Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Tãrii Românesti, 22 iunie

Viața

Acest luminat dascăl și ierarh al Bisericii lui Hristos a fost cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din secolul XIX.

S-a născut în București, în anul 1765, din părinți iubitori de Dumnezeu. Din botez se chema Gheorghe Miculescu. La vârsta de șapte ani, a fost dat să învețe carte la școala elinească de la Mânăstirea Sfântul Sava. Aici se împrietenește cu monahul Gherontie de la Mânăstirea Neamț, căruia îi devine ucenic. Dorind să slujească toată viața lui Hristos, după terminarea studiilor tânărul ucenic părăsește casa părintească și se duce cu monahul Gherontie la Mânăstirea Neamț. Aici cunoaște pe marele stareț Paisie și gustă din frumusețea vieții duhovnicești.

Prin anul 1790 este călugărit și hirotonit diacon la propunerea Cuviosului Paisie, primind numele marelui ierarh Grigorie Teologul. Apoi este rânduit, împreună cu duhovnicescul său părinte Gherontie, la traducerea operelor Sfinților Părinți din limba greacă în limba română.

În 1812, Sfântul Grigorie pleacă împreună cu Gherontie la Sfântul Munte, pentru „a se închina sfintelor mănăstiri celor de acolo şi să întâlnească cu părinţii cei cuvioşi pentru folosul sufletului“. Poveţele duhovniceşti s-au dovedit foarte utile, dar, din nefericire, pe drumul de întoarcere în apropiere de oraşul Plovdiv din Bulgaria, au fost atacaţi de hoţi. Puţinele lor bunuri au fost prădate, iar Gherontie a murit din cauza bătăii crunte care le-a fost administrată. Sfântul Grigorie l-a îngropat împreună cu un alt călugăr la Mănăstirea Anarghiri, aflată în zonă. După şapte ani se va întoarce pentru a-i lua osemintele, pe care le va îngropa la Mănăstirea Neamţ.

În anul 1820, ierodiaconul Grigorie părăsește pământul Moldovei și se stabilește la Mânăstirea Căldărușani. Iar la 10 ianuarie 1823, este hirotonit episcop și ales mitropolit al Țării Românești, păstorind Biserica lui Hristos cu multă dragoste și înțelepciune timp de 11 ani.

Cursul binecuvântaților ani de arhipăstorie avea să fie curmat de încercarea unui exil de peste patru ani si jumatate la care vlădica Grigorie a fost supus de către administrația rusă instaurată în Principatele Române. Cu cugetul liniștit a purces pe drumul pribegiei, mai întâi la Chișinău, apoi la Buzău și în cele din urmă la Mânăstirea Căldărușani, încredințându-se cu totul în mâna lui Dumnezeu și rostind, asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

La 22 iunie 1834 mitropolitul Grigorie, supranumit "Dascălul", adoarme în Domnul și este înmormântat lângă zidul catedralei, în partea de nord. După șapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropnița Mânăstirii Căldărușani și așezate în pridvorul bisericii.
Canonizarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul a fost proclamată, pe 21 mai 2006, de ziua hramului Catedralei Patriarhale din București, Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Fapte și cuvinte de învățătură

Se spunea despre mitropolitul Grigorie că, pe când era elev la școala elinească din Mânăstirea Sfântul Sava, era cel mai silitor la învățătură dintre toți cei 75 de elevi. De asemenea, își petrecea tinerețea cu multă înțelepciune, în post, în rugăciune și în citirea Sfinților Părinți. Se mai spunea despre dânsul că, după venirea părintelui Gherontie de la Mânăstirea Neamț la Colegiul Sfântul Sava, atât de mult s-a folosit tânărul Gheorghe de smerenia și blândețea inimii lui că, după terminarea școlii s-a făcut și el călugăr.

Se spunea iarăși, că atât de mare era legătura dragostei între părintele Gherontie și ucenicul său Gheorghe, că până la moarte nimeni dintre oameni și nimic pământesc nu i-ar fi putut despărți pe unul de altul. Prin ei “împreună petreceau călugăria și cărturăria, smerenia și înțelepciunea, dorul de Hristos cu dorul de cunoaștere, blândețea cu ascultarea".

Văzând starețul Paisie pe acest tânăr bătrân intrând în nevoința duhovnicească și cunoscând întru sine că va fi vas ales al Bisericii lui Hristos, îndată l-a tuns în schima monahală și l-a făcut diacon. Și era părintele Grigorie foarte smerit și ascultător către toți. La traducerea cărților din limba greacă, împreună lucrau și se ajutau ierodiaconul Grigorie cu părintele său duhovnicesc Gherontie. Tot ce tălmăcea unul, îndrepta celălalt. Ei au tradus împreună multe cărți, precum: Patericul, tipărit la București în anul 1828; Octoihul, tipărit la Râmnic și Buda în anul 1811; Adunarea pe scurt a dumnezeieștilor dogme, tipărită la Mânăstirea Neamț în anul 1816; Tâlcuire pe scurt la antifoanele celor 8 glasuri, tipărită tot la Mânăstirea Neamț în 1817; Cele 12 mineie, tipărite la Buda în anii 1804- 1805; Viețile Sfinților, tipărite la Mânăstirea Neamț între anii 1807-1815 și la București între anii 1834-1836; Tâlcul Evangheliei, rămas în manuscris; Cărți de învățătură pentru Seminarul de la Socola și altele.

Cerând mitropolitul Dositei al Țării Românești de la Veniamin Costachi, părintele Moldovei, să-i trimită doi monahi tălmăcitori din limba greacă, acesta îi trimite pe smeriții călugări Gherontie și Grigorie din Mânăstirea Neamț. Cei doi monahi reînființează tipografia Mitropoliei din București, tipăresc cărți de slujbă și învățătură, pun în rânduială biblioteca, apoi se întorc iarăși în Moldova la metania lor.

Se spunea pentru ierodiaconul Grigorie că mare și nemângâiată durere a avut când a văzut pe părintele său duhovnicesc Gherontie ucis de tâlhari la întoarcere din Muntele Athos. Deci, îngropându-l acolo peste Dunăre, la o mânăstire și plângând mult pentru el, s-a întors la Mânăstirea Neamț. După șapte ani ucenicul îi aduce osemintele fericitului său stareț și le îngroapă în pământul țării.

Călăuzit de harul Duhului Sfânt, smeritul ierodiacon Grigorie părăsește Mânăstirea Neamț prin anul 1820 și se stabilește la Căldărușani, într-o chilie foarte săracă, afară de zidul mânăstirii. Singura lui avere era o desagă cu cărți și o rogojină pe pat. Aici petrecea ziua și noaptea în post și rugăciune, tălmăcind cărți din porunca mitropolitului și necăutând nici o dregătorie bisericească. Era așa de nevoitor la cele duhovnicești, încât toată noaptea priveghea. Numai "lumina zilei îi stingea lumânarea în chilie".

La începutul anului 1823 a venit la chilia lui o solie de la București și i-a spus:

  - Domnul țării vrea să te facă mitropolit și te cheamă!

  - Că măria sa Vodă mă cheamă, voi veni a zis el, dar ca să fiu păstor al turmei lui Hristos eu, nevrednicul, numai de gândul acesta mă cutremur.

A doua zi a plecat pe jos spre București.

Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a văzut rău îmbrăcat și l-a închis în cotețul porcilor, crezând că este vreun călugăr hoinar. A doua zi, o slugă i-a dat drumul pe ascuns. După puțin timp, preotul l-a văzut mitropolit și s-a înfricoșat. Iar blândul păstor, zâmbind, i-a zis:

  - Nu te teme părinte, că porcii sfinției tale s-au purtat bine cu mine!

După trei zile ierodiaconul Grigorie a primit să fie păstor al turmei lui Hristos. Apoi, hirotonindu-se, domnitorul Grigorie Ghica i-a înmânat cârja și i-a zis:

 - Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!

Ca părinte duhovnicesc al Țării Românești, mitropolitul Grigorie era pentru toți exemplu de sfințenie, de sărăcie desăvârșită și de dragoste pentru mântuirea turmei. În cele trei eparhii - Buzău, Râmnic și Argeș - a pus episcopi noi pe care îi sfătuia să cerceteze frecvent turma, să se ostenească la îndreptarea Bisericii și "să nu stea la sfaturi și pricini deșarte". Apoi a cerut "să nu se mai facă hirotonii necanonice".

Acest mare mitropolit purta multă grijă pentru întemeierea de școli spre luminarea poporului, fiind numit de domn efor al tuturor școlilor din țară. La Colegiul "Sfântul Sava" se îngrijea personal să aibă profesori buni și evlavioși; lua parte la examene și dădea ajutor copiilor silitori și sărmani. Iar când profesorii aveau purtări nepotrivite cu chemarea lor, le spunea:

  - Să vă îndreptați cu toții și apoi să îndreptați; să dobândiți năravuri bune, apoi să învățați de năravuri. Să fiți cu toții sfinți sau aproape de sfinți, precum erau dascălii cei mai dinainte      într-acest loc.

Mitropolitul Grigorie a stăruit să se înființeze seminarii în fiecare eparhie, devenind astfel adevăratul ctitor al seminariilor din Țara Românească. S-a îngrijit să facă rânduială prin mânăstiri, punând stareți români în mânăstirile închinate și oprind o parte din venituri pentru repararea lor, căci multe din ele ajunseseră în stare de paragină.

Dar și petrecerea sa duhovnicească este vrednică de amintit. Noaptea dormea foarte puțin, căci se îndeletnicea cu rugăciunea și cu traducerea de cărți. Apoi mânca o dată pe zi, puține legume și poame. Purta haine simple de siac călugăresc și nu făcea niciodată plimbări. Era încă foarte bun chivernisitor, însă darnic cu săracii și văduvele. Iar când era vorba de tipărit cărți și de dat ajutoare la elevi, nu precupețea banii.

Acest înțelept mitropolit întrecea pe toți din vremea sa cu râvna și cunoașterea Sfinților Părinți. Pătrundea și stăpânea cu multă pricepere învățătura ortodoxă a dogmelor și a Sfintei Scripturi, pentru care i se spunea "teologul Grigorie, înalt în științe și în înțelepciune, adânc în noimă și smerit cugetător în isprăvi și în lucrare". Iar dregătorii țării și poporul îl numeau "Mitropolitul Grigorie Dascălul", precum se numește până astăzi.

Văzând acest mare ierarh "că neamul nostru românesc este evlavios din fire, dar sărac de armele credinței, s-a aprins cu râvnă pentru luminarea lui" prin traducerea și tipărirea lucrărilor Sfinților Părinți. Cât a fost mitropolit pe scaunul Țării Românești a tradus și tipărit, atât la București, cât și la Buzău și Căldărușani, următoarele cărți:

1. Cuvintele despre puterea Sfântului Duh ale lui Iosif Vrienie,
2. Împărțire de grâu a Sfântului Ioan Gură de Aur, toate traduse cât a stat în surghiun și tipărite la Buzău între anii 1832-1833; 
3. Epistolele de obște ale Patriarhului Fotie, rămase în manuscris;
4. Două cuvinte doveditoare pentru purcederea Sfântului Duh ale Sfântului Grigorie Palama;
5. Despre cele opt gânduri ale Sfântului Casian Românul;
6. Viața Cuviosului Paisie de la Mânăstirea Neamț;
7. Din învățăturile Sfinților Trei Ierarhi,
8. ale Sfinților Atanasie cel Mare,
9. Ioan Damaschin și Simeon Noul Teolog,
10. Fericitul Augustin, Teodorii, Teofilact al Ohridei, Atanasie de Paros și alții.

Pentru tipărirea atâtor cărți a înființat două tipografii noi, una la Episcopia Buzăului și alta la Mânăstirea Căldărușani. Toate cărțile tipărite de el le împărțea în dar la biserici și în popor.

Pe când era în surghiun (1829-1833) i s-a cerut demisia. Iar el, dorind foarte mult să-și conducă turma încredințată  lui, a răspuns: - Dumnezeu mi-a dat suflet și eparhie și, când îmi va ieși sufletul, atunci voi lăsa eparhia. Căci acestea sunt lucruri care privesc mântuirea sufletelor.

Pe fiii săi duhovnicești îi învăța, zicând: - Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să viețuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate și cu bună-credință. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel ce ne va lua seama. Precum nici cârmaciului după ce se va îneca corabia, nici doctorului  după ce va muri bolnavul. Apoi adăuga: - Ce vom face dar, va zice cineva? Să chemăm doctori iscusiți și care nu mint numele, pe Sfinții Părinți. Și auzind sfaturile lor, să ne plecăm lor și primind plasturii lor, să le punem la rănile noastre. Mai ales că și rețetele se dau în limba noastră și în dar. Iar despre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care însuși le-a tradus și le-a tipărit, spunea: - Cât este de dulce vorba sfântului și cât folos poate să pricinuiască cititorilor, singuri cei ce le vor citi vor mărturisi. Că eu nu îndrăznesc a zice ceva, ca să nu micșorez cu gângăvia mea ființa lor sau a dulceții sau a folosului. Iar dacă Dumnezeu mă va ține sănătos în surghiun, ajutând El, cu rugăciunile Sfântului voi mai scrie.

Altădată iarăși spunea: - Precum nu am încetat, mai înainte de a mă sui pe scaunul mitropoliei, să mă silesc spre folosul neamului, după cum mărturisesc cărțile cele tipărite, așa și după ce m-am suit, așa și după ce m-am dus în surghiun. Așa, cu Dumnezeu să se zică și aici, în Sfânta Mănăstire a Căldărușanilor fiind oprit, mă voi sili ca să se mai dea la lumină acest fel de cărți, spre slava lui Dumnezeu și folosul fraților. Că numai atât voiesc să trăiesc, cât să ajutorez Pravoslaviei și neamului și fraților, ca să poată cu înlesnire prin învățăturile Sfinților să dobândească bunățățile cele veșnice.

Întorcându-se din surghiun în primăvara anului 1834, a început reparația catedralei mitropolitane. Dar cei din jurul său, văzându-l slab și bătrân, l-au întrebat:

  - Înalt Preasfințite, dar când o să vezi catedrala terminată?

  - Îmi ajunge să încep lucrarea - a răspuns el. Cred că urmașii neapărat vor sfârși-o.

Dintre toate cărțile, socotea mitropolitul Grigorie Dascălul că "cele mai potrivite vremii și patrioților de rând" sunt Viețile Sfinților. De aceea a început traducerea și tipărirea lor. Însă n-a apucat să tipărească decât două volume și s-a dus la Hristos. Cu câteva ceasuri înainte de obștescul sfârșit a spus către un episcop al său:  - Să nu se smintească din tipărire Viețile Sfinților și tipografiile neîncetat să lucreze, tipărind cărți folositoare de suflet! Apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 22 iunie 1834.

Spuneau ucenicii că nu s-a găsit nici o avere în chilia acestui cuvios mitropolit, decât cărți rânduite să se dea în dar. Deci, fiind plâns de tot poporul, a fost îngropat sub streașina catedralei. După șapte ani, osemintele sale au fost strămutate la Căldărușani.

Pe craniul său stau scrise până astăzi aceste cuvinte: „Acest cap este al preasfințitului nostru mitropolit Grigorie al III-lea. La anul 1829 din porunca Rusiei s-au dus în Basarabia, iar după slobozenie s-au întors în București, la scaunul său și au răposat în Domnul cu pace la leatu 1834".

Acatistul Sf. Ierarh Grigorie Dascălul :

Condacul al 13-lea

O, întru tot lăudate şi preacinstite părinte Grigorie, podoaba arhiereilor şi coroana preasfinţită a Ţării Româneşti, cel ce prin belșugul înţelepciunii şi al cunoaşterii ne-ai luminat pe toţi cu scrierile Sfinţilor Părinţi pe care le-ai tălmăcit în limba turmei tale, tinde şi acum mâna ta cea sfântă şi ne binecuvintează pe toţi: pe cei bolnavi îi tămăduieşte, pe cei îndureraţi îi mângâie, pe cei bătrâni îi sprijineşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi tuturor fii mijlocitor înaintea lui Hristos Dumnezeu, ca împreună să cântăm în Împărăţia cea neînserată: Aliluia!

Grigorie Dascalul - Variantă powerpoint

Autor: Ierod. Gamaliel Sima

Sursa:

http://manastireaantim.ro/2015/08/18/sfantul-grigorie-dascalul/