Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 4 ianuarie 2020-01-04
Expéditeur :Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)
À :........................................................................
Date :samedi 4 janvier 2020 à 20:31 UTC+2
Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 4 ianuarie
2020-01-04
Stiam ca dupa 1 ianuarie ( 2020 ) [ in
fiecare an ], Parintele vine cu Botezul Domnului, numai ca la parterul
blocului, la Avizier nu era anuntata sosirea lui...
( Si a venit azi, nu era nici ora 13h00 ! a
venit parohul nostru )
Astazi mama plecase la piata si s-a intors sa ne spuna ca
– in sfarsit ! – a fost pus anuntul, anume ca Parintele vine cu Botezul astazi
intre 12h00- 18h00 !!!!
Era aproape de ora 11h00 cand am primit vestea....
Si chiar a venit foarte repede, eu scuturam praful, m-a
prins anul asta scuturand praful, eram in balcon cand l-am vazut, jos, in
sutana, afara stralucea pe cer un soare frumos, era caldut la soare, insa
totusi e vreme de iarna...
A venit parohul, cum ii spunea Claudia Gaspar care s-a
lipit de el chiar ca de un tata...
Daca n-ai sti numele lui, de la Claudia nu il auzi, ca ii
spune numai “ Parohul” in sus si “parohul” in jos, m-a amuzat in vara 2017 cand
am si cunoscut-o, Claudia Gaspar, era tare informata, se asezase langa dna
Elena Sofonea si incepuse sa ii spuna la ureche, incet... “ A spus parohul
ca... e foarte credincioasa si ca... ii plac copiii”, cam asta imi mai aduc eu
aminte...
Apoi in alta zi Claudia stia ca se deschid cutiile din
Biserica – cutia milei, cutia pentru Acatiste, etc. – in fiecare zi, mi se
pare, in fine, nu mai stiu la ce interval de timp, dar vreau sa spun ca dna
Gaspar Claudia stia...
Eu chiar ma intrebasem odata, in ce cutie sa pui niste
banuti ? Oare deschide toate cutiile ?
Unele sunt poate nefolosite, se invechesc banii in ele...
Claudia imi raspundea parca la intrebari...
Da, azi a venit si la noi parohul, cu ocazia venirii
sale, ...a fost un an cand parintele a venit chiar pe 2 ianuarie, imediat dupa
Anul Nou, in alti ani venea insa cam pe 5 ianuarie seara odata, incat credeam
ca nu mai vine...
Cand vine Pr.Constantin Tincu sau parohul, la plecare ne
lasa – intotdeauna i-o da mamei – o bucatica, un firicel mic, sfintit, ud,
proaspat, de busuioc...
Ne-a adus si anul acesta, desi intr-un an, poate anul
trecut ? am ramas fara....
Mama : “Ia si tu una, si una ii lasi lui Silviu !”, iau
eu un firicel si zic : “Da, da-l incoace sa il pun aici sus la Dumnezeu Tatal
!”, unde am imprimata in alb-negru la imprimanta noastra icoana lui Dumnezeu
Tatal care apare prea rar de altfel, sunt pareri pro si contra, daca Tatal
Ceresc trebuie sau poate fi zugravit in icoana sau nu.
Se pare ca rusii sunt de parere ca se poate, si poate fi
zugravit in icoana, iar alti ortodocsi ar spune ca nu se poate.
Catolicii au icoana, dar noi ortodocsii chiar nu o avem
deloc, sub nicio forma, a niciunui pictor ?
Catolicii au icoana Sfintei Treimi si icoana in care
Fecioara Maria e Incoronata in Cer de Fiul si de Tatal, deasupra lor fiind
Duhul Sfant....
Si in aceasta icoana apare zugravit si Tatal Ceresc...
Mama : “draga, trebuie sa-l pui sub perna, de-aia ti l-a
dat !”
Eu : “Pai nu-l pun sub perna, il pun la Dumnezeu aici
sus, ca in fiecare an, eu nu ma mai marit, nu mai vreau, am stabilit, si pe
urma i-am spus, ba i-am si scris lui Dumnezeu ca raman cu Isus si cu El, cu
Tatal !”
Mama – foarte pragmatica cum e ea, foarte
pamanteana, zice : “Pai vad, draga, ca ramai tot pe capul meu cu mine aici !”
Da, in fine si am incercat sa-i spun ca Dumnezeu e si
aici cu noi, si cu ea, si cu tata, ca ne ajuta, si cu Silviu....
Imi amintesc de sora bunicii mele Ioana, o chema Ana si
ii spuneau Anicuta...
Anicuta n-a avut noroc in dragoste... si vremurile au
fost aspre...
A venit comunismul...
Anicuta avea reputatia de a fi foarte frumoasa – in
tineretea ei – si il avea, se spunea, pe acel vino-ncoa... ii placea mult sa
danseze si dansa ca nimeni alta, cred ca stia dansuri populare si era foarte
vioaie....
Si Anicuta, s-a maritat cu Petcu care a intrat la
comunisti, si nu prea dadea el pe acasa, desi avea 2 copii mici cu Anicuta...
Anicuta, cum era inca obiceiul, era casnica...
Nu aveau ce manca in casa...
Pana la urma Anicuta vazand ca nu da pe acasa, si cand
inca mai venea nu aducea un ban acasa...
Din ce sa il hraneasca ?
Si vazand ca e comunist, l-a reclamat la
tov.Gheorghiu-Dej...
Rezultatul a fost ca au divortat.
Iar ea s-a angajat la C.C. unde era liftiera si umbla cu
Biblia la ea, motiv pentru care Gheorghiu-Dej i-a spus ca pe el nu-l
deranjeaza, insa sa nu o vada altii care i-ar putea face rau.....sa o citeasca
acasa.
Tanti Anicuta a ajutat-o pe mama, mai venea si statea cu
Silviu cand era micut, in principiu stateam eu, totusi mai aveam si eu
scoala...
Si mai venea tanti Anicuta si statea cu el, dimineata
eram si eu acasa cand aveam scoala dupa-amiaza...
Totusi imi amintesc ca asta s-a intamplat cand Silvica se
mai marise putintel, nu mai era bebelus chiar, adica statea in poponet, ea il
aseza pe masa din bucatarie si ii dadea cafea cu lapte cu miez de paine muiat
in lapte...
Il legana pe picioare, asta ii placea mult, ca sa
doarma...
Anicuta a ramas tanara sa isi creasca baietii, pe
Constantin ( unchiul Titi Petcu ) si pe.. Andrei (?) Petcu, Andrei nu a avut
copii, cred ca a ramas cu o trauma din copilarie si din tinerete, caci tanti
Anicuta spun povestile din familie, adevarate, l-ar fi dat afara pe usa, la
propriu, sa plece la munca, sa munceasca, ca ea nu il poate tine....
A ramas singura Anicuta de foarte tanara si cu Petcu al
ei, cu sotul, viata nu prea a avut....
Peste ani si ani pe la 60 de ani, sau avea inca mai mult
poate, s-a maritat a doua oara....
Si mi-o amintesc pe matusa [...], [...] care povestea ca familia, tanti [...] a fost mai implicata in familia mamei,
decat mama insasi..., familia ar fi ras amuzata cand Anicuta a anuntat ca isi
face rochie de mireasa...
La varsta ei ?! – s-au mirat ei, si pe urma au ras...
Poate avea 57 de ani ? Nu mai stiu, dar a tinut la
rochia ei de mireasa, caci in tinerete nu avusese una.
Unchiu’ Tudor, al doilea ei sot, nu mai era nici el
tanar, numai cativa anisori au trait impreuna, se impacau foarte bine, dar el a
murit, s-a imbolnavit si nici n-a suferit mult timp ca a si murit.
Si asta a fost povestea de viata a Anicutei Enache, sora
Ioanei si a Stefanei Enache...
M-am uitat eu la filme din anii 80 despre comunismul in
afirmare, in ilegalitate, intr-adevar, comunistii nu prea dadeau pe la casele
lor, aveau sotie, si copil sau copii chiar, si chiar dupa ascensiunea la putere
a PCR-ului, unii comunisti, munceau cu spor, zicand ca sunt multe de facut si
pe acasa nu dadeau...
IN orice caz, in ziua de azi, viata e foarte nesigura, e
chiar periculoasa...
Se pierd case, sunt oameni care vor sa se pacaleasca unii
pe altii....
Chiar in Libertatea ieri? ... ieri, scria despre oameni
ai strazii care vin la Adapostul de la Carusel, al asociatiei Sansa Ta....
Unul a fost izgonit de iubita si familie pentru
dependenta de pacanele, pierduse tot si familia l-a dat pe usa afara...
Un altul – aici e vina ICRAL-urilor ! si e multa
iresponsabilitate, oameni care au fost lasati asa... au fost abandonati...
Un barbat a fost muncitor toata viata, a lucrat mai multi
ani, zeci de ani chiar, si locuia intr-o casa, un apartament nationalizat, dat
de ICRAL, la 71 de ani a venit proprietarul si l-a dat afara, dar interesant
este ca l-a dat afara in tricoul cu care era imbracat, nu a putut lua nimic,
l-a scos afara cu mascatii...da...cred ca era cel de 71 de ani.... proprietarul
era un francez...
Apoi mai e cazul orfanilor, al celor crescuti la Casa de
Copii, sau al unora care au trait in canal....
Cand citesc in Libertatea, imi spun ca e multa
neglijenta si neatentie si ca, indiferent daca timpurile s-au schimbat sau s-au
mai schimbat, trecutul cu tot ce implica viata omului nu trebuie uitat, aruncat
la cosul de gunoi, nu se poate....
De pilda, multi oameni scriu in Libertatea
si intreaba – alearga dupa Arhivele – daca sunt ? intreaba ei, si pe unde ? –
fostelor lor intreprinderi, uzine, locuri de munca, care pot fi din cele mai
variate...
Deci orice intreprindere, orice societate ( cele de dupa
’90 incoace care nu au avut se pare viata lunga ), sau intreprinderi
transformate in societati, orice loc de munca, oricum ar fi fost organizat si
care a avut angajati, daca s-a dizolvat, s-a desfiintat, trebuie sa aiba
arhive.
Pentru ca multi scriu la ziar disperati, intreband unde
are cutare firma, arhiva, daca o fi avand una ????
Si tot ce misca, orice uzina, fabrica, intreprindere,
combinat, societate comerciala, etc. – tot ce a fost vreodata si odata
“angajator” si a avut angajati – trebuie sa aiba o arhiva, iar arhivele acestea
ar fi ideal daca ar fi toate la un loc, la un Centralizator...
La o Arhiva Generala constituita in acest scop.
Acuma ca e ceva mai multa libertate in Europa, nu
inseamna sa fie haos.
Sau, a “plecat” regimul comunist si acum locatarii care
au primit o casa de la ICRAL, nationalizata, au fost lasati de izbeliste de
Stat... si asta chiar din anii ’90, din anul in care au inceput
Revendicarile....
Nu s-au sinchisit de oameni....
Si multi care au locuit in acele case, au fost oameni
destul de simpli....
Sunt situatii periculoase, si iata rezultatul unei
ideologii politice !
Te poti bizui pe o stare de fapt atat de precara ?
Poti crede cu adevarat ca un regim politic va dura o vesnicie ???
Si mai ales cand stii ca locuiesti intr-o casa care i-a
apartinut altuia...
Si aceste ICRAL-uri au fost foarte importante zeci de
ani, si au ramas si dupa ’90... cata neseriozitate !
Vreau sa va spun si ca....
Ma gandeam asa la cat de mici sunt – desi unele mai mici,
altele ceva mai marisoare – apartamentele la bloc... o viata intreaga nu poti
uneori sa iti cumperi un apartament, si cand te gandesti ca se spunea despre
ele ca sunt niste “cutii”...
Toti oamenii capul la cutie... am vazut asta intr-un
documentar in urma cu cateva luni, pe youtube, despre anii comunismului si
demolarile caselor din Bucuresti.
Si noile apartamente, care sunt foarte scumpe, asa,
aparent, bine eu nu am vizitat, am vazut prea putin, firmele isi fac reclama si
mai primeam fara sa le fi cerut, publicitate, mailuri cu oferte de apartamente
in cutare cartier nou sau zona noua....
Am impresia ca moldovenii din Basarabia ne-au luat-o
inainte...
Irina, verisoara mea, Moscalenco din Chisinau...
Pentru prima data pe FB a postat o fotografie de familie
in care apareau sotul ei si cei 2 copii/ baieti ai lor..., si scria, localiza
“Durlesti, Chisinau”, Durlesti o fi un cartier nou de locuinte ???
Vasile, sotul Irinei a lipsit – va mai povestisem eu – 5
ani de acasa, mi-a spus Irina, a lucrat in Israel si probabil si in Germania,
poate si acolo, si asa au cumparat pe credit un apartament.
Dar mai au de platit la el....
Irina se plangea ca nu si-a vazut copiii crescand, 5 ani
de zile, are dreptate si ea...
Si fotografia lor de An Nou, de la multi ani, arata o
camera goala inca, fara mobile, o parte de camera, cu linoleum dupa mine era un
linoleum cum e si la noi, maro deschis, care imita ca aspect, parchetul, ma
intrebam daca o fi chiar parchet, dar nu parea, intr-un colt era bradul
impodobit, peretii zugraviti in alb, simplu, dar pe un perete aveau une
cheminée, adica un semineu, o vatra, un camin, avand cum are cuptorul, un geam
negru, in spatiul in care, in mod traditional intr-un semineu puneai lemne sau
carbune...
Locul acela deschis e ocupat de un geam negru, nu stiu in
interior ce este, ce fel de incalzire..
Dar este un semineu prin constructie, este insa ridicat
cativa centimetri, inaltat de la sol, deci nu vine pana la nivelul solului, al
linoleumului, al podelei...
Si Irina decorase frumos cu ghirlande – cred ca si acelea
erau artificiale – de brad cu globuri, exact ca in strainatate...
Zic eu ca familia se fotografiase in noua lor casa, in
noul lor apartament....
Si mi s-a parut frumos...
Nu stiu azi la noi cum arata concret interioarele
apartamentelor noi-noute care sunt scoase in vanzare, cat de mari sunt
camerele, cat de inalt tavanul, cat de late usile, ferestrele, daca au tocuri
de lemn sau de metal ?
Dar am impresia ca au ramas pe dimensiuni standard, la
noi in Bucuresti au fost modificate cel putin odata, mama mea stie mai bine ! –
dimensiunile standard ale blocurilor de locuinte...
De pilda inaltimea si latimea ferestrelor...
Ma rog, tot ce tine de constructia unei case...
Eu am dedus ca, desi sunt azi blocuri noi, si am auzit ca
in zona Metro, din Militari cand te indrepti spre Carrefour Militari, acolo e o
zona de locuinte foarte scumpa, nu mai stiu cine mi-a spus...
Colega mea Mihaela Milos avea o colega la FR la Drept,
care si-a cumparat cu sotul ei apartament in zona aceea, in spatele Metro...[...]
Daca citim despre – si lasand la o parte nefericitul
cutremur – despre blocul Carlton, si au mai fost si cred au mai ramas in
Bucuresti cateva imobile vechi, in picioare insa, ca am spus ca au ramas...
Adica aveau camere mari, decomandate, cu intrari
separate, cu doua intrari, cu scara de serviciu, desi nu stiu cat de bine e sa
ai o scara de serviciu, este si nu este....
Pentru siguranta cetateanului nu e bine, pentru evacuare
in caz de catastrofe, accidente, cutremure – e bine.
Si imobilele din ziua de azi, din epoca post-comunism au
ramas totusi foarte mici, probabil au ceva imbunatatiri in interior, amenajari
mai frumoase, nu stiu cat de bune, dar mai frumoase, cel putin cred ca iti iau
ochii pentru a-ti lua banii cand le cumperi...
Imobilele din zona Metrou – Militari- nu am vazut sa aiba
balcoane, decat odata a postat [...] o poza cu 2 pahare inalte cu suc
din fructe natural, afara, la un etaj, parea un mini-mini-mini ... – de “n” ori
mini – balconel, o incercare de balconel, nu de balcon....
La ultimul etaj au un acoperis ca de casa – ca si cum
omul sta, vezi bine, la casa nu la bloc la indesire...
Poate daca au acoperis au si pod – la comun, locatarii,
proprietarii...
Am vazut mergand cu microbuzul la Cora, ca dupa ce treci
de Plazza Mall de pe Bul Timisoara, si pana sa inceapa terenul ingradit al
magazinului Cora, intre cele doua exista o cladire din sticla inalta, mare, cu
reclame sus la ultimul etaj, trecand si de cladirea asta din sticla, si mai in
spatele ei, se vad niste blocuri care au aspectul celor din zona Metro
Militari, si treci si de ele – tu decat le vezi oarecum in departare, din
microbuzul Cora, apoi urmeaza o linie de cale ferata, imi amintesc ca am
trecut-o pe jos odata, poate in vara 2010 cand veneam pe jos de la Cora cu
Diana Apostol, si ne indreptam spre Plazza Mall unde am ramas la nu stiu ce
etaj sa mancam inghetata, m-a invitat Diana si mi-a luat si portia a doua, inca
o portie adica...
Si atunci ma invitase sa mergem in ziua aceea la o
prietena a ei, care cu mari eforturi, cu tot ajutorul si sprijinul parintilor
ei si avand in vedere ca avea si ea, prietena, un salariu – si-a luat, isi
luase un... apartament cred, nu garsoniera, intr-o zona... mi se pare ca prin
centru, intr-o zona centrala as spune...
Nu stiu daca acela era nou.
Si sa mergem sa vedem apartamentul.
Ma dureau picioarele, spuneam de atunci ca am reumatism,
chiar ma dureau, era vara, era canicula....
Diana : “Cum, Olivia, sa ai tu reumatism ? Ce ?! Ai 80 de
ani ? Ca bunica ?”
Ma simteam rau, ca un om racit care are dureri de oase si
care face febra....
Si altfel as fi mers, pe prietena ei o cunoscusem
odata....
Diana ma invitase... nu mai stiu unde am mers impreuna,
prin zona Leul... si de acolo am fost si am cautat si gasit un loc sa mancam o
Pizza, si atunci a aparut abia atunci cred si o prietena a Dianei, o chema
Marana.... ele doua se cunosteau, spunea ea ca lucreaza si inca de mai multi
ani, Marana aceasta cu ochii ei verzi, fara trasaturi particulare altfel care
s-o evidentieze, blonduta parca, cu nasul drept, as zice, ea se apropia de
varsta mea, Diana Mihaela Apostol e cam de o seama cu Silviu fratele meu cu 9
ani mai mic ca mine...
Deci cred ca peste cateva zile era vorba sa mergem la
Marana sa ii vedem noua casa, daca apartamentul era chiar nou insa, .... totusi
cred ca nu.... si era printr-o zona centrala sau pe Dorobanti, adica o zona
socotita centrala chiar daca nu e centru....
M-as fi dus cu Diana caci aveam incredere in Diana,
totala...
Dar daca nu ma simteam bine, pe urma nu manifestam
curiozitate pentru ca pe mine nu ma vedeam prea curand, sau deloc, avand casa
mea...
Eu as vrea un apartament nou si mare – si nou si mare, si
ar fi unica solutie sa renovam acest apartament, sa ne mutam o perioada in cel
nou cu mobile cu tot, si sa renovam aici unde locuim acum...
Azi mama s-a dus pana la doamna Aurelia Calugaru care a
venit de la Viena, renovarile sunt in toi la etajul 8 la 3 camere, eu credeam
ca terminasera cu ele....
M-am uitat, apropo de case....
Pe secventele video ale Oanei Moraru si ale lui
Adrian din New York, au un video, poate l-ati vazut, in care iti arata
apartamentul lor din New York.
La bucatarie nu exista usa, pentru ca asa sunt locuintele
acolo si americanii nu gatesc, mananca la restaurant foarte des.
Romanii si-au pus perdea in locul usii lipsa din
constructie- de la bucatarie, dar si prin perdea trec mirosurile.
Tocurile sunt din metal, si Adrian nu intelegea de ce.
Tocurile in apartament, ale usilor, din metal.
E simplu, imi zic eu, in caz de cutremur, ai o sansa sa
scapi cu viata daca te asezi sub tocul usii, desi poti cadea cu toc cu tot, dar
tocul te apara si poate ai noroc si te scoate de sub daramaturi !
SA NU FIE ! SA NE APERE DUMNEZEU !
Si tocurile lor metalice sunt si mari....
Dar, la asa imobile inalte, eu stiu cine mai scapa ?!
Stiti ca, daca fiecare – macar o persoana – s-ar ruga
pentru o intentie anume, pentru ceva extrem de util si care sa fie spre binele tuturor...
Odata am vazut un video, sau am citit, sau si una si
alta...
O doamna spunea ca ea se roaga sa nu fie
cutremur in Bucuresti !!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adica obisnuia sa se roage pentru asta.
Si are dreptate, si eu m-am rugat, dar nu chiar mereu,
mereu...
Dar
cred ca m-am rugat in scris, i-am scris lui Dumnezeu si despre acest aspect...
Pr.Arsenie Boca spunea ca Bucurestiul va fi daramat de
cutremur, dar recent am vazut pe internet ca ar fi spus, ca o jumatate din
capitala va fi distrusa de cutremur...
Oricum, se pare ca suntem in mare pericol, mare pericol !
Daca fiecare om si-ar lua o intentie de rugaciune :
precum doamna aceea, care se ruga mereu sa nu fie cutremur peste noi.... , un
altul daca s-ar ruga sa fie pace in Europa, in Romania, si in lume si intre
noi...., un altul, sa nu fie, sau sa nu reinceapa si sa nu vina la noi sau
peste noi terorismul, si un altul sa nu fie la noi epidemii, boli noi
necunoscute, un altul, sa se descopere leacul cancerului, dar care chiar sa
vindece de cancer pe toti bolnavii, si tot asa....
Fiecare om si persoana ar fi de mare, mare ajutor si
fiecare care se adauga celor care se roaga, cu cat e mai mare numarul
crestinilor si al celor care se roaga la Dumnezeu, cu atat mai bine....
Mama ieri a fost in Cora si a adus 3 pachete cu cate 3
carpe noi – lavete uscate – pentru praf, galbene.
Numai bine, ca azi am apucat sa sterg praful pe icoane,
exact cand scuturam carpa pe balcon, vad ca vine parintele la blocul nostru....
Nu folosesc decat carpe noi, sau carpe curate, curate,
spalate proaspat, la icoane....
Prefer sa le las cu putin praf, pentru ca imi e si frica
si mila sa le sterg, sa le ating...
Eu nu le ating....
Sunt foarte delicate, fine, fragile...
Si cum, de obicei, folosesc spray-ul Anti-static, pe
mobile, cand sterg praful, spal carpele, dar unele mai putin folosite, sau
folosite mult prea putin, le mai las de pe o zi pe alta, nu le pun la spalat,
si daca uit si le iau din balcon cum sunt ele imbibate cu spray antistatic, pot
altera suprafata icoanelor si de aceea intotdeauna trebuie sa am mare, mare
grija...
Mi-am cautat o caciulita in sifonier, nu am
eu multe haine, dar am putin spatiu si atunci stau cam inghesuite, uneori uit
si ce am....
De pilda imi plac fularele, esarfele fular calduroase si
mi-am cumparat mai multe...
Azi cautam o caciulita mov, la care am si fular mov, au
fost impreuna, “set”...
Si am gasit toca mea neagra de astrahan...
Ah !
Unele lucruri bune, de dinainte de 1989...care ar putea
fi si azi, mai ales ca azi e si libertate....
Nu inteleg de ce au cam disparut...
Deci in magazine, imi amintesc ma angajasem la Institutul
Victor Babes, si aveam si eu salariu, mi-am cumparat atunci cateva lucruri
bune, existau in magazine.
Eu am avut insa probleme mari cu marimea.
Eram prea mica, slabuta... si in Comert erau marimi
foarte mari....
Dar erau inca – inca mai erau – stofa groasa, buna,
blanuri, cojoace naturale, caciuli din blana, manusi din piele, piele naturala,
curele din piele, tocuri de ochelari din piele naturala, portofele sau
port-document...
Mai era panza topita, care e foarte fina, frumoasa,
racoroasa si destul de rezistenta.
Erau cristaluri, ah ! Cristalurile !
Daca as ajunge si eu in Rai ! Uneori ma trezesc ca visez
si imi spun ca m-ar rasfata Dumnezeu cu tot ce mi-a placut pe Pamant si am avut
prea putin sau deloc, sau am avut si acum nu mai am... – dupa caz... sau m-ar
rasfata cu tot ce poftesc...
Ma rog, nu cred ca e bine, dar imaginatia mea mai
calatoreste asa, uneori...
La noi se gaseau lucruri serioase,
durabile....
Daca nu le mananca moliile.
Toca mea de astrahan neagra am cumparat-o
in acei ani, poate chiar .. imediat dupa 1989 ?
Dar oricum fie inainte de 1989, fie la foarte scurt timp
dupa aceea, cand inca mai exista marfa romaneasca buna... pe piata, in
magazine.
Occidentul a renuntat demult la astfel de marfuri,
produse, confectii, haine groase.... desi unii mai poarta, tot mai rar....
Eu am mai spus : ganditi-va cat de scump, la propriu,
dupa pret – era un costum pur taranesc !
Opincile din piele naturala, pe ei taranii aveau camasa
de in, de panza naturala, aveau bumbac, aveau ilic, vesta, haine – de blana, de
lana groasa, de blana, aveau stofa pe ei, de fapt femeile, fota, fusta lor...
lana, stofa, blana, panza – toata naturale...
Citeam pe FB, ultima familie din Romania
care mai produce BORANGIC !!!!
Nici BORANGIC NU MAI AVEM !
Am vazut in Cora cand am intrat in magazin, in drum spre
autoservirea Cora, pe mijloc au amenajat magazine “ in aer liber” cum ar veni,
pentru ca sunt in spatiul acoperit, dar nu au magazin concret, si am vazut blanuri,
nu stiu daca naturale, au aparut la noi insa si caciuli si blanuri, de dama,
unele poate erau naturale, altele nu... nu m-am oprit ca imi dau seama ce pret
aveau...
Dar tot ce era foarte bun si durabil a fost eliminat !
Nu stiu ce vrea si Europa, dar a eliminat tot ce era bun,
serios, durabil, valabil....
Si, acuma sa ne gandim ce inseamna felul in care iti sunt
lucrurile infatisate :
Deci Europa spune ca vrea – ea spune, ca nu e greu sa
spui ! – egalitate, democratie, libertate, sanse egale pentru toti, o viata mai
buna, daca citesti drepturile sociale, daca citesti toate drepturile omului, o
viata ideala aproape... si o viata plina de bunastare intr-un climat civilizat
si pasnic si liber....
Da, dar mergi in magazine, incaltamine, ganti, cu fata din
piele ecologica si nici atat, stiti a cam disparut si plasticul numit piele
ecologica, acum e plastic curat....
Am vazut papuci imblaniti si ma gandeam la tata, si cand
colo, fetele lor din plastic-plastic !!!!!!!!!!
La 40, 50 de lei noi.... perechea.
Haine de iarna – in Romania- se poarta numai geci din
fas, din impermeabil, si in Cora au fost haine frumoase cand eram in facultate
– eu atunci stiu, ca atunci mergeam in Cora ! – dar nu mai sunt, au avut niste
hainute frumoase, daca mergeai, era aproape de casa si puteam merge un pic mai
des... daca prindeai la Reduceri, la Solduri, era minunat !
Cautai, dar mai gaseai.
Acuma nu mai sunt ! Niste haine, fâsuri [ fashuri ], care
nu au nici blanita artificiala la captuseala, care nici puf nu au, ca erau
unele umplute cu puf de gasca, spuneau ei, ma rog, puf....
Subtiri ! Cu adevarat nu poti face iarna la noi cu o
scurta, o geaca, o hainuta scurta din fas, subtire ca aceea, dar arata in
schimb, voluminoasa !!!!!!!!!!!
Si pretul la fel....
Au adus haine de stofa, dar sunt pardesiuri....
Haine elegante din stofa, gen palton, pardesiu mai exact,
in Cora nu mai vazusem de ani... cand si cand erau unele, model mai nou, daca
le gaseai si pe acelea....
La piata la noi, la Moghioros, acum este un magazin – mai
nou – cu haine din stofa buna, frumoasa, astazi am spune clasice
! – dar sunt foarte frumoase, insa nu sunt pentru iarna noastra, sunt
pentru spre primavara, sau... un pardesiu, poate putin mai gros, dar nu le-as
numi paltoane, in culori : galben, rosu, foarte frumoase, am admirat in bezna
putin, vitrina, in seara in care m-am dus sa imi fac copie xerox de pe cartea
de identitate, caci imi trebuia pentru 23 noiembrie 2019, la vot, sa imi dea
Delegatie de reprezentant ....era un frig si in seara aceea !!!!
Lana nu mai e lana, blana nu mai este, bumbac nu mai
este, stofa nu mai este, piele nu mai este....
Ce ne oferã, in fapt, Europa care se lauda cu bunastarea
pe care o aduce si o predica ????
Parca suntem hipnotizati....
Inainte un om avea un palton, il tinea si o viata,
aproape...
Din stofa groasa...
Imi amintesc desi mai putin, eram mica, tata avea un
palton, eram eu micuta, si el il avea din tineretea lui prima, il avea cred
poate, o fi fost acelasi ? in fotografia cu mama de la Cununia Civila....
Un palton de culoare gri, din stofa foarte groasa....
L-a purtat mai multi ani....
Dar ce bun era ! Si ce croiala frumoasa avea !
Ma lupt cu moliile !
Sunt molii –mutant... nu le mai vad, dar vad urmele lor,
pe unde trec ele, au inceput sa roada covorul care e de numai putini ani, din
dormitor, pe cel din sufragerie l-au nenorocit, dar e adevarat ca e si mai
vechi acela....
Toca mea neagra de astrahan eu nu am prea
purtat-o, dar am pus-o la pastrare in sifonier.
Si, peste un timp, desi in trecut aveam mare grija de
sifonier, si toata ziua ( adica des ) scuturam hainele, pe scoteam la soare pe
balcon, etc...
Intr-o zi am gasit-o roasa de molii in varful capului....
Si recent, ca eu ma uit in sifonier, si pun multa
levantica, am pus sulfina, punem si naftalina si gel din acela care miroase a
cedru... anti molii...si dau si cu un spray anti-molii...
Mi s-a parut ca palariuta mea neagra din lana angora ( am
si o sapca asa si a patit la fel ) – sau asa mi se pare mie, ca in varful
capului, pe crestet, e o portiune in care se vede lana ngeagra, dar nu mai sunt
firele lungi de lana, specifice lanii de angora.
Urma de molie pe ele nu am vazut !
In schimb, in acelasi sertar subtire am si 2 caciuli, ma
rog, au modele diferite, si o pereche de manusi din lana si pe ele, foarte,
foarte delicat, o urma, as zice de molie , o urma !
N-a apucat sa roada, ca eu mereu dadeam cu Spray
Anti-Molii, dar s-au asezat si acolo...
Mi-am spalat palariuta neagra, e la uscat pe franghie in
balcon....
IN facultate, - in anii aceia – e important pentru ca acum
nu mai sunt, au fost desfiintate ! – erau tarabe cu multe lucruri groase si
relativ ieftine si mult mai frumoase ca in magazinele scumpe, si ca in Cora
chiar – pulovare de lana, fulare, caciuli, fel de fel de modele, vara, rochii
de panza, cu broderie, fara, erau multe lucruri si haine si ieftine la pret,
noi-noute, materiale bune, tesaturi bune... manusi de lana, si de lana de
angora cu 5 lei, cu 8 lei, cu maxim 10 lei.
Si atunci mi-am cumparat cateva perechi de manusi, si
caciulite si fulare...
Dar am cumparat fulare si din alte locuri....
O pereche de manusi am lasat-o pe servieta pe calorifer,
la baie, in facultate, la etajul 3 sau 4, roz-somon sau portocaliu-somon, nu
le-am mai gasit....
Nu m-as fi asteptat pentru ca la noi in facultate nu a
disparut nimic niciodata.
O colega odata si-a uitat telefonul – scump, spunea ea –
la balcon, in sala Studio, in Ion Ghica, dupa curs am ramas cu ea sa-l caute si
l-a gasit pana la urma, sau il gasise un domn care supraveghea sala si aerul
conditionat....
Nu i-l luase nimeni si unde l-a uitat ea, pe jos langa
fotoliu, putea fi vazut si luat...
Si cerga as fi vrut, dar mama s-a necajit rau si a spus
ca nu si nu, sa nu iau asa ceva, “Cerga, daca vreti va luati voi dupa ce mor
eu !”-mi-a spus mama.
Eu : “Dar de ce sa mori ? Eu vreau acum sa iau cerga, sa
fim toti impreuna, si sa fii si tu cu noi, deci cat traim... de ce
altfel ? ! ? «
Eu ma uitam pe internet, sunt la ocazii, noi, cergi din
Maramures, cu alb si negru, la vanzare, sunt cam scumpe..
Eu voiam acum, cu banii de la votare...
Noi am avut una mare de pat mare dublu si doua mici, puse
pe fotolii... si una din ele a fost mancata, stiti cum ? mancata de molii, nu
mai era, facusera gaura in cerga !
Erau albe, culoarea lanii albe naturale. Cerga mare s-ar
putea sa mai fie si azi, indoita, pusa pe patul ingust al mamei, sub patura
care si ea e pe pat...
Si era in fotoliu, eu pusesem levantica si naftalina, nu
stateam in acel fotoliu, pusesem treptat se adunasera, in anii facultatii,
gentile mele, unele peste altele, desi invelite in pungi.
Cum eu m-am imbolnavit si nu am putut face curat, asa,
substantial, le-am lasat acolo o vreme, stiam ca am naftalina si levantica in
fotoliu...
Cand ai mei le-au dat la o parte – vedeti, eu chiar am
fost bolnavioara ! – am constatat ca e roasa, rupta, gaurita cerga, culmea,
tata a pus un monitor greu de tot, model foarte vechi, acolo si nu l-am putut
da jos, sa aspir, pentru ca in urma, precis au ramas molii mici...
Dar nu ma inteleg cu tata, a tipat ca el nu poate ridica
greutati.
Il rugasem sa ma ajute, nu stiam ca nu mai poate ridica
greutati, asta in urma cu niste ani, nu stiam ca se operase de prostata si la
vezica.
Dar singura nu il pot scoate de acolo si acolo e si azi.
Si mie mi-e groaza, ca trebuie facut curat acolo.
Nu stiu cum anume scapi de molii de tot ? Cum ?
prin ce metoda ?
Si deci mama nu mai vrea cerga.
Cand nu vrea ea ceva, nu putem cumpara si aduce acasa.
Daca mai voiam sa va spun ceva, in clipa asta nu-mi
amintesc....
Parintele paroh mi-a spus azi ca ma
asteapta la Biserica “ Duminica, Luni, Marti”- acum, dar mai intai a spus si
luni, miercuri, vineri,... nu mai stiu, programul slujbelor...
Mi-a spus ca nu m-a mai vazut demult pe la
Biserica...
Acum, luni este Boboteaza, Botezul
Domnului, si marti e Sfantul Ion....
Sarbatori mari, iar maine e duminica....
Da, voiam sa va spun ca ma gandesc sa merg la
Biserica.... si ca voi da o Liturghie daca merg, ca inca nu am scris-o, nu va
fi foarte incarcata, dar va fi, cam tot de o pagina, cum o scriu eu, sper sa
mi-o primeasca asa....
Ca sa nu ma lungesc acum, si daca nu uit, va mai
povestesc putin despre vizita de azi a Parintelui Constantin Tincu si in alt
email...
La noi a ajuns rapid, pe ora, sa fie fost ora 13h00 deja
? Sau putin inainte ?
Am avut impresia ca a luat-o de la parter, in sus, dar
incepe de la etajul 10 si coboara, intotdeauna, eu cum am spus, l-am vazut
venind pe balcon, si a intrat in bloc dupa ce si-a terminat convorbirea la
telefon, dar mi s-a parut ca imediat a si ajuns la noi la etajul 2 !
Mama spune ca multi nu sunt acasa....
Unii nu deschid...
Eu ( in gluma ) : “Si i-o fi notat pe cei absenti de
fiecare data si nu s-a mai dus la ei “
Pe la etajul 4 si pe la 3 l-au primit, s-au auzit niste
voci la 3, ale cui oare ? Adica nici nu stiu cine putea fi la et. 3 ?
Nu mai stim nici ce vecini avem....se tot
schimba mereu....
“Unde e Parintele ?” intreba o voce de
femeie, dar de la ce usa ?
La etajul 3 deasupra ? Acum nu se aude nimeni.
Iar la 3 camere, la et. 3 e singura, doamna Maria Mihai,
sigur e singura...are numai un nepot.
Care o viziteaza mai rar.
Apoi a ajuns si la noi.
Silviu pleca la serviciu si l-a asteptat pe Parintele
care il cunoaste foarte bine.
De la etajul 10, a sosit la noi vertiginos !!
Inainte cu putin, venind cu o plasa in fiecare mana,
pareau destul de grele, venea cred eu, doamna Sanda Sauciuc de la 10, n-am mai
vazut-o de ani, mai slaba, mai uscativa,...ea a dus o viata ascetica as zice,
langa sotul ei ([...] ), copiii sunt la casele lor,
Gabriela si Mihai, si e singura....
(La fel, se pare ca nu o ajuta cu nimic copiii, la noi
fiind problema pensiilor mici ).
Dupa ea, la un interval de timp a aparut cu sacosele, una
in fiecare mana, si dl Craciun de la et.10, sotul dnei Craciun, mama Danei care
sta in Australia, Craciun si Sauciuc locuiesc fata in fata, Craciun la 3
camere, Sauciuc la 2 camere langa Gheena de gunoi, cum statea vecinul + Eugen
Boanta la noi la et. 2.....
Am sa atasez un pdf cu burletele din dormitor, le-am pus
ieri, si cu cea din sufragerie, acolo ar mai incapea una in continuarea celei
deja puse...
Apartamentul de acum, nici nu-mi vine sa cred, e vechi,
eu spal mereu suprafata cel putin, cel putin suprafata caloriferelor, mai
spalam si intre elementi, dar acum e mult mai greu din cauza mobilelor, mai
trec o carpa de praf... dar sunt invechite, va spun ca sa stiti ca tot ce
vedeti e spalat cu detergent si cu apa calda, dar au patina vechiului....
Ca sa termin o idee inceputa mai sus, mi se pare ca acum
in Chisinau apartamentele sunt mai frumoase decat cele din Bucuresti, sau asa
s-ar fi spus, dupa fotografia verisoarei Irina Moscalenco.
Insa, Vasile, sotul ei, pai noi avem, am gasit intr-o zi
in casa, fotografii de la cununia religioasa a Irinei si a lui Vasile
Moscalenco, au aparut... ma rog, e clar ca mama sau tata in anii trecuti s-au
intalnit la Bucuresti cu Valentina Vatav/ Vataf sau cu cineva care le-a trimis
din Chisinau... pozele de la nunta Irinei...
Dar in fotografii si Vasile era tanar....
Acum Irina arata inca tanara, dar el e foarte imbatranit
!!!!
Pe FB l-am mai vazut in fotografii, intotdeauna [...], cam obosit, dar acum e prea de tot, a facut niste riduri [...]... !!!
Cred ca a muncit totusi bietul Vasile !!!! Sper sa
reziste, m-am si speriat, [...]....
E un efort prea mare, imi spun....
Pe de alta parte, observ ca daca la noi la Bucuresti
oamenii se plang de bani, la Chisinau, desi nu e usor, se pare ca au avut mereu
usile si oportunitatile mai bogate, mai deschise...
[...]
Ai impresia ca la ei banii curg, [...]
[...]
De ce vesnic in Romania si la Bucuresti sunt salarii prea
mici, ocazii prea putine, daca muncesti in tari straine – stiti ce a patit
diaspora, romanii din Romania ii dispretuiau pe cei din diaspora..., esti rau
privit daca muncesti in tari straine, sau cu strainii...
Ce problema asa mare are Romania ?
La Chisinau nu au avut bani nici acolo, ma refer de
maniera generala, starea tarii....
Si au plecat care incotro, multi au plecat la rusi,
pentru ca aveau legaturi, doar au fost sub sovietici atatia ani si doar sunt si
rusi in Chisinau...
Altii au plecat prin Europa, prin Occident, dar la ei
acasa nu s-au mirat de cei care pleaca...
La noi in Romania sunt insa probleme.
Eu stiu ca, - din povestirile Valentinei, mama Irinei –
pe Vasile l-au trimis Boris si Valentina la Moscova, la unchiul Serghei Markov,
si Serghei in anii 2000 lucrase in Israel, ba ar fi fost si in Irak... si asa
imi explic, sau am si auzit, pe Vasile l-au trimis mai departe in Israel, unde
a muncit o perioada.
Am auzit prea putin, de la tata, ca si Irina, nu doar
Vasile, ar fi fost plecati in Germania, dar Irina probabil mai mult in vizita,
pentru ca nu putea lasa copiii singuri si erau prea mici.
Totusi s-ar zice ca Irina ar fi lipsit o perioada si ca a
stat totusi in Germania putin.
Da, si mi-am facut cateva selfie-uri cu
toca de astrahan negru pe cap...
De unde am cumparat-o ? Era iarna ? Era
spre sfarsitul iernii ?Cand era ?
Cred ca de undeva poate de pe Calea Victoriei ????
NU mai tin minte magazinul de unde am cumparat-o....
Am purtat-o odata, poate de 2 ori ?
Lui Caius ii placea mult cum imi statea cu ea pe cap.
A spus ca e eleganta. Si este.
Dar e frumoasa...
Toca de astrahan negru a fost un cadou din partea dr.
Caius Traian Dragomir, dar nu mi-a cumparat-o el, el mi-a dat cadoul in bani, -
normal, nu i-am cerut eu nimic...
Nici prin cap nu mi-ar fi trecut.
Intr-o zi insa mi-a dat acest cadou si eu am plecat pe
Calea Victoriei si prin magazine si mi-am cumparat aceasta toca frumoasa....
Pe atunci lucram la Institutul Victor Babes... poate
fusese ziua mea de nastere...in noiembrie...
Oricum, din primele mele salarii la IVB mi-am cumparat
nist hainute, erau bune, le-am dat, nu mai am decat un pulovar gri deschis din
lana, si lana e cred acril, dar e un pulovar mare si calduros... l-am purtat in
seara logodnei mele in 25 decembrie 1998 la restaurantul Velvet de la Luterana,
era frig rau, era mare ger, acel pulovar, pe care il pastram intotdeauna pentru
cele mai reci zile sau seri, ale iernii, si Roland Pasteur mi-a dat un pulovar
din lana-lana, de-al lui, cu 2 pulovare eram ca un eschimos si cu o fusta
neagra, lunga, dreapta, din ... materialul acela cautat si numit piele de
piersica, un soi de catifea extrem de subtire....
Era asa frig in subsol, in restaurantul “Velvet”,
incat, atunci eram grefiera si la birou in Palatul de Justitie, de acum in 1998
aveam ceva caldura, era mult mai cald, era chiar foarte cald... asta asa ca o
comparatie...
Nu stiu daca puteam numi Crama, acel subsol, dar ne-au
spus ca sus e totul rezervat, era bezna sus, si imediat ne-au condus jos, la o
masa era Traian Basescu cu sotia lui si cu niste prieteni de-ai lor, numai noi
eram la subsol in VELVET pe ...25 decembrie 1998 seara. Da, totusi a fost chiar
in prima zi de Craciun....
Si Caius era dupa moda de altadata, ii placeau lucrurile
de calitate, durabile, frumoase.
Mi-l amintesc cu caciula lui mare, din blana, de culoarea
vulpii roscate....si paltonul gros, din stofa buna, negru, lung, drept...
Si mai purta un pulovar din lana... visinie cred,
rosu-visiniu....
Era tare frig in acei ani, sfarsitul anilor ’80... in
prag de Revolutie...si nici nu stiam !
Va mai scriu, atasez cele doua pdf-uri, cu burletele si
cu toca neagra de astrahan, o am pe cap cand va scriu, am pus-o si nu am dat-o
jos, caut o punguta, pentru orice eventualitate, sa o schimb pe cea in care era
acum in sifonier...
IN anii facultatii, Laura ma invita la spectacole, spunea
ca sora ei Steluta avea bilete gratuite, primite de la Ministerul Agriculturii
unde lucra, era sefa de cabinet acolo, la un moment dat...
Si atunci eu am vrut sa ii dau cadou lui Adi- fetitei
Laurei- toca mea de astrahan, neagra, Laurei ii oferisem cadou un sal din lana
naturala, alba, cu fir auriu, era un sal din Constantine, din Algeria, destul
de subtire tricotat, fin, dar calduros, il purtasem in iarna lui 1989 chiar,
... in 1989.... ca un fel de marama, il infasuram frumos pe cap, cam asa cum
sunt tarancile in tablourile lui Andreescu cred...L-am purtat si inainte de
’89, poate in iarna 1987 spre 1988, cand mergeam in Matei-Voievod nr.2 A, acasa
la dna Ileana Dinu, la meditatii la Chimie pentru Medicina...
Si in liceu, prin clasa a IX- a imi infasuram capul
intr-un sal roz, tricotat de mama, atunci nu stiu daca si in acest sal
alb....posibil insa.
Il purtam rar, dar era calduros si elegant, cu firul lui
auriu delicat, brodat prin el...
In facultate am tinut la Laura, si intr-o zi nu stiam ce
sa ii fac eu cadou Laurei ? Lauritei ?
Lui Laure-Hélène ?
Si ne-am intalnit la Mac Donald’s in Pasajul de la
Universitate, iarna, ea venise cu fetita ei, cu Ady si atunci i l-am facut
cadou salul alb, frantuzesc, e cumparat din Constantine, insa e frantuzesc,
acolo aduceau marfa din Franta mereu, actuala....
Nu stiu daca Laura l-a purtat vreodata.
Atunci insa l-a primit si parea ca se bucura.
Insa mai apoi am vrut sa ii dau toca de astrahan negru,
Adrianei, fetitei Laurei.
Laura s-a uitat si imediat a spus : “ Ei, nu !”, “Cum sa
ii dai o toca din blana ?!”, “Si pe urma, e prea mica pentru capul lui Adi !”.
Am fost uimita ca Laura a reactionat promp, i s-a parut
un cadou prea scump si a refuzat scurt si ferm.
Acum, toca e putin roasa de molii in crestet, dar e asa
frumoasa, e frumos astrahanul negru !!!!
In tinerete mi se parea ca imi da un aer prea serios,
prea matur, parca imi lua din tinerete, dar lui Caius ii placea mult !!!
Imi spuneam : “Cu toca mea pe cap, parca am un potcap, ca
un preot !”
In seara asta am scos-o din sifonier, am pus-o pe cap,
mama a privit-o mirata, uitase ea, tata si mai si, nu intelegea ce ea si de
unde.....
Zic : “Cum ? Toca mea ! Nu stii ?! De cand
lucram la Babes !”
Totusi nu stiu daca vreodata le-am spus alor mei ( poate
da, poate nu ) ca a fost un cadou de la Caius !
Oricum, ai mei nu imi dadeau voie niciodata sa primesc
vreun cadou.
Va mai scriu, pe curand,
Sa vad daca imi scriu o Liturghie acum, sau o las pentru
ziua de Boboteaza, caci ...sau de Sf. Ion ca atunci va citi Liturghii !!!!
Va spun din capul locului ca in Liturghie ii trec pe toti
preotii si pe Patriarhul Daniel, pe care ii stiti din Pomelnicele mele de
rugaciune de acasa cand ma rog acasa, si la Biserica de fapt....
IN rest, surpriza !
Sa vedem, Il rog pe Dumnezeu sa ma inspire....
Pentru ca va fi totusi, o singura pagina A 4 !!!! Sper sa
mi-o ia Parintele, poate asa, ca ma cunoaste... ! Pentru ca acum sunt foite
mici, mici tiparite, dictando in care n-ai loc sa treci nici familia...
Mici, mici...
Sa va rugati sa imi primeasca Liturghia mea format A 4 !
Olivia,
04/01/2020 20:16:08, Bucuresti.
- Olivia Marcov 4 ianuarie
2020 burletele la geam.pdf
12.1MB
- Olivia Marcov 4 Ianuarie
2020 toca mea de astrahan negru.pdf
8.1MB
- Olivia Marcov mail 4 ianuarie 2020.doc
94kB
*****************************************************
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu