Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 12 decembrie 2019-12-12

Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 12 decembrie 2019-12-12

Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)

À :

Date :jeudi 12 décembre 2019 à 11:46 UTC+2

Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 12 decembrie 2019-12-12

Sa fac o completare la un mesaj anterior, in care spuneam ca in jurul meu mi s-a intamplat ca eu am fost cea care am deschis usa [ prieteniei ] si usa casei pana la urma, unor persoane, unor vecini, si nu au facut mai apoi decat sa ma critice si vorbeasca urat, cu mama mea !

In aceasta dimineata, pe la ora 9h30, mama in bucatarie isi scria o listuta pentru cumparaturi si isi socotea cred banii...

Tata anuntase ca pleaca la plimbare in... – glumea probabil, sau glumea desigur – parcul Alexandru Ioan Cuza, acela din sectorul 3... in fine pleca in parcul nostru Drumul Taberei din apropierea blocului sa se plimbe...

Silviu era inca in pat, si nici eu nu ma trezisem de multa vreme, ba chiar pe la 9h15 cam asa...

Am auzit in bucatarie cum mama si tata stateau de vorba, si, desi mama vorbea tare n-am deslusit ce spunea dar tata i-a spus pe la sfarsitul conversatiei/dialogului daca poate fi numit dialog cu mama ( pentru ca n-ajungi la niciun rezultat cu ea niciodata ! ) : “Eu raman cu ea !”

A fost vorba cred, iar de casa, mama ii spunea “ Oricum, nu am internat-o eu “, si a mai spus ceva ca pana la urma e vorba de “ o casa “, sau cam asa ceva...

Pana la urma au pus punct discutiei, eu m-am dat jos din pat si in fine, s-a trezit si Silviu care mi-a spus sa deschis usa balconului sa ia aer, eu mi-am pus halatul sa ies in balcon sa vad ce vreme e afara... si cam asta era atmosfera cand...

Ma indrept spre bucatarie, lumina aprinsa in hol ( mama face economie, tine lumina stinsa in bucatarie, dar o tine aprinsa in hol toata ziua, seara, noaptea pana se duce la culcare... holul si bucataria fiind fata in fata... ), cald si bine in casa ....

Bate cineva la usa, destul de infundat, dar sigur...

Mama nu parea sa auda si isi vedea lista de cumparaturi...

Ma duc la usa, ma uit pe vizor – sincer, ma asteptam sa fie Suzana ori Sorin sotul ei, vecinii de la apart.9, dar nu, nu erau ei... – si in usa, domnul Cristi Boanta, nepotul raposatului nostru vecin +Eugen Boanta !!!

De la un timp, dl Vali Boanta, fiul lui +Eugen B., s-a eclipsat si in locul lui aici vine si poate si ramane uneori noaptea, fiul sau Cristian... in apartamentul care i-a apartinut lui + Eugen...

Dar, intrucat e insurat din cate stiu si are si copii, deci familie, nu ramane aici tot timpul dl Cristi...

Deci bate la usa, ma duc ma uit pe vizor, ii spun mamei : “E domnul Cristi !”... si cum ma aflam in usa, si deci auzea si cel de dincolo de usa ce am spus, ii deschid usa domnului Cristi, o intredeschid, ii spun : “’Neata !”, ii zambesc putin si dau sa plec, sa ma indepartez de usa, pentru ca se apropia mama....

Dar, necaz ! Ghinion ! Usa se pocneste brusc de la un val de curent !

Da, e drept, usa balconului era deschisa si e posibil ca si tata sa fi iesit din baie in acel moment, unde se pieptana... cum se pregatea de plecare...

Usa apartamentului nostru deci se pocneste de la curent, brusc, fara sa ai timp s-o retii, in fata dlui Cristi Boanta !

Mama, de cum a auzit ca e dl Cristi, s-a ridicat – are o reactie ! Asa face cu dr.Veronica Gheorghita, vecina noastra, asa facea si face si acum cand o cauta, acum doar la telefon mai mult, dna Aurelia Calugaru....

Sunt vecini si prietenii ei, daca ii pot numi asa, dar nu inteleg de ce, cum aude ca o cauta, mama se panicheaza imediat, doar ca nu isi smulge parul din cap...

Se grabeste spre ei, de parca e la Alarma din cazarma, la sunetul Goarnei de razboi...

Asta pentru ca, am impresia ca dl Cristi lucreaza in Aparare...la minister (?), dar nu sunt sigura...

Cum am deschis usa, si i-am spus “ ‘Neata !”, dl Cristi, regulamentar mi-a spus scurt : „Sarut mana“ sau „ Buna dimineata“, nu imi facusem cafeaua, ce a spus exact ? Dar pe un ton distant, politicos, rece, impersonal de fapt, mai mult ca la cazarma la raport...

Mama, ridicandu-se din scaun, de la masa din bucatarie, era nemultumita, asa face, asa ne face, daca sunt vecinii si prietenii ei, in fond, ea reactioneaza neplacut daca noi le deschidem sau raspundem, mai ales eu insa...

De cand sunt mica stiu ca se certase cu tata pe tema asta, inca din anii nostri petrecuti in Constantine in Algeria, atunci din cauza mamei am mancat eu prima bataie, palma, de la tata si ce palma grea...

Pentru ca mama, are in ea ceva de domnisoara rasfatata si cam inconstienta... mama in Algeria se apucase sa spuna ca tata e prost, nu intelege, nu stie sa vorbeasca [ cu oamenii ] ( tata tinea cursurile in limba franceza la Université des Sciences din orasul Constantine, cursurile lui de Matematica... ), si eu, copil fiind si vazand-o pe mama – ca eu vedeti, chiar eram prea mica atunci, totusi am simtit eu ca ceva nu e in regula, dar mama o spunea asa amuzata, ca tata e prost si ne-a spus acasa sa o lasam numai pe ea sa vorbeasca cand vine la noi cineva, ca ea stie ce sa spuna !...

Eu insa, ca un copil, intr-o zi saream in pat, pe saltea, ma amuza sa sar pe salteaua elastica, si incepusem sa spun, sa repet mecanic dupa mama ca tata e prost !

Si cand mi-a ars o palma grea tata ! M-a scos din “ reverie”...

Dar eram mica, nu implinisem cinci ani cred....

De atunci am ramas sceptica cu privire la mama si nu m-am mai luat dupa ea...

Mai ales ca in clipa aceea am inteles ca nu e o gluma si ca e serios si pe tata il doare, asta m-a intristat atunci....

Ei bine, sa revin la dimineata noastra de azi....

Mama, s-a ridicat panicata, auzind ca e dl Cristi la usa, nu auzise se vede bataile lui infundate in usa....

Si s-a indreptat spre usa, spre mine...

Si a inceput sa-si duca mana la cap – cum spuneam, acum s-a tuns, si-ar fi smuls parul din cap, dar il are rar si il tunde scurt sa se indeseasca.... – si sa spuna tare, in usa ( cu domnul Cristi dincolo de usa, si el insa, tot in usa ... doar usa ne despartea ) : “ MAI CE PROASTA ESTI !, ESTI ASA PROASTA ! E CURENT !”,si ma indeparta cat putea, eu oricum ma indepartam de usa....

Si era nervoasa, suparata, ca sunt asa, apasat pe ASA, de PROASTA....cum ar veni nu ii venea sa creada cat de proasta am iesit ( stiu ce gandeste, mi-a spus-o de nenumarate ori )...

I-a deschis ea usa lui Cristi, dupa ce a inchis usa dintre hol si sufragerie, grabita, zorita...

Acuma, eu zic ca am auzit bine, Cristi, cand i-a deschis mama usa, a spus : “E internata?”, pe tonul lui impersonal, militaros, distant...

Pe urma i-a dat mamei bani – pentru intretinerea, pentru ca, se vede ca mama continua sa plateasca ea intretinerea cand proprietarii apartamentului lui + Eugen nu sunt aici....

Mama l-a intrebat apoi daca : “Ceilalti sunt bine sanatosi ?”

Cristi i-a raspuns scurt ca sunt bine, si sanatosi toti... si s-a retras.

Dupa plecarea lui, dar stiti cum ? Asa in auzul lui Cristi, tipa ca sunt asa de proasta !!!! Asa de proasta !!!

Si se vaicarea, si panica – mai ceva, cred ca nici sfarsitul lumii nu o va speria atat de puternic pe mama si nu o va irita asa tare !

Da, tata a iesit din casa, pieptanat si zambea, n-a mai intarziat, nici n-am vazut cand a plecat ca eu am intrat in dormitor sa deschid computerul, imi facusem cafeaua si o dusesem pe birou langa computer...

In dormitor e mai frig, si ziua, noaptea abia se incalzeste, noaptea – cazul noptii trecute – caloriferele se incalzesc mai puternic...

In rest insa, in dormitor e cam frig, e camera de pe colt a apartamentului.....

In baie, din pricina unui calorifer cam infundat  nu se prea incalzeste, dar noaptea trecuta am avut chiar surpriza ca, cei doi elementi care nu se incalzeau ci ramaneau reci, erau calzi bine !!!

Daca acel calorifer din baie, si asa mai mic – nu incalzeste, in baie e frig tare....spre deosebire de restul casei....

In hol, pe cutiile cu incaltaminte, sta si punguta de cadouri, pe care o primeste mama lunar in ziua pensiei, de la dr. Veronica Gheorghita, ea ii aduce o cutie cu bomboane si un pachet de cafea, acum i-a adus data trecuta numai bomboane...

Dar sa fim sinceri, nu ne trebuie, nu o spun din dispret, cand cineva iti ofera ceva, nu e frumos sa refuzi, desi Veronica iti ofera punctual, anume in schimbul – e la schimb ... – serviciului pe care mama li-l face, de a lua pensia parintilor Veronicai, in lipsa Veronicai care isi vede linistita de munca si serviciul, jobul cum spun eu – ei....

Acuma, parintii ei si-au cumparat si amenajat casa din Racari, in trecut stiam ca erau in Bragadiru, dar ar fi in Racari, dar iarna eu am inteles ca veneau aici la Bucuresti sa stea in apartamentul lor de la etajul 5....

De aceea nu inteleg de ce mama le ia pensia si iarna sau toamna....

Oricum, e uimitor, nu de alta, dar Veronica si familia ei – numai prieteni nu sunt, numai mama nu pricepe saraca, ea nu pricepe niciodata, zau ca are ceva anapoda in ea ! – e uimitor imi spun, s-ar zice ca mama a semnat un Contract cu parintii Veronicai prin care s-a obligat sa le ia pensia in ziua in care o aduce postasul dl Doru ...

Daca imi poate cineva arata – macar o singura persoana pe lumea asta – care sa faca pentru mine, pentru noi cei din familia noastra, din casa noastra, ce face mama de o viata pentru familia Gheorghita ! Si de zeci de ani de acum pentru familia Calugaru !

Sunt eu rea ?

Acesti oameni daca ii erau prieteni nu o incurajau, nu puneau gaz pe foc, nu o sustineau si mai ales o cunosteau de ani de zile si ma cunosteau si pe mine, zic eu, cunosteau toata viata noastra de familie – dar ei s-au comportat ca niste dusmani....

Un prieten cauta sa aplaneze un conflict, sau nervii unei persoane, cauta sa spuna o vorba buna, sa dea un sfat bun din inima, sau macar se tine deoparte si ramane neutru.... sau poftim, ajuta persoana, fara sa le faci rau celorlalti...

Cu familia Gheorghita noi am stat usa in usa, asa cum peste ani, eu o auzeam pe Suzana Serban care in 1988 s-a mutat la ap.9 in locul familiei Gheorghita, ca se auzea prin usa, ieseai, plecai de acasa si o auzeai daca vorbea in casa ei, pe Suzana... – la fel, familia Gheorghita cu care ne si cunoscusem si vizitasem, ne cunostea bine, precis ne-au auzit, mai ales ca mama si tata se certau, vorbeau tare, tata mai tare ca mama, ca e barbat, in fine, la noi a fost o viata de familie tensionata...

Si chiar si asa, mama are un ton certaret, parca mereu orice vorba spusa de ea poate degenera in nervi din partea ei, apoi in cearta...

Nu i-am spus niciun cuvant in dimineata asta, absolut niciun cuvant dupa plecarea dlui Cristi Boanta de la noi de la usa...

Silviu s-a sculat si s-a dus in bucatarie, ea i-a incalzit ciorbica de legume, sa manance...el mananca dimineata ca de pranz, dar mai putin, cu totul Silviu nu mananca prea mult insa, chiar ma mir ca e asa plin, grasut, gras, probabil mananca la serviciu, sau cand pleaca de acasa...

Au discutat ceva amandoi, cred ca Silviu a sesizat si i-a spus ceva, orice, iar mama a spus ca – asa, ma lasa, imi dadea voie – ca adica, lasa, nu o priveste daca “ ii barfeste pe aia”....

Bine, nu stiu in ce context, eu spun doar ce am surprins, da, asta spunea, daca nu ma insel...

Nicio reactie din partea ei, ba, vorbind cu Silviu, e aceeasi stare a ei, incepea sa se monteze singura, zau ca nu inteleg de ce, din ce ? Inca putin si incepea sa se supere rau... cred ca el i-a spus ceva, cu privire la trantitul usii de la curent....

Mama e ca intr-o stare de urgenta, de razboi, e mereu panicata, daca insa simte ca i s-ar putea reprosa ceva, se enerveaza si incepe si vorbeste, vorbeste, ridica tonul, vorbeste tare....

Obiectiv vorbind,vazand realitatea, lumea, vecinii : cine ne-ar fi deschis noua usa o viata intreaga, zeci de ani, sa zicem – sa formulam asa un fel de ipoteza... sa ne ia noua pensia, pentru noi, pentru parintii nostri, dupa caz, pentru ca noi sa ne vedem de jobul nostru, de viata si activitatea noastra in liniste, ca nu putem lipsi de la job ca sa il asteptam pe postas in ziua pensiei...

Cine ar fi alergat pentru noi sau neamurile noastre – cum alerga mama, sa cumpere grau, sa faca – eventual, sau sa cumpere ingredientele – sa faca coliva, pentru ca asa avem nevoie si asa rugam persoana...

Cine ar fi procedat asa cum mama mea a procedat zeci de ani, cu privire la vecinii si “ pretinii” nostri din bloc, familia Gheorghita, familia Calugaru, familia Boanta ( nu mai zic nimic, dar si +Eugen saracul apela la mama cand traia, numai ca dl Vali i-a vizat totusi, lacom, casa, venea dupa parintele sau, dar totusi avea in vedere casa, ce sa mai spunem, totusi tot bunurile materiale sunt acelea care “le fac cu ochiul” unora.... ) ???

Si totusi...cu toate acestea, tot sunt uimita de toti acesti oameni, prin ce concurs de imprejurari s-au nimerit, si nu unul, ci mai multi in jurul nostru ????????

Ce soi “ bun” de oameni ...

Dar priviti, eu nu mai stiu cum sa privesc lucrurile, Veronica nici nu iti deschide usa, dar vine la noi de parca e obligata mama sa o ajute pe ea, ea care nu o consulta pe mama, si cred, ea a fost si probabil mai este ( ?) medicul de familie si al tatalui meu...

Mama nu o roaga niciodata sa o consulte pe ea, nici cand are nevoie pentru tata nu o roaga nimic, dar o tine acolo de medic de familie, ca sa primeasca pensia lui Neculai si Lucia Gheorghita in ziua pensiei si sa i-o dea cateva ore mai tarziu dr. Veronica intoarsa de la munca ei, ca fata munceste exemplar !!!!

Sunt oameni care se descurca exemplar, nu trebuie sa se “invoiasa” de la serviciu ca sa astepte pensia in ziua pensiei, nu trebuie sa se grabeasca, mama la telefon, Veronicai : “Nu draga, nu te grãbi, cand vii, vii, ma gasesti aici !”

Si se pune pe asteptat mama, nici la piata nu mai pleaca....

Uneori o astepta pana seara, noaptea tarziu...

Si, la fel, panicata, ca ea asteapta pe cineva....

Ce blestem o fi si asta in viata noastra sa cunoastem astfel de oameni !!!!

Si ca ajutor in sine, eu nu stiu pe nimeni care sa fi ajutat pe cineva pe o perioada atat de lunga, o viata de om, de la sine, ca si cum se intelege ca mama e aici pentru pensia lor, pentru interesele lor, si asa mai departe....

Sorin Serban in ultimul timp, cand vine in tara, la usa, in usa, ii mai spune mamei cate ceva...

Dar schimba vorba daca eu ma apropii de usa...

Nu stiu ce o fi discutat in trecut mama cu Suzana Sihota- Serban si Sorin Serban, dar ceva au discutat, sigur, da, mama s-a plans de mine, a vorbit de mine...

In sine, daca vorbea de mine, asta nu ma mira, pentru ca exist, sunt fiica ei, traiesc, e normal sa vorbeasca de ai sai...

Dar intr-o buna zi, Sorin Serban in usa la noi, in prag, o intreba cam asa : “Si acuma ? Ca am plecat noi [ in Anglia, adica din tara ]... Acuma de ce nu se imbogateste ?”, nu vreau sa induc in eroare, dar cam asa ii spunea...

Mama le-o fi reprosat ca au ceva cu mine, impotriva mea si din cauza lor eu nu fac avere sau nu muncesc, sau nu am si eu un castig – firesc – de bani...

Stiu insa, mult mai sigur, ca mama l-a rugat pe Sorin mai demult sa-l ajute pe Silviu cu angajarea, cu un loc de munca, sa-l recomande undeva, si Sorin n-a reusit....

Sorin mai venea la noi in casa, cand eram eu in dormitor, desi mai rar, insa el mai intra la noi...apoi si Suzana incepuse sa vina in hol la noi, tot asa, sa nu stiu eu !

Ei bine, aspectul acesta m-a deranjat desi am tacut, cum pot fi prieteni ?!

Vin in casa, dar sa nu stiu eu....

Si, la fel, Suzana inca de prin 1989 cred,- ea prin toamna lui 1988 cred ca atunci, s-a angajat la ministerul Transporturilor, incepuse sa invete tot de atunci pentru admitere la facultate, si probabil la facultatea de Transporturi, undeva in Politehnica- asa cred... nu am inteles eu cum invata singura, avea niste manuale de liceu, meditatii nu a luat din cate stiu...

Anul urmator, in vara, sa fi fost deci vara 1989 a intrat la facultate, a inceput si munca si facultatea, nu stiu cum le-a dus, la serviciu l-a cunoscut pe Sorin Serban, de fel din Poliesti care lucra, era inginer, arata bine, nu pot spune ca nu, dar si Suzana arata si azi e neschimbata – arata bine si Suzana...

De fapt, sunt neschimbati, peste ei nu trece timpul...

Suzana si Sorin am desdus mai tarziu, am aflat, s-au cuplat, ea ... nu mai stiu daca nu era insarcinata cand l-a adus pe el acasa la ea si la “ mamaita”, adica Coana pr.Tudorita Popescu bunica ei....

Coana Tudorita a fost “ mazilita” in casa, din clipa aceea, Suzana pentru a fi o “autoritate” in ocii lui Sorin o certa pe bunica ei, o buna, excelenta gospodina de o viata intreaga si care o crescuse....

“Mamaie, ti-am spus sa nu mai arunci ardeii tai in ciorba mea !”, cam asa, nu ii placeau ardeii coanei Tudorita, probabil Suzana incepuse sa gateasca, ea care nu gatea....

De casa se ocupa numai coana Tudorita....

Dar din capul locului, cand au plecat din/ de langa Slatina, au cumparat apartamentul 9 din Drumul Taberei 57, sector 6, pe numele Suzanei Sihota, nepoata pr.Popescu ... care a lasat cu limba de moarte ca preoteasa sotia lui sa vanda gospodaria si sa ii cumpere Suzanichii apartament la Bucuresti, unde sa se mute cu Suzanica...

Fara rautate, Suzana insa s-a comportat chiar urat cu bunica ei, eu nu inteleg, am remarcat ca sunt fete, femei, cand intalnesc un barbat si le devine iubit, prieten, - incep sa se comporte urat cu cei din jur, adesea si cu prietenele, prietenii de demult, de pana atunci...

Pe mine m-a frapat aici faptul ca oamenii au avut greutati, eu as spune ca e o stare psihologica, mentala – anapoda insa – deci la oamenii de aici am vazut greutati in a trai firesc, cum e dat omului prin destinul sau....

Greutate cand traiesc in doi, intre ei, iubitii sau sotii, si fata de ceilalti din afara familiei, sau a cuplului, greutate cu privire la mese, la noi nu exista pauza de masa si erau obisnuiti sa manance pe apucate si cred ca si azi in multe institutii e la fel...

Cand prin 2000, 2001, in ministerul de Finante, li s-a propus oamenilor, adica angajatilor, sa se introduca pauza de masa...AU REFUZAT, desi erau morti de foame unii la munca, pe motiv ca pleaca mai repede acasa daca nu au pauza de masa...

Doctorita de la Cabinetul medical, de la parterul ministerului, povestea cum unii dintre angajati ar fi tinut post, si nu mancau si li se facea rau la munca, lesinau...

Dar, aveau salarii mici, pe atunci erau mici salariile lor, erai mirat sa descoperi ce mici salarii aveau.... si eu cred ca nu mancau ca nu aveau....

Pentru ca aveau familia acasa si trebuiau sa isi intretina copiii, ma rog, sa tina casa, copiii, poate si un sot...

Era Lidia Baros, sotul ei devenise somer si il tinea Lidia... si inca, nu stiu cum, dar faceau rost de bani.... nu gluma, dar Lidia pleca dupa program de la minister, si facea Contabilitatea pe la diverse firme, apoi avea o fiica pe care o adora, si o trimisese, cu o bursa initial, la Paris, studia Literele, dar locuia intr-un apartament inchiriat, or, francezilor insisi le e greu sa plateasca in Paris o chirie, atat de scump este ! Si ea din Romania ii platea chiria fiicei ei !

Sotul ei ar fi fost membru in Uniunea Scriitorilor, exact nu mai stiu cu ce se ocupase, dar mai limpede era ca “acum” in 2001 devenise somer....

Si Lidia asta una era si ea, cat sa faca ????

Nu mi-a povestit mie, i-a povestit lui Jean Paul Foinant cu care lucram, consilier pre-adeziune al Uniunii Europene, cetatean francez, venit la Bucuresti in cadrul proiectului Phare de “ jumelage” sau de twinning...la Directia Contabilitate Publica din ministerul de Finante, unde directoare era doamna Doina ILIE...

Se intampla in 2000, 2001...

Si oamenii se inraisera, erau unii morti de foame si lucrau, in campul muncii...

Erau rai, si Lidia a fost rea cu mine... mai demult v-am povestit, unora...celor care erati atunci in lista mea de destinatari....

In minister multi erau impotriva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si ne voiau dusi de acolo, plecati, si pe mine si pe J.P.Foinant...

Au fost, da, impotriva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cu multa hotarare !

Astazi, daca au ceva avantaje de pe urma acestei aderari in anul 2007 survenita, probabil tac, altii poate s-au pensionat de batranete demult...

Asa este cu libertatea.... cum a fost pe vremea lui Ceausescu ?

Daca azi oamenii se bucura de libertate, in schimb in 1989 multi au fost impuscati, au murit pentru libertatea aceasta...

Si noi in 2000, 2001 nu eram primiti de multi din minister, nu au vrut nici sa ne dea birou...

E inutil sa mai spun ca era un Contract, un Acord semnat intre Romania si UE, in cazul concret de la UE proiectul il castigase Franta, proiectul Phare de la Trezorerie si Contabilitate Publica din Ministerul roman de Finante din str. Apolodor....

Deci, exista un Acord, un contract, o intelegere, proiectul avea un sef de proiect si un adjunct al sefului de proiect pe partea romana si la fel, simetric, pe partea franceza, romani de o parte, francezi de cealalta...

Si nu voiau sa ne dea birou in minister !!!!!!!!!

IN Contract, sau Acord totul e pus la punct, si care e tara, partea, fie Romania, fie UE care trebuie sa dea obiecte de Papetarie, computere, telefoane – etc, toata logistica necesara desfasurarii in concret, a muncii, de catre consilierul pre-aderare si asistenta acestuia, asistenta eram eu....

Totul era pus la punct, asa prevedea UE, inclusiv hartia, stilouri, pixuri, dosare, cartus de imprimanta, tonner cum se numeste, absolut totul....

Si ei nu ne dadeau birou !!!!

Probabil ca azi se bucurã de faptul ca Romania e in UE !!!!!!!!!!!

Imi amintesc la parter in minister intr-o zi cum spunea un barbat cam in varsta, la lift, un angajat, vazandu-ma pe culoar : “ POMPIERUL SI GREFIERUL”, Jean Paul Foinant in Franta fusese voluntar, 15 ani pompier – “ pompier-sapeur” – si chiar ridicase, alcatuise o echipa de tineri, si baieti si fete, pe care ii pregatise pentru a fi pompieri, sau a lucra ca ajutoare in munca pompierilor...

Si nu stiu cine era acel angajat, dar auzise de noi – asta era clar...

Grefierul, nu ? Eram eu ! Cine mai era atunci si acolo, grefier in ministerul de Finante ????

De fel insa J P Foinant facuse 2 facultati, prima lui facultate cred ca... facuse Literele mi se pare, apoi Finantele, si lucrase si fusese/ era in Franta, la Nancy Trezorier si Trezorier Sef... avea un birou despre care spunea ca era de DOUA ORI cat acela avut/ capatat cu greu de noi doi in ministerul roman de Finante. Si trebuie sa va spun ca biroul de la parter, din ministerul roman de Finante, in care lucram amandoi, fiecare la masa sa birou, era o incapere foarte mare si spatioasa, aveam spatiu, nu ne puteam plange deloc ca nu avem...

Dar JP spunea ca in Franta in orasul Nancy de unde venise el la Bucuresti, avusese un birou – era sef – de doua ori mai mare decat “acesta” [ de la Bucuresti ], si in primul rand era singur in birou si asistenta lui avea un birou alaturat, dar separat...

I se parea chiar ca sta ...inghesuit ! Intr-un fel iti vine sa si razi....

Ei da ! Franta e o tara mai mare, spatiile sunt mai mari, cladirile sunt mai mari, salile, birourile sunt mai mari.... Franta e mai mare toata decat Romania....

Si v-am povestit, sa ma opresc aici, cred ca mai voiam sa spun ceva, dar sa vad ce mai fac azi, si poate e cazul sa ma rog, au trecut multe zile de cand nu m-am rugat....

Intr-o noapte, am visat-o insa pe +Tamara Buciuceanu-Botez, era vesela, intr-un apartament, casa locuia cu alta femeie, era binedispusa, in apartament nu era lumina puternica, era usor de tot in umbra, totusi apartamentul era luminos, si imi arata pe harta Romaniei, ai fi spus o alta harta, harta din visul meu, cumva, in Sudul Romaniei, pe harta alba, harta se afla in lumina, in plina lumina a zilei, nici intr-o lumina mai mare, dar in lumina, alba, a zilei...era o harta alba, in care orasele mari, municipiile, resedinta de judet – erau scrise cu majuscule groase, rosii....

Si ea, Tamara in arata prin Sudul Romaniei, asa parea sa fie, poate nu era Sudul Romaniei, si un judet al carui oras de resedinta incepea cu B, Bu.... Be... nu mai stiu, pentru ca in vis, mi-a spus numele judetului, clar, si totusi nu l-am inteles nici atunci in vis, iar la trezire am uitat cum l-a pronuntat....

S-a dus spre harta si volubila, bine dispusa, voioasa, mi-a aratat de unde e ea, defel...

Pe Tamara o trecusem pe pomelnicul Adormitilor si ma rugasem pentru Adormiti si pentru ea, inainte sa o visez.....

Dar nu am visat-o imediat ce m-am rugat pentru sufletul ei, ci la mai mult timp, cand nu ma mai rugasem....

Si pe prof.+Ieronim Mihaila l-am visat, dar pentru el m-am rugat atunci mult...

Mai intai, l-am visat la foarte scurt timp dupa inmormantarea sa....

Traversam strada, linia de tramvai cu tata, in apropierea cimitirului Bellu Catolic, ca sa mergem spre statia de unde luam tramvaiul sa mergem inapoi acasa in Drumul Taberei, si la traversare, cand eram in mijlocul strazii, din fata se apropie +Ieronim Mihaila, trece exact pe langa mine, tangent chiar, dar fara sa simt vreo atingere, nu ma priveste, dar vine exact la noi, la mine, trece exact pe langa mine, el, in sens invers, se indrepta spre cimitirul de unde noi plecasem.... spre cimitirul “lui”...

Nu se uita la noi, nu s-a uitat la tata, dar a trecut chiar tangent pe langa mine, nu i-am simtit atingerea, era imbracat in costum, purta ochelarii de vedere...

De altfel in ziua inmormantarii era in costum bleumarine, foarte elegant si fin costumul, cu camasa alba, si o cravata rosie-visinie, tare elegant, el obisnuia sa se imbrace frumos, dar simplu....

Apoi, l-am mai visat inca o data, foarte putin insa...

Ma rugasem pentru sufletul lui...

Iar noaptea l-am visat, venind, la fel, inspre mine, se apropia, era fata in fata cu mine, dar parea preocupat, grabit chiar, si in mana tinea, o galetusa... nu stiu de ce ?!

Noi avem in casa, mama cumpara, iaurt la galetusa si apoi tata dupa ce se consuma iaurtul, pastreaza galetusele, in ele punem apa si avem apa de rezerva, si cu ele umplem sticlele de 5 litri de apa – mama foloseste apa de la bucatarie, cand spala rufe o incalzeste, sau cand se spala ea, ca sa nu consume apa calda, prea scumpa, de la baie... de aceea la bucatarie unde noi aveam mereu apa calda, au rugat un instalator si se pare ca acum nici sa vrem, si nu mai putem avea apa calda...

Si in visul meu – dar nu imi explic de ce – Ieronim Mihaila, tinea pe brat, toarta unei galetuse mici din acestea, o galetusa alba, goala, curata, si el o ducea, cum duci un cos pe brat, nu stiu unde pleca, parea si grabit, si preocupat, adica ceva il framanta, parea grabit la ceva, pentru ceva, ceva ce trebuia rezolvat, parea chiar putin de tot, asa de grabit, incat parea usor speriat chiar...

O fi descoperit ceva, m-am intrebat eu, in Viata de Dincolo ? Iisus Hristos, dupa moartea biologica, pamanteasca, i-o fi aratat ceva lui +Ieronim ??????????

Dar, odata in Cer sau in Viata de Dincolo, omului, adica sufletului ajuns acolo, i se descoperã foarte multe lucruri pe care nu le stiuse, nu le stia cand traia pe Pamant.... !!!

O fi descoperit ca noi in familie nu am avut o viata linistita ?

Ca am avut dificultati ??? Ca nu ne-a fost usor ???

IN visul meu, parca sesizase gravitatea unei situatii, profesorul +Ieronim Mihaila, parea ca descoperise ceva grav, care il cam speriase....

Cand traia, el parea ca nu ne intelege prea bine....iar cu mine a discutat abia in ultimii lui ani de viata...

 Olivia,

12/12/2019 11:37:05, Bucuresti

 olivia

• Olivia Marcov mail 12 decembrie 2019.doc

65.5kB

• Petre Apostol TLIGRadio org rugaciune primita pe FB Messenger 4 decembrie 2019.jpg

134.8kB