Motto : " Irrational barriers and ancient prejudices fall quickly when the question of survival itself is at stake. " - John F.Kennedy
Stilul hotararilor Curtii de Justitie a Comunitatii Europene
“ In privinta stilului hotararilor de la CJCE si CpICE sau CPI, acesta se deosebeste considerabil de practica din Statele membre.
In timp ce, de exemplu in Franta, sentintele pronuntate de Curtile de Apel sunt in mod obisnuit redactate extrem de concis, avand adeseori numai cateva pagini, iar decizia formulata in ele fiind apodictica, fara a fi date motivarile pentru aceasta, astfel ca sentintele date de CJCE sunt considerate ca fiind foarte amanuntite, in Statele membre care fac parte din spatiul de limba germana, impresia este mai degraba contrara.
In aceste State se simte mai ales lipsa faptului ca CJCE nu se ocupa indeaproape cu conditiile de drept din literatura de specialitate, asa cum fac instantele supreme nationale din acest spatiu.
Stilul sentintelor, mai ales al CJCE, este caracterizat pe de o parte prin concizie, in special in expunerile considerentelor de drept.
Pe de alta parte, stilul este marcat de afirmatii autorizate si aproape deloc de argumentari.
Confruntarea cu teoria sau cu jurisprudenta nationala este lasata pe seama avocatului general.
Ce-i drept, la CpICE sau CPI sentintele sunt cu mult mai lungi, ceea ce este de pus mai curand pe seama prezentarilor, cel mai adesea ample, ale respectivelor situatii de fapt si ale sustinerilor partilor ( cu privire la dreptul de atacare prin apel ), si mai putin pe seama argumentatiei juridice, care si aici este mai degraba apodictica.
De altfel, in mod cu totul constient, CJCE nu vrea sa joace rolul unei “ instante de suprarevizuire “, de exemplu in spete tinand de dreptul comunitar fiscal, ci doreste sa tina seama de traditiile juridice diferite ale celor 15 - astazi 27 - de State membre, ceea ce cateodata aduce cu sine compromisuri, care privite dintr-o perspectiva pur nationala, par a nu se potrivi.
Aceasta este totusi consecinta unei jurisdictii supranationale specifice, care trebuie sa judece cu aceeasi masura pentru toate Statele membre. “
( Introducere in dreptul european, Note de curs, Master anul I, prof.univ.dr. coordonator de master Marin VOICU, Universitatea “ Spiru Haret “, Bucuresti, 2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu