Personalitatile paranoice. Un exemplu istoric : Stalin

Personalitatile paranoice. Un exemplu istoric : Stalin

Conducatorul stalinist polonez Jakub Berman povesteste despre unul din interminabilele dineuri cu Stalin, la care convivii, inalti demnitari, dar inspaimantati, nu puteau sti nicicand, daca in urmatoarea zi nu vor fi arestati.

La aceste dineuri nu erau admise femeile, cu exceptia servitoarelor.

O data, lui Stalin i s-a parut ca uneia dintre servitoare ii lua cam multisor sa serveasca, mai mult decat considera el ca ar fi necesar.

De indata a izbucnit : “Dar ce tot ascultã asta ? ».

Un frumos exemplu de paranoia, cu atat mai mult cu cat, ne spune Berman, aceste fete fusesera verificate de un milion de ori.

Din nefericire pentru rusi, n-a fost singurul exemplu de paranoia la Stalin.

Isi petrecuse viata tot suspectand comploturi impotriva lui, ori primejdii de comploturi si reactionand cu o deosebita brutalitate.

La moartea lui Lenin, Biroul Politic din care facea parte si Stalin avea vreo 10 membri, toti vechi revolutionari, iar unii, precum Trotki si Buharin, inca mai straluciti si mai vestiti decat Stalin.

Zece ani mai tarziu, treptat-treptat, Stalin isi judecase si condamnase mai toti tovarasii de arme, cu exceptia lui Trotki, care se refugiase in America de Sud, dar care, totusi, zece ani mai tarziu, a fost asasinat din ordinul lui Stalin.

Nici poporul nu a fost crutat de paranoia bunului Iosif.

In 1932, Ucraina nu furniza cantitatile de grau prevazute.

In loc sa accepte faptele ca atare ( in agricultura lipsa de organizare facuse ca randamentul sa scada ), Stalin era de parere ca taranii ucraineni urzisera un complot, si ca ascundeau grau pentru propriile foloase.

Armata Rosie a fost trimisa in Ucraina, pentru a rechizitiona pana si ultimul bob de grau, ducand la foamete, si inca la una din cele mai mari din secolul XX, dar care n-a fost nicicand consemnata de istoria oficiala.

Sate intregi au disparut.

Oamenii mancau tzãrânã.

Potrivit istoricilor, in numai 2 ani, intre 5 si 7 milioane de ucraineni, barbati, femei, copii au murit de foame, in vreme de pace.

Pe la mijlocul anilor 30, Stalin incepea sa simta o amenintare dinspre propria Armata, si dinspre unii maresali si generali, pasibili, dupa el, de lovitura de Stat.

Cand maresalul Tuhacevski, un comandant stralucit, indragit de trupele lui, a sustinut necesitatea organizarii Armatei in subunitati blindate, care sa actioneze rapid, Stalin a avut confirmarea, a ceea ce banuia de mult : acest maresal trebuie sa fi pregatit o lovitura de Stat.

Si atunci, a inceput cea mai sangeroasa epurare a unei Armate, pe timp de pace.

Treizeci si cinci de mii ( 35 000 ) de ofiteri si-au pierdut viata.

Aceasta suprimare a cadrelor superioare a costat Armata Rosie, catastrofele infrangerii din primele saptamani ale ofensivei germane din 1941 ; cum si medicii militari fusesera “epurati”, pierderile au atins recorduri sumbre in randul ranitilor.

In toate aceste exemple, Stalin vadeste un comportament specific unui paranoic : el se inversuneaza impotriva unor ipotetici dusmani, perceputi ca o amenintare, in ciuda evidentelor contrarii.

Nefericit, poporul condus de un paranoic !

Dintre personalitatile paranoice celebre, il vom aminti pe Hitler.

Hitler si Stalin impartasesc aceeasi convingere de neclintit, si anume aceea de a avea intotdeauna dreptate.

Ca si multi alti mari paranoici din istorie, Stalin si Hitler erau incredintati ca lumea va fi mai buna, doar prin exterminarea unei anume clase de indivizi ; pentru Hitler, evreii, tiganii, retardatii mental si “indivizii degenerati” trebuiau sa dispara, in timp ce Stalin “lichida” milioane de chiaburi, de tradatori si alti dusmani de clasa.

Totusi, azi, memoria lui Stalin pare sa fie mai pretuita decat cea a lui Hitler, fara indoiala pentru ca dictatorul comunist si-a comis crimele in numele unei viitoare fericiri a omenirii, spre deosebire de Hitler, care cerea deschis subjugarea “raselor inferioare”.

Pe de alta parte, Stalin n-a mers niciodata pana acolo, incat sa masacreze dinadins copiii victimelor sale ( ci acestia erau doar indemnati sa-si denunte parintii Politiei ).

Totusi, deosebirile dintre cele doua regimuri nu trebuie sa le umbreasca similitudinile, mai cu seama paranoia care se erijeaza in mod de guvernare.

Hannah Arendt, care in niciun caz nu poate fi suspectata ca ar fi nutrit simpatie fata de nazism, a pus in lumina punctele comune celor doua sisteme.

O versiune tropicala a paranoiei a fost aplicata poporului haitian, de catre “presedintele pe viata”, François Duvalier.

In timpul celor 40 de ani de carmuire, “Papa Doc” si-a masacrat, ori impins la exil toti opozantii, reali ori fictivi, dezvoltand cu acea convingere de neclintit a paranoicilor, teorii marete despre propriul sau rol in istorie ( se compara cu Napoleon sau cu Lenin ).

Dar lista paranoicilor la putere este mult prea mare, pentru a fi data intr-un capitol al acestei carti.

Extract from the book, extras din cartea : “Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile ?”, de François Lelord si Christophe André, Editura TREI, 1998.