Bonjour à tous! (2 ) Buna ziua tuturor! 21 decembrie 2019-12-21

Bonjour à tous! (2 ) Buna ziua tuturor! 21 decembrie 2019-12-21

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À : .........................................................................

Date :samedi 21 décembre 2019 à 15:35 UTC+2

Bonjour à tous! (2 ) Buna ziua tuturor! 21 decembrie 2019-12-21

-          Craciunita –

***********************************************************************

Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 21 decembrie 2019-12-21

Ne mai raman cateva zile pana la Craciun....

Cu toate acestea sunt zile in care ne amintim Revolutia romana din 22 decembrie 1989, de fapt din decembrie 1989 si nu stiu daca sa zic din ianuarie 1989 cand apele au inceput sa se agite...

Semnalul l-a dat Polonia inca din ianuarie 1989, sau mai precis de atunci evenimentele au inceput sa se agite...

M-am uitat la cateva emisiuni aparute pe site-ul trinitas.tv despre Revolutia din decembrie 1989...

“1989 in Arhiva MAE”, din seria emisiunilor EUROPA CHRISTIANA din 22.11.2019* [*trinitas.tv] , o emisiune pe care ar fi interesant s-o vizionati, realizata de Sever Voinescu care il are invitat pe directorul Arhivelor Istorice ale MAE – adica al Arhivelor devenite azi publice, orice cetatean le poate consulta ! – de pana la 31 decembrie 1989.

Invitatul se numeste Doru Liciu, ca uitam sa va spun cum se numeste el.

In afara de asta au aparut emisiuni scurte cu Marturii si martori, sunt martori care spun despre ei ca nu au participat la Revolutie, desi au iesit pe strazi si s-au alaturat celorlalti...

Celorlalti care se aflau si ei pe strazi si strigau “Victorie” de la un moment incolo..

Cine sunt martorii ?

Cei care au participat la Revolutie, cei care li s-au alaturat, cei care i-au ingrijit, operat pe revolutionari, cei care i-au sustinut sau au vrut sa-i sustina...

Mai avem o categorie de martori insa, in afara celor mentionati mai sus, anume cei care nevinovat sau si curios – sa admitem ca oricat de grava situatia, prima reactie e curiozitatea, vrei sa stii ce se intampla, in cazul in care nu stiai...

Ei bine, cei care priveau si ieseau la geam sa priveasca – mai ales in centrul capitalei – au primit un glont in frunte, dar la fix, la tinta, la mijlocul fruntii !

“Marturii din decembrie 89 “ – sub acest titlul gasiti pe trinitas.tv mai multe Marturii si emisiuni, nu sunt lungi, dimpotriva, pana la urma, ca sa moara un om nici nu trebuie prea mult timp, mai ales daca il impusi in cap, in inima...

Un sculptor cu o fotografie superba, iti vine sa plangi, iti vine si sa zambesti cand vezi acea fotografie, dl Vlad Ciobanu, a iesit cu copilasul pe strazi si un domn a vrut sa ii fotografieze, le-a cerut voie si cum tatal ( sculptorul ) care isi tinea copilul in spate, in carca, i-a permis, domnul i-a fotografiat, sculptorul a facut semnul Victoriei, iar copilul in spatele lui a facut si el semnul Victoriei, tatal care il purta pe umeri nestiind, caci nu avea cum vedea, dar a vazut cand a aparut fotografia !

Va spun ca este o fotografie superba !!!

Zambetul tatalui, de curaj nu mai zic nimic, ca nu as sti cum sa il numesc..., copilul care ca orice copil aproba orice face parintele si devine una cu parintele sãu in momentele de cumpana...

Dar printre Marturii din decembrie 89 este si o emisiune in care martor este Parintele paroh Stefan STANCIU de la Biserica Sf.Arhangheli din parohia Ghencea I.

Este o Biserica pe care nu am vizitat-o niciodata, si culmea pe la Ghencea treceam cu tamvaiul cand mergeam la bunicul meu mutat in str.Iancu Jianu din sectorul 5, in anii 90 circula tramvaiul nr.8...

Tot pe acolo, la capatul de azi al tramvaiului nr.41 am mers o perioada, inainte de angajarea mea din 1993 in Judecatorie, la un unchi din partea mamei, din partea mai corect spus, a bunicii mele materne, care locuia pe acolo, printr-un bloc din zona.

La Biserica Parintelui Stanciu auzisem de la mama ca mergea +Liliana Clementa Putinei sa ia mancare, pe cand traia inca...

Acuma, la 30 de ani de la Revolutie, cand libertatea de exprimare a fost totusi castigata, oamenii au mai prins curaj si au inceput sa dea marturie despre cele vazute, auzite, simtite, sau despre rolul lor vrand nevrand poate, pe care l-au avut atunci in zilele fierbinti ale lunii de iarna decembrie...

Este interesant ca din marturiile vizionate cineva a spus ca era cald, ca o zi de primavara, se refera la primele zile ale Revolutiei din Bucuresti...

De altfel in timp ce martorii povestesc, pe ecran defileaza imagini de arhiva si ce m-a mirat a fost faptul ca multi oameni, cei mai multi, erau subtire imbracati...

Pentru ca mai vizionasem pe youtube filme documentare despre Revolutia din decembrie 1989 si vazusem ca oamenii erau gros imbracati...

Eu una imi amintesc- neavand alte amintiri, ca nu ai cum avea altele – am sa le trec in revista putin pe cele pe care le am, bine ca le mai am, memoria e tare pretioasa....

Imi amintesc ca era frig, iarna romaneasca nu se dezminte, dar intr-adevar in primele, prime zile ale Revolutiei nu cred sa fi nins, nu imi amintesc, sau nu ninsese, sau ninsese si zapada se topise, pana la acea data...

Dar stiu ca era iarna si era frig, ca in orice iarna romaneasca si mai stiu ca la noi iarna oamenii se imbracau gros, in paltoane din stofa groasa, in cojoace, in haine de blana.... sau cu caciuli de blana...

IN zilele urmatoare insa, a nins mult, a nins din abundenta si iarna romaneasca s-a instalat pe deplin, a fost frig, a fost ger, a fost iarna cu tot tacamul ei.....

Stiu ca lucram la Institutul Victor Babes de pe Splaiul Independentei si ca intr-o buna zi, plecam spre casa, iesisem de la Institut, de la serviciu si eram cu dr. Caius Traian Dragomir, care purta barba pe atunci, cand l-am cunoscut de altfel purta barba si in decembrie 1989 inca purta barba, de fapt acel decembrie 89 este si cauza faptului ca nu mai are barba...

Imi amintesc ca cineva din Laboratorul de Patologie Moleculara si Radiopatologie pe care il conducea, aflat la parterul Institutului, i-a spus ca revolutionarii poarta barba si sunt vizati, sau nu stiu cum, cautati, vizati, cei care poarta barba...

Mi se pare ca in orele urmatoare, dr. Caius Traian Dragomir a aparut fara barba...

Dar in ziua in care eu am auzit, am aflat, ca s-au adunat oameni, pentru ca eu asta am aflat prima data, ca s-au adunat oameni in Piata CC-ului, Palatului...

Plecam spre casa si eram impreuna cu Caius, care locuia tot in Drumul Taberei...

Si in fata Bisericii Sfantul Elefterie, deci la cativa metri de statia RATB/STB de troleibuze ne-a iesit in cale un alt doctor si profesor la Institutul de Medicina si Farmacie ( IMF “Carol Davila” ) impreuna cu tanara lui sotie ( o studenta a sa ) pe care il cunostea Caius, eu nu as fi stiut cine este...

Si imi amintesc ca atunci Caius purta paltonul sãu negru, lung, din stofa groasa si avea o caciula din blana ( caciula nu stiu daca anume in ziua aceea, dar pe urma si-a pus-o ) roscata, iar sotia dr.L.M.Popescu- caci el ne-a iesit in cale, eu asa tin minte era LM Popescu despre care auzisem de la colegele mele de liceu care intrasera la admitere la Medicina in vara lui 86...

Tanara lui sotie purta o haina de blana, neagra, lunguta, lunga, de altfel era si ea fiica unui doctor din cate stiam eu.

Ca fapt divers, sau ca remarca, si profesorul desi avea o varsta, arata foarte bine, genul de om peste care ai zice ca nu trece timpul si care pare mereu tanar ( sau destul de tanar )....

Ei bine si acest doctor l-a oprit pe Caius si i-a spus... acuma nu stiu, poate Caius mai auzise ceva, vreun zvon, nu am habar, dar vagi zvonuri auzisem cred in ziua aceea chiar, inainte sa plecam spre casa din Institut... ei bine si ei doi au schimbat cateva vorbe, am auzit ca s-au adunat multi oameni la CC, cum se spunea, in fata...

Dintre cei trei, Caius, LM Popescu si sotia lui tanara, eram cea mai scunda, sotia lui LM Popescu era inaltuta bine, dreapta, inalta, slabuta, ma rog, bine facuta...cred ca ea nu purta caciula si avea parul tuns scurt, baieteste, rotund, avea parul castaniu spre negru poate, ochii caprui, o fata frumoasa si cu o privire vie...

Si cum sedeau ei si vorbeau si erau 3 oameni inalti si eu mai mica printre ei, am cazut pe ganduri si n-am mai auzit ce isi spuneau, desi vorbeau si puteam auzi, insa m-am speriat si m-am gandit ca acum, daca oamenii acestia nu vor reusi nimic din ce vor, inca nu stiam ce vor anume, nu ma gandeam ca vor chiar sa-l goneasca pe Ceausescu..., daca vor esua, m-am gandit in sinea mea, sa vezi ce patim cu totii, sa vezi ca vor veni peste toti si fiecare la locul nostru de munca, vor veni in Institut, ne vor interoga, ne vor intreba ce am facut, ce stim, unde ne aflam, etc.

Ma gandeam ca ne vor astepta zile grele si cine stie ce se va alege de noi toti, pentru ca Ceausescu sigur va trece la represalii teribile, terifiante !

Imi amintesc insa ca eu insami eram in haina mea de blana de iepure, o hainuta foarte frumoasa, insa iepurele se scutura in ritm rapid, da, blana de iepure e frumoasa, tine foarte cald, dar se scutura la orice miscare...

Eu tin minte ca decembrie 1989 a fost o iarna grea si scosesem la purta o cascheta- o purtam ca pe o caciula cum ar veni, din blana neagra, lucioasa, cred ca blana de foca sau de alt animal din acesta de la Polul Nord, ii apartinuse bunicului meu Alexei Marcov si el nu o prea purtase si eu in casa mai intai mi-a venit mie ideea sa vad cum mi-ar sta pe cap cu ea... sa ma vad in oglinda, pe urma am vazut ca era o cascheta-sapca, ceva asa, la mijloc, captusita, groasa, si imi placea blana lucioasa, stralucea, neagra, de foca..

Am purtat-o in acea iarna, avea si un mic cozoroc, era cu adevarat, atunci am realizat ce inseamna iernile rusesti – nu le-am simtit niciodata, insa am vazut ce inseamna o caciula din blana, cu adevarat groasa ! Sa confectionezi o astfel de caciula, e limpede ca grosimea ei iti dovedeste pentru ce a fost facuta, iti arata, iti da un indiciu despre frigul impotriva caruia e chemata sa lupte...

As spune ca, desi Romania are ierni geroase si foarte, foarte reci – prin traditie, si inainte de schimbarea climatica ! – si desi romanii erau foarte bine imbracati cu cojoc gros, sau ciobanii la stana cu blana aceea lunga, mitoasa, desi purtau caciuli din blana naturala, groasa, ei bine, iti poti face o idee despre asprimea iernilor rusesti, pentru ca iata, e cu putinta sa existe blana si mai calduroasa, haine si mai groase....

Peisajul bucurestean as spune, caracteristic pentru iarna romaneasca, era cel din care nu lipseau oamenii in hainele lor de blana, in cojocul lor lung, gros, cu caciula lor de blana pe cap, cu fulare din lana la gat...

Cu manusi din piele in maini....

Mai ales ca in 89 iarna nu mai aveam caldura in casele noastre, nu prea aveam apa calda, nu era voie sa te incalzesti cu un calorifer electric, sau cu alta sursa de caldura – aeroterma, radiator – ca sa nu consumi curentul, cand era si acela ca se intrerupea...

Si atunci simteai nevoia de caldura mai puternic...

Nici prea bine hraniti nu mai eram, or, hrana este o sursa de energie, deci de caldura, pentru corpul uman...

Hrana echilibrata din care nu lipsesc legumele, fructele, carnea, branzeturile, cerealele, si chiar si vitaminele luate asa, in plus, iarna ajuta si de fapt sunt chiar necesare...

Si noi, de unde mai aveam noi o hrana echilibrata ? O hrana bogata ? De unde ?

In ce il priveste pe Caius, tin minte ca in zilele acelea am mers uneori impreuna, ne-am aflat impreuna, nu tot timpul, dar uneori, tin minte la poarta Institutului, ajunsi acolo, mi se pare ca acolo ne-a intampinat o doamna care lucra in Laboratorul lui Caius si ne-a spus despre barbi si revolutionari...

Caius a fost extrem de receptiv, cum era cand auzea orice ar fi auzit, era extrem de reactiv, ca fire, ca natura...

El scria si poezii si ii cunostea pe cei de la Uniunea Scriitorilor...

Nu stiu daca nu dna Simona Botea ne-a spus de barbi....

Dar in niciun caz nu ma aflam mereu cu Caius, dimpotriva tinea sa mearga singur...

Eu insa m-am gandit ca pare ca se teme si am tinut sa il insotesc, cand se putea, sa ii fiu aproape...

Revenind la Parintele Stanciu din parohia Ghencea I, da, intr-adevar la Ghencea sunt unitati militare si s-a tras, s-a tras in turla mare a Bisericii, a fost ciuruita chiar... s-a tras din blocurile de langa Biserica, s-a tras cu gloante adevarate, dar au existat si simulatoare de tras care “faceau un zgomot infernal”...

Aici in Drumul Taberei, ca sa pleci la serviciu – sau ca sa pleci in directia centrului, trebuie sa iesi din cartier, dar eram incercuiti si se tragea peste tot...

Cateva statii mai sus, daca socotesc de la Poiana Muntelui, prima Moghioros, a doua statie Drumul Taberei 34, a treia, Favorit unde se tragea din plin, la prima de la Favorit, adica la Orizont se afla atunci Ministerul Apararii Nationale, e clar nu ? ca acolo se tragea din plin...

Blocurile de la Favorit trebuie ca poarta si azi urma gloantelor, la Orizont erau rafale intregi.

Se tragea si in Ghencea.... daca am fi vrut sa iesim cumva din cartier, prin Ghencea...

Sigur, asta implica sa ocolesti mult, dar sa zicem, ai fi iesit din Drumul Taberei, numai ca, tragandu-se si in Ghencea, pe unde sa treci ?????

Mai ramasese directia cealalta, spre cartierul Militari, asa ca am ajuns la statia de metrou de la Lujerul ( din Militari ), eram cu tata, la metrou auzisem si asa era, se faceau perchezitii corporale...

Vedeti, ca o paranteza : de vreo 2 seri am inceput sa ma uit la un serial “Lumini si Umbre”, eu imi amintesc era... l-au difuzat la televizor in ultimii ani inainte de 1989, in chiar ultimii ani si dupa ce am terminat eu in 1986 liceul, atunci nu ma uitam la acel serial, sigur, era lupta dintre comunisti, din august 1944 ( atunci incepe actiunea filmului ) si vechiul regim monarhist...

Sunt vreo 36 de episoade oricum si acum le gasim pe youtube, eu chiar nu le vazusem, pentru ca nu am vrut atunci sa ma uit la acest film care era nou atunci...

In 1989 se petreceau evenimentele invers : se ducea lupta pentru caderea comunistilor, acum lupta pentru Libertate...

Comunistii – asa cum aflam din “Lumini si Umbre”, de fapt ei nu cereau / cerusera in 1944 Libertate, ei au cerut un “ om nou”, o societate “ mareata “, si mai spuneau si ca “Nu ne trebuie simtire”, auziti si voi “ NU NE TREBUIE SIMTIRE !”.

Poate de aceea s-a propagat nesimtirea in randul oamenilor, e drept ca aveau asa, as spune acum dupa foarte multi ani, la ei a fost o tactica probabil, ca se faceau ca nu vad....

Si dupa 90 se faceau ca nu vad...

Cand era o nevoie, un necaz, o durere, o lipsa – ei se faceau ca nu vad....

Concluzia insa care se desprinde din aceste epoci istorice sau evenimente istorice este insa ca, si o stiti, mai intai ca nimic pe pamant nu dureaza o vesnicie, totul are un sfarsit, pe urma se desprinde concluzia ca, atunci cand a sunat ceasul si a venit sfarsitul – oricare ar fi/ ar fi fost regimul, puterea lui, “siguranta” lui – nimic nu mai rezista, totul se naruie ca un castel de carti de joc....

Cand sunã sfarsitul unei epoci – drepte, nedrepte, bune, rele – cand vine un sfarsit – atunci si cel mai bine pazit, tinut, sustinut, regim – se prabuseste intr-o clipa !!!!

Nu ai cum sa te pazesti, cum sa te ingradesti – cea mai sigura cale e (tot) aceea prescrisa de Dumnezeu : sa iti iubesti semenul, sa nu duci o lupta impotriva semenului tãu !!!

Voiam sa fotografiez, o voi face pentru ca pe mine m-a facut sa plang cu adevarat , romanul “Papucii lui Mahmud”, ce vedem noi acolo este chiar legea lui Dumnezeu...

Si ce vreau sa spun acum, caci nu voi povesti tot romanul, este faptul ca eroul, personajul principal omorase un dusman, un turc ( prizonier de razboi ), in ideea ca si turcii au omorat românii, [ turcii ] otomanii...

Si omul acesta – care omorase, facuse o crima ! – sa insist : facuse o crima, una singura ! – nu mai are liniste si pace, constiinta nu ii mai lasa o clipa de liniste si pana la urma merge sa se spovedeasca la un Schit unde se spunea din batrani, mai exista un pustnic, schitul fusese parasit de fapt, dar acolo se instalase un pustnic...

Si “Tata Savu” cum e numit la sfarsit, se spovedeste la acel pustnic care dupa ani in sir de apriga pustnicie, avea de acum harul si darul inainte-vederii, el se ruga pentru ceva anume si Dumnezeu ii arata calea si ii arata chiar viitorul....

Cu mare precizie !

Tata Savu primeste canon aspru pentru a fi ucis un nevinovat, in sensul ca turcul era prizonier de razboi, tinut sub escorta, era foarte bolnav, era imbracat subtire, si era inghetat bocna, nu mai misca de inghetat ce era, in iarna apriga romaneasca din Sudul Romaniei....

Tata Savu era un cizmar foarte priceput, avea chiar mare talent pentru aceasta meserie, avea si atelier si lucratori....

Si ce canon primeste el – PENTRU O SINGURA CRIMA ?

Ganditi-va ca a primit canonul de la Dumnezeu, chiar direct-direct, intrucat, dupa ce s-a spovedit el, pustnicul nu a stiut pe moment “ ce sa fac cu tine”... si i-a spus ca se va ruga in orele imediat urmatoare, si noaptea care urma, si l-a chemat din nou pe tata Savu a doua zi la Schit sa ii spuna ce canon i-a hotarat Dumnezeu !

Ceea ce ingreuna situatia lui tata Savu, era faptul de a fi ucis un om bolnav, inghetat, prizonier si in imposibilitate totala de a se apara.

Canonul, tata Savu l-a primit si l-a respectat intocmai, a murit pe cand indeplinea ultimul act al Canonului sãu, si a murit cum ar veni in bratele lui Hristos, caci tata Savu si-a ispasit pedeapsa si si-a castigat mantuirea... finalul romanului te face sa plangi, chiar daca nu te astepti la asta....

Canonul a fost ca tata Savu sa isi lase casa, atelierul, sa lucreze cu mainile sale, si din munca sa – caci urma sa lucreze el insusi in continuare, dar ca simplu cizmar, in orase si locuri diferite, nu avea voie sa ramana intr-un loc mult timp, trebuia sa munceasca pentru painea lui si cu banii castigati, sa confectioneze incaltaminte cu care sa ii incalte el insusi pe cei saraci pe care ii afla in drumurile sale...

De ce insist ? Iata, pentru o singura crima, ce canon de o viata a primit tata Savu !

Si bietul Savu se infuriase rau pe turc, gandindu-se ca turcii – nu anume acel turc, dar altii inaintea lui – i-au omorat apropiatii, rudele – si atunci Savu voia oarecum neaparat sa omoare si el un turc....

Si iata urmarea...

Dar Savu n-a mai avut pace dupa ce l-a omorat... ii era frica ca va fi prins, una, si apoi a doua se gandea ca pe turc la el acasa il vor fi asteptand sotia, copiii – pe care el, Savu i-a lasat orfani...

Acum cand va scriu, am cautat cartea “Roxana” de Galaction in care e romanul “Papucii lui Mahmud”, insa se pare ca a luat-o mama si nu o mai gasesc niciunde...

Daca nu o citeam eu si daca nu fotografiam din ea, nu o interesa...

Nu o gasesc, de 10, 15 minute o caut prin casa si nu mai este !!!

Si cartile ei, are unele in franceza din Constantine, si s-a hotarat sa le citeasca pana le rupe...

Le lasa la bucatarie unde, totusi e bucatarie, s-au ferfenitit aproape de tot, dar ea le pune pe unde poate, in debara, inainte le punea deoparte cu grija pentru ca erau cartile ei in franceza din Algeria...

A varat o carte de langa patul ei, am gasit-o in sufragerie, varata in biblioteca, ea mai citeste in fotoliu acolo, dar iata, nu le pune in acelasi loc de unde le ia...

Roxana insa nu e de gasit, mi-a luat-o, e vreo pedeapsa, e in stilul mamei, doar daca n-a luat-o ea...

E o pedeapsa probabil pentru ca ei nu ii place blogul....

Poate nu e o pedeapsa dar cartea a disparut.... !!!!

De cateva zile mama e foarte nervoasa si acum si tata e nervos...

Eu nu stiu ce se intampla, ca parca ti-ar ascunde mereu ceva....

Acuma mama e ingrijorata, e suparata, e nervoasa...

Nu cred ca are motiv de ingrijorare, a citit in ziarul Libertatea ca sunt schimbari, ca nu sunt bani pentru pensii, ca nu e bugetul facut, si se gandeste ca nu isi va primi pensia....

I-am spus ca va fi gata bugetul, ca isi va lua normal pensia....

Da, sunt schimbari, sau vor fi in viitorul apropiat, pentru altii insa... nu pentru o pensie ca a mamei mele... ea are o pensie normala, pe cat de normala e aici o pensie.

Mama nu are o pensie speciala, nu are o pensie din aceea nemasurat de mare, ci una normala.

La orice pas din viata ta, te pedepseste, se supara rau pe tine ....

Asta e... o lupta cu cei care....

Imi amintesc la judecatorie, of, nu vreau acum sa povestesc intreaga imprejurare, dar o doamna pe care o cunoscusem si care avea dosar pentru majorarea pensiei de intretinere, pe rolul judecatoriei sector 2 bucuresti, a sunat la noi acasa, da, atunci cand lucram si eram grefiera, - mama mi-a spus dupa aceea, normal, eu ma aflam la serviciu...

Si se pare ca la telefon a inceput sa ma faca cu oua si cu otet – pentru ca eu ii ascultasem baiul, durerea, dar nu ii puteam eu majora pensia de intretinere si pensia alimentara, avea dosar fiica ei, avea si ea poate... nu mai stiu, era divortata demult... nu traia o viata usoara, dar s-a suparat pe mine....

Si la telefon acasa la noi a inceput sa ii spuna mamei despre comunisti, cred ca i-a spus ca noi, eu, suntem comunisti – nu stiu ce voia, intr-un fel zic, cred ca batea campii...

Avea dosarul pe rol si am vazut ca vorbise si cu judecatoarea Rodica Popescu, pentru ca erau pe coridor intr-o zi amandoua si judecatoarea zarindu-ma, zambeste cam batjocoritor si ii spune : “Ea nu stie !”...

Ea nu stie... nu stiu sa judec ? Sau ce anume nu stiam eu ?

La ce se referea ?

Judecatoare eu nu eram, eram grefiera...

Dupa ce am cunoscut-o pe doamna aceasta, ma gandesc ca am primit un referat pentru un dosar care nu se gasea ( si pentru faptul ca intarziasem cu lucrarea altora, le lucrasem in ultimul moment, imi soseau mereu prea multe ) si care se afla in timpul asta in dulapul judecatoarei...

Asa au gandit si m-au mutat la Judecatoria Sector 1 Bucuresti inapoi...

Deci dintre dosare, unul nu se gasea, dosarele cu care intrasem intr-o sedinta de pensii alimentare, ordonante presedintiale, - sedinta de ora 14h00 de judecata...

Si am fost la judecatoare in birou, am intrebat-o, ea nu stia...

Sunt lucruri incredibile...

Voiau sa ma mute, pai, daca m-au mutat la sectorul 1 inapoi, de ce nu au facut-o normal ????

IN aceeasi perioada, cu putin inainte sa fiu mutata, imi asezasem dosarele din sedinta de judecata in care urma imediat sa intru, si m-am dus sa iau Biblia din biroul grefierei-sefe...

Cand intru inapoi in biroul meu, pe masa nu mai erau dosarele !

Toata sedinta, teancul de dosare ! Pai nu il putea lua nimeni, tot teancul, si aveam colegele grefiere in birou !!!!

De fapt imi ascunsesera sedinta intr-un dulap gol, care se incuia si care i-ar fi apartinut unei colege, i-am spus presedintei instantei si abia cand a venit ea, cumva, s-a gasit sedinta, ea nu prea voia sa vina mi se pare... pai cum sa ajunga toata sedinta in dulapul unei colege si dulapul incuiat ??? Ca nu avea nimeni cheia decat ea.... iar ea de capul ei n-ar fi facut una ca asta... deci n-a luat decizia de una singura si pe urma celelalte vedeau...

Oricat de stupid pare, iata, ti se face ceva in fata si pe urma ti se redacteaza Referat !

Si te mai miri ca tara e goala si toti pleaca din tara !

Daca nu sunt oamenii lasati sa lucreze, nu sunt lasati sa lucrese si tactici si motive – sunt create si apar tot timpul daca nu vrei pe cineva...

Si asta ce inseamna ? cand nu lasi pe cineva sa munceasca ?

Ca naivi unii nu erau si nevinovati unii nu erau pe acolo....

In concluzie, tata Savu trebuia sa confectioneze in timp un numar de perechi de pantofi, papuci, cizme, incaltaminte intr-un cuvant, si sa il dea celor desculti si erau si oameni desculti sau cu pantofii rupti...

Numai ca, s-au suparat cizmarii pe el, ca le face concurenta, ca de ce ofera ( gratuit ) incaltamintea...

In unele locuri nu il voiau pe tata Savu...

Dar culmea e alta : oamenii, oamenii de rand il apreciau unii, smintit pe tata Savu pentru darnicia sa !!!!! Si il cam batjocoreau... sau ironizau, radeau de el pentru ca era bun !

Daca oamenii de rand, cei simpli, cei fara dare de mana, radeau ca e bun si le da pantofi gratuit, ce sa mai spui ? Erau degenerati ? Erau redusi mintal ?

Si au trecut asa 30 de ani mi se pare, 30 de ani, iata – tot 30 ...- si lui tata Savu ii mai ramasesera foarte putine, cateva perechi de incaltaminte de confectionat si de daruit...

Dar a confectionat una, extrem de frumoasa, Papucii lui Mahmud, sa ii ofere...

Si a murit pe cand ii oferea, atunci s-a stins si a agonizat putin de tot, dar linistit, fara durere, si in agonia sa, pe cand ii intindea lui Mahmud papucii, in fata ochilor ii apar Picioarele Ranite de cuie ale Mantuitorului, si Savu ii ofera ultima sa pereche, cei mai frumosi papuci ai lui, cu ornamente, din piele naturala, Lui Iisus care il ia in Imparatia Sa !

Savu in periplul sãu, se imprietenise cu un negustor turc si turcul l-a invitat in Turcia, unde el isi avea familia si casa, desi pentru un numar de ani isi cumparase si in Romania casa, adica aici nu voia sa stea decat pentru interesele sale negustoresti...

Dar cum trebuia sa locuiasca undeva si-a luat sau facut casa, si intr-o noapte vin hotii peste el sa-l prade, iar Savu pe care il gazduia de o vreme in curtea sa, intr-o camaruta separata de casa, dar in curtea casei sale, Savu aude hotii, il trezeste si ii scapa viata si averea....

Turcul e recunoscator si il cheama in Turcia, dar Savu vrea sa ramana in Romania deocamdata...

Totusi, Savu dupa ce il omorase pe acel turc in tineretea sa, se gandise adesea chiar sa se duca in Turcia sa o ajute pe vaduva turcului, caci isi imagina el ca turcul omorat avea sotie si copii...

Savu implineste Canonul primit de la pustnicul care l-a spovedit chiar mai puternic, mai deplin, pentru ca, in drumurile sale intalneste o femeie care isi crestea copiii singura, in saracie, femeia moare, iar Savu ramane acolo in casa ei si ii creste copiii si ii invata meseria de cizmar, el e mama pentru ei, ii ingrijeste, le gateste, le cumpara de mancare, le face educatie, ii invata de bine... si asa trec niste ani, pana cand pe fata o marita... A fost mama si tata pentru niste copii orfani si saraci, de care nu s-ar fi ales nimica, caci nu erau pregatiti pentru viata deloc.

Si nici nu puteau fi.

Da, a venit mama acasa... mi-a spus ca ea a luat “Roxana” dar nu stie unde a pus cartea !!!

A colindat pentru ca nu se gaseste medicamentul care ii e foarte necesar lui tata, Pradaxa, si a colindat prin Bucuresti pana l-a gasit..... !!!!!

Trecusera deci vreo 30 de ani de cand Savu isi parasise satul, Atelierul, casa, familia, si ii mai ramaneau acum doar cateva perechi de facut si daruit, dar se gandeste sa faca o pereche frumoasa, in stil turcesc, de papuci din pielea cea mai buna – tot Savu cumpara si pielea, si toate materialele necesare, din casa/ atelierul sãu isi luase cu sine la plecare numai instrumentele de lucru, ustensilele de cizmar....

Si acum, ca se apropia de sfarsitul Canonului, Savu accepta sa plece la prietenul sãu turc din Romania, care se inapoiase insa in urma cu niste ani buni, in tara lui Turcia.

Intr-adevar, acel turc i-a fost foarte credincios si cu adevarat prieten.

Cand turcul acela in tineretea lui Savu, a murit, omorat da... in fine, Savu nestiind ce sa faca cu mortul, l-a luat si in secret – caci n-a spus nimanui secretul sãu – l-a ingropat, l-a pus in mormantul-cavou al parintilor sai, langa parintii sai !!! Acolo l-a lasat, mi se pare, si fara sicriu, desi parintii lui sedeau in sicrie...

S-a ferit sa destainuiasca cuiva secretul sãu, in schimb, turcul omorat era bolnav de o boala contagioasa si de la el, Savu se imbolnaveste...

Si e pe moarte... boala grea, tifos, sau nu mai stiu exact, o boala contagioasa grea si il salveaza un doctor, care il aduce la viata, numai ca, boala fiind grea, Savu are delir si are tot felul de vedenii in perioada in care termometrul urcase si el avea mare febra....

Si il chinuie constiinta in boala, delirul sãu si vedeniile sale....

De aceea, cand se insanatoseste el se hotaraste sa mearga la Schitul unde auzise ca era un pustnic, si sa se spovedeasca....

Spovedania i-a schimbat destinul...

Acuma deci, Savu peste 30 de ani se imbarca pe vapor si merge in Turcia....

IN port, in Turcia, il asteapta prietenul sau turc din Romania, cu barca, pentru a-l conduce la el acasa....

Numai acest prieten turc pe care si-l facuse in Romania Savu, numai el cunostea secretul lui tata Savu, si anume ca Savu omorase un om, un turc....

Si coboara de pe vapor Savu, deja era slabit, nici nu mai era tanar de altfel... pe vapor i se facuse rau...

Pe vapor are o alta intalnire uimitoare....

Turcul – prietenul il ia in barca si aici Savu incepe sa delireze putin, era linistit, bun, bland, de altfel slab.... si moare in barca...

Turcul, dupa ce moare Savu ii spune, ca si cum Savu il mai auzea inca : ii spune ca, iata, Savule, turcul omorat de tine in tineretea ta, odihneste in mormant in Romania, alaturi de parintii tai, si acum tu Savule vei odihni aici in pamant turcesc, in pamantul meu, caci turcul avea sa-l ingroape el, in cimitirul lui sau in cavoul lui, ma rog, era un turc cu avere marisoara, mare...

Si iata cum si-a ispasit Savu, cizmarul dintr-un sat din Romania, pedeapsa de a fi ucis un turc prizonier, bolnav, inghetat, si incapabil sa se miste si sa se apere...

Dar la final, Insusi Hristos i-a deschis larg Bratele si L-a luat in Imparatia Sa !!!

Si acum, vedem cum printre noi sunt/ au fost si sunt oameni care “ nu au nicio problema” de a ucide, de o omori oameni, semeni, de a-i inchide, de a-i prigoni, de a le lua painea de la gura, un alt fel de a-i omori...

Savu a avut insa remuscari foarte mari, imediat ce l-a ucis de turc, de altfel, a avut o mica circumstanta atenuanta – in plan strict pamantesc -, intr-un fel, si anume Savu era beat, se imbatase si era beat cand l-a ucis pe turcul acela....

Se spune ca sangele celui omorat striga si cere sange, cere razbunare...

Sper sa gaseasca mama cartea Roxana si sa pot fotografia, sa va trimit Papucii lui Mahmud...

“Tu esti Mahmud ?”, intreaba Savu si da sa-l incalte, ii pune in picioare papucii splendizi confectionati de el cu grija, ultima pereche din Canonul sau....

Savu era convins ca Mahmud, omorat nevinovat, se afla in Imparatia Cerului....

Ba chiar si prietenul sau turc de mai tarziu credea asta, sau cam la fel....

Savu revenit din betie nu avea pace, la propriu, gandind cum a putut sa omoare un om pe care undeva pe malul Bosforului, il asteptau probabil zi de zi o sotie si copiii, copilasii care vor fi ramas fara tata, cine sa-i creasca ?

Pustnicul de la Schit, in tineretea lui fusese om aprig, haiduc care omorase, dar la un moment dat s-a retras in pustnicie si si-a dedicat viata lui Dumnezeu, dupa foarte multi ani, traind complet singur, Dumnezeu il daruise cu haruri mari....pustnicul ii spune lui Savu exact ce se va intampla, cum isi va ispasi Canonul, mai exact cum va primi iertarea sau dezlegarea...

Caci dupa spovedania sa, pustnicul nu il dezleaga pe Savu de pacatul de a fi omorat un nevinovat, in plus era beat, si betia in sine e un alt mare pacat....la Dumnezeu este o circumstanta agravanta...

Dar pustnicul ii spune cine il va dezlega pe Savu, cand acesta se va afla la capatul Canonului implinit, si exact asa se intampla lucrurile...

Savu va primi dezlegarea cu numai cateva ore sau chiar clipe inainte sa moara....

Si dupa dezlegare, Savu se stinge linistit, si se stinge in Bratele Larg Deschise ale Mantuitorului Hristos !!!!

Cateva ore mai avea de trait, tata Savu care imbatranise si traise greu, mereu pe drumuri, dintr-un loc in altul, in nesiguranta, mereu lucrand pentru painea lui si pentru a face incaltaminte pentru saracii lui....

Si chiar la final, in ultimele sale ore de viata, Savu primeste dezlegarea de la preot, pe vaporul care il ducea in Turcia...

I se facuse rau pe vapor si ceruse preot...

Dar cine era preotul ?

Eu mi-am dat seama cine avea sa fie, cand citeam Papucii lui Mahmud, va las, nu va spun chiar totul, sa las si un element surpriza....

Acuma insa am sa va trimit altceva, si anume : Acatistul Sf.Voievod Stefan cel Mare care este si ocrotitorul saracilor, al celor oropsiti, si nu numai....

Ieri la usa la noi a venit dna Elena Balas, dupa voce n-as fi recunoscut-o, la un moment dat insa mi s-a parut ca ar fi ea, parca si-a schimbat vocea, a vorbit ceva cu mama.

Apoi mama a adus si a pus in balcon o Craciunita !

Mai tarziu am desfacut-o si am fotografiat-o, ne-a adus o Craciunita !!!!

IN ultimele zile am spalat geamurile... !!!

Am muncit mult la alaltaieri, la geamurile mari din balcon care se prafuisera, se murdaresc de la ploaie si picaturile de ploaie au ramas imprimate pe termopane, si dupa ce am spalat cu detergent si am clatit cu apa....

IN partea de jos a unui geam, e interesant imi spun, picaturile de ploaie raman imprimate pe geamul termopan...

Mai am geamul din dormitor caruia ii spalasem numai pervazul interior, exterior...

In fine, si am mai trebaluit prin casa...

Joi, pe 19 decembrie 2019 a sosit Parintele Emilian Tincu cu icoana Nasterii Domnului la noi in casa...

Am sa va trimit Acatistul atasat mai jos, si cu mailul urmator si Craciunita, la sfarsitul pdf-ului am fotografiat si o iconita... in cele din urma Silviu mi-a dat-o mie, este sfintita, ii infatiseaza pe Sfantul Nicolae si pe Sf.Mc.Teodor Stratilat, este din ziua in care la Biserica Sf Gheorghe Nou din Bucuresti au fost aduse moastele, Capul Sf.Teodor Stratilat, il anuntasem pe Silviu si il indemnasem sa mearga si el sa se inchine si desi a mormait ceva, s-a dus fara sa-mi spuna...

Atunci a primit si o iconita si mi-a daruit-o mie, nu i-am cerut-o, mi-a dat-o el.

Pe spate are Rugaciunea Domneasca TATAL NOSTRU....

Uitam sa va spun, tot mama mi-a spus zilele trecute...

Am aflat ca vecina noastra, doamna Irina Bogomir : “Mai intai ca se scoala de dimineata [ asta inseamna foarte de dimineata ] si se duce la Gabi ! Acolo unde e Gabi, acolo se duce si ea, in fiecare zi !”

Mama spusese ca dna Bogomir spala mereu geamurile si eu am spus ca probabil de aceea la ora 20h00 se baga in pat si doarme cand dl Bogomir se intoarce din plimbarea sa in oras...

Eu credeam ca nu se mai duce la Gabi, ma si miram intr-un fel, dar mi-am spus pana la urma ca nu mai poate, din cauza varstei mai ales ca acum Gabi “ si-a facut casa la Chitila” dupa cum spunea tatal ei.

Dar nu, iata ca dna Bogomir se duce zilnic la Chitila !

Pe cand locuia Gabi la Favorit, mai sus de noi, se ducea intotdeauna si facea curat, facea treaba acasa la Gabi....statea cu nepoata, cu Alexandra...

Gabi facea si ea treaba, dar cand era acasa si nu la servici.

Olivia,

21/12/2019 15:28:04, Bucuresti.

olivia

• Olivia Marcov 20 decembrie 2019 Craciunita de la vecina dna Elena Balas Ciocarlan.pdf

6.9MB

• Olivia Marcov mail 21 decembrie 2019.doc

77kB

*******************************************************************