Bonjour à tous! Buna ziua ! carti : le 13 avril 2017
Vreau sa va spun ca, in urma cu vreo 2 zile am cautat carticica " Prohodul Domnului " ( pe care o stiti, v-am trimis-o ) in biblioteca mea si atunci am observat ca nu mai este pe raft Codul Fiscal.
De-a lungul anilor, eu am mai scos, dar si pus la loc, dupa un timp, carti din Bibliotecile mele.
Si stiu ca in Codul Fiscal m-am uitat de mai multe ori, si pentru articolele care priveau PFA-ul, adica Persoana fizica autorizata si cand a fost data, nu stiu ce minte lipsita de scoala a putut da, acea dispozitie, acel articol din Codul Fiscal ( era parca codul in vigoare de la 1 ianuarie 2015 sau 2016 ? ) prin care persoanele fizice fara niciun fel de venit, erau obligate la plata contributiilor de sanatate.
Mai tarziu, acel articol din Codul Fiscal a fost modificat si obligativitatea pe care o mentionez mai sus, a fost abrogata, desfiintata.
Era si impotriva logicii umane de altfel acea dispozitie din " Noul " Cod Fiscal.
Acum nu mai gasesc Codul Fiscal.
Mai mult, stiti ca de un timp incoace am fotografiat pagini din carti diferite, sau chiar o carte intreaga, astfel a fost si cazul cartii din colectia pentru copii : " Vestea cea Mare. Povestiri".
Acum, in biblioteca din dormitor, unde erau si inca mai sunt carti, au mai ramas inca, NU MAI ESTE CARTEA VESTEA CEA MARE.
cand, in urma cu niste luni de zile am inceput sa ma uit peste carti - o perioada de timp nu ma mai uitasem peste ele - am gasit si am scos si o carte mai subtire cu Poezii, de Tudor Arghezi.
Cu aceeasi ocazie vazusem si o carte, din aceeasi colectie, de Nicolae Labis, un alt poet roman.
Acum, nu mai gasesc nici cartea lui Nicolae Labis.
I-am spus mamei in dimineata aceasta....
In urma cu cel mult o saptamana, mama spunea cu privire la o carte : " Vai, cum sa o dau ? Cum sa dau cartea ? "
In urma cu mai multi ani insa, prin 2003-2005 spunea ca o sa arunce cartile din biblioteca la ghena de gunoi.
A uitat.
Astazi i-am spus : " Nu mai am nici Vestea cea Mare, stii ca citeam din ea ? Si tata a citit-o cu ocazia asta, de curand ! Si nu mai e ! Era !", si mama imi spune, pe un ton amenintator - INTOTDEAUNA MAMA TE TINE, M-A TINUT IN AMENINTARE, sub orice forma, cu privire la orice ii spui, mama te, adica pe mine, ma - ameninta !!!
Sa traiesti o viata intreaga amenintata de propria ta mama !
Si sa auzi ca o fiinta mai buna si nobila decat MAMA, nu exista !!!
Atunci ce sa mai spunem de toate femeile care isi leapada copiii la Orfelinate si in centre de plasament, femei care AR PUTEA sa isi creasca copiii, chiar daca mai modest, direct spus, chiar daca sunt si femei sarace, sau mai modeste.
Dar copilul nu e un obiect, iar Orfelinatul nu e un HOtel de Lux.
Sau femeile, care, concret, si-au aruncat in LAZI DE GUNOAIE, copiii bebelusi nou-nascuti.
Maica Tereza de Calcutta, in fiecare zi - dar recent ziarul Libertatea ne-a aratat si in Romania un caz, si exista nu unul, ci mai multe cazuri de copiii lepadati prin diverse locuri, aruncati de-a dreptul ! - in fiecare zi, Sfanta, Maica Tereza mergea si cauta, isi afunda bratul adanc, in cate o lada mare din oras, de gunoaie, si cauta, cauta, pana gasea, rebegit, invinetit de frig si mort, vanat, trupusorul micut, micut, al unui copil nou-nascut.
Maica Tereza il scotea pe copilas din lada de gunoi si se ruga la Dumnezeu, il lua in brate, in maini si prin rugaciune il INVIA, IL RESUSCITA.
Si il ducea la Casele ei din oras, unde primea copii si adulti de toate varstele.
De curand, am gasit un curs din facultate, al meu, Dreptul proprietatii intelectuale, pe un raft al bibliotecii mari din sufragerie, inspre vitrina, loc in care eu nu imi tin cartile !!!!
M-am mirat.
E drept ca memoria nu e mereu foarte prompta si precisa, asa incat ma intreb daca m-am oferit eu sa le dau alor mei in casa acest curs spre lectura, ei, daca au nevoie de ceva, eu le spun ca am, daca am, vreo carte, pe vreo tema anume cautata de ei.
Dar eu cand iau o carte, o citesc si apoi o pun la loc de unde am luat-o.
Nu stiu daca tata, poate el ? a vrut sa citeasca acest curs, subtire, dar care e din anii mei de facultate....
Sau poate ca tata nu mi-a spus nimic.
Atunci, in cazul acesta, au vrut sa-l citeasca - careva din casa - si l-au luat, asta inseamna insa altceva :
Ca au cautat si cauta, se uita in bibliotecile mele cu carti de Drept, si SE UITA, pentru ca eu am pe rafturi, icoane, de dimensiuni diferite, care acopera aproape in intregime marginea, cotorul cartii pe care sta scris titlul cartii.
Deci trebuie sa dai la o parte icoanele, ca sa citesti, in spatele lor, titlurile cartilor din bibliotecile mele.
Am gasit si o alta carte, in franceza, despre De Gaulle, o citise tata, citise din ea, nu stiu daca a terminat-o, acum cateva luni cand il apucase pasiunea Lecturii, pasiune care ii era straina, mai ales cand eu eram eleva in scoala si liceu.
Si dupa aceea chiar, el aprecia numai Matematica.
De Gaulle, cartea cumparata de mine, tot in anii mei de studentie 2005-2009 de la Institutul Francez din Bucuresti, sedea printre cartile fratelui meu.
Ok, dar de ce nu spui tu ca ai luat-o ? Era abandonata, deci nu era citita.
La fel o alta carte, o avem demult, o piesa de teatru in franceza, a mamei, o carte "lejera", cu dialoguri "nostime", desi pe o tema serioasa pana la urma, pe aceasta stiu ca fratele meu o luase la citit, tot la el am gasit-o, o fi terminat-o sau nu, nu stiu.
Le-am luat si le-am pus la loc in biblioteca mea.
Insa sunt carti ale noastre din casa, PE CARE NU LE VAD, NU LE GASESC IN CASA.
Intr-adevar, in ce priveste copilul, orice copil, si cel ajuns demult adult, si chiar in varsta....
Orice copil care a avut parinti si parinti buni, pe care i-a cunoscut, plange dupa ei, uneori plangi si cand ei traiesc inca, pentru ca, sa zicem, te gandesti la viata lor, la ce si-au dorit sa faca si nu au reusit in viata asta..... adica ce au vrut, si ce le-a dat viata....
Si plangi, ca sunt ai tai.
Si te gandesti, asa e, ca te-au crescut.
Insa asta NU LE DA DREPTUL DE VIATA SI MOARTE ASUPRA TA.
Nu le da dreptul sa iti calce in picioare viata, sa te tina mereu amenintat, sa iti vorbeasca urat, sa te urasca, sa te alunge, sa te someze, practic tot amenintare si santaj chiar : " Daca te mariti, PLECI DIN CASA MEA !"
Deci : sau [ te mariti ] si pleci din casa mea , sau [ ramai, insa nu te mariti ] !
Si cum se numeste asta ?
Azi i-am spus mamei ca nu gasesc cartea " Vestea cea Mare, Povestiri", si Labis, ... , la ora 10h00 m-am si dat jos din pat, ma culc tarziu, ca de obicei.
Si imediat apoi am intrat la baie.
Baia, langa dormitor.
Fiind in baie, am auzit-o pe mama ca il intreaba pe tata : " Tu ai luat-o ? ", tata nu am auzit ce i-a raspuns mamei, insa dupa un prim raspuns, el a spus si : " imi ia cartile [ mele ] !"
Da, eu am fotografiat putin din cartile lui, chiar putin, insa le-am asezat la loc si cu grija, mai ales ca nu vroiam sa vada ca am fotografiat din ele.
Pe de alta parte, v-am povestit cum ma intrebam : " Unde o fi cartea despre Maurice Allais ? ", din ea ar trebui sa fotografiez, insa nu stiu unde o pune tata.
Si a doua zi, am gasit pe biroul meu cartea.
Am lasat-o o zi acolo, nu m-am atins de ea.
Seara, sau dimineata, tata spune catre mama : " Cum a ajuns cartea asta aici ? "
Si mama : " Ce vrei draga, te citeste !"
In mod similar, sa vedeti :
Dupa ce in toamna 2008 s-a pensionat tata, care, vroia, dar nu vroia la pensie, era obosit, era cam bolnavior, si de aceea vroia la pensie, insa nu vroia sa pensie....
Tata a deprimat.
Complet.
Eu m-am speriat si plangeam, chiar plangeam, pensionarea lui m-a deprimat si pe mine.
Toata viata mea il stiusem in facultatea de matematica, sus la etajul 3 la laboratorul de Mecanica, sala 318, sau oricum in vreo sala din facultatea avand sediul in cladirea mare a Universitatii din Bucuresti.
Cand plecam in oras, stiam ca tata e acolo in Universitate, si adesea coboram din troleibuz chiar la Universitate....
In anii mei de facultate, la Spiru Haret, la fel, USH fiind aproape de Universitate.
L-am sustinut pe tata, m-am rugat pentru el.
Dupa un timp, incet, incet, si-a revenit. Greu, greu, insa si-a revenit.
Au trecut anii, cativa ani buni, pana cand, dintr-o data, tata parca a prins viata, in ce priveste dorinta lui de Stiinta....
Si si-a reluat lecturile, scrisul, in fine nu mai era dezinteresat de orice, dar de orice, si mai cu seama de Matematica lui indragita.
Anul aceasta a luat chiar un curs facultativ la Facultatea de Matematica si isi pregateste cursul.
Stiti ce ii spunea mamei, in casa, intr-o seara ?
Cu caietele si hartiile pe care nota, si cu stiloul in mana, nu stiu daca mama i-a pus o intrebare, dar el i-a spus : " Lucrez, ce sa fac, CA MA CEARTA DACA NU LUCREZ, MA PUNE SA LUCREZ !"
Se referea la mine.
Iar fratele meu imi arunca prin casa, cu repros si revolta, fata de "nesimtirea" mea :
" OLIVIA, TU NU VEZI CA MUNCESTE TATA PENTRU TINE ?"
Daca ar exista un hipnotizator, care sa ii fi hipnotizat pe parintii si fratele meu, sa admitem, sa zicem, sa formulam o ipoteza, pentru ca ei sa FIE CONSTANT, CONTINUU IMPOTRIVA MEA si sa imi intoarca in rau, orice fapta a mea, pana si pe cea mai obisnuita sau banala.... si tot nu reusea performanta asta, adica nu reusea sa ii FACA SA IMI FIE ASA DE DUSMANI atat pe parinti, cat si pe fratele meu.
Eu cred ca aici e mai mult decat Satana !!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu imi place sa jignesc, dar am fost adesea impinsa dincolo de limitele oricarei rabdari omenesti, iar omul, se stie, are niste limite.
Cat de idiot sa fii sa nu vezi, sa nu intelegi, mai intai :
Ca un om lucreaza, sau trebuie sa munceasca, chiar daca nu se casatoreste niciodata si nu are/ face copii ;
Ca un om de stiinta chiar iubeste stiinta, ca toata viata a citit, a scris, a predat, daca e si profesor, si tata e si profesor, si asta e viata lui, si-a dedicat-o stiintei.
Cat de greu e sa pricepi ca nu poate sta omul fara nicio activitate, de niciun fel, cata vreme mai e inca sanatos, cata vreme inca se misca, e independent, adica nu e bolnac cazut la pat ?
Este firesc ca tata are nevoie si simtea nevoia de activitatea lui dintotdeauna : Stiinta.
Activitatea asta il mentine in viata, ii da incredere in el, ii da stima de sine, il face sa fie si sa se simta in special, el, pe sine, util, increzator in fortele lui, desi ajuns la o varsta.
Si mama mi-a spus in dimineata asta, cu privire la disparitia cartilor :
"AM SA CHEM PE CINEVA, SA IA TOATA CARTILE !"
Silviu imi repeta, ca si la Craciunul trecut, " Olivia, tu nu ai nimic sfant in tine ??? " " E Saptamana Mare !"
De o zi, doua, a reaparut nemultumirea fata de Acatiste, la mama :
" Ai teancuri de hartie ! "
Am intrebat, naiva, despre ce tone sau teancuri spune, de hartie ?
O rugasem sa imi cumpere coli de scris, ca de obicei, pentru a obtine un lucru, cat de mic sau marunt, eu trebuie sa o rog in multe zile, de multe ori, ea sa ma respinga, sa ma refuze, sa ma amane, sa ma bruftuluiasca ca eu consum colile de scris, cu care ce fac, de fapt ?
Si nu mai cumpara si mi-a spus ca nu se mai gasesc.
Si nici la Cora.
Avem o Papetarie in piata Moghioros, dar poate nici acolo nu mai erau.
Am si notat, pentru ca sunt asa... ceva.. : pe 10 aprilie 2017 mama mi-a cumparat 2 pungute, sau folii de plastic de 2 lei noi folia, cu coli albe de scris, o folie contine mi se pare 20 de coli de scris A 4.
Si mi-a cumparat 3 stilouri albastre, din acelea sunt de unica folosinta, din care, un stilou i l-am dat tatei, sa aiba si el, ca tot scrie ( oricum mi le ia si pe ale mele, nu ma supar, decat cand vad ca ajunge sa le ia pe toate, si eu raman fara, SI EU MA ROG APOI DE MAMA SA CUMPERE STILOURI , tot eu cad prost ! )
Tonele de hartie se refera la Acatiste.
Ieri noapte mama mi-a spus : " TE ROGI IN PROSTIE !", " NU SE ROAGA ASA, TE ROGI LA CATIVA SFINTI SI AJUNGE, insa tu te rogi in prostie "
Eu am spus : " Pai eu sunt proasta si ma rog in prostie, da, asa ma rog eu, in prostie !"
Apoi am adaugat : " Imi place sa ma rog Acatiste !", pe un ton foarte serios si cat am putut de bland si conciliant.
Azi, mama mi-a reluat tema reprosului, fata de Acatiste, mi-a spus, fata de cartile lipsa din biblioteca : " AI ACATISTE, AI HARTII, ai atatea hartii, citeste Acatiste, ca ai ce sa citesti, ce te plangi ? "
Pentru ea sunt niste hartii.
S-ar putea nu la fel sa le spuna preotilor la Biserica, daca are ocazia sa vorbeasca cu ei, sau in cadrul Spovedaniei.
Ca acasa, pe mine parintii mai iau in ras si ma dispretuiesc pentru ca imi place rugaciunea, dar uite, mama si-a cumparat niste carti noi despre Pr. Arsenie Boca, si la Biserica cand e duminica sau sarbatoare, tot ea da fuga cu - uneori, cu cate un buchet de flori.
Pe mine ma innegresc, SI NU INTELEG CE INTERES AU PARINTII MEI SA FACA ASTA ? - si ei alearga " in fata ", ca oameni destoinici, in Biserica....
In general, cand eu fac ceva, cand mie imi place ceva, parintii mei vin si imi reproseaza ceea ce imi place.
Dupa aceea, daca sunt carti, isi cumpara carti pentru ei, si citesc ei, la mine placerea Lecturii e demna de dispret, pentru ca : " PIERZI TIMPUL CU ASTEA ! LITERATURA !"
" Numai Matematica e sigura !" - repeta tata in anii mei de tinerete.
Sau, mama, in urma cu ani :
cand au sosit preotii din parohia noastra, 2 frati, eu m-am bucurat ca vom avea Biserica si preoti, i-am placut si respectat, dar erau si cum sa spun, pareau empatici, ii placeam, n sensul frumos, pozitiv, onorabil al cuvantului.
Mama mi-a spus odata : " Pai ce sa ai tu de discutat cu Preotul ? " " Lasa-l in pace !"
Dupa aceea, dupa un timp, mama incepuse sa cumpere flori, frumoase, si sa mearga intinsa la Biserica, nu stiu, poate chiar preotului le oferea, poate la o zi aniversara, nu asta e problema, nu e nicio problema in asta, problema este comportamentul mamei !
Mie imi zicea sa nu vorbesc cu preotul, si ea cumpara flori din piata si se ducea intinsa cu ele la preot la Biserica !!!
Inca alti ani, mai multi ani adica, au trecut, ea comportandu-se asa.
In 2013, fratele meu a plecat de acasa.
Mama de Craciun s-a suparat si nu a deschis usa preotului venit cu Icoana.
In acel an.....
A batut preotul la usa... degeaba.
Vezi ? Cand vine de Craciun preotul CU ICOANA NASTERII DOMNULUI IN MANA, practic, VINE DOMNUL IISUS, deci tu Il tii pe IISUS CRISTOS LA USA si nu ii deschizi usa sa iti intre in casa !!!!
E cat se poate de concret.
Mai nou, de cand am imprimat icoane si le-am asezat in bibliotecile mele, pe rafturi, si am si iconite de altfel.... si avem si icoane pe pereti, mama spune, privind cu descurajare, cu nemultumire, cu suparare, de zici ca i-am facut un necaz :
" ACUM PARCA SUNTEM LA MANASTIRE !"
Inainte de "etapa " asta, mama zicea ca " parca suntem tigani !".
I-am explicat ca avem 2 camere si e normal sa se adune niste lucruri, pe care totusi nu le poti arunca, intr-o viata de om se aduna si lucruri pe care nu le poti arunca, nu sunt de aruncat.
Unde sa le punem ?
Pentru ca e spatiu putin si lucruri stau peste tot, si mai ales carti.... ea spunea ca suntem ca la tigani "acum"....
Imi venea sa o intreb cand a fost ea la tigani in vizita si daca a vazut in casa acelora carti si biblioteci cu carti ???
Acum insa, de actualitate :
Nu mai suntem tigani, ci suntem CA LA MANASTIRE.
Adica avem acum o casa, cum spun eu "frumoasa" si mama clatinand din cap, suparata, amarata, de juri ca i-a murit cineva drag, zice cu multa tristete, " ACUM SUNTEM ADICA, CA LA MANASTIRE !"
Imi amintesc ca prin 2000 ? 2001 ? ai mei, dintr-o data, au reluat o veche tema din anii 1976, 1977 ( pana sa se nasca fratele meu in iunie 1977 ), tema divortului.
Nu stiu unde pleca tata, eu cred ca mai pleca sau vorbea, sau isi vedea o verisoara care locuieste la Brasov.
Dar nu stiu cum, ca mama incepuse sa planga, si rau, dupa tata si spunea cu ciuda mare si necaz si durere ; " Ca mult l-am iubit !"
Ea intelege iubirea, ca pe mine nu m-a lasat cu nimeni la viata mea de domnisoara si nici de femeie tanara, si nici azi nu am binecuvantarea ei, daca as vrea sa fiu cu cineva.
Si sa precizez totusi, ca, eu una, personal, nu mai vreau sa fiu cu cineva, pentru ca cei care mi-au fost aproape in viata, mai mult sau mai putin, mai putin ,insa totusi intimi, s-au purtat urat cu mine si mai ales pe la spatele meu, dupa aceea...
Deci eu nu mai vreau.
Insa observ ca mama e pe pozitia ei dintotdeauna : mama nu vrea ea, nu suporta ea ca Olivia fiica ei sa aiba un "partener" de viata ca sa spun asa.
Nu suporta femeia.
PENTRU TOT CE NU SUPORTA EA, SAU TATA, MA RECLAMA LA PSIHIATRIE.
Si gaseste cate un psihiatru care pe Pamant a fost harazit sa fie Psihiatru, cine stie de ce a fost harazit asa, ca sa nenorceasca vietile oamenilor, pentru ca nu am alta explicatie, vreun doctor al Satanei, vreun ateu care nu Il suporta pe Dumnezeu, in cazul in care, a auzit si el, vag, asa, ca exista acolo undeva "un" Dumnezeu, mama gaseste, da peste niste cazuri din acestea de atei "incoruptibili" ( ca atei ) care s-au lipit ee necredinta, mai rau ca orice boala contagioasa de un om si care nu se mai ia... si reclama si se plange si IA NISTE FIGURI SI AERE CANDIDE, INOCENTE, DE MAMA SUPARATA de fiica ei...
Si psihiatrul "se executa", ca el asa isi castiga painea, ii pica si lui clientela, altfel moare de foame, doar n-o sa moara de foame, nu ???
Altul poate insa muri de foame, oricare altul.
Sa il inchidem, sa il facem nebun, sa ii dam medicatie de care nu are nevoie, dar care distruge creierul, sau parte din el, de ce nu ? E si asta un mod de a-ti castiga existenta pana la urma.
Sa internam la comanda :
"-Alo ? Psihiatria ? Vreau sa comand si eu o internare ! Va platesc, am si ceva pile sau relatii, se poate ? "
" -Vai, da' se poate ?! Veniti, cum sa nu ! Veniti sa stam de vorba !"
Primul venit, primul servit !!!
Ma uit ca nu le e rusine deloc, dar deloc !!
Nu tu constiinta, nu tu Dumnezeu, NIMIC !
Pentru ca sa faci un rau, daca iti pui in minte sa faci un rau, un necaz cuiva, pana la urma reusesti sa i-l faci !
Daca " tu " nu reclami pe nimeni, atunci sa fii tu cel reclamat.
Pentru asta nici nu trebuie sa inveti la facultate, si inca la Medicina !!!
Si pentru asta 6 ani de Medicina si 3 de specializare. Plateste STATUL studii gratuite pentru tineri, studenti, "merituosi"....
E drept, cu privire la faptul ca in iunie 2003 am fost reclamata la Psihiatrie de ai mei, inca nu am aflat cum au stat exact lucrurile, care a fost "povestea".
Si acum, sa pun punct pentru moment expunerii nemultumirilor mele....
Am sa continui sa ma rog " IN PROSTIE " potrivit obiceiului meu "prost", si cei care chiar sunt rai sau nu mai au neuroni, sau nu au neuroni buni, vor continua sa faca rau, sub o forma sau alta, cu inocenta si naivitate, cu multa candoare....
Si tot asa.....
SI TOT ASA, CATA VREME... nimic nu se schimba pe Pamant.
Eu cu rugaciunea si ei cu raul facut.
Eu "proasta" care ma rog, ei inteligentii care fac ce vor, ca oricum nu conteaza, pana azi a contat ? Pana azi nu a contat, vezi bine, nimeni nu plateste ce face rau, in deplina cunostinta de cauza, adica cu vointa, cu intentie directa....si adesea, si calificata prin scop, cum ne invata dreptul penal in partea sa speciala.
Faptele rele SUNT INTOTDEAUNA SPECIALE, si se bucura de multa ingaduinta, milostivire si atentie, fiindca sunt speciale, fiindca meritã , nu ????
Sa termin ideea inceputa mai sus : Prin 2000, 2001 cand mama plangea dupa tata, tata era acasa, insa pleca, in vizite sau nu stiu unde.... adica locuia tot cu noi...
Dar daca mama plangea, inseamna ca un motiv exista si extrem de serios....
A fost vorba iar ca ar divorta....
Sau cam asa ceva.....
Vazand eu cum plange mama ( cand in 1990 plangeam eu, m-am pomenit reclamata la psihiatru, parintii mei trebuie ca s-au inteles cu domnul, DOMNUL, dr. Caius Traian Dragomir care a spus intr-o zi sa mergem sa isi vada un amic, care e tot doctor ca si el, doar ca psihiatru, ca au de vorbit.... si eu decat sa il insotesc.... si cand am ajuns, am fost intrebata de "amicul" : " Eu cu ce va pot ajuta [ pe voi acasa ] ? "
Am ramas perplexa, stiam ca nu venisem in niciun caz, pentru mine si pentru o discutie amicala, intre 2 prieteni doctori.
Venisem numai sa il insotesc pe Caius...)
Vazand eu cum plangea mama, dupa tata, prin acei ani 2000, am dat fuga, la propriu, la noi la Biserica, in Biserica, Parintele Emilian citea cuiva....vorbea cu cineva....
M-am dus la el si i-am spus : " Parinte, parintii mei vor sa divorteze !", eram tare necajita, in fond nu stiam exact ce sa-i spun, dar stiam ca ii cer sprijinul.
Parintele a fost mirat, si cred ca a spus si ceva la modul : " Cum ? Duceti-va acasa !"
In fine, cand un om, si inca, un om care e si preot e, cum sa spun, "bun si bland " ca Iisus, cum recomanda Iisus TUTUROR OAMENILOR SA FIE, il ai la inima, ti-e drag....
Oamenii nu sunt obisnuiti cu iubirea crestineasca de oameni.
ca imi vine sa spun lucrurile direct : ei nu vad iubire, ci numai inmultire.
Eventual.
Oamenii nu inteleg iubirea si nu accepta ideea de iubire intre semeni, li se pare, concret, rusinoasa, daca se manifesta.
In fine, Parintele s-a uitat la mine, poate si cu expresa " Si eu ce sa fac ? ", insa eu vroiam sa ii spun : " Parinte, pai faceti ceva, SPUNETI O RUGACIUNE pentru parintii mei, faceti ceva, rugati-va, ca eu nu vreau sa divorteze !"
Dupa aceea m-am intors pe calcaie si am plecat la fel de rapid cum si intrasem in biserica.
Dar, in mod normal, la un preot poti cauta si chiar poti gasi sprijin si ajutor, mai ales prin rugaciune, pentru ca, daca se roaga preotul pentru cineva, rugaciunea preotului e auzita de Dumnezeu si e puternica !!!!!!
In fine, dupa acest "incident", am plecat deci acasa in ziua aceea, si desi, treptat, incet, incet, lucrurile s-au mai calmat intre parintii mei.
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu