Doctrina
ortodoxa despre cinstirea moastelor Sfintilor Domnului ( Scutul Misionarului
Ortodox ) ( 2 )
Argumente din Sfanta Traditie pentru doctrina ortodoxa despre cinstirea sfintelor
moaste
Adevarul
despre neputrezirea sfintelor moaste, vestit de Cuvantul Domnului, strans legat
de toata structura invataturii revelatoare despre credinta si evlavie, este
aratat si explicat si de Sfanta Traditie si de scrierile Parintilor Bisericii,
atat ai celei Rasaritene, cat si ai cele Apusene.
Prin Invierea Mantuitorului a fost biruita puterea
mortii, si neputrezirea sfintilor este deja o confirmare a acestei biruinte ( 1
Corinteni 15, 54 ).
Apoi, conform
doctrinei crestine, trupul este nu numai un organ al sufletului, ci si lãcas al
Sfantului Duh ( 1 Corinteni 6 19-20 ), si de aceea, de rand cu sufletul, el
participã si la proslavirea dreptului raposat.
Din aceleasi
considerente si corpul unui crestin decedat este petrecut pana la mormant cu
atatea onoruri.
Iar ramasitele
curate ale altor crestini drepti, incepand cu Ioan Botezatorul, sunt cinstite
cu sfintenie de catre crestini.
Capul lui Ioan
Botezatorul cazuse chiar de cateva ori in mainile dusmanilor crestinismului, de
exemplu la Iulian Apostatul, care nu o data incercau sa-l distruga, dar
Dumnezeu de fiecare data il pastra pentru credinciosii piosi.
La fel erau
cinstite si moastele sfintilor apostoli, dupa cum marturiseste sfantul Ioan
Gura de Aur, care povesteste despre cinstirea osemintelor sfintilor apostoli
Petru si Pavel, ale Fericitului Ieronim, ale ist. Eusebiu ( Ist. Bis. Cartea a
8-a ) si altele.
Din secolul al
III-lea aflam date cã, crestinii adunã cu pietate osemintele sfintilor mucenici
Ignatie Purtatorul de Dumnezeu si Policarp din Smirna, ca pe “o comoara scumpa,
mai pretioasa decat toate nestematele si aurul” ( Eusebiu. Istoria Bisericii,
cartea a 4-a, cap. 15 ).
Din acelasi secol
al III-lea ne vin si mai multe informatii despre cinstirea sfintelor moaste.
Paganii
intentionat se straduiau sa nimiceasca trupurile sfintilor mucenici,
aruncandu-le ba in foc, ba in apa, ca ele sa nu fie gasite de crestini pentru
cinstire ( Eusebiu, Ist.Bis. c.8, cap.6 ).
In secolul al
IV-lea, dupa consolidarea crestinismului, moastele sfintilor, ascunse mai
inainte de pagani, incep sa fie dezgropate din pamant.
Tot din acest
timp, la descoperirea moastelor incep sa fie facute cercetari speciale, si cea
mai buna confirmare a adevarului despre moaste sunt minunile care le savarsesc
ele.
Astfel a
procedat, de exemplu, sfantul Ambrozie cand a dezgropat moastele sfintilor
mucenici Ghervasie si Protasie : “Voi singuri i-ati vazut pe multi, - spune el
in cuvantul de la deschiderea moastelor, - care s-au vindecat pe loc, numai
atingand cu mainile vesmintele sfintilor” ( Epistola 22, 9 ).
Sfantul Vasile
cel Mare in cuvantarea sa inchinata sfantului mucenic Mamont, scrie : “Toti
cunosc minunile prin care sfantul mucenic daruia unora sanatate, altora viata”.
Iar in
cuvantul despre sfanta mucenita Iulita, sfantul Vasile scria ca atunci cand
moastele ei au fost aduse intr-un loc fara apa, din pamant a aparut un izvor de
apa buna, fapt pentru care locuitorii acelor locuri au numit-o pe sfanta
Iulita, hranitoarea lor.
Dogma despre
cinstirea sfintelor moaste a fost confirmatã de Sinodul al VI-lea ecumenic,
care considerã moastele sfintilor drept izvor de vindecare si ii supune
pedepsei pe cei care nu le cinstesc.
“Domnul nostru
Iisus Hristos, se spune in hotararea Sinodului, ne-a daruit moastele sfintilor
ca izvoare mantuitoare ce-si revarsã binefacerea asupra celor slabi, in
diferite moduri.
Asadar, cei
care indraznesc sa respinga moastele mucenicilor, despre care stiu ca sunt
autentice si adevarate, se vor pedepsi : daca sunt episcopi sau clerici – sa fie caterisiti, iar
daca sunt calugari sau mireni – sa fie lipsiti de impartasanie.
Acelasi Sinod al
VII-lea ( ! ) ecumenic a hotarat ca moastele sa fie asezate in biserici, dupa
sfintirea lor, iar nerespectarea acestei hotarari este pedepsita prin
caterisirea din rangul episcopal.
Asadar, ce se cinsteste in sfanta Biserica sub numirea de moaste ?
In sens larg, prin
moaste se subîntelege trupul oricãrui decedat.
Astfel, in
ritualul înmormântãrii celor rãposati se spune : “Luând moastele rãposatului,
mergem ( cu ele ) in bisericã”.
Dar, de fapt,
prin sfintele moaste întelegem ramasitele curate ale sfintilor lui Dumnezeu.
Dar si aici
cuvantul moaste are sensuri diferite.
Moaste se numesc,
mai intai de toate, osemintele sfintilor.
Astfel, noi am
pomenit mai sus despre cinstirea de catre crestini a oaselor sfintilor mucenici
Ignatie, Purtatorul de Dumnezeu, si ale lui Policarp din Smirna.
Istoricianul
bisericesc Eusebiu, vorbind despre transportarea, in secolul al IV-lea, a
moastelor sfintilor apostoli Luca si Timotei, adãugã : “patriarhul le tinea pe
genunchii sai, in niste rãclite mici sau ladite” ( Ist.Bis. s.8 ).
Este evident
ca in aceste raclite puteau incapea numai oasele sfintilor apostoli.
Dar, de obicei,
oamenii nostri de credinta ortodoxa subînteleg prin cuvantul moaste, numai
trupurile întregi ale sfintilor, care s-au pastrat neputrezite.
Dar nu trebuie
sa uitãm cã totusi o parte din trup si din aceste moaste putrezeste,
îndeplinind cuvintele lui Dumnezeu cã omul “pamant este si in pamant se va
intoarce” ( Facerea 3, 19 ), si ca marturie a faptului ca restul trupului a
fost pastrat nu prin forta naturii, ci prin minunea Dumnezeiasca.
Asemenea
moaste pastreaza chipul luminos sau abia gãlbui al raposatului, deseori emanã
un miros placut si revarsã sfantul mir.
Unele moaste
pastreaza aspectul natural intr-atata, incat se caracterizeaza chiar prin moliciune
si flexibilitate a mãdularelor.
In aceastã stare
se gasesc moastele sfantului Spiridon de pe insula Corf.
Mai mult de o
mie si jumatate de ani stau ele in clima umedã si calduroasa de acolo, dar
si-au pãstrat moliciunea si flexibilitatea mãdularelor, ceea ce se poate
observa mai ales in timpul mutãrii lor intr-o raclã speciala, in care sunt
transportate prin oras.
Invatatii din
toate tarile vin sa se minuneze de puterea lui Dumnezeu, care a pastrat intr-un
mod atat de minunat moastele sfantului.
In sfarsit, unele
sfinte moaste se pãstreazã dizolvate într-un lichid special sau în mir, cum
sunt, spre exemplu, moastele sfantului Nicolai Facatorul de minuni, care se
aflã acum in or. [ orasul ] Bardin Italia [ Bari, Italia ].
Sub pristolul
bisericii, la o adancime nu prea mare, este un cavou masiv de marmora, acoperit
cu un capac greu.
In acest capac
este o deschizatura nu prea mare, prin care poate fi vazut interiorul cavoului,
plin pana la jumatate cu un lichid special de culoare deschisa, sau cu sfant mir.
In acest mir si
s-a [ s-a si ] dizolvat trupul Sfantului
Ierarh, si doar oasele albe se vad pe fundul cavoului.
Din toate cele
spuse pana aici, reiese cu toatã convingerea bisericeascã cã, precum
neputrezirea trupului nu este inca un indice al sfinteniei omului, tot asa si
pentru sfintenie, adica pentru canonizare, nu este necesar in mod obligatoriu
descoperirea moastelor lui absolut neputrezite.
Din multi sfinti
ai Domnului au ramas nestricate doar oasele.
Si aceste
oase, cinstite de sfanta Bisericã ca moaste sfinte, raspandeau minuni de
vindecare.
“Sfantul trup
( al preacuviosului Nil din Stolbensc, decedat in 1554 ) s-a intors in pamant,
- citim in istoria descoperirii moastelor sfantului, - iar moastele ( adica
oasele ) sunt intregi”.
Si, precum scrie
despre moaste preacuviosul Iosif din Volocolamsc, “aceste oase...mai ales sunt
inspaimantatoare pentru demoni, si pe cei orbi ii lumineaza, si pe leprosi, pe
cei slabi si alte boli vindecã” ( Prosvet. 7 ).
“Intr-adevar,
e o minune nemaivazuta cum oasele goale raspandesc vindecare” ( mitrop. Daniil
) ; “minunea e intr-adevar neobisnuitã : oasele sunt goale, uscate, pentru
orice slabiciuni si boli dau vindecare si alungã demonii” ( Zinovie Oten. ).
E adevarat
cuvantul Scripturii si demn de toata credinta : “Domnul pazeste toate oasele
lor ( ale dreptilor )” ( Psalm 33, 19 ) si dupa moartea celui drept oasele lui
“proorocesc” ( Sirah 48, 14-15 ).
Si, dimpotriva,
in Istoria Bisericii sunt cunoscute cazuri cand trupurile raman neputrezite,
insa ele nu sunt cinstite ca moastele sfintilor Domnului.
Astfel, in
manastirea din Lubensc se odihneste trupul neputrezit al patriarhului din
Constantinopol, Afanasie, care a murit in Rusia in 1644 ( Ist. Ierarh. V, 25 )
iar in Lavra Kiev-Pecersk se odihneste corpul neînsufletit al mitropolitului de
Tobolsk, Pavel, care a raposat la 4 noiembrie 1770 ( Filaret.Obzor literat. Cn.
2, § 52 ).
Dar, desi e
neobisnuit sa vezi trupuri neputrezite dupa atata timp, totusi nu existã nici o
marturie despre vreo minune infaptuita de ele.
Ce se considerã, de fapt, în Bisericã drept argument important si adevãrat
pentru canonizarea unui sfânt ?
Întreaga
Istorie a canonizãrii sfintilor in Biserica Ortodoxã, cu o claritate
incontestabilã, demonstreazã cã unicul temei religios comun pentru canonizarea
vreunui ascet cucernic a fost in Biserica noastra, de la inceputurile ei si
pana in ultimul timp,
- sfintenia vietii,
- un sfarsit neprihãnit si
- proslãvirea ascetului rãposat prin
darul de a fãptui minuni.
Numai pe acel
rãposat il canonizeaza Biserica, dupa ale carui rugaciuni se întâmplã vreo
minune, si numai atunci il canonizeaza cand suma minunilor lui, verificatã
minutios si cu toata strictetea, este suficientã, - cu alte cuvinte, Biserica
il proslãveste si il canonizeazã pe acel drept, in privinta cãruia nu au putut
sa aparã îndoieli rezonabile cã dupa rugaciunile lui se infaptuiesc minuni.
Acordând o
asemenea importantã minunilor, Biserica Ortodoxã le verificã cu deosebitã
atentie, ca sã nu fie interpretate drept minuni unele fapte, chiar daca sunt
nascocite cu cea mai cucernicã intentie.
In aceste
scopuri Biserica ii cerceteaza detaliat, uneori si sub juramant, pe toti acei
care au simtit asupra sa [ lor ] rezultatul miraculos al rugaciunilor celor
raposati.
Cum trebuie cinstite sfintele moaste ?
In Biserica
Ortodoxa, cinstirea moastelor se face in felul urmator :
- prin descoperirea si transportarea
lor solemnã ;
- prin adunarea si pãstrarea lor cu
piosenie ;
- prin construirea deasupra lor, a
bisericilor si altarelor ;
- in inaugurarea sarbatorilor, in
cinstea gasirii sau transportarii lor ;
- in pelerinaje catre sfintele cavouri
si in impodobirea lor ;
- prin regula obligatorie a Bisericii
de a pune sfintele moaste in temelia altarelor sau pe pristol in sfantul
antimis ;
- prin aprindere de lumanari ;
- prin tamaiere ;
- sarutare ;
- prin inchinare cu rugaciuni, pentru
ca moastele sunt sfinte si placute Domnului ( Romani 12, 1 ).
“Domnul nostru
Iisus Hristos ne-a dãruit moastele sfintilor ca izvoare mântuitoare care in
diferite feluri isi revarsã binefacerea asupra celor slabi” ( VI Fapt. Sinod.
VII ecumenic ).
Deci aparitia
moastelor facatoare de minuni ale sfintilor lui Dumnezeu in Biserica, este o
mãrturie a harului si adevãrului ce salasluiesc in aceasta Biserica.
Schismaticii,
protestantii si alte biserici si comunitati eretice, nu au sfintele moaste.
Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale
Sectantilor, paginile 212, 213, 214, 215,
alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de
prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului
Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu