la rue Delinesti à la mi-septembre/Strada Delinesti la jumatatea lui septembrie :
les feuilles des tilleuls commencent à tomber et on peut voir mieux les immeubles qui sont près du nôtre, à savoir "blocul ( l'immeuble ) lui Armand", ou "L'immeuble d'Armand", mon collègue de l'école et du lycée de Roumanie, Armand-Iulian Popescu habite au 2e dans cet immeuble en face de ma chambre ( qui est la chambre à coucher de mes parents, et pendant le jour le bureau et la bibliothèque de notre appartement ), son "bloc" ou immeuble est le B35.
On peut voir également, l'autre immeuble, en face de notre cuisine, l'immeuble ou le bloc A 5 qui est plus ancien de le bloc B 35.
Notre cuisine donne sur une petite rue qui dérive de la rue Delinesti.
En passant par cette rue petite on aboutit dans la grand-rue de Drumul Taberei.
Strada Delinesti la jumatatea lunii septembrie, au inceput sa cada frunzele teilor din fata ferestrelor noastre si se zaresc mai bine blocurile de 4 etaje ( paralele, aflate fata in fata ) B 35, care are la parter Cabinetul Notarului si A 5, bloc mai vechi ca B 35.
In B 35 locuieste fostul meu coleg de banca din scoala, apoi coleg de liceu, desi la o alta clasa in liceu, Armand Iulian Popescu, si eu il numesc intotdeauna "blocul lui Armand".
Blocul B 35 este reabilitat ca si al nostru, si este zugravit in culoarea roz-capsunica, e foarte frumos, sus, pe acoperis se vede o balustrada din inox, asa pare, frumoasa, care imi aminteste de hotelurile din statiunea de pe litoralul Marii Negre, Venus, unde pe acoperis, pe "terasa", exista la unele hoteluri piscina unde faceau baie in miez de noapte, era luminata, cu cupe de sampanie in mana ( cred, sau auzisem ) francezii cazati acolo.
Intr-un an, dupa ce terminasem liceul ( cred ), mama a cumparat prin Sindicat bilete la mare, in statiunea Venus, cand am ajuns de la gara cu bagajele, la Receptie ne-au spus - neplacut lucru - ca pur si simplu nu au locuri acolo pentru noi !
va dati seama, o familie intreaga, Silviu era inca micut, si unde sa stam ?
In strada ?
Cu bilete cumparate de la Bucuresti.
Platite.
Si eu i-am spus mamei sa insiste, ca doar nu vom sta in strada.
Mama s-a facut ca nu ma aude, dar a ramas pe loc si pana la urma receptionera a sunat la alt hotel si ne-a trimis la acel hotel unde am fost cazati fara probleme, intr-adevar.
Hotelul unde aveam noi biletele cumparate fusese ocupat de turisti francezi, nu stiu daca in ultima clipa, sau se stia de dinainte.
Poate nu se stia, altfel nu ne vindeau bilete din Bucuresti intr-un hotel deja ocupat.
Si noaptea, in statiune e vara, superb, vacanta, lumea se culca foarte tarziu, desi eram inainte de 1989, si se auzeau voci in limba franceza, ale francezilor, se auzea si clipocit de apa.
Am dedus si apoi cred ca am auzit ca aveau piscina pe acoperis, pe terasa cum se spune, desi in fond, un acoperis nu e o adevarata terasa, dar asa se spune, terasa.
Si se balaceau si scaldau in miez de noapte pana pe la 2 noaptea cam asa, cred, in fine, cam asa am apreciat eu atunci, sau am auzit dupa aceea.
Era noapte in tot cazul, statiunea era luminata si pesemne, sigur si piscina lor.
Imi place Bucurestiul, trebuie sa va spun ca nu pot explica cum, de ce, dar mie Bucurestiul mi-a placut intotdeauna.
Asa cum este el, are strazi si stradute frumoase.
Si nu stiu de ce, dar stii ca esti acasa, pur si simplu imi place, desi da, ma rog, e departe de curatenie (ar trebui spalate strazile cu detergent si limpezite cu apa, ca in centrul Parisului ) in centrul capitalei.
Dar are strazi frumoase si unele sunt incarcate de istorie si imi place.
Are Bisericile vechi din centru si nu numai.
Are farmecul lui.
Poate sa para ciudat, dar eu si cand eram plecata din tara, cu privire la frumusetea locurilor, Bucurestiul imi placea la fel de mult si parca ma trage ata aici mereu.
Nu e nici foarte mare, pentru ca, fiind prea mare sau intins, ar fi mai putin personalizat, mai putin intim, marcant.
E o capitala de o marime tocmai potrivita !
Si pe urma, e adevarat, e greu sa traiesti aici, sau era greu, dar am citit cartile ( desi nu am reusit pe toate ) autorilor, scriitorilor nostri romani, si cand mergi prin Bucuresti, fiecare strada isi are istoria ei.
Pe urma mai e ceva, ce imi place oriunde, peste tot, oriunde ar fi.
Imi place sa vad ca oamenii au casuta lor ( apartament, casa, etc. vila... ), locul lor, apartamentul lor.
Omul isi pune amprenta intr-un loc, il personalizeaza, isi aseaza lucrusoare, obiecte personale, hartii, caiete ( jurnale daca are, unii au ), si orice alte lucruri care personalizeaza interiorul si il face viu.
Dincolo de mobila.
Daca mariti pozele atasate, in vreo 2, 3 se vede si cate un om trecand pe str. Delinesti sau pe mica straduta pe care o vad eu din bucatarie, practic, blocul nostru e fata in fata cu blocul A 5, din bucatarie.
Dar aparatul foto al tabletei cand face fotografiile se potriveste astfel incat distantele par mai mari, si obiectivele mai indepartate.
In realitate distanta e mult mai mica.
Eu vad mai mari si sunt mai apropiate blocurile B 35 si A 5.
Chiar si straduta de sub bucataria noastra pare mai indepartata, de parca as fi mai sus de etajul 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu