Scarlat Calimach in loc sa faca apologia legii face apologia domniei. Stapanirea se intemeiaza pe forta lucrurilor. Nevoia de a fi condusi e ceva firesc la oameni si au recunoscut-o din toate timpurile si pururea au pastrat-o, ori-care a fost forma lor de guvernamant. Stapanirea aceasta, puterea de a obladui pe semenii sai, ridica, inalta pe om, il asemueste intru catva cu Dumnezeirea si ca atare atrage pentru el aceleasi preocupari ca ale Ziditorului. Dupa cum Dumnezeu se ocupa in cele mai mici amanunte de lumea de el creata, realizand astfel armonia universala si avand in deopotriva grija de macrocosm si de microcosm, de infinitul de mare si de infinitul de mic ; tot astfel domnitorul nu trebue sa-si margineasca preocuparea numai la cele mari ci sa coboare pana la straturile cele mai de jos, si sa se ingrijeasca de cele mai mici chestiuni, caci numai astfel isi indeplineste marea lui misiune, aproape divina. Pentru aceasta el are la indemana legea. Caci legile sunt necesare. Calimach o afirma, fara sa o mai discute, nici s’o motiveze. Dar ele nu se potrivesc la toate timpurile si deci Domnitorul cand le desface, cand le preface, cand le indreapta, cand le creaza. Acest adevar l-au recunoscut intotdeauna suveranii si domnitorii la noi in tara, au avut constiinta de el si au procedat in consecinta. Astfel Alexandru cel Bun a cerut Basilicalele dela imparatii Palelologi, a extras din ele cele de nevoe Moldovei si le-a tradus in limba tarii. Dupa el Vasile Lupu a adaos la pravila veche luand tot de la Basilicale si a facut o noua pravila, - asa zice cel putin Cantemir – apoi ceilalti domnitori au introdus de-a dreptul legiuiri diferite bizantine si unii dintre ei au facut hrisoave tot pe temeiul acelor legiuiri. Totusi un inconvenient mare subzista : legiurile bizantine erau grele de inteles, scrise fiind in elineste si latineste. Numai Prohironul lui Armenopulos era inteligibil, tradus fiind in greaca moderna ; dar si el era gresit talmacit in multe locuri. Aceasta a indemnat pe Alexandru Constantin Moruzzi Vv. sa pue pe Cara sa traduca Exabibla in româneste, ca imediat in urma sa-si dee seama, ca nu Armenopulos ci Basilicalele sunt legile ce au fost in onoare in Moldova si sa insarcineze pe acelas Cara cu alcatuirea unui cod civil si penal in patru carti, luat din acele legiuiri anume. Codul n’a fost terminat ; Cara a murit si Scarlat Calimach dela suirea sa pe tron s’a tot gandit sa alcatuiasca o legislatiune complecta pentru Moldova incepand cu Codul Civil. A vorbit cu Mitropolitul, cu Episcopii, cu boerii cei mari. Toti s’au aratat nu numai dispusi sa primeasca suggestiunile Domnitorului dar si entuziasti si au facut chiar o anafora in acest sens – care din nenorocire nu ni s’a pastrat. Purcezand deci la alcatuirea acestui cod – Calimach nu ne pomeneste de jurisconsultii carii l-au lucrat – pe temeiul Basilicalelor – Calimach nu ne pomeneste nici de Codul Austriac – introduse in tara inca din veacul al cincisprezecelea, s’a recurs si la alte legiuiri, Basilicalele fiind necomplecte : la Novelle, la Breviar, la jus Graeco-Romanum, la Synopsis Basilicorum, ba chiar pentru lucruri mai noui la “ unele “ coduri europenesti, la alte legiuiri, la obiceiurile pamantului si la hrisoavele domnesti.
S’a desavarsit astfel un cod civili in trei parti, la care vor urma alte coduri pentru celelalte parti ale legislatiunii. Acest cod se promulga la 1 Iulie 1817 prin acest hrisov chiar si intra in vigoare conform § 4 peste trei luni, la 1 Octombrie 1817. Dela acea data se va judeca dupa regulele coprinse intr’ansul. Unde nu se pronunta se vor urma regulele de interpretare dela §§ 9 si 10. Calimah termina cu un apel la viitorii domni ai Moldovei sa continue pe de o parte opera lui legislativa, sa aplice pe de alta parte cu stricteta codul civil.
In preocuparea sa de a asigura punerea in aplicare a codului sau, suprimand pe cat se poate nedumeririle si gresitele interpretari, Calimah numeste si un jurisconsult la data de 1 Ianuarie 1818 in persoana stolnicului Constantin Scheletti prin urmatoarea tidula domneasca :
“ Multi din vechii si modernii publicisti au dovedit trebuinta introducerii in Staturi a unui censor al legilor. Acest censor, pe care anticii Elini il numeau Thesmothetin iar Bizantinii nomofilacs ( pastrator al legilor ), era insarcinat cu necurmata privigherea asupra adunarei legilor, si cu cercetarea daca nu este in ele vr’o contrazicere, daca rostirea lor e lamurita si lesnicioasa la inteles, daca nu cumva legea incepe a fi contrara cu inteligenta, cu moravurile si cu starea de propasire a natiei ; ca tot ce din scapare de vedere sau din provizoriul imprejurarilor s’ar gasi esit din drept, sau din folosul obstesc, observandu-se de dansul si dovedindu-se, sa se comunice guvernului proecte de modificare.
Caci toate lucrurile omenesti fiind supuse imperfectiunei, apoi ori si care legislatie, cat de buna de ar fi, are neaparat propriile greseli care de si indelungatul timp ne le face cunoscute si ne le descopere, inca nu se indreapta, incat aceste scapand multa vreme din vederea carmuirei, ocupata in alte lupte, nacajesc poporul, si abia tarziu fac pe guvern sa inteleaga cate rele poporul au suferit. Iar pan’atunci poporul sufera, publicistii protesteaza si legislatia merge catre propria ei peire.
Asa dar rânduirea Juris-consultului e foarte trebuitoare, ca sa întâmpine prin asistenta-i de toata ziua rãlele ce se prilejuesc din citatele pricini.
Ocupat neincetat cu studiul legelor, cercetand fie-care lucru cum sta, luand seama pururea ca legile sa se pazeasca si cercetand pricinile de neorandueli, el cel intaiu va descoperi lipsurile legislatiei, el cel intaiu va arata carmuirei si carmuitorilor indreptarile de care corpul legilor are trebuinta ; precum scrie si Ioan Mitropolitul Evhaiton.
“ Juris-consultul cugetand la ceea ce este de interesul obstesc, insusi va supune Imparatului reflectiile sale, insusi va indupleca, si insusi va scrie “.
Din cele descrise mai sus e vederat ca postul de jure-consult are de competenta numai privegherea asupra legilor si putere datatoare de opinii, insa nici de cat cea datatoare de legi. Aceste vazand si noi, si dorind folosul ce din bune legi se va aduce supusilor nostri, statornicim prin tidula noastra de fata functia de Jurisconsult, decretata de noi, si numim la aceasta pe boeriul nostru Stolnicul Constantin Scheliti, barbat erudit si esperient in legi.
Si dar poruncim D-sale.
1. Sa privigheze cu scumpatate la pazirea legilor si a obiceiurilor cuprinse in codul de legi sanctionat de noi la anul 1817 Iulie 1, care cod va ramanea pentru totdeauna baza neschimbata si statornica a dreptului mãdulãrilor acestui Stat.
2. Sa asisteze la toate pricinile ce se judeca atat la Divanul boerilor cat si inaintea noastra.
3. La toate judecatile despre care i se vor face intrebari de Divan, de Departamentul pricinilor straine, de Hatmanie, Agie si Vornicia de Aprozi, Juris-consultul va raspunde in scris, raportuind citatelor instante rostirea legei din Codul Civil aplicabila la pricina ce se judeca : ear daca nu se va gasi lege in potrivire cu judecata, isi va da opinia dupa §§ 9, 10 si 13 a Codului Civil. El insa se va abtinea cu desavarsire de la darea de opinii persoanelor private care iar cere niste asemenea.
4. Fiind nevoe de a se adaugi vr’o lege, sau de a se indeplini vre-un neajuns, el va raporta imprejurarile puterei legislative, pentru ca aceasta sa oranduiasca cele de cuviinta, potrivit cu § 11 din Cod.
Pentru ostenelele sale i orânduim onorare cate 100 lei pe fie-care luna din casa rãsurilor, fara nici o scadere. Intr’acest chip, avand cu indestulare cele trebuitoare, el nu se va ocupa de alt de cat de interesul obstesc, pentru ca stiinta ezacta a legilor cere vacanta de ori ce alta indeletnicire.
El isi va avea functia pe viata, nu va fi inlocuit de cat la caz de demisie din pricini binecuvantate, va avea rangul si mai ‘nalt de Cãminar si scutelnici 21 ; va purta barba pentru ca venerabilitatea functiei sale sa fie caracterizata si prin esteriorul sau.
Deci intarim, dupa vot obstesc, tidula de fata cu iscalitura noastra si pecete.
In 1 Ianuarie 1818.
Noi Scarlat Alexandru Calimach Vv.
Nevoia de a priveghea si de a cerceta legile pentru a evita contrazicerile intre ele, expresiunea defectuoasa si neclara si dispozitiunile impotriva ratiunei, a bunelor moravuri si a normalei propasiri a poporului, face pe Calimah, care se reclama in aceasta privinta de la “ publicisti “ sa infiinteze un post de jurisconsult, a carui misiunea este precizata in tidula domneasca ce o da trei luni dupa intrarea in aplicare a Codului civil. Calimah compara pe jurisconsultul sau cu thesmothetii atenieni si nomofilaxii bizantini. Desi rolul celor d’intai era mult mai mare, autoritatea lor decurgand din demnitatea de arhonti, pe care o detineau.
Cat despre nomofilax se pare ca rolul sau era dimpotriva mai redus decat al jurisconsultului creat de Calimah si ca ajunsese mai mult un titlu onorific de cat o adevarata functiune. In tot cazul Calimah determina precis si competinta si atributiunile jurisconsultului. El privegheaza legile in aplicarea lor spre a vedea rezultatele, pe care le dau ele si puterea sa este pur si simplu “ datatoare de opinii “. El deci suggereaza, propune legile, pe care sa le faca puterea legiuitoare, nu are putere “ datatoare de legi “.
Atributiunile vedem ca sunt fixate precis. 1. Jurisconsultul pazeste ca dispozitiunile din codul civil fie intemeiate pe legi, fie pe obiceiuri sa fie pazite de catre judecatori ; 2. El trebue sa asiste la toate pricinile ce se judeca atat la divan cat si inaintea Domnului ; 3. trebue sa raspunda in scris la toate consultatiunile ce i se cer de catre instantele judecatoresti : divan, departament al strainelor pricini, hatmanie, agie, vornicie de aprozi, fiindu-i interzis de a da consultatiuni particularilor ; 4. el trebue sa raporteze puterei legislative atunci cand se simte nevoia unei legi. Creând slujba, Calimah cauta sa o incunjure cu garantii. Ii da jurisconsultului un salariu indestulator pentru a-l pune la adapost de ori-ce nevoe si a-i putea pretinde sa se devoteze exclusiv functiunei sale ; ii da rang de boer de clasa intaia, ii da scutelnici, ii da drept de a purta barba, pentru ca “ venerabilitatea functiei sale sa fie caracterizata si prin exteriorul sau “.
Hrisoavele si pitacele lui Ioan George Caragea Voevod le-am reprodus in volumul al treilea al nostru. Totusi este nevoe de a reaminti ultimul din aceste hrisoave, acela care promulga legiuirea :
Io Ioan Gheorghe Caragea Voevod i gospodar zemle vlahiscoe.
Prea sfintia ta parinte mitropolite, iubitorilor de Dumnezeu episcopi, si dumneavoastra cinstitilor si credinciosi boerilor veliti ai Divanului Domniei mele halea si mazili, precum din inceputul domnescei noastre obladuiri, ce din dumnezeeasca pronie ni s’au incredintat asupra acestei de Dumnezeu pazita tara, n’am contenit de-a pururea nu numai de a cugeta, ci si in fapta de a pune ori-ce am chibzuit ca priveste si in parte si de obste, spre buna petrecere si fericire tuturor celor ce sunt sub a noastra obladuire. Asijderea ne-am silit dupa cuviinta din toata vârtutea ( precum este sciut tuturor de obste ), ca si la pricinile de judecati sa se pazeasca dreptatea intru a se intregime, vanandu-se si deslusindu-se fara de partinire cea adevarata fiinta a fies-careia pricini, din invaluirea a ori-ce fel de intamplare ce ar putea ca sa acopere adevarul si dreptatea, ca una ce numai printr’a sa neschimbata si neschimonisita fiinta se poate pazi datoria bunei cuviinte a fies-caruia catre altul, din care se alcatueste intru norod o fericita dainuire si petrecere, aceasta dar obstiei dorita si folositoare alcatuire, mai cu adaos dorind-o Domnia mea, dupa a obladuirii datorie, am intocmit prin sfat de obste ( precum este sciut ) cu destula osteneala, pravila ce este adunata din imparatescile pravili i din pravilniceasca condica si din obiceiurile pamantului, ce s’au urmat pana acum, alcatuind-o si deslusind-o dupa povatuirea dreptului cuvant si cu buna oranduiala, in cat au fost prin putinta, care pravili s’au si dat in tipar, atat in limba româneasca, cat si in limba greceasca, si fiindca aceasta buna intocmire urmeaza dupa cuviinta a se pune si in lucrare, de aceea hotarim, ca de la zi intaiu a viitorului Septembrie sa se pue in lucrare si sa inceapa toate judecatoriile tarii a judeca pricinile dupa aceasta pravila, de ale careia trupuri tiparite poruncim dumea-tale Vel Logofete de Tara de sus, sa se si imparta dupa insemnarea de mai jos aratata, insa asta una data din cele grecesti, pana vor sosi dela tipografia Râmnicului din sud Vâlcea si cele românesti si atunci se va imparti si dintr’acelea tot dupa aceasta insemnare. Iar pe de alta parte, sa se faca acum si domnestile noastre publicatii, atat in politie, cat si prin toata domneasca noastra tara, dupa coprinderea de mai sus aratata, iar prototipe ale acestei pravili, adeca cele doua tipuri, scrise de mana in limba greceasca si altul in limba romaneasca, care sunt adeverite cu insasi iscalitura si pecetea Domniei mele, sa se dea a sta in pastrare la sf. Mitropolie. Tolco pisah gpd. 1818 August 9.
( Pecetea gpd. ).
Vel Logofat.
Este putin de spus asupra acestui pitac. Caragea repeta cunoscutele fraze despre necesitatea dreptului si a legilor si arata ca el s’a ingrijit anume de caceasta indatorire domneasca. Apoi promulga codul de ziua de 1 Septembrie 1818 si da ordin sa se imparta la judecatorii pravila cea greceasca pana ce vor sosi de la tipografia din Râmnicul Vâlcii si pravilele românesti, care se vor imparti dupa aceiasi lista la aceleasi instante. Prototipele, cele doua pravili originale manuscrise se vor pastra la sfanta Mitropolie. Stim ca traducerea romaneasca nu s’a impartit la judecatorii decat la 2 Ianuarie 1819 sub domnia lui Alexandru Sutul Vv. care a poruncit sa se metaheriseasca in pricinile de judecati impreuna cu cea greceasca.
Alte hrisoave relative la promulgari de legiuiri moldovene sau muntene nu mai intalnim in vechiul nostru drept.
( extras din Cursul de Istoria Dreptului Roman Volumul IV Hrisoavele Domnesti de Ion Peretz Profesor la Facultatea de Drept din Bucuresti 1931, Bucuresti, Tipografia " Carageale ", str. Selari, 4 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu