Politica fiscala, Drept Fiscal
Politica fiscala,
ca parte integrantã a politicii economice a Statului, cuprinde ansamblul
reglementãrilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor,
caracterizând optiunile Statului in materie de impozite si taxe.
În acest context, politica fiscalã se apreciazã cã
trebuie sa realizeze folosirea constientã a întregului ansamblu de instrumente
si procedee cu caracter fiscal, pentru stabilirea nivelului si structurii
prelevãrilor obligatorii, operatiilor impozabile, a regimului exonerãrilor si
al deducerilor în procesul repartitiei produsului social si, în special, a
venitului national pentru asigurarea rezervelor necesare bugetului de Stat si
al administratiilor locale, in scopul realizarii obiectivelor politice, economice
si sociale din tarã* [ *R.Balanescu,
Fl.Balasescu, E.Moldovan, Sistemul de impozite, Editura Economica, Bucuresti,
1994, p.27].
Ca atare, ansamblul pârghiilor, procedeelor,
institutiilor de specialitate si reglementarilor fiscale va trebui orientat
spre restructurarea si dezvoltarea economiei romanesti* [ * Pentru detalii,
vezi Lucian Croitoru, Evolutii si evaluari privind politica fiscala romaneasca,
in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti,
nr.10/1995, p.66-79 ].
Fiscalitatea excesivã
Fiscalitatea excesiva, de care se plângeau tot mai frecvent, nu numai specialistii si unele organisme autonome, dar
si, mai ales, agentii economici si presa de toate orientarile, salariatii si
investitorii, in special straini, conduce, in final, la decapitalizarea
agentilor economici, la incetinirea cresterii economice si la saracirea
populatiei.
Iatã de ce optãm pentru o politicã fiscalã care sã nu fie îndreptatã spre
continua crestere a impozitelor, ci spre largirea bazei de impozitare.
Mai exact, o data cu scaderea stimulativa a impozitelor
pe societate sau individ, sa creasca numarul persoanelor sau societatilor
subiecte ale impozitelor.
Ca atare, diminuandu-se impozitele, creste
rentabilitatea.
Existand mai multi investitori si investitii mai mari,
vor spori numarul subiectilor impozabili si volumul impozitelor colectate, deci
se va inregistra o crestere a veniturilor publice.
In acest fel, politica fiscala, utilizarea impozitelor si
taxelor, ca parghii de influentare a comportamentului macroeconomic, pot
conduce la relansarea economiei.
De altfel, pe plan international, numerosi autori opteaza pentru reducerea
cotelor la impozite si taxe, la un nivel care sa asigure acoperirea
cheltuielilor publice reale* [ *Pero Jurcovic, Current
problems of fiscal system and fiscal policy, in “Financijska Praska”, Zagreb,
nr.11/1990, p. 267-282. A se vedea si Lucia Tudose, Sistemul fiscal in lumea
araba, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”,
Bucuresti, nr.11/1995, p.62-63. ].
In acelasi timp, politica fiscalã contribuie la dezvoltarea economicã si
prin facilitatile fiscale pe care le promoveaza, in masura in care acestea sunt
corect orientate.
In aceasta privinta este interesanta concluzia la care
s-a ajuns in urma unei analize a politicii fiscale si dezvoltarii, in
experienta tarilor asiatice.
Concluzia acestei analize indicã faptul cã facilitatile fiscale pot sa
joace un rol pozitiv in atragerea de investitii, dar numai dacã astfel de
facilitati sunt simple, clare si bine definite* [ *D.Mihajek,
Tax policy and Development – the experience of the Asian countries, in
“Financijska Praska”, Zagreb, nr.17 ( 6 )/1993, p.511-533. ].
Analiza mentionatã se referã la tari ca Sri Lanka, China,
Coreea de Sud, Singapore, Thailanda, adica Statele aflate intr-o rapida si
intensa dezvoltare.
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, credem ca este necesara asigurarea unei
stabilitati a sistemului fiscal.
Frecventele modificari si
completari ce se aduc reglementarilor fiscale creeaza greutati in cunoasterea
corectã si aplicarea unitarã a legislatiei fiscale.
In plus, creeaza o stare de neincredere si nesigurantã
investitorilor interni si straini, pentru soarta investitiei pe care
intentioneaza s-o faca.
Aceasta cu atat mai mult, cu cat marea majoritate si cele mai importante
modificari si completari se fac prin Ordonante ale Guvernului, creandu-se
impresia ca Guvernul abia asteapta abilitarea pentru a emite ordonante fiscale
care, ca proiecte de lege, ar fi trecut mai greu.
Se retine ca, prin aceastã practicã, nu numai cã Guvernul
se transformã in organ legislativ, limitand competentele Parlamentului, dar se
relevã imprejurarea cã ordonantele nu pot avea calitatea ( ca fond si formã )
pe care o are o lege.
Aceasta pentru cã Guvernul adoptã proiectul de act normativ in forma pe
care l-a elaborat in cadrul initiativei legislative, pe cand Parlamentul
dezbate, de obicei, in contradictoriu, in ambele Camere, proiectul de lege
prezentat de Guvern.
In aceste conditii, in acord cu alti specialisti, optãm
pentru a se renunta la delegarea de competentã legislativã Guvernului in
materie fiscala, astfel incat actele normative fiscale, dat fiind si impactul
lor extern destul de important, sa fie adoptate numai sub formã de lege.
Veniturile publice nu au o
afectatiune speciala, astfel cã, dupa realizare ( încasare ), ele se
depersonalizeazã si sunt utilizate in vederea efectuarii cheltuielilor publice.
Extras din cursul
universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr.
Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea
de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu