Salut!( 3 ) Dumnezeu si
Prezenta Lui:, 16 Noiembrie 2015
olivia maria MARCOV <... >
Fwd: Salut!( 3 ) Dumnezeu si
Prezenta Lui:
1 mesaj
1 mesaj
olivia maria MARCOV < ...>16
noiembrie 2015, 14:28
Către: .....
-continuare (
3 ) -
[...]
Sa incep sa va
relatez unele, putine, imprejurari in care Dumnezeu s-a facut simtit in viata
mea, asa, vizibil* [* vizibil, in carne si oase adica ] :
Cand am
inceput sa ma duc la Biserica Catolica din Drumul Taberei ( nu la Catedrala Sf
Iosif unde mergeam de dinainte ), m-am gandit eu ca fiind o biserica de
cartier, sa nu aiba cineva obiectiunea ca eu sunt ortodoxa si merg la catolici,
si nu doream sa se uite nimeni, dar nimeni, stramb la mine, sau sa spuna ceva
dezagreabil.
Vazusem ca
deja, preotul nostru ortodox nu prea, de fapt nu era de acord cu religia
catolica.
Si m-am gandit
ca si invers poate fi, cel catolic ca nu fie de acord cu ortodocsii.
Asa fiind...
Acasa ma
rugam, aveam si un ceaslov de rugaciuni, pe care cu toata dragostea l-am
daruit, daca pot spune asa, "unchiului" meu Andrei Dumitru in noaptea
in care l-am vegheat, in noiembrie 2008, matusa mea l-a iubit mult si eram
sigura ca sufera mult si am luat cu mine cateva carti de rugaciuni de acasa, si
un rozariu superb mare si unul mic si le-am dus unchiului si matusii, cu
mentiunea ca Andrei Dumitru ma privea cu un zambet abia schitat ( cum se spune
au cei decedati ) din sicriu....
Dar, revenind :
Aveam acel
Ceaslov de rugaciune ( ortodox ) si aveam cred deja, da, aveam, rugaciuni
catolice cumparate in romaneste, de la Bucuresti, aveam un mic rozariu cred, nu
le datez pe toate cand le cumpar.
Inainte sa
plec intr-o zi la Biserica, seara sau cu 2 zile inainte m-am rugat Ingerilor,
m-am rugat Sf Arhangheli, am eu Acatistul Sf Gabriel si Mihail, dar m-am rugat
si Sf Arh.Gabriel ( acatist separat ).
Memoria e mai
putin fiabila, uneori ezitã, dar stiu cu siguranta, in mod cert, ca in mod
special m-am rugat si am rugat Ingerul pazitor sau pe Ingerul Gabriel SA VINA
CU MINE LA BISERICA, SA NU MA LASE SINGURA la Biserica Catolica, cand ma
voi duce la slujba acolo.
Sa ma apere.
Daca va fi
cazul, si sa nu ma lase singura !
Ei bine.
Intr-o zi ma
imbrac si pornesc la liturghie, eu ma duceam pe la ora 17h00, liturghia la noi
in cartier incepea la 17h00, mai rar la 17h30 cand nu venisera destui oameni,
erau, eram putini in Biserica trebuie sa spun, putea fi marti sau vineri, sau
si alta zi din saptamana.
Eu ma asezam
in ultima banca, sau in penultima banca, cum intri in Biserica Adormirea Maicii
Domnului ai 2 randuri de banci : in stanga ta si in dreapta ta.
Eu stateam pe
randul din dreapta, de la intrarea principala in Biserica.
In penultima
banca, sau chiar in ultima banca.
Si la noi la
ortodocsi stau langa usa.
Rar, insa merg
si mai in fata.
Eram in ziua
aceea foarte putini credinciosi la Liturghie.
Sa fi fost
prin 1999, 2000, 2001 ? 2002 ? chiar 2002 ? poate.
Dar prin anii
mentionati.
M-am asezat in
banca, ultima sau penultima, in spatele meu in tot cazul nu mai era nimeni.
Cum intri in
Biserica ( din Drumul Taberei, catolica ) in dreapta exista o mobila, o
vitrina-biblioteca, langa ea sta mereu o femeie care vinde candele, rozarii,
iconite mici, cartile din vitrina, de credinta, si aceeasi femeie ingrijeste
biserica cand nu e slujba, spala pe jos, sterge statuile de praf, etc.
Vitrina si
femeia se aflau in dreapta mea, in dreptul bancii, ultime, ultimelor banci, din
randul din dreapta.
Si mi se pare
ca,....da, incepuse Liturghia :
Cred ca
incepuse, sau a inceput oricum, ca doar de aceea ma si dusesem.
Bun.
Parintele (
paroh ) vorbea, el adesea vorbea, cuvanta, predica de la "catedra",
in Biserica, ne vorbea intotdeauna foarte frumos.
Totusi, cred
ca eram chiar in 2003.
De obicei la
catolici oamenii stau cuminti in banci, tacuti, cat stau in biserica, si cand
inca nu a inceput slujba, sau nu e slujba, si mai ales in timpul slujbei.
La ortodocsi
nu e asa, e inghesuiala in timpul slujbei si un trafic, circulatie continua a
oamenilor.
Eram insa aici
la catolici, liniste in biserica, putine persoane asezate cuminte in bancile
din lemn.
In spatele meu
era intrarea principala, mare, usile Bisericii, care stau inchise ( nu si
incuiate ) si oamenii intra in biserica pe o intrare pe lateral, care se afla
in dreapta usii principale a bisericii cand vii spre, cand te indrepti spre
Biserica AMD de la "drumul taberei 34".
Intrarea
laterala insa da intr-un vestibul unde sunt candelele aprinse si sunt
icoane-tablouri cu Ingerul si cu Fecioara mi se pare.
Acolo mai este
si recipientul cu aiasma, aghiazma, apa sfintita si sunt candelele aprinse de
credinciosi asezate pe un stativ, pe un suport.
Din acel
vestibul tu intri in Biserica.
Cand eram in
banca intrarea pe lateral in Biserica se afla in dreapta mea, desi eram cu
spatele la intrare si cu fata spre altar, spre parintele paroh.
La un moment
dat, am auzit ceva circulatie, usor, dar clar, in spatele meu.
Nu m-am
intors, sa vad ce e, pentru ca mi-am spus ca mai sosesc oamenii, mai intra
oameni in biserica, chiar daca liturghia incepuse.
Dar, in spatele
meu am auzit clar prezenta cuiva, a oamenilor, a vreunuia care abia intrase
atunci in biserica.
Nu era un
"zgomot" mare, dar era clar prezenta cuiva.
Si, dupa
cateva minute, m-am gandit, desi eram atenta la slujba, m-am gandit eu in sinea
mea : "daca cineva a sosit abia acum, de ce, incet, in liniste, nu se duce
pe marginea randurilor de banci, sa ia loc intr-o banca, sa sada, sa se aseze
?"
De obicei,
catolicii nu stau in picioare, si era mai mult goala Biserica !
Dupa ce m-am
gandit eu asa, in sinea mea, stateam insa cu fata la Parintele, la Altar, nu ma
uitam in spatele meu, dupa alte minute, zgomotul din spatele meu s-a
individualizat, s-a precizat, era mai aproape de mine, apoi chiar, dar CHIAR IN
SPATELE MEU.
Am mai stat
cateva secunde, apoi, pentru ca zgomotul nu persista, dar revenea, ca atunci
cand un om se foieste, sau nu se foieste, dar isi mai schimba locul, pozitia,
pentru ca nu poate sa stea neclintit in picioare, pentru ca zgomotul se preciza
prea aproape de mine, la un moment dat prea aproape si chiar in spatele meu, -
abia atunci m-am intors, am intors capul sa vad cine, ce e in spatele meu, ce
se intampla ......
Si sa vedeti....
Nu stiu daca
numai eu am vazut, sau a vazut din fata, de la catedra unde cuvanta, si
Parintele Paroh, dar eu am vazut foarte clar, evident...
In spatele meu,
dar la o distanta de mine, dar in spatele meu, se afla un stalp de sustinere,
interior, al Bisericii, aflat nu departe de intrarea mare principala in
biserica, care era inchisa ( usile inchise ), zugravit in alb, ca intreaga
biseica zugravita in alb.
De stalpul de
sustinere, sau imediat in fata lui, acuma se sprijinea de stalp ? sau nu se
sprijinea ? sau poate se ( mai ) sprijinea... cand si cand... SE AFLA, IN
PICIOARE, un om, dar ce om !!!!!
In spatele
meu, sprijinit de stalpul de sustinere alb, al Bisericii statea in picioare,
drept, un om, un barbat de inaltime mjilocie, medie, pentru un barbat, nu era
un barbat inalt, cam la 1m72 cam asa ( eu am 1m65 ), un barbat - eu zic ca era
Ingerul meu Pazitor sau Sf.Arhanghel Gabriel ! Sa vi-l descriu in continuare pe
acest barbat : aparent, un om ca oamenii, dar iti sarea in ochi faptul ca
totusi, desi era un barbat, asa un barbat nimeni nu vede pe strada, sau in
vreun loc, nicaieri in lumea toata ! Acest barbat avea proportii desavarsite, (
stiti ce inseamna, de pilda un om are picioare lungi, sau foarte lungi, dar are
bratele mai scurte, sau are talia mai joasa, sau nu are talie, sau are mainile
prea lungi si picioarele cam scurte... sau are gatul prea gros, sau are gatul
mai lung, lung, sau subtire, sau varat in trunchi ), [ noi ] oamenii avem
corpul nostru alcatuit dupa niste proportii ale membrelor si componentelor
corpului omenesc )... Barbatul din spatele meu, sedea exact in dreptul meu, in
spatele meu, dar nu era asa aproape de mine cum mi se paruse mie, era un om si
un barbat imbracat complet in alb, de sus pana jos, astfel purta pantaloni albi
de primavara-vara si o camasa alba, pantalonii si camasa aveau aceeasi nuanta
de alb, acest barbat era un om si un barbat cu pielea alba, foarte alba,
complet alba, uniform alba de sus pana jos, atat cat puteai sa ii vezi pielea,
fata, chipul, mainile, in picioare purta pantofi din piele de culoare maro , un
maro deschis, de calitate, curati, ca si scosi atunci din cutie, si noi ca si
scosi atunci din cutie, nu se vedea ca mersese cu acei pantofi, chipul, fata
omului, barbatului :
Barbatul avea
o fata rotunda, nu perfect rotunda, dar rotunda, un chip rotund, cu un ten alb,
curat, nu vedeai barba ( fie ea si barbierita proaspat ), avea ochi rotunzi mai
degraba ca forma ( asa imi amintesc eu acum si e prima data cand pun in scris
), de culoare caprui, un caprui catifelat, cald, clar, avea un nas, mai degraba
scurt, sau nu lung, si la varf rotunjit, insa nu era un om cu nas cârn, acuma,
pãrul sãu.... pãrul sãu era ca al calugarilor catolici, era tuns rotund,
castron, era de culoare maro, si culoarea pãrului era la fel cu aceea a
pantofilor !, avea parul foarte ingrijit, avea par destul de des, nu rar,
sanatos, pieptanat impecabil, rotund, in acel barbat totul ca proportii si
forme, era armonie, era bine cladit, drept, bine cladit, adica membrele,
picioarele lui nu erau "slabanoage", "firave", ci
dimpotriva fara sa fie nici atletice sau "lucrate la sala", nici ale
unui om de la tara foarte sanatos si robust, erau membrele, picioare si maini
bine facute, nu firave, solide, avea un aspect usor de om care sa zicem face
putina gimnastica, sau face gimnastica, totusi, nu era un om
"indesat", nu puteai spune ca are muschi "indesati",
"carne batuta", ci mai degraba ramanea ca aspect, foarte sanatos,
perfect sanatos, fara cusur, si finut, elegant, insa un om sanatos, usor
de tot "filiform", nu mai tin minte bine daca manecile camasii
sale albe erau lungi sau scurte.
Da, cred ca
omul, barbatul se sprijinise de stalp, poate, poate ? chiar cu piciorul, ducand
un picior la spate, pantoful atingand stalpul, dar nu exista nicio urma pe
stalp de pantof !
M-am intors si
l-am masurat cu privirea, nu imi venea sa cred, in nicio biserica si niciun loc
nu mai vezi asa un barbat, oricat de ingrijit ar fi un om.
In plus, parea
cã stie sigur de ce e acolo, cã liturghia ii e cunoscuta, cã "dominã",
dar simplu, nu prin aere, nu prin vreun aer, sau "mutrã", dominã
Liturghia, intr-un fel, e un fel de a spune, parca stia bine, precis care e
acolo rolul sãu, si de ce in clipa aceea venise acolo.
Barbatul s-a
miscat putin, era un barbat foarte sigur pe sine, foarte precis, in acelasi
timp parca nu facea parte dintre noi oamenii, facea un tablou aparte, fata de
noi toti si fata de Parintele, statea drept pe picioare, si se uita direct
spre, direct la Parintele, Parintele era in picioare caci oficia Liturghia,
deci in picioare pe acel "podium" pe care se afla altarul, dupa
slujba, Parintele lua cuvantul si predica putin, exista o "mobila", o
piesa de mobilier, pe care o asemuiesc eu si i se spune la francezi catedra, in
fata careia un profesor de pilda, la universitate, vorbeste studentilor, la fel
exista si in Biserica, cand mobila aceasta e scoasa la vedere pentru predica
preotului.
Si pentru ca
eu acasa ma gandisem cu putina "teama", pentru ca nu doream sa aud
niciun fel de mirare, obiectiune fata de mine, fiind eu orotdoxa, ca, de ce vin
la liturghie la catolici, si ma rugasem sf. Arhanghel Gabriel, ingerilor,
ingerului pazitor sa nu ma lase singura, sa fie cu mine la biserica...
dar, stiti ce
?
Eu uitasem
dupa aceea, stiam- da, sa ma fac limpede inteleasa : stiam ca ma rugasem, si
acuma stiu, pentru ca va povestesc, dar pe moment, scena parea asa incredibila,
era neasteptata, pe moment, cateva clipe doar, uitasem complet, sau nu uitasem,
dar pe moment imediat nu am facut legatura cu rugaciunea mea de acasa, nu am
asociat.
Insa, omul
mi-a permis- o sa vedeti de ce eu spun asta acum ! - sa il masor cu
privirea, sa ma uit bine la el, cand am intors capul catre barbatul din spatele
meu... pentru cã....
Dar, mai intai
sa va spun ce am vazut, in continuare : am intors deci capul si barbatul
acesta, asa cum vi l-am descris mai sus, in picioare, sigur pe sine, drept,
demn, - va spun ca avea un aer diferit complet de al oamenilor - barbatul m-a
vazut, da, normal, a vazut ca ma intorc si ma uit la el, dar el privea drept in
fata lui, il privea mai exact drept, pe Parintele paroh care tinea liturghia !
Nu se misca din fata lui, iata, unul, barbatul in alb, tuns ca un calugar catolic
rotund, din spatele bisericii, din "fundul" salii, sprijinit de stalp
uneori, alteori nu, privea drept in fata, in capatul celalalt al Bisericii, la
Parintele paroh, privea si foarte hotarat, dar in niciun caz nu privea arogant,
nu privea agresiv, nu privea urat, era pace si liniste in privirea lui ferma si
tintita...
Nu stiu daca
Parintele il vedea de la catedra, poate ca il vedea, eu il vedeam era vizibil
perfect.
Daca insa il
vedea pe acel barbat, cine stie, poate a vazut mai mult chiar decat eu am apucat
sa vad la acel barbat in alb...
Din fata,
parintele cuvantand cu fata spre biserica, spre sala, spre oameni, normal ca el
cuprindea cu privirea intreaga sala, intreaga biserica, pana la usa, pana la
intrare.
Dupa ce m-am
uitat la acel barbat, din nou, m-am intors cu capul in fata, la locul meu in
banca, nu ma sculasem din banca.
Insa stand eu
cu fata la altar, ascultand slujba, iata ca in spatele meu, culmea acuma,
zgomotele se intensificasera ! Cand ma intorsesem eu, nu era niciun zgomot,
nicio miscare, liniste !
De data asta,
dupa ce am privit in spate, zgomotele se apropiau de mine, am tacut, dar la un
moment dat, m-am speriat, am avut impresia ca zgomotele se apropie de mine,
incat cineva, ceva ma va atinge, ma va atinge imediat, in spatele meu era ca un
fel de fosnet, nu era fosnet, ca si cum cineva se misca, se foia, se
"lupta", acum, zgomotul era mai puternic, era mai precis, era mai
tare, mai intens, mai clar decat inainte sa ma intorc sa ma uit in spate. Nu am
auzit pasi, niciun fel de pasi de om, de oameni. Dar zgomotele auzite acum de
mine pareau ca si cum in spatele meu nu se mai afla numai acel barbat, numai
el, singur, ci ca si cum ar mai fi fost de acuma si alte prezente, alti oameni
!
Pentru ca
zgomotele se apropiau de spatarul bancii mele, si aveam impresia ca cineva
"imi va sari in spate, in cap" ( nu imi venea sa cred ! ), din nou,
pentru a doua oara, am intors capul, sa vad, ce Doamne iarta-ma o fi ?! Am
intors atunci capul, acum pentru a doua oara : surpriza : in spatele meu nu
MAI ERA NIMENI, dar nimeni !
Si aceasta a
fost experienta, atunci cand o traiesti, toate detaliile sunt importante.
Omul in alb nu
parea om de pe pamant, ci cred ca era un Inger, fie Ingerul Gabriel, fie
Ingerul meu pazitor...
Nu il voi uita
niciodata.
Era un barbat
tanar, dar matur, un om tanar si matur, un om fara varsta, de o tinerete
atemporala, vesnica, neschimbata, era un om pasnic, un barbat pasnic, dar
impresia mea a fost ca nu era, cum sa ma exprim eu, pentru ca eu caut sa redau
exact ce am simtit, ce am vazut atunci, nu era un om linistit in sensul de
pasiv, de "leguma", ci, dimpotriva, era un om in liniste totala, in
pace, insa in alerta, vigilent, gata in orice clipa sa reactioneze, fizic, sa
se miste, dar vedeti, vigilenta lui, o simteai, o banuiai, o vedeai in
hotararea chipului sãu, dar, in acelasi timp, chipul sãu era nemiscat, era
pasnic, era senin, nu vedeai pe fata lui nici riduri, nici cute, nici riduri
ocazionale, sau de circumstanta, nu se incrunta, nu zambea, nu era suparat,
era un chip viu si totusi un chip senin, nemiscat de senin, si totusi, desi
pe fata lui niciun muschi nu se misca, si nicio urma de rid nu se afla, nicio
expresie a fetei de circumstanta, sau sapata [ de timp ] pe acel chip, totusi
chipul acesta nemiscat, iti transmitea clar senzatia de o vigilenta crescuta,
gata de lupta... chiar... chiar de lupta...
Computerul
incetineste viteza si trebuie sa ma opresc aici.
Aceasta a fost
acea experienta a mea.
Sigur era un Inger
din Cer, sigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu