Cazul Smicala la data de 2 septembrie 2020. Istoricul Cazului Smicala, iunie-inceput de iulie 2020. Cronologie iunie-iulie-august 2020. Pledoarie pentru Drepturile omului. Protectia Drepturilor Omului. Mecanisme de Protectie. (2)
- continuare (2) -
“Luarea in
considerare a opiniilor copilului :
“Este in stransa
legatura cu primatul intereselor copilului : Conventia privind drepturile
copilului prevede si respectarea opiniilor copilului.
In acest scop se prevede asigurarea drepturilor copilului care este capabil sa-si formeze
propriile puncte de vedere, de a-si
exprima liber opiniile cu privire la toate problemele care il privesc,
opinii care vor fi luate in considerare tinand seama de varsta si de
maturitatea copilului; in special,
copilul va avea posibilitatea de a fi ascultat in orice procedura judiciara
si administrativa care-l afecteaza, direct sau printr-un reprezentant ori
printr-un organ adecvat.”
Pentru ascultarea copiilor in instante, in cauzele care
ii privesc, Finlanda in legea sa internã a fixat varsta de 12 ani.
Art. 12 din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile
copilului se referă la dreptul copilului de a-şi exprima liber opinia asupra
oricărei probleme care îl priveşte. Ascultarea are menirea de a asigura participarea copilului la
procesul de luare a deciziei.”
Dreptul copilului la informare este
recunoscut şi de art. 6 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc
copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003 (şi ratificată de România prin Legea nr.
87/2007, M. Of. nr. 257/2007), text conform căruia un copil considerat conform
dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod
evident contrar interesului său superior, să primească orice informaţie
relevantă, să fie consultat, să
îşi exprime opinia.
“Practica
românească, precum şi cea a altor ţări consideră că audierea unui copil singur
nu contravine dreptului la un proces echitabil. însă, întâlnirea dintre
autoritatea administrativă/judiciară şi copil trebuie consemnată în cuprinsul
unui act, indiferent de denumirea lui (proces-verbal, raport).”
Si acum, mai jos am
sa va arat un extras din conversatia mea cu dna Camelia Smicala din ziua de 25
iunie 2020, conversatie care a avut loc pe Facebook-Messenger :
Deschid ghilimelele : “
THU 11:08 AM, joi 25 iunie
2020
Olivia Maria
Vreau sa va spun - in lumina celor aflate pana astazi ! subliniez, numai cu cat stiu azi
despre cazul dvs. ! - scrisoarea intrebare-raspuns a doamnei europarlamentar
MARIA GRAPINI, a adus/ si mi-a adus si mie niste informatii, ea a mai scris la
Comisia Europeana si din continutul scrisorii am aflat raspunsul sau punctul de
vedere al Comisiei Europene. Acuma, sa va spun ca in acest caz, sau in orice
caz, sunt continute multe probleme de Drept, de aceea legislatia trebuie bine
cunoscuta ! Dumneavoastra ati spus ca li se incalca DREPTUL LA APARARE COPIILOR
intrucat exista obligatia pentru instantele de judecata de a-i audia de la 12
ani in sus. Ok. Si doamna MARIA GRAPINI in Scrisoarea ei la Comisia Europeana a
scris, a pus o intrebare : ce face UE/ Comisia UE daca/ sau cand se INCALCA
DREPTUL LA APARARE al unui cetatean europeana ? Maria Grapini a MENTIONAT CA NU
SE RESPECTA DREPTUL LA APARARE. IN
FAPT, ce vreau eu sa spun este ca ESTE INCALCAT DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL,
cata vreme exista obligatia a a audia minorul de 12 ani, daca ( poate fi si un
adult.... ) cata vreme persoana in cauza care are dreptul sa fie audiata, ba
mai mult TREBUIE AUDIATA, nu este chemata la proces, sau nu i se cere in scris
opinia, punctul de vedere, APARAREA ( adica um se apara, sa puna in scris ), NU
ESTE RESPECTAT DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL. Pentru ca prima conditie e sa
vina partea in cauza, sau minorul de 12 ani pentru a fi audiat/ ascultat. Chiar
daca minorul are un avocat ce i s-a dat din oficiu, sau pe care chiar l-a ales
el singur, si minorul n-a venit la proces, spunem ca minorul este REPREZENTAT
PRIN AVOCAT DIN OFICIU/ SAU AVOCAT ALES, dar minorul nu a fost prezent la
proces sau nu si-a triis in scris apararea pe care sa si-o scrie el singur.
Deci, mai inainte de fi incalcat dreptul la aparare, ESTE INCALCAT DREPTUL LA UN
PROCES ECHITABIL. Iar dreptul la aparare este inclus in dreptul la un proces
echitabil. Imi pare rau ca poate nu aveti rabdare, DAR ASTA INSEAMNA APARARILE,
MEANDRELE DREPTULUI.
Olivia Maria
Dreptul la un proces echitabil inseamna mai
intai sa fie ascultata partea in cauza, si inseamna si ca partea sa aiba
avocat, mai ales in cauzele/ procesele/spetele unde legea prevede ca e chiar
obligatoriu ca partea sa aiba avocat.
Olivia Maria
Cata vreme exista obligatia de a fi ascultat
minorul de la 12 ani in sus, in cauzele care il privesc si in care e implicat
interesul minorului, daca instanta de judecata nu l-a citat, nu l-a chemat la
proces la termenul fixat, daca nu a fost adus la instanta de judecata, daca a
lipsit la termen adica, daca nu i s-a pus in vedere sa isi scrie el singur
apararea si sa o trimita la instanta de judecata prin Posta sau prin avocat (
daca are avocat ), atunci a fost incalcat dreptul la un proces echitabil.
Olivia Maria
Copiii
impotriva Statului finlandez : acesta a fost procesul de care spuneti ca s-a
terminat cu o hotarare NEMOTIVATA si care s-a judecata pe hartii, si ca "
n-a fost proces". Ce inseamna Copiii / v. Statul ? Inseamna ca procesul,
cererea de chemare in judecata formulata de COPII s-a judecat unde ? S-a
judecat la TRIBUNALUL ADMINISTRATIV ? Ati facut recurs, ati spus. Recursul
l-ati inaintat la CURTEA SUPREMA ADMINISTRATIVA A FINLANDEI ????
Olivia Maria
Pentru ca :
procedura la curtile administrative si procedura recursului - am citit ca e mai
mult o procedura scrisa, in cazul in care se desfasoara la o curte
ADMINISTRATIVA. O procedura scrisa, inseamna sa ceara judecatorul apararile,
punctele de vedere ale partilor, ale copiilor si ale Statului, si odata depuse
la dosar, judecatorii/ instanta sa le studieze, sa ia act de ele, sa delibereze
si sa pronunte o hotarare judecatoreasca. Totusi, ramane obligatia de a audia
minorul de 12 ani ! DACA, deci DACA procesul se judeca/ s-a judecat la o curte,
la un tribunal sau o curte CIVILA, atunci cu atat mai mult ramane in picioare obligatia
de a audia minorul de 12 ani si deci de a-l chema in carne si oase la procesul
lui.
Olivia Maria
Uniunea Europeana a aderat la Consiliul
Europei, ceea ce inseamna ca a aderat la Dreptul Consiliului Europei.
Olivia Maria
Intr-un articol pe care vi l-am trimis si
v-am spus despre el de cateva ori, am citit ca intr-adevar, desi au fost rare,
INSA AU FOST cazuri in care Curtea Europeana de Justitie a avut de tratat
cereri de chemare in judecata A UNUI MINOR, A UNOR MINORI. Au fost putine
cazuri, DAR AU FOST. IN LUMINA ACESTOR INFORMATII DACA EI POT FACE ACEST LUCRU,
SA SCRIE SI MIHAI SI MARIA LA CURTEA EUROPEANA DE JUSTITIE SI SA SPUNA TOT CE
STIU EI SI CE DREPTURI LI S-AU INCALCAT, si faptul ca au fost batuti !
Olivia Maria
si in
scrisoarea pe care totusi eu vreau sa o scriu, am sa mentionez si Conventia din
25 ian.1996 pivind exercitiul drepturilor copiilor, chiar daca incalcarea ei
poate duce cel mult la o "recomandare" pentru Finlanda, din partea UE, si cred ca am mai gasit, sa vedem, trebuie
mentionate toate Conventiile incidente in cauza, si chiar daca UE nu are in mod
direct de-a face cu ele, adica chiar daca de pilda UE nu poate intentia proces
la CEDO...Sunt argumente de fapt, sunt un suport puternic.
Olivia Maria
argumente de
drept.
Inchid ghilimelele.”
Si acum, mai jos,
am sa arat un Extras din conversatia mea cu Camelia Smicala din 21 iunie 2020,
ce a avut loc tot pe Facebook Messenger, ca de fiecare data :
Iata :
“JUN 21, 2020, 3:14 PM
Olivia Maria
Va trimit 2, 3 pagini* [* Codul Civil al
Romaniei si Constitutia Romaniei ], sper ca le veti putea citi, vedea, la mine
sunt clare:
Daca ati gasi similar in codul finlandei....
Camelia Smicala
Nu se văd
Olivia Maria
Nu stiu cum,
de ce, pentru ca toti cand sau daca le trimit ceva ei vad.
Olivia Maria
Camelia Smicala
Și se poate
aplica in cazul nostru?
Olivia Maria
Da, dar in
dreptul intern, adica in dreptul national al Finlandei. Mai intai de toate.
Olivia Maria
Se poate aplica, dar si Finlanda trebuie sa
aiba, sau trebuie cã are in vreun cod, in vreo lege, articole similare celor de
mai sus, care privesc obligatia de a asculta minorul, in cazul Finlandei de la
12 ani in sus ( in Romania de la 10 ani in sus ). Cu alte cuvinte cand spunem
ca " SUNT OBLIGATI SA II ASCULTE" - e o fraza prea vaga, fara suport
juridic ! De aceea trebuie sa formulam altfel si anume : " IN temeiul, sau
in baza articolului/ articolelor .... din legea / sau din Codul Civil ....,
minorul trebuie sa fie ascultat in cauzele in care are interes...
Olivia Maria
Si citãm
fraza din legea sau legile respective.
Olivia Maria
Daca instanta de judecata are obligatia sa ii
asculte, rezulta ca masurile pe care le ia fara ascultarea minorului sunt nule.
Inseamna ca instanta va da o hotarare judecatoreasca impotriva careia se poate
face apel sau recurs, in functie de cum prevede legea finlandeza ( caile de
atac sunt mentionate in codul de procedura civila, sau in vreun cod DE
PROCEDURA al Finlandei, dar in materie administrativa sau civila.
Camelia Smicala
Am făcut
recurs și au refuzat să îl
judece
Olivia Maria
Si in apel
sau in recurs acea hotarare va fi nula. Asta inseamna sa epuizezi caile interne
sau nationale de judecata, dupa care poti merge la CEDO. Deh....
Cum au refuzat ? In ce mod ? Au dat o hotarare,
au dat un act in care scrie asta ?
Camelia Smicala
Da
Olivia Maria
Da, ce ? Au
dat o hotarare ?
Cum au
motivat-o ?
Camelia Smicala
Da.Nu
au motivat.Au scris doar că refuză recursul
Olivia Maria
Sau poate au
scris ca nu admit, ca nu primesc recursul, totusi trebuie o motivatie scrisa.
Ce cai de
atac mai sunt ?
Asa Au
scris.Nu au motivat
Olivia Maria
Poate nu ati introdus recursul in termenul
prevazut de lege ?
Ba da
Olivia Maria
Trebuie sa existe o cale.
o hotarare trebuie motivata, daca nu e
motivata sau e confuz motivata, e nula.
Camelia Smicala
Aproape
nici o hotărâre nu este motivată.
Olivia Maria
dar care au
fost partile in proces ?
Camelia Smicala
Copiii împotriva statului
Olivia Maria
copiii pot sta in numele lor, ca niste
majori, in judecata ?
Camelia Smicala
Da.De.la 12
ani
Olivia Maria
casarea unei
hotarari inseamna desfiintarea ei.
pai, atunci,
la proces, daca pe copii nu i-a ascultat instanta - dar au fost prezenti la
proces ? - cine a vorbit in instanta pentru copii ?
Camelia Smicala
Nu a fost
proces.Au dat hotărârea pe bază de hârtii
Olivia Maria
Ok. Si nimeni
n-a fost la proces pentru copii sau in locul lor ?
Camelia Smicala
Nu a fost
proces.Ai refuzat procesul
Au
Olivia Maria
Cine, judecatorii ?
judecatorii sunt obligati sa judece o cauza.
ati incercat sa sesizati procurorul ?
Nu se poate da o hotarare judecatoreasca,
daca judecatorul refuza sa judece cauza respectiva.
Camelia Smicala
În dictatură
e posibil orice
Olivia Maria
Ati incercat
sa vorbiti/ sa sesizati procurorul ?
Trebuie sa
scrieti la Parchet/ Procuratura.
Bine, e
simplu sa spunem ca e dictatura, dar concret ce poate fi facut ? Trebuie scris
la Parchet, daca n-ati scris cumva pana azi, sau mai trebuie scris odata.
Dar daca la
12 ani copiii pot formula o cerere de chemare in judecata, sunt adusi la prim
termen, la judecata ?
Sunt citati ?
Li se da termenul in cunostinta ?
Au fost
citati copiii sa se prezinte sau sa vina, sau sa fie adusi la judecata ? Copiii
au primit citatie, au stiut care e termenul la care li se judeca cauza ?
Olivia Maria
Eu nu stiu ce a fost acolo, copiii au
formulat o cerere de chemare in judecata a Statului ? Si daca da, au scris ce
vor ei, au scris in dosar, deci judecatorul ar fi judecat cauza " pe baza
de hartii", adica pe baza actelor de la dosar si in lipsa partilor. Din
partea partii care e Statul, a venit la proces cineva ?
Olivia Maria
Bine, eu
ies,daca aveti treaba nu mai stau...
Am inchis ghilimelele”.
Si acum,
dar voi reveni la Conventia privind drepturile copilului, am sa ma refer la
Constitutia Finlandei in vigoare de la 1 martie 2000 in Finlanda.
Constitutia
Finlandei consacrã si ea principii constitutionale in articolele sale urmatoare
pe care le voi mentiona imediat mai jos, dar, inainte de a le mentiona, se
ridica intrebarea daca sunt sau nu respectate de Finlanda.
Iatã
principiile constitutionale pe care le consacrã articolele Constitutiei
Finlandei, dupa cum urmeaza:
articolul ( a se
vedea : https://finlex.fi/fi/laki/kaannokset/1999/fr19990731.pdf
) :
« Chapitre
II - Droits fondamentaux
Article 6 – Égalité / Egalitate
Tous les
hommes sont égaux devant la loi.
Nul ne peut
sans raison valable faire l'objet d'une discrimination fondée sur le sexe,
l'âge, l'origine, la langue, la religion, les convictions, les opinions, l'état
de santé, un handicap ou tout autre motif lié à la personne.
Les enfants
doivent être traités comme des personnes à part entière et doivent pouvoir
influer sur les questions les concernant personnellement dans une mesure
correspondant à leur niveau de maturité.
L'égalité
des sexes est développée dans les activités sociales et dans la vie
professionnelle, notamment dans la fixation des rémunérations et des autres
conditions de travail, conformément à des dispositions plus précises fixées dans
une loi.
Article 7 - Droit à la vie ainsi qu'à la
liberté et à l'inviolabilité de la personne / Dreptul la viata cat si la
libertatea si inviolabilitatea persoanei
Chacun a le
droit à la vie ainsi qu'à la liberté, à l'inviolabilité et à la sécurité de sa
personne.
Nul ne peut
être condamné à mort, torturé, ni se voir infliger des traitements portant
atteinte à la dignité humaine.
https://finlex.fi/fi/laki/kaannokset/1999/fr19990731.pdf
Aucune
atteinte ne peut être portée arbitrairement et sans fondement légal à
l'inviolabilité et à la liberté de la personne. Les peines consistant en une
privation de liberté font l'objet d'une décision des tribunaux. La légalité de toute
autre privation de liberté peut être soumise à l'examen des tribunaux. Les
droits des personnes privées de leur liberté sont garantis par la loi.
Article 10 - Protection de la vie privée /
Protectia vietii private
La vie
privée, l'honneur et l'inviolabilité du domicile de chacun sont garantis. La
protection des données personnelles est réglée plus précisément par la loi.
Le secret
de la correspondance, des communications téléphoniques et des autres messages
confidentiels est inviolable.
Des mesures
portant atteinte à l'inviolabilité du domicile peuvent être autorisées par une
loi, si elles sont indispensables à la garantie des droits fondamentaux ou à
l'élucidation d'un crime. Une loi peut également autoriser des limitations
indispensables au secret des messages, dans le cadre d'une enquête sur un crime
menaçant la sécurité de la personne, celle de la société ou l'inviolabilité du
domicile, dans le cadre d'une procédure judiciaire et d'un contrôle de sécurité
ou pendant une période de privation de liberté.
Article 11 - Liberté de religion et de
conscience / Libertatea de religie si de constiinta
Chacun
dispose de la liberté de religion et de conscience.
La liberté
de religion et de conscience comprend le droit de confesser et de pratiquer une
religion, le droit d'exprimer des convictions et le droit d'appartenir ou non à
une communauté religieuse. Nul n'est tenu de prendre part, contre sa conscience,
à la pratique d'une religion.
Article 12 - Liberté d'expression et
publicité / Libertatea de exprimare si publicitate
Chacun dispose
de la liberté d'expression. La liberté d'expression comprend le droit de
s'exprimer, de publier et de recevoir des informations, des opinions et
d'autres messages, sans en être empêché à l'avance par quelque personne que ce
soit. Les modalités plus précises relatives à l'exercice de la liberté
d'expression sont fixées dans une loi. Une loi peut instaurer des limitations à
cette liberté en matière de programmes audiovisuels, si elles sont
indispensables à la protection des enfants.
Les
documents et autres enregistrements en possession des autorités sont publics,
sauf si leur publicité est
spécifiquement
limitée par une loi pour des motifs impérieux. Chacun a le droit d'obtenir des
informations sur les documents et enregistrements publics.
Article 15 - Protection des biens
/Protectia bunurilor
La
protection des biens de chacun est garantie.
L'expropriation
d'un bien pour cause d'utilité publique avec complète indemnisation est réglée
par la loi.
Article 16 - Droits culturels /Drepturi
culturale
Chacun a le
droit de recevoir un enseignement de base gratuit. L'obligation scolaire est
réglée par la loi.
L'État
garantit à chacun, conformément à des dispositions plus précises fixées dans
une loi, une égale possibilité d'accéder, selon ses capacités et ses besoins
particuliers, à une instruction allant au-delà de l'enseignement de base ainsi
que de se perfectionner, sans que le dénuement constitue un obstacle.
La liberté
de la recherche scientifique, de l'expression artistique et de l'enseignement
supérieur est garantie.
Article 21 - Protection juridique /
Protectia juridica
Chacun a le
droit de voir ses affaires examinées de façon appropriée et sans retard
injustifié par le tribunal compétent en vertu de la loi ou par toute autre
autorité, ainsi que le droit de soumettre à l'examen d'un tribunal ou d'une
autre juridiction indépendante les décisions relatives à ses droits et à ses
obligations.
La
publicité de la procédure ainsi que le droit d'être entendu, de recevoir des
décisions motivées et de faire un recours, de même que les autres garanties
d'un procès équitable et d'une bonne administration, sont garantis par la loi.
Article 22 - Garantie du respect des droits
fondamentaux /Garantarea respectarii drepturilor fundamentale
L'État
garantit le respect des droits fondamentaux et des droits de l'homme. »
Revenind la Conventia privind Drepturile
Copilului din 1989, un alt principiu este :
“Dreptul la supravietuire si dezvoltare
:
Conventia nu se limiteaza la afirmarea
dreptului copilului la viata, ci include conceptia supravietuirii si
dezvoltarii lui.
Termenul
“dezvoltare”, de asemenea, adauga o dimensiune calitativa dreptului la viata.
Nu este
vorba numai de sanatatea fizica, ci si de dezvoltarea mentala, emotionala,
sociala si culturala.
Conventia reia ansamblul drepturilor
omului, civile si politice, economice, sociale si culturale, in general in
termeni similari celor din Pactele Internationale de la New York din decembrie
1966, punand accentul pe aspecte specifice protectiei copilului, si anume :
In ceea ce priveste dreptul la viata si la
identitate se prevede ca [...] fiecare copil trebuie sa fie inregistrat imediat
dupa nastere, are dreptul la nume, are deptul de a dobandi o cetatenie, are
dreptul de a-si pastra numele, cetatenia si identitatea, iar Statele trebuie sa
asigure realizarea acestor drepturi; Statele vor lua masuri pentru a combate
transferul ilicit al copiilor si nereturnarea acestora, pentru a preveni
rapirea, vanzarea si traficul de copii in orice scop si sub orice forma;
Relatia cu parintii este reglementata sub
forma dreptului copilului de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de ei, de a nu fi separat de parinti decat prin
hotarare judecatoreasca daca separarea este necesara in interesul copilului, de
a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii; cererile copiilor
sau in numele lor, de reunificare cu familia, vor fi examinate in mod pozitiv,
umanitar si expeditiv; [...]
Libertatea de expresie [de exprimare], de asociere si reuniune, de gandire,
constiinta si religie, ca si interzicerea imixtiunii in viata particulara, in familie, domiciliu si corespondenta sunt enuntate in termenii Pactului de la New
York privind drepturile civile si politice din decembrie 1966;
La fel ca in Pactul de la New York din 1966
privind drepturile economice, sociale si culturale, sunt reglementate
drepturile copilului la sanatate, la securitate sociala, la odihna si
recreatie;
Recunoscand rolul important al media in
ceea ce priveste promovarea drepturilor copilului, Statele se angajeaza sa asigure accesul copilului la informatie,
sa incurajeze media sa difuzeze informatie si emisiuni in beneficiul social si
cultural al copilului si sa acorde
atentie nevoilor lingvistice ale copiilor persoanelor care fac parte din
minoritati, sa incurajeze productia si difuzarea de carte pentru copii, dar si
dezvoltarea de orientari pentru a proteja copiii fata de informatii si emisiuni
daunatoare pentru ei, sa incurajeze cooperarea internationala in productia,
schimbul si difuzarea de informatii din diverse surse culturale;
Statele se obligã sa ia toate masurile
pentru a proteja copilul impotriva
oricaror forme de violenta, fizica sau mentala, ranire sau abuz, neglijenta sau
tratament neglijent, maltratare sau exploatare, inclusiv abuz sexual, cat
timp se afla in ingrijirea parintilor sau
a altor persoane; aceasta include si programe sociale pentru asistenta, ca
si pentru urmarirea cazurilor in care au loc asemenea fapte;
Se acordã o atentie deosebita protectiei copilului lipsit de mediul familial,
sub forma unei ingrijiri alternative, ca plasament familial, adoptiune sau
plasament in institutii pentru copii; [...];
In ceea ce priveste dreptul la sanatate,
Statele parti s-au angajat sa ia masuri pentru a reduce mortalitatea infantila,
a asigura acordarea asistentei medicale si ingrijirii sanitare copilului, a combate bolile si malnutritia, intre
altele prin aplicarea noilor tehnologii, prin asigurarea de hrana adecvata si apa
potabila, sa asigure ingrijirea sanatatii
mamei in perioada pre- si post-natala, sa dezvolte ingrijirea preventiva a
sanatatii si orientari pentru parinti, sa ia masuri pentru abolirea practicilor
traditionale daunatoare sanatatii copilului;
Statele recunosc dreptul fiecarui copil la
un standard de viata adecvat pentru dezvoltarea fizica, mentala, spirituala,
morala si sociala; daca parintii au raspunderea primordiala pentru a asigura
copilului conditiile de viata necesare, Statul trebuie sa ia masuri pentru a
sprijini pe parinti si pe cei care raspund pentru copil si sa acorde el insusi
asistenta la nevoie; de asemenea, sa ia
masuri pentru a asigura obtinerea pensiei alimentare pentru copil de la
parinti sau alte persoane care raspund material pentru el, in tara sau in
strainatate;
In ceea ce priveste dreptul la Educatie, se reiau prevederile Pactului de la New York
privind drepturile economice, sociale si culturale privind diferitele trepte de
educatie, precizandu-se ca obiectivele urmarite sunt: dezvoltarea personalitatii, a talentului si abilitatii copilului la
potentialul maxim, dezvoltarea respectului pentru drepturile omului si
libertatile fundamentale, a respectului pentru parintii copilului, identitatea
sa culturala, lingvistica, valorile nationale ale tarii, pregatirea copilului
pentru o viata responsabila intr-o societate libera, dezvoltarea respectului
pentru mediu;
Alte prevederi vizeaza protectia copilului
fata de exploatarea economica, fata de munci periculoase, daunatoare sanatatii
copilului sau dezvoltarii lui, protectia fata de folosirea ilicita a
narcoticelor si substantelor psihotrope si prevenirea folosirii copiilor in
productia si traficul ilegale ale acestor substante, ca si protectia fata de
orice forme de exploatare si abuz sexual, prevenind atragerea sau constrangerea
copilului sa se angajeze in activitati sexuale ilegale, exploatarea copilului
in prostitutie sau alte practici sexuale ilegale, ca si in materiale si
spectacole pornografice; protectia copilului fata de orice alte forme de
exploatare daunatoare;
[...]
Conventia
reia principiul regimului celui mai favorabil,
in sensul ca prevederile sale nu afecteaza regimul mai favorabil pentru
realizarea drepturilor copilului, care poate fi cuprins in legea Statului parte
sau in normele Dreptului international in vigoare in acest Stat.
Prevederi referitoare la drepturile
copilului se regasesc in cele doua Pacte ale drepturilor omului, in Conventia
pentru eliminarea discriminarilor fata de femei, in Conventia 138 a OIM cu
privire la varsta minima, ca si in Conventiile regionale;
In plan european, in cadrul Consiliului Europei
a fost adoptata la 25 ianuarie 1996, Conventia europeana cu privire la exercitarea
drepturilor copiilor, care defineste drepturile procedurale si in ansamblu
mecanismele care contribuie la protectia drepturilor copilului.
Aceasta
Conventie europeana din 25 ianuarie 1996 a fost semnata si ratificata de
Finlanda si a intrat in vigoare in anul 2011 in Finlanda.
Danemarca nu a semnat aceasta Conventie.
România nu a semnat aceasta Conventie.
Este de remarcat ca Finlanda, cat priveste semnarea si ratificarea Conventiilor, Pactelor, Tratatelor
care privesc drepturile omului, ale copilului, este intrucatva parca prima care
le semneaza, si pe toate, dar in acelasi timp le si incalcã pe toate, cel putin
la ora actualã.
Sau altfel
spus are parca grija de a le semna pe toate, si de a le ratifica, insa cand
vine vorba sa le aplice, le incalca pe toate cele semnate, in mare, in prea
mare masura.
Revenind la Conventia privind drepturile
copilului, spunem ca “Conventia privind drepturile copilului incorporeaza insa
toate drepturile omului, cu aplicatiile lor specifice la copii, reflectand
astfel conceptia conform careia toate drepturile omului sunt indivizibile,
interdependente si strans legate intre ele.”
“Observam ca prevederile Conventiei cer Statelor, in cea mai mare parte, sa respecte
drepturile enuntate; in multe articole se
cere protectia copilului si in altele, mai ales in cele privind drepturile economice si culturale, sa adopte masuri pentru a asigura acoperirea nevoilor copilului.”
“Mai mult decat alte Conventii, retine
atentia importanta acordata cooperarii internationale; in primul rand, aceasta
apare ca un complement la folosirea la
maximum a resurselor disponibile; de asemenea, se fac referiri la standarde
si acorduri internationale, la masuri bilaterale si multilaterale, intr-un
context transnational.
De altfel, in procesul elaborarii Conventiei drepturilor copilului s-a
avut in vedere crearea de proceduri constructive, care sa fie folosite ca baza
pentru asistenta tehnica si cooperare internationala, pentru mobilizaea de resurse
in scopul promovarii si protectiei drepturilor copilului.
Conventia
are doua Protocoale facultative, elaborate si adoptate de Comisia ONU pentru
Drepturile Omului, al doilea Protocol
facultativ la Conventie se refera la vanzarea de copii, prostituarea copiilor
si pronografia implicand pe copii; Statele se angajeaza sa interzica asemenea
fapte si sa pedepseasca, prin legea lor penala, faptele de a oferi, a preda sau
a accepta un copil, cu scopul exploatarii sexuale, a transplanta organele
copilului in scop oneros, a-l supune la munca fortata, a obtine ilegal
consimtamantul pentru adoptiunea copilului, a oferi, a obtine, a procura sau
furniza un copil in scop de prostitutie, a produce, a distribui sau difuza sub
orice forma materiale pornografice implicand copii.
Statele se angajeaza sa pedepseasca
asemenea infractiuni comise pe teritoriul lor, ca si pe nave inmatriculate de
ele si sa considere aceste fapte incluse de drept in Tratate de extradare cu
alte State.
Drepturile
de solidaritate :
Cateva consideratii
cu privire la Drepturile de solidaritate :
“In Dreptul international contemporan sunt
din ce in ce mai mult recunoscute, in contextul Drepturilor Omului,
asa-numitele Drepturide solidaritate, ca expresie a unei conceptii de viata in
comunitati mai largi si care nu ar putea fi realizate decat prin eforturi
conjugate.
Sunt mentionate in acest sens, dreptul la
dezvoltare, dreptul la un mediu sanatos, dreptul la pace.
Alti autori adauga drepturi cu privire la
patrimoniul comun al umanitatii.
Se sustine ca de aceste drepturi trebuie sa
beneficieze nu numai persoanele, ci si grupurile si popoarele, si ca realizarea
lor presupune cooperaea globala, bazata pe notiunea de Solidaritate
Internationala.
In cadrul ONU, Declaratia asupra dreptului
la dezvoltare a fost adoptata in 1986, prin vot.
Numai in 1993, la Conferinta mondiala a ONU privind drepturile omului de la
Viena, s-a realizat consensul pentru a include in Declaratia si programul de actiune adoptate, texte care reafirma
dreptul la dezvoltare ca un drept universal si inalienabil al omului si ca
parte integranta a drepturilor fundamentale ale omului.
S-a
acceptat ca omul este subiectul central al dezvoltarii si ca lipsa de
dezvoltare nu poate fi invocata pentru a justifica incalcarea drepturilor
omului.
Dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu
sanatos, dreptul la pace, sunt extrem de importante, deoarece drepturile
individuale, fie ele civile, politice, ori economice, sociale, culturale, nu se
pot realiza si mentine in vaccum; ele sunt drepturi individuale in societate si
depind de societate.
Ele nu pot
fi pe deplin respectate daca societatea este in razboi sau este subdezvoltata.
Unii autori nu sunt de acord cu conceptul
de drepturi de solidaritate, afirmand ca ele ar duce la o diluare, o denaturare
a drepturilor omului, sau ca ar fi pierdute din vedere libertatile individuale.
Principalele critici sunt inca ca ele ar fi
prea teoretice, lipsite de continut specific.
Este o falsa dilema daca aceste drepturi
prevaleaza fata de drepturile individuale sau pot fi opuse acestora.
Nu incape indoiala ca existã un nucleu de
drepturi individuale, privind integritatea si demnitatea persoanei, care nu
trebuie sacrificate nici in numele unor interese superioare care pot fi incluse
in categoria unor asemenea “drepturi colective”.
“In fapt, ar fi absurd a sustine cã tortura
sau infometarea unor persoane poate duce la dezvoltare economica, sau cã
reprimarea unor persoane contribuie la dezvoltarea nationala ori la mentinerea
pacii sociale.
“Dimpotriva,
experienta istorica aratã cã, atat dezvoltarea economica, sociala si
culturala, cat si protectia securitatii nationale si protectia mediului,
reclama politici si programe de respectare a Drepturilor omului.
Drepturile de solidaritate apar asftfel ca
o completare, pe un alt plan, a drepturilor individuale ale omului, ca o noua
abordare in plan moral si juridic, a unor probleme de importanta capitala
pentru om, pentru toti oamenii, probleme care au un impact cert, nu intotdeauna
pozitiv asupra drepturilor individuale ale omului.
In sensul celor de mai sus, constatam ca
documentele si practica internationala, nu numai ca au confirmat legatura
stransa existenta intre drepturile si libertatile omului, dezvoltare,
democratie si pace, dar au dezvoltat conceptele respective, imbogatindu-le cu
noi dimensiuni si intarind pe fiecare, prin noi elemente ale celorlalte si prin
conexiunile dintre ele.
“In acest
context, mentionam si si preocuparile pentru drepturile si protectia
generatiilor viitoare.
Preocuparile in acest domeniu in cadrul UNESCO au
dus la 27 noiembrie 1997, la adoptarea unei “Declaratii privind raspunderile
generatiilor prezente fata de generatiile viitoare”.
Declaratia subliniaza intre altele : necesitatea de a asigura generatiilor
viitoare libertatea de alegere in ceea ce priveste sistemul politic, economic
si social, ca si diversitatea culturala; angajamentul fiecarei generatii de
a mentine si perpetua omenirea; [...] ; protectia genomului uman si
salvgardarea biodiversitatii; pastrarea
identitatii si diversitatii culturale, [...] ; dreptul generatiilor de a trai impreuna in pace si cu respectarea
drepturilor omului;[...]; obligatia generatiilor prezente de a asigura
conditiile pentru dezvoltarea individuala si colectiva a geneatiilor viitoare.”
“Este important sa notam faptul ca
Declaratia se refera la generatiile prezente si viitoare si la persoane ca
membri ai acestor generatii, si preluand dimensiunea temporala la care ne-am
referit, este intemeiata pe ideea de solidaritate umana peste generatii.”
Si acum am
sa revin la Principiul interesului superior al copilului :
Doamna
Camelia Smicala a spus ca in Finlanda existã obligatia, “sunt obligati” sa il
aculte pe minorul care a implinit varsta de 12 ani, adica de la 12 ani in sus.
Vreau sa fac o comparatie, o paralela intre
Noul Cod Civil Român sau Legea 287/2009, legea interna a României, si Legea
interna a Finlandei, cu privire la ascultarea minorului care a implinit 10 ani
in Romania si 12 ani in Finlanda.
Mai intai am sa arat ce prevede Noul Cod
Civil Român, si anume (art.264 N.C.C.)
“ascultarea obligatorie a
minorului de 10 ani”.
In ce
priveste legea interna a Finlandei,
dreptul copilului de a fi ascultat, cu incepere de la 12 ani in sus, este
prevazut in
Child Welfare Act
(No. 417/2007; amendments up to 1292/2013 included),
Adica in Legea privind Protectia Copilului din Finlanda adoptata in anul 1983 si de atunci modificata la intervale de timp, in 2006, in
2007 si dupa cum vedem, Legea din 2007 cuprinde si modificarile din 2013
intrate in vigoare in anul 2014.
Noul Cod
Civil Român :
România Noul Cod
Civil = Legea 287/2009
Art. 264 Noul cod civil Ascultarea copilului Dispoziţii
speciale
SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii speciale
Dispoziţii speciale
Art. 263
Principiul interesului superior al copilului
(1) Orice măsură
privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al
copilului.
(2) Pentru
rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt
datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la
metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.
(3) Procedurile
referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să garanteze că
dorinţele şi interesele părinţilor referitoare la copii pot fi aduse la
cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le
iau.
(4) Procedurile privitoare la copii trebuie
să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior
al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate.
(5) În sensul
prevederilor legale privind protecţia copilului, prin copil se înţelege
persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea
deplină de exerciţiu, potrivit legii.
Art. 264
Ascultarea copilului
(1) În procedurile administrative sau judiciare
care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este
obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a
împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru
este necesar pentru soluţionarea cauzei.
(2) Dreptul de a fi
ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice
informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat
asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată,
precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2).
Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată.
(4) Opiniile
copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul
său de maturitate.
(5) Dispoziţiile
legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc, precum şi
prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în
caz de conflict de interese rămân aplicabile.
sursa : https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-263-principiul-interesului-superior-al-copilului-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice
Comentarii despre
Art. 264 Noul cod civil Ascultarea copilului Dispoziţii speciale
« 1. Un principiu general,
menit să asigure respectarea şi garantarea drepturilor copilului, consacrat de art.
6 lit. h) din Legea nr. 272/2004, este principiul ascultării opiniei copilului
şi luarea acesteia în considerare, ţinând cont de vârsta şi de gradul de
maturitate ale copilului. Principiul este consacrat şi convenţional. Astfel, art.
12 din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului se referă la
dreptul copilului de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl
priveşte. Ascultarea are menirea de a asigura participarea copilului la
procesul de luare a deciziei.”
“4. Dreptul copilului la informare este
recunoscut şi de art. 6 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc
copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003 (şi ratificată de
România prin Legea nr. 87/2007, M. Of. nr. 257/2007), text conform căruia un
copil considerat conform dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în
care ar fi în mod evident contrar interesului său superior, să primească orice
informaţie relevantă, să fie consultat, să îşi exprime opinia.
5. Dreptul copilului de a fi ascultat include şi dreptul lui de a cere să fie ascultat, cerere care poate fi formulată atât de copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, cât şi de cel care a împlinit această vârstă. Desigur, în condiţiile în care ascultarea minorului care a împlinit 10 ani este obligatorie, sancţiunea fiind nulitatea absolută a măsurilor luate în privinţa copilului care nu a fost ascultat, refuzul ascultării copilului poate interveni atunci când se apreciază că nu este necesară audierea copilului care nu a împlinit vârsta de 10 ani.
6. Practica românească, precum şi cea a altor ţări consideră că audierea unui copil singur nu contravine dreptului la un proces echitabil. însă, întâlnirea dintre autoritatea administrativă/judiciară şi copil trebuie consemnată în cuprinsul unui act, indiferent de denumirea lui (proces-verbal, raport).”
5. Dreptul copilului de a fi ascultat include şi dreptul lui de a cere să fie ascultat, cerere care poate fi formulată atât de copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, cât şi de cel care a împlinit această vârstă. Desigur, în condiţiile în care ascultarea minorului care a împlinit 10 ani este obligatorie, sancţiunea fiind nulitatea absolută a măsurilor luate în privinţa copilului care nu a fost ascultat, refuzul ascultării copilului poate interveni atunci când se apreciază că nu este necesară audierea copilului care nu a împlinit vârsta de 10 ani.
6. Practica românească, precum şi cea a altor ţări consideră că audierea unui copil singur nu contravine dreptului la un proces echitabil. însă, întâlnirea dintre autoritatea administrativă/judiciară şi copil trebuie consemnată în cuprinsul unui act, indiferent de denumirea lui (proces-verbal, raport).”
“Legislaţie conexă:
Art. 24 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.
(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.
(6) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.
Art. 24 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.
(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.
(6) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.
***
Finlanda,
Child Welfare Act
(No. 417/2007; amendments up to
1292/2013 included)
( Legea Protectiei Copilului din Finlanda, al carui text
poate fi citit aici : https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/2007/en20070417_20131292.pdf
)
“Chapter 4 – Involvement of the child
Section
20 – Ascertaining the child’s views and hearing the child
(1) In the provision of child welfare,
the child’s wishes and views must be ascertained and they must be taken into
account in a way that is appropriate for the child’s age and level of
development. The child’s views must be established with sensitivity and in a
manner that does not cause unnecessary harm to the relationship between the
child and the child’s parents or others close to the child. The way in which
the child’s views are ascertained and the principal substance of these views
must be entered in the client documents concerning the child.
(2) Children of twelve years
of age or more, must be reserved an
opportunity to express their views in a child welfare case
concerning them, in
accordance with section 34 of the Administrative Procedure Act (434/2003).
(3) Only in cases where ascertaining the
child’s views would endanger the child’s health or development, or if it is
otherwise manifestly unnecessary, may this not be undertaken.
(4) In connection with ascertaining the
views of the child and hearing the child, the child must not be given any
information that would endanger the child’s development or which is contrary to
some other very important private interest of the child.
Section
21 – Exercising a child’s right to be heard https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/2007/en20070417_20131292.pdf
In addition to the child’s custodian or
other legal representative,
a child who is twelve years of age or
more is entitled to be heard
in a child welfare case concerning said child.”
“Section
86 – Hearing children in administrative courts
(1) Children may be heard in person
by administrative courts or the Supreme
Administrative Court
(2) Children may also be heard
in person so that only
one or more members of the court and the child concerned are present if this
procedure is necessary to protect the child or to ascertain the child’s
independent views. The parties concerned and the authority making the
application or decision must be reserved an opportunity to see the case
material drawn up or recorded about the content of the hearing and to give an
opinion on its content. The right of the parties concerned to receive
information
https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/2007/en20070417_20131292.pdf
may be limited if information is
withheld to protect the child or to safeguard some other extremely important interest
of the child. (88/2010)
(3) Hearing a child in
person may take place in oral proceedings or in some other manner decided by
the court.
Section
86a (721/2011) – Representative and counsel
When hearing a case referred to in this
Act at an administrative court or the Supreme
Administrative Court
Section
87 – Appointment of legal advisor for a child
(1) An administrative court or the
Supreme Administrative Court may appoint a legal advisor for a child for court
processing of a case if the child or the child’s legal representative so
requests or if the court otherwise deems such an appointment necessary.
(2) If an administrative court or the
Supreme Administrative Court appoints a legal advisor in spite of the fact that
the child or the child’s legal representative has not informed the court of
their desire to have one, what is provided in the Legal Aid Act (257/2002)
applies as appropriate to appointing a legal advisor and to the fee and
compensation payable to the legal advisor regardless of whether the child has
been or will be granted legal aid referred to in the Legal Aid Act. To this
extent the legal aid is free of charge.
Section
88 – Urgency of proceedings
Matters of child- and family-specific
child welfare referred to in this Act must be processed as urgent.
Chapter 15 – Appeals
Section
89 (88/2010) – Right of appeal
(1) A child’s parent or custodian and a person in charge of
the care and upbringing of the child during or immediately before the
preparation of the case may independently submit appeals
concerning:
1) an emergency placement referred to in
section 38(1);
2) continuation of an emergency
placement referred to in section 38(3);
3) taking into care referred to in
section 43(1) and related substitute care;
4) change
of the substitute care place made during the period the child is in care or
of emergency placement referred to in section 43(3); and
5) termination of the substitute care
referred to in section 47.
(2) Appeals concerning placement in the
form of a supportive measure in open care referred to in section 37 may be
submitted by a child’s custodian and by the parent living with whom the
decision concerns.
https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/2007/en20070417_20131292.pdf
(3) Appeals concerning restrictions
on contact referred to in section 63 may be submitted separately by a child
of 12 years of age or more, a child’s parent or custodian or any other person
whose contact with the child has been restricted by a decision.
(4) Appeals concerning restrictive measures referred to in
sections 65, 67(4), 69, 70 and 72 may be submitted separately by the child’s
custodian.
(5) In addition to what is provided in
subsections 1–4 of this section, appeals may be separately submitted by
children aged 12 or more in child welfare matters concerning themselves.
(6) Otherwise, what is provided in the
Administrative Judicial Procedure Act applies to the right of appeal and
exercise of the right to be heard.
Section
90 – Appeals to administrative court
(1) Decisions by municipal
officeholders under municipal bodies responsible for social services may be appealed directly
to an administrative court as
provided in the Administrative Judicial
Procedure Act concerning:
1) emergency placement referred to in
section 38(1);
2) continuation of emergency placement
referred to in section 38(3);
3) taking into care and related substitute
care referred to in section 43(1);
4) changing
of the place of substitute care during care or emergency placement referred
to in section 43(3);
5) termination of care referred to in
section 47;
6) restrictions
on contact referred to in section 63;
7) confiscation of substances and
objects referred to in section 64;
8) leaving a delivery unforwarded as
referred to in section 67(4);
9) restrictions
on freedom of movement referred to in section 69;
10) isolation
referred to in section 70; and
11) special care referred to in section
72.
(88/2010)
(2) Decisions by persons other than
officeholders under municipal bodies responsible for social services concerning
restrictions and restrictive measures may be appealed as provided in subsection
1. Appeals must be submitted within 30 days of receiving
notification of the decision. (88/2010)
(3) Unless otherwise provided in this
Act, what is provided in Chapter 7 of the Social Welfare Act and in the
Administrative Judicial Procedure Act applies to appeals.
Section
91 – Implementation of decisions not yet legally valid
(1) Decisions concerning taking a child
into care, termination of care, substitute care, emergency placement,
restrictions on contact and restrictive measures referred to in section 89(4)
may be implemented immediately regardless of appeals if the implementation
cannot be postponed without endangering the child’s health or development and
an authority or a court has ordered the decision to be implemented promptly.
(88/2010)
(2) Provisions concerning implementation
of authorization to carry out an examination of a child are laid down in
section 28(3).
(3) When an appeal has been submitted,
an appeal authority may prohibit implementation of a decision or order the
implementation to be interrupted.
Section
92 – Appeals to Supreme Administrative Court
https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/2007/en20070417_20131292.pdf
(1) Decisions by
administrative courts
concerning taking a child into care and substitute care referred to in section
43, termination of care referred to in section 47, restrictions on contact
referred to in section 63, authorization to examine a child referred to in
section 28, safeguarding means of support and accommodation referred to in
section 35, after-care referred to in sections 75 and 76, prohibitions referred
to in section 81(5) and the provision and cost responsibility between
municipalities referred to in section 16, 16a and 16b may
be appealed to the Supreme Administrative Court as provided in the Administrative
Judicial Procedures Act. Decisions by administrative courts concerning the
provision and cost responsibility between municipalities referred to in
sections 16, 16a and 16b of this Act may be appealed to the Supreme Administrative Court Supreme Administrative Court
(2) The authority making an application
or a decision may appeal administrative court decisions in cases referred to in
subsection 1 to the Supreme
Administrative Court
(3) Decisions by administrative courts
concerning anything other than child- or family-specific child welfare referred
to in subsection 1 may not be appealed.
(4) Decisions made by administrative
courts during processing in order to forbid or interrupt implementation of an
appealed decision may not, however, be appealed to the Supreme Administrative Court
(5) Interlocutory orders issued by
administrative courts referred to in section 83 may not be appealed separately.
“
Cazul Smicala, asa cum se reflectã el
prin prisma Conventiei Europene a Drepturilor Omului, CEDO sau CEDH, ce
“imagine” ne reflectã Conventia Europeana a Drepturilor Omului atunci cand
aceia care se privesc in ea sunt membrii familiei Camelia Smicala : Camelia
Smicala, Mihai si Maria Jalaskoski ?
In ce priveste Cazul Smicala, Conventia
Europeana a Drepturilor Omului a fost incalcata in articolele sale : Art.6,
art.8, art.10, art.13, art.17, si art.3
Conventia Europeana
a Drepturilor Omului
Articolul 1
Oligatia de a
respecta drepturile omului
Inaltele Parti
contractante recunosc fiecarei persoane care tine de jurisdictia lor drepturile
si libertatile definite in titlul I al prezentei Conventii.
ARTICLE 1
Obligation de respecter les droits de l’homme
Les Hautes
Parties contractantes reconnaissent à toute personne relevant de leur juridiction
les droits et libertés définis au titre I de la présente Convention.
(Textul integral al Conventiei poate fi citit urmand
acest link : https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_FRA.pdf )
Sa le luam
pe rand :
Articolul
6 : Dreptul la un proces echitabil este in relatie cu articolul 13 :
Dreptul la un recurs efectiv
ARTICLE 6
Droit à un
procès équitable
1. Toute personne a
droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un
délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi,
qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère
civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre
elle. Le jugement doit être rendu publiquement, mais l’accès de la salle
d’audience peut être interdit à la presse et au public pendant la totalité ou
une partie du procès dans l’intérêt de la moralité, de l’ordre public ou de la
sécurité nationale dans une société démocratique, lorsque les intérêts des
mineurs ou la protection de la vie privée des parties au procès l’exigent, ou
dans la mesure jugée strictement nécessaire par le tribunal, lorsque dans des
circonstances spéciales la publicité serait de nature à porter atteinte aux
intérêts de la justice.
ARTICLE 13
Droit à un
recours effectif
Toute personne dont
les droits et libertés reconnus dans la présente Convention ont été violés, a
droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors
même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans
l’exercice de leurs fonctions officielles.
Prin Hotararea judecatoreasca S 12/639 din
4 ianuarie 2013 pronuntata de Tribunalul Turku, instanta a dispus atribuirea
custodiei copiilor Mihai si Maria Jalaskoski Smicala, mamei lor Camelia
Jalaskoski Smicala, iar Curtea Suprema a Finlandei a confirmat solutia
Tribunalului Turku, astfel ca Hotararea din 4 ianuarie 2013 a Tribunalului
Turku a ramas definitiva (tot) in 2013 si este in vigoare.
In consecinta, potrivit hotararii
judecatoresti a Tribunalului Turku, ramase definitive, Camelia Smicala, mama,
are custodia copiilor ei Mihai si Maria Jalaskoski.
In acest punct voi arãta succesiunea
evenimentelor astfel cum o prezintã insasi Camelia Smicala, pentru a vedea si
arãta ca la ora prezenta Hotararea Tribunalului Turku din 4 ianuarie 2013
definitiva, prin care Cameliei Smicala i se atribuie custodia copiilor sai
Mihai si Maria Jalaskoski este singura in vigoare :
O citez mai jos pe Camelia Smicala, in
relatarea Cameliei Smicala initialele P.J. se refera la fostul ei sot si tata
al copiilor Mihai si Maria Jalaskoski, numitul Petri Jalaskoski :
“
Camelia Smicala is with Iulia Motoc and 19 others.
Rezumatul pe (foarte)scurt al poveștii noastre și al ilegalităților oficialilor finlandezi
-P.J.a încercat să ne omoare de trei ori în timpul căsătoriei,
2006,2007 și
2010
Poliția nu a investigat niciodată violența împotriva copiilor, nici tentativele de crimă - doar a acoperit totul. Pentru poliția finlandeză ștrangularea reprezintă o "agresiune minoră", deși în certificatul medico-legal este scris că " ștrangularea este întotdeauna o agresiune gravă și poate provoca moartea".
Instanța nici măcar nu a acordat un ordin de restricție, iar adăpostul pentru persoane agresate unde am fost duși în 2007 ne-a putut proteja de violență doar temporar.
- Am reușit să îmbunătățesc considerabil starea psihică a copiilor după divorț( am îngrijit traumele produse în timpul căsătoriei de către agresiunea psihică și fizică a lui P. Ja asupra noastră) , în 2010 ( anorexia nervoasă de care suferea Mihail din cauza traumelor produse de P.J. s-a încheiat la scurt timp după ce ne-am mutat de la domiciliul comun).În același timp P.J. a început un proces de șicanare prin care și-a continuat agresiunea psihică asupra noastră,de data aceasta prin intermediul autorităților.Acest proces a început prin intermediul lui Anne Haring(la acea dată șefa serviciului juridic social ), care a furnizat cu bună știință informații false instanței de judecată, dar nu a primit o sancțiune legală. Falsul în declarații și uzul de fals (inclusiv la tribunal) a fost definit ca neglijență, deși omiterea datelor a fost deliberată în conformitate cu documentele existente.
P. J. a deschis zeci de procese în instanță, cu ajutorul avocaților din oficiu ca urmare a faptului că nu avea nici un venit, și, deși nu a plătit nici măcar o dată pensia alimentară (care era la începutul a 62 de euro pe lună pentru fiecare copil), a reușit în acest fel să ne lichideze financiar.(în Finlanda procesele sunt extrem de costisitoare,de zeci de mii de euro,iar eu nu am beneficiat de avocat din oficiu, întrucât aveam serviciu).
În cadrul întâlnirilor sub supraveghere cu copiii ,P.J. a amenințat în mod repetat copii, în mod ilegal (de exemplu a amenințat copiii cu înecul), însă nici măcar plângerea penală făcută de către oficialii supraveghetori nu a fost cercetată, poliția finlandeză refuzând aceasta.
În schimb, din cauza amenințărilor lui P. J., eu am fost condamnată la plata a zeci de mii de euro amendă,că urmare a faptului că supraveghetorii au refuzat să mai organizeze întâlnirile P.J.-copii, considerând că acestea nu sunt in interesul copiilor.
În 2015, ne-am mutat în Lappeeranta deoarece nu mai făceam față cheltuielilor cu salariul pe care îl primeam la Tampere.Am anunțat mutația autorităților și, de asemenea, lui P.J. în conformitate cu legea.
Din acest moment autoritățile au început un război agresiv împotriva noastră.
Judecătoria din Pirkanmaa a dat în data de 15.05.2015 o decizie temporară de custodie lui P. J., fără ședință de judecată,fără să mă consulte (chiar dacă aveam domiciliul oficial în alt oraș și ca urmare nu mai eram în jurisdicția Tampere ), doar pe baza informațiilor eronate prezentate de către P.J.și Protecția Copilului, cum că aș avea de gând să scot ilegal copiii din țară, fără a avea absolut nici o dovadă care să le susțină afirmațiile. nici măcar nu am fost înștiințat despre acea hotărâre judecătorească.
La data de 16.05.2015, copiii sunt răpiți ilegal și violent din domiciliu de către trei executori judecătorești și doi asistenți sociali ( aceștia nu aveau dreptul legal de intervenție deoarece aveam domiciliul în alt oraș). Legea spune că,în cazul în care copiii se opun vehement,acțiunea trebuie abandonată, indiferent de decizia judecătorească.Aceasta nu s-a întâmplat ci am fost agresați în mod violent de către executorii judecătorești .În plus,conform legii,executorii judecătorești nu au dreptul să te atingă măcar cu un deget.
Mai mult am fost condamnați doi ani mai târziu,victime fiind, împotriva tuturor probelor,doar pe baza afirmațiilor false ale executorului judecătoresc care ne-a agresat. Acesta a fost prins mințind inclusiv la proces ,dar în loc să fie condamnat conform legii pentru aceasta, noi,victimele am fost condamnate în baza minciunilor sale.
Poliția nu a investigat niciodată violența împotriva copiilor, nici tentativele de crimă - doar a acoperit totul. Pentru poliția finlandeză ștrangularea reprezintă o "agresiune minoră", deși în certificatul medico-legal este scris că " ștrangularea este întotdeauna o agresiune gravă și poate provoca moartea".
Instanța nici măcar nu a acordat un ordin de restricție, iar adăpostul pentru persoane agresate unde am fost duși în 2007 ne-a putut proteja de violență doar temporar.
- Am reușit să îmbunătățesc considerabil starea psihică a copiilor după divorț( am îngrijit traumele produse în timpul căsătoriei de către agresiunea psihică și fizică a lui P. Ja asupra noastră) , în 2010 ( anorexia nervoasă de care suferea Mihail din cauza traumelor produse de P.J. s-a încheiat la scurt timp după ce ne-am mutat de la domiciliul comun).În același timp P.J. a început un proces de șicanare prin care și-a continuat agresiunea psihică asupra noastră,de data aceasta prin intermediul autorităților.Acest proces a început prin intermediul lui Anne Haring(la acea dată șefa serviciului juridic social ), care a furnizat cu bună știință informații false instanței de judecată, dar nu a primit o sancțiune legală. Falsul în declarații și uzul de fals (inclusiv la tribunal) a fost definit ca neglijență, deși omiterea datelor a fost deliberată în conformitate cu documentele existente.
P. J. a deschis zeci de procese în instanță, cu ajutorul avocaților din oficiu ca urmare a faptului că nu avea nici un venit, și, deși nu a plătit nici măcar o dată pensia alimentară (care era la începutul a 62 de euro pe lună pentru fiecare copil), a reușit în acest fel să ne lichideze financiar.(în Finlanda procesele sunt extrem de costisitoare,de zeci de mii de euro,iar eu nu am beneficiat de avocat din oficiu, întrucât aveam serviciu).
În cadrul întâlnirilor sub supraveghere cu copiii ,P.J. a amenințat în mod repetat copii, în mod ilegal (de exemplu a amenințat copiii cu înecul), însă nici măcar plângerea penală făcută de către oficialii supraveghetori nu a fost cercetată, poliția finlandeză refuzând aceasta.
În schimb, din cauza amenințărilor lui P. J., eu am fost condamnată la plata a zeci de mii de euro amendă,că urmare a faptului că supraveghetorii au refuzat să mai organizeze întâlnirile P.J.-copii, considerând că acestea nu sunt in interesul copiilor.
În 2015, ne-am mutat în Lappeeranta deoarece nu mai făceam față cheltuielilor cu salariul pe care îl primeam la Tampere.Am anunțat mutația autorităților și, de asemenea, lui P.J. în conformitate cu legea.
Din acest moment autoritățile au început un război agresiv împotriva noastră.
Judecătoria din Pirkanmaa a dat în data de 15.05.2015 o decizie temporară de custodie lui P. J., fără ședință de judecată,fără să mă consulte (chiar dacă aveam domiciliul oficial în alt oraș și ca urmare nu mai eram în jurisdicția Tampere ), doar pe baza informațiilor eronate prezentate de către P.J.și Protecția Copilului, cum că aș avea de gând să scot ilegal copiii din țară, fără a avea absolut nici o dovadă care să le susțină afirmațiile. nici măcar nu am fost înștiințat despre acea hotărâre judecătorească.
La data de 16.05.2015, copiii sunt răpiți ilegal și violent din domiciliu de către trei executori judecătorești și doi asistenți sociali ( aceștia nu aveau dreptul legal de intervenție deoarece aveam domiciliul în alt oraș). Legea spune că,în cazul în care copiii se opun vehement,acțiunea trebuie abandonată, indiferent de decizia judecătorească.Aceasta nu s-a întâmplat ci am fost agresați în mod violent de către executorii judecătorești .În plus,conform legii,executorii judecătorești nu au dreptul să te atingă măcar cu un deget.
Mai mult am fost condamnați doi ani mai târziu,victime fiind, împotriva tuturor probelor,doar pe baza afirmațiilor false ale executorului judecătoresc care ne-a agresat. Acesta a fost prins mințind inclusiv la proces ,dar în loc să fie condamnat conform legii pentru aceasta, noi,victimele am fost condamnate în baza minciunilor sale.
În data de 16.05.2015
copiii nu au fost duși
însă la domiciliul tatălui (conform deciziei), ci mutați într-un centru social.
A fost prima dată când copiii au fost luați de autorități de la P.J.pentru că el avea custodia unică.
Copiii au fost duși la centrul Kissanmaa, de unde au fost luați din nou violent o lună mai târziu, și mutați la domiciliul lui P. J.
Copiii au rezistat două luni la domiciliul tatălui și în tot acest timp au sunat de zeci de ori la 112 ( nimeni nu a verificat măcar o dată situația copiilor în urma apelurilor la 112) până când copiii au fost aduși în stare de epuizare psihică și cu intenții suicidale.(fapt dovedit prin examenul unui psihiatru și al unui psiholog specializați în traume psihice).
3) În toamna anului 2015, copiii sunt luați în regim de urgență de la P.J., care avea custodia unică, pentru a doua oară,că urmare a relelor tratamente aplicate minorilor de către acesta. Copiii au fost mutați din nou în centrul Kissanmaa. A fost a doua oară când autoritățile finlandeze au luat copii de urgență de la P.J.
Copiii au fost returnați acasă în decembrie 2015, după ce s-a constatat că aceștia nu au avut absolut nici o problemă cât timp au fost la domiciliu meu, iar măsurile luate de autorități în 2015 au provocat traume majore copiilor.
Protecția Copilului și P.J. nu au renunțat, iar la data de 05.2016 au răpit copiii a treia oară (cu ajutorul lui Reija Latva,un psihiatru neonatolog, care a falsificat rapoartele și nu a vorbit niciodată cu copiii.
P.J. a avut custodia totală - în baza unei decizii ilegale,timp de un an (același judecător și-a anulat propria decizie la 06.2016) și în acest timp copiii au fost răpiți de autorități de trei ori de la el.
Atâta timp cât copiii au fost acasă, au fost fericiți, au fost elevi model,au frecventat aceeași școală . Din 2015, copiii au fost mutați de mai multe ori dintr-un loc în altul, școala a fost schimbată de mai multe ori și același lucru continuă în 2020.
Copiii au avut o casă unde se simțeau în siguranță,acum nu există nici un loc sigur pentru ei.
Copiii au evadat în 2019 din centrele unde erau ținuți captivi,pentru că nu au mai rezistat torturii exercitată de către protecția copilului și ajunseseră în aceeași situație ca în 2015, fără speranță și, prin urmare în stadiu suicidal. Copiii au fugit fără știrea mea,cu toate acestea sunt acuzată că mi-aș fi răpit proprii copii, din nou împotriva probelor care îmi dovedesc nevinovăția.
Nici un factor de decizie nu a fost de acord să asculte copii, conform legii,nici justiția, nici tribunalul administrativ, nici ombudsmanul Finlandei.
Întotdeauna am protejat copiii, atât cat mi-a stat în putință , de violența autorităților și a lui P.J. Acest lucru trebuie să înceteze pentru că nu mai avem puterea de a îndura tortura. Copiii au fost lipsiți deja de o viață normală timp de cinci ani. » - Am inchis ghilimelele.
A fost prima dată când copiii au fost luați de autorități de la P.J.pentru că el avea custodia unică.
Copiii au fost duși la centrul Kissanmaa, de unde au fost luați din nou violent o lună mai târziu, și mutați la domiciliul lui P. J.
Copiii au rezistat două luni la domiciliul tatălui și în tot acest timp au sunat de zeci de ori la 112 ( nimeni nu a verificat măcar o dată situația copiilor în urma apelurilor la 112) până când copiii au fost aduși în stare de epuizare psihică și cu intenții suicidale.(fapt dovedit prin examenul unui psihiatru și al unui psiholog specializați în traume psihice).
3) În toamna anului 2015, copiii sunt luați în regim de urgență de la P.J., care avea custodia unică, pentru a doua oară,că urmare a relelor tratamente aplicate minorilor de către acesta. Copiii au fost mutați din nou în centrul Kissanmaa. A fost a doua oară când autoritățile finlandeze au luat copii de urgență de la P.J.
Copiii au fost returnați acasă în decembrie 2015, după ce s-a constatat că aceștia nu au avut absolut nici o problemă cât timp au fost la domiciliu meu, iar măsurile luate de autorități în 2015 au provocat traume majore copiilor.
Protecția Copilului și P.J. nu au renunțat, iar la data de 05.2016 au răpit copiii a treia oară (cu ajutorul lui Reija Latva,un psihiatru neonatolog, care a falsificat rapoartele și nu a vorbit niciodată cu copiii.
P.J. a avut custodia totală - în baza unei decizii ilegale,timp de un an (același judecător și-a anulat propria decizie la 06.2016) și în acest timp copiii au fost răpiți de autorități de trei ori de la el.
Atâta timp cât copiii au fost acasă, au fost fericiți, au fost elevi model,au frecventat aceeași școală . Din 2015, copiii au fost mutați de mai multe ori dintr-un loc în altul, școala a fost schimbată de mai multe ori și același lucru continuă în 2020.
Copiii au avut o casă unde se simțeau în siguranță,acum nu există nici un loc sigur pentru ei.
Copiii au evadat în 2019 din centrele unde erau ținuți captivi,pentru că nu au mai rezistat torturii exercitată de către protecția copilului și ajunseseră în aceeași situație ca în 2015, fără speranță și, prin urmare în stadiu suicidal. Copiii au fugit fără știrea mea,cu toate acestea sunt acuzată că mi-aș fi răpit proprii copii, din nou împotriva probelor care îmi dovedesc nevinovăția.
Nici un factor de decizie nu a fost de acord să asculte copii, conform legii,nici justiția, nici tribunalul administrativ, nici ombudsmanul Finlandei.
Întotdeauna am protejat copiii, atât cat mi-a stat în putință , de violența autorităților și a lui P.J. Acest lucru trebuie să înceteze pentru că nu mai avem puterea de a îndura tortura. Copiii au fost lipsiți deja de o viață normală timp de cinci ani. » - Am inchis ghilimelele.
Din relatarea Cameliei Smicala de mai sus, rezultã cã in perioada 2015-2016, lunile sunt mentionate mai sus, fostul ei sot Petri Jalaskoski a avut custodia temporara a copiilor sai Mihai si Maria Jalaskoski.
Incepand cu anul
2016* [ *din 2013 in realitate, cum vom
vedea mai jos ! ] , la nivelul instantelor finlandeze, al
Curtii Administrative, a aparut un blocaj,
astfel incat accesul la Justitie este..., dar sa vedem ce ne spune insasi
Camelia Smicala cu privire la acest blocaj si cu privire la accesul in
Finlanda, la Justitie la ora prezenta:
Iata un dialog care
a avut loc pe FB messenger, vineri 14 august 2020, intre Camelia Smicala si
Olivia Marcov, adica eu insami :
“14 august
2020, FB-Messenger CUM REDESCHIDEM DOSARUL SMICALA IN INSTANTELE
FINLANDEZE ? Blocajul persistã din anul
2016 ! Mama Camelia Smicala are custodia copiilor conform sentintei
Tribunalului Turku din 2013, dar nu i se recunoaste de catre serviciile sociale
!
Camelia Smicala si Olivia Marcov, discutie pe FB Messenger :
Vineri, 14 august 2020
Olivia Marcov : 14h06
Ati venit ?
Sa intreb ?
Camelia Smicala : 14h25
Da
Olivia Maria
Intrebari :
Intrebarea nr.1 : daca stiti, si puteti estima, daca sunt multi, sau foarte
multi parinti si copii luati, inchisi, si neeliberati, neredati de Protectia
Copilului, prin serviciile sociale, in Finlanda, sunt multi, exista unde niste
Statistici, putem mentiona un numar, o cifra, si raportat la populatia
Finlandei ? Intrebarea nr.2 : Daca in cazurile in care parintii au copiii
luati, inchisi, si neredati familiei lor, de Serviciile Sociale : dintre acesti
parinti, mame sau tati, daca stiti ca au actionat multi in instantele nationale
finlandeze si daca au obtinut castig de cauza, daca copilul le-a fost dat
inapoi definitiv ; 3 ) Aceeasi intrebarea dar intreb acum daca aceiasi parinti
au actionat la CEDO si daca da, daca au obtinut castig de cauza. In ambele
cazuri, au fost multi parinti care si-au cerut drepturile si copilul in
instantele finlandeze si, si la CEDO ? Dupa aceea am sa va expun un rationamet.
Camelia Smicala
1)Cam 19.000
2)Nu poți câștiga în instanță împotriva sistemului și nici ajunge la CEDO.Accesul la justiție e aproape nul
Un singur caz a câștigat la ONU în 2018 dar FINLANDA nu a
respectat deciza ONU și nu înapoiat copilul
Olivia Maria
Bine. Acum eu
am sa va expun niste idei juridice, si o sa-mi spuneti ce si cum, ma veti
lamuri, si o sa-mi urmariti rationamentul. Sa vedem, ce putem face, ce putem
scoate, cum ne orientam, si pozitionam si ce putem solicita din partea Romaniei
prin Guvern si MAE. Dar, nu numai. Sa incep :
Olivia Maria
In Romania,
in ce priveste Tratatele, Conventiile (etc.) care privesc drepturile omului:
acestea au prioritate fata de legile nationale ale Romaniei, doar daca nu
cumva, vreodata, intr-un caz specific, legea noastra nationala nu este mai
favorabila. Concluzie : intre dreptul intenational si dreptul intern -
prioritate are dreptul international/european - la care Romania e parte. In ce
priveste Tratatele internationale semnate si ratificare de Romania, acestea fac
parte din legea interna si Romania trebuie sa le respecte. Cat priveste
Tratatele UE, si reglementarile comunitare (UE) cu caracter obligatoriu,
acestea au prioritate fata de dreptul nostru intern, au prioritate fata de
dispozitiile contrare din legile noastre interne. Aceste lucruri sunt expuse
atat in Constitutia Romaniei, cat si in Codul de procedura civil. INTREBARE:
Exista asa ceva in Finlanda ? E valabil si in Finlanda ? Ar trebui sa fie.
Pentru ca orice Stat care semneaza un Tratat trebuie sa il respecte, procedura
e similara.
Olivia Maria
daca ati
putea, caci dvs. stiti limba finlandeza, sa cautati pe internet, - trebuie sa
se numeasca cam asa : procedura civila, legea/actul ( la finlandezi legile sunt
denumite "act/ul" , procedura civila, legea de procedura civila,
actul de procedura civila - daca puteti cauta si gasi si mai ales daca o gasiti
si tradusa in engleza, as vrea sa caut ceva in procedura civila. sau poate se
numeste, ca la noi, codul de procedura civila.
Olivia Maria
Deci : in ce
priveste drepturile omului/copilului, INTOTDEAUNA PREVALEAZA REGIMUL MAI
FAVORABIL, prioritate au Conventiile/Tratatele Europene/Internationale care
privesc drepturile omului, intotdeauna trebuie sa se aplice regimul mai
favorabil. CU PRIVIRE LA SENTINTA TRIBUNALULUI TURKU DIN 2013 DEFINITIVA SI LA CURTEA
SUPREMA A FINLANDEI, CURTEA ADMINISTRATIVA SUPREMA : aici e problema
BLOCAJULUI.
Olivia Maria
Am citit in
Legea finlandeza a protectiei copilului ca : unele dintre masurile luate de
serviciile sociale prin lucratorul social ( social worker ) desemnat sa se
ocupe de un copil anume, pot fi ATACATE CU APEL la Curtea Administrativa
finlandeza, dar, mi se pare, intr-un anumit termen dat, incepand de la data
luarii masurii, de pilda masurile sunt : daca i se interzice copilului
contactul cu unele persoane, daca i se interzice comunicarea, ... Legea prevede
care masuri date pot fi apelate.
Camelia Smicala
Curtea administrativă nu funcționează.De un an și jumătate nu am reușit să obținem măcar un număr de dosar la apelul pus
de avocatul copiilor.Teoretic poți face plângere la AVI, Avocatul Poporului
dar nici una dintre aceste instituții nu funcționează.Din anul 2016 Curtea administrativă a refuză să judece cazul
motivând că este prematur. Conform legii finlandeze tratatele internaționale au prioritate în fața legii naționale
Olivia Maria
da, bine, ok,
DAR CURTEA ADMINISTRATIVA VA FUNCTIONA, nu ? de ce nu functioneaza ? va
functiona, se va deschide, doar nu e inchisa, dar eu vreau sa ma apropii acum
de un rationament, niste pasi care ar putea fi facuti, la curtea
administrativa...
Camelia Smicala
Accesul la justiție este aproape nul
Olivia Maria
Bine. Acuma,
o sa va mai spun ceva, dar mai intai, SA PRESUPUNEM CA SUNTEM CU CAZUL DVS IN
ROMANIA, nu in Finlanda, deci sunteti in Romania si trebuie sa actionati in
Justitie in Romania, da ? VREAU SA VAD DACA CE E IN ROMANIA, E SI IN FINLANDA,
SI DE FAPT, TREBUIE CA E SI IN FINLANDA, ma urmariti ? Mai intai, pasul (1) :
sa scrieti Serviciilor Sociale din Tampere, si sa solicitati sa ia in
considerare ( chiar daca ati mai facut asta) sentinta de la tribunalul Turku
prin care aveti din 2013 recunoscuta custodia copiilor, In aceeasi scrisoare sa
cereti eliberarea copiilor, si sa spuneti ca reclamati si cereti ridicare
masurilor luate impotriva copiilor : faptul ca nu au voie sa comunice, nu au
acces la informatie, MIHAI NU ARE VOIE SA INVETE DESI A INTRAT LA ACEL
GIMNAZIU, si toate acestea, dar acum sa scrieti despre faptul ca Mihai nu are
voie, i se interzice sa mearga la gimnaziu, i se incalca dreptul la
educatie/invatatura, pentru ca suntem in termen cu privire la masura asta.
SERVICIILE SOCIALE la aceasta scrisoare a dvs. sunt obligate sa va raspunda :
(1) fie NU VOR RASPUNDE NIMIC, ADICA VOR TACEA, (2) fie va vor respinge in
scris cererile din scrisoare. Si daca va vor raspunde in scris, si daca vor
tacea, va puteti adresa mai departe instantei/curtiiv administrative,
solicitand exact ce solicitati in scrisoarea catre serviciile sociale. Cand le
veti scrie, serviciile sociale vor fi obligate sa va dea un raspuns in termen
de un numar fixat prin lege, de zile ( 30 de zile cel mai adesea la noi ), daca
trec cele 30 de zile si nu va raspuns nimic, deci tac, va puteti adresa curtii
administrative, si puteti spune ca tac, atacam TACEREA, chiar asa, dar chiar
asa, si cereti ca serviciile sociale sa fie obligate sa va raspunda. Daca
serviciile sociale vor raspunde negativ, defavorabil cererilor dvs. cu acest
raspuns negativ, defavorabil, la fel, ne putem indrepta in fata curtii
administrative, atacam acest raspuns negativ, sau defavorabil.
Olivia Maria
In Romania,
existã si in practicile internationale existã, iata, vorbim de 2 notiuni putin
diferite, acestea sunt, si imediat va dau sa cititi un textulet micut : AVEM cu
privire la judecatorii care primesc o cerere si ei trebuie sa o judece: avem
(1) DENEGAREA DE DREPTATE, si (2 ) DENEGAREA DE JUSTITIE.
Olivia Maria
Acum, cititi
un text micut, extrag din textul mai mare, cu privire la DENEGAREA DE JUSTITIE:
Denegarea
Va dau sa
cititi PUTIN despre denegarea de Justitie, si e mentionata si Denegarea de
Dreptate, mai intai se precizeaza legea interna, nationala, adica a Romaniei,
si pe urma practica internationala : PRIVESTE ACCESUL LA JUSTITIE :
Trebuie sa
depasim BLOCAJUL, trebuie sa redeschidem procesul, despre care spuneti ca din
2016 e blocat !!!!!!!!!!!!!!!
You changed the chat theme to Teal Blue.
Olivia Maria
15h40
Sursa: https://www.facebook.com/messages/t/camelia.smicala »
Camelia Smicala
spune ca in Finlanda « Accesul la Justitie este aproape nul », si ca « Curtea
administrativa nu functioneaza”, inca mai aflãm ca “Teoretic
poți face plângere la AVI, Avocatul Poporului dar nici una dintre aceste
instituții nu funcționează ».
Cu privire
la actiunile in Justitie pe care vor sa le intenteze Camelia Smicala si copiii,
aflãm cã: “De un an și jumătate nu am reușit să obținem măcar un număr de dosar la apelul pus de avocatul copiilor”, si cã “Din anul 2016 *
[*2013 ] Curtea administrativă a refuză să judece cazul motivând că este
prematur.”, si, cu toate acestea aflãm si acest
aspect important, la care ne asteptam, dar a carei confirmare o voiam din
partea Cameliei Smicala : “ Conform legii
finlandeze tratatele internaționale au
prioritate în fața legii naționale “. “-am inchis ghilimelele.
Prin Tratate internationale, aici intelegem si Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, adica intelegem si articolele 6 si 13, dreptul
la un proces echitabil si dreptul la un recurs efectiv.
Ne intrebãm in acest punct, ce inseamna faptul ca in
Finlanda nu functioneaza – nu functioneaza – Curtea Administrativa, nici
Avocatul Poporului ?
Care este
sistemul juridic in Finlanda ?
Am sa citez
din articolul despre “Constitutie
si sistemul institutional “ in Finlanda, articol in limba
franceza care poate fi citit integral, accesand acest link : http://infoprisons.ch/bulletin_13/finlande_LegiGlobe.
“
2 - Système
juridique
Le droit
finlandais est inspiré du droit romano-germanique et influencé par le droit
suédois. Il est codifié. / adica :
Sistemul juridic :
Dreptul
finlandez este inspirat din dreptul romano-germanic si influentat de dreptul
suedez. El este codificat.
3 -
Organisation judiciaire /Organizarea judiciara
Il y a deux
ordres juridictionnels en Finlande. / Existã doua ordine jurisdictionale in
Finlanda.
L’ordre
judiciaire comprend trois degrés de juridiction : / Ordinea
judiciara cuprinde trei grade de jurisdictie :
La Finlande
possède 27 tribunaux de district (käräjä-oikeus), compétents en matière pénale,
civile
et pour les
litiges de la vie courante (divorce, question de la garde des enfants…). Ces
tribunaux
sont
dirigés par un Chief Judge (laamanni). Les affaires les plus simples sont
jugées à juge unique,
alors que
trois juges professionnels traitent les cas plus complexes (District Judges -
käräjätuomari). /
Finlanda
are 27 de Tribunale de District
( karaja-oikeus ), competente in materie penala, civila si pentru litigiile
vietii curente ( divort, chestiuni
privind incredintarea copiilor... ). Aceste tribunale sunt
conduse de un Judecator Sef ( laamanni ). Procesele/ Cauzele cele mai simple
sunt judecata de un judecator unic,
in timp ce
trei judecatori profesionisti trateaza cazurile mai complexe ( Judecatorii de
District – karajatuomari ). “
“Les cours
régionales d’appel (hovi-oikeus) constituent le second degré de juridiction. Au
nombre de 6, elles siègent dans les villes de Turku, Vaasa, Kuopio, Kuovola,
Rovaniemi et Helsinki. /
Curtile regionale de apel ( hovi-
oikeus ) constitutie al doilea grad de jurisdictie. In numar de 6, ele
isi au sediul in orasele Turku, Vaasa, Kuopio, Kuovola, Rovaniemi si Helsinki.
Elles sont
compétentes pour recevoir tous les appels formés contre les décisions des
tribunaux de
district,
aussi bien en matière civile que pénale. Les cours d’appel sont par ailleurs
compétentes
en premier
ressort en matière de trahison et de haute trahison, ainsi que pour certaines
infractions
dans la
fonction publique. Trois juges statuent sur les questions de fond et de droit./
Ele sunt
competente pentru a primi apelurile formulate impotriva deciziilor tribunalelor
de district, atat in materie civila cat si penala. Curtile de apel sunt de
altfel competente in prima instanta in materie de tradare si de inalta tradare,
cat si pentru anumite infractiuni in functia publica.”
« La
Cour Suprême (korkein-oikeus), degré ultime de juridiction à Helsinki, se
prononce sur les
questions
de droits civil, commercial et pénal en fournissant des précédents aux
juridictions
inférieures.
Sous réserve d’admissibilité du recours (leave of appeals), celui-ci est
examiné par 5
membres de
la cour ou par 12 membres, ou en assemblée plénière s’il s’agit d’une affaire
emportant
des conséquences importantes sur le droit finlandais. /
Curtea Suprema ( korkein – oikeus ), ultim
grad de jurisdictie la Helsinki, se pronuntã asupra chestiunilor de drept
civil, comercial si penal furnizand precedente jurisdictiilor inferioare.
Sub rezerva
admisibilitatii recursului ( leave of appeals ), acesta [ recursul ] este
examinat de 5 membri ai curtii sau de 12 membri, sau in adunare plenara daca
este vorba de un proces/ o cauza care antreneaza consecinte importante asupra
dreptului finlandez. «
« L’ordre
administratif comprend deux degrés de juridiction : Ordinea administrativa
cuprinde doua grade de jurisdictie :
Les cours
administratives régionales (hallinto-oikeus), composées de 3 juges, se
prononcent, en
premier
ressort sur les recours individuels formés contre des décisions ou actes
administratifs. Ce
droit de
recours existe systématiquement, y compris pour l’Etat et les autorités
municipales, sauf
si cela est
contredit par une disposition législative spécifique. La procédure est essentiellement
écrite même
s’il peut y avoir des débats oraux. La Finlande comprend 8 cours administratives
régionales
dans les villes d’Helsinki, Hämeenlinna, Kouvola, Kuopio, Oulu, Rovaniemi,
Turku
and Vaasa,
plus la cour administrative d’Åland (pour l’Etat libre associé d’Åland). /
Curtile administrative regionale ( hallinto
– oikeus ), alcatuite din 3 judecatori, se pronuntã, in prima instanta asupra
recursurilor individuale formulate impotriva deciziilor sau a actelor
administrative. Acest drept de recurs existã sistematic, inclusiv pentru Stat
si pentru autoritatile municipale, doar daca aceasta nu este contrazis printr-o
dispozitie legislativa specifica. Procedura este in mod esential scrisa chiar
daca pot avea loc dezbateri orale.
Finlanda
are 8 curti administrative regionale in orasele Helsinki, Hameenlinna, Kouvola,
Kuopio, Oulu, Rovaniemi, Turku si Vaasa, plus curtea administrativa din Aland
(pentru Statul liber asociat Aland).”
« La
Cour Administrative Suprême (korkein hallinto-oikeus) reçoit les appels formés
contre les
décisions
des cours administratives régionales. Elle statue sur la légalité des actes
administratifs.
La règle du
leave of appeals ne s’applique pas en principe, sauf exceptions (affaires
fiscales).La
formation
de jugement est composée par principe de 5 juges. Dans certains contentieux
techniques,
deux experts assistent les juges. Une affaire ayant un intérêt particulier sur
le plan des
principes
peut être examinée en séance plénière de la chambre ou en séance plénière de la
Cour
administrative
suprême.”/
Curtea Administrativa Suprema ( korkein
hallinto-oikeus ) primeste apelurile formulate impotriva deciziilor Curtilor
administrative regionale. Ea statueaza asupra legalitatii actelor
administrative. Regula lui « leave of appeals » nu se aplica in
principiu, doar daca nu sunt exceptii (cauzele/procesele fiscale). Completul de
judecata este alcatuit din principiu din 5 judecatori. IN anumite
contencioase tehnice, doi experti ii asista pe judecatori. Un proces/ o cauza
prezentand un interes particular in planul principiilor poate fi examinata in
sedinta plenara a camerei sau in sedinta plenara a Curtii administrative
supreme. »
Am sa
introduc aici un extras din
conversatia mea din 17 august 2020 cu dna Camelia Smicala, ca de obicei, pe
facebook-messenger, si care mi-a adus lamuriri importante cu privire la
hotararea judecatoreasca a Tribunalului Turku, iata :
“Olivia
Marcov si Camelia Smicala pe FB Messenger la 17 august 2020
10:56 AM
LUNI 17 AUGUST 2020
Olivia Maria
16 august 2020 : Va trimit materialul sau lucrarea mea in CAZUL SMICALA la
12 august 2020, reluati lectura de la bun inceput, intrucat am adaugat in
cuprinsul materialului. E o zi caniculara si azi, vreau sa lucrez acum
dimineata si cat voi putea pana spre seara, pentru ca stiu ca voi obosi, asa
incat vreau sa profit de dimineata si ziua aceasta la inceputul ei. Daca puteti,
gasiti un timp, si vorbiti cu dna Angela Negrota, cu dl Jan Pantelimon, ca,
dupa ce imi termin Lucrarea in CAZUL SMICALA, daca vor dori, sa semneze si ei.
Eu il voi expedia oricum dlui ministru la MAE si dlui Orban la Guvern. Pe dl
Orban l-am cunoscut intr-o imprejurare neasteptata pentru mine si am fost
surprinsa de zambetul frumos, amabilitatea si bunavointa dumnealui, se intampla
in iulie 2012 la Palatul Parlamentului cand a iesit in intampinarea noastra la
Poarta, eram cu tata, cu prof.astronom Ieronim Mihaila cu care tata lucra, cu
profesorii Ctin Udriste care a scris manualele noastre de Matematica din anii
de liceu in Romania si prof.Florin Munteanu si cu un domn academician geolog
roman, cu un olandez profesor de Fizica, azi doctor in Fizica, si cu un inginer
in Mine, inginer militar francez din Franta, venisem la biroul deputatului
Varujan Pambuccian care a fost deopotriva studentul la facultatea de matematica
al tatalui meu prof.Nicolae Marcov si al prof. Ieronim Mihaila.
Olivia Maria
Camelia Smicala
Acum citesc.Buna dimineața!
Olivia Maria
Neata, mai am ceva de lucru, asa cum am spus, stiu ce am de scris,
dar...imi mai trebuie cumva ...sa vad cum pot formula.... Lectura
utila !!!!
Camelia Smicala
Am citit și e foarte bine scris. Cu un singur lucru nu sunt de acord:amestecarea cazului Herminei. Sunt spețe diferite și nu e bine
să fie amestecate
Mulțumim!
Olivia Maria
Am sa mentionez acest lucru explicit in lucrarea mea.
5:51 PM,
LUNI 17 AUGUST 2020
Olivia Maria
Inainte de 2015, luna mai, copiii au mai fost luati de protectia copilului?
Iar cu privire la sentinta tribunalului turku din 2013, inseamna ca e vorba de
nerecunoasterea unei hotarari judecatoresti, sau si de refuzul Statului
finlandez de a pune in executare aceasta hotarare. Nerecunoasterea trebuie ca e
un articol din codul penal al finlandei, care ar fi criminal law of finland =
codul penal al finlandei.
Nu.Prima dată pe 16.05.2015
Olivia Maria
Dar de la divortul dvs din anul 2010 si pana la sentinta din 2013 a
tribunalului turku, ati avut custodie comuna cu fostul sot, privind copiii ?
Da.
Olivia Maria
Si n au fost probleme, copiii au fost numai la dvs.? Oricum, pana la urma,
ar rezulta ca de prin mai 2016 cand a fost ridicata custodia vremelnica a
fostului sot, copiii, care in decembrie 2015 fusesera adusi inapoi la dvs
motivat de faptul ca aveau o viata normala alaturi de mama lor, - din mai 2016
nu a mai existat o baza legala pentru detinerea copiilor de catre protecyia
copilului. Nu ?
1
Olivia Maria
Dreptul la un proces echitabil si dreptul la un recurs efectiv sunt
prevazute de art 6 si art 13 din conventia Cedo, si au legatura. Numai, asupra
acestui aspect, e un aspect piatra unghiulara...nu stiu cum sa argumentez, cum
se pune problema. Din 2016 ce procese ati vrut sa intentati dvs sau si copiii,
daca ati vrut. Vorbeati de un blocaj din 2016 incoace.
Da.Nu au acceptat să judece cauza
Pur și simplu au refuzat
Olivia Maria
Da, dar ce cauza exact ?
Camelia
Smicala
Ultimul proces a fost
cel din 2013
Nu au motivat decât că
este prematur
Olivia Maria
Ce ati cerut ?
Revocarea deciziei
Socialul de luare în custodie a copiilor.Ca urmare,din punct de vedere legal eu
sunt tutorele Copiilor in continuare
Olivia Maria
Aha
Da...
Avand in vedere sentinta turku din 2013, definitiva...n ce an a devenit
definitiva ?
Sentinta turku a fost recurata caci a ajuns la curtea suprema, iar curtea
suprema a confirmat solutia tribunalului turku din 2013, si astfel, se tinta
turku a ramas definitiva.
Camelia
Smicala
În 2013.Curtea Supremă a întărit decizia
Camelia replied to you
Exact!
Olivia Maria
Deci in acelasi an.
Olivia Maria
Inseamna ca, din mai 2016 nu mai este un temei legal pt detinerea copiilor
la protectia copilului.
Nu este!
Olivia Maria
Citisem intr-un articol: in mai 2015, cand au venit executorii acasa sa ia
copiii, copiii nevrand sa mearga la tata, au apelat 112, ca urmare, executorii
i au dus la protectia copilului. Asa este ?
Aici e dificultatea, faptul ca au apelat chiar copiii 112
?
Nu. Poliția i-a dus.Tatal lor voia sa ii scoată din țară Imediat
Olivia Maria
Oo
Le făcuse pașapoarte la urgență.Decizia se dăduse pe 15.05.si în aceeași zi le-a făcut pașapoarte
Poliția a salvat atunci copiii
Olivia Maria
Dar in filmulet nu i
au luat executorii, cu care v ati batut?
Si cine a chemat
politia?
Copiii au chemat poliția.Pokotia a început
să sune pe cei de la protecția copilului, ăia
s-au speriat și nu au avut curajul să ducă copiii la tată
Poliția
Olivia Maria
Asta e, copiii au sunat.
Da.Sunt înregistrare apelurile lor la 112
Scuze de greșeli!Vorbesc între timp cu copiii
Olivia Maria
Si in filmulet va bateati cu executorii, inainte sa vina politia ?
Da.Mai Exact,ne apăram de ei.Eu ne băteau
Olivia Maria
Da
Unde voia sa i duca tatal
pe copii? In ce tara ? Si asta, dupa ce a facut plangere ca vreti sa scoateti
copiii din tara. De data
asta voia el.
Nu știm unde.Pe copii îi
amenința că îi duce în Mexic.
Olivia Maria
Camelia
Smicala
Are firme în toată
lumea. Venituri zero în acte
Olivia Maria
Spitalul 9
Olivia Maria
Deh, un singur om, sa aiba atatea firme, cat de capabil sa fie
cineva...credeti ca singur poate?
Nu
Olivia Maria
Da, deci o incoerenta la el, se plange la tribunal ca furati copiii, si in
aceeasi zi a hotararii tribunalului, le face pasapoarye sa i fure el, si taman
in mexic, ca pensie alimentara nu platea.
Din moment ce tatal nu mai are custodia, sau nu o are, a copiilor, celalalt
sot mai are nevoie sa ii ceara acordul ca sa plece din tara cu copiii?
Camelia Smicala
Avem custodie comună în continuare, conform hotărârii
din 2013.Au refuzat de atunci să judece orice legat de copii
Olivia Maria
Da, asta e, dar atunci cum se va putea trece peste partea lui de custodie
si repatria copiii, in cazul in care ii lasa protectia copilului, si, pe de
alta parte, Protectia copilului... ar trebui sa ceara si tatal anularea
deciziei prin care copiii au fost luati de serviciile sociale. Si cu el, nu se
poate, vad, intelege nimeni, adica dvs. Ar trebui ca el sa fie decazut din
drepturile parintesti.
Olivia Maria
ar trebui sa obtineti in instanta, ca minorii sa va fie incredintati numai
dvs.. Faptul ca nu plateste pensie alimentara, poate fi un motiv, un argument.
Mi se pare ca, in emisiunea tvr, avocata dvs. dna Sacrieru Corina, in interviul
ce i s-a luat, a spus, ea oricum a spus despre sentinta din 2013 si ca, de
atunci nu va mai puteti judeca.
Olivia Maria
IN legatura cu custodia, trebuie sa va judecati la un tribunal, adica la un
tribunal civil, iar in legatura cu anularea deciziei serviciilor sociale prin
care au luat copiii, trebuie sa va judecati la curtea administrativa.
Nu au acceptat judecarea cazului nici la tribunal civil
Olivia Maria
Ok. La curtea administrativa puteti formula apel impotriva deciziilor luate
de serviciile sociale. La curtea administrativa puteti ataca in instanta, ACTE
ADMINISTRATIVE, masurile luate de serviciile sociale pe durata in care copiii
s-au aflat, adica se afla in centrele care ii detin, decizia de a-i lua pe
copii sub protectie copilului, etc. Dar, la tribunalul civil, CUM ATI CERUT, CE ATI CERUT EXACT ? Tot asta ati cerut, adica anularea ( dvs. ati
spus "revocarea" ) deciziei serviciilor sociale si constatarea, in
consecinta, - cum ati spus mai sus - ca sunteti tutorele copiilor "in
continuare" ????
Avocatul copiilor a făcut contestație.De un an și jumătate
nu avem măcar un număr de dosar
Olivia Maria
Daca am avea toate legile
acestea, traduse frumos si actuale - finlandeze ! Iar avocatul e finlandez ? In
legea privind protectia copilului scrie ca se poate face APEL, asa se numeste,
el de ce a facut Contestatie ?
Apel.Va pot trimite
pe o adresă de mail.Dar e in engleză.L-am tradus din finlandeză.Avocatul e
finlandez
Olivia Maria
Ah ! imi vine sa scot o exclamatie ! Am sa-l parafrazez pe judecatorul
Barbacioru, stiti ca la tribunal, in tribunale, limbajul este cel al
justitiabililor, pe care il auzim, si cateodata mai e 'citat", reprodus si
de vreun magistrat (desi mai ales parchetarii procedeaza asa), deci exclamatia
cu pricina era, fara suparare, E IMPERSONALA, ABSOLUT IMPERSONALA "
Manca-ti-as !". Sigur, trimiteti-mi pe email daca vreti, de cand ma
straduiesc sa inteleg ce se intampla cu procesele dvs !!!!
Olivia Maria
oliviamarcov@yahoo.fr
MAE ARE ABSOLUT TOATE ACTELE DVS ADICA SI HOTARARILE JUDECATORESTI ?
Camelia Smicala
Am trimis
Camelia replied to you
Da
Olivia Maria 20h13, 17 august 2020
ok, am sa deschid, sa o iau de acolo.
Din
dialogul de mai sus, rezultã ca Mama, Camelia Smicala Jalaskoski are custodia
comuna a copiilor Mihai si Maria Jalaskoski, comuna cu fostul ei sot, numitul
Petri Jalaskoski, potrivit Sentintei din 2013 a Tribunalului Turku, care a fost
mentionata mai sus.
Articolele 8 si 10 din Conventia Europeana
a Drepturilor Omului, adica Dreptul la respectarea vietii private si de familie
( care inglobeaza si protectia vietii profesionale, dupa cum vom vedea mai
departe ) si Libertatea de exprimare (expresie=exprimare) care este in fapt
dreptul la libertatea de exprimare.
Despre aceste doua
articole, respectiv drepturile pe care le protejeaza, si, tinand cont de cele
intamplate in cazul Smicala, au fost sau nu, respectate aceste drepturi ?
Il voi cita pe Profesorul Jean-François
Renucci, profesor la Universitatea din Nisa Sophia-Antipolis, in cursul sãu
“Drept European al Drepturilor Omului”, editia a 2-a, Editura L.G.D.J., Paris,
2001 :
Mai inainte insa,
as vrea sa revin foarte pe scurt si sa notez succesiunea evenimentelor din
viata Cameliei Smicala : prin anul 2004 Camelia
Smicala pleaca si se stabileste in Finlanda, din 2005-2010 este casatorita cu
numitul Petri Jalaskoski finlandez si cetatean finlandez, din 2015 si pana la
data prezenta copiii Mihai si Maria Jalaskoski sunt tinuti sub autoritatea
Protectiei Copilului finlandeza si respectiv, a Serviciilor Sociale finlandeze
din Tampere, prin asistenta/lucratoarea sociala dna/dra Terhi Tuominen.
Prin urmare :
La data la care
profesorul Renucci a scris si a publicat cursul sãu mai sus citat, adica anul 2001, drepturile care
i-au fost incalcate Cameliei Smicala si copiilor ei Mihai si Maria, mai intai
ca existau, erau consfintite in Conventia Europeana a Drepturilor Omului ( si
nu numai in aceasta ), si al doilea, in afara de faptul ca erau prevazute in
Conventia Europeana a Drepturilor Omului erau si interpretate la lumina
judecatorilor europeni ai Curtii Europene de la Strasbourg astfel cum vom vedea
chiar acum mai jos :
Citez din profesorul Renucci : (paginile
124 si urmatoarele...)
“Protectiile fundamentale :
Doua protectii pe
care le putem califica drept fundamentale fac obiectul unei atentii particulare
in Conventia Europeana a Drepturilor Omului : este vorba de protectia
intimitatii si de protectia activitatii sociale si politice.
Protectia europeana a intimitatii :
Dreptul la intimitate este in mod esential
consacrat in primul alineat al articolului
8 al Conventiei Europene care protejeaza viata privata si de familie, cat si
domiciliul si corespondenta.
In revansa, al doilea alineat al aceluiasi articol
prevede o atingere posibila adusa acestui drept de puterile publice : totusi nu
poate exista ingerintã a unei autoritati publice decat daca aceasta ingerinta
este prevazuta de lege si daca ea constituie o masura care, intr-o societate
democratica, este necesara securitatii nationale, sigurantei publice,
bunastarii economice a tarii, apararii ordinii si preventiei infractiunilor
penale, protectiei sanatatii sau moralei, sau protectiei drepturilor si
libertatilor altuia.
Dar principiul consistã efectiv in evitarea
oricarei imixtiuni arbitrare, oricarei ingerinte intempestive a Statului, in
viata privata si de familie a unui individ, cat si in ce priveste domiciliul
sãu si corespondenta sa.
Interpretarea
acestui text trebuie de altfel sa raspunda acestei exigente, in acelasi timp
tinand cont de evolutia societatii: Conventia este efectiv un “instrument viu”
si drepturile garantate trebuie sa fie interpretate in lumina conditiilor de
viata actuale.
Mai mult, este cat
se poate de cert ca atitudinea pasiva a unui Stat, chiar in absenta oricarei
ingerinte, poate de asemenea constitui o violare a Conventiei : Statul are
efectiv obligatii pozitive si trebuie in consecinta sa ia masurile care se
impun in scopul de a face efectiva respectarea dreptului la intimitate. In
definitiv, Statul trebuie sa actioneze de maniera sa permita celor interesati
sa duca o viata de familia normala.”
“Pentru ca dreptul
persoanei la intimitate sa fie garantat se cere indeplinirea unor obligatii,
care sunt obligatii pozitive sau obligatii de a face ori de a actiona pentru a
permite dreptului garantat sa devina efectiv si obligatiile pozitive incumbã
indeosebi autoritatilor Statului, si obligatii negative sau de abtinere de la
alte ingerinte in exercitiul dreptului, decat cele prevazute expres de
articolul 8 (alineatul al doilea), reprezentand o categorie majoritara de
obligatii.
Obligatiile
negative incumbã si unor persoane fizice sau juridice, care pot afecta
exercitarea dreptului la viata privata si de familie (familiala).”( - in “Drept
European al Drepturilor Omului, Vol.I, Drept material european al drepturilor
omului, editia a IV-a, de profesor Ionel Olteanu, Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2007, Universitatea Spiru Haret)
“Protectia vietii private si de familie :
In legatura cu
intelesul notiunii de “viata privata”, atat doctrina, cat si jurisprudenta
europeana au retinut ca aceasta notiune cunoaste dimensiuni variabile in
functie de persoanele in cauza si de imprejurarile cazurilor, fiind in
consecinta greu de definit.
Totusi, prin Recomandarea
428 (1970), Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a definit “viata
privata” astfel :
“Dreptul la
respectarea vietii private constã in posibilitatea persoanei de a trai dupa cum
intelege, cu un minim de ingerinta. El priveste viata privata, viata familiala
sau de familie si viata in camin, integritatea fizica si morala, onoarea si
reputatia, faptul de a nu se prezenta informatii false despre o persoana,
nedivulgarea faptelor inutile si jenante, publicarea fara autorizatie a fotografiilor
private, protectia impotriva spionajului si indiscretiilor nejustificabile sau
inadmisibile, [...].”
Evolutia conceptelor :
Progresiv,
judecatorii europeni au consacrat o evolutie a conceptelor de viata privata si
de familie.
Astfel ei au extins notiunea de viata privata la
relatiile sociale, ceea ce a favorizat irumperea relatiilor profesionale,
protectia mediului sau inca dreptul la identitate in domeniul vietii private,
limitate pana atunci la secretul vietii private si la libertatea vietii
sexuale.
Aceasta abordare extensiva traduce
vitalitatea dispozitiilor conventionale.
“In legatura cu
aplicarea articolului 8 la notiunea de viata de familie, Curtea de la Strasboug
a retinut ca incredintarea minorului reprezinta o ingerinta a autoritatilor in
domeniul vietii private. Astfel, in Hotararea
Scozzari e Giunta contra Italiei, din
13 iulie 2000, Curtea a aratat ca desfacerea unei casatorii reprezinta o
ingerinta in viata privata si de familie si ca urmarirea interesului copilului
reprezinta o masura luata in sensul respectarii dreptului prevazut de articolul
8.
Limitarile exercitiului dreptului la viata
privata si de familie sunt cuprinse in paragraful 2 al articolului 8 al
Conventiei Europene a Drepturilor Omului si reprezinta conditii de stricta
interpretare.
Criteriile
identificate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care trebuie respectate
de ingerintele autoritatilor nationale in exercitarea dreptului la viata
privata si de familie, sunt:
-Trebuie prevazute
de lege :
-Potrivit jurisdictiei
europene, desi legea este inteleasa intr-un sens larg, incluzand si practica
judiciara unitara si consolidata, ea trebuie sa indeplineasca exigentele
necesitatii, accesibilitatii, previzibilitatii si proportionalitatii ( in
sensul ca prevederea legala trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit );
-Legea trebuie sa
fie necesara intr-o societate democratica (respectiv, sa rezulte dintr-o nevoie
imperioasa) si sa corespunda unui scop legitim;
-Necesitatea legii
trebuie sa corespunda scopului protectiei securitatii nationale, sigurantei
publice, bunastarii economice a tarii, apararii ordinii si prevenirii faptelor
penale, protejarii sanatatii sau moralei ori protejarii drepturilor si
libertatilor altor persoane.
Prezentarea acestor exigente (conditii) pune
in evidenta faptul ca marja de apreciere a autoritatilor Statului privind
limitarile sau ingerintele in exercitarea dreptului la viata privata si de
familie nu este nelimitata, aceasta fiind supusa controlului jurisdictional
national si european.
De asemenea, o
observatie importanta este aceea care poarta asupra necesitatii unui echilibru
permanent intre interesul public sau comunitar, pe de o parte, si beneficiul
efectiv al dreptului la viata privata si de familie, pe de alta parte.
Curtea de la Strasboug
a precizat, in Hotararea Silver si
altii contra Regatului Unit si Klass si altii contra Germaniei din 6 septembrie
1978, principiile
admisibilitatii unor limitari ale dreptului la viata privata si de familie astfel :
-Adjectivul “necesar” nu este sinonim cu cuvantul “indispensabil”, dar nu are nici
supletea termenilor “admisibil”, “normal”, “util”, “rezonabil” sau “oportun” (Hotararea Handyside contra Regatului Unit din 7 decembrie 1976 );
-Statele
contractante se bucura de o anumita marja de apreciere – care nu este nelimitata – in
materia recurgerii la ingerinte, dar decizia finala asupra compatibilitatii lor
cu acestea apartine Curtii (Hotararea Handyside, precitata);
-“Necesara intr-o societate democratica”
inseamna ca, pentru a fi compatibila cu Conventia, ingerinta trebuie indeosebi
sa corespunda unei “nevoie sociale
imperioase” si sa fie “proportionala cu scopul legitim urmarit”;
-Admisibilitatea
ingerintelor presupune o interpretare restrictiva a prevederilor Conventiei,
care asociaza o exceptie la un drept garantat (Hotararea Klass si altii contra
Germaniei, precitata).” ( in “Drept European al Drepturilor Omului, Vol.I,
Drept material european al drepturilor omului, editia a IV-a, de profesor Ionel
Olteanu, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007, Universitatea
Spiru Haret)
“O dificultate a aparut cu privire la
plasamentul minorilor : o astfel de masura constituie o ingerinta in dreptul la
respectarea vietii de familie, parintii si copilul avand dreptul de a trai
impreuna ; judecatorii
europeni au amintit atunci ca procedura asistentei educative trebuie sa fie
echitabila si respectuoasa, adica sa respecte interesele parintilor.( -
in Renucci, cursul citat mai sus )
IN acest punct
vreau sa subliniez ca Petri Jalaskoski, tatal copiilor Mihai si Maria care sunt
copiii mamei lor Camelia Smicala, a apreciat atat in prima sa casatorie cu alta
femeie, cat si in casatoria sa cu Camelia Smicala cã Statul este acela care
trebuie sa creasca si sa ii creasca copiii intrucat copiii necesita prea multa
cheltuiala.
Si, intr-adevar, se
pare ca, sau este chiar asa, Petri Jalaskoski mai are doi copii din prima lui
casatorie cu o alta femeie.
Prin urmare, interesele tatalui Petri Jalaskoski
sunt ca Statul sa ii creasca pe Mihai si Maria Smicala.
Cu toate acestea,
citeam intr-un articol care relata cazul Smicala, Petri Jalaskoski a navalit pe
scarile casei Cameliei Smicala intr-o buna zi si s-a napustit in camera sotiei
sau fostei sale sotii Camelia Smicala peste care a sarit furios si careia a
inceput sa ii suceasca picioarele.
Copiii ar fi –
Mihai, ar fi spus atunci, intrucat tatal l-a bagat si tinut cu capul sub apa, a
brutalizat-o si pe Andreea Mocanu, fiica cea mare a Cameliei Smicala, ar fi
spus, voiau atunci sa apeleze serviciul 112, moment in care Petri Jalasloski
i-a amenintat ca vor ajunge la Casa de Copii !
Desi casatoriti,
Camelia si Petri Jalaskoski nu au avut nici macar o viata de...”concubinaj”, in
sensul ca nici macar nu au dormit si nu au trait sub acelasi acoperis, Camelia
Smicala fiind mai tot timpul singura, fara sotul ei, dar cu copiii ei Mihai si
Maria si Andreea, in casa ei din Tampere.
Desigur insa ca, un
parinte, un tata nu se poate prevala de astfel de “interese”, precum acelea
afirmate intotdeauna de el, cum ca Statul trebuie sa ii creasca copiii si de
maniera generala sa creasca copiii care
necesita prea multa cheltuiala din partea unui parinte.
Aceste “interese” ale lui Petri Jalaskoski
nu sunt compatibile cu semnificatia vietii conjugale si de familie, parintesti.
In mai
2015, Petri Jalaskoski s-a adresat instantei de judecata in procedura de
urgenta, motivand urgenta prin faptul ca mama copiilor sai Mihai si Maria,
Camelia Smicala vrea sa fuga din Finlanda cu copiii sai, iar Camelia Smicala se
mutase intr-un oras la granita cu Rusia, insa anuntase, potrivit regulilor
impuse de Finlanda cetatenilor sai, mutarea ei din orasul Tampere.
In aceeasi
zi Petri Jalaskoski a obtinut castig de cauza din partea instantelor
judecatoresti si ca urmare a obtinut custodia vremelnica a copiilor sai Mihai
si Maria.
Ce a facut
el mai departe, in orele urmatoare ?
S-a dus, a
plecat de la instanta, si tot in regim de urgenta a obtinut eliberarea de
pasapoarte pentru copiii sai Mihai si Maria, pe care voia sa ii scoata din
Finlanda, copiilor spunandu-li-se atunci ca vor fi dusi in Mexic !
Sa avem
proaspat in minte faptul ca sotii, fostii soti Camelia Smicala si Petri
Jalaskoski aveau custodia comuna a
minorilor Mihai si Maria, copiii lor, prin sentinta din 2013 a Tribunalului
Turku ramasa definitiva, care este o sentinta de fond.
Sentinta
Tribunalului Turku din 2013 este o sentinta judecatoreasca pe fondul cauzei, si
nu o hotarare judecatoreasca pronuntata in regim de urgenta si care nu poate
institui decat o masura cu caracter vremelnic.
Custodia pe care
Petri Jalaskoski a obtinut-o vremelnic, in regim de urgenta in 2015, a durat
pana in 2016, aproape un an de zile, cand, judecatorul care i-a acordat
custodia si-ar fi/ adica si-a anulat singur sentinta din mai 2015 !
Ca urmare a
pronuntarii unei hotarari in regim de urgenta, caci in mod sigur nu se poate
altfel, nu se poate sa nu existe o hotarare judecatoreasca, din moment ce Petri
Jalaskoski se adresase instantei de judecata, si din moment ce, din relatarea
dnei Camelia Smicala aflam ca un an mai tarziu, judecatorul si-a anulat singur
hotararea judecatoreasca data in mai 2015 – in temeiul acelei hotarari din mai
2015, din 15 mai 2015, a doua zi, pe 16 mai 2015, la domiciliul Cameliei
Smicala si al copiilor ei Mihai si Maria s-au ivit trei executori judecatoresti
care au vrut sa ia copiii pentru a-i duce la tatal Petri Jalaskoski care
obtinuse cu o zi inainte custodia copiilor, vremelnica. Copiii inspaimantati de
conduita brutala a tatalui lor pe care il cunosteau prea bine, au refuzat sa
mearga, sau sa fie dusi mai exact, la domiciliul tatalui, si atunci au apelat Politia care a venit si i-a dus intr-un
Centru de Plasament, sau un Centru al Protectiei Copilului.
Aici ei au ramas o
luna, dupa care au fost luati si dusi la tata acasa, caci tatal avea custodia
copiilor sai, desi vremelnica, aici la tata au ramas vreo 2 luni timp in care
tatal nu s-a ocupat ca un tata de ei, ci dimpotriva, si au fost iar luati si
dusi intr-un Centru, iar mai tarziu, prin decembrie 2015 au fost inapoiati
mamei Camelia Smicala, dar nu pentru mult timp intrucat in mai 2016 au fost din
nou luati de la mama Camelia Smicala si dusi in Centre de Plasament, unde au
ramas pana in noiembrie respectiv decembrie 2019 cand au fugit fiecare, din
Centrul care ii tinea impotriva vointei lor.
Revin la profesorul Renucci, si il citez :
“In prelungirea
dreptului la respectarea vietii de familie garantat de articolul 8 al
Conventiei Europene a drepturilor omului, Consiliul Europei a propus o Conventie Europeana asupra nationalitatii,
adica asupra cetateniei, la 6 noiembrie 1997: aceasta Conventie
stabileste principii si reguli in materie de cetatenie a persoanelor fizice, si
reguli care determina obligatiile militare in caz de pluralitate de cetatenii.
“[...] pe de alta
parte, regulile de drept intern nu trebuie sa fie discriminatorii, principiul
non-discriminarii intre cetatenii sai trebuind sa ghideze Statul parte, oricare
ar fi modul in care respectiva cetatenie a fost dobandita.”
Protectia vietii profesionale :
Protectia
articolului 8 inglobeaza de aici inainte dreptul
individului de a lega si de a dezvolta relatii cu semenii sai : or, in
aceasta privinta mediul profesional joaca un rol important.
Asistam astfel la o extindere a vietii
private personale la “viata privata sociala”.
Judecatorii europeni au estimat ca ar fi
prea restrictiv sa se limiteze notiunea de viata privata la un cerc intim in
care fiecare poate sa-si duca viata personala dupa bunul sãu plac si din care
sa indeparteze (sa excluda ) in intregime lumea exterioara acestui cerc.
Vom nota ca decizia (hotararea) “Niemietz” permite deschiderea campului
vietii private, nu numai la activitatile profesionale, dar si dincolo de
acestea la ansamblul relatiilor sociale, indivizii trebuind sa aiba
posibilitatea de a-si strange legaturile cu lumea exterioara.
Aceasta inseamna ca viata privata
dobandeste prin insasi aceasta o dimensiune sociala.
Asa cum a fost remarcat cu pertinentã,
viata privata apare in acelasi timp ca dreptul de a ramane acasa pentru a-i
exclude pe ceilalti, si ca dreptul de a iesi din casa pentru a merge spre
ceilalti.”
Aici voi mentiona,
voi readuce in atentie faptul ca dupa 5 ani de cand copiii Mihai si Maria
Jalaskoski au fost luati sub autoritatea Protectiei Copilului (au fost luati in
2015) – dupa cinci ani deci, Serviciile Sociale din Tampere au facut plangere
la Politia din Tampere impotriva Cameliei Smicala, aducandu-i drept acuzatie
faptul ca ar fi incalcat dreptul la viata privata al copiilor ei Mihai si Maria
Jalaskoski prin postarea/ publicarea de fotografii de familie cu mama si
copiii, dar mai ales pentru ca ar fi postat inregistrarea video realizata de
vecinii Cameliei Smicala la momentul la care cei 3 executori judecatoresti s-au
ivit la Camelia Smicala acasa pentru a-i smulge copiiii pe care voiau sa ii duca
la domiciliul tatalui lor Petri Jalaskoski, moment in care mama si-a aparat
copiii, copiii, Mihai a aparat-o vitejeste pe mama sa, iar executorii
judecatoresti i-au rupt coastele Cameliei Smicala, care intr-o emisiune de la
Nasul tv a declarat chiar ca ar avea si alte inregistrari si ca aceasta
inregistrare e cea mai “blanda”, intrucat executorii judecatoresti, trei
barbati zdraveni s-au manifestat cu brutalitate.
Astfel pe 3 iulie
2020, Camelia Smicala a fost interogata timp de patru ore la, si de catre Politia
din Tampere cu privire la acuzatia
adusa de serviciile din cadrul Protectiei Copilului din Tampere.
Dupa cum vedem, viata privata se extinde la
viata privata sociala, a dobandit o dimensiune sociala, astfel incat
Camelia Smicala este in dreptul sãu, de a vorbi despre viata ei si a copiilor
ei minori Mihai si Maria Jalaskoski, carora nu le vrea raul, care sunt tinuti
impotriva vointei lor, si netinandu-se cont de dorinta, vointa si opinia lor cu
privire la detinerea fortata in Centrele si sub autoritatea Protectiei
Copilului, pe care deci Camelia Smicala vrea sa-i apere de incalcarile
drepturilor asupra lor, care se petrec si in Centrele care ii detin si de la
momentul la care au fost luati de Protectia Copilului cand nu s-a tinut cont de
faptul ca Mama Camelia Smicala avea custodia (desi comuna cu fostul ei sot)
copiilor ei. La acestea trebuie neaparat sa adaugam faptul ca minorii Mihai si
Maria au facut un apel public si l-au reinnoit de-a lungul detinerii lor in
Centrele Protectiei Copilului, de a fi salvati, ajutati, scosi, pusi in
libertate si inapoiati mamei lor Camelia Smicala, minorii insisi au facut acest
apel, care se adreseaza oricarei persoane ( Maria spunea “daca cineva stie pe
cineva care ne poate ajuta”, “daca cineva ne poate ajuta..”, minorii insisi au
facut public cazul lor, si minorii insisi in scopul de a fi scosi de sub
autoritatea Protectiei Copilului au fost si sunt de acord ca mama lor sa ii
apere si sa publice fotografiile lor de familie prin care ei vor sa arate chiar
lumii intregi, public sa arate, ca se dezvoltau foarte frumos, sanatos si erau
foarte fericiti si linistiti alaturi de mama lor Camelia Smicala, cand nu le
lipsea absolut nimic, nici libertatea de a avea activitatile dorite de ei,
specifice varstei lor si in general vietii unei persoane fizice, unui om. Cand
mergeau la scoala, si cand erau apreciati la scoala caci erau elevi buni, elevi
cuminti, elevi silitori.
Camelia Smicala, mama si copiii ei Mihai si
Maria Jalaskoski, si Andreea Mocanu in egala masura sunt o familie.
Iar cat priveste notiunea de viata de
familie, profesorul Renucci in cursul sãu citat mai sus, ne
spune ca : “Notiunea de viata
de familie tine de existenta legaturilor de consangvinitate suficient de
stranse”, in cazul nostru sunt cele mai stranse care existã la
specia umana, la om.
De asemenea, in
continuare, profesorul Renucci ne precizeaza ca :
“Dar pentru Curtea Europeana, viata de
familie nu este legata de casatorie si ea continuã dupa un divort.”
“In regula
generala, prin viata de familie se inteleg raporturile dintre parinti si copii,
dar raporturile intre rude pot de asemenea fi luate in considerare din momentul
in care pot juca un rol important in cadrul familial”
“IN orice ipoteza,
viata de familie trebuie sa fie preexistentã si efectivã: ea trebuie sa fie
caracterizata de relatii reale si stranse intre membrii sai.”
Intrucat viata de familie are o dimensiune
sociala, ea este strans legata si chiar inclusa in :
Libertatea de exprimare, sau Dreptul la
libera exprimare, prevazuta de articolul 10 al Conventiei Europene a
Drepturilor Omului :
Revin la profesorul Renucci, si il citez :
« Libertatea de exprimare ( La liberté
d’expression ) :
Articolul 10 al
Conventiei Europene a drepturilor omului :
Acest articol
consacrã libertatea de exprimare in acelasi timp prevazand apoi, in al doilea
alineat al sãu, anumite limitari.
Primul alineat al
articolului 10 aminteste deci ca fiecare persoana are dreptul la libertatea de
exprimare.
Acest drept
cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica
informatii sau idei fara sa poata exista ingerinta autoritatilor publice si
fara considerare de frontiera.
O libertate esentiala :
Importanta
libertatii de exprimare este considerabila: judecatorii europeni au precizat ca
este fundamentul esential al unei societati democratice si una din conditiile
primordiale ale progresului sãu si al dezvoltarii fiecaruia.
Cei care au
redactat articolul 11 al Declaratiei de la 1789 subliniasera de altfel cã este
unul din drepturile cele mai pretioase ale omului.
In aceste conditii
o obligatie pozitiva in sarcina Statului se impunea : pentru ca aceasta
libertate sa fie efectiva si concreta, Statul are efectiv, nu numai o obligatie
de abtinere intrucat el nu trebuie sa impiedice libertatea de a difuza si de a
primi informatiile, dar si o obligatie de actiune caci el trebuie sa asigure
libera circulatie a informatiilor.
Intr-o maniera mai generala, informatia
trebuie sa poata fi asigurata prin toate mijloacele tehnice existente sau, asa
cum a precizat Comisia Europeana, “alte forme de exprimare”.
Conditie sine qua non a unei veritabile
democratii pluraliste, libertatea de exprimare face obiectul unei atentii
particulare din partea judecatorilor europeni. Este vorba aici de un domeniu
care suscitã multe interogari (semne de intrebare) si acest caracter miscator,
mobil si evolutiv nu va putea decat sa se accentueze in viitor tinand cont de
noile mijloace de comunicare. Ceea ce inseamna ca, deja la ora actuala, alaturi
de chestiunile clasice care tin de interpretarea regulilor generale ale
libertatii de exprimare, apar noi interogari (semne de intrebare) cu privire la
regulile speciale care decurg din progresele tehnice sau din evolutia
mentalitatilor.”
Sa nu uitãm ca ne
aflam in 2001, cand cursul profesorului Renucci a aparut !
“Regulile generale:
Libertatea de exprimare “clasica” :
Libertatea de exprimare se intelege in mod
absolut natural ca libertatea de a-si exprima opinia, dar cuprinde si
libertatea de informare.
Societatea
democratica se caracterizeaza prin pluralism, toleranta si spirit de
deschidere: asta inseamna ca libertatea de exprimare este valabila, nu numai
pentru informatiile sau ideile primite cu favoare sau cu indiferenta, dar si
pentru acelea care ar putea ciocni sau soca autoritatile Statului sau o
fractiune oarecare a populatiei.
Libertatea de opinie :
Articolul 10
garanteaza fiecaruia posibilitatea de a avea si de a exprima o opinie, de-ar fi
ea minoritara sau chiar socanta.
Efectiv,
judecatorii europeni au insistat asupra faptului ca este indiferent daca opinia
emisa este conforma cu gandirea generala sau bine primita de aceasta, sau chiar
socanta sau ingrijoratoare.
Articolul 10 si in
mod mai general democratia nu vor sti sa se acomodeze cu o gandire unica sau cu
gandire lui “politic corect” ( “politiquement correct” ).
Desigur, abuzul de
drept ar putea fi invocat in masura in care libertatea acordata nu trebuie sa
poata fi utilizata pentru ca in final sa aduca atingere libertatilor.
Dar nu este mai
putin adevarat ca garantarea libertatii de exprimare este in mod particular
puternica.
Jurisprudenta
europeana este foarte liberala in domeniul protectiei libertatii de exprimare,
mai ales in plan politic.
Libertatea de informare:
Garantata de
articolul 10 al Conventiei Europene, libertatea de informare este dubla
intrucat este vorba la fel de bine de a difuza in mod liber informatie cat si
de a o primi in aceleasi conditii.
Difuzarea informatiilor trebuie sa se
exercite in mod liber :
Ea priveste fiecare
persoana ( orice persoana ), fizica sau juridica, inclusiv intreprinderile de
presa in ciuda caracterului lor de persoana juridica cu scop lucrativ.
Sub rezerva
anumitor limitari punctuale, aceasta libertate este totala si aceasta se
intelege, este un fapt comprehensibil,
in masura in care diversitatea ideilor si pluralismul sunt
caracteristicile societatilor democratice.
Aceasta presupune
suprimarea oricarui sistem de cenzura prealabil sau de autorizare.
Ceea ce inseamna
ca, continutul mesajului trebuie sa fie liber, libertatea de informare trebuind
in principiu sa se exercite fara ingerinta autoritatilor publice.
Caracterul
pluralist si obiectiv al informatiei impune o astfel de orientare, oricare ar
fi suportul informatiei sau continutul mesajului.
Libertatea de
informare este consacrata cu fortã de judecatorii europeni, intr-o asemenea
masura incat ea are intaietatea atunci cand este in balanta cu un alt drept
protejat de Conventie, dreptul la respectarea vietii private.
Astfel deci, campul
de aplicare al libertatii de informare are tendinta de a se extinde, notiunea
de informatie fiind inteleasa in sens larg din moment ce ea merge dincolo de
discursul politic, filozofic sau religios.
Receptarea informatiei trebuie de asemenea
sa fie libera :
Orice (fiecare)
persoana trebuie sa aiba posibilitatea de a primi o informare pluralista, fara
de care libera difuziune nu ar avea niciun sens.”
Protectia impotriva torturii :
“Articolul 3 “Interzicerea torturii” in
Conventia Europeana a Drepturilor Omului :
Dreptul de a nu fi supus torturii si
pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante:
Interdictia
torturii a fost consacrata atat in plan universal, cat si pe plan regional, ca
un drept intangibil, care beneficiaza de o protectie absoluta.
Garantarea acestei
interdictii se gaseste in : articolul 5 al Declaratiei Universale a Drepturilor
Omului sau DUDO, articolul 7 al Pactului International de la New York din
decembrie 1966 privind drepturile civile si politice ( PIDCP ), articolul 37 al
Conventiei asupra drepturilor copilului, articolul 3 comun al celor patru
Conventii de la Geneva (care reglementeaza dreptul umanitar), articolul 1 si
articolul 26 al CADO si articolul 3 al CEDO-CSI, ca drept esential al omului
care este legat in mod indisolubil de demnitatea umana.
In esentã, Statele au, potrivit acestor
instrumente juridice internationale, atat obligatii de prevenire a practicarii
torturii, cat si obligatii de a impiedica asemenea acte prin orice masura
adecvata luata in plan legislativ, administrativ, judiciar, educational, etc.
Astfel, pe plan
legislativ, Statele si-au asumat
obligatia atat in ceea ce priveste interdictia torturii, cat si sanctionarea acesteia prin prevederea
unor pedepse penale adecvate ( articolul 4 din Conventia ONU pentru prevenirea
torturii, a tratamentelor cu cruzimi, ori a pedepselor inumane sau degradante*[1]
).
Potrivit articolului 3 al Conventiei
Europene a Drepturilor Omului, se interzice
in termeni absoluti recurgerea la
tortura ori la pedepse inumane sau degradante, deoarece dreptul la interdictia
torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante este considerat un drept intangibil al
persoanei, al carui exercitiu nu poate fi limitat in nicio situatie si care,
deci, nu suportã derogari sau limitari.
Spre deosebire de
reglementarea continutã de articolul 2 al Conventiei Europene a Drepturilor
Omului privind dreptul la viata, norma
citata nu contine nicio nuantare a dreptului garantat si nicio cauza
justificativa care sa restranga domeniul sãu de aplicare.
De aceea, organele
de aplicare a Conventiei au considerat necesar sa insiste mai mult asupra
definitiei dreptului, a conditiilor de exercitare si asupra obligatiilor
Statelor parti contractante in diferite situatii.
Aceasta interdictie
vizeaza in mod explicit protectia demnitatii umane ca valoare fundamentala a
individului, presupunand obligatia autoritatilor Statale, nu numai de a nu
practica tortura si pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, ci si de
a preveni orice asemenea practici in comportamentul reprezentantilor lor.” ( - in Ionel Olteanu, lucrarea citata mai
sus, asupra careia vom reveni mai jos ! ).
Ce spune profesorul Renucci despre articolul
3 al Conventiei CEDO:
“In termenii
articolului 3, nimeni nu poate fi supus torturii nici tratamentelor inumane sau
degradante. Considerata cu just titlu una din valorile fundamentale ale
oricarei societati democratice, aceasta garantie este un drept intangibil : dreptul de a nu
fi supus unui tratament contrar demnitatii umane este un atribut inalienabil al
persoanei umane, intemeiat pe
valorile comune tuturor patrimoniilor culturale si sistemelor sociale.
In considerarea
acestei garantii, Statele au o dubla
obligatie: pe de o parte, Statele nu trebuie sa practice tortura, nici
sa aplice tratamente inumane sau degradante; pe de alta parte,
jurisprudenta europeana le impune Statelor o obligatie de comportament intrucat ele trebuie sa protejeze fiecare
persoana care tine de jurisdictia lor chiar daca situatia de pericol se
infaptuieste in afara acesteia.
Definitia relelor tratamente :
Imprecizia
articolului 3 privind relele tratamente este de natura sa jeneze aplicarea sa
efectiva. Astfel, judecatorii europeni au fost constransi sa intervina pentru a
cizela, pentru a preciza notiunile de tortura si de tratamente inumane sau
degradante. Este evident ca nu existã o compartimentare etans intre aceste
diverse comportamente, distinctiile fiind intemeiate pe o deosebire de
intensitate si nu de naturã: asa cum a remarcat Comisia Europeana, orice
tortura constituie in acelasi timp un tratament inuman si degradant, si orice
tratament inuman este in mod necesar degradant; este adevarat ca tortura nu
este alta decat o forma agravata si deliberata de tratamente inumane. Cu
toate acestea o distinctie intre aceste comportamente a putut fi facuta.
Tratamentul inuman este acela
care provoaca in mod
voluntar suferinte mentale sau fizice de o intensitate particulara.
Vom remarca ca in
ciuda acestor precizari, subzista incertitudini: “intensitatea particulara”
este o notiune imprecisã si in mod particular fluctuanta.
In practica, vorbim
de tratament inuman cu privire la interogatoriile
“aprofundate”, adica in caz de uz organizat de violenta, care traduce o “practica administrativa”; dar
aceasta trebuie sa se caracterizeze, nu numai printr-o repetare de acte care sunt
contrarii Conventiei Europene CEDO, dar si printr-o toleranta oficiala care intervine din clipa in care
autoritatile competente nu fac sa inceteze imediat situatia.
Acelasi lucru si
pentru brutalitatile politiste (ale politiei) cu ocazia unei arestari sau a
unei retineri, fara a uita contenciosul legat de straini sau de detinuti.
Dar este cert ca,
daca tratamentele inumane deliberate provoaca suferinte foarte grave si
crude, calificarea de tortura se impune.
Ramane faptul ca
frontiera intre aceste doua comportamente este foarte stransa.
In aceasta
privinta, Comisia era mai sensibila decat Curtea la “stresul grav psihologic si fizic” care decurge din
metodele numite de “dezorientare
senzoriala”: intr-adevar, in afacerea(litigiul) Irlanda c/Regatul Unit,
contrar primei, cea cea a doua a estimat ca aceste tehnici, al caror scop este
cu toate acestea distrugerea mentala si fizica a unei fiinte umane, sunt, nu
torturi, ci tratamente inumane.
Totusi, aici cand
si in alte domenii, judecatorii europeni interpreteaza Conventia “in lumina conditiilor
de viata actuale”: astfel se face ca in Hotararea “Selmouni”, Curtea Europeana a actualizat notiunea de
tortura scazand pragul de toleranta, calificand drept tortura comportamente
care in trecut ar fi fost considerate tratamente inumane. Curtea Europeana
reaminteste astfel ca nivelul de exigenta crescand, in materie de protectie a
drepturilor omului implicã in paralel si in mod ineluctabil o mai mare
fermitate in aprecierea atingerilor aduse valorilor fundamentale ale
societatilor democratice. Or, interzicerea
torturii consacrã o astfel de valoare.
In ce priveste
tratamentele degradante, acestea se caracterizeaza prin faptul ca constituie o
umilire grosiera in fata altuia pentru un individ, care poate si sa fie impins sa actioneze impotriva vointei sale sau a
constiintei sale. Astfel probele vexatorii ( in text in franceza
“brimades” care inseamna proba vexatorie impusa celor noi de catre cei vechi in
scoli, in regimente, etc.), in special masurile vexatorii sau cu caracter
rasist, cat si discriminarile pot fi considerate tratamente degradante.
In acest din urma
caz, Comisia a admis ca “abstractie facand de articolul 14”, un tratament
discriminatoriu intemeiat pe motive rasiale poate cadea sub incidenta
articolului 3 al Conventiei Europene.
Astfel, aceasta
aceeasi solutie nu a fost extinsa la alte forme de discriminare (in ce priveste
mai ales etniile si minoritatile lingvistice), ceea ce poate parea foarte
surprinzator intrucat situatiile sunt similare in planul demnitatii umane.
Curtea cat o
priveste da dovada de o mare rigoare, refuzand sa largeasca campul de aplicare
al articolului 3 la diferente de tratament care tin de regimul juridic al
filiatiei [...].
Dar pedepsele
corporale la scoala, pot fi considerate tratamente degradante, la fel ca un
tratament medical experimental daca cu toate acestea tratamentul a fost
efectuat fara consimtamantul subiectului si este in acelasi timp inovant si
riscat.
Extinderea campului de aplicare al
articolului 3:
Jurisprudenta
europeana a extins campul de aplicare al interdictiei relelor tratamente.
Aceasta extindere
poate fi inteleasa dintr-un triplu punct de vedere:
a) Criteriul pragului de gravitate :
Judecatorii
europeni au degajat foarte devreme un criteriu specific de interpretare a
articolului 3 : pragul de gravitate.
Este astfel admis
ca, pentru a cadea sub incidenta acestui articol, un tratament rau trebuie sa
atinga in minim de gravitate, fiind inteles faptul ca aprecierea acestui minim nu poate fi decat relativa.
Asa se face ca in
timp ce determinã campul de aplicare al articolului 3, judecatorul are
posibilitatea de a deplasa pragul minim de declansare a articolului 3 in
functie de amenintarea care apasã asupra corpului social.
Judecatorii iau
deci in considerare intensitatea
suferintelor aplicate victimelor cu incepere de la “afacerea(litigiul) greaca”,
solutie confirmata in afacerea (litigiul) Tyrer
contra Regatului Unit si reluata sistematic dupa aceea.
Ceea ce inseamna ca
existã o veritabila ierarhie a pragurilor de suferinta: tratamentul degradant este pragul
minim de declansare a articolului 3, in timp ce tratamentul inuman este pragul
intermediar, in timp ce tortura este
pragul superior.
Dar acest prag
minim de gravitate nu poate fi decat relativ, judecatorii europeni trebuind sa
se consacre unei aprecieri in concreto
a diferitelor situatii : ei se vor pronunta in functie de “ansamblul datelor
cauzei”.
In aceasta
privinta, o precizare a fost adusa in afacerea/litigiul Sœring : este vorba mai ales de natura si de
contextul tratamentului sau pedepsei cat si de modalitatile sale de executare,
de durata sa, de efectele sale fizice si mentale, cat si, uneori, de sex, de
varsta si de starea de sanatate a victimei.
In definitiv,
judecatorii europeni vor incerca sa concilieze diferitele interese care sunt in
prezenta, interesul general al societatii si interesul particular al
indivizilor: acest just echilibru va fi urmarit in cadrul unui control de
proportionalitate. Dar vom remarca
imediat caracterul paradoxal al unei astfel de atitudini din moment ce
interdictia relelor tratamente este un drept intangibil : or principiul de
proportionalitate nu poate exista decat in cadrul drepturilor conditionale, dar
nu in acela al drepturilor intangibile, fara de care garantia nu va mai fi
absoluta ci relativa.
Fara indoiala acesta
este motivul pentru care in afacerea Tomasi, Curtea a refuzat principiul de proportionalitate: judecatorii au
observat atunci ca necesitatile anchetei [...] nu vor putea conduce la
limitarea protectiei datorate integritatii fizice a persoanei ; caracterul
absolut al integritatii fizice a unei persoane este astfel din nou consacrat,
principiul fiind ca uzul de forta asupra unei persoane private de libertate
este intolerabil intr-o societate democratica.
Criteriul pragului de gravitate pare deci
sa dispara din moment ce orice brutalitate oricare ar fi gravitatea ei, este
contrara articolului 3.
Cert, Hotararea
“Assenov” reaminteste ca un tratament
rau trebuie sa atinga un minim de gravitate: cu toate acestea aceeasi
Hotarare precizeaza totusi ca aprecierea
acestui minim este relativa prin esenta.
Ramane faptul ca,
in orice ipoteza, atunci cand un individ se aflã privat de libertate,
utilizarea cu privire la el a fortei fizice, atunci cand ea nu se face strict
necesara prin comportamentul lui, aduce atingere demnitatii umane si
constituie, in principiu, o violare a dreptului garantat de articolul 3.
Existã de aici
inainte o prezumtie de
gravitate, confirmata de hotararea “Selmouni” : orice uz al fortei fizice asupra unei
persoane private de libertate atinge, in sine, minimul de gravitate cerut
pentru a constitui o violare ( o incalcare ) a articolului 3.
Aceasta se poate
explica prin faptul ca tratamentul in chestiune a, prin ipoteza, depasit deja
pragul tratamentului degradant si ca, chestiunea este in realitate de a sti
daca a atins pragul tratamentului inuman.
b) Originea pericolului:
Caracterul absolut
al dreptului garantat de articolul 3 al Conventiei i-a condus pe judecatori la
extinderea aplicabilitatii sale : in afacerea “H.L.R. c/Franta”, Curtea estimeaza
ca absolutismul acestei protectii juridice implicã ca articolul 3 se poate
aplica chiar daca pericolul emanã de la persoane sau de la grupuri de persoane
care nu tin de functia publica; asta inseamna ca in temeiul absolutismului sãu,
nu este posibil de a limita campul de aplicare al articolului 3 la cazurile de
tratamente inumane sau degradante de origine etaticã, de Stat.
Aceasta extindere a aplicabilitatii
articolului 3 este remarcabila : de acum inainte, nu conteaza daca pericolul
emanã de la autoritatile publice ( ceea ce este ipoteza “clasica” ) sau de la
particulari sau de la grupuri de particulari.
Cert, reclamantul
va trebui sa probeze ca riscul existã in mod real si ca autoritatile publice nu
pot sa il protejeze in mod satisfacator, dar principiul este net afirmat.
Solutia nu este cu
adevarat noua, dar ea este afirmata cu forta.
Parasirea
criteriului agentului etatic ( de Stat ) se explica prin caracterul absolut al
protectiei articolului 3.
c) Relatiile interindividuale:
Potrivit unei jurisprudente recente,
articolul 3 se poate aplica relatiilor interindividuale.
IN afacerea “A
c/Regatul Unit”, Curtea Europeana a
consacrat aceasta solutie, extinzand astfel campul de aplicare al articolului 3
la o situatie in care era chestiune de pedepse corporale aplicate unui copil de
catre tatal sãu vitreg.
Decizia Curtii este
in mod particular importanta intrucat de acum inainte Statele au o noua
obligatie care consistã in a lua toate masurile care se impun in scopul de a
impiedica persoanele plasate sub jurisdictia lor de a fi supuse relelor
tratamente, chiar daca aceste rele tratamente sunt administrate de particulari.
Judecatorii europeni conferã astfel in mod direct un “efect orizontal”
articolului 3 a carui intindere ar putea fi considerabila.
Proba relelor tratamente :
Daca in mod efectiv
in materia indepartarii strainilor sarcina probei incumbã exclusiv
reclamantului, in regula generala aceasta sarcina apasa, fie asupra
reclamantului in cadrul unei arestari, fie
asupra Statului in ipoteza unei retineri sau a unei detentii.
Ramane cã aceste
solutii trebuie sa fie nuantate caci, in acest domeniu jurisprudenta este
evolutiva.
Aceasta tine fara
indoiala de faptul ca mizele sunt importante si ca proba este dificil de adus.
Cu ocazia afacerii Tomasi, Curtea a consacrat o prezumtie de cauzalitate din
clipa in care victima este vulnerabila si intr-o stare de inferioritate
(ceea ce este cazul oricarei persoane private de libertate). Aceasta
inseamna ca judecatorii considera ca stabilite alegatiile celui interesat,
atata timp cat Statul in cauza nu aduce proba contrarie.
IN afara
marginalizarii pragului de gravitate, aceasta jurisprudenta consacrã o prezumtie de culpabilitate care apasã
asupra autoritatilor etatice, de Stat, ceea ce este confirmat prin Hotararea
“Ribitsch”.
Aceasta prezumtie
este simpla, si nu este irefragabila, astfel ca Statul va putea intotdeauna
aduce proba contrarie. Totusi, aceasta jurisprudenta prezinta inconvenientul
unui risc de banalizare al incalcarilor articolului 3 intrucat condamnarile vor
putea fi mai frecvente, ceea ce ar putea antrena o slabire a protectiei
generale caci astfel de condamnari, pierzandu-si caracterul exceptional, ar
putea aparea in ochii opiniei publice ca fiind mai putin revoltatoare. Este
vorba aici de o realitate, chiar daca ea poate parea socanta.
Temandu-se de un
astfel de risc, Curtea Europeana a operat recent un reviriment de
jurisprudenta.
Astfel in afacerea
« Aydin », judecatorii europeni revin asupra unui criteriu
traditional, evocand « proba dincolo de orice indoiala rezonabila”. Curtea
opereaza astfel un important reviriment intrucat ea abandoneaza prezumtia de
cauzalitate potrivit careia leziunile prezentate de reclamant sunt imputabile
autoritatilor etatice, de Stat doar daca acestea nu aduc proba contrarie.
Intr-o hotarare
datã cateva zile mai tarziu, si cu unanimitate, Curtea confirmã acest
reviriment, astfel ca ne-am fi putut gandi ca jurisprudenta europeana este cu
adevarat stabilita (fixata) in acest sens.
Totusi, hotararea
“Assenov” pare sa revina la jurisprudenta “Ribitsch”: Curtea estimeaza ca
articolul 3 a fost violat pe cand ea recunoaste ca ii este imposibil sa
stabileasca daca ranile suferite de reclamant i-au fost aplicate de Politie asa
cum afirmã el.
Este adevarat ca
judecatorii au ajuns la condamnare in temeiul absentei (lipsei) unei anchete oficiale efective, care se impune
in ochii lor din clipa in care un individ aleagã de maniera care poate fi
sustinuta, ca a fost supus la tratamente contrare articolului 3 : aceasta
tempereaza putin intoarcerea aparenta la jurisprudenta anterioara, dar nu e
nicio indoiala ca o anumita intoarcere in urma a fost voita de judecatorii
europeni, chiar daca ea nu poate fi totala.
In realitate,
hotararea “Assenov” pare a se situa intre hotararile “Ribitsch” si “Aydin”.
Ceea ce inseamna ca o anumita ambiguitate poate fi constatatã, ceea ce este de
natura sa creeze o anumita insecuritate juridica care ar fi de dorit sa fie
eliminata (ridicata) cat mai repede posibil caci suntem aici intr-un domeniu
foarte sensibil.
Este ceea ce pare
sa fi fost facut odata cu hotararea “Selmouni” : punand capat anumitor ezitari
in sensul unei mai mari protectii a justitiabililor, judecatorii estimeaza ca,
in lipsa probei contrarii aduse de catre autoritatile etatice, de Stat,
leziunile constatate medical pe victima sunt rezultatul retinerii. Este vorba
aici de o intoarcere neta la jurisprudenta “Tomasi” si “Ribitsch”: referindu-se la aceste doua hotarari,
hotararea “Selmouni” precizeaza ca atunci cand un individ este retinut iar
starea sanatatii lui este buna si daca se constatã ca este ranit la momentul
liberarii sale, ii incumbã Statului sa furnizeze o explicatie plauzibila pentru
originea ranilor/ranirilor sale, fara de care articolul 3 al Conventiei CEDO
isi gaseste in mod manifest aplicarea.
Consacrarea jurisprudentiala a unei
obligatii procedurale:
Judecatorii
europeni, preocupati de o mai buna efectivitate a drepturilor garantate, au
impus o obligatie procedurala Statelor, inerenta interzicerii torturii.
Astfel Statul, al carui agent este banuit
de o incalcare a articolului 3 trebuie imediat sa procedeze la o ancheta
oficiala vizand, pe de o parte sa ii identifice si pedepseasca pe cei
responsabili/vinovati, si pe de alta parte sa permita un acces efectiv al reclamantului
(al celui care se plange) la procedura anchetei. Aceasta
obligatie se impune de fiecare data cand plangerea inaintata poate fi sustinuta
: pusa in evidenta in hotarari recente, necesitatea unei astfel de anchete a
fost net afirmata in hotararea “Selmouni”, ceea ce intareste pe cale de
consecinta intinderea articolului 13
privind dreptul la un recurs efectiv.
Articolul 13 al Conventiei Europene a
Drepturilor Omului :
“ARTICLE 13
Droit à un recours effectif
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans
la présente Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif
devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise
par des personnes agissant dans l’exercice de leurs
fonctions officielles.”, adica
« Dreptul la
un recurs efectiv
Orice persoana ale carei drepturi si libertati
recunoscute in prezenta Conventie au fost violate/incalcate, are dreptul la acordarea
unui recurs efectiv inaintea unei instante nationale, atunci cand
incalcarea/violarea a fost savarsita de persoane actionand in exercitiul
functiilor lor oficiale”.
In 2005, profesorul
Renucci intareste faptul ca judecatorii europeni au impus o obligatie
procedurala :
«
L’obligation procédurale
Les juges
européens ont imposé une obligation procédurale73. La force de cette obligation
est telle que son non-respect est en soi une violation de l'article 3, que
l'obligation substantielle soit violée ou non. Par conséquent l'Etat dont l'un
des agents est soupçonné d'une violation
de
l'article 3 doit immédiatement procéder à une enquête officielle visant, d'une
part, à identifier et punir les responsables et, d'autre part, à permettre un
accès effectif du plaignant à la procédure d'enquête.” (- in Introduction
générale à la Convention européenne des Droits de l’Homme Droits garantis et
mécanisme de protection Jean-François RENUCCI Professeur à l’Université de
Nice Sophia-Antipolis (France), Directeur du Centre d’études sur les droits de
l’homme (CEDORE-IDPD ) Editions Conseil de l’Europe, Strasbourg, 2005 ), adica
« Obligatia procedurala
Judecatorii
europeni au impus o obligatie procedurala. Forta acestei obligatii este intr-atat
de mare incat nerespectarea ei este in sine o incalcare a articolului 3, fie cã
obligatia substantiala este incalcata sau nu.
In
consecinta Statul al carui agent este banuit de o incalcare a articolului 3
trebuie imediat sa procedeze la o ancheta oficiala care sa vizeze, pe de o
parte, identificarea si pedepsirea responsabililor, vinovatilor si, pe de alta
parte, sa permita un acces efectiv al reclamantului la procedura anchetei.” (-
in “Introducere generala la Conventia
europeana a Drepturilor Omului Drepturile garantate si mecanismul de protectie”
Jean-François Renucci Profesor la Universitatea din Nisa Sophia-Antipolis
(Franta), Director al Centrului de studii privind drepturile omului
(CEDORE-IDPD), Editura Consiliului Europei, Strasbourg, 2005 ).”
In aceeasi lucrare a sa, profesorul Renucci
despre
Protectia persoanelor private de libertate:
« La
protection des personnes privées de liberté
La prohibition
des mauvais traitements intéresse plus spécialement les personnes arrêtées et
détenues. L’intégrité physique de toutes les personnes privées de liberté doit
être protégée par l’Etat : en particulier, les personnes blessées lors de
l'arrestation ou de la détention ont le droit
d’être
soignées correctement et sans subir de discrimination. Il a été jugé que la
volonté d'humiliation, couplée avec des conditions matérielles de détention
effectivement dégradantes, était contraire à l'article 3, tout comme les
mesures vexatoires à caractère raciste. Les conditions de détention doivent
être conformes à la dignité humaine : les modalités d'exécution de la peine de
prison ne sauraient soumettre l'intéressé à une détresse ou à une épreuve d'une
intensité excédant le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention.
Si
certaines situations ne constituent pas a priori une violation de
l’article 3, il peut en être autrement si les conditions de détention peuvent aboutir
à une destruction de la personnalité ou à une aggravation de la santé du
détenu, surtout si ce dernier est déjà âgé et malade. Mais
encore
faut-il que le risque quant à la santé soit réel et certain. », adica
Protectia persoanelor private de libertate:
Interzicerea
( prohibitia) relelor tratamente intereseaza in mod mai special persoanele
arestate si detinute. Integritatea fizica a oricarei persoane private de
libertate trebuie protejata de Stat: in particular, persoanele ranite la
momentul (cu ocazia) arestarii sau a detentiei au dreptul de a fi ingrijite in
mod corect si fara a fi supuse niciunei discriminari. S-a apreciat cã vointa de umilire, cuplata
cu conditiile materiale de detentie in mod efectiv degradante, este contrara
articolului 3, la fel ca si masurile vexatorii cu caracter rasist. Conditiile de detentie trebuie sa fie
conforme cu demnitatea umana : modalitatile de executare a pedepsei cu
inchisoarea nu vor supune persoana in cauza la o disperare, la o deprimare sau
la o incercare de o intensitate care depaseste nivelul inevitabil de suferinta
inerent detentiei.
Daca
anumite situatii nu constituie a priori
o incalcare a articolului 3, lucrurile
pot sta altfel daca conditiile de detentie pot duce la o distrugere a
personalitatii sau la o agravare a sanatatii persoanei detinute, mai ales
daca persoana aceasta este deja in varsta si bolnava. Dar mai trebuie ca riscul
cat priveste sanatatea sa fie real si cert.”
Revenind la
notiunile explicate si retinute de profesorul Ionel Olteanu in lucrarea sa
“Drept european al drepturilor omului. Vol.I Drept material european al
drepturilor omului” :
Articolul 3 al
Conventiei CEDO adica
“Dreptul la
interdictia torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante :
Pentru a defini continutul
acestui drept, jurisprudenta CEDO a identificat urmatoarele criterii :
-
criteriul gravitatii sau al intensitatii
suferintelor fizice si psihice produse victimei prin actiunile Statului;
-
criteriul aprecierii relative al actelor
incriminate, decurgand dintr-o evaluare de la caz la caz, a ansamblului imprejurarilor
cauzei.
Prin prisma acestor criterii, s-a statuat ca distinctia
dintre cele 3 notiuni enuntate de norma articolului 3 al CEDO ( “tortura”,
“pedepsele sau tratamentele inumane” si “pedepsele sau tratamentele degradante”
) nu este una de substanta, ci de intensitate.
Astfel, orice tortura poate reprezenta si un tratament
inuman, si orice tratament sau pedeapsa inumana poate constitui in mod necesar
o actiune degradanta.
Delimitarile concrete in materie au fost facute de Curtea
de la Strasbourg prin Hotararea pronuntata in cazul Irlanda contra Regatului
Unit*[2],
prin conturarea a trei notiuni:
-
tratamentul inuman este acel tratament care
provoaca in mod intentionat suferinte fizice sau psihice presupunand o
intensitate deosebita si o apreciere concreta prin prisma rigurozitatii si a
efectelor produse asupra victimei (Hotararea Tyrer contra Regatului Unit din 25
aprilie 1978);
-
tortura este constituitã din tratamente
inumane produse in mod deliberat, care sunt exercitate cu cruzime si provoaca
suferinte foarte grave (reprezentand o forma agravata a tratamentului inuman)
(Hotararea pronuntata in cazul Irlanda contra Regatului Unit din 18 ianuarie
1978);
-
tratamentul degradant este rezultatul
“masurilor de natura sa creeze individului sentimente de teama, de angoasa si
de inferioritate, pentru a-l umili sau eventual pentru a-i infrange rezistenta
fizica sau morala”.
In consecinta, a rezultat ca, asa cum am mentionat,
distinctia dintre aceste formede afectare esentiala a demnitatii umane nu este
una de substanta, ci una de intensitate.
Prin urmare, orice
tortura reprezinta si un tratament inuman, si orice tratament inuman reprezinta
in mod necesar o manifestare degradanta (Decizia Comisiei pronuntata in cazul
Yagiz contra Turciei, precitata).
De asemenea, Curtea a retinut ca tratamentul inuman este acea situatie
determinata de o actiune sau inactiune care provoaca in mod voluntar suferinte
mentale sau fizice de o anumita intensitate.
Totusi, nu orice tratament inuman sau degradant poate fi
retinut ca avand intensitatea necesara pentru a fi considerat tortura
(Hotararea Campbell si Cossans contra Regatului Unit din 25 februarie 1982).
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene de la Strasbourg,
au fost apreciate ca tratamente inumane:
-
interogatoriile aprofundate, adica
anchetele in care se foloseste in mod organizat violenta si care sunt
caracterizate printr-o repetitie a actelor si printr-o toleranta oficiala din
partea autoritatilor.
Acceptarea unor asemenea tratamente,
in conditiile in care ele sunt cunoscute de catre autoritati, reprezinta un
element esential in rationamentul critic al Curtii pentru a le califica
potrivit articolului 3 din CEDO (Hotararile in cazurile Irlanda contra
Regatului Unit din 18.01.1978 si Tyrer contra Regatului Unit din 25.04.1978);
-
brutalitatile Politiei, respectiv,
violentele exercitate cu prilejul retinerii sau arestarii persoanei in cauza,
daca acestea nu sunt necesare scopului legitim urmarit si sunt in mod evident
disproportionate fata de comportamentul victimei (Hotararile Klaass contra R.F.G. si Tomasi contra Frantei);
-
metodele de dezorientare senzoriala : Cu
prilejul examinarii cazului Selmouni
contra Frantei, Curtea a considerat ca, in conditiile aplicarii Conventiei
Europene a Drepturilor Omului la exigentele vietii actuale, ridicarea gradului
de protectie a Drepturilor Omului presupune pe cale de consecinta si o mai mare
fermitate in aprecierea atingerii care este adusa valorilor fundamentale ale
unei societati democratice.
Tratamentele degradante reprezintã, in viziunea Curtii Europene
de la Strasbourg, o umilire grosiera a unui individ in fata altei persoane sau
a publicului (Hotararea Tyrer, mentionata).
Cu toate acestea, incatusarea unui individ in vederea
imobilizarii, retinerii sau arestarii, nu este considerata prin ea insasi
degradanta, in timp ce pedepsele corporale aplicate elevilor la scoala, ca si
supunerea fortata la tratamente medicale sau la experimente stiintifice pot fi
apreciate ca degradante in functie de gradul de intensitate al consecintelor pe
care asemenea activitati le presupune (Hotararea X contra Danemarca).
Obligatiile
Statelor in materia articolului 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului
sunt:
-
adoptarea
unor norme juridice corespunzatoare, in sensul garantarii oricarei
persoane a dreptului consacrat;
-
obligatia
de a asigura un comportament corespunzator al agentilor lor, in sensul
asigurarii proportionalitatii dintre masura legala si scopul urmarit;
-
raspunderea
pentru faptele agentilor lor, dar si pentru faptele care se inscriu
in articolul 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului insa apartin altor persoane decat
reprezentantilor Statului, in cazul pasivitatii Statului (Hotararea Mahmut
Kaya contra Turciei din 28 martie 2000).
În doctrina
europeana s-a considerat cã, atunci cand diferenta de tratament decurge dintr-un dispret si dintr-o lipsa de respect
pentru personalitatea individului, pe care agentii Statului vor sa-l umileasca, sunt incidente dispozitiile articolului 3
al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, iar Statele au obligatia sa sanctioneze
asemenea comportamente ale reprezentantilor lor (Hotararea CEDO Abdulaziz,
Cabales si Balkandali contra Regatului Unit din 28 mai 1985, Smith si Grady
contra Regatului Unit din 27 septembrie 1999).
In acelasi timp, pot fi aplicate si dispozitiile
articolului 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv
prevederile articolului 1 din Protocolul 12 la Conventia Europeana a
Drepturilor Omului, care interzic si sanctioneaza orice discriminare
nejustificata in mod obiectiv si rezonabil, cum pot fi apreciate diferentele de
tratament intemeiate pe desconsiderarea personalitatii individului.
Articolul 3 al
Conventiei Europene a Drepturilor Omului a fost aplicat indeosebi in
urmatoarele situatii :
-
in cazul tratamentelor inumane, aplicate pe
parcursul procedurilor politienesti (arestare sau detentie fara garantii
procedurale adecvate in privinta integritatii fizice a persoanei aflate sub
puterea autoritatilor – Hotararea Tomasi contra Franta din 27 august 1992);
-
in cazul folosirii excesive a fortei in
timpul unei tentative de evadare din arest (Hotararea Caloc contra Franta din
20 iulie 2000);
-
in cazul tratamentelor inumane, pedepselor
si sanctiunilor corporale (Hotararea Tyrer, precitata, si Hotararea
Costello-Roberts contra Regatului Unit din 25 martie 1993);
-
in situatia conditiilor degradante de
executare a unor pedepse penale, determinate de suprapopularea carcerelor si de
durata excesiva a privarii de libertate (Hotararea Dougoz contra Greciei din 6
martie 2001);
-
in cazul persoanelor cu handicap sau al
pacientilor internati in Serviciile de psihiatrie (Hotararea Price contra
Regatului Unit din 10 iulie 2001, si Hotararea Herczegfalvy contra Austriei din
24 septembriei 1992).
Pe de alta parte, in plan regional, cu privire la
protectia impotriva torturii avem Conventia
Europeana privind prevenirea torturii si a pedepselor ori tratamentelor inumane
sau degradante din 1987 care a
extins protectia la tratamentul aplicat tuturor persoanelor lipsite de
libertate, in sensul de a nu li se aplica un tratament inuman, pentru orice
motiv ar fi.
In plan regional, adica in
Europa au fost create Comitetul
european pentru prevenirea torturii si tratamentelor sau pedepselor inumane ori
degradante, creat prin Conventia europeana adoptata la 26 noiembrie
1987.
Instrumentele juridice europene privind exclusiv combaterea discriminarii sau interdictia torturii sunt: Protocolul Aditional nr.12 la Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, si Conventia Europeana pentru prevenirea
torturii si a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante din 1987.
De asemenea a fost creat si un Comitet permanent pentru a supraveghea
aplicarea Conventiei europene privind exercitarea drepturilor copilului
adoptata la 25 ianuarie 1996.
De asemenea si il voi mentiona, a fost creat un Comitet consultativ care va asista
Comitetul ministrilor al Consiliului Europei pentru a supraveghea aplicarea principiilor inscrise in Conventia din
1994 pentru protectia minoritatilor nationale.
In plan
international o conventie speciala este Conventia impotriva torturii si altor tratamente sau pedepse crude, inumane
sau degradante, adoptata de Adunarea Generala prin Rezolutia 39/46 din 10
decembrie 1984 :
Conventia defineste tortura ca fiind orice acte prin care
o durere sau suferinta severa, fizica sau mentala, este provocata intentionat
unei persoane cu scopul de a obtine de la ea sau de la un tert, informatii sau
marturisiri, a o pedepsi pentru un act pe care ea sau tertul l-au comis, sau
sunt suspectati ca l-au comis, pentru a o intimida sau a o constrange pe ea sau
o terta persoana, sau pentru orice ratiune bazata pe discriminare de orice fel,
atunci cand o asemenea durere sau
suferinta este provocata de un functionar public sau de o alta persoanã care
actioneaza intr-o calitate oficiala la instigarea sau cu consimtamantul sãu. Nu
sunt avute in vedere durerea sau suferinta care sunt inerente sau decurg din
sanctiuni legale.
Statele se
angajeaza sa ia masuri legislative, administrative, judiciare, sau altele
pentru a preveni acte de tortura pe orice teritoriu sub jurisdictia lor.
Se prevede ca nicio imprejurare exceptionala, fie stare
de razboi sau amenintare de razboi, instabilitate politica interna sau orice
alt pericol public, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat in acest
scop ordinul ofiterului superior sau al unei autoritati publice.
Tot in scop preventiv, Statele se angajeaza sa nu
expulzeze si sa nu extradeze o persoana altui Stat, in care existã motive
temeinice sa se creada ca persoana respectiva este in pericol de a fi supusa
torturii.
Principala
obligatie asumata de State este ca toate actele de tortura sa fie considerate
crime in Dreptul lor penal, ca si tentativa si complicitatea sau participarea
la tortura, si sa fie pedepsite in functie de gravitatea lor.
Ca o consecinta directa, fiecare Stat trebuie sa ia
masuri pentru a stabili jurisdictia sa asupra actelor respective, cand sunt
comise intr-un teritoriu sub jurisdictia sa, pe o nava sau o aeronava
inregistrata in acest Stat, cand faptuitorul prezumat este cetatean al sau,
cand victima este un cetatean al sau, sau daca faptuitorul se aflã pe
teritoriul sãu si nu il extradeaza. Statul se angajeaza sa procedeze la
arestarea persoanei in cauza si la anchetarea ei, in vederea inceperii
procesului penal.
Statele se angajeaza, in acest scop, sa procedeze la o
ancheta prompta si impartiala, oricand exista motive rezonabile de a crede ca
un act de tortura a fost comis pe teritoriul lor.
De asemenea, ele se vor asigura ca orice persoana care
afirmã ca a fost supusa torturii pe un teritoriu sub jurisdictia lor are
dreptul sa reclame, iar cazul ei sa fie examinat prompt si impartial de
autoritatile competente; aceasta presupune si luarea masurilor pentru ca
reclamantul si martorii sa fie protejati impotriva tratamentelor rele sau a
intimidarii ca urmare a reclamatiei sau a oricarei marturii date.
In aceeasi ordine de idei, Statul va asigura ca victima
unui act de tortura are dreptul la o compensatie justa si adecvata, inclusiv de
a obtine reparatie si o reabilitare completa.
Crima de tortura va fi temei de extradare, in
conformitate cu Tratatele de extradare intre State; ele pot considera chiar
aceasta Conventie ca baza legala pentru extradare.
Statele se vor sprijini reciproc in legatura cu
procedurile penale impotriva unor persoane acuzate de tortura.
Statele parti se
angajeaza sa includa educatia si informatia privind interzicerea torturii,
in Programele de formare a Personalului care se ocupa de aplicarea legii, civil
sau militar, medical, functionari sau alte persoane implicate in detentie,
interogatorii sau tratamentul oricarei persoane supuse unei forme de arestare,
detentie sau inchisoare.
De asemenea, ele se
angajeaza sa revada sistematic normele privind interogatoriul, ca si
instructiunile, metodele, practicile si aranjamentele pentru custodia si
tratamentul persoanelor supuse arestarii, detentiei sau inchisorii pe
teritoriul lor, pentru a preveni orice caz de tortura.
Se prevede cã nicio declaratie datã ca rezultat al
torturii, nu va fi invocatã ca probã in nicio procedura, decat impotriva unei
persoane acuzate de torturã, ca proba cã declaratia respectiva a fost facuta.
Statele se
angajeaza sa previna pe teritoriul lor alte acte de tratament sau pedeapsã
crude, inumane ori degradante, care nu reprezintã tortura asa cum este definita
mai sus, atunci cand asemenea acte sunt comise de, la instigarea sau cu
consimtamantul ori acceptarea, unui functionar sau altei persoane actionand in
capacitate (calitate) oficiala.
Se aplica si in aceste cazuri clauzele Conventiei
mentionate privind ancheta prompta si impartiala, dreptul oricarei persoane de
a reclama asemenea fapte, educarea persoanelor care se ocupa de aplicarea legii
si revederea normelor aplicabile.
Prevederile Conventiei reprezintã regimul minim aplicabil
actelor de torturã; se prevede ca ele nu aduc atingere prevederilor altor
documente internationale sau legii nationale care interzic tortura sau se
referã la extradare sau expulzare.
Mecanisme si
proceduri internationale:
Tratatele internationale privind drepturile si
libertatile fundamentale ale omului au vocatie de universalitate si numara
majoritatea peste 100 de State parti; Tratatele continentale sunt de regula
acceptate de toate Statele regiunii.
De la inceput s-a pus problema interpretarii si aplicarii
cat mai uniforme si coerente posibil de toate sau majoritatea Statelor parti,
avand in vedere ca aceste State prezinta situatii politice, istorice,
geografice, demografice, economice si sociale diverse.
S-au stabilit in acest scop mai multe tipuri de
mecanisme.
Comitetele create prin Tratatele privind drepturile
omului reprezinta mecanisme care, pornind de la prevederile Tratatelor si de la
experienta Statelor parti in aplicarea lor, au menirea sa sintetizeze si sa
promoveze cele mai adecvate modalitati, sa semnaleze neajunsuri si sa adreseze
Statelor Recomandari.
In plan international, functioneaza urmatoarele organe de
acest tip, create prin Conventiile respective :
Comitetul Drepturilor omului;
Comitetul pentru drepturile copilului;
Comitetul impotriva torturii;
Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei;
Comitetul pentru drepturile economice, sociale si
culturale;
Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale;
Comitetul pentru drepturile muncitorilor migranti.
[1] Conventia impotriva
torturii si altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante,
adoptata de Adunarea Generala prin Rezolutia 39/46 din 10 decembrie 1984.
[2] Arrêt Irlande c.Royaume-Uni
du 18 Janvier 1978, Série A no 25, p.166, par.167, in Décision de la CEDH
(CEDO), Editiona du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 1979.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu