Matei
Dobrovie: Adevărul despre cazul Smicală sau despre cum populismul naşte monştri (Tribuna.us)
( 8 iulie
2020 )
Deputatului
Matei Dobrovie i s-a făcut lehamite de tergiversarea cazului Cameliei Smicală și celor doi
copii păstrați abuziv în sistemul social al Finlandei. El și-a
destăinuit sentimentele și a prezentat un istoric al evenimentelor într-un articol pentru ziarul Adevărul pe care dorim să vi-l prezentăm
integral aici, nu înainte de a ne exprima aprecierea față de gestul
și eforturile d-lui Dobrovie, și pentru sprijinul domniei sale oferit
d-nei doctor Camelia Smicală de a-și primi copiii înapoi în familie.
* *
Este absolut
mizerabil să profiţi de o dramă a unei mame căreia i-au fost luaţi copiii, cu
un cinism de nedescris şi un populism abject, dându-i speranţa că o ajuţi când
de fapt nu urmăreşti decât să-ţi faci imagine pe seama ei. Din păcate acest
lucru s-a întâmplat şi a fost dus dincolo de orice limită astfel încât nu mai
pot să tac pentru că românii trebuie să ştie.
Am
preluat cazul Smicală de la fosta comisie
pentru Comunităţile de români din afara ţării la începutul mandatului în decembrie 2016-ianuarie 2017. Am cerut
atunci ca toate solicitările legate de astfel de cazuri primite la Comisie şi
toate demersurile făcute pentru a-i ajuta să-mi fie transmise.
Colegii de comisie nu s-au arătat interesaţi de
susţinerea Cameliei Smicală şi a Andreei Sutton Brădeanu, pe motiv că nu au ce
face. Am intrat în contact cu doamna Camelia Smicală Jalaskoski şi i-am cerut
să-mi trimită mai multe documente – deciziile de luare în plasament a copiilor,
hotărârile diferitelor instanţe, să-mi spună demersurile făcute de Ambasada
României în Finlanda pentru a o susţine şi am primit mai multe documente în
finlandeză. Neputând să le descifrez, am căutat o româncă vorbitoare de
finlandeză din Finlanda care să-mi traducă şi rezume partial conţinutul
acestora.
În paranteză fie spus, am aflat cu această ocazie că în
Ambasada României la Helsinki nu există niciun vorbitor de finlandeză, iar
serviciile de traducere/translaţie sunt foarte scumpe.
Ulterior, în şedinţa din 21 februarie 2017 a Comisiei pentru comunităţile de români din
afara graniţelor ţării a fost invitată la propunerea mea doamna
Päivi Pohjanheimo, ambasador al
Republicii Finlanda la Bucureşti, pentru clarificări privind situaţia copiilor
româncei Camelia Smicală.
Doamna Ambasador a refuzat să discute cazul particular,
invocând principiul
confidenţialităţii şi al non-intervenţiei altor autorităţi în activitatea
Protecţiei Copilului, cât şi interesul superior al copilului. Eu am
insistat pe faptul că interesul superior al copilului nu poate justifica
separarea fraţilor şi nerespectarea principiului încredinţării acestora rudelor
apropiate, adică familiei extinse (bunicii materni) din România, dacă se
consideră că mama nu poate să-i crească. Din păcate, deciziile serviciilor
sociale de a-i lua pe copii de lângă mamă nu au fost motivate nici prima, nici a doua oară, decât prin invocarea interesului superior al copilului, după cum
mi-a comunicat Ambasadorul României în Finlanda.
Ca vicepreşedinte al Comisiei, am prezentat cazul în
şedinţă, arătând drama pe care o trăieşte Camelia Smicală Jalaskoski prin
separarea de copiii săi, de 10 şi 11 ani la vremea respectivă, aflaţi în două
centre la cca. 20 km distanţă unul de celălalt, prin încălcarea dreptului la
apărare şi la un proces echitabil, prin lipsa avocatului alocat din oficiu
pentru copii, prevăzut de legislaţia finlandeză.
După întâlnirea cu Ambasadoarea Finlandei, am avut o
întrevedere cu Ministrul de Externe, domnul Teodor Meleşcanu, în care i-am
propus să fie folosiţi studenţi voluntari care să cunoască limba ţării ca
translatori în astfel de cazuri, când sunt şi procese pe rol, şi să fie
înfiinţat un fond de asistenţă juridică nu doar pentru românii care riscă
pedeapsa cu moartea, ci şi pentru astfel de cazuri în care le sunt luaţi copii.
Părinţii în cauză au nevoie de ajutorul statului român pentru că în multe
cazuri nu-şi permit un avocat. Ministrul Meleşcanu mi-a spus că ideea este
bună, dar din păcate nimic nu s-a întâmplat.
Ca urmare, văzând că situaţia familiei Smicală se
înrăutăţeşte, am solicitat autorităţilor finlandeze să efectuăm o vizită de
lucru în Finlanda, la nivel parlamentar, în vederea clarificării şi
soluţionării acestui caz în interesul copiiilor, luând în considerare
obiectivul Comisiei de a-i sprijini şi proteja pe cetăţenii români din afara
granitelor. Din păcate, a existat o mare reticenţă a părţii finlandeze de
a discuta despre acest caz şi foarte greu
a fost agreată o deplasare a unei delegaţii de parlamentari ai comisiei în
Finlanda, în perioada 30 mai-1 iunie, în cadrul căreia am avut întâlniri
cu reprezentanţi ai Ministerului de Justiţie, Ministerului Afacerilor Sociale
şi Sănătăţii, Primăriei Tampere, Serviciului Social şi Ministerului Afacerilor
Externe.
În cadrul vizitei am fost mai întâi acasă la Camelia.
Situaţia tristă în care se afla a fost speculată în mod mizerabil de doi
deputaţi populişti Constantin Codreanu şi Doru Coliu, care nu făcuseră nimic
concret în Comisie pentru ea, dar simţeau un potenţial de imagine prin
mediatizarea cazului (un nou caz Bodnariu) pentru ei. Au făcut un video-un live
cu mama în casa ei, în care se lăudau cât au făcut ei s-o ajute şi cum se luptă
ei cu finlandezii. Am resimţit scena ca pe un viol, o încercare abjectă de a
profita de o dramă.
Marii patrioţi au continuat în aceeaşi notă nefăcând
nimic concret pentru Camelia, dar urcându-se cu un cinism extrem pe valul de
emoţie creat de acest caz. S-au dus la proteste în faţa Ambasadei, s-au bătut
cu cărămida în piept că vor face o lege europeană (nici nu aveau cum!), au
făcut declaraţii sforăitoare în Parlament, dând speranţe deşarte mamei, prin
reluarea temei din când în când strict pentru imagine. În timp ce eu mă
chinuiam să găsesc pe cineva să traducă documente din finlandeză, propuneam un
fond de asistenţă juridică, făceam interpelări către MRP şi MAE, cei doi falşi
salvatori se întreceau în populism dezgustător.
Eu nu am lucrat pentru capital politic în acest caz, ci
am încercat să fac lucruri concrete, demersuri pe lângă MRP, MAE, ANPDCA,
Ambasade pentru a susţine nişte cetăţeni români, cărora le sunt încălcate
drepturile. Şi nu m-am aplecat doar asupra cazului Smicală precum cei doi
campioni ai populismului, pentru că era cel mai vizibil şi mediatizat, ci am
încercat să ajut şi în cazul Barbu, Sutton.
Mai mult decât atât, după audierea în comisie a fostei Ambasadoare a Finlandei la
Bucureşti, am aflat că aceasta a sunat la partidul din care făceam parte la
vremea respectivă pentru ca să facă presiuni, plângându-se că a fost pusă
într-o situaţie incomodă, cu un membru al USR, prezent în comisie. Vă
daţi seama. Unii colegi din
partidul respectiv mi-au reproşat că le-am stricat relaţia cu Ambasadoarea
pentru că nu i-am luat apărarea în comisie, aparent aceasta fiind mai
importantă pentru ei decât susţinerea unor cetăţeni români.
Ce am spus atunci doamnei Ambasador le-am spus şi
autorităţilor cu care ne-am întâlnit la Helsinki: Interesul superior al
copilului nu justifică separarea fraţilor şi ar trebui să însemne încredinţarea
lor familiei extinse, în acest caz buncii materni, cel mai bun mediu pentru
dezvoltarea lor.
În perioada 30 mai – 1 iunie 2017 m-am deplasat în
Finlanda, în cadrul unei delegaţii a
Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera
Deputaţilor pentru a discuta cu autorităţile despre cum funcţionează
sistemul finlandez de protecţia copilului şi cazul mamei căreia i-au fost luaţi
cu forţa doi copii şi plasaţi în două instituţii separate.
Am avut discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului de
Justiţie, Ministerului pentru Afaceri Sociale şi Sănătate şi ai Serviciului
social din Tampere, în cadrul cărora am ridicat mai multe probleme legate de cum este definit interesul suprem al
copilului în legislaţia finlandeză şi de ce nu poate fi justificată
despărţirea fraţilor prin acesta.
În context, am reamintit autorităţilor finlandeze de articolul 12 din Convenţia ONU privind
drepturile copiilor, care obligă statele să garanteze copilului capabil de
discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra locului unde vrea să
trăiască. În legătură cu audierea copiilor în procesul administrativ, mi s-a
răspuns că aceasta nu se face în general pentru minorii sub 12 ani, deşi legea
nu interzice. Între timp, Mihai
Smicală a depăşit vârsta de 12 ani şi totuşi i se refuză audierea şi exprimarea
opiniei, în ciuda legii finlandeze care prevede acest drept, şi a cererii
formulate de el către Curtea Supremă Administrativă, instanţa competentă să
supravegheze serviciul social. Este un abuz inacceptabil!
Când am cerut autorităţilor finlandeze explicaţii pentru
refuzul de a încredinţa copiii familiei extinse, rudelor apropiate, în speţă
bunicilor din România, acestea mi-au răspuns că s-ar crea un un dezechilibru
între familia extinsă a mamei şi a tatălui, dacă s-ar alege una dintre ele.
În numele confidenţialităţii şi al interesului copilului,
autorităţile au refuzat să se refere direct la cazul Cameliei Smicală şi au
vorbit la modul general despre cum functionează sistemul de protecţie a
copilului în Finlanda. Acesta este unul descentralizat, administraţia locală se
ocupă de implementare, iar deciziile
luate de autorităţile locale pot fi atacate la Curtea Suprema[**NOTA MEA, a Oliviei Marcov !
vezi mai jos ! ] şi apoi, în apel, la Curtea Supremă Administrativă.
Din păcate autorităţile finlandeze nu au dat răspunsuri
convingătoare la momentul respectiv nici privind interzicerea contactului copiilor cu duhovnicul lor, Episcopul
Europei de Nord, IPS Macarie, care dorea să-i împărtăşească. La fel nici refuzul de a permite reprezentanţilor
Ambasadei României de a-i vizita pe minori nu a fost motivat în niciun fel.
Partea finlandeză a insistat pe faptul că toate
informaţiile privind copiii sunt confidenţiale
şi că întâlnirile cu
aceştia pot fi restricţionate dacă nu sunt în interesul copilului. Deşi
legislaţia finlandeză prevede sprijinirea părinţilor în creşterea copiilor,
posibilitatea încredinţării acestora rudelor apropiate sau luarea în
considerare a opiniilor copiilor, prevederile nu sunt respectate în practică.
Copiii au fost plasaţi în două instituţii separate, deşi şi-au exprimat dorinţa
de a rămâne alături de mamă, şi nu au fost audiaţi în procesul administrativ,
deşi au solicitat acest lucru în mod repetat. Mai mult, contactul lor cu mama
şi rudele apropiate a fost restricţionat.
După vizită, deputatul Doru Coliu anunţa: „Vom strânge
bani ca să poată sta în Finlanda şi să lupte cu ei! Voi solicita domnului
ministru Meleşcanu să o angajeze pe Camelia Smicală la Ambasada României în
Finlanda!”. Evident o mostră de populism grotesc, fără nicio finalitate decât
la capitolul imagine proprie. Cred că ghiciţi câţi bani a strâns.
Acelaşi tip de populism găunos îl întâlnim şi recent:
Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din
afara graniţelor ţării, se lăuda că a citit mesajele comentatorilor de pe
pagina sa de Facebook de la tribuna Parlamentului privind situaţia Cameliei
Smicală. Citez: „!(…) Mesaje de solidaritate privind un alt caz dramatic, cel
al Cameliei Smicală. Pe unele dintre ele, le-am prezentat în cadrul sesiunii de declaraţii politice din Camera
Deputaţilor. Am încercat să am un debit verbal cât mai alert pentru a
citi cât mai multe dat fiind timpul limitat care este alocat…(…) Rămân în
continuare angrenat în acest proces de convingere a autorităţilor statului
român de a avea un grad de implicare mai mare pentru soluţionarea favorabilă a
acestui dosar. Soluţia este una singură – revenirea Mariei şi a lui Mihai lângă
mama lor”. Ce trebuie să ştiţi este că la
declaraţii politice deputaţii vorbesc în
faţa sălii goale, în care nici presa nu e prezentă, iar mesajele rămân fix
asta…declaraţii politice! Prin urmare praf în ochi, imagine şi
populism cât cuprinde, fără niciun ajutor real pentru Camelia Smicală şi copiii
ei.
Ce am făcut eu în loc să mă „angrenez” în populisme
abjecte. Un lucru normal. M-am
întâlnit cu Ministrul de Externe Bogdan Aurescu pentru a discuta despre
situaţia Cameliei Smicală şi a copiilor ei. Am primit asigurări că MAE va face
toate demersurile posibile legate de dreptul internaţional, de Convenţiile
aplicabile, în sprijinul acestora. În context, i-am propus domnului
Ministru sesizarea Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului şi am reluat
ideea înfiinţării unui Fond de asistenţă juridică pentru astfel de cazuri
pentru a-i ajuta pe părinţii cărora le sunt luaţi copiii să plătească
cheltuielile de judecată, dacă aceştia nu-şi permit un avocat. Totodată,
studenţii români vorbitori de limba ţărilor respective pot fi folosiţi pe post
de translatori/traducători în cadrul unor programe de practică/internship la
Ambasade sau angajaţi contractual. M-am bucurat că am găsit deschidere în MAE
pentru aceste idei şi că Ministrul de Externe a readus în atenţie situaţia doamnei
Camelia Jalaskoski şi a copiilor săi minori în dialogul bilateral cu omologul
său finlandez.
Apoi m-am dus la
Ambasada Finlandei la Bucureşti să vorbesc cu noua Ambasadoare, despre cazul
Smicală, despre cum înţelegem noi în România interesul superior
al copilului, care cere ca fraţii să nu fie despărţiţi şi să fie încredinţaţi
familiei extinse, bunicilor materni din România în acest caz. Din păcate m-am
lovit de un zid, doamna Ambasador
refuzând să discute orice detalii legate de cazul Smicală în sine în numele principiului confidenţialităţii. A mers
până la a invoca GDPR-ul ca motiv pentru
care autorităţile finlandeze refuză să pună dosarul la dispoziţia
reprezentanţilor României.
Totuşi nu
mă voi urca niciodată cu picioarele pe astfel de cazuri pentru că este inuman.
Mi-e scârbă de populismul şi cinismul acesta greţos şi cred că oamenii trebuie
să ştie cine sunt aceste „mari caractere” care se prefac că ajută o mamă aflată
într-o situaţie foarte grea. Eu nu am nimic de câştigat, dar nu pot să
mai tac. Aceste lucruri trebuie cunoscute.
Related [ articole
privind cazulsmicala.ro ] :
Sursa:
https://tribuna.us/matei-dobrovie-adevarul-despre-cazul-smicala-sau-despre-cum-populismul-naste-monstri/
[** NOTA MEA , a Oliviei Marcov!
] : Doar daca Legea privind Protectia copilului
din Finlanda n-a mai suferit si alte modificari ulterior, cu privire la
instantele competente in solutionarea apelurilor/cererilor impotriva deciziilor
autoritatilor Protectiei copilului, atunci, din Legea initiala nr.683din 5
August 1983 mentionata, modificata in 2006 prin Legea nr.583/2006 rezultã ca apelul impotriva unei Decizii privind masura/masurile luate in
temeiul Legii protectiei copilului ( denumita in traducerea in engleza “Act”,
“The Child Welfare Act” ) date de o Curte
Administrativa ( finlandeza ) poate fi formulat inaintea Curtii Supreme Administrative ( a
Finlandei ).
A se vedea :
https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/2006/en20060583_20060583.pdf
“Section 37
APPEAL
TO THE SUPREME ADMINISTRATIVE COURT
Appeals against a decision on care
orders, on placement in substitute care, on restriction of access and on
termination of care, and on matters concerning housing as laid down in section
13, paragraph 1, of this Act, made by an administrative court in pursuance of this Act may be
lodged with the Supreme Administrative Court as laid down in the Administrative
Judicial Procedure Act (154/1950). The petition of appeal with its appended
documents may also be lodged with an administrative court to be forwarded to
the Supreme Administrative Court
Other decisions than those laid
down in paragraph 1 relating to family-oriented and individual child welfare
rendered by an administrative court in virtue of this Act may not be appealed.
“
- in “ACT
AMENDING THE CHILD WELFARE ACT (583/2006)
In
accordance with decision of Parliament,
the
following provisions in the Child Welfare Act of 5 August 1983 (683/1983) are
amended: section 24, paragraph 1, section 25, title of section 26, sections
31, 32 and 37, section 37 as it partly reads in Act 139/1990; and
a new
paragraph 3 is added to section 26, a new paragraph 3 to section 38 when
the present paragraph 2 becomes paragraph 3, and new 23 a, 25 a, 30 a, 31 a-31
c, 32 a-32 f and 35 a to the Act, as follows: [...] ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu