Drept comunitar. Metode de adoptare a hotararilor CJCE

Metode de adoptare a hotararilor CJCE

“ In vederea clarificarii modului de lucru al CJCE pentru stabilirea solutiei legale, este necesara o scurta privire asupra metodelor de care se foloseste CJCE la interpretarea dreptului comunitar.

Interpretarea dreptului comunitar dupa ( 1 ) cuprinsul textului este o metoda adecvata doar limitat. Dupa cum se stie, TCE ( Tratatul constitutiv al Comunitatii Europene ), conform propriului sau articol 314 ( 248 ), are caracter obligatoriu in toate versiunile lingvistice ( in prezent 11 ), acest aspect fiind valabil, in egala masura, si pentru toate actele dreptului secundar.

Daca ne gandim sub ce presiune a timpului sunt formulate, deseori, actele legislative in Consiliu si Comisie, de cele mai multe ori de catre nejuristi, si ca ele sunt adesea, expresia compromisurilor politice, facute fara a da atentie unei coerente metodice deosebite, atunci devine clar ca textul dreptului comunitar nu poate reprezenta deloc un factor de interpretare demn de incredere.

Dimpotriva, adeseori, diferentele de continut – existente intre textele de lege ale fiecarei versiuni lingvistice – sunt la randul lor, motivul cererilor inaintate la CJCE care trebuie sa decida apoi asupra continutului obligatoriu al unei dispozitii.

( 2 ) De o importanta la fel de mica este in dreptul comunitar, interpretarea istorica.

“ Materialele “, asa cum sunt ele cunoscute din doctrina juridica a spatiului de limba germana, nu joaca practic nici un rol in dreptul comunitar ; dintre actele juridice cele mai putin publicate sunt documentele de lucru.

Chiar atunci cand aceasta se intampla, ele provin, cel mai adesea, (1) de la fiecare Guvern, si redau doar punctul de vedere national, nu insa si consensul la care s-a ajuns in final. (2) Nici declaratiile de intentie ale Comisiei, de ce ea aspira la un anumit act juridic, nu sunt deloc obligatorii si nu corespund, in caz de dubiu, compromisului acceptat ulterior in Consiliu.

( 3 ) Mecanismele folosite preponderent de catre CJCE corespund mai degraba unei aprecieri sistematice teleologice, care ia in considerare particularitatile dreptului comunitar.

Aici sunt de observat urmatoarele elemente :

v     Uniformitatea in toate Statele membre, “ interpretarea autonoma “ : in vederea asigurarii uniformitatii ordinii de drept comunitare, se apeleaza frecvent la  CJCE pentru ca sa interpreteze “ autonom “ notiuni, deci sa le dea acestora un continut autonom, eliberat de definitiile nationale. Aceasta este o metoda care se utilizeaza in primul rand  in domenii foarte tehnice, cum este dreptul fiscal.

v     Efectul util al dreptului comunitar : aceasta demonstreaza o metoda care urmareste sa confere impunerii dreptului comunitar cea mai mare eficienta posibila, ceva in sensul ca dispozitiile procedurale nationale, precum termenele de prescriere si altele asemanatoare, nu au voie sa ii rapeasca dreptului comunitar eficienta sa.

v     Dezvoltarea dinamica a dreptului comunitar : este clar ca, adeseori, dreptul comunitar trebuie interpretat din puncte de vedere politice, referitoare la promovarea integrarii. Astfel de exemplu, in prim planul interpretarii unei directive sta, adesea, intrebarea : ce obiective ale TCE urmeaza a fi urmarite prin aceasta directiva ?

v     Interpretarea, conforma Tratatului, a dreptului comunitar secundar : aceasta este o consecinta logica, rezultata din impartirea dreptului comunitar in drept primar si drept secundar, asadar pe de o parte – dreptul Tratatelor constitutive -, pe de alta parte – dreptul creat de organele comunitare, si anume regulamentele si directivele.

v     Principii de drept generale : aici este vorba de un domeniu deosebit de complex, caruia CJCE ii acorda o mare atentie. Bineinteles ca CJCE ia in considerare drepturi fundamentale si principii, cum sunt principiul proportionalitatii, etc. La acestea se adauga dispozitii precum cele ale articolului 288 ( 215 ) alineat 2 din TCE, care lasa la aprecierea CJCE luarea in considerare a “ principiilor de drept generale, care sunt comune ordinilor de drept ale Statelor membre “. Ce-i drept, acest articol contine numai o regula pentru un domeniu special, totusi ideea lui fundamentala este prezenta in multe sentinte.

v     Compararea legislatiilor : chiar si in afara acesteia, CJCE lucreaza foarte mult pe baza studiilor de drept comparat, care sunt intocmite de catre propriul compartiment stiintific. In plus, insusi colegiul judecatorilor, precum si participarea Statelor membre la procese permisa in mare masura, ofera deja garantia prezentei permanente a compararii legislatiei. Chiar si principiile de drept generale, pe care, cum s-a mentionat mai sus, CJCE le aduce in dreptul comunitar, sunt stabilite, in definitiv, pe baza compararii legislatiilor. Compararea legislatiilor este interesanta pentru  CJCE nu numai pentru stabilirea temeiurilor sentintelor sale, ci si pentru efectele ulterioare ale acestora in Statele membre.

v     Principiul subsidiaritatii ( articolul 5 [ 3 b ] TCE ) : de la Tratatul de la Maastricht, la interpretare joaca un rol important si principiul subsidiaritatii, adica principiul conform caruia o activitate va fi desfasurata la nivelul Comunitatii, numai in masura in care ea nu poate fi realizata mai bine la nivelul Statelor membre.

In final, cu privire la perfectionarea legislatiei  in dreptul comunitar,  CJCE este indicata cu mult mai mult decat instantele nationale, deoarece – pentru asigurarea respectarii dreptatii in dreptul comunitar – trebuie adesea umplute lacunele.

Rezulta particularitati, avandu-se in vedere, atat materia imperfecta supusa reglementarii in dreptul comunitar, cat si dinamica dezvoltarii dreptului comunitar. “

                                  

( Introducere in dreptul european, Note de curs, Master anul I, prof.univ.dr. coordonator de master Marin VOICU, Universitatea “ Spiru Haret “, Bucuresti, 2007 )

Drept comunitar. Stilul hotararilor CJCE

Motto :  " If we cannot now end our differences, at least we can help make the world safe for diversity. " - John F.Kennedy

Motto : " Irrational barriers and ancient prejudices fall quickly when the question of survival itself is at stake. " - John F.Kennedy

Stilul hotararilor Curtii de Justitie a Comunitatii Europene

“ In privinta stilului hotararilor de la CJCE si CpICE sau CPI, acesta se deosebeste considerabil de practica din Statele membre.

In timp ce, de exemplu in Franta, sentintele pronuntate de Curtile de Apel sunt in mod obisnuit redactate extrem de concis, avand adeseori numai cateva pagini, iar decizia formulata in ele fiind apodictica, fara a fi date motivarile pentru aceasta, astfel ca sentintele date de  CJCE sunt considerate ca fiind foarte amanuntite, in Statele membre care fac parte din spatiul de limba germana, impresia este mai degraba contrara.

In aceste State se simte mai ales lipsa faptului ca CJCE nu se ocupa indeaproape cu conditiile de drept din literatura de specialitate, asa cum fac instantele supreme nationale din acest spatiu.

Stilul sentintelor, mai ales al CJCE, este caracterizat pe de o parte prin concizie, in special in expunerile considerentelor de drept.

Pe de alta parte, stilul este marcat de afirmatii autorizate si aproape deloc de argumentari.

Confruntarea cu teoria sau cu jurisprudenta nationala este lasata pe seama avocatului general.

Ce-i drept, la CpICE sau CPI sentintele sunt cu mult mai lungi, ceea ce este de pus mai curand pe seama prezentarilor, cel mai adesea ample, ale respectivelor situatii de fapt si ale sustinerilor partilor ( cu privire la dreptul de atacare prin apel ), si mai putin pe seama argumentatiei juridice, care si aici este mai degraba apodictica.

De altfel, in mod cu totul constient, CJCE nu vrea sa joace rolul unei “ instante de suprarevizuire “, de exemplu in spete tinand de dreptul comunitar fiscal, ci doreste sa tina seama de traditiile juridice diferite ale celor 15 - astazi 27 - de State membre, ceea ce cateodata aduce cu sine compromisuri, care privite dintr-o perspectiva pur nationala, par a nu se potrivi.

Aceasta este totusi consecinta unei jurisdictii supranationale specifice, care trebuie sa judece cu aceeasi masura pentru toate Statele membre. “

( Introducere in dreptul european, Note de curs, Master anul I, prof.univ.dr. coordonator de master Marin VOICU, Universitatea “ Spiru Haret “, Bucuresti, 2007 )

Dreptul comunitar si traditia constitutionala nationala : exemplul dreptului britanic

Dreptul comunitar si traditia constitutionala nationala : exemplul dreptului britanic

“ Cat de profund actioneaza deja actualmente, dreptul comunitar in interiorul ordinilor de drept ale Statelor membre, si le penetreaza, rezulta din exemplul Regatului Unit, adica al tarii de origine a dreptului comun.

Atunci cand, la 1 ianuarie 1973, Regatul Unit a devenit membru al Comunitatilor Europene, acestea erau constituite deja de 15 ani, respectiv de 20 de ani ; aderarea a pretins preluarea extrem de rapida a “ acquis’ – ului comunitar, adica a unei structuri ai carei sase membri fondatori apartin, fara exceptie, sferei “ dreptului continental “ ( drept civil ).

O alta problematica a rezultat din imprejurarea ca Regatul Unit nu cunoaste nici o Constitutie scrisa, ci in mare masura se bazeaza pe principii de drept nescrise si pe reguli  conventionale.

Cel mai important element al ordinii constitutionale britanice este parlamentarismul.

Parlamentul de la Westminster sau “ mother of Parliaments ”, este cel mai vechi corp legislativ reprezentativ din grupul tuturor Statelor membre.

De aceea, nu este de mirare ca pretentia de validitate a dreptului comunitar s-a lovit, in primul rand, de vechea si vulnerabila doctrina a suveranitatii Parlamentului.

Dogma rezultata din aceasta, si anume ca “ Parlamentul nu ii poate angaja pe succesorii sai “, s-a reflectat in dominanta unei stricte reguli a legii ulterioare, lex posterior, si a principiului abrogarii implicite sau “ implied repeal “, care sunt atenuate numai printr-o regula de interpretare contestabila – regula prezumtiei – conform careia legiuitorul, in caz de indoiala, trebuie sa actioneze in concordanta cu obligatiile internationale ale Regatului Unit.

In pofida acestei poveri, mostenite de sute de ani, a traditiei juridice si constitutionale britanice, principiul comunitar al prioritatii s-a impus fara frictiuni in aplicarea dreptului in Regatul Unit.

In practica, judecatorii britanici nu mai sunt gata sa urmeze, fara rezerve, doctrina neingraditei “ suveranitati a Parlamentului “, ci cauta, in mod pragmatic, mijloace si cai pentru a-i ajuta efectiv dreptului comunitar, sa se impuna in ordinea de drept britanica.

Astfel, in mai multe cazuri, in care potrivit regulii aborgarii implicite sau “ implied repeal “, o lege britanica ulterioara ar fi trebuit aplicata prioritar, fata de dreptul comunitar potrivnic, instantele au acordat practic, intaietate la aplicare, reglementarii mai vechi a dreptului comunitar.

In pofida tuturor rezervelor de natura politica, pe care Regatul Unit le-a exprimat fata de adancirea, din punct de vedere social si al politicii generale, a Uniunii Europene, trebuie constatat ca autoritatile si instantele britanice respecta scrupulos ideea “ comunitatii de drept “ in Europa.

Aceasta se reflecta intr-o extrem de stricta si corecta luare in considerare a dreptului comunitar in vigoare, care mai mult probabil decat in tarile Europei continentale, este interpretat si aplicat apolitic.

Un exemplu sugestiv in aceasta privinta, este procesul “ Factortame “, in care a fost un conflict intre “ Merchant Shipping Act 1988 “, si dreptul comunitar.

Fundalul acestei legi, care conditiona inregistrarea navelor, printre altele de cetatenia britanica, a fost practica asa-numitului sistem de “ contingentare ‘, in aceasta privinta cote de pescuit, acordate britanicilor prin dreptul comunitar erau jefuite de nave de pescuit spaniole si portugheze, care erau inregistrate sub pavilion britanic, fara sa fi avut o legatura autentica cu Regatul Unit.

In pofida unei reglementari de drept comun, bine statornicita, conform careia instantele britanice nu aveau voie ca, in procedura protectiei juridice temporare, adica inaintea deciziei definitive in speta principala, sa lase neaplicata o lege emisa de Parlament, Camera Lorzilor a inaintat la CJCE ( Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene ), recursul in interpretare, intrebarea daca dreptul comunitar poate obliga o instanta dintr-un Stat membru, sa acorde protectia juridica temporara daca sunt revendicate drepturi subiective decurgand din reglementari cu efect direct ale dreptului comunitar.

Conform asteptarilor, CJCE a raspuns afirmativ la intrebarea inaintata si in concluzie, a stabilit ca o instanta nationala este obligata ca, in procedura protectiei juridice temporare, sa amane – provizoriu – punerea in aplicare a unei legi a Statului, daca se ajunge la ideea ca legea incriminata este in contradictie cu dreptul comunitar.

Procesul “ Factortame “ are semnificatia unei pietre de hotar in evolutia sistemului constitutional britanic.

Fidelitatea supunerii de buna voie a instantei britanice supreme, bogate in traditii, oglindeste un nou stadiu de reflectie asupra chestiunii raportului dintre dreptul comunitar si dreptul national.

In aceasta privinta, Camera Lorzilor are o atitudine fundamentala constructiva, proeuropeana, care a contribuit decisiv la reusita principiului prioritatii dreptului comunitar.

Lordul Denning, custodele colectiei de documente, a recunoscut importanta covarsitoare a dreptului comunitar in ordinea de drept britanica, inca din anul 1974 atunci cand el – in decizia devenita faimoasa, data in procesul “ Bulmer contra Bollinger “ – s-a exprimat astfel :

“ Cand ajungem sa ne referim la chestiunea europeana, Tratatul este precum fluxul unei maree.

El se revarsa in estuare si in susul raurilor, neputand fi stavilit.

Parlamentul a decretat ca, de acum inainte, Tratatul urmeaza sa fie o parte din dreptul nostru “. "

( Introducere in dreptul european, Note de Curs, Master anul I, prof. univ.dr. coordonator de master Marin  VOICU, Universitatea “ Spiru Haret “, Bucuresti, 2007 )

                                                           

Limbajul juridic

Motto : "It is better to remain silent and be thought a fool than to open one's mouth and remove all doubt."  Abraham Lincoln

Motto : "Whatever you are, be a good one." Abraham Lincoln

Limbajul juridic

“ Acesta este un limbaj de grup – limbaj profesional -, este un limbaj tehnic – este stiintific, precis -, si este un limbaj traditional – este inscris in istorie.

Vocabularul juridic intrebuintat de legiuitor este instrumentul tehnic prin care legile sunt puse in aplicare.

Legislatorul foloseste dupa caz, cand langajul curent, obisnuit, cand limbajul pur tehnic, de exemplu, uzucapiune, abitatie, avand-cauza, etc.

Recurgerea la limbajul savant, tehnic, este absolut necesara deoarece limba profana nu poate identifica cu exactitate conceptele juridice cerute de norma juridica.

Un demers in acest sens il constituie Legea nr. 24 / 2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative ( M.Of. 139 din 31 martie 2000, modificata prin Legea 189 / 2004 ).

Legiuitorul – dar nu numai el – trebuie sa posede arta de a spune in putine cuvinte, cat mai mult posibil.

Dupa cum s-a subliniat, exista o interpenetrare reciproca a celor doua categorii de limbaje ( B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op.cit. ).

Pe de o parte, cuvintele obisnuite juridicizandu-se, ele isi pierd sensul lor obisnuit – de exemplu, solidaritatea din dreptul civil, nu inseamna fraternitate sociala ; de alta parte se constata o denaturare a termenilor juridici, de pilda, tranzactia, care juridico sensu este o modalitate amiabila de a stinge un litigiu prin concesii reciproce, in lumea comertului inseamna o afacere .

In ce priveste stilul juridic, deosebim :

• Stilul legislativ, al legiuitorului ;
• Stilul judiciar, al magistratului ;
• Stilul notarial ;
• Stilul avocatial, de redactare, motivare si sustinere a cererilor.

Oricare dintre acestea foloseste un limbaj de austeritate.

Daca Codul Civil elvetian adopta stilul popular, iar Codul Civil german stilul tehnic, Codul civil francez si Codul civil romanesc urmeaza o cale de mijloc intre acestea.

Stilul legislativ este in principiu, neutru.

“ Legiuitorul nu are o intentie literara. Legea este un act juridic inainte de a fi o opera de arta ; ea este destinata transpunerii fidele si clare a unui mesaj ;  [...] stilul sau nu poate fi decat cel al suveranitatii, al moderatiei, al echilibrului, al intelepciunii ; legiuitorul nu discuta si nici nu se justifica.

El nu argumenteaza. El nu demonstreaza... El dispune.

Stilul sau nu este speculativ, ci suveran “ ( G. Cornu, op.cit. ).

De alta parte, stilul jurisdictional are in vedere faptul ca hotararea judecatoreasca, desi este un act de autoritate, este in acelasi timp un act de realizare a dreptului.

Aici profesionalul se intalneste cu profanul ; tehnica judecatorului vine in contact cu popularul.

In discursul judecatorului vin in contact Faptul, cu Dreptul, particularul cu generalul, concretul cu abstractul.

Necesitatea de a justifica un fapt si in drept, il obliga pe judecator sa foloseasca mai multe limbaje : cel al faptului, cel al probei, cel al dreptului, si cel al logicii.

Vocabularul juridic trebuie curatat de arhaisme ; Codul civil si de procedura civila abunda in asemenea expresii.

Este de preferat a se evita si recurgerea la neologisme, la “ limbajul contabil “, pentru a i se reda cuvantului, puterea sa deplina.

Limbajul labirintic este un obstacol, pe langa alte obstacole, in cunoasterea si aplicarea Dreptului.

Propozitia legiuitorului trebuie sa fie simpla, laconica si accesibila.

Dar dincolo de limbaj, poate Dreptul vorbi prin gest ?

Raspunsul este afirmativ, avand in vedere ca gesturile rituale sunt elemente ale formalismului, de pilda, juramantul pe Biblie.

De alta parte, gesturile cutumiare pot avea valoare juridica, de exemplu ridicarea degetului pentru a supralicita.

De cele mai multe ori, mana este cea care vorbeste.

Mai mult chiar, si corpul uman este implicat in limbajul Dreptului : pozitia corpurilor “ actorilor “ Justitiei, este un simbol.

Intr-adevar, la judecata cei care se ridica pentru a vorbi sunt luptatori.

Pozitia verticala este simbolul luptei : avocatul se ridica pentru a-si apara clientul, procurorul pentru a-l acuza ; aparare contra acuzare.

Judecatorul este asezat, el sade.

“ El sta asezat pentru a judeca, el nu are adversar. Directia dezbaterilor este spre el, iar decizia la fel, este la el ; el este asezat in centru – nu este nici de o parte, nici de cealalta, nici pentru, nici impotriva -, si in fata celor care pledeaza.

In aceasta pozitie, toate semnele functiei sale se incarneaza in el : serenitate, impartialitate, putere, neutralitate si rezerva, deschidere, transparenta si Justitie.

Astfel plasat, putem intelege de ce s-a spus :

“ Judecatori ai pamantului, voi sunteti niste zei “ ( Gérard Cornu, Linguistique juridique...pagina 414 ).

( Drept civil, curs universitar, O. Ungureanu, ed. a 8-a, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2007 )

Dreptul. Echitatea

“ Una dintre primele definitii date Dreptului de catre Celsius “ Jus est ars boni et aequi “ – dreptul este arta binelui si a echitatii -, se intemeieaza pe o judecata de valoare.

Echitatea.

In anumite situatii cand de exemplu, legea este lacunara sau atunci cand “ simpla aplicare largita a legii nu mai este suficienta fiindca scapa previziunilor celor mai largi ale legiuitorului “ ( C.Hamangiu, I. Rosetti – Balanescu, Al. Baicoianu, op.cit., I ), atunci judecatorul va crea dreptul ; este pentru judecator, nu o optiune, ci o obligatie.

Aceasta aduce in discutie notiunea destul de vaga de echitate sau aequitas = egalitate.

Cu toate acestea, de-a lungul istoriei s-a apelat la ea, de exemplu pretorul roman, sau equity din sistemul de common law.

Echitatea evoca o opozitie la rigiditatea dreptului pozitiv, o suplete sau o plasticitate fata de rigorile dreptului ; altfel spus ea este o mladiere a adagiului Dura lex sed lex.

Aristotel afirma ca “ natura proprie echitatii consta in a corecta legea in masura in care legea se dovedeste insuficienta datorita generalitatii ei “.

Daca, asa cum s-a aratat, echitatea ar fi numita drept, atunci ea ar insemna un drept eliberat de reguli, un drept care cauta o solutie individual umana ( J. Carbonnier, op.cit. ).

Pentru ca regula de drept care este o fapta in abstract, poate sa se regaseasca in concret, injusta.

Atunci judecatorul trebuie sa o adapteze situatiei, circumstantelor spetei.

In acest sens, staruie si astazi intrebarea :

Este oare echitabil, ca un om sarman, sa fie condamnat la 5 ani inchisoare ( la galere ) pentru ca a furat o paine ?

Este soarta lui Jean Valjean din “ Mizerabilii “ – a se vedea despre injustitia legii si a judecatorilor in opera lui Victor Hugo, si in Philippe Malaurie, “ Droit et littérature “, Anthologie, Cujas, 1997 ).

Pentru aceste motive, echitatea – in limba germana Billigkeit – a fost numita adesea “ dreptatea cazului singular “.

Trebuie insa subliniat ca, in sistemul nostru romanesc de drept – in care predomina aplicarea legii – magistratii nu pot judeca in echitate, decat in mod exceptional, cand exista o lacuna a legii, sau cand legea este neindestulatoare, de pilda articolul 3 Cod Civil .

Daca totusi ar face-o, judecatorii risca ca hotararile lor sa fie desfiintate de instantele superioare. “

( Drept civil, curs universitar, O.Ungureanu, ed. a 8-a, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2007 )

Factorii de configurare a dreptului. Valorile sociale

Ce este Dreptul ?

“ In dreptul roman contemporan, profesorul Nicolae Popa defineste  DREPTUL ca fiind “ ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre Stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale ( Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, 1997 ).

In opinia profesorului Costica Voicu, dreptul reprezinta totalitatea normelor juridice elaborate sau recunsocute de puterea de Stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului subiectelor de drept in cadrul celor mai importante relatii din societate, conform valorilor sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice, a caror respectare este asigurata la nevoie, de forta coercitiva a Statului ( Teoria generala a dreptului sau Introducere in drept, 2006 si urm.

Factorii de configurare si evolutie a dreptului.

Dreptul, asa cum a fost el definit mai sus, ni se infatiseaza ca o componenta a realitatii sociale, din partea careia suporta influente care ii configureaza personalitatea.

Dreptul nu este o creatie spontana si abstracta. Ca produs socio-istoric, el suporta influenta directa si indirecta a numerosi factori care ii determina substanta, si ii modeleaza forma.

Aceste elemente de influenta sunt denumite in Teoria generala a dreptului  FACTORI DE CONFIGURARE A DREPTULUI si sunt grupati potrivit diferitilor autori ai cursurilor de Teoria generala a dreptului, fie in patru mari categorii precum sunt : cadrul natural ; cadrul economic, social si politic national ; cadrul economic, social si politic regional si international ; factorul uman ( profesorul Costica Voicu ), fie in categoriile urmatoare : mediul natural ( factori geografici, demografici, biologici, chiar si fiziologici ( profesorul Costica Voicu ) ; cadrul istoric, etnic, national ; cadrul social-economic ; sistemul politic ; cadrul cultural – ideologic ; factorul international ( profesorii Ioan Ceterchi si Ion Craiovan ).

A vorbi despre factorii de configurare a dreptului, inseamna a identifica cauzele sau fortele motrice care determina Dreptul, orientandu-l sa prevada o reglementare sau alta.

Diferitele conceptii si teorii filosofice au cautat sa explice sensul normelor de drept, facand referire la diferiti factori de ordin obiectiv sau subiectiv, de natura sociala-economica, politica, morala, ideologica, sau din domeniul supranaturalului.

O analiza a realitatii juridice in general, si a diferitelor familii si sisteme de drept ne permite sa desprindem si sa identificam un numar de factori cu pondere diferita variabila in determinarea continutului si a formei dreptului.

Cercetarea valorilor sociale urmarite de societate. Ce valori sociale urmareste societatea ?

Studiul factorilor de configurare a dreptului nu poate fi complet fara cercetarea valorilor sociale pe care le urmareste societatea respectiva, si in slujba carora urmeaza sa actioneze reglementarile juridice.

Studiul valorilor formeaza un capitol important al filosofiei dreptului, denumit axiologia juridica.

Diferitele curente si scoli juridice din Antichitate si pana in prezent, au cautat sa explice si sa fundamenteze reglementarile si institutiile juridice, in numele unor concepte generale apreciate ca fiind valori deosebite pentru societate, ca bunaoara :

• Justitia,
• Binele comun,
• Securitatea juridica,
• Egalitatea,
• Libertatea,
• Proprietatea,
• Progresul social,
• Esenta umana, s.a.

Una dintre primele definitii insesi date dreptului de catre Celsius “ Jus est ars boni et aequi “ – dreptul este arta binelui si a echitatii -, se intemeiaza pe o judecata de valoare.

Intr-adevar, prin natura sa dreptul implica in esenta sa o apreciere, o valorizare a conduitei umane, in functie de o anumita sau de anumite valori, reprezentand finalitatea ordinii juridice, cum ar fi Justitia, binele comun, libertatea, etc.

Pentru o intelegere corecta a problematicii valorilor in Drept se impun unele precizari.

Valorile nu sunt de natura strict si exclusiv juridica.

Dimpotriva, valorile au o dimensiune mai larga, de natura morala, politica, sociala, filosofica in general.

Aceste valori trebuie intelese in dinamica lor istorico-sociala. Desi unele dintre ele pot fi regasite in toate sistemele de drept ca, de exemplu, Justitia, - totusi, specificul si particularitatile istorice ale societatii isi pun amprenta asupra lor.

Valorile sociale ale unei societati trebuie deduse primordial din filosofia : sociala, morala, politica, juridica, ce prezideaza si orienteaza fortele sociale din societatea respectiva.

Este important de retinut pe de o parte, ca legiuitorul sau legislatorul, in procesul de legiferare, ghidandu-se dupa aceste valori, le transpune in normele juridice, iar pe de alta parte, odata “ legiferate “, aceste valori sunt aparate si promovate in forma specifica reglementarii juridice.

Norma juridica devine atat un etalon de apreciere a conduitei in functie de valoarea sociala respectiva, cat si un mijloc de asigurare a realizarii exigentelor acestei valori, si de predictie a evolutiei viitoare a societatii.

In ce priveste identificarea si clasificarea valorilor promovate de drept, parerile autorilor nu coincid, desi ele se cantoneaza in general in sfere apropiate, sau chiar suprapuse.

Paul Roubier de exemplu, enumera ca valori : justitia, securitatea juridica – inteleasa ca valoare ce asigura autoritatea, pacea, ordinea -, si progresul social – inteles ca civilizatie ce asigura bunastarea, abundenta, cultura.

Alti autori adauga la aceste valori, considerate finalitati traditionale, si alte finalitati sau valori consacrate de revolutia franceza precum : libertatea, egalitatea si fraternitatea.

Profesorul francez de filosofie a dreptului Michel Villey enumera patru mari finalitati sau valori ale dreptului si anume : justitia, buna conduita sau purtare, servirea oamenilor si servirea societatii.

François Rigaux vorbeste despre doua categorii, si anume : cele primordiale, denumite de el formale, deci statice – ordinea, pacea si securitatea juridica, si cele materiale – egalitatea si justitia.

Valoarea incontestabila ce defineste finalitatea dreptului in conceptia celor mai de seama ganditori inca din Antichitate, este Justitia.

Conceptul deosebit de complex de Justitie a fost abordat, explicat si definit de numerosi ganditori – moralisti, filosofi, juristi, sociologi.

Aristotel, Cicero si apoi Augustin si Thomas d’ Aquino pornesc in definirea conceptului de justitie, de la ideea de just, echitabil, idee inteleasa in sensul de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine – Suum cuique tribuere.

Renumitul jurist francez din  prima jumatate a secolului XX – F.Gény, mergand pe aceeasi idee arata ca regulile de drept vizeaza in mod necesar si...exclusiv, de a realiza justitia pe care o concepem cel putin sub forma unei idei, ideea de “ just “. Iar in continuare el arata ca, in fond dreptul nu-si gaseste continutul sau propriu si specific decat in notiunea de just, notiune primara, ireductibila si indefinibila, implicand in mod esential nu numai preceptele elementare de a nu face rau, de a nu dauna altei persoane – Nominem laedere – si de a-i da fiecaruia ce este al sau, dar si gandul mai profund al stabilirii unui echilibru intre interesele conflictuale, in vederea asigurarii ordinii esentiale, a mentinerii si a progresului societatii umane.

Sub acest aspect, justul se distinge cu usurinta, continua F. Gény, de alte concepte de factura religioasa sau morala, bine, adevarat, divin.

Aristotel distinge doua feluri de Justitie – comutativa sau cantitativa, si distributiva sau calitativa.

Justitia comutativa se refera la schimbul echivalent, ca in cazul vanzarii-cumpararii sau despagubirii pentru dauna produsa, unde daca exista o egalitate intre cei doi factori, se considera solutia justa.

Justitia distributiva se refera la egalitatea proportionala, stabilita de legiuitor tnand seama de ceea ce datoreaza colectivitatea ( Statul ) membrilor sai.

( Aceasta justitie se aplica de exemplu in cazul succesiunii, cand mostenitorii sunt tratati dupa numarul lor, dar si dupa calitatea lor.

De exemplu, daca din cei trei fii ai lui De Cujus, unul a decedat lasand doi copii ai sai, mostenirea se va imparti proportional intre cei patru mostenitori, in sensul ca cei doi fii vor lua cate o treime, cei doi nepoti urmand sa-si imparta 1/3 ce s-ar fi cuvenit tatalui lor.)

La aceste doua forme ale justitiei – comutativa si distributiva –, unii autori contemporani ( J. Dabin, J.L. Bergel ) adauga o a treia forma Justitia legala, care, spre deosebire de cea distrbutiva sesizeaza obligatiile datorate de toti membrii colectivitatii corpului social ( Statului ) ca, de exemplu, serviciul militar, plata impoztelor stabilite prin lege, s.a., ca indatoriri ale cetatenilor.

Ideea de Justitie evolueaza sub influenta transformarilor social-politice din societate.

Astfel, in Statele democratice contemporane, pentru a sublinia realizarile politicii sociale privind conditiile de viata si de munca, drepturile economice, sociale, culturale – in domeniile angajarii fortei de munca, locuintelor, securitatii sociale, educatiei si culturii - , alaturi de cele civile, se vorbeste de Justitia Sociala.

Realizarea Justitiei sociale este inscrisa ca o cerinta a Statului de drept in Documentul adoptat de Conferinta pentru Securitate si Cooperare Europeana  sau CSCE, adoptat la Copenhaga in 1990.

Dar, cu toata importanta deosebita a Justitiei, ca valoare a dreptului, ea nu trebuie absolutizata.

Exista norme juridice, ca de exemplu normele tehnice, normele referitoare la actele de stare civila, registrul funciar, s.a., care sunt indiferente ideii de Justitie.

Dupa cum exista imprejurari cand dreptul se inspira mai mult din considerente  de utilitate, decat de Justitie pentru a mentine ordinea, stabilitatea in societate.

In acest sens, pot fi invocate de pilda, reglementarile privind prescriptia, cand devine proprietar o persoana fara sa fi platit pretul bunului respectiv, sau cand un infractor nu mai este urmarit.

Referindu-se la valorile sociale ale dreptului romanesc, este de subliniat ca ele decurg din idealurile Revolutiei din decembrie 1989.

Alaturi de Justitie, asemenea valori sunt : democratia, cu tot ceea ce implica ea, si anume : demnitatea umana, securitatea sau siguranta juridica, Statul de drept, proprietatea in formele ei multiple, societatea civila, suveranitatea nationala.

Prezentand doar unele considerente cu privire la aceste valori, aratam ca : democratia presupune necesitatea instaurarii puterii liber alese a poporului in societate, asigurarea egalitatii, a drepturilor si obligatiilor cetatenesti in conformitate cu prevederile documentelor internationale, respectul persoanei umane, libera dezvoltare a personalitatii persoanei umane, omul in centrul preocuparilor, vazut ca scop, nu ca mijloc ; securitatea juridica presupune respectul drepturilor si libertatilor persoanei impotriva oricaror abuzuri, increderea cetateanului ca drepturile sale legitime sunt respectate ; Statul de drept, apreciat ca valoare sociala, presupune instaurarea unei puteri bazate pe domnia legii, a Justitiei, principiile separatiei puterilor in Stat, si pluralismul politic.

Fiecare dintre aceste principii sunt ele insele valori sociale.

In legatura cu proprietatea, trebuie mentionata excluderea monopolului unei forme de proprietate si a dominatiei proprietatii de Stat.

Intre formele multiple ale proprietatii, afirmarea proprietatii private, realizarea procesului de privatizare, construirea economiei de piata, ca o necesitate a progresului societatii noastre.

Societatea civila este un concept tot mai des evocat, ea desemneaza in principal, organizarea societatii pe baze democratice, distincta de puterea politica ; desetatizarea intr-un anumit sens a societatii, inlocuirea dominatiei politicului, a dominatiei atotputernice a Statului, care trebuie redus la dimensiunile sale firesti.

Nu Statul este in centrul atentiei si preocuparilor, ci OMUL, cetateanul, dispunand de drepturile sale fundamentale.

Suveranitatea nationala are in vedere asigurarea dreptului fundamental al poporului, de a-si determina singur modul de organizare si de viata, in contextul societatii internationale contemporane, cu respectarea principiilor dreptului international.

Ordinea constitutionala putem spune ca este o sinteza a tuturor acestor valori, exprimata in existenta Constitutiei ca lege suprema, fundamentala, ce consfinteste principiile si trasaturile fundamentale ale Statului si societatii noastre, ale ordinii social-politice si economice.

In perioada de tranzitie pe care o parcurge Romania in prezent spre o societate democratica, aceste valori care sunt adevarati vectori in dezvoltarea dreptului, se intrepatrund si se sprijina reciproc.

Constitutia Romaniei, referindu-se la unele valori supreme ale societatii noastre, precum demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii acestora, ordinea constitutionala, egalitatea juridica, Justitia si pluralismul politic – arata ca autoritatile publice sunt obligate sa le respecte si sa le protejeze.

Desi din continutul lor se constata o anumita suprapunere intre valorile sociale ale dreptului nostru romanesc, ele putand fi reformulate si restranse ca numar,  socotim potrivita formularea lor mai detaliata pentru a scoate in evidenta, intr-o forma mai cuprinzatoare, finalitatile normelor juridice in etapa actuala de tranzitie a Romaniei.”

                                                                                                                              

( Introducere in teoria generala a dreptului, Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Ed.All Juridica, 1996, Bucuresti, si Introducere in Drept, Costica Voicu, Ed.Pro Universitaria, 2006, Bucuresti – cursuri universitare )

Stiinte colaterale dreptului civil. Dreptul comparat. Sociologia juridica. Lingvistica juridica. Dreptul civil si lumea basmelor.

Stiinte colaterale dreptului civil. Dreptul comparat. Sociologia juridica. Lingvistica juridica. Dreptul civil si lumea basmelor.

“ Stiinte colaterale dreptului civil, in general sunt istoria dreptului si dreptul comparat, considerate clasice ; apoi, sociologia juridica, psihologia juridica, lingvistica juridica, analiza economica a dreptului, etnologia juridica, informatica juridica, considerate stiinte colaterale noi.

Dreptul comparat.

Dreptul comparat este stiinta al carei obiect este studiul si compararea sistemelor juridice ale lumii actuale, si  compararea institutiilor pe care le adopta.

Daca dreptul comparat general se ocupa cu compararea a doua sau mai multe sisteme juridice studiate in ansamblul lor, dreptul comparat special constituie un complement indispensabil al dreptului comparat general, avand insa functii mai practice.

Legislatiile straine pot servi la imbunatatirea dreptului unei tari, in masura in care dreptul acelei tari este susceptibil sa asimileze institutiile juridice dintr-o tara straina.

Dar datorita mentalitatilor, unor aspiratii ale corpului social ( Statului ), sau unei conceptii autoritare sau liberale, asimilarea unor institutii nu este posibila intotdeauna. Alteori asimilarea nu este posibila datorita sistemelor juridice diferite.

De exemplu, common – law –ul anglo-american nu se poate exporta intr-o tara care nu a cunoscut colonizarea engleza.

Dimpotriva, unele institutii din dreptul germanic pot fi introduse fara dificultate in dreptul nostru : unele dintre ele au fost deja efectiv introduse in dreptul francez.

Totusi, in mod exceptional este cunoscut un sistem original de drept, alcatuit dintr-un amestec de influente franceze si engleze in Québec ( Canada ) si in Louisiana (  SUA ).

Dreptul comparat special are de asemenea ca functie, sa pregateasca o unificare a Dreptului.

Nu este vorba despre o unificare generala care este o utopie, ci de o unificare partiala, limitata la anumite domenii, sau la anumite institutii.

In cadrul Uniunii Europene, aceasta unificare se realizeaza in special prin procedeul Directivelor de armonizare a dreptului Statelor membre.

Desigur, unificarea este mult mai usor de realizat, atunci cand este vorba de sistemele juridice ale tarilor apropiate prin civilizatia lor si mai ales prin civilizatia lor juridica ; mentalitati apropiate, identitate de concepte si de categorii.

O unificare mai ambitioasa s-a reusit in unele domenii particulare, in cadrul conventiilor internationale.

Aici poate fi vorba, fie de conventii care stabilesc norme materiale in ceea ce priveste relatiile internationale, care au drept consecinta suprimarea conflictului de legi – de exemplu, transporturile maritime, aeriene, etc. -, fie de conventii care au ca obiect sa unifice, nu numai dreptul international, ci chiar dreptul intern al tarilor care le ratifica.

In ce priveste Uniunea Europeana, exista o Curte de Justitie a Comunitatii Europene ( Curtea de Justitie a Uniunii europene ) a carei functie este in special, de a statua asupra interpretarii dreptului comunitar.

Sociologia juridica.

Dezvoltarea sociologiei juridice ca stiinta, este de data recenta. Ea studiaza fenomenul juridic, norma juridica, din punct de vedere sociologic, si conform metodei sociologice.

Functia sociologiei juridice este de a cunoaste modul in care regulile de drept sunt efectiv percepute si aplicate in societate.

Prin sociologia juridica a fost posibil sa se puna in evidenta norme juridice ineficace, care nu au fost aplicate si au fost respinse de corpul social ( Statul ).

Totodata, prin ea se descopera atunci cand exista, un decalaj intre norma juridica – asa cum a fost ea enuntata de legiuitor -, si modul in care este primita de cei carora trebuie sa le fie aplicata.

Sociologia juridica serveste la elaborarea normei juridice, in masura in care ea permite sa se determine aspiratia grupului social la un moment dat, asupra unei situatii juridice.

Ea opereaza prin metoda cantitativa si prin ancheta de opinie, pentru a determina nu numai modul in care Dreptul existent este primit de grupul social, ci si care sunt aspiratiile acestui grup in cazul unui nou Drept.

Desigur, nu se cuvine sa credem ca normele juridice noi sunt edictate de anchetele de opinie publica : nu este vorba decat de un criteriu printre multe altele, in elaborarea unui nou drept.

Datele sociologice nu sunt decat o sursa de inspiratie a dreptului pozitiv ( pentru detalii a se vedea J.Carbonnier, Sociologie juridique, PUF, Paris, 1994 ).

Lingvistica juridica.

Exista o legatura indisolubila intre dreptul civil si lingvistica juridica.

Simplu spus, aceasta studiaza limbajul dreptului, care este un limbaj specializat, deoarece dreptul da un sens particular anumitor cuvinte.

Ansamblul acestor cuvinte formeaza vocabularul juridic.

Cu toate acestea, vocabularul este doar un instrument ; cuvintele organizate in propozitii si fraze, fac ca dreptul sa fie comunicat.

Asadar, de o parte cuvintele, de alta enunturile.                       

Limba in general, este vie, ceea ce inseamna ca ea va influenta crearea dreptului.

Studiul acestei discipline este lingvistic, deoarece are ca obiect toate mijloacele lingvistice pe care le intrebuinteaza dreptul ; el este de asemenea,  juridic  nu numai pentru ca limbajul este cel al dreptului, ci si datorita interactiunilor dintre limbaj si drept, adica atat actiunea dreptului asupra limbajului, cat si actiunea limbajului asupra dreptului.

Lingvistica juridica, ca stiinta auxiliara dreptului, este utila atat elaborarii dreptului, cat si realizarii dreptului ( pentru detalii a se vedea Gérard Cornu, Linguistique juridique, Montchrestien, ( 3 e ) ( 3e édition ), Paris, 2005 ).

Dreptul civil si lumea basmelor.

Lumea basmelor, populata cu zane, cu pitici, vrajitoare, lupi, capcauni, etc., fascineaza nu numai copiii, ci si adultii : paradoxal, unele basme sunt o lectura numai pentru adulti.

Povestitorul popular, intruchipat de obicei intr-o batranica aflata la gura sobei, deapana din caierul de lana si in acelasi timp, pentru copiii din jur, din cel al basmelor.

Cele mai multe dintre povesti nu sunt numai incantare, fantezie, miraculos, terifiant sau chiar macabru, ci ele pot sa instruiasca. Ele sunt moralizatoare, pline de invataminte.

Productia populara de povesti, istorisite inainte de doici si de babe, a fost culeasa si scrisa aducandu-i-se imbunatatiri si infrumusetari : de pilda, fratii Grimm, Andersen, Charles Perrault, Petre Ispirescu, etc.

Pentru drept, lumea basmelor se invarte in jurul copiilor, parintilor, logodnicilor, casatoriei, partajului judiciar, etc.

De fapt, marile probleme ale dreptului familiei se regasesc in basme.

Astfel, Scufita rosie se ocupa de conditia bunicilor, Barba-albastra, de abuzul puterii maritale si interdictia de a-ti face singur dreptate, Motanul incaltat, de nulitatea pentru cauza de leziune, eroarea in casatorie, superioritatea bunurilor incorporale, Cenusareasa, de protectia copiilor din prima casatorie.

Frumoasa din padurea adormita, de logodna, Piele de magar, de prohibirea incestului, Degetel, de dreptul preferential recunoscut de cutuma pe care il are ultimul nascut ( baiat ) la transmisiunea succesorala a terenului agricol, etc.

Tendinta noua se manifesta prin tot mai multe schimburi intre ramurile dreptului.

Fiecare materie tinde ca, la obiectul ei principal sa-si “ anexeze “ aportul stiintelor si tehnicilor colaterale si auxiliare ; acesta este fenomenul interdisciplinarizarii dreptului. “

( Drept civil Introducere, curs universitar, Ovidiu Ungureanu, ed. a 8-a, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2007 )