Stela Moraru-Pavel, Mihaela-Victoria Munteanu, Olivia-Maria Marcov iunie 2009, USH, Drept

Stela Moraru-Pavel, Mihaela-Victoria Munteanu, Olivia-Maria Marcov iunie 2009, USH, Drept

Petrutu Crãciunas anii 1976 la Marea Mediterana Algeria

Petrutu Crãciunas anii 1976 la Marea Mediterana Algeria

Clasa 9-12 V 1982-1986 in 7 iulie 2006 liceul N Balcescu Bucuresti, Romania

Clasa 9-12 V 1982-1986 in 7 iulie 2006 liceul N Balcescu Bucuresti, Romania

Clasa 12 V Colegiul National Sf Sava promotia 1986

Clasa 12 V Colegiul National Sf Sava promotia 1986

Jésus-Christ, Jezu Ufam Tobie, Isuse mã încred in tine

Jésus-Christ, Jezu Ufam Tobie, Isuse mã încred in tine

Iulia Motoc Bucharest Romania CEDO

Iulia Motoc Bucharest Romania CEDO

Iulia Motoc Patriarhie, Turnul Clopotnita din 1698, 8 septembrie 2013

Iulia Motoc Patriarhie, Turnul Clopotnita din 1698, 8 septembrie 2013

Petrutu, prietenul meu din copilaria, Aurora si Tutzu (Petru) Craciunas parintii lui (Algeria)

Petrutu, prietenul meu din copilaria, Aurora si Tutzu (Petru) Craciunas parintii lui (Algeria)

Sr Dominique, Renée, Olivia, Corina R., Anca, Victoria si Iudit (Ungaria), Ruxandra, Monica ...

Sr Dominique, Renée, Olivia, Corina R., Anca, Victoria si Iudit (Ungaria), Ruxandra, Monica ...

Petrutu Crãciunas si Stephanie White Mountain

Petrutu Crãciunas si Stephanie White Mountain

Sr. Georges, Renée, Marie-Lucie, Suzanne, Octavie, Dominique, RDC Constantine

Sr. Georges, Renée, Marie-Lucie, Suzanne, Octavie, Dominique, RDC Constantine

Olivia Maria Marcov si Corina Resl Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine

Olivia Maria Marcov si Corina Resl Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine

Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine Algeria 1972 1976

Scoala Catolica Doctrina Crestina Constantine Algeria 1972 1976

Mihai Miriunis, Laura Simion, Mihai-Ionut Taciu colegii mei de facultate

Mihai Miriunis, Laura Simion, Mihai-Ionut Taciu colegii mei de facultate

Peter-Jacob Hehn Petrutu's friend Canada

Peter-Jacob Hehn Petrutu's friend Canada

Prof.dr.Dorel Zugravescu, ing.J.-B.Deloly, Olivia Maria Marcov, prof.dr.Ieronim Mihaila

Prof.dr.Dorel Zugravescu, ing.J.-B.Deloly, Olivia Maria Marcov, prof.dr.Ieronim Mihaila

Iulia Motoc 15 august 2013

Iulia Motoc 15 august 2013

Laura Simion, colega mea de la Drept, USH, Bucharest

Laura Simion, colega mea de la Drept, USH, Bucharest

Prof.dr.NIcolae Marcov ( father ) si prof.Udriste

Prof.dr.NIcolae Marcov ( father ) si prof.Udriste

Prof.dr.Florin Munteanu si Leon Zagrean

Prof.dr.Florin Munteanu si Leon Zagrean

Prof.dr.Ieronim Mihaila, ing.J.-B.Deloly AIRAMA, Olivia Marcov

Prof.dr.Ieronim Mihaila, ing.J.-B.Deloly AIRAMA, Olivia Marcov

Jesus-Christ

Jesus-Christ

Tatal meu Nicolae Marcov, Revedere colegi liceu Gh.Sincai, promotia 1959, in 31/oct./2013

Tatal meu Nicolae Marcov, Revedere colegi liceu Gh.Sincai, promotia 1959, in 31/oct./2013

Olivia Maria N. Marcov, august 2006, Bucuresti

Olivia Maria N. Marcov, august 2006, Bucuresti

Sorin Tilie, Silviu Marcov, Olivia Maria Marcov, septembrie 2003 Bucuresti

Sorin Tilie, Silviu Marcov, Olivia Maria Marcov, septembrie 2003 Bucuresti

Olivia Maria Marcov, Alexandra Georgescu, Adrian Pafa, Bianca Eftimie, aug.2009, Bucharest

Olivia Maria Marcov, Alexandra Georgescu, Adrian Pafa, Bianca Eftimie, aug.2009, Bucharest

Stéphanie Crãciunas Peter Hehn and Stéphanie's cousin, Canada

Stéphanie Crãciunas Peter Hehn and Stéphanie's cousin, Canada

Maica Domnului cu pruncul, Rugaciune la aprinderea candelei

Maica Domnului cu pruncul, Rugaciune la aprinderea candelei

Mission to Magadan Sister Miriam praying the rosary June 24 2014

Mission to Magadan Sister Miriam praying the rosary June 24 2014

The Catholic Parish of the Sacred Heart of Jesus, Constantine Algeria 1972 1976

The Catholic Parish of the Sacred Heart of Jesus, Constantine Algeria 1972 1976

Laura Adriana Bucharest Romania July 2009

Laura Adriana Bucharest Romania July  2009

Olivia Maria Marcov December 2007 Bucharest Romania Cristi s Birthday

Olivia Maria Marcov December 2007 Bucharest Romania Cristi s Birthday

Olivia Maria Marcov si Laura Gabriela Cristea in Aparatorii Patriei anul IV 2008 2009

Olivia Maria Marcov si Laura Gabriela Cristea in Aparatorii Patriei anul IV 2008 2009

Fr Michael Shields Bronislava s gulag number Anchorage USA 2014

Fr Michael Shields Bronislava s gulag number Anchorage USA 2014

Liliana Iacob Barna 8 martie 2014 Bucuresti Romania

Liliana Iacob Barna 8 martie 2014 Bucuresti Romania

Olivia Marcov Liliana Iacob Gratiela Andreescu 20 August 1979 Bucharest Romania

Olivia Marcov Liliana Iacob Gratiela Andreescu 20 August 1979 Bucharest Romania

Liliana Iacob and Gratiela Andreescu Italy Bucharest Romania

Liliana Iacob and Gratiela Andreescu Italy Bucharest Romania

Peter Jacob Hehn Petrutu's friend CANADA

Peter Jacob Hehn Petrutu's friend CANADA

Mission to Magadan Fr Michael Shields Children Saturday Club April 29 2014

Mission to Magadan Fr Michael Shields Children Saturday Club April 29 2014

Professor Nicolae Marcov at the Faculty of Matehmatics str Academiei 14 Bucharest Spiru Haret amph

Professor Nicolae Marcov at the Faculty of Matehmatics str Academiei 14 Bucharest Spiru Haret amph

Professor Nicolae Marcov Faculty of Mathematics 14 str Academiei sector 3 Bucharest

Professor Nicolae Marcov Faculty of Mathematics 14 str Academiei sector 3 Bucharest

Iulia Motoc ORTA ITALY September October 5 2014 Romania

Iulia Motoc ORTA ITALY September October 5 2014 Romania

Iulia Motoc Clasa I 1973 Romania

Iulia Motoc Clasa I 1973 Romania

Professor Ieronim Mihaila Faculty of Mathematics Str Academiei 14 3rd floor Bucharest 2007

Professor Ieronim Mihaila Faculty of Mathematics Str Academiei 14 3rd floor Bucharest 2007

Olivia Maria Marcov Andrei Dobrescu 12 V 30 Martie 2007 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov Andrei Dobrescu 12 V 30 Martie 2007 Bucharest Romania

Iulia Motoc Isla Bella September October 5 2014 Romania

Iulia Motoc Isla Bella September October 5 2014 Romania

Olivia Maria Marcov 1968 1969 in Str Sebastian Bucharest Romania la bunica mea Jeana Mardale

Olivia Maria Marcov 1968 1969 in Str Sebastian Bucharest Romania la bunica mea Jeana Mardale

Olivia Maria Marcov JB Deloly AIRAMA July 20 2012 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov JB Deloly AIRAMA July 20 2012 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 School Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 School Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov December 1970 Bucharest Romania

Olivia Maria, Nicolae, Magdalena, Silviu Marcov, Maria, Irina Craciunas in 1980 Bucharest sector 6

Olivia Maria, Nicolae, Magdalena, Silviu Marcov, Maria, Irina Craciunas in 1980 Bucharest sector 6

Magdalena Marcov my mother and aunt Stefania Sestocenco Bucharest '60

Magdalena Marcov my mother and aunt Stefania Sestocenco Bucharest '60

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciunas' Birthday May 17 1982 Bucharest Romania

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciunas' Birthday May 17 1982 Bucharest Romania

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciuns'Birthday May 17, 1982, 2 years old, Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Irina Craciuns'Birthday May 17, 1982, 2 years old, Bucharest

Olivia Maria Marcov Irina Craciunas Silviu Marcov January 1, 1983 Bucharest

Olivia Maria Marcov Irina Craciunas Silviu Marcov January 1, 1983 Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr.Craciunas, Irina's Birthday, May 17, 1985 Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr.Craciunas, Irina's Birthday, May 17, 1985 Bucharest

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr., Irina Craciunas' Birthday, May 17, 1985, Bucharest Romania

Olivia Maria, Silviu Marcov, Silviu Jr., Irina Craciunas' Birthday, May 17, 1985, Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov in 1969 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov in 1969 Bucharest Romania

Mission to Magadan October 29 2014

Mission to Magadan October 29 2014

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus June 4 2014 Magadan Russia USA

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus June 4 2014 Magadan Russia USA

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus Mission to Magadan E News Oct 2014

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus Mission to Magadan E News Oct 2014

The Holy Virgin Mary and the Kremlin Russia December 2014

The Holy Virgin Mary and the Kremlin Russia December 2014

Vladimir Vladimirovich Putin FB page Kremlin Ru En Jan 7 2015

Vladimir Vladimirovich Putin FB page Kremlin Ru En Jan 7 2015

MOSCOW THE CATHEDRAL OF THE IMMACULATE HEART OF MARY ANNA BELOVA

MOSCOW THE CATHEDRAL OF THE IMMACULATE HEART OF MARY ANNA BELOVA

Jesus, The Holy Mother of God Kazanskia by Irina VESELKINA RUSSIA versta-K.ru

Jesus, The Holy Mother of God Kazanskia by Irina VESELKINA RUSSIA versta-K.ru

Vladimir Putin et les enfants orphelins Russie Noel 2014

Vladimir Putin et les enfants orphelins Russie Noel 2014

God and Baby Jesus Ekaterina and Anton Daineko Belarus

God and Baby Jesus Ekaterina and Anton Daineko Belarus

Liliana Iacob Gratiela Andreescu September 2014 Bucharest Romania

Liliana Iacob Gratiela Andreescu September 2014 Bucharest Romania

Gratiela Andreescu Romania Italia

Gratiela Andreescu Romania Italia

Liliana Iacob Barna si Carina Barna 5 iulie 2015 Bucharest Romania

Liliana Iacob Barna si Carina Barna 5 iulie 2015 Bucharest Romania

Vladimir Putin Moscow Russia 2015

Vladimir Putin Moscow Russia 2015

Sr Barbara Hojda Polonia Iunie 2015

Sr Barbara Hojda Polonia Iunie 2015

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015 Pologne

Sr Barbara Hojda Les Filles de la Charité Magadan Russia 2015 Pologne

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus April 26 2015 Magadan Russia

Fr Michael Shields of The Heart of Jesus April 26 2015 Magadan Russia

Father Michael Shields of The Heart of Jesus May 21 2015 The Poor Claire Sisters Ireland

Father Michael Shields of The Heart of Jesus  May 21 2015 The Poor Claire Sisters Ireland

Luminita Marina Raileanu psiholog Bucharest Romania July 4 2015

Luminita Marina Raileanu psiholog Bucharest Romania July 4 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13Iulie 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13Iulie 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13 Iulie 2015

Sr Barbara Hojda Magadan Russia 13 Iulie 2015

Vie de Prieres JESUS CHRIST

Vie de Prieres JESUS CHRIST

Olivia Maria Nicolae MARCOV 3 decembrie 2015

Olivia Maria Nicolae MARCOV 3 decembrie 2015

Vladimir Putin, Moscou, Russie, octobre-décembre 2015

Vladimir Putin, Moscou, Russie, octobre-décembre 2015

Irina Vatava Moscalenco la fille de Boris Vatav Ma cousine Chisinau Moldova

Irina Vatava Moscalenco la fille de Boris Vatav Ma cousine  Chisinau Moldova

Tania Trahman la petite fille de Boris Vatav Chisinau Moldova

Tania Trahman la petite fille de Boris Vatav Chisinau Moldova

Natasa la fille aînée de Boris Vatav son mari et Tania Trahman leur fille Chisinau Moldova

Natasa la fille aînée de Boris Vatav son mari et Tania Trahman leur fille Chisinau Moldova

Irina Vatav la fille de Boris Vatav le cousin de mon père de Chisinau Moldova

Irina Vatav la fille de Boris Vatav le cousin de mon père de Chisinau Moldova

Valentina et Boris et Irina Vatav Chisinau Moldova

Valentina et Boris et Irina Vatav Chisinau Moldova

Valentina et Boris Vatav le cousin de mon père Chisinau Moldova 2015

Valentina et Boris Vatav le cousin de mon père Chisinau Moldova 2015

Jesus Christ Iisus Hristos

Jesus Christ Iisus Hristos

NOTRE DAME DE LOURDES PRIEZ POUR NOUS

NOTRE DAME DE LOURDES PRIEZ POUR NOUS

Olivia Maria Marcov 1 Octombrie 2014 Bucharest Romania

Olivia Maria Marcov 1 Octombrie 2014 Bucharest Romania

DUMNEZEU TATAL CERESC SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC ATOTTIITORUL

DUMNEZEU TATAL CERESC SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC ATOTTIITORUL

Olivia Maria MARCOV 5 Ianuarie Janvier 2016 Bucharest Romania

Olivia Maria MARCOV 5 Ianuarie Janvier 2016 Bucharest Romania

Le mot de Jesus Christ Le Verbe Dieu Sfinte Dumnezeule Sfinte Tare Sfinte Fara de Moarte

Le mot de Jesus Christ Le Verbe Dieu Sfinte Dumnezeule Sfinte Tare Sfinte Fara de Moarte

SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL CINE E CA DUMNEZEU NIMENI NU E CA DUMNEZEU SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC

SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL CINE E CA DUMNEZEU NIMENI NU E CA DUMNEZEU SFANT VESNIC VIU ATOTPUTERNIC

Jesus Misericordia ISUS CRISTOS SI COROANA DE SPINI PATIMILE

Jesus Misericordia ISUS CRISTOS SI COROANA DE SPINI PATIMILE

Olivia Marcov Bogdan Buzoianu 31 janvier 1976 CONSTANTINE ALGERIE

Olivia Marcov Bogdan Buzoianu 31 janvier 1976 CONSTANTINE ALGERIE

Maica Domnului icoana Sf Ap Luca aici MD Vladimir

Maica Domnului icoana Sf Ap Luca aici MD Vladimir

Saint Padre Pio NOS LARMES AU CIEL

Saint Padre Pio NOS LARMES AU CIEL

Profesor fizica Ion MANEA Olivia Marcov cl 12 V 1986 Liceul N Balcescu Colegiul Sf SAVA Bucuresti

Profesor fizica Ion MANEA Olivia Marcov cl 12 V 1986 Liceul N Balcescu Colegiul Sf SAVA Bucuresti

Olivia Maria Marcov Icône de la Mère de Dieu Salvatrice et Secours des Affligés Bucarest Romania

Olivia Maria Marcov Icône de la Mère de Dieu Salvatrice et Secours des Affligés  Bucarest Romania

Silviu Marcov mon frère fratele meu Bucarest Romania

Silviu Marcov mon frère fratele meu Bucarest Romania

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 la classe 12 V Bucarest Roumanie 2016

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 la classe 12 V Bucarest Roumanie 2016

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 Bucarest Roumanie 2016

Lycée Balcescu Saint Sava 1986 Bucarest Roumanie 2016

Notification blogspot.com 17 novembre 2016

Notification blogspot.com 17 novembre 2016

Nasterea Domnului La Naissance du Petit Jésus

Nasterea Domnului La Naissance du Petit Jésus

Jésus-Christ

Jésus-Christ

luni, 22 februarie 2016

Schitul Sfantul Ilie, Facebook

Schitul Sfantul Ilie, Facebook

https://www.facebook.com/schitulsfilie/?fref=nf

http://schitulsfilie.blogspot.com


"Spune Sfântul Ioan Scărarul că singura virtute neimitată de diavoli este smerenia. Diavolii ştiu să cânte, ştiu teologie mai multă decât toţi teologii din lume, priveghează mai mult decât toţi călugării, nu dorm niciodată, nu mănâncă, cred în Dumnezeu, şi altele. Un singur lucru nu ştiu şi nu pot diavolii să facă: să se smerească! În iad sunt şi preoţi, şi călugări, şi fecioare, şi împăraţi... Numai smeriţi şi milostivi nu sunt în iad!" - Părintele Cleopa de la Sihăstria

*
PF Daniel: Avorturile au depășit numărul populației României!
patriarhul-daniel-mesaj-important-despre-orele-de-religie-330249
Patriarhul Daniel a deplâns, în predica ținută, miercuri, la slujba de Sfântul Ioan, de la Mănăstirea Zamfira, faptul că România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce privește rata avorturilor, iar țara noastră a devenit mai mult un loc al înmormântărilor decât al botezurilor.
Din nefericire, astăzi sunt la noi mai multe înmormântări decât botezuri. Populația îmbătrânește, numărul românilor scade, iar cel al avorturilor a depășit numărul populației. Peste 20 de milioane de avorturi s-au făcut în țara noastră din 1990 încoace, și suntem printre primii din Europa la aceste capitol. Suntem creștini, dar nu viețuim creștinește întru totul”, a spus Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, conform orthonews.ro.
”Sărbătoarea de astăzi ne cheamă să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru copiii pe care-i avem, să-L rugăm să ne dea copii atunci când suntem căsătoriți iar dacă nu avem copii să-i ajutăm pe cei care au, ca să simțim binecuvântarea lui Dumnezeu. Fiecare copil care se naște are o chemare sfântă de la Dumnezeu”, a adăugat Patriarhul Daniel.
România are cea mai mare rată a avorturilor din Uniunea Europeană, 480 de avorturi la 1.000 de nașteri. Din 1958 până în prezent au fost înregistrate, doar în spitalele de stat, peste 22.000.000 de avorturi, mai mult decât este în prezent populația țării noastre, relateaza portalul de stiri activenews.ro.

*
Incepand cu Duminica „Vamesului si a Fariseului” (21 februarie), vom intra in perioada Triodului, o etapa premergatoare Sfintelor Pasti.
Denumirea de „triod” vine de la cartea in care sunt redate slujbele din acest timp. Cuvantul „triod” provine din termenul grecesc „triodion”, format din cuvintele „tria” (trei) si „odi” (oda) si inseamna cantare in trei strofe, ode.
Perioada Triodului cuprinde 10 saptamani. Ea incepe cu trei saptamani inainte de Postul Mare si ia sfarsit in Sambata Pastilor. Aceasta perioada cuprinde zilele pregatitoare Postului Sfintelor Pasti; Postul Sfintelor Pasti si Saptamana Patimilor.
Duminicile pregatitoare Postului Sfintelor Pasti: Duminica vamesului si a fariseului (Luca 18, 9-14), Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11-32), Duminica infricosatoarei judecati (Matei 25, 31-46) si Duminica izgonirii lui Adam din rai (Matei 6, 14-21).
La slujba Utreniei se canta incepand cu Duminica Vamesului si a Fariseului, imnele:
„Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un Indurat, curateste-l cu mila milostivirii Tale!”
„In cararile mantuirii indrepteaza-ma, Nascatoare de Dumnezeu, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata mea; ci cu rugaciunile tale spala-ma de toata necuratia”.
„La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta”.
Sambata premergatoare Duminicii Infricosatoarei Judecati este cea a mosilor de iarna, zi de pomenire a celor adormiti.
In saptamana care urmeaza Duminicii Vamesului si a Fariseului nu se posteste miercurea si vinerea. Saptamana care urmeaza Duminicii Fiului Risipitor este una obisnuita, se posteste miercurea si vinerea. Dupa Duminica Infricosatoarei Judecati, nu se mai consuma carne, ci doar peste, oua si produse lactate. Duminica izgonirii lui Adam din rai este numita si Duminica lasatului sec de branza, dupa aceasta zi intram in Postul Pastilor.
Postul Sfintelor Pasti
Postul Sfintelor Pasti incepe in lunea care urmeaza dupa Duminica Izgonirii lui Adam din rai. Prima si a doua zi din acest post sunt aliturgice. In primele patru zile din acest post si in joia din saptamana a V a se adauga Canonul Sfantului Andrei Criteanul.
Duminicile din Postul Sfintelor Pasti sunt:
1. Duminica Ortodoxiei – Sfintii Parinti au randuit ca prima duminica din acest post sa fie inchinata Ortodoxiei, fiindca este cu neputinta sa gasim pe Hristos, fara marturisirea exacta a ceea ce este El.
2. Duminica Sfantului Grigorie Palama – prin aceasta duminica ni se descopera ca dreapta credinta nu este teoretica, ci este credinta care duce pe om la viata si lumina vesnica. Asa se explica de ce Sfantul Grigorie Palama este numit „fiu al dumnezeiestii si neinseratei lumini”.
3. Duminica Sfintei Cruci – pentru a ajunge la unirea cu Hristos, trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa rastignim egoismul din noi, pentru a ne putea impartasi de iubirea dumnezeiasca.
4. Duminica Sfantului Ioan Scararul – pomenirea Sfantului Ioan Scararul nu se face in aceasta duminica pentru ca ar fi ziua trecerii lui la cele vesnice, ci el este pomenit ca dascal al pocaintei. El vorbeste despre lacrimile pocaintei aducatoare de bucuria iertarii.
5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca – in cantarile din Triod, Sfanta Maria Egipteanca este numita „inger in trup”, pentru ca si-a rastignit patimile trupesti si a ajuns la invierea sufletului din moartea pacatului. Spre aceasta rastignire si inviere este chemat fiecare dintre noi.
Saptamana Patimilor
Saptamana Sfintelor Patimi incepe in Duminica Floriilor. In toate zilele acestei saptamani se savarsesc Deniile.
Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda.
Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment.
In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, „aducand mir de mult pret”.
Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.
In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.
In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Triodul este o chemare la unirea cu Hristos. Ne descopera ca omul nu este cu adevarat om decat in comuniune cu Dumnezeu, si ca doar atunci este cu adevarat liber.
„Vestirea postului sa o primim cu bucurie, ca de l-ar fi pazit stra­mosul, n-ar fi suferit caderea din Eden. Ca frumos era la vedere, dar nu la mancare, rodul care m-a omorat. Sa nu ne lasam furati de cele vazute, nici sa se indulceasca gatlejul nostru cu bucate scum­pe, care dupa mancarea lor sunt fara de cinste. Sa fugim de nein­franare si sa nu ne supunem patimilor care vin din satu­rare”.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

*
Smerenia este vârful tuturor virtuților 
Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult decât pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.
Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuţilor. Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult decât pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.
Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Şi i s-a arătat îngerul şi i-a zis: „Aşa te mântuieşti, dacă cugeţi astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Şi aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Şi cine se smereşte, caută să fugă de tulburări.
Părintele Proclu Nicău

*
De câte ori nu se întâmplă, când ne aflăm într-o biserică la slujbă sau când deschidem acasă cartea de rugăciuni, ca gândurile să ne zboare în altă parte?! Ele o iau pur şi simplu razna, încât ne trezim că slujba se apropie de sfârşit sau că paginile cărţii s-au terminat, iar noi n-am reţinut mai nimic.
Aşa a păţit pe vremuri şi călugărul Ilarion, pomenindu-se că la un moment dat nu-i mai rămânea nimic în minte din toate predicile şi citirile din biserică. Gândindu-se că probabil trece printr-o perioadă de oboseală, i-a mărturisit toate acestea stareţului mănăstirii, rugându-l să-i îngăduie ca o vreme să nu mai participe la toate slujbele şi poate astfel îşi va odihni mintea şi va putea iarăşi să se concentreze la rugăciune.
Stareţul l-a privit cu luare aminte şi i-a spus:
– Părinte Ilarioane, du-te în grădină şi ai să găseşti acolo două coşuri de nuiele. Sunt cam murdare, fiindcă s-a cărat cu ele bălegar de la grajduri. Alege unul şi timp de trei zile să cari cu el apă de la izvor şi să uzi răsadurile de varză.
Călugărul Ilarion şi-a privit nu fără mirare stareţul, dar fiindcă ascultarea e una din îndatoririle de căpătâi ale monahului, n-a prididit să îndeplinească porunca.
După trei zile, stareţul s-a dus în grădina mănăstirii şi l-a găsit pe Ilarion posomorât. În tot acest timp cărase apă, făcând drumul de la izvor şi până la răsadniţă, dar de fiecare dată ajungea cu coşul gol. Bine că plouase, altminteri răsadurile s-ar fi uscat de tot!…
– Ei, părinte Ilarioane, unde sunt cele două coşuri de nuiele? – l-a întrebat stareţul.
– Aici, preacuvioase – mormăi înciudat călugărul.
– Şi nu vezi nici o diferenţă între ele? – l-a mai iscodit stareţul.
– Ba da, a răspuns luminat călugărul: cel cu care am încercat să car apa e curat, celălalt e murdar.
Atunci stareţul l-a bătut uşor pe umăr şi a adăugat:
– Aşa se întâmplă şi cu mintea, părinte Ilarioane. Ţi se pare că nu reţine, dar auzind cuvintele din predică ori de la slujbă, ele te curăţă pe dinlăuntru chiar fără să bagi de seamă…
De atunci, când bătea toaca pentru slujbă, părintele Ilarion era cel dintâi care se îndrepta spre sfânta biserică.

*
Ce ar trebui să fac dacă am duhovnic, dar am găsit un alt duhovnic
care simt că mă ajută mai mult duhovniceşte, îmi dă mai multă linişte? Simt că nu pot renunţa la nici unul, deşi sufletul trage mai mult spre al doilea.
- Iubeşte-i pe amândoi, şi nu trebuie să renunţi la nici unul. Vine cineva şi-mi spune: „Părinte, am trecut de la părin­tele cutare la cutare. Dar îmi este greu să mă despart de primul părinte”. Nici nu trebuie să te desparţi! Mergi, sfătuieşte-te, cine te opreşte? Părinţii nu făceau asta, să se despartă.
Nu toţi duhovnicii sunt iscusiţi în toate lucrurile. Acum hai să ne credem toţi vase ale Duhului Sfânt prin care curge harul aşa, chiar din gura lui Dumnezeu, şi toate câte le spunem, chiar din cer le spunem. N-am putea face asta, pentru că ştim că nu este aşa. Mai ales în vremea noastră, importantă, foarte importantă este experienţa. Deci avem ne­voie de duhovnici cu experienţă.
Sfântul Ioan Casian spune aceasta. Cineva a purtat un fel de luptă cu o patimă - să zicem Sfîntul Moise Arapul, care a fost ucigaş şi a luptat cu mînia. Altul a avut altă luptă. Dacă mergi la un părinte despre care ştii că este experimentat într-o luptă duhovnicească, nu greşeşti. Nu merg ca să ispitesc, nu merg ca să îl neglijez pe părintele meu, ci pentru că voiesc să cunosc.
Dovadă că aşa vedeau asceţii Ortodoxiei este cartea Convorbiri Duhovniceşti a Sfântului Ioan Casian, care nu este alt­ceva decât o carte de interviuri cu mari asceţi şi luptători din pustia Egiptului. Fiecare părinte prezintă un domeniu al tărâmului duhovnicesc. Unul vorbeşte despre curăţie, altul vorbeşte de dreapta judecată, altul vorbeşte despre citirea Sfintelor Scripturi şi aşa mai departe.
Aşa că, dacă ai mai mulţi părinţi pe care îi iubeşti, nimeni nu te împiedică să te sfătuieşti cu toţi. Dar să ai totuşi o pia­tră de care să fii legat şi care să aibă un cuvânt decisiv, care să ia o hotărâre atunci când trebuie să alegi o cale sau alta. De regulă, duhovnicii care ne plac, ne plac pentru că gândesc la fel unul cu altul. Şi duhovnicii ar trebui să gândească la fel, pentru că de aceea sunt duhovnici. Pentru că în ei lucrează Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt nu este dezbinare şi despărţire.
Dacă această dragoste pe care o ai pentru un duhovnic, doi, trei, te întă­reşte în credinţă, în dragoste, în ascultare şi smerenie şi îţi înmulţeşte dragostea faţă de ei, fără să îţi trezească con­tradicţii, că unul zice aşa, dar altul altfel, atunci îţi este de folos să primeşti sfaturi de la toţi. Dar, dacă în gândul tău apare dezbinarea, începi să-i compari, unul e mai bun, altul e mai rău, cutare a zis aşa, dar cutare a zis altfel, înseamnă că de acum ai intrat în ispită şi trebuie să o re­zolvi alegând pe unul dintre ei, pe care să-l asculţi. De ce? Pentru că mintea ta este încă neputincioasă, încă judeci după aparenţe şi nu poţi primi sfaturi de la mai mulţi, aşa cum făcea Sfântul Ioan Casian, cum făceau părinţii din pustia Egiptului.
Dacă ai mai mulţi părinţi pe care îi iubeşti, nimeni nu te împiedică să te sfătuieşti cu toţi. Dar să ai totuşi o pia­tră de care să fii legat şi care să aibă un cuvânt decisiv.
SAVATIE BAȘTOVOI CUVINTE DUHOVNICEŞTI

*

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
"Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate iconele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă- mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate!
Amin! "

*

Iubeşte-L pe Unicul Dumnezeu ca toţi să te iubească!

Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori.
Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi, nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”.
Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.
Bătrânul Iosif Isihastul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc nici odihnă pentru a locui în noi”.
(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 86-87)
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/iubeste-l-pe-unicul-dumnezeu-ca-toti-sa-te-iubeasca

*
Patriarhul Kirill al Moscovei și Întregi Rusii a profitat de scurta sa vizită în Antarctica de miercuri pentru a se întâlni nu numai cu cercetătorii de baza rusă de la Bellingshausen, ci și cu o colonie de pinguini cel puțin la fel de ospitalieri, după cum dovedesc imaginile difuzate joi de 20minutes.ch.
După cum a informat Biserica Ortodoxă Rusă, înaltul prelat a mers la stația inaugurată în 1968 pe o insulă din arhipelagul South Shetland și a ținut o slujbă la biserica Sfânta Treime, singura biserică ortodoxă rusă de pe acest continent.
"Când am binecuvântat apa astăzi, m-am gândit la întreaga planetă...și m-am rugat pentru această creație a Domnului", a declarat Patriarhul Kirill, citat de agenția Ria Novosti.
Întâlnirea cu pinguinii s-a petrecut pe o insulă învecinată, la care patriarhul a ajuns cu o barcă, purtând, peste îmbrăcămintea sa tradițională, o vestă de salvare roșie, așa cum se poate constata dintr-un videoclip difuzat de Biserica Ortodoxă Rusă.

*
Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor, căci Domnul îi ceartă pe cei credincioși, din care poate face „vase alese”.
Trebuie să ştim că, pentru trezirea oamenilor, Domnul foloseşte chemări dulci şi chemări mai aspre. O predică duioasă, o Biblie, o foaie religioasă, o carte bună etc. Sunt tot atâtea chemări duioase prin care Duhul Domnului încearcă să-i trezească la viaţă pe cei păcătoşi. Mulţi se trezesc şi prin astfel de chemări.
Când omul se învârtoşează în fărădelegi şi nu mai prinde chemarea cea blândă şi dulce pentru trezirea şi izbăvirea lui din pieirea sufletească, Domnul foloseşte şi chemări mai aspre.
Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele
și altele de acest fel – sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor, căci Domnul îi ceartă pe cei credincioși, din care poate face „vase alese”.

*
Intrarea în mănăstire este intrare în cer
Asa că mergerea la mânăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură si asigurător pentru venirea mortii. Te scoli cu liniste, te culci cu liniste, căci e mila lui Dumnezeu cu tine.
Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Să faci tu mănăstire! Să duci o viată a
șa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mănăstire. Sunt voturile călugărești, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, și neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.
Ei, vor veni si restul: curătenia
și sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiești BANI. Să nu te stăpânească ideea de bogătie. Să ai un ban și să-l dai dincolo, e altceva. Și, de asemenea, viața de curătie trebuie privită și ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.
A
șa că, dacă ți-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovnicească. Dar nu te duce la mănăstire cu gândul că mai știi ceva. Întelegi! Acolo te duci să te smeresti, lucru pe care nu l-ai știut până acum. Acolo te smeresti cu orice chip. În fața oricui. Lasă-l așa slab cum este! Dacă el îti porunceste, tu asculți. Căci tu asculți de Hristos și plată îți dă Hristos. Poate că nici acela care-ți porunceste nu-și dă seama de ce serviciu mare îți face, poruncindu-ți. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-știu-ce, dar tu te mântuiesti.
A
șa că mergerea la mănăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură și asigurător pentru venirea morții. Te scoli cu liniște, te culci cu liniște, căci e mila lui Dumnezeu cu tine. N-ai fost nepăsător și ai plecat. Dar nu-i destul: trebuie să împlinesti niște condiții. Nu te duci acolo să faci ce știi tu, să-i spui la unul și la altul.

*
SFÂNTUL PARTENIE DIN LAMPSAKOS, TĂMĂDUITORUL CANCERULUI ŞI AL TUTUROR BOLILOR ŞI BIRUITORUL DEMONILOR

O primă minune a vindecării de groaznica boală a cancerului, oferim în cele ce urmează mărtu­ria plină de întâmplări a domnului Stefanos Stefanou, marinar pensionar, care locuieşte la Pireu şi este de loc din insula Andros. El însuşi ne-a scris povestea lui, iar noi o inserăm fără nici o modificare.

Care om pe lumea aceasta nu a suferit sufleteş­te şi trupeşte? Şi cine nu a simţit nevoia să se întrebe de ce este suferinţa în lume? Cerul nu este mereu senin şi plin de stele şi marea nu este mereu liniştită. Cerul se acoperă de nori grei şi negri şi izbucnesc ploi torenţiale şi furtuni. Norii întunecaţi ai durerii şi furtunile lacrimilor se revarsă. Prin astfel de furtuni a trecut şi vorbitorul din povestirea ce urmează, sufe­rind de cancer.

În ajunul Crăciunului 1982 mi s-a diagnosticat cancer la intestinul gros în stadiu avansat. Atunci l-am vizitat pe preafericitul părinte Porfirie, care m-a sprijinit şi mi -a spus: "Să mergi să te operezi şi ai să te faci bine".

La data de 3 ianuarie 1983 a avut loc operaţia la intestinul gros şi examenul histologic a arătat că era un cancer malign.

În martie 1984 apare cancer la plămânul stâng. M-am operat la 21 martie, mi-au scos jumătate din plămânul stâng, iar examenul histologic a arătat can­cer în metastază la intestin.

În octombrie în acelaşi an 1984, apare cancer la plămânul drept; m-am operat din nou; examenul his­tologic a arătat iar metastază la intestin.

În decembrie 1987, făcând Check-up (Test medical), tomo­grafii axiale şi altele, m-am trezit din nou atins de cancer la plămânul drept. M-am operat, iar examenul histologic (al sângelui) a arătat iar metastază la intes­tin, cancer malign.

Atunci însă, înainte de cea de-a treia operaţie, când m-au anunţat că plămânul drept prezintă din nou tumoare canceroasă, mi-au spus că, dacă nu mă operez imediat, în termen de trei luni va interveni moartea.

Eram pe atunci la Londra şi atât de mult m-am supărat de durere sufletească, încât plecând de la cabinetul medicului şi mergând pe jos la hotel, am udat cu lacrimile mele străzile Londrei, zicând: «Doamne Dumnezeule, nu trebuie să faci să plouă, eu am udat cu lacrimile mele Londra».

Temându-se însă de cea de-a treia operaţie la plămân, medicul pneumolog Stephen Spiro de la Uni­versity College a insistat să facă această operaţie chirurgul Peter Goldstraw de la Bromston Hospital.

Chirurgul Peter Goldstraw ne-a spus că ope­raţia va necesita vreo 5-6 ore.

Am fost transportat la chirurgie pentru operaţie şi peste o oră şi jumătate a ieşit chirurgul şi a spus soţiei mele: «Finish» (Sfârşit).

Ea s-a speriat, crezând că ori m-a cusut fără să mă opereze, ori am murit.

Dar chirurgul Peter Goldstraw, chirurg pneu­molog de faimă internaţională, o linişti, spunându-i: "Operaţia a reuşit foarte bine, dar mie, cât timp am operat, îmi tot fugeau mâinile şi nu am înţeles când s-a terminat aşa repede operaţia".

Măritul Dumnezeu l-a trimis pe sfântul Lui şi acest sfânt m-a operat. Şi era vorba iar de cancer ma­lign în metastază.

Peste un an tot în decembrie, iarăşi altă inter­venţie tot la plămânul drept. Cancer de natură malig­nă în metastază la intestin.

La a patra operaţie mi-au spus că vor fi nece­sare 15 zile de stat în spital, din cauza Crăciunului, când pleacă personalul, dar pentru că a decurs bine operaţia, în 6 zile m-au externat şi m-am dus la hotel şi astfel s-au făcut: o operaţie la intestine şi patru operaţii la plămâni.

Deşi rămăsese plămânul stâng pe jumătate şi cel drept era de trei ori operat, trăiesc de la ultima operaţie cu ajutorul lui Dumnezeu de 10 ani fără să sufăr de dispnee, cu toate că puterea plămânilor este foarte scăzută. Strig însă şi eu ca Beethoven: «Prea­înţelepte Dumnezeule, dă-mi ce vrei, fie bine, fie rău, ajunge să vină toate de la Tine», şi «Fie numele Dom­nului binecuvântat», aşa cum m-a sfătuit preafericitul părinte Iacov Tsalikis de la Sfânta Mănăstire a Cuvi­osului David, precum şi «Slavă Domnului, Cel Care le-a făcut pe toate».

În ziua întristării mele L-am căutat pe Dum­nezeu şi pentru aceasta nu numai că-L voi căuta, dar Îl voi şi mărturisi.

Minunile s-au petrecut una după alta: Prin Sfântul Partenie, Episcopul din Lampsakos, cel făcă­tor de minuni, a cărui biserică se află la Fundaţia Lyrios din Mati Attikis (Sfântul Partenie este serbat la 7 februarie, şi el este sfântul apărător de cancer. Mâna dreaptă a Sfântului Partenie se află la Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae din Andros, la care de multe ori m-am închinat). Prin mijlocirile Sfântului Nectarie, a Sfântului Patapie, a Cuviosului David din Evvia, a Sfântului Efrem din Nea Makri pe care i-am implorat prin rugăciunile mele. Şi prin rugăciunile duhovnicului meu, neuitatul părinte Grigorie, Mitro­politul de Kastoria. Prin rugăciunile părintelui Sofro­nie de la Essex, Anglia, a părintelui Porfirie, a pări­ntelui Iacov Tsalikis şi a părintelui Paisie de la Sfân­tul Munte.

În clipa de faţă mă aflu în viaţă, deşi doctorii s-au pronunţat că n-o să trăiesc, întrucât a treia şi a patra operaţie de cancer la plămâni nu s-a făcut nimănui pe plan internaţional.

Părintele Porfirie şi părintele Sofronie de fiecare dată când îi vizitam, îmi ziceau: "Ai să te faci bine".

Au trecut 10 ani de la ultima operaţie şi cu aju­torul lui Dumnezeu boala s-a oprit. Eu însă nu am încetat să-l chem într-ajutor pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii, şi pe Sfântul Partenie, care este sfântul vindecător de cancer.

După 4 ani, ducându-mă la Londra pentru exa­men medical, doctorului i-au dat lacrimile, când m-a văzut şi a spus: «nu mai speram să te revăd ... ».

Cu adevărat, toate acestea pe care le-am citit sunt mai mult decât cutremurătoare. Domnul Stefanos, după atâtea întâmplări, trăieşte în chip miraculos, fiind scăpat complet de cancer chiar din 1988, cu toate că doctorii de la Londra, unde au avut loc toate operaţiile, declarau soţiei lui, doamna Garifallia: "Nu va trăi, curând va surveni moartea, pentru că nu este posibil ca numai patru celule să fugă. Să vedem câte altele vor fi scăpat şi unde s-au dus şi s-au cuibărit". Şi totuşi trăieşte şi fără probleme respiratorii.

Plin de recunoştinţă faţă de sfânt, i-a zidit şi bisericuţa de la Fundaţia Lyrios, în Mati Attiki, după ce a cerut aprobarea de la mitropolitul de atunci al Atticii, neuitatul Dorotheos, care, când a aflat de minunea Sfântului Partenie, a fost adânc emoţionat şi şi-a dat consimţământul.

PARACLISUL SFÂNTULUI PARTENIE DIN LAMPSAKOS, TĂMĂDUITORUL CANCERULUI ŞI AL TUTUROR BOLILOR ŞI BIRUITORUL DEMONILOR

„Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea într-armată; iar Cuvânul întrupându-Se, a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a proslăvit.”

Stih*: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Alcătuindu-te cu lumina cea dumnezeiască prin bunătăţi, Părinte Prea Sfinţite, te-ai arătat a doua lumină. Pentru aceea săvârşindu-ţi noi praznicul cel purtător de lumină, şi pururea sărbătorit, cu rugăciunile tale mântuieşte-ne de întunericul păcatelor.

Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Ca o stea luminoasă ai răsărit la întărirea Bisericii lui Dumnezeu, Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, gonind cu Darul întunericul patimilor, şi povăţuind la lumină pe cei ce se apropie de tine, Prea Sfinţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Întunericul cel rău al bolilor ai risipit, Partenie, cu lumina cinstitelor tale rugăciuni. Pentru aceea te rugăm, tămăduieşte durerile sufletelor noastre, şi toate neputinţele trupurilor goneşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel Prea Bun, Preacurată, îmbunează smerita mea inimă, care este rănită rău de multe patimi, şi o întăreşte să săvârşească voia Mântuitorului nostru, Care voieşte să se mântuiască toţi oamenii.

Cântarea a 3-a**:

„Pe piatra credinţei întărindu-mă, Tu ai deschis gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta Ţie: Nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.”

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Surpător ai fost tiraniei dracilor celei pierzătoare, Prea Fericite, şi capiştile idolilor le-ai sfărâmat, şi ai ridicat lăcaşuri dumnezeieşti spre lauda lui Hristos, Prea Sfinţite Partenie.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Fiind împodobit cu faceri de minuni mari, boala cancerului cea cumplită ai încetat, şi ochii orbiţi ai deschis, şi duhurile vicleniei ai gonit cu Darul cel dumnezeiesc, Părinte Partenie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Înviat-ai pe cel ce s-a omorât rău, care mai înainte slujea la lucru dumnezeiesc. Că Dumnezeu, Care a oprit moartea, ţi-a dat Har Fericite Partenie, să înviezi morţii prin rugăciunea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Petrecut-a cu oamenii Domnul, îmbrăcându-Se cu trup din tine negrăit, ci roagă-L pe Dânsul Prea Sfântă, să Se milostivească spre mine cel trudit, şi clătit de loviturile şarpelui.

Izbăveşte-i de primejdii, de toată boala, vătămarea, fermecarea şi vraja, Ierarhe Partenie, pe cei ce aleargă cu credinţă la mijlocirea ta.

Caută cu milostivire, Ceea ce eşti cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

De este preot, zice ectenia mică, după obicei: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…, la care pomeneşte pe cei pentru care se face paraclisul. Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni…, după care urmează Sedealna.

Mare făcător de minuni al Lampsakului, suindu-te la înălţimea bunătăţilor, străluceşti marginile lumii cu lumina tămăduirilor, risipind prea cu tărie pe dracii cei întunecoşi, şi gonind bolile cu chemarea lui Hristos. Pentru aceasta curăţind de rătăcirea idolilor tot Hellespontul, îl luminezi cu minunile, purtătorule de Dumnezeu Partenie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Cântarea a 4-a:

„Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger; ci Tu Însuţi, Doamne, Te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine, omul; pentru aceea strig către Tine: Slavă puterii Tale, Doamne!”

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Cu rugăciunile tale ai tămăduit nenumărate boli, întărind cu Darul, Partenie, pe cei slăbănogi, precum şi Stăpânul tău, urmând bunătăţii Lui celei nemăsurate.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Tu ai dat vopsitorilor a lucra cele de trebuinţă, pe dracul cel zăticnitor izgonindu-l Partenie cu rugăciunile tale cele către Iubitorul de oameni, Prea Sfinţite Părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Domnul primind rugăciunile tale, Părinte, a dat vânătoarea de peşte din destul celor ce aveau trebuinţă, mărindu-te pe tine prin lucrarea de minune cu peştele, ce s-a aruncat (din mreje) la picioarele tale, Prea Sfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Rănile sufletului meu tămăduieşte-le, Fecioară, cugetul meu linişteşte-l, fiind rănit de patimi, şi întunecat de călcarea poruncilor Mântuitorului.

Cântarea a 5-a:

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Locuind în inima ta Darul nepătimirii cel luminos, de Dumnezeu cugetătorule Părinte, a gonit întunericul cel adânc al iubirii de argint de la Arhiereul, păzindu-l pe el sănătos prin învăţăturile tale.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Pe cel ce era ţinut de multă boală Părinte, şi fiind pe jumătate uscat, l-ai făcut cu totul sănătos prin rugăciunile tale, Cuvioase, slăvind cu mulţumită pe Dumnezeu şi Stăpânul, Care te-a mărit pe tine cu multe faceri de minuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Fiind împodobit cu ungerea de cinste a preoţiei, o ai luminat pe dânsa cu arătarea multor minuni, pe care le-ai săvârşit fiind viu şi după moarte, purtătorule de Dumnezeu Partenie, vieţuind ca un Înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Rogu-mă Fecioară, mântuieşte-mă de întunecarea patimilor, de smintelile care mi se pricinuiesc din supărările celui străin, de muncile cele veşnice care mă aşteaptă, cu rugăciunile tale cele către Iubitorul de oameni.

Cântarea a 6-a:

„Către Domnul Iona a strigat…”

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Cu puterea cuvintelor tale şi cu a rugăciunilor, s-au surpat capiştile idolilor, prin Darul lui Dumnezeu Părinte Partenie, şi poporul cel necredincios a primit credinţa, cu un glas împreună slăvind pe Domnul.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Cu lacrimi ai rugat pe Iubitorul de oameni Cuvântul, şi celor ce au cerut ploi, le-ai pogorât de sus, milostivindu-te cu îndurare către poporul ce se primejduia, Ierarhe al Domnului, Partenie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Cu ploile apelor tale celor de taină, ai adăpat toată inima care venea către tine, Partenie, şi pământul care era uscat de secetă a primit ploi, cu minune bine rodind.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Să nu mă arăţi osândit la ziua Judecăţii, să nu mă vădeşti vinovat pe mine cel nesimţitor înaintea tuturor, Dumnezeul meu, Făcătorul meu, având rugătoare pe Stăpâna, care mai presus de fire Te-a născut pe Tine.

Izbăveşte-i de primejdii, de toată boala, vătămarea, fermecarea şi vraja, Ierarhe Partenie, pe cei ce aleargă cu credinţă la mijlocirea ta.

Caută cu milostivire, Ceea ce eşti cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

De este preot, zice ectenia mică; pomenirea celor ce iau parte la slujbă. Apoi preotul zice ecfonisul:Că Tu eşti Împăratul păcii…, după care urmează Condacul.

CONDACUL Sfântului Partenie din Lampsakos, glasul al 3-lea:

Dumnezeiesc Har de minuni ai primit de Dumnezeu înţelepţite, Sfinţite Partenie, făcătorule de minuni şi purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioşilor curăţind, duhurile celui viclean, Părinte, alungându-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al Harului lui Dumnezeu.

ICOS:

Lumină de minte neajunsă, cea din lumina Tatălui Cel mai înainte de început, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care luminezi toată lumea dumnezeieşte, luminează-mi gândurile, mintea şi cugetul, ca să laud astăzi această luminată prăznuire, şi prea cinstită a Cuviosului Partenie; că acesta cu adevărat pe pământ viaţă minunată a săvârşit şi petrecere. Pentru aceasta adunându-ne, îl lăudam pe el, ca pe un mare slujitor al Harului lui Dumnezeu.

Partenie ţărâna Lampsakului a lăsat.

Lumină mare strălucindu-i înfocat,

Partenie în a şaptea zi

Îndelungat somn adormi.

Cântarea a 7-a:

„Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului călcător de lege, înalta văpaie a ridicat.
Iar Hristos a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel ce este binecuvântat şi preaslăvit.”

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeiescul Dar care a locuit întru tine, te-a arătat prooroc, spunând cele viitoare. Drept aceea înţelepte, mai înainte ai vestit celui ce era să primească scaunul, pe cel mai întâi şezător împodobit cu lumini dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Pe Partenie Arhiereul Lampsakului, pe luminătorul cel neapus al Hellespontului, pe cel ce a luminat tot pământul cu lumini şi a risipit noaptea patimilor celor cu multe dureri, să-l lăudăm cu toţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Cu mult spor şi-a dat pământul roada sa, prin rugăciunea ta, Prea Minunate Partenie, şi via cea secetoasă a făcut struguri, aşa preamărindu-te Dumnezeu, Cel Ce S-a preaslăvit prin vieţuirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Arătatu-te-ai Preacurată mai sfântă decât puterile cele de sus, că ai întrupat pe Dumnezeu, pe Care cetele celor fără de trup, cu frică Îl preaslăvesc; ci roagă-L pe Dânsul pururea să miluiască pe cei ce te preaslăvesc pe tine.

Cântarea a 8-a:

„Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a descoperit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.”

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Foarte mari răsplătiri ai primit în ceruri pentru ostenelile tale, mărite Partenie, că locuieşti în lumina neînserată, şi ai luat mărire neprimenită, învrednicindu-te de bucurie neîncetată, Părinte.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Stea neapusă făcându-te în viaţă, cu răsăriturile dumnezeieştilor tale fapte, ai apus după legea firii şi ai mers către lumina cea neînserată, lăsându-ne nouă Cuvioase razele minunilor tale cele negrăite.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fără de începere Tatăl, Fiul şi Dumnezeiescul Duh, strălucire de o împărăţie, de un scaun se cunoaşte, la cei ce cinstesc cu dreapta credinţă, şi cântă totdeauna împreună cu cetele Îngerilor: Sfânt, Sfânt, Sfânt!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Curăţeşte-mă prin mijlocirea ta, Preacurată, de patimile spurcăciunii care sunt asupra mea, şi luminează rogu-mă, inima mea cea împâclată de negurile dracilor, ca să te fericesc, de Dumnezeu fericită.

Cântarea a 9-a:

„ Fiul Părintelui…”

Slobozindu-te de trup Părinte Partenie, te-ai învrednicit a vedea frumuseţile cele nevăzute, fiind împodobit în totul adevărat cu frumuseţea bunătăţilor. Pentru aceasta te cinstim şi curat te fericim.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Ca un crin, ca un trandafir, ca un miros cu bună mireasmă, fiind împodobit cu tot felul de bunătăţi Părinte, te-a sălăşluit Hristos arătat la cele de sus, căci ai păstorit cu cuviinţă norodul Lui, Ierarhe Partenie.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Să săltăm oamenilor, să dănţuim veselindu-ne, să adunăm acum praznic sfânt, cântând lui Dumnezeu cu laudă, şi fericind astăzi după vrednicie pe Minunatul şi Marele Păstor Partenie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Pomenirea ta astăzi luminând inimile noastre, a strălucit ca un soare mare. Iar pe cei ce o săvârşesc cu credinţă, mântuieşte-i de întunericul patimilor, Ierarhe, şi de boli şi de scârbe, şi de tot felul de primejdii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Luminează-mă cu lumină, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, ca pe unul ce zac întru întunericul lenevirii celei rele, şi nu voiesc nicicum să păzesc legile lui Dumnezeu, pentru ca să te fericesc după datorie, ca pe o folositoare a mea.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei, auziţi…

Păstorul cel prea mare lăudat al Lampsakului, făcătorul de minuni Ierarhul Bisericii lui Hristos, lauda Hellespontului şi întărirea credincioşilor, să se cinstească acum Partenie; că acesta îmblânzeşte pe Dumnezeu cu rugăciuni pentru lume.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca să plineşti rânduiala Ta cea nespusă, Doamne, la biserică Te-ai adus de Maica cea neispitită de bărbat, şi văzându-Te bătrânul, striga: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne; că ai venit, Mântuitorul lumii, Lumina Tatălui, Hristosul meu.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi! (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru numele Tău.

Doamne, miluieşte. (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilinţă:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi se pomenesc cei pentru care se face paraclisul.

Apoi Troparul Sfântului Partenie, glasul 1:

Podobie: Locuitor pustiului…

Pe slava Hellespontului şi Episcopul Lampsakului, pe Partenie, îl cinstim ca pe un mare ierarh, căci este izvor dătător de minuni şi pune capăt suferinţelor grele şi-i uşurează de înlănţuirea cancerului pe cei care strigă cu evlavie: Slavă ţie, cel slăvit întru Hristos! Slavă ţie, cel ce porţi cununa sfântă! Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Amin.
*

Drumul sufletului dupa moarte

Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.

Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice aşa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Aţi auzit? Atât i s-a părut viaţa pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit 140 de ani de viaţa, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri şi boli; şi atât i-a părut, că din pântecele maicii sale a sărit în groapă. O săritura i-a părut viaţa.

Voi nu auziţi cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Şi iarăşi: Zilele lui ca umbra trec. Şi iarăşi: Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.

Şi iarăşi zice: S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Şi iarăşi: Zilele anilor noştri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieţii noastre. Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, aşa-i de slabă viaţa noastră pe pământ; suntem umbra, vis şi floare pe pământ!

Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Deci, să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis.

Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.

Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut Dumnezeu.

Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.

De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.

Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.

Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: „Uite, câţi diavoli au venit!”.

A văzut la Agapia Veche, părintele Eftimie, cu o săptămână înainte de a muri, cum se luptau îngerii cu diavolii pentru suflet, zicând: „Uite cum se luptă! Îngerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap şi-i lovesc pe draci. Uite cum fug!”

Cu o săptămână înainte a spus când va muri, căci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. Dar nu toţi văd taina aceasta, şi să o poată spune; o văd, dar nu o pot spune.

Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: „Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!”.

Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor.
Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

Auziţi ce zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Şi iarăşi zice: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul şi-i va izbăvi pe ei. Deci este clar că îngerul este cel ce ne păzeşte şi în viaţa de acum şi după ce murim, până la 40 de zile.

Vine acel înger şi zice: „Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut şi până acum”. Şi îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul aşa: „Nu te teme, frate suflete!” Sfântul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că şi îngerul şi sufletul sunt fiinţe raţionale, de sine stăpânitoare, cuvântătoare şi sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu.

Iată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum. Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câţi ani a vrut Dumnezeu să-ţi dea pe pământ; că la Dumnezeu este viaţa, iar nu la noi.

Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbiţa judecăţii de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie acest trup, cum îl vezi, şi ai să intri într-însul şi ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel: Toţi vor sta înaintea divanului judecăţii lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine sau rău.

Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: „Iată, frate suflete, când erai copil mic – sau copiliţă mică – te-a trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâştele de la păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, aşa gândeai tu atunci; aşa înţelegeai tu atunci”. Şi începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta şi ce rău a făcut. „Uite aşa ai făcut, când erai în clasa întâi la şcoală, în a doua, a treia; uite aşa făceai! După ce ai ieşit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite aşa făceai”. Şi-i aduce aminte din pruncie şi până la moarte în fiecare zi şi ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese din trup, foarte tare ţine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca să uite. Toate le vede ca o oglindă.

Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte.

Ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoşat. În ziua a doua după moarte îl ia îngerul păzitor şi-l duce pe unde a umblat omul toată viaţa. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire: Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.

Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: „Părinte, cum poate sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viaţa?”

Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă şi mai repede ca razele fulgerelor, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel şi în multe locuri.

Sufletul este fiinţă gânditoare şi nici nu am zis cu limba un cuvânt şi cu gândul am şi înconjurat pământul mai înainte de a-l pronunţa; uite cum aş spune eu acum: Pekin, New York, Moscova, Bucureşti, Sihăstria.

Aşa de repede merge sufletul, după ce ieşim din trup. Şi nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua, cu îngerul pe unde a umblat toată viaţa. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca gândul.

Şi unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine şi unde a făcut rău. Şi nu-i arată decât adevărul.

„Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbaţi; aici ai înjurat, aici ai fumat, aici ai avortat atâţia copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit, aici te-ai răzbunat pe cineva.
Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit şi te-ai împărtăşit cu nevrednicie!”

Şi-i arată şi faptele bune: „Uite, suflete, aici ai mers la biserică; aici ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învăţat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele cărţi, aici ai mers la biserică, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin”.

Îi arată toate, toate, şi sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că îngerul nu poate să mintă. Îi arată şi cele bune şi cele rele.

Şi se minunează sufletul foarte şi îl întreabă pe înger:
– Sfinte îngere, cum de ştii tu acestea toate?
– Cum să nu ştiu, dacă pururea am fost cu tine!
Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate mânca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz – cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Că dacă nu aş fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmaşii tăi văzuţi şi nevăzuţi. Eu te-am apărat şi pururea am fost lângă tine şi mereu am scris ce gândeşti tu. Că eu ştiu gândurile tale şi ce vorbeşti tu şi ce faci tu, bine sau rău”.

Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată viaţa.

Iar în ziua a treia după moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte atunci numai la el, şi zice: „Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?”

Şi aşa merge ziua a doua pe unde a mers toată viaţa. Iar în ziua a treia, lucru şi mai înfricoşat. I se mai dau îngeri însoţitori sufletului nostru şase îngeri purtători de lumină şi cu cel de la Botez, sunt şapte, ca să treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului.

Aţi auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei ce vor să aibă milă de la Dumnezeu şi să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.

Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala şi Sfânta Împărtăşanie, precum şi împăcarea cu toţi. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie şi parastase cu dezlegări şi milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul sufletcare-i fiul ei după dar din Botez, să treacă uşor atunci vămile văzduhului.

Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toţi multe greşim şi nimeni nu-i fără păcat.

Dar între noi şi Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; aţi auzit că zice la mărturisire: „De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor creştineşti”.

Acum vede sufletul cât de folos îi era, dacă era mărturisit, când trece vămile.

De aceea, vă rog să ţineţi minte: Cănd vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soţia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adă preotul şi-l spovedeşte curat de toate păcatele.

Omul trebuie să se spovedească obligatoriu de patru ori pe an toată viaţa, în cele patru posturi, cât trăieşte el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l spovedească. Nu cănd i s-a legat limba sau şi-a pierdut conştiinţa; ci din vreme, când are mintea clară şi ţine minte.
Şi-i spune: tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!

Pune-l să scrie pe un caiet, dacă ştie, şi să-şi aducă aminte tot, că dacă ai reuşit să faci o spovedanie bună, ai câştigat sufletul lui. Că ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.

Ai auzit ce spune un sfânt?

El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. „Cum, Doamne, din foc ies porumbei?” s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot ce aveau de plătit.
Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne curăţă de orice păcat.

Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul, el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări şi milostenie şi tot la rai merge.

Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.

Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ţine Dumnezeu – cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog – până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor. Nu citiţi la Psaltire?

Până se împlineşte numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulţi; a treia parte din îngeri, cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roşu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pâmănt.

A căzut o treime de îngeri din toate cetele; şi din heruvimi şi din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Şi de aceea au atâta ură diavolii, că ştiu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu, va fi în locul lor şi le va lua dregătoriile.

De aceea stau în văzduh şi zic: „Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!”. Şi atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu, este şi drept, nu numai milostiv, şi au făcut aceste staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate.

Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele mai mari.

Şi cine n-a vorbit de rău?Cine nu s-a mâniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a băut un pahar mai mult în viaţă? Sau cine n-a căzut cu gândul, cu imaginaţia şi chiar cu fapta în desfrânare în beţie, îndoială în credinţă şi în celelalte păcate trupeşti sau sufleteşti, cum citim în viaţa Sfintei Teodora?

vamile-vazduhului Sfanta Teodora
Vamile vazduhului descrise de Sfanta Teodora
Aţi văzut ce a spus Sfânta Teodora, când a ajuns la vama beţiei?
„Mă minunam foarte că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le-am băut în viaţă. Şi-mi arătau şi când am băut, în ce clipă şi cu cine am fost şi de câte ori m-am îmbătat şi de câte ori am băut. Şi îi întrebam pe sfinţii îngeri:
– Cum de ştiu diavolii toate acestea?
– Dacă ei au fost îngeri!”

Să ştiţi, însă, că de la Botez, pe lână îngerul bun, care stă de-a dreapta creştinului, mai ai un înger din ceata stăpânilor iadului, un diavol care stă pe umărul stâng. Acela scrie tot ce ai făcut tu rău şi ce ai vorbit tu rău şi de toate păcatele ce le-ai făcut în viaţă.
Iar îngerul bun scrie şi cele bune şi cele rele, cum spune acolo. Aşa crede Biserica lui Hristos.

Acum să vedem ce se întâmplă cu sufletul celui mărturisit, când vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate păcatele omului. Nu le mai găseşte scrise! Atunci diavolii urlă, răcnesc şi se mănie că pe acest suflet care avea păcate mari, avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beţii şi altele, nu-l mai găseşte scris cu nimic. Când creştinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfânt a şters de acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. N-aţi auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat şi în cer.

Deci, spovedania, taina aceasta este aşa de mare, încât are putere să-l cureţe pe om de orice păcat, să-i dezlege toate păcatele. Numai dacă omul a fost cuminte în viaţă, dacă s-a spovedit curat, acela trece uşor înfricoşatele vămi ale văzduhului a treia zi.

Şi i se cântăresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt în formă de pietre scumpe, iar faptele cele rele în formă de pietre simple sau alte greutăţi.

Sufletul este foarte înţelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai greu, începe a plânge foarte şi a se întrista, mai ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l răpească la fiecare vamă. Şi-i zice îngerul păzitor:
– Nu te teme, frate suflete, că nu ştii judecăţile lui Dumnezeu! Nu te teme!

Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toţi muirm de atâta urâciune şi spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci se bagă sub aripile îngerului şi zice:
– Domnii mei îngeri, nu mă lăsaţi! Tare mă tem de aceştia!
Şi-i zic îngerii:
– Nu te teme, frate suflete, că eşti cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te însoţim pe tine! Doamne fereşte, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te păzim!

În ziua a treia sufletul nostru trece vămile văzduhului şi exact a treia zi, când a ieşit din trup, în aceeaşi clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

Şi ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni odinioară nu L-a văzut. Dar ce vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Şi n-a fost Dumnezeu? L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să se arate. Dar fiinţa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minţi raţionale din cer şi de pe pământ.

Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vde, după mărturisirea Sfinţilor Părinţi. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca soarele, şi mireasma Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi serafimilor şi apar nişte nori de aur azurii, mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.

Şi odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să ţineţi minte, ne închinăm la răsărit când facem rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfânta Scriptură? Şi au sădit rai în Eden spre răsărituri.
N-aţi auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-aţi auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveţi în casă? Dumnezeu s-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri. Deci, la răsărit este tronul Sfintei Treimi.

Şi se opresc norii aceştia şi îngerii care satu în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam: „Duceţi sufletul acesta în Rai şase zile”. Că şase zile trece sufletul nostru prin Rai, cu iuţeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuţeala fulgerului şi-l duc către grădinile Raiului.

Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este. Şi atunci vede acolo că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât toate podoabele şi bogăţiile veacului de acum; pentru că aceea floare are viaţă şi niciodată nu se mai vestejeşte sau nu moare.

Acolo vede el, cum am zis, „Raiul desfătării”, „Palatul Noului Sion”, „Ierusalimul ceresc” şi câte spune Sfânta Scriptură.

Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi şi de drepţi, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepţilor, despre care se spune la panahidă, cum spune şi Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumuseţe este!

Ajunge în nişte livezi, nişte pometuri care n-au margini. Apar nişte pomi cu frunza de aur, cu florile de aur şi sub fiecare pom este un cort şi în cort este o masă de aur, şi în pomii aceia cântă păsări ale căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; şi acele păsări nu mai mor în veacul veacului.

Şi se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir şi de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.

El vede că şi mesele nu-s toate la fel. Şi copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade. Cântă şi frunzele pomilor, cântă şi florile lor, cântă şi păsările; curg râuri de miere şi de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.

Este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui.

Voi, fraţilor, să ştiţi că din neamul nostru avem şi în Rai, avem şi în iad, că Dumnezeu este drept.
Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Şi acolo în Rai nu cunoşti când ai ajuns, numai pe bunicul sau pe străbunicul.

Dacă te-aş întreba acum pe mata: „Cunoşti pe străbunicul de 300 de ani în urmă?” De unde să-l ştii! Că de-abia dacă îl cunoşti pe cel de 50-60 de ani în urmă. Acolo în Rai, însă, se cunosc oameni unii cu alţii. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Mă întrebi dacă se cunosc sufletele în Rai? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul şi săracul Lazăr. Când a murit bogatul şi când a murit Avraam?
Cu mii de ani înainte şi se cunoşteau şi vorbeau”.

Acolo în Rai îţi ies înainte neamurile toate care sunt la bine şi au palate de aur şi pietre scumpe şi livezi şi zic: „Măi, nepoate, măi! tu eşti al cutăruia, tu eşti a cutăreia, din ţara cutare, din satul cutare.
Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu eşti al cutăruia, tu nu ne cunoşti pe noi, dar noi te cunoaştem. Noi ştim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.

De vei afla milă la Dumnezeu şi te va da la bine, să vii la locaşurile noastre, că iată ce frumuseţi avem aici; ce palate şi ce minunăţii, pe care nu poate să le înţeleagă omul.

Şi aşa îl petrec neamurile lui şi îngerii, mergând prin Rai şase zile.

Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a avut soră, că a avut frate… Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Şi atunci îngerul de la Botez, când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de el şi-i spune aşa, dacă ştie că este drept: „Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de aici!”

Iar dacă-l ştie că-i păcătos îi zice: „Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-am adus să vezi ce-ai pierdut în puţină vreme cât ai trăit pe pîmânt, dacă n-ai avut frică de Dumnezeu şi nu te-ai mărturisit şi n-ai postit şi n-ai mers la biserică şi n-ai făcut fapte bune!”

Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai – căci el credea că va rămâne acolo în veci – cât de mare bucurie este în Rai, el se mâhneşte şi începe a plânge cu amar.
– Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.
– Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai să vezi în puţină vreme ce-au câştigat oamenii cu frica lui Dumnezeu şi ce-au pierdut cei necredincioşi, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!

Aşa trece sufletul şase zile prin Rai şi cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Sfintei Treimi, se fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăşi, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, şi-l duc înaintea Preasfintei Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd; numai lumină şi lumină negrăită, care nu se poate spune.

Şi se opresc norii aceştia şi la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: „Acest suflet să aibă desfătarea şi bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngereşti!” Iar dacă-i păcătos: „Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea şi slava celor nouă cete îngereşti!” Acest cuvânt îl aude la nouă zile şi apoi aude, zicând: „Duceţi sufletul acesta prin iad 30 de zile”.

Atunci îl iau îngerii şi-l întorc către miazănoapte şi către apus, la locurile iadului, care nu au margine. Şi atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: „Iadul cel mai de jos”, „Fântâna adâncului” şi „Iezerul de foc” de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc şi care n-are margine adâncimea lui.

Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâşnirea dinţilor şi tartarul, câte mai auziţi la Sfânta Liturghie şi în Scriptură.

Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către el:
„Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atâţia ani, de 200 de ani, de 300 de ani, de 500 de ani fiecare!”

După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că şi-a văzut neamurile lui la bine, acum se scârbeşte de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.

Şi trec cele treizeci de zile prin iad şi cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar în a 40-a zi ăl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.

Şi atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept: „Duceţi acest suflet în Gan Eden!”, adică în desfătare şi bucurie fără margini; iar dacă, Doamne fereşte, este păcătos aude: „Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades”, adică în iad şi în muncă.

Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni şi preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă la greu, îl duc în iad.

Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilot şi zice:
– Îngerii lui Dumnezeu, cei preasfinţi, cei preabuni, nu mă lăsaţi!
Unde mă duceţi?Într-ale cui mâini mă duceţi? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine?Cine ştie de pe faţa pământului în ce chinuri mă duc eu acum?

Iar îngerii plâng şi-i spun:
– Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult, decât cum porunceşte Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!

Şi-l duc, dacă, Doamne fereşte, sufletul a trăit rău, în păcate şi fără pocăinţă la rău sau dacă-i bun şi a păzit poruncile Domnului, îl duc la Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.

Aceasta se întâmplă la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.

De la 40 de zile mai rămâne o singură portiţă deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credinţa ortodoxă adevărată şi a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, şi dacă n-a căzut în vreo sectă sau în alte rătăciri, sau păcate grele şi dacă a fost spovedit şi împărtpşit, Biserica îl poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe şi prin milostenie.

Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.

De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa – adică trunchiul copacului – şi voi sunteţi ramurile; toată viţa care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.

Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea – căci sunt peste 800 de secte numai în Europa – aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a făcut aceasta.

Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii.
Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de trupul lui Hristos.

Ia să vă dau o imagine: Dacă copacul acesta ar fi încărcat cu flori până în vârf sau cu roade, un copac roditor, şi dacă o mlădiţă s-a rupt de acolo cumva şi a căzut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeşte aceea? Ce se întâmplî? Se usucă şi o punem pe foc.

Aşa-i sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos.
Că Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos.

Şi acea mlădiţă, acel suflet care s-a rupt de Biserică, în veacul veacului nu mai rodeşte şi nici mântuire nu are. Pentru că Duhul Sfânt şi seva Duhului Sfânt, vine numai prin punerea mâinilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoţi şi de la preoţi se lucrează în rândul credincioşilor prin Tainele care le-a hotărât Dumenzeu să le lucreze preotul, ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Pe altă cale nu vine Duhul Sfânt în Biserică.

Feriţi-vă! Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli, de acei care vă învaţă să nu vă închinaţi Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau să nu mergeţi la Biserică, sau să nu ascultaţi de preot. Aceia vin cu satana în inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos.

Acum sectele au ieşit ca ciupecile după ploaie, şi toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tipărit la Bucureşti, şi-am arătat şi istoricul, de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul să ne strice şi credinţa şi neamul, să ne piardă sufletele!

Nu ieşiţi din corania mântuirii. Nu plecaţi din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastră duhovnicească. Ea ne-a născut prin apă şi prin duh, la Botez. Deci, să cinstiţi Biserica şi pe preoţi şi pe arhierei şi pe Sfântul Sinod.

Ţineţi-vă de Biserica noastră cea de totdeauna. Să fiţi creştini buni şi cetăţeni buni, şi să împliniţi porunca Sfântului Apostol Pavel: Daţi celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică, şi nimănui cu nimic să nu rămâneţi datori.

Se spune la Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună stăpânirii celor mai înalte, că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu.
Şi iar spune: Cel ce nu se supune stăpânirilor, legii lui Dumnezeu se împotriveşte.

A ieşit o sectă blestamată, foarte periculoasă pentru ţară şi Biserică, care se cheamă „Martorii lui Iehova”.
Aceştia sunt cei mai înverşunaţi împotriva conducerii de stat şi a Bisericii. Să fugiţi ca de diavoli, ca de satana de aceştia! Aceştia, nu numai că nu sunt creştini, dar sunt mai răi decât toţi păgânii. Că nu recunosc nici Biserica, nici statul şi nu cred în Hristos.

Păziţi-vă de orice sectă, rămâneţi fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost părinţii şi bunicii voştri şi strămoşii din veac.

Rămâneţi în Biserică, ţineţi-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, doamne fereşte, chiar dacă omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii şi prin jertfe.

Fără Biserică nu este mântuire! Cine a ieşit din Biserică, nu mai are pe Hristos, că Biserica este trupul lui Hristos. Cine a oeşit din Biserică, nu mai este fiu după dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, căci s-a rupt de la mama lui duhovnicească şi a luat-o după capul lui şi s-a pierdut.

Dumnezeu să vă ajute. Cu aceasta închei şi vă rog din toată inima să aveţi frica lui Dumnezeu, să nu uitaţi rugăciunea, şi să vă rugaţi şi pentru noi păcătoşii.
Amin.

Părintele CLEOPA
*
Monahul Petru din Muntele Athos, de neam grec, a trăit în Constantinopol, fiind comandant în armata imperială. În anul 667, fiind trimis la război în Siria, Petru a fost luat prizonier și a fost închis într-o fortăreață din orașul Samaria, aflată pe râul Eufrat.

El a fost întemni
țat pentru o lungă perioadă de timp, meditând la păcatele sale, care i-au adus pedeapsa lui Dumnezeu. Astfel, Petru și-a amintit atunci că, cu ceva timp în urmă, a intenționat să părăsească lumea și să se călugărească, însă nu a făcut așa. A început să țină post aspru, rugându-se din inimă Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, pentru a mijloci înaintea lui Dumnezeu să fie eliberat din închisoare, urmând să își dedice restul vieții lui Dumnezeu. În urma rugăciunilor sale, i-a apărut în vis Sfântul Nicolae, zicându-i că mijlocește pentru el înaintea lui Dumnezeu, însă Dumnezeu întârzie eliberarea lui pentru că a mai promis o dată înaintea Lui cele zise de Petru, dar nu s-a ținut de promisiune. În visul său, Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să-și continue rugăciunea, iar ca mijlocitor să-l aibă pe Sfântul Simeon, Primitorul Domnului, căci se bucură de multă cinste înaintea Domnului, fiind alături de tronul lui Dumnezeu împreună cu Sfânta Fecioară și Sfântul Ioan Botezătorul.

Petru a ascultat sfatul Sfântului Nicolae, căci, de
șteptându-se din somn, iarăşi sa început să se roage și a ținut post aspru, chemând şi pe Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu, ca şi pe Sfântul Nicolae în ajutor. Din nou, Sântul Nicolae i-a apărut, împreună cu Sfântul Simeon, dar nu în vis, ci în realitate.

Petru, ridicându-
și ochii, a văzut pe Sfântul Simeon, minunat la vedere, cinstit la chip şi îmbrăcat în veșmintele preoţiei Legii vechi, având în mâini un toiag de aur. Petru, văzându-l pe acesta, s-a înspăimântat, iar Sfântul Simeon a zis către el: „Tu eşti cel care rogi pe fratele Nicolae să te elibereze din legături şi din această temniţă?” Iar el, abia putând să-şi deschidă gura de frică, a răspuns: „Eu sunt, o, plăcutule al lui Dumnezeu, pe care te-am câștigat şi pe tine ca mijlocitor către Dumnezeu”. Sfântul Simeon i-a zis: „Dar vei împlini făgăduinţa ta, ca să te faci monah şi să vieţuieşti în fapte bune?”

Petru a răspuns: „Da, stăpâne, ajutându-mi Dumnezeu, o voi împlini”. Iar sfântul i-a zis: „Dacă făgăduieşti că vei face aşa, să ieşi acum de aici şi să mergi unde vei dori”. Atunci, Petru a arătat sfântului picioarele sale cele legate în lan
țuri, iar Sfântul Simeon s-a atins cu toiagul de lanțuri şi imediat ele s-au topit, ca ceara în faţa focului. Petru s-a ridicat în picioare şi, văzând temniţa deschisă, a ieșit afară, mergând după Sfântul Simeon, urmându-i aceluia cu Sfântul Nicolae şi astfel, a ieșit din cetate. Apoi, Sfântul Simeon, încredințându-l spre pază Sfântului Nicolae, s-a dus. 

Petru a călătorit apoi spre Roma, pentru a primi tunderea în monahism la mormântul Sfântului Petru. Aici a fost tuns ca monah de către episcopul Romei, căci el primise în
științare în vis de la Sfântul Nicolae, care i-a povestit pocăința fostului prizonier, poruncindu-i să-l facă monah.

*
Smerenia este armă nebiruită.
Smerenia este o armă nebiruită împotriva tuturor curselor vrăjmaşului, însă dobândirea ei nu este fără greutate şi, mai ales, pentru cei ce trăiesc în lume, este de neînţeles. Referitor la voi, chiar dacă vă mustraţi cu cuvântul, acestuia nu i se poate da crezare atât timp cât nu aveţi adevărata smerenie a inimii.
Străduieşte-te să pui de acord purtarea smerită exterioară cu smerenia lăuntrică. Socoteşte-te cea mai rea şi ultima dintre toţi, nu numai cu buzele rostind, ci în inimă cugetul înrădăcinând; el îţi va aduce linişte.
Trebuie ca fiecare faptă să fie îmbinată cu smerenia - fie că te rogi, fie ca poste
ști, fie că te zăvorăşti sau îţi împlineşti ascultarea. Toate să le faci pentru Dumnezeu și să nu gândești că faci vreun bine.
Sfântul Cuvios Macarie de la Optina.
*

„Dar de veţi şi pă­timi pentru dreptate, fericiţi veţi fi… întrucât sunteţi părtaşi patimilor lui Hristos”

De multe ori Dumnezeu îngăduie ca asceţii virtuoşi să fie încercaţi cu lipsirea de bunurile materiale şi să se ridice ispite asupra lor, să sufere boli trupeşti, precum Iov, să fie aruncaţi în sărăcie şi în primejdia de a fi ucişi de oamenii cei răi. Numai sufletele lor nu sunt vătămate. Căci nu este cu putinţă ca atunci când păşim pe calea lui Dumnezeu să nu întâlnim lucruri şi situaţii neplăcute, iar trupul să nu fie chinuit cu boli şi osteneli, desigur, atunci când iubim viaţa trăită în virtute. Omul care îşi petrece viaţa sa potrivit voii sale păcătoase, care este biruit de invidie sau de altă patimă de suflet-ucigătoare, va fi osândit de Dumnezeu.

Dacă însă va păşi pe drumul virtuţii şi va trăi potrivit voii lui Dumnezeu împreună cu mulţi alţii care fac aceeaşi nevoinţă, dar va întâlni ceva neplăcut, nu este bine să părăsească calea virtuţii, ci dimpotrivă, tre­buie să primească încercarea cu bucurie, iar nu să se plângă, şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru acest mare dar.

Să-I mulţumească încă şi pentru că a căzut în această încercare pentru dra­gostea Lui şi că s-a făcut părtaş pătimirilor Proorocilor, Apostolilor şi tuturor Sfinţilor, care au îndurat necazurile fără să pără­sească calea lui Dumnezeu, fie că au venit ispite de la oameni, fie de la trup, fie de la demoni. Căci fără îngăduinţa lui Dumne­zeu nu este cu putinţă să ne găsească ispita, care se face pentru noi pricină de a trăi potrivit voii dumnezeieşti. Nu este cu putinţă ca Dumnezeu să lucreze într-un alt chip, atunci când vrea să-l ajute pe cel ce doreşte să se afle lângă El, decât să îngăduie ca acesta să fie încercat pentru ca astfel să se dăruiască cu totul adevărului Evangheliei. Şi aceasta, pentru că omul singur nu se poate învrednici de măreţia virtuţii, căci, pentru a primi binefacerile lui Dumnezeu, nu poate singur să se dea pe sine necazurilor şi, mai mult, să se bucure pentru ele, fără să fi primit de la Hristos harisma răbdării. Aceasta o mărturiseşte şi Sfântul Apostol Pavel. Căci atât de mare este acest dar, încât numeşte această ha­rismă, zicând: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci şi să pătimiţi pentru El” (Filipeni 1, 29). Şi aşa cum Apostolul Petru scria în epistola sa: „Dar de veţi şi pă­timi pentru dreptate, fericiţi veţi fi… întrucât sunteţi părtaşi patimilor lui Hristos” (I Petru 3, 14; 4, 13). Aşadar, nu este bine să te bucuri când toate îţi merg bine, iar în necazuri să te posomorăşti şi să cugeti că ele (necazurile) sunt străine de calea lui Dumnezeu. Căci de la începutul lumii şi din generaţie în generaţie oamenii păşesc pe calea lui Dumnezeu prin cruce şi prin răstignirea şi omorârea patimilor. De unde însă ţi-a venit aceasta, adică să nu doreşti necazurile? Află, deci că, dacă cuge
ți astfel, nu te afli pe calea lui Dumnezeu. Nu vrei să păşeşti pe urmele sfinţilor, ci voieşti să mergi pe o altă cale, a ta, şi să păşeşti pe ea fără să pătimeşti nimic.

Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi. Nimeni nu a urcat la Cer prin odihnă. Ştim unde sfârşeşte calea odihnei şi a traiului bun. Dumnezeu însă niciodată nu vrea ca cel ce I s-a afierosit cu toată inima sa să rămână fără grijă. Dimpotrivă, El vrea ca acesta să se îngrijească neîncetat de dobândirea virtuţilor. Dar şi din aceasta înţelegem că Dumnezeu îi poartă de grijă, din faptul că îi trimite neîncetat necazuri.

Pe cei care îşi petrec viaţa îndurând is­pite, niciodată dumnezeiasca Pronie nu-i lasă să cadă în mâinile dracilor. Desigur, dacă se pleacă şi sărută cu smerenie pi­cioarele fraţilor, le acoperă greşelile ca şi cum ar fi ale lor. Cel care vrea să trăiască fără să se îngrijească de virtute şi face aceasta în mod conştient, dar în acelaşi timp vrea să păşească pe calea virtuţii, unul ca acesta nu are nici cea mai mică idee despre această cale. Drepţii nu numai că s-au nevoit de bunăvoie, ci chiar şi fără de voie, prin îndurarea ispitelor cumplite, trimise lor pentru a li se încerca răbdarea. Căci atunci când sufletul are frică de Dumnezeu, nu se teme de nimic din cele care vatămă trupul, deoarece nădejdea lui se află în Dumnezeu, atât în această viaţă, cât şi în cea viitoare, care nu are sfârşit.
Amin.
Sfântul Isaac Sirul
*

CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM

În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.

Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.

S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: "Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?" S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.

Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: "Avva Ilarioane!" "Ce este, Doamne?" "Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni".

El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.

Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.

Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme.
Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.

Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis "sa nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.

Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis: 
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul: 
- Stapâne, nu stim! 
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!

Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.

Atunci a iesit unul din multime si a zis: 
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni! 
- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: "Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!"

Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.

Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.

Si a întrebat satana: 
- Pe multi ai înselat? 
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi! 
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava. 
- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.

L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: "Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu".
Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. "Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!" 
- Ai patit asa? 
- Am patit si asa! 
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.

Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis: 
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!

L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.

Iese altul la raport: 
- Sa traiesti, întunecimea ta!
Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste. 
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama? 
- Scarabuta ma cheama. 
- Cum înseli tu pe oameni? 
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta. 
- Si ai înselat multi? 
- Multi am înselat! 
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.

Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta.
Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: "De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.

Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.

Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. "De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?"

Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!

Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.

A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.

Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.

Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând: 
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.

Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.

Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus: 
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba: 
- Cum te cheama? 
- Sarsaila, ma cheama! 
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea.
Sarsaila a spus: 
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu! 
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete. 
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi. 
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea? 
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.

Eu atât îi spun omului: "Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?"

Daca-i copil îi spun: "Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!"

Iar daca-i tânar îi spun: "Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!"

Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! "Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!"

Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: "Lasa pe alta data". Cand vine îngerul si-i spune: "Mai, omule, fa un praznic pentru morti!" Eu îi spun: "Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!" Îngerul vine si-i spune: "Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!" Eu îi spun: "Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!"

Sau vine îngerul si-i spune: "Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!"

Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.

Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: "Omule, paraseste pacatul!
Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta". Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!"

Si-i zicem asa: "Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!" Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!

Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.

Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!

Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: "Esti prost, mai?
Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!"

Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!"

Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: "Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete". Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!

Atunci satana a zis: 
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: "Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!"

Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.

Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.

Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis: 
- Avva Ilarioane! 
- Ce este, Doamne? 
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!

Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad!
Amin!
*
Rugaciune de seară
Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi: cu cuvântul, cu gândul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace si fără scârbă dăruieste-mi. Pe îngerul Tău cel apărător îl trimite să mă acopere si să mă păzeasca de tot răul; că Tu esti pazitorul sufletelor si trupurilor noastre si Tie slavă înăltăm, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

*
Ierihonul, oraşul biblic, cea mai veche cetate a lumii, e azi un pitoresc şi plin de contraste centru urban al Cisiordaniei, parte a teritoriilor aflate sub jurisdicţia Autorităţii Palestiniene. După drumul prin ţinuturi aride, cu pământuri arse, pârjolite de-a dreptul de un soare nemilos mai ales vara, Ierihonul se iveşte în calea călătorului aidoma unei oaze în pus­tiu. Casele, dispuse ca într-un joc de cuburi din piatră sau beton, dormitează mai toată ziua sub cortelele verzi ale palmierilor, unii solitari, cei mai mulţi însă alcătuind livezi şi chiar întinse plantaţii. Peste tot, în curţi sau pe margine de drum, sclipesc untdelemniu frunzele portocalilor şi lămâilor şi se auresc sub razele solare fructele cele viguroase şi plăcut mirositoare. Bungavilierii învelesc cu jăratecul eflorescenţelor abundente gardurile de zid ce înconjoară clădirile mai răsărite, iţite între puzderia de case umile din lut. Şi acestea din urmă sunt scoase din monotoniile lor cromatice de surâsul oleandrilor sau al altor flori prinse la ferestre şi balcoane precum îşi puneau pe timpuri fetele câte un boboc de trandafir în cosiţe.
În acest topos ce poartă amintirea şi pecetea întâmplărilor biblice din vremea lui Iisus, de dinaintea Lui şi de după El, aici, unde biserici precum cea de la Dudul lui Zaheu s-au ridicat să înveşnicească cu semnul crucii locurile în care s-au săvârşit unele dintre faptele Scripturii, s-au stabilit în 1933, venind în Ţara Sfântă, trei români, Constantin, Elena şi Dumitru Samoilă, originari din Moldova.
Au cumpărat la Ierihon 833 de metri pătraţi de teren, pe care au ridicat o casă modestă. În apropierea asfinţitului vieţii lor au lăsat moştenire Patriarhiei Române ceea ce agonisiseră o viaţă. A făcut-o prin două acte testamentare. Prin dania lor s-a deschis posibilitatea ducerii mai departe a lucrării de înălţare a unor aşezăminte româneşti în Ţara Sfântă, operă ziditoare începută la Ierusalim încă din 1912, când Comitetul de iniţiativă condus de avocatul şi profesorul ieşean Teodor Burada a izbutit să dobândească prin act de vânzare-cumpărare `un loc în mărime de 2.294 de coţi pătraţi, pe care urmează a se zidi o biserică ortodoxă română.”
Drumul de întrupare a acestei nobile şi îndreptăţite aspiraţii a fost unul lung, anevoios, odiseic de-a dreptul. S-a dus în cele din urmă la capăt aproape într-un veac graţie strădaniilor înfrăţite ale Biserici, poporului credincios şi statului român. Ceea ce se pornise entuziast în 1912 s-a rostuit abia în 1975, când Patriarhul Justinian a sfinţit Aşezământul Românesc de la Ierusalim, pecetluind peste 60 de ani de eforturi jertfelnice, unele cu acelaşi tâlc baladesc din legenda Meşterului Manole.
O altă ctitorire în pământul sacru al Palestinei a fost zidirea Schitului Românesc de la Iordan, a cărui piatră de temelie s-a pus în 1935. S-a nevoit la schit Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, Hozevitul. Dar existenţa chinoviei de la apa Iordanului s-a frânt în 1967, în timpul războiului israeliano-arab, când schitul a fost părăsit sub căderile de bombe şi obuze, care au retezat cupola bisericii şi au pus la pământ mare parte din arhondaric. Dar epopeea înzidirii noastre ortodoxe în patria Mântuitorului a continuat, înregistrând noi şi dramatice episoade, fie că a fost vorba de depăşirea numeroaselor şi parcă nesfârşitelor potrivnicii ale autorităţilor laice sau religioase, sau de împrejurări ostile, inclusiv războaie. În pofida acestor oprelişti, la cumpăna mileniilor şi celor două veacuri, XX şi XXI, s-a petrecut o încununare a lucrării ziditoare. Pe pământul dăruit de cei trei mireni cu iubire de Dumnezeu şi evlavie pentru Biserica neamului lor, Patriarhia Română a purces la construirea în vatra Ierihonului a unui locaş de închinare şi a unei primitoare case destinate pelerinilor. Pentru că suprafaţa de construcţie nu era îndestulătoare, au fost cumpăraţi în 1996 încă 3.000 de metri pătraţi. Acestora avea să li se adauge alţi 6.300 de metri pătraţi achiziţionaţi între anii 2007 şi 2009 cu sprijinul financiar al statului român. În 1999 au demarat lucrările de construcţie ale Aşezământului Românesc de la Ierihon. A urmat un deceniu de jertfă, de bucurii pentru fiecare izbândă cât de mică şi mâhniri temporare generate de greutăţile strângerii banilor necesari înfăptuirii unui proiect atât de măreţ, precum şi de încurcăturile administrative provocate de neprietenii acestuia. Speranţele de împlinire a visării n-au secat însă niciodată şi acestea au izvorât din semnele permanente ale grijii dumnezeieşti. Acestea se arătau la tot pasul prin fapte dăruitoare mai mari, mai mărunte, dar mereu providenţiale, scoţând mersul lucrărilor din impas şi ducând tot mai aproape ziua cea izbăvitoare a biruinţei depline. Cel care s-a aflat tot timpul la datorie ca un dirijor la pupitru a fost arhimandritul Ieronim Creţu, Superiorul vreme de 20 de ani al Aşezămintelor Româneşti în Țara Sfântă, Episcopul-vicar patriarhal de azi. În 2000, anul bimileniului creştin, Patriarhul Teoctist, cu o suită de înalţi ierarhi din ţară, a sfinţit Altarul bisericii mari cu hramul „Naşterea Domnului” şi „Sfinţii Români” de la Ierihon. În anul 2009, la capătul unui golgotic drum, aşezământul din oraşul biblic se contura în slăvita lui măreţie. Era cu adevărat o încununare a unei ctitoriri seculare şi de amplă respiraţie.
Biserica proiectată de arhitecţii Sorin Ilie Vasilescu şi Horea Gavriş de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti are monumentalitate de templu, dar sălăşluieşte în trupul său şi smerenia bătrânelor bisericuţe româneşti. Coperişul şi volumetria au croială bazilicală de Orient. Zidirea poartă veşmânt din piatră în care transpare învăpăierea soarelui celui dogoritor al Palestinei. Straiul de marmoră meşteşugit cioplită e unul sărbătoresc şi îmbrăţişează parcă cu ghirlande de nestemate pereţii suitori înspre turla ce ia în stăpânire toate întinderile, cât cuprinde zarea, vestind ca un catarg corabia ce pluteşte pe apele timpului şi nemărginirii. Înlăuntru însuşi cerul se bolteşte majestuos printr-o deschidere cutezătoare şi un săgetător urcuş spre înalturi. Pictura în frescă realizată de soţii Ion şi Daniela Moldoveanu aşterne catifelări de brocart pe uriaşii pereţi şi creează o atmosferă de sfinţenie în tonuri cromatice de rugăciune dulce, şoptitoare, ce scoboară chiar în cuibarul inimii. Roşul e dominant, dar nu aprins, ci creator de ambianţă a reculegerii. În paraclisul din demisol, cu hramul „Prorocul Daniel” şi „Sfânta Parascheva”, pogori parcă în peşterile cele de demult ale sihaştrilor din Ţara Sfântă, dar descoperi de îndată şi căldura sufletească a chinoviilor Ortodoxiei româneşti. Jur-împrejurul bisericii mari se înalţă cu tăietură de arhondaric corpurile Casei Pelerinilor cu 45 de camere, egumenia, trapeza, biblioteca, sălile de conferinţe, înnobilate de creaţii iconice, dar şi de altele laice, între care se desprind măiestre tapiseriile Celei Neamţu din ciclul său dedicat Ierihonului. Aşezământul Românesc de la Ierihon se înfăţişează ca o veritabilă cetate românească în cetatea biblică şi e podoaba de preţ a acestei istorice aşezări a lumii.
Întemeierile româneşti de la Ierihon, jertfă a românilor la cel dintâi Altar al creştinătăţii, au intrat cu adevărat în totalitatea drepturilor şi misiunilor cu mult mai târziu decât finalizarea constructivă. S-a întâmplat să fie în anul 2014, în urma convenirii „Acordului Patriarhal de restabilire a comunităţii bisericeşti depline”, semnat la 2 februarie 2014 la Bucureşti de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi la 3 februarie 2014 de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea. Patriarhul Ierusalimului a întărit acest act prin prezenţa sa pentru prima oară la hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Aşezământului Românesc de la Ierusalim, la 5 mai 2014, slujind împreună cu arhimandritul Timotei Aioanei, Superiorul din acea vreme al locaşurilor româneşti în Ţara Sfântă.
Cetatea românească de la Ierihon îşi trimite semnele din acest loc sacru în toată cuprinderea Ţării Sfinte. Credincioşi din România şi din alte părţi ale lumii creştine poposesc aici, găsind un colţ dintr-o grădină a raiului. De tihna şi splendoarea toposului se grijesc ostenitorii păstoriţi de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, precum şi maica Evghenia Taşcă împreună cu obştea. Rânduiala e cea a chinoviei româneşti, cu vieţuitori smeriţi, care plinesc rosturile lor potrivit vechiului îndemn călugăresc „ora et labora”.
La Ierihon, acum, în al treilea mileniu al creştinătăţii, te întâmpină duh românesc şi mireasmă de sihăstrie din Carpaţi. Podoaba românească a Ierihonului străluce cu lumina jertfei şi faptei ziditoare.
*
«Binecuvântați-mă pe mine, că sunt mândru»
Să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar să nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mănăstire, cum obișnuiește lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mănăstire. A avut un Duh, care a lucrat și care ajută atât de mult neamul omenesc. Și starețul i-a spus: „Ce cauți aici, la poartă?” „Am venit și eu aici, să mă fac călugăr”. „Aici sunt oameni smeriți. Tu nu vezi că ești mândru?” Iar el, săracul, nici nu știa ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac și eu călugăr”.

„Nu. Aici sunt oameni smeriți. Nu se poate. Tu ești mândru”. El, săracul, insista. Starețul zice: „Bine, stai aici la poartă și cine intră, să-i zici: «Binecuvântați-mă pe mine, că sunt mândru». Și cine iese, să-i zici tot așa”. Și l-a ținut acolo șapte ani. Șapte ani. Îi dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mănăstire, și i-a spus starețului: „Iertați-mă pe mine, cã sunt mândru!” „Blagosloviți, că sunt mândru!” Asta era toată ascultarea. Și el o făcea cu toată inima.
Și s-a sfințit.

Ne vorbește Părintele Arsenie,
*

Viaţa Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Patria acestui cuvios Macarie era Egiptul, iar satul său se numea Ptinapar. Părinţii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinţi, strămoşii Avraam şi Sara, pentru că Avraam era numele tatălui lui Macarie, având treapta de preot, şi maica lui se numea Sară. De vreme ce erau neroditori, se depărtaseră de traiul însoţirii, însă cu duhul erau tot uniţi.

Ei îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrânarea şi cu postul, cu rugăciunile şi cu privegherea, cu milosteniile şi cu primirea de străini şi cu multe alte fapte bune. Dar făcându-se prin voia lui Dumnezeu năvălirea neaşteptată a barbarilor asupra Egiptului, şi averile lor răpindu-se din mâinile acelora, au sărăcit foarte mult şi se gândeau să iasă din patria lor.

Dar într-o noapte, dormind Avraam, i s-a arătat sfântul patriarh Avraam, cinstit la vedere şi luminat cu frumuseţe, strălucindu-i hainele ca soarele; deci, acela mângâindu-l şi zicându-i să aibă nădejde spre Domnul, l-a sfătuit ca să nu se depărteze cu totul de părţile Egiptului, ci să se mute numai în satul ce se numeşte Ptinapar, care este în hotarele Egiptului, şi să nu se lipsească de unirea cu soţia lui, de vreme ce, zicea Sfântul Avraam, "Dumnezeu voieşte să vă binecuvânteze cu rod fericit, precum m-a binecuvântat şi pe mine, care eram străin în pământul Canaan, dându-mi fiu la bătrâneţe".

Preotul Avraam deşteptându-se din somn, a spus soţiei sale Sara vedenia sa. Şi amândoi au dat laudă lui Dumnezeu; apoi nezăbovind, s-au mutat în satul Ptinapar. Nu era departe acel sat de pustia Nitriei, şi, precum se vede, dumnezeiasca rânduială a mutat acolo pe părinţii lui Macarie, ca astfel fiul lor care avea să se nască, să iubească mai cu înlesnire viaţa pustnicească.

Petrecând Avraam cu soţia sa în satul Ptinapar, s-a întâmplat că s-a îmbolnăvit rău şi aştepta să moară. Dar, într-o noapte, zăcând pe patul durerii şi adormind puţin, a avut o vedenie în acest fel: I se părea că vede pe îngerul lui Dumnezeu ieşind din altar şi, apropiindu-se de dânsul, îi zise: "Avraame, Avraame, scoală-te de pe patul tău." Iar el i-a răspuns: "Sunt bolnav, Doamne, şi nu pot să mă scol." Iar îngerul luându-l de mână, cu veselie zicea către dânsul, cu glas blând: "Dumnezeu te-a miluit.

El a izgonit boala de la tine şi-ţi dăruieşte binecuvântarea Sa, pentru că femeia ta Sara va naşte un fiu, numit cu numele "fericirii", care va fi locaşul Sfântului Duh şi îngereşte pe pământ va vieţui şi printr-însul mulţi se vor duce la Dumnezeu." Într-aceasta vedenie bolnavul deşteptându-se, îndată a simţit că este cu totul sănătos, şi sculându-se, umbla plin de frică şi de bucurie; iar toate cele văzute şi grăite de înger în vedenie le-a spus soţiei sale Sara.

Apoi cum că aceea era adevărată, îl încredinţa schimbarea lui din durerea cea mare întru desăvârşita sănătate, şi împreună au mulţumit lui Dumnezeu, preamilostivului şi de bine dătătorului său. După aceasta, Sara a zămislit la bătrâneţe şi venind vremea a născut un fiu de parte bărbătească şi i-au pus numele Macarie, care se tâlcuieşte "fericit" şi l-au luminat pe el cu Sfântul Botez.

Venind copilul în vârstă desăvârşita şi dumnezeieştile cărţi bine deprinzându-le, părinţii lui, ca şi cum uitaseră sfătuirea îngerească din vedenia cea despre dânsul, au voit ca să-l însoţească cu femeie chiar şi nevrând; dar el cu totul se lepăda, dorind să se însoţească cu neîntinata mireasă, adică cu viaţa cea fericită; însă fiind silit, s-a supus la părinteasca voie, punând bun sfat în minte.

Şi săvârşindu-se ospăţul cel de nuntă, tânărul Macarie fiind dus în casă, s-a prefăcut că e bolnav ca şi cum îi venise deodată rău, şi neatingându-se de a sa mireasă, a ieşit curat din casă, ridicându-şi către Dumnezeu ochii inimii şi către El punând nădejdea, se rugă cu putere, ca să-i ajute degrabă spre a putea să se dezlege de viaţa lumească şi să se facă monah.

Într-una din zile, s-a întâmplat unora din ai lor ca să meargă la Muntele Nitriei, ca să aducă de acolo nitru (adică silitră); pentru că acolo se află multă de aceasta şi de aceea muntele se numeşte Nitria; deci, a mers cu dânşii şi Macarie, după porunca părinţilor săi, şi venind la iezerul Nitriei, s-a abătut puţin din cale, vrând să se odihnească; apoi a adormit, şi în vis i se părea că vede un bărbat minunat, strălucind cu lumina şi zicând către dânsul: "Vezi, Macarie, aceste locuri pustii, priveşte-le, pentru că se cade ţie ca în aceste pustietăţi să te sălăşluieşti". După vedenia aceasta, Macarie deşteptându-se, gândea la cele ce i s-au zis de către cel văzut şi nu pricepea ce să fie; pentru că într-acea vreme încă nu erau vieţuitori în pustie, afară de marele Antonie şi în alt loc în pustia cea mai dinăuntru era Pavel Tebeul, neştiut de nimeni.

Deci, a treia zi, întorcându-se din Nitria acasă, a aflat pe mireasă sa bolnavă de friguri, şi fiind aproape de sfârşit, a şi murit înaintea ochilor lui şi întru feciorie curată s-a dus la veşnica viaţă. Iar Macarie s-a încredinţat lui Dumnezeu şi se gândea la a sa moarte, zicând în sine: "Macarie, ia aminte şi te îngrijeşte pentru sufletul tău, pentru că se cade şi ţie ca, după puţină vreme, să laşi viaţa aceasta".

Macarie neîngrijindu-se de nimic pământesc, era pururea în casa Domnului, nevoindu-se cu citirea dumnezeieştilor cărţi. Părinţii văzându-i o viaţă ca aceea, nu mai îndrăzneau să pomenească de nume femeiesc înaintea feţei lui, ci se bucurau de curăţia vieţii lui. Avraam, tatăl lui, îmbătrânind foarte şi căzând în boală, era lipsit de vedere, din cauza bătrâneţii şi a bolii, de aceea îi slujea fericitul Macarie cu osârdie şi cu dragoste; apoi s-a mutat din viaţă bătrânul plin de zile şi s-a dus către părinţii săi.

Trecând şase luni după mutarea tatălui său Avraam, s-a sfârşit întru Domnul şi Sara, maica lui Macarie. El dând pe părinţii săi obişnuitei îngropări creştineşti, era acum liber de toate; şi a împărţit toate cele rămase de la părinţi la cei ce aveau nevoie de ajutor. Dar era mâhnit că nu avea cui să-şi descopere tainele inimii sale şi să afle sfat bun, unde să se ducă şi de cine să fie povăţuit la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi se ruga Lui cu osârdie să-i trimită un povăţuitor bun, care ar putea să-i arate calea mântuirii.

Sosind pomenirea unuia din sfinţi, căruia după obiceiul părinţilor săi, voia să-i săvârşească praznicul, el a gătit prinz nu numai pentru vecini, dar mai ales pentru cei săraci şi scăpătaţi. Atunci, stând în biserică la cântare, a văzut un monah bătrân intrând în biserică, cărunt la păr, având barbă până la brâu, galben la faţă de pustnicie, foarte cinstit la vedere şi al cărui chip dinăuntru, adică al sufletului, era înfrumuseţat cu podoabele faptelor bune.

Monahul nu era departe de satul acela, şi îşi avea chilia sa pustnicească la un loc liniştit, nearătându-se la nimeni; iar într-acea vreme, Dumnezeu rânduind aşa, monahul a venit la biserica ce era în sat, pentru împărtăşirea cu prea curatele Taine. Pe acest monah l-a rugat Macarie ca, după săvârşirea dumnezeieştii Liturghii, să intre în casa lui, la masa cea de obşte; iar după masă şi după ospătarea de ajuns a tuturor, ducându-se fiecare la locul său, Macarie a oprit puţin pe monah şi luându-l de-o parte a căzut la picioarele lui şi i-a zis: "Să nu mă opreşti că dimineaţă să vin la sfinţia ta, pentru că voiesc să te am sfetnic bun în viaţa mea". Bătrânul i-a răspuns: "Să vii, fiule, când vei voi". Şi a plecat.

A doua zi s-a dus Macarie la bătrân şi i-a spus toate tainele inimii sale, cum doreşte cu toată osârdia să slujească Domnului; şi a rugat pe bătrân să-l povăţuiască ce se cade să facă. Bătrânul l-a întreţinut în ziua aceea la el cu vorbe folositoare de suflet, şi apunând soarele, i-a dat puţină pâine cu sare, apoi i-a zis să se odihnească. Stând singur la rugăciune şi avându-şi mintea sus, fiind noapte adâncă, s-a făcut o vedenie şi a văzut un sobor de monahi cu chipuri albe şi având aripi, care înconjurând pe Macarie, ziceau: "Scoală-te, Macarie, şi începe slujba cea poruncită de la Dumnezeu; nu aştepta altă vreme, că bărbatul leneş nu se luptă cu isteţime, iar cel nesîrguitor dobândeşte preţul celui leneş.

Văzând acestea dumnezeiescul bătrân, dimineaţa le-a spus lui Macarie şi liberându-l, i-a zis: "Fiule, ceea ce voieşti să faci, fă mai degrabă, că te cheamă Dumnezeu pentru mântuirea multora; de aceea, de acum să nu te leneveşti la lucrurile cele plăcute lui Dumnezeu". Deci, învăţându-l mult despre rugăciune, priveghere şi post, l-a liberat cu pace. Fericitul Macarie întorcându-se acasă, a împărţit la săraci toate ale sale, nelăsând nimic pentru trebuinţa să.

După puţine zile, liberându-se de toate grijile vieţii şi rămânând singur ca un sărac, s-a dus iarăşi la bătrân, dându-se cu totul Domnului pentru slujirea cea bună. Iar bătrânul primind cu dragoste pe dumnezeiescul tânăr Macarie şi arătându-i începuturile vieţii monahiceşti cele liniştitoare şi învăţându-l a împleti coşniţe, lucru cuviincios mâinilor monahilor, i-a făcut chilie în alt loc, nu departe de el; pentru că acel părinte dorea să vieţuiască singur în numele lui Dumnezeu şi a dus în acea chilie pe ucenic, dându-i cuviincioasele porunci despre rugăciune, despre hrană, şi despre lucrul mâinilor.

Astfel fericitul Macarie a început în numele lui Dumnezeu a alerga pe calea cea sfântă a vieţii monahiceşti; şi sporind din zi în zi în legea Domnului, s-a întâmplat după câtăva vreme că a venit în satul acela episcopul părinţilor acelora şi aflând despre fericitul Macarie de la locuitorii satului, l-a chemat la el şi cu sila l-a făcut cleric la biserica aceea, deşi era încă tânăr. Dar nu după multe zile supărându-se Macarie de slujirea aceasta prin care i se tulbura liniştea, a fugit de acolo şi s-a sălăşluit într-un sat oarecare; şi venind la dânsul un om neînvăţat, dar cucernic, îi slujea luând lucrul mâinilor lui şi vânzându-l, îi aducea hrană. Dar diavolul nesuferind a se vedea învins de monahul cel tânăr, se înarma asupra lui şi luptă cu multe feluri de meşteşuguri, aducându-i uneori necuviincioase gânduri, iar alteori năvălind asupra lui prin năluciri şi înfricoşări; pentru că priveghind el în rugăciunea de noapte, diavolul cutremura casa din temelie, iar alteori închipuindu-se în şarpe şi târându-se pe pământ, se repezea asupra lui. Iar fericitul Macarie îngrădindu-se cu rugăciune şi cu semnul Sfintei Cruci, socotea întru nimic meşteşugirile lui, grăind ca David: Nu mă voi teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua şi nici de lucrul ce umblă în întuneric.

Deci, neputând vicleanul să biruiască pe cel nebiruit, a aflat asupra lui o meşteşugire ca aceasta: Un bărbat din locuitorii satului aceluia avea o fiică, pe care un tânăr i-o cerea spre nelegiuită însoţire; dar fiindcă era sărac şi neînvăţat, de aceea părinţii se mândreau faţă de tânărul acela, nevrând să dea pe fiica lor după dânsul. Dar fecioara iubea pe tânăr şi aprinzându-se de asemenea cu dragoste, s-a unit în taină şi s-a aflat fecioara având în pântece; deci întrebând ea pe acel tânăr ce răspuns ar putea să dea părinţilor, acela, având înlăuntru pe învăţătorul răutăţii, i-a zis: "Spune că sihastrul acela ţi-a făcut aceasta".

Ea ascultând sfatul vicleanului şi-a ascuţit limba sa de şarpe asupra nevinovatului monah, căci când au cunoscut părinţii că fecioara este însărcinată, bătând-o, au început a o întreba: "Cu cine ai căzut în păcat?" Ea a răspuns: "Cu sihastrul vostru, pe care-l socotiţi că este sfânt; căci odată, aflându-mă afară din sat şi apropiindu-mă de locul unde petrece el, m-a întâmpinat în cale şi mi-a făcut silă, iar eu de ruşine şi de frică, nu l-am spus la nimeni până acum".

Prin aceste cuvinte ca de nişte săgeţi lovindu-se părinţii şi rudeniile ei, au pornit cu toţii asupra sfântului şi au alergat la chilia lui, umplând văzduhul de strigare şi de cuvinte dosăditoare; apoi scoţându-l din chilie, l-au bătut mai multă vreme şi l-au dus cu dânşii în sat. Aducând multe vase lepădate, ulcele înnegrite, toarte de ulcioare, şi legându-le într-o funie, le-au spânzurat de grumajii lui şi-l purtau prin sat cu negrăită batjocură, bătându-l, împingându-l, trăgându-l de păr, călcându-l cu picioarele şi strigând: "Acest monah a necinstit pe fecioara noastră; apucaţi-l toţi şi-l bateţi".

Din întâmplare, trecea pe acolo un cinstit bărbat, care văzând ceea ce se făcea, a zis celor ce-l băteau: "Până când veţi bate fără de vină pe străinul monah, neştiind dacă lucrul este adevărat? Pentru că socotesc că este năpastă, iar nu lucru adevărat". Dar aceia nu-l ascultau şi îşi arătau răutatea lor. Însă iubitorul de Hristos, cel ce pentru Dumnezeu slujea pe Macarie, mergând în urma celui purtat astfel, se ruşina, plângea şi nu putea să-l apere şi să scoată pe Macarie din mâinile lor pe care ca nişte câini îl înconjuraseră. Apoi, aceia întorcându-se către slujitorul său, se porneau cu dosădiri şi cu ocări, zicându-i: "Sihastrul căruia îi slujeşti, iată ce a făcut".



Şi l-au bătut pe Macarie cu beţele, până ce şi-au săturat mânia şi iuţimea, încât se tăvălea pe cale aproape mort. Iar părinţii acelei fete ziceau: "Să nu-l lăsăm până ce nu ne va da garant, că va hrăni pe fecioara noastră, pe care a îngreunat-o". Iar Macarie abia fiind viu, a zis către slujitorul său: "Fii garant pentru mine, omule".

Acesta gata fiind să moară pentru dânsul, s-a obligat astfel; şi luând pe Macarie, abia a putut să-l ducă la chilia lui, neputând să meargă de bătăile cele cumplite. Tămăduindu-se, puţin după această a început a se nevoi la lucru, zicând în sine: "Macarie, ai femeie şi copii, deci nevoie îţi este ca ziua şi noaptea să lucrezi, ca să-i hrăneşti". Şi lucrând coşniţe, le vindea prin mâna slujitorului şi trimitea fecioarei preţul ce lua pentru hrană.

Apoi, venind ziua să nască, a ajuns-o dreapta judecată a lui Dumnezeu, pentru că a grăit fărădelege asupra dreptului şi nu putea să nască. Pentru aceea a pătimit multe zile şi nopţi, cu amar strigând de durerea cea mare, de vreme ce nu putea să iasă dintr-însa pruncul; însă şi pe părinţii ei îi durea inima văzând-o într-o suferinţă ca aceea şi nepricepându-se, ziceau: "Ce să fie aceasta?" Iar ea atunci, chiar nevrând, a spus adevărul, strigând; "Amar mie, ticăloasa, care sunt vrednică de mii de morţi, căci asupra dreptului acestuia am adus clevetire şi am minţit că este vinovatul stricăciunii mele; el este nevinovat, iar tânărul care a voit să mă ia, acela mi-a făcut acestea".

Deci, auzind părinţii aceasta şi toţi vecinii au rămas uimiţi, pentru că a venit asupra lor ruşine şi frică şi pentru că pe robul lui Dumnezeu, monahul cel nevinovat, l-au chinuit atât de rău; apoi au strigat: "Vai nouă!"

Atunci s-a înştiinţat despre aceasta tot satul şi toţi s-au adunat cu mic cu mare la curtea omului aceluia şi auzeau cele ce se spuneau despre fecioară şi cum că sihastrul este nevinovat; deci se ocărau singuri, pentru că toţi au pus mâinile cu nemilostivire asupra sfântului. Şi s-au sfătuit cu părinţii fecioarei să meargă la robul lui Dumnezeu şi să cadă cu plângere la picioarele lui, cerându-i iertare; că nu cumva să-i ajungă mânia lui Dumnezeu pe toţi, pentru chinuirea lui cea fără de vină.

Auzind aceasta slujitorul şi garantul lui Macarie, a alergat degrabă la sfânt cu veselie şi i-a zis: "Bucură-te, părinte Macarie, pentru că bună şi luminoasă ni s-a arătat nouă ziua de astăzi, de vreme ce ocara cea dintâi a prefăcut-o Dumnezeu în slavă şi eu de acum voi fi liber de garanţie, iar tu te-ai arătat fără patimă, drept şi preaslăvit pătimitor; căci acea femeie nedreaptă, care a adus năpastă asupra ta, şi fiind tu nevinovat te-a clevetit, a ajuns-o judecata lui Dumnezeu şi nu poate să nască.

Acum a spus cum că nu tu eşti vinovat, ci un oarecare tânăr; deci, toţi locuitorii satului, de la mic până la mare, vor să vină la tine cu pocăinţă, ca să proslăvească pe Dumnezeu pentru întreaga înţelepciune şi răbdarea ta, şi să ceară de la tine iertare, ca să nu vină vreo pedeapsă de la Dumnezeu asupra lor, căci te-au chinuit pe tine".

Auzind acestea smeritul cugetător Macarie, cu greu le-a ascultat, nevrând cinstea şi slava omenească; căci mai cu voie îi era lui necinstea decât să primească cinste de la oameni. Şi venind noaptea, s-a sculat şi a fugit de acolo şi s-a dus întâi la Muntele Nitriei, unde cândva dormind, a avut vedenia. Acolo a petrecut trei ani într-o peşteră şi s-a dus apoi la Muntele Faran, la marele Antonie, care petrecea pustniceşte în nevoinţă, pentru că auzise de dânsul, pe când era în lume, şi dorea să-l vadă.

Şi fiind primit de Cuviosul Antonie cu dragoste, Macarie i s-a făcut ucenic de aproape şi a petrecut la dânsul vreme îndelungată, povăţuindu-se la desăvârşita viaţă întru fapte bune; deci era următor întru toate părintelui său, care a arătat multe nevoinţe şi atât de mult a sporit în viaţa monahicească, încât a întrecut pe ceilalţi fraţi; pentru care era numit de dânşii "tânăr bătrân". Căci în anii tinereţelor sale, a arătat viaţă bătrânească şi se lupta ziua şi noaptea cu diavolii, care uneori se închipuiau în diferite chipuri şi năluciri, ca nişte ostaşi înarmaţi, călare pe cai.

Apoi îndreptându-se spre război, cu sălbăticie năvăleau asupra lui cu chiote, gâlceava şi cu tulburări, fiind fără număr, voiau ca să-l ucidă. Iar uneori în chip nevăzut aduceau gânduri necurate asupra lui şi cu toate meşteşugirile se sileau să clatine şi să dărâme zidul cel întemeiat de Hristos.

Dar nicidecum n-au putut să vatăme pe luptătorul cel care a luat pe Dumnezeu de ajutor, şi zicea că David: Aceştia în căruţe şi pe cai, iar eu numele Domnului voi chema; că aceia să fie împiedicaţi şi să cadă, iar eu întru Dumnezeu voi avea putere. El va defăima pe vrăjmaşii mei, adică pe diavolii cei ce mă supără.

Într-o noapte, dormind fericitul, l-au împresurat o mulţime de diavoli, deşteptându-l şi zicându-i: "Scoală-te şi cânta cu noi şi nu dormi". Iar cuviosul cunoscând meşteşugirile drăceşti, nu se sculă şi le răspunse: Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, cel gătit tatălui vostru şi vouă. Iar ei au zis: "Aduci astfel de hulă asupra noastră, şi cu dosădire ne răspunzi nouă?".

Grăit-a sfântul: "Care din diavoli scoală pe cineva la slujba lui Dumnezeu sau îl învaţă la fapte bune?" Iar ei grăind multe şi nesuferind ca să fie nebăgaţi în seamă de dânsul, văzând că nu puteau să-l scoale, toţi cu mânie s-au pornit asupra lui şi au început a-l bate. Iar sfântul a strigat: "Hristoase, ajută-mi şi mă izbăveşte de aceştia, că m-au înconjurat ca nişte câini mulţi şi au deschis asupra mea gura lor". Şi îndată mulţimea diavolească a pierit cu sunet.

Iar pe când cuviosul aduna din pustie frunze de finic, ducându-le în chilie spre facerea coşniţelor, l-a întâmpinat diavolul în cale cu o seceră şi voia să-l lovească, dar n-a putut şi i-a zis lui: "Multe nevoi rabd eu de la tine, o! Macarie, căci nu pot să te biruiesc; însă toate cele ce tu le faci, le fac şi eu: posteşti tu şi eu nicidecum nu mănânc; priveghezi tu, şi eu deloc nu dorm; dar una este cu care mă biruieşti pe mine"; deci i-a zis Macarie: "Care este una aceea?" Răspuns-a diavolul: "Smerenia ta; pentru aceea nu pot să stau împotriva ta".

Fericitul Macarie, având 40 de ani de la naşterea sa, a luat de la Dumnezeu darul tămăduirilor şi al proorociei, cum şi stăpânire asupra necuratelor duhuri; apoi s-a învrednicit treptei preoţeşti şi a fost conducător părinţilor celor ce vieţuiau în schit. Iar pentru hrană şi băutura lui cum postea, nu se cuvine a grăi multe; de vreme ce nici între cei mai lipsiţi de grijă monahi nu se putea afla acolo îmbuibare sau mâncăruri mai bune, pe de o parte pentru lipsa cea mare a celor de trebuinţă, iar pe de alta pentru râvna cea dumnezeiască a multor părinţi care petreceau acolo; căci fiecare urma unul altuia în viaţa cea pustnicească, iar mai ales se sârguiau a se întrece.

Despre alte nevoinţe ale acestui ceresc bărbat se povestea între părinţi cum că neîncetat era întru înălţarea minţii către Dumnezeu şi cea mai multă vreme se lipea de Dumnezeu cu mintea decât de lucrurile lumii aceştia. Apoi cerceta pe părintele şi pe învăţătorul său, Antonie cel Mare, şi de dânsul mult se povăţuia, vorbind cu dânsul cuvinte duhovniceşti. În urmă, s-a învrednicit după fericitul sfârşit al lui Antonie_a lua de la cei doi ucenici ai aceluia, ca o bogată moştenire, toiagul cu care îşi sprijinise trupul său neputincios, din cauza bătrâneţelor şi nevoinţelor pustniciei; iar cu toiagul a luat duhul îndoit, precum Elisei l-a luat de la Ilie şi făcea minuni mari, pe care acum este vremea a le povesti.

Un egiptean iubitor de păcate, fiind rănit de pofta păcatului spre o femeie străină, frumoasă la chip, dar neputând s-o plece spre desfrânare, pentru curăţia ei şi pentru cinstea şi dragostea pe care o avea pentru bărbatul său, s-a dus la un fermecător, rugându-l ca să facă pe femeia aceea să-l iubească; ori cu farmecele sale să facă pe bărbatul ei ca s-o urască şi s-o gonească; fermecătorul acela a luat multe daruri de la egiptean şi a făcut obişnuitele sale meşteşu-giri, sîrguindu-se cu multe farmece ca să înşele pe acea femeie curată, spre desfrânare.

Apoi neputând să înduplece mintea ei cea nemişcată spre acea faptă rea, a fermecat ochii celor ce căutau la dânsa; şi a făcut aşa că tuturor celor ce o vedeau să li se pară că nu este femeie cu faţă de om, ci animal parte femeiască; deci, intrând bărbatul în casă, când a văzut-o întru asemănare de animal, s-a spăimântat, şi nu pricepea ce este, pentru că vedea că pe patul lui se odihneşte un animal. Vorbea cu dânsa şi nu putea să audă nici un răspuns, decât numai o vedea mâniindu-se. Însă ştia că este femeia lui şi a cunoscut răutatea pizmaşului, cum că era prefăcută de oameni răi întru asemănare de dobitoc, de care lucru era în mare mâhnire şi plângea.

Chemând preoţi în casa sa, le-a arătat pe femeia lui, dar nici aceia nu puteau cunoaşte ce avea: cum şi pentru ce s-a prefăcut în animal. Căci şi ochii acelora ca nişte fermecaţi vedeau animal; şi trecuseră trei zile de când i se făcuse ei aceasta şi nici un fel de hrană nu primea, pentru că nici ca animalul nu primea fin, nici ca omul nu putea să mănânce pâine. Apoi, bărbatului ei i-a venit în minte s-o aducă în pustie, la Cuviosul părinte Macarie.

Deci, punând pe dânsa frâul ca pe un animal, s-a dus, luând după sine pe femeia să întru asemănare de animal. Pe când se apropia de chilia cuviosului, fraţii ce stăteau afară, au început a cârti asupra lui, întrebându-l pentru ce vrea să intre în mânăstire cu acel animal? Iar el a zis către dânşii: "Am venit aici, ca animalul acesta să câştige milă de la Domnul cu rugăciunile Sfântului Macarie".

Şi întrebându-l monahii: "De ce pătimeşte?" Omul a zis: "Acest animal pe care îl vedeţi este femeia mea şi cum s-a prefăcut nu ştiu; iată acum sunt trei zile de când nici un fel de hrană nu gustă nicidecum". Iar fraţii auzind acestea, au mers să spună sfântului, căruia acum i se descoperise şi se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa.

Fraţii spunându-i despre acest lucru şi arătându-i dobitocul cel adus, sfântul a zis către dânşii: "Voi singuri sunteţi dobitoace, de vreme ce aveţi ochi răi, iar ea precum este făcută, aşa rămâne femeie şi nu este schimbată întru altă fire; ci aşa se pare ochilor voştri cei înşelaţi de farmece". Deci, sfinţind apă, a turnat pe capul ei, rugându-se, şi îndată a făcut-o să fie în chipul său cel dintâi; încât toţi cei ce căutau la dânsa au văzut-o că este femeie, cu faţă de om.

Apoi, poruncind să-i dea ei să mănânce, a făcut-o femeie sănătoasă. Şi au mulţumit lui Dumnezeu, bărbatul şi femeia, cum şi toţi cei ce vedeau această minune. Apoi, sfântul a învăţat pe femeie, că adeseori să meargă la sfânta biserică şi să se împărtăşească cu preacuratele lui Hristos Taine; căci pentru aceea, zicea el, a venit asupra ta acea ispită, fiindcă cinci săptămâni au trecut, de când ai fost părtaşă dumnezeieştilor Taine. Astfel învăţându-i şi sfătuindu-i pe amândoi, i-a liberat în pace. Asemenea şi o altă fecioară, prefăcută în animal de vrăjitori, aducând-o părinţii ei la sfântul, a tămăduit-o cu rugăciunea. Iar pe o altă fecioară, plină de răni, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, a făcut-o sănătoasă.

Deci, mulţi supărau pe cuviosul, unii pentru rugăciuni şi binecuvântări şi pentru folosirea de învăţătură de la dânsul, iar alţii pentru tămăduiri; pentru aceea sfântul şi-a săpat o peşteră adâncă în chilie, ca de o jumătate stadie, şi se ascundea de cei ce veneau la dânsul fără vreme, când îi întrerupeau gândirea la Dumnezeu şi rugăciunea.

Atâta dar avea de la Dumnezeu, încât învia şi morţi. Un monah oarecare, şezând în preajma Nilului, s-a lipit de el diavolul mândriei. Deci, întâi l-a rătăcit de la adevărata credinţă şi l-a adus la cugetarea celor ce se numeau Ierachteni, care ziceau că Mântuitorul n-a luat trup omenesc, nici că înviază trupul nostru cu care ne-am îmbrăcat şi că trei începători sunt: Dumnezeu, materia şi răutatea. Astfel a atras la răzvrătirea a 500 de suflete. Şi a putut face aceasta căci grăia multe bârfeli de acest fel către mulţi. Apoi şi diavoli a scos, după cum se spune de Domnul nostru în Sfintele Evanghelii: Căci vor da semne şi minuni, încât ar fi fost cu putinţă să amăgească şi pe cei aleşi; căci cu domnul diavolilor, într-adevăr, scotea pe diavoli, pentru pierzarea sufletelor.

Deci, episcopul acelui loc a venit cu clerul său la părintele Macarie, robul lui Dumnezeu, şi rugându-l, îi zise: "Vino şi ajută-ne; căci dacă până trăieşti tu nu vom curăţi vecinătatea noastră, toţi se vor lipi de dânsul şi întru pierzare se vor duce". Iar sfântul a zis către dânsul: "Iată că vin, dar fiind om simplu, ce pot să fac eu?" Episcopul stăruia, rugându-l: "Eu aşa cred că, dacă va veni Dumnezeu, va împăca Biserica Sa; căci eu de multe ori având gând să vin, am fost împiedicat de treburile eparhiei; iar acum, numai suferind pierzarea poporului, şi încă temându-mă de osânda lui Dumnezeu, care zice: Sângele lor din mâinile voastre îl voi cere; de aceea am venit la tine, căci Dumnezeu m-a trimis.

Atunci Avva Macarie sculându-se, a mers cu dânsul şi a venit la amăgitorul acela, pe care, când l-a văzut bătrânul, a zis episcopului: "Acesta are un diavol din cei stăpânitori şi ai cunoscut că acesta nu este locul meu. Împotriva acestor duhuri nu m-am luptat deloc, căci sunt două cete de diavoli, una este care aduce plăcerile şi dezmierdările în trupul omului, iar altă care amăgeşte sufletele, dar care este foarte lesne de biruit. Aceste duhuri le rânduieşte satana la vrăjitori şi amăgitori, ca şi la începătorii de eresuri". Episcopul a zis: "Este trebuinţă de rugăciune din adâncul inimii, căci cuvântul nu are nici o putere".

Deci, i-a poruncit să iasă la dânşii; iar el ieşind, episcopul i-a zis: "Cum de n-ai venit de atâta vreme la noi?" Iar el a răspuns: "Pentru că nu credeţi drept". Zis-a către dânsul Sfântul Macarie: "Dar tu crezi bine?" Iar el a zis: "Foarte bine". Sfântul i-a zis: "Care este aceea pe care noi nu o cugetăm bine?" El a răspuns: "Fiindcă ziceţi că trupul a înviat; şi încă mai ziceţi că şi Dumnezeu a luat asupră-şi trup şi oase". Bătrânul i-a zis: "Dacă zicem de la noi, rău zicem, iar dacă astfel a grăit adevărul, tu pentru ce grăieşti împotrivă? Cu toate acestea noi vom spune ţie cum credem şi dacă te vei îndupleca, bine vei face; iar dacă nu, tu însuţi vei primi pedeapsa de la Dumnezeu, pe ale cărui dogme le lepezi". El a zis: "Eu întâi să-ţi spun credinţa mea". Iar sfântul a zis: "Credinţa rea nici să nu se numească credinţă".

Deci, a poruncit episcopului să zică Simbolul credinţei şi episcopul a zis: Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul; şi celelalte de aici înainte, cum şi alte graiuri de la apostolul. Atunci s-a ruşinat ereticul şi neavând ce să răspundă, a zis către Sfântul Macarie: "Mie nu-mi grăi credinţa cea din cuvinte, ci să mergem la morminte şi tu să înviezi cu trupul pe unul din cei ce zac acolo şi voi crede că bine cugetaţi, ori eu să scot suflet fără de trup, şi să vă ruşinez pe voi". Şi întorcându-se Sfântul Macarie, a zis episcopului: "Mare este răul, căci şi pe Dumnezeu îl ispitim, ca pentru un îndrăcit să se facă atât de mare semn". Zis-a episcopul: "Ba nu părinte, ci pentru o eparhie întreagă".

Atunci au mers la morminte şi a venit şi Ierachtenul să cheme pe diavol. Şi mult făcându-şi rugăciunea lui cea ereticească, nu putea să scoată nici un suflet fără trup din mormânt. Atunci diavolul n-a ieşit ca mai înainte, căci îi stă împotrivă Duhul cel Sfânt. Şi când a văzut că nimic n-a putut face, le-a zis: "Pentru necredinţa voastră nu poate să iasă". Episcopul a zis: "Dacă am fi fost rău-credincioşi, atunci mai vârtos trebuia să iasă, ca să mustre necredinţa noastră".

Iar bătrânul rugându-se în sine, netăgăduind nimic, a plecat genunchii la pământ, după ce a stat un ceas la rugăciune; împreună cu toţi care erau de faţă, s-a ridicat, şi lovind cu toiagul cel de finic un mormânt, pentru că toiegele monahilor celor de acolo sunt de finic, a înviat un om din mormânt, nu vreunul care a murit de curînd, ci unul mort de mult.

Această minune văzând-o Ierachteanul, a leşinat şi ieşind diavolul dintr-însul, el a căzut la picioarele sfântului, împreună cu tot poporul care era de faţă, şi cerea să-l ucidă; dar nu i-a lăsat sfântul, ci l-a luat cu sine în pustie şi l-a izbăvit de rătăcire. Apoi, întrebând pe cel ce a înviat dacă ştie pe Hristos, el a zis că n-a auzit despre El nici când trăia. Deci, sfântul botezându-l, l-a avut cu sine trei ani şi apoi cu adevărată moarte a răposat, încât se potrivea şi la el cuvântul Domnului, că nici acesta n-a greşit, nici părinţii lui; ci ca să se arate slava lui Dumnezeu într-însul.

Iar episcopul a întrebat pe Sfântul Macarie dacă s-a suit în inima lui vreun cuget de slavă omenească, când a văzut înaintea lui atâta popor, faţă de o minune atât de mare? El a răspuns: "O inimă care are îndeletnicire a căta spre slava oamenilor, unul ca acesta pe Dumnezeu încă nu L-a cunoscut, şi ceea ce face, ca un om o face; iar cel ce s-a învrednicit de insuflarea lui Dumnezeu, întru multă nevoinţă se află, temându-se să nu cadă.

Unul ca acesta numai o credinţă are, de a ieşi din trup, iar slava omenească nici în gând nu-i vine. Deci, o pildă că aceasta îţi zic: "Închipuieşte-ţi pe cineva că umblă pe mare şi priveşte spre cer în soare; unul ca acesta dacă ar vedea locul pe unde umblă, s-ar scufunda. Astfel cel ce priveşte la slavă lui Dumnezeu, slava cea de la oameni o nesocoteşte. Iar dacă împrejurul acesteia s-ar întoarce, cade din aceea şi căzând astfel, se biruieşte de multe patimi".

Apoi Cuviosul Macarie a înviat încă şi un alt mort, pentru care părintele Sisoe povestea aşa: "Am fost în schit cu părintele Macarie şi a sosit vremea secerişului; atunci, mergând la seceriş noi şapte, iată o văduvă aduna spice după noi şi plângea neîncetat; apoi chemând Macarie pe stăpânul holdei aceleia, l-a întrebat: "Ce are această bătrână de plânge mereu?" Iar el a spus lui Macarie că bărbatul ei luând de la cineva un zălog, a murit fără veste, nespunându-i ei unde a pus ceea ce a luat şi voieşte stăpânul zălogului aceluia ca s-o ia pe ea în robie cu copiii ei". Şi i-a zis Macarie lui: "Să-i spui ei ca să vină la noi, unde ne odihnim la amiază". Când a venit văduva aceea, a zis către dânsa bătrânul: "Întotdeauna plângi astfel?" Ea a spus lui: "Bărbatul meu a murit grabnic; el luase de la cineva nişte aur să-l păstreze, dar nu mi-a spus unde l-a ascuns". Zis-a către dânsa bătrânul: "Vino ca să ne arăţi mormântul bărbatului tău".

Deci luând pe fraţi, a mers cu dânsa, apoi sosind la mormânt, bătrânul a zis către văduvă: "Du-te la casa ta". Şi rugându-se, a strigat bătrânul pe cel mort, zicând către dânsul: "Unde ai pus vistieria cea străină?" Iar el a răspuns din mormânt: "În casa mea am ascuns-o, sub picioarele patului meu". Şi a zis lui bătrânul: "Dormi iarăşi până la ziua învierii".

Iar fraţii văzând aceasta, au căzut de frică la picioarele lui. Şi le-a zis lor bătrânul: "Nu pentru mine s-a făcut aceasta, pentru că eu sunt un nimic; ci pentru văduvă şi sărăcia ei a făcut Dumnezeu lucrul acesta. Însă să ştiţi aceasta, că Dumnezeu voieşte ca sufletul să fie fără păcat, şi cel ce va cere de la El, va lua". Apoi, mergând, a spus văduvei unde se află vistieria. Iar ea luând-o, a dat-o stăpânului ei şi s-a mântuit de robie pe sine şi pe fiii ei; şi toţi cei ce auzeau aceasta, au preamărit pe Dumnezeu.

Încă şi un al treilea mort a înviat Cuviosul părinte Macarie; despre care scrie Rufin prezbiterul, astfel: "Odinioară, în locurile cele de aproape fiind făptuită o ucidere, se punea vina asupra unui nevinovat şi acela a alergat în chilia sfântului, însă au mers în urma lui şi cei ce voiau să-l prindă ca pe un ucigaş. Şi voiau să-l dea la judecata cea legiuită.

Deci, acela se lepăda şi se jura că este nevinovat de sângele celui ucis, iar ei stăruiau făcându-l vinovat. Şi făcându-se de amândouă părţile multă vorbă şi sfadă, i-a întrebat Macarie unde este îngropat cel ucis. Şi sculându-se, a mers cu dânşii la mormânt; apoi plecându-şi genunchii, s-a rugat mult şi a zis către cei ce stau de faţă: "Acum va arăta Domnul dacă este acesta cu adevărat vinovat de uciderea despre care ziceţi". Şi a strigat cu mare glas, chemând pe nume pe cel ucis, iar el a răspuns din mormânt.

Sfântul a zis către dânsul: "În numele lui Iisus Hristos, zic ţie să ne spui nouă dacă ai fost ucis de omul acesta?" Iar acela cu glas foarte lămurit a răspuns din mormânt, încredinţându-i că n-a fost ucis de acela, pe care-l năpăstuiesc fără vină. Atunci, toţi mirându-se de o minune ca aceea, au căzut la pământ. Apoi, căzând la picioarele lui, ca iarăşi să întrebe pe cel ce zăcea în mormânt, cine l-a ucis. Atunci le-a zis cuviosul: "Despre aceasta nu-l voi întreba, pentru că destul este mie ca să izbăvesc de năpastă pe cel nevinovat; iar a da judecăţii pe cel vinovat, nu este lucrul meu".

Odinioară a fost adus la cuviosul un tânăr de care se plângea maică-sa că era îndrăcit; acesta era legat şi ţinut de doi oameni. El avea în sine pe diavolul îmbuibării, căci mâncă trei pâini mari şi bea un vas de apă, nu tocmai mic; însă toate cele mâncate nu erau nimic, căci ca într-un foc se mistuia hrana şi băutura într-însul. Deci, acel tânăr, când nu-i da maică-sa atât de mult să mănânce, el strigă la ea; de aceea plângea maica lui şi rugă pe Cuviosul Macarie ca să miluiască pe fiul ei şi să-l tămăduiască de o boală ca aceea.

Cuviosul a început a face rugăciuni cu dinadinsul către Dumnezeu, pentru dânsul; şi după întâia şi a doua zi, i-a fost mai uşor tânărului şi cerea mai puţin să mănânce. Deci, a zis sfântul către maica lui: "Cât voieşti ca să mănânce fiul tău?"
Ea a zis: "Zece litre de pâine". Iar sfântul ocărând-o, i-a zis: "De ce atât de mult ai cerut, o! femeie?" Deci, şapte zile postind fericitul şi rugându-se pentru acel tânăr, a izgonit pe diavolul dintr-însul, şi l-a făcut ca cu trei litre de pâine să se sature; şi apoi i-a poruncit ca nu în deşert să stea, ci să se ostenească lucrând cu mâinile. Astfel, cu darul lui Dumnezeu, desăvârşit sănătos a dat pe tânăr maicii lui şi i-a liberat cu pace.

Oarecând cuviosul a ieşit din schit la locul Terinut, şi inserând, a intrat într-un mormânt elinesc să se culce; deci, erau acolo oase elineşti vechi şi luând unul, l-a pus căpătâi lui. Diavolii văzând îndrăzneala lui, s-au miniat asupră-i şi au vrut să-l îngrozească, strigând cu glas femeiesc: "O! cutare, mergi în baie să te speli?" Şi a răspuns alt demon din oasele cele moarte, care zăcea sub capul bătrânului, zicând: "Un străin am deasupra mea şi nu pot să vin". Bătrânul neînfricoşîndu-se, cu îndrăzneală bătea osul acela, zicându-i: "Scoală-te şi te du, dacă poţi". Auzind acestea diavolii, au strigat cu mare glas, zicând: "Ne-ai biruit cu totul", şi au fugit ruşinaţi.

Apoi, umblând prin pustie, părintele Macarie a aflat o căpăţână de om uscată zăcând pe pământ, pe care când a întors-o cu toiagul său, se părea că dă oarecare glas căpăţâna aceea. Deci, a întrebat-o bătrânul cine este? Şi căpăţâna a zis: "Eu am fost începător al slujitorilor idoleşti, care au locuit în acest loc, iar tu eşti părintele Macarie, cel plin de Duhul lui Dumnezeu; pentru că tu, când te rogi, milostivindu-te spre cei ce sunt în muncă, ei simt oarecare uşurare". Şi a zis bătrânul: "Care este uşurarea sau munca voastră, spune mie?" Răspuns-a cu suspinare, zicând: "Pe cât este de departe cerul de la pământ, atât de mare este focul în al cărui mijloc suntem noi de la picioare până la cap, cu totul arzându-ne; şi nu este cu putinţă cuiva din noi ca să vadă faţa altuia, iar când te rogi pentru noi, ne vedem puţin unul pe altul şi aceasta este pentru noi uşurare".

Acestea auzindu-le bătrânul, a lăcrimat şi a zis: "Vai de ziua în care va fi călcat omul poruncile lui Dumnezeu". Şi iarăşi a întrebat pe căpăţâna aceea: "Au, este altă muncă mai mare?"
Răspuns-a căpăţână: "Sunt altele cu mult mai adânci sub noi". Şi întrebând bătrânul, a zis: "Cine se află întru acele adânci munci?" Căpăţâna a răspuns: "Noi suntem cei ce n-am cunoscut pe Dumnezeu şi acum simţim milostivirea Lui, măcar cât de puţin; iar aceia care cunoscând pe Dumnezeu, s-au lepădat de El şi n-au păzit poruncile Lui, cu mai grele şi mai grozave chinuri sunt chinuiţi sub noi". Iar Sfântul Macarie luând căpăţâna aceea, a îngropat-o în pământ şi s-a dus.

După aceasta, cuviosul bătrân vieţuia deosebit, având chilie în pustia cea mai mare; şi era o mânăstire mai jos de el, într-o altă pustie, având monahi mulţi. Deci, şezând bătrânul lingă cale, a văzut odinioară pe diavolul mergând în chip de om şi având o haină lăţoasă; iar la fiecare laţ spânzura câte o tigvuliţă; apoi a zis către el bătrânul: "Unde mergi, răule?" Acela a spus: "Mă duc să tulbur pe fraţi". Bătrânul l-a întrebat iarăşi: "Ce sunt tigvuliţele acestea pe care le porţi?" Diavolul răspunse: "Duc gustări fraţilor". Bătrânul zise: "În toate acestea sunt gustări?" El a răspuns: "Da, pentru că de nu-i va fi plăcut cuiva una, îi dau alta şi pe toate la rând, ca fiecare să aibă câte una".

Acestea zicând, s-a dus; iar bătrânul a rămas, păzind calea, până se va întoarce. Atunci, văzându-l întorcându-se, i-a zis: "Ţi-a mers bine?" El a răspuns: "Rău, căci unde mi-e bine mie?" Bătrânul îi zise: "Pentru ce?" Acela a răspuns: "Deoarece toţi monahii mi s-au făcut potrivnici şi nimeni nu m-a primit". Bătrânul zise: "Dar pe nici unul dintr-înşii nu-l ai prieten?" Diavolul răspunse: "Am numai pe un monah care mă ascultă şi când mă duc la dânsul, se învârteşte ca paiaţa înaintea mea". Bătrânul l-a întrebat cum este numele monahului aceluia?" Diavolul răspunse: "Teopempt". După aceasta s-a dus.

Sculându-se Avva Macarie, s-a dus în cea mai de jos pustie, la mânăstirea aceea. Fraţii de acolo auzind, i-au ieşit cu ramuri în întâmpinarea lui şi fiecare dintr-înşii îşi gătea chilia, socotind că bătrânul va găzdui la dânsul. Iar el a întrebat: "Cine este Teopempt?". Pe acesta văzându-l, a intrat la dânsul în chilie, iar el a primit pe părintele, bucurându-se; şi când au început a vorbi singuri, i-a zis bătrânul: "Cum petreci, frate?" Acela răspunse: "Bine, cu rugăciunile tale". Bătrânul zise: "Nu te supără pe tine oarecare gânduri rele?" Fratele răspunse: "Acum îmi este bine"; pentru că se ruşina să-şi mărturisească gândurile sale de ruşine. Atunci i-a zis bătrânul: "De mulţi ani postesc, nevoindu-mă, şi toţi mă cinstesc, dar într-aceşti ani ai bătrâneţei mă supără necuratul duh al desfrânării". La aceasta Teopempt a răspuns: "Cu adevărat părinte, şi eu sunt foarte mult stăpânit de duhul desfrânării".

Bătrânul cercă şi celelalte gânduri pierzătoare ale sufletului aceluia, până ce fratele i le-a spus pe toate. După aceasta, cuviosul a întrebat pe frate: "Cum posteşti?" El răspunse: "Până la al nouălea ceas". Grăit-a sfântul: "Să posteşti până seara, să flămânzeşti şi să înveţi pe de rost părţi din Evanghelie şi din alte sfinte cărţi, ca să te îndeletniceşti totdeauna în gândirea lui Dumnezeu; şi de-ţi va veni gând rău, să nu-l primeşti şi niciodată să nu te coborî cu mintea în jos, ci totdeauna să ai aminte sus, şi-ţi va ajuta Dumnezeu".

Aşa întărind părintele pe acel frate, s-a dus în pustia sa. Şi când ţinea calea, a văzut iarăşi pe acel diavol mergând, şi i-a zis: "Unde mergi?" Diavolul răspunse: "Mă duc să tulbur pe fraţi". Zicând aceasta, a trecut alături.
Dar când s-a întors, i-a zis sfântul: "Cum sunt fraţii?" Diavolul răspunse: "Toţi mi s-au făcut potrivnici şi acela pe care mai înainte îl aveam prieten şi mă ascultă, nu ştiu cine l-a răzvrătit şi nu mă ascultă nicidecum; căci s-a făcut mai potrivnic decât toţi şi m-am jurat că nu mă mai duc acolo, decât numai după o lungă vreme". Zicând acestea, s-a dus, iar sfântul s-a întors la chilia sa.

Odată au venit la Cuviosul Macarie în schit doi tineri străini, unul bărbos, iar la altul abia începea mustaţa; aceştia l-au întrebat: "Unde este chilia lui Avva Macarie?" El le-a zis: "Ce voiţi de la dânsul?" Ei îi ziseră: "Am auzit despre dânsul şi despre viaţa părinţilor care sunt în schit; deci am venit să-l vedem".
Bătrânul le-a spus: "Eu sunt". Ei s-au închinat lui până la pământ şi au zis: "Aici voim să petrecem". Bătrânul văzându-i că sunt dintre tinerii bogaţi, le-a zis: "Nu veţi putea să şedeţi aci". Cel mai tânăr răspunse: "De nu ne vei lăsa să petrecem aici, atunci ne vom duce aiurea".

Bătrânul a zis în mintea sa: "Pentru ce să-i gonesc, căci se vor sminti?
Deci, să-i primesc, pentru că singură osteneala pustiei îi va face ca de voie să fugă de aici". Şi a zis către dânşii: "Veniţi şi vă faceţi chiliuţe, dacă puteţi". Apoi le-a dat o secure şi o coşniţă plină de pâine şi sare, şi ducându-i departe, le-a arătat un loc pe o piatră vârtoasă şi le-a zis: "Aici să vă zidiţi chiliuţa, aducând lemne din luncă şi să şedeţi"; pentru că socotea bătrânul, că vor fugi de osteneală. Apoi au întrebat tinerii aceia pe Macarie: "Ce lucrează monahii?" Bătrânul le-a răspuns: "Împletituri". Şi luând mlădiţe, începea a împleti din capăt, zicându-le: "Aşa să faceţi coşniţe şi să le daţi la paznicii bisericeşti, iar aceia vă vor aduce pâine şi sare". Apoi cuviosul s-a dus la dânşii, iar ei cu răbdare mare făceau toate cele poruncite, şi n-au venit la părintele lor trei ani.

Aducându-şi aminte Avva Macarie de dânşii, a zis în sine: "Care să fie oare lucrarea lor de nu vin la mine, să mă întrebe nimic?" Alţii de departe vin, iar aceştia care petrec mai aproape n-au venit, căci acei doi fraţi la nimeni nu mergeau, fără numai la biserică, ca să primească împărtăşirea preacuratelor Taine.

Deci, bătrânul s-a rugat lui Dumnezeu, postind o săptămână, ca să-i arate lui lucrarea lor, şi după acea săptămână s-a dus la dânşii, să vadă cum locuiesc; şi bătând el în uşă, i-au deschis, apoi ei văzând pe omul lui Dumnezeu, i s-au închinat până la pământ, iar bătrânul făcând rugăciune, a şezut. Apoi făcând cel mai mare semn ca să iasă cel mai tânăr, acela a şezut împletind coşniţe; iar în ceasul al nouălea a intrat bătând cel mai mic şi făcând puţină fierbătură, a pus înainte masă şi trei bucăţi de pâine.

Pe urmă, a zis bătrânul: "Veniţi să mâncăm". Şi au mâncat, mulţumind Domnului; după aceea, a adus apă cel mai tânăr şi au băut, iar după ce a înserat, a zis părintelui: "Te vei duce părinte de aici?" El le-a răspuns: "Nu, ci aici mă voi odihni". Ei i-au aşternut o rogojină într-un colţ sub chilie, iar în celălalt s-a odihnit singur pe rogojină şi s-a înnoptat. Sfântul Macarie se ruga lui Dumnezeu să-i arate fapta lui cea bună; deci, s-a desfăcut acoperământul chiliuţei; făcându-se lumină, cei doi fraţi nu vedeau lumina, ci li se părea că doarme bătrânul; şi îmboldind cel mai mare pe cel mai mic, s-au sculat amândoi, şi, închinându-se, şi-au ridicat mâinile spre cer, rugându-se în taină.

Atunci Cuviosul Macarie a văzut pe demoni ca muştele, venind la cel mai mic şi unele se aşezau pe buzele lui, iar altele pe ochi; dar îngerul lui Dumnezeu, având o armă de foc, gonea de la dânsul pe demoni, iar de cel mai mare nici nu putea să se apropie; apoi despre ziuă iarăşi amândoi s-au odihnit.

Iar Cuviosul Macarie s-a făcut ca şi cum s-ar fi deşteptat din somn, şi toţi s-au sculat. Apoi a zis cel mai mare frate: "Părinte, vei voi că să citim cei 12 psalmi?" Avva a răspuns: "Da". Şi a cântat mai întâi cel mai tânăr şi după fiecare stih ieşea lumină de foc din gura lui şi se suia la cer. Apoi a început a cânta şi cel mai mare, şi ieşea din gura lui foc ca o funie ce ajungea până la cer. După sfârşirea psalmilor, bătrânul vrând să se ducă, le-a zis: "Rugaţi-vă pentru mine". Iar ei s-au închinat lui până la pământ, tăcând; şi aşa se depărtă de dânşii. Şi a cunoscut că cel mai mare este desăvârşit întru bunătăţi, iar cu cel mai mic încă se lupta vrăjmaşul. Şi nu după multe zile, a adormit întru Domnul cel mai mare, iar după dânsul, a treia zi, a murit şi cel mai mic. Şi când veneau unii din părinţi la Avva Macarie, îi ducea la chiliuţa celor doi fraţi şi le zicea: "Veniţi de vedeţi locul în care s-au nevoit robii cei mari ai lui Hristos".

Odată, cuviosul rugându-se lui Dumnezeu, s-a auzit un glas, care îi zise: "Macarie, încă n-ai venit la măsura celor două femei, care vieţuiesc împreună în cetatea cea de aproape". Deci, auzind de aceasta bătrânul, şi-a luat toiagul şi a mers la cetatea zisă, şi găsind casa lor, a bătut în uşă. Atunci, odată a ieşit una dintre ele şi l-a primit cu mare bucurie.

Apoi, bătrânul pe amândouă chemându-le, le-a zis astfel: "Pentru voi am suferit atâta osteneală, venind din pustia cea depărtată, ca să înţeleg lucrurile voastre, pe care să mi le spuneţi, netăinuindu-le". Femeile i-au răspuns bătrânului: "Crede-ne, sfinte părinte, că noi suntem păcătoase şi trăim cu bărbaţii noştri, deci ce fel de lucruri cauţi de la noi?" Iar bătrânul stăruia rugându-le, să-i arate rânduiala vieţii lor.

Ele fiind silite, au zis: "Noi nici un fel de rudenie nu avem între noi şi s-a întâmplat de s-au însoţit cu noi doi fraţi, şi cu dânşii petrecând împreună 15 ani într-o casă, cuvânt rău sau necurat n-am zis una către alta, nici ne-am sfădit cândva; ci în pace până acum vieţuim şi ne sfătuim cu un gând, ca lăsând pe soţii cei trupeşti, să mergem în ce

*
Care sunt efectele harice ale Sfântului Maslu?

„Rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica pe el Domnul, și de va fi făcut păcate, i se vor ierta lui.”

Sfântul Maslu este a şaptea Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos şi cea mai puternică slujbă de ajutor şi vindecare a celor bolnavi. Efectele harice ale acestei Sfinte Taine sunt menţionate de către Sfântul Apostol Iacob în Epistola sa, unde zice: „Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate, i se vor ierta lui”. 

Sfântul Maslu, prin ungere de şapte ori cu untdelemn sfinţit, cu credinţă în mila lui Dumnezeu, vindecă pe cei bolnavi, iar pe cei slabi în credinţă numai îi uşurează de suferinţă.

Astfel, pe toţi îi pregăteşte pentru marea călătorie la Cer.

ARHIMANDRITUL IOANICHIE BĂLAN CUVINTE DUHOVNICEŞTI
*
Vreau să vă relatez o întâmplare. Într-o seară, cu mulți ani în urmă, când deja trecuse de ora unsprezece, m-a telefonat episcopul locului. El mi-a spus: «Părinte, sper că nu v-am trezit?»

Desigur că mă trezise. El a continuat: «M-au telefonat de la spital. Trebuie să mergeți urgent să împătășiți un bolnav pe patul de moarte». Am adunat cele necesare, am luat metroul și m-am îndreptat către Bronx, până la care erau vreo douăzeci de kilometri de la mănăstirea noastră. Am ajuns la spital, am împărtâșit bolnavul, și când am coborât din nou la metrou, era trecut de ora unu noaptea. Am așteptat foarte mut trenul, iar când acesta a sosit, eu eram unicul pasager din vagon. Bronx-ul este un cartier foarte sărac, dar și foarte periculos.

După câteva stații în tren a urcat o persoană, s-a oprit în capătul opus al vagonului și a început să mă privească cu atenție. Părea foarte periculos, iar atunci când ușile s-au închis și trenul s-a pornit, el s-a îndreptat în direcția mea. Primul meu gând a fost: „iată că a și venit sfârșitul meu.” Când a ajuns în dreptul meu, m-a întrebat:

– Ei bine, și cine ești tu? Și de ce ești așa îmbrăcat?

I-am spus că sunt preot.

— Ce fel de preot? — a întrebat el.

—Preot ortodox, — i-am răspuns.

Aveam cu mine o geantă, în care era epitrahilul, trebnicul, și alte lucruri necesare pentru slujbe. Arătând spre geantă, omul acesta m-a întrebat:

– Ce ai în geantă? Eu i-am răspuns:

– Aceeași ce e în capul tău.

– Adică?

– Nimic.

Bărbătul a zâmbit și mi-a zis:

— Nu ți-e frică de mine?

— Nu prea. El s-a așezat și mi-a spus:

— Știi, cândva am fost catolic, dar acum nu mai cred în aceste lucruri.

— În care lucruri, – l-am întrebat.

— Un preot ne-a spus că el poate preschimba pâinea și vinul în Trup și Sânge. Oare chiar crezi în așa ceva?

— Desigur că cred, — i-am răspuns.

— Atunci enoriașii tăi nu cred în aceasta.

— Ba nu, cred și ei!

– El m-a privit și mi-a spus:

– Ei bine, deci ei nicicând nu mai pleacă acasă? Nu am înțeles întrebarea:

– Despre ce vorbești? Desigur, că merg la casele lor!

Zâmbind, el mi-a spus cu încredere:

– Nu, ei nu cred. Dacă eu aș fi crezut că Iisus Hristos Însuși a fost pe acest altar, în această biserică, eu nicicând n-aș fi plecat acasă. De ce ar mai trebui să mai merg undeva? Și ei nu cred, și nici tu, părinte, nu crezi.

Aceasta a fost una dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodată. Și eu acum vă spun vouă, surorilor, voi nu credeți că Hristos este aici. Voi nu credeți că El este în voi, și nu credeți că El este în surorile voastre, dacă ați crede, nicicând nu v-ați purta una cu alta, așa cum vă purtați acum. Astfel, de fapt nu oamenii din stradă, dar voi vă deziceți de Hristos. Prin însăși viața voastră voi le spuneți altora: El nu există.
El a spus: de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Mt 10, 33). Nu se aprinde oare pământul sub picioarele noastre? Oare când ne vom schimba? Ce mai așteptăm, fulgere din cer .. ? Odată am pus această întrebare la o predică și dintr-o dată fulgerul cu adevărat a lovit în biserică, până în prezent nici unul dintre cei care erau atunci în biserică, nu a uitat despre ce vorbeam atunci. Îmi pare rău că nu e posibl, cel puțin, uneori, această întâmplare să se repete …
traducere și adaptare Natalia Lozan
sursa pravme.ru
*
Comentariu la „Recunostinta, floare rară”

Mântuitorul Hristos în drumul Său spre Ierusalim a traversat Galileea și muntele Garizim, adică Samaria – locul care era ocolit de către toți iudeii care dușmăneau pe samarineni . Deci Iisus trecând peste pământescul Garizim , mergea spre cerescul Ierusalim , acolo unde ar trebui să ajungă toti cei care Ȋi ,,ascultă în tăcere cuvântul cu putere multă”. Cuvântul cu putere multă este cuvântul care răsună în tăcere ! ,,Puterea multă” nu-i dădea cuvântului volumul lumesc care ar fi trebuit să acopere gălăgia rezultată din ura samarinenilor și a iudeilor, ci ,,puterea multă” a cuvântului era aceea care răsuna doar în liniștea pe care din păcate doar suferința o mai putea menține !
Ȋn satul sumbru cu case ,,mici și ne-ngrijite” era o liniște de mormânt , o liniște menținută de suferință ! Era vorba de liniștea bolii , boală care de multe ori unifică și crează o liniște disperată ! Acolo nu mai erau samarinenii și iudeii cu dușmănia lor, acolo era liniștea bolii ; acolo nu erau leproșii iudei și leproșii samarineni , ci erau loproșii, cu liniștea și boala lor ! ( Pentru că de multe ori boala ne unește , iar sănătatea ne dezbină ! ) Erau incurabilii cu boala lor, era umanitatea cu-al ei chip desfigurat ! Erau leproșii disperați care își manifestau dorința incurabilă de a se vindeca , de astă dată nu prin strigăt , ci prin rugă ! (Nu numai boala lor era incurabilă , ci și dorința lor era incurabilă ! Nimeni nu-i putea vindeca de dorința de a se vindeca ! ) Numai Hristos putea vindeca umanitatea de lepra neascultării și a nerecunoștinței ! 
Cei care alteori strigau ,,Necurat‼! Rămâni departe, sunt lepros! Nu mă atinge!” , acum tăceau , simțind prin Duhul prezența Cuvântului care putea să-i învețe vindecându-i ; care putea să le ,,recreeze chipul” mutilat de păcat.
,,Scoate-ne din nevoi !” strigau leproșii cu putere-n rugăciune . Scoate-ne din nevoia vindecării ! Redă-ne Doamne lipsa bolii ! Redă-ne Doamne robia libertății sănătoase ! 
Hristos ,,fără ca să îi atingă” îi trimite la preoția Vechiului Testament neputincioasă în a-l mântui pe om , învățându-i să respecte legea ; lege care de acum trebuia să cuprindă nu numai cuvântul și virgula din carte , ci trebuia să cuprindă și inima lor . Se va dovedi însă că doar unul din cei zece avusese sufletul sensibil la vindecare , restul doar trupurile , ceilalți nouă fiind în continuare bolnavi de uitarea binefăcătorului .
Uitarea binefăcătorului e o boală foarte gravă ! Probabil de multe ori ți se poate părea normal să ai parte de un bine. De aceea starea de îndreptățire se poate să fi pus stăpânire pe ceilalți nouă , părânduli-se normal să fie vindecați de Cineva de același neam cu ei ! Dar săracul samarinean simțise nevoia să mulțumească Străinului binefăcător , ,,căzând la picioarele Lui sfinte” , picioare deloc străine de locurile unde boala pusese stăpânire pe trupurile și sufletele oamenilor . De aceea Hristos predica vindecând! Vindecarea însăși era o predică , un mod de-a proclame Ȋmpărăția lui Dumnezeu în lume .
Mântuitorul îl întreabă pe samarinean fără să-l mustre, de existența celorlați nouă vindecați, confirmându-i și întărindu-i credința care l-a mâtuit ! Se pare că samarineanul credea nu numai în vindecare și-n Vindecător , ci și în mulțumire . Ceilalți nouă ,,nerecunoscători apropiați” credeau doar în vindecare , străinul recunoscător și singur credea însă și în mulțumire . Deși Hristos îi spune ,,mergi acasă , credința ta te-a mântuit” , și nu ,,mulțumirea ta te-a mântuit”, totuși recunoștinta îi demonstrează lui Dumnezeu că te cuprinde un gând bun care are drept cauză pe Cel care te-a ajutat , adică pe El . Acest lucru cred că l-a impresionat pe Hristos - gândul la El , nu neapărat recunoștința pentru că erau datori , nu achitarea de datorie o urmărește Dumnezeu, ci gândul la El, adică la Binefăcătorul tău !
Ceilalți nouă , deși au crezut și ei și s-au vindecat , nu s-au mai gândit la El!
Hristos i-a vindecat cu fapta ! Iar ei i-au mulțumit cu gândul ! Dar probabil că în atotștiința Sa , Iisus știa că nici cu gândul nu I-au mulțumit ! 
Concluzia meditației lirice , versificată în istorioara misiunii angelice de a transmite efectele providenței divine asupra lumii precum și lipsa de recunoștință din partea oamenilor , scoate la iveală tristețea ce-L cuprinde pe Dumnezeu Cel Personal, Sensibil și Iubitor, atunci când în grădina pământească a raiului nimeni nu mai cultivă nici măcar florile recunoștintei, darămite crinii bunelor vestiri ! Florile recunoștinței sunt de multe ori florile pe care ar trebui să le dăruiești în urma binefacerilor pe care le-ai primit , deși uneori n-ai făcut nimic ! Ȋn versuri se spune clar : ,,Trist este și îngerașul , dar mai trist e Dumnezeu , / Deși el nu încetează să trimită harul Său”.
Asta e recunoștinta divină , cea care nu încetează să existe și să se manifeste necondiționat ! Ȋn ultima strofă se spune că ,,recunoștința umană a devenit floare rară”. Asta înseamnă că există și o recunoștință divină !
Recunoștința divină se identifică cu purtarea de grijă necondiționată a lui Dumnezeu în general față de lume și în special față de om . Ȋn timp ce recunoștința umană a devenit floare rară , recunoștința divină nu va înceta niciodată să rămână omniprezentă . Recunoștința umană a devenit foarte rară , precum floarea de colț care crește izolată în munți . Ea nu trebuie culeasă , uscată și pusă în vitrină ; recunoștința umană trebuie înmulțită , cultivată , pentru a răspândi mirosul binevestitor al conștientizării binelui dăruit fără vreun merit .
A cultiva ,,crinii bunelor vestiri” în inima noatră înseamnă a sensibiliza inima la veștile bune concretizate în fapte trimise de Dumnezeu oamenilor prin îngerul fiecăruia ! Nu doar îngerul Gavriil , ci fiecare înger în ,,expedițiile” sale are în mâna sa un buchet de crini adus din ,,hangarul de fildeș , mai mare decât pământul” , pe care-l dăruiește oamenilor pentru a se bucura de mirosul îmbătător al bunăstării .
Inima este tărâmul unde ,,crinii bunelor vestiri” cresc cel mai bine . Este tărâmul care se irigă continuu prin propriile bătăi cardiace care marchează cordial clipele vieții dăruite de Dumnezeu ! Inima este cea care poate sesiza caracterul divin al Expeditorului ,,bunelor vestiri” ! ,,Crinii bunelor vestiri” sunt cei care dau naștere florilor recunoștinței. Ei te fac recunoscător pentru capacitatea ta de a cultiva florile recunoștinței .
Cultivarea crinilor bunelor vestiri în inimi înseamnă să-i poți spune lui Dumnezeu : ,,Doamne Ȋți mulțumesc că mi-ai dat puterea să-ți fiu recunoscător”! Avem nevoie de multă putere , adică de vești bune percepute de inimi, pentru a putea mulțumi lui Dumnezeu pentru bunăstarea dăruită , bunăstare despre care de multe ori credem că este rezultatul acțiunilor personale !
Așadar ,,Doamne învață-ne prin privirile nevăzute ale îngerilor Tăi , să putem cultiva iar în inimi crinii bunelor vestiri” !
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului

*
Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieţii.

"O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.
Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ……!
Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine…..!
Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine … !
Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.
La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi……….(se spune o singură dorinţă).
Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi….(se spune numele) şi necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.
Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.
Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua.
AMIN!"(Sursa:Ortodoxia.Md.)
*

Rugăciune către Sfântul Ierarh Vasile, pentru apărarea de cel rău
Sfânte Ierarh Vasile te rugăm luminează-ne, întăreşte-ne şi izbăveşte-ne de toţi vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Grabnicule ajutător îndreaptă-ţi mila spre noi şi alungă duhurile rele din inimile, din sufletele, din minţile, din vieţile şi din casele noastre. Sfinte Vasile, te rugăm dezleagă legăturile, blestemele, jurămintele, descântecele şi farmecele care au căzut din moşi strămoşi asupra noastră, a familiilor noastre, a caselor noastre. Fii îndurător cu copiii noştri, care s-au depărtat de la legea Domnului, ajută-i şi întăreşte-i în credinţă!
Doamne, Te rugăm dezleagă-i pe toţi aceia ale căror legături au fost făcute cu mortul şi aruncate odată cu el în mormânt. Rupe, sfarmă, distruge tot ce nu e făcut cu Voia Ta, Doamne, izbăveşte-ne în toate clipele de cei ce au căzut din binele făgăduit şi s-au depărtat de Dumnezeu, apucând pe calea pierzaniei. Nu-i lăsa nici pe ei Doamne, că şi ei au mare nevoie de Tine, Mântuitorul nostru. Doamne, binecuvintează România, mântuieşte poporul român şi ajută-l să facă Voia Ta Preasfântă, ca alături de Tine să lucreze pentru binele şi pacea lumii. Doamne Dumnezeule, Voia Ta să fie peste noi acum şi în vecii vecilor!
Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Amin!
*

Viaţa de film a lui Tănase Todoran, martirul care a fost tras pe roată la 104 ani pentru că şi-a cerut libertatea şi nu a renunţat la religia sa 

Povestea de viaţă a lui Tănase Todoran ar putea cu uşurinţă să inspire un film. A fost soldat devotat la curtea imperială de la Viena, a susţinut răzvrătiţii din Maramureş şi a ajuns să fie tras pe roată la venerabila vârstă de 104 ani pentru că şi-a cerut libertatea şi nu a renunţat la religia sa.
Nenumărate poveşti şi legende circulă în legătură cu Tănase Todoran, unul dintre cei mai importanţi martiri pe care îi are zona Năsăudului. Potrivit unor legende, acesta avea 140 de ani atunci când şi-a pierdut viaţa, nu din cauze naturale, ci tras pe roată de autorităţile habsburgice. 

Potrivit variantei care se apropie cel mai mult de adevăr, Tănase Todoran s-a născut în localitatea Bichigiu în anul 1659 şi a murit executat în 1763, la 104 ani. Pe când era în floarea vârstei, Tănase s-a înrolat în armata imperială, slujind în regimentul Principele Carol, cu garnizoana în zona Vienei. 

Istoricul Ironim Marţian, spune în materialele dedicate lui din Revista Bistriţei că după 11 ani petrecuţi la Curtea Imperială, năsăudeanul, dezertează şi se întoarce în Transilvania, unde se alătură cetei de răzvrătiţi a lui Pintea Viteazul, un vestit erou al Maramureşului, devenind unul dintre căpitanii acestuia. După moarea lui Pintea, Tănase Todoran se îndreaptă spre Moldova, unde se înrolează în oastea domnitorului Mihail Racoviţă, slujind acolo câţiva ani. 

Presiunile şi persecuţiile pornite de habsburgi împotriva românilor pentru a-i convinge să-şi schimbe religia, îl determină pe Tănase Todoran să renunţe la viaţa liniştită din Moldova şi să se întoarcă în Ardeal. 

ŢINUT CAPTIV ÎN TURNUL DOGARILOR ŞI ELIBERAT DIN CAUZA VÂRSTEI ÎNAINTATE 


Odată întors în Transilvania, Tănase Todoran este reţinut şi închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. Acesta este însă eliberat în 1750, pe când avea 87 de ani, din cauza vârstei înaintate. 

După eliberare, acesta se implică activ în viaţa socială a văii Someşului, fiind până în 1758 judele satului natal. Importanţa atribuită libertatea, dar şi dragostea pentru credinţa ortodoxă l-au determinat pe Tănase Todoran să se răzvrătească chiar şi la 104 ani. 

În 10 mai 1763 acesta a organizat o răscoală, chiar atunci când generalul Buccow şi doi episcopi urmau să facă inspecţia trupelor de grăniceri concentrate pe platoul Mocirla din Salva, prilej cu care trebuiau sfinţite steagurile şi depus jurământul de credinţă militar. 

În timpul depunerii jurământului, în faţa frontului a apărut Todoran, care s-a adresat reprezentanţilor Curţii de la Viena:

„De doi ani suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobani, dăm dare, facem slujbe cătăneşti: copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem niciun drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ni-o ciufulească tisturile. Jos cu armele! Alungaţi afară păgânii dintre hotarele voastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la împărătească, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci nu, odată cu capul!” (dezvăluie Ironim Marţian în Revista Bistriţei) 

Această afirmaţie i-a adus lui Tănase Todoran o sentinţă necruţătoare pe 12 noiembrie 1763: frângerea cu roata. Alţi trei fruntaşi au fost condamnaţi la moarte prin ştreang şi încă 15 pedepsiţi să treacă de 20 de ori printre loviturile de verigi aplicate de 300 de soldaţi. Chiar şi la aflarea sentinţei, martirul a declarat: „nu regret de a suferi moarte pentru dreptate”. 

La un an de la revoltă, în martie 1764 a fost emisă acea „carte” cerută de Todoran, prin care se garanta libertatea grănicerilor, se renunţa la obligativitatea de a lupta la mii de kilometri departare de casă şi li se oferea posibilitatea grănicerilor de a fi numiţi ofiţeri ai regimentului.

*
Rugăciune la ICOANA Maicii Domnului - HRANITOAREA

Cand nu mai avea mancare pt copii orfani, Sf Ioan maximovici o ruga pe M Domnului, asa cum L-a alaptat pe iisus, sa ii hraneasca si copiii orfani.

Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare. Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin.

*
Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

*
21.02.2016 17:27:29 ; duminică, 21 februarie 2016

Sursa:
https://www.facebook.com/schitulsfilie/?fref=nf
http://schitulsfilie.blogspot.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu