Drept comunitar. Principiul egalitatii

Principiul egalitatii

“ Acest principiu considerat ca derivand din natura dreptului comunitar presupune, in primul rand, excluderea discriminarii, adica un tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile.

El este prevazut, prin aplicatii, in chiar textele Tratatelor comunitare.

Astfel, articolul 141 CE ( Comunitatea europeana si tratatul constitutiv ) interzice discriminarea intre sexe, prin aplicarea principiului ca femeile si barbatii trebuie sa primeasca plata egala pentru munca egala, iar articolul 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de nationalitate ( paragraful 1 ), Consiliul putand sa adopte conform procedurii prevazute de articolul 251 CE reguli, in scopul interzicerii unei astfel de discriminari ( paragraful 2 ) si, conform articolului 13 CE, sub rezerva dispozitiilor Tratatului si in limitele competentelor conferite de acesta Comunitatii, sa ia masuri corespunzatoare, statuand in unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei, si dupa consultarea Parlamentului, pentru combaterea discriminarii bazate pe sex, origine etnica ori rasiala, religie ori credinta, handicap, varsta sau orientarea sexuala.

Articolul 40 [ 34 ] alineatul 3 fraza a doua CE exclude orice discriminare intre producatori si consumatori in cadrul Comunitatii in organizarea comuna a pietelor agricole ( a se vedea CPI ( curtea de prima instanta ) – C. ( cauza ) 571 / 93, Lefebvre Frères et Soeurs and other c. ( contra ) Comisiei, hotararea din 14 sept. 1995, consid. 78 – 79, in ECR ( Reports of cases before the Court of Justice ( and before the Court of First Instance – din 1990 ) , 1995 – 9 / 10 ( II ).

In aplicarea articolului 13 CE, Consiliul a adoptat Directiva nr. 2000 / 43 din 29 iunie 2000 pentru implementarea tratamentului egal intre persoane, indiferent de originea rasiala sau etnica – J. Of. ( Journal Officiel ) L. 180 / 22 din 19 iulie 2000 si Directiva nr. 2000 / 78 din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru tratamentul egal in folosirea si ocuparea fortei de munca – J.Of. L. 303 / 1 din 2 decembrie 2000, Decizia din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui program de actiune comunitara pentru combaterea discriminarii ( 2001 – 2006 ) –  in Idem, pagina 23.

Alte dispozitii interzic discriminarea in materia liberei circulatii a marfurilor, persoanelor si capitalului.

In practica s-a statuat ca posibilele divergente intre legislatiile nationale, pot crea obstacole la libera circulatie a produselor, dar acestea trebuie acceptate numai in masura in care sunt recunoscute a fi necesare in scopul satisfacerii cerintelor obligatorii, privind in special eficacitatea supravegherii fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si apararea consumatorului, adica trebuie sa existe un interes general.

Discriminarea trebuie sa fie justificata suficient si obiectiv, si nu arbitrar.

Pe de alta parte, diferentele in situatie, care sunt datorate fenomenelor naturale nu pot sa fie descrise ca fiind discriminare in intelesul Tratatului.

“ Aceasta din urma priveste doar diferentele in tratament care apar in activitatea umana si in special, din masurile luate de autoritatile publice, ca discriminare.

Comunitatea nu are nici o obligatie de a lua masuri de inlaturare a diferentelor care sunt consecinta inegalitatilor naturale”.

Conceptul de discriminare nu acopera ( ea fiind interzisa prin articolul 7, ulterior articolul 6 [ 12 ] CE ) acele situatii  in care, tratamentul inegal al nationalilor diferitelor State, este datorat diferentelor intre legislatiile Statelor membre.

El ar deveni inaplicabil numai daca acest tratament poate sa fie imputat unui subiect de drept – institutii comunitare, State, organele Statelor, intreprinderi, etc. in masura in care aceste diferente afecteaza toate persoanele supuse lor, potrivit unui criteriu obiectiv, si fara a avea in vedere nationalitatea lor. Astfel ca, spre exemplu, nu se pot aduce obiectii privind taxele diferite pe venit, stabilite potrivit legilor nationale.

Tot astfel, s-a apreciat ca acordarea dreptului exclusiv de a transmite semnale de televiziune, nu constituie o incalcare a obligatiei de nediscriminare mentionata, dar discriminarea din partea intreprinderilor care beneficiaza de astfel de drepturi exclusive, fata de nationalii Statelor membre, pe motiv de nationalitate, este incompatibila cu prevederile articolului 7 ( ulterior art. 6 [ 12 ] ).

Principiul nediscriminarii se aplica tuturor relatiilor juridice care pot fi statornicite in cadrul teritoriului comunitar, in virtutea locului unde au fost convenite, sau a locului unde isi produc efectele.

O regula de procedura civila interna a unui Stat membru, cerand nationalilor si persoanelor juridice dintr-un alt Stat membru, chiar nerezidente, de a furniza o garantie pentru cheltuieli cand ele doresc sa introduca proceduri legale, contra unui national al primului Stat mentionat, ori unei companii stabilite aici – a aratat Curtea de Justitie – intra in domeniul de aplicare a Tratatului CE, in intelesul primului paragraf al art. 6 [ 12 ] al acestuia, si este supusa principiului general al nediscriminarii de domeniul acestui articol, in masura in care ea are un efect, chiar daca indirect, asupra comertului cu marfuri si servicii intre Statele membre, care este susceptibil sa se produca, in special daca garantia pentru cheltuieli este ceruta cand sunt introduse proceduri in vederea obtinerii platii pentru furnizarea de marfuri.

Primul paragraf al art.6 [ 12 ] impiedica un Stat membru sa ceara unei persoane juridice stabilite intr-un alt Stat membru, care a introdus inaintea unuia dintre tribunalele sale proprii, o actiune contra unuia dintre proprii sai nationali, sau unei companii stabilite pe propriul sau teritoriu, - sa depuna o garantie pentru cheltuielile acelor proceduri, cand nici o astfel de cerinta nu poate fi impusa persoanelor juridice stabilite in cel dintai Stat mentionat, si daca actiunea este privitoare la libertatile fundamentale garantate de dreptul comunitar.

In aceeasi directie s-a mai statuat ca dreptul comunitar impiedica un Stat membru sa solicite nationalilor altor State membre, autorizati sa-si aiba resedinta pe teritoriul lui, prezentarea unui permis de sedere emis de autoritatile nationale, in scopul de a primi o alocatie de crestere a copiilor, in timp ce propriilor resortisanti ai Statului membru, le este pretins sa fie rezidenti in mod permanent sau obisnuit in acest Stat.

Asa fiind, in scopul acordarii beneficiului in cauza, posedarea unui permisde sedere, nu poate fi constitutiv de drept la beneficiu cand, in scopul recunoasterii dreptului de sedere, el are numai forta declarativa si probanta.

Poate exista insa si o discriminare inversa, in sensul ca un Stat comunitar acorda un statut privilegiat, mai favorabil, resortisantilor altor State comunitare, decat propriilor sai resortisanti si, in consecinta, un tratament discriminatoriu fata de acestia din urma.

Curtea de Justitie nu a obiectat asupra acestei categorii de discriminari, dar nu a exclus si posibilitatea interzicerii acestora.

Astfel, s-a decis ca regulile Tratatului nu ar putea sa fie pe deplin infaptuite, daca Statul membru ar fi in pozitia de a refuza sa acorde beneficiul prevederilor dreptului comunitar, acelora dintre resortisantii sai care au profitat de facilitatile existente in materie de libertate de circulatie si de stabilire si care au dobandit, in virtutea unor asemenea facilitati, calificarile comerciale avute in vedere de Directiva nr. 64 / 427 din 7 iulie 1964 a Consiliului, privind activitatile independente in industriile de productie si de prelucrare, intr-un alt Stat membru decat Statul a carui nationalitate o poseda.

Doctrina si Jurisprudenta :

I. A se vedea in aceasta privinta C.M.Schmitthoff, The doctrine of proportionality and non-discrimination, in ELR ( European law review ) nr. 2, 1977, paginile 332 – 333, M.Herdegen, The relation between the principles of equality and proportionality, in CML Rev ( Commun Market Law Review ), vol.22, 1985 si J.L. Constantinesco, La constitution  économique de la CEE, in RTDE ( Revue trimestrielle de droit européen ) nr. II, 1977, paginile 274 – 275, precum si G.Arr ( I ) ( Grands arrêts ( marile decizii ale curtii de justitie a comunitatilor europene ) de la Cour de Justice de Communautés européennes, Dalloz, 1991 ( Tome 1, Tome 2 ) – J.Boulouis, J.M. Chevalier, pagina 98, R.E.Papadopoulou, op.cit., paginile 76-77, J.Tillotson, op.cit., paginile 211-212, M.Dispersyn, op.cit., in Union européene et cohésion sociale ( sous la direction de Ph.Auvergnon ) ..., paginile 40-43, F.Belaich, La répétition de l’ indu en droit communautaire dans la jurisprudence de la Cour de justice des Communautés européennes, in RMCUE ( Revue de marché commun et de l’ Union européenne ) nr. 435, 2000, paginile 109-116.

Pentru aplicarea art.48 [ 39 ] CE, a se vedea C. ( cauza ) 179 / 90, Merci Convenzionali Porto di Genova SpA c. Siderurgica Gabrielli SpA., hot. din 10 dec.1991, in ETL ( European transport law ) nr.1, 1992, pagina 57.

II. In speta, s-a cerut excluderea accesului ( de ) pe piata nationala germana, a bauturilor alcoolice care nu au un grad minim de continut in alcool. Discriminarea a fost considerata ca obstacol la comert, incompatibil cu art.30 [ 28 ] CE – C. ( cauza ) 120 / 78, Rewe – Zentral AG c. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein, hot.preliminara din 20 februarie 1979, in ECR ( Reports of cases before the Court of Justice ( and before the Court of First Instance – din 1990 ), 1979, pagina 649.

Diferentele in tratament pot sa fie premise, de exemplu in cazul in care este necesara cunoasterea limbii nationale pentru exercitarea anumitor profesiuni.

A se vedea A.Bleckman, Considerations sur l’ interpretation de l’article 7 du Traité CEE, in RTDE ( Revue trimestrielle de droit européen ) nr. 3, 1976, paginile 476-477 si B.Goldman, A.Lyon-Caen, op.cit., paginile 270-271.

III. In speta au fost in cauza diferentele dintre factorii naturali si tehnici in ce priveste semnalele de televiziune si receptorii de televizune, discriminarea fiind presupusa a fi creata prin regulile nationale interzicand transmiterea de reclame prin televiziunea prin cablu fata de statiile de emisiune straine, datorita faptului ca situarea lor geografica le permite sa emita semnalele lor numai in cadrul zonei naturale de receptie.

A se vedea in acest sens, C. 52 / 79, J.V.C. Debauve and others c. Procureur du Roi, hot. preliminara din 18 martie 1980, in ECR, 1980, pagina 833.

IV. Pentru alte exemple a se vedea J.Basedow, Le marché unique, programme de déreglementation, in RIDC ( Revue internationale de droit comparé ) nr.3, 1993, paginile 631 – 632, A. Bleckman, op. cit. paginile 471 – 474, precum si C. 14 / 68, Walt Wuilhelm, cit. Supra, consid. 12-13.

Aplicarea legislatiei nationale nu poate fi considerata contrara principiului nediscriminarii, doar pentru ca alte State membre aplica reguli pretins mai stricte – C. 44/ 94, Minister of Agriculture, Fisheries and Food, ex parte Fishermen’s Organisations and Others, cit. Supra ( consid. 45, pagina 3149 ).

A se vedea intr-un sens asemanator si J.J.Catalina Ayora,  Nota privind articolul 7 CEE, in REDI  ( Revista española de derecho internacional ) nr. 2 / 1990, pagina 588.

[...]

V. In cauza respectiva – C. 115 / 78, J.Knoors c. Secretary of State for Foreign Affairs, hot. Din 7 febr. 1979, in  ECR, 1979, 399 – a fost vorba de un resident olandez, care a lucrat in activitatea de instalatii in Belgia, ca angajat, apoi ca sef intr-o afacere independenta, si care a cerut autoritatilor olandeze o autorizare de a realiza acelasi gen de afaceri in tara sa de origine, fapt ce a fost refuzat.

In mod asemanator s-a rezolvat plangerea unui medic olandez, care a obtinut in Belgia o diploma mentionata in art.3 al Directivei nr. 75 / 362 din 16 iunie 1975 a Consiliului, privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si a altor probe de calificari formale in medicina, si a cerut dreptul de practicant general in tara sa, dar autoritatile nationale au refuzat, sub motiv ca ar fi fost necesara realizarea conditiei unei pregatiri suplimentare in tara sa de origine – C. 246 / 80, C. Broekmeulen c. Huisarts Registratie Commissie, hot. preliminara din 6 oct. 1981, in ECR, 1981, pagina 2311.

[...]

VI. Pentru aplicarea lui ( a principiului proportionalitatii ) in materie sociala – Nadia Hantali, L’ harmonisation des législations au service de la cohésion sociale ? , in Union européenne et cohéenne et cohésion sociale ( sous la direction de Ph.Auvergnon ) …., paginile 58-61, Marise Badel, Droit de la protection sociale et cohésion sociale, in Idem, paginile 113-114. « 

( Drept comunitar, curs universitar, Octavian Manolache, ed. a 3-a revazuta, All Beck, Bucuresti, 2001 )