NASTEREA DOMNULUI, CRACIUNUL ( sfinteleicoane.ro )
25 decembrie
S-a născut Domnul
nostru din Fecioara Maria, ca o
primăvară veselitoare a răsărit la toată lumea şi către înnoire s-a întors.
Căci a venit Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, raza măririi Lui, chipul cel de-a
pururea al ipostasului Lui, hotarul şi Cuvîntul Tatălui, prin Care şi veacurile
s-au făcut, atît cele văzute cît şi cele nevăzute.
Icoana Nasterii Domnului pictata de Anton Daineko, Ekaterina si Anton Daineko 24 decembrie ( 2017 ) |
Naşterea Domnului
Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos
(25 decembrie)
(25 decembrie)
Acest lucru îl mărturiseşte şi Sfîntul
Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicînd: "De trebuinţă era Iosif spre
slujirea tainei, să se socotească ca şi cum fecioara ar avea bărbat; iar cu
lucrul să se tăinuiască de diavol, ca să nu ştie cele ce vor să fie, anume că
Dumnezeu voieşte a petrece cu oamenii". Asemenea şi Sfîntul Vasile cel
Mare grăieşte: "Pentru ca să se tăinuiască de domnul veacului acestuia,
s-a economisit să se facă logodire cu Iosif". Şi Sfîntul Ioan Damaschin
zice: "Se logodeşte Iosif cu Maria ca şi cu un bărbat, ca nu cumva,
cunoscînd diavolul naşterea lui Hristos din fecioară fără de bărbat, să se dea
în lături, adică să înceteze a-l mînia pe Irod şi a îndemna pe iudei spre
zavistie. Pentru că diavolul, încă de atunci de cînd a proorocit Isaia: Iată fecioara în pîntece va lua şi
va naşte, pîndea pe toate fecioarele, cînd va zămisli vreuna dintr-însele
fără de bărbat şi să nască fiind fecioară. Deci, a iconomisit purtarea de grijă
a lui Dumnezeu, să se logodească Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca să se
tăinuiască de către domnul întunericului, fecioria Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu şi întruparea Cuvîntului lui Dumnezeu.
Deci, mai înainte de săvîrşirea însoţirii
prin cunoştinţa trupească, Preacurata Fecioară s-a aflat avînd în pîntece de la
Duhul Sfînt şi creştea sfîntul ei pîntece după ce a încăput în sine pe Dumnezeu
cel neîncăput. Mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o şedere de trei
luni la Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescînd
dumnezeiescul rod şi apropiindu-se de naşterea Sa, prin împlinirea vremii celei
obişnuite.
Acest lucru văzîndu-l Iosif, a căzut în
nepricepere şi în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Şi,
tulburîndu-se bătrînul foarte, zicea în sine: "De unde i s-a făcut ei
aceasta? Eu pe dînsa nu am cunoscut-o şi nici măcar cu gîndul n-am greşit şi
iată că se vede îngreuiată, vai mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a
înşelat-o pe dînsa? Şi ce voi face eu? Nu ştiu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare
de lege sau voi tăcea ruşinea ei şi a mea? Pentru că de o voi vădi pe dînsa,
apoi cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre şi eu mă voi
socoti ca un tiran, dînd-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe
dînsa, voi tăcea, apoi voi lua parte la a ei desfrînare. Deci ce voi face? Nu
mă pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să
mă duc de la dînsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o
ruşine ca aceasta".
Astfel gîndind Iosif întru sine, s-a apropiat
şi a zis către fecioara, precum vorbeşte de aceasta Sfîntul Sofronie,
patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul acesta pe care-l văd
întru tine? Nu mă pricep şi mă minunez şi cu mintea mă înspăimîntez. Ascunde-te
de la mine degrabă. Marie, ce este lucrul acesta care-l văd întru tine? În loc
de cinste, ruşine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca să mă laud, ocară
mi-ai adus mie; te-am luat de la preoţi din biserică, fără prihană, şi acum ce
este ceea ce se vede?"
Şi Atanasie al Alexandriei povesteşte de
aceasta astfel: "Iosif, văzînd-o pe ea avînd în pîntece, iar comoara cea
dinăuntru neştiind-o şi tulburîndu-se vorbea către fecioară, zicînd: "Ce
ţi s-a întîmplat, Marie? Oare nu eşti tu fecioara cea mai cinstită,
care ai fost crescută în sfintele pridvoare? Nu eşti tu Maria care nici nu
voiai a te uita la faţă de bărbat? Oare nu eşti tu Maria pe care n-au putut
preoţii să te înduplece după voia lor şi să te logodească? Oare nu eşti tu
Maria care te-ai făgăduit a-ţi păzi nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este
cămara curăţiei tale? Unde este faţa cea frumoasă? Eu mă ruşinez şi tu
îndrăzneşti, căci îţi tăinuiesc păcatul tău?"
Acestea şi multe altele zicînd Iosif către
dînsa, o! cît se ruşina fiind nevinovată mieluşeaua şi porumbiţa cea fără
prihană, fecioara cea curată, rumenindu-se la faţă la auzirea unor asemenea
cuvinte ale lui Iosif. Nici nu îndrăznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului
şi proorocirea Elisabetei despre dînsa, ca să nu se arate măreaţă în deşert,
lăudîndu-se. De acest lucru adevereşte şi Atanasie, cel mai sus pomenit, că ea
a zis către Iosif: "De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi voi fi
măreaţă în deşert; rabdă puţin, Iosife, şi păstorii te vor încredinţa pe
tine".
Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui
Iosif, decît numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă
întru feciorie pînă acum, că nu am cunoscut păcat şi nimeni nu s-a atins de
mine; iar ceea ce este întru mine, din voia şi din lucrarea lui Dumnezeu
este". Iosif, ca un om cugeta cele omeneşti, socotind că din păcat este
ceea ce s-a zămislit. Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe
dînsa, ci voia să o lase pe ascuns şi să se ducă de la dînsa undeva departe.
Acestea gîndind el, iată îngerul Domnului i
s-a arătat în vis, zicînd: Iosife,
fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici îngerul numeşte
pe fecioara, femeie a lui Iosif, înlăturînd părerea acestuia despre desfrînare
- căci Iosif socotea că Maria prin desfrînare a zămislit "femeia cea
logodită este a ta, iar nu a altui bărbat". Teofilact aşa zice:
"Femeie a lui Iosif, numeşte îngerul pe Maria, arătînd că cea logodită nu
este cu altcineva însoţită, încă şi pentru aceea o numeşte femeia lui Iosif, ca
împreună cu fecioria să fie cinstită şi nunta cea după lege". Aşa
socoteşte şi Sfîntul Vasile cel Mare: "Şi fecioară, zice, cu bărbat
logodită, ca şi fecioria să se cinstească şi nunta să nu se defaime".
Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era
de trebuinţă pentru sfinţire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunţii,
s-a rînduit ca legiuită, să nu se socotească că acel născut este născut din
fărădelege. Apoi, ca Iosif să fie martor adevărat al curăţiei, şi ea să nu fie
sub defăimare, ca una ce şi-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe
logodnic martor al vieţii sale şi păzitor. Deci, zice îngerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia
ta, ca şi cum ar fi zis:
"Primeşte pe femeia ta după logodire, iar fecioară după făgăduinţa ei, cu
care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în neamul evreesc numai această fecioară s-a
făgăduit lui Dumnezeu, cea dintîi ca să-şi păzească fecioria neîntinată pînă la
sfîrşit. Nu te teme, că cel ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfînt este:
va naşte fiu şi-i vei chema numele Lui ca un tată, deşi nu eşti părtaş la naşterea
Aceluia. De vreme ce este obicei ca părinţii să dea nume fiilor lor, precum
Avraam a dat nume fiului său Isaac şi tu, măcar că nu eşti tată firesc, însă
după părere fiindu-i tată, îi vei sluji părinteşte punîndu-i nume".
Sfîntul Teofilact mai spune despre înger că a
zis astfel lui Iosif: "Măcar că nu ai nici o împărtăşire la naştere, însă
această dregătorie părintească voiesc să ţi-o dau, ca să dai nume Celui născut.
Tu vei da nume Pruncului, deşi nu este naşterea ta, dar trebuie să te arăţi ca
un părinte. Iar numele ce vei da va fi Iisus, care înseamnă Mîntuitor, pentru
că Acesta va mîntui pe poporul Său de păcate".
Sculîndu-se Iosif din somn a făcut după cum
i-a poruncit îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara
cea fără prihană, care, prin făgăduinţa fecioriei, era sfinţită Domnului, ca să
fie Maica Stăpînului şi care de la Duhul Sfînt a zămislit pe Mîntuitorul lumii.
Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnică a sa, iar ca pe o fecioară a Domnului,
cinstind-o foarte mult şi slujindu-i ca Maicii Mîntuitorului, cu bună credinţă
şi cu frică, n-a cunoscut-o pînă cînd a născut şi, după mărturia lui Teofilact,
nu s-a atins de dînsa niciodată.
Iosif fiind drept, nu putea să se atingă de
aceea, care nu pentru nuntă îi fusese dată din biserica Domnului, ci, după
obiceiul nunţii, spre paza fecioriei. Cum putea să se atingă de o fecioară a
Domnului, care făgăduise feciorie veşnică lui Dumnezeu? Cum putea să se atingă
de Maica Domnului, Ziditorului Său, de aceea care era fără prihană? Iar ceea ce
zice Evanghelia: pînă ce a
născut, acest cuvînt, pînă ce, l-a pus Sfînta Scriptură în loc de
vreme neîncetată. Căci şi David grăieşte: Zis-a
Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale.
Nu trebuie să înţelegem că numai pînă atunci
vrea Domnul, ca Fiul să şadă de-a dreapta Sa, pînă cînd va pune pe vrăjmaşi
aşternut picioarelor Lui, iar după punerea vrăjmaşilor nu va avea să mai şadă.
Ci, chiar după ce va pune pe vrăjmaşi sub picioare, are să şadă mai cu slăvire,
ca un biruitor în veacuri nesfîrşite. Asemenea şi despre Sfîntul Iosif se
scrie: Nu a cunoscut-o pe ea,
pînă ce a născut. Nu
se înţelege că după aceea avea să o cunoască, precum au socotit unii dintre
eretici, care este lucru străin de credinţa Bisericii. Dar după naşterea unui
Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu întrupat şi după atîtea minuni ce s-au făcut
în vremea naşterii - pe care singur Iosif le văzuse -, nu numai că nu a
îndrăznit a se atinge de dînsa, dar şi mai mult o cinstea ca un rob pe doamna
sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frică şi cu cutremur.
Pentru acest cuvînt, pînă ce, Sfîntul Teofilact vorbeşte astfel:
"Sfînta Scriptură spune aşa precum şi despre potop grăieşte: Nu s-a mai întors corbul în
corabie, pînă ce s-a uscat apa de pe pămînt. Dar el nici după aceea nu s-a întors.
Chiar Domnul nostru Iisus Hristos grăieşte: Cu
voi sînt pînă la sfîrşitul veacului. Oare
se înţelege că după sfîrşitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vîrtos
va fi cu noi în veacurile cele nesfîrşite. Aşa şi aici zice, pînă ce a născut. Adică, nici mai înainte de naştere,
nici după naştere n-a cunoscut-o; precum şi Domnul şi în veacul acesta şi după
sfîrşitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea să se atingă de cea Preacurată,
după înştiinţarea negrăitei naşteri?
De aici se arată cu dinadinsul şi după
naştere fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Căci, atunci cînd s-a
arătat îngerul lui Iosif, care se îndoia de însărcinarea fecioarei şi o socotea
că este furată de nuntă, îngerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia
ta, şi cu aceasta, precum
s-a zis mai sus, a surpat părerea despre desfrînare. Cînd acelaşi înger s-a
arătat lui Iosif, care acum se încredinţase despre curăţenia Mariei şi despre Cel
născut din Duhul Sfînt, după naşterea lui Hristos - înger care s-a arătat şi în
Betleem şi în Egipt - după aceea nu mai numeşte pe Preacurata Fecioară Maria,
femeie a lui, ci numai Maica Celui născut. Că aşa se scrie:Ducîndu-se
magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicînd:
"Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui - iar nu pe femeia ta - şi fugi în Egipt". Şi în
Egipt iarăşi îi zice: "Scoală-te,
ia pruncul şi pe maica lui şi du-te în pămîntul lui Israel".
Aici se arată că nu spre nuntă rînduia pe
Iosif, ci spre a sluji Pruncului şi mamei sale. Deci nu numai pînă ce a născut
pe Fiul său cel Întîi născut, Maria n-a fost cunoscută de Iosif ca femeie, ci
şi după naşterea Aceluia, asemenea a rămas fecioară, precum despre aceasta
într-o unire mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi şi dascălii cei mari ai Bisericii
creştine.
Se povesteşte şi aceasta, că Fecioara Maria
fiind îngreuiată, un oarecare dintre cărturari, cu numele Anin, venind în casa
lor - aceasta după arătarea îngerului în vis lui Iosif - şi, văzînd pe fecioară
îngreuiată, a alergat degrabă la arhiereu şi la tot soborul, zicînd:
"Iosif, teslarul, pe care toţi l-aţi mărturisit că este drept, a făcut
fărădelege; căci pe fecioara, care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a
cunoscut-o în ascuns şi acum este îngreuiată".
Ducîndu-se în casa lui Iosif slugi trimise de
arhiereu, au găsit pe Maria după cum spusese cărturarul acela şi luînd-o cu
Iosif, au dus-o la arhiereu şi la sobor. Arhiereul a zis către fecioara Maria:
"Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfînta
sfintelor, care ai primit hrană din mîinile îngerului şi ai auzit cîntări
îngereşti. De ce ai făcut aceasta?" Iar ea, plîngînd, zicea: "Viu
este Domnul Dumnezeul meu, că sînt curată şi nu ştiu de bărbat". Atunci
arhiereul a zis către Iosif: "De ce ai făcut aceasta?" Iosif a
răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul meu că sînt curat faţă de dînsa".
Şi i-a zis arhiereul: "De vreme ce n-ai plecat capul tău sub mîna cea tare
a lui Dumnezeu ca să fie binecuvîntată seminţia ta şi fiindcă, nespunînd fiilor
lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusă dar Domnului, pentru
aceasta veţi bea apa vădirii, ca să arate Domnul păcatul vostru înaintea
tuturor".
Era judecată rînduită de la Dumnezeu prin
Moise, precum se scrie în cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea:Dacă
vreo faţă bărbătească sau femeiască ar fi fost prihănită pentru desfrînare şi
n-ar fi mărturisit adevărul, i se dă aceleia să bea apa jurămîntului în casa
Domnului, cu lucrările şi rînduielile cele scrise acolo, deosebit. Şi se
făcea după băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra
acelora ce au păcătuit, după care semn se cunoştea fărădelegea făcută. Deci cu
acea apă, după rînduiala ce se cuvenea, arhiereul a adăpat întîi pe Iosif, apoi
şi pe Maria. Însă nu s-a făcut asupra lor nici un semn, încît se mira poporul
că nu s-a aflat într-înşii păcat. Apoi a zis către dînşii arhiereul: "Dacă
Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, să mergeţi de aici cu pace".
Iosif, luînd pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurîndu-se şi lăudînd pe
Dumnezeul lui Israel.
După aceasta a ieşit poruncă de la Cezarul
August ca să se înscrie toată lumea. Şi mergeau toţi de se înscriau, fiecare în
a sa cetate. S-a dus şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în
cetatea lui David, care se numeşte Betleem - pentru că el era din casa şi
familia lui David - ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind
însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea
dinspre miazăzi, lîngă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea
preoţilor, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna
vestire a Arhanghelului, a cercetat şi a sărutat pe Elisabeta, maica
Mergătorului Înainte.
Deci, între Ierusalim şi Hebron se află la
mijloc Betleemul; şi de la cetatea Nazaretul Galileii, pînă aici este cale de
trei zile şi ceva. Se numeşte Betleemul, cetatea lui David, căci într-însa s-a
născut David şi s-a uns ca împărat. Acolo a murit şi Rahila şi se vede mormîntul
lui Iesei, tatăl lui David. Mai înainte numele Betleemului era Efrata. Iacob,
păscînd acolo dobitoacele sale, l-a numit casa pîinii, mai înainte văzînd cu
duhul şi mai înainte vestind că avea să se nască într-acel loc pîinea, care s-a
pogorît din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de Betleem, către răsărit - în
preajma puţului lui David, unde a însetat el odată şi a zis: "Cine mă va
adăpa pe mine cu apă din fîntîna cea dinaintea porţilor Betleemului?" -
acolo se află o peşteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea
Betleemului. Peştera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo
în Betleem şi care era rudenie a amîndorura, adică Fecioarei Maria şi lui
Iosif.
Cînd s-a apropiat Iosif de cetate, s-au
împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă şi căuta casă de
odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-şi dea în
lume rodul pîntecelui său cel binecuvîntat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina
mulţimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda
cea de obşte, ci şi toată cetatea. Deci s-au întors la peştera aceea, pentru că
nu găseau loc de găzduit şi ziua era pe sfîrşite. Peştera aceea slujea ca grajd
de dobitoace, unde Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară, în miezul nopţii,
rugîndu-se lui Dumnezeu cu fierbinţeală şi cu totul fiind cu mintea la
Dumnezeu, arzînd de dorirea şi de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul
nostru Iisus Hristos, în douăzeci şi cinci ale lunii decembrie. Pentru că
astfel se şi cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat.
"Nu am cunoscut, zice, plăcerea nunţii, fiind neînsoţită".
Precum a zămislit curată, tot aşa a şi născut
fără de stricăciune, după cum grăieşte Sfîntul Grigorie al Nissei:
"Fecioară a zămislit, Fecioară a purtat, Fecioară a rămas şi nici o minune
din cele ce s-au făcut pe pămînt nu a fost mai mare ca aceasta". Iar
Sfîntul Damaschin zice: "O minune mai nouă decît toate minunile cele de
demult. Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat?" Da, fără
de bărbat, adică asemenea lui Adam, din care s-a făcut Eva, fără femeie. De
care grăieşte Sfîntul Ioan Gură de Aur, astfel: "Că precum Adam fără
femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel şi fecioara astăzi, fără de
bărbat a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaţilor. Şi precum Adam a
rămas nevătămat, după luarea coastei trupeşti, tot aşa a rămas şi Fecioara după
ieşirea Pruncului dintr-însa".
Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai
înainte, despre rugul cel nears şi despre Marea Roşie. "Căci precum rugul
n-a ars fiind aprins, cum cîntă biserica, astfel Fecioară ai născut şi Fecioară
ai rămas". Şi iarăşi zice: "Marea Roşie după trecerea lui Israel a
rămas neumblată, iar cea fără prihană, după naşterea lui Emanuel, a rămas nestricată".
Astfel, fără vătămarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a născut pe
Dumnezeu întrupat, fără ajutor şi fără slujba cea obişnuită a moaşei. Aceasta
mărturiseşte Sfîntul Atanasie al Alexandriei - despre cuvintele acestea ale
Evangheliei:A născut pe Fiul său Cel întîi născut, L-a înfăşat şi L-a pus
în iesle -, socotind, zice
astfel: "Vezi naşterea cea cu taină a Fecioarei; singură a născut şi
singură a înfăşat. Pe cînd la femeile cele lumeşti, una naşte şi alta înfaşă,
iar la fecioară nu s-a întîmplat astfel, ci singură a născut şi singură a
înfăşat, singură Maică, fără osteneală şi fără moaşă învăţată, aşa că n-a lăsat
pe nimeni să se atingă cu mîini necurate de aceea care era cu totul curată,
singură a slujit Celui dintr-însa şi mai presus de ea, apoi singură L-a înfăşat
şi L-a culcat în iesle".
Asemenea şi Sfîntul Ciprian zice: "Întru
naştere şi după naştere, cu dumnezeiască putere a fost fecioara, care a născut
fără durere. Nu avea trebuinţă de nici o slujbă de-a moaşei, ci singura
Născătoare a fost şi slujitoare a naşterii, cu bună cucernicie, arătînd
Preaiubitului său rod slujba cea de maică, îmbrăţişîndu-L, sărutîndu-L,
alăptîndu-L şi făcînd toate plină de bucurie, pentru că întru naştere n-a avut
nici o durere şi nici o neputinţă a firii".
După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea
fără de prihană şi singură slujitoarea naşterii sale, înfăşînd pe dulcele său
Fiu cu scutece albe, curate şi subţiri, ce erau pregătite mai înainte şi aduse
cu sine din Nazaret şi, punîndu-L în ieslea ce era într-aceeaşi peşteră, s-a
închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său". De acest lucru pomeneşte
fericitul Iosif, făcătorul de canoane către Preacurata, zicînd: "Fecioară,
pe Cel întrupat şi pe Cel înfăşurat cu asemănarea omenească, ţinîndu-L în
mîinile tale, închinîndu-te Lui şi sărutîndu-L, ai zis ca o maică: Preadulcele
meu Fiu, cum Te ţin pe Tine, Cel ce ţii cu mîna toată făptura?"
Deci încredinţat lucru este că dumnezeiasca
fecioară s-a închinat pînă la pămînt Celui născut dintr-însa, Care era culcat
în iesle şi pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngereşti,
adeverind despre aceasta Biserica, astfel: "Îngerii înconjurau ieslea ca
pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peştera ca un cer, fiind culcat într-însa
Stăpînul. Lîngă iesle erau legaţi un bou şi un asin ca să se împlinească
Scriptura: cunoscut-a boul pe
cel ce-l are pe el şi asinul ieslea Domnului său. Boul acela şi asinul erau
aduşi de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea îngreuiată ca
s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif, ca să-l vîndă şi să
plătească datornicul bir împărătesc, şi ca să cumpere cele de trebuinţă. Acele
dobitoace necuvîntătoare stînd lîngă iesle, cu aburul lor încălzeau pe Prunc în
frigul iernii şi aşa slujeau Stăpînului şi Făcătorului.
Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum şi
aceleia ce L-a născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de
la Duhul Sfînt, precum grăieşte şi Sfîntul Atanasie: "Cu adevărat nu a
cunoscut-o Iosif pe dînsa, pînă ce a născut pe Fiul său Cel întîi născut. Cît a
purtat fecioara pe Cel zămislit, nu o ştia Iosif. Nu ştia ce este într-însa, nu
ştia ce se întrupa. După ce a născut, atunci a cunoscut puterea fecioarei şi de
ce s-a învrednicit ea. Atunci a cunoscut, văzînd pe Fecioara hrănind piept şi
păzind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, cînd fecioara a născut, iar cele
ce sînt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut cînd a dat lapte,
piatra cea netăiată, pietrei celei gîndite. Atunci a cunoscut Iosif că pentru
dînsa a scris Isaia: Iată,
fecioara în pîntece va lua".
Pînă aici sînt cuvintele lui Atanasie, care
încredinţează că în acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei şi, cunoscînd,
s-a închinat cu frică şi cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu Cel întrupat, Care
l-a învrednicit a fi singur văzător şi slujitor al tainei. Ziua naşterii lui
Hristos, se scrie de către mulţi scriitori vrednici de credinţă, că ar fi fost
sîmbătă spre Duminică, la miezul nopţii.
Aşa se arată şi de Soborul al şaselea
ecumenic, care grăieşte pentru prăznuirea zilei Duminicii, zicînd că în această
zi a făcut Domnul lumina. Întru această zi a plouat mană din cer. În această zi
Domnul a binevoit a Se naşte. Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de
la Ioan. Întru această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a
înviat din morţi, pentru mîntuirea noastră. Întru aceasta a trimis pe Duhul
Sfînt peste ucenici. Că precum vineri, după mărturii vrednice de credinţă, S-a
zămislit în pîntecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului şi
vineri a pătimit, aşa Duminică S-a născut şi Duminică a înviat.
Cu cuviinţă era a Se naşte Hristos în ziua
Duminicii, căci în care zi Dumnezeu a zis să se facă lumină şi s-a făcut lumină
- întru aceea Însuşi El fiind Lumina cea neapropiată să răsară lumii. Iar că
avea să Se nască Hristos noaptea şi în ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai
înainte în cărţile Înţelepciunii astfel: "Pentru că liniştită tăcere
cuprinzînd toate şi noaptea întru a sa grăbire înjumătăţindu-se, Cuvîntul Tău
cel Atotputernic din cer, de la scaunul împărăţiei, aspru războinic, a venit în
mijlocul pămîntului celui pierzător".
S-au făcut şi minuni mari în vremea naşterii Domnului în toată lumea, căci
în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea
pecetluită cu curăţia, tot în acela, în peşteră a izvorît din piatră izvor de
apă. În Roma a ieşit din pămînt un izvor de untdelemn şi a curs în rîul
Tibrului. O capişte idolească, ce se numea veşnică, a căzut şi idolii s-au
sfărîmat şi tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În Spania în aceeaşi noapte
s-a arătat un nor mai luminos decît soarele. În pămîntul Iudeii au odrăslit
viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie în
Evanghelie, cu cîntare s-au pogorît îngerii din cer şi s-au arătat oamenilor în
vederea ochilor.
În preajma peşterii acelea, în care S-a
născut Hristos, era un turn ca la o mie de stînjeni departe, ce se numea Ader,
slujind de locuinţă păstorilor. Acolo în acea noapte s-a întîmplat că nu
dormeau trei păstori, care îşi străjuiau turma lor; şi iată, cel mai întîi
stătător între puterile cereşti - pe care îl socoteşte Sfîntul Ciprian că este
binevestitorul Gavriil - s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă
cerească şi cu aceeaşi lumină strălucindu-i şi pe dînşii, iar ei, văzîndu-l,
foarte s-au înfricoşat. Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica
şi să nu se teamă şi le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin naşterea
Mîntuitorului. Apoi le-a spus şi semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veţi afla, zice, un Prunc înfăşat
culcat în iesle.
Acestea vorbind îngerul către dînşii, îndată
s-au auzit în văzduh cete îngereşti, lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire. După vederea aceea a îngerului şi după
cîntările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus degrabă pînă la Betleem ca să
vadă de sînt adevărate, cele ce li s-au spus lor de către înger. Şi au aflat pe
Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfîntul Iosif,
logodnicul ei, precum şi Pruncul înfăşat şi pus în iesle.
Crezînd fără îndoială că Acela este Hristos
Domnul, Mesia cel aşteptat, Care a venit în lume să mîntuiască neamul omenesc,
s-au închinat Lui şi au spus toate cele ce au auzit şi ceea ce li s-a spus de
înger, despre Pruncul Acela. Atunci toţi cei ce auzeau, adică Iosif, Salomeea
şi cei ce se întîmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele
grăite de păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără
stricăciune, păstra toate graiurile acestea punîndu-le în inima sa. Şi s-au
întors păstorii, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu.
Aşa a fost Naşterea Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia, şi de la noi păcătoşii, să-I fie cinste şi slavă, închinăciune
şi mulţumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Cel pururea
de o fiinţă, Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
https://sfinteleicoane.ro/icoane-decembrie/471-nasterea-domnului-craciunul.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu