Personalitatea infractorului recidivist

Personalitatea infractorului recidivist

Studiul multirecidivistilor aratã o conjugare de deficiente individuale si sociale ( E. Johanson, 1974 ), un cumul de deficiente sanitare, biologice si intelectuale, si o lungã istorie de excluderi si respingeri sociale ce ii fac “marginali” fata de comunitatea in care traiesc ( J. Selosse si altii, 1974 ).

In cazul delincventilor, deci, trecerea la actul infractional este o activare a mecanismelor psihosociale, ca reactie la excluderea si respingerea pe care o suferã ( N. Mailioux, 1971 ).

Neacceptarea, respingerea sociala dupa cum am aratat mai sus, este un motiv puternic de actiune si, in aceastã conjuncturã, evident, comportamentul va fi directionat antisocial.

Impactul va fi cu atat mai violent, cu cat subiectul va fi mai puternic convins cã agentul frustrator a actionat cu intentie ( Williard W. Hartup, 1977 ).

Urmãrind sa stabileasca principalele caracteristici psihologice de personalitate, ale unor “criminali inraiti” ( hardened criminals ), detinuti la un penitenciar din SUA, F. W. Warbunton si altii ( 1967 ) au utilizat teste de personalitate U.I. ( Universal Index ) in baza carora au putut stabili, nu numai existenta unor factori de personalitate care disting delincventul de nedelincvent, ci si unele constelatii de factori specifici.

Astfel, fata de ceilalti, delincventii aratã o tendinta marcanta de a “merge cu banda”, dau semne de neadaptare, sunt vanitosi si egocentrici etc.

Egocentrismul – prin care se intelege incapacitatea de a tine cont de sentimentele, gandurile si interesele altora ( M.J. Chandler, 1977 ) – este o caracteristicã fundamentalã a infractorului din obisnuintã, relevatã de toti autorii care au cercetat problemele psihologice ale infractorilor.

M.J. Chandler subliniazã cã un mare numar de comportamente deviante sunt asociate cu o persistentã gandire egocentricã.

De asemenea, se mai poate stabili cã gandirea egocentrica, obisnuita, e insotitã de o slabã capacitate de adaptare sociala, etc.

Rezultatele testarilor mai aratã cã egocentricul primeste greu dezaprobarea, cata vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv.

Alaturi de egocentrismul marcat, personalitatea delincventului mai este caracterizata si printr-o imaturitate persistenta.

Insesi actele antisociale sunt semne evidente ale unei imaturitati, ale faptului ca infractorul e imatur, fie pe plan intelectual, fie pe plan afectiv.

Multa vreme s-a crezut, mai cu deosebire sub influenta lombrosienilor, ca infractorul ( prin obisnuinta ) este un individ total inferior sub aspect intelectual.

E. de Greef ( 1946 ), utilizand metoda Vermeylen, a studiat un esantion de :

1. 126 hoti,
2. 105 batausi,
3. 80 de criminali sexuali,
4. 34 de escroci, si
5. 80 de asasini,

sub aspectul unor trasaturi intelectuale :

§         (Atentie,

§         Memorie de fixare,

§         Capacitate asociativa,

§         Intelegere,

§         Judecata,

§         Destoinicie si capacitate de a face combinatii ).

La acest esantion, asasinii si escrocii, in general sunt la nivelul oamenilor obisnuiti ( normali ), cata vreme, restul infractorilor se amplaseaza sub linia normalului la “intelegere” si “judecata”.

Imaturitatea intelectuala nu trebuie inteleasa, ca fiind identicã cu un coeficient de inteligentã ( QI ) scazut.

Imaturitatea intelectualã inseamna capacitatea redusã, de a stabili un raport rational dintre pierderi si castiguri, in proiectarea si efectuarea unui act infractional.

Aceasta laturã a personalitatii deviantului a fost studiatã de P. Coslin ( 1976 ).

El aratã cã, in trecerea la actul deviant, infractorul trebuie sa cantareasca bine castigurile si sanctiunile scontate, sa ia in consideratie si pragurile de tolerantzã sociala, si numai in baza unor asemenea socoteli acceptã sau nu, riscul actiunii.

Cei care sunt mai apti sa estimeze toate probabilitatile, par sa manifeste mai multa prudenta decat altii.

Dar este de notat cã, din cei care trec la act, nu toti dau dovadã de aceeasi intelegere a conjuncturilor.

Intr-o lucrare datatã din 1955, Harold Lindner sustine cã intelegerea si tratarea “criminozei” ( a crimei reale ) constã intr-o apreciere corectã a “motivelor predispozante”, care il directiveazã pe individ, spre un comportament criminal, pe de o parte, iar pe de alta parte, spre “factorii ( ambientali ) de precipitare” ce inspirã si declanseaza crime, oferind mijloacele prin care ea se perpetueaza.

Criminoza apare atunci – spune mai departe Harold Lindner – cand motivatiile predispozante sunt “aprinse” de factorii ( ambientali ) precipitanti.

In aceste conditii, comportamentul criminal este o incercare a individului, de a se relaxa prin rezolvarea tensiunii interne si restabilirea echilibrului initial.

In conceptia lui Harold Lindner, motivele predispozante includ dorinta excesivã dupa anumite feluri de gratificatie :

1. ( bani,
2. sex, etc. ),

o ostilitate exagerata, fata de orice persoana care refuzã vreun fel de gratificatie, o teama excesiva de a parea slab si insuficient de barbat etc.

Date fiind asemenea stari, situatia ( ambientala ) precipitanta joaca rolul de tragaci, si explozia se produce.

Privit in acest fel, actul criminal nu este altceva, decat o incercare de a restabili echilibrul initial ( homeostaza ).

Fara doar si poate, un asemenea comportament exprimã multã miopie, caci, in ultima analizã, actul criminal in sine, duce la alta forma de dezechilibru :

- teama de pedeapsa, si necesitatea urgenta de a construi o forma de defensiva.

Astfel, actul criminal duce spre un cerc vicios, pe care insa criminalul nu il poate prevedea.

In cele din urma, si aceasta analiza comportamentala duce la concluzia unei imaturitati intelectuale, la constatarea incapacitatii criminalului prin obisnuinta, de a prevedea pe termen lung, consecintele actiunii sale antisociale.

In 1970, un binecunoscut cercetator italian, Giacomo Canepa, publica rezultatele investigatiilor sale, in care arãta existenta unor relatii esentiale intre comportamentul antisocial si delictual, si unele trasaturi psihologice ale personalitatii.

Este vorba – arãta Canepa – de urmatoarele elemente :

1. impulsivitate marita, la 68% dintre delincventii examinati ;
2. indiferentã afectiva, la 27% ;
3. egocentrism, la 41% ;
4. agresivitate, la 72% ;
5. tendinte de opozitie, la 46% ;
6. scepticism, la 50%.

Pe langa aceste caracteristici, examinarile efectuate de-a lungul anilor de Canepa asupra recidivistilor si altor categorii de infractori cu tendinte de a comite acte antisociale deosebit de grave, au relevat :

1. tendinta de a percepe realitatea, intr-un mod neobisnuit si deformat, in sensul de a considera ca toti cei din jur sunt dusmani, nimeni nu ofera ajutor, si ca in viata totul se petrece conform legilor “baftei” sau “ghinionului” ;
2. prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine interioara ;
3. profunda dificultate de autoreprezentare, lipsa de capacitate de a se vedea pe sine in mod realist, la care se adauga si stradania de a ascunde propria personalitate.

Extract from the book, extras din cartea “Psihologie judiciara”, de Nicolae Mitrofan ( coord. ), Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Casa de Editura si Presa “SANSA” SRL, Bucuresti, 1992.