Salut,
Pe FB ieri, pe pagina mea s-a iscat o discutie interesanta intre 2 prieteni, care am impresia ca se si cunosc bine desi unul traieste in Germania, iar celalalt a ramas in Românie, amandoi deci sunt români...
Si unul dintre ei...
O foarte scurta explicatie :
E vorba de o tanara doctorita, o fata de vreo 26 de ani cred, care are un cont FB comun cu prietenul ei ( nu stiu daca s-au casatorit ) Ionut.
Astfel incat cei doi sunt impreuna, ca un fel de Ingeri, si nu stii cand posteaza unul, si cand celelalt, pentru ca Ionut a spus "uneori postam concomitent !" !
Contul si l-au denumit Alina-Ionut Alexandru.
Alina mi-a spus de la inceput "stiti ca suntem 2", si intr-adevar ma uitasem putin pe albumele ei si dadusem like-uri pozelor ei frumoase.
Si Ionut e doctor, pesemne au fost colegi la Medicina.
Si Alina a scris pe pagina ei la "About" "Despre" ca a urmat liceul in Vadu Crisului.
Alina-Ionut ALEXANDRU este / ( sunt ) o prietena comuna intre mine si doctorul Leon Zagrean, profesor la Medicina, si cred ca pe cei doi i-a avut studenti dl dr. Leon Zagrean la disciplina Fiziologie in anul I, si II, la facultatea de Medicina daca cei doi, Alina si Ionut, au urmat la Bucuresti facultatea si cam asa s-ar parea.
Asa cred. Nu am "cercetat" mai cu de-amanuntul pagina celor doi.
Ionut e interesat, ca orice baiat, adica baietii sunt mai inclinati spre aspectul practic al vietii, mai putin spre teorie, de cazuri concrete.
M-a intrebat ce cred despre asistenta Florentina Carstea de la maternitatea Giulesti, "rapita" de "mascati" ( Politie ) de langa fetita ei, care astfel, lipsita de mama ei, cine stie daca nu ar face vreun gest necugetat.
Asta am inteles eu de la Ionut desi nu am transpus totul exact cu cuvintele lui Ionut.
Intotdeauna mi-a fost greu sa repet un text, o fraza, exact cu cuvintele autorului.
Insa cand e ceva important, sau revin asupra unei chestiuni, daca, si cand se impune si e important, atunci ma uit exact la cuvintele autorului textului, pentru ca da, sunt importante.
Asta o spun acum, efectiv cu titlu general.
Noi pe FB purtam doar un dialog.
Dialogul a inceput cu Ionut si cu mine, si a continuat intre Ionut si amicul lui Ionut care traieste de niste ani in Germania.
Unde i s-a si nascut copilul, cu privire la care tribunalul din Germania i-a acordat custodie totala.
Se pare ca a avut necazuri cu mama copilului, pentru ca e lucru rar de tot sa mearga copilul la tata prin sentinta judecatoreasca.
Ei bine, plecand de la intrebarea lui Ionut, asupra careia el insista, daca nu e o trauma sa desparti un copil de mama sa, in cazul bebelusilor arsi la Giulesti in incubator, de biata asistenta medicala, Ionut apreciind ca e condamnata pe "nedrept", am scris azi - dialogul de mai sus s-a purtat ieri seara ! -, astazi am postat despre un roman pe care l-am citit in facultate prin ultimul an.
L-am cumparat de la libraria Mihai Eminescu de la Universitate, si poarta titlul :
"Leandrul Alb", scris de Janet Fitch.
Da, nu mai retin, fata de cele explicate de mine pe FB si am sa va arat acum imediat, daca mama fetitei din roman era norvegiana sau din Danermarca.
Avea origini de wikingi, wikingii au fost Nordici, asta in mod sigur.
Nu stiu exact, au fost anume norvegieni sau danezi ??
In fine.
De multe ori cand citesc o carte, un text, mai intai de toate, ma intereseaza cat mai tar esenta, ideea principala.
Esenta in acest roman este urmatoarea :
Si e un roman impresionant cu adevarat.
Actiunea romanului LEANDRUL ALB se petrece in SUA, in California sau Florida.
O femeie singura, necasatorita, scriitoare, mai mult poeta, o femeie simpla, dar inteligenta care iubea frumosul si lucrurile frumoase, ca si poezia scrisa de ea...
O femeie cu originea din Europa de Nord, dintr-o tara scandinava, traind, stabilita in SUA.
Ea traieste un "roman" de dragoste in SUA, in tinerete, cu un barbat si el Nordic din Europa si dintr-o tara scandinava.
Acestia doi se iubesc, nu mai stiu daca se casatoresc, cred ca nu.
Din iubirea lor se naste o fetita.
Subliniez sau precizez ca nu am cartea in fata, e in biblioteca pe raft in cealalta camera, acuma cand scriu, si sunt ani de cand nu am rasfoit-o.
Deci scriu si eu cat imi amintesc.
Fetita, rodul iubirii celor doi Nordici traind in SUA se numeste Astrid si are numele de familie nordic.
Ea se naste, micuta, albinoasa, cu parul alb.
Ceea ce, de la inceput o deosebeste de ceilalti copii si oameni.
Eu asa tin minte.Mama si fetita traiesc singure, ele doua.
Mama scrie carti si poezii frumoase, lucreaza si se intretin astfel amandoua.
Dar, la un moment dat, un barbat insistent se arata indragostit de biata noastra mama si femeie nordica.
Si femeia, care si asa nu avusese noroc cu tatal biologic al lui Astrid, al fetitei ei, nu mai vrea povesti de iubire.
Nu vrea sa se mai implice, sa mai creada in barbati mincinosi.
Insa barbatul acesta se arata teribil de perseverent si nu se lasa pana nu o are, pana nu intretine o relatie intima cu biata femeie pe care o face sa se indragosteasca de el.
La scurt timp dupa aceea, el se arata cinic, indiferent si brutal, brusc adica, le paraseste pe mama si fetita ei.
Biata femeie se indragostise de el, crezuse in el, desi avea trauma relatiei cu tatal copilului ei.
Dar era o femeie - cum citim in carte si rezulta din randurile romanului - invingatoare.
Ea ii spunea mereu fetitei ei "Noi [ tu si cu mine, noi Nordicii ] suntem bâtele !"
Ea ii arata fetitei ca are origini de scandinav(a), de Nordica, de oameni care provin din curajosii si indraznetii wikingi, din invingatori.
Acest lucru a salvat-o mai tarziu pe biata copila care avea sa traiasca o drama.
Cand mama isi pierdea curajul ii spunea fetitei "Tine minte, NOI SUNTEM BATELE !"
Noi suntem invingatorii.
Noi suntem wikingii.
Si femeia a luptat pentru viata ei.
Dupa ce se convinge ca a abandonat-o curtezanul ei cel atat de insistent la inceput sa o obtina, caci, da, suna neplacut, a vrut-o doar la pat.
Femeia vrea sa se razbune pe el, pleaca in Sudul SUA, trece granita in Mexic de unde cumpara o solutie sau licoare preparata pe baza de LEANDRUL ALB.
Se spunea ca leandrul alb ar fi otravitor.
In limba franceza- deschid o paranteza - la leandru spunem "LAURIER" si inseamna si dafin, si stiti ca dafinul se pune la mancare, condiment, si e condiment.
Se pare ca leandrul alb ca specie este toxic, asa scrie in dictionar, totusi toxic, nu inseamna intotdeauna si letal.
femeia isi cumpara solutie pe baza de leandru alb - crezand ca e otravitor - cu intentia directa de a-si otravi curtezanul care nu mai vroia sa o cunoasca deloc.
Si se inapoiaza acasa in California si il invita la ea ( parca asa a fost ) sau ii face cadou solutia cu leandrul alb, fostului ei iubit.
Cum necum, desi acela nu mai vroia sa stie de ea, reuseste sa ii dea, administreze solutia.
Acest fost iubit al femeii scandinave americane, moare.
Dupa - sau in apropierea imediata - a momentului consumului solutiei cu leandru alb.
Dimineata femeia e luata din pat din somn de Politie, de mascati care navalesc peste ea si fiica ei.
O inchid.
O judeca.
E condamnata la ani grei de inchisoare, nu mai stiu daca la inchisoare pe viata.
In inchisoare insa femeia nu a stat "cu mainile in san", a scris poezii, viata in inchisoare era o lupta de supravietuire cu ceilalti puscariasi care erau unii, rai, ticalosi, violenti.
Trebuia sa traiesti in inchisoare, puteai sa mori acolo.
Femeia noastra, mama, eroina cartii scrie carti si ii trimite, desi nu imediat chiar, bani, fetitei ei, si isi angajeaza avocata.
Pledeaza nevinovata.
Acum sa intelegem ceva : femeia a avut intentia sa il omoare, intentie directa calificata prin scop.
Dar, barbatul era vinovat pentru ca el a insistat teribil sa o aiba la pat si dupa ce a vazut-o indragostita de el a parasit-o, femeia deprimand, facand o depresie.
Intr-o depresie si cand esti cap de familie, sau singur/a poti ajunge si in strada, mai ales in Occident.
Iti pierzi jobul si mori de foame, ajungi rau.
Barbatul acela era un cinic, un nemernic, un ticalos.
femeia i-a rezistat la inceput si avea si un copil de crescut.
Nu se putea baza pe nimeni, nu avea prieteni.
Deci si barbatul a vrut sa o omoare, putem spune asta.
Barbatul era vinovat.
Deci femeia nu l-a iertat, pentru ca ea insasi putea sa faca un gest necugetat sau sa ajunga in strada sa moara si ea, si mai mult, si copilul ei minor.
O fetita.
La inceput, cand mama e arestata, biata fetita, micuta inca, e dusa in fel de fel de institutii mai mult sau mai putin cu titlu indreptatit de "Orfelinat".
Aici e groaznic, se afla copii de toate varstele parasiti, orfani, care traiesc foarte greu abandonul.
Si aici se duce o lupta incredibila si apriga de supravietuire.
In aceste orfelinate.
Fetita e adoptata sau mai degraba cred, luata in plasament, la un moment dat, parca.... de o rusoaica care traia in SUA.
Rusoaica o introduce in mediul ei de cunostinte.
Fetita este si violata biata.
Mai exact, era singura si nu se putea opune cand mai crescuse, e adevarat, se mai marise si ea, se implinise, din carte rezulta ca avea forme din plin, devenise interesanta si un amic al femeii care o luase in plasament, o ia in brate si pur si simplu o penetreaza.
ce sa faca fetita ?
Fetita avea - desi ea era un copil bun ! - probleme si din pricina, uneori le avea, faptului ca era albinoasa.
Se doesebea de ceilalti copii avand parul alb din nastere.
Fetita trece prin mai multe experiente.....
Si pana la urma ajunge si ea majora.
In orfelinat cunoaste un tanar cu care incepe o relatie, se imprietenesc, ea nici nu avea pe nimeni si in orfelinat nici nu se imprieteneau copiii, erau traumatizati, loviti de viata, incapabili de a socializa, niste copii loviti de soarta, crescand cu deficiente dobandite, care nu erau in stare sa socializeze, care se ascundeau fiecare in trauma si trecutul sau trist.
Cu acest tanar, si el cu mari probleme, de fapt tinerii, copii aveau unii mari probleme ei insisi.
Fetita noastra, Astrid, nu le avea asa ca ei.
A fost un copil curajos, echilibrat peste masura.
Imi vine sa si plang.
Copila, majora pleaca din SUA cu prietenul ei, si acela o avea numai pe ea.
Pleaca si o vreme stau in Germania, la Berlin sau poate in alt oras.
De acolo insa, fata vrea sa-si cunoasca tatal.
Care era in Norvegia sau Danemarca.
Fata are adresa lui si pleaca si il gaseste, el avea cativa copii mici si era recasatorit.
De fapt cu mama ei nu se casatorise cred, in tinerete.
Acum insa isi crestea copiii si nu stim de ce, mediul acesta care i se pare si cam dezordonat si poaten nu tocmai curat fetitei noastre, o descumpaneste si desi tatal o invita in casa, o serveste cu dulceata din borcanul deschis din care mancau cei mici, fratii vitregi ai lui Astrid, Astrid pleaca dupa vizita asta, unica, si nu o mai intereseaza tatal ei.
Pleaca cu prietenul ei.
Intre timp insa, mama lui Astrid, care ii scria din inchisoare fiicei ei, incepuse in ultimii ani sa scrie si sa isi vanda bine volumele de Poezii.
Ea era poeta, scriitoare, de felul ei, asa era ea.
Si isi vinde bine de tot cartile, intodeauna ii placuse ce era frumos si chiar frumos si scump.
Si ea isi vinde cam scump cartile acuma si ii trimite lui Astrid bani, cati poate.
Cu restul banilor ea isi plateste avocata si insista in recursuri sau revizuri sau cum se numeau acolo caile de atac, si pana la urma femeia e ACHITATA si ELIBERATA, iese din inchisoare !
Continuu femeia s-a declarat nevinovata.
Insa, surpriza e cu totul alta.
Femeia insistand cu recursuri sau revizuiri ale procesului ei, ale dosarului, cauzei ei penale, ce se intampla ?
Se fac cercetari din nou, mai precise, si se descopera ca victima, barbatul curtezan care o parasise murise, pentru ca suferise cred un atac de cord.
Ei bine, atacul de cord, sau motivul mortii lui, se dovedeste - asa e romanul, povestea - ca nu avea legatura cu solutia otravitoare cu leandrul alb pe care femeia ( inculpata ) i-o administrase.
Se dovedeste deci ca barbatul, victima a murit din alte cauze, care nu au legatura cu solutia pe baza de leandru alb.
Se pare, ca, din amintire scriu, barbatul ar fi fost el oarecum suferind cu inima.
Inainte sa o curteze pe poeta noastra nordica.
Cum necum instanta stabileste ca moartea lui nu a fost determinata de ingurgitarea solutiei continand leandru alb.
Astfel, femeia, NOrdica, este ACHITATA SI PUSA IN LIBERTATE.
Cred ca e achitata, caci altfel nu era pusa in libertate.
Va dati seama, copila ei avea cativa anisori cand a fost inchisa mama ei, si acum devenise majora si calatorise din SUA unde locuia, si locuise de cand se nascuse, in Germania, in Norvegia/Danemarca...
Se intorsese in SUA, tara lor.
Si asa, cartea are un final impresionant si surprinzator.
"NOI SUNTEM BATELE !", bâtele, scandinavii, nordicii curajosi, wikingii, au invins si viata a triumfat.
Puteau sa moara si mama si fiica.
de la barbat, odata, din inchisoare apoi - mama.
de lipsa mamei si de atatea primejdii, orfelinate si centre si familii in plasament in care a crescut - fiica.
Si Noi suntem batele, au triumfat.
Este un roman care ne arata dreptatea, dincolo de Justitie, dreptatea omului pe fondul situatiei de fapt.
Legea talionului daca vreti, dar viata e pretioasa si nimeni nu are voie CU INTENTIE, CUM A PROCEDAT BARBATUL CURTEZAN, sa ne-o subrezeasca, sa ne-o ia, nimeni nu are voie sa ne impinga dincolo de limitele noastre, sa ne impinga spre sinucidere sau depresie si sinucidere sau depresie si ajungerea in conditia de a sta in strada, eventual de a intinde mana.
de a pieri in strada.
Ca un caine si mai rau.
Cartea e dureroasa, este toata o DURERE, e greu de citit din pricina durerii care curge in paginile cartii.
"Noi suntem bâtele !", ii zicea mama fetitei ei.
Si din inchisoare la fel, femeia era mama si isi crestea fetita prin Scrisori, "Noi suntem batele !", "tine minte Astrid !"
"Mama o sa iasa din inchisoare"...
Astrid a trait, in primii ani si poate cei mai cumpliti, infernali, cand s-a vazut singura, aruncata in orfelinate, care nu se numeau asa, erau azile, centre pentru copiii strazii, erau centre pentru abandonati, acolo singura, fara mama, cu o trauma cumplita, retraind intrarea politiei peste ele doua in casa, clipa din care nu si-a mai vazut mama...
Smulsa la propriu de langa mamica ei.
Neavand niciun prieten.
Al ei sau al mamei.
Si Astrid a tinut minte "noi suntem batele, noi suntem wikingii !"
Wikingi sau nu, imi vine sa plang .....
Si acum de pe Facebook, unde intr-o postare ( mi s-au postat 2, de 2 ori, nu stiu de ce ), am uitat sa adaug Norvegia sau Danemarca, nu mai stiu tara unde era tatal biologic al fetitei.
"
LEANDRUL ALB, de Janet Fitch, editura RAO : un roman pe care l-am citit si m-a impresionat despre TRAUMA, cand un copil este luat de langa mama sa, cu "mascatii". Deznodamantul cartii, finalul este neasteptat, sau asteptat daca te gandesti bine la inceput in primele file cand incepe cartea, cand se consuma evenimentul-cheie al cartii, anume arestarea unei femei si mame pentru a-l fi omorat pe un curtezan tenace al ei, care, dupa ce a obtinut ce a vrut de la biata femeie, a parasit-o, nu inainte de a o fi facut sa se indragosteasca de el, a parasit-o cinic, nu mai putea el de ea. Femeia s-a razbunat, si a vrut sa-l otraveasca cu o licoare, o solutie care continea (si) LEANDRUL ALB. Fostul ei curtezan, sau iubit, intr-adevar moare. Politia cu "mascatii" intra peste femeie si copilul ei acasa, si o rapesc din pat, din somn si o duc la inchisoare pentru foarte multi ani. Dar, ce credeti, leandrul putea omorî ? Nu stiu, intreb. Un chimist ar raspunde poate precis. Ideea este urmatoarea: femeia a fost tenace si in inchisoare s-a aparat, a continuat sa ceara eliberarea ei, achitarea ei. Surpriza a fost insa cu totul alta : barbatul NU A MURIT din pricina bietei licori, sau solutii date de femeie. Nu. El a murit de un atac de cord. Asa este povestea din acest roman. In mare si in esenta ei. Femeia dupa ani si ani de inchisoare este eliberata si isi regaseste biata fetita. O fetita luptatoare, pe care mama ei a invat-o sa lupte dintotdeauna, dinainte sa stie ca va merge vreodata la inchisoare. O femeie mandra de originile ei invingatoare, origini de wikingi. Si iata, asta i-a insuflat fetitei destula motivatie cat sa traiasca in fel de fel de centre pentru orfani, care nu prea se puteau numi nici orfelinat. Si dupa aceea, cand a plecat din orfelinat ( "legal", adica venise vremea ) si cand a inceput viata ei, au mai trecut ani pana la eliberarea mamei. Fetita, mare, s-a dus in Norvegia sau Danemarca, o tara scandinava din Nordul Europei oricum, sa isi cunoasca tatal biologic, l-a intalnit, el era casatorit sau re-casatorit si avea mai multi copii mici de crescut, fetita nu a placut acest mediu si a plecat. Desi a avut deci ocazia si si-a cunoscut tatal care a primit-o si a servit-o cu gem sau dulceata din borcanul pentru fratii vitregi mai mici ai fetitei "noastre" din roman... Un roman impresionant.
Comentariul la postarea mea aparuta de 2 ori :
Alina-Ionut Alexandru " Fantomele lui Goya " .. are o intriga pe alocuri asemanatoare - despartirea mamei de fetita ei 
:-(
:-(
Alina-Ionut Alexandru biochimic, intr-adevar, glicozidele cardiace , continute mai ales in seminte , pot da, in functie de doza, aritmii cardiace maligne si chiar blocarea cordului in sistola ... mai ales la cineva care are deja inima afectata :-( dar ... cum era o replica celebra " I didn't drew the first blood " ... mai ales ca azi e ziua internationala pentru combatere a violentei impotriva femeilor 
:-)
:-( dar ... cum era o replica celebra " I didn't drew the first blood " ... mai ales ca azi e ziua internationala pentru combatere a violentei impotriva femeilor :-)
https://www.facebook.com/oliviamaria.marcov
olivia
Aici puteti vedea coperta cartii "Leandrul Alb", de Janet Fitch :
http://www.cinemagia.ro/stiri/la-editura-rao-a-aparut-cartea-leandrul-alb-de-janet-fitch-4731/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu