Mihai Eminescu, poezii frumoase. Epoca Marilor Clasici. 2008, anul IV de facultate la Drept, USH. Opinia Nationala, ziarul universitatii noastre « Spiru Haret »
In anul patru de facultate, in anul 2008, mi-am amintit de frumoasele poezii ale poetului Mihai Eminescu, si de anii de liceu, cand la una dintre orele ( clasele ) de Limba si Literatura Romana, profesoara noastra de limba romana, doamna Elena Stefãnescu ( Carabis ) ne-a recomandat o carte cu titlul “Epoca Marilor Clasici”, de George Munteanu, care avea sa ne ajute si sa completeze manualul nostru, voluminos de Limba si Literatura Romana in cursul anilor de liceu, pentru studiul, dupa cum se vede, mai ales al Literaturii Romane.
Iata mai jos cateva poezii, poate mai putin cunoscute, dar deosebit de sensibile, de frumoase, ale poetului Mihai Eminescu.
Nu demult am primit o Newsletter de la “Historia”, care publica un articol, inca nedeschis si necitit de mine ( mi s-a facut rau citind numai titlul ! ) despre “averile” scriitorilor, poetilor români, iar cu privire la Mihai Eminescu se spunea ca acest poet a trait din cheta publica, mai exact a prietenilor.
Intr-adevar, am citit si eu mai demult ca, toata viata lui in Romania, Mihai Eminescu nu a castigat bani, nu a avut un ban, si odata, pentru a merge la fotograf, pentru a-si face o fotografie care ii era necesara, a fost ajutat cu bani de unul dintre prietenii sai.
Cand eram in anii facultatii, ziarul “Opinia Nationala”, tiparit de Fundatia “Romania de Maine”, un ziar putem spune al Universitatii “Spiru Haret” si pe care il gaseam pe mesele de la intrarea “pe la Rectorat” din str. Ion Ghica nr. 13, sector 3, si imi placea acel ziar, am colectionat mai multe numere, de-a lungul celor 4 ani de facultate, ba chiar si cand am inceput masterul am reusit sa gasesc un numar mi se pare, - in anii studentiei noastre deci, in “Opinia Nationala” a aparut un articol despre poetul Mihai Eminescu, care, si acum scriu din memorie, dar ziarul poate fi cautat si gasit si articolul citit, a fost internat la spitalul de nebuni, da, sau la un ospiciu de boli nervoase, pentru ca, se pare, in poeziile sale era prea sincer cu situatia Romaniei si acest fapt ar fi deranjat niste oameni cu conduita si profil de infractori, care, desigur, treceau drept oameni de “bine” in Romania, intrucat se ocupau cu treburile politice, sau cam asa ceva.
Nu stiu daca putem numi politica sirurile neintrerupte, setea patologica de intriga, de lovituri pe la spate, sau fatise, tradarile si toate rautatile si actele infractionale care au alcatuit, in timp, in cele din urma si in fond, ceea ce numim chiar Istoria Romaniei.
Iar bietul poet Mihai Eminescu, s-ar spune ca statea in calea destinului “stralucitor” al acestor, sau al unor oameni care erau undeva, pe atunci, la varful, sau in miezul “treburilor tarii” noastre.
Mihai Eminescu a fost discriminat de niste criminali autentici, nu stiu de ce un om, de ce oamenii, daca sunt “oameni de bine” se tem sau s-ar teme ca un poet in poeziile sale descrie situatia unei tari, a Romaniei in cazul nostru, daca tot sunt si isi spun, se considera singuri “oameni de bine” ?!
Ma intreb pana cand o tara isi va mai ingriji si cultiva criminalii ?
Priviti cata sensibilitate avea Mihai Eminescu si ce frumos scria, cat respect a avut pentru femeie, ca fiinta umana, ceea ce nu vedem la oameni si la barbati in ziua de astazi, iar faptele lor nu pot spune contrariul, nu pot spune ca “nu e adevarat, vezi bine, noi, barbatii, respectam femeia !”.
Din pacate exista o tenacitate in a distruge viata, iubirea, femeia, dragostea si sensibilitatea, o tenacitate al carei izvor, a carei origine, ma intreb unde este, de unde provine ?
Intrucat nu poate proveni de la Dumnezeu, pesemne provine de la Diavol.
In orice caz, cand in Romania, sau in oricare alt loc, auzi oameni care nu au facut fapte bune, frumoase, la viata lor, multi au lovit in semenii lor, si cand li se intampla ceva usor neplacut, nu spun de-a dreptul neplacut, incep sa strige ca sunt niste « victime », ca au « dusmani », ca romanii sunt dusmaniti si asa mai departe....
Ce parere sa avem, cand nici urma de constiinta, de scrupule, de remuscari, nu au cei care s-au comportat ca niste criminali ?
Cand ai initiative rele, de a comite fapte rele, nu stiu ce anume astepti, pe cale de consecinta, ce crezi ca iti poate aduce ziua de maine sau viitorul, ce speri ?
Daca speri sa iti fie bine, in timp ce lovesti in semenii tai, fara sa iti fi facut cineva ceva, inseamna sa fii dement, inconstient.
Si astfel, ma intreb, daca poeziile pline de sensibilitate ale lui Eminescu chiar ii puneau in pericol pe “marii oameni” ai acestei tari ?
Ce patologici !
Pentru crime impotriva semenilor lor, pentru abuzuri, pentru incalcarile grave ale drepturilor omului si cetateanului, ar trebui sa existe concret, imprescriptibilitate !
Nu ma refer numai la “evenimente” cunoscute, cum a fost de exemplu Procesul de la Nurenberg, ci ma refer la felul in care oamenii si cetatenii sunt tratati, considerati, in mod concret, in tara lor, in alte tari, in fiecare moment : se poate vedea usor, dupa viata lor, dupa reusitele lor, dar mai ales dupa esecurile lor, dupa obstacolele pe care altii le-au ridicat in calea lor, dupa impiedicarile la care au fost supusi, si dupa toate nedreptatile pe care le-au suportat, dupa tot ceea ce un om realizeaza si trebuie sa realizeze, normal, legitim, in viata sa, la timpul sau, la anumita varsta, epoca a vietii sale, si nu a putut realiza, din motive care nu au tinut de el.
Criminalii - neidentificati, netrasi la raspundere, necondamnati - nu trebuie sa beneficieze de scurgea timpului, de “dinamica societatii”, de miscarile, curentele, tendintele politice, ideologice, doctrinare, si de uitare sau de dreptul la uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu