Drept comunitar. Principiul egalitatii

Principiul egalitatii

“ Acest principiu considerat ca derivand din natura dreptului comunitar presupune, in primul rand, excluderea discriminarii, adica un tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile.

El este prevazut, prin aplicatii, in chiar textele Tratatelor comunitare.

Astfel, articolul 141 CE ( Comunitatea europeana si tratatul constitutiv ) interzice discriminarea intre sexe, prin aplicarea principiului ca femeile si barbatii trebuie sa primeasca plata egala pentru munca egala, iar articolul 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de nationalitate ( paragraful 1 ), Consiliul putand sa adopte conform procedurii prevazute de articolul 251 CE reguli, in scopul interzicerii unei astfel de discriminari ( paragraful 2 ) si, conform articolului 13 CE, sub rezerva dispozitiilor Tratatului si in limitele competentelor conferite de acesta Comunitatii, sa ia masuri corespunzatoare, statuand in unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei, si dupa consultarea Parlamentului, pentru combaterea discriminarii bazate pe sex, origine etnica ori rasiala, religie ori credinta, handicap, varsta sau orientarea sexuala.

Articolul 40 [ 34 ] alineatul 3 fraza a doua CE exclude orice discriminare intre producatori si consumatori in cadrul Comunitatii in organizarea comuna a pietelor agricole ( a se vedea CPI ( curtea de prima instanta ) – C. ( cauza ) 571 / 93, Lefebvre Frères et Soeurs and other c. ( contra ) Comisiei, hotararea din 14 sept. 1995, consid. 78 – 79, in ECR ( Reports of cases before the Court of Justice ( and before the Court of First Instance – din 1990 ) , 1995 – 9 / 10 ( II ).

In aplicarea articolului 13 CE, Consiliul a adoptat Directiva nr. 2000 / 43 din 29 iunie 2000 pentru implementarea tratamentului egal intre persoane, indiferent de originea rasiala sau etnica – J. Of. ( Journal Officiel ) L. 180 / 22 din 19 iulie 2000 si Directiva nr. 2000 / 78 din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru tratamentul egal in folosirea si ocuparea fortei de munca – J.Of. L. 303 / 1 din 2 decembrie 2000, Decizia din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui program de actiune comunitara pentru combaterea discriminarii ( 2001 – 2006 ) –  in Idem, pagina 23.

Alte dispozitii interzic discriminarea in materia liberei circulatii a marfurilor, persoanelor si capitalului.

In practica s-a statuat ca posibilele divergente intre legislatiile nationale, pot crea obstacole la libera circulatie a produselor, dar acestea trebuie acceptate numai in masura in care sunt recunoscute a fi necesare in scopul satisfacerii cerintelor obligatorii, privind in special eficacitatea supravegherii fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si apararea consumatorului, adica trebuie sa existe un interes general.

Discriminarea trebuie sa fie justificata suficient si obiectiv, si nu arbitrar.

Pe de alta parte, diferentele in situatie, care sunt datorate fenomenelor naturale nu pot sa fie descrise ca fiind discriminare in intelesul Tratatului.

“ Aceasta din urma priveste doar diferentele in tratament care apar in activitatea umana si in special, din masurile luate de autoritatile publice, ca discriminare.

Comunitatea nu are nici o obligatie de a lua masuri de inlaturare a diferentelor care sunt consecinta inegalitatilor naturale”.

Conceptul de discriminare nu acopera ( ea fiind interzisa prin articolul 7, ulterior articolul 6 [ 12 ] CE ) acele situatii  in care, tratamentul inegal al nationalilor diferitelor State, este datorat diferentelor intre legislatiile Statelor membre.

El ar deveni inaplicabil numai daca acest tratament poate sa fie imputat unui subiect de drept – institutii comunitare, State, organele Statelor, intreprinderi, etc. in masura in care aceste diferente afecteaza toate persoanele supuse lor, potrivit unui criteriu obiectiv, si fara a avea in vedere nationalitatea lor. Astfel ca, spre exemplu, nu se pot aduce obiectii privind taxele diferite pe venit, stabilite potrivit legilor nationale.

Tot astfel, s-a apreciat ca acordarea dreptului exclusiv de a transmite semnale de televiziune, nu constituie o incalcare a obligatiei de nediscriminare mentionata, dar discriminarea din partea intreprinderilor care beneficiaza de astfel de drepturi exclusive, fata de nationalii Statelor membre, pe motiv de nationalitate, este incompatibila cu prevederile articolului 7 ( ulterior art. 6 [ 12 ] ).

Principiul nediscriminarii se aplica tuturor relatiilor juridice care pot fi statornicite in cadrul teritoriului comunitar, in virtutea locului unde au fost convenite, sau a locului unde isi produc efectele.

O regula de procedura civila interna a unui Stat membru, cerand nationalilor si persoanelor juridice dintr-un alt Stat membru, chiar nerezidente, de a furniza o garantie pentru cheltuieli cand ele doresc sa introduca proceduri legale, contra unui national al primului Stat mentionat, ori unei companii stabilite aici – a aratat Curtea de Justitie – intra in domeniul de aplicare a Tratatului CE, in intelesul primului paragraf al art. 6 [ 12 ] al acestuia, si este supusa principiului general al nediscriminarii de domeniul acestui articol, in masura in care ea are un efect, chiar daca indirect, asupra comertului cu marfuri si servicii intre Statele membre, care este susceptibil sa se produca, in special daca garantia pentru cheltuieli este ceruta cand sunt introduse proceduri in vederea obtinerii platii pentru furnizarea de marfuri.

Primul paragraf al art.6 [ 12 ] impiedica un Stat membru sa ceara unei persoane juridice stabilite intr-un alt Stat membru, care a introdus inaintea unuia dintre tribunalele sale proprii, o actiune contra unuia dintre proprii sai nationali, sau unei companii stabilite pe propriul sau teritoriu, - sa depuna o garantie pentru cheltuielile acelor proceduri, cand nici o astfel de cerinta nu poate fi impusa persoanelor juridice stabilite in cel dintai Stat mentionat, si daca actiunea este privitoare la libertatile fundamentale garantate de dreptul comunitar.

In aceeasi directie s-a mai statuat ca dreptul comunitar impiedica un Stat membru sa solicite nationalilor altor State membre, autorizati sa-si aiba resedinta pe teritoriul lui, prezentarea unui permis de sedere emis de autoritatile nationale, in scopul de a primi o alocatie de crestere a copiilor, in timp ce propriilor resortisanti ai Statului membru, le este pretins sa fie rezidenti in mod permanent sau obisnuit in acest Stat.

Asa fiind, in scopul acordarii beneficiului in cauza, posedarea unui permisde sedere, nu poate fi constitutiv de drept la beneficiu cand, in scopul recunoasterii dreptului de sedere, el are numai forta declarativa si probanta.

Poate exista insa si o discriminare inversa, in sensul ca un Stat comunitar acorda un statut privilegiat, mai favorabil, resortisantilor altor State comunitare, decat propriilor sai resortisanti si, in consecinta, un tratament discriminatoriu fata de acestia din urma.

Curtea de Justitie nu a obiectat asupra acestei categorii de discriminari, dar nu a exclus si posibilitatea interzicerii acestora.

Astfel, s-a decis ca regulile Tratatului nu ar putea sa fie pe deplin infaptuite, daca Statul membru ar fi in pozitia de a refuza sa acorde beneficiul prevederilor dreptului comunitar, acelora dintre resortisantii sai care au profitat de facilitatile existente in materie de libertate de circulatie si de stabilire si care au dobandit, in virtutea unor asemenea facilitati, calificarile comerciale avute in vedere de Directiva nr. 64 / 427 din 7 iulie 1964 a Consiliului, privind activitatile independente in industriile de productie si de prelucrare, intr-un alt Stat membru decat Statul a carui nationalitate o poseda.

Doctrina si Jurisprudenta :

I. A se vedea in aceasta privinta C.M.Schmitthoff, The doctrine of proportionality and non-discrimination, in ELR ( European law review ) nr. 2, 1977, paginile 332 – 333, M.Herdegen, The relation between the principles of equality and proportionality, in CML Rev ( Commun Market Law Review ), vol.22, 1985 si J.L. Constantinesco, La constitution  économique de la CEE, in RTDE ( Revue trimestrielle de droit européen ) nr. II, 1977, paginile 274 – 275, precum si G.Arr ( I ) ( Grands arrêts ( marile decizii ale curtii de justitie a comunitatilor europene ) de la Cour de Justice de Communautés européennes, Dalloz, 1991 ( Tome 1, Tome 2 ) – J.Boulouis, J.M. Chevalier, pagina 98, R.E.Papadopoulou, op.cit., paginile 76-77, J.Tillotson, op.cit., paginile 211-212, M.Dispersyn, op.cit., in Union européene et cohésion sociale ( sous la direction de Ph.Auvergnon ) ..., paginile 40-43, F.Belaich, La répétition de l’ indu en droit communautaire dans la jurisprudence de la Cour de justice des Communautés européennes, in RMCUE ( Revue de marché commun et de l’ Union européenne ) nr. 435, 2000, paginile 109-116.

Pentru aplicarea art.48 [ 39 ] CE, a se vedea C. ( cauza ) 179 / 90, Merci Convenzionali Porto di Genova SpA c. Siderurgica Gabrielli SpA., hot. din 10 dec.1991, in ETL ( European transport law ) nr.1, 1992, pagina 57.

II. In speta, s-a cerut excluderea accesului ( de ) pe piata nationala germana, a bauturilor alcoolice care nu au un grad minim de continut in alcool. Discriminarea a fost considerata ca obstacol la comert, incompatibil cu art.30 [ 28 ] CE – C. ( cauza ) 120 / 78, Rewe – Zentral AG c. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein, hot.preliminara din 20 februarie 1979, in ECR ( Reports of cases before the Court of Justice ( and before the Court of First Instance – din 1990 ), 1979, pagina 649.

Diferentele in tratament pot sa fie premise, de exemplu in cazul in care este necesara cunoasterea limbii nationale pentru exercitarea anumitor profesiuni.

A se vedea A.Bleckman, Considerations sur l’ interpretation de l’article 7 du Traité CEE, in RTDE ( Revue trimestrielle de droit européen ) nr. 3, 1976, paginile 476-477 si B.Goldman, A.Lyon-Caen, op.cit., paginile 270-271.

III. In speta au fost in cauza diferentele dintre factorii naturali si tehnici in ce priveste semnalele de televiziune si receptorii de televizune, discriminarea fiind presupusa a fi creata prin regulile nationale interzicand transmiterea de reclame prin televiziunea prin cablu fata de statiile de emisiune straine, datorita faptului ca situarea lor geografica le permite sa emita semnalele lor numai in cadrul zonei naturale de receptie.

A se vedea in acest sens, C. 52 / 79, J.V.C. Debauve and others c. Procureur du Roi, hot. preliminara din 18 martie 1980, in ECR, 1980, pagina 833.

IV. Pentru alte exemple a se vedea J.Basedow, Le marché unique, programme de déreglementation, in RIDC ( Revue internationale de droit comparé ) nr.3, 1993, paginile 631 – 632, A. Bleckman, op. cit. paginile 471 – 474, precum si C. 14 / 68, Walt Wuilhelm, cit. Supra, consid. 12-13.

Aplicarea legislatiei nationale nu poate fi considerata contrara principiului nediscriminarii, doar pentru ca alte State membre aplica reguli pretins mai stricte – C. 44/ 94, Minister of Agriculture, Fisheries and Food, ex parte Fishermen’s Organisations and Others, cit. Supra ( consid. 45, pagina 3149 ).

A se vedea intr-un sens asemanator si J.J.Catalina Ayora,  Nota privind articolul 7 CEE, in REDI  ( Revista española de derecho internacional ) nr. 2 / 1990, pagina 588.

[...]

V. In cauza respectiva – C. 115 / 78, J.Knoors c. Secretary of State for Foreign Affairs, hot. Din 7 febr. 1979, in  ECR, 1979, 399 – a fost vorba de un resident olandez, care a lucrat in activitatea de instalatii in Belgia, ca angajat, apoi ca sef intr-o afacere independenta, si care a cerut autoritatilor olandeze o autorizare de a realiza acelasi gen de afaceri in tara sa de origine, fapt ce a fost refuzat.

In mod asemanator s-a rezolvat plangerea unui medic olandez, care a obtinut in Belgia o diploma mentionata in art.3 al Directivei nr. 75 / 362 din 16 iunie 1975 a Consiliului, privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si a altor probe de calificari formale in medicina, si a cerut dreptul de practicant general in tara sa, dar autoritatile nationale au refuzat, sub motiv ca ar fi fost necesara realizarea conditiei unei pregatiri suplimentare in tara sa de origine – C. 246 / 80, C. Broekmeulen c. Huisarts Registratie Commissie, hot. preliminara din 6 oct. 1981, in ECR, 1981, pagina 2311.

[...]

VI. Pentru aplicarea lui ( a principiului proportionalitatii ) in materie sociala – Nadia Hantali, L’ harmonisation des législations au service de la cohésion sociale ? , in Union européenne et cohéenne et cohésion sociale ( sous la direction de Ph.Auvergnon ) …., paginile 58-61, Marise Badel, Droit de la protection sociale et cohésion sociale, in Idem, paginile 113-114. « 

( Drept comunitar, curs universitar, Octavian Manolache, ed. a 3-a revazuta, All Beck, Bucuresti, 2001 )

Istorie traita de Hillary Rodham Clinton : anii colegiului

“ In 1994, Frontline, serialul de televiziune al PBS, a produs un documentar despre promotia 1969 de la Wellesley, “ Promotia lui Hillary “.

Era despre mine, desigur, dar era mult mai mult decat atat.

Producatorul, Rachel Dretzin, a explicat de ce Frontline a decis sa examineze clasa noastra la douazeci si cinci de ani dupa ce absolviseram : “ Au parcurs o cale ca nici o alta generatie inaintea lor, intr-un timp de schimbari si bulversari profunde pentru femei “.

Colegele din anul meu au spus ca Wellesley era o scoala de fete atunci cand am inceput noi si un colegiu pentru femei cand am absolvit. Acest sentiment spunea la fel de mult despre noi, pe cat spunea colegiul insusi.

Am sosit la Wellesley aducand cu mine convingerile politice ale tatalui meu si visele mamei si l-am parasit cu propriile vise si convingeri.

Dar in acea prima zi, pe cand parintii mei se indepartau, m-am simtit singura, coplesita si scoasa din mediul meu.

Am cunoscut fete care mersesera la scoli private, traisera in strainatate, vorbeau fluent alte limbi si sarisera peste anul preparator datorita punctajelor mari botinute la testele pentru avansati.

Iesisem din tara numai o data, pentru a vedea partea canadiana a cascadei Niagara.

Singurul meu contact cu limbile straine il constituisera orele de latina din liceu.

Nu am reusit de la inceput sa-mi intru in ritm ca student la Wellesley. Am fost inscrisa la cursuri care s-au dovedit foarte competitive.

Lupta cu matematica si geologia m-a convins, odata pentru totdeauna, sa renunt la ideea de a deveni doctor sau om de stiinta.

Profesorul de franceza mi-a sugerat subtil :

- Domnisoara, talentul dumitale sta in alta parte.

La o luna dupa inceperea scolii mi-am sunat parintii si le-am spus ca nu cred ca sunt suficient de desteapta sa fiu acolo.

Tata mi-a cerut sa ma intorc acasa, iar mama mi-a spus ca nu vrea sa ma vada abandonand.

Dupa un debut nesigur, dubiile au inceput sa plateasca si am realizat ca realmente nu ma puteam intoarce acasa, asa ca as fi facut mai bine sa incerc.

Intr-o noapte cu multa ninsoare din primul meu an la colegiu, Margaret Clapp, pe atunci presedinta a scolii,  a sosit pe neasteptate la caminul meu, Stone Davis, care era asezat pe coasta de deasupra Lacului Waban. A intrat in sala de mese si a solicitat un numar de voluntari pentru a o ajuta sa scuture zapada de pe crengile copacilor din jur ca sa nu se rupa sub greutate.

Am mers de la copac la copac prin zapada care ne ajungea la genunchi sub un cer plin de stele, condusi de o femeie inteligenta, constienta de surprizele si vulnerabilitatile naturii. Ea ne-a ghidat si ne-a indemnat la lucru cu aceeasi grija si pe studenti, si pe profesori.

M-am decis in noaptea aceea ca imi gasisem locul.

Madeleine Albright, care a fost ambasador la Natiunile Unite si secretar de Stat in administratia Clinton, incepuse Wellesley cu zece ani inaintea mea.

Am discutat adeseori cu ea despre diferentele dntre perioada in care fusese ea acolo si perioada mea.

Ea si prietenele ei din anii 1950 erau mai preocupate de gasirea unui sot si mai putin de schimbarile din lumea din afara.

Cu toate acestea, si ele au beneficiat de exemplul de la Wellesley si de asteptarile induse aici, cu privire la ceea ce o femeie putea sa realizeze in viata daca i se dadea ocazia. Atat pe vremea lui Madeleine cat si in a mea, Wellesley punea accentul pe a te face utila.

Motto-ul latin al colegiului este Non ministrari sed ministrare – Nu a fi slujit de altii, ci a sluji tu insuti -, o fraza in plina concordanta cu educatia mea metodista.

La ora la care soseam acolo, in miezul unei ere de activism studentesc, multe dintre studente priveau acest motto ca un apel pentru femei de a deveni mai implicate in modelarea propriilor vieti si in influentarea lumii din jurul lor.

Ceea ce am apreciat cel mai mult la Wellesley au fost prietenii de o viata pe care mi i-am facut acolo si oportunitatea oferita de acest colegiu femeilor de a ne face sa ne intindem aripile si mintile pentru calatoria continua spre autodefinire si autocunoastere.

Am invatat din pataniile pe care ni le povesteam una alteia, asezate in cerc in dormitor sau in timpul lungilor pranzuri luate la cantina construita toata din sticla.

Am locuit in acelasi camin, Stone Davis, pe toata perioada celor patru ani petrecuti aici si am sfarsit prin a imparti un coridor cu alte cinci studente, care mi-au devenit prietene de o viata.

Johanna Branson, o dansatoare inalta din Lawrence, Kansas, a devenit specialista in istoria artei si mi-a impartasit dragostea ei pentru tablouri si film.

Johanna a explicat in documentarul facut de Frontline ca din prima zi la Wellesley ni s-a spus ca eram “ crema cremei. Asta ar putea suna foarte elitist si obraznic astazi. Dar la acea data, era un lucru minunat de auzit daca erai fata..... nu trebuia sa stai in umbra nimanui “.

Jinnet Fowles, din Connecticut, si ea studenta la Arte, punea intrebari la care era greu de raspuns despre ce credeam eu ca putea fi cu adevarat realizat prin actiunea studenteasca.

Jan Krigbaum, un spirit liber din California, a adus un plus de entuziasm fiecarei initiative si a ajutat la promovarea unui program de schimb latino-american.

Connie Hoenk, o blonda cu parul lung din South Bend, Indiana, era un caracter practic, o fata cu picioarele pe pamant ale carei opinii reflectau adeseori radacinile noastre comune din Midwest.

Suzy Salomon, o fata inteligenta si muncitoare dintr-o alta suburbie din Chicago, cre radea des si cu usurinta, era intotdeauna gata sa ajute pe toata lumea.

Doua studente din ani mai mari, Shelley Parry si Laura Grosch, ne-au devenit mentori.

Aflata in anul doi pe cand eu eram boboc, Shelley avea o gratie si o purtare deosebite pentru o tanara. Ma privea calm cu ochii ei mari si inteligenti, in timp ce eu continuam sa-i vorbesc despre nedreptatile reale sau imaginare din lume, si apoi cauta sursa pasiunii mele sau faptele pe care imi intemeiam pozitia adoptata.

Dupa  absolvire, ea a predat in Ghana si in alte tari africane, unde l-a intalnit pe sotul ei, australian, si s-a stabilit, in cele din urma, in Australia.

Colega de camera a lui Shelley era neimblanzita Laura Grosch, o tanara de mare sensibilitate si talent artistic.

Cand am vazut Speriat la nebunie, una dintre picturile Laurei aflate in camera ei, mi-a placut atat de mult incat am cumparat-o in decursul mai multor ani in rate mici.

Mai atarna si astazi pe un perete din casa noastra din Chappaqua.

Toate aceste fete s-au transformat in femei a caror prietenie m-a sustinut si m-a incurajat de-a lungul anilor.

Colegiul nostru exclusiv de fete a pus accentul pe realizarile academice si pe dezvoltarea spiritului organizatoric prin activitati extrascolare, pe care le-am fi ratat intr-un colegiu mixt.

Nu numai ca femeile coordonau toate activitatile studentesti – de la consiliile studentesti pana la ziare si cluburi – dar, de asemenea, se simteau libere sa isi asume riscuri, sa comita erori si chiar sa dea gres una fata de alta.

Era normal ca presedintele clasei, editorul ziarului si cel maibun student din fiecare domeniu sa fie o femeie.

Si putea fi oricare dintre noi. Spre deosebire de unele fete destepte din liceul meu, care se simteau presate sa lase la o parte propriile ambitii pentru a urma niste vieti mai traditionale, colegele mele de la Wellesley voiau sa le fie recunoscute abilitatile, munca asidua si performantele.

Aceasta ar putea fi explicatia faptului ca exista un numar disproportionat de femei absolvente de colegii destinate exclusiv fetelor in profesii in care femeile tind sa fie subreprezentate.

Absenta baietilor ne-a eliberat mintea si a creat un spatiu sigur in care sa putem ignora aparentele – in toate sensurile cuvantului – de luni si pana vineri dupa-amiaza.

Ne-am concentrat asupra studiilor noastre fara nimic care sa ne distraga de la aceasta si nu trebuia sa ne ingrijoram pentru cum aratam atunci cand mergeam la ore.

Dar, fara baieti in campus, vietile noastre sociale erau canalizate catre drumetii si ritualuri de intalnire pe care le numiseram “ ceaiuri dansante “.

Cand am sosit in toamna anului 1965, colegiul isi mai asuma inca rolul de “ inlocuitor “ de parinte pentru studente.

Nu puteam primi baieti in camera decat intre 2 si 5.30 duminica dupa-amiaza, iar atunci trebuia sa tinem usile intredeschise si sa urmam ceea ce se numea regula " celor doua picioare " : doua, din cele patru, picioare trebuiau sa fie in permanenta pe podea.

In week-end, stingerea se dadea la unu noaptea, iar Route 9 care ducea de la Boston la Wellesley era ca o pista de Grand Prix vinerea si sambata seara, cand baietii cu care ne intalniseram conduceau nebuneste inapoi spre campus ca sa nu intram in bucluc.

Aveam birouri de receptie la intrarea in fiecare camin, unde vizitatorii trebuiau sa se prezinte si erau identificati printr-un sistem de clopotei si anunturi care ne avizau daca persoana care venise sa ne vada era un barbat sau femeie.

Un “ vizitator “ era o femeie, un “ apelant “ era un barbat.

Anuntul privind un apelant neasteptat iti dadea timp sa te aranjezi sau sa suni la poarta sa spui studentei de serviciu ca nu esti disponibila.

Prietenele mele si cu mine studiam mult si ne vedeam cu baieti de varsta noastra, cei mai multi de la Harvard si de la alte universitati din Ivy League, pec care ii cunosteam prin prieteni sau la asa-numitele ceaiuri dansante.

Muzica era de obicei atat de tare in timpul acelor dansuri, incat nu intelegeai nimic din ce ti se spunea, in afara cazului in care ieseai afara, ceea ce faceai doar cu cineva care iti trezise interesul.

Odata am dansat ore intregi in Alumni Hall din campusul nostru cu un tanar al carui nume credeam ca este Farce ( farsa ), ca sa aflu ulterior ca era Forrest ( padure ).

Am avut doar doi prieteni destul de seriosi incat sa-i prezint familiei mele, dar vizitele lor, data fiind atitudinea tatalui meu fata de oricare baiat cu care m-as fi intalnit, erau mai degraba un fel de hartuiala decat niste intalniri amicale. Ambii tineri au supravietuit, dar nu si relatiile noastre.

Date fiind vremurile pe care le traversam, am ajuns in curand sa fim iritate de regulile arhaice de la Wellesley si am cerut sa fim tratate ca niste adulti.

Am facut presiuni asupra administratiei colegiului sa renunte la regulile in loco parentis, ceea ce a si facut intr-un final, pe cand eram presedinta consiliului colegiului.

Aceasta schimbare a coincis cu eliminarea unui program de cursuri obligatoriu pe care studentii il considerau opresiv.

Privind inapoi catre acei ani, am putine regrete, dar nu sunt convinsa ca eliminarea cursurilor obligatorii si a supravegherii cvasiparentale a reprezentat un progres de dorit.

Doua dintre cursurile la care am avut cel mai mult de invatat au fost cursuri obligatorii, iar acum stiu mai bine sa apreciez valoarea cursurilor esentiale intr-un set de discipline.

Plimbandu-ma prin caminul mixt unde se afla fata mea, la Stanford, vazand fete si baieti peste tot pe coridoare, ma intreb cum mai ajunge cineva in ziua de azi sa studieze cat de cat.

Pe la mijlocul anilor ‘60, campusul calm si protejat de la Wellesley incepuse sa absoarba socul evenimentelor din lumea din afara.

Desi fusesem aleasa presedinta Tinerilor Republicani din colegiu inca din primul an, dubiile mele cu privire la partid si la politicile acestuia se aflau in continua crestere, mai ales cand era vorba despre razboiul din Vietnam si despre drepturile civile.

Biserica mea daduse elevilor care absolvisera liceul un abonament la revista Motive, publicata de biserica metodista.

In fiecare luna citeam articole ce exprimau opinii in clara contradictie cu sursele mele obisnuite de informatie.

Incepusem, de asemenea, sa citesc The New York Times, spre consternarea tatei si incantarea domnisoarei Fahlstrom.

Am citit discursuri si eseuri scrise de “ vulturi “, “ porumbei “ si de toate celalalte tipuri de comentatori.

Ideile mele, cele vechi si cele noi, erau testate zilnic de profesorii mei de stiinte politice, care m-au obligat sa-mi dezvolt intelegerea lumii si sa-mi examinez propriile idei preconcepute, atunci cand evenimentele in curs ofereau suficient material pentru analiza.

Nu dupa mult timp, am realizat ca parerile mele politice nu se mai sincronizau cu Partidul Republican.

Era timpul sa renunt la pozitia de presedinta a Tinerilor Republicani.

Vicepresedinta organizatiei si prietenea mea, Betsy Griffith , nu numai ca a devenit presedinta in locul meu, dar a si ramas in partid impreuna cu sotul ei, consultantul politic John Deardourff. Ea s-a zbatut mult sa impiedice partidul sa adopte o linie politica dura si a fost un suporter acerb al amendamentului privind egalitatea in drepturi.

Si-a luat doctoratul in istorie si a scris o biografie apreciata a lui Elizabeth Cady Stanton, inainte de a-si pune experienta de feminista si educatoare de femei in slujba Scolii de fete de la Madeira, Virginia de Nord, ca directoare a acelui colegiu.

Toate acestea erau insa departe in viitor cand am parasit organizatia de tineret a republicanilor din colegiul Wellesley si m-am cufundat adanc in studierea problemelor Vietnamului.

Este greu de explicat tinerilor americani de astazi, in special cand detinem o armata alcatuita exclusiv din voluntari, cat era de obsedata generatia mea de razboiul din Vietnam.

Parintii nostri trecusera prin cel de-al doilea razboi mondial si ne povestisera despre spiritul de sacrificiu al Americii din acele timpuri si despre consensul din randul populatiei, dupa bombardamentul de la Pearl Harbour, in legatura cu necesitatea ca America sa intre in razboi.

In cazul Vietnamului, tara era divizata, lasandu-ne oarecum confuzi cu privire la propriile sentimente. Eu si prietenii mei discutam si dezbateam constant chestiunea razboiului.

Cunosteam baieti care intrasera in programele ROTC ( Scoala de antrenament pentru ofiterii in rezerva ) si asteptau cu nerabdare sa mearga pe front dupa absolvire, dar si baieti care intentionau sa se opuna directivei.

Aveam conversatii lungi cu privire la ce am fi facut daca am fi fost barbati, realizand pe deplin ca nu trebuia sa ne confruntam cu aceleasi optiuni.

Era teribil de greu pentru toata lumea.

Un prieten de la Princeton a renuntat la scoala si s-a inrolat in Marina, deoarece, mi-a marturisit el, se saturase de atatea controverse si incertitudine.

Dezbaterea asupra Vietnamului a dus la formarea unor atitudini puternice nu numai fata de razboi, dar si privind datoria si dragostea fata de patrie.

Iti onorai patria daca luptai intr-un razboi pe care il considerai nedrept si cu totul impotriva intereselor americane ?

Erai lipsit de patriotism daca te foloseai de sistemul de amanare sau de hazard pentru a evita incorporarea ?

Multi dintre studentii pe care ii stiam si care s-au opus si au protestat impotriva ratiunilor si moralitatii acelui razboi iubeau America la fel de mult cat vitejii barbati si femei care au mers la lupta fara sa ezite sau cei care au ridicat ulterior anumite semne de intrebare.

Pentru multi tineri mai reflexivi si cu un nivel avansat de constiinta, nu existau raspunsuri simple, iar modalitatile de exprimare a patriotismului erau diverse.

Unii scriitori si politicieni contemporani au incercat sa respinga angoasa acelor ani, privind-o ca pe o intrupare a starii de comoditate din societatea anilor 1960.

De fapt, exista unii oameni carora le-ar placea sa poata rescrie istoria acelor vremuri pentru a sterge mostenirea razboiului si tulburarile sociale la care acesta a dat nastere.

Ei ar vrea sa ne faca sa credem ca dezbaterile respective au fost frivole, dar eu nu mi le amintesc astfel.

Vietnamul a avut mare importanta si a schimbat tara pentru totdeauna.

Aceasta natiune mai pastreaza inca o rezerva de vinovatie si de dubii fata de cei care au luptat sau nu atunci.

Desi, ca femeie, stiam ca nu puteam fi incorporata, am petrecut nenumarate ore luptandu-ma cu propriile sentimente contradictorii.

Privind in urma, 1968 a fost un an de cumpana pentru tara si pentru evolutia mea personala si politica.

Evenimente nationale si internationale se succedau cu repeziciune : ofensiva de la Tet, retragerea lui Lindon Johnson din cursa pentru alegerile prezidentiale, asasinarea lui Martin Luther King Jr., asasinarea lui Robert Kennedy si neincetata escaladare a razboiului din Vietnam.

Pana in anul al treilea de colegiu, trecusem de la a fi sustinatoarea lui Goldwater la sustinerea campaniei antirazboi a lui Eugene McCarthy, un senator democrat din Minnesota, care a concurat cu presedintele Johnson in turul preliminar al alegerilor.

Desi admiram realizarile pe plan intern ale presedintelui Johnson, consideram ca a sustine asiduu un razboi pe care il mostenise era o greseala tragica.

Impreuna cu alti cativa prieteni, plecam cu masinile spre Manchester, New Hampshire, vinerea si sambata, pentru a lipi plicuri si a vizita sectiile de votare.

Am avut sansa de a-l intalni pe senatorul McCarthy cand s-a oprit odata la sediul sau central pentru a multumi studentilor voluntari care participasera alaturi de el la manifestatiile impotriva razboiului.

Aproape ca l-a invins pe Johnson in alegerile primare din New Hampshire, iar la 6 martie 1968, senatorul Robert F.Kennedy de New York s-a alaturat cursei.

Asasinarea doctorului King la 4 aprilie 1968, pe la sfarsitul anului meu de juniorat, m-a umplut de tristete si de manie.

In cateva orase au izbucnit tulburari sociale.

Ziua urmatoare m-am alaturat unui mars de protest si de doliu care s-a tinut in Post Office Square din Boston.

M-am intors in campus purtand o banderola neagra si foarte ingrijorata de viitorul care ii statea in fata Americii. “.

( Istorie traita, de Hillary Rodham Clinton, Ed.RAO, Bucuresti, 2006 )

Istorie traita de Hillary Rodham Clinton : liceu, colegiu

“ Pana la urma toata povestea s-a dovedit foarte placuta, deoarece, fiind prima clasa de absolventi ai liceului, ne revenea misiunea de a pune bazele traditiilor acestuia, cum ar fi paradele si dansurile, alegerile pentru consiliile elevilor, reuniunile zvapaiate si balurile de sfarsit de an.

Am organizat o dezbatere prezidentiala fictiva pentru alegerile din 1964.

Jerry Baker, un tanar profesor de stiinte ale guvernarii, s-a ocupat de organizare. Stia ca eram o sustinatoare ferventa a lui Goldwater.

Reusisem chiar sa-l conving pe tata sa ne conduca pe Betsy si pe mine sa-l ascultam pe Goldwater vorbind, atunci cand acesta venise intr-o campanie cu trenul in suburbiile din Chicago.

Una dintre prietenele mele, Ellen Press, era singura democrata pe care o stiam la mine in clasa, iar ea era o sustinatoare galagioasa a presedintelui Johnson.

Domnul Baker, intr-un act de stralucitoare contra-intuitie – sau de perversitate – m-a distribuit pe mine sa joc rolul presedintelui Johnson, iar pe Ellen sa-l reprezinte pe senatorul Goldwater. Amandoua ne-am simtit insultate si am protestat, dar el a raspuns ca asta ne va face sa invatam despre chestiunile celeilalte parti.

Asa ca m-am cufundat – pentru prima oara – in ideile democrate ale presedintelui Johnson privind drepturile civile, protectia sociala, saracia si politica externa.

Am detestat fiecare ora pe care a trebuit sa o petrec in biblioteca studiind platforma politica a democratilor si declaratiile Casei Albe.

Dar, pe masura ce ma pregateam pentru dezbatere, m-am trezit sustinandu-mi punctele de vedere cu o fervoare care nu mai era doar teatrala.

Cred ca si Ellen a trait aceeasi experienta.

Pana cand am absolvit liceul, fiecare din noi isi schimbase afilierea politica.

Ulterior, domnul Baker a parasit scoala pentru a merge la Washington unde a functionat multi ani pe post de consilier juridic la Asociatia Pilotilor Liniilor Aeriene, pozitie care a dat o buna utilizare abilitatilor sale de a intelege atat perspectiva democratior, cat si pe cea a republicanior.

A fi elev in an terminal de liceu inseamna si a te gandi la colegiu.

Stiam ca aveam sa merg la colegiu, dar nu aveam nici cea mai mica idee la care.

Am mers sa-l vad pe consilierul nostru pentru admiterea la colegiu care era supraaglomerat si total nepregatit, iar acesta mi-a dat cateva brosuri despre colegiile din Midwest, dar nu mi-a oferit nici ajutor si nici sfat.

Am primit multdorita mana de ajutor din partea unor absolventi recenti, care studiau atunci pentru masterat in predare la Northwestern University si fusesera trimisi sa predea stiinte sociale la liceul nostru : Karin Fahlstrom, absolventa la Smith, si Janet Altman, absolventa la Wellesley.

Mi-o amintesc pe domnisoara Fahlstrom spunand clasei ca dorea sa citim si alt cotidian decat Chicago Tribune al generalului McCornick.

Cand am intrebat care altul, ne-a sugerat The New York Times.

- Dar acesta este o unealta a institutiilor din Est ! am exclamat.

Domnisoara Fahlstrom, vizibil surprinsa, a spus :

- Bine, atunci citeste The Washington Post !

Pana atunci nu vazusem nici unul din aceste ziare si nu stiam ca Tribune nu era Biblia.

Pe la mijlocul lui octombrie, atat domnisoara Fahlstrom, cat si domnisoara Altman m-au intrebat daca stiam unde voiam sa merg la colegiu : nu stiam, asa ca mi-au recomandat sa incerc la Smith si la Wellesley, doua dintre colegiile pentru fete din reteaua Seven Sisters.

Mi-au spus ca daca merg la o scoala pentru fete voi putea sa ma concentrez asupra studiului in timpul saptamanii si sa ma distrez in week-end.

Nici nu concepeam sa parasesc Midwest-ul pentru a merge la colegiu si pana atunci vizitasem numai Michigan, pentru ca programul sau de premieri ii invitase pe toti absolventii de liceu cu rezultate deosebite sa-i viziteze campusul.

Dar, o data ce mi-au expus ideea, am devenit imediat interesata.

M-au invitat sa asist la diferite intalniri pentru a cunoaste osti si actuali studenti.

Adunarea colegiului Smith s-a tinut intr-o casa mare si frumoasa intr-unul dintre cartierele bogate ale orasului, aflat de-a lungul Lacului Michigan, in timp ce aceea de la Wellesley s-a tinut intr-un apartamernt de lux de pe Lake Shore Drive din Chicago.

M-am simtit nelalocul meu in ambele situatii.

Toate fetele de acolo pareau nu doar mai bogate decat mine, dar si mai de lume. Una dintre fetele de la Wellesley fuma tigarete colorate pastelat si povestea despre vara petrecuta in Europa.

Asta parea foarte departe de Lacul Winola si de viata mea.

Le-am spus celor doua profesoare “ mentore “ ale mele, ca nu stiam ce sa decid despre mersul la un colegiu in Est, dar ele au insistat sa discut cu parintii despre posibilitatea  inscrierii.

Mama a fost de parere ca trebuia sa merg oriunde voiam.

Tata mi-a spus ca eram libera sa fac asta, dar ca el nu va plati daca va fi sa merg la Vest de Mississippi sau la Radcliffe, unde auzise ca era plin de bitnici.

Smith si Wellesley, de care nu auzise niciodata, ii pareau acceptabile.

Nu vazusem inainte nici unul din campusuri, asa ca, atunci cand am fost acceptata, am ales Wellesley pe baza unor fotografii care ii infatisau campusul si in special micul Lac Waban, care imi amintea de Lacul Winola.

Le-am ramas pe veci indatorata acestor doua profesoare.

Nu mai stiam pe nimeni care mergea la Wellesley.

Cei mai multi dintre prietenii mei aveau sa frecventeze colegii din Midwest, ca sa ramana

aproape de casa.

Parintii m-au condus cu masina pana la colegiu si cumva ne-am ratacit prin Boston, ajungand in Harvard Square, ceea ce a confirmat parerile tatei cu privire la bitnici.

Cu toate acestea, nici unul nu ne-a iesit in cale la Wellesley, asa ca el parea sa se fi linistit.

Mama mi-a spus ca a plans tot drumul de o mie de mile inapoi din Massachusetts pana in Illinois.

Acum ca am trecut eu insami prin experienta de a-mi lasa fiica la o universitate indepartata, inteleg exact cum trebuie sa se fi simtit.

Dar la ora aceea priveam doar inainte, spre viitor “.

( Istorie traita de Hillary Rodham Clinton, Ed. RAO, Bucuresti, 2006 )

Drept comunitar. Principiul respectarii dreptului la aparare

Principiile dreptului comunitar

Principiul respectarii dreptului la aparare

Un alt principiu care trebuie sa fie observat in procesul aplicarii dreptului comunitar este principiul dreptului la aparare sub multiplele sale aspecte.

I. Astfel, sub aspectul dreptului de a fi audiat, trebuie subliniat ca respectarea principiului se impune, atat ( 1 ) in privinta audierii in procedurile in care pot fi impuse sanctiuni, chiar in procedurile administrative, cat si ( 2 ) in problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate, cand aceasta a fost ceruta.

In prima situatie, masura impusa cu ignorarea principiului, poate fi anulata sau atenuata, precum in cauzele privind personalul Comunitatii si concurenta ( art.85-86 [ 81-82 ] CE ) ( CE Comunitatea Europeana si Tratatul constitutiv ), in acest din urma caz, observarea principiului cerand ca intreprinderilor in cauza sa li se permita posibilitatea de a-si face cunoscute punctele lor de vedere asupra adevarului si relevantei faptelor si imprejurarilor invocate, si asupra documentelor folosite de Comisie in sprijinul afirmatiei ei, ca exista o incalcare a legii.

In a doua situatie, nu trebuie refuzata cererea de audiere a martorilor care au fost solicitati, sau sa fie impiedicata asistarea la audierea lor.

II. S-a mai decis in sensul ca trebuie sa fie anulata, pentru incalcarea principiului audi alteram partem, o decizie a Comisiei bazata pe rezultatul unei anchete rezumate intr-un raport al unei vizite de inspectie prin care se refuza definitiv punerea in sarcina FEOGA ( Fondul european de orientare si garantie agricola ), a unor cheltuieli facute de un Stat membru, cand raportul in cauza a ajuns la autoritatile Statului membru respectiv – care nu a a avut cunostinta de raport inainte de a fi distribuit – numai dupa ce decizia contestata a fost adoptata, astfel incat Statul membru nu a avut posibilitatea de a discuta rezultatul investigarii inainte de decizia finala.

III. In conexiune cu dreptul de a fi audiat, se afla si dreptul de a obtine informatii, de exemplu despre documente care determina Comisia sa hotarasca asupra faptului daca un acord a incalcat art.85 [ 81 ], cu respectarea confidentialitatii in cazul secretului profesional, fata de tertii interesati.

IV. Sub un alt aspect, dreptul la aparare trebuie sa fie asigurat si in privinta dreptului de asistenta din partea autoritatilor nationale, si a dreptului de asistenta si reprezentare legala in legatura cu care exista privilegiul profesional legal.

Acest privilegiu se intemeiaza pe eliminarea riscului ca scrisorile care emana de la persoanele care au nevoie de sprijin juridic de la un jurist, sa nu fie urmarite si folosite impotriva lor, cat timp se afla in mainile acestuia, iar daca se afla si in mainile acelor persoane, numai daca sunt indeplinite conditiile in sensul ca privilegiul nu se extinde dincolo de corespondenta privind dreptul de aparare al clientului, si ca el sa se limiteze la corespondenta cu juristi independenti.

Nu mai putin, principiul dreptului la aparare trebuie sa calauzeasca procedura in fata organelor comunitare de Justitie.

Respectarea dreptului de a fi audiat este, in toate procedurile initiate contra unei persoane, susceptibile de a duce la o masura ce afecteaza aceasta persoana, un principiu fundamental de drept comunitar, care trebuie sa fie garantat, chiar in absenta oricaror reguli carmuind procedurile in cauza – C. ( Cauza ) 135 / 92, Fiskano AB c. ( contra ) Comisiei, hot. din 29 ian. 1994, in ECR ( Reports of cases before the Court of Justice ( and before the Court of First Instance – din 1990 ), 1994-6, 2885-2911.

Garantarea drepturilor, de catre ordinea juridica comunitara, in procedurile administrative, include, in special, obligatia institutiei competente, de a examina cu grija si impartial, toate aspectele relevante ale cazului individual, si dreptul persoanei in cauza de a face cunoscute punctele sale de vedere, si de a obtine o decizie corespunzator motivata – atunci cand institutiile comunitare au o larga putere de apreciere – CPI ( Curtea de prima instanta ) – C.167 / 94, Detlef Nölle c. Consiliului si Comisiei, hot. din 18 sept. 1995, consid. 62 – 63, in ECR, 1995 / 9 – 10 ( II ), 2592, 2615.

Principiul impune ca persoana in cauza sa aiba si posibilitatea de a evalua cazul sau, pe baza documentelor luate in considerare de catre Comisie, sau, atunci cand aceasta este acuzata de a fi comis serioase incalcari ale obligatiilor ei, sa poata avea acces la toate documentele oficiale neconfidentiale privind decizia in cauza – CPI – C. 42 / 96, Eyckeler and Malt AG c. Comisiei, hot. din 19 februarie 1998, consid. 76, 78-81, in ECR, 1998, 1/2 ( II ), 424-425.

Asupra acestui principiu, in materie de concurenta si concentrari, a se vedea mai detaliat in O.Manolache, op.cit., p. 38-29, 45, 53, 268 si C. 61/95, Grecia c.Comisiei, hot. din 29 ianuarie 1998, consid. 36-40, in ECR, 1998, 1 [ I ], 254-250.

C. 85/ 76, Hoffmann- La Roche and Co. AG c. Comisiei, hot. din 13 febr. 1979, consid. 9- 11, in ECR, 1979, 461, C. 322 / 81,  NV Nederlandsche Banden – Industrie Michelin c. Comisiei, hot. din 9 noiem. 1983, consid. 17 – 21, ECR, 1983, 3500 – 3501.

( Drept comunitar  - curs universitar, O. Manolache, ed. a 3-a revazuta, Ed.All Beck, Bucuresti, 2001 )

Drept comunitar. Principiul certitudinii juridice. Securitatea juridica

Principiile dreptului comunitar

Principiul certitudinii juridice ( securitatea juridica )

Principiul certitudinii juridice, care este un principiu fundamental al oricarui sistem juridic, are un rol important in dreptul comunitar.

Potrivit lui, aplicarea legii la o situatie specifica trebuie sa fie previzibila.

Principiul poate fi descris ca obligatia ce revine  autoritatilor publice de a se asigura ca legea sa fie usor de stabilit de catre aceia carora li se aplica, si ca acestia sa poata nu fara temei, sa prevada existenta ei, ca si modul in care ea va fi aplicata si interpretata.

In multe situatii organele comunitare de justitie au facut referire la acest principiu, modelul de inspiratie fiind cel german.

1) In concret, s-a considerat ca, de exemplu in materie de concurenta, faptul ca un acord, o decizie sau o practica concertata, poate intra in sfera articolului 85 [ 81 ] alineat 1, nu este suficient pentru o imediata apreciere, in sensul interzicerii ei si al nulitatii ei automate potrivit articolului 85 [ 81 ] alineat 2.

“ O astfel de concluzie ar fi contrara principiului certitudinii juridice care, cum a mai considerat Curtea in hotararea sa in 6 aprilie 1962, este o regula de drept care trebuie sa fie sustinuta in aplicarea Tratatului, deoarece ea  ( concluzia ) ar avea efectul de a interzice si a face imediat nule, unele acorduri, chiar inainte sa se constate daca articolul 85 [ 81 ] ca un intreg, este aplicabil acelor acorduri.

2) In aceeasi materie, in legatura cu aplicarea Regulamentului nr.17 din 6 februarie 1962 – primul regulament de aplicare a articolului 85 [ 81 ] si art.86 [ 82 ] ale Tratatului – s-a decis ca “ ar fi contrar principiului general al certitudinii juridice de a deduce ca, deoarece acordurile notificate nu sunt in ultima instanta valabile, in masura in care Comisia nu a luat nici o decizie asupra lor conform art.85 [ 81 ] alineat 3, ele nu ar fi complet eficace.

Desi faptul ca astfel de acorduri sunt pe deplin valabile, poate sa dea nastere unor dezavantaje practice, dificultatile care s-ar putea ivi din incertitudinea in relatia juridica bazata pe acordul notificat, ar fi inca si mai daunatoare “.

3) Dar s-a considerat ca nu se incalca acest principiu, atunci cand Comisia adopta o decizie in domeniul cncurentei dand aceeasi interpretare unui regulament privind exceptarile de grup, precum aceea stabilita intr-o comunicare care a fost publicata in acelasi moment ca al regulamentului, si al carei inteles si domeniu de aplicare, ea le-a explicat intr-o scrisoare trimisa intreprinderilor in cauza, anterior acelei decizii.

Principiul ca o masura nu poate fi modificata odata ce ea a fost adoptata de autoritatile competente, constituie – a aratat Curtea – un factor esential care contribuie la certitudinea juridica si la stabilitatea situatiilor juridice in ordinea juridica comunitara, atat pentru institutiile comunitare, cat si pentru persoanele a caror situatie juridica si de fapt este afectata printr-o decizie adoptata de aceste institutii.

Numai respectarea riguroasa si absoluta a acestui principiu poate sa garanteze ca, ulterior adoptarii sale, o masura poate fi modificata numai in conformitate cu regulile privind competenta si procedura si, in consecinta, ca masura notificata si publicata constituie o copie exacta a masurii adoptate, reflectand astfel cu fidelitate intentia autoritatii competente.

In domeniul aplicarii articolului 119 [ 141 ] CE ( Comunitatea Europeana si Tratatul constitutiv ), Curtea s-a pronuntat in sensul ca, importante consideratii de certitudine juridica, afectand toate interesele implicate – atat publice cat si private -, fac in principiu imposibila redechiderea problemei platii pentru trecut, efectul direct al articolului 119 [ 141 ], neputand sa fie invocat in scopul sustinerii reclamatiilor privind perioadele de plata anterioare datei hotararii Curtii, cu exceptia acelor lucratori care au introdus deja actiuni, ori au facut o cerere echivalenta.

II.  Caracterul obligatoriu al acestui principiu a fost insa atenuat in conceptia Curtii, care il priveste mai curand ca ( pe ) un scop dezirabil, potrivit precizarilor sale in sensul ca, atat timp cat Comisia nu a luat o decizie asupra noilor acorduri notificate, acestea pot fi puse in aplicare pe riscul partilor, de unde rezulta ca notificarea facuta conform articolului 4 alineatul 1 din Regulamentul mentionat, nu are efect suspensiv, iar protectia certitudinii juridice nu ar fi aplicabila acestor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a Regulamentului.

III. Domeniile in care este necesar ca principiul certitudinii juridice sa se impuna cu deosebire, privesc termenele si durata prescriptiei, protectia drepturilor dobandite, neretroactivitatea si imediata aplicare a legii, legitima aparare fata de masurile legislative, folosirea unei limbi inteligibile, ca si aplicarea principiului  “ patere legem quam ipse fecisti “, care inseamna ca fiecare autoritate trebuie sa se supuna propriilor sale reguli ( a se arata clar regulile in masura in care au fost elaborate ).

( Drept comunitar – curs universitar, Octavian Manolache, ed. a 3-a revazuta, All Beck, Bucuresti, 2001 ; Note de curs, Master Introducere in dreptul european, prof.univ.dr.Marin Voicu, 2007, Universitatea “ Spiru Haret “ Bucuresti )

Drept comunitar. Izvoare. Principiile generale ale dreptului

Drept comunitar. Izvoare.

Principiile generale ale dreptului

Recurgerea la principiile generale ale dreptului ca izvoare juridice se impune in mod deosebit datorita caracterului de noutate a dreptului comunitar, care se afla inca in etapa consolidarii sale, spre deosebire de ordinea interna a fiecarui Stat care cunoaste o lunga perioada in care ea s-a sedimentat.

S-ar putea distinge trei categorii de principii :

 - principii juridice obligatorii care sunt o mostenire juridica ce este comuna Vestului Europei, ca o forma a dreptului natural ; ele sunt mai greu de definit, dar daca sunt incorporate in reglementarile comunitare, caracterul lor obligatoriu este de netagaduit.

- reguli de reglementare comune legislatiei Statelor membre, cu sau fara elemente de echitate si impartialitate ; ele isi au originea in apropierea sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor, si in nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal – o astfel de situatie este, in fapt, o conditie a dobandirii calitatii de membru al Uniunii europene ;

- reguli generale inerente ordinii juridice comunitare, care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala : ele sunt o creatie a institutiilor comunitare – inclusiv a Curtii de Justitie – ca urmare a interpretarilor si motivarilor legale, care sunt repetabile, pot lua conturul unor principii generale.

In aprecierea importantei si eficientei acestor principii, trebuie observat ca prima categorie de principii este prioritara, daca tratatele comunitare nu cuprind prevederi exprese in sensul dorit. Oricum, un asemenea principiu se regaseste in reguli de reglementare comune, distinctia fata de acestea nu mai poate fi deosebit de clara.

Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa in tratatele comunitare.

Astfel, in ce priveste raspunderea contractuala a institutiilor si angajatilor Comunitatii in executarea obligatiilor, conform articolului 288 alineatul 2 CE ( Comunitatea europeana si Tratatul constitutiv ), Comunitatea va compensa orice dauna cauzata in acest mod, potrivit principiilor generale comune legislatiilor Statelor membre, care includ atat principile juridice oligatorii, cat si regulile de reglementare comune legislatiilor.

Relativ la alegerile pentru Parlamentul european, articolul 190 CE prevede ca acesta urmeaza sa elaboreze o propunere pentru alegeri prin vot universal direct, potrivit cu o procedura uniforma in toate Statele membre, sau conform unor principii comune tuturor Statelor membre.

Tot astfel, atunci cand se stabileste competenta Curtii de Justitie prin articolul 173 [ 230 ] alineatul 2 CE, se face referire la actiuni introduse pe temeiul incalcarii unei reguli de drept privitoare la aplicarea Tratatului, notiunea de “ reguli de drept “ putand sa includa si principiile generale ale dreptului, asa cum au fost formulate mai sus.

S-a subliniat  ca, intrucat Tratatul nu cuprinde nici o regula in mod expres si specific care sa carmuiasca consecintele incalcarii dreptului comunitar de catre Statele membre, incumba Curtii, in realizarea sarcinii ce ii este atribuita prin articolul 164 [ 220 alin.2 ] CE, de a asigura ca, in interpretarea si aplicarea Tratatului, legea este respectata, de a decide asupra unei astfel de probleme potrivit metodelor de interpretare general acceptate, in special prin referire la principiile fundamentale ale sistemului juridic comunitar si, daca este necesar, la principiile general comune sistemelor juridice ale Statelor membre.

Daca in tratatele comunitare nu se face referire expresa la principii de drept obligatorii, ele se vor putea aplica fara retinere, atunci cand nu sunt in contradictie cu vreo prevedere a Tratatelor.

Daca exista insa, divergente, vor fi aplicate prevederile ( dispozitiile ) cuprinse in Tratate.

Atunci cand nici o prevedere contrara nu este cuprinsa in Tratate, evident, se vor aplica principiile generale ca parte a ordinii juridice comunitare.

Astfel vor fi inlaturate lacunele din dreptul comunitar.

Aceeasi eficienta o vor avea si referirile din Tratate, privind aplicarea regulilor comune sau regulilor de drept.

Principiile general obligatorii trebuie sa fie general acceptate in ordinea juridica nationala a Statelor membre, in scopul de a constitui principii generale de drept comunitar.

Nu este necesar insa, ca ele sa fie expres enuntate, ci numai sa fie acceptate chiar in diverse forme, precum in cazul incorporarii in legea fundamentala nationala, in legi ordinare, in practica jurisdictionala, etc.

Desigur, un principiu care este propriu unui sistem national de drept, si deci nu are extensiunea necesara, astfel incat sa se regaseasca sub o forma sau alta, in sistemele din alte State membre, nu va putea fi invocat n fata Curtii de Justitie, ca fiind un principiu de drept comunitar.

Daca un principiu de drept obligatoriu trebuie sa indeplineasca o conditie de generalitate, prin raportare la Statele membre, o regula de reglementare comuna nu trebuie ca in mod necesar, sa priveasca toate Statele, fiind suficient ca ea sa fie intalnita doar in cateva dintre ele, unde exista un interes deosebit in rezolvarea unor situatii bine definite.

Per a contrario, daca solutiile oferite spre exemplu, de doua sisteme sunt vadit diferite, fara vreo posibilitate de apropiere, nu mai intra in discutie o reglementare comuna.

Principiile generale de drept pot fi invocate atunci cand organele comunitare de jurisdictie vor face un control de legalitate a actelor emise de institutiile comunitare.

In cazurile de competenta instantelor comunitare s-a facut referire la o serie de astfel de principii.

• Protectia drepturilor fundamentale ale omului ;
• Principiul respectarii dreptului la aparare ;
• Principiul autoritatii de lucru judecat ;
• Principiul certitudinii juridice sau securitatii juridice ;
• Principiul egalitatii ;
• Principiul proportionalitatii ;
• Principiul loialitatii sau solidaritatii ( Statelor membre ).

( Drept comunitar, curs universitar, Octavian Manolache, ed.a 3-a revazuta, Ed.All Beck, Bucuresti, 2001 )