Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 24 mai 2019 (Vlahuta, "Dreptate")

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 24 mai 2019 (Vlahuta, "Dreptate")

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À :.............................................................

Date :vendredi 24 mai 2019 à 20:54 UTC+3

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 24 mai 2019

Va trimit cateva pagini din Scrierile Alese, (vol.) II, ale lui Alexandru Vlahuta, cel care a fost prietenos de fel si lega prietenie si tinea la prietenii lui, scriitori, poeti...

Am citit nuvela “Dreptate”, pp.298-318 din volum, iar dupa aceasta urmeaza o alta cu titlu asemanator, “Este o Dreptate”, pp. 319-322.

Dupa nuvela, am atasat cateva pagini din acelasi volum, in partea sa de sfarsit unde sunt “Note si Comentarii”, cu privire la fiecare schita, nuvela din volum.

Din aceste Note si Comentarii, am ales cateva note, sau explicatii cum le-am numit eu, la “File Rupte” ( si nu numai ) in care este vorba despre prietenia dintre Alexandru Vlahuta si Ion Luca Caragiale.

Vlahuta era bun prieten cu Dobrogeanu-Gherea, cu Delavrancea.

S-a apropiat si de B.P.Hasdeu, dar l-a preferat, am spune pe Dobrogeanu Gherea.

Din alte nuvele, stim ca Vlahuta a tinut la Eminescu si era bun prieten cu acesta.

Si aceste Note si Comentarii ne aduc informatii despre viata scriitorilor si poetilor nostri.

Si acum, cateva cuvinte despre “Dreptate“...

Este o nuvela trista, chiar o drama de fapt.

Drama nasterii, a amprentei genetice, dar si puterea rugaciunii ne sunt arãtate in “Dreptate” :

De fapt, e impresionant, incat iti faci Cruce...

Drama lui Aurel, un copil frumos, singurul copil la parinti si foarte iubit, indragit, rasfatat, si cocolosit...

Numai ca la orice bine din partea parintilor, la toate atentiile lor, poate chiar exagerate uneori la inceputul vietii sale, si mai tarziu chiar exagerate, Aurel raspundea cu raul....

In loc sa poata – pentru ca nu putea – constientiza binele de care are parte, dragostea parintilor, el “constientiza” altceva : faptul ca parintii il iubeau mult, ca erau intotdeauna foarte atenti la el, cu el, si ca nu ii refuzau nimic, mai ales ca era singurul lor copil, Aurel era atent si la faptul ca parintii strangeau, economiseau “ sa aiba Aurel”, sa aiba din belsug, cand ei nu vor mai fi....

Cand a ajuns scolar, parintii l-au trimis la scoala calare, fiind fiul unui maior, Aurel, fiul, copilul mergea urmat de un soldat, care ii ducea ( cara ) ghiozdanul, mergea bucuros pe calutul pe care i-l cumparase maiorul- tatal lui, de la circ....

Colegii il admirau, mama acasa ii bucla parul copilului ei, era ca un print printre cei mai saraci sau saraci...

“Baietii mergeau gramada imprejurul meu. Vorbeau incet, mi-admirau calul, saua, hainele, parul – eu ma faceam ca nu-i bag in seama. Ce mici imi pareau toti pe langa mine, si ce bucurie feroce simteam cand ardeam pe cate unul, asa, ca din greseala, cu cravasa peste obraz. Eram rau, cu liniste rau ; iar la manie, clocoteau in mine ganduri ucigase.”

Si ce face Aurel ?

Isi incepe seria cruzimilor, a infractiunilor...

In clasa a III-a primara, parintii ii adusesera un meditator, pentru ca se apropia examenul, meditatorul era un baiat cu 4 ani mai mare ca Aurel cel rasfatat, un baiat sarac.

Meditatorul a constatat ca elevul sãu nu invata nimica si facea prea multe nebunii.

Aurel insa, prompt, a luat calimara si furios, i-a azvarlit-o in cap baiatului celui sarac.

N-a fost totul, pentru acel biet baiat, avea sa treaca prin ceva cumplit in ziua aceea...

Meditatorul s-a plans parintilor lui Aurel, iar tatal lui Aurel, maiorul – pe tot cuprinsul Nuvelei vom vedea ca reactia tatalui lui Aurel, era mereu aceeasi, ii pedepsea, “ cerceta “ pe cei mai saraci, mai lipsiti, care se aflau la indemana...si cu ce cruzime !

Nu semana oare Aurel cu tatal sau ?

Ce s-a intamplat ?

Urmarea a plangerii meditatorului, tatal lui Aurel l-a certat pe meditator, in schimb mama lui Aurel «m-a tinut de rau », spune Aurel. Aurel a imbunat-o pana la urma pe mama lui.

Numai ca... o reactie stupefianta, care ne arata si ne vom convinge ca era un copil cu un ADN bolnav...

Mama, pana la urma il iarta.

L-a si alintat pe Aurel al ei.

Dar, pentru ca l-a tinut de rau la inceput, Aurel i-a sustras ceasornicul, care il costase scump, multi bani, pe tatal lui Aurel.

Cu ceasornicul mamei sustras, se duce in gradina si il ingroapa la radacina unui pom fructifer, a unui par in speta.

Mama sa cauta ceasornicul si nu il gaseste, isi intreaba si fiul daca nu l-a vazut ?

Aurel insa, “ inocent “ se juca cu zmeul in gradina...

Afirma chiar ca ceasornicul este la el pe masa, unde, dupa aceea, fireste, nu s-a gasit, caci era ingropat de el in gradina...

Maiorul insa il ia la cercetat pe baiatul sarac, pe meditator si incepe sa-l bata cu sadism, cu furie crescanda, e convins ca el a furat ceasul...

Il bate, il pocneste, pana cand baiatul lesina, iar soldatul il scoate afara.

“Intr-un tarziu, mamei i s-a facut mila, ori s-a speriat, nu stiu, ca s-a rugat de tata sa-l ierte. Baiatul lesinase.”...

“Nu l-am mai vazut de-atunci.”

Ei ! Dar aveau sa se reintalneasca peste ani si Aurel si Maiorul, cu baiatul batut crunt !

Baiatul batut crunt in ziua aceea in care primise si o calimara in cap de la elevul sau, s-a rugat, s-a rugat sa vina ziua reintalnirii. Si ziua aceea a venit cu adevarat.

Baiatul batut, sarac, era copilul “ tarcovnicului de la Sfantu Neculai”.

“La un an dupa asta, m-a dus tata in Bucuresti. IN ziua plecarii am avut grija sa dezgrop ceasornicul si sa-l ascund in pungulita pe care mi-o daduse mama cu 2 napoleoni, ca sa am de cheltuiala”.

Ajuns la pension, Aurel invata [ trecuse 1 an ! doar un an, de la incidentul cu ceasornicul sustras ! ] sa joace carti, sa bea, sa fumeze.

Devine dependent de jocul de carti.

Isi vinde ceasornicul, pe ascuns si obtine un pret inferior pretului de cumparare, platit de tatal sau, ceasul costase o mie de lei.

Timp de 4 ani joaca carti, noaptea, si cere bani cand de la tata, cand de la mama, iar parintii ii trimit banii.

Trece cele 4 clase gimnaziale. E mutat in alt pension si de aici fuge.

Dar maiorul, tatal, e mutat la Bucuresti si il retrage de la pension, il tine acasa unde invata cu un profesor. Asa isi termina si liceul.

Parintii il doreau avocat, deputat, ministru, iar el sa aiba bani pentru datoriile de la carti.

Ajunge la 19 ani.

Ce spune Aurel despre tatal sau ? Cum il caracterizeaza ?

Amandoi, tata si fiu ajung infractori si nu se vor mai vedea, Aurel va insira condamnari si pedepse cu inchisoarea, tatal va muri, se pare, chiar in inchisoare.

“Cand eram mic, tata facea haz de toate obrazniciile mele. Ce bucurie pe el cand m-a auzit intai suduind si spuind mascari ; iar cand am spart c-o zburatura capul unui copilas al tinichigiului din ulita mare, in loc sa-mi rupa urechile, mi-a cumparat o trambita s-o sabie, ca premiu pentru “vitejia” mea, de care, multa vreme dupa aceea, in fiecare zi aproape, se vorbea la masa, cu fel de fel de adaosuri si de inflorituri, ce nu se mai sfarseau.”

Ce simtea Aurel cand facea cate o fapta rea ?

Ne lamureste tot el : “ [...] nu, ci pofta de a face durere, voluptatea cruzimii – placerea de a tortura – asta era in mine, asta simteam foarte deslusit cand stricam un lucru, cand chinuiam un animal, cand bateam un copil sau o sluga, ori cand ma rasteam la mama, sa-i scot ochii cu furculita – placerea asta o simteam.”

Mama ?

“Mama imi facea parul buclat, ma gatea in haine de catifea inzorzonate cu dantele, ma parfuma si ma ducea in lume sa ma arate, ca pe-o minune de frumusete.”

“Auzisem de-atatea ori pe mama zicand : “Sa strangem pentru Aurel, sa aiba cand o fi mare, ca destul am muncit noi si ne-am canonit...”

Aurel ? El...

“Numai pentru ca sa fac in necaz baietilor, duceam la scoala prajituri si bomboane, pe cari, cand nu le mai puteam manca, le aruncam pe jos si le striveam cu piciorul, ranjind batjocoritor la saracutii ce se milogeau cu mana-ntinsa.”

“Si tata facea un haz nespus cand ii povesteam ispravile mele de la scoala. Zicea ca-i seman lui si ca se cunoaste sangele de militar...”

“M-amestecam in vorba oamenilor mari, s-odata a vrut un colonel sa ma dojeneasca, da’tata de colo, cu tremur in glas, parca-l aud :

-          E unicul copil, domnule colonel...

-          Asta nu-i un cuvant sa fie rau crescut.”

“Nu stiu ce-a fost, nu stiu ce s-a mai vorbit. C-am plecat ca din pusca, nebun de furie. Sa fi avut o putere, l-as fi facut bucati in clipa aceea. N-am putut decat sa-i tai patru nasturi de la mantaua cam ponosita, pe care si-o lasase in cuierul din sala.”

“Dupa ce-am trecut examenul de clasa a sasea, m-am dus, de vara, la Bisericani, la un frate al mamei, care era directorul inchisorii de-acolo.”

Numai asta ii lipsea lui Aurel !

Ajunge la unchiul Scarlat si la mama acestuia – bunica lui – care ii dadea bani, biata femeie...

Aici, Aurel noaptea joaca carti cu : grefierul, sergentul de garda si notarul din sat.

Grefierul il ia complice intr-o infractiune.

Sa lase sa evadeze un detinut, care ii dezvaluise un secret grefierului, si anume ca el avea ascunsi niste bani- furati, obtinuti dintr-o talharie – intr-un cimitir din Iasi.

Grefierul si Aurel se inteleg si pleaca la Iasi, gasesc banii in cimitir, ingropati, asa cum le aratase, intr-un plan intocmit, detinutul cu pricina.

Se inapoiaza la Bisericani, la inchisoare si aparent, pun la cale evadarea detinutului, ca asa se intelesesera cu acela, numai ca grefierul si Aurel anunta un soldat, pe cel mai bun tragator, ca se zvoneste o evadare si il posteaza la ghereta dinspre padurea care se intindea in fata cladirii bucatariei de unde detinutul e lasat sa iasa... dupa cativa pasi, e impuscat, prima oara, a doua oara, cade, moare.

Unchiul Scarlat avea sa isi piarda postul si ulterior nu si-a mai gasit de lucru, si, impreuna cu mama lui, - el era fratele mamei lui Aurel, deci mama lui era bunica lui Aurel – sosesc acasa la Aurel si mama si maiorul ( tatal ).

Ca nu mai aveau din ce trai.

Tatal intra in afaceri necurate cu un samsar si este prins, dupa vreo 3 ani de afaceri...cand un colonel le bate la usa, le face o perchezitie, ia hartii din casa, pleaca... pleaca si maiorul la Bucuresti, se intoarce 2 luni mai tarziu, FARA UNIFORMA, slab si imbatranit “ ca dupa o boala grea”.

La 19 ani, Aurel le spune parintilor ca studiaza la Drept si in fapt, pleaca sa joace carti.

“Acolo-mi faceam vacul [ veacul ]”.

“Si bietii parinti ma cainau ca muncesc mult....”

“Eram intr-o societate de haimanale. Ticalosi toti – unul si unul.”

Tovarasii lui, haimanalele si cu el, decid sa deschida o Casa de Joc, si cei 8 cati erau, sa alcatuiasca un capital de 4 mii de lei, in 10 zile, fiecare sa depuna partea sa.

Aurel nu are bani, dar e si el partas.

Acasa, “Eram sase guri pe cei 3 sute de lei pe luna – pensia tatii. Vai de noi cum traiam !”

Astfel, la insistenta bunicii, pe bunica o conduc la sora ei care era calugarita la manastirea Pasarea, Maica Polixenia.

“In iarna aceea era un ger cum de multa vreme nu se mai pomenise.”

Soseste familia la manastire si a doua zi se duc toti sa se inchine la Biserica manastirii, aici Aurel pune ochii pe salba Maicii Domnului, care era legata peste icoana Ei, si continea 23 de galbeni.

Fura salba.

Pleaca familia de la manastire, pe la jumatatea drumului, din urma ii ajunge un baiat calare care le transmite sa se intoarca, caci s-a furat din biserica salba de aur a Sfintei Fecioare.

Maiorul ce face ? Ce reactie are el ?

Il da jos pe vizitiu si pe baiatul sosit calare il pune sa-l perchezitioneze.

Salba nu e gasita la vizitiu.

“Era singura banuiala, nu-i asa ?”

Calaretul a vrut sa mai zica ceva, “ dar tata i-o reteza scurt”... si familia si-a continuat drumul spre casa.

Ajuns acasa, Aurel vinde salba la un zaraf si se duce sa isi depuna partea de ‘ societar “ la tovarasii sai, numai ca nu il gaseste pe casier, plecat din capitala in provincie.

Aurel pleaca acasa, cu banii obtinuti din vanzarea salbei furate asupra sa.

La masa, la ora mesei, la usa suna cineva.

IN usa, cand a deschis chiar Aurel, zaraful si un domn.

Il aresteaza. Doua luni intre Vacaresti, Politie, Tribunal, dar scapa pana la urma.

Parintii umblasera peste tot sa-l scape si pentru asta vandusera tot din casa...

Trece o perioada.

Aurel acum iesise a 4 –a oara din puscarie.

La Galati....fuge cu banii unui negustor :

Cum asta ?

 Il insala pe un negustor, spunand ca e fiul unui mosier bogat, si e introdus in familia negustorului : “Eram “practicant” intr-o Casa de Comision din Ploiesti”, fiica negustorului il placea. Se logodeste cu fiica negustorului care ii da 5 mii de lei, iar Aurel “spala putina”, a doua zi dupa logodna.

Pleaca la Galati unde e prins.

Negustorul l-a gasit pana la urma si din Ploiesti vine dupa el.

Prins fiind la Galati, e trimis la Ploiesti si apoi readus la Galati “pentru un supliment de instructie”.

IN arestul de aici, se imprieteneste cu alti 2 infractori cu care face planuri “marete” pentru viitor.

In decursul a 2 luni de zile, judecatorul de instructie il cheama la cercetare, la ancheta...

Judecatorul descoperise si alta infractiune a lui Aurel, in care Aurel isi antrenase tatal ! Pe maior ! La inceput, tatal n-a banuit nimic, pe urma cand si-a dat seama, a continuat “ jocul”.

Judecatorul i se parea cumva, cunoscut lui Aurel.

Vine si ziua in care e chemat Aurel la cabinetul judecatorului de instructie, pus sa astepte in usa, in cabinet, vreo ora...

Dupa vreo ora in acelasi cabinet, pe o usa, e introdus si maiorul, tatal.

La confruntare...

Aurel nu-si mai vazuse tatal de 2 ani, acesta era slab, imbatranit...

“- Il cunosti ? intreba aspru judecatorul.

-          Cum sa nu-l cunosc, pacatele mele ! [ raspunse maiorul, care si-a recunoscut fiul ]

[...]

-          DA’ PE MINE ... MÃ MAI CUNOSTI ? [ judecatorul catre maior ]

Aurel : “ In clipa aceea mie parca o data mi s-a ridicat o perdea de pe ochi. S-am stat incremenit, sub groaza celor ce aveau sa se intample.”

« Tata s-a uitat lung la el, apoi a ridicat din umeri s-a zis c-o sfiala de copil care se teme sa nu fie batut :

-          De...Poate... da’nu-mi aduc aminte. Am trecut si eu prin multe, domnului judecator, si sa va fie mila, ca-s un biet batran nenorocit...”

JUDECATORUL SE SCULÃ si, intorcandu-si tampla dreapta spre lumina, zice linistit :

-Vezi dumneata aici, langa ochi, un semn, o taietura ?

- Da, vad, zice tata, plecandu-se cu smerenie.

- Stii de unde am eu semnul asta ?

- De unde ?

- De la dumneata. Ti-aduci aminte...cum m-ai batut odata, demult, fara sa-ti fi fost cu ceva vinovat, si cum m-ai calcat cu picioarele... Iata, aici e urma pintenului d-tale... Vezi, domnule maior, cum se intorc lucrurile pe lumea asta !...”

CU ANI IN URMA, CAND MAIORUL IL BATEA PE BAIATUL CEL SARAC, MEDITATORUL LUI AUREL, pentru presupusul furt al ceasornicului mamei lui Aurel :

“Il vad pe bietul baiat, stand in picioare, galben ca ceara, cu ochii rataciti, nestiind ce sa spuie, si tata, furios, tragandu-i palme peste obraz si strigand tare cum nu-l auzisem niciodata : “Ceasornicul, talharule, sa scoti ceasornicul, ca te omor!”

“S-am stat, am stat de fata la toata scena aceea grozava, pe care eu o pregatisem, am stat fara sa am o clipa de mila sau de remuscare.

L-am vazut pe baiat cazand in genunchi, tremurand ca varga, impreunandu-si mainile, ridicandu-si rugator fata lui sfanta, plina de lacrimi si de sange, si strigand, printre suspine :

- Degeaba ma bateti, domnule maior, nu l-am furat eu... Va jur pe maica, pe tot ce am mai scump, va jur ca nu stiu nimic.

Iar tata il izbea vrajmas cu palma peste gura, peste ochi...

-Minti, talharule, minti. Unde l-ai ascuns ? Spune, spune, ca te omor !

Intr-un tarziu, mamei i s-a facut mila, ori s-a speriat, nu stiu, ca s-a rugat de tata sa-l ierte. Baiatul lesinase. L-a luat soldatul in brate si l-a scos afara.

Nu l-am mai vazut de-atunci.”

“Ce mare si solemn era acum baiatul tarcovnicului de la Sfantu Neculai. Si ce de sus vorbea :

-A vrut Dumnezeu sa ne mai intalnim. Vedeti ca este o dreptate pe lumea asta. Ce bine ar fi sa stie tot omul ca este dreptate, si ca orice fapta isi are rasplata ei !... Cred c-atuncea v-ati gasit ceasornicul, domnule maior. In orice caz, fiul d-voastra stia bine ca eu nu eram vinovat. Nu-i asa ca dumneata erai sigur de nevinovatia mea ?...Erai sigur, s-ai tacut. Credeai ca n-avem sa ne mai intalnim. Vezi cum ne-am intalnit ?...[...] ..........................................................................................

El vorbea linistit. Noi ascultam smeriti, cu ochii in jos, si cuvintele lui ne palmuiau. Ne spuse ca de-aici incolo cauza noastra nu-l mai intereseaza, ca el o trece altui judecator s-o cerceteze, ca sa nu ramaie in sufletul nostru nicio banuiala, ca de-acum nu mai are nimic in contra noastra : dreptatea lui s-a facut pe deplin.

Tata plangea. Ne-am despartit fara sa ne spunem o vorba. Si despartirea aceea a fost pentru vecii vecilor !”

“Dupa trei ani. In Vinerea Pastilor. Telega... A 7-a osanda [ condamnare]. Zece ani, de-aci-ncolo !... “ [...] “ Si sunt slab, si ma dor coastele, si tusesc. Si nu mor. “Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului... Cine-mi sopteste cuvintele acestea ? Dreptatea, desigur.”

Mai inainte de final, pe cand grefierul si Aurel sapau in cimitir sa scoata galbenii ascunsi de detinutul talhar, caruia ii promisesera evadarea in schimbul produsului infractiunii sale :

Ce simtea Aurel sapand ?

“Prin multe-am trecut in viata mea, si fapte urate am facut, si frici mari am tras, dar o bataie de inima ca atunci nu-mi aduc aminte sa fi mai avut vreodata.”

Atasez nuvela Dreptate si paginile din Note si Comentarii.... din

Scrieri Alese II, Alexandru Vlahuta, Scriitori Romini, Ediura Pentru Literatura, Bucuresti 1963

 PS : am vizionat pe youtube, filmul romanesc "Portile albastre ale orasului ", filmul intreg are o durata de 1h34:21, a fost difuzat de TVRi, e postat pe youtube de "Romanian Movies", a fost realizat in 1975, sau in 1973 ( cum scrie la sfarsitul filmului ), neaparat acesta, caci filmul mai apare pe youtube, mai scurt - scurtat mai precis- fara final, cel cu durata 1h34:21 este filmul complet !!!! Eroul ( unul din eroi ) este Sublocotenentul Rosu Octavian, un orfan crescut la Orfelinat, care terminase Liceul Militar, si pe care il impusca un subordonat de straja noaptea; in film joaca si Ion Caramitru, "Serbanescu" cel dependent de jocul de carti ; se duceau lupte la Otopeni pentru salvarea Bucurestiului bombardat de nazisti.

olivia

Al VLAHUTA, Scrieri Alese II, Dreptate.pdf

13.1MB

Olivia Marcov mail 24 mai 2019 Al Vlahuta Dreptate si Note si Comentarii.doc

56.5kB

*****

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 24 mai 2019

Va trimit cateva pagini din Scrierile Alese, (vol.) II, ale lui Alexandru Vlahuta, cel care a fost prietenos de fel si lega prietenie si tinea la prietenii lui, scriitori, poeti...

Am citit nuvela “Dreptate”, pp.298-318 din volum, iar dupa aceasta urmeaza o alta cu titlu asemanator, “Este o Dreptate”, pp. 319-322.

Dupa nuvela, am atasat cateva pagini din acelasi volum, in partea sa de sfarsit unde sunt “Note si Comentarii”, cu privire la fiecare schita, nuvela din volum.

Din aceste Note si Comentarii, am ales cateva note, sau explicatii cum le-am numit eu, la “File Rupte” ( si nu numai ) in care este vorba despre prietenia dintre Alexandru Vlahuta si Ion Luca Caragiale.

Vlahuta era bun prieten cu Dobrogeanu-Gherea, cu Delavrancea.

S-a apropiat si de B.P.Hasdeu, dar l-a preferat, am spune pe Dobrogeanu Gherea.

Din alte nuvele, stim ca Vlahuta a tinut la Eminescu si era bun prieten cu acesta.

Si aceste Note si Comentarii ne aduc informatii despre viata scriitorilor si poetilor nostri.

Si acum, cateva cuvinte despre “Dreptate“...

Este o nuvela trista, chiar o drama de fapt.

Drama nasterii, a amprentei genetice, dar si puterea rugaciunii ne sunt arãtate in “Dreptate” :

De fapt, e impresionant, incat iti faci Cruce...

Drama lui Aurel, un copil frumos, singurul copil la parinti si foarte iubit, indragit, rasfatat, si cocolosit...

Numai ca la orice bine din partea parintilor, la toate atentiile lor, poate chiar exagerate uneori la inceputul vietii sale, si mai tarziu chiar exagerate, Aurel raspundea cu raul....

In loc sa poata – pentru ca nu putea – constientiza binele de care are parte, dragostea parintilor, el “constientiza” altceva : faptul ca parintii il iubeau mult, ca erau intotdeauna foarte atenti la el, cu el, si ca nu ii refuzau nimic, mai ales ca era singurul lor copil, Aurel era atent si la faptul ca parintii strangeau, economiseau “ sa aiba Aurel”, sa aiba din belsug, cand ei nu vor mai fi....

Cand a ajuns scolar, parintii l-au trimis la scoala calare, fiind fiul unui maior, Aurel, fiul, copilul mergea urmat de un soldat, care ii ducea ( cara ) ghiozdanul, mergea bucuros pe calutul pe care i-l cumparase maiorul- tatal lui, de la circ....

Colegii il admirau, mama acasa ii bucla parul copilului ei, era ca un print printre cei mai saraci sau saraci...

“Baietii mergeau gramada imprejurul meu. Vorbeau incet, mi-admirau calul, saua, hainele, parul – eu ma faceam ca nu-i bag in seama. Ce mici imi pareau toti pe langa mine, si ce bucurie feroce simteam cand ardeam pe cate unul, asa, ca din greseala, cu cravasa peste obraz. Eram rau, cu liniste rau ; iar la manie, clocoteau in mine ganduri ucigase.”

Si ce face Aurel ?

Isi incepe seria cruzimilor, a infractiunilor...

In clasa a III-a primara, parintii ii adusesera un meditator, pentru ca se apropia examenul, meditatorul era un baiat cu 4 ani mai mare ca Aurel cel rasfatat, un baiat sarac.

Meditatorul a constatat ca elevul sãu nu invata nimica si facea prea multe nebunii.

Aurel insa, prompt, a luat calimara si furios, i-a azvarlit-o in cap baiatului celui sarac.

N-a fost totul, pentru acel biet baiat, avea sa treaca prin ceva cumplit in ziua aceea...

Meditatorul s-a plans parintilor lui Aurel, iar tatal lui Aurel, maiorul – pe tot cuprinsul Nuvelei vom vedea ca reactia tatalui lui Aurel, era mereu aceeasi, ii pedepsea, “ cerceta “ pe cei mai saraci, mai lipsiti, care se aflau la indemana...si cu ce cruzime !

Nu semana oare Aurel cu tatal sau ?

Ce s-a intamplat ?

Urmarea a plangerii meditatorului, tatal lui Aurel l-a certat pe meditator, in schimb mama lui Aurel «m-a tinut de rau », spune Aurel. Aurel a imbunat-o pana la urma pe mama lui.

Numai ca... o reactie stupefianta, care ne arata si ne vom convinge ca era un copil cu un ADN bolnav...

Mama, pana la urma il iarta.

L-a si alintat pe Aurel al ei.

Dar, pentru ca l-a tinut de rau la inceput, Aurel i-a sustras ceasornicul, care il costase scump, multi bani, pe tatal lui Aurel.

Cu ceasornicul mamei sustras, se duce in gradina si il ingroapa la radacina unui pom fructifer, a unui par in speta.

Mama sa cauta ceasornicul si nu il gaseste, isi intreaba si fiul daca nu l-a vazut ?

Aurel insa, “ inocent “ se juca cu zmeul in gradina...

Afirma chiar ca ceasornicul este la el pe masa, unde, dupa aceea, fireste, nu s-a gasit, caci era ingropat de el in gradina...

Maiorul insa il ia la cercetat pe baiatul sarac, pe meditator si incepe sa-l bata cu sadism, cu furie crescanda, e convins ca el a furat ceasul...

Il bate, il pocneste, pana cand baiatul lesina, iar soldatul il scoate afara.

“Intr-un tarziu, mamei i s-a facut mila, ori s-a speriat, nu stiu, ca s-a rugat de tata sa-l ierte. Baiatul lesinase.”...

“Nu l-am mai vazut de-atunci.”

Ei ! Dar aveau sa se reintalneasca peste ani si Aurel si Maiorul, cu baiatul batut crunt !

Baiatul batut crunt in ziua aceea in care primise si o calimara in cap de la elevul sau, s-a rugat, s-a rugat sa vina ziua reintalnirii. Si ziua aceea a venit cu adevarat.

Baiatul batut, sarac, era copilul “ tarcovnicului de la Sfantu Neculai”.

“La un an dupa asta, m-a dus tata in Bucuresti. IN ziua plecarii am avut grija sa dezgrop ceasornicul si sa-l ascund in pungulita pe care mi-o daduse mama cu 2 napoleoni, ca sa am de cheltuiala”.

Ajuns la pension, Aurel invata [ trecuse 1 an ! doar un an, de la incidentul cu ceasornicul sustras ! ] sa joace carti, sa bea, sa fumeze.

Devine dependent de jocul de carti.

Isi vinde ceasornicul, pe ascuns si obtine un pret inferior pretului de cumparare, platit de tatal sau, ceasul costase o mie de lei.

Timp de 4 ani joaca carti, noaptea, si cere bani cand de la tata, cand de la mama, iar parintii ii trimit banii.

Trece cele 4 clase gimnaziale. E mutat in alt pension si de aici fuge.

Dar maiorul, tatal, e mutat la Bucuresti si il retrage de la pension, il tine acasa unde invata cu un profesor. Asa isi termina si liceul.

Parintii il doreau avocat, deputat, ministru, iar el sa aiba bani pentru datoriile de la carti.

Ajunge la 19 ani.

Ce spune Aurel despre tatal sau ? Cum il caracterizeaza ?

Amandoi, tata si fiu ajung infractori si nu se vor mai vedea, Aurel va insira condamnari si pedepse cu inchisoarea, tatal va muri, se pare, chiar in inchisoare.

“Cand eram mic, tata facea haz de toate obrazniciile mele. Ce bucurie pe el cand m-a auzit intai suduind si spuind mascari ; iar cand am spart c-o zburatura capul unui copilas al tinichigiului din ulita mare, in loc sa-mi rupa urechile, mi-a cumparat o trambita s-o sabie, ca premiu pentru “vitejia” mea, de care, multa vreme dupa aceea, in fiecare zi aproape, se vorbea la masa, cu fel de fel de adaosuri si de inflorituri, ce nu se mai sfarseau.”

Ce simtea Aurel cand facea cate o fapta rea ?

Ne lamureste tot el : “ [...] nu, ci pofta de a face durere, voluptatea cruzimii – placerea de a tortura – asta era in mine, asta simteam foarte deslusit cand stricam un lucru, cand chinuiam un animal, cand bateam un copil sau o sluga, ori cand ma rasteam la mama, sa-i scot ochii cu furculita – placerea asta o simteam.”

Mama ?

“Mama imi facea parul buclat, ma gatea in haine de catifea inzorzonate cu dantele, ma parfuma si ma ducea in lume sa ma arate, ca pe-o minune de frumusete.”

“Auzisem de-atatea ori pe mama zicand : “Sa strangem pentru Aurel, sa aiba cand o fi mare, ca destul am muncit noi si ne-am canonit...”

Aurel ? El...

“Numai pentru ca sa fac in necaz baietilor, duceam la scoala prajituri si bomboane, pe cari, cand nu le mai puteam manca, le aruncam pe jos si le striveam cu piciorul, ranjind batjocoritor la saracutii ce se milogeau cu mana-ntinsa.”

“Si tata facea un haz nespus cand ii povesteam ispravile mele de la scoala. Zicea ca-i seman lui si ca se cunoaste sangele de militar...”

“M-amestecam in vorba oamenilor mari, s-odata a vrut un colonel sa ma dojeneasca, da’tata de colo, cu tremur in glas, parca-l aud :

-          E unicul copil, domnule colonel...

-          Asta nu-i un cuvant sa fie rau crescut.”

“Nu stiu ce-a fost, nu stiu ce s-a mai vorbit. C-am plecat ca din pusca, nebun de furie. Sa fi avut o putere, l-as fi facut bucati in clipa aceea. N-am putut decat sa-i tai patru nasturi de la mantaua cam ponosita, pe care si-o lasase in cuierul din sala.”

“Dupa ce-am trecut examenul de clasa a sasea, m-am dus, de vara, la Bisericani, la un frate al mamei, care era directorul inchisorii de-acolo.”

Numai asta ii lipsea lui Aurel !

Ajunge la unchiul Scarlat si la mama acestuia – bunica lui – care ii dadea bani, biata femeie...

Aici, Aurel noaptea joaca carti cu : grefierul, sergentul de garda si notarul din sat.

Grefierul il ia complice intr-o infractiune.

Sa lase sa evadeze un detinut, care ii dezvaluise un secret grefierului, si anume ca el avea ascunsi niste bani- furati, obtinuti dintr-o talharie – intr-un cimitir din Iasi.

Grefierul si Aurel se inteleg si pleaca la Iasi, gasesc banii in cimitir, ingropati, asa cum le aratase, intr-un plan intocmit, detinutul cu pricina.

Se inapoiaza la Bisericani, la inchisoare si aparent, pun la cale evadarea detinutului, ca asa se intelesesera cu acela, numai ca grefierul si Aurel anunta un soldat, pe cel mai bun tragator, ca se zvoneste o evadare si il posteaza la ghereta dinspre padurea care se intindea in fata cladirii bucatariei de unde detinutul e lasat sa iasa... dupa cativa pasi, e impuscat, prima oara, a doua oara, cade, moare.

Unchiul Scarlat avea sa isi piarda postul si ulterior nu si-a mai gasit de lucru, si, impreuna cu mama lui, - el era fratele mamei lui Aurel, deci mama lui era bunica lui Aurel – sosesc acasa la Aurel si mama si maiorul ( tatal ).

Ca nu mai aveau din ce trai.

Tatal intra in afaceri necurate cu un samsar si este prins, dupa vreo 3 ani de afaceri...cand un colonel le bate la usa, le face o perchezitie, ia hartii din casa, pleaca... pleaca si maiorul la Bucuresti, se intoarce 2 luni mai tarziu, FARA UNIFORMA, slab si imbatranit “ ca dupa o boala grea”.

La 19 ani, Aurel le spune parintilor ca studiaza la Drept si in fapt, pleaca sa joace carti.

“Acolo-mi faceam vacul [ veacul ]”.

“Si bietii parinti ma cainau ca muncesc mult....”

“Eram intr-o societate de haimanale. Ticalosi toti – unul si unul.”

Tovarasii lui, haimanalele si cu el, decid sa deschida o Casa de Joc, si cei 8 cati erau, sa alcatuiasca un capital de 4 mii de lei, in 10 zile, fiecare sa depuna partea sa.

Aurel nu are bani, dar e si el partas.

Acasa, “Eram sase guri pe cei 3 sute de lei pe luna – pensia tatii. Vai de noi cum traiam !”

Astfel, la insistenta bunicii, pe bunica o conduc la sora ei care era calugarita la manastirea Pasarea, Maica Polixenia.

“In iarna aceea era un ger cum de multa vreme nu se mai pomenise.”

Soseste familia la manastire si a doua zi se duc toti sa se inchine la Biserica manastirii, aici Aurel pune ochii pe salba Maicii Domnului, care era legata peste icoana Ei, si continea 23 de galbeni.

Fura salba.

Pleaca familia de la manastire, pe la jumatatea drumului, din urma ii ajunge un baiat calare care le transmite sa se intoarca, caci s-a furat din biserica salba de aur a Sfintei Fecioare.

Maiorul ce face ? Ce reactie are el ?

Il da jos pe vizitiu si pe baiatul sosit calare il pune sa-l perchezitioneze.

Salba nu e gasita la vizitiu.

“Era singura banuiala, nu-i asa ?”

Calaretul a vrut sa mai zica ceva, “ dar tata i-o reteza scurt”... si familia si-a continuat drumul spre casa.

Ajuns acasa, Aurel vinde salba la un zaraf si se duce sa isi depuna partea de ‘ societar “ la tovarasii sai, numai ca nu il gaseste pe casier, plecat din capitala in provincie.

Aurel pleaca acasa, cu banii obtinuti din vanzarea salbei furate asupra sa.

La masa, la ora mesei, la usa suna cineva.

IN usa, cand a deschis chiar Aurel, zaraful si un domn.

Il aresteaza. Doua luni intre Vacaresti, Politie, Tribunal, dar scapa pana la urma.

Parintii umblasera peste tot sa-l scape si pentru asta vandusera tot din casa...

Trece o perioada.

Aurel acum iesise a 4 –a oara din puscarie.

La Galati....fuge cu banii unui negustor :

Cum asta ?

 Il insala pe un negustor, spunand ca e fiul unui mosier bogat, si e introdus in familia negustorului : “Eram “practicant” intr-o Casa de Comision din Ploiesti”, fiica negustorului il placea. Se logodeste cu fiica negustorului care ii da 5 mii de lei, iar Aurel “spala putina”, a doua zi dupa logodna.

Pleaca la Galati unde e prins.

Negustorul l-a gasit pana la urma si din Ploiesti vine dupa el.

Prins fiind la Galati, e trimis la Ploiesti si apoi readus la Galati “pentru un supliment de instructie”.

IN arestul de aici, se imprieteneste cu alti 2 infractori cu care face planuri “marete” pentru viitor.

In decursul a 2 luni de zile, judecatorul de instructie il cheama la cercetare, la ancheta...

Judecatorul descoperise si alta infractiune a lui Aurel, in care Aurel isi antrenase tatal ! Pe maior ! La inceput, tatal n-a banuit nimic, pe urma cand si-a dat seama, a continuat “ jocul”.

Judecatorul i se parea cumva, cunoscut lui Aurel.

Vine si ziua in care e chemat Aurel la cabinetul judecatorului de instructie, pus sa astepte in usa, in cabinet, vreo ora...

Dupa vreo ora in acelasi cabinet, pe o usa, e introdus si maiorul, tatal.

La confruntare...

Aurel nu-si mai vazuse tatal de 2 ani, acesta era slab, imbatranit...

“- Il cunosti ? intreba aspru judecatorul.

-          Cum sa nu-l cunosc, pacatele mele ! [ raspunse maiorul, care si-a recunoscut fiul ]

[...]

-          DA’ PE MINE ... MÃ MAI CUNOSTI ? [ judecatorul catre maior ]

Aurel : “ In clipa aceea mie parca o data mi s-a ridicat o perdea de pe ochi. S-am stat incremenit, sub groaza celor ce aveau sa se intample.”

« Tata s-a uitat lung la el, apoi a ridicat din umeri s-a zis c-o sfiala de copil care se teme sa nu fie batut :

-          De...Poate... da’nu-mi aduc aminte. Am trecut si eu prin multe, domnului judecator, si sa va fie mila, ca-s un biet batran nenorocit...”

JUDECATORUL SE SCULÃ si, intorcandu-si tampla dreapta spre lumina, zice linistit :

-Vezi dumneata aici, langa ochi, un semn, o taietura ?

- Da, vad, zice tata, plecandu-se cu smerenie.

- Stii de unde am eu semnul asta ?

- De unde ?

- De la dumneata. Ti-aduci aminte...cum m-ai batut odata, demult, fara sa-ti fi fost cu ceva vinovat, si cum m-ai calcat cu picioarele... Iata, aici e urma pintenului d-tale... Vezi, domnule maior, cum se intorc lucrurile pe lumea asta !...”

CU ANI IN URMA, CAND MAIORUL IL BATEA PE BAIATUL CEL SARAC, MEDITATORUL LUI AUREL, pentru presupusul furt al ceasornicului mamei lui Aurel :

“Il vad pe bietul baiat, stand in picioare, galben ca ceara, cu ochii rataciti, nestiind ce sa spuie, si tata, furios, tragandu-i palme peste obraz si strigand tare cum nu-l auzisem niciodata : “Ceasornicul, talharule, sa scoti ceasornicul, ca te omor!”

“S-am stat, am stat de fata la toata scena aceea grozava, pe care eu o pregatisem, am stat fara sa am o clipa de mila sau de remuscare.

L-am vazut pe baiat cazand in genunchi, tremurand ca varga, impreunandu-si mainile, ridicandu-si rugator fata lui sfanta, plina de lacrimi si de sange, si strigand, printre suspine :

- Degeaba ma bateti, domnule maior, nu l-am furat eu... Va jur pe maica, pe tot ce am mai scump, va jur ca nu stiu nimic.

Iar tata il izbea vrajmas cu palma peste gura, peste ochi...

-Minti, talharule, minti. Unde l-ai ascuns ? Spune, spune, ca te omor !

Intr-un tarziu, mamei i s-a facut mila, ori s-a speriat, nu stiu, ca s-a rugat de tata sa-l ierte. Baiatul lesinase. L-a luat soldatul in brate si l-a scos afara.

Nu l-am mai vazut de-atunci.”

“Ce mare si solemn era acum baiatul tarcovnicului de la Sfantu Neculai. Si ce de sus vorbea :

-A vrut Dumnezeu sa ne mai intalnim. Vedeti ca este o dreptate pe lumea asta. Ce bine ar fi sa stie tot omul ca este dreptate, si ca orice fapta isi are rasplata ei !... Cred c-atuncea v-ati gasit ceasornicul, domnule maior. In orice caz, fiul d-voastra stia bine ca eu nu eram vinovat. Nu-i asa ca dumneata erai sigur de nevinovatia mea ?...Erai sigur, s-ai tacut. Credeai ca n-avem sa ne mai intalnim. Vezi cum ne-am intalnit ?...[...] ..........................................................................................

El vorbea linistit. Noi ascultam smeriti, cu ochii in jos, si cuvintele lui ne palmuiau. Ne spuse ca de-aici incolo cauza noastra nu-l mai intereseaza, ca el o trece altui judecator s-o cerceteze, ca sa nu ramaie in sufletul nostru nicio banuiala, ca de-acum nu mai are nimic in contra noastra : dreptatea lui s-a facut pe deplin.

Tata plangea. Ne-am despartit fara sa ne spunem o vorba. Si despartirea aceea a fost pentru vecii vecilor !”

“Dupa trei ani. In Vinerea Pastilor. Telega... A 7-a osanda [ condamnare]. Zece ani, de-aci-ncolo !... “ [...] “ Si sunt slab, si ma dor coastele, si tusesc. Si nu mor. “Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului... Cine-mi sopteste cuvintele acestea ? Dreptatea, desigur.”

Mai inainte de final, pe cand grefierul si Aurel sapau in cimitir sa scoata galbenii ascunsi de detinutul talhar, caruia ii promisesera evadarea in schimbul produsului infractiunii sale :

Ce simtea Aurel sapand ?

“Prin multe-am trecut in viata mea, si fapte urate am facut, si frici mari am tras, dar o bataie de inima ca atunci nu-mi aduc aminte sa fi mai avut vreodata.”

Atasez nuvela Dreptate si paginile din Note si Comentarii.... din

Scrieri Alese II, Alexandru Vlahuta, Scriitori Romini, Ediura Pentru Literatura, Bucuresti 1963