VVVVVRugaciune-scrisoare
Catre Dumnezeu,
Tatal Ceresc Sfant si Vesnic Viu, Atottiitorul :
20.07.2015
15:02:12
Dumnezeule, Tata Ceresc, Isuse Cristoase Domnul meu si Dumnezeul meu, Te
iubesc !
Maicuta Domnului, Te iubesc !VVVVV
Ieri searã, Ti-am scris despre pagina web, sau site-ul Fiicei Da-ului, in
francezã numitã La Fille du Oui ( lafilleduouiajesus.org ), am deschis acest
site al ei si am luat cele patru Volume, numerotate simplu, de la 1 la 4, in
limba franceza, in format pdf, care se pot descarca gratuit.
De asemenea, in partea stanga, site-ul are o rubrica numitã “Presentation”,
pe care am deschis-o si citit-o.
In rubrica Presentation, La
Fille du Oui mentioneaza niste ani care au fost de marca, sau importanti, anume
anul 1998, anul 2001 cu lunile ianuarie, iulie si august, anul 2002.
Volumul 1 dateaza din 2 august 2002 ( asa scrie pe coperta sa ) si se
intituleaza “Amour pour tous les miens, Jésus », aparut in Canada, la
Québec, carte lansatã la Sherbrooke, de catre La Fille du Oui à Jésus, tiparita
la editura « Les Editions FJ ».
Volumul 2 a fost lansat la Longueuil, la 23
februarie 2003, in Québec, Canada.
Volumul 3 a fost lansat la Longueuil, la 8
octombrie 2003, in Quebec, Canada.
Volumul 4 a fost lansat la Granby, la 19 iunie
2004 in Quebec, Canada.
In rubrica Presentation, La Fille du Oui ne spune
in ce an, in 1998, a inceput sa se manifeste Fecioara Maria in viata ei, si
faptul ca, din anul 2001 a inceput sa primeasca Mesaje ale lui Isus si ale
Fecioarei Maria.
Insa cand am deschis Volumul 1, acesta incepe cu
anul 1985, cu luna septembrie ( la pagina 8 din 163, in formatul pdf al
Volumului 1 ), si aici este descris pe scurt, visul pe care l-a avut La Fille
du Oui, acel vis despre care Iti scriam, Dumnezeule, ieri noapte in caietul meu
nr.5 de rugaciuni, titlul acestei sectiuni, care incepe cu zilele de 1-13
Septembrie 1985, este “Un cri dans la nuit”, “Jésus”, adica “Un strigat in
noapte”, “Isus”.
Iata care este decorul in care s-a regasit in
visul ei, La Fille du Oui : “Ma vad pe o vasta intindere de pamant,
asemanatoare unui camp de cultura ; nu sunt rasaduri ( brazde ) inalte. In centru,
o micã imprejmuire ( un gard ) albã si, in mijloc, o Cruce. Plang in fata
acestei cruci.”
Mie mi-a retinut atentia cadrul sau peisajul sau
decorul in care s-a visat La Fille du Oui.
Pentru ca, prin anul 2000 am avut si eu un vis, in
care ma aflam pe un camp arat, cu bulgari maro de pamant, sub un Cer luminos si
senin, intr-o zi foarte calda, soarele stralucea puternic pe cer, si m-am visat
langa un mormant alb, care avea ( cred ) si o Cruce alba. In apropierea
mormantului alb se afla avocata cu care, in realitate, am ramas patru ore
intr-un interviu, la Bucuresti, prin anul 2000, o avocata de origine romanca,
ai carei parinti candva in trecut au plecat din Romania, s-au stabilit in
Franta unde ea a crescut si a dobandit cetatenia franceza, era casatorita,
astfel ca numelui ei de familie ii alaturase numele de familie al sotului ei, o
chema Dana Gruia-Dufaut. Nu mi-a fost favorabila, dar a vorbit totusi frumos cu
mine, avea un cabinet mic de avocatura la Bucuresti si lucra cu cateva fete
foarte tinere, care, cred, poate ca erau si studente la Drept, sau terminasera
Dreptul.
Nu stiu de ce, pentru ca avocata Gruia-Dufaut nu
m-a dorit in cabinetul ei, si sa fiu sincera, nici eu nu tineam neaparat, dar
ar fi trebuit sa am un loc de munca, sa lucrez undeva, nu ma simteam motivata,
avea un stil, pesemne francez, si nu prea imi placea, din punctul de vedere al
profesiei, eu fusesem grefiera de sedinta intre 1993 si 1999, nu eram jurista,
nu absolvisem facultatea de Drept.
Facultatea de Drept am absolvit-o in 4 iulie 2009,
deci peste mai multi ani.
La data la care ma aflam in interviu cu avocata
Gruia-Dufaut, nici nu visam, nu banuiam ca voi ajunge sa ma inscriu la
facultatea de Drept in septembrie 2005.
Si totusi pe ea, pe Dana Gruia-Dufaut, nu stiu
daca imi amintesc bine prenumele ei, Dana, pe ea am visat-o intr-o noapte.
Era in realitate o femeie inalta, solida, plina, o
femeie cu o inaltime peste medie, cel putin intre femeile din Romania, era
destul de barbatoasa, dar totusi si feminina, insa profesia, faptul ca muncea,
o cam vulgarizase, ca pe aproape toate femeile care muncesc si devin niste
barbati la suflet si chiar la infatisare si limbaj, si lipsite de sensibilitate
ca niste barbatoi brutali, agresivi si dornici de castig, de faima, de
promovari, de succese, de grade si onoruri.
In visul meu, Dana Gruia Dufaut era si mai inalta,
vorbea cu mine, dar –a asezat mai ales cu spatele la mine, si la mormantul cel
alb, si cu fata la vasta intindere de camp arat, cu bulgari de pamant de
culoare maro.
Nu stiu de ce, parca langa mormant se afla micuta
pe atunci, Isabela Klaar Calugaru, fiica Magdei Irina Calugaru, o vecina din
blocul nostru R 4, din copilarie, care insa nu se juca cu noi prea mult, peste
ani si ani, dupa ce a tot vrut sa se marite, Magda l-a cunoscut pe Wolfgang
Klaar, cu care s-a casatorit, Wolfgang era pe jumatate ungur, pe jumatate
austriac, dupa parintii sai.
Prin acei ani, Isabela mai venea uneori, rar, la
noi acasa in vizita si ma jucam sau stateam cu ea.
In orice caz, decorul din visul meu erau mormantul
alb si crucea mormantului, parte integranta a mormantului, poate nu se vedea
explicit, insa eu stiam ca mormantul are cruce, iar toata lucrarea era alba.
Ziua era caniculara, uscata, soarele ardea, si
Dana Gruia Dufaut devenise si mai inalta parca, si mai mare, si mai masiva, iar
eu stateam in spatele ei, si la un moment dat m-am dus langa, apoi in spatele
mormantului, iar pe ea am lasat-o la mica distanta de mormant, cu fata spre
campul arat, cu spatele la mine si la micuta Isabela.
Cand m-am trezit, nu m-am bucurat prea tare sa
visez o avocata care nu mi-a dorit prezenta in cabinetul ei, mai ales ca mi-a
spus ca are angajate fete tinere, a pus accentul pe varsta, desi ea era mai in
varsta decat mine cu mult, pe atunci, nu stiu de asemenea, cand terminasera
facultatea de Drept, fetele ei angajate, din moment ce erau asa de tinere.
De asemenea, m-am trezit cam speriata, nu stiu de
ce, sa nu moara mama mea, si mai mult timp a persistat acest disconfort,
aceasta neliniste, chiar frica.
Cred ca m-am si rugat pentru mama.
De obicei cand imi visam parintii nu tocmai bine,
ma rugam pentru ei dupa ce ma trezeam, daca tineam minte visul, fireste.
Ieri noapte, Iti scriam de asemenea, Dumnezeule,
despre Parintele Arsenie Boca.
Mult timp am fost impresionata de marele har, de
carisma Parintelui si calugarului Arsenie Boca.
Totusi, m-am intrebat cum rezista si poate trai o
viata asa de amara, inconjurat de oameni aspri, caci el insusi a vazut ca
oamenii nu erau prea buni la suflet, dar tot el aprecia undeva, ca totusi ei ar
face pomana, ceea ce ar compensa sufletul lor rece, aspru, sau firea care nu e
prea buna.
Dintre preotii ortodocsi, Parintele Arsenie Boca
mi s-a parut cu adevarat preot si calugar si credincios, un preot si un preot
mare.
E adevarat ca nu am citit, poate nici nu s-a
scris, despre toti preotii ortodocsi marcanti, adevarati preoti.
Totusi, preotii catolici nu se casatoresc, nu au
voie, iar preotii ortodocsi, tocmai ca trebuie sa fie casatoriti pentru a fi
hirotoniti.
Teoretic, ar trebui poate, sa fie bine ca preotul
e om casatorit, care are si sotie si copii, adica familie.
Insa, iata am citit in romanul “Descult” de
Zaharia Stancu, viata unor tarani pe mosie, inainte de instalarea regimului
comunist in Romania.
Fratele lui Darie, eroul cartii, avea dorinta sa
invete Teologie, si cred ca intrase si la seminar deja.
Preotul din satul in care locuia Darie cu Maria,
mama lui, cu sotul Mariei, si cu ceilalti frati ai sai, isi daduse, inscrisese
copilul la seminar, dar el nu invata bine, si cand se apropia sfarsitul anului,
satenii il puteau vedea pe preotul lor din sat, plecand cu sacose si plase
incarcate cu bunatati, la Bucuresti, sau la seminarul unde invata copilul sau,
pentru ca aceasta sa obtina note de trecere a anului scolar.
In schimb, Darie a vazut ca preotul nu se uita
frumos la el, de Craciun nu le-a venit cu icoana in casa, cum se obisnuia pe
atunci si inca si astazi se obisnuieste, iar Maria cred ca nu era prea bine
vazuta la Biserica, sau cam asa ceva.
Preotul acesta era suflet meschin si rau, prost
crescut, se uita cu ciuda ca fiul de taran, fratele lui Darie mergea si el la
seminar, si invata bine, mai bine decat fiul preotului.
Pur si simplu preotul aprecia ca numai fiul sau
trebuie sa invete pentru a deveni preot, si in plus, il dorea preot in acelasi
sat.
Pai, este o jignire la profesia, la menirea de
Preot, sa fie cineva asa meschin si nemernic si meschin, mic la inima, nu numai
om, ci un om mic la suflet, care nici vorba sa se mai poata ridica la inaltimea
profesiei, chemarii de preot !
Mai mare rusinea, sa vezi asa om ca acel preot, ti
se face si rusine ca exista asa specimen.
Si astazi este cam la fel.
Pentru ca, din clipa in care preotul are sotie,
femeie si copii, are propriile sale interese.
Asemenea preotului din satul lui Darie, preotii
incep sa aiba invidii, ca ai lor copii sa ajunga mai bine, sau bine, si copiii
altora sa nu ajunga.
Preotii au invidii pur omenesti, meschine si
penibile, de oameni care totusi sufera patologic de pizma, de invidie.
Si pe adulti pot fi invidiosi.
In primul rand sunt oameni foarte stramti la
minte.
Desi multi au facultatea de Teologie.
Nu demult am citit pe un blog ca tinerii de la
facultatea de Teologie, erau nemultumiti si revoltati de caracterul urat al
profesorilor lor, teologi si preoti mai in varsta, din generatii mai vechi.
Cand preotii ortodocsi au familie, si au familie,
incep deja “competitiile”, preotul sa fie cel mai cel, sa isi construiasca casa
mare, vila, sa locuiasca bine, si se cam uita, sau ii spun altii si el se cam
uita cum iti castigi banii, dar nu ca sa se intereseze daca ai un salariu
indestulator, ci pur si simplu se uita cu ciuda ca muncesti, ca ai un loc de
munca si iti castigi painea.
In schimb, in buna traditie, vor mereu bani pentru
activitatea de la Biserica.
Si, daca se uita cu ciuda la tine ca ai avut, sau
ai un serviciu, un loc de munca, daca te-ar vrea sa nu mai ai acel loc de
munca, sa mori de foame, sa fii lipsit, de ce mai pretind bani ?
Asa oameni defectuosi, prost crescuti, cu greu mai
vezi, decat intre preotii ortodocsi.
Cand au familie, si au surori, frati, cumnati,
cumnate, parca sunt intr-un clan si in mafie.
De altfel se spunea ca a dori sa devii preot si sa
ai o parohie, inseamna sa poti, daca poti, intra intr-o mafie autentica.
Ei bine, si daca aceasta este viata noastra de
credinta, nu e vai de noi, nu ne vine sa plangem ?
Un alt motiv sa ne plangem zilele.
Nici nu poti sa vorbesti cu preotul, nici macar,
oricat de putin, pentru ca intotdeauna exista ochii pe ei, au sotii, neveste,
si imediat ce un om are o sotie, automat incep geloziile.
Cu sau fata motiv, geloziile acestea mor odata cu
oamenii.
Pana la urma, preotii avand o familie intreaga, un
neam intreg, de enoriasi, de credinciosi nici nu mai e loc, nici nu mai prea
sunt bineveniti.
In parohia noastra, preotii sunt frati, fiecare
are sotie si copii, si au si un cumnat, insurat cu sora lor.
Si ei au dorintele lor, refulate, instinctele lor,
dar am impresia ca ei nu accepta acest lucru, propriu oamenilor, si atunci cum
sa spun, mai bine te pastrezi cat mai departe de ei, sa nu te priveasca nimeni
stramb nici in Biserica, nici dintre ai lor.
Si uite asa, practic cu preotul nu mai gasesti
nimic de vorbit, si chiar si spovedania daca se poate, sa se incheie cat mai
rapid.
Nu poate preotul cu nevasta, sa isi impace si
familia, si enoriasii.
Cam asta ar fi, in rezumat.
Pe de alta parte, viata lor personala, atata cat
au ei, sau au avut, este viata lor personala.
Nu stiu de ce sa se uite cam stramb sau aiurea la
noi, ca si cum nu suntem niste prezente prea dorite la Biserica.
Orice relatie pe pamantul acesta este o suferinta.
Totul se tine cu “lupta”, cu suferinta, suferinta
este si gelozia care exista din clipa in care doi oameni leaga o relatie mai
apropiata, si apoi se si casatoresc si au o familie.
Gelozie, neliniste, uneori insa gelozie
patologica, sau mai sunt si alte sentimente care apar la oamenii casatoriti,
preoti sau nu, se uita cate unii cu dispret la altii necasatoriti, se mandresc
ca ei s-au casatorit, si in acelasi timp dupa o scurta perioada alaturi de
sotia lor, incep deja sa se gandeasca la aventuri si relatii cu alte femei. Si
nu de putine ori, trec la fapte.
Dupa ce in prima perioada, cand sunt inca proaspat
casatoriti, se semetesc si se dau mari ca au sotie si familie, in scurt timp se
satura si incep sa caute prin alte parti, alte femei.
Pentru ca barbatii sunt firi instabile, femeile
trebuie sa pastreze o distanta intre ele.
Exista barbati, cand vad ca ai o prietena,
prietene, ei deja le vor pe acelea in viata lor personala, dand nastere unor
relatii de scurta durata, sau de lunga durata, insa incepe scandalul, incepe
deja sa se raceasca, sau se rupe relatia pe care ai avut-o, din moment ce
viseaza la prietenele tale.
Cate unii vor pe fata, nu una, ci mai multe femei.
Una peste alta, barbatii sunt o imensa dezamagire,
o sursa si un zivor de lacrimi, durere, necazuri, tradari, minciuna, inselare,
instinctele mereu care ii fac sa vrea mereu alte si alte relatii intime, ii fac
sa se manifeste urat, sa desfasoara o gama intreaga de defecte umane, de
comportamente si conduite urate.
Pe mint, te dispretuiesc, te batjocoresc, din
clipa in care pun ochii pe o alta femeie.
Sau insulta, jignesc, bat, isi iau “valiza” si pleaca,
uneori se intorc, alteori nu, dau divort, si ai ramas cu ani din viata
consumati, trecuti, traiti, imbatranesti si nu ramai cu nimic si cu nimeni.
Decat cu timpul scurs si cu anii adaugati la viata
ta de femeie.
Si cu durerea din suflet.
In plus, din divorturi sau uniuni precum
concubinajele, mai rezulta si prejudicii sau pagube, pierderi chiar materiale,
de bunuri.
Si acum, deschizand “O Sinteza a Lucrarii
Parintelui Arsenie Boca”, lucrarea, cartea de 608 pagini in pdf, este foarte
frumoasa.
Dar am vazut icoanele pictate, imaginile din
carte, picturile Parintelui Arsenie Boca.
Parintele Arsenie Boca a spus ca L-a vazut pe
Isus, ceea ce este de asteptat la un preot si calugar cu asa mare har !
De asemenea, Pr. Arsenie Boca L-a pictat pe Isus
Cristos, asa cum este descris in Apocalipsa, in parte, adica cu parul alb, alb,
si cu ochii “ca para focului”.
Nu i-a pictat si picioarele, asa cum sunt descrise
in Apocalipsa.
Si totusi, Isus asa cum L-a pictat Parintele
Arsenie Boca, are o oarecare asemanare cu insusi Parintele, ochii aceia mari,
desi Parintele avea ochii albastri.
Dar, vazand cum L-a pictat, chiar daca dupa
descrierea lui Isus din Apocalipsa, capitolul 1 si capitolul 19, imi dau seama,
asa cred, il vad altfel acum pe Parintele, desi mai vazusem unele din picturile
lui, acum mi se pare ca L-a iubit si mult, poate chiar patimas, pe Isus
Cristos.
Iata versetele din Biblie, din Apocalipsa, care Il
descriu pe Isus Cristos :
“1.14 Capul Lui si pãrul Lui
erau albe ca lâna albã si ca zãpada,
si ochii Lui, ca para focului.”
19.12 Iar ochii Lui sunt ca para focului
si pe capul Lui
sunt cununi multe
si are nume scris pe care nimeni nu-l intelege decat numai El.
Isus pictat de Pr.Arsenie este Isus care suferã,
ochii lui « ca para focului » ne aratã nu numai supararea, mânia, asa
cum este in Apocalipsa contextul, caci el vine sa se lupte cu raul, sa dea
lupta finala cu raul si sa biruie, sa triumfe.
Acesti ochi “ca para focului” din capitolele 1 si
19, versetele 14 si respectiv 12 din Apocalipsa, sunt ochii si chipul unui Om
si Dumnezeu care sufera cu o mare, cu o imensa intensitate, continuta de ani si
ani, de secole, o suferinta apriga, continuta, o suferinta vie si ascutita, mai
ascutita ca “sabia ascutita” care “iesea din gura Lui”, descrisa in capitolul 19,
versetul 15, si cu care urma “ca sa loveasca neamurile cu ea”.
Este o suferinta incredibila, fierbinte, ca febra,
ca temperatura unui corp de om, de Om, care s-a imbolnavit si sufera, si este
fierbinte, si frige, aceasta este imaginea ochilor lui Isus din capitolul 1 si
19 al Apocalipsei, ochilor lui care sunt insistent descrisi “ca para focului”.
In ochii Lui “ca para focului” este continuta si
aratata suferinta Trupului, Corpului ranit, lovit, insultat, biciuit, vatamat
in multe moduri si cumplite chipuri, in dureri si umilinte incredibile,
inimaginabile, dureroase pana la moarte.
Si parul Lui Isus este in Apocalipsa, si in
pictura Pr. Arsenie Boca, ca si capul Lui : “ Capul Lui si parul Lui erau albe
ca lana alba si ca zapada”, “si ochii Lui ca para focului” ( 1:14, Apocalipsa
).
Capul si parul sunt albe, precum lana si precum
zapada, si imediat albetei zapezii, i se opune “para focului” ochilor lui Isus.
Zapada si focul.
Capul, parul – ca zapada, si ochii – ca para
focului.
De asemenea, capul si parul lui Isus sunt albe “ca
lana alba”, lana este moale, este calda.
Este o asociere “capul Lui si parul Lui erau albe ca lana alba si ca zapada”, lana este
moale si calda, si tine de cald, incalzeste, iar zapada este rece si
infrigureaza.
“Si ochii Lui, ca para focului”, focul arde, focul
spunem ca frige, e fierbinte, arde, e cald, dar arzand, culoarea focului,
galbena, galben-rosiatica, este foarte intensa, in contrast cu albul.
Este o imagine foarte profunda, intensa, a lui
Isus Cristos, aceasta descrisa in Apocalipsa.
In ce il priveste pe Parintele Arsenie Boca, avand
in vedere viata parintelui, si el era in mare suferinta.
La fel, in imaginea lui Isus din Apocalipsa, putem
asemana capul si parul care “erau albe, ca lana alba si ca zapada”, cu mintea
lucida, rece, rationala, cu intelepciunea, cu gandirea, cu mintea care a
cugetat, a asteptat, parul a devenit alb, asteptand, mintea a analizat, a
privit, a auzit, a vazut, a inteles, si acum vine sa triumfe asupra raului, sa
poarte ultima si cea mai mare batalie, in timp ce Isus Care Vine este Isus in
Corpul si Trupul Sau in care S-a Intrupat, a trait pe pamant, a fost rastignit
pe pamant si a Inviat si S-a inaltat pe Cer, este trupul acesta chinuit,
dureros, care doare de sus pana jos, este Trupul cu Ranile lui Sfinte si
Arzande, Vesnic Fierbinti si Calde si Deschise, care se vad in ochii Lui Isus
“ca para focului”.
Insasi pictura, imaginea icoana a lui Isus, vazuta
si pictata de Pr. Arsenie Boca iti da fiori, dar mai ales te face sa plangi.
Se simte fierbanteala durerii, durerea crunta si
sfasietoare, arzanda, care arde si doare, o durere vie si continua cu care Isus
Dumnezeu Omul a trait si a trebuit sa traiasca si traieste si in clipa aceasta.
Si acum, iata ce frumos incepe si este prezentata “O Sinteza a lucrarii
Parintelui Arsenie Boca”, de insusi Parintele Arsenie Boca :
“3 Cuvânt înainte1
Găsiţi aici o
seamă de cuvinte, răspuns la atâtea lacrimi... şi unele şi altele se adunau
la măsuţa Sfintei
Spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele, ca soarele în
picurii de rouă.
Strălucirile
acelea, prinse din lacrimi, împreună le dăm - Părinte şi părinţi - învăţături
din vreme
urmaşilor, în neam şi în neam, ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea
neştiinţei şi a
lipsei de sfat, de unde vin toate relele, care chinuiesc pe oameni, întunecă
vremile şi cruntă
pământul.
Este şi o cale mai
senină: trăirea învăţăturii creştine în toată adâncimea ei şi în toată
sinceritatea
noastră. Asta e singura cale sigură, asta e Cărarea.
Dăruită cu
părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor.
(Arsenie Boca)
În loc de
introducere
De la început e
bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume că: toţi oamenii, fără
deosebire, suntem
în acelaşi timp şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu (Ioan I, 12-13).
Adică, după trup
suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă
petrecem vremelnic
în corturi pământeşti (II Corinteni 5, 1). De la Dumnezeu ieşim (I
Ioan 5, 19),
petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit
cine se întoarce
s-ajungă iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.
Unii însă nu se
mai întorc... Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din
cale şi-i
încâlceşte în lume cu pofte pieritoare. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le
slăbeşte mintea şi
de aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică răului bine, şi binelui rău
(Isaia 5,20), şi
nu mai vor să se întoarcă. Vremea li se gată, puterea li se stinge şi aşa îi
prinde noaptea
(Ioan 9,4) - moartea - rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă.
Acesta este omul
cel căzut între tâlhari, pe când se pogora din Ierusalim în Ierihon
(Luca 10,30),
adică Adam căzut din Rai în lumea aceasta, cu toţi urmaşii lui. Pentru el
s-a pogorât din
ceruri Samarineanul milostiv. El ne-a făcut datori să ştim: ce suntem,
cine ni-s
Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici, cum să ne purtăm într-o lume cu
viclene primejdii,
cine ne cheamă Acasă şi cine ne întinde momeli?
Că de la cârma
miniţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem.
{Carte de faţă
înceracă să cuprindă o serie de cărţi scrise de Părintele Arsenie Boca sau
despre
Părintele Arsenie
Boca. Aceste cărţi sunt: „Cuvinte Vii”, „Fericirea de a cunoaşte calea”,
„Pravila albă”,
„Trepte spre
vieţuirea în monahism”, trei volume cu „Mărturi despre Părintele Arsenie Boca”,
cinci
volume „Despre
durerile oamenilor” şi din cartea „Părintele Arsenie Boca, mare îndrumator de
suflete din
sec. XX – O
sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” s-a extras de la
paginile 12-44 şi
183-188}
1 Arsenie Boca, Fericirea de a cunoaşte calea, ed. Credinţa Strămoşească, 2006
“
Intreaga Viatã a Parintelui Arsenie Boca a fost
tristã, mama lui la un moment dat, nu mai stia nimic de el, si a auzit ca la
manastirea Sambata de Sus este un preot din comuna sau satul Brad si si-a spus
“Acesta e baiatul meu”.
Nu stiu de ce nu i-a spus mamei sale unde este
preot si unde se afla.
Dar, iata a trait printre oameni rece si aspri, in
plin regim comunist, de la inceputul instalarii comunismului la putere, din
moment ce Parintele Arsenie Boca s-a nascut in 29 Septembrie 1910, iar
comunismul a urcat la putere in 1945-1948.
Pe de o partea firea rece si lipsita de
sentimente, de afecte, a oamenilor, lipsita de caldura, de afectiune, de
emotie, pe de alta parte ideologia comunista care a avut drept obiectiv sa
dezumanizeze omul, fiinta umana, sa ii creeze acestuia daca ar fi putut, o
fire, o natura artificiala, de robot fara trairi emotionale, fara sentimente,
puternic ca o combina, ca un tractor, ca un mecanism adica, care munceste
indiferent de timp, de ora, de vremea de afara, de temperatura, indiferent
chiar daca ii pui sau nu ii pui combustibil, indiferent de bolile care il pot
atinge, indiferent de constitutia fiecarui om in parte, mai fragila, mai slaba,
mai firava, mai delicata, sau mai puternica.
Pe de alta parte, in anii de dupa al doilea razboi
mondial, s-au confruntat, intr-un fel, in sensul ca s-au manifestat, si
legionarii si comunistii, adica in sensul ca la acel moment inca erau si
legionari, si mai ales comunistii urcand la putere in forta.
Si intre cele doua razboaie mondiale, legionarii
au comis multe pacate si crime, fara frane psihice, interioare, fara scrupule,
mai mult, din vointa lor, cu intentie directa.
Au fost vremuri de o barbarie fara seaman in
Romania.
Aceste ideologii politice nu au facut decat sa
inrautateasca situatia, caracterul oamenilor, personalitatea lor, viata in
sine.
In acest climat si atmosfera de viata,
irespirabile, a trait Parintele Arsenie Boca.
In jurul lui se aflau multi oameni care ii cautau
prezenta, sfatul, incurajarea, chiar minunile, vindecarea, oferirea unei
solutii ( crestine ) – pentru viata lor personala.
Dar oamenii acestia, dupa cum citim in unele
marturii ale oamenilor, nu erau prea buni la suflet.
Odata la Parintele a venit un barbat tanar care
iubea o fata, iar fata ar fi avut un defect la ochi, Parintele a vazut ca
tanarul nu e prea hotarat, ca ceva e la mijloc, si auzind ce are pe suflet
tanarul l-a intrebat daca o iubeste pe fata si auzind ca acela o iubeste,
Parintele l-a sfatuit sa se casatoreasca cu ea.
Tanarul acela s-a casatorit cu fata, dar impreuna
au plecat la o policlinica din Cluj, unde fata a aflat ca este foarte bolnava,
iar tanarul ei sot a parasit-o imediat, nu a mai vrut sa ramana alaturi de ea.
Apoi acel om, tanar, s-a recasatorit si a avut o
alta sotie si copii.
La batraneste insa si-a pierdut memoria si mintile.
Dar prea tarziu, batranetea a venit dupa ce el
si-a trait toata viata.
Sigur ca este o drama ca un om sa isi piarda
mintile, memoria, dar concret, exista boli neurologice, si psihice, mai ales in
boli degenerative, precum boala Alzheimer, dementa senila, si altfele, care
ating oamenii.
Acest om s-a recasatorit, dupa ce in mod las,
abject, si-a parasit sotia pentru ca avea ceva la ochi si pentru ca a
descoperit ca e bolnava.
A ezitat inainte, daca sa se casatoreasca cu ea.
Spunea ca o iubeste.
Barbatul – ca specie ! – nu iubeste !
Un nenorocit.
O sub-specie, asta e barbatul, un animal tâmp, cu
care este deosebit de greu sa poata convietui cineva, este un fel de lupta
pierduta, pentru ca nu e om.
Casatoria trebuie incheiata intre doi oameni.
In aceasta viata, sentimentele oamenilor, chiar a
celor mai “evoluati”, raman niste sentimente extrem de fragile, caldute.
Oamenii fug de iubire, si iubirea sau este, sau nu
este.
Dar nu poate fi ceva, un sentiment, o emotie
calduta.
Prin definitia ei, prin semnificatia ei, iubirea
este opusul caldutului, este vie, este calda, este o flacara care se hraneste
din ea insasi, care arde si nu se consuma, mereu vie, intensa, arzanda si
arzatoare, fierbinte.
Cate suflete, cati oameni, in viata lor au fost
asa ?
Pentru ca imi este mai usor sa scriu pe tastatura,
la computer, si pentru ca sunt micute caietele mele de rugaciuni, pentru ca
scriu mai usor si rapid asa, am continuat Rugaciunea mea scrisoare de ieri,
este Rugaciune, este scrisoare, este jurnal, este o strigare, este o chemare
catre Dumnezeu Tatal Ceresc Vesnic Viu si Sfant.
Aceasta vine cu precizari si continuari eventual,
la Rugaciunea scrisoare din noaptea trecuta.
S-au facut noua
pagini in word.
Niciodata putin cand Iti scriu Tie, Dumnezeule
Tata Ceresc.
Am publicat pe blogul meu astazi, Mesajele lui
Isus si ale Fecioarei Maria din 2013, 2014 care sunt pe site-ul saintamour.org,
la Devotiunea catre Inima Indurerata a lui Isus, si vreau sa imprim Rozariul
pentru copilul care se va naste, este un rozariu pentru incetarea avorturilor
femeilor, pentru ca viata copiilor zamisliti sa nu fie intrerupta, ucida, si ei
sa se dezvolte in uterul mamei lor si sa se nasca, sa fie vii si sa traiasca.
Acest Rozariu pentru copilul care trebuie sa se
nasca, este pe site-ul Saintamour.org, de acolo l-am luat, contine mici
Meditatii ale unui preot, parinte care este pentru viata, sau Pro-Vita.
Dumnezeule Tata Ceresc, Te iubesc mult !
Dar eu sufar continuu de lipsa de iubire.
Numai Dumnezeu Tatal Atoacreator, Tatal Ceresc
putea sa creeze o structura ca a mea, vesnic aici pe pamant insetata de iubire,
si iubirea eu nu am gasit-o pe pamant deloc.
Viata mea a fost astfel, incat eu chiar nu am
gasit in viata mea iubire, nu a fost iubire, parintii mei nu s-au impacat bine
unul cu altul, cand ne-am intors din Algeria, in septembrie 1976.
De atunci, dupa primii ani ai copilariei mele,
intr-adevar, familia parintilor mei, si eu insami, nu am mai cunoscut pacea,
linistea, armonia, ci, dimpotriva.
A fost cumplit, si anii pe masura ce au trecut, au
inrautatit situatia, nu au ameliorat-o.
A fost cumplit, cumplit, cumplit !
Pe cat de mare a fost nevoia mea de iubire, pe
atat iubirea chiar a lipsit si nu a fost in viata mea.
Fratele meu, impreuna cu mama, au facut vreo doua
calatorii, un fel de mici pelerinaje la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la
Prislop.
Odata mama mi-a cumparat o icoana frumoasa de la
Sambata de Sus, cu Fecioara Maria cu Pruncusorul Isus, si este alcatuita din 3
piese din lemn care se inchid si acopera icoana centrala a Maicutei Domnului,
celelalte 2 piese din lemn, sunt icoana Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil,
icoana nu e mare, e din lemn, dar e minunat pictata si Fecioara este foarte
frumoasa.
Insa pe facebook am vazut ca oamenii stau la rand,
la coada, pentru a se inchina in fata mormantului Parintelui Arsenie Boca,
adica ar fi continuu multi pelerini la Prislop.
Fratele meu spunea ieri seara, ca nu ar fi chiar
asa.
Mi-ar placea sa redevin sanatoasa, sa nu mai am
nicio problema medicala cu vezica urinara, sa nu ma mai doara picioarele, sa
imi functioneze din nou vezica biliara, sa nu mai am dureri de abdomen, de
spate, as fi vrut sa pot merge la Medjugorje la Fecioara Maria, si la Prislop,
desi mi se pare foarte frig acolo si eu sunt cam fragila.
Mie mi s-a potrivit mai mult o clima calda, cum
era in Algeria, in Nordul ei, in Constantine, nici prea umeda cum era in Alger
capitala tarii, dar nici uscata si continentala, ci simtindu-se prezenta Marii
Mediterane.
Clima uscata nu imi displace, dar cand e frig, e
tare greu, suport greu frigul si am capatat reumatism si am artralgii, dureri
de articulatii, mai ales la picioare.
Mi-am pierdut increderea in doctori si in vointa,
dorinta si competenta lor, de a ma vindeca si pe mine, poate nu am eliminat
bacteria Eschericchia Coli, poate nu era corect identificata bacteria la
analize, in plus, vezica urinara neurogena, acest aspect e tare neplacut si
delicat, din clipa in care este neurogenã.
M-au ajutat pastilele de Gerovital H 3 dr. Ana
Aslan, dar nu complet, si mai ales
efectul lor in timp se pierde, dar am simtit un ajutor din partea lor, un efect
al lor, de aceea am continuat sa le iau.
Si extractul mai nou de Curcuma a fost bun.
Dar costa multi bani, se pare, prea multi pentru
noi si mai ales ca eu nu castig bani.
De fapt, intr-un fel, viata mea mi se pare
incredibila, absurda.
Numai Iubirea ma poate salva.
Dar nu ma simt deloc fericita, multumita, fericita
in unele momente cand ma simt mai bine, cand corpul meu nu mai are dureri,
mereu si in fiecare zi ma doare cate ceva, sunt tare nefericita in fapt.
Si mi-e frica ca eu nu voi fi niciodata fericita.
Dupa cum ma “vad”, ma cunosc, nu stiu cum s-ar
putea sa fiu fericita.
Si toate ranile si durerile acumulate in intreaga
mea viata pana azi si in clipa aceasta !
Parintii mei m-au inscris demult, la Scoala
Catolica Franceza, tata este un intelectual, un mare profesor de matematica,
mama a citit si ea, cand era in liceu, cunostea limba franceza, bunicul
Paraschiv Mardale a crescut-o frumos si a avut numai lucruri bune si fine, si
nimic nu i-a lipsit.
Si erau vremuri in plin razboi si dupa razboi,
mama si tata sunt nascuti in 1941.
Dupa razboi a fost multa saracie, la fel in timpul
razboiului.
Multi nu aveau, bunicul meu Paraschiv Mardale insa
muncea si avea.
A fost un om deosebit, a tinut la familie, si-a
respectat sotia, pe Ioana sau Jeana Mardale.
Acum, nu stiu daca a reusit sa fie perfect, au
existat si “zvonuri” ca nu era chiar perfect, ca in general, i-ar fi placut
femeile, si femeile il placeau.
Era foarte aratos, bine cladit, frumos, si un om
gospodar, cu putere de munca si cu pricepere si intelepciune.
Of ! Nu vreau sa ma gandesc la Paraschiv Mardale
bunicul meu sub acest aspect, al barbatului dorit de femei, al barbatului care
si el placea femeile, altfel decat in limitele absolut sociabile, ale vietii in
societate, fiind om insurat.
Nimeni nu e perfect.
Dar a fost un sot bun, iar de bunica mea a avut
mare grija si s-a purtat frumos cu ea.
Mie asa mi-au parvenit “povestile” de familie, din
familie si despre familia bunicilor mei.
Si asa i-am vazut si eu, in anii copilariei mele.
Respectuosi unul cu altul, si tinand la familia
lor.
Dupa ce in Algeria, unde am fost plecati numai
cativa ani, si tata a predat matematica la Université des Sciences din
Constantine, peste ani si ani la Bucuresti in Romania, si pana cam in ultimul
timp, parintii mei, si mai ales tata, s-au mirat ca ma rog, ca citesc Acatiste,
rugaciuni, ca imprim si caut rugaciuni si caut sa le strang si sa le am si sa
le citesc.
Mi se pare absurd.
Daca am fost la Scoala Catolica, nu era firesc sa
imi placa rugaciunea ?
Zece pagini am scris.
Dumnezeule Ceresc, Tata Sfant si Vesnic Viu, Te
rog sa ai grija de noi, sa imi citesti si asculti rugaciunile, rugaciunile mele
sa urce la Tine si la Iubirea si Intelegerea Ta Depline si Nemarginite si
Profunde !
In Siria, sirienii rebeli sau cine sunt ei, zilele
trecute, au mai rapit un preot. Un altul !
Nu se mai opresc rapirile de preoti si oameni in
Siria si in tarile acestea, arabe, Orientale !
Te rog, Dumnezeule, salveaza-l din mainile
rapitorilor pe acest preot, rapit de foarte curand, si opreste, opreste
rapirile de oameni, fie ei preoti sau oameni simpli !
Iti Multumesc, Dumnezeule Sfant !
Unsprezece pagini.
VVVVVDumnezeule, Tata Ceresc, Te iubesc mult,
Doamne Isuse Cristoase Mantuitorul nostru, Domnul meu si Dumnezeul meu Sfant si
vesnic Viu, Te iubesc !
Maicuta Domnului, Preapura Fecioara Maria, Te
iubesc mult !VVVVV
20.07.2015 17:29:41
Olivia-Maria Marcov
Luni 20 Iulie 2015, Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu