9, 10 aprilie 2020, mama si tata, str.Delinesti, in Zilele Coronavirusului. Amintiri din Frankfurt din iulie 1999.

9, 10 aprilie 2020, mama si tata, str.Delinesti in Zilele Coronavirusului. Amintiri din Frankfurt din iulie 1999.


Mama, la piata si la cumparaturi si tata la putina plimbare, aer si miscare...
Intre 11h00 (AM) - si 13h00, orele in care au voie sa iasa din casa persoanele de peste 65 de ani, seniorii.
In unele zile pleaca impreuna, la ora 11h00 ies pe usa, mama nerabdatoare sa plece, pentru ea sa nu poata iesi din casa cand are nevoie si cand vrea este un adevarat chin. Mai ales ca, sunt zile cand pleaca de 2 ori la cumparaturi....
Tata o insoteste uneori pana la Chioscul de Presa si se intoarce acasa si lasa ziarul "Libertatea", dupa care pleaca sa se plimbe....
Se pregatesc sa plece, sa iasa pe usa casei, si tata spune : "Mergi tu [ mama e grabita ] si eu merg in urma ta !"....
Cinci minute mai tarziu ma uit pe balcon, pe geam si ii vad iesind din bloc, el inainte si ea in urma lui....
Mama imi explicã cat de importante sunt cele 5 minute, nu poate intarzia, cand tata se hotaraste in ultima clipa sa se imbrace si sa o insoteasca, si atunci, depaseste cu 5 minute ora 11h00, cinci minute pretioase in care la usa magazinelor, la piata, peste tot la cumparaturi se formeaza deja randul....
Nu o pot incuraja pentru ca ea nu intelege incurajarile, ii spun : "Pai, doar stii bine, mama, la noi randul se formeaza de cu noaptea, la noi asa este dintotdeauna, omul vine si se aseaza la rand, precaut, inca din toiul noptii !" ... dar ea nu rade, nu o amuza nimic, nu face haz de necaz, si ii e ciuda ca nu mai poate iesi din casa cand vrea....
Sigur ca, randul in Zilele Coronavirusului nu se poate forma noaptea.... dar la noi asa era in regimul lui Ceausescu, de cu noaptea la ora 2h00, mama pe ger, viscol, gheata, zapada inalta, lua sticlele ( din sticla ) de lapte si borcanele de iaurt si pleca pe strada Delinesti in sus, in directia Scolii 169, caci putin mai sus de Scoala se forma un rand la lazile din sarma, din metal, in care erau sticlele cu lapte, era ratie la lapte si la iaurt... la ora 5h00 nu mai ramasesera decat lazile goale, si locul pustiu, la ora 5 dimineata, 5h00 AM, laptele se vanduse, nici picior de om nu stia ce fusese acolo, pe acel loc in plina noapte, daca nu ramaneau cele cateva lazi goale, metalice, dovada, urma laptelui.....
Cu rugaciune trece si Coronavirusul, eu cred ca sunt oameni care s-au rugat si inca se mai roaga in zilele acestea, pentru ca totusi, una peste alta, scapam de Coronavirus si, numai Dumnezeu ne ajuta, intrucat, daca citesti presa, online sau pe hartie, vei vedea ca in spitale a fost haos, panica, spaima in fata acestui virus rapid, care e tare agresiv si ataca fulgerator. Avand in vedere ca la noi niciodata nu au fost si nu sunt bani destui, noua intotdeauna ne lipsesc toate cele necesare, si spitalele s-au plans ca lupta cu mainile goale impotriva virusului corona - eu cred ca oamenii s-au rugat de data aceasta, cu greu, dar in ultimii zeci de ani, asa, incet, incet, oamenii au inceput sa mearga la Biserica si sa se roage, si eu sunt sigura ca acum s-au rugat in casele lor.
Am vizionat ieri un documentar realizat de Arte subtitrat in limba franceza ( canal TV european, dar si francez din Franta ), l-am gasit pe youtube unde Arte are canal si posteaza filme, si filme documentare, despre cum e traita in Germania carantina in Zilele Coronavirusului, anul 2020:

“Vivre sous la menace du coronavirus” / Arte Regards / « A trãi sub amenintarea coronavirusului » pe Arte Regards (postat pe youtube pe 9 aprilie 2020)

"Viata in carantina"/ "La Vie en quarantaine"

Am fost impresionata si uimita pentru ca nici germanii, nemtii nu au bani ! In schimb, in Germania s-a dat o Lege care ii scuteste de plata chiriei timp de sase luni de zile, pana in luna Iulie 2020, iar dupa trecerea perioadei acesteia grele, vor avea termen 2 ani de zile pentru a-si plati, din urma, chiria, datoriile.

Sunt multi nemti care in Germania depind de Banca de Alimente, sunt si oameni de toate varstele care nu au avut ce manca in perioada aceasta, am vazut ca sunt oameni care muncesc cinstit, pentru ca sincer vorbnd, cand totul e cam haotic, si cand nu e bunavointa, omul nu poate munci din pacate prea cinstit, cumva, pe undeva, regulile tot sunt calcate. Dar am vazut aici ca mai sunt oameni care muncesc cinstit. Fireste, aveau si cateva economii, dar cand muncesti cinstit, ele se duc repede ! Si ei isi puneau problema ce vor deveni, cat va dura situatia aceasta, ce anume aduce viitorul. Pana la urma contau, sperau ca Statul german sa acorde un sprijin, sa le dea ajutoare pentru a putea trai, si unii au inceput chiar sa solicite ajutor de la Stat.
Intr-un singur loc, in ciuda interdictiei de a nu se apropia unii de altii, intr-o Biserica, in Francfort cum spun francezii, la Frankfurt, nemtii au muncit pentru nemti pentru a-i ajuta, caci multi chiar depind de Banca de Alimente, chiar si in zilele obisnuite. Cativa studenti s-au mobilizat si au venit la Biserica unde ii asteptau pe alti nemti care aduceau la Biserica alimente nevandute, ce ramane dupa vanzare, acum nu mai ramane mai nimic, au facut numeroase drumuri cu masina, la diferite magazine si nu au fost putine cele la care, odata sositi, au aflat ca s-au vandut toate stocurile de alimente! Sunt uimiti ca se pot vinde toate stocurile de alimente, cand acestea sunt mari, se stie. IN alte magazine au primit cateva lazi cu alimente, cu iaurt, cu putina carne, cu legume, fructe si dupa ce au strabatut in lung si in larg orasul, timp de mai multe ore, neobositi, voluntari ! - au fost nevoiti sa se intoarca la Biserica unde erau asteptati cu masina mai mult goala, din care au descarcat cu studentii si alti voluntari de varste diferite, si de varsta a treia - cele cateva lazi adunate cu greu, cu alimente.
La ora 5h00 avea sa vina lumea, sa se formeze randul la usa Bisericii.
Pana atunci, voluntarii cu mic cu mare, sortau marfa, deschideau cutiile cu carne, sunca, si pentru ca nu stiau daca le va ajunge carnea, si aceea putina, desfaceau pachetele, cutiile si adunau la un loc carnea, o sortau, dupa cum era de porc, de pui, si formau, alcatuiau RATII, deci o fragmentau, o taiau pentru a face cat mai multe ratii. Erau asteptati cam 150 de oameni, si primii o sura sosisera deja.
Toti cei care au putut inca lucra, au inceput sa lucreze de acasa si chiar si-au transformat casa in atelier de lucru sau birou, sau loc de munca...
Se spunea in film ca era singurul loc din Frankfurt, acolo la Biserica, unde inca puteai primi un ajutor si hrana. 
In aceste zile care sunt Zilele Coronavirusului.
O femeie explica ca mai are in frigider la congelat, legume si cu alimentele primite in ziua respectiva, mai putea rezista pana la sfarsitul lunii.
Acest ajutor alimentar il primeau in fiecare Miercuri.
Erau femei singure cu copii, erau parinti celibatari, erau oameni de toate varstele.
Multi independenti, care muncesc independent si nu sunt asigurati social, sau care au mici Ateliere, au ramas descoperiti, unii au cerut ajutor de la Stat pentru a nu ii concedia pe cei foarte putini, 4, 5 angajati ai lor, pana la urma exista insa o forma de a cere, respectiv de a primi un ajutor de la Statul german. Cu totii se gandeau ca pana la urma Statul trebuie sa intervina si sa sustina oamenii in nevoie.
Adica din proprie initiativa sa intervina.
Un sofer de taxi strabatea orasul cu masina goala, ceilalti care mergeau cu microbuzul, cu masina pentru a lua alimente nevandute de la magazine, pe cand mergeau, explicau ca in anumite locuri pe unde treceau, de obicei era trafic mare, iar acum soseaua, strada, drumul era gol....
Soferul de taxi avea cateva economii care se duceau vazand cu ochii, dupa un timp a acceptat sa transporte si bolnavi in taxiul lui pe care il dezinfecta dupa fiecare client. Ii era frica ca poate muri, ii era frica ca ramane fara bani, iar taxiul inca nu il achitase pe tot.
Un muzician si inginer de sunet totodata care organiza concerte, continua sa mearga in fiecare zi in locul unde lucra, pentru ca altfel deprima, se vedea ca mai are putin si plange, ii placea munca lui, era un independent, prietena lui cu care locuia spunea ca sunt [ amandoi ] acum singuri, se simt parasiti cumva, sunt independenti, nu contribuie la securitatea sociala, si pana la urma el, a facut o cerere, a completat un formular pentru a obtine un ajutor social, un sprijin. Pana atunci insa, pentru ca locuia cu chirie cu prietena lui si ramaneau fara bani, a avut ideea de a oferi un Concert pe Facebook, unul din Concertele cu muzica sa, gratuit, insa cu rugamintea de dona fiecare cat poate, pentru acel concert, care poate si vrea. Si a strans numai 400 de euro. Pe el concertele in timp obisnuit cred ca il costau mult mai mult, ca sa le organizeze.
Pentru ca in documentar era vorba despre Frankurt, sau Francfort cum il denumesc francezii, mi-am amintit ca in vara anului 1999 pe cand ma intorceam in Romania, din Franta, din localitatea Fraisans, am plecat cu autocarul din Lyon si autocarul s-a oprit ( aici se schimba si firma de autocare ! ) la Frankfurt. Am ajuns la Frankfurt, cu vreo ora sau mai bine, mai devreme, oricum in inima noptii. A fost un soc pentru mine, pentru ca...dar asta voi explica mai tarziu...
Era pustiu, noapte si nici tipenie de om pe strada. Autocarul a oprit, cum era regula pentru el, in fata Garii din Frankfurt. Am coborat. Autocarul a plecat mai departe, nu stiu pe ce ruta. Gara era incuiata.
Nu stiam ce sa fac. Pe cand ma intrebam ce pot face cu valizele la picioarele mele, date jos de soferul autocarului si lasate langa mine, in plina noapte, iata ca o Patrula cu Politisti germani se apropia de Gara. I-am strigat, le-am facut semn cu mana si i-am chemat sa ma ajute. Soferul era inca la volan, urcase in autocar si se pregatea sa plece mai departe, el stia sau intelegea franceza. I-am spus, l-am rugat, mai ca i-am spus cam imperativ, mai ca l-am rugat, sa le explice Politistilor situatia mea, ca nu am unde sa stau si nu stiam ca ajung in noapte, in Frankfurt.  Soferul le-a explicat in germana si Politistii m-au luat cu ei, mi-au luat o valiza, caci aveam o valiza si o geanta plina de voiaj, geanta pe umar, mi-au dus ei o valiza si m-au introdus in Gara unde se afla la post, alta trupa de Politie in post, in interiorul Garii. M-au lasat in Gara si mi-au spus ca la ora cutare, dimineata, la 7 sau la cat au spus, se deschide Mac Donald's-ul unde pot lua micul dejun si mi-au aratat cu mana in ce directie se afla. Mi-au spus unde pot astepta, cateva scaune de plastic ( precum cele din metrou ), acoperite cu o cupola de sticla, ca un clopot transparent, acolo asteptai. In mod normal insa nu aveai dreptul, adica nimeni nu avea dreptul sa stationeze in Gara mai mult de 20 de minute ( in timp obisnuit, si acum era si noapte )...Bagajele le-am lasat, mi-au indicat ei, locuri pentru depus bagaje, sigur, platesti putin mi se pare, dar lasi bagajul acolo, de fapt nu mai stiu daca am platit, aveam niste bani la mine, 50 de marci germane si cateva sute de franci francezi, dar acestia pentru alta destinatie, nu pentru mine. Pentru mine aveam 50 de marci germane. Dupa cum se vede, nu se trecuse inca la moneda Euro. Sau se trecuse, dar inca se puteau utiliza si marcile ? Nu stiu bine, pentru ca nu traim in Vestul Europei, daca as fi trait acolo as fi stiut.
Ma gandisem daca am bani pentru o noapte la Hotel, pentru ca aveam a doua zi la ora 11h00 dimineata autocarul care avea, urma, sa ma duca in Romania, la Bucuresti, al firmei, al unei firme, cum se numea ? O firma din Romania. Dar mi se pare ca o noapte la hotel, mai ieftin normal, costa 70 de marci germane ! In plus, nu puteam sa nu pastrez la mine niste bani, si e bine ca am pastrat, pentru ca pe drum, a doua zi, autocarul a sosit la ora 13h00 - nu la ora 11h00 ! - si dupa ce a sosit a mai durat pana a plecat cu noi, si ni s-au mai cerut niste bani, nu multi, nu, insa daca nu i-ai fi avut, de unde ii plateai ?
Ma gandisem eu ca e bine sa ai bani pe drum, pana te vezi sosit la tine acasa la Bucuresti, acasa, in casa ta. Asa incat dimineata nu m-am gandit deloc sa merg la Mac Donald's pentru Fruhstuck sau Micul Dejun, la ora 5h00 AM s-a deschis o Tutungerie cu punct de Presa in Gara Frankfurt, primul magazin deschis si m-am dus sa imi cumpar o cartela de telefon, cu care l-am sunat pe acela care imi era/ mi-a fost logodnic, dar nu raspundea, desigur, dormea dus la ora aceea, de la el plecasem, din Fraisans, spre casa spre Romania, ma dusese la Lyon cu masina, la autocar, la ora 8h00 dimineata mi-a raspuns la telefon si mi-a spus ca nu poate veni cu masina sa ma ia si sa ma duca la Bucuresti - asa vorbisem cand plecam in Franta cu o luna inainte, ca plecam cu masina si ne intoarcem, ma aduce el inapoi cu masina ! de aceea nici nu ne gandeam sa cumparam bilet de avion, si cu atat mai putin de autocar, numai ca, la Consulatul Francez de la Bucuresti, - prevazator si pentru ca asa cereau conditiile - consulul ( caci cerusem viza in cateva ore, in regim de mare urgenta in aceeasi zi ) ne-a spus ca e nevoie de bilet de avion sau autocar dus-intors. Si asa am pornit intr-o cursa, alergatura adica, sa cautam o agentie de turism la Bucuresti care sa ne vanda biletul de autocar, si am gasit una. Tot ce am gasit, ca bilet dus-intors, a fost cel pe care l-am cumparat. Si e probabil ca functionara ne-a spus ca la intoarcere va fi cu oprire si schimb de autocar in plina noapte la Frankfurt, dar n-am dat atentie, pentru ca stiam ca nu vom folosi acel bilet !
Mi-a parut rau ca m-am nimerit in Frankfurt in conditii asa triste si vitrege pentru mine, pentru ca, din pricina evenimentelor neplacute, triste ( ne-am intors rapid in Franta pentru ca fiica cea mare a fostului logodnic suferise un accident de masina si era in coma in spital, a stat 5 zile in coma timp in care i-au scanat creierul de 2 ori ! in clipa cand noi ceream viza, ea era in coma profunda ), deci din toate acele cauze n-am apreciat deloc sederea mea de o noapte aproape si o dimineata in Frankfurt.
Fostul logodnic mi-a spus sa merg sa iau micul dejun ( in sinea mea : si daca raman fara bani ? ) si sa profit de faptul ca pot vizita cateva ore, orasul ! Dar eu nu m-am indepartat de Gara, pentru ca in fata Garii avea sa soseasca autocarul pentru Bucuresti. Dupa o noapte nedormita in care am stat pe un scaun de plastic, in Gara ! Trecusera foarte multe ore de cand nu dormisem, pentru a ajunge la Lyon la Autogara, plecasem de la ora 11h00 de acasa din localitatea Fraisans, de la ex- ( adica fostul ) meu logodnic, cu masina lui, sunt mai multe ore de drum, deci ma trezisem devreme in ziua plecarii spre Romania.... La ora 19h00 a plecat autocarul din Lyon, inspre Frankfurt, cu un sofer german. La ora 1h00 noaptea ( in loc, mi se pare, de 3h00 noaptea cat ar fi trebuit conform graficului ), soferul a sosit si oprit in fata Garii Frankfurt.
Iar la ora 11h00, a doua zi, cand asteptam autocarul in Frankfurt, pentru a urca in el si a sosi in Romania si a sosit la ora 13h00.... auzisem ca erau probleme cu autocarul ca trebuia nu stiu ce foaie de drum, altfel nu aveai loc, scaun, in autocar...pentru foaia de drum, trebuia insa un supliment de bani, de pret...
Nu mai stiu cum a fost, poate imi voi aminti mai exact...
Pe la ora 8h00 dimineata sa fi fost ? In fine, m-am dus la firma de autocare - aceeasi firma - care avea sediul in Frankfurt, nu departe de Gara, m-am dus pe jos si acolo am fost revoltata ca nu am loc spre tara, functionarul nu intelegea de ce sunt asa iritata, eu spuneam ca am cumparat la Bucuresti biletul, am platit pretul intreg si inteleg sa am loc ( ca nici n-am unde sta aici in Frankfurt ) si trebuie sa plec. Functionarul s-a uitat pe biletul meu, l-a "analizat" si mi-a spus ca e in regula si voi putea pleca. M-am intors, pe jos, cum ma dusesem, la Gara, inapoi ( de parca era casa mea acum gara ), si am asteptat autocarul de Bucuresti, firma Sibiu sau cum se numea, ceva cu Sibiu ? Atlas-Sibiu....
Noroc ca functionarul german, un tanar saten cu ochi albastri, intelegea limba franceza, caci nu as fi putut sa ii explic in germana. Dar a inteles tot si mi-a spus ca pot pleca. Si asa a fost.
La urma, am citit in ochii lui ca reusisem sa-l cam scot din calmul si linistea lui nemteasca....dar a tacut. Nu mi-a spus nimic.
Ce am inteles eu atunci, a fost cam asa : nu toti românii care voiau sa plece cu autocarul din Frankfurt spre Romania aveau un bilet de autocar corect, intreg, ceva le lipsea din acel bilet, sau cam asa ceva. Mai mult nu stiu.
Altminteri, am avut totusi cateva ore bune de asteptat si am iesit din Gara, dupa ce m-am linistit in legatura cu biletul de intors spre Romania, si am facut cativa pasi pe niste strazi largi, pustii la ora aceea matinala, in Frankfurt. Era mai frig decat in Franta.
Era la jumatatea lunii iulie - Iulie 1999.
Eram imbracata de vara, unul sau doi nemti pe strada, pe care i-am intersectat, "croisés", purtau pardesie subtiri de inceput de toamna, lungi.
Unul mi-a spus chiar un " Hallo !", mi-a zambit, blond-roscat, tanar, inalt de tot, dar eu cred ca i-am aruncat o privire cam morocanoasa si ursuza sau iritata.
Hallo ! ca un buna dimineata, dar, in sinea mea, buna e pentru tine dimineata asta, si nu pot spune la fel si despre mine....
IN tot cazul, desi cat ma priveste eram tare suparata in inima mea, cu privire la germani in acele ore, noaptea, a doua zi pana cand am plecat concret din Frankfurt - am pastrat amintiri de recunostinta pot spune, e drept ca le-am solicitat ajutorul si ca eram imperativa, iritata, suparata - dar poate ca, sau poate sigur au inteles reactia mea, au inteles ca ceva s-a intamplat si nu pot fi bucuroasa, linistita, asa ca nu s-au suparat. Ma gandesc chiar ca la Bucuresti o reactie ca a mea nu ar fi fost inteleasa deloc, si nici in Franta chiar poate nu ar fi fost inteleasa foarte bine. Dar nemtii m-au ajutat atunci si nu am putut uita ajutorul lor.
Am dedus ca, daca esti in regula, legal, din toate punctele de vedere, ei, nemtii sunt oameni de cuvant si nu te lasa la greu. Desi cam au regulile lor, cam aspre.

In cele foarte putine ore in care m-am plimbat prin Frankfurt, daca pot spune asa, orasul era pustiu, magazinele, rare in locul acela deschideau tarziu, in rest cladiri inalte din sticla, unele erau banci cred.... era o zi fara soare, putin soare a iesit mai tarziu abia, dar era frig, rece...
Vitrinele magazinelor erau goale, mi-am spus ca, poate noaptea vitrinele nu sunt lasate cu marfa in geam, ci golite din precautie.
Am gasit, la intoarcerea spre Gara, un magazin deschis la ora aceea, matinala pentru Frankfurt, un magazin mic si frumos de Suveniruri.
Erau atat de migalos si frumos lucrare suvenirurile, si m-am gandit ca nu vreau sa plec fara a-mi cumpara ceva, cat de mic, de acolo....
Preturile, sigur pentru mine care traiesc in Bucuresti, cam piperate...
Totusi am gasit si mi-am ales 2 farfurioare rotunde, mici, din portelan fin, alb, pe care erau pictate imagini din orasul Frankfurt am Main, fiecare farfurioara a costat 9 marci germane, in total 18 marci germane.
 Si au trecut anii....
Peste ani, adica in lunile din urma, in 2019,  m-am gandit ca, intrucat nemtii m-au ajutat in noaptea aceea si ziua urmatoare, sa le folosesc la ceva, si le-am folosit : am asezat candelele de rugaciune pe fiecare farfurioara, am aprins candelele si m-am rugat. De exemplu, aici mai jos, am folosit farfurioarele ca suport pentru candelele aprinse la rugaciune, pe 2 Iulie 2019 :
Pe 2 Iulie 2019 m-am rugat, desigur, mai intai lui Dumnezeu Mantuitorului, Sfintei Treimi si Maicutei Domnului, apoi am ales 2 sfinti la care sa ma rog si ei au fost : Sf.Parinte Arsenie Boca si Sfantul Vasile cel Mare. Acesta din urma, Sf.Vasile cel Mare ajuta oamenii in nevoie, in dificultate, mai ales care nu aveau deci cele necesare traiului, vietii, a ajutat multime de oameni, iar cand a fost o Foamete, Sfantul Vasile cel Mare le-a dat oamenilor, prin puterea rugaciunii sale la Dumnezeu, mancare, hrana si i-a tinut in viata astfel :

Rugaciunile mele din
2 Iulie 2019,
Bucuresti, Romania