Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 15 decembrie 2019-12-15

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 15 decembrie 2019-12-15

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À : ...........................................................................................................

Date :dimanche 15 décembre 2019 à 20:43 UTC+2

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 15 decembrie 2019-12-15

In perioada in care am fost lipsita de internet am citit o carte ce cuprinde 3 romane ale lui Gala Galaction, iar in seara aceasta, si desi toate mi-au placut, am fotografiat « Doctorul Taifun », sau Tifon, cum il mai poreclisera din pricina unei crize de isterie sau de nervi pe care o facuse odata...

Cele 3 romane din volumul “Roxana” sunt diferite intre ele, insa autorul fiind acelasi si fiind un preot, desigur ca referirile la Divinitate sau vocabularul sau prezenta unor obiecte in casa omului – icoana nelipsita pe vremea aceea – ne arata ca nimic nu ii e strain omului si ca a fi preot pana la urma nu inseamna a ignora sau a nu observa si intelege realitatea toata...

Pe numele sau adevarat, Gala Galaction s-a numit Grigore PISCULESCU si s-a nascut la 16 aprilie 1879 in Didesti-Teleorman, iar in anii imediat urmatori s-au nascut nume mari precum Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, N.D.Cocea, G.Bacovia, Liviu Rebreanu....

Actiunea in romanele sau nuvelele lui Galaction se petrece nu de putine ori in Sudul Romaniei, si in Rosiorii de Vede sau daca nu acolo anume, insa actiunea ne poarta pana la urma si in Rosiorii de Vede...

Intre 1890-1898, Galaction urmeaza liceul Sfantul Sava din Bucuresti, la 13 ani ramane orfan de tata...

Era un prieten de exceptie din moment ce, pentru a fi coleg cu bunul sau prieten Tudor Arghezi, Galaction ramane intentionat repetent in 1896, Arghezi fiind cu un an mai mic, deci cu o clasa, decat Galaction.

Scrie un articol despre Alexandru Macedonski in acelasi an – repetentul ! – care este reprodus apoi in “Liga Ortodoxa” din 10 noiembrie 1896.

In 1898, an in care absolva liceul, se inscrie in anul I la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti.

In vara aceluiasi an, cu prietenul sau N.D.Cocea, Galaction merge la Manastirea Agapia si aici o cunoaste pe Sora Zoe Marcoci, sora lui Cocea.

Interesant este ca intre cei doi se va infiripa o idila, iar urmarea va fi atragerea lui Galaction spre viata ecleziastica, numai ca, in viitorul apropiat se va intampla reactia inversa a Zoei care va parasi manastirea si va deveni sotia lui Galaction !

In 1899 Galaction, aflat sub influenta lui Zoe, paraseste facultatea de Litere si se inscrie la facultatea de Teologie.

Si aici ramane si isi urmeaza studiile pana in 1903.

Intre timp, in 1902 publica nuvela “Moara lui Cãlifar”, daca o mentionez acum dintre alte scrieri ale sale, este pentru ca ieri pe youtube am gasit ca Moara lui Califar a fost transpusa intr-un film alb-negru mai vechi... nu stiu cat de reusit este, dar felul lui Galaction de a scrie este reusit cu siguranta...

In 1903 se casatoreste cu Zoe Marcoci care astfel pleaca din manastire.

Si isi ia licenta in Teologie.

Pentru doctoratul in Teologie pleaca tocmai la Cernauti, dar isi ia doctoratul in anul 1909.

Este numit defensor ecleziastic, un fel de procuror bisericesc pentru Episcopia Olteniei si a Curtii de Arges.

In 20 septembrie 1922 este uns diacon, iar a doua zi este hirotonit preot : are 43 de ani.

In 1926 toamna, devine profesor la Facultatea de Teologie, la Catedrele Exegeza Noului Testament si Limba Ebraica.

Si pleaca la Ierusalim.

In 1927 tipareste traducerea Noului Testament.

In 1930 ii apare primul roman : ROXANA.

In 1932 il publica pe al 2-lea : Papucii lui Mahmud, iar in 1933 tipareste Doctorul Taifun.

Realizata impreuna cu Pr.Vasile Radu, in 1938 apare traducerea Bibliei. Incepuse sa traduca Biblia in anul 1920.

In 1947 este ales academician.

In 1948 este ales Deputat in Marea Adunare Nationala..

Odata cu anii ’40 incep sa ii moara si prietenii si scriitorii nascuti in anii imediat urmatori anului in care s-a nascut el.

Moare pe 8 martie 1961 dupa o boala grea si indelungata si este inmormantat la Manastirea Cernica.

Tot in 1961 mor si Cezar Petrescu si Mihail Sadoveanu., dupa ce in 1949 ii murise bunul prieten ND Cocea.

Romanul Roxana incepe cu o Scrisoare Jelanie a unui preot catre duhovnicul sau, in care proetul ii povesteste duhovnicului sau cum i-a esuat – cel putin lui, daca nu a fost dus mai departe de altii – planul pe care il avusese de a-I construi “O catedrala lui Isus Cristos si o manastire laica de jur imprejurul ei”. Parintele Abel, caci asa il cheama, spune : “Vreau o casa cu o suta de chilii, pentru cersetori, pentru batrani, pentru orfani si pentru vaduve. Biserica uriasa pe care vreau s-o ridic trebuie sa se prezinte incadrata, ca pe timpul marelui Vasilie, in aceste cohorte ale suferintei omenesti”.

Si asa fiind, Parintele Abel, desi nu se prea astepta, gaseste un sprijin in bogatasul influent din parohia sa in care se construise un nou cartier, si unul muncitoresc, - si anume in Atanasie Ceaur “diplomat al Scoalei de Comert si cu 2 ani de practica intr-o Casa din Germania”.

Mai ales insa, gaseste un real sprijin in persoana Roxanei, sotia lui Atanasie Ceaur, care incepe sa-l introduca in lumea lor, lumea buna, si intr-adevar Pr.Abel este placut mai ales unui bancher evreu si fiicei acestuia, astfel bancherul doneaza terenul pe care se va ridica Biserica sau Catedrala vruta de Parintele Abel, numai ca... in toiul ridicarii operei planuite de Pr.Abel, Atanasie Ceaur cel care era sponsorul sau finantatorul operei, moare, el moare pe care nimeni nu s-ar fi asteptat, si nici el macar... in cateva zile numai, din pricina unei masele.

Din nefericire, Pr.Abel lasa toata Opera sa neterminata, insa Biserica apucase sa fie construita...

Cum o descrie Pr.Abel pe Roxana, cea care avea sa ii fie un reazem puternic si pe care o cam abandoneaza dupa moartea sotului ei....

Roxana si Atanasie Ceaur aveau 2 copii care l-au indragit pe Pr.Abel cu care luau lectii particulare de Religie, la care uneori asista si Roxana ce incepuse sa fie in mod real preocupata de credinta si religie...

Iata cum o descrie, sau intre ce isi inchipuia el si ce persoana i-a aparut in fata ochilor :

“Nu ma asteptasem deloc la ceea ce imi vedeau ochii. Credeam ca voi vedea o femeie de om bogat, o doamna studiata si pretentioasa, o parvenita plutitoare in atmosfera nobila si fagaduitoare de protectie, o papusa saltareata si neurastenica, sau mai stiu eu ce comediana, cu mai mult sau mai putin talen de salon... Nimic din toate acestea ! Doamna Roxana Ceaur parea in fata mea o fata mare de la tara, rumena si mladie ca un bujor, putin sfioasa, ingandurata si cumpanita de treburile casnice, care nu-i permit sa se dezechilibreze, franc surazatoare, fireasca si buna, fara niciun artificiu de sulimeneala, imbracata in port de musceleanca si fara alta podoaba decat diadema grea a parului ei de arama.”

In seara aceasta am sa va trimit insa Doctorul Taifun, si daca este o deosebire intre acest roman si Roxana si Papucii lui Mahmud, atunci deosebirea – mai mare sa zic asa, principala – o face probabil femeia si conditia femeii...

Daca in Roxana si in Papucii lui Mahmud, scriitorul ne prezinta o femeie, sotie si mama- credincioasa si atrasa puternic spre credinta si religie, in Doctorul Taifun avem de-a face cu un alt “model” de femeie...modelata de viata...

Dar nu trebuie sa uitam – am de gand, incet incet sa va trimit toate aceste 3 romane – ca primele doua, cele serioase, bune sotii si mame, erau fete provenite dintr-o familie organizata si cu stare.

La polul opus, in Doctorul Taifun vedem conditia unei femei nascute dintr-o legatura nelegitima si care nu s-a bucurat decat de un tata care dupa moarte a lasat-o cam la voia intamplarii...

O femeie care a fost nevoita sa munceasca – pe cand cele doua nu munceau, erau casnice – si care muncind, fiind si singura, nebucurandu-se de o familie unita, de o familie in cele din urma, a fost atrasa si practic, i s-a cam “impus” – intr-un fel - sa accepte o relatie cu un functionar din ministerul unde lucra, acesta fiindu-i sef, dupa aceea prietenul tatalui fetei a insistat ca fata sa se marite cu cel care o necinstise.

Tatal acestei fete – Floreal, asa ii spuneau in roman – fusese un pictor celebru, asa e povestea ei.... , iar mama ei tiganca, insa mama murise inaintea tatalui, tatal la randul sau nu o recunoscuse, dar a avut grija de ea pana la vreo 3 ani cand ea a ramas sa fie crescuta de bunica.

Tatal a refuzat s-o dea insa neamurilor mamei raposate, tiganii care au venit sa ceara fata la moartea mamei lui Floreal...

Pana la urma pe Floreal a parasit-o si tatal ei, dar a lasat cu limba de moarte ca fata sa se bucure de venitul unei case pe care o avea el, numai ca el a murit si rudele, mostenitorii nici n-au mai bagat-o in seama, deci, e limpede, nu i-au mai dat niciun venit incasat din casa tatalui pictor !

Cum Floreal nici nu fusese recunoscuta de tatal ei...

IN schimb, fata a invatat foarte bine si a inceput chiar Facultatea, numai ca nu avea cum sa se intretina si a fost nevoita sa munceasca...

Stilul, felul cum scrie Galaction imi place, atmosfera redata de el cu talent...

Felul cum descrie oamenii si metehnele lor, viciile lor, cum reuseste sa ni-i arate dincolo de aparente, uneori extrem de inselatoare....

Si pe urma chiar si tara, in general, Romania...

Pe vremea aceea totul era mai degajat, spatiile erau mai mari, se simtea asa, natura virgina, sau cat mai virgina, nu era adica aglomeratie...

Doctorul Taifun sau Dimitrie Bobirca caruia Floreal ii va face un copil, bietul Pupu ! Asa il numeau, Pupu ! Bietul Pupu, in somnul lui inocent de copilas de care trebuie sa aiba grija oamenii mari, daca ar fi stiut cate intrigi si ce ganduri se tes in jurul lui, cu privire la vietisoara lui !!!

Doctorul Taifun isi construise o vila la Techirghiol, unde o data a gazduit-o si pe Floreal....

Floreal incepuse sa fie folosita de-a binelea de sotul ei, Vasilescu-Plopu, in momentul in care, la 3 ani de la casatoria lor “a inceput era constructiei cartierelor functionaresti, cu facerea tablourilor, cu repartizarea loturilor, cu interventiile si cu luptele de influenta care nu puteau sa lipseasca.”

Daca n-ar fi trist, urat, ar fi poate, putin, pe undeva de ras, cel putin felul in care, iata ce ne povesteste in sensul acesta, insasi Floreal : “Vasilescu-Plopu a inceput cu mine un fel de curs de Morala speciala, tratand despre “femeile inteligente” care, in cazuri grele si grabnice, pot sa ajunga, prin dexteritatea lor fireasca, acolo unde sotii greoi, boccii si militarizati nu pot sa razbata. [...] In acelasi timp, Vasilescu-Plopu ma trimitea cu fel de fel de cereri si de instructii pe la directorii de serviciu, pe la ingineri si pe la toti oamenii in mana carora stia sau credea el ca sta afacerea viitoarei noastre case.”

Casa pe care V.-P.  a obtinut-o in cele din urma, a obtinut ce a vrut el mai exact, prin sotia lui care a fost insa nevoita sa paraseasca casa, sa fuga la propriu din casa aceea, pe care ea o obtinuse, si pe urma, era sotia lui V.P. !

S iata ce dialog a avut loc intre cei doi soti :

[ Floreal ] “ Nu intelegi ce pret imi cere arhitectul d-tale pentru acest tip de casa si pentru lotul pe care-l poftesti ?”

[ V.P. ] : “Te-am intrebat eu ?“

[ Floreal ] : „Da, dar te intreb eu ! Vrei sa cumperi cu cinstea nevesti-ti protectia si consimtamantul acestui om ?”

[...]

[V.P. ] : “ Ia asculta, madam, pe mine nici nu ma cumperi, nici nu ma vinzi ! Ce tot imi dai zor cu sfielile si cu scrupulele d-tale ?! Ne cunoastem de atatia ani...Ce, crezi ca eu nu stiu cu ce platesti d-ta ciorapii, pantofii si parfumurile d-tale ?...Ia sa ma slabesti !”

Cu alte cuvinte, sotul nu isi intretinea sotia...

Dupa ce se casatorisera, Floreal incetase sa mai lucreze, ramasese casnica.

Cu sotul ei a avut o fetita, care mai tarziu va merge la scoala, la calugarite.

Floreal continua : “I-am raspuns intr-un acces de subita nebunie : “De cine vrei sa vorbesti, canalie ? De tatal meu adoptiv, de sfantul care ma ajuta de cand eram copil ?”

“Ba bine ca nu ! De sfantul ala care-ti cumpara chiloti”...

Tatal lui Floreal murise, dar un prieten al tatalui, la care a alergat Floreal dupa moartea tatalui ei, a ajutat-o si nu a parasit-o, cel putin avea cat de cat un sprijin....Acela nu ii datora nimic, nici fostului sau prieten pictorul decedat, nici lui Floreal....si totusi a fost pentru ea ca un tata.

Si acuma, sa vedem care era acel cartier functionaresc care incepuse sa fie ridicat in acei ani...

Pentru ca pe Facebook de pilda ma uit la pagini care posteaza despre Fostul Bucuresti, Bucurestiul de Altadata, etc....

Istoria Bucurestiului...

Sa vedem cum este descrisa casa lui Vasilescu Plopu si a sotiei sale, Floreal si unde era ea situata :

Doctorul Taifun se duce sa-l consulte pe Pupusor, pe Pupu, copilul lui, chiar acasa la familia Vasilescu-Plopu in absenta dlui Vasilescu-Plopu plecat la mama lui, la Gaiesti... Floreal era singura acasa... :

“Casa familiei Vasilescu-Plopu era pe langa Soseaua Kiseleff, intr-unul din cartierele create in anii din urma. Soseaua era aproape pustie. Teii presimtitori de toamna lasau sa cada, in undele capricioase ale vantului, prima lor recolta ingalbenita. Unele frunze suflate in sus se izbeau, ca niste fluturi uriasi, de lampioanele clatinate.”

“Masina iesi din aleia teilor si apuca pe o cale laterala, intrand intr-un cartier nou, plin inca de lacune si locuri virane. Apoi franse linia dreapta, si dupa mai multe intorsaturi se opri in fata unei gradinite cu crizanteme albe, destainuita de lumina becului din strada, ca si de lumina unor ferestre cu taietura orizontala, modernista. La oprirea masinii, o lumina se aprinse in gradinita si usile de la intrare se deschisera. O servitoare cu boneta alba pofti pe musafiri sa urce in etaj”.

“Era o casa noua, cu putine lucruri in ea si din doua epoci diferite, din epoca unei existente stramtorate si din zilele unui trai mai inlesnit, care incepea acum.

Mama micului bolnav cobori cateva trepte intru intampinarea celor ce se urcau pe scara si le intinse amandoua mainile cu niste miscari febrile si dezordonate.”

“Trecura in camera de alaturi. Era un fel de incapere intermediara, intre odaia de culcare si o alta incapere, transformata in camera de baie. In mijloc era o masa improvizta. Pe farfurii erau cateva lucruri de mancare, aduse gata de afara. Deasupra acestui minuscul bufet rece domina o sticla cu vin negru, cu sigiliile intacte.

Doctorul Taifun avu, in prima clipa, un freamat de mirare, apoi o capitulare magulita, dar la urma se pierdu intr-un nour de neincredere si de banuieli. Inexplicabila creatura ! Cum a putut ea sa mai improvizeze gustarea aceasta intre injuraturile sotului si zvarcolirile copilului ?...

-Pentru mine ai gramadit tu aici jambon, cremà de Jiu, anchois, fructe, prajituri, Pinôt noir ?...

-Dar pentru cine, Boby draga ? Pentru soacra-mea, care soseste maine de la Gaiesti ?Ce doresti, ceai sau vin ?

-As vrea un pahar de ceai.”

[...]

« Pe cand Floreal pregatea ceaiul, doctorul Taifun se lasa pe o canapea cu spatarul inalt si se uita la lucrurile dimprejur. Pe canapea si pe pereti, pe jos si pe jilturi erau cateva scoarte, langa fereastra era un mic scriitor.

O oglinda, care rasfrangea un colt din camera de culcare, muta dincoace o veche icoana, imbracata in argint, si candela aprinsa dedesubt. Cu aceste imagini cucernice si fixe se amestecau miscarile tinere, stinse in rochia de casa, care evoluau in jurul mesei.”

[...]

“Doctorul Taifun [...] Incepu sa se plimbe cu pasi precauti si inabusiti intre soba din colt si usa pe care o inchisese Floreal. Mai venise de cateva ori in casa lui Vasilescu-Plopu, totdeauna ca medic gratuit si pentru cazuri straine de Cardiologie. [...] Dar acum o privea pe indelete intaia oara, cu toate detaliile ei.

Era asternuta cu un covor adanc, probabil lucrul cel mai de pret din odaie, exceptand icoana ferecata in argint a sf.Nicolaie, care statea sub un val de borangic, in coltul dinspre rasarit. In rand cu icoana, si tot spre rasarit, erau doua ferestre mari, dreptunghiulare, taiate orizontal, dupa noua factura. Mobila si celelalte obiecte din odaie pareau, toate, ca varsta si ca pretentii, niste  emancipate copile moderne, alaturi cu o strabunica – icoana cu marama si cu candela – in etate de peste o suta de ani. Camera era zugravita intr-o culoare alburie, tulbure si plina de colb, ca o zi de vara cand se apropie un uragan, si cateva paie si cateva fire de telegraf rupte si cateva flori teoretice zburau, rare, pe pereti, in presimtirea tragediei apropiate.”

“In fata ferestrelor si a icoanei stateau, perpendicular pe zidul din fund, doua paturi, unul mare si unul mic, aproape lipite unul de altul. Intr-un colt, langa patul copilului – si despartita de pat prin masuta cu flacoane – era o soba de teracota albastra. In celalalt colt, langa patul cel mare, era un sifonier cu oglinzi, pus asa ca sa faca un triunghi cu cei doi pereti.

Intre sobã si usa de intrare era o policioarã suspendata si cu cateva carti pe ea. Un cos de rachita alba, plin cu lemne de fag scurt taiate, si un manunchi de tãndãrele de brad, pentru aprins focul, asteptau la gura sobei”.

Ei bine, si aici in soba, doctorul Taifun va gasi o Scrisoare....

Al cui copil era Pupu ?

Sa incep sa va trimit romanul, in 2 pdf-uri....

Si am fotografiat si va trimit si ACATISTUL NASTERII DOMNULUI, va fi un al 3-lea pdf, si prin urmare, va fi al treilea email !!!!

Olivia,

15/12/2019 20:34:37, Bucuresti

olivia

• Doctorul Taifun de Gala Galaction (1).pdf

21.7MB

• Olivia Marcov mail 15 decembrie 2019.doc

52.5kB

**********************************************************

Bonsoir à tous! (3) Buna seara tuturor! 15 decembrie 2019-12-15

Acatistul Nasterii Domnului

In pdf, atasat mai jos !

******************************************************

Bonsoir à tous! (2) Buna seara tuturor! 15 decembrie 2019-12-15

« Doctorul Taifun », de Gala Galaction :

- 2 -

*********************************************************

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 15 decembrie 2019-12-15

In perioada in care am fost lipsita de internet am citit o carte ce cuprinde 3 romane ale lui Gala Galaction, iar in seara aceasta, si desi toate mi-au placut, am fotografiat « Doctorul Taifun », sau Tifon, cum il mai poreclisera din pricina unei crize de isterie sau de nervi pe care o facuse odata...

Cele 3 romane din volumul “Roxana” sunt diferite intre ele, insa autorul fiind acelasi si fiind un preot, desigur ca referirile la Divinitate sau vocabularul sau prezenta unor obiecte in casa omului – icoana nelipsita pe vremea aceea – ne arata ca nimic nu ii e strain omului si ca a fi preot pana la urma nu inseamna a ignora sau a nu observa si intelege realitatea toata...

Pe numele sau adevarat, Gala Galaction s-a numit Grigore PISCULESCU si s-a nascut la 16 aprilie 1879 in Didesti-Teleorman, iar in anii imediat urmatori s-au nascut nume mari precum Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, N.D.Cocea, G.Bacovia, Liviu Rebreanu....

Actiunea in romanele sau nuvelele lui Galaction se petrece nu de putine ori in Sudul Romaniei, si in Rosiorii de Vede sau daca nu acolo anume, insa actiunea ne poarta pana la urma si in Rosiorii de Vede...

Intre 1890-1898, Galaction urmeaza liceul Sfantul Sava din Bucuresti, la 13 ani ramane orfan de tata...

Era un prieten de exceptie din moment ce, pentru a fi coleg cu bunul sau prieten Tudor Arghezi, Galaction ramane intentionat repetent in 1896, Arghezi fiind cu un an mai mic, deci cu o clasa, decat Galaction.

Scrie un articol despre Alexandru Macedonski in acelasi an – repetentul ! – care este reprodus apoi in “Liga Ortodoxa” din 10 noiembrie 1896.

In 1898, an in care absolva liceul, se inscrie in anul I la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti.

In vara aceluiasi an, cu prietenul sau N.D.Cocea, Galaction merge la Manastirea Agapia si aici o cunoaste pe Sora Zoe Marcoci, sora lui Cocea.

Interesant este ca intre cei doi se va infiripa o idila, iar urmarea va fi atragerea lui Galaction spre viata ecleziastica, numai ca, in viitorul apropiat se va intampla reactia inversa a Zoei care va parasi manastirea si va deveni sotia lui Galaction !

In 1899 Galaction, aflat sub influenta lui Zoe, paraseste facultatea de Litere si se inscrie la facultatea de Teologie.

Si aici ramane si isi urmeaza studiile pana in 1903.

Intre timp, in 1902 publica nuvela “Moara lui Cãlifar”, daca o mentionez acum dintre alte scrieri ale sale, este pentru ca ieri pe youtube am gasit ca Moara lui Califar a fost transpusa intr-un film alb-negru mai vechi... nu stiu cat de reusit este, dar felul lui Galaction de a scrie este reusit cu siguranta...

In 1903 se casatoreste cu Zoe Marcoci care astfel pleaca din manastire.

Si isi ia licenta in Teologie.

Pentru doctoratul in Teologie pleaca tocmai la Cernauti, dar isi ia doctoratul in anul 1909.

Este numit defensor ecleziastic, un fel de procuror bisericesc pentru Episcopia Olteniei si a Curtii de Arges.

In 20 septembrie 1922 este uns diacon, iar a doua zi este hirotonit preot : are 43 de ani.

In 1926 toamna, devine profesor la Facultatea de Teologie, la Catedrele Exegeza Noului Testament si Limba Ebraica.

Si pleaca la Ierusalim.

In 1927 tipareste traducerea Noului Testament.

In 1930 ii apare primul roman : ROXANA.

In 1932 il publica pe al 2-lea : Papucii lui Mahmud, iar in 1933 tipareste Doctorul Taifun.

Realizata impreuna cu Pr.Vasile Radu, in 1938 apare traducerea Bibliei. Incepuse sa traduca Biblia in anul 1920.

In 1947 este ales academician.

In 1948 este ales Deputat in Marea Adunare Nationala..

Odata cu anii ’40 incep sa ii moara si prietenii si scriitorii nascuti in anii imediat urmatori anului in care s-a nascut el.

Moare pe 8 martie 1961 dupa o boala grea si indelungata si este inmormantat la Manastirea Cernica.

Tot in 1961 mor si Cezar Petrescu si Mihail Sadoveanu., dupa ce in 1949 ii murise bunul prieten ND Cocea.

Romanul Roxana incepe cu o Scrisoare Jelanie a unui preot catre duhovnicul sau, in care proetul ii povesteste duhovnicului sau cum i-a esuat – cel putin lui, daca nu a fost dus mai departe de altii – planul pe care il avusese de a-I construi “O catedrala lui Isus Cristos si o manastire laica de jur imprejurul ei”. Parintele Abel, caci asa il cheama, spune : “Vreau o casa cu o suta de chilii, pentru cersetori, pentru batrani, pentru orfani si pentru vaduve. Biserica uriasa pe care vreau s-o ridic trebuie sa se prezinte incadrata, ca pe timpul marelui Vasilie, in aceste cohorte ale suferintei omenesti”.

Si asa fiind, Parintele Abel, desi nu se prea astepta, gaseste un sprijin in bogatasul influent din parohia sa in care se construise un nou cartier, si unul muncitoresc, - si anume in Atanasie Ceaur “diplomat al Scoalei de Comert si cu 2 ani de practica intr-o Casa din Germania”.

Mai ales insa, gaseste un real sprijin in persoana Roxanei, sotia lui Atanasie Ceaur, care incepe sa-l introduca in lumea lor, lumea buna, si intr-adevar Pr.Abel este placut mai ales unui bancher evreu si fiicei acestuia, astfel bancherul doneaza terenul pe care se va ridica Biserica sau Catedrala vruta de Parintele Abel, numai ca... in toiul ridicarii operei planuite de Pr.Abel, Atanasie Ceaur cel care era sponsorul sau finantatorul operei, moare, el moare pe care nimeni nu s-ar fi asteptat, si nici el macar... in cateva zile numai, din pricina unei masele.

Din nefericire, Pr.Abel lasa toata Opera sa neterminata, insa Biserica apucase sa fie construita...

Cum o descrie Pr.Abel pe Roxana, cea care avea sa ii fie un reazem puternic si pe care o cam abandoneaza dupa moartea sotului ei....

Roxana si Atanasie Ceaur aveau 2 copii care l-au indragit pe Pr.Abel cu care luau lectii particulare de Religie, la care uneori asista si Roxana ce incepuse sa fie in mod real preocupata de credinta si religie...

Iata cum o descrie, sau intre ce isi inchipuia el si ce persoana i-a aparut in fata ochilor :

“Nu ma asteptasem deloc la ceea ce imi vedeau ochii. Credeam ca voi vedea o femeie de om bogat, o doamna studiata si pretentioasa, o parvenita plutitoare in atmosfera nobila si fagaduitoare de protectie, o papusa saltareata si neurastenica, sau mai stiu eu ce comediana, cu mai mult sau mai putin talen de salon... Nimic din toate acestea ! Doamna Roxana Ceaur parea in fata mea o fata mare de la tara, rumena si mladie ca un bujor, putin sfioasa, ingandurata si cumpanita de treburile casnice, care nu-i permit sa se dezechilibreze, franc surazatoare, fireasca si buna, fara niciun artificiu de sulimeneala, imbracata in port de musceleanca si fara alta podoaba decat diadema grea a parului ei de arama.”

In seara aceasta am sa va trimit insa Doctorul Taifun, si daca este o deosebire intre acest roman si Roxana si Papucii lui Mahmud, atunci deosebirea – mai mare sa zic asa, principala – o face probabil femeia si conditia femeii...

Daca in Roxana si in Papucii lui Mahmud, scriitorul ne prezinta o femeie, sotie si mama- credincioasa si atrasa puternic spre credinta si religie, in Doctorul Taifun avem de-a face cu un alt “model” de femeie...modelata de viata...

Dar nu trebuie sa uitam – am de gand, incet incet sa va trimit toate aceste 3 romane – ca primele doua, cele serioase, bune sotii si mame, erau fete provenite dintr-o familie organizata si cu stare.

La polul opus, in Doctorul Taifun vedem conditia unei femei nascute dintr-o legatura nelegitima si care nu s-a bucurat decat de un tata care dupa moarte a lasat-o cam la voia intamplarii...

O femeie care a fost nevoita sa munceasca – pe cand cele doua nu munceau, erau casnice – si care muncind, fiind si singura, nebucurandu-se de o familie unita, de o familie in cele din urma, a fost atrasa si practic, i s-a cam “impus” – intr-un fel - sa accepte o relatie cu un functionar din ministerul unde lucra, acesta fiindu-i sef, dupa aceea prietenul tatalui fetei a insistat ca fata sa se marite cu cel care o necinstise.

Tatal acestei fete – Floreal, asa ii spuneau in roman – fusese un pictor celebru, asa e povestea ei.... , iar mama ei tiganca, insa mama murise inaintea tatalui, tatal la randul sau nu o recunoscuse, dar a avut grija de ea pana la vreo 3 ani cand ea a ramas sa fie crescuta de bunica.

Tatal a refuzat s-o dea insa neamurilor mamei raposate, tiganii care au venit sa ceara fata la moartea mamei lui Floreal...

Pana la urma pe Floreal a parasit-o si tatal ei, dar a lasat cu limba de moarte ca fata sa se bucure de venitul unei case pe care o avea el, numai ca el a murit si rudele, mostenitorii nici n-au mai bagat-o in seama, deci, e limpede, nu i-au mai dat niciun venit incasat din casa tatalui pictor !

Cum Floreal nici nu fusese recunoscuta de tatal ei...

IN schimb, fata a invatat foarte bine si a inceput chiar Facultatea, numai ca nu avea cum sa se intretina si a fost nevoita sa munceasca...

Stilul, felul cum scrie Galaction imi place, atmosfera redata de el cu talent...

Felul cum descrie oamenii si metehnele lor, viciile lor, cum reuseste sa ni-i arate dincolo de aparente, uneori extrem de inselatoare....

Si pe urma chiar si tara, in general, Romania...

Pe vremea aceea totul era mai degajat, spatiile erau mai mari, se simtea asa, natura virgina, sau cat mai virgina, nu era adica aglomeratie...

Doctorul Taifun sau Dimitrie Bobirca caruia Floreal ii va face un copil, bietul Pupu ! Asa il numeau, Pupu ! Bietul Pupu, in somnul lui inocent de copilas de care trebuie sa aiba grija oamenii mari, daca ar fi stiut cate intrigi si ce ganduri se tes in jurul lui, cu privire la vietisoara lui !!!

Doctorul Taifun isi construise o vila la Techirghiol, unde o data a gazduit-o si pe Floreal....

Floreal incepuse sa fie folosita de-a binelea de sotul ei, Vasilescu-Plopu, in momentul in care, la 3 ani de la casatoria lor “a inceput era constructiei cartierelor functionaresti, cu facerea tablourilor, cu repartizarea loturilor, cu interventiile si cu luptele de influenta care nu puteau sa lipseasca.”

Daca n-ar fi trist, urat, ar fi poate, putin, pe undeva de ras, cel putin felul in care, iata ce ne povesteste in sensul acesta, insasi Floreal : “Vasilescu-Plopu a inceput cu mine un fel de curs de Morala speciala, tratand despre “femeile inteligente” care, in cazuri grele si grabnice, pot sa ajunga, prin dexteritatea lor fireasca, acolo unde sotii greoi, boccii si militarizati nu pot sa razbata. [...] In acelasi timp, Vasilescu-Plopu ma trimitea cu fel de fel de cereri si de instructii pe la directorii de serviciu, pe la ingineri si pe la toti oamenii in mana carora stia sau credea el ca sta afacerea viitoarei noastre case.”

Casa pe care V.-P.  a obtinut-o in cele din urma, a obtinut ce a vrut el mai exact, prin sotia lui care a fost insa nevoita sa paraseasca casa, sa fuga la propriu din casa aceea, pe care ea o obtinuse, si pe urma, era sotia lui V.P. !

S iata ce dialog a avut loc intre cei doi soti :

[ Floreal ] “ Nu intelegi ce pret imi cere arhitectul d-tale pentru acest tip de casa si pentru lotul pe care-l poftesti ?”

[ V.P. ] : “Te-am intrebat eu ?“

[ Floreal ] : „Da, dar te intreb eu ! Vrei sa cumperi cu cinstea nevesti-ti protectia si consimtamantul acestui om ?”

[...]

[V.P. ] : “ Ia asculta, madam, pe mine nici nu ma cumperi, nici nu ma vinzi ! Ce tot imi dai zor cu sfielile si cu scrupulele d-tale ?! Ne cunoastem de atatia ani...Ce, crezi ca eu nu stiu cu ce platesti d-ta ciorapii, pantofii si parfumurile d-tale ?...Ia sa ma slabesti !”

Cu alte cuvinte, sotul nu isi intretinea sotia...

Dupa ce se casatorisera, Floreal incetase sa mai lucreze, ramasese casnica.

Cu sotul ei a avut o fetita, care mai tarziu va merge la scoala, la calugarite.

Floreal continua : “I-am raspuns intr-un acces de subita nebunie : “De cine vrei sa vorbesti, canalie ? De tatal meu adoptiv, de sfantul care ma ajuta de cand eram copil ?”

“Ba bine ca nu ! De sfantul ala care-ti cumpara chiloti”...

Tatal lui Floreal murise, dar un prieten al tatalui, la care a alergat Floreal dupa moartea tatalui ei, a ajutat-o si nu a parasit-o, cel putin avea cat de cat un sprijin....Acela nu ii datora nimic, nici fostului sau prieten pictorul decedat, nici lui Floreal....si totusi a fost pentru ea ca un tata.

Si acuma, sa vedem care era acel cartier functionaresc care incepuse sa fie ridicat in acei ani...

Pentru ca pe Facebook de pilda ma uit la pagini care posteaza despre Fostul Bucuresti, Bucurestiul de Altadata, etc....

Istoria Bucurestiului...

Sa vedem cum este descrisa casa lui Vasilescu Plopu si a sotiei sale, Floreal si unde era ea situata :

Doctorul Taifun se duce sa-l consulte pe Pupusor, pe Pupu, copilul lui, chiar acasa la familia Vasilescu-Plopu in absenta dlui Vasilescu-Plopu plecat la mama lui, la Gaiesti... Floreal era singura acasa... :

“Casa familiei Vasilescu-Plopu era pe langa Soseaua Kiseleff, intr-unul din cartierele create in anii din urma. Soseaua era aproape pustie. Teii presimtitori de toamna lasau sa cada, in undele capricioase ale vantului, prima lor recolta ingalbenita. Unele frunze suflate in sus se izbeau, ca niste fluturi uriasi, de lampioanele clatinate.”

“Masina iesi din aleia teilor si apuca pe o cale laterala, intrand intr-un cartier nou, plin inca de lacune si locuri virane. Apoi franse linia dreapta, si dupa mai multe intorsaturi se opri in fata unei gradinite cu crizanteme albe, destainuita de lumina becului din strada, ca si de lumina unor ferestre cu taietura orizontala, modernista. La oprirea masinii, o lumina se aprinse in gradinita si usile de la intrare se deschisera. O servitoare cu boneta alba pofti pe musafiri sa urce in etaj”.

“Era o casa noua, cu putine lucruri in ea si din doua epoci diferite, din epoca unei existente stramtorate si din zilele unui trai mai inlesnit, care incepea acum.

Mama micului bolnav cobori cateva trepte intru intampinarea celor ce se urcau pe scara si le intinse amandoua mainile cu niste miscari febrile si dezordonate.”

“Trecura in camera de alaturi. Era un fel de incapere intermediara, intre odaia de culcare si o alta incapere, transformata in camera de baie. In mijloc era o masa improvizta. Pe farfurii erau cateva lucruri de mancare, aduse gata de afara. Deasupra acestui minuscul bufet rece domina o sticla cu vin negru, cu sigiliile intacte.

Doctorul Taifun avu, in prima clipa, un freamat de mirare, apoi o capitulare magulita, dar la urma se pierdu intr-un nour de neincredere si de banuieli. Inexplicabila creatura ! Cum a putut ea sa mai improvizeze gustarea aceasta intre injuraturile sotului si zvarcolirile copilului ?...

-Pentru mine ai gramadit tu aici jambon, cremà de Jiu, anchois, fructe, prajituri, Pinôt noir ?...

-Dar pentru cine, Boby draga ? Pentru soacra-mea, care soseste maine de la Gaiesti ?Ce doresti, ceai sau vin ?

-As vrea un pahar de ceai.”

[...]

« Pe cand Floreal pregatea ceaiul, doctorul Taifun se lasa pe o canapea cu spatarul inalt si se uita la lucrurile dimprejur. Pe canapea si pe pereti, pe jos si pe jilturi erau cateva scoarte, langa fereastra era un mic scriitor.

O oglinda, care rasfrangea un colt din camera de culcare, muta dincoace o veche icoana, imbracata in argint, si candela aprinsa dedesubt. Cu aceste imagini cucernice si fixe se amestecau miscarile tinere, stinse in rochia de casa, care evoluau in jurul mesei.”

[...]

“Doctorul Taifun [...] Incepu sa se plimbe cu pasi precauti si inabusiti intre soba din colt si usa pe care o inchisese Floreal. Mai venise de cateva ori in casa lui Vasilescu-Plopu, totdeauna ca medic gratuit si pentru cazuri straine de Cardiologie. [...] Dar acum o privea pe indelete intaia oara, cu toate detaliile ei.

Era asternuta cu un covor adanc, probabil lucrul cel mai de pret din odaie, exceptand icoana ferecata in argint a sf.Nicolaie, care statea sub un val de borangic, in coltul dinspre rasarit. In rand cu icoana, si tot spre rasarit, erau doua ferestre mari, dreptunghiulare, taiate orizontal, dupa noua factura. Mobila si celelalte obiecte din odaie pareau, toate, ca varsta si ca pretentii, niste  emancipate copile moderne, alaturi cu o strabunica – icoana cu marama si cu candela – in etate de peste o suta de ani. Camera era zugravita intr-o culoare alburie, tulbure si plina de colb, ca o zi de vara cand se apropie un uragan, si cateva paie si cateva fire de telegraf rupte si cateva flori teoretice zburau, rare, pe pereti, in presimtirea tragediei apropiate.”

“In fata ferestrelor si a icoanei stateau, perpendicular pe zidul din fund, doua paturi, unul mare si unul mic, aproape lipite unul de altul. Intr-un colt, langa patul copilului – si despartita de pat prin masuta cu flacoane – era o soba de teracota albastra. In celalalt colt, langa patul cel mare, era un sifonier cu oglinzi, pus asa ca sa faca un triunghi cu cei doi pereti.

Intre sobã si usa de intrare era o policioarã suspendata si cu cateva carti pe ea. Un cos de rachita alba, plin cu lemne de fag scurt taiate, si un manunchi de tãndãrele de brad, pentru aprins focul, asteptau la gura sobei”.

Ei bine, si aici in soba, doctorul Taifun va gasi o Scrisoare....

Al cui copil era Pupu ?

Sa incep sa va trimit romanul, in 2 pdf-uri....

Si am fotografiat si va trimit si ACATISTUL NASTERII DOMNULUI, va fi un al 3-lea pdf, si prin urmare, va fi al treilea email !!!!

Olivia,

15/12/2019 20:34:37, Bucuresti