la page/pagina de Mihaela Ciocea-juge/Mihaelei Ciocea-judecator 27 nov 2016

Objet :	la page/pagina de Mihaela Ciocea-juge/Mihaelei Ciocea-judecator 27 nov 2016
De :	Olivia Marcov
À :
Date :	Dimanche 27 novembre 2016 21h17

Mihaela are o noua postare dar nu stiu despre ce e vorba exact, foarte scurta postarea ei de altfel :

Mihaela Ciocea-judecator : Pagina Facebook

https://www.facebook.com/milacioc/

Postarea Mihaelei

Postata Sunday, Duminica, 27 november 2016 at 12h13 a.m.

 

“TRAFIC CU JUDECATOARE CA PRET AL LAUDELOR IN RAPORTUL MCV.”

 

Fanel Ciocan Respect doamna!

Like · Reply · 1 · 13 hrs

Olivia Maria Marcov Adica cum ? Nu am reusit sa urmaresc chiar tot istoricul acestor neplaceri, eu, daca ar fi pentru mine, le-as denumi necazuri, in fine, de aceea nu inteleg ce este cu raportul MCV si cu tinerele judecatoare. Cred, parerea mea, ca nu le placea cand cineva pleca in tari straine, fie personal ( in scop personal ), fie in profesional, cazul burselor sau specializarilor, etc. Si, cand s-a deschis si Romania spre tarile din Occident, s-a deschis si ea cum a putut, de unde statea ursuza ca o bufnita. Dar bufnitele sunt simpatice totusi, macar in fotografiile cu pasari, sunt nostime. Sigur ca am citit. Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras. Daca nu s-ar fi ivit atatea neplaceri, ar fi de ras, si totusi si de plans. Judecatoarele, nu stiu cum se face, dar sunt fete frumoase, acesta e un fapt, asa le vad eu cel putin. Mai departe cum vede fiecare viata sa si viata celuilalt, e un alt aspect. Occidentul nu are numai valori. Pe de alta parte, cat cunosteau romanii din Romania, Occidentul la momentul la care s-au deschis spre el, asa, timid, cat de cat ? Poate ca occidentalii lucreaza sau au obiceiuri diferite. Nu neaparat mai bune, ci pur si simplu diferite. Pot fi si rele. Dupa caz. Da, sunt asa, niste fraze cu titlu general. De plans e faptul, dupa mine, ca pana azi in Romania cu greu s-a putut avea o viata normala, absolut normala, si personala si profesionala. O viata libera, cat poate fi libertatea, democratia si in care semenii sa se respecte unii pe altii. Dar asa, sa ajungi la varsta adulta si sa te afli in situatia parca de a descoperi viata adultilor, - cu privire la postarea privind Istoria "traficului cu judecatoare". Regretabil este ca in viata nu esti ajutat, solidaritatea ar trebui sa functioneze, de existat exista in Constitutia Romaniei, dar esti impiedicat. Sunt oameni care dau buzna pur si simplu.

Like · Reply · 58 mins

Olivia Maria Marcov Am citit si eu cateva postari pentru ca am lucrat in Justitie, in lumea instantelor de judecata. Si pentru ca, in fine, nu mi-a mers bine, poate ca altii ar spune ca nu mi-a mers nici rau. Dar dupa mine, nu mi-a mers bine. Cred ca in viata, chiar daca sa zicem, viitorul iti face dreptate, un fapt consumat din trecut, ramane un fapt consumat, un rau savarsit ramane un rau facut. Cum s-ar zice daca am avut neplaceri, nu am avut noroc in viata asta. Cum s-ar spune raul a fost facut si a trebuit vrand, nevrand sa-l suport. Da, sigur ca si eu am reactionat. Am reactionat. Reactia mea a fost destul de rapid insa alta, si anume hotararea ca nu e lucru curat. Si ca trebuie sa plec. Dar nu mi-a mers bine nici dupa ce am plecat. Despre mine cred ca am incasat-o in viata asta. Si mai cred ca oamenii nu sunt solidari, ca au o mentalitate - de altfel nu am cunoscut bine acea mentalitate de dinainte de '89 din Justitie - dar in 1993 cand am inceput sa lucrez la judecatoria sector 1 bucuresti am vazut ca erau foarte rigizi, foarte rautaciosi si unii rai. Cei care erau mai amabili si draguti si buni, nu stiu cum, ca parca plecau, dispareau ( promovati dupa vechime pe la alte instante ). La inceput de tot, in primele cateva luni am primit, cineva mi-a transmis o apreciere frumoasa cu privire la mine si la munca mea. Dupa aceea totul a mers anapoda. Solidaritatea nu prea functioneaza. Sunt de spus. Sa nu spui nu inseamna ca nu vezi, si ca unele lucruri nu le-a vazut, trait, stiut. Nu inseamna sa fii un naiv sau un prost. Eu i-am privit frumos pe oameni, pe colegii de atunci, pe judecatori, dar curand au inceput sa fie rautaciosi si cei care nu au fost rautaciosi nu prea erau solidari sau cum sa spun ? Mai mult taceau si nu se amestecau. Multi lucrau in instante de zeci de ani cand m-am angajat eu in anul 1993. Unii lucrau de la 18, 19 ani intr-o judecatorie. Ei bine, unde sunt cei plini de probitate, sa se solidarizeze si cu tine ? Plini de probitate, dar tac. Poate ca nu e destul sa fii plin de probitate cand unul din colectiv este nedorit, sau alungat, prigonit. Eu cred ca nu este destul. Pe de alta parte cand intri intr-o "lume" sau colectiv trebuie sa incerci, pe cat poti si se poate, sa vezi cat mai repede cum stau lucrurile si sa nu te bazezi cand nu ai pe cine. Totusi nu e frumos sa nu iubesti oamenii. Eu i-am iubit. E drept, veneam acasa obosita, de multe ori, de prea multe ori si cand esti prea obosit parca nu mai vezi lumea "in roz". Mi se pare ca lucrurile s-au inrautatit dupa plecarea mea prin demisie in 1999. Mi se pare acest lucru, citind aceste postari. Stiu, stiu ca poate vorbesc prea general, daca pot spune ceva, este ca am inteles ce descriu aceste postari. Si nu sunt impotriva ta. Si nu vreau sa-ti ocup timpul.

Like · Reply · 43 mins

Olivia Maria Marcov Uite, articolul 4 din Constitutia Romaniei "Unitatea poporului si egalitatea intre cetateni", alineatul ( 1 ) "Statul are ca fundament unitatea poporului român si solidaritatea cetatenilor sãi." Nu cred ca cineva care lucreaza, ca sa ii includ pe toti, dar pe toti, intr-o instanta, sau la Curte, a citit vreodata acest articol din Constitutie, si de atfel si celelalte articole care nu sunt inutile, altfel nu ar fi inscrise acolo. Cate drepturi nu avem !!! Si cat respect nu ne datoram unii altora !!! Dar nu as suporta sa fiu judecator si sa imi spuna cineva sa nu vorbesc cu oamenii. Eram, pe atunci, grefiera de sedinta si uneori, sedintele de colectiv erau si comune : grefieri, arhivari si judecatori, desi mai rar. Sau incepeau in comun si continuau separat, de o parte grefierii, de o parte judecatorii. Si ni se spunea mereu sa nu vorbim cu nimeni. E terifiant, te nasti om normal, sanatos, cu darul vorbirii si ti se spune sa fii mut. Tara sau Justitia mai exact te vrea nesanatos, de unde te-ai nascut sanatos. Ti-a dat Dumnezeu darul vorbirii si oameni ti-l iau si iti spun sa taci. E penibil si e injust, ... in Justitie. Si pe urma, unii incepeau sa strige ca niste gaite ca faci afaceri. Am patit asa odata, un avocat, stagiar pe atunci, sau incepator chiar daca trecuse de stagiu, nu avusesem cu el dialoguri, conversatii, dar mi-a spus ca jandarmii sau careva dintre ei "spun(e)" ca eu fac afaceri. Ei bine, eu nu am facut si nu fac afaceri in Justitie, acum nici nu mai lucrez acolo. Dar mi se par penibili. Si au trecut anii. Penibil cand vorbeste gura fara om, fara creier. Nici nu a fost cazul. Altfel as fi fost sanctionata, pedepsita. Normal. Nici nu era cazul. De aceea spun ca e un mediu nesanatos si o spun foarte serios. Fireste ca orice om, dar orice om, totusi, are grija cum se comporta si cu cine vorbeste, in functie si de circumstante. Dar sa ii spui unui om ca, daca vorbeste cu altul, de aici rezulta ca face afaceri e mai mult decat anormal. Si lipsit de logica. Citeam in presa despre - desi nu prea cunosc si de multe ori nici nu insist, nu vreau sa cunosc - un fost comandant al unei U.M. care a fost gasit prin insule, si adus in tara cred. Nu stiu daca nu era vorba de unitatea militara care ar fi pazit instantele prin 1993 sau care "stia tot ce misca". dar si jandarmii au fost disponibilizati multi. Multi isi cauta cred dreptatea, parca si citisem un comentariu in Lumea Justitiei, pe luju.ro acumcativa ani, niste jandarmi fusesera disponibilizati sau dati afara si isi cautau dreptatea. Cand nu iubesti dreptatea, ajungi sa cauti dreptatea. Este o lege, de la cauza la efect, sau ce faci, ti se ( va ) face. Ei bine, mie mi-a placut sa iscut cu oamenii, in general, si azi imi plac Biografiile, imi plac povestile de viata ale oamenilor. Si sa intri intr-un mediu in care vorbirea e socotita un handicap. daca te naste mama sanatoasa, te handicapeaza altii si pe urma te arata cu degetul. Invara 2007 la practica de specializate, acum devenisem studenta la Drept, anul II eram, si jandarmii erau din metru in metru in Curtea de Apel, m-au lasat pe dinafara, m-am plimbat prin cladire putin sa vad Palatul de Justitie renovat. Si aveam geanta si lucrurile, actele, banii ( desi nu multi, dar avem nevoie de bani de metrou, RATB macar ), cheile casei, mobilul, si totul deci in geanta ramasa in Arhiva Penala a Curtii de Apel. Si istetii de jandarmi m-au lasat la propriu pe dinafara. Iesisem din zona pazita de ei, dar nu din cladire si nu imi mai permiteau sa intru in cladire. Aveam, da in mana carnetul de student si legitimatia de student, nu stiu totusi daca din prudenta nu aveam si cartea de identitate. Si radeau, unul ranjea ca un om inteligent, fin si educat. Cum erau educati in comuna primitiva cu bata in mana. Si a trebuit sa il rog sa sune la dna Mioara Valcan ( in anii imediat urmatori s-a pensionat, dar inca lucra atunci ), sefa Serviciului Personal sau Resurse Umane Am vazut lista cu interioare pe biroul istetului de jandarm. Poarta uniforma, si nu stie ce poarta. O uniforma saraca, nu stie ce imbraca. Si l-am rugat sa telefoneze. Si dna Valcan m-a angajat pe mine in 1993. Nu mai vorbisem cu ea din 1999 de la demisia din judecatorie. Imediat mm-a recunoscut si mi-a spus sa urc la ea, la etajul I al CAB, si am urcat si pe urma dupa ce am vorbit cu ea am coborat inapoi in arhiva penala sa imi iau lucrurile, geanta, banii. Vezi eu as povesti, poate ca nu e chiar inutile daca se schimba in bine Justitia. Nu dau buzna in viata nimanui, imi plac oamenii, semenii si ii respect, nu sunt nici ursuza, am cautat mereu sa am viata mea si o am. Si cred ca fiecare trebuie sa aiba viata lui.

Like · Reply · 10 mins

27/11/2016 20:44:26

olivia