroase...
Fusesem, TOTI cati mai traiam, putini, si care nu se prea vedeau, ocupati
de o forta superioara.
Forta aceasta era militara.
Existau numai doua categorii de oameni ( dar nu erau toti oameni ! )
Oamenii care supravietuisera, care -
nu mai aveau multi unde sa locuiasca - si care abia se vedeau, si oameni in
uniforme militare albastre si kaki de Armata, care stateau, nu spun ca locuiau,
pentru ca ei nu pareau sa aiba nevoile oamenilor, aratau insa ca noi ca
oamenii, ei erau singurii care stateau in cladiri mari, inalte, patrate , in
jurul lor totul era pustiit, si nu stateau ca intr-un bloc de locuinte, ci
acolo era Centrul de Comanda.
Te intrebai pe cine mai comandau.
Caci supravietuitori nu mai existau,
decat putini.
Si parca ii inferiorizasera teribil.
Nu mai existau pentru
supravietuitori : mijloace de comunicatii, computere, telefoane ( nu mai
existau de niciun fel telefoane si pentru nimeni, se intelege ca nu mai existau
tablete, etc. ).
Colegul meu Andrei Dobrescu, coleg
de liceu de clasa....
Ma aflam in 2 locuri in visul meu :
1) Cartierul meu Drumul Taberei, oarecum langa casa,
langa bloc, in apropiere....
E important sa spun si sa repet acum
:
Eu locuiesc pe str. Drumul Taberei
nr. 57, sector 6, dar blocul meu are o scara pe strada Drumul Taberei, iar
scara opusa, unde stau eu, pe strada Delinesti.
Din strada Drumul Taberei se
desprinde strada Targu-Neamt, din Targu-Neamt se desprinde strada Delinesti.
Daca mergi pe Targu-Neamt tot
inainte, inspre Biserica Nasterea Maicii Domnului, pe dreapta ta ( cum vii din
strada Drumul Taberei si intri pe Tg Neamt ), prima la dreapta e strada
Delinesti, urmatoarea, a doua strada la dreapta e o strada numita fie str.
Pascani, fie Aleea Pascani, aceste doua strazi exista si una si alta si sunt
aproape una de alta.
Mai departe pe Tg-Neamt, tot
inainte, spre strada Drumul Taberei care da pe cealalta parte a cartierului, la
statia Liceul Lovinescu, la Piata Chilia Veche, pana sa ajungi acolo, Tg-Neamt
se continua cu strada Topolovat, si sau si cu Aleea Topoloveni, din nou,
acestea sunt 2 strazi, cam asa se numesc ( se incurca, nu le tin minte
niciodata bine ), situate aproape una de alta.
Toate aceste strazi NU MAI EXISTAU, SI NICI BISERICA NASTEREA MAICII
DOMNULUI, SI NICI BLOCURILE NU MAI EXISTAU, NICIUNUL - de pe strazile
acestea.
Zona era teren ras.
Era iarna si dintr-o data crescuse zapada multa....
Undeva unde astazi e strada
Topolovat, acum, in viitorul din visul meu exista un Bazar de haine si alte
obiecte, de vanzare la tarabe, intr-o piata acoperita.
In acea piata am vrut sa imi cumpar
un pulovar albastru din lana tricotat cu torsade, insa mi se parea scurt, costa
53 lei noi, si eu aveam maxim 28 lei noi la mine, in buzunarul stang al
blugilor stransi pe mine.
Un tanar s-a apropiat de mine, avea
ochi albastri si parea pasnic, slabut, cu piele alba, parea "serafic"
nu om, si mi-a spus ceva, apoi mi-a spus sa imi caut banii in buzunar si nu ii
mai aveam, mi-i furase el, si cu un mic
portofel pe care mama mea mi l-a facut cadou cand eram copil ( ma refer la un portofel al meu care chiar
existã ).
In locul banilor mei am gasit o
carte postala, si tanarul avea tupeul sa imi spuna ca nu am platit-o !
Nu stiu cum ajunsese in buzunarul
meu, dar banii mei lipseau !
cand m-am uitat la cartea postala
mai atenta, nu mai era peisajul difuz pe ea, ci o poza color cu acest tanar si
altii ca el, in centru acest tanar serafic cu ochi albastri, inalt, cu piele
alba, finut, slabut, el si prietenii lui radeau de mine, imi luasera banii si
imi dadusera o poza cu ei, hotii.
Care ma furasera.
Ma uitam la acel pulovar albastru
din lana, cand inca aveam bani, desi nu destui ca sa-l cumpar, si era prea
scurt, mic, pentru mine, cand ma gandeam eu ca e cam mic pentru mine, dintr-o
data, in vazul tuturor, manecile s-au lungit si pulovarul la fel si i-au aparut
franjuri din lana acelui pulovar, acum avea dimensiuni mai mari.
Am plecat de la Bazarul acoperit,
era lumina inauntru si un peisaj sordid, era saracie, erau marfuri de taraba,
dar nimic de mancare.
Acesti oameni erau numai comercianti
amarati si inculti, asta e, asta spun, ce am visat.
M-am intors sa plec spre casa, spre
blocul meu, daca ma duceam acasa, inseamna ca inca exista blocul meu, dar nu il
vedeam.
In drumul meu m-am oprit la un Butic
de ciorapi de dama, sa ii spun vanzatoarei ce am patit, si o cunosteam asa, din
vorba, si am luat un inel din plastic, ea vindea si un inel , nu inele si l-am
pus in deget si i-am aratat...
Un inel asemanator, din plastic, pentru copii, am avut
cand eram foarte micuta, un copil, o fetita inca.
A doua referire la copilarie.
cand vanzatoarea a auzit ca nu mai
am bani, mi-a luat, desi nu cu rautate, inelul din degetul pe care i-l aratam
numai, caci i-l aratasem si atat, stiam ca nu il cumpar , nu aveam cu ce.
O femeie venise acolo, la acel
Butic, sa ramana sa doarma peste noapte, nu avea unde dormi.
Vanzatoarea isi inchidea Buticul, si
o lasa sa doarma acolo, se lasase noaptea.
Era o alta, O CU TOTUL ALTA REALITATE A VIETII NOASTRE.
Se schimbase absolut totul.
Am plecat si de la Buticul acela.
Afara, peisajul imi facea rau, ma
aflam acum in dreptul Bisericii noastre ortodoxe Nasterea Maicii Domnului din
str. Targu
Neamt 12 C, sector 6, dar acolo era ( cum a fost si inainte de construirea
bisericii multi, foarte multi ani cand eu eram copil ) teren viran, acoperit de
zapada.
Distanta de la Biserica, la blocul
meu R 4, nu e prea mare deloc.
Acum insa terenul fiind viran, totul
in jur fiind ras, distanta parea mare.
Acolo unde, peste drum de blocul R 4
a existat foarte multi ani Cofetarie INDIANA, care nu mai existã ( dar
cladirea ei existã insa si azi am inteles ), se vedeau lumini.
Era noapte.
Era zapada.
Luminile celor care supravietuiau,
dar blocuri nu se vedeau, pentru ca in zona Cofetariei existã si azi blocuri de
vreo 10 etaje, si nu mai exista NIMIC.
Nici parcul Drumul Taberei nu mai
exista.
Am vrut, asa trebuia, sa ma intorc
acasa la mine in blocul R 4.
In fata mea vedeam campie, teren ras, cu zapada alba pe el.
Insa nu puteam sa o iau de-a
curmezisul prin campul, sau terenul ras, pentru a scurta si ajunge la blocul
meu.
Am apucat-o pe strada de langa
Biserica ( care existã azi ), Pascani, sa ies in Targu-Neamt, pe care merg
inainte pana fac prima la stanga pe str. Delinesti....
dar, cand ma aflam pe strada
Pascani, aceea paralela cu Biserica, aflata pe o latura a Bisericii, si acum
dintr-o data nu mai eram singura, in spatele meu mai era o fata, mai eram cu
cineva...
...In fata mea, monstruos, s-au
inaltat, au rasarit din pamant si mi-au taiat calea si m-au prins la mijloc,
garduri inalte de tot, din fier, ca niste plase cu ochiuri mari din fier,
inalte, si pe stanga mea se inaltasera, si pe dreapta, unde azi e gardul
Bisericii, spatiul intre cele doua garduri din sarma inalte cu ochiuri mari din
sarma, era de cativa centimetri si eu nu mai puteam incapea sa trec printre
ele, si dintr-o data zapada crescuse, si crestea, inalta, inalta, risca sa ma
acopere !!!!!!!!!
M-am speriat cumplit.
Era intuneric afara, m-am intors
brusc spre fata din spatele meu, speriata, si i-am spus : Sa fugim, nu putem trece, ne-au barat calea !
Nu mai stiam insa cum sa ajung
acasa....
dar blocul meu nu il vedeam si nici
un bloc....
2) M-am visat acum intr-o cladire, in care ma aflam pur
si simplu, dar nu intrasem nepermis, insa ma aflam si nu mai stiam cum sa ies
de acolo.
Eram ca un intrus in cladirea aceea
si nu trebuia sa fiu prinsa acolo, cine stie ce pedeapsa mare, ma astepta.
Cladirea avea in jur teren viran,
totul era ras, cum am spus din capul locului.
Zapada afara.
In cladirea patrata erau oameni in
civil sau si in uniforma de politie si armata, uniforme albastre si kaki,
pareau, in general tineri, nu vedeam oameni in varsta.
Parca nu aveau varsta, intr-un fel.
Intr-o incapere din care nu stiam
cum sa ies, si nu trebuia sa fiu gasita acolo, - eu cautam iesirea din cladire,
dar nu o gaseam !!! - erau tineri, ca un fel de clasa de Academie Militara, si
isi premiau niste elevi, si am fost prinsa acolo.... mi-au deschis usa parca,
sa plec.
Am iesit de acolo, mergeam printre acei ofiteri si ei nu ma vedeau si eu
eram speriata ca ma vad si ma vor prinde...
In mod ciudat, eu eram acolo si ei nu ma vedeau, dar eu stiam, eram sigura
ca ei ma vad si nu stiam unde sa ma ascund.
Cladirea era mare, vasta, patrata,
luminoasa, acolo nu se locuia ca intr-o casa, locuinta, erau sali de sedinte,
si nimerisem intr-una, cu o masa mare, mare la mijloc si oameni in jur, si
femei si barbati militari.
O femeie era chiar o judecatoare
tanara, care, in primavara-vara anului 1998, cand eram grefiera la Judecatoria
Sector 1 Bucuresti, atunci sosise in colectivul de judecatori, era inalta,
dreapta, filiforma, slaba, la fata, la ten parea ca nu e prea alba, poate se
bronzase la Solar, nu stiu, cu ochii parca caprui, cu parul lins, neted, drept,
tuns pana pe la baza gatului, cocheta, purta fuste lungi mai mult.
Venise din alta instanta, insa am
uitat de unde.
I se daduse un birou in incaperea
biroului de judecatori de la etajul 2 din Palatul de Justitie, al Judecatoriei
noastre, sector 1, unde isi avea biroul si judecatorul ( azi, avocatul )
Tiberius Barbacioru - aceasta se intampla in 1998 in realitate la Bucuresti.
Nu mai retin numele ei, eu nu am
devenit grefiera ei de sedinta.
Insa grefiera ei era o colega de-a
mea din biroul nostru de grefieri de la parterul Palatului de Justitie, biroul
nostru isi avea ferestrele care dadeau sau priveau pe cheiul Dambovitei, la
parter, cum intri in Palatul de Justitie pe la intrarea din strada Danielopol (
cladirea de peste drum este azi Judecatoria sector 1, in trecut era Tribunalul
Municipiului Bucuresti ), urci treptele, si faci prima la stanga apoi, mergi
pana in capatul culoarului si faci dreapta, e un vestibul care se deschide
acolo cu 3 birouri, si un grup sanitar ( toaleta ), acolo erau 2 birouri de
grefieri de la Judecatoria sector 1, si Registratura.
Un birou, cel din fundul
vestibulului, era numai de grefieri si aici ma aflam eu in vara 1998.
Vestibulul are ferestre care privesc
spre curtea interioara, una din curtile interioare ale Palatului de Justitie,
din biroul meu si de pe holul sau vestibulul din fata biroului, daca ridicam
capul si ma uitam la etajul 2, vedeam ferestrele biroului presedintelui
Judecatoriei, adica el se putea uita pe geam sa ne vada...
Cand, peste ani, prin 2010, 2011,
sau cand a izbucnit, in ziarul online Lumea
Justitiei, sau luju.ro, am citit despre judecatoarea Mihaea-Lamaita Ciocea de la
Curtea de Apel Bucuresti, care a fost nedreptatita de colegele ei ( in
realitate ), nu am vazut nimic ciudat, sau cunoscut, dar mai tarziu, a aparut o
poza mica in ziar a judecatoarei, si atunci mi-am amintit de judecatoarea de la
Sectorul 1, venita in vara 1998 la sector la noi, in birou cu dl Tiberius
Barbacioru judecatorul a carei grefiera de sedinta eram eu.
Fara sa fie chiar identica,
fizionomia, figura Lamaitei Ciocea din ziarul Lumea Justitiei, imi amintea de
judecatorea din vara 1998 de la sectorul 1.
Pe moment, mi-am spus ca ea este,
chiar ea.
Acuma nu stiu, o fi ea, nu o fi ea,
chiar nu stiu.
Trebuie verificat cum se numea acea
judecatoare, si se poate verifica.
Ea vorbea la telefonul mobil mult,
mi s-a parut mie, destul de mult, si era cocheta si parul vopsit roscat,
maro-roscat, blond inchis-maro* [*castaniu]... in fine, femeile combina multe
nuante, sau pun vopsea peste vopsea....
Revin la visul meu de noaptea trecuta : intr-o sala imensa de
sedinta, de Conferinta ( nu o sala de instanta de judecata insa ), erau
femei imbracate in haine din lana si stofa de culoare maro, bej-maro, si era si
judecatoarea de la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, una din ele.
Erau la masa barbati toti in
uniforme albastre si kaki, de militari.
Ofiteri.
Vreau sa spun ca omenirea si Romania in cazul de fata, fusese rasã.
Omenirea fusese cucerita de o putere venita parca din afara
pamantului.
Acesti oameni, aratau ca noi, dar nu erau in realitate oameni.
Stiti ca se spune ca Rusii vor
razboi de cucerire.
In Biblie scrie ca, spre finele
vremurilor ( Apocalipsa cred ca
acolo citim ), se vor ridica de la Nord, Armatele lui GOG SI MAGOG.
La Nord e Rusia, dar sunt si tarile
scandinave.
Ideea cred eu corecta, care reiese
din Biblia - cititi Biblia ANANIA care are comentarii-explicatii
multe, in subsol !!! v-am trimis -o - armatele lui Gog si Magog, din
Nord - nu vor fi niste elemente bune, ci rele !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
In visul meu nu era deloc ideea ca
rusii ne-ar fi cucerit.
Dar, dintre acei ofiteri, multi fusesera printre noi.
Adica sa va explic :
In anul 2009, in primavara, eram
studenta inca, in anul IV ultimul la Drept, si cu alti colegi am fost la un
Seminar de CRIMINALISTICA, LA CASA DE CULTURA A MINISTERULUI DE INTERNE.
In sala de conferinta, de seminar,
pe podium , pe scena, caci era ca o sala de cinema, de spectacol acea sala, si
stateam prin primele randuri...
Pe podium a vorbit judecatoarea care
apoi a devenit presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia STANCIU,
ea ne-a vorbit despre Noul Cod Penal si de Procedura Penala, s-a ridicat in
picioare, dreapta, rigida, si vorbea, si vorbea si vorbea, pe de rost, despre
noile coduri, care inca nu cred ca fusesera desavarsite.
Eu aveam o agenda si am notat din ce
spunea ea, nu puteai nota tot, vorbea, vorbea, vorbea....
Pe podium era si profesorul nostru
Constantin Duvac de drept penal special ( noi l-am avut numai la seminarii de
drept penal, unde el nu a venit, caci era ocupat la Politia Romana unde lucra,
dar el a fost profesorul titular de curs al Laurei Agurida, colega mea mai are
cu un an, in facultate, decat mine, Constantin Duvac era asistentul ( desi
devenise lector univ. ) Profesorului de Drept Penal partea speciala, GHEORGHE
DIACONESCU, parca asa il chema, Diaconescu... nu ?
Cel care a decedat la inceputul
anului III semestrul I, ( anul universitar 2007-2008 ), Diaconescu il luase pe
Duvac asistentul sãu si au scris impreuna Cursul de Drept Penal Special, cartea
cu coperti gri, apoi re-editata si aparuta cu coperti bordeaux, visinii, unele
capitole din curs/ manual erau scrise de Duvac.
Mai erau in ziua aceea si profesorul
de criminalistica, Lazar Carjan, la acel seminar-conferinta la Casa de Cultura
a Ministerului de Interne, situata la statia IZVOR DE METROU in Bucuresti,
exact numele strazii nu il stiu.
Cineva dintre colegii mei, in sala,
a spus, in spatele meu, ca in spate se afla si profesorul Tudorel Butoi de
psihologie judiciara, cand m-am intors insa, nu l-am vazut, desi erau oameni
asezati in spate.
Eu m-am asezat in randurile din
fata.
In spatele meu se asezase colegul
meu de an de facultate Mihai Ionut Taciu.
Langa mine se asezase colega mea de
an de facultate Laura Simion.
De fapt la Laura Simion mi-a ramas
un exemplar din Certificatul de Participare la Seminar care ni s-a impartit
dupa aceea, in cateva exemplare, nu stiu de ce, eu l-am avut in doua sau chiar
in trei exemplare eliberat ! Dar un exemplar a ramas la Laura Simion.
In ziua aceea mi s-a facut rau, m-au
apucat dureri de intestine si m-am dus acasa, iar Laura Simion m-a insotit pana
la statia RATB de la Brezoianu.
Am urcat intr-un autobuz, spre casa.
In rest, nu imi era rau, eram
constienta, dar durerile de abdomen, intestine ( ca la enterocolita ) ma faceau
sa ma aplec, ma indoiam de durere....
In rest, nu aveam nimic, dar
durerile acestea te fac sa nu mai fii bun de nimic....
De durere nu mai poti sa te
concentrezi, iar in Casa de Cultura era foarte frig in ziua aceea, am fost cred
de 2, chiar 3 ori la toaleta !
Dar si altii au fost, nu numai eu
care ma chinuiam din facultate cu vezica mea urinara.
Sala de Conferinte/seminarii a Casei
de Cultura, e ca o sala de Cinema, cand intri in stanga e un grup de scaune si
in dreapta un alt grup de scaune, pe randuri toate, si la mijloc grupurile au
un culoar de trecere.
Noi colegii am stat pe scaunele din
stanga.
In dreapta insa, la un moment dat
m-am uitat prin sala, sa vad chipuri de colegi, care venisera, nu am vazut....
Insa in randurile din fata si de la
mijloc, pe partea dreapta a salii erau multi ofiteri cu decoratii in piept, fel
de fel, in uniforme albastre, ale Ministerului de Interne pesemne....
Stiu ca peisajul nu mi se parea
obisnuit, ci ciudat.
Unul din ofiteri cand m-am uitat la
el, nu parea om, sau inger, sau extraterestru, un trup, o piele prea albe,
parca din silicon, nu piele de om, si zambea ciudat, satisfacut, ca si cum
mi-ar fi spus : "Ai vazut ? Nu te asteptai la asta, nu-i asa ???"
"Noi conducem totul !"
Exact aceasta mi-a fost impresia in ziua aceea.
La seminar au mai fost colegi mai
ales din anul III + IV, cei mai mici ca noi care au ales sa faca 2 ani intr-un
singur an, si sa termine facultatea deodata cu noi cei de anul 4.
Dintre ei erau [...] .
La un moment dat nu imi mai vedeam colegii.
Dupa seminar a fost un fel de Bufet, unde s-au servit mancaruri bune,
si eu am gustat putin, era un peste delicios, dar apoi, rapid au inceput sa ma
doara intestinele si am plecat acasa val-vartej....
Am si poze de la seminarul respectiv
de Criminalistica, unde s-a vorbit despre Noile Coduri, Penal si de Procedura
Penal, de fapt.
Pe hol, in Casa de Cultura erau
niste oameni, criminalisti care au aduse truse ca niste valize, negre, cu
instrumente, trusa criminalistului, ca la Expozitie....
Lazar Carjan discuta cu cineva pe
acolo, cand ne-am apropiat sa ii dam buna ziua domnului profesor, s-a intors cu
un aer, -si sa fiu domnule sincera-, cam dusmanos mi s-a parut mie, ca si cum
prezenta noastra, a studentilor, nu era binevenita in apropierea celor doi care
discutau, ca si cum ne permiteam sa ne apropiem de ei, parca erau prea
pretiosi, mi s-a parut dusmanos, nemultumit, vadit, Lazar Carjan si mi-am spus
ca e un lucru ciudat, si nu are o reactie buna, normala.
Si nu avea.
Acuma, de cand citesc eu Profetii si
ma uit prin Cartea lui ENOH, sau HENOCH, aceea in doua parti, in franceza...
Nu stiu ca in Profetii sau Mesajele
lui Isus sa se mentioneze existenta extraterestrilor.
Insa in Cartea lui Enoh se vorbeste
numai despre Ingerii din Cer, care impotriva vointei lui Dumnezeu au venit pe
Pamant, sa se cupleze cu pamantence si au facut copii, acesti copii au fost Uriasii - sa citim comentariile din BIBLIA ANANIA ( e pe internet toata.... ), pe care Dumnezeu i-a dat pieirii
prin Potopul lui Noe.
Ingerii veniti pe pamant au adus
razboiul, ei i-au invatat pe oameni razboiul, ei au adus cochetaria, au invatat
oamenii sa fabrice oglinzi, femeile sa fabrice si poarte bratari, sa se
fardeze...
Toate acestea Dumnezeu nu le vroia pentru om.
Tot ingerii cazuti din cer i-au
invatat pe oamenii de pe pamant si vrajitoria.
Si repet, arta razboiului....
Prin urmare, in visul meu la care iarasi revin :
Planeta pamant si Bucurestiul, Romania fusesera rase de toate cladirile
care existã azi inca.
Totul era pamant ras.
Era o imagina apocaliptica.
Existau supravietuitori care erau mici comercianti si cam inculti care nu
aveau carte, si multi nu aveau locuinta.
de cealalta parte, existau numai ofiteri care cucerisera pamantul.
Vedeti, dintre ei, multi fusesera printre noi, cu noi, aici pe Pamant, cum
sunt si azi acuma.
Cum v-am spus mai sus, v-am dat
exemple.
Au trait amestecati cu noi.
Pentru a prelua puterea.
Toti acesti ofiteri vorbeau in limba romana.
Singura limba vorbita.
In mod ciudat, ei nu aveau, nici ei,
computere, nici telefoane, nici mijloace tehnice de comunicatii.
In salile lor de sedinta si
conferinte, incaperi ca orice incapere, ca orice camera obisnuita, dar foarte
vaste, mari, existau o masa la mijloc, mare si multe scaune in jurul mesei.
Femeile erau in civil, barbatii in uniforme militare.
Intr-o incapere ghemuiti, ca si cum
se pregateau de atac, sedeau un grup de ofiteri in kaki, in uniforme, nu stiu
de ce stateau ei asa, in spatele usii.
Pe un hol, holuri mari, mai mult
patrate, cum sunt la Casa Poporului-Palatul Parlamentului, dar patrate, si mai mare, cladirea era mai mare decat Casa
Poporului......
La un moment dat, mergand eu si ce
singura eram Doamne !
mergand pe un hol, era zi, lumina
multa, l-am intalnit pe Andrei Dobrescu arata mai tanar, ca in liceu, si era
intr-un maieu din bumbac alb, lucrase la fabricarea, in ascuns !!!! a unei TIPARNITE !!!!
Era mandru ca o reusise si tiparise
o carte care arata ca o carte xeroxata, si care parea nici de Drept, mai mult
poate de Relatii Internationale ( sigur nu de stiinta gen matematica, chimie,
fizica, etc. ).
Vedeti, ati vazut azi si acum cate
carti am trimis eu pe mail, si cate sunt pe internet inca, multe, pe teme
diferite, numai cate cursuri nu am trimis si eu, adica SUNT AZI LA INDEMANA,
azi cand nu sunt citite.
Dar in visul meu, in realitatea Bucurestiului din viitor, NU MAI
EXISTAU CARTI.
ERAU SI INTERZISE.
Andrei Dobrescu in fapt, desi il
vedeam singur, si apoi cu alt prieten al sau, pe care nu il vedeam distinct in
vis si nu il cunosc, impreuna vroiau sa organizeze in secret O MISCARE
DE REZISTENTA IMPOTRIVA CUCERITORILOR PLANETEI.
Sincer, nu parea sa aiba nici cea mai
slaba sansa de reusita.
Supravietuitorii oameni care eram
noi, multi, CEI MAI MULTI MURISERA, cati mai existau erau parca ascunsi
ca soarecii si nu aveau nici carti, nici mijloace de a comunica unii cu altii.
Nici bani, nici locuinta.
Mancare parca nu exista.
Ofiterimea care cucerise planeta, fie erau extraterestri, fie erau Ingeri
cazuti pe Pamant candva, demult.
In cazul lor, ei pareau sa traiesc dupa cu totul alte legi fizice si
reguli.
Ei nu aveau nevoie de mijloace de comunicatii.
Ei traiau fara sa doarma, in cladirea lor era zi tot timpul, nu era noapte.
Insa afara, iata in cartierul meu, sau alte zone, ERA
NOAPTE, NOAPTEA VENEA, SE LASA, CADEA NOAPTEA, EXISTA NOAPTEA.
Acolo insa unde, pe terenuri rase, goale, de pamant acoperit cu zapada,
exista o cladire cu ofiteri cuceritori, in cladire si in jurul ei ERA ZI TOT
TIMPUL.
In cladire era lumina zilei.
Ofiterii erau acolo non-stop, era zi
continua pentru ei, si ei acolo traiau, cum am spus ei nu locuiau.
Nu exista mancare, iar ei sedeau
numai in sali de clasa de genul Academiei de Militare, sau in sali de sedinta,
la sedinta.
Sedeau toti acolo, la un loc, mereu in activitate, non-stop.
Nu existau in toata cladirea
computere, smartphone-uri, tablete, telefoane fixe, mobile, semi-mobile.
Nimic din toate astea.
Cu privire la categoria supravietuitorilor : nu ai fi vrut sa mai fii viu !
Ai fi vrut sa fi murit, decat sa traiesti intr-o realitate din care nu puteai
scapa.
Omenirea fusese prinsa intr-o mare capcana.
Acesti ofiteri fusesera printre noi, ca acuma, in acest
prezent si tot timpul au vrut sa preia puterea pe Glob.
Ei ne fusesera mereu dusmani.
Supravietuitorii oameni erau considerati - nici macar ca
niste indivizi inferiori.
Se facea abstractie de ei.
Nu existau pentru ofiterimea
cuceritoare.
Nu existau.
Se ascundeau ca soarecii, desi,
aparent, nu ii vâna nimeni, nimeni nu alerga dupa ei, nimeni nu ii prindea.
Intr-o sala din cladirea ofiterimii,
in care m-am visat, nu stiam cum sa ies, am fost saraca de mine, prinsa, cautam
deci pe unde sa ies din cladire, si dadeam din incapere, in incapere.
Am nimerit deci in sala de clasa a
unor tineri ofiteri, m-au prins ca ma aflu printre ei, si nu era locul meu
acolo.
Se stia ca nu e locul meu acolo.
In rest, ca si cum nu existam.
Se facea mai mult decat abstractie
de mine !!
Un ofiter amabil a venit sa imi
deschida usa, sa pot sa ies din acea incapere a lor.
Semana cu colegul meu de an de la
Drept, cu Mihai Ionut Taciu, dar avea trasaturile mult mai pronuntate, ochii
mai mari, negri negri stralucitori, parul negru negru, pielea foarte alba, si
chiar de o nuanta alb(a)-galbuie, imi zambea....
dar eu trebuia sa ies de acolo.
si nu era locul meu acolo.
toti ceilalti nici nu se sinchiseau
de mine, eu chiar nu existam !!!!!!
V-am spus visul meu.
******** ADAUGIRE : Am spus ca era zi, lumina zilei, in
jurul cladirilor patrate ale cuceritorilor-ofiteri, dar intr-un caz totusi, am
vazut si o cladire in jurul careia nu era chiar zi, era o seara, sau o zi de
toamna sau iarna intunecata.... totusi nu parea nici noapte.
[...]
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu