Acatistul Sfintei Anisia, (30 Decembrie)
Condacul 1
Veniţi toţi iubitorii de
prăznuiri să încununăm cu laude, pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe
Hristos Dumnezeu Adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a
înşelat, abătându-i de la Dreapta
Credinţă, iar noi văzând biruinţele ei cu veselie să-i cântăm:
Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult
pătimitoare!
Icosul 1
Cetatea Tesalonicului te are pe tine
ocrotitoare Sfântă Muceniţă Anisia, căci având tu multe bogăţii nu
te-ai legat cu inima de ele, deşi copil fiind, ci din fragedă vârstă ai
cunoscut pe Hristos Dumnezeu Adevărat, Căruia I-ai slujit cu toată osârdia, iar
noi văzând acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, că părinţii tăi ţi-au
împodobit sufletul cu virtuţi creştineşti;
Bucură-te, că ai fost hrănită cu
învăţăturile Dreptei Credinţe;
Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;
Bucură-te, că înţelepciunea ţi-a fost dascăl din pruncie;
Bucură-te, că pe aceasta ai iubit-o mai mult decât jocurile copilăriei;
Bucură-te, că buna cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânăra cu
vârsta;
Bucură-te, că adeseori udai pământul în rugăciunile tale;
Bucură-te, că
înţelegeai cu uşurinţă cele ce citeai din sfintele cărţi;
Bucură-te, că frumuseţile tale trupeşti le ascundeai stând în cămara ta;
Bucură-te, că te-ai ferit cu tot dinadinsul să fii pricină de sminteală;
Bucură-te, că erai nerăbdătoare să ajungi la locaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că sufletul tău dorea să fie împreună cu Mirele Cel Ceresc;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 2-lea
Trecerea părinţilor tăi la cele veşnice ai socotit-o a fi bun prilej de a
împărţi averea ta cea multă la săraci, dorind mai bine a trăi în sărăcie decât
în bogăţie, pe care o socoteai piedică în calea mântuirii; drept acea noi,
văzând acestea, cu dragoste cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Lui Iov te-ai asemănat în răbdare, lui David în blândeţe, lui Solomon în
înţelepciune, căci cu rugăciunea ai biruit toate poftele şi patimile acestei
lumi trecătoare, făcându-te templu al Duhului Sfânt, Care te umbrea şi te
ocrotea de năvălirile vrăjmaşilor, iar credincioşii văzând biruinţele tale cele
mari, îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, că înţelepciunea ta a întrecut cu mult pe cea a înşelătorului;
Bucură-te, că ai călcat puterea lui cu rugăciunile tale;
Bucură-te, ceea ce ţi-ai făcut comoară în ceruri;
Bucură-te, că nu ţi-a părut rău după bogăţia cea pieritoare;
Bucură-te, că pe cei săraci ai mângâiat dându-le cele trebuincioase vieţii;
Bucură-te, că aceia te binecuvântau pentru binefacerile ce le-au primit de
la tine;
Bucură-te, îţi
cântau ţie orfanii şi văduvele;
Bucură-te, că nu ţi-ai oprit nimic din toată avuţia ci pe toată ai
împărţit-o săracilor şi scăpătaţilor;
Bucură-te, că ai lucrat cu mâinile tale pentru a-ţi câştiga hrana cea de
fiecare zi;
Bucură-te, că ai scăpat de toate grijile cele lumeşti;
Bucură-te, că
vrăjmaşul a pierit cu sunet, neizbutind nimic împotriva ta;
Bucură-te, că milostivirea ta nu are margini;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 3-lea
Multe ispite ai răbdat din pricina râvnei tale pentru Domnul, căci diavolul
voia cu orice chip să te abată de pe calea cea bună şi să te împiedice a urma
calea mântuirii, dar tu cu rugăciunile tale l-ai biruit; iar credincioşii de
toate vârstele cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
„Să împărţim toate, ca să luăm apoi toate însutit”, ziceai fecioară întru tot lăudată,
bucurându-te că ai scăpat de cursele diavolului, ca o pasăre din mâna
vânătorului, zburând către înălţimile Cereştii Împărăţii, unde te aştepta
Stăpânul Hristos Cel ce a făcut toate şi te-a păzit nevătămată, pentru aceea
primeşte şi de la noi laudele acestea:
Bucură-te, credincioasă slugă a Domnului;
Bucură-te, că ai
înmulţit talantul cel dat ţie de Stăpânul Hristos;
Bucură-te, că nu l-ai îngropat în pământ după sfatul celui viclean;
Bucură-te, că în cer s-a înmulţit vistieria ta;
Bucură-te, că ţi-ai pus inima ta acolo unde era şi comoara;
Bucură-te, că Împăratul Ceresc a dorit frumuseţea sufletului tău;
Bucură-te, căci cu toată osârdia ţi-ai păzit fecioria trupului şi a
sufletului;
Bucură-te, că
până la cea din urmă a ta suflare ai luptat împotriva uneltirilor diavolului;
Bucură-te, căci cu amar se tânguia vrăjmaşul când s-a văzut biruit;
Bucură-te, că spre Domnul ai aruncat grija ta după îndemnul Proorocului
David;
Bucură-te, mieluşeaua cea fără de răutate a Păstorului Cel Bun;
Bucură-te, că ai moştenit pământul celor blânzi;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 4-lea
Ca o mlădiţă roditoare a Pomului Vieţii te-ai arătat în nevoinţele tale
Muceniţa Anisia, căci Tatăl te-a curăţit ca mai multă roadă să aduci prin
suferinţele cele de multe feluri, pe care le-ai luat ca pe o băutură prea dulce
şi bine mirositoare căci nu ai cârtit împotriva Ziditorului, ci cu multă
veselie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Dragostea ta pentru cei săraci şi nevoiaşi, pururea ne îndeamnă spre a te
lăuda fără încetare, căci pe cei din legături şi din temniţe îi cercetai adesea
şi îi mângâiai pe fiecare dintre ei cu ce aveau nevoie, iar pe cei mâhniţi îi
alinai cu vorbe bune umplându-i de nădejdea mântuirii, iar noi bine ştiind a ta
iubire de aproapele şi de Dumnezeu, îţi aducem în dar unele ca acestea:
Bucură-te, bună sfătuitoare
a celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că din vistieria cea bună a inimii tale ai scos lucruri bune;
Bucură-te, că le-ai împărţit tuturor cu dărnicie;
Bucură-te, căci cu dărnicie ai secerat spicele vieţii veşnice;
Bucură-te, că pentru biruinţă ai primit de la Domnul apa cea vie;
Bucură-te, că
însetând după dreptate, îndată o ai dobândit;
Bucură-te, că nădejdea ta în Domnul nu a fost ruşinată;
Bucură-te, că Domnul te-a încununat pentru vitejia luptelor tale;
Bucură-te, că
deşi femeie fiind ai avut tărie întocmai ca un bărbat;
Bucură-te, că vârsta ta nu te-a împiedicat a lua cununa biruinţei;
Bucură-te, că te-ai lepădat de orice mângâiere trupească;
Bucură-te, că vieţuirea ta s-a asemănat cu a Îngerilor;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 5-lea
Ca un stâlp de foc se înalţau rugăciunile tale către Tronul Prea Sfintei
Treimi, când cereai să fii învrednicită a fi părtaşă Patimilor Domnului, căci
doreai să-ţi primeşti sfârşitul prin nevoinţă Mucenicească. Noi însă văzând
această dorinţă a ta neîndoită, cu bucurie cântăm lui Dumnezeu Celui ce te-a
întărit pe tine: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ca un zid nezdruncinat ţi-a fost rugăciunea cea neîncetată în lupta cu
puterile întunericului, că deşi vrăjmaşul îţi aducea deseori lenevire, tu cu
rugăciunile tale îi stricai toate uneltirile lui iar el fugea departe, neputând
a se apropia de tine multă vreme, iar noi creştinii, văzând darul lui Dumnezeu
care locuia întru tine, cu umilinţă grăim acestea:
Bucură-te, că ai
strălucit ca o lumină în mijlocul întunericului;
Bucură-te, că ai fost stăpână peste patimile cele stricătoare de suflet;
Bucură-te, că le-ai stins pe ele cu ploaia rugăciunilor tale;
Bucură-te, că nevoinţele tale nimeni nu le poate spune;
Bucură-te, ocrotitoarea şi sprijinitoarea celor ce-ţi poartă numele cu
vrednicie
Bucură-te, că
nimeni nu rămâne fără ajutor din cei ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, că eşti grabnică ajutătoare celor nevoiaşi;
Bucură-te, că
rugăciunile tale înaintea lui Dumnezeu nu rămân neascultate;
Bucură-te, ceea
ce te înduri de cei asupriţi;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de balaurul cel cu multe capete;
Bucură-te, că
l-ai surpat pe el cu toată viclenia lui;
Bucură-te, că niciodată nu te-a putut supune voii lui;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 6-lea
Văzându-se începătorul răutăţii biruit şi călcat în picioare de către o
tânăra fecioară, se tânguia cu amar neştiind ce să mai facă pentru a stârpi cu
totul pe creştinii cei nevinovaţi, s-a folosit de sluga sa cea credincioasă
împăratul Maximian, care a poruncit că oricine poate să omoare pe creştini fără
teamă de judecată, neştiind necuratul că se osândeşte pe sine prin aceasta, iar
noi minunându-ne de iconomia lui Dumnezeu, îi cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Inimă înfrantă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, grăieşte Proorocul
David, iar tu frumoasă fecioară ai adus lui Dumnezeu această jertfă bine
plăcută a nevoinţei Muceniceşti, care te-a făcut strălucitoare ca şi soarele în
Împărăţia lui Dumnezeu, pe care ai dorit-o cu tot sufletul tău, tu ajută-ne
nouă cu rugăciunile tale cele bine primite înaintea lui Hristos Dumnezeu, ca
să-ţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, că ai alergat spre Mucenicie ca spre un ospăţ mare;
Bucură-te, că dragostea ta a întrecut cu mult răutatea tiranului împărat;
Bucură-te, că ţi-ai întors ochii de la deşertăciuni;
Bucură-te, că
i-ai deschis doar pentru a vedea cele bune şi folositoare;
Bucură-te, că ai fost afierosită lui Dumnezeu încă din pântecele maicii
tale;
Bucură-te, că
prin Semnul Sfintei Cruci ai spulberat puterea vrăjmaşilor;
Bucură-te, că ţi-ai aşteptat sfârşitul ca pe o zi de mare sărbătoare;
Bucură-te, fecioară de Dumnezeu înţelepţită;
Bucură-te, comoară de Dumnezeu păzită;
Bucură-te, că
întocmai ca o albină ai adunat mierea Dreptei Credinţe;
Bucură-te, că întunecimea închinării la idoli ai luminat-o cu învăţăturile
tale cele drepte;
Bucură-te, mireasa lui Hristos Dumnezeu cea înţeleaptă;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 7-lea
Drumul vieţii tale a fost scurt pe acest pământ, căci ţi-a fost curmat de
către un ostaş întunecat cu închinarea idolească, deoarece nu ai vrut să te
alături celor nebuni şi spurcaţi la inimă şi la minte, ci ai ales mai bine a
muri creştină decât a trăi în păgânătate, pentru aceea noi văzând curajul tău,
cântăm lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Întreitele valuri ale lumii acesteia trecătoare care îneacă pe toţi cei ce
intră în ea, nu te-au putut vătăma pe tine care ţi-ai pus nădejdea în Domnul
Hristos, căci te-a păzit nevătămată, pentru aceea cu smerenie îţi cântăm unele
ca acestea:
Bucură-te, că
toată viclenia lui Veliar ai vădit-o;
Bucură-te, că deşi a supus pe mulţi, pe tine nu te-a putut supune;
Bucură-te, că gândirea ta era tot timpul la Ziditorul;
Bucură-te, că neclintită ţi-a rămas hotărârea ta de a rămâne creştină;
Bucură-te, că inima ta era plină de dorul lui Hristos;
Bucură-te, că doreai să mori cât mai degrabă pentru a ajunge în Împărăţia
Cerurilor;
Bucură-te, că Heruvimii ţi-au făcut cărare către Tronul Prea Sfintei Treimi
Bucură-te, că Serafimii şi toate Puterile Cereşti s-au bucurat pentru tine;
Bucură-te, că ai fost rânduită în ceata Fecioarelor Celor Înţelepte;
Bucură-te, că
Hristos te-a răsplătit cu multe daruri pentru nevoinţa ta;
Bucură-te, că diadema frumuseţii şi a fecioriei ai luat;
Bucură-te, că în ceruri cu Sfinţii te veseleşti;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 8-lea
Pământul s-a sfinţit cu sângele tău, pe care ţi l-ai vărsat pentru credinţa
cea dreaptă în Hristos Dumnezeu Cel ce şi-a vărsat Sângele Său pentru noi şi
pentru a noastră mântuire, Căruia în vecii nesfârşiţi Îi cântăm împreună cu
tine: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Suspinurile tale s-au auzit la cer înaintea lui Dumnezeu, drept aceea,
degrab a împlinit cererea ta şi te-a luat la Sine spre a-L lăuda împreună cu
Îngerii, cu Arhanghelii şi cu toate Puterile Cereşti, drept aceea primeşte şi
de la noi nevrednicii aceste laude:
Bucură-te, că ai
fost ca o mama pentru sărmani;
Bucură-te, povăţuitoarea
orbilor;
Bucură-te,
sprijinul şi îmbărbătarea celor slabi la suflet;
Bucură-te, mijlocitoarea păcătoşilor către Dumnezeu;
Bucură-te, că demonii se izgonesc cu rugăciunile tale;
Bucură-te,
folositoarea celor ce aleargă la mijlocirea ta;
Bucură-te, că ai oprit năvălirile demonilor celor cumpliţi;
Bucură-te, că puterea lor s-a arătat înaintea ta ca praful în faţa
vântului;
Bucură-te, că şi
după moarte faci minuni;
Bucură-te, că eşti ajutătoare celor ce se primejduiesc pe marea vieţii
acesteia;
Bucură-te, că
alini durerile celor suferinzi;
Bucură-te, că întăreşti bătrâneţile cele slabe;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al 9-lea
Tinerii de toate vârstele te laudă pe tine Sfântă Muceniţa Anisia şi cu
dragoste şi credinţă se închină chipului tău celui cinstit, deoarece cuvintele
omeneşti nu pot să spună bărbăţia sufletului de care ai dat dovadă deşi tânără
fiind, pentru aceasta Îi cântăm Celui ce te-a întărit pe tine, laudă de
mulţumire: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ziua trecerii tale din această viaţă la cele veşnice, ne aminteşte mereu de
osârdia cu care ai mers pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ca o
mieluşea fără prihană ai urmat Păstorului Celui Bun care te-a chemat în staulul
oilor Sale care au ascultat de glasul Lui, iar noi văzând iconomia Sa cea
pentru noi şi minunându-ne de ascultarea ta, îţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că nu te-ai infricosat sa marturisesti pe Hristos, Dumnezeu
Adevarat;
Bucură-te, că şi
El te-a mărturisit înaintea Tatălui şi a Îngerilor;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos ai împlinit-o;
Bucură-te, că
fără greutate ai purtat jugul cel bun;
Bucură-te, că sarcina cea uşoară cu veselie ai primit-o;
Bucură-te, că până la sfârşit ai suferit ispitele vieţii;
Bucură-te, că mântuire ţi-au pricinuit ţie toate acestea;
Bucură-te, că în
cer ţi-ai agonisit plată faptelor şi a ostenelilor tale;
Bucură-te, că Sfinţii te-au primit în locaşurile lor;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi sălăşluită în sânurile lui Avraam;
Bucură-te, că mare plată ai dobândit de la Hristos pentru nevoinţa ta;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a vedea pe Dumnezeu în ceruri;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al
10-lea
Prin viaţa ta cea pământească, ne-ai lăsat pildă de vieţuire cu adevărat
creştinească, arătându-ne că mântuirea se dobândeşte fără prea multă osteneală,
dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu care poate să ne mântuiască şi Căruia Îi
cântăm cântare de biruinţă: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Pomenirea ta cea vrednică de laudă o prăznuim astăzi noi credincioşii care
te cinstim cu multă evlavie şi bucurie, deoarece credem cu adevărat că
mijloceşti împreună cu Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi Sfinţii pentru
izbăvirea noastră din cursele vrăjmaşului cel pierzător de suflete şi urâtorul
de bine, iar noi păcătoşii nu ne pricepem ce să zicem, fără numai aceste laude:
Bucură-te, că
Cetele Îngerilor s-au mirat de tăria ta;
Bucură-te, că te-au însoţit până la Tronul Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că
demonii nu au avut cu ce să te învinuiască;
Bucură-te, că a
fost ruşinată viclenia lor;
Bucură-te, că nu ai fost amăgită de răutatea lor;
Bucură-te, că i-ai supus pe ei sub picioarele tale;
Bucură-te, că se tânguiau de pierderea ta;
Bucură-te, că
ţi-ai făcut scut nebiruit rugăciunea cea neîncetată;
Bucură-te, că ai frânt toate legăturile lor;
Bucură-te, că în
laţurile lor s-au prins cei ce le-au făcut;
Bucură-te, că
i-ai ocărât pe ei pentru îndrăzneala lor cea neruşinată;
Bucură-te, că
Domnul a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al
11-lea
Cine a auzit vreodată că o fecioară tânără să biruiască pe demonii cei
cumpliţi, care s-au ostit cu toţii împotriva ei să o înşele cu diferite
meştesuguri născocite de răutatea lor, dar fecioara nu şi-a plecat urechea la
sfatul lor, ci ca o porumbiţă fără prihană a zburat la Cel ce a zidit-o pe ea,
Căruia acum Îi cântă în vecii nesfârşiţi cântarea de biruinţă: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Vieţuind puţin timp pe pământ, ai plinit ani îndelungaţi, că deşi ai avut
trup de fecioară tânără, mintea şi înţelepciunea ţi-au fost ca a unui bătrân
iscusit, căci ţi-ai cheltuit viaţa cu folos, atât pentru tine cât şi pentru
semenii tăi, pentru aceasta noi netrebnicii robii tăi îţi aducem laudele
acestea:
Bucură-te, că
înţelepciunea pe care o ai iubit ţi-a fost călăuză în viaţă;
Bucură-te, că nu ai râvnit nimic din cele trupeşti;
Bucură-te, că dorirea ta ţi-ai îndreptat-o spre Hristos Mirele tău;
Bucură-te, că nu ai părăsit calea cea îngustă şi cu chinuri;
Bucură-te, că ai umblat pe ea fără şovăire;
Bucură-te, că ai
dat mulţumire lui Dumnezeu pentru toate în viaţa;
Bucură-te, că
ţi-ai dus crucea ta cu faţa veselă;
Bucură-te, că ai ruşinat pe ostaşul care te silea pe tine la închinarea
idolească;
Bucură-te, că ai socotit a fi mai înţelept lucru a cinsti pe Ziditor iar nu
zidirea;
Bucură-te, că haina botezului tău o ai păzit neîntinată;
Bucură-te, că ai avut dreapta socoteală întru toate;
Bucură-te, că
Sfântul Înger păzitorul tău te-a păzit până la cea din urmă a ta suflare;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al
12-lea
Vremea sfârşitului nostru este aproape şi vine moartea de care nimeni nu
poate să scape, căci pământ suntem şi în pământ vom merge cu toţii; drept aceea
cădem cu umilinţă înaintea ta Sfântă Muceniţă Anisia, care pentru Numele lui
Hristos ai pătimit şi ţi-ai vărsat sângele, pe care roagă-L să ne dea vreme de
pocăinţă şi întoarcere la calea mântuirii mai înainte de sfârşit, ca să-I
cântăm cântarea: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Nimeni din cei legaţi cu poftele şi cu patimile nu este vrednic a sluji
Ziditorului nostru Dumnezeu, căci a sluji lui Dumnezeu este lucru mare şi
înfricoşat, însă tu frumoasă fecioară de Dumnezeu purtătoare te-ai dovedit a fi
plină de râvnă dumnezeiască şi ne-ai arătat cum se poate apropia cineva de
Dumnezeu prin post, rugăciune şi milostenie, iar noi păcătoşii nu ne pricepem
cum să te lăudăm după vrednicie, ci îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ceea
ce cu îndârjire ai luptat împotriva răutăţii diavoleşti;
Bucură-te, că eşti de aceeaşi râvnă cu Apostolii;
Bucură-te, că te-ai încununat cu Mucenicii;
Bucură-te, că dănţuieşti cu Cetele Cuvioşilor;
Bucură-te, că plată de mărturisitoare ai luat;
Bucură-te, că ai
vieţuit Îngereşte în trup de lut;
Bucură-te, că te-ai asemănat Serafimilor în slăvirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că
diavolii nu pot suferi numele tău;
Bucură-te, că i-ai izgonit ca pe nişte neputincioşi;
Bucură-te, că
sfintele tale moaşte izvorăsc minuni de tămăduiri;
Bucură-te, că opreşti năvălirile demonilor întocmai ca o stavilă;
Bucură-te, că stârpeşti întunecimea idolească cea pierzătoare de suflete;
Bucură-te Sfântă
Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Condacul al
13-lea
O, prea lăudată Muceniţă Anisia pururea pomenită, fii mijlocitoare pentru
noi păcătoşii care alergăm la ajutorul şi la folosinţa ta, cu care poţi să ne
ajuţi nouă celor ce ne aflăm în noianul patimilor lumeşti, ca izbăvindu-ne cu
rugăciunile tale, să-I cântăm lui Dumnezeu, în Împărăţia Sa Cea Cerească,
cântare de biruinţă: Aliluia!
( acest condac se
zice de trei ori ) ; Apoi se zice iarăşi Icosul 1 :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu