“ Capitolul II
Hrisoavele de drept civil
Am vazut ca hrisoavele de drept civil se ocupa de libertatea, robia, cetatenia, clasele sociale, familia, bunurile si transmisiunea lor intre vii si dupa moarte, obligatiunile si contractele locuitorilor tarilor romane.
In ele gasim in mare redat obiceiul pamantului, dar gasim si urme de drept bizantin si dispozitiuni noui inspirate in general de la acest drept. Procedand la examinarea lor in ordine sistematica, intalnim intaiu pe cele privitoare in special la legiferare, pe care le vom examina si analiza in randul intaiu.
Daca au existat hrisoave care sa promulge legiuirile lui Matei Basarab Vv. si lui Vasile Lupu Vv. ele nu ni s’au conservat sau cel putin nu au fost regasite pana acuma.
Stim din studiile facute, ca ele sunt puse sub auspiciile mitropolitilor Theodosie si Stefan in Muntenia si a Domnitorului insusi in Moldova.
Dar pe cand cele doua d’intai au si o intarire si promulgare mitropoliceasca, cea din urma se opreste la predoslovia ce o face insusi alcatuitorul pravilei logofatul Eustratie.
Nu tot asa se petrece lucrul si cu legiuirile din veacurile optsprezecelea si nouasprezecelea.
Si Alexandru Ipsilant Voevod si Ioan George Caragea Vv. si Scarlat Calimach Vv. si inaintea lor si Stefan Mihail Racovita Vv. si Scarlat Grigore Ghica Vv. au la legiuirile lor hrisoave de promulgare si de publicare.
Acestea sunt de deosebit interes pentru studiul dreptului nostru, caci in ele se invedereaza incercarile de a se da o buna legislatiune poporului roman, la inceput prin introducerea legiuirilor bizantine, in urma prin combinarea lor cu obiceiul pamantului.
Urmand ordinea cronologica, dam mai nainte de toate hrisovul lui Stefan Mihail Racovita Voevod la manualul de legi al lui Mihail Fotino, jurisconsultul din Hios.
[ ... ]
Hrisoavele amandoua coprind dupa cum se vede o expunere de motive, pe care o vom regasi si in cele similare ale Domnitorilor urmatori.
Aceasta expunere e si ea identica cu cele ce vor urma. Domnitorul constata insuficienta normelor legislative, neclare, imprastiate in diferite codice de legi, netraduse – in cazul actual in greaca moderna – deci inaplicabile ; face bine inteles apologia grijei ce o are pentru buna justitie si buna administrare a tarii ce i s’a harazit dela Dumnezeu sa o guverneze si motiveaza alegerea ce o face in persoana jurisconsultului chemat de increderea sa sa alcatuiasca noul codice de legi, ce va asigura impartirea justitiei in principat spre fericirea supusilor.
Stefan Mihail Racovita, ca si Scarlat Ghica arata izvoarele din care se vor extreage dispozitiunile codicelor lor.
Dar pe cand cel d’intaiu ne vorbeste de legi imparatesti, de legiuiri bisericesti, de hrisoave deja existente ( constitutiunile legale ) si de obiceiul pamantului ; cel de al doilea se multumeste sa vorbeasca, cu mai multa exactitate de altminteri, de constitutiuni legale si de canoane bisericesti, care in realitate formeaza materia celor trei carti ale Codului de legi al lui Mihail Fotino din Hios.
Ambele hrisoave coprind ordin de promulgare, poruncind si judecatorilor sa aplice legiuirea cea noua la toate pricinile.
Stefan Mihail Racovita porunceste boerilor de Divan ca si judecatorilor de pe la judete sa urmeze dupa noua legiuire sub amenintare de pedeapsa.
Scarlat Grigore Ghica, arata numai ca s’a dat noua legiuire “ spre folosul comun si uzul tuturor judecatilor bisericesti si civile “.
Trecem la hrisovul de promulgare a pravilnicestei Condici a lui Alexandru Ipsilant Voevod din anul 1780.
“ Io Alexandru Ioan Ipsilant Vv. cu mila lui Dumnezeu Domn si obladuitor a toata Ungrovlahia.
Cu cat este trebuincios povatuitoriul la un calatoriu ce va sa treaca prin locuri pustii, ca sa nu rataceasca din drum in locuri neumblate, si cu cat are trebuinta, de lumina unul ce umbla intru intuneric, ca sa nu dea peste prapastii si adancaturi, atat sunt de trebuincioase si pravilele la o politie, ca printr’ansele sa se povatuiasca spre chibzuirea dreptatii si a adevarului, si se nu gresasca intru cea mai trebuincioasa si a toatei bunei orandueli pazatoare, adeca judecata lui Dumnezeu ( caci noi dupa chipul cel Dumnezeesc nu numai avem a stapani pe pamant, ci si a judeca dupa asemanarea judecatoriului tuturor ni s’au daruit ) si macar ca intru stiinta, si chibzuirea omului oaresi care scantei ale dreptatii semanate, dupa care fies care de ar voi piate sa se povatuiasca spre dreptate dupa cum este zisa : ceea ce tie nu-ti place altuia nu face, caci intru aceasta coprinzatoare porunca, toata pravila si toata dreptatea se intelege.
Dara fiindca curgerea anilor nu incontineste de a schimba, si a preface pururea pricinile vietei cele intamplatoare,pentru aceea face trebuinta a avea o povata mai pe larg.
Drept aceea miluindu-ne Dumnezeu cu Domnia acestui Principat pe langa celelalte faceri de bine ce ni-am straduit sa aratam la toti de obste, si deosebit la fieste-care, am socotit Domnia mea ca aceasta este cea mai de folos, nu numai pentru buna petrecerea locuitorilor, ci si pentru cinstea lor pentru ca alta mai multa defaimare nu poate a fi la un norod, si mai vartos la cel de buna credinta, de cat a vietui fara de pravili.
Adeca sau sa nu aiba pravili, sau sa nu urmeze dupa pravili.
Intr’acestasi chip am aflat Domnia mea pre locuitorii Valahiei, carii macar ca uneori urma imparatestilor pravili celor deobste, si alt ori obiceiurilor celor pamantesti, care obiceiuri cu cuvant ca sunt din vechime se sarguia spre a avea intarire.
Dar cu toate aceste nici pravilile pururea intr’un chip pazea, nici vechimea obiceiurilor nezmintit tinea.
Ci cand cu pravilile strica obiceiurile, cand iarasi cu obiceiurile se impotrivia pravililor.
Drept aceea din inceputul Domniei mele din multele griji care pururea ne cuprind prilejind vremea cu ne incetate osteneli am strans Domnia mea, insa din pravili cele ce sunt mai trebuincioase spre povata judetelor, iar din obiceiuri am ales cele mai adesea urmate in tara, asemanandu-se oaresi-cum si cu pravilile.
Pe langa acestea si altele oaresi-care poveti de insine alcatuind Domnia mea din jalbile, si pricini ce pe toate zilele sa aduc la auzul nostru, acum la al saselea an al Domniei mele ( ce cu mila lui Dumnezeu curge ), am asezat noua alcatuita pravila, ca un izvod si indreptare tuturor celor ce se vor afla judecand cu sfat de cobste, si cu adeverirea prea sfintiei sale mitropolitul, si a iubitorilor de Dumnezeu episcopi si a velitilor boerilor Domniei mele, ca printr’ansa povatuindu-sa drepte sa faca si ei hotaririle judecatilor, si toti cei napastuiti sa-si afle dreptatea lor la limanul bunelor pravili si la toti supusii nostri sa se arate biruitoare dreptate.
Caci judecata dupa cum am zis este a lui Dumnezeu.
Drept aceea cati s’au invrednicit acestei dregatorii de judecatori se cuvine a sti ca pentru ori-ce pricina vor judeca cela ce se va osandi de catre dansii fara de dreptate, sau cu dreptate pentru ori-ce feliu de vina va fi de o va obihni ( ? ) cu multumita si fara de carteala hotarirea judecatii, numai ramane a se osandi la judecata cea viitoare, pentru ca aceasta pamanteasca judecata este a insusi lui Dumnezeu judecata ; dar vai de judecatoriul acela ce va mitui la hotaririle judetelor pentru voe vegheata, sau va strica dreptatea pentru luarea de mita sau va trece cu vederea dreptatea pentru pizma, caci infricosat cuvant va auzi ca un stramb judecatoriu de catre Dreptul Judecatoriu in zioa cea infricosata a nefatarnicii judecati cei viitoare, si nu numai acolo, ci si aici unul ca acela aflandu-se de Domnia mea cu or-ce mijloc viclenind la hotaririle judecatilor, sa stie ca nici intr’un chip nu va putea scapa de grea pedeapsa a domniei mele.
Deci mai intai asazam oranduiala departamenturilor, dupa care se cuvine a se indrepta toate departamenturile cele mari, si cele mici si spre oranduiala lor hotarim intr’acestasi chip.
Pentru divanul Gospod. – Pentru judecatoria velitilor boeri. – Pentru al doilea departamenturi. – Pentru al treilea departament al vinovatiilor. – Pentru judecatori. – Pentru vechili. – Pentru cei ce se judeca, adeca pârâsii si pârâtii. – Pentru hotararile judecatorilor. – Pentru apelatii. – Pentru zapcii. – Trepedile ( progon ) de aici cele obicinuite. – Trepedile judetelor. – Pentru cei ce sa chiama la judecata sunt datori a veni sau nu. – Pentru judecatoria ot vel spata. – Pentru judecatoria ot vel aga. – Pentru judecatoriile de pe la judete. – Cele drepte ale stapanilor mosiilor ce au asupra locuitorilor. – Pentru ispravnici. – Pentru vornicei. – Pentru zestre. - Pentru mostenire. – Pentru trimirie, adeca a treia parte. – Pentru diata. – Pentru epitropi. – Pentru imprumuturi. – Pentru chezasie. – Pentru dobanzi. – Pentru anarghirie. – Pentru marturi. – Pentru juramant. – Pentru barbat si muerea lui. – Pentru parinti si copii.- Pentru protimisis. – Pentru vanzarea cea far de temeiu. – Pentru hotarnicii. – Pentru cei care zidesc in loc strein. – Pentru tigani. – Pentru mosii si helestee. – Pentru mori noua. – Soroacele vremii, adeca dupa pravili soroc pana la cati ani sa se porneasca ori care pârã. – Pentru zilele ce nu se cauta judecati “.
Daca analizam hrisovul lui Alexandru Ioan Ipsilant gasim in afara de mentionarea confuziunii dreptului si consideratiuni de etica juridica. Legea este o necesitate in viata sociala, poporul fara pravili, fara norme juridice care sa-l indrume, este asemenea cu un strain ratacit in intuneric pe taramuri necunoscute, expus sa cada la fie-ce pas in prapastie.
Dupa cum acesta are nevoe de o calauza, asa are nevoe poporul de un indrumator in viata si acest indrumator este dreptul, sau mai bine zis, expresiunea dreptului, adeca pravila, caci ea, dupa conceptia bizantina trebue sa coprinda dreptatea si adevarul.
E drept ca judecata este lasata omului de Dumnezeu, de aci si dreptul pe care-l are omul de a judeca si pedepsi pe semenii sai si de aceea tot omul are o licarire de drept in sufletul sau, o constiinta de drept, care se rezuma in ultim termen la preceptul cunoscut : “ ce tie nu-ti place, altuia nu face “.
Dar bine inteles ca aceasta scantee de dreptate, sadita in firea omului nu este indestulatoare pentru a putea deslega nenumaratele si mult feluritele conflicte iscate intre oameni si de aci nevoia unei formulari mai desvoltate si mai precise a regulelor juridice care formeaza legiuirile popoarelor.
De aci si datoria carmuitorilor popoarelor de a ingriji de buna stare, buna vietuire si chiar de cinstea supusilor lor prin harazirea de drepte legislatiuni.
Caci nu numai un simplu interes de pacinica convietuire intr’o societate lipsite de tulburari trebue sa fie la temelia intentiunii legiuitoare, ci si preocuparea morala de a salva cinstea poporului ferindu-l de rusinea de a nu avea legi conducatoare sau de a nu le aplica, desi le are si ca urmare de a-l scapa de defaimarea celorlalte popoare superioare in civilizatie si cultura.
In starea acesta chiar, zice Ipsilant, ca a aflat pe locuitorii Valahiei.
Aveau ce e drept legiuiri, fie scrise, imprumutate dela Bizant, fie nescrise, obiceiuri juridice vechi, aplicate in cursul vremurilor si in deobste recunoscute ; dar nimic nu e mai rau, de cat conflictul intre doua legislatiuni cu puteri egale, caci da loc nesigurantei in materie juridica si aceasta se intampla si in tara noastra, pravilile imparatesti stricand obiceiurile, obiceiurile stricand la randul lor pravilelor.
Ca sa se dea la o parte fie unele, fie celelalte, nici nu era de gandit, Unele reprezentau ratiunea scrisa, altele geniul propriu al poporului.
O contopire judicioasa a lor printr’o alegere de dispozitiuni chibzuit facute era cea mai nemerita cale de urmat.
De aceea Ipsilant alege din pravilile imparatesti pe cele mai trebuincioase, iar din obiceiuri pe cele mai ades urmate si alcatueste Pravilniceasca condica.
Dar nu e de ajuns sa dai pravile ; mai trebue ca ele sa fie respectate.
De aici indemn si la impricinati sa se supue lor si la judecatori sa le aplice intocmai.
Cel osandit cu pravila, nu va mai avea sa raspunda de gresala lui la judecata viitoare, caci judecata oamenilor fiind de la Dumnezeu, cel ce a primit si pedeapsa in aceasta lume nu o va mai primi pe lumea cealalta.
Cat despre judecatorul stramb, el va primi si pedeapsa pe aceasta lume, pentru calcarea poruncei domnesti, si pedeapsa pe lumea cealalta pentru ponegrirea si injosirea chipului judecatei dela Dumnezeu primita.
Acestea sunt preceptele date de Ipsilant.
El mai adaoga in hrisov si enumeratia titlurilor pravilnicestii sale condici.
Douazeci si trei sunt privitoare la procedura si anume : noua la organizarea judecatoreasca si patrusprezece la procedura propriu zisa, iar saptesprezece sunt privitoare la dreptul civil, unul la robi, doua la familie, patru la proprietati, trei la mostenire, sapte la contracte, in care imprumutul si vanzarea, alaturi de contractul de zestre ocupa locul de frunte.
Nu este locul sa insistam asupra continutului condicei.
Sa trecem la hrisovul Domnului Ioan Scarlat Grigore Calimah Voevod din 1817.
“ Ioan Scarlat Alexandru Calimach Vv., cu mila lui Dumnezeu Domn si stapanitor tarii Moldovei.
Carmuirea e un lucru maret si de o mare insemnatate si intru adevar dumnezeesc, si nimic din acele omenesti nu se poate asemui cu marirea ei, fiind statornicita de insasi necesitatea firei chiar din ceasul zidirei, si adusa de timp la propasirea de astazi.
Tinta unui obladuitor, afara numai cand el ar fi un fals iar nu un adevarat Domnitor, nu e alta decat fericirea obladuitilor si buna lor petrecere ; drept care oamenii din vechimea cea mai departata, au infiintat dregatorii, punand in capul acestora obladuitorul ca pe un parinte bun si indurator si ca pre un aparator si ingrijitor obstesc.
O zicere batrana ne invata ca omul are comun cu Dumnezeu binefacerea si adevarul ; cercetand insa cineva cu mai multa seriozitate, va gasi ca obladuirea, mai mult de cat aceste virtuti, aseamana pre om cu Dumnezeu, si ca ea a fost infiintata dupa pilda Lui.
Pentru ca mareata alcatuire a intregei si frumoasei lui n’ar fi petrecut pazind nestramutata si neschimbata podoaba si bunacuviinta ce dintru inceput i s’au dat, de nu se zarea pronia dumnezeiasca pana chiar in lucrurile cele mai mici si de nu pazea in intregime fie-care fiinta sfintele hotare si dumnezeestile legi ce au primit dela zidirea universului, pana la vremea ce a hotarit-o ziditoru..
Asemenea si carmuitorul avand pronie nu numai pentru conservarea si indelungata petrecere a obladuitilor, ci si pentru fericirea si buna lor vietuire, se indeletniceste cu cele mai inalte precum si cu cele mai de jos, nelasand nimic necercetat si neincercat din cate ar contribui la fericirea obladuitilor.
Si fiindca legile sunt trebuitoare pentru a constitui societatea omului si pentru a-l face fericit, carmuitorul inchipuind toate spre folosul celor carmuiti, facandu-se precum am zis legiuitor, si nesocotind nimic mai de capetenie de cat legile – pe unele din acestea le desfiinteaza, pe altele le indrepteaza, iar pe altele, de cere trebuinta, le alcatueste dela sine si anume acele care ar fi mantuitoare, mai priitoare in vietuire si mai folositoare obstei.
Prin unele ca acestea legiuitorii cei renumiti au impodobit veacul lor cu glorie nemuritoare si s’au intronat in altarul unei vecinici aduceri aminte.
Asa si fericitii intru pomenire Domnitori predecesori ai nostri, ce au obladuit in stralucire si in slava, avand cea mai mare grija depre toate celelalte pentru fericirea si buna petrecere a obladuitilor, au gasit ca cea mai mare din datoriile lor era de a da legi supusilor dupa care sa-i judece.
Si dar mai intai Domnul Alexandru I care pentru multele sale merite si mari faceri de bine au dobandit denumirea de cel Bun, indata dupa suirea sa la scaunul Domniei ( 1401 ) vazand nevoia de legi in care se gasea tara, au cerut si au primit Vasilicalele dela Imparatii Paleologi, carii filotimisindu-sa i-au triimes si coroana de rege, harazindu-i si demnitatea de despot.
Din aceste legi alegand Alexandru cate s’au gasit trebuitoare si potrivite in acele vremi si traducandu-le in limba pamanteana, au alcatuit o condica de legi, precum scrie Dimitrie Cantemir.
Doua veacuri mai tarziu Vasilie Voevod numit Albanezul, culegand tot din Vasilicale ca din niste izvoare, precum se vede din titulatura cartii sale, si adaogand la legiuirile lui Alexandru Vv., au tiparit la 1646 cartea sa de legi printr’unul Eustratie ce era pe atunci Vel Logofat.
Aceasta carte cuprinde mai ales legi penale si agrare cu adaogirea obiceiurilor pamantului, iar din legile civile ea foarte putine cuprinde, si anume cate erau trebuincioase pe acea vreme.
De atunci a lipsit cu desavarsire codul lui Alexandru cel Bun ca unul ce n’a ajuns sa fie tiparit ; iar legiuirea lui Vasilie Vv. au ramas domnitoare, si dupa aceasta legiuire judecatorii urmareau pricinile pana la inceputul veacului trecut, precum iarasi scrie Cantemir, traitor pe acea vreme.
Dupa aceasta sporind relatiile dintre pamanteni si neamurile invecinate, mai inmultindu-se apoi si populatia si tara mergand, pre cum se poate intelege, spre mai bine, Domnitorii incepura din nevoe a se sluji de izvorul acestor doua carti de legi, adeca de Vasilicale, si totodata de Novelele lui Iustinian, Leon si celor dupa dansii imparati, de colectia Vasilicalelor ( Sinopsis ) de introducerea legilor a lui Teofil Antichensorul, de legea greco-romana si in sfarsit de Manualul lui Armenopulos ; din care imprejurare si legiuirea lui Vasilie Vv. ca una ce era necomplecta, a ramas de mai multi ani in nelucrare si a devenit cu totul rara de gasit.
Mai tarziu se detera si cate va hrisoave pentru unele pricini spicuindu-se si acestea in rastimpuri din Vasilicale si Novele de catre Domnii din acea vreme.
La o asa stare de lucruri s’au introdus dupa vremi si abuzuri, care se pot afla chiar pe la natiile cele mai civilizate, mai mult sau mai putin ; pentru ca precum se zice “ putini sunt acei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, iar oamenii murim ca oamenii “ ... Aceste abuzuri s’au iscat din mai multe pricini, din care una si cea mai de capetenie este ca Vasilicalele, Novelele si pomenitele carti de legi, afara numai de traducerea Manualului lui Armenopulos in limba greceasca cea noua ( care si aceasta e gresita in mai multe locuri ) sunt scrise in limbi intelese de foarte putini : in limba elina si latina.
Iara strainatatea si nedreprinderea stilului, precum zice un invatat modern, cuprinzand stiinta legilor in putine cuvinte, face ca poporul sa atarne dela aceste.
Acestea vazandu-le si predecesorul nostru Alexandru Constantin Moruzi Vv. au intreprins a face putincioasa tamaduire acestui neajuns.
Si dar au poruncit paharnicului Toma Cara a traduce in limba pamanteana manualul legilor, adeca acele sase carti ale lui Armenopulos, care s’au si tradus cu desavarsire la 1804.
Iara ori el dela sine, ori din indemnul altora, intelegand ca cartea lui Armenopulos, cunoscuta aicea nu de mult, nu constituie legea pamanteasca, ci mai vartos Vasilicalele, au poruncit tot lui Cara ca adunand din Vasilicale si alte carti de legi, sa compue un cod civil si totodata penal dupa modelul Institutelor, adeca a introducerei legilor de Theofil Antechensorul, precum insusi Cara zice in prefata sa.
Cara dar savarsind in limba greaca la 1806 ( Aprilie ) intaia parte din acele patru, despre dreptul persoanelor, fu impiedecat de imprejurarile de atuncea de a da sfarsit si celorlalte si peste putin se si sfarsi din viata.
Si noi dar de cand binevoind Dumnezeu, am luat in mana franele obladuirei acestei de Dumnezeu pazite tari, incredintandu-ni-se ingrijirea si carmuirea credinciosilor nostri supusi, n’am incetat de a ne aduce aminte cat de mare e obladuirea si cat de mareata e menirea ei, ca unul ce are de scop fericirea si buna petrecere a obladuitilor.
Gandind la toate acestea si la datoriile obladuitorului catre obladuiti, precum si la mijloacele trebuitoare pentru buna vietuire a acestora, nu ne-am lenevit, cu ajutorul lui dumnezeu, a pune in lucrare ori-ce bine ce era prin putinta, cu nepasare catre truda si greutatile de tot felul.
Cunoscand totodata ca legile contribuie mai mult ca ori-ce la fericirea omului, impiedicand sila si impartind tuturor o dreapta egalitate, ne-am hotarat a ne indeletnici cu acestea mai serios ; si mai intaiu, impartasind hotarirea noastra, tintind la obstescul folos, Prea Sfi. Mitropolit. Iubitorilor de Dumnezeu episcopi si boerilor nostri, nu numai ca au fost de un gand cu noi, ci prin anafora a lor ne-au facut plecata rugaminte de a pune hotarirea in lucrare ; pentru care am gasit de cuviinta de a alcatui mai intaiu un cod civil, ca unul ce este mai de trebuinta de cat celelalte parti ale legislatiei.
Incepand dar lucrul l-am si savarsit cu ajutorul lui Dumnezeu, ce este pricinuitorul tuturor bunatatilor, avand de temeiu Vasilicalele, care la inceputul veacului al XV-lea s’au adus la noi de catre fericitul intru pomenire Alexandru I cel Bun.
Fiind insa ca din Vasilicale lipsesc nu numai capitole si titluri, ci si carti intregi, desfiintate de timp cu mai multe alte bune si frumoase scrieri ale antichitatii precum se cunoaste de catre filologi, am indeplinit lipsele culegand din Novele si celelalte carti de legi citate mai sus, de care s’au slujit, precum am zis, si luminatii Domni, predecesorii nostri.
La Cap.IV, Partea I, despre epitropie si curatorie, vazand ca scopul Vasilicalelor si a tuturor legilor celor drepte sta in educarea orfanilor si asigurarea averilor lor, am socotit de cuviinta a schimba modurile despre acestea, aducand mijloace de noui codice europenesti ( a carora si metoda am imbratisat-o ca una ce ni s’a parut mai nemerita ) gasindu-se aceasta mai asiguratoare si mai de interesul orfanilor precum vom arata pe larg prin osebit hrisov.
Am mai gasit de cuviinta a adaogi unele legi trebuincioase si dupa materii neobicinuite celor vechi, incat le erau necunoscute si altele iara despre pricini ce se dezleaga altfel in vremurile noastre ; precum, despre asezari intre autori si tipografi, despre asignatii, despre concursul creditorilor, etc., etc., acest de pe urma caz ( despre concursul creditorilor ) nu-i nici de cum lamurit in Vasilicale si in celelalte carti de legi ale noastre.
Apoi s’au mai adaogit la locurile cuvenite si obiceiurile pamantului, care cercetandu-se dupa a noastra porunca si gasindu-se cuviincioase in adunarile convoate spre acest sfarsit, s’au cinstit cu vrednicia de a ramanea legi.
Asemenea s’au adaogit si deslegarile pomenite mai sus, facute in rastimpuri de predecesorii nostri prin hrisoave domnesti.
Astfel s’au desavarsit acest Codice al nostru civil, alcatuit mai intai in limba neogreaca, obicinuita aci in tara, si apoi tradusa in cea pamanteana.
El s’a impartit in trei parti din care una atingatoare de dritul persoanelor, cealalta de dritul lucrurilor si a treia de marginirile ce privesc catre ambele aceste drituri.
In cat se atinge de celelalte carti ale legislatiei ce au relatie cu legea civila, precum instructiile judecatoresti, codul comercial, codul penal si codul politienesc, si acestea le vom lucra dupa modul cuviincios, de ne va darui Dumnezeu liniste netulburata, izbanda si inlesnire la vremile de fata, ca sa fie sistemul nostru legislativ desavarsit si deplin.
Iar de nu, tot vom lasa motiv luminatilor Domni, celor ce dupa noi li se va incredinta carmuirea acestei de Dumnezeu pazite tari, ca sa desavarseasca lucrul nostru, aducand obladuitilor lor o mare binefacere.
Promulgand dar astazi acest de Noi alcatuit Cod civil, legiuim prin hrisovul nostru de fata, ca dupa trei luni ( § 4 ) sa inceapa a fi lucratoriu, si dupa acest Cod sa se judece in tara intamplatoarele pricini civile.
Iar daca unele pricini vor lipsi din acest al nostru Cod, ele se vor judeca dupa §§ 9 si 10. Celelalte pricini ca unele ce se cuvin celorlalte parti ale legislatiei, se vor judeca precum si pana astazi dupa Vasilicale si celelalte carti de legi, pana cand se vor alcatui, precum dorim, osebite Coduri si in aceste materii.
Fiindca insa binefacerea sta nu numai intru a da legi, ci mai varstos in pazirea si implinirea lor si in supunerea calcatorilor la pedepsele cuvenite, poftim si prea inaltatii Domni, ce vor veni dupa noi, ca luand in consideratie dreptatile ce ne-au indemnat a alcatui acest Cod, in prevederea lor despre fericirea supusilor, sa se indeltniceasca si sa se ingrijasca mai ales cu stricta pazire a acestei legiuiri, neinvoind nimanui la nimic calcarea ei, ci pedepsind asemenea lucru cu asprime.
Datu-s’au in scaunul Domniei noastre Iasii in 1 Iulie, anul mantuirii 1817, iar al Domniei noastre al cincilea.
( ss ) Scarlat Calimah Vv.
( L.S. ) “.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu