“ Una dintre primele definitii date Dreptului de catre Celsius “ Jus est ars boni et aequi “ – dreptul este arta binelui si a echitatii -, se intemeieaza pe o judecata de valoare.
Echitatea.
In anumite situatii cand de exemplu, legea este lacunara sau atunci cand “ simpla aplicare largita a legii nu mai este suficienta fiindca scapa previziunilor celor mai largi ale legiuitorului “ ( C.Hamangiu, I. Rosetti – Balanescu, Al. Baicoianu, op.cit., I ), atunci judecatorul va crea dreptul ; este pentru judecator, nu o optiune, ci o obligatie.
Aceasta aduce in discutie notiunea destul de vaga de echitate sau aequitas = egalitate.
Cu toate acestea, de-a lungul istoriei s-a apelat la ea, de exemplu pretorul roman, sau equity din sistemul de common law.
Echitatea evoca o opozitie la rigiditatea dreptului pozitiv, o suplete sau o plasticitate fata de rigorile dreptului ; altfel spus ea este o mladiere a adagiului Dura lex sed lex.
Aristotel afirma ca “ natura proprie echitatii consta in a corecta legea in masura in care legea se dovedeste insuficienta datorita generalitatii ei “.
Daca, asa cum s-a aratat, echitatea ar fi numita drept, atunci ea ar insemna un drept eliberat de reguli, un drept care cauta o solutie individual umana ( J. Carbonnier, op.cit. ).
Pentru ca regula de drept care este o fapta in abstract, poate sa se regaseasca in concret, injusta.
Atunci judecatorul trebuie sa o adapteze situatiei, circumstantelor spetei.
In acest sens, staruie si astazi intrebarea :
Este oare echitabil, ca un om sarman, sa fie condamnat la 5 ani inchisoare ( la galere ) pentru ca a furat o paine ?
Este soarta lui Jean Valjean din “ Mizerabilii “ – a se vedea despre injustitia legii si a judecatorilor in opera lui Victor Hugo, si in Philippe Malaurie, “ Droit et littérature “, Anthologie, Cujas, 1997 ).
Pentru aceste motive, echitatea – in limba germana Billigkeit – a fost numita adesea “ dreptatea cazului singular “.
Trebuie insa subliniat ca, in sistemul nostru romanesc de drept – in care predomina aplicarea legii – magistratii nu pot judeca in echitate, decat in mod exceptional, cand exista o lacuna a legii, sau cand legea este neindestulatoare, de pilda articolul 3 Cod Civil .
Daca totusi ar face-o, judecatorii risca ca hotararile lor sa fie desfiintate de instantele superioare. “
( Drept civil, curs universitar, O.Ungureanu, ed. a 8-a, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu