Agenda mea din anii facultatii, anul IV, noiembrie 2008 (1). 15 noiembrie 2008. Decesul unchiului meu Andrei Dumitru ( 1 )

Agenda mea din anii facultatii, anul IV, noiembrie 2008 (1). 15 noiembrie 2008.

Decesul unchiului meu Andrei Dumitru ( 1 )

Cu cateva adaugiri :

Sambata 15 noiembrie 2008 :

Ziua de nastere a unei rude. Telefon la ea ( sa ii urez la multi ani ).

14 Noiembrie spre 15 Noiembrie 2008 : ora 2:00 AM Noaptea

Sau noaptea de vineri spre sambata

La ora 2:00 A MURIT Unchiul meu

Unchiul Titi : ANDREI DUMITRU

Mama m-a anuntat.

Pe mama a sunat-o tanti Onitza [ Ioana Dragnea ], si pe Onitza, Sica Andrei.

 [ Dau ] Telefon la tanti Onitza, mai intai la tanti Sica [ la Sica Andrei ].

Nelu [ fiul lui tanti Onitza ], tanti Sica [ Andrei ] plecati [ ei doi s-au ocupat de inmormantare, si foarte mult am inteles, Nelu Dragnea ].

Telefon acasa la unchiul Titi : Raluca [ imi raspunde ] la telefon

Onitza [ Ioana Dragnea ] : Cristi Andrei [ fiul unchiului Titi ] a plecat ieri, nici nu a vrut sa auda, ieri i s-a facut rau unchiului Andrei Dumitru.

Cristi Andrei a plecat cu copiii lui si fiul cel mare al Ralucai Andrei [ sora lui Cristian Andrei, fiecare are copii ].

Raluca a ramas cu tanti Sica [ mama Ralucai ].

Maine 10:00 – 11:00 il aduce acasa de la spitalul Floreasca [ pe unchiul Andrei Dumitru ]. Slujba cu preoti.

12:00

13:00 Va fi depus in garsoniera de la parterul blocului ( adica unde a locuit in trecut mama lui Dumitru Andrei, sora bunicului meu Paraschiv Mardale, tanti Ioana, garsoniera care in ultimii ani a fost cabinetul sau individual de avocatura ).

Marti 18 Noiembrie 2008 Inmormantarea.

Onitza la telefon :

a fost dus la spital cand i s-a facut rau. Nu imi e clar pana la urma cat a stat in spital [ unchiul Titi ].

A fost conectat la aparate pentru a supravietui.

A facut accident vascular la creier, spune Onitza, comotie cerebrala.

Ea spune ca inima lui Andrei Dumitru, desi batrana, era sanatoasa si plamanii erau sanatosi.

Telefon la ruda a carei zi de nastere era, sa ii dau vestea cea rea.

Telefon la colega mea Gabriela Manole, fosta grefiera, avocata.

[ Gabriela Manole este una din primele mele colege, din anul 1993 cand am inceput sa lucrez la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, grefiera de sedinta.

Gabriela era in acelasi birou in care am fost repartizata, etajul 2, Palatul de Justitie, ferestrele biroului nostru dadeau spre intrarea din str. Danielopol in cladirea T.M.B.

Gabriela Manole mi-a spus atunci ca unchiul meu Dumitru Andrei si un alt judecator, Popa Marin, i-au pus intrebari in cursul interviului ei de angajare, cu mai multi ani in urma.

Pe atunci, Andrei Dumitru era vice-presedintele TMB, iar judecatorul Marin Popa era presedintele TMB. Desigur si Andrei Dumitru era judecator ].

Gabriela Manole imi raspunde la telefon : “Cum, Olivia ? A murit Nea Andrei ?”

Nu o gasesc pe avocata Carmen Pascu [ tanara studenta la Drept, avocata stagiara care timp de mai multi ani a lucrat cu unchiul meu ] ; are poate alt numar de telefon. Pe lista Baroului Bucuresti nu apare ( fiind casatorita, are alt nume acum ).

Andrei Dumitru : Bulevardul Tineretului nr.27, bloc 18, scara A, sector 4 : mi-a ramas de la unchiul meu cartea lui de vizita.

Avocat.

Judecator, in trecut.

Unchi.

Un numar de mobil la care nu va mai raspunde niciodata.

Duminica 16 noiembrie 2008 :

Dimineata : slujba acasa.

In cursul zilei de duminica 16 noiembrie 2008 :

Langa unchiul Titi [ dupa ce am vorbit cu Raluca care mi-a spus ca “Sigur, trebuie sa iti iei ramas bun de la el !”, ii spusesem ca vreau sa il vad, am plecat si ajung la cabinetul de avocatura, acum transformat in sala de priveghi.

[ Cabinetul era ca de obicei, atat de curat, de frumos aranjat, inauntru era cald, doar usa garsonierei era deschisa, descuiata, la usa ei afara, langa usa, o vaza.

Am asezat si eu florile sau floarea pe care o adusesem.

Am intrat.

Raluca, in negru, simpla, neschimbata, cum era in amintirile mele, pe un scaun, in hol, intampina persoanele care veneau sa isi ia ramas bun.

Pulovar simplu negru, pantalon negru, cu ochii ei caprui frumosi, cu fata ei alba, acum usor alba, palida, cu parul la fel tuns, drept, cuminte, parul ei saten.

Pantofi negri sau maro inchis cu talpa si toc ortopedic.

Tacuta.

Cumplit de tacuta.

Si cand vorbea, vorbea parca incet, in soapta, desi nu soptea deloc.

Doamna doctor ( psihiatru ) si fiica unchiului mei Andrei Dumitru : Raluca Andrei ( Radulescu ).

O revedeam dupa...Doamne, de cand aveam 3 ani nu o mai vazusem pe Raluca !

Un cuplu, un barbat, o femeie, tocmai isi exprimau inca o data condoleantele si erau pe punctul de sa plece.

Viata ne-a despartit de unchiul Andrei Dumitru.

Asa fiind, cand aveam varsta de vreo 3 ani, mama imi spune, eu am amintiri prea fragile de atunci, Raluca Andrei se juca cu mine si ii placea sa se joace cu mine, desi era mai mare.

Eram adesea la bunicii mei materni acasa in strada Sebastian, din sectorul 5, unde mama ma lasa in timp ce era la lucru, peste drum de casa bunicului pe al carei frontiscipiu scria, sapat in piatra : “1933”.

Peste drum era Institutul de Proiectari “Vulcan”.

Acolo sosea Raluca Andrei, fiica lui Dumitru Andrei si ma placea, spunea mama.

Se juca cu mine.

Apoi, nu am mai vazut-o, dupa aceasta varsta, pe Raluca Andrei.

In schimb, prin anul 1993, 1994, unchiul meu m-a invitat acasa la el si la tanti Sica Andrei si tanti Sica mi-a aratat fotografii cu Raluca Andrei ; nu cred sa fi fost in 1995, pana prin anul 1995.

Raluca Andrei, Codrut sotul ei, Vlad si Victor, cei 2 baieti ai lor, plecasera in Canada la Cristian Andrei, emigrasera legal.

Insa Ralucai nu ii placea frigul Canadei si familia a plecat in  SUA, mai intai in Florida, unde era cald, apoi s-au intors mai in Nord, si la un moment dat, locuiau in oraselul Newark, nu departe de New-York, de unde insa Raluca s-a mutat ulterior.

Codrut era inginer in Romania, unchiul Titi mi-a spus ca gasise de lucru la firma unui japonez.

De fapt, daca imi amintesc, o vreme a facut naveta, lucra in Canada, aproape de granita cu Canada si se intorcea acasa in SUA, unde se stabilise cu Raluca.

La japonez ar fi fost bine platit.

In perioada aceea, in care a decedat unchiul Titi, am aflat de la matusa Ioana Dragnea ca Raluca si Cristi erau in Romania, si copiii lor, nu stiu de ce tanti Onitza a spus « fiul cel mare al Ralucai », oare fiul cel mic nu venise cu ei in Romania atunci ? ]

Aici, in agenda, in continuare numele si telefonul lui Carmen, am aflat ca se numeste si Florentina si inca Tunaru dupa sotul ei, caci se casatorise in rastimpul in care nu o mai vazusem, de prin 2001, 2002 ( ? ). Si devenise si mama unui mic baietel.

[ Cabinetul de avocatura era in semi-obscuritate, o veioza cu abat-jour de culoare verde isi raspandea lumina discreta, de pe corpul de biblioteca care se afla in cabinet si unde, pe rafturi, in anii trecuti, admirasem cartile Ralucai si ale lui Cristi din anii lor de scoala, carti pe care si noi la stiam, le citisem, desi nu imi amintesc vreun titlu, insa nu erau carti de drept.

In cabinet, in garsoniera, unchiul Titi acum ne astepta in sicriul – ce-i drept – elegant, in liniste si cu un zambet usor pe chipul imobil.

Canapeaua, fotoliile, covorul gros de pe jos.

Cald.

Liniste.

Pe un alt raft, un alt corp de biblioteca, mai mic, veghea in liniste Sfantul Nicolae, dintr-o Icoana destul de mare si foarte frumoasa.

Unchiul Titi : spital : intre 3 noiembrie – 14 noiembrie noaptea 2008.

Apoi, dupa mine, au sosit rudele, pe rand : tanti Lenutza Mardale si fiica ei Felicia Mardale, Ioana Dragnea sau tanti Onitza, Nelu, fiul ei cel mare, Vali sotia lui Nelu, Anca fiica celor doi, Doru sotul Ancai, Mimi sau Pusa, mama lui Codrut Radulescu fosta soacra a Ralucai Andrei.

Vecinii din bloc care il cunosteau pe Dumitru Andrei : Gabi ( ITM, aparataj medical ), sotul ei si copiii lor, dna Musster ( chimie ).

Anca era insarcinata.

( Anca si Doru : foarte tineri )

Mama ei se temea sa nu piarda sarcina la vederea sicriului, dar Anca a intrat in garsoniera, nu a ramas in holul care devenise o mica “camera” unde stateau rudele, stranse.

De fapt, cei care au venit, au ramas in holul garsonierei, oarecum destul de spatios, unde era asezata o masa de bucatarie, un scaun, apoi un fotoliu si alte 2 scaune cred.

Un fel de mica “camera”.

Toti stateau acolo si in garsoniera propriu-zisa, singura camera unde era sicriul, nimeni nu indraznea.

Eu am intrat insa langa unchiul Titi.

L-am tinut de mana.

Aproape tot timpul, foarte mult, cat de mult am putut.

Cati ani trecusera de cand nu il mai vazusem si nu aveam sa il mai vad, in viitor, niciodata !

Imi era foarte greu sa ma vad in viitor, fara sa il mai pot intalni deloc !

Adusesem cu mine, pentru tanti Sica, cateva din cartile mele de rugaciuni.

M-am bucurat ca nu s-a mirat, le-a primit, si m-a rugat sa le asez pe raftul bibliotecii, langa sicriu.

Atunci i-am adus un Rozariu din lemn rosu de trandafir, frumos mirositor.

Si “Ore de Adoratie”.

Raluca ii adusese un colier frumos mirositor cu virtuti tamaduitoare, il punea in jurul gatului, il incalzea in prealabil, din flori, din plante, din SUA.

“A murit omul meu, Olivia !” – mi-a spus tanti Sica Andrei cand a intrat in garsoniera, coborand din apartamentul de la etaj, “S-a dus omul meu, Olivia !”, plangea, era distrusa.

“Nu a murit, tanti, cum sa moara ? Traieste, tanti Sica ! Nu a murit !” – i-am spus eu.

Imi dadeau lacrimile si mie.

Sicriul era asezat langa corpul cel mare al bibliotecii.

Ma gandeam ca acum tanti Sica va incepe sa citeasca rugaciuni.

( Sper ca a si citit ! Imi doream ca tanti Sica sa citeasca rugaciuni ! )

Asa incat, desi tanti Sica nu a fost de acord, nu m-am miscat de langa unchiul Titi.

Adica, ea nu s-a opus.

Insa nu a vrut sa raman peste noapte, sa il veghez.

Insa cand a plecat intr-un tarziu sa incerce sa doarma, avea, a spus Raluca care este doctor ( psihiatru ) tensiunea arteriala crescuta, avea ameteli, plangea, era distrusa !

Raluca si tanti Sica au urcat in apartamentul familiei Andrei pe la ora 9:00 PM – 9:30 PM, sa doarma.

Eu am ramas cu doamnele, cu vecinele, cu mica doamna Gaby ( ai fi jurat ca este o copila, copilita, o doamna insa maritata, cu 2 copii, o fata, un baiat, fata mai mare, mare, si baiatul destul de mare de acum si el.

Gaby povestea ca baiatului ei i-a mers mai bine de cand l-a impartasit foarte des, sau zilnic.

Initial ele si sotul lui Gaby, ( Gaby si familia ei erau vecinii de la parter cred ), vorbisera sa il vegheze.

Insa eu nu vroiam sa plec de acolo.

Asa incat, sotul lui Gaby a fost ok, - am apreciat mult ! - si a plecat la el acasa cu copiii lor, si eu am ramas cu Gaby si cu dna Musster, toata noaptea, pana spre ora 5 :30 AM a doua zi, cand am plecat si ele doua au insistat ; se trezise matusa mea, tanti Sica, coborase la noi in garsoniera si mi-a spus ca nu ii place sa stau acolo si ca sunt cam tanara sa stau la mort.

Totusi lui tanti Sica i-a placut, sau nu i-a displacut ca raman alaturi de unchiul Titi.

Noaptea, cand s-au retras toti, Ioana Dragnea si familia ei, si Lenutza si Felicia fiica ei, au plecat destul de rapid dupa ce venisera....( seara, noaptea de duminica 16 noiembrie 2008, au venit, au ramas putin, au plecat intre 21h00 si 22h00 cam asa ).

Noaptea, cand toti au plecat, am ramas sa veghem cu doamnele ( vecinele din bloc ) Gaby si Musster.

Insa ele nu vroiau sa stea langa mine, in incaperea unde era sicriul.

Si s-au asezat in hol.

Si m-au chemat langa ele.

Cred ca le era frica.

“Sa nu stam acolo !”

Nu imi era frica deloc.

Cum sa imi fie frica de unchiul Dumitru Andrei ?

Tot timpul cat l-am tinut de mana in acel sfarsit de dupa-amiaza, apoi in seara aceleiasi zile de 16 noiembrie 2008, mi-am spus si mi-am amintit cum eu il luam de brat pe unchiul Titi, cand il conduceam cu sau uneori fara Carmen Pascu inspre casa, pe jos, de la Palatul de Justitie.

Eram grefiera, il intalneam uneori, plecam cu el, prilej de a-l vedea, de a-i vorbi, spre casa, si Carmen Pascu la fel, tanara lui stagiara.

Plecam toti trei pe jos, din Palatul de Justitie.

Foarte rar si cu Dana Militaru, o alta studenta si stagiara a unchiului meu.

Ne indreptam spre Unirii, si de acolo mai sus, inspre Bulevardul Dimitrie Cantemir.

Ne luam ramas bun la o statie, la o intersectie, unde se afla de cealalta parte, o pizzerie numita « Horoscop ».

Era podul acolo.

Carmen pleca spre casa, locuia in Timpuri Noi, cu chirie.

Eu plecam mai departe, pe jos cu unchiul Titi, pe Bul.Dimitrie Cantemir, in sus, inspre statia de metrou de la liceul Sincai, de la Tineretului, pe partea cu piata de flori a tigancilor, aveau flori frumoase intotdeauna, si cu punctul de presa, de unde unchiul Titi isi cumpara mai multe ziare, si generos, lasa si ceva, vanzatorului de ziare care, cum il vedea, stia ce ziare sa ii aleaga.

De cate ori prin urmare, nu il tinusem eu de brat !

La inceput, nu imi dadusem seama, apoi am remarcat ca unchiul meu era mandru ca sunt grefiera de sedinta si ca lucrez in Justitie, in instanta de judecata.

Ne desparteam la statia de metrou Tineretului, alteori insa il conduceam pana chiar la blocul in care la parter se zareau ferestrele cabinetului sau de avocatura.

Acolo si locuia, la etaj insa, cu tanti Sica.

Odata m-a invitat la ei la masa.

Ma intrebam insa daca a anuntat-o pe tanti Sica.

Nu prea vroiam.

O data am fost.

Apoi insa nu am mai vrut, nu vroiam sa o deranjez pe matusa mea.

El nu a mai insistat prea mult.

Altadata m-a invitat la ziua de nastere a matusii mele, tanti Sica Andrei.

Am fost.

“Oh ! Daca as fi putut sa il scol din sicriul acela, daca as fi putut sa il trag usor de mana, dar ferm, si el sa iasa de acolo !” imi spuneam.

Tanti Sica ma privea din hol.

Se cam speriase putin.

“Cum sa il invie ?” – isi zicea tanti Sica cu vocea inceata.

Parca imi ghicea gandul tanti Sica...

De atatea ori ma sprijinisem de el in trecut ! ( in fine, a se intelege ca am cautat un sprijin la el, nu ca ma sprijineam sa nu cad cand mergeam impreuna...)

Si acuma, ce puteam eu face pentru el ?

Sa il tin de mana.

Imi era greu sa il las.

“Daca ii las mana, pleaca !” – imi spuneam.

Oricum asta era senzatia mea si imi venea sa plang.

Acasa am si plans.

Mai multe nopti am dormit cu lumina aprinsa.

Imi era frica sa dorm.

Nu adormeam mai devreme de ora 2:00 niciodata, si nu dormeam, atipeam si ma trezeam speriata.

De atunci am inceput, cu regularitate sa ma culc dupa ora 2:00 AM.

Cu exceptii destul de rare.

De atunci imi e ciuda pe viata.

Ciuda, rau de tot.

Viata desparte oamenii.

In fond, nu am avut nicio vina ca viata ne-a despartit.

Ca viata asa urata, in aceasta “oranduire” urata, desparte oamenii.

Mama mea fusese suparata pe tatal ei bunicul meu Paraschiv Mardale.

Paraschiv Mardale tinea la nepotul lui de sora Dumitru Andrei ca la lumina ochilor.

Mama s-a suparat in final, s-a racit de toti dupa ce s-a casatorit cu tata.

Asa, nu am alte informatii, s-a despartit si s-a racit si de familia Andrei, Dumitru si Sica.

Se pare ca in ziua nuntii mamei mele, Andrei Dumitru i-ar fi spus tatalui meu :

“Nicule, ai grija, viata e un lucru foarte serios ! Ai grija !”

Mama s-a suparat rau.

Mama il adora pe tata.

Tata este zeul ei.

Viata e nedreapta si rea cu oamenii inocenti, cu nevinovatii, cu oamenii sensibili.

Le-am propus vecinelor din bloc sa le citesc, si le-am citit cateva randuri, din cursul meu cel subtire pentru juristi, de Medicina-Legala al prof. Valentin Iftenie, il luasem cu mine cand am plecat de acasa.

Cand, spre ora 5:00 AM, a doua zi, tanti Sica Andrei a coborat la noi, s-a mirat oarecum ca nu ( mai ) stau langa unchiul Titi.

M-am simtit nefericita, eu dorisem sa stau, dar si pe doamne trebuia sa le ascult ce vor, ce parere au.

Doamna Gaby s-a dus imediat langa tanti Sica, in jurul sicriului.

Doamna Musster si cu mine am ramas in hol.

... Cred ca ( rudele noastre )  nu se asteptau foarte tare, totusi, sa ma vada acolo duminica seara, pe 16 noiembrie 2008.

Desi Ioana Dragnea imi telefonase, sau eu ii telefonasem, si Ioana ma tinuse la curent cu faptul ca putem merge sa ne luam ramas bun in ziua aceea de duminica 16 noiembrie 2008.

In cursul sfarsitului dupa-amiezii zilei de 16 noiembrie 2008, tanti Sica a intrat si ea in garsoniera, in incaperea-birou si s-a asezat pe canapeaua din piele de culoare verde-inchis, la capul sicriului, adica intr-un fel, in spatele sicriului, dar la capul sau si al sotului ei.

Alaturi de ea s-a asezat Ioana Dragnea, Anca a venit langa bunica ei, langa Ioana Dragnea.

Raluca statea si ea pe canapea in stanga mea, si langa mine, imediat in stanga mea, Mimi sau Pusa, soacra ( fosta ) a Ralucai.

In dreapta mea le aveam pe tanti Sica, apoi pe tanti Onitza sau Ioana Dragnea.

Anca a ramas in picioare in fata bunicii ei, tanti Onitza.

Pe canapea au mai stat si sotul dnei Gaby, vecina din bloc, iar dna Gaby pe un al fotoliu.

Doru, sotul Ancai, Vali, sotia lui Nelu Dragnea, Nelu insusi, tanti Lenutza Mardale, Felicia Mardale, cred ca ele au ramas in holisor.

Apoi, la un moment dat au sosit Carmen Pascu Tunaru, avocata si sotul ei.

Judecatorul Marin Popa nu a venit ieri, am notat eu in agenda. Desi stia.

[ Acuma nu stiu, poate ca totusi o fi venit in cele 3 zile de priveghi, dar nu stiu, insa el a fost la inmormantare la cimitir, am vazut acolo o coroana cu flori de la el ].

Ora 5.30 AM, am trecut in ziua de 17 noiembrie 2008 : langa unchiul Titi.

Din pacate insa a fost ora la care a trebuit sa plec.

Autobuzele incepusera sa circule.

Nu erau aglomerate la ora aceea si am ajuns acasa.

Marti 17 noiembrie 2008 : [ “programul” ] : 11:45 – 12:00 preotul vine acasa la Andrei Dumitru

Slujba.

Plecare apoi la Biserica Cãrãmidari.

13:30 ora la care se pleca, sau trebuia sa fim deja la cimitir ( nu era clar, daca la ora aceea se pleca din Biserica, inspre cimitir, sau daca la 13:30 trebuia sa fim deja la cimitir, in cimitir ).